OCULTISM

SI
VINDECAREA
SUFLETULUI

Cum să venim în ajutor, în vindecarea sufletului, persoanelor atinse în

psihicul lor ca urmare a practicilor oculte?

Ancheta sistematică de teologie practică ţinând cont de ştiinţele

conexe, de medicină şi de psihologie.

de
KURT E. KOCH
Doctor în teologie

PREFAŢĂ
Ocultismul nu numai că este la modă, el a devenit o adevărată maree.
El se manifestă într-un mod aşa de versat şi subtil încât publicul
trebuie să fie instruit şi avertizat de gravele consecinţe pe care le
antrenează. Mediile creştine au şi ele nevoie de a fi puse în gardă,
deoarece constatăm în fiecare zi că ignoranţa sau incoştienţa lor le
supune aceleiaşi molipsiri.
Cartea răspunde şi la întrebarea: cum să venim în ajutorul
persoanelor atinse în psihicul lor ca urmare a practicilor oculte.
 Autorul, Kurt E. Koch, doctor în teologie, posedă o competenţă
specială. În cursul unui lung ministeriat de pastor şi evanghelist el a
fost chemat să exercite vindecarea sufletului în 600 de cazuri de
ocultism practic. Dintr-o asemenea documentare el a reţinut 120 de
cazuri pe care le expune şi le analizează în paginile care vor urma. La
acestea adaugă 20 de exemple extrase din literatura consacrată
subiectelor asemănătoare. Aceste experienţe trăite sunt revelatoare şi
pasionante. Ele dau o viziune de ansamblu a tuturor formelor
imaginabile şi inimaginabile pe care le poate lua ocultismul. Ele vor
interesa orice cititor, chiar neiniţiat în consideraţiile medicale şi
psihologice de care sunt urmate. Credem deci că acest volum este
destinat să atingă un public vast.
Pe de altă parte el prezintă în acelaşi timp un caracter ştiinţific.
Autorul are mereu grijă să examineze faptele anchetei sale riguroase,
din punctul de vedere al medicinei, psihiatriei, psihologiei şi teologiei
biblice. Munca sa va fi deci utilă nu numai slujitorilor lui Dumnezeu şi
creştinilor fideli, ci şi medicilor şi psihologilor confruntaţi mereu cu
asemenea probleme.
Scopul principal al acestei cărţi este spiritual şi practic. Ea nu vrea să
rămână un tratat teoretic sau o expunere care să satisfacă o anumită
curiozitate. Autorul se plasează pe terenul luptei împotriva duhurilor
rele, care sunt o realitate teribilă. El vrea să ne înroleze în cruciada pe
care o duce pentru a vindeca şi a elibera pe victimele lor. El ne
asociază astfel la proclamarea victoriei lui Isus Hristos, Marele
Eliberator.
Dl. Koch ne îndeamnă şi către prudenţă şi credinţă. Dacă practicile
oculte există, ele nu sunt singure pe lume şi sunt supuse celui
Atotputernic. Căci ar fi riscant să vedem peste tot demoni şi posedaţi,
sau să-i bănuim pe toţi înaintaşii de a fi fost conjuratori. Isus, stăpânul
nostru în vindecarea sufletului, va şti să ne menţină în căile
echilibrului, ale adevărului şi dragostei.

Pentecôte 1972,

Maurice Ray René Pache

2
 CUVÂNT ÎNAINTE

Maladiile fizice şi psihice se înmulţesc îngrijorător. Iată de ce orice

încercare sinceră de a uşura relele pe care ele le antrenează merită să
fie examinată. Autorul prezentei anchete s-a consacrat timp de 15 ani
evanghelizării populare. Nenumăraţi pacienţi au recurs la ajutorul său
pastoral. Cu o frecvenţă uimitoare ei au recunoscut că participaseră
activ la experienţe oculte, sau că suferiseră pasiv asemenea influenţe.
În cele două cazuri efectele erau aceleaşi: aceste persoane ajungeau
la realizarea dorinţelor lor, dar trebuiau apoi să plătească prin tot felul
de tulburări psihice: melancolie, dezgust de viaţă, gânduri de
sinucidere, obsesii, accese de furie sau perversiuni pasionale.
Vindecarea creştină a sufletului a sublimat mereu legătura existentă
între activitatea ocultă şi deranjarea psihică.
Autorul acestui studiu prezintă cunoştinţe intense în domeniul
medicinei, psihologiei, psihiatriei şi psihoterapiei. El este deci gata să
confrunte cazurile de vindecare a sufletului cu concepţiile actuale ale
ştiinţelor naturale şi antropologice. El avertizează să nu strigăm prea
repede de posesiune; el refuză să recurgă la scăparea supranaturală
atunci când există o explicaţie raţională. El admite existenţa separată
şi activitatea autonomă a subconştientului care ne face să ne gândim
la apariţii demonice şi care totuşi nu impune o asemenea explicaţie. El
califică pe drept spiritismul drept «falsă transcedenţă» căci victimele
acţiunii şi apariţiei defuncţilor, nu sunt, aproape întotdeauna, decât o
misterioasă manifestare a forţei mediumului. Metoda rezervată şi
prudentă a autorului ar trebui să ne permită a atinge limita la care se
opresc explicaţiile naturale ale raţiunii şi cele ale medicinii clasice, şi
unde apar cu forţa enigmele şi întrebările metafizice.
Domnul Kock reuşeşte să dovedească faptul că probleme atât
de vaste trebuie să fie abordate din mai multe părţi. Teologul
trebuie să recunoască bazele teologice şi psihologice ale
structurilor oculte. Medicul şi psihiatrul trebuie să evalueze în toate
acestea profunzimea sentimentului religios de rătăcire şi de
culpabilitate. Impulsul care îl împinge pe om către ghicitorie,
cartomanţie, cheromanţie, magie este mereu voinţa de putere,
dorinţa de a cunoaşte şi de a fi ca Dumnezeu. Omul vrea să forţeze
realizarea visurilor sale. Prin violenţă, sunt depăşite limitele trasate
de Creator. Poate că ne atingem scopul, dar cu preţul binelui
suprem oferit omului, comuniunea cu Dumnezeu... Pentru că
atingerea ocultă semnifică de fapt supunerea faţă de puterea
întunericului, pentru a fi eliberat de o asemenea sclavie este
nevoie de mesajul integral al lui Isus, Mântuitorul lumii şi Biruitorul
demonilor. Concluzia cărţii arată clar ce înalte calificări spirituale
trebuie să posede cel care începe asemenea luptă. Acest război
sfânt nu poate fi câştigat decât prin post şi rugăciune.

3
 Interesul oricărui cititor va fi trezit atunci când autorul, după
ce a expus explicaţiile naturale şi insuficienţa lor, stabileşte
raportul cu lucrurile veşnice. Chiar dacă această carte insultă pe ici
pe colo opoziţia medicilor, pastorilor, parapsihologilor şi
psihoterapeuţilor, întrebările pe care le pune nu pot fi îndepărtate
de cineva care caută un diagnostic fructuos şi o terapie eficace.

Profesor Radolf Köberk, Tübingen

4
 CAPITOLUL I

INTRODUCERE GENERALĂ ÎN STUDIUL

FENOMENELOR OCULTE

Epoca noastră este în mod special un timp de nesiguranţă. Profesorul

Köberle stabileşte în aceste cuvinte diagnosticul zilelor noastre.
Incertitudinea existenţei umane agravată de ameninţările politicii
mondiale, vicisitudinile economice, insuficienţa mijloacelor de
existenţă, mizeria refugiaţilor, criza locuinţelor, problemele conjugale,
constituie planul secund şi terenul favorabil pentru nevrozele de toate
felurile. Specialiştii vorbesc literalmente de o contagiune generalizată
a nevrozelor, sau a epidemiei psihice. Această epidemie atinge
asemenea proporţii încât revista societăţii germane de psihoterapie şi
de psihologie a profunzimilor al cărei preşedinte este baronul von
Weizsäcker, (profesor la Heidelberg), declară următoarele: "Dacă un
psihoterapeut este necesar pentru zece mii de locuitori din Germania
Federală, ar mai trebui încă patru mii".
Epidemiei de nevroze de care se preocupă psihoterapeutul, i-a
corespuns, pe planul vindecării sufletului, numărul crescând de
tulburări psihice din perioada postbelică. Aceste tulburări atât de
frecvente merg mână în mână cu multiplicarea practicilor oculte.
Găsindu-se în nesiguranţă, omul se străduie prin toate mijloacele să
scape de chinul incertitudinii în ceea ce priveşte soarta celor dispăruţi,
ameninţarea viitorului, starea sănătăţii sale şi chiar viaţa lui. În acest
scop el (omul ) a recurs la manipulaţiile oculte pentru a obţine ajutor
şi sfat. În această carte, vom examina în mod special raportul care
există între apariţia tulburărilor psihice şi acivităţile oculte.

5
Să arătăm de la început cele două principii fundamentale ale unui
asemenea studiu. Este vorba mai întâi de principiul material al
explorării fenomenelor, apoi de principiul formal al clasificării lor.
Utilizăm aceşti termeni în afara oricărei formule similare a domeniilor
filozofice, psihologice şi mai ales teologice. Principiul material se
aplică aici investigaţiei întreprinse în ajutorul tuturor mijloacelor
ştiinţifice în ceea ce priveşte esenţa faptelor oculte. Principiul formal
priveşte utilizarea lor, semnele lor distinctive şi nivelul lor spiritual.
Principiul material, adică explicaţia ştiinţifică a fenomenelor în
contextul general al antropologiei şi al ştiinţelor naturale, este
singurul lucru care îi preocupă pe parapsihologi, psihologi şi medici.
Teologul şi pastorul sunt interesaţi în plus de principiul formal, adică
clasificarea faptelor după semnificaţia lor spirituală şi teoloică. Practic
aceasta înseamnă că psihologul doreşte să ştie dacă o serie de
pretinse fenomene oculte nu ar fi de fapt fenomene de disociere sau
de dedublare provocate în mod artificial. Spre deosebire de el,
pastorul îşi mai pune întrebarea cum ar fi: ce diferenţă există între o
conjuraţie magică ce conţine cele trei nume ale diavolului, invocaţia
treimii şi conjuraţia neutră prin autosugestie sau sugestia unei a treia
persoane? De fapt el (pastorul) este preocupat mai ales de
semnificaţia spirituală a conjuraţiei magice.
Relaţia între cele două principii are importanţa sa. Omul de ştiinţă, ca
şi teologul, ar fi încercaţi să acorde prioritate unuia în raport cu
celălalt şi plecând de la o poziţie neutră nu s-ar putea rezolva o
problemă existenţială. Din punct de vedere teologic trebuie să notăm
că:
1. Nu vom şti că am recurs la supranatural atâta timp cât există
posibilităţi valabile de explicaţie raţională. Dumnezeu ne-a dat
raţiunea pentru ca noi să ne folosim de ea. În virtutea acestui dar, El
ne-a poruncit să stăpânim lumea şi să-i explorăm toate domeniile
(Geneza 1:28). O refugiere prea grăbită în interpretările oculte ar
însemna o fugă în magie, o respingere a voinţei creatoare a lui
Dumnezeu, o negare a simţurilor şi a forţelor intelectuale care ne sunt
încredinţate.
2. Explicaţia medico-psihologică exactă a fenomenelor pretinse oculte
îi este în mod egal indispensabilă teologilor dacă vrea să emită o
judecată.
3. Pe planul parapsihologiei (studiul fenomenelor psihologice oculte),
teologia nu are de ce să se teamă de o explorare ştiinţifică riguroasă.
Domeniul său propriu, adică determinarea raporturilor între
fenomenele oculte şi Dumnezeu, nu este cu nimic atinsă de explicaţia
ştiinţifică a acestor lucruri.
4. Dimpotrivă, teologia are numai de câştigat dintr-o asemenea
contribuţie. Cu cât cercetarea ştiinţifică va da la iveală relaţiile interne
ale faptelor oculte, cu atât mai repede vindecarea sufletului va fi
eliberată, să sperăm, de tendinţa exagerată de a bănui o influenţă
diabolică la persoana care mărturiseşte un păcat.
6
5. Din partea sa, după epuizarea tuturor interpretărilor raţionale,
ştiinţa nu trebuie să adopte a priori o atitudine negativă cu privire la
noile realităţi.
Astfel, medicul, psihologul şi parapsihologul de o parte, filosoful şi
teologul de altă parte, au tot interesul să se asocieze. Poate că în
acest efort de colaborare se va realiza, măcar într-un domeniu, dorinţa
profesorului von Weizsäcker exprimată în cursul său de antropologie:
"În secolele XVI şi XVII, ştiinţele naturale s-au separat de teologie şi de
biserică. În secolele XVIII şi XIX, ştiinţele naturale şi medicina s-au
separat de filozofie. Aceasta este, după părerea mea, o sciziune în
domeniul raţiunii... Sperăm că psihologia va putea contribui la
reducerea acestei sciziuni şi la împăcarea fraţilor duşmani."
Să precizăm acum pe scurt punctul de plecare şi caracterul cercetării
noastre. Această lucrare este mai întâi rezultatul experienţei: teoria
nu a venit decât după. Astfel au început toate ştiinţele, în afară de
teologie, care se bazează pe revelaţia unei realităţi transcedente.
Originea a ceea ce noi numim ştiinţă derivă din contemplarea
universului. Ea nu reprezintă de fapt decât un derivat al lumii
empirice, o abstracţie şi o elaborare logică a ceea ce este recunoscut
conform unei legi a creaţiei.
O asemenea bază practică include două imperative:
1. Toate cazurile de fenomene oculte întâlnite de-a lungul unui
ministerial pastoral trebuie supuse unui examen riguros obiectiv.
2. Este vorba de a apăra aceste fapte de experienţă pe două fronturi:
Pe de o parte împotriva celor care le neagă a priori, şi pe cealaltă
parte împotriva creştinilor adepţi ai ocultismului. Aceasta este părerea
profesorului Bender. Hans Driesch exprimă aceeaşi necesitate în a sa
"Introducere în psihologie". El se leagă de două feluri de atitudini: în
primul rând, el denunţă naivitatea celor care adoptă o soluţie simplă
luând drept bună orice afirmaţie incontrolabilă, apoi el îi respinge pe
aceia ale căror păreri sunt atât de înfipte într-o opoziţie tradiţională
încât sunt total refractare la orice nouă cunoştinţă. În legătură cu
aceste lucruri, trebuie să fim puşi în gardă împotriva credulităţii unor
medii creştine care, printr-o grosolană simplificare a problemelor,
consideră diabolic tot ceea ce nu înţeleg.
Aplicarea celor două principii de mai sus şi faptul de a evita orice
declaraţie a priori din punct de vedere raţional, ocult sau religios, ne
vor feri de consideraţii inexacte, de interpretări greşite şi de teorii
tendenţioase.

CAPITOLUL II

ASPECTUL FORMAL AL ACESTEI CĂRŢI

7
1. Ceea ce m-a determinat să scriu a fost faptul că sunt pastor.
Cinsprezece ani de evanghelizare în Germania şi în străinătate m-au
făcut să cunosc tristeţi ale sufletului care erau uneori de competenţa
medicului specialist; altele erau în relaţie strânsă cu practicile oculte.
De mulţi ani, am adunat şi am notat în jur de şase sute de cazuri
printre cele mai grave şi mai ciudate de atingere (lovitură) psihică
ocultă. Din această documentaţie am extras exemplele citate aici
pentru a le supune la un examen critic şi pentru a le pune în valoare.
O asemenea acţiune a fost încurajată de colegi care fuseseră deseori
încercaţi de constatarea ravagiilor făcute de ocultism.
2. Scopul meu este de a prezenta un aspect special al teologiei
practice: ajutarea nefericitelor victime ale ocultismului. Experienţa
dobândită în cursul discuţiilor cu cei care caută ajutor, ne învaţă că
acţiunea pastorală eficace nu se limitează la încurajări verbale şi la
compasiune. Dimpotrivă, trebuie să-i eliberăm efectiv pe aceşti
nenorociţi din legăturile, care le înlănţuiesc sufletul şi care îi înrobesc,
unor influenţe inexplicabile. Subliniem că nu e vorba numai de a
vindeca fiinţe bolnave psihic, ceea ce constituie scopul metodelor
terapeutice de medicină modernă, ci de asemenea de a le conduce la
Isus, marele nostru Eliberator.
3. Problema abordată de această lucrare este triplă:
a) mai întâi de a stabili dacă există sau nu tulburări psihice datorate
ocultismului.
b) apoi de a studia problema foarte controversată încă a raportului
între influenţa ocultă şi bolile psihice.
c) în ultimul rând , de a stabili următorul punct crucial: pastorul poate
ajuta în mod eficace persoana care suferă de relele ocultismului, sau
el trebuie să capituleze, neputincios în faţa acestei responsabilităţi, şi
să se muţumească să încredinţeze pacientul unui psihiatru?
4. Problema fiind astfel pusă ajungem la datoriile care ne revin:
a) Trebuie, prin numeroase exemple, să dăm cititorului un rezumat al
consecinţelor practicării ocultismului.
b) Este indispensabil să căutăm cauzele distrugerii sufletului prin
ocultism căci, fără o bună cunoştinţă a rădăcinilor răului, nu poate fi
vorba nici de vindecare, nici de ajutor. Orice tratament medical cere
un diagnostic clar şi precis, de asemenea pastorul trebuie să cunoască
planul din spate al bolilor psihice în raport cu practicile oculte.
c) Va trebui de asemenea să descopere o cale care duce la eliberarea
de acapararea ocultismului. Aceasta va fi sarcina vindecării sufletului.
5. Modul de a privi aceste datorii a fost deja indicat. Punctul de
plecare va fi fiinţa umană, experienţa pastorală, după care vor fi
examinate rezultatele observaţiilor practice. Este drumul inducţiei:
Regulile generale vor fi elaborate plecând de la cazuri particulare. Pe
plan medical, această metodă s-ar putea repune la:
a) Din comparaţia multiplelor cazuri, degajăm simptome tipice şi legi
care le conduc. Învăţăm astfel să recunoaştem maladiile psihice de
origine ocultă.
8
b) Vom putea atunci deduce primele cazuri ale acestor răciri de care
suferă sufletul. Acţiunea determinantă a ocultismului şi planul secund
al tulburărilor psihice apar astfel mai clar.
c) Dacă examenul cauzelor ştiinţifice ale bolilor psihice nu dă încă
decât o imagine vagă, pastorul instruit de Noul Testament V-a şti să
orienteze vindecarea sufletului către soluţia problemelor ridicate de
ocultism. Plecând de la constataţii empirice, el caută o terapie
pastorală a persoanelor bolnave.
6. Planul studiului nostru este determinat de aspectele speciale ale
lucrurilor tratate. În prima parte vom expune plecând de la o sută
douăzeci de exemple inspirate din practica pastoratului nostru,
nenorocirea psihică creată de către ocultism. În partea a doua vom
supune unui examen critic contribuţia adusă de disciplinele ştiinţifice
paralele tratamentului cazurilor de acest gen. Trebuie mai întâi să
trecem bolile psihice constatate în procesul de vindecare a sufletului
prin sita criticii ştiinţifice pe plan medical. Trebuie apoi să determinăm
raportul între investigaţia medicală şi examenul biologic. Pentru a
lumina probleme controversate, indicaţii preţioase pot fi găsite în
concluziile psihologiei şi parapsihologiei. Ţinând cont de aceste ştiinţe,
ne vom strădui să definim o poziţie teologică ce permite evaluarea
tulburărilor psihice de origine ocultă. A treia parte, consacrată
vindecării sufletului (propriu-zis), tratează mijloacele de a elibera pe
cineva din închisoarea ocultă. Este vorba deci de a estima foarte exact
contribuţia psihologiei înainte de a plasa cazul studiat în optica Noului
Testament. În cele din urmă caracterul specific al vindecării sufletului
va putea fi prezentat.
7. Urgenţa unei astfel de acţiuni este sublimată de faptul că, aproape
peste tot, dar mai des în Germania de sud, în Elveţia şi în Austria,
unealta Domnului se izbeşte de cazuri analogice.
Pentru a evita erori de interpretare sau de înţelegere, este necesar să
precizăm patru noţiuni:
a) Dacă vorbim de tratament prin mijlocul vindecării sufletului, nu
înţelegem prin aceasta o acţiune medicală sau chiar o discuţie
psihoterapeutică, ci o acţiune pastorală, teologică după principiile şi
spiritul Noului Testament.
b) Sensul termenului «ocult» încă este controversat, Hans Driesch se
ridică deja împotriva acestei expresii în lucrarea sa "Parapsihologia,
ştiinţă a apariţiilor «oculte», metodă şi teorie". «Parapsihologia, scrie
el, n-are absolut nimic de-a face cu înclinaţia contemporanilor noştri
către ceea ce este mistic şi iraţional. Ea este o ştiinţă ca şi chimia şi
geologia... Metodele sale sunt cât se poate de raţionale...
Parapsihologia este în serviciul raţionalismului luminat... Din acest
motiv ar trebui să încetăm să o mai numim ocultism»
În ciuda acestui protest venind de la o sursă competentă, unii savanţi
moderni au reluat acest termen, cum ar fi Tischner în lucrarea sa
"Explorarea domeniului ocult şi rezultatele sale", Hohnsten în
"Ocultism", Baerwald în "Ocultism şi spiritism", precum şi mulţi alţii.
9
Termenul «ocult» nu este de altfel scutit de o oarecare ambiguitate.
Ceea ce poate părea ocult neiniţiatului fără studii psihologice, poate
apărea psihologului ca raţional, explicabil şi de înţeles.
Dacă, cu toate acestea, reţinem cuvântul «ocult», îl aplicăm faptelor
care sunt la limita percepţiei senzoriale: fenomenele care de-abia pot
fi sesizate de raţiune, apariţiile care trec de domeniul metafizic şi
metapsihic, raporturile între lumea sensibilă şi supersensibilă.
c) Cea de-a treia noţiune de explicat este «practicarea ocultismului».
Această expresie desemnează atât experienţele active cât şi
supunerea pasivă la influenţele de acest fel. Orice participare la astfel
de experienţe creează influenţă asupra persoanei, pe care este
convenabil să o tratăm prin metoda vindecării sufletului.
d) În sfârşit, rămân de precizat noţiunile de «atingere» şi de maladie a
sufletului. Acest cuvânt «suflet» are două semnificaţii. În primul rând,
este vorba de un termen tehnic de psihologie care arată natura intimă
a fiinţei umane, opusul a ceea ce este trupesc. De altfel, conceptul de
maladie psihică (suflet bolnav) include şi aspectul religios al
problemei. El nu arată numai o stare de fapt biologică şi naturală, ci
un defect de atitudine fundamentală a omului faţă de Creatorul său.
Înţelegem deci prin aceasta o dezordine în acelaşi timp psihonomatică
şi religioasă.
Astfel, studiul nostru se va ocupa de cele două ştiinţe tangente prin
problemele lor: vindecarea sufletului, disciplină a teologiei pastorale şi
ocultismul, disciplină a parapsihologiei. Lucrarea va studia cele două
domenii exact în punctul lor de întâlnire.
8. Supoziţia christocentrică a studiului
Prin forma sa, enunţarea temei principale satisface dorinţa justificată
de iluminare şi delimitare pe plan ştiinţific. Este totuşi insuficient
pentru a exprima scopul pastoral al acestei cărţi: indicarea druumului
de eliberare din acapararea ocultă. În plus, nu trebuie pierdut din
vedere faptul că în ultimii ani, a vorbi despre lucruri oculte şi diabolice
a devenit o modă şi chiar o manie colectivă. În fine, din punct de
vedere teologic ne-am putea îndoi de necesitatea tratării unor astfel
de subiecte. Nu este rolul pastorului de a se lăsa antrenat de curentul
epocii şi de a dori să încerce să determine întinderea şi puterea
domniei demonilor. După Fapte 20:24, nu trebuie să demonstrăm
existenţa demonilor, şi cu atât mai puţin să o negăm: Datoria
pastorului este de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu.

10
Din această perspectivă, ar trebui să fie imposibil pe plan teologic să
se publice lucrări de popularizare intitulate "Sub stăpânirea diavolului"
sau "Puterile tenebrelor". A vorbi mult de demoni ar putea, prin
inducţie, să crească influenţa lor asupra indivizilor cu psihic instabil. În
faţa acestui domeniu straniu al ocultismului, Noul Testament ne dă
mereu o presupunere pozitivă, ştiind că, în acest labirint de probleme
nerezolvate, Domnul Isus are ultimul cuvânt. Este sfârşitul domniei
demonilor. Acest fapt este atestat în mod clar de obiceiul pe care îl
avea Biserica primitivă de a vorbi de un singur Kyrios, Domnul Isus
Hristos. Trebuie să afirmăm de la început că mesajul Evangheliei
constituie o premiză la orice declaraţie privitoare la ocultism. Vestea
cea bună că Domnul Isus este învingătorul acestor puteri misterioase
ale tenebrelor, constituie centrul, supoziţia christocentrică a întregii
cărţi.

CAPITOLUL III

CRITICĂ RELATIVĂ LA PUBLICAREA

CAZURILOR PREZENTATE

După cum am spus-o deja, în jur de 120 de cazuri în ceea ce priveşte

vindecarea sufletului sunt prezentate aici, supuse criticii şi utilizate
pentru a ilustra demonstraţia noastră.
Expunerea se face după metoda publicării anchetelor
psihoterapeutice. Divulgarea unor astfel de cazuri, fie că aparţin
domeniului vindecării sufletului sau psihoterapiei, ridică întrebări
grave în ceea ce priveşte secretul medical şi pastoral (confesiunea).
Înainte de a face dovada de astfel de rezerve, să precizăm câteva
principii care conduc cele două obligaţii:
1. Din toate timpurile, Biserica a impus servitorilor săi să treacă sub
tăcere mărturisirile primite în timpul (exerciţiul) funcţiei lor. Această
dispoziţie nu este doar o ordonanţă ecleziastică, ci şi condiţia sine qua
non (fără de care nu se poate) a oricărei discuţii pentru vindecarea
sufletului. Cu toate că Noul Testament nu face în mod clar aluzie la
aceasta, o propune în mod indirect.
Acest veritabil "sigiliu al confesiunii" impus preotului încă din Evul
Mediu, a fost protejat de Stat. Codurile judiciare mai recente îl
sancţionează, permiţând clerului să refuze să depună mărturie.
Un astfel de secret al confesiunii îşi găseşte totuşi limitele în cazul în
care preotul este obligat să împiedice o faptă rea sau să împiedice o
nedreptate. Confesorul ar putea foarte bine să devină complice
ascunzând ceea ce a aflat, în timp ce însăşi natura acestor fapte l-ar
obliga să le denunţe. Codul civil conţine dispoziţii foarte precise
despre acest subiect.

11
2. De o manieră analoagă, medicul este obligat să tacă printr-un gen
de cod de onoare care provine de la Hippocrate (secolul IV înainte de
Christos). Şi aici dispziţiile codului civil sunt categorice. În acelaşi timp
obligaţia legală de a declara anumite lucruri grave a diminuat într-un
fel secretul profesional, creând astfel dileme penibile pentru corpul
medical.
Acestea fiind spuse, rămâne de ştiut dacă exemple din vindecarea
sufletului sau din tratamentul psihoterapeutic pot fi publicate fără a
încălca secretul despre care tocmai am vorbit.
De fapt, se reproşează multor evanghelişti faptul că ilustrează
expunerile lor prin numeroase cazuri de acest gen şi, prin aceasta,
distrug încrederea pe care auditoriul o poate avea în ei. Fără nici o
îndoială, acest reproş este deseori justificat. Puţin mai mult tact şi
reţinere nu ar face rău niciunui pastor.
Psihoterapeuţii noştri se găsesc în aceeaşi situaţie când divulgă
anumite cazuri de boli într-un mod care ar putea prejudicia pacientul.
În faţa acestor rezerve, să abordăm întrebarea specifică: publicarea
cazurilor care vor urma constituie sau nu o violare a secretului
confesiunii? Drept răspuns, să ne gândim la cele ce urmează:
1. În toate cazurile foarte marcante şi grave, autorizarea de publicare
a fost cerută celui interesat.
2. Exemplele sunt publicate fără a se indica numele sau locul. Orice
detaliu revelator a fost cu grijă eliminat.
3. Nici o apropiere nu poate fi făcută între locul de domiciliu al celui
care a mărturisit şi cel al autorului, deoarece exemplele provin dintr-
un câmp de observaţie ce se întinde din Germania în Elveţia şi în
Austria.
4. De altfel, în materie de ocultism, nu este în general vorba de acte
care să atingă onoarea. Cel mai des este vorba de ajutor pastoral în
cazuri de contaminare sau de boală a sufletului. Dacă prin exemplele
date, un practicant al ocultismului ar fi demascat, aceasta nu ar fi nici
un rău.

12
5. Pe lângă argumentele care privesc tehnica sau precauţiile literare,
trebuie să adăugăm câteva cuvinte în ceea ce priveşte dreptul de a
face astfel de publicaţii. Trebuie să se facă în aşa fel încât
evangheliştii, total ignoranţi în asemenea chestiuni, să nu mai poată
să treacă pe lângă cazurile de acaparare ocultă, atunci când ele
merită atâta atenţie; un domeniu atât de straniu nu a fost niciodată
abordat de o manieră sistematică. De vreme ce trebuie să luminăm şi
să ameliorăm vindecarea sufletului, de vreme ce ajutarea victimelor
cel mai dur atinse de ocultism e în joc, publicarea faptelor este nu
numai legitimă ci şi necesară. Un medic renumit, baronul von
Weizsäcker, a spus cu ocazia unui congres la Herrenalle în 1951
«Există împrejurări în care indiscreţia devine o datorie, mai ales dacă
salvarea bolnavului o cere». Weizsäcker aduce şi alt argument «Un
abuz este mereu posibil în orice divulgare a cazurilor medicale.
Responsabil, după părerea mea, este cel care exploatează abuziv
fapte cunoscute în detrimentul altor persoane.»
În aceeaşi ordine de idei, ar fi condamnabil din punct de vedere moral
şi juridic orice cititor al acestei lucrări care, după identificarea
persoanelor în cauză, ar divulga numele lor şi le-ar cauza eventual un
prejudiciu.
Calea este acum aproape liberă. Mai există totuşi o anumită jenă,
atunci când o convorbire de vindecare a sufletului este detaşată de
contextul său intim pentru a fi livrată publicului. Această jenă nu
poate fi îndepărtată total. Dar necesitatea ajutorului spiritual
depăşeşte cu mult valoarea rezervelor care ar putea fi formulate.

PARTEA A DOUA

Prezentarea cazurilor de vindecare a sufletului

în raport cu ocultismul

CAPITOLUL I

CLASIFICAREA EXEMPLELOR

1. Fenomenele oculte sunt atât de variate încât trebuie neapărat să le

împărţim după principii generale. Metoda cea mai simplă ar fi o
clasificare alfabetică a multiplelor aspecte ale subiectului. Dar unele
domenii care au puncte comune ar fi astfel separate. O a doua
posibilitate ar fi să le aranjăm din punct de vedere parapsihologic,
cum a făcut de exemplu Tischner:
a) manifestări parapsihice
b) manifestări parapsihologice
c) manifestări parafizice

13
Totuşi, această împărţire nu face dreptate caracterului pastoral
(creştin) al cercetării noastre. Facem un pas înainte întrebându-ne
care probleme sunt declanşate de fenomenele oculte. În mare, două
domenii sunt în joc: cel al cunoştinţei şi cel al puterii. Aceste două
principii fundamentale apar deja în tentaţia originală din Geneza (3:5):
"Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". Altfel spus: accesul
omului către putere şi către ultima viziune a lucrurilor, şi una şi alta în
opoziţie cu Dumnezeu.
Transpus pe plan ocult, acest lucru doreşte să spună că omul, eliberat
de legăturile care îl ţineau lângă Creator, vrea să treacă peste limitele
instituite de Divinitate şi să exploreze necunoscutul sau viitorul, prin
intermediul percepţiei extra-senzoriale. Mobilul secret al acestei
căutări a cunoaşterii lucrurilor ascunse este dorinţa de putere. Omul
vrea să se afirme în faţa lui Dumnezeu şi în faţa semenilor săi, să se
impună în lupta pentru putere. În domeniul ocult, o astfel de aspiraţie
tinde a domina partenerul sau adversarul. Avem aici de-a face cu
influenţa psihică şi - după cum rămâne încă de demonstrat sau de
respins - cu influenţa demonică.
Există, evident, o întreagă serie de fenomene care nu intră în cele
două categorii principale de care ne-am ocupat mai sus. Este vorba de
apariţii care sunt uneori observate chiar de persoane care nu au nimic
de-a face cu evenimentul. Această rubrică ar putea fi intitulată:
apariţii extra-senzoriale.
Am putea concepe următoarea progresie simplă:
a) percepţii extra-senzoriale
b) influenţa extra-senzorială
c) apariţii extra-senzoriale

14
2. Înainte de a trece la expunerea cazurilor, să mai spunem câteva
cuvinte despre structura exemplelor citate. Discuţia dintre pastor şi
persoana tulburată psihic se derulează în general astfel: cel care
caută ajutor este lăsat să vorbească primul. I se permite să relateze
tot ceea ce îl agită şi ce îl tulbură. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să fi
învăţat să fie un ascultător perfect. Pentru a completa relatarea
cazului sunt puse întrebări concise pentru a face o oarecare precizare.
Ascultând relatarea, evanghelistul poate deja să-şi facă o idee
generală despre personalitatea pacientului. Alte declaraţii preliminare
despre natura tulburărilor sufleteşti pot dezvălui unele indicii fizice
cum ar fi: ochii ieşiţi din orbite ai celor numiţi "basedowieni", ochii
galbeni ai celor care suferă de icter, pliul lui Veraguth la pleoapa
superioară în caz de depresie, semne de degenerescenţă etc.
Povestirii persoanei bolnave i se adaugă tentativa de a determina,
prin încercări prudente, isoria evoluţiei bolii. Se încearcă mai întâi de a
se stabili anamneza («informări provenite din amintiri pe care medicul
le provoacă pacientului şi anturajului său»): boli anterioare, leziuni
organice, nevroze etc. La femei, reacţia psihică anormală în timpul
menstruaţiei, sarcinii, menopauzei, joacă şi ea un rol. La bărbaţi
trebuie să se ţină cont de starea de instabilitate în cazurile de
pubertate precoce, de alcoolism, de abuz de tutun, de perversitate
sexuală etc. Acestei anamneze personale se adaugă cea a cadrului
familial: psihoze, boli ereditare, cauze ale morţii membrilor familiei,
cazuri de sinucidere la fraţi sau la ascendenţi.
Constatărilor de ordin medical li se adaugă anamneza contactelor cu
ocultismul: participarea la şedinţe de spiritism, recurgerea la
conjuratori, prezicători, ghicitori în cărţi, în pendulă etc. În acest
domeniu, nu numai experienţele personale dar şi cele ale
ascendenţilor îşi au importanţa lor. De la început se subînţelege că,
dacă anamneza aduce la suprafaţă o sursă a răului care ţine numai de
medic, pacientul este îndrumat către un specialist competent, nu fără
a fi fost încurajat de Cuvântul lui Dumnezeu. Din acest motiv, cazurile
care ţin numai de medicină nu sunt tratate în această lucrare; nu se
face apel la ele decât pentru nevoia de critică comparativă.
Dacă dorim să abordăm un caz relevant pentru vindecarea sufletului,
vom avea următoarea schemă:
Stare actuală
a) Raport al «bolnavului» în legătură cu suferinţele şi greutăţile sale
b) Observarea de către evanghelist a semnelor corporale speciale
Antecedente de boli
a) anamneză personală
b) anamneză familială
Anamneză a raporturilor cu faptele oculte
a) experienţe ale pacientului
b) experienţe ale ascendenţilor săi

15
Observaţie: Cazurile care provin din experienţa noastră sunt numerotate
C1; C2 (caz1, 2) etc., exemplele luate din literatura de specialitate în
scopul comparaţiei sunt marcate E1; E2 (exemple 1, 2) etc.
După clasificarea acestor chestiuni formale să abordăm examinarea
detaliată a cazurilor specifice care ţin de vindecarea sufletului.

CAPITOLUL II

REZUMAT DESPRE DEPRESIA PSIHICĂ PRODUSĂ

DE CONTACTUL CU OCULTISMUL

I. PERCEPŢIA EXTRA-SENZORIALĂ

Spiritismul
Primul domeniu pe care îl vom ilustra cu exemple din experienţa de
pastor va fi spiritismul. Nu vom vorbi aici nici despre originile şi nici
despre istoria sa. Mulţi specialişti au făcut deja acest lucru. Expunerea
noastră, după cum am mai spus-o, este dominată de grija vindecării
sufletului. Scopul său este de a arăta în mod clar consecinţele
practicilor oculte. Definiţia foarte clară a lui Tischner ne introduce în
mijlocul subiectului: «Spiritismul este o mişcare fondată pe
convingerea că este posibil cu ajutorul persoanelor numite «medium»,
să se intre în comunicaţie cu morţii şi să se obţină astfel revelaţii
despre cealaltă lume». Astfel este precizat motivul principal al
participării la şedinţele de spiritism. Mulţi oameni doresc să fie
informaţi despre lumea cealaltă, sau să poată comunica fie cu părinţii,
fie cu prietenii decedaţi. Cinci feluri de practici spiritiste demonstrează
cum oamenii caută să atingă acest scop.

1. Apariţia morţilor
C1. În cursul unei misiuni de evanghelizare, am o discuţie religioasă cu
o femeie de 70 de ani. Creştină zeloasă, este membră a unei
comunităţi de 40 de ani. De altfel are reputaţie de a fi o creştină
sinceră. Se plânge de neurastenie, de dorinţă de a se sinucide, de
repulsie faţă de rugăciune şi de citirea Bibliei. Şi adaugă că nu i s-a
mai întâmplat niciodată aşa ceva,nici chiar după moartea soţului său.
Unele idei de care se ruşinează îi vin brusc în minte. Prin constituţia sa
fizică, ea are aerul unei femei sănătoase de la ţară. Numai expresia sa
neliniştită relevă existenţa unui conflict psihic.
Mai întâi o întreb dacă nu suferă de manifestări datorate vârstei:
arteroscleroză poate, răuri organice sau nervoase. După un răspuns
negativ, am întrebat-o despre ereditatea sa şi despre cauzele morţilor
părinţilor săi. Nici aici nu găsesc un punct special de reper.

16
Urmează anamneza activităţilor oculte. Întrebată despre acest
subiect, femeia declară că nu ştie ce înseamnă acest termen. După
câteva explicaţii se revelează o chestiune tipic spiritistă. Soţul acestei
femei fusese beţiv şi ateu. Cum cu toate acestea îl iubea, ea a rămas
foarte preocupată de soarta sa în lumea cealaltă. În rugăciunile sale
ea îi cere deseori lui Dumnezeu să-l facă să-i apară în vis. Într-o zi, o
persoană necunoscută îi spune că îi poate satisface această dorinţă.
Să vină într-o seară la locuinţa sa. Văduva acceptă. După mai multe
ceremonii pioase - cel puţin în aparenţă - un colţ al camerei se
luminează. Într-un cerc luminos, defunctul apare venindu-i în
întâmpinare, cu trăsăturile convulsionate şi înfăţişând un ţap.
Terorizată, femeia şi-a pierdut de atunci orice dorinţă de a-şi revedea
bărbatul.
Când o întreb când a survenit eurastenia, pacienta noastră răspunde
că la puţin timp după această experienţă stranie ea a resimţit dorinţa
de a se sinucide şi aversiune faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Este
important de ştiut că necunoscuta responsabilă de punerea în scenă a
acestei apariţii este conducătoarea unui cerc spiritist. De 11 ani îi
cunosc activitatea nefastă.
Să ne mărginim pentru moment la indicarea problemelor ridicate de
acest caz. Interesul medicului se îndreaptă mai ales către 4 puncte:
tulburările psihice ale femeii provin cumva dintr-o cădere organică?
Sau este vorba de o depresiune psihogenică reactivă, consecinţă a
experienţei trăite la femeia spiritistă? S-ar putea ca apariţia mortului
să nu fie decât o simplă halucinaţie? Coincidenţa tulburărilor psihice
cu acest fenomen este reală sau imaginară?
Parapsihologul încearcă să răspundă la trei întrebări: trebuie să
admitem în acest caz posibilitatea unei mascarade? Fenomenul este
consecinţa unei hipnoze sau a unei sugestii? Ipoteza spiritistă este
valabilă aici? Pastorul se preocupă şi de consecinţele practicilor oculte
şi de mijloacele de eliberare prin vindecarea sufletului.
În contextul întrebărilor care se ridică în acest capitol, lucrul următor
este de reţinut: după rugăciuni care au rămas fără nici un rezultat,
persoana în cauză a recurs la serviciile unei spiritiste, fără a se gândi
că va atrage asupra ei duhurile, de care nu va mai reuşi apoi să
scape. În urma acestei experienţe intervin tulburări psihice şi
spirituale. Celelalte probleme de rezolvat vor fi tratate separat în
următoarele capitole.

2. Dansul paharului

17
C2. În cursul unei săptămâni biblice, un predicator din mediul
universitar povesteşte următoarele fapte: Dorinţa de a explora
fenomenele spiritiste îl determinase să participe la anumite şedinţe.
Membrii cercului erau aşezaţi în jurul unei mese, pe care era aranjat
un alfabet format din litere mari. Acesta era acoperit de o placă de
sticlă pe care era plasat un pahar cu lichior. După o invocaţie
filosofico-religioasă, era pronunţat numele unui spirit. Participanţii îi
puneau atunci întrebări acestei prezenţe invizibile. În loc de răspuns,
paharul începea să sară pe alfabet oprindu-se pe diverse litere, a
căror asociere constituia textul mesajului.
Slujitorul lui Dumnezeu încearcă mai întâi să determine originea
energiei care anima paharul. De-a lungul mai multor şedinţe,
cercetările sale rămaseră infructuoase. În sfârşit nu-i rămase decât
următoarea alternativă: fie să admită ipoteza spiritelor, fie să adopte
teoria mai inteligibilă a tele-kineziei (“mişcare a obiectelor fără
contact (atingere)”, pe care ar realiza-o persoanele numite medium,
Larousse).
Participarea la acele şedinţe, care trebuia doar să servească la studiul
fenomenelor oculte, a avut pentru predicatorul în cauză consecinţe
penibile. Interesul său pentru Cuvântul lui Dumnezeu scăzu.
Duminica, atunci când trebuia să prezideze cultul, era obiectul unor
atacuri ciudate. Trebuia mereu să învingă o teribilă rezistenţă
interioară când se apropia de masa de comuniune. Aceste atacuri se
intensificară atât de tare încât acest om se văzu obligat să prezinte
demisia sa autorităţilor ecleziastice, care i-o acceptară nu însă fără
regrete.
Pe plan medical, nimic de semnalat la acest predicator: în timpul
întregii sale vieţi, fusese bolnav de foarte puţine ori. Nu suferea nici
din punct de vedere nervos nici mintal. După ce şi-a părăsit funcţia de
pastor, a îmbrăţişat o altă carieră pe care o urmează încă, fără a
încerca nici o jenă. Din parapsihologică, apar 4 întrebări: cei care
asistau se aflau sub efectul unei hipnoze în timp ce urmăreau
mişcările paharului? Erau victimele unui subterfugiu? Ipoteza spiritelor
este valabilă, sau această chestiune se poate explica din punct de
vedere animist prin psiho-kinezie? Explicaţia psihologului Bender se
apropie de această ultimă teorie. În lucrarea sa "Automatisme psihice"
el vorbeşte (pag. 8) de o performanţă colectivă a unui cerc de indivizi
şi de producţii automatice emanând dintr-o personalitate colectivă în
sens polipsihic. Pe planul vindecării sufletului, originea enigmatică a
energiei nu prezintă decât un interes secundar. Este vorba, mai întâi
de toate, despre repercursiuni psihice suferite de către
experimentator: pierdere totală a interesului pentru Cuvântul
Domnului şi rezistenţă inexplicabilă, resimţită de fiecare dată când el
dorea să-şi îndeplinească datoriile funcţiei sale în biserică.

18
C3. O a doua experienţă cu paharul aduce în discuţie noi elemente. O
tânără făcea în particular, să danseze un pahar pe un disc mare pe
care se aflau litere. Ea dorea în acest fel să obţină eliminări pentru
fiecare decizie pe care voia să o ia şi să primească răspuns la tot felul
de întrebări. Ea luase acest obicei plecând de la experienţa acumulată
în cursul unor experienţe spiritiste. Lucru curios, această tânără era
convinsă că ea chema din lumea cealaltă oameni iluştrii cum ar fi
Luther, Sfântul Pavel sau chiar pe Domnul Isus. Avea obiceiul de a
începe printr-o rugăciune, atât era de convinsă de caracterul religios
al acţiunilor sale. În rolul său, ea trecea drept pioasă şi frecventa
foarte des biserica.
Din când în când ea dădea sfaturi prietenelor şi cunoştinţelor sale,
servindu-se de discul magic. Atunci obişnuia să spună: "Aşteptaţi, îl
voi asculta pe Dumnezeu".
Viaţa acestei persoane fu scurtă. În plină forţă, se îmbolnăvi subit.
Presimţindu-şi sfârşitul, ea spunea că Domnul va veni să o ia. O vecină
povesti că în agonia sa ea strigă deodată "Acum Domnul mă ia!"
Privirea i se fixă în direcţia ferestrei ca şi cum ar fi simţit apropierea
unei prezenţe invizibile. Dar, brusc, surâsul i se schimbă într-o grimasă
de nelinişte intensă şi muri scoţând un strigăt de groază. După
părerea celei care a privit această scenă, se părea că muribunda
fusese brusc trasă dintr-o iluzie şi pusă în faţa unei realităţi
înspăimântătoare.
Din punctul de vedere al vindecării sufletului, avem aici elemente care
reapar în mod frecvent. Persoana practica ocultismul sub aparenţă
religioasă. Ea însăşi era probabil convinsă de faptul că acţiona ca o
bună creştină. Doar în pragul eternităţii a căzut vălul acestei iluzii.
Medicul ar obiecta că brusca schimbare a fizionomiei şi strigătul de
groază se datora, nu dispoziţiei religioase sau practicii ocultismului, ci
agoniei ultimelor tresăriri ale funcţiunilor organice. Fără a se opri la
aprecierea morală, parapsihologul este preocupat numai de a şti dacă
deplasarea paharului este un fenomen de cryptomnezie (conservarea
latentă a unui lucru văzut şi auzit şi care nu reapare decât atunci când
apar şi unele stări anormale cum ar fi isteria sau somnul profund -
fenomenele de cryptomnezie se află la originea a numeroase cazuri
odinioară atribuite previziunii şi telepatiei) sau de hipermnezie
(excitaţie anormală a memoriei), de previziune sau de legături cu
spiritele, sau de orice altă formă de percepţie extra-senzorială, fără a
mai vorbi de cazurile frecvente de fraudă, când scopul este de a
extorca bani.

19
Fără a intra în detaliile diverselor probleme ridicate de aceste
exemple, să reţinem totuşi unele puncte: practica spiritistă care se
disimulează sub o aparenţă pioasă şi agonia foarte dureroasă a
persoanei, simptome pe care le-am întâlnit în toate cazurile
asemănătoare aduse la cunoştinţa mea. Un fapt demn de semnalat:
profesorul Bender, care a studiat în mod special problema mişcării
paharului, ne pune în gardă împotriva unui asemenea automatism
psihic.

3. Mesele care se învârtesc

Tema mesei care se învârteşte este comună literaturii despre
ocultism. Această practică şi-a găsit detractori acerbi şi apărători
sălbatici. În documentaţia ostilă acestui gen de experienţe, să cităm
ancheta doctorului Gullat-Willenburg. Printr-o fotografie luată cu un
flash, el a putut stabili că medium-ul Kathleen Golligher ridica masa cu
ajutorul unui baston strâns între genunchi. Ca revanşă, şedinţele
profesorului de fizică Zöllner cu medicul spiritist Slade, au demonstrat
de o manieră pozitivă realitatea fenomenelor de apariţie şi de
dispariţie ale obiectelor din interiorul unui spaţiu închis. (Prin tele-
kinezie - deplasarea obiectelor fără a le atinge - medium-ul ar ridica
fără nici un punct de sprijin corpuri străine. În levitaţie, dimpotrivă,
subiectul în stare de transă ar putea să-şi uşureze propriul corp, astfel
încât să se detaşeze de sol şi să se ridice în spaţiu - Larousse). Aceste
experienţe au provocat o mare mirare şi, în ciuda celor mai riguroase
mijloace de control nu au putut fi calificate drept mascarade, nici nu
au putut fi explicate în mod raţional.
Aici ca de altfel în toate investigaţiile noastre, nu discutăm
fenomenele de telekinezie ci încercăm doar să demonstrăm
dezordinile psihice care rezultă de aici.
C4. În cursul unei discuţii, o doamnă cultivată, provenită dintr-o familie
foarte credincioasă, ne-a povestit următoarele lucruri: Invitată la o
serată de directorul şcolii municipale, ea s-a dus fără nici o umbră de
neîncredere. În jur de 7 persoane erau reunite acolo. După masă,
gazda propuse o distracţie. Invitaţii fură rugaţi să formeze un lanţ cu
degetele depărtate, ţinându-şi mâinile la 15 cm deasupra mesei. În
timp ce toţi aşteptau, directorul declară că se afla un «non-conductor»
în lanţ. După eliminarea persoanei în cauză, participanţii simţiră
ciupituri în degete, ca şi cum mâinile le erau parcurse de un slab
curent electric. Nu mai era nici un obstacol în calea experienţei. Li se
anunţă că va fi interpelat un mort şi că acesta va răspunde la
întrebările lor. Apropierea «mortului» trebuia să se facă remarcată prin
mai multe ciocănituri. În cele din urmă unul din cei prezenţi îi ceru
spiritului să se identifice ceea ce el făcu imediat. Atunci unul dintre
participanţi exclamă: "L-am cunoscut pe acest om; s-a spânzurat
acum 20 de ani"

20
Această distracţie ciudată dură toată seara. Interlocutoarea noastră
se întoarse acasă pradă unor impresii contradictorii. Culcându-se, îşi
luă Biblia ca de obicei pentru a o citi şi pentru a se ruga. Imediat simţi
o aversiune puternică pentru Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce o
strângere involuntară a gâtului o împiedica să se roage. Uitându-se
într-o parte, observă în acelaşi moment, la capul patului, 2 personaje
albe care o fixau cu ochi demonici. Scoase un strigăt şi sora ei apăru
fugind. Teama ei fu atât de mare încât aceasta trebui să petreacă
noaptea în aceeaşi cameră, cu lumina aprinsă. Un asemenea atac
nocturn se repeta deseori. De abia după şase luni această femeie fu
capabilă să reia lectura Bibliei şi să se roage ca şi înainte.
Întrebări referitoare la trecutul său nu au dat la iveală nici un indiciu
medical, nici în viaţa sa, nici în cea a familiei sale, care să poată
explica tulburările psihice relatate.
Să dăm mai întâi cuvântul medicului. El poate va atribui contracţia
gâtului efectului unui coşmar. Am putea eventual să ne gândim la
senzaţia dureroasă şi spasmodică produsă de angina pieptului, care
plecând de la mijlocul osului stern se întinde în partea stângă a
gâtului şi până la articulaţia maxilarului inferior stâng. S-ar putea de
asemenea să fie vorba de un caz de astm bronşic sau cardiac. Poate
că ar trebui să ne gândim şi la posibilitatea opresiunii simţite în câteva
forme de hipertiroidie cum ar fi maladia lui Basedow, sau de mixodem
idiopatic. În cazurile de tahicardie acută, apar de asemenea dureri în
partea superioară a toracelui şi în regiunea gâtului, însoţite de
puternice emoţii psihice. Simptomul parţial depresiv al sufocării apare
foarte clar în angoasa precardială a bolnavilor care suferă de tulburări
circulatorii. Pe lângă diagnosticul medicinii interne, psihiatrul dispune
de o mulţime de explicaţii posibile în privinţa apariţiei celor două
fantome albe, ar putea fi o halucinaţie provocată eventual de o criză
emoţională sau de diferiţi factori medicali. Vom reveni la aceasta mai
târziu.
Psihologul va interpreta poate jena resimţită faţă de Biblie ca o
manifestare a unui sentiment de culpabilitate, deoarece Sfânta
Scriptură dezaprobă participarea la activităţile oculte. De fapt,
doamna în cauză era cunoscută pentru poziţia sa creştină bine
stabilită. Cât despre viziunea celor două stafii, aceasta ar fi o proiecţie
personificată a conştiinţei vinovate. Ţinând cont de puternica emoţie
psihică , coşmarul şi viziunea sunt uşor de înţeles.
Psihanalistul, şi el, va explica apariţia ca pe un reflex vizual al unei
experienţe psihice non-asimilată. El va indica faptul că această viziune
era o reacţie sănătoasă a subconştientului care reglează conflictul
inevitabil dintre conştient şi subconştient, conflict care s-ar fi prelungit
dacă emoţia resimţită la acea serată spiritistă ar fi fost refulată. O
explicaţie mai simplă ar fi să considerăm viziunea ca pe o iluzie
senzorială, o consecinţă a efectelor post-hipnotice care apare ca o
manifestaţie activă a subconştientului interpelat.

21
 Folosind termenul de «subconştient», trebuie să precizăm
următoarele: în noua şcoală de psihanaliză (aceea a lui Freud, Adler şi
Jung) termenul de «inconştient» s-a impus, în timp ce şcoala mai
veche (a lui Moll, Desoir şi Janet) vorbeşte mai degrabă de
«subconştient». Noi vom folosi acest ultim termen.
În afară de fenomenele de telekinezie, parapsihologul se preocupă şi
de distincţia între «conductor» şi «non-conductor» al curentului slab
resimţit în cursul experienţei. Este vorba în acest caz de o hipnoză
practicată în acest caz de directorul şcolii, sau chiar exista un
magnetism uman transmisibil de la purtător la diverşi «conductori»
senzitivi?
Această «conductibilitate» nu ar fi decât o predispoziţie de a fi medium?
Aceste întrebări vor fi reluate în capitolul despre magnetismul
vindecător. Aici ne vom mărgini la a remarca faptul că fenomenul
curentului slab circulând prin lanţul format din mâinile participanţilor
apare foarte rar în timpul şedinţelor.
Slujitorul lui Dumnezeu are ceva decisiv de adăugat indicaţiilor
furnizate de medicină şi de psihologie. Când el constată în mod
empiric depresia psihică a unui pacient, nu încearcă (caută) mai întâi
să ştie dacă mişcările mesei şi ciocăniturile dovedesc şmecherie,
psihokinezie sau chiar un fenomen spiritist. Din faptul că doamna în
cauză era înaintea acestei şedinţe perfect sănătoasă din punct de
vedere fizic şi psihic, că ea şi-a regăsit echilibrul la 6 luni după
eveniment şi ea şi l-a păstrat de atunci (sunt 18 ani de atunci), deci
din aceste fapte îi este uşor slujitorului lui Dumnezeu să conchidă că
tulburările constatate au fost provocate de această experienţă
nefastă. Cazuri asemănătoare sunt de ajuns pentru a pune în gardă
oamenii împotriva oricărei participări la şedinţe spiritiste. Aversiunea
faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de rugăciune se produc regulat
- atunci când este vorba despre creştinii convinşi - iar aceasta ne face
să presimţim şi alte cauze în afară de factorul psihic.
Un alt exemplu va ilustra consecinţele telekineziei şi ale unui nou
aspect al practicii spiritiste.

22
C5. O angajată de o anumită vârstă are o consultaţie: se plânge de
diverse indispoziţii psihice: depresie, dezgust de viaţă, dorinţă de
sinucidere, gânduri de blasfemie faţă de Dumnezeu şi de Isus. Are
accese de mânie şi chiar de furie nebună. Când aude rugăciune îi vine
să fugă sau îşi astupă urechile şi închide ochii. În prezenţa creştinilor
autentici o apucă o frică groaznică. Prezintă aversiune pentru
Scriptură. Are o dorinţă puternică de a sparge şi de a rupe tot ce îi
cade în mână. În afară de toate acestea se comportă bine. Trăieşte în
străinătate în serviciul unei familii înstărite. I se oferă o posibilitate de
a se căsători. Totuşi îi este frică să nu-l facă nefericit pe pretendentul
ei datorită melancoliei sale.. O întreb dacă ceea ce i-a declanşat
conflictele psihice este hotărârea pe care trebuie să o ia cu privire la
căsătorie; îmi răspunde negativ. Câteva întrebări referitoare la boli din
trecut nu aduc nici o lumină. Încă nu a atins vârsta critică. Trecem la
anamneza relaţiilor oculte. Mai întâi se arată total ignorantă în
această privinţă. Nu rămâne decât să-i enumerez toată lista.
Reacţionează la expresia "mese care se învârtesc". Recunoaşte că a
practicat acest lucru mai mulţi ani, fără a vedea vreun rău în asta.
Stăpâna sa o dusese des la reuniuni unde mesele erau făcute să se
învârtească, acestea petrecându-se sub aparenţa unor preocupări
pioase. Într-o zi , înainte de a lua o hotărâre importantă i-a venit ideea
să încerce să o facă chiar ea.
Vedem scena: domnişoara aşează o măsuţă de salon în faţa ei şi
pronunţă formula pioasă auzită la şedinţe. A doua frază îi scapă şi
masa nu se mişcă. Atunci pronunţă o imprecaţie: «Dacă nu este în
numele lui Dumnezeu, atunci să fie în numele diavolului!» În aceaşi
moment masa începe să joace. De atunci, de-a lungul multor ani,
această persoană a continuat să facă masa să se învârtească pentru
folosul ei personal. Nu ar fi recurs niciodată la această practică pentru
a da sfaturi altora. Dar pentru fiecare problemă delicată, sau pentru
fiecare hotărâre de luat, ea îşi consulta masa care se apleca înainte
pentru un răspuns afirmativ şi înapoi pentru un răspuns negativ. În tot
acest răstimp, camera rămânea luminată.
Acest fenomen de telekinezie exersată doar privat îl va interesa pe
parapsiholg. Ipoteza şmecherului este exclusă, pentru că niciodată
această servitoare nu a invitat alte persoane pentru a asista la
experienţele sale. În cel mai rău caz am putea admite o oarecare lipsă
de sinceritate în declaraţiile sale. În cazul precedent, o asemenea
ipoteză se îndepărtează datorită faptului că tânăra a căutat la
evanghelist o uşurare a dificultăţilor sale psihice, fără a avea intenţia
de a atrage atenţia asupra ei. Atunci, cum putem determina originea
energiei care ridică masa. Persoana în cauză a reuşit să exprime cu
ajutorul psihokineziei răspunsurile dictate de subconştient, sau
această persoană ar fi fost influenţată de la distanţă de directorul
cercului unde văzuse mesele rotindu-se? Se poate pune în acest caz
problema sugestiei mentale? Spiritiştii au dreptate când vorbesc
despre serviabilitatea «operatorilor de dincolo»?
23
Nu contează ipoteza prin care se explică fenomenul de telekinezie.
Slujitorul Domnului, confruntat cu acumularea de exemple
asemănătoare, rămâne convins că participarea activă sau pasivă la
experienţele spiritiste provoacă tulburări fizice şi psihice şi fixează
fiinţa umană într-o atitudine anticreştină. Această afirmaţie provoacă
multe obiecţii din partea celor care practică spiritismul; va trebui să
revenim asupra ei într-un capitol ulterior.
E1. În legătură cu aceasta putem face uz de un exemplu din literatura
specializată, căci în practică se observă nu numai ridicarea mesei şi
ciocăniturile, ci şi deplasarea, saltul şi zborul mesei. Martensen Larsen
îl citează pe fizicianul Barret care afişa un mare scepticism faţă de
fenomenul de telekinezie. Mărturia ultimului are cu atât mai multă
greutate cu cât el şi-a depăşit îndoielile în urma mai multor
experienţe, dintre care una este rezumată în aceste cuvinte «Am avut
ocazia de a participa la o şedinţă. Camera era bine luminată; după ce
o serie de lovituri a silabisit un mesaj, o măsuţă, care nu se afla în
contact cu numic altceva, a venit la mine ţopăind pe podea şi s-a
apropiat până când m-a blocat în fotoliu. Nu existau fire conducătoare
nici alte mijloace care să permită mişcarea acestui obiect».
E2. Exploratori şi misionari veniţi din Tibet povestesc lucruri neauzite
în legătură cu acest subiect. Ei atestă în unanimitate că mulţi preoţi ai
lui Tasebi-Lama dispun de facultăţi oculte enorme şi reuşesc să ridice
unele măsuţe până la 30 de metri deasupra solului. "Călugării cu
scufie roşie" mai ales, sunt experţi în telekinezie, în levitaţie, în
materializare şi în magie neagră. Aceste rapoarte în aparenţă
fantastice sunt imposibil de verificat. În favoarea verosimilităţii şi a
verocitaţii lor, putem avansa ideea că aceste povestiri corespund
concepţiei pe care lumea o cere în general despre Tibet: toţi
exploratorii şi misionarii îl consideră fortăreaţă mondială a
ocultismului.
Cu toate că exemplele luate din cărţi şi din studii etnografice nu se
pretează unei anchete adevărate pe planul psihologiei sau al
vindecării sufletului, exemplul Tibetului este totuşi instructiv. De fapt,
această noţiune este cea care a rezistat cel mai mult la toate
tentativele de misiuni creştine. Foarte recent, erau încă ucişi. Acesta a
fost fără îndoială cazul predicatorului hindus , Sadhu Sundar Singh. De
abia în 1934 fugari creştini chinezi au făcut ca Biblia să pătrundă în
această ţară. Apoi, mai nou, tibetanii au primit Biblia în propria lor
limbă. Aceasta deschide o perspectivă interesantă pe planul istoriei
religioase, ştiind că progresul pătrunderii creştinismului ar fi invers
proporţional faţă de activitatea ocultă. Sigur că un singur exemplu nu
este de ajuns pentru a trage o concluzie valabilă. Cu toate acestea,
această constatare coincide cu ideile dezvoltate în alte exemple. Şi
mai ales această teză este confirmată de rapoartele misionarilor din
China şi din India.

4. Vorbirea în stare de transă

24
Se înţelege prin transă o stare de somnambulism în care plonjează
mediile, prin hipnoză sau autohipnoză. Spiritiştii cred că primesc prin
mijlocirea lor mesaje de la persoane decedate. Pentru a ilustra
rezultatele acestei practici, să cităm trei cazuri întâlnite în practicarea
funcţiei de pastor.
C6. Un furt are loc la un vânzător de biciclete, şi dispar multe
accesorii. Negustorul implicat se adresează poliţiei. În acelaşi timp, îl
roagă pe şeful unui cerc spiritist să ţină o "şedinţă" în magazinul în
cauză, astfel încât un medium care vorbeşte în stare de transă să îi
dea semnalmentele hoţului. Reuniunea are loc în prezenţa a 6
persoane. Mediul îl descrie pe răufăcător şi bănuielile se îndreaptă
asupra unui muncitor înglodat în datorii. Totuşi, şedinţa nu a permis
descoperirea adevăratului hoţ, deoarece doi părinţi ai individului
asistă şi ei.
Făcând abstracţie de caracterul foarte criticabil şi îndoielnic al unei
asemenea metode, această ceremonie a avut consecinţe ciudate care
trec de domeniul vindecării sufletului. Doi participanţi creştini, o
femeie şi un bărbat, au cerut o consultaţie pastorală şi s-au plâns -
cum se întâmplă în aceste cazuri - de o stare depresivă, de dezgust
faţă de viaţă şi de perceperea unor apariţii. Toate întrebările ridicate
de acest exemplu care seamănă cu câteva cazuri citate mai înainte,
nu fac aici obiectul unui studiu aprofundat. Să reţinem ca element nou
perceperea de apariţii.
C7. Un pastor mi-a povestit o scenă de agonie. Şeful unei comunităţi
creştine era pe moarte. Ultimele momente ale acestui om respectat
au fost teribile. În casă şi în grădină se auzeau zgomote şi trosnituri
sinistre; s-ar fi spus că era o dezlănţuire a infernului. Pastorul din acele
locuri, chemat la căpătâiul muribundului pentru a-l încuraja, a făcut
apoi următoarea refelecţie: "Aceasta demonstrează că până şi
credincioşii pot fi asaltaţi pe patul lor de moarte". Nu este vorba aici
de a infirma declaraţia şi punctul de vedere al acestui slujitor al lui
Dumnezeu. Trebuie totuşi să adăugăm, cu titlu de informaţie, că eu
ştiam de 20 de ani că în casa defunctului aveau loc şedinţe spiritiste,
cu concursul unui mediu care vorbea în transă. Bravul pastor care
fusese chemat acolo nu avea cunoştinţă despre aceste fapte.
Acest caz poate fi alăturat exemplului C4. Psihanalistul ar explica
toate aceste trosnituri şi diferite alte zgomote prin faptul că forţele
subconştientului se eliberează, se detaşează într-un fel în momentul
pierderii conştiinţei, pentru a duce o existenţă autonomă. Pe planul
anchetei noastre, ar trebui să opunem acestei concepţii următoarea
întrebare: De ce - după experienţa vindecării sufletului - astfel de
fenomene se remarcă în mod frecvent la ocultiştii notorii sau la
persoanele cu ereditatea încărcată în acest domeniu.

25
Parapsihologul plasează "spiritele care bat" - care se manifestă în
momentul decesului - în categoria apariţiilor parafizice. Anumiţi
indivizi emit o "energie-materie" dirijată de psihism şi capabilă de a
realiza performanţe deterministe. Este manifestarea obiectivă a unei
realităţi subiective.
În opoziţie cu parapsihologul interesat de fenomen şi de experienţă,
slujitorul Domnului vede mai întâi fiinţa umană care caută ajutor. Din
această cauză el ridică următoarea întrebare: La ce persoane se
produce o asemenea revoluţie şi o asemenea dedublare a forţelor
psihice. În cursul studiului nostru, vom avea ocazia să arătăm
răspunsul nostru, ale cărui prime elemente se găsesc deja în exemplul
citat. În optica vindecării sufletului, trebuie să mai adăugăm că
predicile acestui evanghelist spiritist erau în mod frecvent respinse şi
considerate inadecvate. Aceasta nu provenea dintr-o lipsă de
capacitate ci dintr-o stăpânire ocultă. De fapt spiritismul şi
creştinismul se exclud reciproc precum apa şi focul, iar ocultismul
imunizează sufletul împotriva Duhului Sfânt. De aceea Biserica
protestantă respinge spiritismul ca pe o dovadă principală a
supravieţuirii sufletului, spre marea mirare a parapsihologilor, care
sunt de părere că această mărturie ar putea fi cel mai bun cal de
bătaie al celor două confesiuni.
C8. Un exemplu foarte instructiv, completat de povestirile a trei dintre
cunoştinţele mele apropiate, va deschide noi perspective.
La etajul doi al unei case se ţineau în mod regulat şedinţe de spiritism
cu concursul unui mediu care vorbea în transă. O locatară creştină de
la primul etaj şi-a dat seama imediat. În acele seri, ea resimţea mereu
o indispoziţie profundă. În timpul unei noi reuniuni, această femeie a
îngenunchiat în camera sa şi l-a implorat pe Dumnezeu să facă să
înceteze aceste acţiuni. În timp ce ea făcea această rugăciune, a auzit
deasupra ei un zgomot mare, scaune răsturnându-se şi în sfârşit paşii
unui om care cobora în fugă mare. Apoi ea l-a auzit demarând în
grabă mare pe motocicletă. Cam după o jumătate de oră, acesta a
revenit având şi un pasager pe scaunul din spate. După aceasta, unii
dintre cei care asistaseră la şedinţă au pus-o la curent pe doamna
creştină cu ceea ce se întâmplase: în timp ce ea se ruga, medium-ul a
încetat să vorbească şi şi-a pierdut cunoştinţa. Spiritistul responsabil
cu această şedinţă nu a reuşit să-l readucă în simţiri. Din această
cauză se dusese de urgenţă într-un sat vecin pentru a căuta un alt
maestru. Unindu-şi forţele, ei au reuşit să-l trezească pe mediu.

26
Iată raportul privitor la animatorul acestor şedinţe. În plină putere, la
vârsta de 40 de ani, se îmbolnăvi şi muri de o moarte atroce. Cu
câteva zile înainte de moarte, urla de durere, atât de tare încât îl
auzeau şi vecinii. Preşedintele cercului mi-a dat chiar el un rezumat
complet al activităţilor lor. Pierderea soţiei sale la îndurerat atât de
tare încât a devenit receptiv la Cuvântul lui Dumnezeu şi a dorit să
înceapă o nouă viaţă. Mărturisi că îşi folosise mai demult soţia ca
mediu şi că ea orbise în urma acestor experimente. El era conştient de
caracterul demonic al comportării sale. Zile întregi a luptat ajutat de
pastor pentru a se elibera din labirintul spiritist. Dar era legat cu
lanţuri de fier şi a recăzut în situaţia sa anterioară.
O examinare a acestui caz pe planul psihanalizei sau a parapsiholgiei
nu va aduce decât foarte puţine lămuriri. Să subliniem mai degrabă
ceea ce ţine de vindecarea sufletului. Creştinul poate înfrunta victorios
activitatea ocultă prin rugăciune şi prin credinţă. Este un lucru pe care
îl experimentăm în funcţia noastră (de pastor).
Sfârşitul atroce al animatorului spiritist nu este o descriere făcută
pentru a speria un suflet naiv şi mistic. Ea corespunde faptelor
adevărate şi cazul de faţă se înscrie în cadrul exemplelor C3 şi C7.
Orbirea medium-ului este o consecinţă relativ frecventă a
manipulărilor oculte. Lupta zadarnică pentru a scăpa de dominaţia
spiritismului pune în evidenţă dependenţa psihică a adepţilor săi.
Persoanele supuse unei asemenea influenţe doar cu greu se pot
decide pentru Isus-Hristos.
5. Scrierea automată
Persooanele predispuse de a fi medium sunt capabile să scrie, atât în
stare conştientă cât şi în stare de transă, fraze, cuvinte sau litere, în
absenţa oricărei reflecţii. Spiritiştii consideră aceste scrieri nişte
mesaje de pe lumea cealaltă, dar mulţi psihologi le atribuie unor
automatisme motorii. Neputând cita exemple din propria mea
experienţă de pastor, am cules unul dintr-o carte.
Tischner, în calitate de parapsiholog, nu examinează decât
fenomenele oculte, fără a avea cel mai mic interes pentru vindecarea
sufletului. El relatează în cartea sa apărută în 1950, cazuri care îl
interesează foarte tare pe pastor. Iată cum prezintă unul dintre ele:

27
E3. "Este de datoria noastră să prevenim publicul că e periculos să se
dedea la această ocupaţie atrăgătoare (scrierea automată) şi că ar fi
prudent să se lase consultaţi de un specialist. Acesta va insista de la
început ca ei să practice acest lucru cu reţinere fără a ceda nici unei
dorinţe sau vreunui impuls, altfel ar putea ajunge la situaţia de a nu
mai fi stăpânul ci servitorul, chiar sclavul propriului corp, condamnat
să asculte de teama unor consecinţe supărătoare. În legătură cu
aceasta, am avut într-o zi o experienţă penibilă. Mă găseam în
compania unui cuplu într-o patiserie. Femeia, care practica foarte des
scrierea automată, a resimţit dintr-o dată nevoia de a scrie. Deoarece
soţul ei încerca să-i arate inconvenienţele ce ar fi decurs de aici, mâna
doamnei a început să bată foarte tare în marmura mesei, până când a
atras atenţia celor de lângă noi şi ne-a făcut să părăsim brusc localul"
Însuşi Tischner mărturiseşte deci că exersând activităţi oculte, omul
poate să-şi piardă stăpânirea de sine. Specialistul (laic în totalitate), în
calitatea sa de savant, confirmă în întregime constatarea
evanghelistului şi anume că astfel de practici pot provoca dedublarea
personalităţii umane. Manipulaţiile oculte eliberează o energie care
distruge echilibrul constituţiei psihice. Observaţia lui Tischner este
accentuată de psihiatrul Moll în cartea sa : “O carieră de medic al
sufletului” (pag. 113) : “... ocultismul constituie un pericol foarte mare
pentru sănătate. Doresc să reamintesc faptul că scrierea automată
exersată şi cultivată de către persoane maladive, poate provoca
fenomene grave de schizofrenie. Am observat personal cazuri în care
pacienţii, suferind la început de uşoare tulburări psihologice, şi-au
văzut boala agravată datorită scrierii automate până acolo încât au
suferit în fond o veritabilă dezagregare psihică."
Aceste concluzii ale lui Tischner dau apă la moară şi psihanalistului.
Exemplul spontan pe care îl citează, dezvăluie raporturile latente
existente între subconştient şi conştient. Prin refularea conştientului,
subconştientul ajunge nu numai să producă efecte senzoriale cât şi
efecte motorii. Activitatea ocultă este ciclotronul care accelerează şi
întăreşte energia subconştientului.
După expunerea acestor 5 aspecte ale spiritismului, ar trebui acum să
abordăm subiectul cel mai ciudat : fenomenul materializării. O vom
trata totuşi în contextul magiei negre. De fapt în cursul ministeriatului
meu am întâlnit multe exemple care ilustrează influenţa activă
exercitată asupra anumitor persoane şi care aparţin astfel categoriei
influenţelor extra - senzoriale. Să mai notăm şi faptul că puterea unui
medium şi fenomenul "spiritelor ciocănitoare" vor fi analizate în altă
parte.
În această parte consacrată vindecării sufletului în raport cu
fenomenele spiritiste, era vorba numai de a preciza problemele cu
care se confruntă un pastor în timpul discuţiilor sale cu persoane
bolnave psihic.

CRIPTESTEZIA
28
(Criptestezia : sensibilitatea a cărei natură nu este cunoscută, care
permite mediilor de exemplu să piardă contactul cu lumea exterioară
prin alte căi decât cele ale simţurilor cunoscute). Este vorba de un
fenomen care trezeşte mult interes printre psihologii şi parapsihologii
contemporani. Rechard Malrwold - (mai ales) a consacrat analizei
acestui subiect două lucrări : Fenomenele intelectuale şi Ocultism,
Spiritism, şi Stări psihice subconştiente. Mai recent, specialistul
marocan? Rhuie? a scris o carte despre percepţia extransenzorială :
„Atingerea minţii“. Savanţii atribuie criptestezia unei percepţii
senzoriale mai dezvoltate apriori la anumiţi indivizi. În vindecarea
sufletului, starea psihică a clarvăzătorului ne preocupă mai mult decât
chestiunile psihologice şi parapsihologice. Exemplele culese în cursul
experienţei mele vor fi examinate separat în 4 secţiuni.

1. Visele premonitorii
Există divergenţe între autorităţile medicale în ceea ce priveşte
importanţa care trebuie atribuită viselor.
Pentru mulţi psihologi şi medici, visele adulţilor nu sunt decât o suită
de imagini dezbinate şi de fragmente incoerente. Dar mulţi
psihoterapeuţi şi psihanalişti consideră visele nişte chei preţioase care
le permit să pătrundă în procesele subconştiente. Această şcoală vede
în visele adulţilor o combinaţie a resturilor zilei şi ale impulsurilor
infantile. Aceste resturi cuprind toate impresiile, experienţele
deprimante, conflictele nerezolvate, dorinţele nesatisfăcute care,
transpuse din viaţa cotidiană reapar în somn. Prin impulsuri infantile
înţelegem toate dorinţele tenebroase???? şi egoiste frustrate care
apar în cursul dezvoltării copilului. După această teorie, cei doi factori
studiaţi ar constitui rezervorul latent al fantasmelor visului.
În perspectiva cercetării noastre problema explicării viselor este de un
interes mai mic decât următoarea întrebare, care ţine de vindecarea
sufletului : există o relaţie între criptostezie şi constituţia psihică a
unui subiect ? Pentru a vedea mai clar, să examină câteva exemple de
vise premonitorii.
C9. O elveţiană povesteşte că într-o noapte a visat un incendiu
violent. Multe detalii din această viziune i-au rămas gravate în
memorie. A doua zi, ziarele au publicat fotografii ale unui sinistru care
corespundeau exact observaţiilor sale. Domiciliul persoanei este situat
la aproximativ 200 km de locul incendiului.
Parapsihologul caută să înţeleagă modul de transmisie
extrasenzorială. Explicaţia obişnuită care implică existenţa unui
proces telepatic este încă destul de controversată. Tânăra nu
cunoştea pe nimeni care să locuiască în acele locuri şi care să joace
rolul de emiţător. Ar trebui ca într-o zi parapsihologii să reuşească să
dovedească existenţa unui martor al sinistrului care ar fi jucat rolul de
emiţător general şi ale cărui unde ar fi fost captate de persoane cu
predispoziţii telepatice. Dar această dovadă nu există încă.
29
Pastorul este preocupat să ştie dacă tânăra a suferit un accident
psihic în urma acestei experienţe. Nu există nici un indiciu în acest
sens.
C10. O creştină a văzut odată în vis o rudă, care locuia la 250 km
depărtare, îmbolnăvindu-se . Ea a fost izbită de modul ciudat în care
se chircea degetele bolnavului. După un timp a aflat diagnosticul
medicului: acest om era atins de boala lui Dupnytren (o retracţie a
aponevrozei palmare superficiale, provocând o flexiune ireductibilă a
degetelor, Larousse).
Parapsihologul ar spune că aici e vorba de o simplă telepatie, cu toate
că şi acest fenomen este încă un mister.
Pe plan medical, trebuie semnalat că această femeie suferea de mulţi
ani de o psihonevroză care se manifesta sub forma unei depresiuni
active reiterate.
Din punctul de vedere al vindecării sufletului, să notăm câteva
particularităţi. Din tinereţea sa, persoana în cauză se ocupase de
semnificaţia mistică a viselor. O dată cu înaintarea în vârstă visele s-
au înmulţit şi facultăţile telepatice au crescut. Deci se pare că această
aptitudine se poate dezvolta. În viaţa spitrituală a femeii nu se
descoperă consecinţele obişnuite ale activităţilor oculte semnalate în
capitolul despre spiritism.
C11. Următorul caz prezintă un nou gen de premoniţie. Un tânăr, pe
care îl cunoşteam de când era copil, a fost spitalizat pentru o
intervenţie chirurgicală. În noaptea care a urmat operaţiei, a ţipat atât
de tare încât s-au sculat toţi bolnavii din cameră. El a început să
geamă şi strigă de mai multe ori : " Nu vreau să mor ! " La trezire,
unul dintre prietenii lui l-a întrebat de ce s-a comportat în acest fel.
Acesta a povestit că văzuse patru oameni îmbrăcaţi în negru
punându-l într-un sicriu. După o puternică rezistenţă din partea lui, o
figură albă apăruse subit, spunându-i că mai avea încă şase (6) luni
de trăit. Aceasta pentru a se cuminţi şi a se pocăi ! În acelaşi moment
cei patru oameni îmbrăcaţi în negru au dispărut. Până aici totul ne-a
fost povestit chiar de către cel implicat. Urmarea ne-a fost furnizată de
sora sa .
Rana s-a cicatrizat cu repeziciune uimitoare. Dar avertismentul grav al
visului nu a rămas fără efect. Tânărul a avut fericirea de a putea
începe o viaţă nouă în teamă de Dumnezeu. La capătul unei jumătăţi
de an, a trebuit să repete operaţia. Chirurgul i-a spus pacientului că se
va face din nou bine şi că nu există temerea nici unei complicaţii.
Tânărul i-a replicat că, dimpotrivă, va muri în timpul nopţii. Medicul a
râs de el. În acea seară bolnavul a cerut prezenţa cumnatului său,
creştin adevărat, care s-a rugat cu el. În cursul nopţii el a murit exact
la şase luni după faimosul vis.

30
Psihologul va vedea în acest vis rezultatul a două componente : teama
de moarte şi sentimentul de vină. Gravitatea bolii făcea ca omul în
cauză să se aştepte la tot ceea ce era mai rău, de unde imaginea
sicriului. Teama de divinitate a provocat o schimbare de atitudine faţă
de Dumnezeu, simbolizat prin figura albă. Este foarte uşor să se facă
apropierea între tema visului şi starea de spirit a pacientului.
Va fi mai greu de explicat revenirea tânărului şi realizarea
presentimentului la un interval de şase luni, făcând apel doar la
norme psihologice. Procedând după mijloacele psihanalitice, riscăm să
alunecăm pe panta lui Sigmund Freud şi să reprezentăm credinţa
creştină în ansamblul său ca o reacţie a subconştientului. În afară de
procesle psihice iminente, creştinul cunoaşte intervenţia puterii
transcendente. Schimbarea morală cunoscută în psihoterapie, bazată
pe principiul « cunoaşte-te pe tine însuţi » al lui Socrate, are ca şi
complement « viaţa cea nouă » pe care o poate discerne pastorul.
Intervalul (răgazul) de şase luni permite să se facă constatarea la
acest tânăr a unei schimbări profunde, care a fost pentru familie o
binecuvântare şi un îndemn de a-l urma pe ISUS HRISTOS .

2. Telepatia
Telepatia este un procedeu prin care se ajunge la cunoaştere fără
intermedierea simţurilor. Trebuie să distingem : transmiterea şi citirea
gândurilor, telepatia mixtă (telepatie şi clarviziune simultan), telepatia
triangulară (o colaborare a emiţătorului, transmiţătorului şi
receptorului) şi telepatia psihometrică prin care un medium este
capabil să ofere informaţii paranormale despre proprietarul unui
obiect care este prezentat.
C12. În timpul războiului, un pastor şi-a văzut subit fiul, luptător pe
front, întins în faţa lui şi scăldat în sânge. Tatăl s-a gândit imediat că o
nenorocire i se întâmplase fiului său. Trei săptămâni mai târziu, a fost
anunţat de decesul fiului lui. Ziua şi ora corespundeau exact
momentului viziunii.
C13. Un preot catolic a avut într-o noapte o viziune a tatălui său care îl
anunţa că tocmai murise. Preotul s-a uitat la ceas şi-a notat ora. A
doua zi o telegramă îi anunţa decesul, survenit chiar în momentul
apariţiei nocturne.
C14. Un evanghelist se ruga în camera sa. Deodată uşa se deschise şi
fratele său, soldat în prima linie, intră. El strigă : " Ei Pierre, ai o
permisie ?" La această întrebare, apariţia se destrămă. Câteva zile
mai târziu îi sosea vestea decesului tânărului. Încă o dată, ora şi ziua
corspundeau cu momentul viziunii.
C15. Un pastor pleca într-un turneu de vizită. De abia pornise la drum
de 10 minute că fu apucat de o mare nelinişte şi se întoarse acasă.
Când se apropia de casă fu îngrozit să-şi vadă fiul în vârstă de 5 ani,
plimbându-se şi jucându-se pe acoperiş. Tatăl putu astfel să-şi salveze
copilul din această situaţie periculoasă.

31
C16. O formă stranie şi semnificativă de telepatie mi-a fost raportată
în Elveţia. Soţia unui misionar locuia la periferia unui oraş. Un creştin
făcea deseori pentru ea cumpărături în oraş fără să o consulte în
prealabil. Ea se mira de fiecare dată când vedea că el îi aduce
obiectele la care ea se gândea când făcea treabă. De fapt aceste
persoane erau amândouă predispuse de a fi mediumi.
E4. Un curios exemplu istoric se găseşte în opera lui Young Stelleng
"Cunoaştere a spiritelor". Regele August II al Poloniei era prieten cu
regele Fredéréc - Guillaume I al Prusiei şi cu mareşalul von Grumbkov.
Pe 01.02.1773 la ora 3 dimineaţa, von Grumbkov a remarcat la lumina
lampei de la căpătâiul său că regele August intra în cameră şi dădea
la o parte perdelele de la alcov. Mareşalul mirat îl auzi pe rege
spunându-i: "Dragul meu Grumbkov, tocmai am murit la Varşovia".
Ofiţerul a notat evenimentul şi l-a anunţat pe regele Prusiei. După 46
de ore un curier călare aduse de la Varşovia vestea oficială a
decesului regelui Poloniei. Apariţia nocturnă şi ora decesului
coincideau exact.
C17. O tânără de 20 de ani era logodită cu un marinar. În fiecare seară
ea se gândea la cel pe care îl iubea din tot sufletul. Ea se sculă într-o
noapte foarte neliniştită, în legătură cu logodnicul ei. Ea îl rugă pe
Dumnezeu să-l apere de pericolele mării. La puţin timp după aceea ea
a primit o scrisoare din partea lui în care îi descria o furtună teribilă în
Marea Nordului în timpul căreia echipajul pierduse orice speranţă de a
mai scăpa. În momentul cel mai groaznic tânărul luase fotografia celei
pe care o iubea şi se gândise intens la ea.
Acesta a fost începutul de schimburi telepatice regulate între cei doi
logodnici. Cu timpul ei reuşiră să îşi transmită senzaţiile şi gândurile.
În ciuda depărtării, tânăra atinse un asemenea grad de sensibilitate
încât împărtăşea într-un mod maladiv toate experienţele tânărului.
Dacă el era bolnav şi suferind, ea participa la suferinţa lui. Dacă el lua
un medicament ea simţea mirosul şi gustul. La început, un astfel de
transfer era o bucurie; cu timpul el deveni pentru tânăra fată o povară
şi chiar o reală suferinţă. Jocul iniţial se transformase în sclavie, chiar
într-o posesiune, de care nu se mai putea elibera. Ea consultă un
neurolog care încercă să o ajute prin hipnoză. Dar în cursul unei
discuţii ea îi mărturisi că aceasta o dusese din lac în puţ. Fusese
efectiv debarasată de legătura telepatică cu logodnicul său, dar acum
trecuse sub influenţa medicului la care se gândea mereu fără a avea o
înclinaţie către el.

32
Parapsihologul se interesează de fenomenul puţin obişnuit al
transmiterii de mirosuri, gusturi, bucurii şi dureri. Acest caz este în
primul rând o confirmare a faptului notoriu că o dragoste profundă
reciprocă facilitează comunicarea telepatică. S-ar putea vorbi de un
efect la distanţă al iubirii, de o conexiune psihică a îndrăgostiţilor.
Totuşi, modul de transmitere este încă un mister. Acest exemplu este
o dovadă că depărtarea partenerilor nu joacă nici un rol. Chiar dacă
logodnicii erau la o sută sau o mie de km distanţă, recepţia se făcea
cu aceeaşi intensitate. După datele înaltei frecvenţe, acest fenomen
este de neînţeles. Poate putem deschide aici o paranteză : receptorul
telepatic nu este deloc obligat să caute, precum omologul său la
radio, lungimea de undă dorită nici să întrebe : "V-aud foarte slab,
puteţi să vă măriţi puterea de emisie ?" Comparaţia între radio şi
telepatie ne arată în mod clar că suntem în prezenţa unei minuni a
creaţiei : ceea ce omul nu poate realiza decât într-un mod imperfect
cu ajutorul unei aparaturi complicate de emisie - recepţie cu folosirea
unor importante cantităţi de energie, poate fi realizat fără osteneală
de două fiinţe acordate una cu cealaltă. Astfel creatura care a ieşit din
mâinile lui Dumnezeu domină de departe realizarea tehnică.
Medicul s-ar opri mai întâi la faptul că tânăra fată a fost eliberată prin
hipnoză de receptivitatea către logodnicul său, dar că ea a căzut apoi
într-o dependenţă psihică, în ceea ce îl priveşte pe neurolog. În timpul
unui tratament psihanalitic pacientul atinge, în general, un stadiu
intermediar în care concepe, în funcţie de sex, sentimente de
dragoste sau de ostilitate violentă faţă de psihoterapeut. Acest proces
numit transfer în limbajul tehnic, permite medicului să reducă
complexele bolnavului şi trebuie să ia sfârşit în acelaşi timp cu
vindecarea. În hipnoză, asistăm la o evoluţie analoagă. Dacă sugestia
are ca scop suprimarea unei conexiuni psihice, ea nu trebuie să dea
naştere la alta. Aceasta nu ar mai fi o vindecare ci o transpunere a
răului. Dacă neurologul nu reuşeşte să absoarbă transferul, aceasta
indică probabil o complicaţie psihică la pacient.
Pastorul se mulţumeşte să constate că telepatia, practicată mai mulţi
ani, antrenează un dezechilibru psihic. Tânăra fată în cauză
achiziţionase în acest mod facultăţi (capacităţi) demne de un medium.
Un medic care făcuse astfel de experienţe timp de 18 luni, a putut
constata efectele sale supărătoare pe propriul lui psihic.

3. Clarviziunea
"Înţelegem prin clarviziune perceperea senzorială a faptelor reale
ignorate până în acel moment" (Tischner).
Acest dar ciudat permite unor persoane să observe aspecte ascunse
ale trecutului, prezentului şi viitorului. Clarvăzătorul ne interesează
mai mult decât aptitudinile sale, deoarece studiul nostru vizează
vindecarea sufletului. În cursul discuţiilor avute cu pastori am
identificat trei aspecte ale acestui fenomen: experienţele de ordin
religios, profan şi oculte.
33
În cartea sa, dr. Schmeing grupează toate cazurile de clarviziune sub
noţiunea de eidetică sau «capacitatea de a-şi reprezenta sub formă
concretă şi imaginată concepţiile spiritului». Vindecarea sufletului nu
admite o asemenea simplificare deoarece afecţiunile psihice ale
acestor experienţe sunt absolut contradictorii.
C18. Unul dintre prietenii noştri, mergea prin centrul unui mare oraş.
În mijlocul agitaţiei generale el a pierdut deodată noţiunea a ceea ce
se petrece în jurul lui. El a a văzut în acel loc un cimitir necunoscut, o
mare adunare de persoane în doliu, un eclesiast, o groapă, un sicriu şi
el însuşi stând în picioare lângă mormânt. După alocuţiunea
pastorului, la cererea familiei, el a citat un text biblic pe care l-a
comentat pe scurt. El a avut această viziune în mijlocul zilei, în jurul
lui circulau oameni iar el a fost incapabil să îi măsoare durata. Aruncă
o privire în jurul lui pentru a se asigura că nimeni nu remarcase acel
moment de distragere. Nu a putut remarca nimic. Probabil că-şi
urmase drumul cu siguranţa unui somnambul. Chiar în acea zi el a
primit cheia misterului: o telegramă îi aducea vestea unui deces, cu
rugămintea părinţilor de a ţine o predică în faţa mormântului fiului lor.
El se duse deci în acea localitate şi văzu realizându-se în detaliu toată
viziunea: aranjarea persoanelor, aranjamentele florale, derularea
ceremoniei. Totul coincidea cu ceea ce văzuse la 160 km depărtare.
Bineînţeles că predică despre textul biblic ce îi fusese indicat.
Prietenul meu nu ştia nimic despre boala persoanei decedate şi nu
mai intrase niciodată în acel cimitir. Dealtfel el este un creştin convins
şi un evanghelist foarte cunoscut.
Parapsihologul ar contribui la iluminarea a două puncte. S-ar putea ca
boala şi decesul să fi făcut obiectul unei comunicaţii telepatice. Poate
expedierea telegramei declanşase un impuls psihic. Aspectul
cimitirului ar fi putut fi transmis prin părinţii defunctului sub forma
unei imagini telepatice. Până aici conceptele elementare furnizează o
explicaţie adecvată. Dar transmiterea gândurilor nu poate da
socoteală de previziunea exactă a ceremoniei, a grupării prietenilor în
doliu, a pastorului, a angajaţilor de la pompe funebre, a dispunerii
coroanelor. În acest caz avem în mod clar de-a face cu un fenomen de
premoniţie vizuală. Abordăm în al doilea rând sau al telesteziei.
Schmeing lasă să se înţeleagă faptul că premoniţia rezultă, în
general, din teama intelectuală a unei eventualităţi şi el pune
accentul pe aspectul subiectiv al fenomenului. Cu toată obiectivitatea
sa riguroasă, acest autor admite faptul că mai există un rest
inexplicabil, un factor neexplorat şi poate de neexplorat. O asemenea
mărturisire îi ajunge teologului. Ea furnizează punctul de plecare al
unei interpretări religioase a fenomenului viziunii. Pentru teolog este
evident că teoria capacităţii de reprezentare eidetică n-ar putea
explica numeroasele detalii semnificative ale viziunii în chestiune. Ele
nu ar fi putut rezulta dintr-o «sinteză instantanee» şi nici dintr-o
«fotografie psihică», deoarece fuseseră observate exact cu două zile
înainte.
34
Acest exemplu îi arată în mod clar pastorului că asemenea experienţe
de ordin religios nu lasă sechele psihice, ci în cel mai rău caz o
tentaţie posibilă a orgoliului spiritual. Schmeing scrie în legătură cu
acest subiect "Cei care au viziuni de tip religios au impresia de a
beneficia de favoarea şi de alegerea divină. Acest sentiment poate
atinge uneori proporţii nemăsurate fără justificare obiectivă."
Caracterul religios al unei viziuni nu garantează în mod necesar
inspiraţia sa creştină. Multe fenomene de clarviziune cu tentă
religioasă sunt de origine ocultă sau subiectivă. După documentaţia
de care eu dispun, proporţia de revelaţii spirituale demne de credinţă
este de 2%. Această constatare dovedeşte faptul că epoca actuală, cu
viziunile sale incontrolabile ale Fecioarei Maria, ale lui Isus şi ale
sfinţilor, nu cunoaşte o vizită a Sfântului Duh, ci o ofensivă ocultă,
chiar demonică.
Premoniţia profană este mult mai frecventă decât clarviziunea
religioasă. Fie că este vorba de vagi profeţii, fie că previziunile emise
surprind prin caracterul lor apropiat, prin precizie sau prin îndeplinirea
lor.
Dar în general, în spiritul popular, un succes are mai multă greutate
decât nenumărate eşecuri. Iată de ce viziunea se bucură de un
prestigiu atât de exagerat.
C19. În 1934 un om publică o scrisoare circulară - care mi-a ajuns în
mâini chiar în acel an - şi care conţinea predicţii şi viziuni premonitorii.
El anunţa într-un stil profetic că armata germană va invada Polonia şi
Franţa. Prezicerea s-a îndeplinit cinci sau şase ani mai târziu. Acest om
era dotat poate cu o mare intuiţie psihică, pe care a dezvoltat-o într-
un fel de «gândire fulger».
E5. Un exemplu extras dintr-o carte este încă şi mai intreresant.
Autorul povesteşte că în 1914 un căpitan a avut o viziune care îi
revela foarte exact desfăşurarea primului război mondial. Cu 4 ani
înainte el a întrezărit prăbuşirea Germaniei în 1918 şi abdicarea
împăratului. Previziunea cea mai interesantă era aceasta: «Rusia se
va trezi şi îşi va disputa cu America dominaţia viitorului». Cartea nu a
apărut decât în 1923, dar nu este vorba de o prezicere formulată după
eveniment. În plus, relatarea acestei viziuni fusese citată în 1915 de
prinţul Frédéric - Guillaume. În manualul popular de istorie germană
se găseşte o prezicere asemănătoare.
E6. În afară de aceste experienţe spontane, care nu aduce cu ele
tulburări psihice, pot fi menţionate persoane dotate cu o veritabilă "a
doua vedere" care deseori îşi supun această capacitate la probe.
Poetul elveţiano-german Ihuri Zschokke era celebru prin capacitatea
sa de a citi în trecutul persoanelor necunoscute ca într-o carte
deschisă. În cazul în care nu era vorba decât de o cunoaştere a
trecutului, putând fi explicată prin telepatie.

35
Printre indivizii dotaţi cu o a doua vedere, unii găsesc această
capacitate foarte interesantă, o consideră ca pe o favoare specială şi
deci nu suferă deloc. Dar alţii - şi după experienţa pastorală ei sunt cei
mai numeroşi - au sistemul nervos foarte răvăşit. Schmeing citează
cazul unui cultivator care în 1933 a oferit o sumă importantă celui
care îl va elibera de capacitatea sa de a prevedea viitoarele decese.
După normele parapsihologice şi psihologice, un asemenea fenomen
poate fi elucidat prin telepatie şi prin viziune subiectivă, făcându-se
totuşi abstracţie de «restul inexplicabil». Din punctul de vedere al
vindecării sufletului, aceste experienţe excepţionale şi spontane nu
lasă sechele psihice. Numai persoanele cu adevărat dotate cu o a
doua dotare resimt deseori după viziunile lor, o oboseală fizică şi o
epuizare nervoasă. Viziunea subiectivă, legată de magie, fenomen
foarte frecvent, cauzează grave perturbări psihice.
C20. Un cioban foarte cunoscut datorită practicilor sale în acest
domeniu oferă un exemplu tipic de asociere între viziunea subiectivă
şi magie. În cursul unor discuţii de vindecare a sufletului, ni s-a
zugrăvit deseori activitatea acestui om: preziceri, vindecări ale
oamenilor şi vitelor, conjuraţie de incendiu etc. Capacităţile sale
oculte îi asigură o bună clientelă. Pe lângă unele persoane el trece
drept un om pios deoarece ştie să îşi disimuleze procedeele malefice
învăluindu-le în citaţii biblice.
Într-o zi, în timp ce era la câmp, ciobanul văzu deodată forma unui
sătean luând foc sub ochii săi. Scena era de un asemenea realism,
încât el îl anunţă pe fermier«Peste 4 ani îţi va arde ferma! Dar dacă
vrei să conjuri incendiul, dă-mi una dintre cămăşile tale şi eu voi
blestema focul». Celălalt s-a mulţumit să râdă de previziune şi de
protecţia magică. 4 ani mai târziu firma a fost efectiv distrusă de un
incendiu, dar poliţia nu a reuşit niciodată să dovedească vinovăţia
ciobanului. Era destul de logic să se bănuiască faptul că el dorise să-şi
asigure reputaţia de vizionar.
Parapsihologul distinge două fenomene în acest exemplu: în primul
rând telestezia sau previziunea sinistrului, apoi oferta unei salvări
magice. Aici ne apropiem de domeniul magiei albe. În Germania de
sud mijloacele de exorcism nu sunt pietre sau arbori, ci o cămaşă
folosită a omului ameninţat. Conjuratorul îmbracă această cămaşă
sau o îngroapă în pământ. De asemenea se încearcă prevenirea
incendiului prin «litere de foc» aşezate pe bârna superioară a
lemnăriei.
Am putut obţine, datorită acestui cioban, lămuriri importante pe
planul vindecării sufletului. De 15 ani primise regulat vizita unor
persoane care s-au adresat lui pentru a obţine sfat sau vindecare.
Această anchetă detaliată a produs aceste rezultate semnificative.
C21. O femeie care căutase sfat la acest cioban suferă de atunci de
tulburări psihice. Ea avea impresia că era urmărită de furii. Niciodată
nu mai avusese asemenea senzaţii.

36
C22. Un tânăr, exorcizat de acest cioban, fusese efectiv vindecat de
un rău organic. Dar din acel moment avea accese de furie, idei
blasfematorii împotriva lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos, şi de
asemenea o dereglare sexuală.
C23. O familie recursese la ciobanul în cauză pentru a descoperi pe
autorul unui furt şi pentru a conjura vitele. Din acea zi, membrii
familiei au putut observa apariţii stranii de fantome în casa lor.
În toate cazurile parvenite (ajunse) la cunoştinţa mea în ultimii 15 ani,
am putut constata că intervenţiile sale declanşau, inevitabil, grave
perturbări psihice. Lucru curios, mai multe persoane supuse
tratamentului său devin ele însele vizionare şi au viziuni ale
fantomelor. Din punct de vedere psihologic, aceasta se poate explica
prin faptul că ciobanul s-ar adresa subconştientului, căruia i-ar trezi şi
mobiliza forţele latente. Totodată, clarviziunea care rezultă din acţiuni
oculte nu este un fenomen spiritual ci o activare a forţelor latente ale
subconştientului, care produce pe plan psihic reacţii paralizante,
perturbatoare şi deprimante.
C24. Un om de aparenţă nordică, înalt, blond, cu ochi albaştrii, cu
chipul dur şi închis, a avut timp de mai mulţi ani viziuni retrospective. I
se întâmpla ca în plină zi să se oprească brusc în stradă, cu faţa
palidă, aerul absent şi cu trăsăturile încremenite. El vedea atunci,
urmând pe şosea, un convoi funebru ale cărui personaje purtau
deseori veşminte moderne, alte ori costume din secolele XVIII şi XIX.
Traficul traversa procesiunea fără întrerupere, fără însă ca să o
oprească. Figurile nu aveau umbre. Ele nu erau fixe precum
fotografiile, ci pline de animaţie. Dacă, în această stare de transă,
vizionarul era interpelat, îşi revenea şi putea să relateze halucinaţia.
Asemenea viziuni retrospective sau premonitorii constituiau mereu
pentru el o experienţă epuizantă din punct de vedere fizic şi psihic.
Acest om avea nu numai viziuni de cortegii funebre ci şi ale stafiilor.
Vedea de exemplu un prieten mort de ani întregi. Dacă mustra
fantoma, aceasta dispărea. Uneori observa defuncţii care îşi vedeau
de ocupaţiile lor obişnuite de altădată. Majoritatea viziunilor se
produceau în plină zi, nu la apusul soarelui.

37
Cu autorizaţia expusă a celui interesat, publicăm una din experienţele
sale cele mai interesante. Într-o zi în timp ce se găsea în atelier, uşa
se deschise brusc şi un vechi camarad de război intră. El îl salută
foarte cordial pe vizitator, dar acesta, palid şi îmbufnat, păstra
tăcerea. Omul nostru alarmat, îşi dădu deodată seama că acel
camarad căzuse în război în urmă cu 22 de ani. Atunci fantoma începu
să-i spună "Dacă mă aflu în chinuri printre condamnaţi, este şi din
cauza ta. Ar fi trebuit să mă avertizezi. Pentru a evita aceeaşi soartă
pentru soţia mea, găseşte-o şi spune-i să se convertească. Dacă nu,
va veni şi ea în acest loc de pierzanie." Apoi fantoma dispăru.
Vizionarul, deşi obişnuit cu acest gen de apariţii, înţelese că aceasta
era solemnă în mod special. Se duse imediat la pastorul său pentru a
cere sfat. Acesta îi recomandă să se conformeze apelului primit.
Femeia fu profund emoţionată de noua apariţie a soţului său. Îşi reveni
şi deveni o fidelă cititoare a Bibliei şi o asistentă zeloasă la culte.
Încă din copilărie, vizionarul se bucurase de o perfectă sănătate fizică
şi nervoasă; mai târziu suferise de reumatisme intermitente. Pe plan
psihic, manifesta o predispoziţie către depresie şi tendinţe sinucigaşe.
Dezgustul faţă de existenţă dispăru când a devenit creştin. Această
melancolie nu provenea dintr-o psihonevroză, dintr-o afecţiune sau
dintr-o nevroză organică, ci dintr-o amprentă ocultă.
Anamneza ocultă este foarte încărcată în acest caz. Cu ajutorul
cărţilor VI şi VII ale lui Moise, bunica vizionarului se dedase la
conjurarea vitelor, la exorcizarea bolilor, la magia neagră şi albă şi la
alte practici asemănătoare. Această femeie a transmis o tară magică
la patru generaţii din descendenţii săi. Copiii, nepoţii şi strănepoţii au
fost toţi subiecte ale melancoliei, ale ideilor de sinucidere, ale
fenomenelor stranii extra-lucide şi percepţiei senzoriale. În plus,
această descendenţă este marcată de o deformaţie de caracter, o
inversiune a tuturor raporturilor psihice. Membrii săi sunt toţi indivizi
taciturni, egocentrici, nesociabili, insensibili şi duri.
Un examen aprofundat al apariţiei soldatului decedat cere mai întâi
lămuriri din punct de vedere parapsihologic. Un spiritist considera
viziunea o confirmare a propriilor sale teorii, dar această concluzie nu
se impune. Vizionarul poate că avea remuşcări refulate în
subconştient, faţă de camaradul său. Reflexul de culpabilitate ar
reflecta în creier un impuls, care ar declanşa la rândul său o emanaţie
de energie. Această energie ar da naştere unui fenomen obiectiv cu
efecte vizuale, auditive, tactile, olfactive şi gustative.

38
Psihologul va fi încă şi mai interesat de acest caz de o a doua vedere.
Experienţele vizionarului prezintă semnele autentice de viziuni
subiective. Profesorul Joensch a dezvoltat teoria acestei viziuni
subiective numite şi eidetică. Acest termen denumeşte capacitatea de
a observa din nou, fizic, impresii vizuale anterioare. Un exemplu ar
ţine loc de explicaţie. Cel care, după ce a privit fix un obiect timp de
un minut, poate să-şi întoarcă privirea sau să suprime sursa luminoasă
fără a înceta să vadă imaginea vizuală, este un «eidetic». Acest
fenomen este normal la mulţi tineri. Printre adulţi această capacitate
este rară. Dr. Schmeing distinge un tip B basedowian sau un tip T
tetanoid. Tipul B se recunoaşte prin ochii mari, strălucitori, este vioi,
deschis, volubil, încrezător. Este un caracter integrat în care
funcţiunile corporale şi psihice se echilibrează armonios. El elaborează
amintiri vizuale animate, vii şi conforme realităţii anterioare. Tipul B
este deci capabil de a reconstitui o scenă trăită, să o proiecteze în
afara sinelui şi să vadă o reproducţie a ei exactă, mişcătoare şi
plastică.
Tipul T este caracterizat prin ochi terni, înfundaţi în orbite şi printr-o
expresie integrată a feţei. Mişcările sale sunt stângace. Este introvertit
şi neîncrezător, anxios, nici sigur de el şi nici sociabil. Este un tip
dezintegrat, cu funcţii puţin armonioase. Reprezentările sale eidetice
sunt imobile, rigide, plate ca nişte fotografii şi nu apar decât în tonuri
complementare. Inoportune sau opresive, ele se impun vizionarului în
mod neaşteptat, sau chiar împotriva voinţei sale şi fără o aprobare
psihică din partea sa.
Tipurile se întâlnesc rar în stare pură. Majoritatea tinerilor, ca şi
anumite artiste, aparţin categoriei B. Vizionarii adulţi sunt în general
de tip T.
Vindecarea sufletului aduce o contribuţie importantă în cazul luat în
considerare. Este semnificativ faptul că, clarviziunea, fie de origine
ocultă; aici ca în exemplul C21, străbunica era magiciană, dedându-se
unor practici similare şi descendenţii săi au dobândit o percepţie
extra-lucidă din ce în ce mai dezvoltată. Ea a ştiut de moartea
copilului său, fapt care a survenit la puţin timp după aceea. Un alt
strănepot avea o predispoziţie puternică spre viziunea subiectivă.

39
A doua problemă ridicată de acest incident este următoarea: sfatul
pastorului era justificat? Fără îndoială aspectul religios al viziunii l-a
îndemnat pe slujitorul lui Dumnezeu să-l sfătuiască pe vizionar să se
conformeze cererii uimitoare a stafiei. Psihoterapeutul va confirma
această atitudine în anumite circumstanţe, crezând că asigură prin
aceasta eliberarea de complexul de culpabilitate. Aş vrea totuşi să
ridic trei obiecte în ceea ce priveşte această concepţie. Mai întâi Noul
Testament neagă faptul că morţii ne sunt trimişi ca mesageri din
partea lui Dumnezeu. În Evanghelia lui Luca, în capitolul 16, bogatul
care întreba tocmai acest lucru a primit următorul răspuns: "Au pe
Moise şi pe prooroci. Să asculte de ei. "Noul Testament respinge de
asemenea mesajele morţilor indicând faptul că cei vii au Cuvântul lui
Dumnezeu. Ei pot deci să găsească acolo adevărul. În al doilea rând,
eu mă opun personal acceptării unor astfel de ordine, căci cunosc prin
numeroase exemple desfăşurarea unor astfel de istorii îndoielnice.
Primul ordin este rezonabil, al doilea va fi mai puţin rezonabil, al
treilea nu va fi rezonabil, iar al patrulea va fi complet lipsit de sens.
Astfel ordinele se agravează până cănd vizionarul hărţuit, se vede
obligat să execute comenzile cele mai extravagante. Am putut
observa desfăşurarea acestui gen de nevroze şi cred că dintr-o dată
trebuie să refuzăm de a accepta acest gen de ordine categorice , chiar
dacă ele par să se acorde din plin cu un conţinut religios valabil. Al
treilea motiv al respingerii acestor sugestii rezidă în faptul că un
creştin nu are nevoie de ordine de la o stafie pentru a se elibera de
sentimentul de culpabilitate. Calea biblică este cu totul alta: cea care
duce la Isus Hristos.

40
A treia întrebare care se pune pe planul vindecării sufletului, este de a
ştii dacă subiectul doreşte să fie eliberat de viziunile sale care îl
epuizează nervos. Este bine cunoscut faptul că a doua vedere se
intensifică sau se diminuează, după cum vizionarul se dedă la această
capacitate, sau reacţionează împotriva ei. De altfel, observăm în mod
curent că o asemenea capacitate declină cu vârsta. Totodată, unii
vizionari şi-au păstrat darul până la bătrâneţe. Schemeing vorbeşte de
un vizionar în vârstă de 86 de ani, care avea halucinaţii din ce în ce
mai frecvente, cu toate că lupta împotriva lor şi nu vorbea despre ele
nimănui. Doar soţia sa, şi o singură dată pastorul, au avut cunoştinţă
de starea sa. Viziunile sale erau pentru el un supliciu continuu. Nu
numai că vedea convoaie funerare pe stradă, dar mai vedea peste tot
stafii în casă, în toate colţurile, în copaci şi pe câmpuri. El căzu într-o
stare de angoasă. În acel moment a venit să mă consulte. După mai
multte discuţii, când soţia sa şi el au găsit calea Domnului, l-am
întrebat dacă dorea într-adevăr să fie eliberat de clarviziunea sa. După
răspunsul său afirmativ m-am referit la versetul 19 de la Matei 18
“Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ cu privire la un lucru
oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri”. Ne-am unit deci
într-o rugăciune ferventă şi de atunci (1938) acest om nu a mai avut
niciodată viziuni. El a fost debarasat de viziunea sa, care nu era o
binecuvântare, ci un blestem atras peste familia sa de practicile
oculte.

4. «Al doilea sens» sau criptestezia senzorială

Mai există o altă varietate de telepatie, criptestezia senzorială, care
este o metodă de diagnostic iraţională.
C25. Înainte de război, un om stabilit într-un centru universitar din
Germania de Est, a devenit celebru prin siguranţa deconcertantă a
diagnosticelor sale. Pentru a identifica boala, el nu făcea apel la niciun
test medical cum ar fi consultaţia, analiza urinei şi a scaunelor, analiza
sângelui, electrocardiograme etc. El îşi punea pur şi simplu mâna pe
mâna bolnavului, se concentra şi dădea apoi un diagnostic care
corespundea în mod riguros celui de la clinica universitară în toate
cazurile controlate. Pentru a-i dovedi capacităţile, unii medici au
încercat să-l inducă în eroare de mai multe ori. Nu au reuşit niciodată.
C26. O altă metodă parapsihologică de diagnostic, constă în a
descoperi boala, examinând cristalinul pacientului. Cunosc un ţăran
din Pădurea-Neagră care dă astfel consultaţie clienţilor săi. Contrar
exemplului C25, părerile sale nu sunt mereu prea sigure.
C27. De 20 de ani sunt la curent cu practica malefică a doi fraţi care
obţin rezultate uimitor de juste. Ei doar se concentrează, fără a atinge
bolnavul, apoi prescriu medicamente homeopatice.
C28. Un al patrulea mod de a localiza o afecţiune organică, mi-a fost
descris de radiestezişti. Mi-au explicat de mai multe ori cum îşi
stabilesc diagnosticul. Se apropie pendulul sau bagheta de corpul
pacientului şi obiectul face un salt lateral în faţa sediului răului.
41
C29. O a cincea metodă, constă în utilizarea pendulului pentru a
selecţiona medicamente potrivite. În acest caz, nu este vorba de a
detecta boala, ci de a descoperi remediul specific. Cunosc un
radiestezist reputat, care se consacra simultan diverselor activităţi
oculte: spiritism, vindecări, magnetism. Posedă o ladă pătrată care
conţine diverse medicamente şi deasupra căreia este aşezat un
pendul. Avansând mâna, bolnavul face să oscileze instrumentul şi
după (în funcţie de) reacţie primeşte remediul potrivit.
C30. În sfârşit, după o a şasea metodă, se manevrează un pendul
după o reproducţie a corpului uman şi a diferitelor sale organe. În timp
ce mâna stângă a manipulantului o atinge pe cea a pacientului, mâna
sa dreaptă plimbă pendulul. Acesta reacţionează deasupra
reprezentării organului atins. Acest procedeu este în fond asemănător
celui al utilizării radiestezice a fotografiilor.
Structura psihică umană este o entitate cu trei nivele: conştientul,
subconştientul şi inconştientul organic. Capacitatea şi voinţa de a
acţiona sunt un atribut al conştientului, culme a piramidei forţelor.
Acesta nu are o influenţă directă nici asupra subconştientului, nici
asupra inconştientului organic. Subconştientul este un rezervor cu
forţe psihice. El este înainte de toate motorul vieţii imaginative.
Nivelul inferior, forţa primitivă, baza piramidei este inconştientul
organic. Acest termen desemnează toate funcţiunile organice
autonome: bătăile inimii, activitatea glandulară, sistem vascular,
combustie internă, excreţie şi dezintoxicare. Aşa cum există schimburi
reciproce între subconştient şi inconştientul organic, tot aşa există
relaţii între conştient şi subconştient. Acesta din urmă acumulează
amintirile uitate sau refulaţii şi le ţine la dispoziţia conştientului.
Aceste raporturi sunt puse în evidenţă de sugestie. Să ne imaginăm
de exemplu că în starea de hipnoză, cineva primeşte sugestia unui
stigmat; doar reprezentarea acestuia există în subconştient.
Inconştientul organic, sub efectul impulsului subconştient,
reacţionează atunci asupra sistemului vascular producând, ca un
rezultat secundar, apariţia unui stigmat însângerat într-un loc precis al
epidermei. Acest efect secundar poate fi provocat de sugestia unei
terţe persoane, sau prin autosugestie.
C31. Un luptător din primul război mondial, parţial îngropat sub ruine,
a fost rapid eliberat. Dorinţa de a fi trimis la vatră şi de a pune mâna
pe o rentă, a declanşat o «nevroză a rentei» acompaniate de
simptome de paralizie la un picior. Dubla sa dorinţă fu deci realizată.
După război, starea sa se amelioră rapid. Dar la fiecare vizită
medicală, boala era mai puternică decât de obicei. Paralizia nu dădea
înapoi de furia pierderii rentei. Astăzi, după 35 de ani de nefolosire,
acest picior prezintă semne evidente de atrofiere prin inactivitate.

42
Drumul dorinţei de a avea o rentă, trecând prin subconştient pentru a
atinge inconştientul organic, este perfect aparent, plecând din vârful
piramidei, această dorinţă ajunge la bază. Efectul final este un picior
atrofiat. Nici exemplele drumului cu sens invers nu lipsesc din
medicina internă. Iată unul: Printre afecţiunile vasculare, există o
formă de scleroză cerebrală, caracterizată în principiu prin tulburări
psihice şi mai ales prin depresie. Avem deci de-a face cu o boală
vasculară care, transmisă din inconştientul organic către subconştient,
este înregistrată în planul conştientului ca o dezordine mentală. De
această dată impulsul psihic se ridică de la bază până la vârf.
Permutările din interiorul piramidei forţelor constituie astfel un ciclu
de corespondenţă psiho-organic. Prin sensibilitatea sa de medium,
vindecătorul captează la nivelul subconştientului emanaţiile organului
bolnav transmise prin inconştientul organic. Din punct de vedere
medical, conexiunea presupune ciclul de corespondenţă
psihoorganică.
În parapsihologie, fenomenul telepatic al contactului cu subconştientul
este recunoscut din punct de vedere ştiinţific. Criptestezia este deci o
punere în raport a mediumului cu subconştientul bolnavului.
Impulsurile captate în subconştientul pacientului se transmit
subconştientului manipulatorului sub forma unui automatism motor,
care se traduce prin salturile pendulului sau al baghetei.
Metodele terapeutice oculte nu s-ar putea justifica din punctul de
vedere al sănătăţii publice. Este inexplicabil faptul că autorităţile lasă
atâta libertate celor caută să vindece prin ocultism prezentându-se ca
naturişti, magneticieni, vindecători, radiestezişti etc.
Din punct de vedere al vindecării sufletului, exemplele relevă
invariabil aceleaşi sechele psihice: depresie, dezgust faţă de exisenţă,
senzaţie de opresiune, aversiune faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, jenă
în rugăciune, incapacitate de a se decide în domeniul credinţei, pe
scurt, o paralizie a facultăţilor psihice şi religioase.
C32. În timpul unei săptămâni biblice, o tânără fată de 19 ani mi s-a
încredinţat. Ea se plângea de depresie, de lipsă de veselie, de senzaţii
stranii în timpul nopţii ca şi cum cineva vroia să-i taie respiraţia, de
delăsare în rugăciune în pofida dorinţei sale de a-L urma pe Isus, de
dezgust faţă de orice activitate religioasă. Ea nu se înţelegea pe sine
însăşi, deoarece simţea pe de o parte o atitudine către Domnul şi pe
de altă parte o aversiune în acest subiect.

43
O examinare a trecutului din punct de vedere medical nu a adus nici o
lămurire. Cu excepţia necazurilor sale psihice, această tânără avea o
sănătate perfectă, fără nici o urmă de tulburări organice sau
nervoase. Nu cunoscuse nici o încercare răvăşitoare, nici o decepţie
sentimentală. Melancolia sa se manifestase mai întâi în timpul anilor
de şcoală. Părinţii săi, precum şi fraţii şi surorile ei sunt într-o stare
perfectă şi nici un membru al familiei n-a fost vreodată depresiv. Cazul
acestei fete era unic. Făcând anamneza din punctul de vedere al
relaţiilor oculte, nodul problemei a apărut. Ca şcolăriţă, nu avea poftă
de mâncare. Mama ei a dus-o de mai multe ori la un «vindecător»,
care căutase să localizeze răul cu ajutorul unui pendul. Tânără şi-a
amintit că melancolia ei începuse în acea perioadă.
Vindecarea sufletului ne învaţă că, în toate cazurile de intervenţie a
practicienilor pseudo-medici unde există o conexiune pasivă cu
subconştientul sau o influenţă activă asupra acestuia, psihicul
pacientului suferă o alterare marcantă. Se manifestă nu numai o
melancolie depresivă, ci mai ales o paralizie a voinţei în deciziile
minore de fiecare zi şi o incapacitate aproape totală de a lua poziţie în
domeniul credinţei. Ancheta aprofundată urmată de-a lungul anilor
relevă întinderea şi gravitatea ravagiilor psihice provocate de racticile
oculte ale pretinşilor vindecători aparţinând tuturor ramificaţiilor
acestei confrerii malefice.

MANŢIA

Prin manţie se înţelege arta ghicirii şi chiar, într-un sens mai larg,
pretenţia de a dezvălui lucruri ascunse în trecut, prezent şi viitor.
Diferenţa de viziune este următoarea: viziunile relative la evenimente
trecute sau viitoare, surprind vizionarul prin apariţia lor spontană, fără
nici o pregătire sau dispoziţie psihică specială. Dimpotrivă, cel care se
dedă manţiei, se foloseşte pentru ghicirile sale de anumite semne şi
mijloace: de săgeţi (Babilonieni, Perşi), de ficat (Egipteni), de
măruntaie de animale (Greci, Romani), de cristale minerale, de fulgi
de zăpadă, de globuri de cristal, de oglinzi, de cărţi şi de liniile mâinii
(Europenii «luminaţi»), de baghete, de pendule etc. Manţia se
regăseşte în toate epocile umanităţii. Vechiul Testament îi zugrăveşte
pe canaaniţi vrăjitori, magicieni, ghicitori, ???, adepţi ai baghetei etc.
Biblia ne dă şi câteva date referitoare la originea păgână a astrologiei.
Babilonienii, ferm convinşi de unitatea macrocosmosului şi a
microcosmosului, învăţau că soarta fiinţei umane era strâns legată de
dispoziţia constelaţiilor în momentul naşterii sale. Vechiul Testament
se detaşează net de o asemenea concepţie.
La greci, Pythea din Delphi era binecunoscută. Apostolul Pavel
întâlneşte o ghicitoare la Filipi. Etruscii şi romanii îşi aveau haruspiciile
lor care îşi bazau ghicitoria pe examinarea animalelor sacrificate. Sciţii
se foloseau de baghete pentru a-i descoperii pe perjuri.

44
 Magia a fost practicată din antichitate şi până în zilele noastre. În
cursul ultimelor două secole, istoria misionarilor ne-a furnizat o
importantă documentaţie în acest domeniu. Peste tot creştinismul s-a
lovit de manţia păgână.
În Europa civilizată, manţia este solid implantată, în ciuda
raţionalismului. Jurnalele satisfac superstiţia tuturor claselor sociale
prin rubrica lor astrologică. Cartomanţierele, chiromanţierele, cele
care consultă zaţul de cafea sau globul de cristal etc. fac afaceri bune.
Abandonarea credinţei în Dumnezeu îl face până la urmă pe om
sclav al magiei şi al forţelor oculte (ex.: mascotele, potcoavele, trifoiul cu
patru foi, cifra 13 etc.) Interesul care se poartă acum acestor lucruri,
pune o gravă problemă vindecării sufletului.

1. Cartomanţia
C33. Cu ocazia unei săptămâni biblice, o tânără femeie ne-a
povestit următoarea experienţă. Crescuse într-un mediu creştin. La
vârsta de 16 ani a plecat la oraş pentru a munci ca ajutoare de menajeră.
Într-o duminică după masa, a fost dusă de o prietenă la o ghicitoare în
cărţi. Cele două fete se găseau acolo pentru prima oară. Această femeie
consultă cărţile pentru fiecare dintre ele, apoi declară interlocutoarei
noastre: “În 8 zile tatăl tău va fi mort”. Tânăra a izbucnit în râs şi a spus:
“Tatăl meu este perfect sănătos, nu vă cred.” S-a reîntors acasă cu
prietena ei. Seara, aşa cum făcea din copilărie, şi-a luat Biblia pentru a se
ruga. Deodată a avut o senzaţie de sufocare şi de presiune dureroasă la
gât. A fost incapabilă de a citi şi de a se ruga. În acelaşi timp i s-a părut
că aude ceva care se agita, zburătăcea în jurul patului ei şi în toată
camera. Datorită groazei, n-a îndrăznit să stingă lumina. Aceste
manifestări stranii s-au repetat în fiecare seară. Punctul culminant al
acestei povestiri a fost faptul că opt zile mai târziu, a primit o telegramă
care o chema la înmormântarea tatălui său. Fusese doborât de un infarct
în plină muncă şi în puterea vârstei. Bulversată, ea se întoarse acasă în
grabă, spunându-şi că ghicitoarea avusese totuşi dreptate. De atunci,
tatăl ei i-a apărut în vis în fiecare noapte, reproşându-i că i-a făcut rău
consultând o cartomanţieră. Aceasta a durat şase luni, până când în
sfârşit el a declarat: “Acum ajunge!” Din acel moment, ea a putut din nou
să citească Biblia şi să se roage.
Medicul ar avea puţine lucruri de semnalat: tânăra era perfect
sănătoasă. În familia ei nu exista nici deranjament mental, nici maladie
nervoasă.
Psihiatrul ar încerca să facă aceste apariţii să treacă drept
halucinaţii, fără însă a le găsi o cauză medicală.
Psihologul, cunoscând reacţiile psihice ascunse ale subconştientului,
ar încerca să elucideze aceste apariţii pornind de la două componente:
teamă şi conştiinţă încărcată, condiţionate de educaţia creştină.
Psihanalistul interesat de vise ar adopta aceeaşi explicaţie. De fapt
tatăl îi repetase fără încetare fiicei sale că “un creştin nu trebuie să se
amestece în ocultism”. Sentimentul neascultării conjugat cu teama pe
45
care o avea de el şi convingerea de a fi păcătuit, produsese un sentiment
de culpabilitate care se defula prin halucinaţie de zi sau de noapte.
Parapsihologul este mult mai interesat de cartomanţie decât
cnsecinţele psihice. Anunţul precis al morţii tatălui se datora hazardului?
Nu poate fi vorba de o conexiune telepatică, deoarece tânăra păstra în
minte imaginea unui tată în plină putere.
În optica vindecării sufletului, tulburările psihice se inserează în
cadrul uzual. În psihicul ca şi în sentimentele sale religioase, creştinul
suferă acţiunea activităţilor oculte la care participă sau a căror influenţă
o suportă.
C34. La începutul războiului, o tânără a vrut să ştie dacă logodnicul
ei va reveni de pe front. Ea s-a dus la o cartomanţieră care îi spuse că
dorinţa ei va fi îndeplinită. Efectiv tânărul se întoarse teafăr. Dar după
vizita la ghicitoare, logodnica se prăbuşi într-o stare depresivă apropiată
de sinucidere.
După reîntoarcerea logodnicului său ea îşi tăie într-o zi venele. Din
fericire a putut fi salvată.
C35. O tânără femeie al cărei soţ fusese declarat dispărut pe front,
se duse la o ghicitoare pentru a şti dacă acesta mai trăia. Aceasta îi
declarase «soţul dv. este mort». Trei luni mai târziu se duse din nou la o
altă cartomanţieră, pentru a ieşi din starea de incertitudine. Răspunsul fu
din nou «soţul dv. nu se va mai întoarce». Disperată, ea se întoarse
acasă, scrise scrisoare şi se asfixie împreună cu cei doi copii. A doua zi
chiar, bărbatul se întoarse din Rusia pentru a găsi 3 cadavre. Acest
exemplu tulburător demonstrează pe de o parte faptul că nu trebuie să
acordăm crezare ghicitoarelor şi pe de altă parte necesitatea urgentă de
a se interzice legal această activitate sinistră.
Pe planul vindecării sufletului, blestemul legat de practicile oculte
este evidenţiat încă o dată. Tânăra femeie nu a găsit la ghicitoare o
informaţie exactă, dar ea a găsit hotărârea de a comite o triplă crimă.
C36. După exemple de participare pasivă la practici oculte, iată un
caz de exersare activă a chiromanţiei ( citire a liniilor mâinii). Un om
dedat la acest fel de ghicitorie şi la cartomanţie, a devenit aşa de
deprimat că într-o zi s-a aruncat sub un tren. Soţia şi fiica sa, cărora le
ghicea deseori în cărţi, sunt şi ele atinse de neurastenie.
În vindecarea sufletului, urmările psihice ale manţiei prezintă mereu
aspectele următoare: idei de sinucidere, gânduri blasfematorii faţă de
Trinitate, impresie de a cădea în starea de nebunie, accese de furie,
imposibilitate completă de a-şi concentra gândurile, crize de mânie,
sinucidere. Mi s-a mărturisit de multe ori că unii creştini s-au dus la o
cartomanţieră din ignoranţă sau din curiozitate. Nu credeau cu adevărat
şi nu luau lucrurile în serios. La această argumentaţie, eu răspund printr-
o parabolă: dacă fac să explodeze o grenadă de mână din ignoranţă, din
curiozitate, pentru a face o farsă, sau cu o intenţie deliberată, rezultatul
va fi acelaşi.
E7. O tânără de 17 ani se duse la o ghicitoare pentru a-i spune
norocul într-o afacere amoroasă. Ghicitoarea i-a spus că nu va depăşi 20
46
de ani. Timp de 2 ani, ea a trăit în teama permanentă a unei morţi
premature. La apropierea celei de-a 20-a aniversări, tensiunea nervoasă
i-a crescut teribil. Termenul fixat de ghicitoare a trecut fără nici un
incident. Dar fata nu a putut suporta încercarea psihică. A doua zi a
trebuit să fie internată într-un azil de alienaţi unde a murit doi ani mai
târziu.
Psihologic vorbind, acest caz este perfect clar. Prin greşeala
ghicitoarei, tânăra a căzut sub influenţa unei sugestii şi, ascultând de o
constrângere inconştientă, a contribuit la îndeplinirea prezicerii.
Schmeing a relevat deja această posibilitate în studiul său. Persoana care
are o viziune sau care primeşte o prezicere de acest fel pune un termen
existenţei sale prin dispoziţia sa de a crede în profeţie. Efectul dă naştere
cauzei. Ghicitoarea nu cunoaşte ora morţii, dar prin influenţa sa psihică
ea contribuie la producerea acestei morţi. Revelaţii de acest gen ar
trebui să fie pasibile de tribunal, la fel ca un asasinat.
Pe planul vindecării sufletului, se vede aici ce blestem poate fi
pretinsa revelaţie a adevărului care de fapt minte. Căci minciuna în care
se crede devine o relitate. Falsele preziceri ale ghicitorilor devin în cele
din urmă o teribilă sclavie pe care mulţi nu o pot suporta. Aceasta cu atât
mai mult cu cât aceste «revelaţii» sunt de foarte multe ori produsul unei
imaginaţii fără frâu cu expresia dorinţelor inconştiente ale consultanţilor,
ghicite de vizionari graţie darului lor de medium. Cuvintele lui Isus Hristos
“să vi se facă după credinţă” sunt cele mai adevărate. O infirmieră
experimentată, care lucra într-un azil de alienaţi,a făcut una din cele mai
interesante observaţii, chiar dacă poate exagerează. Ea pretinde că 60%
din bolile mentale de orice fel sunt declanşate de treburi de ghicitorie.
Din moment ce faptul de a sonda viitorul prin mijloace magice are astfel
de consecinţe, trebuie să considerăm că înţelepciunea şi mila lui
Dumnezeu l-au ascuns ochilor noştri.

2. Chiromanţia
Romanii spuneau “ex ungue leonem”, recunoaşte leul după ghiare.
Acest gând este punctul de plecare al chiromanţiei şi al grafologiei.
Grafologul spune: omul se recunoaşte după scris. Fără îndoială, există o
doză de adevăr în această propoziţie. În medicină şi în caracteriologie se
impune încetul cu încetul principiul unităţii, al armoniei fiinţei umane în
funcţiunile sale psiho-spirituale la fel ca şi în cele organo-corporale.
Fiecare parte a corpului la fel ca şi funcţii cum ar fi: mersul, ţinuta,
elocinţa, mimica, expresia feţei, scrisul, temperamentul etc., reflectă din
acest motiv întreaga personalitate. Grafologia utilizată cu măsură şi într-
un scop precis după optica psihomedicală, nu trebuie deci pur şi simplu
îndepărtate. Mâna constituie un instrument atât de dezvoltat şi atât de
caracteristic încât permite concluzii despre persoana respectivă. Un
cunoscător de oameni este repede informat: există mâini de artişti, altele
dure şi voluntare, sentimentale şi efeminate, moi şi apatice, neuro-
astenice şi senzual-perverse. Din acest punct de vedere înţelegem faptul
că marile firme şi tribunalele ţin cont de părerea grafologului.
47
 Dacă pe de o parte sunt recunoscute bazele raţionale şi ştiinţifice
ale grafologiei, trebuie să mărturisim că pe de altă parte, prea des aceste
baze sunt abandonate. Ca în multe domenii psihologice, vedem aici că se
amestecă grafologia cu magia.
Chiromanţia este o artă de ghicitorie, de citire în palmă. Aceasta
este împărţită în zone şi în linii. Există muntele lunii, centura lui Venus,
câmpia lui Marte, zone rezervate intelectului, fericirii, succesului,
reputaţiei, imaginaţiei, voinţei, senzualităţii. În plus, în palmă se găsesc şi
liniile inimii, capului, profesiunii şi vieţii. Plecând de la aceasta,
chiromanţierii pretind că fac pronosticuri şi dezvăluie viitorul.
C37. Unii dintre prietenii mei, negustor de obiecte de artă, mi-a
încredinţat următoarea experienţă. După încheierea unei galerii, el se
ducea din Elveţia la Milano, pentru a livra diamante în valoare de 70.000
de franci, însoţit de clientul său. Acesta trebuia să continue a servi de
intermediar. După două zile petrecute la Milano, acest om a dorit
neapărat să-l facă pe negustor să se ducă şi la Veneţia, sub pretextul că
cel care cumpăra era acolo. Prietenul meu, mânat de un sentiment
nedefinit, refuză să facă această călătorie. A doua zi diamantele
dispăruseră. El preveni imediat poliţia şi consultă şi o vizionară care
ghicea în palmă şi în cărţi. Ea i-a spus că în ajun ar fi trebuit să fie
asasinat într-un oraş unde se găsea multă apă. Ea adăugă că, în acea zi
îşi va recupera diamantele ascunse sub o căruţă în piaţa Catedralei. Să le
caute imediat, deoarece a doua zi va fi prea târziu. După aceea,
negustorul se întoarse la hotel unde se întâlni cu doi detectivi pentru a
încerca să elucideze afacerea. Chemat la telefon, faimosul client se
prezentă seara târziu. El îşi recunoscu complicitatea în afacerea
diamantelor. Chiar în acea noapte, cu ajutorul hoţului, diamantele fură
scoase din ciudata lor ascunzătoare. Se găseau exact în locul indicat de
chiromanţieră. În cursul procesului, s-a aflat faptul că ciudatul client
aparţinea unei bande internaţionale de contrabandişti, care plănuiseră,
se pare, în afara furtului de diamante, şi asasinarea bogatului om de
afaceri. În timpul unei plimbări nocturne în gondolă, o lovitură în cap ar fi
fost de ajuns pentru a-l omorâ şi apoi a-l face să dispară sub apă.
Dar contactul cu cartomanţiera, avusese şi alte urmări. Timp de mai
multe săptămâni, negustorul a fost chinuit de vise stranii. Când era pe
punctul de a adormi, vedea mereu un câine ameninţător care voia să-l
apuce de gât şi care îi prvoca o senzaţie de apăsare pe piept. Apoi mai
era o piatră care zbura prin cameră; ea avea mai întâi înfăţişarea unui
cap de şarpe, apoi se transforma într-un chip cu un rictus diabolic venind
drept spre el. După un anumit timp aceste coşmaruri au încetat. Cinci ani
mai târziu, viaţa creştină a început să-l intereseze. El a început să se
roage şi să citească Biblia. Dar în acel moment el a avut de suferit alte
atacuri. De fiecare dată când vroia să se reculeagă, simţea în spatele lui
o prezenţă sinistră care îl împiedica să se adreseze lui Dumnezeu.
Această luptă a durat mulţi ani şi în cele din urmă negustorul a reluat
viaţa mondenă. Câţiva ani s-au scurs, apoi negustorul s-a apropiat cu
adevărat de Isus în timpul unei campanii de evanghelizare. El a avut mai
48
multe discuţii de vindecare a sufletului şi s-a hotărât să-L urmeze pe
Domnul. Chiar în acel moment, el a trebuit să depăşească tot felul de
tulburări şi de rezistenţe psihice.
Pe plan medical, o anchetă nu are nici un sens, deoarece negustorul
nu a fost niciodată grav bolnav.
Psihologul şi cel care tălmăceşte visele, vor face apropierea între
aceste coşmaruri, dispariţia pasageră a diamantelor şi revelaţia
stupefiantă a pericolului mortal în care se aflase. O analiză detaliată:
câinele negru reprezintă de obicei o conştiinţă încărcată. Piatra
zburătoare simbolizează diamantele care îl obsedaseră în timpul sejurului
său la Milano. Capul de şarpe era pungaşul care dorea să-l atragă pe
partenerul nostru într-o capcană. Faţa diabolică este din nou
intermediarul înşelător demascat ca fiind un contrabandist şi un hoţ.
Repetiţia viselor arată intensitatea unei astfel de experienţe.
Problema parapsihologică nu este aşa simplă ca analiza visului. De
unde ştia chiromanţiera de ascunzătoarea diamantelor? Explicaţiile
obişnuite: experienţă în domeniul uman, intuiţie, telepatie, conexiuni cu
subconştientul etc., nu se pot aplica aici deoarece nici negustorul nu ştia
nimic despre ascunzătoare, iar hoţul nu asista la consultaţii.
Complicitatea ghicitoarei cu hoţul este şi ea exclusă. În plus, ea a
semnalat această ascunzătoare cu 6 ore mai înainte ca diamantele să fie
puse acolo. Este vorba deci de un fenomen de viziune cu o revelaţie a
viitorului. Dacă nu vrem să recurgem iar la teoria «restului inexplicat»
putem face apel la ipoteza profesorului Driesch: intrarea în legătură cu o
inteligenţă superioară, pretinsul «subiect universal». Dar aceasta este de
neconceput pentru un teolog. Dumnezeu nu permite nici unei creaturi să
citească în planurile Sale, nici să le schimbe pentru propriul său profit.
Inteligenţe superioare care devin complici ai omului, nu se găsesc decât
în tabăra inamică.
Din punct de vedere al vindecării sufletului, cazul prezintă încă o
dată sechelele tipice ale unei participări la practici oculte: rezistenţă la
Cuvântul lui Dumnezeu, senzaţie de apropiere a unei puteri
neliniştitoare, recădere în vechile greşeli, dificultate de a se preda
Domnului, apariţie imediată a tulburărilor şi a atacurilor psihice de îndată
ce omul îşi propune să asculte de Dumnezeu.
C38. Contabilul unei cooperative scosese din seiful central o sumă
de 240.000 de franci - reprezentând plata cultivatorilor de tutun din două
localităţi. Banii au rămas la el doar o noapte şi au fost furaţi. Disperat el
trebuia acum să dea bani din propriul lui buzunar. A fost sfătuit să
recurgă la 2 ghicitori. Plecând de la seiful gol ei au încercat să identifice
hoţul prin mijloace psihometrice. Prima încercare nu a fost prea
concludentă. Au repetat experienţa într-o noapte cu lună plină. În lumina
lunii ei au intrat în transă şi au dat indicaţii atât de precise încât poliţia a
putut să-l aresteze imediat pe hoţ. Suma furată a fost recuperată
aproape integral.

49
 Câţiva ani mai târziu, casierul a declarat confidenţial că nu va mai
face niciodată un asemenea lucru. Suferise lovituri psihice atât de
groaznice încât ar fi preferat să-şi piardă toată averea.
Pe plan medical nu e nici o problemă, deoarece contabilul fusese
până atunci un ţăran perfect sănătos din punct de vedere fizic şi psihic.
Pe plan parapsihologic este vorba de a şti cum au putut cei doi să
identifice hoţul - este vorba de fenomenul «excursia forţelor psihice».
Problema participării psihice este desemnată în psihiatrie prin termeni de
depersonalizare, de tranzitivism; în psihologie, prin expresia dedublării
psihice; în parapsihologie se vorbeşte de excursie, de bilocaţie; şi în
spiritism de dedublare astrală, de somnambulism.
E8. Profesorul Durville şi colonelul Rochas au reuşit cu unii dintre
mediumii lor următoarea experienţă: atunci când aceştia erau intraţi într-
o stare de hipnoză şi letargie profundă, spiritul le părăseşte trupul şi nu
mai rămâne legat decât printr-un singur fir. Unul din ei descria astfel
această stare de dedublare: “După ce m-am privit lung am examinat
persoanele prezente. Toate erau transparente. Apoi am privit în jurul
meu, dar în loc de mobile şi de ziduri opace, nu vedeam decât obiecte
diafane ca sticla. Am văzut de asemenea apartamentul vecin şi pe cei
care se găseau în el, ca şi cum locuiau într-o casă de cristal. Apoi mi-a
venit ideea să mă duc puţin pe afară fără să-mi pierd trupul din vedere,
m-am văzut transportat dintr-un capăt în celălalt al Parisului cu iuţimea
gândului. Vedeam casele, persoanele, maşinile transparente precum
sticla.”
Această experienţă poate fi interpretată ca un efect al hipnozei.
Spiritiştii citează nenumărate cazuri de dedublare a pretinsului corp
astral sau fluid. Identificarea hoţilor este la ei o practică curentă. Dacă
teza “excursiei” forţelor psihice este considerată ca inadmisibilă, trebuie
atunci să ne mulţumim cu noţiunea “restului inexplicabil”.
În domeniul vindecării sufletului nu dispunem decât de mărturisirea
remarcabilă a victimei furtului: ar prefera să-şi piardă toate bunurile
decât să recurgă din nou la ghicitori.
C39. Un cuplu de refugiaţi s-a prezentat unui pastor în vederea
proiectatei căsătorii. Când erau pe punctul de a se retrage, tânăra l-a
apucat brusc de mână şi strigă: “O, domnule pastor, cât este de
interesant!” Şi a început să-i citească imediat în palmă. Pastorul mi-a
confirmat ulterior că toate indicaţiile relative la trecut erau exacte şi că
prezicerile se realizaseră.
Acest contact involuntar cu o chiromanţieră, i-a provocat multe
dificultăţi acestui slujitor al lui Dumnezeu. Mi-a povestit că mulţi ani
fusese urmărit de îndoieli şi de o maladie psihică.
Pe planul vindecării sufletului, acest exemplu ne arată că o
prezicere primită involuntar poate declanşa aceleaşi efecte psihice ca şi
o consultaţie deliberată.
C40 Un ţăran victimă a unui furt, a chemat un cioban căruia darurile
sale de conjurator, vizionar şi ghicitor îi asigurau o importantă clientelă.

50
Acest om a putut să-i dea informaţii valabile despre hoţ. Totuşi casa
ţăranului a început de atunci să fie bântuită.
Parapsiholologic vorbind, putem pune în raport direct manţia cu
fenomenele de apariţie. Conjuratorii acţionează totdeauna într-un mod
activ şi pasiv asupra subconştientului. După profesorul Bender, forţele
provenite din dedublare, pot urma un drum autonom şi pot produce
fenomene acustice, vizuale sau deplasări. În rezumat, putem distinge aici
două metode: metoda inductivă şi intuiţia mediumnică. Metoda inductivă
utilizează atât faptele aparente cât şi procedeele tehnice ale manţiei
pentru a-şi produce revelaţiile. Prin acest mijloc nu se ajunge decât la
extravaganţe, preziceri ambigue, generaliste, vagi şi vorbării inutile.
Toate exemplele prezentate aparţin intuiţiei mediumnice. Aceşti ghicitori
folosesc cărţile, liniile mâinii, bagheta sau pendulul etc. doar ca mijloace
pentru sondarea conştientului şi subconştientului clientului. Această
metodă duce aici la o infuziune în structura psihică a individului şi devine
cauza directă a tulburărilor psihice şi maladiilor mentale.

3. Astrologia
În zilele noastre se disting două forme de astrologie: astrologia
propriu-zisă şi horoscopia zodiacală sau pronosticul astrologic.
Omul este un microcosmos în interiorul macrocosmosului; ca individ
el se integrează în marele ritm al universului. Dar creştinii nu sunt supuşi
oştirii cerurilor. Noi nu slujim doar un Domn al cerurilor (Kyrios ouranios)
ci pe Domnul care domneşte deasupra tuturor cerurilor (Kyrios
hyperouranios) şi care a dezarmat puterile inamice.
În acest studiu nu ne vom ocupa decât de forma vulgară de
astrologie, horoscopia zodiacală sau pronostic astrologic. Putem admite
că există relaţii cosmice între astre şi pământ. Fără lumina solară nici un
proces biologic nu ar fi cu putinţă pe planete. De altfel, poziţiile relative
ale soarelui, lunii şi ale pământului determină de exemplu mareele de la
echinox sub efectul puterii de atracţie. S-a constatat şi o relaţie între
dezvoltarea petelor solare şi starea nervoasă a fiinţelor umane.
Sensibilitatea lunaticilor faţă de lumina lunii pline aparţine aceleaşi
categorii de fapte. În revanşă, noctambulismul ar fi mai degrabă un
simptom nevropatic. Menstruaţia femeilor se pare că depinde şi ea de
ciclul lunar.
Istoria astrologiei evocă originile sale antice şi evoluţia sa de-a
lungul epocilor. Cu toate că începuturile sale se pierd în noaptea
timpurilor, ştim totuşi că deja cu 3000 de ani î.e.n. preoţii caldieni şi
babilonieni stabiliseră sistemul astrologic. Ciclul astrelor se baza pe două
principii fundamentale: conformitatea macrocosmosului şi
microcosmosului şi asimilarea stelelor de către divinităţile care
acţionează. Această credinţă superstiţioasă în astre a trecut de la
babilonieni la egipteni, la hinduşi, la chinezi şi, în timpul decadenţei
Imperiului, la Roma. În Evul Mediu, astrologia a fost admisă de Thomas
d’Aquin, apoi în pragul epocii moderne de Melandetore şi Kepler.
Savonarola şi Pico de la Merandola au combătut-o. Luther o considera o
51
artă perversă şi o încălcare a primei porunci a lui Dumnezeu. În zilele
noastre, noţiunile astrologice sunt larg difuzate de ziare şi reviste.
Religia păgână consideră deci astru, nişte zeităţi. Pământul este
considerat centrul universului. În 7 sfere, planetele evoluează în jurul lui.
Culoarea şi viteza lor sunt în raport cu temperamentul şi influenţa zeităţii
care le animă. Cele 12 semne ale zodiacului constituie a doua bază a
sistemului astrologic. Zodiacul este o zonă circulară care conţine cele 12
constelaţii pe care soarele pare a le parcurge într-un an: berbec, taur,
gemeni, rac, leu, fecioară, balanţă, scorpion, săgetător, capricorn,
vărsător, peşte.
Teoria aspectelor: influenţa acestor divinităţi este funcţie de
incidenţa razelor planetare pe pământ: triu (120°) şi sectil (60°) sunt
poziţii benefice.; opoziţie 180° şi cvartet (90°) sunt unghiuri de incidenţă
nefavorabile. Calculul direcţiilor: fiecare zii care urmează naşterii
corespunde unui an de viaţă. De exemplu, dacă Venus, astru al
dragostei, intră în a 250-a zi în casa taurului, simbol al fecundităţii,
aceasta înseamnă că persoana născută sub semnul lui Venus va avea
noroc în dragoste în anul 25 al vieţii sale.
Obiecţia cea mai importantă este ridicată de astronomi, care afirmă
că o constelaţie nu se prezintă niciodată de două ori la fel. Deci,
ghicitoriei astrologice îi lipseşte orice bază stabilă de comparaţie.
Horoscopia zodiacală se bazează deci pe presupuneri ce nu pot fi
susţinute din punct de vedere ştiinţific.
Unii astrologi calculează horoscopul după semnele ascendente la
ora naşterii; alţii ţin cont de constelaţiile aflate la punctul lor culminant la
zenit; alţii îşi bazează calculele pe momentul concepţiei. Partizanii unui
determinism rigid, cred că întreaga existenţă este supusă legii cubiabile
a destinului. Alţii vorbesc mai degrabă de influenţe, de predispoziţii, de
posibilităţi, de tendinţe la care omul s-ar putea opune.
Consecinţele psihologice sunt neliniştitoare. Dacă există un fel de
predestinare astrală, am putea să-i dăm deviza: Falium est! (totul este
fatalitate). La ora naşterii, destinul este fixat de poziţia constelaţiilor.
Rezultă de aici o mentalitate fatalistă care lasă puţin loc liberei
responsabilităţi. În cazul unui caracter instabil va rezulta tipul melancoliei
- fatalist care tinde să se prăbuşească în apatie şi în letargie
iresponsabilă. Pe de altă parte vom vedea tipul care se bucură, nu se
interesează de datoriile sale. Citind horoscoapele suntem uimiţi să
vedem că e vorba de cele mai multe ori de succes în viaţa profesională,
de noroc în dragoste, de protecţie împotriva schimbării norocului etc. În
plan psihologic, astromanţia, împingând omul către două căi opuse, îl
face să se încreadă în profeţii. Această credulitate duce la o autosugestie
care tinde să orienteze viaţa după sensul prezicerii, contribuind astfel la
realizarea ei. Un prim succes incită pe cel interesat să caute un horoscop
mai amănunţit care, printr-un cerc vicios de intervenţii inconştiente
datorate sugestiei, conduce la o nouă împlinire. Rezultatul final este o
servitute de care nu mai reuşim să ne eliberăm. Atunci venim la un

52
pastor, copleşiţi de teamă servilă, de lipsă de libertate, de nehotărâre şi
de melancolie.
C41. O educatoare creştină dintr-un cămin pentru copii al misiunii
interioare, citise de-a lungul anilor rubricile de la săptămâna astrologică.
În interiorul său, ea îşi organiza viaţa după acele indicaţii şi descoperea
apoi că multe dintre ele se realizau. Încrederea sa în astrologie sau
întărit. În cele din urmă, trebuind să ia o hotărâre foarte importantă, ea
şi-a comandat un horoscop foarte amănunţit. Mai târziu, a repetat
această practică. Din ce în ce mai mult, se găsea prinsă în aceasta ca
într-o menghină, ceea ce a determinat-o să mărturisească. Se plângea de
teamă de viaţă, de ezitări înainte de a lua o hotărâre, de tendinţa către
depresie.
O anamneză medicală a adus câteva lămuriri: mama sa fusese deja
subiectul aceleiaşi superstiţii şi suferea de melancolie. În ceea ce
priveşte relaţiile sale cu ocultismul, am observat o credulitate însoţită de
o mare uşurinţă de sugestie faţă de horoscop. Cu greu s-a lăsat convinsă
de influenţa nefastă a astrologiei asupra psihicului său.
Pe plan cultural, astromanţia este un simptom semnificativ. Ea este
mai întâi un flagel social deoarece exploatează financiar credulitatea
publică. Ea mai permite şi faptul de a măsura sănătatea morală a unei
civilizaţii.
C42. Redactorul unui mare ziar povesteşte că într-o zi buletinul
săptămânal al corespondentului său astrolog nu sosise. Pentru a nu-şi
nemulţumi cititorii, el a introdus în acel spaţiu un horoscop foarte vechi.
Nici unul din cei 100.000 cititori nu a observat nimic. Datorită succesului
vicleniei sale, redactorul s-a gândit că ar putea economisi banii daţi pe
onorariile astrologului. Timp de trei luni au publicat deci horoscopuri
vechi. În cele din urmă a sosit o scrisoare care semnala că acestea nu
puteau fi exacte. Pentru a se evita scandalul, s-a revenit la horoscopuri
neperimate.
Prostia şi credulitatea sunt astfel factori economici în faţa cărora se
înclină chiar şi un om inteligent.
În timpurile de catastrofe, de mari tulburări politice şi populare, de
decadenţă culturală, şuvoiul ocultismului se umflă mereu. Istoria
imperiului roman este o dovadă. Într-o epocă de moralitate sănătoasă,
Cato şi Cicero se ridicaseră împotriva astrologiei. Când împăraţii
Augustus şi Tiberiu au recurs la astrologi, germenii descompunerii
apăruseră deja în structurile statului. Recrudescenţa astrologiei este
întotdeauna revelatoare a nivelului moral al unui popor.

4. Bagheta şi pendulul
Împăratul Chung Yn din dinastia H-sia (2205 an î.H.) a transmis
folosirea baghetei magice. Israelul a fost în pericolul de a adopta
rabdomanţia canaaniţilor. Grecii, romanii, sciţii şi germanii îşi bazau
oracolele pe aruncare unui baston. După Amnnonus Marcelhius, filosofii
greci Patricius şi Hilarius se foloseau de un pendul pentru a descoperi
numele viitorului împărat, plimbând instrumentul deasupra unei măsuţe
53
pe care era aranjat alfabetul. În Evul Mediu se folosea această tehnică
pentru a se repera zăcămintele de minereuri sau izvoarele. Dintr-o
perspectivă religioasă, folosirea baghetei şi a pendulului îşi are rădăcinile
în ghicitoria păgână. Credinţa mozaică şi profetică din Israel a dus o luptă
severă împotriva acestor practici. În zilele noastre se testează orice cu
bagheta sau cu pendulul, de la configuraţia fizică a solului, până la
fotografia unui defunct.
Pe 2 octombrie 1948 s-a constituit asociaţia celor care se folosesc
de baghetă şi de pendul.
Din perspectiva vindecării sufletului se pun următoarele întrebări:
-bagheta şi pendulul dau rezultate sigure în explorarea formării
fizice a solului?
-cum percepe radiestezistul sensibil influenţa zonei de perturbaţie
psihică? Este vorba de un dar natural, sau de o aptitudine mediumnică?
-se pot constata tulburări psihice la cei care manipulează bagheta
sau pendulul, sau la persoanele care îi consultă?
Majoritatea geologilor se opun folosirii baghetei. Totuşi unii
radiestezişti buni au succese zdrobitoare în căutarea izvoarelor.
C43. Într-un sat primarul, pe care îl cunosc bine, a vrut să sape un
puţ nou. Ca expert a fost consultat un profesor universitar, director al
unui institut geologic. În acelaşi timp a fost convocat un radiestezist
reputat, care s-a dovedit capabil, nu numai de a localiza izvorul, ci şi de
a-i indica profunzimea (adâncimea) şi debitul cu o mare precizie.
Profesorul, autor al mai multor articole severe în ceea ce priveşte
radiestezia, a fost foarte indispus aflând că s-a făcut apel şi la un
radiestezist. Cei doi concurenţi au ajuns la concluzii opuse. Profesorul a
declarat că indicaţiile radiestezistului erau eronate şi a sugerat ca forajul
să se facă în altă parte. Dar soluţia propusă de căutătorul de izvoare a
părut mai avantajoasă primarului şi consilierilor municipali. Ei au adaptat-
o deci şi au săpat fără rezultat până la o adâncime de 7 m. A fost chemat
din nou radiestezistul, care a coborât în fundul puţului. Acolo, bagheta
aproape că i-a fost smulsă din mâini. Plin de siguranţă el strigă: ”Mai
sapă o jumătate de metru!” Avea dreptate, şi apa a ţâşnit cu o
abundenţă atât de mare că cei care se aflau în puţ au trebuit să-l
părăsească în mare grabă.
C44. Aveam un prieten misionar în China. El era mereu în conflict cu
geomanţienii care parcurgeau aşezarea în căutarea unor locuri favorabile
pentru instalarea unor noi puţuri şi clădiri. Această practică i s-a părut a fi
o şmecherie a preoţilor păgâni. Într-o zi unul dintre ei l-a rugat să încerce
chiar el experienţa. El a acceptat şi rezultatul a fost surprinzător: în
mâinile sale, bagheta a reacţionat viguros. Şi el ar fi putut fi un căutător
de izvoare. Cei care au obiecţii religioase împotriva radiesteziei, vor
considera această experienţă a misionarului ca pe efectul unei sugestii,
al unei hipnoze, şi chiar a unei influenţe demonice. Dar această explicaţie
este nesatisfăcătoare pentru a justifica radiestezia.
C45. Un radiestezist care explora o grădină în căutarea unui izvor,
indicase un anumit loc. Proprietarul, un medic, a luat şi el bagheta în
54
mână. Ea a reacţionat în acelaşi loc. O a doua persoană de formaţie
universitară a repetat operaţiunea: rezultatul a fost acelaşi. Până în acel
moment, aceşti doi intelectuali nu se ocupaseră niciodată de radiestezie.
Pentru ei a fost o surpriză să constate realitatea a ceea ce ei considerau
până atunci ca fiind o şmecherie. Chiar şi eu am fost prezent atunci.
Dezacordul evangheliştilor în această chestiune este foarte frapant.
Mulţi consideră capacitatea de a fi căutător de izvoare ca pe un dar
natural. Poziţia altor creştini este total opusă: reacţia baghetei li se pare
o manifestare demonică şi ei cunosc tulburări psihice la căutătorii de
izvoare.
Un examen critic al problemei duce la o primă concluzie: fenomenul
baghetei nu este decât parţial explicat de consideraţii de ordin fizic.
Aceasta reiese din faptul că în Franţa bagheta se mişcă în sus, iar în
Germania în jos. Pe de altă parte anumiţi radiestezişti au obiceiul de a se
servi doar de hărţi geografice pentru căutarea surselor de apă. Oricine
ştie că cerneala tipografiei, culorile şi hârtia hărţilor nu transmit indicaţii
despre conformaţia internă a terenului în cauză.
Când este vorba de a identifica sursa motrică a reacţiei,
radiesteziştii oferă două răspunsuri. Unii atribuie mişcarea unui fel de act
voluntar. Bagheta şi pendulul se mişcă după o decizie a manipulatorului.
În acest caz, fenomenul ar fi contestabil şi ar trebui respins. Alţii afirmă
că trupul căutătorului şi bagheta sa constituie un circuit oscilatoriu.
Acesta este purtător al unei agitaţii provenită din peristază, care o
influenţează funcţional. Mişcarea baghetei se datorează unui reflex şi în
acest caz ea este autentică «Reacţia baghetei nu trebuie să fie
declanşată de conştientul manipulatorului, ci ea trebuie să se impună
conştientului său» - dr. Schreiber.
O şcoală de specialişti precizează că reacţiile valabile ale baghetei
ar veni din “conductele ascendente ale subconştientului” (profesorul
Bender). Subconştientul nu ar fi atunci decât un centru de branşament a
agitaţiei provenite din peristază în timp ce bagheta şi pendulul ar fi doar
instrumente care amplifică mişcările musculare imperceptibile
comandate de subconştient.
Simplul Cuvânt al Evangheliei “Îi veţi cunoaşte după roade...”(Matei
7:16) ne poate servi drept ghid. Deci care sunt roadele receptivităţii
radiestezistului? În domeniul fizic şi al căutării de minerale şi de apă
putem, parţial, înţelege şi justifica procedeul, dar în planul psihic apar
fenomene parapsihologice.
C46. Un pastor bătrân poseda capacitatea de a descoperi sexul
morţilor folosind bagheta pe mormântul lor. El se aşează în spatele
pietrei funerare şi dă răspunsuri 100% exacte. Un prieten îl însoţeşte
pentru a verifica ceea ce spune. Dacă acest prieten ar fi stat în faţa
mormântului şi ar fi citit inscripţia în minte, am fi putut vorbi despre
telepatie. Dar o asemenea citire este evitată în mod voluntar. Avem deci
de-a face cu un fel de clarviziune. Am consultat în legătură cu acest
subiect un prieten al pastorului, medic emerit şi director al unui spital
timp de mai mulţi ani. După părerea sa, teologul captează poate
55
impulsurile care emanează din hormonii defunctului. Este dovedit că
unele substanţe, cum ar fi arsenicul, pot fi descoperite în schelet la mult
timp după deces. Dar o astfel de teorie nu este validată în acest caz,
deoarece pastorul poate determina sexul unui individ mort de mai mult
de un secol.
Poate că acest caz confirmă opinia unui savant francez:
“Radiestezistul este un vizionar care nu-şi dă seama de aceasta”.
În ceea ce priveşte trecutul şi prezentul, radiestezistul dispune de o
mare libertate de acţiune. Am găsit în cărţile lui Glohn domeniile
susceptibile de investigaţie: piatra, lemn de diverse esenţe, plante, ouă,
culori, boli animale şi umane, sfaturi în chestiuni profesionale, detectarea
de crime, cărţi, probe de sânge, raporturi sexuale, medicamente,
otrăvuri, pietre preţioase, metale, îngrăşăminte, vechimea obiectelor de
artă, fotografii etc. Pendulul ne informează despre tot, cu condiţia de a
ne concentra asupra obiectului examinat. Radiesteziştii ştiinţifici,
considerând că aceste practici ţin de viziune, de telepatie, de
criptomnezie etc., le grupează sub termenul de teleradiestezie şi le
clasează printre fenomenele parapsihologice.
În cursul experienţei mele de pastor, am văzut numeroase exemple
de examene de fotografie şi de diagnostice cu ajutorul pendulului. Prima
dintre aceste practici a cunoscut o modă nemaipomenită la sfârşitul
războiului din cauza marelui număr de prizonieri şi de dispăruţi. Soţiile şi
mamele se îngrămădeau la radiestezişi pentru a afla dacă aceşti bărbaţi
mai erau în viaţă. Un bătrân dintr-o parohie rurală mi-a spus că 200 de
femei din satul său supuseseră fotografiile testului cu pendulul. Făcând
abstracţie de prima poruncă a decalogului încălcată astfel, această
practică ar putea fi considerată ca fiind şarlatanism pur. Multe dintre
aceste nefericite au suferit apoi o înlănţuire ocultă. (De fiecare dată când
subconştientul este supus unei acţiuni oculte, rezultă de aici tulburări
psihice - este un fapt bine stabilit în vindecarea sufletului).
Glohn distinge trei feluri de folosire a pendulului: magnetic, psihic şi
spiritist. Utilizarea spiritistă a pendulului: se citeză numele unui defunct,
dialogul urmează cu ajutorul unei mese alfabetice. Pendulul desemnează
literele a căror adunare trebuie să constituie răspunsul defunctului
interpelat.
E9. Un radiestezist îi adresează lui Glohn următoarea scrisoare: “V-
am scris că făceam experienţe cu ajutorul pendulului... Bunica mea
(defunctă) m-a avertizat de mai multe ori de un pericol, un accident
rutier care îmi ameninţa ginerele. Într-o dimineaţă, pendulul s-a deplasat
solemn ca şi cum trebuia să prevină pe cineva cu menajamente de un
eveniment groaznic. Am descifrat: «Stai acasă, o veste proastă îţi va
parveni în timpul zilei. Cone a plecat în timpul zilei în maşina cea mare ca
vântul..., coliziunea tocmai a avut loc...Cone şi-a pierdut cunoştinţa… nu
mai suferea».
Şi de fapt... toată această istorie era falsă! Am trăit timp de 2 zile
într-o teamă atroce, fiindu-mi frică să nu dau ascultare avertismentului
din necredulitate; nu îndrăzneam nici să telefonez, nici să telegrafiez. Mă
56
copleşeam de tot felul de reproşuri într-un asemenea fel că a doua zi de
dimineaţă aveam o şuviţă albă.
Cum tot nu primeam veşti, am întrebat pendulul. Deodată am avut
o impresie ridicolă: “vorbeşti mereu sfârlează bătrână ce eşti, poţi să spui
ce vrei!” Ar fi trebuit să-l vedeţi pe acel pendul! Se învârtea deasupra
mesei şi îmi lansa injurii din cauza perversităţii mele, până când mi-am
zis cu oroare: “Dacă cei morţi înjură astfel, nu valorează mai mult decât
cei vii!”
Dar cea mai groaznică urmare a nebuniei mele, este că nu mai pot
avea gânduri pure în ceea ce priveşte lucrurile divine. De îndată ce mă
gândesc la ceea ce este mai sacru, un ton vulgar se amestecă, când
puternic, când slab, şi în ciuda tuturor eforturilor mele nu mă pot elibera.
Trebuie să existe un mijloc de a reduce la tăcere aceste voci
abominabile. Dacă nu eram perfect sănătoasă din punct de vedere
nervos, aţi avea dreptul să vă îndoiţi de judecata mea.
Într-o scrisoare ulterioară, ea adăugă «Acum folosesc pendulul doar
pentru examenul elemenţilor şi pentru scopuri ştiinţifice. În acest fel nu
ar mai trebui să-mi facă rău. Sper de asemenea să mă văd eliberată şi de
aceste sugestii rele. Cum îmi vin aceste idei vulgare, pronunţ o frază din
noua mistică a lui Curtis, cum ar fi: «Viaţa mea interioară este sănătate şi
graţie, în mine totul este dragoste universală, sunt plină de înţelepciune,
de frumuseţe, de dreptate etc.»
În cărţile doctorului german Lechler “Psihopatie” şi “Maladiile
psihice şi vindecarea lor” autorul ne arată că în unele situaţii
hipersensibilitatea poate provoca halucinaţii auditive. O stare de
tensiune, de agitaţie, de obsesie sunt indicii frecvente ale unei dispoziţii
depresive sau ale unei psihopatii senzitive. Gânduri injure şi blasfematorii
se află deseori în legătură cu o nevroză de constrângere. În cazurile
grave, vocile ulterioare sunt în mod frecvent un simptom de schizofrenie,
de halucinaţii de origine alcoolică. Tratamentul medical şi vindecarea
sufletului trebuie să se unească în vederea unei colaborări fructuoase.
După Schwendimann catalogul complet al manţiilor include
aritmomanţia (ghicitoria prin cifre), cafemanţia (examinarea zaţului de
cafea), horoscopia (astrologia), catoptromanţia (utilizarea oglinzilor),
cristalomanţia (ghicitoria cu ajutorul cristalelor), cebomanţia (aruncarea
zarurilor), geomanţia (procedeu de ghicitorie constând în aruncarea
porumbului pe o masă şi studierea figurilor formate astfel), cartomanţia,
copnomanţia (ghicitoria cu ajutorul fumului), haruspicia (ghicitorie prin
examinarea ficatului unui animal), molibdomanţia (turnarea plumbului),
oniromanţia (vise), piromanţia (ghicitoria prin foc), selenomanţia (lună),
solmanţia (soare), tefromanţia (examinarea cenuşii).
Fundamentul solid al vindecării sufletului rezidă în certitudinea că
Isus ne-a eliberat de acest pomelnic de practici oculte şi diabolice.

II. INFLUENŢA ULTRA-SENZORIALĂ

57
 În secţiunea despre percepţia extra-senzorială am analizat
fenomenele nonconforme concepţiei lumii fizice precedente până în zilele
noastre. Experimentaţia ştiinţifică riguroasă a demonstrat existenţa unei
piese de contact şi a unei influenţe reciproce între spirite, la fel ca şi între
spirit şi materie, independent de orice mod cunoscut de comunicare
fizică.

1. Hipnoza utilizată de profani

Terapia sugestivă include trei ramuri principale: sugestia în stare de
trezie, hipnotismul, antrenarea prin autosugestie. Marca distinctivă a
terapiei hipnotice medicale constă într-o despuiere de orice atmosferă
magică ce există încă în hipnoza exercitată de amatori.
Diferenţa esenţială se datorează reînoirii metodelor hipnotice sub
influenţa profesorului Kretschmer, care a transformat o terapie pasivă
într-o tehnică activă: pacientul primea altădată sugestii într-o atitudine
pasivă. Kretschmer descompune elementele neuropsihice ale hipnozei
într-o serie gradată de procese reflexe. Pacientul este astfel adus la o
participare activă, în cursul căreia terapia medicală consistă doar în a da
directive potrivite. Vindecarea nu este deci consecinţa automatică a
hipnozei, ci rezultatul unui efort din partea bolnavului, stimulat şi
îndrumat de medicul său.
C47. Cu ocazia unei campanii de evanghelizare, o femeie a venit
pentru a solicita o discuţie. Ea a mărturisit că împreună cu o prietenă se
găsea sub puterea unui bărbat, ale cărui ordine erau obligate să le
asculte. Acest om exercita asupra lor o asemenea influenţă încât
împotriva forului lor interior, sau cu o voinţă diminuată, ele îndeplineau
lucrurile pe care le dezaprobau. Ele erau fără rezistenţă în faţa lui pe plan
sexual, şi de asemenea comiteau furturi pe care nu le înţelegeau.
Prietena ei se găsea într-o zi în grădină. Deodată a simţit un impuls
straniu. Intră pe prorietatea vecină şi fură de acolo legume care creşteau
şi în grădina ei. Având o bună situaţie materială, ea nu avea nevoie să
fure şi detesta acest fel de a acţiona. După aceasta îşi prinse capul în
mâini şi se întrebă: “Mi-am pierdut minţile?”
După mai multe discuţii, chestiunea a devenit din ce în ce mai clară.
Omul de care erau subjugate aceste două femei poseda faimoasa operă
de vrăjitorie: cărţile VI şi VII Moise. El îşi folosea cunoştinţele în materie
pentru a se impune prin sugestie. Cu ocazia unei vizite acest om mi-a
mărturisit practicile sale oculte şi după câteva reticenţe, a consimţit în
sfârşit să se detaşeze de carte care a fost imediat arsă.
După descoperirea acestor fapte şi ruperea tuturor relaţiilor cu
hipnotizatorul, femeia a resimţit o mare uşurare. Totuşi, în ea s-a dat o
veritabilă luptă, până să fie eliberată de aceste sugestii malefice. De la
spovedania sa, nu a mai încălcat poruncile VII şi VIII din decalog, dar timp
de săptămâni şi luni a simţit o repulsie faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi
credinţa ei a fost pusă la grea încercare. În acelaşi timp suferea încă de
depresii.

58
 Totuşi, cum un mic cerc de creştini se ruga serios pentru ea, a făcut
progrese rapide. A recurs de mai multe ori la vindecarea sufletului, a
frecventat biserica şi studiile biblice şi a citit cu ardoare Cuvântul lui
Dumnezeu, depăşindu-şi aversiunea iniţială. La capătul unui an, nu mai
rămânea nici o urmă din influenţele oculte şi hipnotice.
Din punct de vedere medical este vorba de o psihopată tipică.
Reacţiile caracteristice sunt: impulsuri stingheritoare care duc la hotărâri
lipsite de sens sau dereglate, acte forţate se impun pacientului fără ca el
să-şi dea bine seama.
Să semnalăm printre altele: cleptomania, dereglarea sexuală,
peromania, cumpărăturile exagerate etc. Aceste dereglări impulsive nu
se întâlnesc numai la anumiţi psihopaţi supuşi unor presiuni nervoase
externe, ci şi la persoane lovite de o depresie de origine internă.
Psihiatrul ar putea considera convertirea acestei femei sub aspectul
antagonismului între impulsurile imorale şi aspiraţia către o înaltă
moralitate. Exemplul C47 oferă 4 simptome remarcabile, care facilitează
diagnosticul: cleptomanie, dereglare sexuală, depresie, trecere rapidă de
la imoralitate la moralitate. Trebuie să adăugăm că această femeie
rămânea perfect lucidă în timpul actelor sale forţate. Nu există nici o
urmă de alte boli cum ar fi epilepsia, schizofrenia, leziuni cerebrale, care
ar fi putut determina un asemenea comportament.
În ceea ce-l priveşte pe parapsiholog, el se găseşte de această dată
în faţa unui fenomen frecvent observat de sugestie la distanţă.
În vindecarea sufletului, întâlnim regulat, la diferite grade, cazuri de
sugestie utilizate de vrăjitori. Prima întrebare ridicată de exemplul C47
este aceea a rolului pe care îl juca sugestia în raport cu aspectul maladiv
al acestor acte impuse. Psihiatrii descriu aceste manifestări ca pe nişte
tulburări de voinţă şi elanuri impulsive, chiar ca pe o alienare provocată.
Ei pot încerca să clasifice cauzele exogene şi endogene, dar în realitate
cunosc foarte puţine lucruri despre originea fenomenului. De fapt,
medicina nu are încă cheia magiei. Este remarcabil faptul că , în acest
exemplu precis, credinţa în Isus Hristos a pus capăt acestei comportări
aberante.
C48. O tânără, a cărei dezvoltare psihică am putut să o urmăresc
timp îndelungat, suferea de faptul de a se vedea constrânsă de a
îndeplini acţiuni pe care le efectua într-o stare de semiconştienţă isterică
şi de care nu-şi mai amintea apoi. I se întâmpla astfel să verse sare în
lapte, să arunce haine în râu, să spargă deliberat şi cu violenţă obiecte
menajere etc. De altfel, această fată prezenta excelente dispoziţii
morale. Ea avea sufletul deschis chestiunilor religioase. Psihicul său nu
părea grav atins. Sub hipnoză, medicul a putut detecta impresii fixate în
subconştient.
Din punct de vedere parapsihologic acest caz ne furnizează
informaţii interesante. Mama tinerei prezenta aceleaşi simptome. Un
examen aprofundat al istoriei familiale a arătat faptul că a VI-a şi a VII-a
carte a lui Moise au fost utilizate ani întregi pentru a afecta sugestia
(trebuie precizat faptul că aceste cărţi ale lui Moise nu au nimic în comun
59
cu cele biblice, nici cu persoana lui Moise; titlul reprezintă pseudonimul
unei culegeri de formule magice). Deci nu este absurd să se facă o
apropiere între acţiunile automatice ale celor două femei. Tarele oculte
se transmit deseori până la a III-a şi la a IV-a generaţie.
După mai multe consultaţii medicale, acest caz (C48) mi-a fost
prezentat. Bineînţeles că niciodată vindecarea sufletului nu trebuie să
înlocuiască sau să minimalizeze tratamentul medical al specialistului.
Pastorului îi revine o altă sarcină: să-l determine pe pacient să-şi pună
credinţa în Isus Hristos şi dacă iertarea îi este acordată, să ia hotărârea
să i se consacre Lui prin credinţă. În acest caz mama şi fiica s-au lăsat
îndrumate cu plăcere. Ceilalţi membri ai familiei s-au unit cu ele cu o
mare fervoare. Au format împreună o comunitate de rugăciune care
ascultă în fiecare zi Cuvântul lui Dumnezeu şi se unesc în mijlocire.
Binecuvântarea divină nu a lipsit. Din ziua în care s-a constituit cercul,
actele aberante, până atunci cotidiene, s-au oprit brusc. Două luni mai
târziu, câteva incidente minore izolate s-au produs la un interval de
câteva săptămâni.
C49. Un artizan de 38 de ani sobru, realist a cerut o discuţie cu un
pastor şi a recunoscut că psihicul lui era atins. Câteva întrebări de sondaj
au arătat un trecut ciudat. Tatăl lui era spiritist, astrolog, magnetician şi
hipnotizator. El efectua experienţe cu copiii săi şi dorea să-i înveţe
practicile sale oculte. Fraţii şi surorile tatălui ca şi fiica sa participau şi ei;
fiul lui, artizanul nostru, refuza să se dedea la aceste practici şi se simţea
mai degrabă atras de mama lui, care era pioasă. Această aversiune îl
irita pe tată care a făcut din băiat obiectul experienţelor sale hipnotice.
Mulţi ani nu a obţinut nici un rezultat şi i s-a întâmplat să spună într-un
moment de exasperare, că nu reuşea să-l îmblânzească. În sfârşit reuşi
să-i creeze tânărului o stare de somnolenţă crescândă. Acesta a suferit
un tratament la un neurolog, care a confirmat starea hipnotică a
pacientului. Nu exista nici o urmă de cauză directă a apatiei: encefalită
letargică, meningită, pe scurt nici una din afecţiunile narcoleptice. Starea
pacientului s-a ameliorat rapid atunci când a fost sustras influenţei
tatălui. După reîntoarcerea de la clinică, sănăţatea sa s-a deteriorat din
nou. Dar în curând, decesul tatălui a antrenat schimbări în familie.
Fiul ne-a povestit straniile circumstanţe ale morţii tatălui său. În ziua
decesului se găsea lângă muribund şi îl ţinea de mână. El simţea un slab
curent electric, sau un fluid magnetic emanând din degetele pe care le
strângea. La capătul patului se găsea un personaj cu un rictus sardonic.
De fiecare dată când se apleca deasupra celui care agoniza îi provoca o
criză de sufocare.
Peste 15 zile tatăl i-a apărut fiului însoţit de o figură neagră care
striga: “Sinucide-te, viaţa ta n-are nici o valoare!” Fiul şi-a simţit tot
corpul îngheţând şi voinţa slăbindu-i. Atunci figura neagră i-a strigat:
“Du-te să te spânzuri!” În cele din urmă, bietul băiat a reuşit să pronunţe
cuvintele din contextul lui Luther: “Când toţi demonii dezlănţuiţi vor
pretinde să te distrugă, să nu-ţi fie teamă, ei sunt condamnaţi şi nu vor
putea să-ţi facă nici un rău”. La aceste cuvinte figura neagră a dsipărut.
60
Apariţiile tatălui, uneori singur, uneori însoţit de celălat au continuat timp
de un an şi jumătate. Aceste viziuni se produceau ziua, la muncă şi
noaptea. Odată, defunctul i-a ordonat: “Du-te să o vezi pe Louise (fiica
defunctului) şi spunei să abandoneze astrologia şi toată porcăria asta. Să
se ducă apoi la pastor să se spovedească pentru a fi eliberată. Dacă nu,
mi se va alătura în locul în care mă găsesc acum, unde nu e deloc
frumos! Dacă nu execuţi acest ordin, vei fi victima unui accident mortal!
Dar dacă asculţi, vei putea citi în trecutul şi în viitorul oamenilor”
Artizanul nostru s-a dus din nou la clinica neurologică. Specialistul i-
a spus că era vorba de un efect post-hipnotic, care uneori putea dura ani
întregi. După o discuţie de vindecare a sufletului, apariţiile au încetat. La
intervale mari, atingeri psihice minore s-au mai manifestat. În cursul
uneia dintre aceste curse a venit acest om să mă vadă.
Din punct de vedere medical, fenomenele menţionate în această
povestire: halucinaţii vizuale, acustice şi tactile, delir de persecuţie şi idei
de sinucidere, sunt simptome bine cunoscute ale diverselor psihoze,
psihopatii şi alte afecţiuni.
În ceea ce priveşte perspectiva parapsihologică şi psihologică, cazul
nu prezintă dificultăţi. Apariţia tatălui şi ameninţările figurii negre, sunt
doar efectul complexului de persecuţie, rezultând din experienţele de
hipnotism impuse de tată. Ordinul adresat fetei de a renunţa la practicile
oculte emană din conştiinţa creştină a fiului, care-şi auzise des mama
condamnând aceste acţiuni. Astfel se înfruntă în subconştientul fiului
două imagini - complex al tatălui şi complex al mamei - care în final se
suprapun pentru a forma o singură reprezentaţie optică.
Pe planul vindecării sufletului este semnificativ faptul că un singur
cuvânt biblic sau un verset de cântec pronunţate de cel în cauză au fost
de ajuns pentru a pune capăt viziunilor sale înfricoşătoare, exprimând
conflictele sale profunde. Un alt punct demn de atenţie: ajutorul spiritual
a sfârşit cu aceste apariţii de 8 ani. Credinţa în Isus şi încrederea în
ajutorul său eficace se vădesc întotdeauna a fi factori de calm şi de
destindere în cazurile de tulburări psihice.
În cursul oficiului de pastor se întâlnesc deseori cazuri de abuz
sexual sau financiar prin hipnoză.

2. Magnetismul vindecător
Influenţa extra-senzorială poate lua şi forma paselor magnetice. În
1771 abatele francez Lenoble a introdus o nouă terapeutică prin
aplicarea paselor magnetice, plimbând aceşti magneţi de oţel deasupra
părţilor bolnave ale corpului. Mesmer a apărat teoria magnetismului
animal. El spunea că orice persoană sănătoasă putea să se încarce de
magnetism luat din câmpul magnetic terestru şi că ea putea apoi să
exercite o influenţă benefică asupra bolnavilor, graţie paselor executate
cu mâna. Medicul englez Braiel a declarat că nu era vorba de o influenţă
magnetică, ci de o influenţă psihică şi o numea hipnoză. Din acea epocă,
cele două concepţii suunt în conflict. Apărătorii hipnozei pretind că
magnetismul animal nu e decât un prim stadiu al acesteia. Teoria
61
fluidului magnetic ar fi o eroare. Cercetările făcute de chimistul von
Reichenbach au dat rezultate opuse. El credea că putea dovedi că multe
corpuri inerte şi organice lăsau să scape un fel de exudat pe care el îl
numea «cod» şi pe care persoanele sensibile l-ar percepe ca pe o lumină.
După părerea cercetătorilor serioşi, ideea emanaţiei unei fosforescenţe
necunoscute, a unui fluid magnetic sau a unui transfer magnetic nu
poate fi îndepărtată printr-un simplu gest al mâinii, cu toate că suntem
încă foarte neştiutori în privinţa acestui proces fizic. Profesorul Fomy din
Geneva afirmă că un fel de «descărcare electrică» şi-ar avea originea în
transpiraţia insensibilă efectuată prin porii epidermei. Cu o eliminare de
acizi graşi, ar exista plecând din sânge o emisie de ioni pozitivi şi
negativi.
E10. Un pahar cu apă era aşezat în mâna unei doamne aflate într-o
stare de hipnoză profundă, pentru a-şi elimina «energia nervoasă». 5
minute mai târziu, acest pahar era aranjat printre alte pahare
asemănătoare. Intra o a treia persoană însărcinată cu modificarea ordinii
paharelor şi dr. Tischner plonja atunci o pensetă în diferite recipiente.
Doamna indica de fiecare dată foarte exact paharul în care fusese
transferată energia sa nervoasă. Condiţiile experimentului erau în aşa fel
încât orice fenomen de telepatie sau orice mişcare musculară involuntară
erau excluse. Tischner era incapabil să spună în ce constă sarcina
paharului. Era doar stabilit că eliminarea şi transferul unei substanţe
avusese loc.
E11. Olbaver a efectuat o experienţă asemănătoare. El «magnetiza»
4 pahare pline cu apă, dintr-un total de 6, ţinându-şi degetele deasupra
lor. Operaţia era gradată. Primul pahar era expus timp de 5 minute, al
doilea 10 minute, al treilea 15 minute, al patrulea 20 de minute; ultimele
două rămâneau neutre. Paharele fuseseră numerotate sub picior şi
întoarse de la experimentator, pentru a se evita orice interferenţă
telepatică. Mediumul, restabilea invariabil ordinea paharelor, după
intensitatea »sarcinii lor magnetice». Aceste experienţe reuşeau de
fiecare dată. Din nou se stabileşte faptul unei eliminări de energie în
pahare, fără ca natura acestor «transferuri magnetice» să poată fi
definită.
C50. O femeie atinsă de tulburări cardiace de origine nervoasă
urma un tratament magnetic de două ori pe săptămână. Terapeutul îşi
plimba palma deschisă de sus în jos deasupra coloanei vertebrale, apoi o
scutura ca pentru a-şi dezlipi ceva de degete. Acest tratament îi provoca
bolnavei o uşurare binefăcătoare.
Medicul caută să ştie dacă succesul acestei metode este de imputat
unei influenţe sugestive, sau unui veritabil efect magnetic.
Parapsihologul se preocupă de natura fenomenului terapeuticii
magnetice. Epuizarea rapidă a magneticianului, militează în favoarea
ideii că este vorba efectiv de transmiterea unei energii vitale, şi nu a unei
sugestii. Magneticienii afirmă mereu cu insistenţă că 3 sau 4 şedinţe pe
zi le epuizează puterea magnetică. În cursul unei zile se recuperează
totodată forţele risipite.
62
 Pe planul vindecării sufletului, majoritatea tratamentelor magnetice
nu ridică nici un comentariu. Tulburările psihice nu se manifestă decât
dacă acest dar este exercitat de persoane cu o moralitate îndoielnică,
sau dacă această practică este asociată cu magia, după cum se întâmplă
de multe ori.
C51. Un student mi-a cerut o discuţie şi mi-a povestit despre
nenorocirea sa psihică. Suferea de depresie, de obsesii, de respingere şi
de dezgust faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, cu toate că era student la
teologie. Când voia să se roage nu-i ieşea nici un sunet din gât. Aşa ceva
nu i se întâmplase nici în copilărie, nici în timpul şcolii, nici chiar la
începutul studenţiei.
Un examen neurologic nu va descoperi nimic. Se poate ca studentul
să fi fost chiar el responsabil de acest rezultat negativ, pentru a fi
disimulat un lucru penibil.
La unii subiecţi aparent sănătoşi, apariţia bruscă a gândurilor
depresive şi obsesive, este în mod frecvent indiciul unei nevroze de
origine ocultă. S-a efectuat deci o anamneză în această direcţie şi s-au
descoperit lucruri uimitoare. Studentul se alăturase unui cerc de tineri
frecventat de un magician puternic, unde acesta făcea deseori dovada
capacităţilor sale. Alungind degetele sale depărtate, se simţeau pulsaţiile
unui slab curent electric. Studentul a căzut puternic sub dependenţa
acestui om. Receptivitatea lui a devenit atât de mare, încât el simţea
apropierea magneticianului printr-un efect telepatic de sugestie mentală.
Într-o zi am fost martor al acestei premoniţii. În timp ce ne duceam la
cult, studentul îmi spuse brusc: «Iată-l că revine!» Am luat loc în biserică
şi cu toate că această persoană era total atee, a intrat în auditoriu şi a
trecut prin faţa noastră. Altă dată, într-un cadru restrâns, am fost din nou
martor al extraordinarei sale puteri magnetice. Stimulat de faptul că îl
cunoşteam personal pe fermecător şi emoţionat de tristeţea studentului,
eram foarte doritor să-l eliberez pe acesta din urmă de o asemenea
putere. Timp de 8 luni, l-am întâlnit aproape de două ori pe săptămână.
În cele din urmă, credinţa în Isus Hristos l-a eliberat în întregime.
Depresiile şi obsesiile, precum şi respingerea Cuvântului lui Dumnezeu şi
a rugăciunii, s-au risipit.
Vindecarea sufletului stabileşte faptul că în toate cazurile în care
magnetismul este completat de magie sau de spiritism, sechelele apar.
Magnetismul nu poate trăi doar cu 3 sau 4 pacienţi care să-i epuizeze
rezerva cotidiană de energie. Pentru a evita să treacă drept un incapabil,
el trebuie să adopte alte metode . Înainte de a ne adresa unui
magnetician, trebuie să ne informăm întotdeauna despre înclinaţiile sale
pe plan religios, deoarece mulţi dintre aceşti oameni, în afara puterii lor
naturale, au recurs la ocultism, sub formă de magnetism mediumnic. De
ce? Magnetismul este la început o forţă naturală şi moral neutră. Totul
depinde de auspiciile sub care este utilizat. Folosirea magnetismului
poate fi în principiu benefică şi conformă legilor divine. Însă ceea ce mă
îngrijorează este mica proporţie a cazurilor pozitive.

63
 3. Conjuraţia magică
În cursul unei conferinţe, dr. Walter Sutz, profesor de medicină
internă la München declară: “Admitem că perturbaţiile psihice provoacă
grave afecţiuni corporale”. În piramida forţelor psihice, leziunile organice
pot provoca tulburări mentale prin intermediarul inconştientului şi al
subconştientului. Mişcarea ascendentă care circulă din trup spre suflet,
este utilizată în fenomenul parapsihologic de punere la contribuţie a
subconştientului. Impulsurile acestuia din urmă sunt captate atunci de
medium. În afară de această relaţie pasivă există şi o conexiune activă
care implică o participare a subconştientului: este conjuraţia. Atunci este
exploatată mişcarea descendentă, impulsurile psihice care acţionează
până în domeniul organic, către subconştient şi inconştient. Şcoala
psihosomatică a inclus deja conjuraţia în cercetările sale.
C52. Un medic pe care îl cunosc bine, îi cerea într-o zi unui profesor
universitar favorabil medicinei psihosomatice, ceva împotriva negilor.
Acesta i-a răspuns imediat: “Singurul remediu eficace este conjuraţia” (=
incantaţie destinată a îndepărta apariţiile malefice).
Acest capitol nu tratează despre conjuraţia medicală neutră, ci
despre conjuraţia magică, exercitată de amatori. Dr. Schmëing declară
că există un cerc magic în jurul Mării Baltice, noi putem adăuga prin
analogie că un potop de conjuraţie ocultă inundă regiunea Alpilor. În
ultimii 15 ani, numeroase campanii de evanghelizare în Germania de
sud, în Elveţia şi în Austria ne-au permis să constatăm în vindecarea
sufletului o mulţime de cazuri de acest gen şi să studiem procesul.
Conjuraţia şi manţia se află în capul listei practicilor oculte.
C53. După o reuniune de evanghelizare, un tânăr a solicitat o
discuţie. Era chinuit de gânduri blasfematorii, o tendinţă depresivă de
puternice tentaţii sexuale, de accese de furie şi de alte tulburări ale vieţii
sale ulterioare. În plus mai suferea şi de alte simptome cărora nu le
putea preciza natura. Nu putea fi vorba de epilepsie, având în vedere că-
şi păstra o luciditate completă şi că nu cădea la pământ. O anamneză
medicală a fost infructuoasă. Din punct de vedere parapsihologic avem
aici un caz tipic de conjuraţie. Cu ani înainte băiatul, încă mic şi atins de
o boală organică, fusese dus de tatăl lui la un cioban care a conjurat
pentru el destinul. Afecţiunea organică a făcut loc la tulburări psihice şi
de caracter.
Pe plan pastoral tânărul şi-a regăsit echilibrul psihic odată cu
convertirea sa.
C54. O tânără era paralizată. Mama ei, dorindu-i vindecarea, a pus
pe cineva să o exorcizeze, aşa cum făcuse pentru toţi copiii ei. Pacienta
s-a refăcut, dar conjuraţia a antrenat pierderi de conştiinţă şi accese de
frenezie. A trebuit să fie internată într-un azil. Celelalte fete şi băiatul
suferă şi ei de tulburări psihice.
Trebuie remarcat că în numeroase cazuri, un act de conjuraţie
dezvoltă o predispoziţie endogenă, sau accelerează un proces ocult.
C55. O femeie de vreo 60 de ani era într-o mare depresie spirituală.
Se plângea de melancolie, de aversiune faţă de Cuvântul lui Dumnezeu,
64
de incapacitate de a veni la Dumnezeu, deşi ar fi dorit din toată inima să-
L urmeze. De 45 de ani dorea să obţină iertarea păcatelor, fără a ajunge
la credinţă.
După o anamneză medicală relativă la factorii de depresie s-a făcut
şi una relativă la ocultism. Femeia a povestit o amintire din copilărie:
atinsă de oftalmie, fusese dusă de tatăl său la o vindecătoare, care o
eliberase de rău exorcizând-o şi suflându-i peste ochi. Mai târziu, copilul a
fost din nou supus unei cure magice.
În optica vindecării sufletului: deja la catehism această adolescentă
dorea să-L urmeze pe Isus fără însă a reuşi să creadă în El.
C56. O soţie de misionar a povestit că în copilărie fusese exorcizată
în cursul unei dureri de dinţi. Conjurătorul şi-a făcut o crestătură în formă
de cruce pe piept şi a luat asupra lui răul copilului. Durerea a încetat
imediat. Mai târziu, cu alte ocazii, s-a mai recurs la mijloace oculte.
Această persoană a manifestat apoi capacităţi mediumnice, mai ales de
viziune şi de telepatie.
Viziunea sa, limitată la început la lucrurile profane, s-a extins după
convertirea ei, în domeniul religios.
Din punct de vedere parapsihologic se constată că de cele mai
multe ori conjuraţia favorizează dezvoltarea capacităţilor mediumnice şi
mai ales a viziunii.
C57. Un bolnav a consultat un conjurator şi a luat remediile
prescrise. Uşurării răului fizic i-au urmat tulburări psihice şi apariţia unui
dor de viziune. Fiul acestui om a suferit încă din copilărie de melancolie,
de gânduri blasfematorii, de depresii periodice etc.
Dintr-o perspectivă parapsihologică şi pastorală, se observă
fenomene importante: apariţia clarviziunii, transpunerea durerii din plan
fizic în plan moral, tulburări de personalitate la fiu. Toate aceste
simptome fac parte din sechelele tipice incantaţiei.
C58. Un industriaş de 50 de ani mi-a cerut o discuţie. Suferea
periodic, şi mai des în nopţile cu lună plină, de depresie, de furii subite,
de accese de delir furios, de dorinţa de distrugere, de aversiune faţă de
Cuvântul lui Dumnezeu şi de dorinţa de sinucidere. După ce trecea luna
plină, toate aceste atacuri încetau. Omul se arătă atunci accesibil religiei,
citirii Bibliei şi dorea să-L urmeze pe Isus Hristos.
Din punct de vedere medical aceste salturi de dispoziţie pot fi puse
pe seama unei drenări psihoastenice, somnambulismului şi
depersonalizării depresivilor, sau chiar schizofreniei.
În optica parapsihologică să reţinem un fapt important: acest om
fusese exorcizat într-o noapte cu lună plină.
În orice caz, industriaşul nu era nici schizofrenic, nici psihoastenic.
Din punct de vedere pastoral, rezultatul obţinut a fost remarcabil: după
numeroase discuţii şi graţie spijinului unui cerc de mijlocitori, el a fost
eliberat fără tratament medical prin convertirea sa la Isus. De 16 ani el
nu a mai recăzut.
C59. O femeie atinsă de o maladie organică a fost exorcizată şi s-a
vindecat rapid. Dar imediat s-au declanşat complicaţii psihice, şi mai ales
65
tulburări de percepţie, sub formă de halucinaţii auditive. Mai mulţi ani a
văzut şi a auzit stafii care o chinuiau. În cele din urmă a avut o agonie
groaznică.
În psihiatrie, halucinaţiile acustice sunt simptome de schizofrenie,
de alcoolism, de infecţie veneriană, malarie şi de depresie endogenă.
Această femeie nu suferea de niciuna din ele.
Pe plan parapsihologic şi al vindecării sufletului, să notăm încă o
dată legătura dintre vindecarea organică şi declanşarea maladiei psihice.
C60. Un om care dorea să-şi depăşească neajunsurile psihice, mi-a
povestit următoarele: «În satul nostru, nu există medic. Străbunica mea
cunoştea tot felul de metode absurde de vindecări şi înainte de toate,
conjuraţia. Era ca o doctoriţă, des consultată.
În afară de aceasta, avea o reputaţie de pietate, deoarece cu
conjuraţiile sale ea invoca Trinitatea. Cu toate că ştia să intervină în orice
caz de boală umană sau animală, ea nu a putut să uşureze traumele
psihice ale descendenţilor săi, care au suferit până la a treia generaţie de
cele mai diverse tulburări».
C61. O tânără a venit să mi se plângă de diverse tulburări psihice,
îndoieli religioase, accese bruşte de furie, puternice tentaţii sexuale,
depresii etc. Anamneza legăturilor sale cu ocultismul a dat un tablou
intresant. Bunica ei practicase conjuraţia mulţi ani. Fiul ei cel mai mare,
tatăl fetei în cauză, era bântuit de gândul sinuciderii. Cel de-al doilea fiu
se spânzurase. Prima ei nepoată avea accese de delir furios. A doua era
cea care ne vorbea.
C62. Un vindecător de vite din Pădurea Neagră, utiliza cărţile VI şi
VII ale lui Moise. Conjuraţiile sale începeau prin invocarea celor trei nume
ale diavolului. Mulţi ani a cunoscut succesul, apoi a înnebunit. A fost
internat într-un azil de alienaţi. Doi dintre copiii săi au suferit aceeaşi
soartă. Mai multe generaţii de descendenţi au fost afectate de tulburări
psihice.
C63. În cursul unei discuţii, o persoană creştină a descris profunda
nenorocire a familiei sale. Bunicul efectua experienţe oculte bogate pe
cărţi de vrăjitorie. În cele din urmă a devenit orb. Şi-a ars cărţile şi a
recomandat copiilor săi să nu continue practicile cărora le atribuia
orbirea sa. Găsim printre descendenţii săi teribile anomalii psihice. Fiul
său era beţiv. Nepoata sa este o vizionară pentru care aerul, casele şi
străzile sunt pline de spirite. Cinci dintre nepoţii săi sunt handicapaţi
mental. O singură reprezentantă a acestei familii, interlocutoarea
noastră, a reuşit să creadă în Isus. Obligaţia de a locui cu rudele sale
anormale, o expune la puternice tensiuni psihice. Noaptea, când nepoata
ei nebună izbucneşte într-un râs atroce, ea începe să se roage cu soţul ei
creştin. După aceea aude gălăgie în casă, după care totul se linişteşte.
Psihiatrul va considera poate halucinaţiile auditive ale singurei
persoane normale din toată această familie bolnavă, ca pe o contaminare
psihică, aceasta dacă nu diagnostichează o nebunie prin inducţie.
Trebuie să insistăm pe faptul că aceste zgomote sunt auzite nu numai de
femeie, ci şi de soţul său şi de anturajul lui.
66
 C64. O ţărancă a vrut să mă consulte în legătură cu conflictele sale
psihice. De la vârsta de 40 de ani, ea suferea de depresie, de idei de
sinucidere, de gânduri blasfematorii faţă de Dumnezeu şi de Isus Hristos,
cu toate că regreta aceasta.
Ea frecventa regulat cultul protestant şi studiile biblice ale unei
comunităţi creştine. Deseori dorea să se roage, dar degeaba. Fiica ei
suferea de aceleaşi tulburări de când avea 12 ani. O interogaţie relativă
la chestiunile oculte, a revelat simptomele obişnuite. Bunicul, deci
străbunicul fetiţei, era conjurator şi «medic» al propriilor săi copii. Poseda
o singură «formulă puternică», ce la fiecare generaţie era transmisă fiului
cel mare. Cu toate aceste activităţi magice citea dimineaţa şi seara un
text biblic şi se ruga. Ea nu credea că această conjuraţie ar fi vreun rău şi
nu făcea nici o apropiere între aceasta şi perturbările psihice de care
sufereau membrii familiei.
C65. În timpul unei săptămâni biblice, un tânăr de 21 de ani, a venit
să se întreţină cu mine. Din fragedă tinereţe suferea de melancolie, de
deskenezii cum ar fi tremur, de sexualitate exacerbată etc. Din punct de
vedere medical, sindromul depresiv putea fi pus pe seama melancoliei,
iar deskeneziile isteriei. Dar caracterul pronunţat al acestor complicaţii
m-a determinat să fac anamneza ocultă. O anchetă asupra istoriei
familiei făcută în ajutorul tânărului, a produs revelaţii uimitoare.
Activităţile magice duceau cu 4 generaţii înainte. Străbunicul era expert
în materie; el folosea conjuraţia oamenilor, a animalelor şi a plantelor cu
ajutorul cărţilor VI şi VII ale lui Moise, şi telekinezia. Mai târziu s-a
debarasat de cărţile sale; apoi a murit în suferinţe atroce şi emanând un
miros pătrunzător. Sora sa se arăta sceptică în ceea ce priveşte aceste
incantaţii. În glumă, s-a folosit de câteva ori de formule din cărţile VI şi VII
ale lui Moise. În săptămânile care au urmat, echilibrul ei psihic a suferit o
alterare profundă şi-a pierdut minţile, a avut accese de furie, auzea voci
şi a trebuit să fie internată în cele din urmă. Generaţia bunicilor a
perseverat în tradiţia magică şi cu repercursiunile ei psihice. Bunica avea
accese de turbare şi de furie distructivă. Ea spărgea mobilierul şi a
trebuit să fie închisă de două ori în acelaşi azil ca şi mama sa. Sora sa
avea halucinaţii vizuale, auditive şi tactile şi suferea de un duh de
persecuţie. De mai multe ori l-a însărcinat pe nepotul ei să spună
oamenilor să se predea lui Isus, că era oribil să fie chinuit de spiritele
rele. În momentele sale de inconştienţă, se întindea pe stradă şi urla. O
altă soră a acestei bunici, auzea voci care îi preziceau moartea. Nefericita
a fost şi ea internată într-o clinică. Când a avut loc o ameliorare
pasageră, a fost repusă în libertate. Ea a profitat de aceasta pentru a se
arunca de pe o stâncă de 40 de m, antrenând cu ea şi pe cei doi copii de
5 şi de 8 ani. Toţi trei au murit. Generaţia părinţilor s-a comportat în
acelaşi mod. Sora mamei era cartomanţieră, radiestezistă şi exorcistă în
nopţile cu lună plină. Pendulul ei consta dintr-o carte groasă de
rugăciuni, pe crucea căreia era agăţată cheia casei. Ea a invocat
Trinitatea la începutul conjuraţiilor sale. În generaţia fraţilor şi surorilor
domnea aceeaşi mizerie psihică. Fratele cel mare al interlocutorului
67
nostru, era vizionar, medium şi percepea apariţii datorită unei dedublări
de personalitate. Făcea experienţe de bilocaţie (pretinsa «excursie a
sufletului») şi vroia ca lumea să creadă că vizitase astfel India şi China.
Mai târziu a fost internat pentru delir de persecuţie şi fără îndoială pentru
schizofrenie. Sora cea mare şi-a conjurat sora mai mică, atinsă de
tuberculoză, într-o noapte cu lună plină. În jargonul local, a recurge la
conjuraţie, se spunea «a merge la slujbă». Precum diverşi membri ai
familiei, conjuratoarea avea copii naturali. În sfârşit, interlocutorul nostru
suferea de răuri psihice. Aceste fenomene stranii nu se limitau la
domeniul experienţei subiective, ci s-au putut observa în casă şi
manifestări obiective. La ora 19.00 se auzea o trosnitură puternică, ca şi
când cineva cădea din plafon şi îşi spărgea craniul pe podea. Apoi un
scaun, violent proiectat în aer, recădea brutal pe sol. Alte manifestări
fantomatice au fost percepute de diversele generaţii ale acestei triste
familii.
Pentru psihiatru aceste cazuri par clare. El se va gândi fără îndoială,
mai întâi la schizofrenie ereditară şi a considera practicile oculte ca pe
nişte simptome şi consecinţe de psihozie.
Un fapt interesant din punct de vedere pastoral este vindecarea
totală a interlocutorului nostru, intervenită după convertirea sa. După
mai multe discuţii a cunoscut deplina eliberare despre care vorbeşte
Petru: Prin Hristos «aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe
care l-aţi moştenit de la părinţii voştri».
C66. O tânără femeie a solicitat ajutorul meu pastoral. Ea se
plângea de atingeri psihice şi de dezgust de viaţă. Suferea de altfel de
crize care, după medic, nu erau de natură epileptică, dar proveneau
dintr-un complex de angoasă. Cum tratamentele medicale nu-i provocau
nici o uşurare, ea a venit să-mi ceară sfatul. Anamneza raporturilor oculte
a descoperit coincidenţe stranii. Străbunicul ei era conjurator şi s-a
spânzurat. Bunicul ei continuase practica. Într-o zi a fost zdrobit sub un
car cu fân care s-a răsturnat. Fratele său a fost ucis de o zvârlitură de
copită a unui cal. Fiul acestui om, conjurator renumit de vite, era mereu
solicitat de ţărani. Sfârşitul său a fost înfricoşător: şi-a ştrangulat
nevasta, apoi şi-a făcut dreptate (s-a sinucis). Sora lui s-a aruncat în
puţul din faţa casei şi s-a înnecat. Interlocutoarea noastră era dintr-a
patra generaţie. Ea suferea de tulburări psihice şi de crize de angoasă. O
crimă, două accidente mortale, 4 sinucideri, acesta era bilanţul
înfricoşător al acestei familii.
În optica medicală să subliniem faptul că acest exemplu C66 nu
prezintă oameni schizofrenici aşa cum erau probabil cei de la cazul C65.
Aceştia erau ţărani viguroşi şi activi. La ei nu se remarcau tendinţe
depresive.
Pe planul vindecării sufletului este semnificativ faptul că pacienta s-
a predat lui Isus şi a fost eliberată de asemenea atacuri timp de mai
multe luni. Un alt fenomen frecvent care interesează sociologia
religioasă, este opoziţia formală faţă de Cuvântul lui Dumnezeu întâlnită
peste tot unde conjuraţia este asiduu practicată. Satul unde acest
68
vindecător exorcizase trei sferturi din grajduri este un veritabil bastion
împotriva Bisericii, a Cuvântului lui Dumnezeu şi a manifestaţiilor
religioase de orice fel.
Prin analogie cu magia neagră şi albă există două tipuri de
conjuraţie. Conjuraţia neagră începe prin invocarea celor trei nume ale
diavolului şi face apel la forţele întunericului; conjuraţia albă începe cu
menţionarea Trinităţii şi pretinde a pune forţa divină în slujba omului.
Formula magică folosită nu este pronunţată aproape tot timpul decât cu
jumătate de voce, într-un murmur. Uneori cuvântul este sublimat printr-
un gest, sau asociat cu un rit de transfer, sau cu un sortilegiu protector.
Cel mai des aceste acte iau forma unei pase, a unui suflu, al unui scuipat
sau chiar al unei stropiri cu «apă de paşti», sau a unei presărări de
cenuşă de şarpe sau de liliac etc. Sortilegiul de transfer are ca scop de a
«exila» boala omului transmiţând-o unui câine, unui cadavru, unei pietre
etc.. În ceea ce priveşte sacrilegiul protector, el poate să ţină atât de
magia neagră, cât şi de magia albă. Un exemplu de primul tip ar fi o
amuletă cu însemnele lui Lucifer; în al doilea caz, un talisman pe care
este scris Psalmul 29. Folosirea numelor Trinităţii sau al Crezului este un
camuflaj sinistru şi fatal şi o mistificare ce înşală mulţi creştini.
Prima dovadă a echivalenţei celor două tipuri de conjuraţie este
paralelismul consecinţelor lor psihice. Exorcistul, hotărât să obţină cu
orice preţ o vindecare fie de la Dumnezeu, fie de la diavol, pretinde că se
află deasupra acestor forţe transcedente de care vrea să dispună.
Aceasta apare foarte clar în opera de vrăjitorie cea mai cunoscută -
cărţile VI şi VII ale lui Moise. Primul capitol arată cum să supui spiritul
servitor şi să subjugi puterea transcedentă. Teologic vorbind, o
asemenea acţiune se înrudeşte cu răzvrătirea originară: omul vrea să-i
comande puterii supranaturale, creatura vrea să dispună de divinitate.
Această instituţie care e de fapt un sacrilegiu, este punctul de plecare al
magiei.
Obiectele conjuraţiei sunt în majoritatea cazurilor persoane bolnave
sau bebeluşi care plâng noaptea. Apoi vin animalele domestice precum
boii şi caii. Mulţi ţărani cred că o exorcizare a animalelor este un mijloc
care are un efect mult mai rapid decât o consultaţie a veterinarului. A
treia categorie este cea a vegetalelor (arbori fructiferi) pentru a le
îmbunătăţi recolta. În al patrulea rând, există conjuraţia catastrofelor:
incendii în sat, incendii de pădure, inundaţii, erupţii vulcanice.
Mijloacele. Când este vorba de fiinţe umane, influenţa se exercită
prin intermediul subconştientului pacientului.
Rămân de examinat sechelele exorcismului.
Din punct de vedere caracterial se constată grave deteriorări de
personalitate. Persoanele exorcizate au tendinţă către instabilitate
explozivă, către o suscibilitate maladivă şi o sexualitate exacerbată.
Toate sentimentele lor sunt duse la extrem. Ele devin naturi instabile al
căror echilibru e zdruncinat de cea mai mică tensiune psihică şi suferă de
stări opresive.

69
 Din punct de vedere patologic, constatăm ipohondrie, dezgust de
viaţă, idei de sinucidere etc., dar facultăţile intelectuale rămân intacte.
Pe plan religios apar simptome cum ar fi: rezistenţa faţă de
Cuvântul lui Dumnezeu şi de rugăciune, impermeabilitatea faţă de
acţiunea Duhului Sfânt, o determinare anticreştină.
Din punct de vedere parapsihologic se constată la aceşti indivizi
separaţia capacităţilor mediumnice. Clarviziunea se manifestă foarte des
în a doua sau a treia generaţie a conjuratorilor. Este recunoscut faptul că
a doua vedere este o consecinţă frecventă a unei conexiuni magice
active sau pasive, stabilită de mai multe ori cu subconştientul unei
persoane. În plus apare şi capacitatea de dedublare psihică.
Din punct de vedere al psihologiei adâncimilor observăm fenomenul
extraordinar al transmiterii efectelor conjuraţiei magice asupra a 3 sau 4
generaţii. În structura subconştientului, profesorul Branchle distinge trei
nivele. Nivelul superior constituie subconştientul personal, individual în
care sunt conservate amintiri din copilărie, experienţe vitale, sentimente
refulate. Nivelul mediu păstrează urma istorică a familiei, a clanului şi a
rasei. Nivelul inferior este subconştientul colectiv care este comun
întregii comunităţi.
Transmiterea ereditară a tulburărilor psihice sub formă de
predispoziţie sau chiar de boală (depresia): o practicare asiduă a
conjuraţiei magice lasă în nivelul mediu al subconştientului anumite
semne care pot fi transmise descendenţilor şi constituie un focar latent
de afecţiuni psihice. Ereditatea se poate minimaliza şi deveni recesivă
dacă practicile magice sunt neglijate, sau poate să se întărească şi să se
transmită şi posterităţii ca o tendinţă dominantă, atunci când acestea
sunt cultivate. Astfel se explică formarea mediumilor puternici. De obicei
o capacitate mare în acest domeniu se manifestă după trei generaţii. La
a II-a sau a III-a apare mai întâi darul vederii duble, apoi vin şi
somnambulismul, dedublarea psihică şi în cele din urmă o sensibilitate
generală în ceea ce priveşte fenomenele parapsihice. Conjuraţia ar avea
ca rezultat în primul rând tulburări psihice şi apoi dezvoltarea facultăţilor
mediumnice. Practicată de amatori, această experienţă produce
dezordini psihice. Reprezentanţii celei de-a treia sau a patra generaţii pot
poseda darul clarviziunii fără a ştii că acesta provine din practici oculte.
Din punct de vedere medical, putem spune că de multe ori
vindecarea prin mijloace magice nu este decât aparentă. Fie se produce
o revenire a bolii după un anumit timp, fie are loc un transfer, o mutaţie
din corporal în psihic. În psihoterapie, un asemenea fenomen apare ca
rezultatul unui tratament cu ajutorul sugestiei.
Refularea în subconştient a tulburărilor organice (sens descendent),
îşi are corespondenţa într-o refulare asemănătoare dar în sens invers, a
evenimentelor trăite, non-asimilate (sens ascendent). Cele două reacţii
antrenează traumatisme psihice cu o anumită diferenţă: complexele
constituite în primul caz sunt animate de o energie mai mare decât în al
doilea caz. Energia psihică se măreşte în măsura în care ea scapă

70
subconştientului. Telepatia absoarbe mai puţină energie decât procesul
conjuraţiei.
O comparaţie între incantaţia magică şi oricare formă de sugestie
medicală degajă două diferenţe fundamentale: prima este că specialistul
ştiinţific utilizează sugestia ca o metodă terapeutică, în timp ce
şarlatanul face experienţe într-un domeniu despre ale cărui raporturi
interioare nu ştie nimic. A doua diferenţă este că sugestia medicală s-a
debarasat de orice accesoriu cabalistic şi s-a demitizat; dimpotrivă, la
conjuratori, în spatele elementului magic, ireligios al activităţii lor
sugestive, se găseşte nu numai un mit ci şi o realitate transcedentă.
În procesul de incantaţie magică se disting deci două componente:
una sugestivă, cealaltă magică. Acestea necesită un studiu dublu -
medical şi teologic.
Numim «acaparare ocultă» complicaţiile care rezultă din practicile
profane şi magice ale conjuraţiei. O problemă care se pune este a
raportului dintre acapararea ocultă şi maladiile mentale. Tulburările
psihice sunt rezultatul activităţilor oculte sau trebuie să considerăm
proliferarea relevărilor magice ca pe efectul unei dezordini psihice de
care ar fi atins un psihopat sau un bolnav predispus la practica magiei?
Un cunoscător a rezumat această întrebare într-o formulă lapidară:
propter hoc ant post hoc (din această cauză, sau după aceasta?). Oricine
practică magia albă invocând Trinitatea, pretinde să dispună de
Dumnezeu. Omul se face atunci egalul şi superiorul Domnului şi cade sub
judecata Lui: «căci Eu, Domnul Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu gelos
care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al
patrulea neam al celor ce Mă urăsc. Să nu iei în deşert Numele Domnului
Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în
deşert Numele Lui» (Exod 20:5,7). Din punct de vedere biblic, practicile
magice antrenează totdeauna tulburări psihice nu în sensul alternativei
propter hoc ant post hoc (din această cauză, sau după aceasta?), ci în
sensul simultaneităţii propter hoc post hoc (din această cauză şi după
aceasta).

4. Sugestia mentală
În acest domeniu este vorba despre o emitere de energie psihică la
distanţă. Studiul acestui fenomen ar putea să se facă şi sub titlul de
telepatie, hipnoză şi magnetism deoarece aceleaşi simptome apar în
toate cele trei cazuri. Tischner convoacă un capitol acestei forme de
sugestie mentală şi îl intitulează "Experienţe de telepatie pură". El
relatează încercările medicului francez Dusart care, fără un acord
prealabil, a adormit şi a trezit o tânără de la distanţă.
C67. În timpul a două campanii de evanghelizare la Berna, am aflat
următoarele de la un prieten misionar şi un alt om demn de crezare.
Lângă lacul de Thoune locuieşte un vindecător foarte la modă. Îi cunosc
numele şi adresa. Deoarece legile elveţiene nu autorizează conjuratorii şi
şarlatanii să ia onorarii pentru consultaţiile lor, acest vindecător a
adoptat un alt mijloc de a-şi alimenta finanţele. Orice persoană care după
71
tratamentul său, nu îi dă în mod spontan 5 sau 10 franci rămâne
incapabilă să ia trenul. Prin sugestie mentală, magneticianul îşi ţine
clientul sub dominaţie. Angajaţii gării sunt la curent cu această situaţie şi
imediat ce văd un călător incapabil să se suie în vagon, îl sfătuieşte
râzând: «Duceţi-vă mai întâi să-i daţi lui X 5 franci şi atunci veţi putea
pleca».
C68. Un intelectual celibatar avusese ocazia de a da sfaturi de ordin
spiritual unei tinere serioase; de aici a rezultat o prietenie care a
provocat sentimente erotice bărbatului dar nu şi fetei. Această legătură
psihică i-a permis să stabilească asupra ei o puternică influenţă psihică,
sugestivă care a determinat-o într-o zi să i se dea lui ca într-o stare de
somnambulă. După aceasta a fost îngrozită dar fără a se putea sustrage
acestei constrângeri mentale. Chiar şi noaptea el o chema la el prin
sugestie. Ea se ducea, ca o somnambulă, apoi se trezea plină de frică şi
de dezgust. Apoi a mărturisit aceasta unui evanghelist în vârstă, unul
dintre prietenii mei. Ea dorea sincer să se sustragă influenţei acestui
individ. Pentru a reuşi, ea a stabilit împreună cu evanghelistul, următorul
mijloc: acesta va veghea noaptea într-un fotoliu aşezat în anticamera pe
care ea o traversa în timpul deplasărilor sale nocturne. Şi chiar la o oră
târzie din noapte, uşa camerei s-a deschis şi tânăra a înaintat şoptind:
«Mă chemi, trebuie să îţi aduc scrisoarea». Evanghelistul a pronunţat
numele adormitei care a tresărit, a lăsat să scape o scrisoare şi s-a
sculat. Cu consimţământul celei interesate, evanghelistul a citit biletul.
Era o cerere din partea bărbatului de a nu divulga relaţiile lor, însoţită de
o ofertă de despăgubire de 200 mărci. Autorul îşi dăduse seama ce
pericol ar fi reprezentat pentru el această scrisoare şi îi sugerase tinerei
să i-o aducă.
Din punct de vedere al vindecării sufletului să notăm faptul că
tânăra a fost total eliberată de această influenţă sugestivă. Dimpotrivă,
din acea zi timp de câteva luni, evanghelistul a trebuit să depăşească
stranii experienţe de persecuţie. Se poate bănui că acel om a dorit să se
răzbune prin sugestie mentală.

5. Magie neagră şi magie albă

În cartea sa "Medicină şi Cultură" profesorul Dupgen dă o definiţie a
magiei bazată pe cunoştinţele sale de practică medicală din Evul Mediu:
«Este magie orice act care , fără a fi cultural sau tehnic, ţinteşte să
influenţeze lumea extra-senzorială sau realitatea sensibilă». El mai scrie
«Putem distinge şi subdiviziuni: după mijloacele utilizate: mai întâi
malfacerea, adică vrăjitoria făcând apel la demoni şi la diavol; apoi
sortilegiul pios care, fără a aparţine riturilor culturale cunoscute, îşi trage
mijloacele din gândirea religioasă curentă (de exemplu folosirea
«terapeutică» a versetelor biblice, formule de rugăciune pentru
vindecare etc. ); în sfârşit magia numită «naturală» care fără să se
ataşeze formelor precedente , asumă existenţa forţelor misterioase, care
depăşesc domeniul pur material, rămânând în cadrul creaţiei. Ea caută
să influenţeze aceste forţe şi să obţină de la ele efecte oculte».
72
 Cel care se ocupă de cazurile de magie în vindecarea sufletului este
uimit de faptul că mijloacele utilizate nu s-au schimbat din Evul Mediu.
Iată principalele aplicaţii ale celor două forme de magie:
magia neagră : sortilegiu (vrajă) de persecuţie, de răzbunare, de
apărare, de vindecare etc.
magie albă : sortilegiu (vrajă) de protecţie, de vindecare, de
apărare, de fecunditate etc.
Vrăjile de persecuţie şi de răzbunare apar doar în magia neagră.
C68. O femeie mi-a povestit că, o vreme, fiul ei în vârstă de 12 ani
scotea ţipete groaznice în fiecare noapte, la aceeaşi oră. Deoarece
copilul nu suferea de nimic în timpul zilei, mama s-a îngrijorat de aceste
şedinţe nocturne. S-a adresat unei ocultiste; aceasta a declarat că acest
copil era victima persecuţiilor magice şi trebuia folosit un farmec
protector. «Puneţi seara o pereche de foarfeci deschise pe pervazul
ferestrei şi soarta sa nu va mai putea acţiona.» Mama a urmat sfatul.
Imediat ţipetele băiatului au încetat.
Pe plan medical nu e mare lucru de spus. Somnul copilului era
perturbat de o cauză oarecare, susceptibilă de a provoca strigăte,
coşmaruri, cuvinte inconştiente, sperieturi nocturne etc.
Din punct de vedere pastoral, nici o tulburare psihică nu a putut fi
descoperită. Din punct de vedere uman, mama a greşit pentru că nu a
consultat un medic şi în faţa lui Dumnezeu ea a păcătuit deoarece a
recurs la magie.
C70. Un ţăran prizonier de război care nu avusese niciodată
tulburări psihice, a fost repatriat destul de repede. Camaradul său, fiul
unei vecine, era încă dat dispărut. Aceasta, foarte afectată, invidia
bucuria vecinului revenit. Aceste raporturi încordate au provocat
coşmaruri celui care se întorsese de pe front. În timp ce dormea avea
impresia că era sugrumat de vecină. Uneori, în vis, o auzea spunând: «Ar
trebui să crăpi!» Acest om chinuit s-a dus să consulte un ocultist care i-a
declarat: «Vecina ta te urmăreşte făcându-ţi vrăji. Voi face ceea ce
trebuie ca ea să înceteze. Întoarce-te acasă; lucrurile o să se aranjeze».
După un anumit timp, vechiul prizonier s-a prezentat din nou la
ocultist spunând că i-au încetat coşmarurile dar că acum femeia se lua
de animalele lui care piereau unul după altul. Conjuratorul i-a promis să
aranjeze şi această situaţie. I-a dat omului nişte bileţele purtătoare de
formule magice, care trebuiau amestecate în hrana vitelor. Omul făcu ce
i se spusese. Şi din nou succes uimitor: maladia se sfârşi.
În cel de-al treilea act al acestei tragedii magice, omul nostru a fost
expus la asemenea atacuri încât a venit să ceară ajutor pastoral.
Din punct de vedere medical, explicaţia cea mai simplă ar fi că cel
care scăpase din Rusia, slăbit fizic şi psihic, era incapabil să suporte
duşmănia vecinei sale. Ar mai fi şi o a doua posibilitate de diagnostic:
atunci când capacitatea de a judeca este diminuată (aici în timpul
visului) apare o idee fixă şi falsă care nu este corectată pe urmă.

73
 Din punct de vedere parapsihologic este interesant de ştiut dacă
succesul intervenţiei ocultistului este doar o coincidenţă sau efectul unei
sugestii? Sfârşitul maladiei printre vite este deja mai greu de explicat.
Din punct de vedere al vindecării sufletului două puncte trebuie
reglate. Vechiul prizonier va trebui mai întâi să se supună unui examen
medical detaliat în ceea ce priveşte tulburările sale psihice. În al doilea
rând pastorul va trebui să-i arate caracterul periculos al consultaţiei
magice. Vecina ar fi putut fi acuzată pe nedrept de vrăjitorie. Apoi va
trebui să-i arate calea care duce la Dumnezeu.
C71. Într-un sat, e vorba să se vândă o livadă mare şi există mai
mulţi amatori. În cele din urmă un ţăran bogat încheie tranzacţia. Într-o
dimineaţă este consternat să vadă că 30 de arbori fructiferi au fost tăiaţi.
Imediat face plângere, dar poliţia nu reuşeşte să găsească răufăcătorul.
Atunci el realizează o vrajă de persecuţie. Ia buricul unui porc sacrificat şi
îl spânzură în cămin după ce a pronunţat un blestem. În timp ce buricul
arde încetul cu încetul, răufăcătorul necunoscut trebuie să piară lent. 6
luni mai târziu se află de moartea unuia dintre cei care doriseră mult să
cumpere livada. Proprietarul lezat este acum convins că s-a răzbunat pe
răufăcător prin magia sa neagră. Astfel în Evul Mediu erau arse şi
vrăjitoarele.
C72. O femeie a constatat că soţul ei infidel avea o amantă. În
nenorocirea ei, s-a dus să consulte o magiciană care i-a propus o vrajă de
apărare. Într-o noapte cu lună plină, femeia înşelată a îngropat o cămaşă
a soţului său împreună cu un bilet magic. În timp ce cămaşa se
descompunea în sol, dragostea bărbatului pentru amanta sa trebuia să
piară.
C73. În cursul unei discuţii pastorale, o femeie se plângea de
depresie şi de dezgust de viaţă. Copilul ei era şi el chinuit. Exact la miezul
nopţii începea să ţipe, apoi la 1 noaptea se auzea vocea soacrei,
domiciliată la 80 km distanţă, rugând copilul să tacă. Imediat acesta
înceta.
Din punct de vedere medical, o anamneză ne arată că femeia este o
psihopată melancolică, deşi simptomele sunt cam ambigue.
Din punct de vedere parapsihologic trebuie să ţinem seama de unii
factori oculţi. Femeia a exercitat timp de mai mulţi ani cartomanţia;
soacra poseda cărţile VI şi VII ale lui Moise şi practica conjuraţia magică.
Pe planul vindecării sufletului să notăm faptul că femeia s-a întors la
Isus şi a fost eliberată de starea ei depresivă.
C74. Un om domiciliat în Elveţia se deda conjuraţiei şi
experimentelor de magie neagră. În casa în care îşi exercita arta nefastă,
membrii familiei sale (4 persoane) au văzut apariţii: un dulău, o bătrână,
unii şerpi etc.
C75. În cursul unei campanii de evanghelizare în Elveţia, o femeie
care suferea de conflicte psihice a venit să ceară o discuţie. Ea ne-a
descoperit o viaţă familială total perturbată de ocultism. Bunica era
conjuratoare. Propria ei familie o bănuia deci că ar fi chemat noaptea pe
cei 11 copii ai fiului său. Părinţii, istoviţi de strigătele progeniturii lor
74
s-au adresat la trei călugări care aveau reputaţia de a practica magia
albă. Aceştia le-au promis ajutor. Lucru curios, conjuratoarea a murit
peste trei zile. În momentul morţii fiul ei a pretins că ar fi văzut două
femei îmbrăcate în negru fugind din casă. La această povestire
interlocutoarea noastră a adăugat o amintire personală. În copilărie
bunica ei o învăţase o vrajă pe care o folosise cu succes la vârsta de 12
ani. A făcut trei pase şi-a pus exact picioarele în urmele unei femei pe
care nu o putea suferi, mormăind formula sa de vrăjitorie. Formula şi-a
făcut efectul. Femeia s-a oprit, s-a întors şi i-a strigat: "Cară-te, fiică a
diavolului!". Făcândui-se frică, fetiţă a fugit şi femeia şi-a putut continua
drumul.
Magia albă are aceleaşi caracteristici ca şi magia neagră, cu
diferenţă că ea se prezintă sub aparenţe religioase şi astfel induce în
eroare foarte mulţi oameni. Ea nu este decât un camuflaj rafinat al
ocultismului. Or, apostolul Pavel declară: "Ce înţelegere poate fi între
Hristos şi Belial (Satan)?" (2 Cor. 6:15). Urmările celor două tipuri de
magie sunt identice.
Ritul magic este compus dintr-o invocaţie (către diavol sau către
Dumnezeu), dintr-o formulă şi eventual dintr-un gest simbolic. O vrajă de
magie neagră ar consta de exemplu din: se dă unui câine carne de porc
fiartă în urina unui bolnav, pronunţându-se cuvinte de vindecare.
Animalul trebuie să piară, iar bolnavul să-şi recapete sănătatea. Pentru o
vrajă de magie albă se pot mânca frunze de nuc împreună cu un bilet pe
care este scris un verset biblic, ce nu este citit de cel interesat. Pentru a
creşte fecunditatea vitelor, li se dă animalelor să mănânce pâine
amestecate cu fire de păr de femeie.
Conjuraţia urmăreşte doar vindecarea, fecunditatea şi protejarea de
catastrofe naturale, dar nu încearcă să urmărească duşmanii sau să îi
apere pe oameni de aceştia. Cu toate că magia neagră şi albă au şi ele
vrăji de vindecări şi de fecunditate, ele se concentrează pe capacitatea
de a lega şi dezlega.
Cel mai dificil în acest domeniu este de a determina autenticitatea
fenomenelor. E vorba doar de o absurdă superstiţie populară sau chiar
există o forţă necunoscută? Ocultismul e capabil să proiecteze o energie
susceptibilă de a fi utilizată pentru scopuri agresive sau defensive. Acest
teren este încă necunoscut.
În lumina Scripturilor, orice magie este un scandal. Invocaţia,
conţinutul, simbolurile utilizate sunt în totală opoziţie cu spiritul biblic.
Când omul pretinde să-l aservească pe Satana sau pe Dumnezeu în
scopuri personale, el se denumeşte stăpân şi se revoltă împotriva ordinii
creaţiei. Atunci când ne punem încrederea în obiecte materiale: cuie sau
lemne de sicriu, cămaşa îngropată, amulete, vrăji în nopţile cu lună plină,
păr de femeie, salivă, ???, cadavre de animale etc., aceasta constituie o
fugă departe de Dumnezeu şi o idolatrie, o căutare a Satanei, nu a lui
Isus.
În cadrul vindecării sufletului, ne interesează tulburările psihice care
rezultă din aceste fenomene. E un fapt recunoscut: oriunde este
75
practicată magia neagră sau albă, apar în familie dezordini mentale.
Există şi excepţii de la această regulă, dar nu le-am întâlnit la ocultiştii
activi. Psihiatria şi teologia trebuie să analizeze concomitenţă magiei şi a
tulburărilor psihice şi să distingă cauza de efect.
6. Pactul de sânge cu diavolul
Pactele cu diavolul sunt unele din cele mai stranii domenii ale
ocultismului. În epoca în care se credea în vrăjitorie, o asemenea
posibilitate era admisă de toată lumea. În poveştile populare, pactul cu
diavolul devine una din temele istoriilor cu cavaleri tâlhari.
C76. O tânără refugiată, fără cămin, părinţi şi mijloace de existenţă
a pornit în nenorocirea ei pe o cale proastă: a devenit prostituată. Într-o
seară a fost luată de o razie a poliţiei şi dată pe mâna controlului sanitar
care i-a găsit o boală a pielii. A fost condamnată la câteva săptămâni de
închisoare. În celula ei, a avut o idee stranie: a luat o foaie de hârtie, s-a
tăiat la deget şi a scris cu sânge un pact cu diavolul. Condiţiile
contractuluui erau următoarele: diavolul trebuia să-i procure condiţii
suportabile de viaţă, în timp ce îi preda sufletul. După ce şi-a îndeplinit
pedeapsa, tânăra a fost plasată într-un cămin evanghelic pentru tineri în
pericol moral. Acolo a fost primită călduros, dar ea rămânea închisă,
insensibilă dragostei ce i se purta, şi hotărât refractară faţă de Cuvântul
lui Dumnezeu. Un mic cerc de mijlocire s-a format în favoarea ei dar
degeaba. Tânăra era ca şi blindată împotriva oricărei influenţe creştine.
C77. O tânără care ocupa în Germania o poziţie importantă în timpul
celui de-al treilea Reich, a fost atât de disperată de prăbuşirea solidului ei
şi de pierderea situaţiei încât a scris cu sângele ei un pact cu diavolul...
Pin urmare s-au declarat tulburări psihice. În halucinaţiile sale, vedea o
mulţime de duhuri în case, pe străzi şi în copaci; avea şi accese de delir
furios şi întâlnea tot felul de stafii. Totuşi îşi păstra toată luciditatea.
Indicaţiile pe care le furniza erau bine gândite şi obiective. A consultat un
neurolog, care după un tratament fără rezultat, a estimat că vindecarea
sufletului era mai indicată şi a încredinţat-o unui pastor. În prezent
această persoană nu a fost încă eliberată.
C78. În cursul unui efort de evanghelizare, un artizan a cerut o
discuţie pentru vărul său bolnav psihic. Deoarece cazul era dificil, se
ceruse existenţa unui consiliu prezbiterial creştin pe cale. Trei persoane
erau deci reunite împreună cu pastorul. Deoarece se făcuse întuneric, au
tras obloanele şi au aprins lumina. Bolnavul a început să povestească
următoarea experienţă: în 1935 voia să se căsătorească. Nici el, nici
logodnica lui nu aveau bani pentru a mobila un dormitor. La restaurant,
una din cunoştinţele lui l-a sfătuit să încheie un pact cu diavolul şi să îi
ceară 500 mărci. «La miezul nopţii, pune-ţi contractul pe masă, stinge
lumina şi strigă de trei ori: "Lucifer, vino!"». Omul a urmat acest sfat. S-a
tăiat la un deget şi a scris cererea de 500 mărci, cu angajamentul de a-şi
da sufletul în schimb. La miezul nopţii, a strigat de trei ori: «Lucifer,
vino!». Deodată s-a simţit groaznic. Doi ochi arzători îl priveau. Apoi o
mână descărnată a trecut pe masă. Omul speriat, a aprins lumina. Era
acolo un teanc de bacnote în valoare de 500 mărci. Propria sa hârtie
76
dispăruse înlocuită de o alta pe care era scris: «Mâine la miezul nopţii,
vino la intersecţie». Foarte neliniştit, omul s-a hotărât să nu se prezinte la
întâlnire. Totuşi, a doua zi s-a simţit împins de o forţă irezistibilă. Şi-a luat
un pistol şi a ieşit. La intersecţie a văzut o siluetă înspăimântătoare,
jumătate om, jumătate animal. Şi-a golit tot încărcătorul în direcţia ei şi
aceasta a dispărut.
Lucrul cel mai ciudat este că cele 500 de mărci erau tot în posesia
lui şi nimeni nu venise să i le ceară, mărturisindu-i că i se făcuse o farsă.
A cumpărat deci camera şi s-a însurat. Dar tulburările psihice nu l-au mai
părăsit. Deseori simţea că e hărţuit de furii. Privirea i-a devenit nesigură,
chipul i-a fost săpat de riduri şi părul i-a albit. La 43 de ani, arăta ca un
septuagenar.
În timpul povestirii sale care a durat 2 ore şi jumătate, cei patru
oameni au fost speriaţi din timp în timp de lovituri la fereastră. Cu toate
că erau trase obloanele, loviturile nu aveau rezonanţa lemnului, ci a
sticlei. Cu toate că a mărturisit, omul nu a reuşit să scape de nelinişte.
Înaintea evenimentului, omul era echilibrat psihic. Şi chiar după
aceea, nu au putut fi descoperite simptome de psihoză. Suma de 500
mărci nu ar fi avut cine să i-o dea, căci cel care îl sfătuise era foarte
sărac. Un psiholog credea că omul furase de undeva aceşti bani în stare
de somnambulism, dar nu a fost nici o plângere de furt. Stranii ochi
arzători, mâna palidă şi silueta înspăimântătoare, ar fi putut fi halucinaţie
provocată de frică - sensibilitate precoce. (La Congresul Societăţii de
medicină de la Viena 1952, a fost prezentată o fetiţă de 2 ani care avea
aspectul unei bătrâne: cap aproape chel, faţă ridată, conformaţie tipică a
venelor etc.). Cele trei lovituri auzite de mai multe ori în cursul şedinţei,
ar putea fi interpretate ca o halucinaţie colectivă sau ca o imitaţie
energetică a unei dedublări a personalităţii bolnavului, dacă vrem să
explicăm totul cu ajutorul raţiunii. Dar pacientul nu mai avusese
niciodată viziuni. Pastorul, consilierul prezbiterial, artizanul, erau toţi
oameni echilibraţi şi nu au avut niciodată halucinaţii nici înainte, nici
după acest episod. Nu se poate da deci o explicaţie satisfăcătoare.
C79. Un băiat de 17 ani s-a prezentat la una din întâlnirile noastre
de tineret, având în buzunarul stâng un Nou Testament şi în buzunarul
drept un exemplar din cărţile VI şi VII ale lui Moise legat în negru, de
acelaşi format ca şi Noul Testament. Colaboratorul meu i-a luat această
carte. Răsfoind-o rapid, am descoperit sub imaginea lui Lucifer un pact cu
Satana semnat de băiat. După această constatare am ars cartea.
Părinţii, care nu ştiau că fiul lor are această operă de vrăjitorie, au
dat întrebărilor noastre un răspuns tipic.: fiul lor suferea de stranii accese
de furie, era taciturn şi chinuit, şi nu ştiau ce să facă cu el.
Din punct de vedere medical remarcăm faptul că niciuna din
persoanele în cauză, nu avea tulburări psihice înainte de pactul cu
diavolul. Complicaţiile care au urmat nu coincideau exact cu schema
bolilor care depind de psihopatie sau de psihiatrie.
Pe planul vindecării sufletului constatăm un fenomen mai vechi de
un mileniu. Isaia vorbeşte de cei care, pe timpul său, semnaseră
77
(legaseră) un contract cu locuinţa morţilor (28:15). Un fapt reiese dar din
aceste 4 exemple: niciuna dintre persoanele implicate nu a fost eliberată.
Există mai multe motive pentru aceasta: experienţa ne arată că ocultiştii
legaţi prin păcatul vrăjitoriei nu sunt eliberaţi decât după o mărturisire
radicală şi o renunţare la diavol. De asemenea se remarcă frecvent că
persoanele care au semnat cu sângele lor un pact cu diavolul se
eliberează foarte greu. De fapt ne găsim în prezenţa unei adevărate
legături demonice.
Dr. Lechler: "Care este deci cauza legăturilor demonice şi a
posesiunii? Dacă îi întrebăm pe oamenii afectaţi de simptome mai sus
menţionate, descoperim foarte des în trecutul lor faptul că au recurs la
vrăjile magiei negre, la conjuraţia activă sau pasivă, la păcatul ghicitoriei,
la consultarea unei ghicitorese sau a unei cartomanţiere şi la participarea
la şedinţe spiritiste. Să aruncăm o privire în Biblie şi vom vedea că
Scriptura cunoaşte foarte bine «artele magice» menţionate de exemplu
în capitolul 29 al Faptelor Apostolilor. Ca şi activitatea spiritistă, această
magie se distinge de alte păcate prin faptul că ea este un recurs la
serviciile lui Satan, chiar un pact făcând cu el. Şi acest lucru este
menţionat în Scriptură (Isaia 28:15-19). Făcând apel la diavol, omul se
predă indiscutabil puterilor întunericului, pentru că încearcă astfel să
obţină ceea ce îi refuzase Dumnezeu».

7. Fetişismul
Există o veneraţie superstiţioase a fetişurilor, amuletelor şi
talismanelor. Cuvântul fetiş derivă din portughezul futico (charme) şi din
cuvântul latin factilius (magie, eficace). În istoria religiilor se înţelege prin
fetiş un obiect material căruia i se atribuie un suflet sau o putere
specială, care este purtat sau venerat pentru protecţie personală.
Cuvântul amuletă vine din latinul amuletum şi înseamnă mijloc de
apărare. Este un obiect încărcat cu energie, destinat să pareze pericolele
magice sau demonice. Talisman vine din arabă tilasmonn şi din greacă
telesma şi înseamnă în primul rând împlinire, consacrare, şi apoi mijloc
magic de însuşire. Sunt utilizate pentru aceasta toate obiectele sau
fragmentele din lumea organică, anorganică, carora omul primitiv le
atribuie o energie proprie. Eficacitatea lor este mărită prin inscripţie,
printr-o formulă magică înainte de toate. Acest cult provine direct din
magia păgână.
În antichitate şi la primitivi se venerau: firele de păr, penele,
coarnele, ghiarele, dinţii, păienjenii, porcuşorii, pompoanele, panglicile,
pietrele de foc, vârfurile lăncilor etc. În zilele noastre: trifoi cu patru foi,
ciuperci, porci, potcoave, amulete, relicve, mascote. Pe de altă parte
oamenii se tem de bufniţe, corbi, păienjeni, pisici negre, cifra 13 etc.
C80. În timpul studiilor mele, ocupam camera 12-a a unui cămin de
studenţi. În timpul unui control, mi-am dat seama că numărul 12 îl
înlocuia pe 13. Mai târziu, directorul căminului a vrut să ocupe această
cameră. A chemat un zugrav şi i-a ordonat să schimbe numărul din 12 în
13. Zugravul a întrebat: "Ce sa va face cu această cameră?" Directorul i-
78
a răspuns că va fi dormitorul său. Zugravul a refuzat să execute lucrarea
strigând: "Nu vreau să fiu responsabil dacă vi s-ar întâmpla o nenorocire
în această cameră!" Zugravul nu beneficiase deci de iluminarea ştiinţifică
a universităţii.
C81. În ianuarie 1950, un cotidian a publicat următoarea veste a
cărei autenticitate nu o pot garanta, având în vedere că e vorba de un
comunicat de presă. Submarinul englez «Laurenţiu» trebuia să pornească
în larg vineri 13 ianuarie 1950. Deoarece data era de două ori
nefavorabilă, ceea ce ar fi antrenat în mod sigur o catastrofă, căpitanul a
amânat manevrele pentru a 2-a zi dimineaţa. Dar cum plecarea
submarinului fusese anunţată pe 13 şi nu 14, el a început pregătirile, a
intrat în coliziune cu un bastiment suedez şi s-a scufundat imediat. După
comunicat, au fost 90 de morţi. În acest caz, superstiţia era responsabilă
de dramă.
Literele magice plasate sub bârna acoperişului ar fi o apărare
împotriva focului, amuletele ar trebui să protejeze împotriva gloanţelor
duşmane. Potcoava atârnată de lanţul ceasului sau de chei împiedica
efracţia sau furtul. Verigheta frecată de relicve îl va păzi pe purtător de
adulter etc. În optica Noului Testament, această erupţie de elemente
magice substituie credinţei creştine o veritabilă idolatrie. Unele case
protejate de «litere împotriva incendiului», de amulete sau de fetişuri,
devin bântuite.
În spiritul uman există două niveluri funcţionale: conştientul
condiţionat de categoriile raţionale cum ar fi analiza, logica şi
abstracţiunea şi subconştientul condiţionat de «imaginile forţă». Acestor
imagini le sunt ataşate forţe nemaivăzute. Ele joacă un rol determinant în
reflexia conceptuală. Prin talismane se încalcă a doua poruncă: «să nu-ţi
faci chip cioplit...».
O asemenea idolatrie se agravează când cel interesat, nu numai că
cedează fascinaţiei imaginilor ci se dedică prin tranzacţie magică
puterilor care sunt în spatele tuturor acestor practici.
E12. Dimineaţa şi seara la ora 9 fix, doamna Braudställer avea crize
în cursul cărora vorbea cu o voce de bărbat. În acele momente era
capabilă să-l informeze pe păstor despre nişte lucruri pe care nu ar fi
putut să le ştie în condiţii normale. Ea se explica cu uşurinţă, într-o
germană pură, pe care de altfel nu o poseda, fiind originară din Crimeea.
Caracterul îi apărea total transformat. Ea, care de obicei era umilă,
modestă, bine crescută, devenea atunci brutală, grosolană şi arăta o
forţă extraordinară. Într-o zi pastorul Al Keller a remarcat la gâtul ei un
mic săculeţ de piele. El l-a apucat pentru a i-l scoate. Atunci, o voce
masculină, care de obicei trecea drept cea a ţiganului Alkimo striga «Nu
lăsa să-ţi ia săculeţul!». Keller îl smulse. Femeia s-a calmat imediat şi şi-a
regăsit total echilibrul. Amuleta conţinea un bilet de angajament magic.
După câteva cuvinte ebraice lipsite de sens, veneau aceste cuvinte cu
caractere latine: «Eu sunt cel care ţine cele 7 fibre în mâna sa şi care
dispune de 7 puteri. Dacă ascunzi aceasta şi trăieşti în numele meu, totul
îţi va reuşi şi te voi apăra». Textul se termina prin câteva cuvinte în
79
ebraică. D-na Braudställer a recunoscut că a cumpărat acel sac de la un
ţigan cu câţiva ani înainte. Keller adaugă: "Legătura între practicile
superstiţioase şi intervenţia puterilor demonice este evidentă"
C82. Mama unei fete bolnave, în vârstă de 12 ani, consultase
numeroşi medici, dar fără nici un rezultat. Toate tratamentele erau în
van. În cele din urmă a cerut ajutorul unui evanghelist, atât pentru ea cât
şi pentru copil. Ea a petrecut mai multe săptămâni în căminul creştin
îndrumată de acest om , fără ca să fi existat vreo ameliorare în starea
ciudată a fiicei sale. Într-o zi evanghelistul a remarcat la gâtul fetiţei un
pandativ care atârna de un lănţişor. El i l-a cerut mamei. La început
aceasta a refuzat, pretinzând că i se interzisese categoric să i-l scoată,
sub pedeapsa unei agravări a bolii. Slujitorul Domnului care ştia despre
practicile oculte, i-a explicat femeii ce era şi a obţinut de la ea amuleta.
El a scos de acolo o formulă de consacrare lui Satan, pe care a citit-o
femeii mirate şi pe care a distrus-o apoi. Copilul s-a restabilit şi a putut
părăsi stabilimentul în perfectă sănătate.
De regulă, distrugerea pactului aduce şi dispariţia tulburărilor
mentale. Un pact indirect îl constituie şi posesiunea cărţilor de vrăjitorie
("Cartea lui Romanus", "Corbul negru", "Binecuvântare sacră",
"Veritabilul dragon de foc", "Adevăratul scut spiritual", "Cartea cu şapte
sigilii","Ajutor angelic", "Iniţiere în secretele Artei" etc.). Cea mai
răspândită şi mai nefastă carte este: cărţile VI şi VII ale lui Moise. În
capitolul 6 al cărţii VI este propus următorul contract: Lucifer îi promite
oricărui posesor al volumului, atât cât nu se dezice de el, să îl ajute şi să
îi execute toate ordinele.
C83. Un consilier de parohie, care de mai mulţi ani era un creştin
asiduu, se găsea pe patul de moarte în agonie. El care păstrase mereu o
apariţie pioasă, a pierdut-o total în faţa morţii. A început să înjure oribil,
să spună cuvinte blasfematorii împotriva lui Dumnezeu şi a lui Isus. A
respins asistenţa spirituală a semenilor săi, nu a mai vrut să ştie nimic de
Cuvântul lui Dumnezeu şi de rugăciune, şi a murit proferând imprecaţii
groaznice. După deces, s-au găsit printre lucrurile lui cărţile VI şi VII ale
lui Moise.
Există trei tipuri de posesori de cărţi de vrăjitorie. Primul
accţionează sub o etichetă religioasă. El consideră cartea de magie o
operă pioasă. În toate cazurile pe care le cunosc, masca a căzut înaintea
morţii. Al doilea tip îşi recunoaşte vina şi disimulează cu teamă
posesiunea cărţii, a cărei existenţă este în general ignorată de familie.
Înainte de a muri, posesorul transmite volumul celui mai mare dintre fii şi
îl iniţiază în aceste mistere. Al treilea tip are curajul de a-şi mărturisi
comportamentul, în pragul eternităţii. În faţa întregii familii, muribundul
îşi dezvăluie activităţile oculte şi cere ca aceste cărţi de vrăjitorie să fie
arse. În cele trei grupe se constată tulburări mentale asemănătoare. Fie
că e vorba de o consacrare directă, fie că e vorba de o consacrare
indirectă lui Satan, se constată că tulburările psihice produse sunt
aproape identice.

80
 8. Incubi şi Sucubi
Domeniul cel ma respingător al vindecării sufletului este cel al
apariţiilor legate de experienţele sexuale. Unele persoane sunt chinuite
noaptea de vizite cu caracter sexual. Nu e vorba de vise erotice, sau de
ejaculări nocturne şi nici de halucinaţii sexuale ale schizofrenicilor, ci de
experienţe trăite în stări de trezie. În istoria religiilor aceste manifestări
sunt cunoscute sub numele de Incubi şi Sucubi. Ar fi vorba de demoni
luând o înfăţişare masculină sau feminină. Biblia face aluzie la aceasta
când povesteşte cum fiii lui Dumnezeu s-au unit cu fiicele oamenilor.
(Geneza 6:4). Legenda lui Sf. Anton povesteşte cum diavolul i s-a arătat
sub forma unei femei seducătoare. Capitolul 6 al cărţii VI a lui Moise
pretinde că noaptea demonii îi tentează sexual pe oameni sub forma
unor tineri sau tinere frumoase.
C84. O femeie are deseori apariţii nocturne. În stare de trezie, vede
5 porci mistreţi care se reped pentru a abuza de ea. Ea ţipă şi cheamă în
ajutor. Soţul ei de-abia reuşeşte să o calmeze. El nu vede animalele dar
aude zgomote ciudate.
C85. Un prieten, fost misionar în China, mi-a povestit lucruri
asemănătoare. E vorba de posesiunea prin vulpoi, problemă bine
cunoscută în istoria misiunilor. Tinere cu spiritul perfect sănătos, sunt
chinuite sexual de spectre nocturne. Apar personaje cu cap de vulpe; de
îndată ce se apropie de fete, fizionomia lor se schimbă într-un chip
frumos de tânăr. Victimele suferă teribil din cauza acestor vizite. E
remarcabil faptul că tinerele care i se predau lui Isus sunt eliberate, şi
creştinele nu cunosc asemenea experienţe.
C86. Un tânăr orientat către Evanghelie, şi-a pierdut soţia. S-a
recăsătorit 18 luni mai târziu şi a fost fericit în căsătorie. Totuşi, din ziua
celei de-a doua căsătorii, a fost incomodat de apariţii nocturne. Soţia lui
defunctă îi apărea noaptea şi căuta să se unească cu el. Foarte îndurerat
a cerut o discuţie cu un slujitor al lui Dumnezeu. A făcut o mărturisire şi a
decis să-L urmeze pe Domnul. Dorea cu tărie să fie eliberat de aceste
apariţii nocturne. Slujitorul lui Dumnezeu, evanghelist foarte cunoscut, a
mijlocit pentru acest om. Rezultatul a fost că mijlocitorul a suferit şi el
atacuri stranii, care într-o noapte au ajuns la paroxism. În timp ce se ruga
a simţit în spate ceva ca un puternic curent electric ce se apropia de el.
În Numele lui Isus Hristos el i-a ordonat apariţiei să plece şi ea a dispărut.
Din acea seară, soţul a fost eliberat de apariţiile primei sale soţii.
Din punct de vedere psihiatric trebuie să spunem că nu e vorba nici
de idei fixe, nici de halucinaţii sexuale ale psihopaţilor. Aceste victime
sunt persoane echilibrate. De ani ele se achită fără reproş de datoriile lor
profesionale, fără ca anturajul lor să remarce cea mai mică schimbare.
Din punct de vedere al psihologiei adâncimilor, s-ar putea ridica
următoarea obiecţie: aceste apariţii ar putea fi expresia unui apetit
carnal nesăţios, sau a unei legături amoroase anterioare neîntrerupte.
Aceasta ar fi o nouă aplicaţie a teoriei reversibilităţii, după care dorinţele
nesatisfăcute, înăbuşite în «subconştient», ar fi trăite indirect sub forma
unor halucinaţii optice sau tactile. Subiectul simte ca pe un fapt obiectiv
81
o proiecţie a subconştientului său; experienţa sa este pur subiectivă.
Aceste apariţii sexuale nu ar fi deci rezultatul unei intervenţii
supranaturale.
Totuşi posesiunea prin vulpoi se întâlneşte numai la chinezoaice
necreştine şi cele care se convertesc sunt eliberate. Evanghelistul de
care am vorbit este un om foarte cultivat, universitar, şi cu o mare
experienţă pastorală; el a resimţit opoziţie spirituală în mijlocirea sa până
când a fost şi el eliberat.
Pe planul vindecării sufletului, să notăm faptul important că,
credinţa în Isus pune capăt unor astfel de fenomene. În ceea ce priveşte
originea atacurilor sexuale al căror caracter este poate demonic, am
putea să o atribuim asocierii sodomiei şi ocultismului. Se observă mereu
că, în cuplurile creştine în care unul dintre parteneri are o atitudine
legalistă şi rugativă în privinţa sexualităţii, partenerul nesatisfăcut se
prăbuşeşte uneori în adulter, şi chiar în homosexualitate. Dacă la această
tendinţă se adaugă o legătură magică de origine ocultă, atunci din punct
de vedere psihologic şi parapsihologic se găsesc reunite condiţiile
favorabile apariţiilor sexuale. Aceasta nu este însă decât o presupunere.

III. APARIŢIILE EXTRA-SENZORIALE

1. Materializarea
Acest fenomen constituie unul dinre cele mai stranii domenii ale
parapsihologiei. Profesorul Merser îi dă următoarea definiţie: apariţie şi
dispariţie inexplicabilă de forme materiale. Aceste fenomene nu se
produc decât cu participarea unui medium.
Gruber: "Unele persoane pot da naştere unor fenomene vizibile,
palpabile, uneori luminoase şi de o alcătuire mai mult sau mai puţin
complexă. Ele sunt în general făcute după modelul întreg sau parţial al
corpului uman. Aceste materializări apar şi dispar rapid."
Marfogeneza plastică poate atinge diverse grade. În primul stadiu se
asistă la formarea şi la dezvoltarea substanţelor care emană din
cavităţile corpului mediumuui. Aspectul lor este nebulos, gazos, sticlos,
elastic precum cauciucul. Schrenck Notzeng: «Apariţie a materiei
elementare sub formă de conglomerate, de benzi şi de zdrenţe albe". A
doua etapă este formarea părţilor corpului: contur, braţe, picioare, cap
etc. În numeroase cazuri este vorba de malformaţii şi cioturi de membre.
Nu e rar ca o legătură asemănătoare unui cordon sau unui fir să se
menţină între ectoplasmă şi mediu. Există şi mulaje cu parafină a
membrelor materializate. A treia fază este apariţia personajelor
complete, imateriale, a căror imagine se precizează ca aceea a unei
fantome lângă medium. În al patrulea rând, materializarea se aliază
telekineziei. Mediumul este capabil să acţioneze la distanţă printr-o forţă
necunoscută. Tischner: o vioară zburând în spaţiu, o maşină de scris
mergând singură etc. Ectoplasma are o sensibilitate la durere. Termenul
«aport» desemnează apariţia şi dispariţia obiectelor în locale sau
recipiente închise.
82
 E13. În cursul a 12 şedinţe la care participa mediumul Duo
d'Espérance, s-a întâmplat ca acesta să se închidă într-un mic cabinet. În
acel timp, în exterior, o materializare s-a ridicat din podea până când a
luat forma unei femei care mergea printre cei prezenţi. Ea a întins mâna
unuia dintre ei, şi în timp ce el o ţinea, dematerializarea a avut loc sub
ochii tuturor. Cel interesat, o personalitate bine cunoscută a exclamat:
«Uite cum se micşorează mâna! Acum n-a mai rămas nimic!». În cele din
urmă n-a mai rămas pe podea decât o mică bulă, care s-a rostogolit în
cabinet. Un medium atât de puternic este extrem de rar şi poate că nu se
mai găseşte la ora actuală.
Din punct de vedere parapsihologic, al şaselea grad de
materializare, este o sfidare la adresa raţiunii. Este vorba de rarele cazuri
atestate de metamorfoză în trupuri de animale. Trecerea la starea de
animal se face pe două planuri: metamorfoza psihică şi metamorfoza
organică. La nivel psihic este vorba de o asimilaţie la mentalitatea
animală: oamenii anormali psihic îşi imaginează că s-au transformat în
animale şi le imită mişcările şi urletele. La păgâni persistă ideea că
vrăjitorii ar putea să ia diferite forme de animale pentru a face rău. Iluzia
de a fi schimbat în animal se întâlneşte la anumiţi schizofrenici.
Ipoteza spiritistă susţine că lumea duhurilor ar folosi puterea radierii
corporale a mediilor pentru a face să apară formări teleplastice. După
acelaşi principiu, obiecte materiale ar fi dizolvate şi reconstituite în altă
parte printr-un fel de condensaţie. Fizicianul Zöllner consideră trecerea
prin materie ca pe o confirmare a celei de-a 4-a dimensiuni.
C87. Un misionar mi-a povestit că în Japonia preoţii păgâni se
dematerializează pe vârful unui munte şi se rematerializează pe altul. Ar
fi ca o formă păgână a răpirii. Se spune bine că diavolul este maimuţa lui
Dumnezeu.
E14. Luca, medicul, povesteşte în Faptele Apostolilor 2:38-40 că
"Duhul Domnului a răpit pe Filip şi famenul nu l-a mai văzut:... Filip era la
Azot de unde s-a dus până la Cezareea". Gaza este la 40 km de Azot.
Noul Testament vorbeşte de minunile lui Dumnezeu, dar şi despre cele
ale Satanei (Marcu 13:12).
Schrenck Notzeng afirmă că mediumii nu produc formaţii
ectoplasmice decât cu preţul unor mari dureri. Tentativele de a apuca
emanaţiile mediumului provoacă la acesta senzaţii penibile. Un
tratament violent al ectoplasmei îl răneşte pe medium. O înţepătură de
ac, o arsură făcută cu o lumânare dau naştere pe părţile corespunzătoare
ale trupului mediumului, la răni sau arsuri. Dacă se taie firele care leagă
formaţia de medium, acesta geme şi uneori, urme de tăieturi apar pe
persoana sa.
C88. În cursul unei discuţii, o tânără a mărturisit o experienţă
stranie. Ea îşi dăduse seama, după căsătorie, că soacra sa nu se putea
despărţi de fiul ei, nici sentimental, nici material. Aceasta producea într-
un fel o căsătorie în 3, care punea mereu în pericol tânărul cămin.
Problema nu s-a rezolvat prin plecarea mamei. Mulţi ani, fiul a rămas
dependent, oscilând fără încetare între ea şi nevastă. Tânăra suferea de
83
faptul că trebuia să-şi împartă soţul. Conflictul era agravat şi de
capacităţile mediumnice ale mamei. Deseori, la ora culcării, soţia vedea
discuri luminoase venind de pe coridor şi îndreptându-se către pat. După
săptămâni de chin şi de teamă, a sfârşit prin a cere sfatul spiritiştilor.
După ce au interogat-o amănunţit, ei i-au spus că există un mijloc de
apărare împotriva acestui gen de persecuţie. Ea trebuie să ia o curea, să-
i facă trei noduri şi să biciuiască discurile luminoase atunci când îşi
făceau apariţia. Mediumul vinovat va primi urmele însângerate pe corp.
Aşa s-a făcut şi, lucru curios, atacurile nocturne au încetat brusc şi
definitiv, în timp ce a doua zi, soacra purta pe corp urme de lovituri de
bici.
C89. O ţărancă vedea în fiecare zi una din gâştele ei murind într-un
mod ciudat. Gâtul păsării era răsucit ca un cercel, apoi era îndoit în spate
şi rupt dintr-o lovitură seacă. În disperarea sa, femeia s-a dus să consulte
un spiritist. Acesta a sfătuit-o să apuce o gâscă în momentul în care se
contorsiona atât de bizar şi să o ţină deasupra focului din vatră.
Responsabilul acestor fapte vizibil magice, va fi el însuşi ars şi va înceta.
Ţăranca a afirmat că remediul fusese eficace, însă îmi este imposibil să îi
verific spusele.
Unii indivizi pot face rău prin materializarea energiei lor psihice, dar
sunt şi ei vulnerabili atunci când provoacă această materializare.
E15. Mediumul, Ara Tambke, a putut face să apară 7 defuncţi într-o
singură şedinţă. Mai întâi silueta feminină albă care a trecut printre
rândurile celor 18 participanţi şi a magnetizat un comerciant bolnav
impunându-i numele. Omul a simţit trecerea unui slab curent electric prin
trup. Apoi o femeie decedată a vrut să se aşeze pe genunchii soţului său
prezent. A treia apariţie a fost aceea a tatălui lui Oldhaver (autorul cărţii)
care a depus un sărut pe fruntea fiului său. În al patrulea rând a apărut
fiica unuia dintre cei prezenţi. Apoi a venit un băieţaş de 6 ani care l-a
sărutat pe fratele său, şi el prezent. După a 7-a apariţie, mediumul
epuizat a trebuit să fie trezit.
Oldhaver încearcă să dovedească autenticitatea acestor
«reîncarnări» graţie unui tabel de diferenţe de talie (1,15 m ÷ 1,8 m), de
diferenţă a culorii părului, a coafurii şi a formei numelor. Este remarcabil
şi faptul că participanţii i-au recunoscut pe cei dragi prin voce, modul de
exprimare şi particularităţile lor individuale. Însă procesul acestor
reapariţii poate fi elucidat în întregime din punct de vedere psihologic şi
parapsihologic printr-o serie de reacţii interne, în care intervenţia
morţilor este total simţită. Este vorba de trei fenomene: o dedublare
psihică a mediumului în stare de transă, o legătură cu subconştientul
participanţilor ai căror apropiaţi «revin», o modificare a elementelor
psihice disociate la contactul cu materialul extras din subconştient. La
aceasta se adaugă şi faptul că mediumul este pus în stare de hipnoză
prin pase magnetice sau prin autosugestie.
Pastorul găseşte la spiritişti şi la mediumi aceeaşi gamă de tulburări
psihice ca şi în familiile conjuratorilor. Nu numai că persoana spiritistă

84
suferă o dezintegrare a personalităţii, dar apariţiile se produc şi în sânul
familiei sale.

2. Apariţiile stafiilor
După observaţiile făcute, putem deosebi apariţiile subiective de
apariţiile obiective. Bazându-se pe locul şi caracterul fenomenelor,
specialiştii fac în general diferenţa între stafiile ataşate de un loc şi cele
care sunt legate de persoane.
C90. La o şedinţă a Academiei protestante din 1950, profesorul
Bender de la Universitatea din Trebourg - în Bresgan - a povestit
următorul incident: O studentă observase de un anumit timp că un
anumit bărbat o urmărea în timp ce pentru ceilalţi oameni el era invizibil.
El nu înceta de a-i spune: «Sinucide-te!» După o întrevedere cu un
specialist, care i-a explicat natura acestui fenomen, halucinaţiile vizuale
şi acustice au încetat. Această apariţie era proiecţia unui delir de
persecuţie, deci un element subiectiv care, după ce a fost puternic
resimţit, era în fond perceput ca un eveniment obiectiv. Majoritatea
halucinaţiilor se pot explica în acest fel.
Apariţia obiectivă trebuie să fie observabilă de martori neiniţiaţi, de
animale, sau chiar să poată fi fotografiată.
C91. Un pastor, bine cunoscut şi ca evanghelist, mi-a povestit o
experienţă ciudată, cu autorizaţia de a o divulga aici. În prima sa parohie,
locuitorii nu erau deloc interesaţi de Dumnezeu. În schimb, existau tot
felul de superstiţii. Conjuratorul conta mai mult decât veterinarul,
magneticianul mai mult decât medicul, cartomanţiera mai mult decât
primarul sau pastorul. De la început, tânărul slujitor al lui Dumnezeu s-a
simţit stingherit în munca sa. La presbiteriu se observau unele fapte
ciudate şi inexplicabile. Tânăra soţie a pastorului a declarat de mai multe
ori că locuinţa era bântuită. Soţul îi răspundea râzând: «Nu există aşa
ceva! Nu-i decât o glumă sau o şmecherie. E vorba de o iluzie a
simţurilor, sau un "prieten" special al presbiterului îşi bate joc de noi».
Acest om ponderat, cu mintea luminată şi perspicace, nu a dat deci nici o
importanţă lucrurilor care se petreceau în casă. Totuşi, într-o noapte, un
incident straniu l-a obligat să se ocupe mai îndeaproape. Bebeluşul care
dormea într-o cameră alăturată dormitorului părinţilor săi, a început să
scoată ţipete îngrozitoare. Tânăra s-a precipitat pe uşă pentru a-l calma.
Îngrozită, s-a dat înapoi şi l-a chemat pe soţul ei. El a văzut copilul scos
din scutece, culcat în sens invers în leagăn şi purtând pe corp urme de
degete. Soţul s-a gândit la început că cineva o făcea special. A verificat
cu grijă fereastra, uşa care dădea spre coridor, şi a inspectat toată
camera cu o lanternă. Scutecele au fost şi ele examinate pentru a vedea
dacă ceva ar fi putut să-l strângă sau să-l zgârie pe micuţ. Nu au găsit
nici cel mai mic indiciu care ar fi putut explica evenimentul. Mama a
reînfăşat bebeluşul şi l-a culcat. S-au dus din nou la culcare. Dar
gemetele şi urletele au început şi mai tare. Împreună, părinţii s-au
precipitat în camera copilului. Din nou, acesta fusese scos din scutece şi
întors în leagăn. Trupuşorul lui prezennta din nou urme de violenţă
85
provocate de o mână umană. Cuplul a fost apucat de nelinişte. Au luat
copilul în patul lor şi soţul i-a spus soţiei: «Într-adevăr, aici se petrec
lucruri foarte ciudate. Să ne rugăm!". Ei au invocat ajutorul lui Dumnezeu
şi s-au plasat prin credinţă sub protecţia Sa. Apoi s-au culcat şi somnul nu
le-a mai fost tulburat.
Dimineaţa devreme, au avut noi emoţii. Pastorul a observat că
ieşeau flăcări din fereastra fermei vecine. El s-a repezit cu nevasta lui
pentru a ajuta la stingerea incendiului pe care credeau că-l văd. Dar au
constatat cu stupoare că totul era liniştit şi că orice lucire de incendiu
dispăruse. S-au întors la presbiteriu. După câteva ore de linişte, o nouă
alertă. Vecinul venea să-i spună pastorului că fiica lui avea un acces de
delir furios, că se zbătea ca posedată şi că îşi pierdu-se minţile. Slujitorul
Domnului l-a însoţit pe nefericit şi a putut observa comportamentul fiicei
sale. Era clar că exista ceva anormal la presbiteriu şi la fermă. Dar ce era
în realitate?
S-au scurs câteva luni. Liniştea revenise cu toate că din nefericire,
tânăra fusese internată într-o clinică psihiatrică. Pastorul evitase să
vorbească în sat de ceea ce se întâmplase. Dar, în secret, căuta cheia
misterului. În sfârşit, într-o zi, un bătrân consilier de parohie, i-a venit în
ajutor. I-a povestit confidenţial că pastorul precedent, în cursul unui
minister foarte lung., ţinuse la el timp de 28 de ani un cerc spiritist şi se
dedase la diverse forme de ocultism. La început, tânărul pastor nu reuşea
să înţeleagă legătura între aceste experienţe şi evenimentele stranii din
presbiteriu. El era un intelectual precum mulţi alţii, care nu lua în serios
credinţele superstiţioase şi vedea în ele o curioasă mistificare. Totuşi,
după ce a participat apoi la mai multe campanii de evanghelizare, a
putut să-şi facă o idee mai exactă despre acest domeniu sinistru.
În raport cu vindecarea sufletului, sunt mai multe puncte de
elucidat. Familia pastorului era victima unei grosolane iluzii a simţurilor?
Lucirile incendiului erau o pură halucinaţie? Cele 10 echinoze produse de
nişte degete erau de fapt înţepături de insectă? Bebeluşul ieşise singur
din scutece şi se întorsese sub efectul durerii? Flăcările care izbucneau
de la fereastra casei vecine, era poate un efect al soarelui care răsărea,
sau strălucirea vetrei ţărăncii? Orientarea casei şi dispunerea spaţiilor
exclud această posibilitate.
Există vreo legătură între evenimentele de la presbiteriu şi delirul
furios al tinerei? Există în domeniul ocult un transfer de la o persoană la
cealaltă? Fenomenele de apariţii se pot deplasa dintr-un loc într-altul?
Este posibil să fim asaltaţi fizic sau mintal de forme şi forţe necunoscute?
Există o formă de persecuţie psihică sau magică? Experimentaţia ocultă
a vechiului pastor era oare cauza evenimentelor de la prezbiteriu?
Activitatea ocultă lasă urme nefaste chiar după moartea
experimentatorului? Există case bântuite. Putem explica raţional acest
fenomen? Un observator versat în psihologie şi parapsihologie, îşi dă
seama că o investigaţie raţională, chiar aprofundată, nu poate lămuri
asemenea fenomene. Familia pastorului a suferit foarte mult, dar
credinţa în Isus Hristos i-a ajutat pe aceşti oameni în greutăţile lor. Căci
86
este scris la Matei 28:18: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe
pământ". Tot coşmarul este supus autorităţii lui Isus. El domină puterile
tenebrelor.
C92. Un preceptor pe care eu îl cunosc, un om de o inteligenţă
excepţională, fusese angajat de nişte castelani. El a aflat repede că la
castel se produceau apariţii stranii. A primit această ştire cu un surâs de
superioritate. Într-o seară a apărut o siluetă albă. Prevenit de portar,
preceptorul şi-a luat un pistol şi s-a dus în curte. Un spectru alb de o talie
supraomenească se apropia încet de grupul de curioşi (vreo 10).
Preceptorul a înaintat şi a ordonat siluetei să se demaşte, şi-a ridicat
pistolul şi a ameninţat că trage. Apoi a tras două focuri de avertisment
fără a obţine vreo reacţie. În cele din urmă a tras mai întâi în direcţia
picioarelor, apoi a golit două încărcătoare de la o distanţă de 4 metri în
acea siluetă care s-a înclinat şi a dispărut. În afară de preceptor, tot
personalul castelului a fost martor al acestei scene. După un timp o
diaconeasă pe care stareţa ei o trimisese la căpătâiul castelanului
muribund a acceptat să-l vegheze o singură noapte, după care a fugit în
zori fără a aştepta decesul. Noaptea văzuse nişte spectre îngrozitoare.
C93. La un colocviu al Academiei protestante la Ierrenall în 1850,
pastori şi medici au discutat problema ocultismului. Redactorul unui mare
săptămânal prezent la această reuniune a povestit că sora sa,
proprietară a unui castel în Silezia, vedea deseori o apariţie nocturnă. La
miezul nopţii, o tânără ieşea dintr-o sală, urca rapid scara şi dispărea în
culoar. La început această istorie nu m-a interesat prea mult deoarece
poveştile acestea cu strămoşi abundă. Deodată am fost izbit de numele
castelului care este Lubowitz. Şi mi-am amintit că apare într-o povestire
de-a lui Eichendorff. Scriitorul veghea împreună cu câţiva prieteni în faţa
sălii bântuite. În timp ce discutau, uşa s-a deschis, o tânără a ieşit şi a
urcat scara cu un pas uşor. Un servitor intrat în serviciu chiar în acea zi şi
neştiind nimic despre aceste apariţii, a crezut că este vorba despre o
invitată şi a urmat-o cu un felinar pentru a-i lumina calea. Un strigăt
pătrunzător a sfâşiat castelul. Imediat, Eichendorff şi prietenii săi s-au
precipitat în capul scării. Servitorul zăcea mort, cu groaza întipărită pe
faţă. Faptul se produsese în 1810. Ultima stăpână de la Lubowitz a
părăsit castelul în 1944, la apropierea ruşilor. Iată deci un spectru a cărui
apariţie constantă a fost atestată o perioadă de 134 de ani.
C94. Un tânăr pastor s-a instalat într-un presbiteriu. El şi soţia sa au
observat curând că un om roşcat stătea uneori seara în una din camere
şi dispărea imediat ce intra cineva. Se auzeau şi zgârieturi şi zgomote de
mătură pe coridor.Aceste fenomene au fost observate şi de vizitatori
ocazionali. Câteva informaţii culese precedentt au permis identificarea
omului roşcat cu fostul pastor care, după părerea oamenilor din sat
dusese o viaţă foarte zbuciumată. Tânărul său succesor nu s-a mulţumit
cu această informaţie. Împreună cu câţiva creştini fideli, au organizat la
prezbiteriu o reuniune de rugăciune permanentă, al cărei rezultat a fost
încetarea apariţiilor.

87
 C95. Cu ocazia reuniunilor la Berna mi s-a arătat o casă bântuită
închisă pentru că toţi cei care locuiseră în ea erau tulburaţi de apariţii
nocturne. Casa rămăsese goală de mulţi ani.
E16. Jung Stilling semnalizează, în expunerea teoriei sale despre
spiritism o casă care a fost bântuită timp de 300 de ani de o stafie care
aparţinea familiei. Noaptea se auzeau la etajul superior paşi grei ca cei ai
unui hamal. De asemenea a fost văzută de multe ori o siluetă de călugăr.
C96. Am fost chemat într-o zi la nişte oameni care aveau înclinări
creştine. Ei se plângeau că animalele lor erau mereu enervate de apariţii
nocturne. Cozile vacilor şi cailor erau împletite iar uneori dimineaţa,
vacile erau deja mulse, cu toate că porţile staulului fuseseră închise cu
grijă.
C97. Unul dintre colegii mei de la Pădurea Neagră a fost rugat într-o
zi să se ducă la o fermă. În fiecare noapte staulul era vizitat. Dimineaţa
cozile animalelor erau împletite, iar vacile mulse. Fermierul dublase
lacătele de la uşi iar uneori îi ordonase unui argat să stea de gardă, chiar
şi el petrecuse câteodată noaptea în staul dar degeaba. Stafiile se
manifestau mereu. În cele din urmă nu i-a mai rămas decât să-l invite pe
pastor pentru a se ruga în staul, şi a implorat protecţia şi binecuvântarea
divină. A trebuit ca pastorul să revină de mai multe ori pentru ca
manifestările să diminueze din intensitate.
C98. În clădirea şi în curtea unei ferme se produceau diverse
fenomene de telekinezie. Bucăţi de lemn zburau prin aer. Oalele se
rostogoleau ca şi cum ar fi fost aruncate de o mână invizibilă. Povestea
noii case bântuite s-a răspândit repede. Ziariştii s-au îmbulzit, o maşină
de radio a venit să facă înregistrări, specialiştii în probleme
parapsihologice s-au prezentat; şi rezultatul? un puşti de 13 ani a
recunoscut în faţa poliţiei şi a pastorilor că el arunca bucăţile de lemn şi
oalele pentru a-l enerva pe bunicul său. Însă sătenii au refuzat să admită
constatările poliţiei şi a celor doi pastori, pretinzând că mărturisirile au
fost smulse în timpul interogatoriului.
Eu am găsit practici ocultiste la baza tuturor fenomenelor de
apariţie pe care le-am putut analiza. În cazul C96 s-a stabilit faptul că
familia ceruse sfat şi asistenţă unui conjurator înainte ca stafiile să se
manifeste în staul.
C99. Într-o familie foarte cultivată aveau loc foarte des apariţii după
ora 11 seara. În timp ce toţi erau adunaţi şi bunica citea Biblia, uşile se
deschideau fără ca vreo pală de vânt sau vreo mână de om să fi fost
cauza. La ora culcării, bătrâna doamnă vedea deseori chipuri apărând la
geamul ei deşi camera ei se găsea la etajul 3. În casă mai aveau loc şi
alte manifestări supranaturale. Proprietarul, la început sceptic în privinţa
autenticităţii acestor fenomene, se precipita către uşă îndată ce se
deschidea, în încercarea de a elucida misterul. Uneori se auzeau pe
culoar paşi de bărbat care se apropiau cu toate că totul era închis cu
cheia. Situaţia a devenit atât de stresantă încât stăpânul casei a
cumpărat un dulău bine dresat. Lucru curios, animalul care lătra furios la
toţi noii veniţi începea să geamă şi să se ascundă în timpul apariţiilor.
88
 Am fost informat de situaţie şi mi s-a cerut sfatul. Am căutat să aflu
dacă şedinţe spiritiste avuseseră loc în casă. Nu era cazul. Atunci am
întrebat dacă unul dintre membrii familiei participase în altă parte la
asemenea şedinţe. Bătrâna a răspuns afirmativ. În tinereţea ei
participase deseori la un joc de societate, mesele care se învârtesc. Acest
răspuns mi-a ajuns pentru că ştiam deja despre legătura existentă între
practicile oculte şi incidentele de acest gen.
C100. O familie puternic tulburată de apariţii, mi-a cerut ajutorul. M-
am dus acolo şi ce-am văzut era teribil: pantofi, cămăşi, cerşafuri
îngrămădite în cuptor şi arse; cerneală vărsată peste carne afumată sau
în butoiul cu cidru; alcool şi apă răspândită pe pături, ouă sparte sau
furate din coteţ; bani, chei, obiecte de uz curent dispărute fără motiv
aparent, veşminte rupte etc. Familia pierduse sute de mărci în câteva
luni.
Nu era uşor să identificăm pe autorul acestor distrugeri. Datorită
încrederii familiei am putut să discut separat cu fiecare membru. Cinstea
şi dreptatea acestor oameni curajoşi îmi garantau seriozitatea
declaraţiilor lor. Trebuia mai întâi să vedem dacă pagubele erau
provocate de o persoană rău voitoare sau de cineva din familie. Nu putea
să fie vorba de cineva din afară , deoarece camera în care aveau loc
uneori prădările nu era accesibilă decât prin bucătărie unde stătea
familia. Totuşi, bănuielile s-au îndreptat către un membru al casei. Mai
multe discuţii ulterioare au revelat la acea persoană simptome clare de
inconştienţă psihogenă cu o tendinţă de a îndeplini fapte criticabile. Am
luat-o la mine în observaţie pentru câteva zile. Bănuiala a fost
confirmată. În camera ei s-au produs odată aceleaşi stricăciuni ca şi în
casa părintească. Incidente asemănătoare s-au produs şi în timpul unor
vizite în vecinătate. Ansamblul observaţiilor părea să dovedească faptul
că această femeie era autoarea tuturor dezordinilor. Totuşi rămânea o
obiecţie, un alibi de necombătut în favoarea ei. S-a stabilit că jafurile
aveau loc în absenţa tuturor, în special a persoanei suspecte. Rămânea
deci în această afacere o lacună imposibil de umplut în afara ipotezei
parapsihologice.
Din punct de vedere al vindecării sufletului, acest exemplu seamănă
cu exeprienţele deja citate. Bunicul acestei familii era conjurator şi se
servea de cărţile VI şi VII ale lui Moise. Trei dintre descendenţii săi suferă
de psihoze acute, care dovedesc o tradiţie familială ocultă. După discuţii
spirituale aprofundate, în casă a fost constituită o comunitate de
rugăciune zilnică. Dintr-odată distrugerile s-au diminuat şi după câteva
luni au încetat.
Noi considerăm deci aceste fenomene ca efectul practicilor oculte.
În ceea ce priveşte apariţiile constatate în perioade care depăşesc o viaţă
de om, ele fac să bănuiască existenţa centrelor de activitate
supranaturală.
Ca o concluzie parţială a documentării furnizate, putem formula o
primă teză.
Teza I:
89
 În cursul efortului de evanghelizare populară, evanghelistul
întâlneşte în vindecarea sufletului numeroase cazuri de activitate şi de
atingere ocultă, care dovedesc funcţiile şi relaţiile extrasenzoriale ale
sufletului uman.

CAPITOLUL III

REZUMAT AL CELOR MAI FRECVENTE CARACTERISTICI

ALE CAZURILOR DE OCULTISM

I Efectele pe care le suferă indivizii care exercită o activitate

ocultă
Acestui grup îi aparţin ocultiştii activi cum ar fi organizatorii de
şedinţe spiritiste, mediumii, ghicitorii sau conjuratorii.
1. Sfârşitul ocultiştilor activi. Aproape întotdeauna ei au un sfârşit
tragic: sinucidere, accidente mortale sau agonii teribile. Îndrumătorul
unui cerc spiritist din Würtenberg s-a spânzurat, animatoarea unui alt
cerc a trebuit să fie internată etc.
2. Fatalitate legată de familie şi de descendenţii ocultiştilor. În
familia ocultiştilor activi găsim deseori sechele timp de 3 sau 4 generaţii.
C101. Bunicul unei familii de conjuratori utiliza cărţile VI şi VII ale lui
Moise. Fiul lui a continuat tradiţia. Primul era încă perfect sănătos din
punct de vedere spiritual, în ciuda apariţiei anumitor tulburări psihice; în
schimb fiul a ajuns pradă obsesiilor şi nebuniei religioase. Nepotul era
încă şi mai fanatic. El a obţinut cheia bisericii unde se ducea la miezul
nopţii pentru a predica. Uneori apărea şi la predică, se îndrepta către
masa de comuniune unde se urca pentru a lua locul predicatorului. El
pretindea că distruge în acest fel blestemul care atârna asupra familiei
sale, datorită folosirii cărţilor VI şi VII ale lui Moise. În faţa adunării, câţiva
oameni îl coborau cu forţa şi apoi îl alungau. Acest om nu a avut
descendenţi şi nu putem şti care ar fi fost sechelele generaţiei 4.
3. Dezvoltare a capacităţilor mediumnice. Un efect secundar al
conjuraţiei, chiar dacă a fost practicată o dată sau de două ori, este
apariţia clarviziunii în generaţiile 2, 3, 4. Pactele cu diavolul bazate pe
sânge sau pe folosirea amuletelor favorizează de asemenea dezvoltarea
celei de-a doua vederi, mai ales în legătură cu spiritele.
Practicile oculte mai produc şi o intensificare a mediumnităţii. Patru
generaţii succesive de ocultişti activi dau naştere unui medium extrem
de puternic. La convertirea sa, o persoană care posedă acest dar poate
să-l piardă sau să-l păstreze. În viziunea sufletului trebuie să abordăm
viziunile religioase cu cea mai mare prudenţă, deoarece unele au mai
degrabă caracter mediumnic decât spiritual.

II. Consecinţe frecvente la individul supus influenţei oculte

a) duritate şi deformare a caracterului
-insensibilitate, egoism;
90
 -natură puţin sociabilă, închistată.
b) exasperare a pasiunilor
-sexualitate anormală;
-dispoziţie certăreaţă;
-înclinare către manii;
-avariţie şi cleptomanie.
c) boli psihice
-obsesie, melancolie;
-idei de sinucidere, crize de angoasă;
d) stare caracteristică de posedare
-furie distructivă, delir furios;
-tendinţă către acte de violenţă şi crimă
-posesiune demonică.
e) boli mentale
-ateism declarat;
-falsă devoţiune;
-dezgust faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciune;
-gânduri blasfematorii;
-nebunie religioasă.
g) fenomene inexplicabile în anturaj.

III. Repercursiuni ale ocultismului în locul în care este

practicat
Apariţia stafiilor în locurile locuite de ocultişti, uneori chiar după
moartea lor, constituie un fenomen foarte enigmatic. Ar trebui să
recurgem aici la o explicaţie supranaturală, doar dacă ştiinţa
parapsihologică nu găseşte într-o zi cheia misterului.

IV. Efecte suferite de cei care vin în ajutorul victimelor

ocultismului
C102. O tânără care venea dintr-un sat complet infestat de
ocultism, intrase şi ea, mai mult sau mai puţin direct, în aceste lucruri. Ea
a cerut o discuţie de vindecarea sufletului. După prăbuşirea celui de-al
Treilea Reich, perceptorul de la poştă a fost concediat din cauza ideilor
sale naziste şi înlcuit de sora fetei. Acest om s-a spânzurat. Cu toate că
sora ei nu era de vină cu concedierea lui, ea a fost hărţuită de atunci de
temeri. Seara vedea spectrul defunctului care o urmărea pe stradă.
Chinuită de aceste viziuni constante, ea a devenit neurastenică. Tânăra a
început să mijlocească cu ardoare pentru sora ei. Rugăciunile sale au fost
ascultate. Sora ei a fost eliberată de stafie, dar ea însăşi a suferit de pe
urma acesteia. În timp ce bolnava se restabilea şi primea puteri, tânăra a
suferit evoluţia inversă. Ea s-a decis atunci să ceară o discuţie. Doi ani
mai târziu am aflat că ajutorul fusese eficace.
C103. În cursul reuniunilor de evanghelizare în Elveţia, o femeie
greu încercată psihic, a venit să ceară sfat. Iată ce ne-a povestit. Cu
câţiva ani înainte, una dintre prietenele sale se îmbolnăvise. Neurologul a
diagnosticat o schizofrenie şi a ordonat internarea. Prietena ei,
91
interlocutoarea noastră, a mijlocit în favoarea ei. Pur şi simplu a asaltat
cerul. Rezultatul a fost ciudat. Simptomele s-au atenuat la pacientă care
a fost considerată vindecată. Dar creştina care mijlocise s-a îmbolnăvit şi
ea. Cu toate că era perfect lucidă, a fost grav atinsă psihic şi a trebuit să
se adreseze şi ea unui specialist.
Lechler consideră că mărturisirea unor păcate grave este de multe
ori o sarcină grea pentru un îndrumător spiritual. De aici s-ar fi născut
credinţa într-o posesiune contagioasă. Totuşi este mai mult decât atât.

V. Efecte indirecte asupra observatorilor de apariţii oculte

1. Atitudine negativă
În toate păturile societăţii întâlnim un mare număr de persoane care
consideră fiecare fenomen parapsihologic o şmecherie.
2. Confuzie aruncată în spirit de necunoaştere, subestimarea sau
creştinarea magiei.
Thielecke: "Un lucru e sigur, şi anume că diavolul nu-şi prezintă
cartea de vizită". Tactica oricărei seducţii este de a se arăta sub o
aparenţă atrăgătoare, de a nu-şi arăta niciodată adevărata faţă.
C104. În cursul unei serii de 10 conferinţe, am făcut într-o seară o
expunere despre ocultism. Colegul meu, foarte consternat, a afirmat că
nimic asemănător nu se petrecea în parohia sa. Astfel că aş fi primul care
atrage atenţia comunităţii asupra unei probleme inexistente. Eu am
rămas sceptic. Fără a face aluzie la opinia pastorului, am discutat cu
vechii creştini. Aceştia mi-au declarat că în sat magia era practicată
curent. Cel puţin 200 de persoane încercaseră să afle soarta dispăruţilor,
plimbând un pendul peste fotografia lor sau dându-i în cărţi.
Ignoranţa merge mână în mână cu subestimarea care considera
fenomenul ocultismului ca neofensiv.
C105. O fată de 15 ani suferea de o inflamaţie tuberculoasă a
şoldului. Deoarece medicina rămânea neputincioasă, mama ei a optat
pentru conjuraţia magică. Infirmiera a respins proiectul şi a sfătuit-o să
nu facă acest lucru, dar mama nu se lăsa înduplecată. Când sora
medicală l-a chemat pe pastor, acesta a răspuns «Lăsaţi-o să facă! N-o să
câştige nimic; nu-i decât o prostie». Conjuraţia a avut loc. «Prostia» a
adus o uşurare imediată - tânăra s-a vindecat. Dar cu ce preţ! Vindecările
magice nu sunt decât transferuri de la organic la psihic, ceea ce
declanşează un şir de boli şi mai grave.
Situaţia este şi mai rea atunci când chiar slujitori ai lui Dumnezeu
practică ocultismul.
C106. După război, un tânăr pastor a revenit din Rusia. În timpul
lungii sale captivităţi el învăţase cartomanţia, pe care a continuat să o
practice după întoarcerea sa acasă. Dădea în cărţi nu numai pentru
anturajul său, ci şi pentru oamenii din sat, prezentându-le viitorul şi
sfătuindu-i în privinţa deciziilor dificile. În cele din urmă, atraşi de
renumele său, veneau să-l consulte până şi oameni din satele vecine.
«Creştinarea» magiei pune şi ea o mulţime de probleme.

92
 C107. Un teolog bine cunoscut şi pe care de altfel îl stimez foarte
mult, a declarat că, colecţia de formule magice a lui Tennenbrouner este
o carte edificatoare. Faptul că aceste formule încep prin invocaţia
Trinităţii i-a dat această impresie.
C108. Un pastor pe care îl cunosc, fiind bolnav a consultat un
vindecător. În consecinţă a suferit tulburări psihice. În cursul activităţii
mele am putut constata de multe ori efectele dezastruoase ale acţiunilor
acelui magician.
C109. Cunosc o stareţă care în conversaţii se foloseşte de expresii
superstiţioase. Când o întreb ce mai face, răspunde «Bine, mulţumesc!
Dar să batem în lemn». Astfel, bate de trei ori în masă spunând «Diavol,
Diavol, Diavol!».
C110. Cu ocazia unei importante întâlniri pastorale, mi-a fost
prezentat un om despre care se spunea că este pios şi original. Era un
conjurator a cărui activitate malefică o cunoşteam de 20 de ani. El
exorciza vitele, conjura bolile, prevenea incendiile, practica viziunea şi
ghicitoria. M-am indignat în faţa bunei reputaţii ce îi fusese construită.
Opt zile mai târziu, pastorul satului său, mi-a semnalat în privinţa sa un
caz foarte recent, care mi-a confirmat protestul.
C111. O ţărancă din Pădurea Neagră mi-a spus într-o zi: «Domnule
pastor, eu fac precum dumneavoastră: dumneavoastră începeţi predica
printr-o invocaţie a trinităţii. Eu pronunţ cele trei nume divine întinzând
mâinile către animale. Adaug o formulă puternică şi ele se vindecă.
C112. De mai multe ori în Elveţia, în exerciţiul vindecării sufletului,
am avut de-a face cu trei călugări care practicau magia albă. Oamenii
veneau de departe pentru a-i consulta.
C113. Mulţi ani o creştină suferise de un rău organic. În cele din
urmă s-a adresat unui exorcist. Ea a fost uşurată fizic, dar din acel
moment s-au declanşat tulburări mentale. Era mereu tentată să-şi facă
rău. Aceasta a devenit o adevărată obsesie şi suferinţa a sfârşit prin a se
spânzura.
C114. Profesorul Brauchle scrie că există un mod popular de a face
negii să dispară prin sugestia indirectă. Ciobanii şi unele femei iniţiate
aplică cu succes această metodă. În realitate, sugestia disimulată de
care vorbeşte Brauchle este pur şi simplu magie. Cunosc multe reţete
magice folosite în acelaşi scop. Ele nu au nimic în comun cu metoda
sugestivă a şcolii psihosomatice.
În cele din urmă asistăm la o evoluţie asemănătoare celei pe care o
prezintă istoria lui Israel. Şarpele de aramă (Numeri 21:8) fusese dat ca
un semn al mântuirii şi o prefiguraţie a crucii (Ioan 3:14). Dar simbolul şi-
a pierdut sensul spiritual şi a devenit un fetiş. Ezechia a trebuit să
distrugă acest «Nehuştan» pentru că era pentru popor o ocazie de
idolatrie (2 Împăraţi 18:4).

Teza II

93
 Având în vedere coincidenţa constantă observată între tulburările
psihice şi atingerile datorate ocultismului, psihice, pe baza documentaţiei
prezentate, să avansăm următoarea concluzie:
Nu a fost spus totul despre raporturile profunde care există între cele
două fenomene în cauză, declarând că nu este vorba decât de o
sincronizare datorată întâmplării.

PARTEA A TREIA

Criticarea cazurilor prezentate

CAPITOLUL I

ÎNCERCARE DE ELIMINARE SISTEMATICĂ A CAUZELOR

DE EROARE ÎN ALEGEREA DOCUMENTAŢIEI

1. Capitolul consacrat modului de expunere a cazurilor a lăsat deja

să se înţeleagă modul în care se derulează confesiunea unei persoane
atinse de ocultism. În timpul discuţiei pastorul trebuie să se asigure de
luciditatea interlocutorului său şi de capacitatea lui de judecată. Este
vorba de impresii obiective sau subiective? Judecata individului este
influenţată de tulburări psihice, nervoase, sau mentale? Ţinând cont de
toţi aceşti factori, am căutat mereu să ne convingem de verocitatea
mărturisirilor: fie printr-o cerere de informare de la neurolog, dacă fusese
consultat, fie printr-o repetare a întrebărilor sub o altă formă, fie prin
reluarea investigaţiilor într-o ambianţă diferită.
C115. În timpul sarcinii, o tânără a fost chinuită de stafii. Mai multe
luni, zgomotul unor bidoane cu lapte târâte pe pământ la o lăptărie din
apropiere i-a produs impresia unei mulţimi de demoni gata să se arunce
pe ea şi să o ucidă. După mai multe discuţii pastorale a fost imposibil să
se descopere cauzele medicale sau parapsihologice ale acestor
halucinaţii auditive şi sentimentale.
În cele din urmă ne-am întrebat dacă modificările psihosomatice
datorate sarcinii nu erau la baza acestor stranii depresii. Ipoteza s-a
dovedit justă. După naşterea copilului, o nouă discuţie a permis
constatarea dispariţiei tuturor fenomenelor ciudate. Tânăra îşi regăsise
întreg echilibrul psihic anterior. Zgomotul bidoanelor cu lapte nu o mai
deranja deloc. Ar fi fost o eroare capitală, din punct de vedere al
vindecării sufletului, să atribuim o origine ocultă tulburărilor resimţite.
2. Posibilităţile de eroare din partea confesorului sunt şi ele
frecvente şi variate. Faptul de a influenţa confesiunea prin întrebările pe
care le pune ar fi pentru pastor o greşeală. Este cazul unui ecleziast care
provocase viziuni de demoni şi tulburări de personalitate, sugerând ideea
unei posedări. Ne putem întreba dacă există ocultişti care nu suferă nici

94
un prejudiciu psihic sau spiritual. Iată câteva concluzii trase după 15 ani
de experienţă:
a) Cei care au recurs la vindecarea sufletului nu sunt decât o slabă
minoritate. Majoritatea persoanelor atinse nu ştiu nimic despre motivele
oculte ale conflictelor lor interioare.
b) Există persoane care au o constituţie psihică destul de robustă
pentru a rezista la o dedublare a subconştientului. Însă situaţia lor
religioasă este compromisă.
c) Cei care practică ocultismul sunt convinşi în acelaşi timp că o
asemenea activitate nu le-a făcut nici un rău. Însă aceste persoane
mergeau altădată frecvent dacă nu regulat la biserică, dar apoi au
început să renunţe. Această rezistenţă disimulată este un sindrom tipic al
evoluţiei insiduoase a acaparării oculte. Este ceea ce apostolul Pavel
descrie în aceşti termeni: Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor
blestemate" (Romani 1:28) şi el vorbeşte în altă parte de cei care au o
"minte întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu" (Efeseni 4:18).
3. Trebuie reduse la minimum şi sursele de erori legate de
selecţionarea cazurilor. Exemplele noastre sunt extrase din discuţii
cerute de bolnavi: conversaţia începe cu o povestire spontană, urmează
un schimb liber de întrebări şi răspunsuri, şi se termină printr-un
interogatoriu conform schemei de anamneză. Informaţii culese de la
părinţi, prieteni, medici permit să se controleze exactitatea informaţiilor.
Documentele scrise şi mai ales scrisorile sunt şi ele puse la contribuţie.
C116. În capitolul care tratează despre baghetă şi pendul, am citat
exemplul unui căutător de izvoare confirmând rezultatele obţinute de un
coleg, în timp ce fiecare ignoră activitatea celuilalt. Şmecheria şi
înţelegerea prealabilă fuseseră eliminate prin chiar condiţiile experienţei.
Rezultatele au fost identice.
C117. Altă dată, capacităţile unui radiestezist foarte sigur de el au
fost puse la încercare. S-au repartizat 6 medicamente printre 18 săculeţi
de hârtie albă. Pendulul trebuia să arate printr-o mişcare circulară
remediile care îi conveneau manipulatorului, şi printr-o mişcare
oscilatorie pe cele care i-ar fi nefaste; imobilitatea sa ar marca
substanţele neutre. De două ori a fost plimbat pendulul peste fiecare
săculeţ. Rezultatul a fost total negativ. De două ori un medicament a fost
declarat favorabil, apoi invers. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu celelalte
medicamente. Nu s-a putut face nimic. Exeperienţa nu a fost deci
concludentă în ceea ce priveşte capacităţile radiestezistului. Din punct de
vedere psihologic, acest eşec era poate datorat indispoziţiei resimţite de
manipulator care cunoştea scepticismul meu, deoarece aceste persoane
sunt în general supersensibile.
În metoda de prezentare a cazurilor s-a recurs la o obiectivitate
extremă.

CAPITOLUL II

INFLUENŢA OCULTĂ EXAMINATĂ

95
 DIN PUNCT DE VEDERE PSIHIATRIC

Părerea psihiatrului joacă un rol preponderent în examenul critic al

exemplelor prezentate. Comparaţia între complicaţiile psihice de ordin
ocult şi sindromurile medicale corespondente se face în 3 timpi:
asemănare, diferenţă şi contrast.

I. Asemănarea
4 fenomene vor fi obiectul unei comparaţii sumare: halucinaţiile,
depresiile, obsesiile, stările de epilepsie.
1. Halucinaţiile
Psihiatria cunoaşte fenomenul halucinaţiilor - tulburări de senzaţii şi
de percepţii - în următoarele boli: hipotireoze, delir febril în maladiile
infecţioase, traumatisme craniene, leziuni ale organelor senzoriale,
toxicoze, boli ale trunchiului cerebral, psihoze de intoxicaţie, schizofrenie
etc.
În funcţie de cele 5 simţuri se deosebesc: halucinaţiile vizuale,
auditive, olfactive, tactile şi gustative. Contrar iluziilor care nu sunt decât
confuzii patologice şi alterări ale senzaţiilor, halucinaţiile sunt percepţii
fără excitaţii exterioare. După fenomene, Bleuler distinge halucinaţiile
teologice, sexuale, iritative, reflexe de destindere şi de defulare.
Un rezumat al datelor statistice arată că sechelele ocultismului sunt:
la conjuratori şi pacienţii lor se dezvoltă o viziune generalizată; «pactele
cu sânge» sau pactele cu diavolul favorizează viziunile de stafii;
participarea frecventă la şedinţe spiritiste şi consultarea ghicitorilor
produc fenomene de apariţii.
2. Depresiile
Există multe afecţiuni care atrag depresiile, cum ar fi: hipotireozele,
eventual unele cazuri de icter, boli vasculare, tulburări cardiace, afecţiuni
cerebrale organice etc. Există şi depresii psihogene: condiţii nefericite de
viaţă care provoacă depresii reacţionale; sau este vorba de reacţii psihice
la pubertate, la menstruaţie, la sarcină sau la menopauză. Astenia
pronunţată este şi ea o manifestare a nebuniei maniaco-depresive.
S-au constatat depresii în toate cazurile de activitate ocultă, cu
excepţia telepatiei spontane, viselor cu privire la fapte reale, radiesteziei
când aceasta se limitează la geofizică şi o anumită formă de viziune.
Când în vindecarea sufletului întâlnim depresiuni, trebuie mai întâi să
stabilim un diagnostic medical înainte de a trece la anamneza
raporturilor oculte.
3. Obsesii şi idei delirante
Fenomenul de obsesie şi de idei delirante se întâlnesc în cazurile de
traumatisme craniene, de tulburări, de nevroze obsesionale, de psihoze
etc.
Bolnavul îşi dă seama de caracterul ireal al imaginilor şi al ideilor
obsesive. Ideile delirante nu pot fi corectate atât cât durează starea în
care ele apar.

96
 În vindecarea sufletului, persoanele atinse de ocultism se găsesc
printre reprezentaţiile obsesionale, în afara fenomenelor psihiatrice,
scrupulele maladive, obsesia de a face legăminte, ura de convertire, de
confesie şi nevoia de a blasfemia.
La persoanele afectate de ocultism, ideile obsesionale sunt un
fenomen curent, mai ales când subconştientul a fost pus la contribuţie. În
toate cazurile de manie blasfematorie pe care eu le cunosc, o experienţă
ocultă se află în planul din spate.
4. Stările de criză
Ştiinţa medicală cunoaşte numeroase tipuri de crize şi de stări
asemănătoare: epilepsie caracterizată,
epilepsie psihogenă (isterie), crampe epileptiforme, contracţii provocate
de traumatisme obstreticale sau de tulburări ale metabolismului calcic
(blame), encefalită epidemică etc.
C118. O tânără pe care o cunoşteam suferea de crize provocate de
teama că nu-şi va găsi un soţ. Aceste crize se produceau doar atunci
când un tânăr se găsea destul de aproape pentru a o putea cuprinde în
braţe. Distanţa era mereu bine calculată. Psihiatrul consultat a
recunoscut imediat că era vorba de crize intenţionale.
În vindecarea sufletului găsim la ghicitori rigiditatea cataleptică. La
alţii delirul furios însoţit de o mânie turbată de distrugere; la ocultiştii
activi - fenomene de disociere provocate artificial.
O comparaţie între tulburările psihice de origine ocultă şi
sindromurile bolilor corespunzătoare face ca deseori să apară o anumită
asemănare a simptomelor, mai ales în unele cazuri de depresie sau de
obsesie. Această concordanţă îl obligă pe orice pastor care se ocupă de o
persoană atinsă de ocultism să ceară părerea unui specialist, atunci când
el nu posedă cunoştinţe medicale suficiente.

II. Diferenţă
Asemănarea relevată între cele patru stări maladive studiate aici,
nu este absolută, mai ales în ceea ce priveşte halucinaţiile şi stările de
criză. În detaliu apar caracteristici specifice. Diferenţa esenţială dintre
cele două tipuri de tulburări rezidă în faptul că fenomenele oculte sunt
suferite de persoane de altfel sănătoase la spirit. Distincţia este evidentă
mai ales în cazurile de depersonalizare. În psihiatrie, depersonalizarea
este o tulburare maladivă subiectivă, un sentiment de a nu mai fi "eu-
însumi", care caracterizează unele boli mentakle (schizofrenie,
melancolie) ca şi psihostenia. În parapsihologie, notăm diverse concepte
corelative cum ar fi participarea psihică, disocierea, dedublarea
conştiinţei. În primul caz este vorba de un proces patologic; în al doilea,
disocierea este o aptitudine psihică rară a unui subiect în bună sănătate.
În psihiatrie, personalitatea bolnavă suferă procesul în curs, în timp ce în
parapsihologie, "eul" sănătos este capabil să se disocieze sau, în cazuri
spontane, să fie şi obiect şi subiect.

III. Contrast
97
 Diversele cauze ale tulburărilor psihice necesită un diagnostic
diferenţiat şi de obicei o terapeutică specifică. Aceasta se aplică unui
contrast existent între tulburările psihice condiţionate de ocultism şi
sindromurile paralele ale maladiilor psihiatrice. Să luăm un exemplu:
nebunia indusă: bolnavul ia pe seama lui ideile unui bolnav mental din
anturajul său. Terapia constă în a despărţi cele două persoane şi rezultă
o vindecare rapidă a pacientului contaminat. În transferul ocult
rugăciunea pentru bolnavul psihic duce la slăbirea (prăpădirea)
mijlocitorului şi la restabilirea pacientului. În acest caz, izolarea este
inutilă, iar uneori cele două persoane nici măcar nu se văd. În nebunia
indusă nu există o vindecare a bolnavului mental, ci doar a celui
contaminat după izolare. În cazul de transfer ocult, bolnavul psihic poate
să se vindece, iar cel contaminat să rămână bolnav chiar după izolări,
până la punerea în funcţiune a unei vindecări a sufletului adecvate.

CAPITOLUL III

FENOMENELE OCULTE EXAMINATE

DIN PUNCT DE VEDERE PSIHOLOGIC

Rezultatele studiului nostru vor fi comparate cu tezele a trei

psihologi celebrii privitoare la trei fenomene magice: viziunea, posedarea
şi dedublarea tratate respectiv de Dr. Schmëing, profesorul de filozofie
Oesterreich, neurologul M. Prince şi psihologul W. Prince.

I. Opera populară a lui Schmëing despre viziune sau "cea de-

a doua vedere"
Teoria eidetismului
a) Eidetismul este o capacitate înnăscută. Ea ne permite să reţinem
imaginea unui obiect şi să îl percepem ulterior, după stingerea luminii
sau dispariţia lucrului, ca pe o realitate obiectivă, fie din memorie, fie prin
imaginaţie. Această formă de percepţie, comună în copilărie, dispare în
general la începutul pubertăţii. O asemenea dispoziţie se poate menţine
până la o vârstă înaintată la artişti, la persoanele cu o înaltă sensibilitate,
sau la indivizii a căror ereditate sau mediu înconjurător le-au întârziat
maturitatea. Este însă mai dificil de explicat viziunea premonitorie.
Schmëing atribuie ereditarilor o perceptivitate subconştientă extrem de
rafinată, o vedere teleologică profundă. Această aptitudine le-ar permite
să discearnă la prima privire, datorită unui fel de instantaneu psihic,
sfârşitul unei evoluţii şi să şi-o reprezinte ca pe o actualitate.
b) Eidetismul este deci un nou mod de revelaţie. Se poate ca
Dumnezeu să se descopere oamenilor prin ordinea naturală pe care a
creat-o chiar El. În munca sa de evanghelizare, predicatorul este deseori
asaltat de oameni care vor să-i povestească viziunile şi visele lor
religioase. Este o datorie ingrată, dar absolut indispensabilă, de a

98
dărâma iluziile lor pioase şi de a aduce aceste persoane la o credinţă
pură şi simplă în Dumnezeu. Schmëing furnizează o armă ştiinţifică
împotriva exaltaţiei, a sentimentalismului atunci când scrie: "Este
evident faptul că un mare număr de viziuni religioase se pot explica prin
eidetism şi sinestezie. Dar, Creatorul ne mai vorbeşte. Trebuie neapărat
să recunoaştem că El poate să se descopere credinţei într-un mod
autentic.
c) Pentru teolog, punctul crucial al studiului lui Schmëing se
situează în asocierea viziunii şi a magiei. Simptomele clasice ale
influenţei oculte se degajă din documentaţia prezentată:
Viziuni deprimante. După Schmëing majoritatea viziunilor
premonitorii se raportează la teme sumbre şi deprimante. El semnalează
că acest dar este legat de melancolie. Este semnificativ şi faptul că în
Germania de nord viziunea se numeşte anadkieken sau viziune de
nenorocire. Limitarea la subiecte sinistre: incendii, moartea, accidente,
războaie, catastrofe etc. este atât de marcantă încât Schmëing o
subliniază de mai multe ori. Reacţiile de angoasă şi de agresiune
resimţite de vizionari imediat după viziunile lor, intră în acelaşi context.
Coşmarele care însoţesc spiritismul şi conjuraţia se regăsesc la
eidetici. Acesta este un efect primar resimţit de persoanele supuse în
copilăria lor unui tratament magic.
Auzirea de lovituri şi de voci este un alt simptom comun viziunii şi
influenţei oculte.
O altă dezvoltare a fenomenelor eidetice este apariţia din fragedă
copilărie a viselor şi a viziunilor luminoase. Un vizionar percepea
fenomene luminoase încă de la vârsta de 4 ani; mai târziu, în timpul
studiilor, a avut halucinaţii acustice şi în cele din urmă a constatat că
avea un dar magnetic de vindecare. Deci predispoziţia eidetică îşi are în
mod clar rădăcinile în ocultism.
Apariţiile fantomelor constituie o altă categorie de fenomene
eidetice. Schmëing scrie (pag. 40) "Unii vizionari sunt capabili de a-şi
reprezenta, independent de realitate, fiinţe imaginare cum ar fi pitici,
animale, fantome, viziuni de ordin religios".
Următorul grad al facultăţii eidetice este asocierea viziunii cu
mediumnitatea. Un vizionar putea servi drept medium în şedinţele
spiritiste. În studiul lui Joensch, fenomenele metafizice desemnate prin
termenii de "aură", "corp astral", "radiaţie corporală", "participare
mistică" etc. primesc o interpretare eidetică.
Originea ocultă a fenomenului de vedere dublă se vede clar în ceea
ce este numit "excursia sufletului". Un vizionar afirma că duhul poate
părăsi trupul şi se poate duce în ţări îndepărtate. Astfel afirma că şi-a
vizitat nepotul la Algir şi fiul în Australia. În asemenea cazuri Schmëing
vorbeşte de o dedublare a Eului, de o disociere a conştientului.
Subconştientul se emancipează şi acţionează, în timp ce conştientul îşi
asumă rolul unui observator pasiv.
Şi în acest caz să notăm că fenomenele de dedublare se produc
deseori în urma conjuraţiilor magice şi a practicilor spiritiste.
99
 Un punct important în vindecarea sufletului este asocierea celei de-
a doua vederi cu folosirea vrăjilor protectoare, un fel de apărare magică.
Viziunile premonitorii merg deseori mână în mână cu conjuraţia. Printr-o
vrajă sau formulă magică se încearcă să se anuleze incendiul prevestit şi
să fie abătut asupra unei pietre, unui copac etc. Prin analogie, se
utilizează acest gen de incantaţie pentru a "transfera" bolile. Aceasta
este de fapt practica atât de răspândită şi de malefică a exorcismului
executat de vindecători.
În afară de ameninţarea de incendiu şi de boală, se încearcă să fie
transferate chiar şi predispoziţiile către viziune.
Eideticii observă şi anumite semne şi se folosesc de fetişuri. După o
credinţă populară, cea de-a doua vedere ar fi acordată celor care se nasc
la miezul nopţii, la Sfântul Selvestru, în noaptea de Paşte sau în cea de
Crăciun. În această privinţă mai sunt privilegiaţi copiii postumi, cei
născuţi prematur la 7 luni şi copiii puşi din nou la sân după înţărcare. În
numeroase regiuni această capacitate este asociată cartomanţiei,
folosirii zaţului de cafea şi chiromanţiei. Aici distincţia între eidetism,
superstiţie şi magie nu mai există. Această tendinţă magică este chiar
mai clară în recurgerea la fetişuri care trebuie să anuleze o anumită
nenorocire prezisă. Uneori se agaţă cearşafuri negre de bârnele
grajdurilor pentru a preveni orice deces anunţat. Toate aceste măsuri de
apărare au o trăsătură comună: omul încearcă să stăpânească destinul.
Pentru aceasta el trebuie să facă să intervină puterile superioare prin
mijloacele rugăciunii şi vrăjii.
Un argument serios în favoarea naturii oculte a eidetismului rezidă
în dezvoltarea unei psihoze a viziunilor magico-religioase. Conform
constatărilor vindecării sufletului, vederea dublă se manifestă deseori la
persoanele care au fost supuse unui tratament ocult. Semnele oculte,
consecutive conjuraţiei, sunt transmisibile până la a patra generaţie.
Astfel ereditatea nu este doar un termen de comparaţie, ci devine o
dovadă a afinităţii între viziune şi conjuraţie.
O dovadă suplimentară a caracterului ocult al acestei capacităţi
rezidă în diferenţa între eidetism şi halucinaţiile patologice. Schmëing
deosebeşte clar cele două fenomene: "Putem remarca imediat că în cea
de-a doua vedere nu este vorba de halucinaţii patologice, deoarece
imaginile eidetice, ca şi viziunile premonitorii apar la subiecţi în perfectă
sănătate". De altfel, Schmëing, după ce a studiat urmările halucinatorii
declanşate de schizofrenie, a conchis că vizionarii tipici nu sunt bolnavi
schizofrenici. Ei sunt perfect capabili de a se adapta realităţilor vieţii şi
unii dintre ei se remarcă prin realizări remarcabile şi o mare vigoare
intelectuală. Şi acolo vederea dublă este partenera ocultismului.
Amândouă se deosebesc de viziuni şi de halucinaţii care ţin de psihiatrie.
Schmëing aduce şi o documentaţie în ceea ce priveşte tulburările
funcţionale cauzate de actele de exorcism. Un vizionar percepea
fenomene luminoase şi avea vise premonitorii, viziuni şi revelaţii. De
asemenea el îndepărta prin magie ameninţările de deces pe care le

100
prevăzuse chiar el. Acest om avea o fiică surdo-mută şi a avut o viziune
care îl anunţa că va muri de apoplexie.
Schmëing recunoaşte că religia joacă şi ea un rol. "La limita
meridională a regiunii în care viziunile sunt frecvente, vizionarii riscă să
intre în conflict cu autorităţile. Prin contrast în regiunile Frizei
septenţionale, târziu creştinate, unde multe credinţe vechi au subzistat,
acest conflict nu ar risca să se producă, şi ar fi chiar neînţeles de
populaţie". Frecvenţa cazurilor de viziune printre băştinaşi provine şi din
faptul că ei aparţin unuia dintre triburile germanice, cele mai refractare
la creştinism. Iată deci un psiholog care recunoaşte că vederea dublă se
întâlneşte mai frecvent într-o ambianţă păgână, a cărei tendinţă
fundamentală este recurgerea la magie. Acest autor confirmă indirect
faptul notând că, lucru curios, în Suab, ţara viziunii de la Prevorist şi
Blumbardt, se găsesc puţini vizionari. Aceasta se explică prin faptul că
Suab este o regiune în care pietatea şi ataşamentul faţă de biserică sunt
profund înrădăcinate. Ocultismul înfloreşte foarte greu atunci când
predomină influenţa Cuvântului lui Dumnezeu. Aceste concluzii ale unui
psiholog ne duc încă odată la constatarea că eidetismul are baze oculte.
Fără să vrea sau chiar fără să ştie, Schmëing aduce dovezi în
sprijinul tezei deseori confirmată de experienţa pastorală, că viziunea
este doar un efect primar sau secundar al conjuraţiei magice. Prin efect
primar se înţelege dezvoltarea vederii duble la adulţii care au suferit în
copilărie un tratament magic. Prin efect secundar se înţelege apariţia
predispoziţiilor eidetice la a treia sau a 4-a generaţie din stirpea
conjuratorilor.
Însă profeţii şi apostolii din Biblie nu erau ghicitori. Apariţia Celui
Înviat în faţa a 500 de martori, de exemplu, nu era o halucinaţie colectivă
ci un eveniment obiectiv.

II. Opera profesorului Oestirreich despre posesiune

Profesorul Oestirreich studiază într-un mod detaliat caracteristicile,
forma, natura, naşterea şi vindecarea posesiunii.
Manifestarea exterioară a stării de posesiune este o metamorfoză
completă a personalităţii. Subiectul pare dominat de o individualitate
străină. Simptomele trecerii de la o personalitate la alta sunt
următoarele: schimbare bruscă a expresiei chipului, care trece de la
amabilitate la un rictus hidos, schimbare subită a vocii şi adoptarea unui
nou mod de a fi şi de a simţi. Această triplă modificare este însoţită în
general de tulburări motorii violente: accese de delir furios, agitaţie
dezordonată a membrelor, contorsiuni, nebunie distructivă, acte de
brutalitate faţă de anturaj. Uneori chiar copii sau femei fragile pot
înfrunta 4 bărbaţi. Din punct de vedere religios, este semnificativ faptul
că cei posedaţi, blasfemează şi blesteamă deseori Trinitatea (Treimea) şi
îşi manifestă aversiunea în ceea ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu.
În ceea ce priveşte aspectul subiectiv al posesiunii, Oestirreich
deosebeşte forma somnambulă şi forma lucidă. Forma somnambulă este
caracterizată de pierderea stării conştiente primare şi ieşirea la
101
suprafaţă, în cursul paroxismului, a unui al doilea "Eu". Trecerea se
produce fără nici o tranziţie, brusc. Starea conştientă primară şi memoria
dispar. În cazul posesiunii lucide, pacientul rămâne total conştient. În plin
paroxism el îşi observă propria criză, fără a putea stăpâni fenomenele pe
care le consideră străine de el însuşi. Conştiinţa rămâne clară în
întregime.
În ceea ce priveşte originea posesiunii, ea poate fi dublă: fie
involuntară, fie provocată cu intenţie de magie sau sugestie. Această a
doua posibilitate se întâlneşte la preoţii-vrăjitori ai populaţiilor păgâne şi
la mediumii spiritişti.
Putem distinge şi între posesiune şi obsesie. Obsesia este termenul
mai general, care cuprinde toate stările de constrângere, inclusiv
posesiunea. Prin posesiune se desemnează somnambulismul diabolic,
stare în care victima resimte a doua identitate ca pe o prezenţă
demonică.
Problema cea mai delicată este cea a naturii posesiunii. După
Oestirreich, numitorul comun al acestor stări diferite nu este dedublarea
personalităţii, ci o transformare funcţională a eului normal. El exclude
deci intruziunea unei a doua personalităţi în conştientul subiectului. Deci
ar fi vorba de o modificare a stării conştiente primare. Oestirreich se
exprimă în aceşti termeni: "În cazurile de posesiune numită demoniacă,
se dezvoltă în psihicul bolnavului o personalitate secundară, a cărei
acţiune autonomă este contrară voinţei individului. Acesta pierde
controlul unei porţiuni considerabile din reacţiile sale şi se vede forţat să
joace cu această parte a persoanei sale rolul unui demon". În optica lui
Oestirreich, esenţa posesiunii nu este deci dominaţia unui spirit străin, ci
o constrângere nevrotică, aceasta obligând subiectul să se supună în
ciuda voinţei lui, unui proces psihic intensiv. În privinţa originii acestui
proces, Oestirreich evocă posibilitatea unei dezvoltări maximale a
subconştientului. Posesiunea ar fi astfel o sincronizare între conştient şi
subconştient care atinge limita dezvoltării lui şi se manifestă cu
intermitenţă. În momentul paroxismului există chiar subordonarea
conştientului faţă de subconştient, ale căror roluri sunt inversate. Trebuie
deci să existe mecanisme de inversiune în psihicul bolnavului.
În antichitate, posesiunea nu implica în mod necesar tulburări
psihice. Atingerile fizice erau deja atribuite influenţelor demonice. Chiar
şi azi unii primitivi consideră că boala corporală este o formă de
posesiune. Vraja de apărare se concentrează în consecinţă asupra
expulzării spiritelor malefice. În Evul Mediu exista concepţia că doar
dezordinele psihice se datorau unei intervenţii demonice. În epoca
modernă se adoptă o a treia concepţie «civilizată, ştiinţifică» conform
căreia, deoarece nu există posesiune diabolică, nu ar fi decât fenomene
de dedublare şi de obsesie. Există şi o a 4-a obsesie, puţin răspândită,
conform căreia explicaţiile psihopatologice sunt insuficiente pentru a
lumina toate problemele ridicate. În epoca în care se credea forte tare în
puterile infernale, frica de demoni şi convingerea de a fi la bunul lor plac,
erau de ajuns pentru a provoca o stare de posesiune, printr-un fenomen
102
de autosugestie. Influenţa sugestivă a unei terţe persoane poate acţiona
în acelaşi sens.
O a doua posibilitate ar fi că posesiunea se propagă prin
contaminare psihică. S-a constatat deseori că antrenajul persoanelor
atinse era şi el afectat. Aceasta explică epidemiile de posesiune şi
contaminarea preoţilor exorcişti. Se constată acest fenomen în psihiatrie
la nebunia prin inducţie. Reacţiile isterice voluntare sunt şi ele un gen de
imitaţie. Instinctul normal care îi determină pe copii să îşi copieze
anturajul ridică o tendinţă analoagă.
După Oestirreich, un al treilea factor poate determina posesiunea: o
predispoziţie înnăscută. Uneori există în sânul aceleiaşi personalităţi
două tendinţe paralele opuse şi totuşi coexistente, care sunt activate
rând pe rând în funcţie de evenimente sau de impulsurile primite.
În al patrulea rând, posesiunea poate fi cauzată de o halucinaţie, un
vis răvăşitor, sau o nebunie reziduală, provenind dintr-un delir febril la un
individ foarte instabil sau foarte credul. Acesta poate fi cnvins atunci,
după o concepţie primitivă, că un spirit malefic s-a instalat în el.
În cazurile de contagiune psihică, psihiatrul recomandă izolarea
bolnavului. Este cel mai bun mijloc de a asigura vindecarea. În cazurile
de sugestie sau de autosugestie, ideia fixă îşi pierde în general din forţă
printr-o explicaţie raţională sau printr-o sugestie contrară. Convingerea
de a nu mai fi posedat este un antidot eficace. Oestirreich scrie: "Dacă
reuşim să suprimăm opresiunea printr-un mijloc artificial, înseamnă că
era de natură sugestivă". Exorcismul ar fi astfel opusul posesiunii. În
cazul de nevroză obsesională, terapeutica este mai dificilă. Oestirreich
citează un caz de vindecare psihologică, aplicată unui posedat care
suferea de remuşcări ca urmare a unui adulter. Sub hipnoză, i-a fost
arătată soţia lui care îi acorda o iertare totală. Posedatul şi-a regăsit
sănătatea. Pe planul vindecării sufletului acest procedeu este foarte
contestabil, deoarece complexul de culpabilitate a fost compensat
printr-un tratament hipnotic, fără a fi rezolvat cu adevărat în faţa lui
Dumnezeu, sau în faţa oamenilor.
Autorul asimilează posesiunea unei stări de obsesie psihică. Ea este
pentru el un vast complex de constrângere interioară. Concluzia cărţii
sale este extrem de semnificativă: «Din nefericire, cunoaşterea actuală a
stărilor parapsihice este mult prea limitată. Până la o informare mai
amplă, nu putem decât să amânăm răspunsul la aceste întrebări. O
interpretare pur negativă, care facilita foarte mult critica istorică
raţionalistă a tuturor cazurilor menţionate, nu mai poate fi susţinută fără
restricţie, în zilele noastre".

III. Opera lui M. şi W. Prince despre dedublarea

personalităţii
5 probleme ne vor reţine mai des atenţia: natura dedublării
conştientului, cauza sa, dedublarea, efectele psihice, diferenţele în raport
cu psihozele.

103
 a) M. Prince examinează natura dedublării conştiinţei unei studente
neurastenice, d-ra Beanchomp. După un şoc psihologic, personalitatea ei
a suferit o schimbare atât de profundă încât, momentan, a uitat anumite
lucruri pe care le cunoştea, cum ar fi limba franceză. Structura ei psihică
s-a dezintegrat, şi câmpul ei de conştiinţă s-a scindat în 3 sau 4 nivele
diferite. După un studiu aprofundat, M. Prince a ajuns la următoarele
concluzii:
«Dedublarea conştiinţei semnifică o încetare a activităţii centrilor
cerebrali şi a nodurilor centrale, şi prin consecinţă o ruptură între aceste
diferite centre.
Subconştientul poate asuma rolul unei veritabile personalităţi
autonome, şi se poate manifesta printr-o acţiune comună sau
independentă în raport cu veritabilul conştient, în timp ce celelate
personalităţi sunt adormite.
Nu trebuie să asimilăm neapărat "Eul" hipnotic subconştientului».
Esenţialul acestor concluzii este constatarea existenţei autonome a
subconştientului, care a menţinut mulţi ani până la fuziunea diverselor
nivele ale conştiinţei.
b) În ceea ce priveşte cauza unei asemenea disocieri, un răspuns a
fost indicat deja. O zdruncinare psihică a provocat la d-ra Beanchomp un
proces de dizlocare a conştiinţei primare. M.Prince foloseşte imaginea
prismei. Cum aceasta descompune lumina solară în cele 7 culori ale
spectrului, la fel un şoc psihic produce o fragmentare multiplă a
conştiinţei primare. În cazul Doris Fischer, M. Prince a putut releva 3
şocuri: la vârsta de ??? ea a avut o cădere puternică; la 17 ani a suferit
un traumatism psihic la decesul mamei sale; la 18 ani a căzut din nou.
Psihologul presupune că acest al treilea şoc a dereglat un grup de
neuroni. În cazul pastorului Hanua, acesta a căzut din maşină şi s-a lovit
violent la cap. După 2 ore de comă, s-a trezit cu o dedublare de
conştiinţă, care a putut fi vindecată după un tratament prelungit.
Există diverse feluri de disociere, după cauză, grad de gravitate,
şanse de vindecare şi tip. Rolul factorilor psihici este foarte important
pentru noi. Un impuls al acestei ordini poate rupe unitatea personalităţii,
ale cărei fragmente separate duc o existenţă independentă şi cel mai des
se opun între ele. Aceasta ar fi o aplicaţie a principiului fundamental al
magnetismului, în care 2 poli de acelaşi sens se resping. Experienţa ne
arată că tulburările psihice secundare survin de fiecare dată când
subconştientul a suferit o influenţă magică. "Excursia sufletului" este o
dedublare. Materializările produse de mediumi sunt un dublu proces de
disociere. Mediumul emite energie psihică şi concentrează astfel
subconştientul participanţilor la şedinţă, producându-le o uşoară
disociere.
c) Despre d-ra Beanchomp ni se spune că, pentru diversele efecte
de dedublări de care suferea, se găseau şi numeroase fenomene
parapsihologice cum ar fi scrierea autonatică, ghicitoria cu ajutorul unui
glob de cristal, halucinaţiile etc. Putem deduce că există o asemănare

104
între efectele disocierii şi fenomenele oculte al căror numitor comun este
stimularea subconştientului şi dezvoltarea autonomiei sale.
Dedublarea conştientului şi mediumnitatea sunt amândouă procese
de disociere. Nu există decât o diferenţă: disocierea conştiinţei se
produce independent de voinţa subiectului, în timp ce fenomenele
mediumnice se datorează în general unei decizii conştiente sau
inconştiente a vizionarului.
d) În ceea ce priveşte consecinţele psihice, se constată o analogie
între tulburările mintale şi particularităţile caracteristice care însoţesc
diferitele tipuri de disociere. M. Prince spune despre d-ra Beanchomp că,
«centrul său conştient III» distingea tot ceea ce elaborase «centrul său
conştient I». Furia distrugătoare este un efect secundar frecvent al
influenţei oculte. Urmările tipice ale disocierii, ca şi ale acaparării oculte
sunt: dorinţa de sinucidere, iritabilitate, repulsie faţă de Biserică şi
religie. Cazul lui Doris Fischer prezenta trăsături asemănătoare. Ea avea
accese de delir furios şi de mânie distructivă. Religia era pentru ea un
non-sens.
e) Din punct de vedere medical relaţia între disociere şi psihoză este
interesantă. Psihologul W. Prince subliniază contrastul dintre fenomenele
de disociere şi bolile mentale.
Profesorul Oestirreich scrie: «Cărţile consacrate schizofreniei nu
figurează în general în bibliografia cazurilor de disociere psihică pură
deoarece, fenomenele în aparenţă asemănătoare pe care le prezintă
sunt categorie de altă natură».
Schmeing subliniază corelaţia strânsă dintre eidetism şi magie.
Oestirreich încearcă să reducă posesiunea la stări agresive, dar lasă în
gol interpretarea cazurilor inexplicabile din punct de vedere raţional.
Prince dovedeşte posibilitatea unei existenţe autonome a
subconştientului şi constată afinitatea dintre disocierea personalităţii şi
mediumnitate. În ceea ce priveşte cauza acestei disocieri, Prince
conclude că traumatismele organice şi psihice pot fi factori determinanţi.
Schmeing demonstrează indirect că practicarea magiei produce
modificări psihice care antrenează dezvoltarea facultăţilor mediumnice
sau apariţia tulburărilor mentale. Oestirreich aduce tot dovada indirectă
a faptului că, în legătură cu fenomenul posesiunii, o explicaţie pur
raţională duce la absurd. În numeroase pasaje ale cărţii sale se poate citi
printre rânduri posibilitatea unei explicaţii supranaturale. În afară de
legătura dintre disociere şi mediumnitate, Prince luminează un fenomen
foarte important, acela al dezintegrării personalităţii din cauza unui şoc.
Aceasta se poate pune în concordanţă cu numeroasele cazuri de
vindecare a sufletului în care disocierea rezultă din influenţa magică,
executată de persoane care nu sunt medici. Astfel, concluziile
psihologilor laici vin să confirme punctele esenţiale ale studiului nostru.

CAPITOLUL IV

REZULTATELE CERCETĂRII PARAPSIHOLOGICE

105
 I. Realitatea obiectivă a fenomenelor oculte
În cercetarea parapsihologică se deosebesc două curente, după
metodele folosite şi subiecţii examinaţi. Una dintre şcoli face
experimentaţie, cealaltă observă sistematic crizele spontane.
1. Cercetările lui Schrenck-Notzeng
Realitatea obiectivă a fenomenelor de materializare a fost
confirmată în două moduri. Mai întâi, un mare număr de fotografii
sprijineşte existenţa formaţiilor ectoplasmice. Examenele microscopice
au fost şi mai concludente. Analiza reziduurilor executate de
laboratoarele din München a demonstrat prezenţa deşeurilor de celule
epitalide diverse, cu sau fără nucleu. Fără nici o îndoială este vorba de
materie organică, altădată vie, şi nu de produse anorganice cum ar fi
textile, hârtie, cauciuc etc. care ar fi servit la o punere în scenă.
Realitatea obiectivă a fenomenelor este confirmată şi de amprentele pe
parafină şi de constatarea greutăţii.
2. Experienţele lui Rhine
El a făcut din cercetarea parapsihologică o disciplină de laborator.
Pentru a determina până unde se întind limitele spiritului uman, el a
făcut sute de mii de experienţe. Studiind relaţiile reciproce şi ale
materiei, Rhine a descoperit că acţiunea spiritului omenesc se întinde
mult mai departe decât fusese admis până atunci. Spiritul posedă în sine
capacitatea de a acţiona asupra materiei, astfel încât se poate vorbi de
psihokinezie.
Teoria lui Rhine este că un subiect pe deplin conştient furnizează
cele mai bune performanţe psihokinetice. Aceasta reprezintă o inovaţie
în raport cu vederile tradiţionaliste, care concepeau fenomenele de
dedublare doar ca efecte ale dezintegrării sau ale disocierii. Rhine
recunoaşte totodată că teza sa nu e valabilă decât în cazurile spontane.

II. Preponderenţa factorilor inconştienţi

Disertaţia profesorului Bender: "Automatisme psihice" ne poate
orienta în direcţia cea bună.
Bender porneşte de la «dansul paharului», deseori practicat ca un
joc de societate şi examinează răspunsurile astfel obţinute. Pe baza
introspecţiei şi a atitudinilor observate, el reuşeşte să dovedească faptul
că enunţarea automatică a literelor alfabetului este de fapt o
performanţă intelectuală care se îndeplineşte fără ştirea celui care se
pretează experienţei. Un asemenea proces este produsul unei disocieri
psihice subconştiente. Această descoperire era un început promiţător
pentru studiul experimental şi psihologic al diverselor fenomene
parapsihologice, cum ar fi: viziunea, ghicitoria cu ajutorul unui cristal,
percepţia extra-senzorială, criptomnezia, hipermnezia, criptoscopia,
depersonalizarea, posesiunea, mediumnitatea, «excursia sufletului»,
halucinaţii, somnambulism etc. În studiul său, Bender ajunge la
următoarele concluzii:

106
 a) Urmând experienţa lui Gurney, el demonstrează capacitatea de a
raţiona şi autonomia subconştientului. Conştientul şi subconştientul pot
desfăşura în acelaşi timp două activităţi cum ar fi recitarea imnului de
stat şi rezolvarea unei probleme.
b) Pe baza cercetărilor sale, Bender consideră hiperstezia,
hipermnezia, criptestezia şi criptomnezia ca pe nişte performanţe
excepţionale ale subconştientului. Acesta poate înregistra senzaţii
periferice şi poate institui aceste percepţii sublimând în favoarea unei
impulsii corespondente.
c) În acelaşi mod, Bender consideră dedublarea personalităţii sau
depersonalizarea ca pe contrariul posesiunii pe plan psihiatric. El scrie:
«Nu e rar ca prin acte automatice subiectul să manifeste trăsături de
caracter pe care personalitatea sa normală nu le posedă deloc. Aceasta i
se pare uneori atât de aberant şi de străin de el însuşi încât atribuie
aceste gânduri şi dorinţe unor puteri exterioare. Totuşi acest fapt nu
constituie neapărat un simptom patologic şi nu trebuie confundat cu
constrângerea care ţine de schema psihiatrică a posesiunii.
d) Forma cea mai spectaculară a disocierii apare în fenomenele de
materializare. «Vedem astfel energia psihică disociată afirmându-se ca o
personalitate autonomă, un EU independent, astfel încât rezultă o luptă
între cele două părţi dezintegrate. În cazurile extreme s-a constatat
prezenţa a 5 pseudo-personalităţi foarte bine organizate, întreţinând
raporturi extrem de complexe. Tendinţa de a construi o personalitate
operând sinteza elementelor psihice disociate se remarcă frecvent la
subiecţi perfect normali, cu ocazia scrierii sau silabisirii automate. La
şedinţele spiritiste aceste personalităţi artificiale trec drept încarnări ale
defuncţilor şi se străduiesc să-şi demonstreze identitatea. Destul de rar
ele furnizează o cantitate uimitoare de informaţii verificabile, pe care
mediumul nu le-ar putea cunoaşte prin simţuri».
Această scurtă prezentare a celor 4 domenii explorate de Bender
arată că psihologia experimentală a subconştientului este un instrument
indispensabil pentru explorarea faptelor oculte. Aproape toate formele de
ocultism sunt manifestări active sau pasive ale disocierilor artificiale, ale
funcţiilor active sau receptive ale subconştientului.

III. Avertisment împotriva unui diagnostic prematur al

posesiunii demonice
Ocultiştii convinşi, spiritiştii şi din păcate şi creştinii simpli conchid
adesea fără a se gândi, că este vorba de prezenţa spiritelor şi demonilor,
chiar atunci când nu e necesar să se ajungă până acolo. Trei lucruri ne
vor împiedica să mergem la o explicaţie prea uşoară a intervenţiei
spiritelor.
a) Mai mulţi savanţi au recunoscut deja că mai multe medicamente
sau droguri modifică facultăţile psihice sau subconştiente ale persoanelor
cu dispoziţii mediumnice. Schmeing indică de exemplu faptul că o doză
de calciu atenuează darul celei de-a doua vederi. Viziunea ar fi în acest

107
caz o tulburare a metabolismului calcic. Cofeina creşte capacităţile
persoanei supuse testelor.
b) Succesul neurologului Prince în tratarea pacientei sale, d-ra
Beanchamp constituie un argument în plus împotriva unui recurs
prematur la teoria influenţei demonice. După luni de studiu, Prince a
reuşit să cunoască diferitele nivele care se manifestau în conştiinţa
tinerei şi să obţină astfel vindecarea.
c) Un pastor celibatar asista la o şedinţă de «dans al paharului». În
afara participanţilor masculini, se găsea acolo şi o tânără evreică roşcată.
După diverse întrebări şi răspunsuri, cineva a avut indiscreţia de a
întreba pe cine va lua de soţ tânăra persoană? Imediat, paharul a silabisit
numele pastorului. Acesta s-a apărat râzând şi a declarat că era deja
logodit. Paharul se înşelase deci. Foarte probabil unul dintre participanţi,
pentru a face un serviciu tinerei, mişcase paharul prin psihokinezie. Un
astfel de exemplu arată că mişcările paharului sunt provocate de o
influenţă umană, fără a fi necesar să le explicăm printr-o intervenţie a
spiritelor.
Deci, se impune o concluzie: de îndată ce factorii fiziologici,
psihologici şi subconştienţi sunt în joc, este inutil să se recurgă la o
intervenţie problematică a puterilor supranaturale.

IV. Cazul limită al fenomenelor inexplicabile

1. Sfârşitul respingerii raţionaliste
Unul dintre reprezentanţii cei mai radicali ai acestei tendinţe este
doctorul Gulat Wellenburg, care studiază medicamentaţia fizică. Opera sa
trădează decizia de a nega total faptele de care ne ocupăm. El încearcă
să aducă toate fenomenele parapsihologice la un numitor raţional. Când
nu reuşeşte, el acuză mediumii de şmecherie şi experimentatorii de
magie medievală, declarând inadecvate verificările întreprinse.
O a doua formă de negaţie raţionalistă consistă în împingerea
limitelor normale ale celor 5 simţuri dincolo de ceea ce poate fi conceput
din punct de vedere psihologic.
2. Incertitudinea poziţiei raţionaliste reflectată de teoriile asupra
viziunii.
O a doua atitudine în faţa faptelor inexplicabile, constă în căutarea
raporturilor obiective dintre fenomenele parapsihologice. Criteriul de
bază nu este negaţia raţionalistă, ci mai degrabă căutarea unei concepţii
cât mai raţionale. Wilham James spunea: «Este clar că nici o explicaţie
mistică nu trebuie încercată atâta timp cât o interpretare naturală a
faptelor rămâne plauzibilă.
Trucajul. Viziunea este considerată o şmecherie. Iată un exemplu.
C120. În cursul unei seri recreative, un vizionar a scris pe o tablă un
număr din 6 cifre. Apoi a luat o foaie de hârtie şi a cerut unui membru din
asistenţă să scrie pe ea un număr din cinci cifre. Şi a făcut la fel cu
ceilalţi 3 participanţi. Al cincelea a fost rugat să facă adunarea . Totalul
corespunde numărului de 6 cifre notat pe tablă. Soluţia enigmei: foaia
fusese pregătită. Pe verso figura o serie de numere a căror sumă fusese
108
calculată dinainte. Apoi ea fusese întoarsă înainte de a fi prezentată celui
de-al cincelea participant. Un alt truc bine cunoscut este acela al oglinzii
aşezate în aşa fel încât vizionarul, întorcându-se cu spatele la asistenţă,
poate descrie toate mişcările făcute în spatele lui.
Viziunea tehnică. Un aparat perfecţionat care serveşte la
examinarea germenilor din ouăle de pasăre, embrioscopul, permite şi
descifrarea unei scrieri prin opt foi de hârtie. Tot astfel, o scrisoare
aşezată într-un plic închis poate fi citită dacă plicul este umezit cu alcool.
Un alt exemplu este cel al cernelei simpatice care nu lasă nici o urmă în
momentul scrierii, dar care devine vizibilă atunci când pagina este
apropiată de foc sau umezită în lapte sau lămâie.
Oracolele în dublu sens. Prezicerile multor vizionari sunt
recunoscute pentru ambiguitatea lor. Arta vizionarilor consistă în lăsarea,
prin prudenţa expresiilor, unei părţi deschise oricărei posibilităţi.
Prezicerile care se realizează din întâmplare. Setea de miracol şi
închinare populară către magie sunt atât de mari încât un succes
compensează 100 de eşecuri. Este metoda tuturor loteriilor şi a tuturor
adepţilor ocultismului.
Capacitatea de deducţie. Unele persoane reunesc o sensibilitate
extremă cu un profund discernământ al orientării finale a lucrurilor. Ele
prind intuitiv o situaţie şi trag cncluzia cât ai clipi, printr-un fel de
raţionament instantaneu.
Interpretarea reflexelor musculare
C121. În cursul unei şedinţe, un vizionar, căutând un ceas ascuns,
apucase mâna unuia dintre cei prezenţi.
Contracţiile musculare inconştiente ale acestuia l-au ghidat pe ghicitor
către ascunzătoare. De obicei întreg publicul
contribuie la uşurarea sarcinii căutătorului prin priviri, mimică etc.
Viziunea, fenomen telepatic. Transmiterea gândirii explică multe
cazuri de viziune. Pentru a evita orice conexiune telepatică, nici
experimentatorul nu trebuie să ştie nimic despre obiectele pe care
trebuie să le descopere ghicitorul.
Sensibilitate mărită a ochiului la lumină. La anumite persoane există
un decalaj în pragul sensibilităţii retiniene, care permite perceperea
excitaţiilor de o intensitate mai mică decât cea normală.
Raport între viziunea şi optica biologică. Ochiul nostru posedă două
sisteme de percepţie şi de utilizare a luminii. Unul este adoptat vederii
diurne, celălalt vederii crepusculare. La apus are loc o substituire a unui
mod de vedere cu celălalt. Dacă culorile, contururile, distanţele, relieful
dispar, ochiul nu mai percepe decât imaginile sumbre, estompate,
nebuloase. Aceasta explică numeroase poveşti cu fantome.
Sinestezia. După unii, există o relaţie mai mult sau mai puţin
strânsă, o simbioză între diferitele simţuri. De exemplu, unii muzicieni,
atunci când asculta muzică bună văd imediat un joc de culori. Este ceea
ce se cheamă «audiţia colorată». De exemplu, la apus, printr-un fenomen
de optică, sau printr-o simplă iluzie, silueta nesigură a unei salcii poate

109
deveni un monstru ameninţător care, printr-un reflex simultan de
sinestezie , începe să vorbească sau să mârâie.
Teoria reversibilităţii. Este vorba de un fel de senzaţie inversă care
dirijează energia creierului către retină, unde este transformată în unde
luminoase, provocând astfel o apariţie exterioară observatorului.
Vizionarul vede deci lucruri care sunt de fapt produsul propriului său
psihic.
Emanaţia unei energii psihopsihice. Kotek, precedat de Mesmer,
admite, paralel cu gândirea, existenţa unei emanaţii a razelor cerebrale.
Plexul solar. Puysegier, discipol al lui Mesmer, declara că plexul
solar - un ţesut în submucoasa intestinală - este sediul unui al şaselea
simţ. El îl considera un emulator şi receptor al unui agent psihic.
Viziunea, capacitate înăscută a omului. Rhiner reuşeşte să
dovedească după 400.000 experienţe, că există în om o capacitate de
viziune înnăscută. El susţine că semnele distructive ale fenomenelor
parapsihologice fac parte din lucrurile normale, şi declară că omul
posedă în afara stării sale conştiente obişnuite, un fel de fereastră care
dă spre interior, cedând trecerea unor percepţii extra-senzoriale.
Viziunea, funcţie a mediului ambiant. Se întâlnesc la tineri
fenomene de viziune condiţionate de educaţia primită. Istorii despre
diavol, poveşti macabre şi despre stafii influenţează atât de tare o natură
impersonabilă şi o imaginaţie vie, încât aceste personaje reapar în visele
copilului.
Peisajul poate şi el favoriza unele viziuni. Imensitatea terenurilor,
singurătatea văilor împădurite, izolarea fermelor de la munte, toţi aceşti
factori favorizează meditaţia şi tendinţa de a concretiza gândurile sub
formă de imagini.
Un al treilea factor determinant în grupa telesteziei este gradul de
izolaţie al diferitelor ţări. Opusă acceleraţiei heleogene de dezvoltare a
raselor meridionale, se poate vorbi de o încetinire scoliogenă (datorate
umbrei), a dezvoltării popoarelor nordice. Aceştia ajung târziu la
maturitate şi păstrează caracteristici juvenile.
O teorie seducătoare dar dificil de verificat, ??? frecvenţa celei de-a
doua vederi din ţările nordice unei acumulări de efluvii magnetice în
spiritul popoarelor lor. Viziunea ar fi astfel un fel de aureolă boreală a
sufletului.
Viziunea datorată carenţelor fiziologice. Schmëing semnalează în
cartea sa că o lipsă de calciu din apa potabilă ar favoriza apariţiile
eidetice. Viziunile se mai explică şi prin tulburările digestive.
Au fost remarcate cazuri frecvente de viziune în căsătoriile între
rude apropiate. Viziunea ar fi deci favorizată de consanguinitate.
Halucinaţiile persoanelor suferinde de foame şi de sete sunt un fapt bine
cunoscut şi perfect înţeles (ex.: mirajele din deşert).
Viziunea prin antrenare psihică. În viaţa contemplativă a misticilor
din Evul Mediu apar fenomene de viziune paralel cu minunea mistică pe
care o caută. Fachirii şi yoghinii din India ajung la stări vizionare prin
exerciţii spirituale.
110
 Viziunile ca rezultat al sugestiilor primite prin hipnoză sunt un
fenomen confirmat de numeroase experienţe.
Viziunea provocată de boală. Următoarele boli antrenează
halucinaţii şi tulburări senzoriale:
-afecţiuni organice: delir febril în cazurile infecţioase (pneumonie);
-tulburări funcţionale ale glandelor endocrine: boala lui Basedow;
-traumatisme: fracturi de craniu, leziuni unilaterale ale organelor
senzoriale, tumori;
-afecţiuni ale trunchiului cerebral: postencefalită epidemică;
-psihoze de intoxicaţie: delireum tremens, abuz de somnifere;
-psihonevroze: depresii datorate sarcinii sau menopauzei;
-psihoze: cazuri de schizofrenie.
Explicaţii metafizice de viziuni
Hartmann compară viziunea şi telepatia cu un branşament telefonic
spre absolut. Driesch consideră că aceste fenomene se datorează unei
inteligenţe superioare, a defuncţilor sau a conştiinţei universale.
Teoriile spiritiste. Jung Stelling admite existenţa între corp şi spirit a
unui element de «lumină» sau a unei «naturi eterate». Această învăluire
luminoasă posedă natural o capacitate de presentiment susceptibilă de a
fi dezvoltată. Persoanele dotate din acest punct de vedere sunt capabile
să depăşească limitele spaţiale, şi să vadă în prezent ceea ce este încă
departe. Ele pot să se pună în legătură cu lumea spiritelor.
Teoria spiritistă asupra viziunii este globală. Ea consideră că omul
posedă un trup fizic şi un trup astral. Persoanele cu dispoziţii mediumnice
pot detaşa elementul astral, şi-l pot face să intre în comunicaţie cu
defuncţii, însuşindu-şi astfel cunoştinţele acestora. La spiritişti acest
proces se numeşte disociere astrală sau somnambulism. Concluzia :
Omul este măsura tuturor lucrurilor, în ceea ce ele sunt şi nu sunt.
3. Teoria «restului inexplicabil»
Aflaţi în imposibilitatea de a furniza o explicaţie raţională pe deplin
satisfăcătoare pentru fenomenele parapsihologice, mulţi cercetători au
trebuit să admită existenţa unui «rest inexplicabil». Există deci două
domenii: unul se sprijină pe raţiune şi soliditatea lui poate fi testată
ştiinţific; celălalt, înecat în ceaţă, scapă de investigaţia logicii umane.
Mulţi savanţi recunosc acest element de mister şi îl inserează în sistemul
lor.
Acesta este cazul doctorului Tischner, cunoscut pentru cercetările
sale în parapsihologie. El a fost deseori confruntat, în experienţele sale,
cu fapte imaginative pe care nu le poate explica numai jocul forţelor
subconştiente. De exemplu: descifrarea fragmentelor de scriere
cuneiformă cu ajutorul unei chei secrete, scoaterea la lumină de către un
«defunct» a fundaţiilor unei vechi abaţii, descoperirea unui testament şi
multe altele. În cele din urmă Tischner spune «Deci să ne mărturisim
totala ignoranţă».
Profesorul Bender spune despre P. Worth «Este o veritabilă enigmă
filologică faptul că o femeie simplă lipsită de talent şi de gusturi literare a

111
putut produce în stare de transă opere poetice remarcabile într-un vechi
dialect englez care nu mai este vorbit astăzi».
Oesterreich scrie că un medium batak analfabet descifra în stare de
transă texte în limba batak arhaică. Un asemenea fapt aparţine de
asemenea «restului inexplicabil».
Am examinat deci trei atitudini fundamentale în privinţa domeniului
marginal al fenomenelor inexplicabile: interpretarea raţionalistă care
încearcă să escamonteze faptele, cercetarea ştiinţifică obiectivă şi
mărturisirea savanţilor că există un rest neelucidat. Un punct este comun
celor trei atitudini: convingerea că un asemenea element ireductibil
constituie un scandal pentru raţiune. Dincolo de frontiera acesteia,
domeniul transcendent se estompează în ceaţă.

V. Indici ai realităţii transcendenţei

În cartea sa "Dogmatica", Althaus distinge între adevărata şi falsa
transcendenţă, între supranaturalul autentic şi cel aparent.

1. Falsa transcendenţă
Spiritiştii pretind că spiritele defuncţilor răspund apelului lor şi se
pun în serviciul mediumilor. Olhaver atribuie intervenţiei spiritelor
diverse fenomene parapsihologice cum ar fi aducerea obiectelor şi
anumite materializări. În acest gen de fapte el crede în prezenţa
materială a «prietenilor de dincolo». După părerea sa, defuncţii se
concretizează în materia furnizată de mediumul prezent în asistenţă.
Aceste materializări nu sunt facsimiluri perfecte ale defuncţilor, deoarece
au fost deformate de contribuţiile mediumului şi ale publicului.
Teoriei spiritiste se opune teza animistă: materializarea ar fi un mod
de existenţă particulară a elementelor psihice ale mediumului, disociate
şi modificate de contribuţia subconştientă a spectatorilor. Acest punct de
vedere, adoptat de aproape toţi psihologii noştrii, cadrează cu propriile
mele observaţii. În această ordine de idei, profesorul Bender vorbeşte de
o existenţă independentă a elmentelor psihice disociate, simulând
încarnarea unui defunct. Schmëing scrie: "Materializările sunt apariţii
eidetice subiective". De cele mai multe ori, falsa transcendenţă a
spiritului nu pune în joc forţele supranaturale.

2. Transcendenţa «neutră»
Vom cita trei apărători ai acestei concepţii noi: Driesch, Osty şi
Hartmann. În opera sa, profesorul Driesch examinează 3 teorii:
animismul, existenţa unei conştiinţe universale şi monadismul. După
părerea sa, animismul nu intră la socoteală în cazul transferului de
concepte străine. În legătură cu a 2-a teorie, el admite că mediumul intră
în contact cu o conştiinţă universală superioară şi omniscientă. El este
convins că ea a fixat cursul tuturor destinelor umane. Driesch se simte
mai degrabă atras de teoria monadă. El crede că sufletele care părăsesc
trupul păstrează capacitatea unei comunicaţii telepatice cu sufletele încă
încarnate, atunci când mediumul îndeplineşte anumite condiţii. Se poate
112
ca ele să folosescă direct corpul acestuia pentru a se manifesta oral sau
prin scris.
Dr. Osty, directorul Institutului de Metafizică, a emis o teorie
asemănătoare celei a lui Driesch. Hartmann vorbeşte şi de un
«branşament telefonic cu absolutul» în care viitorul este deja actual.
Aceşti trei oameni de ştiinţă împărtăşesc deci concepţia unei
transcendente neutre, profane, fără referinţă la Sfânta Scriptură. Din
punct de vedere teologic, conexiunea stabilită cu «conştiinţa universală»
este de neconceput.

3. Transcendenţa biblică
Mărturia indirectă
Există simptome de posesiuni care fac să se presimtă intervenţia
unui factor transcendent fără ca acesta să poată face obiectul unei
demonstraţii pozitive.
Ceea ce uimeşte mai mult este caracterul constant al semnelor
posesiunii. Oesterreich demonstrează că ele au persistat de la epoca
neo-testamentară, de-a lungul Evului mediu şi până în zilele noastre. El
scrie: «Chiar dacă fondul istoric al întâmplărilor din Noul Testament era
atacat parţial sau în întregime, aceştia păstrau o doză bună de
autenticitate. Sunt descrieri reale luate pe viu".
Un alt punct este imunitatea creştinilor convinşi şi sinceri în ceea ce
priveşte posesiunea. Oesterreich declară: "Reprezentanţi eminenţi ai
teoriei sistematice sunt de părere că în afara cazurilor foarte rare şi
trecătoare, posesiunea nu atinge niciodată persoanele care se îngrijesc
serios de perfecţionarea lor morală şi religioasă".
Meynard semnalează şi el că este excesiv de rar ca posesiunea să
se manifeste la sufletele chemate la contemplaţie şi la unirea intimă cu
Dumnezeu. Păgânii posedaţi şi vrăjitorii extatici rezistă Evangheliei în
timp ce membrii bisericilor sunt refractari la epidemiile de posesiune.
Oesterreich relatează astfel circumstanţele unei conversiuni. Atunci când
un posedat a îmbrăţişat credinţa creştină, demonul l-a părăsit spunând
«Nu mai am ce face aici!» Într-o regiune păgână zguduită de epidemia
posesiunii, un sat creştin a rămas neatins. Furioşi, păgânii au însărcinat o
femeie posedată să contamineze comunitatea. Avertizaţi de acest
proiect, creştinii s-au reunit pentru a se ruga. Posedata tocmai intra în
sat atunci când s-a oprit deodată, îngheţată de groază şi a strigat cu o
voce stridentă: «Priviţi-l, Domnul Isus! Îşi întinde braţele pentru a-şi
proteja poporul , aşa cum face un cioban cu oile sale. Înapoi! Înapoi! El
este un Dumnezeu mare, nu pot să merg mai departe. Dacă mai merg,
sunt moartă!»
Reiese din această observaţie că există o incompatibilitate între
constrângerea exercitată de posesiune şi supunerea faţă de Isus Hristos.
Este imposibil să găsim un numitor comun pentru fenomenele medicale
şi religioase. Totuşi există o asociere între dezechilibrul psihic şi nebunia
religioasă.

113
 Opusul imunităţii este opoziţia posedaţilor faţă de Dumnezeu, Biblie,
Isus, Duhul Sfânt şi tot ceea ce este în legătură cu creştinismul. Iată un
exemplu care datează din 1830: "Fără vreun motiv aparent, o femeie era
brusc apucată de convulsii, o voce străină se exprima prin ea şi îl
blestema pe Dumnezeu. Dacă încerca să se roage, o anumită putere o
împiedica şi maxilarele i se încleştau. Rugăciunea îi era întreruptă de
rânjete diabolice".
O altă tânără în vârstă de 24 de ani, atunci când era în stare de
posesiune, făcea să se audă o voce gravă, masculină care profera
sarcasme mişcătoare asupra a tot ceea ce avea vreo legătură cu religia.
Fenomenul următor, exorcismul, este inversul imunităţii. În acest
punct, Oesterreich nu diferenţiază destul de clar practicile păgâne de
aplicaţiile creştine ale exorcismului. Ritul păgân este o apărare magică
ce aparţine domeniului ocult. Aici se aplică spusele apostolului Pavel: "Ce
înţelegere poate fi între Hristos şi Belial (Satana)". În Evul Mediu,
exorcismul luase forma unui spectacol profan, manifestare a unei biserici
care se depărtase de esenţialul Evangheliei.
În perspectiva Noului Testament, exorcismul rămâne un mijloc de a-
i ajuta pe cei posedaţi, justificat din plin din punct de vedere spiritual.
Warneck scrie: "În insulele Lumatre şi Nias, creştinii au îndrăznit să-i
comande liniştiţi spiritului rău să plece şi au găsit apoi foarte normal ca
acesta să-şi abandoneze victima. Prin urmare, nu au făcut caz de o
asemenea expulzare, având convingerea fermă că Domnul are putere să-
şi înfrângă duşmanii. Insula Nias este celebră prin marea trezire care a
avut loc în 1916 şi a provocat o întoarcere la modul de viaţă apostolic.
O altă problemă: transferul complexului de posesiune către
anturajul celui posedat. În timpul celebrelor epidemii de posesiune de la
Marzine (1860), Verzigins (1878), Pledrace (1880) răul s-a propagat mai
des prin molipsire psihică, după principiul inducţiei şi al imitaţiei. În
asemenea cazuri, posesiunea este ca o experienţă indirectă. Uneori sunt
contaminaţi chiar preoţii exorcişti. Atunci cum să conciliem acest lucru cu
imunitatea? Nu toţi creştinii sunt înarmaţi psihic şi spiritual împotriva
unuei astfel de molipsiri. Numele de creştin nu este de ajuns pentru a fi.
Unul dintre simptomele principale ale posesiunii este modificarea
fizică ce are loc în momentul paroxismului. Oesterreich citează cazul unei
tinere care se exprima cu o voce gravă al cărei accent era diferit de al ei.
Cei posedaţi au o putere extraordinară. Trei adulţi stăpâneau cu greu un
băieţel de 10 ani. Doi oameni de abia puteau să ţină o fată posedată. Pe
plan medical şi psihologic problema este aproape insolubilă. Cum să
explicăm transformarea radicală a vocii? Şi cum copiii şi femeile pot
rezista forţei mai multor oameni?
Un alt fenomen, hiperstezia consecutivă posesiunii, rezervă greutăţi
şi mai serioase explicaţiei raţionaliste. Este remarcabil faptul că cei
posedaţi manifestă o viziune şi un dar de inteligenţă excepţional.
Oesterreich spune şi el că se atribuie deseori posedaţilor daruri de
profeţie, de viziune şi de telepatie. De multe ori se semnalează că aceştia
vorbesc limbi pe care nu le cunosc în stare normală. Psihologia
114
profunzimilor nu poate explica acest fenomen decât printr-o acţiune a
subconştientului, cu condiţia ca acesta să fi avut ocazia de a înregistra
acea limbă străină. Dar capacitatea de a vorbi curent depăşeşte limitele
asimilării inconştiente. Din punct de vedere parapsihologic ar mai exista
posibilitatea unei conexiuni stabilite cu subconştientul unui participant
care cunoaşte idiomul în cauză; dar până acum nu s-a văzut niciodată ca
un asemenea raport să permită exprimarea cu uşurinţă. Pentru a elucida
misterul ar trebui să admitem acţiunea forţelor transcendente.
În afara capacităţilor de percepţie excepţionale, se întâlneşte la
posedaţi darul de viziune. Este semnificativ faptul că această asociere
este în acord cu datele Noului Testament. Demonizaţii vindecaţi de Isus
erau şi vizionari. Ei îl recunoşteau imediat în El pe Fiul lui Dumnezeu care
avea autoritate asupra lor. Oesterreich citează din nou fapte precise. Un
posedat a interpelat un catehist în aceşti termeni: «De ce predici
adevărata religie? Nu pot tolera ca tu să-mi furi elevii. - Cum te numeşti?
l-a întrebat catehistul. După o ezitare celălalt i-a răspuns - Sunt trimisul
lui Lucifer - Câţi sunteţi? - Suntem 22». Un sclav egiptean posedat a
prezis că stăpânul său va fi chemat în trei zile la un post important în
guvernare. În starea sa normală, el nu ştia nimic de această profeţie. Trei
zile mai târziu, atunci când cuvintele sale s-au îndeplinit, sclavul a fost
eliberat drept recompensă.
La filozoful Oesterreich ca şi la psihologul Schmëing, ceea ce ne
uimeşte este aceeaşi constatare a asocierii magice. Schmëing remarcă
legătura între fenomenul viziunii şi magie. Oesterreich citează exempul
unui demon care a fost obligat să vorbească printr-o «manipulare
magnetică de ordin magic». Autorul arată că în condiţii bune de sugestie
şi de autosugestie, se poate realiza artificial o disociere psihică internă.
Conjuraţia magică îi provoacă pacientului manifestări de disociere. Este o
constantă a parapsihologiei. Făcând abstracţie de simptomele psihiatrice,
un mare număr de fenomene de disociere se pot explica în acest mod:
depersonalizare, tranzitivism, participarea psihică, somnambulism,
excursie a sufletului, bilocaţie etc. Şi din această cauză gradul de
afinitate dintre posesiune şi magie este foarte ridicat, deoarece aceasta
este ea însăşi un fenomen de disociere.
Consecinţele oculte ale posesiunii. Ea antrenează apariţia unei
percepţii şi a unei sensibilităţi superioare. În relaţie cu posesiunea se
dezvoltă o puternică mediumnitate, însoţită de numeroase fenomene
secundare cum ar fi: telepatie, prezicere, telekinezie, anumite procese
parapsihologice, extaz magnetism, stare de transă, somnambulism etc.
Un alt efect al posesiunii este darul vindecării prin conjuraţie.
Ruptura echilibrului interior. Sănătatea psihică este caracterizată
prin armonia funcţiilor şi coordonarea tuturor energiilor sufletului.
Experienţa demonstrează că bolnavul psihic şi ocultistul activ suferă
amândoi de o dezintegrare a personalităţii, ale cărei consecinţe sunt bine
cunoscute. Tulburările emotive şi temperamentul instabil al posedaţilor
seamănă foarte bine cu cele de care suferă ocultiştii; dar ele nu se pot
compara cu crizele dezordonate ale schizofrenicilor, ale maniacilor
115
depresiv şi ale psihopaţilor. În vindecarea sufletului efectul tratamentului
permite stabilirea distincţiei. Un alt argument în favoarea conformităţii
simptomelor posesiunii şi a activităţii oculte este o creştere bruscă a
sexualităţii. Psihologic, aceste fapte ar putea fi interpretate ca expresie a
dorinţelor sexuale refulate, dar asemenea dezordini nu apar decât după
disocierea produsă de posesiune. S-a dovedit că fiinţa umană încetează
să se stăpânească de îndată ce integritatea naturii sale psihice este
atinsă. Deci posesiunea şi aspectul medical al acaparării oculte sunt
amândouă fenomene de dezintegrare.
Mărturia directă
Doctorul Lechler este unul dintre prietenii psihiatrici care recunosc
rolul influenţei demonice în anumite dezordini mentale. În introducerea
expunerii sale, el scrie: «Medicul sufletului, psihiatrul creştin are o
contribuţie importantă în acest domeniu. Totuşi el se găseşte într-o
poziţie delicată. Pe de o parte îi este imposibil să refuze pur şi simplu
rolul demonilor, cum o face ştiinţa psihiatrică; pe de altă parte, nu poate
susţine fără rezerve opinia creştină providentă».
Lechler încearcă să îşi considere subiectul sub trei aspecte. El
distinge: posesiunea, influenţa demonică şi seducţia. Pentru posesie el
scrie: «Posesiunea nu este nici o concepţie biblică depăşită, nici o
invenţie a teologiei, ci o relitate teribilă». El relevă în total 7
caracteristici: emiterea a două voci diferite,, viziunea, paroxismele, o
forţă fizică excepţională, sila faţă de lucrurile divine, exorcismul însoţit de
crize, vindecarea totală după plecarea demonului.
Prin influenţă demonică, Lechler înţelege influenţa spiritelor rele,
care produce anomalii psihice: impermeabilitate faţă de valorile divine,
incapacitate de a resimţi o adevărată convingere a păcatului,
imposibilitate de a se concentra asupra lecturii Bibliei şi a rugăciunii,
insatisfacţie cronică, agitaţie interioară, angoasă, iritabilitate,
agresivitate, blasfemie, melancolie, tendinţă către sinucidere. La acestea
se adaugă diferite vicii: alcoolism, imoralitate, cleptomanie, toxicomanie.
Caracteristicile influenţei demonice se confundă parţial cu cele ale
posesiunii, însă lipsesc simptomele viziunii şi vocea străină. Al treilea
aspect, seducţia, nu va fi tratat aici.
În ceea ce priveşte cauzele posesiunii şi influenţei demonice,
Lechler semnalează diversele forme de activitate ocultă, ghicitorie,
magie, conjuraţie, spiritism, fetişism etc.

4. Ipoteza centrilor de acţiune extra-senzoriali

Dacă dorim să mergem până la fondul problemei, se impune o
întrebare: există o posibilitate de comparaţie şi putem găsi un numitor
comun între cele două domenii senzorial şi extra-senzorial? Ne găsim
prinşi de dificultăţi destul de asemănătoare cu cele pe care le întâlneşte
argumentaţia raţională în favoarea existenţei lui Dumnezeu: putem
dovedi această existenţa pornind de la om? În "Critica raţiunii pure" Koul
nega validitatea unei asemenea demonstraţii. Retschl respingea şi el
orice teologie naturală ca şi dovezile existenţei lui Dumnezeu. În schimb,
116
Schlatter vorbeşte în dogmatica sa de necesitatea ideii de Dumnezeu.
Situaţia în faţa puterilor răului, în faţa neantului, este asemănătoare. Cu
toate că prezenţa răului şi neantului nu se impune în fiecare zi, nu există
încă argumente raţionaliste în favoarea existenţei puterilor malefice,
personale sau suprapersonale. Din punct de vedere al raţiunii, nu există
dovezi directe ale existenţei lor, ci doar indicii. Noţiunile biblice intervin în
această zonă limită a raţiunii care este în acelaşi timp şi antecamera
credinţei.
Primul indiciu al prezenţei metafizice este caracterul invariabil al
fenomenelor de posesiune pe o perioadă de 2000 de ani. O asemenea
continuitate este explicabilă în lumea descoperirilor psihologiei
profunzimilor? Savantul elveţian G. G. Jung a insistat pe faptul că fiecare
om, în afara conţinutului propriului său subconştient, participă la
inconştientul familial, rasial şi chiar universal. Tot acest psihic colectiv se
acumulează în experienţă, din cea mai veche antichitate şi până în zilele
noastre. După Jung, în momentele de groază sau de pericol presant,
retrăim angoasele miilor de ani care s-au scurs. După această teorie,
similitudinea stărilor sufleteşti s-ar explica parţial prin performanţa lor.
Totuşi, în cursul posesiunii apar fenomene care nu se pot explica prin
conţinutul subconştientului, cum ar fi cunoaşterea viitorului. Köberle
arată că, din punct de vedere ştiinţific este imposibil să explicăm această
continuitate decât prin existenţă şi activitate continuă a puterilor
suprasenzoriale.
Un al doilea indiciu al acestor factori este coincidenţa frapantă a
activităţii oculte şi a declanşării tulburărilor psihice. În plus, agravarea
perturbărilor mentale este în raport direct cu intensificarea aceleiaşi
activităţi. Rezultă că această coincidenţă lasă să se presupună pe de o
parte o legătură reală de cauzalitate şi pe de o parte crearea unei stări
de receptivitate. Ritul conjuraţiei magice comportă un element sugestiv
şi un element magic. Sugestia penetrează direct şi mobilizează
subconştientul. Acest proces de sugestie atinge sursele personalităţii şi
declanşează o sciziune psihică. Din punct de vedere medical, această
disociere poate fi cauza eficientă a perturbaţiilor. Opoziţia fanatică faţă
de Dumnezeu care apare brusc în timpul activităţii oculte demonstrează
intrarea concomitentă în joc a unui factor transcedent, extra-psihic, care
se situează dincolo de domeniul medical. Aici nu este vorba de o maladie
mentală, ci de o atitudine de ostilitate faţă de Dumnezeu din partea
persoanelor sănătoase implicate în ocultism. Lechler, Schmëing şi
Oesterreich, fac o distincţie clară între schizofrenie şi posesiune.Totuşi ei
recunosc că este dificil, dacă nu imposibil, pentru un profan în materie
medicală să le distingă.
Lechler explică: «Repulsia faţă de orice influenţă divină este foarte
caracteristică. Atunci când cel posedat intră în contact cu credincioşi care
încearcă să exercite asupra lui o acţiune religioasă, sau să se roage cu el,
se manifestă reacţii violente, deoarece demonul refuză să-şi părăsească
locuinţa, se observă atunci la acest om un spirit de contradicţie faţă de
tot ceea ce este divin, accese de furie, gesturi agresive, blasfemie etc.
117
Rugăciunea în comun îi este odioasă, are oroare de persoanele pioase.
Nu are ce să facă cu Biblia. Respinge credinţa în Dumnezeu şi mai ales în
jertfa lui Isus». Rezistenţa este consecinţa cea mai frecventă a tuturor
practicilor oculte. Ea apare invariabil în afara cazurilor de telepatie, de
vise premonitorii, de căutare a apei prin radiestezie şi de viziune ca efect
secundar la a 2-a generaţie.
E17. Lechler povesteşte: De fiecare dată când încetam să ne rugăm,
strigătele persoanei posedate se opreau. Am avut ideea de a aştepta
până seara a două zi şi de a-l instala pe acel om la un etaj superior al
casei, în locul parterului. Ne gândeam să continuăm a ne ruga în sala de
jos, dar numai când cel posedat va adormi. Îi dădusem o persoană cu
care să stea în cameră, cu misiunea de a ne avertiza când bolnavul va
adormi, ca să nu remarce mijlocirea noastră. De-abia începusem să ne
rugăm când ţipete groaznice s-au auzit ca şi în ajun. Reuniunea noastră a
durat până la miezul nopţii. Deodată strigătele au încetat, urmată de o
conversaţie pe o voce foarte înaltă. M-am strecurat sus şi am ascultat la
uşă. L-am auzit pe pacient strigând către Dumnezeu din tot sufletul
său. Chemările sale erau amestecate cu mulţumiri pentru eliberarea
acordată. A doua zi dimineaţa el a coborât din cameră strălucind de
bucurie şi a declarat că de acum înainte era liber.
Rezistenţa la intervenţia divină este şi ea o caracteristică a cazurilor
povestite de Noul Testament. În prezenţa lui Isus posedaţii începeau să
strige şi căutau să se opună influenţei sale (Matei 8:28; Marcu 1:24; 5:7;
Luca 4:34; 8:28; 9:42).
În aceeaşi ordine de idei putem menţiona paroxismul, fază acută a
posesiunii în care toate simptomele ating maximum de intensitate. După
Noul Testament el poate lua două forme: schimbarea fizică marcată de
modificarea vocii şi de creşterea puterii corporale(Marcu 5:4-9; Luca
4:33; 8:29; Fapte 19:16) şi crizele la exorcizare, însoţite de strigăte şi de
convulsii (Marcu 1:26; Luca 4:35,41; Fapte 8:7). Oesterreich povesteşte
că un posedat era apucat de convulsii de fiecare dată când trebuia să
treacă prin faţa unei biserici, sau a unui crucifix. Se remarcă în general
că persoanele atinse de ocultism se comportă în mod normal, atâta timp
cât nu se lovesc de influenţa creştină.
Dezintegrarea psihică este un alt punct de reper în lista
simptomelor posesiunii. Armonia funcţiilor care caracterizează structura
psihică a individului sănătos este distrusă prin fenomenul psihic al
depersonalizării, prin fenomenul psihologic al disocierii, prin fenomenul
parapsihologic al dedublării şi prin fenomenul religios al atingerii oculte.
Pe plan religios, atitudinea posedaţilor este caracteristică: pe de o parte
se manifestă dorinţa mântuirii, iar pe cealaltă rezistenţa faţă de influenţa
divină. Lechler spune: «Cu toate că poate avea o dorinţă profundă de
pace interioară, posedatul este într-o stare de chin permanent».
Hipersensibilitatea sub formă de viziune premonitorie este un
indiciu clar al prezenţei raporturilor extra-senzoriale.
Ultimul indiciu care ne permite să opinăm că există centri de
influenţă extra-senzorială este prompta eficacitate a exorcismului. În
118
vindecarea sufletului trebuie să se facă o distincţie clară între persoanele
legate de ocultism şi cele care suferă de psihopatie, sau psihoze.
Victimele ocultismului pot fi rapid uşurate şi eliberate printr-o terapeutică
potrivită şi un ajutor pastoral exercitat prin puterea Duhului Sfânt.
Istoria demonului din Gadara conţine singură un rezumat al tuturor
caracteristicilor posesiunii (Marcu 5:1-15)
v2 Posesiune a omului de către un spirit impur
v3 Forţa corporală sporită: nimeni nu reuşeşte să-l lege
v4 Paroxism: îşi rupe lanţurile şi se răneşte cu pietre
v6 Dezintegrare: cere ajutor dar îi este şi frică în acelaşi timp
v7 Rezistenţa: atitudine defensivă faţă de Isus
v7 Hiperstezie: recunoaşte în Isus pe Fiul lui Dumnezeu şi pe
Judecătorul Atotputernic
v9 Schimbare fizică şi imitaţie a vocii
v12 Transfer ocult al demonilor în porci

Teza III
Ştiinţele al căror domeniu atinge acapararea ocultă: psihiatria,
psihologia, psihologia profunzimilor, psihologia religioasă, parapsihologia
şi filozofia furnizează slujitorului lui Dumnezeu elementele ştiinţifice
necesare pentru înţelegerea raţională a tulburărilor psihice de origine
ocultă. La limita acestor fenomene subzistă un rest neexplicat ştiinţific,
care ne permite să bănuim intervenţia unui factor transcedent.

CAPITOLUL V

FENOMENELE OCULTE ÎN LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI

I. Ce ne învaţă Noul Testament?

În epoca lui Moise şi a profeţilor, se duce o luptă în Vechiul
Testament împotriva unei tendinţe ocultiste în ceea ce priveşte religiile
popoarelor vecine sau elementele păgâne stabilite în mijlocul lui Israel.
Şefii religioşi şi consilierii spirituali caută mereu să extirpe infiltrarea
acestor influenţe. Această controversă este pentru noi o mină de
informaţie despre magie şi ghicitorie din anturajul lui Israel. Iată
obiceiurile păgâne care sunt respinse şi combătute.

1. Spiritismul.
Interdicţia este categorică în Deut. 18:11-12: Cei "care îi întreabă pe
morţi .... sunt o urâciune înaintea Domnului". Istoria ghicitoriei din En-Dor
este foarte discutată. Dar noi ştim un lucru: din această cauză Saul a fost
pedepsit cu moartea. Isaia întreabă (8:19): "Va întreba el pe cei morţi
pentru cei vii?" Este la fel de rău să ne adresăm idolilor ca şi morţilor.
Regele Ahazia a trimis în timpul bolii mesageri la Ekron pentru a-l
consulta pe Baal-Zebub. Prin aceasta el a fost condamnat la moarte, ca şi
Saul.

119
 2. Manţia.
Ghicitoria era o practică curentă în antichitatea păgână. Vechiul
Testament păstrează numeroase urme, de exemplu: Geneza 44:5; Levitic
18:31; 20:6; 20:27; Deut.18:10-12; 1 Cronici 10-13; Isaia 44:25; Ieremia
29:8-9; Ezechiel 21:26, Osea 4:12; Zaharia 10:2. Toate aceste texte
documentare prezintă diverse forme de manţie: ghicitoria cu ajutorul
bilelor, săgeţilor, prin tragere de sorţi, prin interpretarea viselor, a
strigătelor păsărilor, a zilelor nefaste etc. Cultul astrelor, astrologia, este
menţionat în particular (Deut. 17:2-5; 2 Regi 17:16-17; Isaia 47:9-14).
Legea îl condamna la moarte pe cel care se deda la manţia păgână (Exod
22:17; Levitic20:10; 6:27; Deut. 17:5)

3. Magia
În păgânismul antic, conjuratorii constituiau o corporaţie bine
determinată. Moise s-a lovit de ei în Egipt (Exod 7:11 şi 22; 8:3). Şi după
Lege (Deut. 18:11) şi după profeţi (Isaia 47:9,12) o asemenea corporaţie
e condamnată în Israel. Din cauza magicienilor mânia lui Dumnezeu s-a
abătut peste popor (Isaia 47:9).

4. Clasificarea acestor fenomene în teologia Vechiului Testament

Semnificaţia teologică a magiei păgâne la israeliţi ne este dată de
un text cheie, Levitic 19:31: "Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile
morţilor, nici la vrăjitori; să nu-i întrebaţi ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu
sunt Domnul Dumnezeul vostru". Toate riturile magiceşi modurile de
ghicitorie raportate de Vechiul Testament sunt evaluate în lumina primei
porunci a Decalogului. Israel trebuie să respecte limitele pe care
Dumnezeu i le-a impus cu privire la obiceiurile păgâne. Trebuie să decidă
dacă Cel Veşnic este sau nu Dumnezeul lui. Trebuie să se preocupe de
realitatea lui Dumnezeu şi nu de existenţa spiritelor şi a demonilor.
În păgânism cultul numelor joacă un rol important. Numele
divinităţii rămâne secret în măsura posibilului. Dar cel care îi cunoştea
numele dispunea de forţe magice. Un asemenea cult era fondat pe
credinţa în puterea vrăjitoriei. Însă nu se intră în contact cu Dumnezeu
printr-un truc magic, ci printr-o relaţie personală cu EL. Acesta este
sensul celei de-a treia porunci: "Să nu iei în deşert Numele Domnului,
Dumnezeului tău". Legea vorbeşte deci lui Israel despre "Domnul
Dumnezeul tău", în timp ce păgânul nu poate întreţine decât o relaţie
impersonală şi neutră cu o divinitate necunoscută. Plecând de la acest
raport ar trebui tranşate toate chestiunile cu privire la complexul magiei
ghicitoreşti.

II. Ce ne spune Noul Testament?

Fenomenele oculte inserate în textele Noului Testament nu pot fi
înţelese decât în raport cu acţiunea de răscumpărare a lui Isus.

1. Misiunea lui Isus şi opoziţia pe care ea o suscită

120
 Apariţia lui Isus marchează începutul Împărăţiei lui Dumnezeu pe
pământ. "Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi,
surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia"
(Matei 11:5). Dar adversarul pune totul în mişcare împotriva lui Isus:
guvernul ţării, teologii, preoţii, poporul, chiar unul dintre discipolii săi, un
judecător roman. Puterea tenebrelor îşi vede ameninţată împărăţia,
cetatea diavolului este în pericol de aceea sunt mobilizate toate forţele
sale. Autorităţii Fiului lui Dumnezeu I se opune autoritatea şi puterea
întunericului. Isus spune: «Dar, dacă eu scot dracii cu degetul lui
Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi». Aceste cuvinte
situează clar poziţia demonilor, a exorcismului, a activităţii şi a influenţei
oculte, între prima venire şi întoarcerea lui Isus Hristos.

2. Elementul demonic în Noul Testament

Karl Heim scrie: "Adevăratul sens al misiunii lui Isus este de a
remedia dezordinea suscitată de rebeliunea satanică. Fără această
revoltă, Isus nu ar fi venit pe pământ". "Căci El trebuie să împărăţească
până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale." Atunci misiunea Sa
va fi îndeplinită. Grandoarea domniei lui Isus ne dă prin contrast o idee
despre amploarea revoltei satanice. Karl Barth spune: "De unde ştim noi
că Neantul există în virtutea unei superiorităţi care împiedică să-l
inserăm în orice reprezentare a lumii şi care ne interzice să-l tratăm ca şi
cum ar fi un element al creaţiei, printre celelalte? Răspuns: acest adevăr
decurge direct din sursa tuturor cunoştinţelor creştine, Isus Hristos".
Întotdeauna trebuie să privim mai întâi la Domnul în căutarea planului
demonic al fenomenelor oculte, altfel vom avea o optică total deformată.

3. Ambiguitatea miracolului (în greacă: semion - semn)

Vechiul Testament este deja pătruns de convingerea că semnele au
o dublă semnificaţie. Israel ştie că «alte puteri decât cea a lui Dumnezeu,
idoli falşi sau magicieni, fac şi ei minuni fascinante». În Noul Testament
această situaţie este şi mai delicată. Cuvântul semn serveşte pentru a
desemna: când minunile lui Dumnezeu (Matei 16:7; Ioan 2:23; 4:54; 6:2;
9:16; 11:47; Fapte 4:16 etc.), când minunile demonice (Matei 24:24;
Marcu 13:22;
2 Tesaloniceni 8:9; Apocalipsa 13:13; 16:14; 19:20).
"Satana are pasiunea şi competenţa unui renegat; minunile sale
seamănă chiar cu ale Domnului Isus. În actele ca şi în metodele sale, el
este maimuţa lui Dumnezeu" - Theeleke. Semnul nu este în el însuşi nici
pozitiv, nici negativ. Pentru clasificare, criteriul este Cuvântul lui
Dumnezeu.

III. Rezumat sinoptic al punctelor acumulate şi utilizarea lor

în studiul nostru.
a) În Vechiul Testament, reţeaua complexă de rituri magice şi
ghicitoreşti este în mod sigur deviată din păgânism. După optica primelor
121
trei porunci, lupta împotriva acestui amestec păgân este o consecinţă a
relaţiei cu Dumnezeu.
b) După Noul Testament, doar misiunea lui Isus dă fenomenelor
oculte adevărata lor semnificaţie. Isus este Regele care respinge asaltul
lui Satan împotriva suveranităţii divine. Lupta între Cetatea lui Dumnezeu
şi cetatea diavolului dezvăluie existenţa, natura şi puterea forţelor oculte
a căror înţelegere nu este posibilă decât plecând de la Isus.
c) Semnele şi minunile pot proveni din cele două împărăţii şi nu au
un caracter de revelaţie directă. Deci trebuie să cercetăm duhurile
pentru a şti dacă sunt de la Dumnezeu (1 Ioan 4:1).
Oricărui fenomen ocult, Biblia îi opune o manifestare spirituală.

Percepţii extrasenzoriale
Mesaje venind de la Dumnezeu (Luca 1:26) - prin opoziţie cu
spiritismul
Profeţii în Vechiul şi Noul Testament- viziune
Preziceri (Luca 1:76) - pronosticuri
Discernământ al spiritelor (1 Ioan 4:1) - facultăţi mediumnice

Influenţe extrasenzoriale
Rugăciunea de credinţă (Iacov 5:15)- magie
Vindecarea prin credinţă (Matei 16:17) - conjuraţia
Efuziune a Duhului (Fapte 2) - psihokinezie
Consacrare lui Hristos (Luca 5:28) - pactul cu sângele
Certitudine a protecţiei divine (Matei 28:20) - superstiţie

Apariţii extrasenzoriale
Mesageri cereşti (Fapte 12:27) - stafii
Sufletul legat de Isus - excursia sufletului
d) Ocultistul care nu reuşeşte să se decidă pentru Dumnezeu şi Isus
este predat forţelor negative, haosului şi devine sclavul forţelor
întunericului. În schimb, cel care îl recunoaşte drept Domn pe Isus este
înrolat de Învingătorul venit pentru a distruge fortăreţele nopţii (1 Ioan
3:8).
e) Astăzi, ca pe timpul lui Isus, Cetatea lui Dumnezeu şi cea a
adversarului Său se înfruntă pe terenul arzător al ocultismului şi al
magiei. Suntem încă în prima fază a Împărăţiei lui Dumnezeu, care
preceda manifestarea sa universală la întoarcerea Domnului.
Lupta finală între lumină şi întuneric devine din ce în ce mai vizibilă
în desfăşurarea ocultismului. Aici sunt bastioanle şi redutele în care se
exasperează rezistenţa îndârjită a duşmanului învins.

Teza IV
Fenomenele oculte prezentate în Vechiul Testament sunt provenite
din magia păgână. În Noul Testament trebuie să le înţelegem ca
manifestări ale opoziţiei Cetăţii diavolului împotriva Împărăţiei lui

122
Dumnezeu. O asemenea revoltă implică o stare de condamnare care
duce la haos.

CAPITOLUL VI

DIAGNOSTIC AL MALADIILOR PSIHICE

PROVOCATE DE OCULTISM

Vom izola un singur fenomen: disocierea conştiinţei.

Medicina psihosomatică ne spune că omul constituie un tot, o
entitate compusă din trup, suflet şi spirit. Există deci o strânsă
dependenţă reciprocă între psihic şi organic. Experienţe sau şocuri
psihice pot declanşa alteraţii organice şi vice-versa.
Aceste cunoştinţe medicale au fost confirmate şi aprofundate de
psihologie. Pfahler: «Nimic nu atinge trupul fără a atinge şi sufletul, şi
nimic nu influenţează spiritul fără a avea o repercusiune asupra
corpului».
Parapsihologia, care se ocupă de domeniul complex al diverselor
tipuri de dedublare psihică, ne dă noi informaţii. S-a recunoscut că o
mare parte din fenomene se datorează unei disocieri a subconştientului.
Unii specialişti (Tischner) admit că uneori tulburări psihice se pot produce
ca efecte secundare.
În vindecarea sufletului apar cel mai clar aceste efecte. Ea este deci
de acord cu psihologia şi parapsihologia: aproape toate fenomenele
oculte se datorează factorilor subconştienţi.
Atingerea ocultă se datorează activării sugestive a subconştientului
în stare de veghe. Dezvoltarea ei produce diverse fenomene de disociere
asemănătoare cu sugestia originală. O asemenea atingere este numită
ocultă deoarece ea provine din practicile magice ale ocultismului.
Punctul teologic de vedere asupra magiei se poate rezuma stfel:
omul care Îl lasă pe Dumnezeu se pierde pe el însuşi; abandonându-L pe
Dumnezeu, el este predat răului (Romani 1:28). Ocultismul care vrea să
şi-L supună pe Creator sau pe diavol, este strâns legat. Influenţa ocultă
este o separare totală de Dumnezeu, care duce la dezintegrare, la
tenebre şi la haos. Legătura de cauzalitate între practica magiei şi
atingerea ocultă nu se vede prin căile inteligenţei, ci doar prin credinţă. O
asemenea cauzalitate îşi are rădăcinile în corespondenţa metafizică şi
spirituală între păcat şi boală. Ea confirmă că omul natural nu poate
înţelege realităţile Duhului.
Sentimentele de culpabilitate declanşează imediat perturbări fizice.
C122. Soţia unui prizonier de război intrase într-o legătură adulteră.
Ea a luptat degeaba pentru a se elibera şi acest conflict psihic a avut
repercursiuni organice. Femeia a început să sufere de gât şi glandă. Ea a
consultat un medic şi un slujitor al lui Dumnezeu. După întoarcerea
soţului său, ea i-a mărturisit vina în prezenţa pastorului. Soţul a iertat-o şi
imediat boala a dispărut definitiv.
123
 Vedem aici progresia vină - conflict psihic - tulburări organice. Când
Cetatea lui Dumnezeu este sacrificată în mod deliberat, cetatea
diavolului o ocupă. Dacă Regele divin, Domnul vieţii, este dispreţuit,
prinţul acestei lumi domneşte cu acoliţii săi. Nu există neutralitate.
"Istoria lumii este o luptă spirituală între puterile divine şi puterile opuse
lui Dumnezeu. Această luptă nu se derulează numai în interiorul
personalităţii umane, în intimitatea ascunsă, unde sufletul şi Dumnezeu
stau faţă în faţă. Din contră, trupul şi natura întreagă sunt implicate în
această luptă. Fizicul şi moralul nu sunt două domenii separate şi
independente; sunt ca două emisfere ale unei singure realităţi.

Teza V
Bazele terapiei tulburărilor psihice datorate ocultismului sunt puse.
Aceste atingeri au două surse: una constă în dezvoltarea rănilor produse
de activarea subconştientului, cealaltă, transcendentă, este starea
omului care se găseşte sub judecata lui Dumnezeu ca urmare a
practicilor sale oculte. Puterea factorului spiritual îi conferă
preponderenţă asupra planului medico-psihologic. Transcendenţa
deschide şi închide paranteza asupra iminenţei acestui fenomen.

PARTEA A IV-A

Eliberarea de sub influenţa ocultă

CAPITOLUL I

CONTRIBUŢIA ŞTIINŢELOR PSIHOLOGICE CONEXE

I. Definiţie şi delimitare a diferitelor domenii

a) psihologia - ştiinţa şi cunoaşterea sufletului - caută să exploreze
natura internă a omului. Pentru a elabora legile care conduc viaţa
psihică, ea se bazează pe experienţă, cunoaşterea de sine, biografie,
observarea sistematică, manifestarea spiritului uman în creaţiile
culturale, experimentarea psihologică, testele etc. Vindecarea sufletului
are nevoie de această ştiinţă pentru a se pronunţa cu siguranţă.
Psihologia ne ajută să cunoaştem omul şi să alegem mesajul pe care să i-
l dăm. Psihologia profunzimilor este o ramură a psihologiei contemporane
legată mai ales de numele lui Freud, Adler şi Jung.
Ea explorează forţele psihice ale omului în profunzimile fiinţei. Ea
distinge în natura psihică 4 nivele: Eul, conştientul, inconştientul personal
şi inconştientul colectiv. De aici slujitorul lui Dumnezeu poate deprinde
descifrarea reacţiilor datorate viselor, a refulărilor, a inhibărilor, a
conflictelor nereglate, a tensiunilor etc. "Gândurile rele vin din inimă"
(Matei 15:19).

124
 b) psihoterapia - este tratamentul bazat pe psihologia profunzimilor.
Ea este disciplina care îşi propune să descopere, să dezvolte şi să aplice
metodic procedeele curative potrivite.
Schultz: nevroze exogene - provocate de mediul înconjurător,
nevroze fiziogene provocate de proastele obiceiuri, nevroze de nivel
psihogen datorate unei elaborări afective antibionomice, nevroze totale
caracterogene care provoacă o alterare generală a personalităţii.
c) vindecare sufletului este de inspiraţie teocentrică. Scopul ei este
ca omul să găsească pacea cu Dumnezeu. Omul este plasat în faţa
Creatorului său şi acum nu mai este vorba de nevroză şi de vindecare ci
de mărturisire şi de iertare. «Eforturile unui ajutor inteligent se
concentrează pe sufletul uman, condiţia, profunzimea, boala şi vina sa» -
Leist.
Totuşi aceste discipline nu trebuie să se amestece. Este absurd să
vorbim despre nevroze iudaice, catolice sau protestante. Raporturile între
ştiinţele înrudite şi vindecarea sufletului trebuie să fie guvernate de
vechiul principiu: "Fiecare cu ce-i al lui".

II. Vindecarea sufletului comparată cu psihologia

a) Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să posede cunoştinţe de
psihologie pentru a putea ajunge la sufletele oamenilor.
b) Psihoterapeutul şi păstorul au recurs uneori la aceleaşi metode
pentru a rezolva conflictele psihice.
În psihologie ca şi în vindecarea sufletului se ştie că încălcarea
legilor cele mai elementare ale vieţii repercutează asupra mai multor
generaţii. Individul nu este izolat, el suferă anumite consecinţe ale
păcatului predecesorilor săi.
Un alt punct comun este admiterea faptului că unele conflicte
nereglate provoacă disociere, disperare interioară, dezintegrarea
personalităţii, paralizarea vieţii psihice şi organice, pierderea libertăţii
interioare. Mai des procesul de culpabilitate antrenează asemenea
consecinţe. Plecând de la această constatare, psihoterapia şi vindecarea
sufletului îşi propun amândouă să «reintegreze această dezintegrare»,
adică să reducă această disociere, astfel încât EUL să reia în mână
conducerea vieţii sale.
c) Cauzele profunde ale bolii şi scopul tratamentului fac să apară
autonomia şi contrastul între cele două domenii.
C123. Un om cu înclinaţii creştine, mi-a mărturisit într-o zi grave
dereglări homosexuale. El a pretins că nu ar fi ajuns aici dacă soţia lui nu
i s-ar fi refuzat chiar de la începutul căsătoriei lor. El a răspuns afirmativ
când l-am întrebat dacă se iubeau. Soţia sa nu avea tendinţe lesbiene,
dar vorbea mereu de tatăl ei decedat. Nu folosea decât parfumurile care-
i plăcuseră lui, nu cultiva decât florile sale preferate, prepara mâncărurile
lui favorite. Avea un adevărat cult pentru fotografiile sale. Voia ca soţul ei
s-o ia în braţe cum făcea tatăl ei când era mică. Era vizibil că această
femeie îşi venera tatăl în persoana soţului ei, ceea ce o făcea incapabilă
să ducă o viaţă conjugală. Acest mariaj a fost compromis de ataşamentul
125
pasionat al fiicei faţă de tată, în timp ce soţul caută în altă parte
satisfacţii vinovate.
Psihoterapia se plasează dincolo de bine şi de rău. Psihoterapeutul
consideră sufletul o scenă pe care intriga şi deznodământul se derulează
după legile cauzalităţii. Pastorul vrea să-l pună pe penitent în prezenţa lui
Dumnezeu, pentru care refulările şi consecinţele lor nu pot fi rezolvate
decât prin iertare. Psihologia profunzimilor duce la o diminuare a
conflictului dar numai Dumnezeu poate acorda iertarea.

III. Aspectul medical şi teologic al eliberării de acapararea ocultă

Între teologie şi medicină există legături strânse. Studiul sistematic
a numeroase cazuri izolate ne-a permis să ajungem prin inducţie la o
evaluare medicală a atingerii oculte: este vorba de o activare profundă a
subconştientului în stare de veghe. Aceasta declanşează efecte care
subzistă până la a patra generaţie. În optica medicală, vindecarea
atingerii oculte ar fi o «reducţie» a sugestiei profunde exercitate în stare
de veghe. Din punct de vedere al Noului Testament acest lucru nu poate
reuşi în cazul unei sugestii pe bază magică. Omul care a îndrăznit să
ridice mâna împotriva lui Dumnezeu şi să se revolte împotriva
fundamentului ordinii lumii, nu se mai poate reabilita. Din punct de
vedere biblic tentativa medicală de vindecare este sortită unui eşec
sigur. Dacă medical şi pe un plan secundar atingerea ocultă poate fi
atribuită efectului unei sugestii profanale în stare de veghe, terapeutica
se operează în funcţie de planul superior şi transcedent al problemei.

Teza VI
În optica medicală, terapeutica atingerii oculte încearcă să reducă
efectele produse în subconştient prin sugestii profunde în stare de veghe.
Dar aceste tentative de tratament medical nu sunt decât o paranteză în
domeniul transcedent al atingerii oculte şi nu pot constitui decât o muncă
preparatoare limitată în vederea unei vindecări ulterioare a sufletului.

CAPITOLUL II

DIRECŢIA SPIRITUALĂ DUPĂ NOUL TESTAMENT

"Direcţia spirituală este urmărirea, conştientă sau nu, a calificării

comunităţii" Asmursen.
Vindecarea sufletului are de jucat două roluri: pe de o parte să
orienteze către fapte obiective ale Cuvântului Evangheliei; pe de altă
parte să arate sufletelor că cel credincios, condus de unicul Păstor, îşi
întinde mâna liberă către fratele său pentru a constitui astfel un lanţ.
Astfel înţeleasă, direcţia spirituală nu este opera slujitorului lui
Dumnezeu, ci expresia solidarităţii a doi păcătoşi în faţa vieţii şi
destinului.
126
 I. Principii fundamentale ale vindecării sufletului ocultiştilor
Pentru a elibera sufletul, trebuie să-l smulgem din cetatea
diavolului, să-l facem să treacă în Cetatea lui Dumnezeu şi să-l păstrăm
acolo. Vindecarea sufletului constă în a salva sufletul şi a-l incorpora
definitiv în Împărăţia lui Dumnezeu. "Vindecarea sufletului este un ajutor
spiritual şi existenţial bazat pe ascultarea de Domnul, al cărei scop este
de a-l integra pe individ în Corpul (Trupul) lui Hristos."(Efeseni 2:19-20).
Eliberarea de puterea întunericului nu este doar un scop, ea este un
eveniment deja împlinit prin actul de răscumpărare al lui Isus care a
apărut pentru a distruge operele diavolului. Putem declara celui care se
botează: "Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume,
eşti al Meu." (Isaia 43:1).

II. Condiţii personale cerute pentru un păstor

1. Acţiunea Duhului Sfânt în viaţa slujitorului lui Dumnezeu
Orice acţiune spirituală depinde de raportul stabilit între slujitor şi
Duhul Sfânt. Experienţa sprijinului divin între viaţa şi activitatea sa, îi
permite instrumentului să transmită integral plenitudinea şi puterea
creatoare a Domnului. Bouvet distinge două acţiuni spirituale: metanoia
şi meneim, convertirea şi rămânerea în Isus.
"Pastorul trebuie să fie înrădăcinat în Cuvânt şi comunitate şi să
trăiască în credinţa iertării" - Thurneysen. Pentru a exercita vindecarea
sufletului trebuie să fi beneficiat tu însuţi de ea. Dacă ai viaţa veşnică în
tine, o poţi transmite. Acest fapt se acordă cu cuvintele lui Petru (Fapte
3:6). "Dar ce am îţi dau: în numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te
şi umblă!"
Renderknecht scrie: "Pastorul trebuie să fie martorul lui Isus".
Pentru a fi martor, slujitorul lui Dumnezeu trebuie să aibă experienţa
spirituală. Întâlnirea cu Isus Hristos trebuie să fie urmată zilnic de
renunţarea la sine, de căinţă, de purificare şi de sanctificare. Pentru a
exercita vindecarea sufletului trebuie să se supună în fiecare zi voiei lui
Isus.
Faptul de a fi un martor implică şi o misiune. Cel care L-a întâlnit pe
Domnul nu poate să tacă şi nici să nu asculte de cel care spune: "Eu vă
trimit" (Luca 10:3). Nimeni nu se sustrage unei asemenea minuni fără a-
şi pierde vocaţia. Din Evanghelia lui Ioan să reţinem trei cuvinte cheie: a
se naşte din nou (3:3), a rămâne (15), a fi trimis (17:18). Pavel utilizează
termeni asemănători: a fi înnoit (Col. 3:10), a fi în Isus (2 Cor. 5:17), a
munci la lucrul Domnului (1 Cor. 16:10). Numai cel care trăieşte în
comuniune cu Isus poate să-I aducă un suflet în nenorocire, cu ajutorul lui
Dumnezeu.
2. Calificările slujitorului lui Dumnezeu
Fără o formaţie solidă, vindecarea sufletului nu e decât diletantism.
Toate operele actuale sublimează necesitatea de a avea noţiuni de
psihologie. Nici un ajutor nu este posibil fără un diagnostic precis, şi nu
există nici un diagnostic sigur fără o cunoştinţă aprofundată a cauzelor
127
atingerii oculte. Această pregătire a pastorului trebuie să se facă pe două
planuri: domeniul psihic şi domeniul spiritual sau demonic
(transcendent). Calificarea slujitorului lui Dumnezeu în vederea vindecării
sufletului se poate rezuma în aceste cuvinte: competenţă şi carismă.
Trebuie de asemenea să existe şi respect reciproc.
"Secretele creaţiei depăşesc inteligenţa creaturii, dar spiritul
sondează tot". "Omul ieşit din mâinile Creatorului este un mister atât de
profund încât doar Dumnezeu poate să-l pătrundă. Astfel, adevărata
cunoaştere umană nu e niciodată de ordin pur raţional. Gândirea nu
poate înţelege acest mister decât după ce a primit Duhul care sondează
tot, chiar şi profunzimile lui Dumnezeu (1 Cor. 2:10)" (Müller). Doar Duhul
releva resorturile ascunse ale personalităţii şi cauzele profunde ale bolilor
psihice. Carisma este un dar spiritual dat de Cel care acordă Duhul. O
singură posibilitate ne este sfântă: "Cereţi şi vi se va da" "Cu atât mai
mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer" (Luca
11:13).
3. Atitudinea personală a slujitorului lui Dumnezeu
Renderknecht scrie: "Nu există mari creştini, doar mila e mare".
Pastorul joacă doar rolul unui om care poartă sarcina. Nu el aduce copilul
pe lume. Sau, el este grădinarul care udă şi îngrijeşte plantele, dar
altcineva le face să crească. "El nu este sursa de lumină, ci doar cel care
dirijează raza luminoasă către punctul dorit" (Bouvet). De asemenea,
pastorul trebuie să se retragă după ce şi-a făcut datoria. El nu este cel
care ştie, care are, care posedă: el este doar servitorul netrebnic, chiar
atunci când a făcut tot ceea ce i-a fost poruncit (Luca 17:10).Atitudinea
sa justă este indicată în Matei 5:3: trebuie să fie sărac cu duhul. Ceea ce
spunem aici se poate concilia cu ceea ce spune Pavel (2 Cor. 6:4 şi 10).
"Ci în toate privinţele arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui
Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări... ca
nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci şi totuşi
îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic şi stăpânind toate lucrurile".

III. Direcţia spirituală a ocultiştilor

1. Diagnosticul diferenţial al bolilor psihice
Dificultatea fundamentală este de a stabili dacă cauzele sunt
medicale, oculte sau dacă sunt de ambele feluri. Dacă se descoperă
simptome morbide, persoana va fi încredinţată unui specialist. Dacă e
vorba de un caz mixt, este necesară colaborarea cu un medic care să
ţină cont de aspectul religios al problemei. Dacă nu apare nimic din punct
de vedere medical şi acapararea ocultă este evidentă, ne putem lipsi de
ajutorul medicului.
C124. După o discuţie fără raport cu ocultismul, un negustor bogat
şi cunoscut a solicitat o discuţie pastorală. A declarat că vrea să facă o
mărturisire generală. Din lipsă de timp, această conversaţie nu a mai
avut loc decât două zile mai târziu. A venit cu mşina şi a început să
vorbească imediat de dificultăţile sale. Fără nici un motiv aparent, avea
tulburări psihice. I se întâmpla uneori să se închidă zile întregi într-o
128
cameră obscură. Pierduse orice înclinaţie pentru munca sa care acum îl
dezgusta. Îşi pierdea şi pofta de mâncare. În afaceri, îi era greu să ia
decizii etc.
Prin cercetare am descoperit că un nepot suferise de melancolie şi
că o soră şi o mătuşă se sinuciseseră. Bunicul murise într-un azil de
alienaţi. În cele din urmă a descoperit că bunicul său fusese conjurator de
vite şi vindecător.
În astfel de cazuri este greu de stabilit dacă sunt de competenţa
mediumnică sau a vindecării sufletului. Pacientul avea unele simptome
(expresie neliniştită şi dureroasă, imobilitate a feţei şi pliul tipic al lui
Viroguth la pleoapa superioară) care i-au indicat psihoterapeutului o
psihoză mecanico depresivă ereditară, iar pastorului, legături oculte.
2. Confesiunea
În vindecarea sufletului nu ne putem mulţuumi să aplicăm cuvinte
pioase. Trebuie ca rănile să fie cauterizate, iar conflictele religioase
luminate.
De obicei există un mare pericol să apelăm la un psihoterapeut
necreştin care constituie un mare pericol pentru credinţă.
În general confesiunea se prezintă sub trei forme: discuţia
personală, mărturisirea individuală, confesiunea generală a comunităţii.
Lockmann vorbeşte mai ales de confesiunea făcută lui Dumnezeu sau
confesiunea de inimă, de mărturisirea individuală şi de confesiune
solemnă a păcatelor. În vindecare sufletului ocultiştilor, confesiune
individuală sau privată este singura în cauză.
Baza scripturală a confesiunii se se găseşte în următoarle pasaje:
Numeri 5:7, Psalmul 32:5, Proverbe 28:13, Matei 3:6, Fapte 19:18, 1 Ioan
1:9, Iacov 5:16. Putem adăuga la această listă confesiunea lui David în
faţa lui Nathan (2 Samuel 12), aceea a fiului risipitor (Luca 15), a
samariteanului (Ioan 4), a păcătoasei (Luca 7), a tâlharului pe cruce
(Luca 23). Mesajul biblic este esenţial un apel de a renunţa la păcat şi de
a reveni la comuniunea cu Dumnezeu. Cei doi poli ai revelaţiei, judecata
şi mila, implică în mod necesar confesiunea. Dacă am dori să exprimăm
cele două noţiuni de depărtare de Dumnezeu şi de comuniunea cu El în
limbajul apostolului Ioan, ne-am servi de cuvintele întuneric şi lumină. A
se mărturisi înseamnă a renunţa la întunecime şi a se deschide către
lumina lui Dumnezeu. Acest sens al confesiunii apare la 1 Ioan 1:7. "Dar
dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie
unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice
păcat". Venind la lumină intrăm în comuniune cu Isus şi cu Biserica,
aparţinând Împărăţiei lui Dumnezeu.
Această experienţă are o importanţă capitală în vindecarea
sufletului ocultiştilor, a căror activitate este bazată pe o complicitate cu
împărăţia întunericului. Pentru persoana compromisă, confesiunea este
mărturisirea apartenenţei sale la puterea diabolică şi a dorinţei sale de a
veni la lumină. Un păcat nemărturisit se agravează şi acapararea lui se
întinde. Este deci esenţial ca el să fie dezvăluit. Păcatul ne forţează la

129
disimulare: trebuie să înţelegem asta pentru a realiza importanţa
discuţiei pastorale, a revelaţiei păcatului şi a confesiunii".
3. Renunţarea la diavol
"O promisiune solemnă, însoţită sau nu de acte religioase, de a se
dezlega de diavol şi de serviciul său" (Enciclopedia lui Hanck).
Această problemă a fost mereu un punct controversat în practica
botezului. Judecăţile din Scriptură despre acest subiect se găsesc mai des
în Matei 25:41; Ioan 12:31; Efeseni 6:11-12; 1 Ioan 2:13; 5:19.
În raport cu ocultismul, renunţarea nu este o chestiune istorică sau
liturgică, ci o afacere de vindecare a sufletului. Tranzacţia făcută cu
puterile răului trebuie să fie anulată, revocată şi reziliată de către omul
pe care Isus l-a făcut capabil în prealabil să o facă.
Ce semnifică renunţarea pentru un ocultist? Ea comportă mai întâi
un factor psihologic. Totul trece pe plan conştient prin urmarea unui act
de voinţă. Este aplicarea unei tehnici psihoterapeutice care nu atinge
fondul problemei. Al doilea rezultat este o demitizare. Diavolul despuiat
de caracterul său mitic, apare ca o realitate teribilă. În al treilea rând,
renunţarea este o declaraţie oficială în faţa unor martori. Ea proclamă în
adunarea sfinţilor că ruptura cu împărăţia tenebrelor a fost realmente
consumată. Cel care acţionează astfel iese din rândul combatanţilor
diavolului şi devine soldat al unui alt şef, al lui Isus. Astfel ocultistul se
separă de magie, care este o adorare a diavolului şi a spiritelor malefice.
4. Absoluţia (Absolvirea)
Absoluţia este legată de confesiune şi de renunţarea la diavol.
Trellhaas scrie: "Confesiunea consistă în mărturisirea păcatului şi
conduce la asigurarea iertării de atot-puterea lui Isus. Confesiunea
culminează în absoluţie. Din punct de vedere biblic această declaraţie
este bazată pe atot-puterea pe care o are Isus de a ierta păcatele (Matei
9:6) ca şi pe puterea cheilor încredinţate discipolilor şi Bisericii (Matei
18:18-20; Ioan 20:21-23). Toată viaţa creştină se sprijineşte pe iertarea
păcatelor; ea este centrul vindecării sufletuluui, factorul decisiv al
ajutorului adus ocultiştilor.
Trebuie să evităm două pericole în acest domeniu: legalismul strâmt
şi declararea prematură a iertării. Absolvirea care atinge esenţa
Evangheliei nu trebuie să fie minimalizată de lege. Trebuie să evităm şi
confuzia principiilor fundamentale. Persoana legată prin ocultism nu are
nevoie să i se adauge un nou jug la prima ei povară, ci să fie eliberată. În
această epocă atât de lipsită de creştinism nu trebuie să punem noi
obstacole în calea iertării oferite celui ce se căieşte.
Fiind conştienţi de acest prim pericol, putem cădea în cealaltă
extremă. O promisiune de iertare şi o absolvire prea grăbită dau o
securitate iluzorie. Problema care se pune este următoarea: după ce
putem recunoaşte momentul în care putem declara iertarea? "Trebuie să
ne întrebăm foarte serios cum să distingem din atitudinea spirituală a
membrului comunităţii dacă îi putem asigura iertarea sau nu".(Hoch)
După confesiune şi o eventuală renunţare eu citesc cu înlocuitorul
meu pasaje biblice despre iertarea păcatelor: de exemplu Isaia 1:18;
130
43:25; 44:42; Ieremia 31:34; Matei 9:2; 26:28; Luca 7:48; Ioan 1:29;
Romani 5:20: Galateni 1:4; Efeseni 1:7; Coloseni 1:14; 1 Ioan 1:7-9; 2:2;
Evrei 1:3; Apocalipsa 1:5. După aceasta îl întreb: "Crezi aceasta?"
Deseori se remarcă la pacient, după citirea pasajelor despre iertarea
păcatelor, o scânteie de credinţă se afirmă discret. Pastorul poate
acţiona atunci fără teamă. Totuşi, de regulă, oameni atinşi de ocultism
sunt incapabili să creadă şi vindecarea sufletului în privinţa lor se găseşte
într-un punct mort. Confesiunea este blocată de o incapacitate de a
înţelege Evanghelia şi iertarea păcatelor.
Pastorul trebuie atunci să se folosească de toate resursele sale
umane, şi cu voia lui Dumnezeu carismatice, pentru a elimina acest
obstacol.
Prima problemă este de ordin medical. Pacientul suferă de o
tulburare mentală care îi afectează voinţa, gândirea sau capacitatea de a
lua decizii. Trebuie apoi să determinăm dacă avem de-a face cu o
persoană mărginită care are nevoie de asistenţă pentru a înţelege sensul
iertării. În acest caz, citirea pasajelor despre iertarea păcatelor dă
rezultate bune. Aceste lecturi îl vor ajuta pe păcătos să înţeleagă că Isus
a murit nu numai pentru «noi», ci pentru «mine». În nici un caz nu
trebuie să rezulte din aceasta o atitudine religioasă egocentrică. Un alt
mijloc de a depăşi blocajul iniţial este de a considera că în Hristos «totul
este îndeplinit». Pentru aceasta am putea citi Ioan 19:30.
Dacă în ciuda unei prezentări clare şi fidele a Evangheliei,
interlocutorul nu poate crede, trebuie să căutăm atunci cauze mai
profunde. Poate că mărturisirea cea mai penibilă a fost evitată, sau poate
că pacientul nu doreşte decât să scape de tulburările psihice, fără a dori
să-l urmeze pe Isus; sau mai există încă lanţuri secrete pe care nefericitul
nu vrea să le rupă. Este posibil ca cel interesat să aibă o concepţie
eronată despre credinţă şi se aşteaptă la o experienţă emotivă, în loc să
se sprijine doar pe Cuvântul lui Dumnezeu. Doar intervenţia autorităţii
divine poate tăia nodul gordian, redându-i captivului libertatea.
5. Lupta spirituală
Rezistenţa este un simptom evident al atingerii oculte. Ea blochează
deseori confesiunea. Pastorul trebuie să facă atunci apel la toate
resursele sale pentru a depăşi obstacolul. Eliberarea de constrângerile
interioare sau exterioare nu poate fi făcută decât de Isus. Victoria
dimineţii de Paşte este condiţia eliberării căutate cu ardoare. În această
vindecare a sufletului, există 4 mijloace de intervenţie: rugăciunea şi
postul, mijlocirea unui cerc de creştini, punerea mâinilor după Marcu
16:18 şi exorcismul.
Rugăciunea şi postul sunt cea mai frumoasă expresie a
angajamentului slujitorului lui Dumnezeu faţă de cel care suferă. În faţa
neputinţei discipolilor de a ajuta un copil posedat, Isus le-a spus: «Acest
fel de demoni nu ies decât prin rugăciune şi post» (Matei 17:21).
Acţionând astfel, pastorul demonstrează comuniunea sa fraternă şi se
declară solidar cu suferinţa psihică a interlocutorului său.

131
 Un cerc de creştini fideli, conştienţi de datoria lor de a-l susţine pe
pastor, îi aduce deseori un ajutor puternic. Forţa eliberatoare a lui Isus se
manifestă atunci când fraternitatea creştină se asociază prin mijlocire cu
cel care este atacat.
Punerea mâinilor însoţită de rugăciune este un alt mijloc de ajutor.
Este găsită în diverse forme şi în Noul Testament: Marcu 16:18; Fapte
8:18; 9:17; 19:6; 1 Timotei 4:14; 2 Timotei 1:6). Pavel îi da lui Timotei
sfatul de a nu-şi pune mâinile peste nimeni cu grabă (1 Timotei 5:22).
Pastorul trebuie să se mulţumească să pună mâinile şi să se roage
pentru bolnavii fizici, sau o poate face şi la cererea bolnavilor psihici? Nu
există o lege absolută în acest domeniu. Să adăugăm totuşi că
recurgerea excepţională la punerea mâinilor nu are nimic în comun cu
folosirea magică a rugăciunii în vederea vindecării.
Exorcismul. Isus, a cărui venire marca instaurarea Împărăţiei lui
Dumnezeu, gonea demonii (Matei 12:27, Marcu 1:27, Luca 4:36; 11:19) şi
a transmis aceeaşi autoritate discipolilor săi (Matei 10:1,8; Marcu 16:17).
Biserica primitivă, după exemplul lor, exorciza lunateci şi demonici.
Aceasta era legată de darul vindecării, ai cărui posesori, numiţi exorcişti,
au format rapid o clasă aparte. Candidaţii la botez care nu erau posedaţi,
nu sufereau (suportau) acest rit, în timp ce prozeliţii păgâni trebuiau
neapărat să se supună. După dezvoltarea botezului copiilor, obiceiul a
fost extins şi la bebeluşi, apoi ataşat, fără vreo justificare scripturală,
noţiunii păcatului original. De atunci s-au adăugat formulei botezului
multe gesturi ritualice: punerea mâinilor, insuflare sau exsuflare etc.
Cu totul altfel stau lucrurile în vindecarea sufletului ocultiştilor.
Exorcismul nu este un rit care se mărgineşte la nişte formule, ci cuvântul
pătruns de puterea Duhului, care îl face pe diavol să fugă, îndepărtează
demonii şi aduce lumii posesiunea păcii lui Dumnezeu cu eliberarea prin
Isus Hristos. Exorcismul este un veritabil duel între pastor şi puterile
întunericului. O carismă specială şi o autoritate spirituală sunt necesare
pentru a duce la eliberare. Această autoritate nu decurge dintr-o calitate
umană ci dintr-o intervenţie decisivă a Duhului Sfânt ca răspuns la actul
de credinţă al pastorului care este în plină comuniune cu Isus Hristos (1
Cor. 6:17). Niciodată slujitorul lui Dumnezeu nu produce în mod suveran
eliberarea aşteptată, ci Isus manifestat în mod real(care se manifestă în
mod real) prin Duhul Sfânt.

6. Rezistenţa după eliberare

Termenul de rezistenţă desemnează în raport cu ocultismul o
opoziţie teribilă care se înalţă ca un zid de aramă în faţă a tot ceea ce
este divin. O asemenea rezistenţă este uneori resimţită de bolnav ca o
putere străină. După ce a fost eliberat, acesta continuă să mai reziste,
dar în sensul diametral opus. Vechiul soldat al diavolului luptă acum
împotriva vechiului său stăpân, pe care l-a abandonat pentru a se înrola
în armata lui Isus. "De aceea luaţi toată armătura lui Dumnezeu pentru a
putea rezista în ziua cea rea" (Ap. Pavel). Rezistenţa faţă de duşman
decurge în mod necesar din renunţare şi din exorcizare. Este ceea ce ne
132
învaţă Isus în Matei 12:43-45. Spiritul alungat vrea să se reîntoarcă în
«casa sa» şi dacă reuşeşte, situaţia omului eliberat pentru un moment
este mai grea decât cea anterioară. "Lupta cu demonii este ca o luptă cu
hidra. Pentru fiecare cap tăiat, o altă multitudine de capete riscă să
crească la loc" (Slanffer).
Nimeni nu poate rezista prin propriile sale forţe. Să ne amintim că
victoria a fost deja repurtată la Golgota şi în ziua de Paşti. Deci dacă cel
credincios vrea să lupte, el trebuie să o facă abandonându-se total lui
Isus. Adică, comuniunea cu Domnul implică moartea şi învierea odată cu
El, ceea ce este secretul vieţii creştine. Pavel explică acest fapt în
Romani 6 şi Coloseni 2 şi îl pune în legătură cu botezul. Credinciosul este
regenerat pentru a fi o nouă creatură în Isus (2 Cor. 5:17); el este
crucificat cu El (Gal. 2:19; Rom. 6:6); moare cu El (Rom. 6:8; Col. 1:20),
este înmormântat cu El (Rom 6:4; Col. 1:12), învie cu El (Col. 2:12;
Efeseni 2:6), aşezat cu El în locurile cereşti (Efeseni 2:6) şi este făcut
comoştenitor al lui Isus (Rom. 8:17). Rezultă că creştinul unit cu Isus este
şi învingător cu Acela care „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a
făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor pe
cruce“(Col. 2:15). Arma principală a omului este Cuvântul lui Dumnezeu.
Tocmai aceasta ne arată fără echivoc vindecarea sufletului pe lângă
ocultişti: nu elanurile sentimentale asigură triumful, ci acţiunea şi
încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel numeşte aceasta sabia
Duhului (Efeseni 6:17) care ne permite să respingem atacurile
duşmanului. Renderknecht spune că Cuvântul lui Dumnezeu este podul
care trece peste toate prăpastiile. Pastorul trebuie să predice mesajul
Domnului şi să-l iniţieze pe interlocutor în Cuvântul Lui. Textele biblice
sunt de mare ajutor.
De exemplu:
1 Petru 1:2 -stropirea cu sângele lui Isus Hristos
1 Petru 1:19 -răscumpăraţi cu sângele scump al lui Hristos
1 Ioan 1:7 -sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de
orice păcat
Evrei 10:19 -prin sângele lui Isus avem intrare slobodă în
locul prea-sfânt
Evrei 12:24 -v-aţi apropiat ... de sângele stropirii
Apocalipsa 1:5 -ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său.

„Sângele celui crucificat este remediul care pune capăt luptei cu

hidra“(Slanffer).
Porunca pronunţată în Numele lui Isus este un alt mijloc de a para
atacurile insistente ale duşmanului. Eu nu aş sfătui acest lucru decât în
cazuri extraordinare, iar atunci porunca este: «Vă poruncesc puteri ale
întunericului, în Numele lui Isus Hristos, retrăgeţi-vă!". După cuvântul
Învăţătorului lor, discipolii se folosesc de un asemenea ordin (Marcu
16:17, Matei 10:1, Luca 9:1). Fiind ispitit, Isus însuşi i-a ordonat
adversarului să se retragă «Înapoia Mea, Satană!» (Matei 4:10; 16:23,
Marcu 1:25-27).
133
 Însă cel care nu trăieşte în comuniune reală şi prezenţa cu Isus, nu
poate comanda demonilor! Autoritatea uzurpată este o provocare a
puterilor diabolice; ea nu poate decât să suscite un pericol şi mai grav.
Protecţia de influenţa satanică depinde de Dumnezeu (1 Ioan 3:8) şi nu
de om; dacă nu există ar fi pierdut. Căci Evanghelia şi nu legea dă
dreptul de a ordona demonilor. De altfel aceste ordine nu trebuie
repetate mereu. La origine orice erezie este exagerarea unui adevăr
biblic. Iată de ce, orice referinţă la vindecarea sufletului ocultiştilor
trebuie să rămână în armonie cu celelalte declaraţii ale Sfintei Scripturi.
În general, mijloacele de la Fapte 1:42 - Cuvântul lui Dumnezeu,
comuniunea fraternă, cină, rugăciune - sunt de ajuns pentru a menţine
vie uniunea cu Isus..
Comuniunea fraternă - putem face o paralelă cu structura organică
a trupului lui Isus Hristos. Despărţit de trunchi, membrul piere. Cel care
tocmai a scăpat de acapararea ocultă trebuie să frecventeze asiduu
adunarea pentru a beneficia de curentul de viaţă care, din capul bisericii,
se răspândeşte către toate membrele sale. Pentru a rezista, s-au format
şi cercuri de creştini fideli care îşi asumă urmarea muncii vindecării
sufletului. Aceste echipe de creştini au o funcţie primordială în lupta
spirituală atât înainte cât şi după experienţa eliberatoare.
Sfânta cină - este un alt mijloc de a întări rezistenţa spirituală a
credinciosului eliberat. „Mai întâi, cina este semnul noii uniri cu
Dumnezeu, care îndeplineşte toate promisiunile de mântuire din Vechiul
Testament. Această unire nu este eficace decât prin sângele lui Hristos
răspândit pe cruce. Sângele îşi asumă şi a doua funcţie a sacrificiului
pascal: el apăra împotriva îngerului exterminator şi împotriva puterii şi a
dominaţiei demonilor. Această putere nu are nimic magic, ea decurge din
apropierea a efectului sacrificiului final al lui Hristos. În al treilea rând,
sângele lui Isus, este o promisiune pentru viitor, de siguranţa de a avea
parte de ţara promisă. Luând cina, vechiul ocultist se asociază
evenimentului christologic. Sub semnele vizibile, el experimentează
comuniunea cu trupul şi sângele lui Isus, intrarea în Biserică şi
apartenenţa la Împărăţia lui Dumnezeu. Forţa sa de rezistenţă la
influenţele şi asalturile demonice se măreşte. Cina este deci în centrul
dinamicii Împărăţiei, ea concretizează pentru omul atacat şi eliberat
ieşirea din cetatea diavolului şi intrarea în cetatea lui Dumnezeu.
Rugăciunea individuală - care invocă în fiecare zi prezenţa Spiritului
(Duhului) Creator, fortifică şi ea rezistenţa credincioşilor eliberaţi. După
cum posesiunea implică rămânerea duhurilor în inima celui posedat,
noua naştere (Ioan 3:3) antrenează locuirea Duhului Sfânt (Ioan 14:23).
Doar el poate face ca Isus să fie în noi, şi noi în El (2 Cor. 5:17; 1 Cor.
12:3).
Intervenţia Duhului în cursul exorcismului provoacă la persoana
atinsă o schimbare de stăpân. După ce a devenit liber, trebuie să rămână
astfel printr-o supunere constantă faţă de puterea lui Isus, manifestată în
Cuvântul lui Dumnezeu, comuniunea fraternă, cina, viaţa de credinţă şi
de rugăciune. Pentru a respinge riguros atacurile adversarului, o armă
134
eficace este recurgerea la sângele lui Isus, semn al victoriei totale a
Crucii, ca şi faptul de a-i ordona Satanei să fugă în Numele Domnului.

Teza III
Eliberarea de atingerea ocultă pune probleme speciale vindecării
sufletului. De aceea, discuţia pastorală va comporta următoarele faze:
diagnostic diferenţial, confesiune, renunţare, absolvire, exorcism, întărire
a rezistenţei spirituale. Nu se poate interveni în acest domeniu decât
având competenţe solide şi, dacă Dumnezeu îl acordă, un dar special al
Duhului Său. Astfel, eliberarea obţinută nu este rezultatul eforturilor
pastorului, ci al unei acţiuni directe a lui Isus Hristos. Aceasta nu are loc
decât printr-o comuniune vie şi actuală cu Domnul.

IV. Ce perspective se mai degajă din studiul nostru?

Una din cele mai dificile chestiuni este rolul respectiv al legii şi al
milei în vindecarea sufletului ocultiştilor. Ea constituie o piatră de
încercare care arată dacă pastorul este cu adevărat capabil de a exercita
o asemenea funcţie. Amândouă au locul lor bine determinat şi orice
confuzie are consecinţe dezastruoase pentru a determina cauzele oculte
ale răului. Sarcina sa este de a revela ocultistului că, încălcând activ sau
pasiv primele trei porunci ale decalogului, el s-a predat puterilor străine
şi se găseşte de acum sub judecata lui Dumnezeu. În acest caz legea ne
convinge mai întâi de păcat, acţionând «ca un receptor pentru a ne
conduce la Hristos» (Galateni 3:24). La aceasta se limitează funcţia ei. De
aici, cuvânt îi aparţine în întregime Evangheliei. Persoana tulburată
trebuie să înţeleagă promisiunea iertării şi a mântuirii, formulată de
Pavel în Efeseni 1:7: În Hristos „avem iertarea, prin sângele Lui, iertarea
păcatelor, după bogăţiile harului Său“. Orice tendinţă de a-l considera pe
bolnav diabolic, chiar dacă este foarte legat, este o negare a Evangheliei.
Dacă de la începutul discuţiei el recunoaşte că merită judecata divină,
iertarea îi poate fi declarată fără întârziere. Atitudinea lui Isus Hristos faţă
de paralitic, de păcătoasă, este determinantă în această privinţă. Nu mai
rămâne decât invitaţia: «Vino, totul este gata, ia, mănâncă, bea! Este
pentru tine!»
Legea pune accentul pe lucrările noastre. Evanghelia - sau credinţa
- este o doctrină, sau un Cuvânt al lui Dumnezeu care nu ne comandă să
facem ceva, dar ne invită să primim cu simplitate darul gratuit al iertării
păcatelor şi al salvării veşnice. Totul depinde de opera lui Dumnezeu în
Isus Hristos. Legea şi Evanghelia nu pot fi nici confundate, nici separate,
sub pedeapsa de pericol mortal pentru vindecarea sufletului.
Predicarea (propovăduirea) Evangheliei este lucrul cel mai
important în vindecarea sufletului ocultiştilor. Scopul studiului nostru a
fost de a anunţa victoria şi vindecarea, şi nu de a aduce dovada
legăturilor demonice şi a posesiunii. Confruntaţi cu fenomenul
excepţional al posesiunii, manifestarea extremă a acaparării răului, să
135
ripostăm prin mesajul eliberării. Cartea noastră este deci o operă care
anunţă eliberarea de puterea infernală, de către Isus. Din vinerea sfântă
şi de la Paşte, puterea lui Satan nu mai este decât aparentă. În realitate
toţi demonii sunt deja învinşi în Hristos. Fiul lui Dumnezeu a forţat
redutele tenebrelor (1 Ioan 3:8). După Friederich „evanghelie“ este un
cuvânt care vine din limbajul popular şi este «termenul tehnic» care
serveşte pentru o anumită victorie.
Noul Testament a resimţit această semnificaţie fundamentală.
Războiul între Cetatea lui Dumnezeu şi cetatea diavolului a fost câştigat
de Isus Hristos. Sarcina vindecării sufletului este de a transmite această
veste bună celui care suferă de atingere ocultă. Din acel moment el va
participa la triumf şi va ieşi liber din închisoarea suferinţelor psihice.
Proclamarea victoriei pune capăt terorii lui Satan, deoarece Isus este
Domnul şi Mântuitorul lumii.

SFÂRŞIT

136