Sunteți pe pagina 1din 1

Melcul de livadă 

(numit în Franța melcul de Burgundia, Helix pomatia) face parte din


familia Helicidae fiind o specie de melc.
Are o cochilie de până la 5 cm înălțime și aprox. 4,5 cm diametru. Este răspândit în toată Europa, cu
excepția zonelor nordice, și preferă arbuștii ca landșaft, în poienele luminoase de la liziera pădurilor,
în livezi și parcuri. Este erbivor și se hrănește cu plantele mici și proaspete, dar și cu viță-de-vie.
Acceptă și rămășițe de plante, iar pentru a-și menține cochilia sănătoasă, consumă săruri de calciu.
Este activ din primăvară până la primele zile cu temperaturi negative, când se pregătește de
hibernare. Dormitează până în martie într-un culcuș aflat la aprox. 30 cm sub pământ, pe care, de
regulă, nu și-l schimbă. În timpul somnului, se închide ermetic în cochilie cu ajutorul unui „dop”
calcaros, cu atât mai gros cu cât e mai rece vremea. Trăiește 7-8 ani, perioadă care poate atinge
20 ani dacă nu este mâncată de prădători.

Alcătuirea corpului[modificare | modificare sursă]


Capul melcului de livadă prezintă patru tentacule — două, mai lungi, ce poartă în vârf ochii și două,
mai scurte, ce servesc pentru pipăit. La orificiul bucal are trei buze așezate în formă de triunghi. În
interiorul gurii se găsește limba zimțată cu care fărămițează hrana. Piciorul este musculos, acoperit
cu mucus. Cochilia este sidefată în interior. Deoarece se deplasează încet, are simțul tactil și al
văzului dezvoltate satisfăcător. Sistemul digestiv este dezvoltat în comparație cu alte moluște,
acesta incluzând și o glandă-anexă, hepatopancreasul. Are o respirație pulmonară[necesită  citare], rolul
de plămân îndeplinindu-l mantaua protejată de cochilie, care este subțire și umedă. Melcii de livadă
sunt hermafrodiți și depun ouă. În interiorul cochiliei calcaroase se află organele interne. Are pielea
subțire și nu-l poate apăra de uscăciune. Cochilia este formata dintr-o singură bucată. Mantaua este
organul intern care produce cochilia. Între manta și organele interne există un spațiu numit camera
mantalei. Deoarece corpul melcului de livadă este moale, el a fost încadrat in familia moluște. Dacă
atingem tentaculele, ele se retrag ca un deget de mănușă. Helix Pomatia se retrage în cochilie când
simte pericolul. Sistemul nervos este alcătuit din ganglioni grupați la cap. Cu ajutorul piciorului Helix
Pomatia se mișcă făcând o mulțime de mișcări ondulatorii. Melcul ține hrana cu unele părți ale
cerului gurii și le fărâmițează cu ajutorul limbii. La digestie participă o glandă care are rol de ficat și
pancreas. Orificiul anal se află pe partea dreaptă a corpului melcului, aproape de marginea
deschiderii cochiliei. Mantaua cu rol de plămân este bogată în vase de sânge. Aerul pătrunde în
camera mantalei printr-un orificiu respirator pe partea dreaptă a corpului, aproape de orificiul anal.
Sângele este incolor.
Melcul este hermafrodit, ouăle fiind eliminate printr-un orificiu situat pe partea dreaptă a capului.
După 3-4 săptămâni se dezvoltă un nou melc. Un melc poartă ambele glande sexuale, de aceea
indivizii fac schimb de spermatozoizi. În lunile iunie și august, se găsesc melci cu capul în pământ și
cochilia la suprafață. Ei depun ouăle prin orificiul genital situat pe partea dreaptă a corpului, în
apropierea tentaculelor mici. Din ouă ies melci mici, cu cochilie transparentă. Ei se dezvoltă în trei
săptămâni. Calcarul produs de manta ajută la creșterea rapidă a cochiliei, care continuă să crească
pe întreaga durată de viață a melcului.

S-ar putea să vă placă și

  • Melcul de Livadă
    Melcul de Livadă
    Document1 pagină
    Melcul de Livadă
    bubu3773
    Încă nu există evaluări
  • Hirudinea
    Hirudinea
    Document15 pagini
    Hirudinea
    Vlas Lucika
    Încă nu există evaluări
  • 7 Ihbjhbhj
    7 Ihbjhbhj
    Document6 pagini
    7 Ihbjhbhj
    Alexandru Vlad
    Încă nu există evaluări
  • Amfibieni
    Amfibieni
    Document2 pagini
    Amfibieni
    Iulia Goganau
    Încă nu există evaluări
  • Biologie Animale Nevertebrate
    Biologie Animale Nevertebrate
    Document25 pagini
    Biologie Animale Nevertebrate
    Vasilica Andrada-Denisa
    100% (3)
  • Melcul de Livada - Larisa
    Melcul de Livada - Larisa
    Document13 pagini
    Melcul de Livada - Larisa
    larryssa_maria
    Încă nu există evaluări
  • Moluste
    Moluste
    Document48 pagini
    Moluste
    cdyana
    0% (1)
  • GASTREOPODELE
    GASTREOPODELE
    Document3 pagini
    GASTREOPODELE
    JKL
    Încă nu există evaluări
  • Increngatura Molustele
    Increngatura Molustele
    Document14 pagini
    Increngatura Molustele
    Antonio Spița
    Încă nu există evaluări
  • Albine
    Albine
    Document13 pagini
    Albine
    Ilinca Poştaliu
    Încă nu există evaluări
  • Mamifere
    Mamifere
    Document5 pagini
    Mamifere
    Stanciu Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Molu Tele
    Molu Tele
    Document4 pagini
    Molu Tele
    Rad Tod
    Încă nu există evaluări
  • Limacidae
    Limacidae
    Document19 pagini
    Limacidae
    Mihaela Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • VIERMII
    VIERMII
    Document4 pagini
    VIERMII
    iuliaostroveanu
    Încă nu există evaluări
  • Mamifere
    Mamifere
    Document12 pagini
    Mamifere
    Dreglea Ciprian
    Încă nu există evaluări
  • Pestii
    Pestii
    Document13 pagini
    Pestii
    Mihalescu Mihaela
    Încă nu există evaluări
  • Viermii
    Viermii
    Document8 pagini
    Viermii
    Andreea Andrieș
    Încă nu există evaluări
  • Melcul de Livada
    Melcul de Livada
    Document1 pagină
    Melcul de Livada
    Elena Grefelian
    Încă nu există evaluări
  • Biologie - Moluste
    Biologie - Moluste
    Document14 pagini
    Biologie - Moluste
    Muscalu Carmen
    67% (3)
  • Regnul Reptile
    Regnul Reptile
    Document4 pagini
    Regnul Reptile
    D C
    Încă nu există evaluări
  • Lectie 12 Celenterate. Viermi Paraziti Lati.
    Lectie 12 Celenterate. Viermi Paraziti Lati.
    Document19 pagini
    Lectie 12 Celenterate. Viermi Paraziti Lati.
    Alexandru-Ionut Bordei
    Încă nu există evaluări
  • Mamifere
     Mamifere
    Document5 pagini
    Mamifere
    Oti Deea
    Încă nu există evaluări
  • Reptile Le
    Reptile Le
    Document31 pagini
    Reptile Le
    Victoria
    Încă nu există evaluări
  • Curs Urocordate+cefalocordate Eco 2016
    Curs Urocordate+cefalocordate Eco 2016
    Document12 pagini
    Curs Urocordate+cefalocordate Eco 2016
    Ferma Mosneni
    100% (1)
  • Încrengatura Chordata
    Încrengatura Chordata
    Document65 pagini
    Încrengatura Chordata
    bianca
    Încă nu există evaluări
  • Mamifere
    Mamifere
    Document6 pagini
    Mamifere
    Cătălina Bardă
    Încă nu există evaluări
  • Reptile
    Reptile
    Document9 pagini
    Reptile
    Manole Cosmin
    0% (1)
  • Viermii
    Viermii
    Document2 pagini
    Viermii
    Диана Стецюк
    Încă nu există evaluări
  • Mamifere
    Mamifere
    Document4 pagini
    Mamifere
    Dreglea Ciprian
    Încă nu există evaluări
  • Caractere Generale Ale Mamiferelor
    Caractere Generale Ale Mamiferelor
    Document3 pagini
    Caractere Generale Ale Mamiferelor
    Fundatia Estera
    100% (3)
  • Cap 4 Insecte Din Fauna Romaniei
    Cap 4 Insecte Din Fauna Romaniei
    Document47 pagini
    Cap 4 Insecte Din Fauna Romaniei
    Mada Teodor
    100% (1)
  • Lucrare de Diploma - Otita.
    Lucrare de Diploma - Otita.
    Document74 pagini
    Lucrare de Diploma - Otita.
    Dan Miron
    Încă nu există evaluări
  • Referat - Clopotel.ro Mamifere
    Referat - Clopotel.ro Mamifere
    Document38 pagini
    Referat - Clopotel.ro Mamifere
    Urs Alin
    Încă nu există evaluări
  • Amfibienii
    Amfibienii
    Document2 pagini
    Amfibienii
    Cristina Crissu
    Încă nu există evaluări
  • Diversitatea Pasarilor
    Diversitatea Pasarilor
    Document5 pagini
    Diversitatea Pasarilor
    papurash
    Încă nu există evaluări
  • Albinele Si Apicultura
    Albinele Si Apicultura
    Document452 pagini
    Albinele Si Apicultura
    Sever
    100% (1)
  • Manual Apicultura
    Manual Apicultura
    Document169 pagini
    Manual Apicultura
    tudormihail
    Încă nu există evaluări
  • Clasa Reptile
    Clasa Reptile
    Document36 pagini
    Clasa Reptile
    Valeria Cernei
    100% (2)
  • Clasificarea Reptilelor
    Clasificarea Reptilelor
    Document6 pagini
    Clasificarea Reptilelor
    candi7
    33% (3)
  • Insecte
    Insecte
    Document8 pagini
    Insecte
    Alintalina Alina
    Încă nu există evaluări
  • Ordinul Cetacea
    Ordinul Cetacea
    Document31 pagini
    Ordinul Cetacea
    AnnaMaria
    Încă nu există evaluări
  • Caracterele Generale Ale Amfibienilor
    Caracterele Generale Ale Amfibienilor
    Document9 pagini
    Caracterele Generale Ale Amfibienilor
    Ferma Mosneni
    Încă nu există evaluări
  • Particularităţi Structurale Şi Funcţionale Ale Sistemului Respirator
    Particularităţi Structurale Şi Funcţionale Ale Sistemului Respirator
    Document9 pagini
    Particularităţi Structurale Şi Funcţionale Ale Sistemului Respirator
    Giorgiana Ilinca
    Încă nu există evaluări
  • Manual Apicultura
    Manual Apicultura
    Document170 pagini
    Manual Apicultura
    Mares Marian
    100% (1)
  • Metazoare Tridermice
    Metazoare Tridermice
    Document15 pagini
    Metazoare Tridermice
    Anka Ho
    100% (1)
  • Mamifere
    Mamifere
    Document38 pagini
    Mamifere
    Urs Alin
    Încă nu există evaluări
  • Peștii
    Peștii
    Document11 pagini
    Peștii
    Maria Mihaela Neacşu
    100% (1)
  • Clasa Cephalopoda
    Clasa Cephalopoda
    Document4 pagini
    Clasa Cephalopoda
    denis_alex
    Încă nu există evaluări
  • Diversitatea Animalelor
    Diversitatea Animalelor
    Document48 pagini
    Diversitatea Animalelor
    Dan Catalin Iftime
    Încă nu există evaluări
  • Viermii: Animale Nevertebrate Celenteratele Paraziți
    Viermii: Animale Nevertebrate Celenteratele Paraziți
    Document3 pagini
    Viermii: Animale Nevertebrate Celenteratele Paraziți
    LOREDANA MARIA ANDREI
    Încă nu există evaluări
  • Portofoliu La Biologie Clasa Vi
    Portofoliu La Biologie Clasa Vi
    Document22 pagini
    Portofoliu La Biologie Clasa Vi
    Daniela Dădărlad
    Încă nu există evaluări
  • Mamifere Insectivore
    Mamifere Insectivore
    Document16 pagini
    Mamifere Insectivore
    mosneagu_ana_ma6397
    Încă nu există evaluări
  • Mamifere
    Mamifere
    Document37 pagini
    Mamifere
    gyulia99
    Încă nu există evaluări
  • Artropode
    Artropode
    Document55 pagini
    Artropode
    Belecciu Mihaela
    100% (1)
  • Artropode
    Artropode
    Document28 pagini
    Artropode
    Gicu Butuc
    Încă nu există evaluări
  • Lophophorata Echinodermata 2014
    Lophophorata Echinodermata 2014
    Document46 pagini
    Lophophorata Echinodermata 2014
    vlad_vălu
    Încă nu există evaluări
  • TOTUL DESPRE ANIMALE. Carte de activități
    TOTUL DESPRE ANIMALE. Carte de activități
    De la Everand
    TOTUL DESPRE ANIMALE. Carte de activități
    Încă nu există evaluări
  • Prima Mea Carte Despre Insecte
    Prima Mea Carte Despre Insecte
    De la Everand
    Prima Mea Carte Despre Insecte
    Încă nu există evaluări
  • Sufletul Femeii
    Sufletul Femeii
    Document1 pagină
    Sufletul Femeii
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Vulpea
    Vulpea
    Document2 pagini
    Vulpea
    Angela Dabija
    0% (1)
  • Viitorul Nostru
    Viitorul Nostru
    Document1 pagină
    Viitorul Nostru
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Noroc
    Noroc
    Document4 pagini
    Noroc
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Frumusetea
    Frumusetea
    Document3 pagini
    Frumusetea
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Norocul Mare
    Norocul Mare
    Document4 pagini
    Norocul Mare
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Stea
    Stea
    Document2 pagini
    Stea
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Suflet de Barbat
    Suflet de Barbat
    Document2 pagini
    Suflet de Barbat
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • America de Nord
    America de Nord
    Document4 pagini
    America de Nord
    Vladislav Cocerghin
    Încă nu există evaluări
  • Vie
    Vie
    Document2 pagini
    Vie
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • America de Nord
    America de Nord
    Document4 pagini
    America de Nord
    Vladislav Cocerghin
    Încă nu există evaluări
  • FERICIRE
    FERICIRE
    Document1 pagină
    FERICIRE
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Stea
    Stea
    Document2 pagini
    Stea
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Referat AMP
    Referat AMP
    Document3 pagini
    Referat AMP
    Delia W.
    Încă nu există evaluări
  • Floare
    Floare
    Document1 pagină
    Floare
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Floare
    Floare
    Document1 pagină
    Floare
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Vie
    Vie
    Document2 pagini
    Vie
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • MARE
    MARE
    Document2 pagini
    MARE
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Noroc
    Noroc
    Document4 pagini
    Noroc
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Referat AMP
    Referat AMP
    Document3 pagini
    Referat AMP
    Delia W.
    Încă nu există evaluări
  • Viata e Frumoasa
    Viata e Frumoasa
    Document1 pagină
    Viata e Frumoasa
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Manual Mru 2019
    Manual Mru 2019
    Document143 pagini
    Manual Mru 2019
    Silviu Măzăreanu
    Încă nu există evaluări
  • Ce Este Libertatea
    Ce Este Libertatea
    Document1 pagină
    Ce Este Libertatea
    Burlacu Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Norocul Mare
    Norocul Mare
    Document4 pagini
    Norocul Mare
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Ziua de Nastere
    Ziua de Nastere
    Document3 pagini
    Ziua de Nastere
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Floarea Vietii
    Floarea Vietii
    Document1 pagină
    Floarea Vietii
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Ziua de Nastere
    Ziua de Nastere
    Document3 pagini
    Ziua de Nastere
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Ziua de Nastere
    Ziua de Nastere
    Document3 pagini
    Ziua de Nastere
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări
  • Viata e Frumoasa
    Viata e Frumoasa
    Document1 pagină
    Viata e Frumoasa
    Angela Dabija
    Încă nu există evaluări