Tulcea – un popas în biografia lui Pavel Dan

Monica Grosu

Pavel Dan și Tulcea (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2019) este un volum
antologic, gândit și alcătuit de Aurel Podaru, cunoscut exeget și editor al „Rapsodului
Câmpiei Transilvane”. Totodată, ediția de față are și un caracter aniversar, dacă avem în
vedere precizările din Notă asupra ediției: „S-au împlinit anul acesta 100 de ani de
învățământ liceal românesc la Turda, când, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Liceul
regal maghiar a devenit Liceul Regele Ferdinand. Tot 100 de ani s-au scurs și de la intrarea lui
Pavel Dan în liceu: septembrie 1919.” Și fiindcă anii de școală, petrecuți de Pavel Dan la
Liceul din Turda, cuprind și un episod tulcean, volumul se deschide cu studiul Pavel Dan la
Tulcea, semnat de profesorul Ioan Bădică, studiu amplu și atent documentat care are rolul de a
clarifica anumite aspecte legate de perioada biografică investigată.
Cu bogata sa experiență de editor, Aurel Podaru include în prezenta antologie și pagini
de corespondență și jurnal, câteva scrieri tulcene, mărturii și articole exegetice, studii și anexe
cu reproducerea unor documente sau fotografii, toate relevante pentru acest episod din viața
prozatorului Pavel Dan. Se obține, astfel, o imagine cât mai cuprinzătoare despre portretul
scriitorului Pavel Dan din acea perioadă a evoluției sale, precum și detalii de ordin
conjunctural, social, istoric. Ne apropiem, prin aceste însemnări, de tânărul elev ajuns pe
meleaguri tulcene în împrejurări cu totul nefericite, aflându-i frământările, gândurile intime și
condiția sa de aspirant la afirmarea literară. Originar tot din Tritenii de Jos (județul Cluj), ca și
Pavel Dan, coordonatorul prezentului volum s-a evidențiat de-a lungul timpului ca prozator și
cronicar plastic, precum și ca istoric și critic literar. În același timp, activitatea sa culturală
însumează interviuri, numeroase articole și îngrijiri de ediții. Între acestea, numele
prozatorului Pavel Dan revine adeseori, dezvăluind relația de ordin afectiv-spiritual dintre cei
doi scriitori, precum și dorința de a contribui la cunoașterea operei și a vieții scriitorului Pavel
Dan.
Lectura volumului în discuție facilitează o privire succintă asupra traiectoriei de elev a
lui Pavel Dan, greutățile materiale întâmpinate, precum și semne ale firii sale bolnăvicioase și
sensibile. Totodată, textele antologate fac uneori trimitere la monografiile dedicate autorului,
la criticii și istoricii literari care s-au aplecat asupra operei în discuție, relevându-i meritele și
valoarea artistică, între aceștia situându-se Monica Lazăr, Ion Vlad, Constantin Cubleșan,
Gabriela Chiciudean, dar și Cornel Regman, Sergiu Pavel Dan, Mircea Braga, Florian Potra,
Nicolae Balotă, Ion Buzași, Victor Cubleșan ș.a. În plus, datele biografice menționate se
grupează în jurul celor două șederi la Tulcea ale lui Pavel Dan: una în anul școlar 1923-1924,
ca elev în clasa a V-a, adus de un unchi, profesor de latină la liceul tulcean și alta în clasa a
VIII-a, anul școlar 1926-1927, când a ajuns din nou la Tulcea, în urma unei întâmplări cu totul
nefericite și regretabile (eliminarea disciplinară de la Liceul din Turda).
Foarte interesante sunt paginile de jurnal ale scriitorului, fiindcă oferă oglinda fidelă a
unei vieți greu încercate. Starea de sănătate precară constituie o preocupare constantă,
dificultățile materiale de asemenea, iar meditațiile prelungite pentru obținerea mijloacelor de
trai nu reușesc să suplinească neajunsurile tânărului elev care nici rezultate școlare nu prea
avea. Viața de zi cu zi devine astfel epuizantă prin trudă și tulburare, însingurare și depărtarea
de familie. Răzbat adeseori din aceste însemnări chipurile celor dragi: părinți, în special
mama, rude mai apropiate, unchi, dar și colegi de școală, prieteni sau fete îndrăgite. Se
remarcă puterea de observație și tehnica detaliului fin, frazarea clară și cu accente reflexive.
Problema scrisului rămâne o preocupare constantă pentru tânărul elev, gândul că poate e
bolnav și nu se va putea afirma în literatură îl vizitează frecvent: „N-am scris de mult. Și câte
au trecut peste mine. Câte zbuciumări și câte necazuri. Mi-e sufletul plin, plin de atâtea doruri
neînțelese, de atâtea iluzii pierdute.” Într-adevăr, autorul lui Urcan Bătrânul se plânge
adeseori în jurnal de amărăciunile vieții sale, de semnele unei boli care nu-i lasă amânare și de
incertitudinile viitorului său literar și nu numai. Dar acest fapt nu-l împiedică să viseze, să
mediteze și să revină de fiecare dată cu speranță la o dorință statornică, aceea de a munci
pentru a-și depăși condiția, pentru a-și ajuta familia și a ajunge scriitor.
Printre scrierile tulcene se numără și schița Pedagogul, surprinzând o experiență
autobiografică localizată la Tulcea și punând în rama realului aspectele dramatice cu care se
confrunta școala românească în acele timpuri. Pavel Dan are viziunea realității și observația
pătrunzătoare, iar portretele realizate micilor școlari sunt memorabile. La fel sunt descrierile,
lapidare, tranșante, cu inserții de ironie și sarcasm: „Pe coridoarele lungi și fără uși, curentul îi
zboară paltonul din spate. La intrare, o fereastră n-are geamuri. Poate nici n-a avut niciodată.
Din cele cincisprezece milioane câte s-au cheltuit cu clăditul ei, n-a ajuns să se introducă
electrica și apa și să se facă grilaj la scări.” Mizeria, incapacitatea gestionării banilor și
corupția sunt realități încă actuale, continuând să afecteze generațiile de tineri care pășesc în
mediul școlar. Aceste aspecte sunt reliefate și de Mihai Marinache în studiul „Pavel Dan,
pedagog la Tulcea (1926-1927)“, unde se creionează, pe puncte, starea de fapt a școlii, mediul
profesoral, activitatea extrașcolară și cea a pedagogilor.
 Relevante și bine documentate sunt aceste studii ce însoțesc scrierile tulcene ale lui
Pavel Dan, aducând lămuririle necesare și informațiile care pot încadra veridic perioada
descrisă. Astfel, Gheorghe Șeitan aduce unele considerații asupra biografiei și laboratorului de
creație al prozatorului din anii petrecuți la Tulcea, sub titlul „Pavel Dan – zbor frânt și
aterizare forțată în Dobrogea”, iar Ada Marina Valer și Claudia Veroni investighează, pe baza
documentelor de arhivă, situația școlară a lui Pavel Dan ca elev al școlii tulcene.
Corespondența din finalul volumului, adresată profesorului Aurel Podaru face mărturia
demersurilor sale repetate de a readuce în atenție opera și viața lui Pavel Dan, atât prin lucrări
de specialitate, publicate în revista semestrială „Paveldaniștii”, cât și prin activitățile
comemorative desfășurate în cadrul Asociației Culturale ce poartă numele „Rapsodului
Câmpiei Transilvane“. Postfața, semnată de profesorul și istoricul literar Ion Buzași,
subliniază, de asemenea, aportul exegetic al volumului de față, precum și al altor ediții
îngrijite cu acribie științifică de prozatorul și criticul Aurel Podaru: „După Blaj, Turda, Cluj
era necesară și o antologie despre relațiile lui Pavel Dan cu Tulcea și ecourile acestui popas
biografic în scrierile sale.”
Iată că acest lucru a fost înfăptuit prin strădania de editor a profesorului Aurel Podaru,
cel care „nu numai că readuce în actualitate un scriitor cu destin tragic, dar ne ajută să avem o
imagine mult mai complexă asupra personalităţii lui Pavel Dan.” (Gheorghe Glodeanu).
Volumul gândit și coordonat de istoricul literar Aurel Podaru ni-l readuce în atenție pe
prozatorul Pavel Dan, aflat pentru o scurtă vreme la porțile Deltei, ca și ale literaturii, fiindcă
destinul a fost nemilos cu soarta acestui tânăr scriitor atât de talentat și sensibil. Dacă timpul
nu a avut răbdare cu scriitorul Pavel Dan, în schimb opera sa și-a câștigat nemurirea în istoria
literaturii române.