Varia 89

Toamnă romantică la Castelul Teleki Sándor din Coltău

Tudorel ILIE
Baia Mare

Despre Petőfi Sándor am auzit prima dată, cândva, în copilărie,

la Ardud, locul naşterii mele în satul plin de farmec al bunicilor. Am
văzut la Cetatea Ardud, unde mă jucam împreună cu prietenii, în frage-
dă pruncie, o placă memorială din marmură neagră închinată lui Petőfi
Sándor, încastrată undeva în zidul turnului mare al cetăţii. Fiind curios,
ca orice copil, am întrebat: Cine este Petőfi Sándor? Mi s-a răspuns
simplu, pe înţelesul meu, că a fost un mare poet.
Anii au trecut ca vântul şi ca gândul, dar amintirile au rămas.
Amintirile copilăriei legate de vacanţele şcolare petrecute la Ardud au
legătură şi cu acest poet despre care, încă din acei ani, am mai aflat mul-
te poveşti de la bătrânii satului.
Marele poet romantic maghiar care a fost Sándor Petőfi s-a că-
sătorit, la 8 septembrie 1847, în capela Cetăţii Ardud, cu tânăra
Szendrey Júlia, pe care a cunoscut-o chiar cu un an înainte, în 8 sep-
tembrie 1846, cu ocazia unui bal de seamă organizat la hanul „Cerbul
Tudorel Ilie de Aur” din Carei, pe atunci reşedinţa comitatului Szatmár. Júlia prove-
nea dintr-o familie înstărită din Ardud şi era fiica intendentului dome-
niului şi Cetăţii Ardud, stăpânite pe atunci de grofii familiei Károlyi, marii latifundiari ai comitatului.
Încă din copilărie am văzut lacul din apropierea cetăţii, pe malul căruia Petőfi Sándor a scris po-
ezii de iubire dedicate viitoarei sale soţii. Locul este marcat în prezent de un monument de piatră ridicat
în amintirea poetului. De multe ori mi l-am închipuit pe Petőfi cum priveşte chinuit de dor şi fără spe-
ranţă spre Cetatea Ardud, cu gândul la iubita sa Júlia şi viitorul lor împreună. Căci intendentul Ignatz
Szendrei, tatăl Júliei, nu era de acord ca cei doi să se căsătorească şi chiar i-a refuzat lui Petőfi prima ce-
rere în căsătorie, considerându-l un biet poet sărac, chiar dacă era deja recunoscut de elitele vremii.
Însă, într-un final, viitorul socru a acceptat să i-o dea de soţie pe fiica lui, fără zestre, dar şi fără
să participe la cununia lor religioasă. Cea mai mare bogăţie a Júliei era însă educaţia ei aleasă, dobândită
la instituţiile pentru educaţia fetelor din Ungaria şi chiar la Pesta. Era o tânără manierată şi drăguţă. Cân-
ta excelent la pian şi dansa bine, vorbea câteva limbi străine şi evita compania oamenilor, preferând lec-
turile. Júlia se potrivea perfect cu Sándor Petőfi şi se spune că între cei doi a fost dragoste la prima ve-
dere. Cei doi iubiţi s-au adorat reciproc şi între ei s-a înfiripat o dragoste curată, a cărei poveste iată că
nu s-a pierdut niciodată în negura timpului.

Petőfi ajunge de mai multe ori la castelul prietenului său

Cu groful Teleki Sándor, Petőfi se împrietenise la acelaşi bal petrecut în Carei în luna septem-
brie a anului 1846, când a întâlnit-o pentru prima dată pe viitoarea sa soţie. Deşi poetul nu prea îi avea
la inimă pe reprezentanţii marii nobilimi ai vremii, între el şi grof a fost o mare prietenie şi un respect
reciproc. Groful îl simpatiza pe Petőfi şi l-a invitat prima dată în Coltău, la sfârşitul lunii septembrie
1846. Lui Petőfi îi plăceau mult plaiurile satului Coltău şi împrejurimile sale, simţindu-se ca acasă. Aici a
ascultat cântecele lăutarilor ţigani care-l vrăjiseră şi pe Franz Liszt. Tot aici a învăţat să călărească. Făcea
dese plimbări – când pe jos, când cu trăsura – prin sat, pe la izvorul Vajda sau prin împrejurimile din
această regiune a Maramureşului (de azi) numită Ţara Chioarului. Atunci a cunoscut-o pe tânăra şi fru-
moasa ţigancă Varga Anikó (poreclită Pila Anikó), care, spune gura satului, îl vizita câteodată pe Petőfi
la castel în serile şi nopţile de toamnă din 1846. În nicio poezie nu este pomenită relaţia lor, căci ea ră-
mâne una dintre legendele satului. Totuşi, romancierul Jókai Mór, unul dintre prietenii poetului şi care
BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS Publicaţie semestrială • an XXXI • nr. 1 (60) • 2023
90 Varia

la câţiva ani mai târziu a fost, la rândul său, oaspetele contelui Teleki la Coltău, scrie în jurnalul său că a
întâlnit-o pe fosta „pasiune” a poetului. Mai scrie că această femeie în fiecare an pleca în pelerinaj să
depună flori pe câmpul de luptă de la Albeşti, lângă Sighişoara, acolo unde a fost dat dispărut revoluţio-
narul Petőfi, în timpul bătăliei din 31 iulie 1849 împotriva armatelor imperiale ruso-austriece şi se pre-
supune că ar fi murit aici, la numai 26 de ani. Nu vom şti niciodată cât este adevăr şi cât este legendă în
povestea idilei dintre Petőfi şi ţiganca Pila Anikó, dar figura poetului a rămas extrem de vie în memoria
localnicilor, care povestesc cu drag şi în prezent legendele despre poet, chiar dacă din vremea sa până
azi au trecut mai bine de 170 de ani.
În perioada următoare Petőfi a fost de mai multe ori invitat la Coltău, drept care a fost cât se
poate de firească invitaţia contelui Teleki Sándor ca, după căsătorie, poetul şi tânăra lui soţie să-şi pe-
treacă luna de miere la castelul său.

Petőfi Sándor şi Júlia în luna de miere la Castelul Teleki Sándor

Chiar după cununie proaspeţii însurăţei au plecat în călătoria de nuntă. Voiajul de la Ardud spre
Coltău nu a fost fără peripeţii, căci pe drum una dintre osiile trăsurii cu care călătoreau tinerii căsătoriţi
s-a rupt şi perechea a fost nevoită să petreacă o noapte la hanul „Vulturul Negru” din centrul oraşului
Baia Mare. După ce trăsura a fost reparată, au pornit mai departe spre satul Coltău, cale de vreo 10 ki-
lometri.
Odată ajunşi la castelul grofului Teleki Sándor, poetul i-a cerut nobilului său prieten să-l lase
singur cu soţia sa la castel, pentru ca nimeni să nu le tulbure dragostea. Contele a acceptat să-şi trimită
toţi servitorii acasă şi să plece chiar şi el însuşi,
dar cu condiţia ca măcar bucătarul castelului cu
nevasta lui să rămână la dispoziţia tinerilor căsă-
toriţi, spunându-le că numai cu dragostea nu vor
putea trăi. Contele ştia bine că dragostea trece
prin stomac. Astfel că, în zilele care au trecut din
9 septembrie până în 20 octombrie 1847, Petőfi
Sándor a petrecut alături de proaspăta lui soţie,
Júlia, cea mai fericită perioadă a vieţii sale, aşa
cum el însuşi mărturisea. Cele şase săptămâni
trăite la Coltău au însemnat apogeul creaţiei sale
poetice, Petőfi compunând aici numeroase poe-
zii de dragoste dedicate consoartei sale.
Emoţionanta poveste de iubire care dăinuie şi azi peste timp în poeziile acestui poet romantic
m-a îndemnat să aflu mai multe despre locul şi împrejurările în care şi-a scris cele mai frumoase poezii
de dragoste din întreaga creaţie.

Toamna la Castelul din Coltău

Mi-am dorit să revăd Castelul Teleki Sándor cam în aceeaşi perioadă a anului în care a ajuns la
castel, cu 175 de ani în urmă, proaspăta familie Petőfi, aflată în luna de miere.
Într-o zi frumoasă de toamnă am plecat din Baia Mare cu o mare curiozitate, căci auzisem despre
recenta renovare a castelului. Mai vizitasem în urmă cu peste zece ani castelul din Coltău, care atunci era
cam afectat de trecerea anilor şi ajunsese într-o stare avansată de degradare. Am fost uimit atunci că, spre
deosebire de alte castele ardelene care s-au ruinat sau chiar au dispărut, acesta a supravieţuit uzurii timpu-
lui. După ce a fost donat în anul 1937 comunei Coltău de către János Teleki, ultimul proprietar din ilustra
familie, castelul a fost folosit ca depozit al C.A.P.-ului local (Cooperativa Agricolă de Producţie), cămin
cultural, dispensar medical, şcoală primară, grădiniţă şi bibliotecă. Din anul 1960 s-a amenajat aici muzeul
„Teleki-Petőfi”. Poate că tocmai încărcătura emoţională romantică a locului l-a salvat de la pieire şi uitare.
Mi-aduc aminte că la acea primă vizită m-a impresionat camera omagială Petőfi Sándor.
Ajuns la Coltău în toamna anului 2022, am avut o plăcută surpriză să găsesc aici un castel splen-
did renovat printr-un proiect Regio cofinanţat din fonduri europene, derulat de către primăria locală în
colaborare cu A.D.R. Nord-Vest. Acest edificiu de mare valoare al patrimoniului cultural naţional şi eu-

BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS Publicaţie semestrială • an XXXI • nr. 1 (60) • 2023

 Varia 91

ropean a fost consolidat şi reabilitat conform celor mai bune metode de restaurare, începând din beciuri
şi până la mansardă. Spaţiile muzeale au fost modern amenajate şi în mansarda castelului funcţionează,
în prezent, o sală multifuncţională de evenimente care găzduieşte şi expoziţii de artă plastică. Atât caste-
lul-muzeu, cât şi parcul înconjurător formează pentru vizitatori un spaţiu cultural educaţional complex,
având după revitalizare un mare po-
tenţial turistic.
Parcul castelului a fost readus
la frumuseţea de odinioară şi pot fi
admiraţi aici mai mulţi arbori seculari,
între care vă pomenesc vechiul „chi-
paros de baltă”, care dăinuie de peste
250 de ani, fiind protejat de Acade-
mia Română. Nu în ultimul rând,
vreau să povestesc despre vechiul fag,
acum parţial uscat, sub care contele
Teleki Sándor obişnuia să-şi întâmpi-
ne prietenii sau invitaţii renumiţi. Pu-
tem să ne imaginăm momentele me-
morabile când pe sub umbra acestui
fag au trecut pianistul şi compozito-
rul Franz Liszt, poetul Petőfi Sándor cu soţia sa Júlia, scriitorul Jókai Mór şi mulţi alţii. Legendele locu-
lui spun că aici, sub fag, i-au cântat lui Franz Liszt lăutarul Pócsi Laci şi taraful său ţigănesc din Sighet,
aduşi de grof pentru că erau cei mai buni instrumentişti din zonă. Dacă fagul ar avea grai, multe ar putea
să ne povestească vechiul arbore, care încă stă maiestuos lângă castel.
Pentru evocarea marilor personalităţi care s-au perindat pe la castel, în ultimii ani s-au instalat în
parc bustul contelui Sándor Teleki, precum şi grupul statuar al vestitului cuplu romantic Petőfi-
Szendrey, alături de bustul renumitului Franz (Ferenc) Liszt şi al generalului polonez paşoptist Józef
Bem, toţi fiind prieteni apropiaţi ai contelui.
La marginea parcului am revăzut blatul de piatră al mesei la care poetul Petőfi Sándor a petrecut
multe ore în compania iubitei sale soţii, scriind celebrele poezii de dragoste chiar aici, la umbra bătrânul
arbore de corn, denumit ulterior de localnici „cornul lui Petőfi”. Între cele aproape 30 de poezii de dra-
goste scrise de Petőfi în momentele de vârf ale creaţiei sale artistice trăite la Coltău, cea mai valoroasă
este renumita „Sfârşit de septembrie”, o capodoperă a literaturii universale.
Vechiul corn, care avea peste două sute de ani vechime, a rezistat până în anul 1997, când a fost
doborât de o rafală de vânt. O bucată din trunchiul cornului se păstrează şi în prezent, pe terasa etajului
muzeului de la castel. Apoi, lângă vechea masă, a răsărit dintr-un lăstar o nouă mlădiţă care este cornul
de azi, reprezentând un adevărat simbol renăscut al dragostei absolute, ca un exemplu de dăruire şi ata-
şament adresat tuturor îndrăgostiţilor lumii.
Destinul romantic al celui care a fost poetul şi revoluţionarul Petőfi Sándor poate fi întruchipat
prin cuvintele: viaţă, dragoste, libertate. Însuşi poetul spunea că „pentru dragoste îmi sacrific viaţa, iar
pentru Libertate îmi sacrific dragostea!”
Culorile pastelate ale toamnei au accentuat reveria acelei zile petrecute în atmosfera romantică a
castelului. Unele dintre coroanele copacilor începuseră să se coloreze în galben, portocaliu sau roşu. Ici
şi colo frunzele acopereau încet aleile parcului. Mi-am amintit două strofe din poezia lui Petőfi „Toam-
na-i aici, din nou-i aici”, scrisă la Ardud în 17-20 noiembrie 1848:
... De fapt pământul toamna
Doar adoarme, nu moare;
Îi poţi vedea şi-n ochi, că-i doar
Somnoros, nu bolnav.
Şi-a lepădat frumoasele-i haine,
Încet s-a dezbrăcat;
Se va îmbrăca iară’ în
Zori, de primăvară.

BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS Publicaţie semestrială • an XXXI • nr. 1 (60) • 2023

92 Varia

Sub mantia de frunze moarte puteam ghici pe aleile parcului urmele acelora care cândva au păşit
pe aici. Revedeam paşii atâtor personalităţi ale istoriei şi culturii, între care se detaşează personajul ro-
mantic uluitor care este chiar „contele sălbatic”.

Un conte zbuciumat, asemenea secolului al XIX-lea în care a trăit

Contele Teleki Sándor de Szék este un personaj emblematic pentru zbuciumata istorie a Euro-
pei secolului al XIX-lea. În epocă, datorită caracterului său, al stilului de viaţă aventurier, el a fost su-
pranumit „contele sălbatic”. Porecla şi-o merită cu prisosinţă, căci a trăit din plin o viaţă ca-n filme.
Contele s-a născut la Cluj în anul 1821. După împlinirea vârstei de 20 de ani a călătorit în toată Europa
între anii 1841-1845. În timpul studiilor din Germania s-a împrietenit cu pianistul şi compozitorul Franz
(Ferenc) Liszt, pe care l-a însoţit în turneul său muzical, când Liszt a susţinut concerte prin jumătate din
Europa. Existenţa contelui era plină de aventuri, marcată de dueluri şi pericole. Când a împlinit vârsta
de 25 de ani, în anul 1845, în încercarea de a-l aşeza la casa lui, părinţii săi îi oferă Castelul de la Coltău,
care era folosit până atunci de către familia Teleki ca un fel de conac de vânătoare. După 1846 castelul a
devenit un loc plin de viaţă şi de prietenii dragi ai contelui, între care i-am pomenit deja pe Franz Liszt,
Petőfi Sándor şi Júlia. Tot în 1846 contele a intrat în politică, devenind apoi deputat al comitatului Ţara
Chioarului. A fost participant activ în revoluţia ungară din 1848-1849, luptând ca şi colonel în armata
generalului Józef Bem. După capitularea de la Şiria din august 1849 şi înfrângerea revoluţiei, a fost luat
prizonier, fiind închis în Cetatea Arad. A fost condamnat la moarte, dar a evadat din închisoare şi a fugit
la Belgrad, apoi la Constantinopol. A fost exilat vreme de 18 ani. În acest timp s-a stabilit mai întâi la
Paris, apoi pe insula Jersey, unde s-a împrietenit în 1852 cu marele scriitor Victor Hugo.
Ulterior s-a mutat pe insula Guernsey, unde s-a căsătorit cu o englezoaică bogată, de care a di-
vorţat după numai un an. În anul 1858 s-a împrietenit la Nisa cu generalul revoluţionar italian Giuseppe
Garibaldi şi s-a înrolat în armata lui, luptând ca general al Legiunii Maghiare în Sicilia, Calabria şi Na-
poli. Apoi a locuit o vreme într-o localitate din Toscana, cu a doua sa soţie, franţuzoaica Mathilde Litez
de Tiverval şi au avut patru copii. Între timp s-a împrietenit şi cu alte celebrităţi ale vremii, între care cei
doi Alexandre Dumas (tatăl şi fiul).
În anul 1867 a fost amnistiat şi s-a reîntors acasă, după ce i s-au restituit proprietăţile, inclusiv
Castelul de la Coltău. În anii ce au trecut s-a ocupat de educaţia copiilor săi, retrăgându-se din viaţa poli-
tică şi scriindu-şi memoriile din revoluţie şi exil. Castelul a rămas la fel de primitor pentru prietenii săi,
între care şi scriitorul Jókai Mór. Contele Teleki Sándor a murit în anul 1892 la Baia Mare, iar ultima sa
dorinţă a fost să fie înmormântat sub „cornul lui Petőfi”, unde mormântul său a rămas o vreme, până
când a fost mutat în cimitirul satului. Contele a fost iubit de ţărani, pe care i-a sprijinit activ în vederea
emancipării.
Memoria „contelui sălbatic”
Teleki Sándor şi a prietenilor săi va
rămâne vie la Castelul din Coltău, mai
ales acum, după finalizarea proiectului
de reabilitare. Puţine castele din lume
se pot lăuda că au găzduit în trecut atâ-
tea personaje ilustre ale culturii, fiecare
cu câte o poveste fascinantă şi, mai
ales, cu poveşti de dragoste nepieritoa-
re, precum am aflat la acest castel. De
când lumea şi pământul iubirile se nasc
şi mor, dar dragostea dintre Petőfi
Sándor şi Júlia, chiar dacă a fost scurtă
ca o văpaie, a devenit eternă prin poe-
ziile romantice scrise la Coltău. Cadrul natural generos al parcului dendrologic completează peisajul cas-
telului, de unde se vede la orizont o panoramă spectaculoasă asupra arcului munţilor Gutâi, din Carpaţi.
Toate acestea la un loc fac din Castelul de la Coltău cel mai romantic castel din această parte a Europei,
care ne îndeamnă să-l vizităm.

BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS Publicaţie semestrială • an XXXI • nr. 1 (60) • 2023