Sunteți pe pagina 1din 14

Curiozitati

Enigmele Evului Mediu


Enigmele Istoriei Noi
Legende Urbane
Lumea Antica
Minunile Lumii
Spiritualitate

Căutare…

Caută

Enigmatica.ro
Cele mai mari enigme ale istoriei

 Enigmele Istoriei Noi Testamentul lui Petru cel Mare


Testamentul lui Petru cel Mare

 Enigme
 25 ianuarie 2016
Nici până în prezent nu s-a aflat taina testamentului lui Petru. Ce nu a
reuşit să spună Petru cel Mare în scrisoarea pe care a scris-o înaintea
morţii sale? Pe cine a vrut să-l numească succesorul său? E posibil ca
sufletul lui Petru să fi fost bântuit de îndoieli. Aceasta este concluzia
la care au ajuns istoricii.

In circumstanţele morţii lui Petru cel Mare, multe sunt lucrurile


carepar ciudate: persoanelor celor mai de încredere le-a fost interzis
accesul la el, au refuzat să facă autopsia, a fost înlocuit actul unde se
descria istoricul bolii sale. Există presupuneri că ţarul ar fi planificat
noi reforme, poate chiar şi anularea Însă, după moartea sa, toate
actele emise de el au dispărut, la fel ca şi testamentul. Nici nu se ştie
cu certitudine dacă. acesta a existat. Celebra frază „Daţi totul…”,
neterminată din cauza că lui Petru i-a căzut tocul din mână, a apărut
pentru prima dată în cartea lui Voltaire despre împăratul rus, scrisă
la comanda guvernului rus. Punctele de suspensie de la sfârşitul ei au
provocat o mulţime de dispute. Conform unor presupuneri, Petru n-a
terminat fraza cu bună ştiinţă, făcând aluzie că susţine drepturile
dinastiei Holstein Gottorp la tronul Rusiei.
Petru cel Mare

Alţi cercetători insistă asupra faptului că ultima dorinţă a


muribundului Petru a fost de a-şi vedea fiica Anna, şi această dorinţă
are o semnificaţie. A doua oară „testamentur lui Petru a fost depus de
o aventurieră, cunoscută drept cneaghina Tarakanova. Bazându-se pe
nişte acte false, ea pretindea tronul Rusiei. Autorul intrigii a fost
conducătorul emigranţilor polonezi în Franţa, Karol Stanislaw
Radziwill, care tindea să restabilească hotarele din anul 1772 ale
Poloniei, fapt care i-ar fi reuşit, dacă pe tronul Rusiei ar fi urcat
autoproclamata prinţesă, care se dădea drept fiica Elizavetei
Petrovna. Şi, în cele din urmă, al treilea „testament” al lui Petru I a
apărut în cartea istoricului francez Lesure, în anul 1812, înainte de
năvălirea lui Napoleon asupra Rusiei. Cartea se numea „Despre
creşterea puterii Rusiei de la începutul Intemeierii acestui stat şi până
în secolul al XIX-lea”.

Deseori alcătuirea „Testamentului” este atribuită chiar lui Napoleon I,


care a prelucrat textul iniţial, alcă.tuit de emigrantul polonez Mihail
Sokolniţki, în anul 1797. Cartea lui Lesure a fost editată la ordinul
direct al lui Napoleon, care încerca să-şi motiveze invazia în Rusia,
făcând referiri la existenţa unui „pericol rus”. În carte se declară că
Franţa cunoaşte planurile strategice ale Rusiei.

Iată un fragment foarte interesant în acest sens: „Ni se spune că în


arhivele de acasă ale împăraţilor ruşi se păstrează nişte note secrete,
scrise de însuşi Petru I, în care sunt descrise, fără ascunzişuri.
planurile acestui suveran. asupra cărora el a atras atenţia
contemporanilor săi şi care au fost urmare de succesorii săi cu o
perseverenţă, s-ar putea spune aproape religioasă. Iată esenţa acestor
,, planuri. Esenţa consta în faptul că Rusia se pregăteşte să cucerească
Europa şi Asia. Tot textul „Testamentului” a fost publicat în anul 1836,
în cartea lui F. Gaillardet „Notele lui Chevalier Legenda editorului
spune că testamentul a fost găsit în anul 1757, în arhivele secrete ale
Elizavetei Petrovna, de celebrul aventurier francez care a slujit în
Petersburg în calitate de secretar al consulatului. D’on afirma că, intr-
adevăr, a avut acces liber la documente şi a reuşit să sustragă din
arhiva secretă a împăratului, aflată în Petersburg, „copia
testamentului” lui Petru I.

În „Note” se putea citi versiunea completă a acestui act. Însă această


versiune nu se susţine, deoarece Chevalier nu cunoştea limba rusă, şi
de aceea e puţin credibil că ar fi putut deosebi printre actele şi
ordinele semnate de ţar tocmai „Testamentul. Conform lucrării
anonime „Interesele principale ale Franţei», prezentată la Ministerul
Afacerilor Externe ale Franţei, Ekaterina a II-a realizează planurile lui
Petru I: cucerirea oraşului Constantinopol şi deţinerea supremaţiei în
comerţul cu Orientul, încheierea unei alianţe cu Anglia impotriva
Franţei. „Dacă Rusia se va lăsa cuprinsă de patima cuceririlor,
planurile ei nu vor fi doar o himeră străvezie.

Portretul lui Petru cel Mare

Cucerind partea estică a Mediteranei, unde se află atât de multe şi de


frumoase porturi maritime, ea îşi va dori foarte curând să unească
Marea Rosie cu Marea Mediterană. Iar pentru aceasta este de ajuns să
facă utilizabil canalul construit de Dinastia Ptolemeilor… Rusia, care
este atât de puternică, va deveni unul dintre imperiile periculoase
pentru întreaga lume şi prin comerţul pe care îl face, şi datorită
numărului de locuitori.

Astfel, „Testamentul” îi îmbie pe succesorii lui Petru ca, ducând


războaie şi provocând intrigi diplomatice, să supună toată Europa, să
divizeze Polonia, să neutralizeze Turcia si să cucerească India.
Savanţii sunt convinşi că politica lui Petru se deosebea radical de cea
descrisă în „Testament”. Petru nu a avut de gând să cucerească India.
După publicarea textului lui Gaillardet, „Testamentul a continuat să-şi
schimbe conţinutul. De exemplu, varianta lui din anii 70 ai secolului
al XIX-lea îi atribuie Rusiei planuri de cucerire legate de Japonia.

În al doilea deceniu al secolului al XX-lea, a apărut în Iran, în limba


persană, o redactare deosebită a „Testamentului lui Petru cel Mare».
De atunci, textul „Testamentului” a fost folosit invariabil de
publicistica şi diplomaţia statelor europene care s-au aflat în relaţii
ostile cu Rusia. Şi ultima dată a fost folosit de Ministerul Nazist de
Propagandă al lui Goebbels, în anul 1941. Aşadar, de unde a apărut
acest enigmatic „Testament”? Cine l-a redactat? Primul studiu ţific
detaliat, care dovedeşte falsitatea textului, l-a constituit un articol al
lui S. N. Şubinski, publicat în anul 1877.

Petru cel Mare pe patul de moarte

De atunci, savanţi din diferite ţări au dovedit de nenumărate ori că


acest document este un fals. A fost analizată şi întrebarea privind
apariţia acestuia. Unele aspecte indică asupra provenienţei franceze a
„Testamentului”. Se prea poate ca, la început, documentul să fi fost
falsificat spre a fi folosit în interiorul ţării, şi nu în scopuri
propagandistice. Este evident că persoana care l-a redactat nu
cunoştea în profunzime politica Rusiei din acele timpuri şi era, pur şi
simplu, incompetentă politic în unele probleme. Printre o sumedenie
de absurdităţi şi invenţii vădite sunt incluse şi planuri care reflectă
scopurile politice ale guvernului ţarist. Se poate afirma că la baza
istorică a „Testamentului” se află politica externă reală a Rusiei din
secolul al XVIII-lea, dar aceasta este interpretată tendenţios. În
special, aici sunt analizate interesele politicii externe a Franţei şi
Poloniei. În secolul al XX-lea, despre „Testament” s-a amintit în
Germania; el a fost publicat în ziarele din Orientul Apropiat. Scopul
principal al publicării a fost crearea unei imagini defavorabile Rusiei.
În anul 1939, a apărut o lucrare a unui cercetător german, numită
„Invazia rusă în Europa, în epoca lui Petru cel Mare”.

În carte a fost reflectată antipatia nemţilor pentru tot ce e rusesc.


Autorul indreptăţeşte toate planurile diabolice ale lui Hitler şi declară
întregii Europe că nu trebuie să ai încredere în ruşi. În timpul luptei
sângeroase de cucerire a Moscovei, în anul 1941, Hitler a ordonat să
tipărească acest fals cu titlul bombastic „Bolşevicii implinesc ordinele
testamentare ale lui Petru cel Mare, vizând dominaţia lumii”.
Lupta de la Poltava

După mai mulţi ani, în Franţa, unii îşi amintesc din nou despre
„Testament”. Un autor francez publică lucrarea „Petru cel Mare”,
unde este inclus şi acest document fals, cunoscut întregii lumi. Au
trecut aproape 300 de ani de la moartea lui Petru I. Savanţii au
studiat detaliat problema privind veridicitatea „Testamentului”. După
minuţioase cercetări istorice, s-a dovedit că nu a existat niciun fel de
testament: pur şi simplu, Petru nu a reuşit să-l scrie. La aceasta se
reducea toată inţelepciunea ţarului. Au devenit celebre cuvintele lui
Radişcev: „…a fi plin de glorie, a se preamări pe sine şi a-şi preamări
patria, sancţionând libertatea personală…”.

Şi acum să cităm „Testamentul” fals: „In numele Sfintei şi


nedespărţitei Treimi, noi, Petru, împăratul şi suveranul întregii Rusii,
tuturor urmaşilor şi succesorilor noştri la tron şi la guvernarea
naţiunii ruse.

1. A ţine poporul rus într-o stare de război continuu, astfel încât


soldatul să fie călit în lupte şi să nu ştie de odihnă: să fie lăsat în
pace doar pentru îmbunătăţirea finanţelor statului, pentru
reorganizarea armatei şi pentru aşteptarea unor timpuri
favorabile unor noi cuceriri. Deci, să fie folosită pacea pentru
pregătirea altui război şi să fie duse războaie pentru a obţine
pacea, lărgind hotarele Rusiei şi creşterea bunăstării ei.

4. A diviza Polonia, susţinând tulburările şi cearta permanentă din


această ţară; cei puternici să fie atraşi de partea noastră,
propunându-le aur; să fie influenţate seimurile, să fie mituite,
pentru a putea influenţa asupra alegerii regilor, să fie infiltrate
la aceste alegeri persoane care ne susţin şi cărora trebuie să li se
acorde patronajul nostru; să fie introduse acolo armatele ruseşti
şi să fie lăsate temporar, până la momentul când vor putea
rămâne pentru totdeauna. Iar dacă statele învecinate vor începe
să pună piedici, acestea să fie calmate printr-o divizare
temporară a ţării noastre, până la momentul când va apărea
posibilitatea de a li se lua înapoi ceea ce li se va da.

5. A face tot posibilul de a cuceri mari teritorii din Suedia şi a crea


o situaţie de conflict, spre a o provoca să înceapă un război cu
noi şi, totodată, să avem motiv de a o cuceri. Pentru aceasta, este
nevoie de a o izola de Danemarca şi Danemarca să fie izolată de
Suedia, după care se va urmări cu grijă ca să se menţină între ele
starea de concurenţă.

7. Să se tindă, în special, să se obţină o alianţă cu Anglia sub aspect


de comerţ, pentru că aceasta este acea putere care are nevoie de
noi cel mai mult pentru flota sa şi care poate fi cea mai de folos
pentru flota noastră. Îi putem propune lemnul nostru şi unele
obiecte fabricate la noi, în schimbul aurului ei, astfel stabilind
legături permanente între comercianţii noştri şi marinarii lor,
care vor duce la dezvoltarea comerţului şi a flotei noastre.

10. A se iniţia cu perseverenţă şi a se menţine legăturile cu Austria,


a încuraja, formal, intenţia ei de a obţine supremaţia în
Germania, iar, în secret, a stârni împotriva ei ura altor suverani.
Totul trebuie făcut astfel, încât unii sau alţii să solicite ajutor
Rusiei; să punem sub protecţia Rusiei ţara care îi va cere ajutor,
cu scopul ascuns de a pregăti o ulterioară dominaţie în acea
ţară.

11. Când Suedia va fi fărâmiţată, Persia invinsă, Polonia


înmormântată, Turcia cucerită, armatele unite, Mările Baltică şi
Neagră păzite de corăbiile noastre, atunci va trebui, în mare
secret, de înaintat propunerea, mai întâi Tratatului de la
Versaille, apoi celui de la Vienâ, de a împărţi puterea asupra
Lumii.

Dacă vreuna din părţi, fiind sedusă de ambiţie şi de stima de sine, va


accepta această propunere — fapt care se va întâmpla inevitabil — se
va proceda la nimicirea unuia cu ajutorul altuia, iar apoi, şi la
distrugerea celui rămas, începând lupta cu el şi fiind siguri de
victorie, pentru că Rusia atunci va domina întregul Orient şi o mare
parte a Europei…

12. În cazul în care, contrar aşteptărilor, va refuza şi o putere şi alta


propunerile Rusiei, va trebui să fie aţâţată cu pricepere o ceartă
între acestea, astfel încât să se epuizeze, luptând între ele.
Atunci, Rusia va găsi momentul potrivit şi işi va îndrepta înspre
Germania armatele pregătite şi, în acelaşi timp, va expedia două
flote importante, una din Marea Azov, alta din Arhanghelsk, cu
hoardele sale din Asia, sub acoperirea flotelor armate din Marea
Neagră şi din Marea Baltică. Ieşind în Marea Mediterană şi în
ocean, acestea vor ataca, pe de o parte, Franţa, pe de alta,
Germania, şi când aceste ţări vor fi ambele învinse, atunci
cealaltă parte de Europă va putea fi luată uşor şi fără să opună
vreo rezistenţă. Astfel se poate cuceri Europa”.

Astăzi testamentul falsificat al lui Petru I este privit ca o curiozitate,


care a jucat un rol negativ în formarea unei imagini distorsionate a
Rusiei în opinia publică din Europa şi din întreaga lume.
Enigme Similare

Palatele lui Petru Rasputin – spion, Biblioteca Misteriosul Poet Dictatori masoni Camera de
cel Mare profet, subterană a lui Puşkin de-a lungul Chihlimbar
aventurier sau Ivan cel Groaznic istoriei
sarlatan?

Kremlinul din Transsiberiana –


Moscova – Etape Cea mai lunga
si Istorie cale ferata din
lume

 Facebook  Twitter  WhatsApp  Messenger

 Postat în Enigmele Istoriei Noi

Articolul Precedent: Inventatorul Dirijabilului


Articolul Următor: Biblioteca subterană a lui Ivan cel Groaznic

Căutare…
 POST-URI RECENTE

Dioxidul de carbon înverzește deșerturile

Câte timpuri există?

Mai există cel puțin 30 de miliarde de planete de tipul


Pământului

 CATEGORII

Curiozitati, Conspiratii si Fenomene Stranii


Enigmele Evului Mediu
Enigmele Istoriei Noi
Ezoterism, Religie si Spiritualitate
Legende Urbane si Fenomene Paranormale
Minunile Lumii
Misterele Lumii Antice
Uncategorized

 PAGINA DE FACEBOOK

Enigmatica.ro - Enigme …
57.156 aprecieri

Îmi place Pagina Trimite mesaj

Despre Noi
Politica de Confidentialitate

Contact

Harta Site

 COPYRIGHT © 2021

Copyright © 2021 Enigmatica.ro. Susţinut de WordPress şi Stargazer.

S-ar putea să vă placă și