Melcul de livadă 

(numit în Franța melcul de Burgundia, Helix pomatia) face parte din

familia Helicidae fiind o specie de melc.
Are o cochilie de până la 5 cm înălțime și aprox. 4,5 cm diametru. Este răspândit în toată Europa, cu
excepția zonelor nordice, și preferă arbuștii ca landșaft, în poienele luminoase de la liziera pădurilor,
în livezi și parcuri. Este erbivor și se hrănește cu plantele mici și proaspete, dar și cu viță-de-vie.
Acceptă și rămășițe de plante, iar pentru a-și menține cochilia sănătoasă, consumă săruri de calciu.
Este activ din primăvară până la primele zile cu temperaturi negative, când se pregătește de
hibernare. Dormitează până în martie într-un culcuș aflat la aprox. 30 cm sub pământ, pe care, de
regulă, nu și-l schimbă. În timpul somnului, se închide ermetic în cochilie cu ajutorul unui „dop”
calcaros, cu atât mai gros cu cât e mai rece vremea. Trăiește 7-8 ani, perioadă care poate atinge
20 ani dacă nu este mâncată de prădători.

Alcătuirea corpului[modificare | modificare sursă]

Capul melcului de livadă prezintă patru tentacule — două, mai lungi, ce poartă în vârf ochii și două,
mai scurte, ce servesc pentru pipăit. La orificiul bucal are trei buze așezate în formă de triunghi. În
interiorul gurii se găsește limba zimțată cu care fărămițează hrana. Piciorul este musculos, acoperit
cu mucus. Cochilia este sidefată în interior. Deoarece se deplasează încet, are simțul tactil și al
văzului dezvoltate satisfăcător. Sistemul digestiv este dezvoltat în comparație cu alte moluște,
acesta incluzând și o glandă-anexă, hepatopancreasul. Are o respirație pulmonară[necesită  citare], rolul
de plămân îndeplinindu-l mantaua protejată de cochilie, care este subțire și umedă. Melcii de livadă
sunt hermafrodiți și depun ouă. În interiorul cochiliei calcaroase se află organele interne. Are pielea
subțire și nu-l poate apăra de uscăciune. Cochilia este formata dintr-o singură bucată. Mantaua este
organul intern care produce cochilia. Între manta și organele interne există un spațiu numit camera
mantalei. Deoarece corpul melcului de livadă este moale, el a fost încadrat in familia moluște. Dacă
atingem tentaculele, ele se retrag ca un deget de mănușă. Helix Pomatia se retrage în cochilie când
simte pericolul. Sistemul nervos este alcătuit din ganglioni grupați la cap. Cu ajutorul piciorului Helix
Pomatia se mișcă făcând o mulțime de mișcări ondulatorii. Melcul ține hrana cu unele părți ale
cerului gurii și le fărâmițează cu ajutorul limbii. La digestie participă o glandă care are rol de ficat și
pancreas. Orificiul anal se află pe partea dreaptă a corpului melcului, aproape de marginea
deschiderii cochiliei. Mantaua cu rol de plămân este bogată în vase de sânge. Aerul pătrunde în
camera mantalei printr-un orificiu respirator pe partea dreaptă a corpului, aproape de orificiul anal.
Sângele este incolor.
Melcul este hermafrodit, ouăle fiind eliminate printr-un orificiu situat pe partea dreaptă a capului.
După 3-4 săptămâni se dezvoltă un nou melc. Un melc poartă ambele glande sexuale, de aceea
indivizii fac schimb de spermatozoizi. În lunile iunie și august, se găsesc melci cu capul în pământ și
cochilia la suprafață. Ei depun ouăle prin orificiul genital situat pe partea dreaptă a corpului, în
apropierea tentaculelor mici. Din ouă ies melci mici, cu cochilie transparentă. Ei se dezvoltă în trei
săptămâni. Calcarul produs de manta ajută la creșterea rapidă a cochiliei, care continuă să crească
pe întreaga durată de viață a melcului.