URTICARIA

Definiţie: Este o reacţie cutanată produsă de factori multipli, caracterizată printr-o erupţie
format din papule şi plăci eritemato-edematoase, fugace, pruriginoase, care afectează dermul şi
ţesutul cellular subcutanat.
Pentru cazurile în care apare un edem masival ţesutului subcutanat se foloseşte denumirea
de angioedema (edem angioneurotic, edem Quincke).
Etiologie:
̶ Medicamentele;
̶ Alimentele şi aditivii alimentari;
̶ Alergenii inhalaţi (praf, polenuri, praf de casă etc). Manifestările cutanate se
asociază uneoricu tulburări respiratorii (astm bronşic, rinită alergică);
̶ Infecţiile. Agenţii infecţioşi variaţi pot produce urticarie acută, probabil prin reacţii
imunologice la antigenele acestora.
̶ Înţepăturile de insecte şi artropode;
̶ Alergenii de contact;
̶ Afecţiunile interne;
̶ Factori genetici;
̶ Factori fizici;
̶ Factori psihici. Rolul lor în urticaria cronică, desi acceptat, este greu de evaluat.
Histopatologie. Patologie:

 Leziunile se caracterizează prin: dilataţia vaselor sanguine mici şi a limfaticelor şi edem

dermic; infiltratul inflamator dermic format din mononucleare (ocazional şi eozinofile)
este discret şi tardiv.
 Urticaria afectează dermul superior şi mijlociu, iar angioedemul dermul profund şi
hipodermul.
 Aspectul histopatologic depinde de vechimea leziunii. Leziunile urticariene persistente sunt
caracterizate printr-un proces vasculitic cu fenomene de leucocitoclazie (aspect de
vasculită urticariană).
 Urticaria este consecinţa creşterii permeabilităţii vasculare a capilarelor şi venulelor mici, ca
urmarea acţiunii unui număr mare de mediatori. Cel mai important dintre aceştia,
histamina, este eliberat aproape exclusiv din mastocite.
Forme clinice:

 După culoare: Leziunile urticariene sunt de obicei roz sau roşii deschis, datorită dilataţiei
vaselor dermice—urticaria rubra. Ele pot fi şi albe, ca urmare a compresiei vasculare
produsă de edem — urticaria porcellanea.
 După dimensiune: Papulele urticariene pot avea dimensiuni variabile, de la o gămălie de
ac (urticaria micropapuloasă) la câţiva cm sau zeci de cm (urticaria giganta).
 După formă: Forma leziunilor poate fi: inelară, cu central clar şi periferia eritematoasă
(urticaria inelară), policiclică, geografică (urticaria figurată).
 După morfologie: Fricţiunea şi / sau exudaţia masivă conduce la apariţia de bule (urticaria
buloasă). Extravazarea sângelui în leziunea urticariană este responsabilă de producerea
unor leziuni hemoragice şi purpurice (urticaria hemoragică): această formă se întâlneşte
mai ales în urticaria vasculitică.
 Papulele urticariene sunt rezultatul edemului de la nivelul dermului papilar şi reticular
superior. Atunci când se produce edem masiv în ţesutul subcutanat, nu se mai formează
1
 papule, ci un edem difuz, cu tegumentele supraiacente de aspect normal sau discret roz
(urticaria profunda sau edem Quincke).
 După evoluţie urticariile pot fi clasificate în:
̶ Acute (durata maximă de evoluţie este de 6 săptămâni);
̶ Cronice (manifestările durează peste 6 săptămâni);
̶ Cronice intermitente (episoade de urticarie acută care reapar într-o perioadă mai
mare de 6 săptămâni şi se pot extinde pe intervale de ani).
 După mecanismul de producere urticariile sunt clasificate în alergice şi nealergice.
MANISFESTĂRI CLINICE:
̶ Disfonie;
̶ Dispnee;
̶ Vărsături;
̶ Diaree (datorită afectării intestinale);
̶ Dureri abdominale (datorită afectării peritoneale);
̶ Artralgii şi artrită (datorită edemului sinovial);
̶ Cefalee;
̶ Hipotensiune arterială;
̶ Șoc anafilactic: urticarie, angioedem, insuficienţă respiratory şi cardiovasculară.
URTICARII FIZICE:
Sunt un grup de urticarii în care stimulul declanşator este de natură fizică:
a. Dermografismul
b. Urticaria la presiune
c. Angioedemul vibrator
d. Urticaria la frig
e. Urticaria localizată la căldură
f. Urticaria solară
g. Urticaria acvagenică
h. Urticaria colinergică
a) Dermografismul (sin: urticaria facticială)
 La locul fricţiunii tegumentului cu un obiect dur, după 15-20 secunde, apare o leziune
eritematoasă liniară, care devine edematoasă şi este înconjuratăde un halou eritematos (rezultatal
dilataţiei arteriolare produsă prin reflex de axon).
 Dermografismul poate fi roşu (descris anterior) sau alb (produs prin vasoconstricţie
capilară), cel din urmă fiind mai accentuat la cei cu dermatită atopică.
 În unele situaţii dermografismul se însoţeşte de simptome (prurit, erupţie urticariană) –
dermografism simptomatic.
b) Urticaria la presiune
 Se caracterizează prin apariţia unor papule profunde, indurate, sensibile dezvoltate la 3 -12
ore după aplicarea unei presiuni.
 Se localizează în ariile expuse natural la presiune: picioare, fese, coapse. Se însoţeşte de
senzaţie de arsură, febră, frison, artralgii, VSH accelerat, leucocitoză. Spre deosebire de
dermografismul întârziat, reacţia imediată lipseşte.
c) Angioedemul vibrator
Este o afecţiune rară, transmisă autosomal dominant, în care manifestările sunt declanşate
de vibraţii cu frecventă mică.

2
 d) Urticaria la frig
Familială. Este transmisă autosomal dominant şi se asociază ocazional cu manifestări
sistemice: febră, frison, mialgii, artralgii, cefalee.
Dobândită primitivă. Afectează mai frecvent adulţii tineri. În antecedentele pacienţilor se
găsesc uneori infecţii bateriene, virale sau tiroidite autoimune.
Se caracterizează prin leziuni urticariene în ariile expuse direct la frig, care apar de obicei la
reîncălzirea zonei expuse şi durează 1-2 ore. Ingerarea de lichide reci poate determina o reacţie
urticariană a limbii şi mucoasei tubului digestiv. Imersia bruscă în apărece conduce la manifestări
severe (flush, bronhospasm, hipotensiune, sincopă) şi chiar exitus.
Dobândită secundară. Se asociază cu alte afecţiuni: crioglobulinemii, criofibrinogenemie,
hemolizine la rece, lues, boli ale ţesutului conjunctiv, neoplazii ale sistemului hematopoetic.
e) Urticaria localizată la căldură
Este o forma rară de urticarie, caracterizată prin apariţia de papule urticarie nepruriginoase
la 5 minute după contactul cu o sursă de căldură (40-45°C).
Persistă aproximativ o oră. Se poate însoţi de simptome sistemice. Repetarea expunerii
poate conduce la desensibilizare.
f) Urticaria solară
Este rară. Poate fi primitivă sau, mai rar, secundară (ex: lupus eritematos, protoporfirie
eritropoetică, porfirie cutanată tardivă).
Se caracterizează prin leziuni care apar pe ariile cutanate descoperite, la câteva minute
după expunerea la soare şi dispar după 1-2 ore. Gravitatea şi numărul lor se corelează cu durata
şi intensitatea expunerii.
S-au raportat cazuri cu bronhospasm, vertij, cefalee şi colaps. Tegumentele expuse cronic
la soare prezintă un risc mai mic de a dezvolta leziuni.
g) Urticaria acvagenică
Contactul cu apa, indiferent de temperatură, conduce la apariţia de papule urticariene
similare ca aspect cu cele din urticaria colinergică. Pruritul acvagenic apare în acelea şi condiţii,
dar fără leziuni cutanate vizibile.
h) Urticaria colinergică
Este o formă de urticarie indusă de căldură, stress, exerciţiu fizic. Se caracterizează prin
micropapule urticariene (1-3 mm), pe fond eritematos. Persistă câteva minute până la o oră.
Erupţiile severe se pot însoţi de simptome sistemice.
Angioedemul (edemul Quincke)

Este o variantă de urticarie în care edemul se produce mai ales la nivelul hipodermului.
Afectează în special femeile tinere şi este expresia clinică a unei reacţii alergice de tip I
(anafilactice).
În etiopatogenie sunt incriminaţi, ca şi în cazul urticariei, factori multipli. Agentul etiologic
este frecvent imposibil de precizat (angioedem idiopatic). Poate să apară simultan cu urticaria
acută sau cu cea cronică intermitentă.
Se caracterizează prin edem de culoare alb-roz, cu limite imprecise, nedepresibil,
nepruriginos, care persistă ore sau zile şi poate avea orice localizare.

3
 Zonele de elecţie sunt: pleoapele, buzele, membrele în zona articulaţiilor mari şi regiunea
genitală. Uneori afectează limba, faringele, laringele şi conduce la asfixie.
Are tendinţă la recurenţe în aceleaşi regiuni, iar afectarea palpebrală repetată poate
produce dermatocalazie secundară.
Tratament:
Majoritatea urticariilor sunt acute, iar etiologia lor este de obicei detectabilă. De cele mai
multe ori sunt suficiente: eliminarea cauzei suspicionate (alimentare sau medicamentoase) şi
administrarea orală de antihistaminice anti-H1.
În cazurile severe, asociate cu edem laringian sau iminenţă de colaps circulator, este
necesară o terapie energică, efectuată în condiţii de spitalizare: corticosteroizi sistemici
(iniţiali.v., apoi per os) şi adrenalină subcutanat.
În majoritatea urticariilor cronice (75-90%) cauza nu poate fi identificată. Datorită dificultăţii
în identificarea şi eliminarea factorului provocator, tratamentul vizează în special măsuri
simptomatice. Se recomandă evitarea factorilor nespecifici, care agravează vasodilataţia cutanată:
alcoolul, căldura, efortulfizic, stress-ul emoţional.

URTICARIA TRATAMENT:
 Majoritatea urticariilor sunt acute, iar etiologia lor este de obicei detectabilă. De cele
mai multe ori sunt suficiente: eliminarea cauzei suspicionate (alimentare sau medicamentoase) şi
administrarea orală de antihistaminice anti-H1 .
 În cazurile severe, asociate cu edem laringian sau iminenţă de colaps circulator, este
necesară o terapie energică, efectuată în condiţii de spitalizare: corticosteroizi sistemici (iniţial i.v.,
apoi per os) şi adrenalină subcutanat.
 În majoritatea urticariilor cronice (75-90%) cauza nu poate fi identificată. Datorită
dificultăţii în identificarea şi eliminarea factorului provocator, tratamentul vizează în special măsuri
simptomatice. Se recomandă evitarea factorilor nespecifici, care agravează vasodilataţia cutanată:
alcoolul, căldura, efortul fizic, stress-ul emoţional

Antihistaminicele anti-H1. Dintre antihistaminicele clasice, unul dintre cele mai eficace
este HIDROXIZINUL. Are efecte multiple: antihistaminic, sedativ, antiserotoninic. Acţionează mai
efficient decât celelalte antihistaminice în inhibarea apariţiei erupţiei urticariene, a pruritului mediat
de histamină, a dermografismuluişi a urticariei colinergice. Se administrează în doză de 1025
mg/zi. În urticaria la frig cea mai utilă este CIPROHEPTADINA.
Antihistaminicele anti-H1 nesedative: Terfenadina, Astemizolul, Loratadina,
Cetirizina. Faţă de celelalte antihistaminice au două avantaje majore: nu sunt sedative şi sunt
lipsite de efecte secundare anticolinergice. Studiile comparative nu au arătat diferenţe
semnificative statistic între efectelelor. Terfenadina, Ioratadina şi cetirizina intră rapid în acţiune şi
administrarea lor nu este influenţată de orarul prandial.
Asocierea de antihistaminice anti-H1 şi anti-H2 (cimetidina, ranitidina) este utilăîn
urticaria cronică idiopatică şi în dermografism şi se bazează pe faptul că vasele sanguine cutanate
au ambele tipuri de receptori pentru histamină.
Antidepresivele triciclice. In vitroau un puternic efect antihistaminic antiH1. Cel mai
folosit, doxepinul, este un blocant al receptorilor H1 de 700 orimai potent decât difenhidramina; în

4
doze de 10-25 mg x 2-3 ori/zi, este util în urticaria cronică şi în urticaria la frig. Efectele sale
sedative şi anticolinergice sunt similare cu cele ale antihistaminicelor clasice.
Medicamentele β-adrenergice. Sunt foarte eficace în urticaria acută severă şi în şocul
anafilactic. Efectul lor se datorează inhibării eliberării histaminei din mastocite ca urmare a
creşterii nivelului intracelular de AMPC. Cele ma utilizate sunt adrenalina şi efedrina.
Inhibitori ai degranulării mastocitare. Acţionează prin stabilizarea membranelor
mastocitare şi prin creşterea AMP-ului cyclic intracelular. Cromoglicatul disodic, administrat oral,
este util în tratamentul mastocitozelor sistemice şi în unele urticarii. Doxantrazolul este superior
cromoglicatului din punct de vedere al absorbţiei digestive şi este util în tratarea urticariei cronice.
Ambele au şi efect antihistaminic anti-H1. Ketotifenul a fost utilizat în tratarea urticariei cornice
idiopatice, a unora dintre urticariile fizice şi a mastocitozelor cutanate difuze.
Corticoizii sistemici. Sunt indicaţi în unele forme de urticarie acută severă, angioedem,
boala serului, urticarie la presiune şi urticarie vasculitică. Utilizarealor în cure lungi în urticaria
cronică este nerecomandabilă. Pot fi administraţi în doze medii şi pe perioade scurte pentru unele
dintre cazurile “rezistente” la tratament.