Andreea Hell

Filosofie românească, Anul III

Elemente de patologie a spiritului și a culturii

Boala necunoașterii

Această lucrare abordează modul în care oamenii aleg să privească lumea și să-și trăiască
viața. Pe de-o parte, sunt persoanele ce pun accent pe cunoașterea adevărului, stăpânirea de
informații asupra existenței lumii, iar pe de altă parte, sunt prezente persoanele ce aleg să trăiască
în întuneric, egoism și lipsa dorinței de a-și depăși condiția umană. Fiecare om are libertatea de a
alege ce este mai bine pentru el, însă lipsa cunoștințele ne face să credem că nimic nou nu ne
poate ajuta și că e bine să rămânem în continuare în zona noastră de confort.

Acest capitol începe cu scuzele autorului în care își motivează alegerea de a scrie despre
patologia spiritului și a culturii. Prin această introducere, ne aduce la curent opțiunile pe care le
avem atunci când avem în plan elaborarea unei lucrări. Putem alege să scriem despre un subiect
impus din exterior, ce ne oferă diverse beneficii cum ar fi apariția lucrării într-o revistă, sau
putem alege redactarea unei lucrări provenite din interiorul nostru; teme „fierbinți” cum le
numește Liiceanu. Aceste teme sunt conduse de personalitatea autorului, care nu solicită doar
inteligența și capacitățile sale, ci și o angajare afectivă și emoțională.(Liiceanu, p.118) Aceste
teme iau naștere din neliniștea minții ce au drept scop înțelegerea propriei persoane. Ele
contribuie la evoluția sinelui pe plan spiritual, fiind mult mai conștient de gânduri, emoții și de
eventualele probleme care apar. (Liiceanu, p. 119) Temele fierbinți, vin cu o cantitate majoră de
primejdii. Acest proces face apel la ceea ce gândim, ceea ce suntem și ceea ce facem. Toate
acestea au o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm până la moarte. (Liiceanu,119)

- Patologia spiritului și a culturii deține o implicație etică. Fiecare dintre noi este
responsabil pentru sănătatea trupului, a spiritului, a culturii și a societății din care face
parte. Boala este privită ca ceva imoral pentru că nu îi oferim grija necesară trupului și în
același timp, nici spiritului. „Cine are respect pentru spirit nu poate să nu aibă pentru
trupul său.”1 E necesar să fim în armonie cu trupul și spiritul nostru pentru a putea evolua
pe ambele părți. Reușind acest lucru, cunoașterea de sine este mult mai aprofundată.
1
Gabriel Liiceanu, „Cearta cu filozofia”, Ed. Humanitas, București, p.120
 Putem să ne caracterizăm mai ușor atunci când vine vorba de propria persoană. Mai ales
că de multe ori avem momente când nu știm cine suntem cu adevărat. (Liiceanu, p.120)
În folclor exista o poveste în care spiritul părăsea corpul și nu pleca de el până nu îi
mulțumea pentru tot ajutorul oferit de-a lungul vieții. Spre deosebire de trup, evoluția
spiritului reprezintă un proces individual, asupra căruia doar noi înșine deținem controlul;
suprema libertate. (Liiceanu, p.120) Evoluția societății umane e strâns legată de
capacitățile intelectuale și de moralitatea indivizilor. Pentru a avea o societate prosperă e
nevoie ca oamenii să fie sănătoși din punct de vedere fizic și spiritual; o medicină
complexă și superioară. (Liiceanu, p.120) De multe ori sufletul este eclipsat de fizicul
persoanei. Trupul reprezintă primul lucru pe care îl observăm la o persoană. Fiind atât de
cuceriți de înfățișarea cuiva, uităm să privim dincolo de acest înveliș și din această cauză,
eșuăm în a cunoaște o persoană la nivel intelectual. De asta trebuie să existe o armonie
între cele două pentru ca omul să poată coexista cu el însuși. (Liiceanu, p. 122) Fiind o
relație de coordonare între trup și suflet, neglijarea unuia dintre acestea, duce la
îmbolnăvirea omului. Spiritul este hrănit cu dorința de cunoaștere, capacitatea de a ajunge
la adevăr; dacă spiritul dispune de un mediu sănătos, la fel și trupul va fi scutit de
posibilele neplăceri. Acum vom ajunge la partea a doua a problemei „cel ce trezește
răspunderea îngrijirii de sine”2 în care spiritul este obligat să trăiască în întuneric, fără
nicio posibilitate de a evolua. Oamenii aleg să ignore îngrijirea de sine, rămânând într-un
stadiu de neștiință, neacceptând ajutorul celor care vor să-i vindece de această boală a
egoismului. (Liiceanu, 123) În loc să fie apreciați oamenii dornici să lumineze mințile
oamenilor, aceștia sunt batjocoriți și chiar uciși de către poporul lipsit de înțelepciune. Un
bun exemplu este moartea lui Socrate, care și-a găsit sfârșitul din cauză că a fost un
medic al sufletelor. (Liiceanu, p.122) Oamenii nu își doresc să se vindece de această
„boală” intelectuală pentru că este nedureroasă și confortabilă. Pentru ei, procesul de
vindecare este dureros și neplăcut; având astfel o atitudine violentă. Maladiile culturale și
spirituale sunt ignorate de către oameni, acceptând să trăiască tot restul vieții cu aceste
probleme. (Liiceanu, p.123) Chiar dacă unele persoane conștientizează de gravitatea
problemei, aleg să rămână cu aceasta, refuzând orice soluție. Fiind o boală nedureroasă,
dorința de a merge la un medic nu există. Doar dacă apare durerea, suntem siliți să

2
Gabriel Liiceanu, „Cearta cu filozofia”, Ed. Humanitas, București, p.123
apelăm la persoane ce ne pot ajuta în ameliorarea disconfortului. (Liiceanu, p.124) Fiind
adaptați la boală și formele de echilibru pe care noi înșine ni le-am creat, nu ne putem
desprinde cu ușurință de aceasta. Confortul ne-a făcut să rămânem pe loc și să credem că
suntem sănătoși. Iluziile, mecanismele de mascare, au prins și mai mult contur prin
intermediul școlii, maeștrii pe care i-am avut și mediul cultural în care am trăit. (125)
Această temă a ignoranței asupra cunoașterii adevărului a fost prezentă și în mitul peșterii
a lui Platon. În acest mit este vorba despre niște oameni legați ce nu au văzut niciodată ce
se află în exteriorul peșterii. Pentru ei, umbrele ilustrate de lumina focului reprezenta
singura lume de care știau și în care trăiau. Într-o zi, o persoană reușește să iasă din
această peșteră, ajungând să analizeze fiecare detalii prezent al lumii exterioare.
Realizând că existe o lume diferită de tot ceea ce știa el, a ajuns la concluzia că
cunoștințele sale erau eronate și neadevărate; chiar dacă pentru el lumea peșterii era
adevărată. Dorind să împărtășească informațiile noi aflate cu semenii săi, coboară din nou
în peșteră. Când a început să povestească că tot ce este prezent în peșteră nu este
adevărat, oamenii nu au avut o atitudine pozitivă. A fost privit cu ură și chiar a fost ucis.
(Liiceanu, p.126) Faptul că a fost perturbată liniștea și lumea oamenilor din peșteră,
aceștia nu au putut accepta că cea ce cunosc nu este adevărat. De aceea medicii spiritului
nu pot exista din cauza oamenilor ce aleg să trăiască cu boala intelectuală, neavând vreo
dorință de a se vindeca. Dacă spiritul nu este hrănit cu cunoștințe adevărate, acesta va
pieri încet și nu va mai putea să existe. Indicele fizic al sănătății sufletului este
reprezentată de către o aripă. Neavând grijă de ea, acesta se va îmbolnăvi și va exista un
proces de „năpârlire” ce scoate în evidență moartea spiritului. Doar prin hrănirea cu
adevăr, bunătate, frumusețe, va putea omul să evite acest sfârșit dramatic. (Liiceanu, p.
133)
BIBLIOGAFIE

Gabriel Liiceanu „Cearta cu filozofia”, Ed. Humanitas, București, 1992