Sfânta Xenia

cea smerită si nebună

pentru Hristos

Traducere de: prof. Elena Călin

Această carte se tipăreşte cu binecuvântarea

Prea Sfinţitului GALACTION,
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Editura BUNAVESTIRE
BACĂU-2001
 Povestiri despre fericita Xenia din
Petersburg
În secolul al XVIII-lea, capitala imperiului
Rusiei era formată din două părţi. Una dintre ele
încânta prin frumuseţea palatelor sale, prin măreţia
sa, nu numai pe locuitorii capitalei, ci şi pe străini.
„Am fost pur şi simplu fermecată de clădirile
Sankt Petersburgului, de palatele frumoase, de
străzile largi - scria o pictoriţă franceză. Neva cea
frumoasă, luminoasă şi limpede, curge, străbătând
oraşul. Pe suprafaţa ei plutesc vase de tot felul care
vin şi pleacă într-un „du-te vino" permanent,
însufleţind într-un mod uimitor acest frumos oraş.
Malurile Nevei sunt din granit, asemenea multor
canale mari, săpate de Ecaterina a Il-a, în interiorul
oraşului. Pe unul din malurile râului se află
splendidele clădiri ale Academiei de arte, ale
Academiei de ştiinţe şi multe alte clădiri, care se
oglindesc în apele lui. Mi s-a spus că nu există nimic
mai minunat decât spectacolul pe care îl oferă
privitorului aceste construcţii în lumina lunii; toate
par a fi temple antice.
Într-adevăr, prin măreţia clădirilor sale şi
deopotrivă a poporului său, care aminteşte de
antichitate, Petersburgul m-a transpus în timpurile
lui Agamemnon".
 Dar mai exista şi o altă parte a Petersburgului,
acea parte în care nu aruncau nici o privire nu
numai străinii, dar chiar şi locuitorii oraşului rar
nimereau pe aici. Acest raion se numea Storona1
Petersburgului.
Cu câteva decenii în urmă această parte a
oraşului era partea principală a lui. Aici se afla
palatul imperial al ţarului Petru, aici locuiau
oamenii de vază. Dar începând cu anii 30 ai
secolului al XVIII-lea, oraşul, dezvoltând relaţii
comerciale cu Moscova şi cu regiunile centrale ale
Rusiei, a început să se extindă înspre Moscova, în
această perioadă, centrul s-a mutat pe insula
Admiratelski, iar instituţiile guvernamentale centrale
şi palatele oamenilor de vază au început să fie
amplasate chiar pe insulă şi în jurul ei. Storona
Petersburgului, rămasă printre mlaştinile finice,
despărţită de centru prin râu, devine o parte
periferică. Nobilimea pleacă din Storona
Petersburgului, şi aici încep să se mute funcţionari
mărunţi, negustori slujbaşi din instituţiile armatei.
Aceasta era cea mai săracă zonă a capitalei.
Aici se puteau vedea înşiruite străzile înguste şi
lungi, dintre care cele mai multe erau nepavate, aici,
se puteau vedea căsuţele din lemn. Cu cât te
îndepărtai mai mult de Balşoi prospekt, de centrul
acestuia, cu atât era mai linişte, cu atât totul
devenea mai apăsător, mai posomorât ,mai
întunecat, mai sărăcăcios, întunericul era stăpân
aici, doar din loc în loc, undeva, ardea câte un
felinar cu ulei>Dar lumina lui galbenă, mohorâtă nu

1
Storona-in limba rusă înseamnă periferie, cartier periferic.
6
putea birui întunericul care se lăsa devreme în
aceste locuri.
Acesta este locul spre care aleargă sărăcimea.
Rupând câteva ruble din salariile de mizerie pe care
le aveau, în decursul a multi ani de muncă,
funcţionarii au reuşit cu greu să strângă. un mic
capital, să cumpere, aproape pe gratis, o bucăţică de
pământ mlăştinos în Storona Petersburgului, şi
încetul cu încetul să-şi construiască din materiale
ieftine, o căsuţă din lemn şi trudind apoi până la
anii pensiei şi până când părul i se încărunţeşte, să
se mute aici pentru a-şi duce zilele! Aici sunt
însemnate, pe nişte tăbliţe galbene, numele
stăpânilor căsuţelor. Apar, astfel, în toată
splendoarea lor, toate demnităţile foştilor
funcţionari, de la funcţionarul care a slujit la
registratura ministerului până la consilierul de stat.
Aici trăiau pensionari ai cancelariei statului, ofiţeri,
muzicanţi, fochişti de la curtea imperială, lachei.
Aici trăiau maeştrii fără ucenici, cameriste
fără boieroaice şi boieroaice fără cameriste. Aici era
o viaţă cu totul deosebită de viaţa capitalei; casele
erau astfel, curţile erau micuţe, erau chiar şi grădini
de zarzavat şi ogoare, exista chiar şi un râu al
Storonei, Karpovka, râu care seca în lunile
secetoase. Aici existau ulcioare, totdeauna acoperite
cu băltoace, în care înotau raţele, şi pe care creşteau
şi înfloreau plante de apă şi plante care cresc în
locurile mlăştinoase.
Centrul vieţii în Storona Petersburgului erau
băcăniile de pe lângă piaţă. Aici se adunau
bucătăresele, care aduceau noutăţile, aici venea
văduva sărmană ca să-şi cumpere zahăr, de cinci
7
copeici, aici venea lacheul să vândă negustorului,
pentru o rublă, hârtia furată de la stăpânul său, şi
să povestească tot ceea ce se întâmplase în capitală
şi în lume. Aici totul se petrecea la vedere, totul se
transmitea de la om la om, totul se ţinea minte şi se
povestea apoi copiilor şi nepoţilor.
Spre deosebire de străzile capitalei, care erau
la fel, aici străzile erau când înguste, când largi,
când lungi, când scurte, locuite doar de câteva
familii. Câteva erau pavate cu pietre, pardosite cu
scânduri, astfel se afundau în noroaie, în această
parte a Petersburgului te uimeau denumirile
străzilor: Teriaeva, Podrezova, Plutalova,
Barmaleeva, Ulicioara lui Dunkin şi - cea mai
stranie denumire, care indică nu numai numele de
familie al stăpânului casei, ci şi numele lui
onomastic (de botez) - strada lui Andrei Petrov1.
Acum 250 de ani, putea fi întâlnită, lângă
biserica Sf. Apostol Matei sau lângă piaţă, văduva
colonelului, capelmaistru imperial Andrei Petrov, în
cinstea căruia a şi fost numită această mică
străduţă. Ei i se adresau cu numele de „Andrei
Teodorovici" şi întotdeauna era înconjurată de
câteva zeci de persoane, care o însoţeau. Mamele îşi
aduceau copiii şi după ce văduva îi mângâia pe
căpşor, plecau zâmbind fericiţi sau rămâneau lângă
ea ascultându-i cuvintele.
Pe străzi o aşteptau birjarii, care veneau aici
special, de prin toate împrejurimile, şi care mergeau
încet în urma mulţimii. Băcanii, văzând că se
1
Actuala denumire a străzii este strada Satina. Casa capelmaistrului imperial,
colonelul Petrov, se afla la intersecţia străzii Satine cu Baişoi prospekt. Acum
pe locul fostei case este loc viran.
8
apropie oamenii, alergau pe stradă, îşi făceau loc
prin mulţime şi fugind spre această ciudată femeie, i
se închinau, rugând-o să intre în băcănia lor.
După două sute de ani, această femeie
ciudată, considerată de către unii - smintită - va fi
proslăvită şi trecută în rândul sfinţilor şi întreaga
lume ortodoxă va începe să i se roage: „Sfântă şi
fericită Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!".
 Primii douăzeci şi şase de ani
Nu se ştie nimic despre părinţii săi şi despre
data naşterii sale. Câţiva cercetători propun ca dată
a naşterii fericitei Xenia, anul 1731.
Ştim, însă, că Xenia Grigorievna fusese bine
educată, că în copilărie studiase cu profesori
particulari, fapt care nu se întâmpla decât în
familiile nobililor sau a funcţionarilor. Acest lucru
este confirmat şi de faptul că Xenia Grigorievna a
fost căsătorită cu un colonel şi nu se ocupa cu
treburile casnice.
Copiii nobililor şi ai funcţionarilor primeau o
educaţie aleasă. Fetiţele învăţau pe lângă limba
franceză şi broderia, aritmetica, economia, dansul,
istoria şi geografia. Nu numai nobilii, dar chiar şi
negustorii îşi trimeteau copiii să studieze în
străinătate.
Dar, deşi nu se ştie nimic despre viaţa fericitei
Xenia înainte de căsătorie, totuşi ne putem face,o
imagine destul de completă a vieţii sale după
căsătorie.
Xenia Grigorievna s-a căsătorit, când împlinise
deja douăzeci şi doi de ani şi jumătate.
Pentru ce, oare, s-a căsătorit atât de târziu,
pentru vremurile acelea? Nu cumva fericita Xenia a
căutat un tovarăş de viaţă, care să-i înţeleagă
aspiraţiile?

11
 După cum povestesc toţi aceia care au
cunoscut-o pe fericita Xenia şi care îşi amintesc de
ea, locuitorii Storonei Petersburgului, fericita Xenia
şi soţul său erau atât de apropiaţi sufleteşte, aveau
atâtea afinităţi, încât nu puteau trăi unul fără
celălalt.
Soţul Xeniei Grigorievna, Andrei Teodorovici
Petrov, cânta în corul de la curtea împărătesei
Elisabeta Petrovna.
În viaţa Elisabetei Petrovna, ultima Ţarină cu
adevărat credincioasă, slujba religioasă şi cântecele
religioase ocupau un loc deosebit. Ea a avut la curte
corul său personal, condus de dirijorul Ivan Petrov
(născut în anul 1861), care purta acelaşi nume cu
soţul fericitei Xenia, şi care era, poate, rudă cu
acesta.
Împărăteasa Elisabeta era într-adevăr un om
credincios. Ea fusese educată în mediul bisericesc,
mătuşa ei fiind călugăriţă în suburbia Aleksan-
dronski, de aceea ţarina o vizita deseori, împărătesei
îi plăcea să meargă în pelerinaj la locurile sfinte, la
Lavra Sfintei Treimi, de exemplu, ea mergea pe jos
din Moscova, îi plăcea să discute cu stareţii, cu cei
despre care se spunea că sunt săraci cu duhul, şi
cărora li se spunea în acele timpuri „oameni
importanţi". Se ştie că la Moscova îl vizita Vasile cel
bolnav, iar la Kiev pe zăvorâtul Dositei. Tot la
stareţul Dositei va veni şi peste câţiva zeci de ani
Prohor Moşvin, viitorul preacuvios Serafim de Sarov,
ca să-1 întrebe ce cale să aleagă.
La palat, slujbele erau fastuoase şi pline de
râvnă. Duhovnicul Măriei Sale Imperiale era
protopopul Dubianski, iar predicatorul curţii
12
imperiale era arhimandritul Ghedeon Krinovski, care
îi uluia pe toţi cu predicile sale.
Mitropolitul Platon scria despre el că „îşi
rostea atât de plăcut şi de dulce cuvintele, încât
ascultătorii cădeau în extaz şi se temeau ca nu
cumva să se oprească din vorbit". Fiind onorat
curând cu titlul de arhimandrit, devenind membru
al Sfântului Sinod, el fu numit arhimandritul Lavrei
Sfintei Treimi a Sfântului Serghie şi continuă să
locuiască mai ales la Petersburg, păstrând până la
sfârşitul vieţii Elisabetei titlul de predicator al curţii
imperiale.
Cântatul era solemn, riguros. Corul era
alcătuit din aproximativ o sută de cântăreţi,
selecţionaţi, în primul rând, dintre ucraineni,
împărăteasa Elisabeta Petrovna „se pricepea ea
însăşi la muzica bună, cânta în coruri alături de
ceilalţi cântăreţi", în cei ani muzica religioasă încă
nu îşi pierduse legăturile cu muzica veche,
bizantină, era lentă, solemnă, construită îndeosebi
într-o tonalitate specifică rugăciunii.
În timpul Elisabetei Petrovna, corul de la palat
cânta la fel ca în timpul Ţarului Teodor Alekseevici,
„iubitorul de poezie şi de muzică".
Notele după care cânta corul erau legate în
coperte de argint, iar cele după care cânta
împărăteasa însăşi erau superbe, erau scrise cu
aur.
Corul curţii imperiale era recunoscut de către
contemporanii Elisabetei Petrovna, ca fiind cel mai
bun cor din Rusia. Muzicienii care soseau la
Petersburg din Italia - centrul cultural muzical al

13
vremii respective – considerau că un cor atât de
splendid nu există nici măcar în patria lor.
Cântăreţii corului erau deosebit de iubiţi de
către împărăteasă şi nedespărţiţi de ea. Cântăreţii
bătrâni îşi aminteau de domnia Elisabetei Petrovna
ca de o perioadă de aur. „Cântăreţii trăiau cu
adevărat ca nişte fraţi", îşi amintea dirijorul corului
capelei Poltoraţki. Mulţi dintre ei primeau grade
ofiţereşti, iar cei mai merituoşi - chiar titluri
nobiliare. Aşa a primit ca recompensă, drept
moştenire, titlul de nobil, cântăreţul curţii imperiale
lacob Şubski.
Andrei Teodorovici Petrov, soţul Xeniei
Grigorievna, era colonel. Cântăreţul Alexei Razum,
un cazac simplu, dar care avea o voce superbă, a
devenit contele Razumovski.
După mărturiile adunate de către N. Jivotovâi
de la aceia care îşi aminteau ceea ce povesteau
părinţii lor despre fericită, Xenia Grigorievna a trăit
ca soţie a lui Andrei Teodoronici Petrov trei ani şi
jumătate. Ei nu au avut copii. Xenia Grigorievna îşi
iubea soţul cu o dragoste cu adevărat creştinească,
în timpul evlavioasei împărătese, căsătoria era
sfântă şi o respectau „ca pe o taină a credinţei
noastre ortodoxe".
Andrei Teodorovici era ocupat adesea la palat
deoarece cântăreţii corului de la curte cântau nu
numai la slujbele ţinute în biserică, ci şi la
reprezentaţiile teatrale, la concerte, la operă, care pe
atunci era foarte populară; la începutul corului,
necunoscând limba italiană, cântau opera pe textul
scris cu litere ruseşti.

14
 Xenia Grigorievna se ocupa singură de
gospodăria sa. După cum îşi amintesc oamenii,
familiei Petrov îi plăcea să citească cărţi
duhovniceşti, îi ajuta pe cei săraci şi nu arareori
făceau fapte de milostenie şi de dragoste către
aproapele.
Viaţa lor se desfăşura în pace în casa din
Storona Petersburgului, cumpărată de Andrei Petrov
din dota soţiei sale.
Fericita Xenia a ştiut ce înseamnă fericirea
conjugală, pentru că ea însăşi a trăit această
fericire. Poate, tocmai de aceea, ea şi răspunde atât
de repede rugăciunilor noastre, legate de familie, de
cei apropiaţi, rugăciuni pe care i le adresăm.

Moartea şi îngroparea soţului

În anul 1755 în Petersburg a izbucnit o
epidemie de tifos exantematic.
Fericita Xenia era în al patrulea an de
căsătorie cu Andrei Teodofovici, când a izbucnit
epidemia şi când soţul ei s-a îmbolnăvit de
„aprindere"; ardea ca focul.
Cu un ceas înaintea morţii sale, bolnavul şi-a
recăpătat cunoştinţa! El a cerut un preot, s-a
spovedit, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi
chemând-o pe soţia sa, a binecuvântat-o, spunân-
du-i:

15
 - Slujeşte-i Domnului Dumnezeului nostru,
dă slavă numelui Său Atotputernic1.
Plângând în hohote Xenia Grigorievna căzu la
picioarele soţului său. Trupul iubitului ei răposat
înţepeni, noaptea trecu, dar ea nu se putea dezlipi
de lângă el şi părea că şi-a pierdut minţile.
A doua zi era greu s-o mai recunoşti pe Xenia
Grigorievna: într-o singură noapte îmbătrânise şi
încărunţise.
La înmormântarea soţului, Xenia Grigorievna
nu mai părea atât de dărâmată, ca în primele zile de
după moartea acestuia, deşi toţi cunoscuţii ei
vedeau că ceva s-a întâmplat cu ea şi că „nu şi-a
venit în fire".
Xenia Grigorievna mergea în urma sicriului
dreaptă şi hotărâtă, toate mişcările ei erau impulsive
şi brutale, dar faţa îi devenise imobilă şi cute adânci
îi acopereau fruntea şi gura. Toţi aceia, care veniseră
să-şi ia rămas bun de la Andrei Teodorovici,
rămaseră uimiţi de faptul că văduva Xenia
Grigorievna îşi petrecea soţul la groapă îmbrăcată în
uniforma acestuia.
„Andrei Teodorovici nu a murit - le spunea ea
celor din jurul ei. A murit Xenia Grigorievna, dar
Andrei Teodorovici este aici, în faţa voastră, el
trăieşte şi va trăi mult timp de acum înainte > va trăi
veşnic".
Soţul ei a fost înmormântat pe insula
Vasilevski. La cimitir, Xenia le ceru celor prezenţi să

1Aici este acceptată versiunea propusă de N. Jivotovâi, care diferă de aceea

cunoscută, şi anume că Andrei Teodorovici a murit subit, fără o pregătire
duhovnicească, prealabilă, după cum s-a transmis prin tradiţia populară.
16
se roage pentru liniştea sufletului „roabei lui
Dumnezeu, Xenia", spunând:
- Bietul Andrei Teodorovici a rămas orfan, a
rămas singur pe lume...
Praskovia Ivanovna Antonova, care locuia în
casa lui Andrei Teodorovici Petrov, fiind admi-
nistratorul casei, încercă să o consoleze pe tânăra
văduvă.
- Cum vei trăi de acum înainte, măicuţă?, o
întreba Praskovia Ivanovna .
- Am înmormântat-o pe Xenia mea, acum nu-i
mai trebuie nimic lui Andrei Teodorovici. Îţi
voi dărui casa, ţie, Praskovia, dar te rog să-i
laşi şi pe oamenii sărmani să locuiască şi ei
în ea, fără să le ceri plată pentru aceasta;
chiar astăzi voi împărţi toate lucrurile,
iar banii îi voi dona bisericii, ca să se roage
pentru liniştea sufletului roabei lui
Dumnezeu, Xenia.
- Nu mai spune aşa, ajunge, draga mea - îi
răspundea Praskovia Ivanovna - tu unde vei
locui?
După cum îşi aminteşte, Praskovia Ivanovna
s-a adresat chiar şi şefului răposatului Petrov
(ieromonahului Savrentie, care conducea corul
atunci) din dorinţa de a salva averea văduvei, dar
Xenia Grigorievna era normală, sănătoasă şi nu avea
nimeni dreptul s-o împiedice să dispună de averea
sa după cum doreşte.
Chiar a doua zi, Xenia Grigorievna i-a dat casa
Praskovia Antonova şi a început să împartă şi să-şi
dăruiască averea săracilor. In calitate de văduvă a
unui cântăreţ al curţii imperiale, Xeniei Grigorievna i
s-a propus o pensie, dar ea a refuzat orice pensie.

Coala 2 17
 Îmbrăcându-se cu mantaua soţului său, cu
care îşi putea înveli şi capul, Xenia Grigorievna îşi
părăsi casa.
Rudelor soţului, deşi erau nemulţumite de
comportamentul văduvei, totuşi le părea rău de ea şi i-
au propus ajutorul lor, dar Xenia Grigorievna i-a
refuzat pe toţi aceia care i-au oferit ajutor.
Acum rămăsese fără nimic. Ea renunţă la
toate bunurile lumeşti, renunţă la titlu şi la bogăţie,
renunţă la sine însăşi.
Renunţă şi la propriul său nume şi luând
numele soţului, străbătu tot drumul vieţii sub acest
nume, aducând Domnului ca daruri, faptele
mântuitoare ale iubirii pentru aproapele.
Ea începu să trăiască în lume ca cel mai
desăvârşit ascet, devenind o trăitoare profundă a
iubirii creştine, devenind Nebună după Hristos.

18
 Despre faptele Nebunei
Drumul greu şi măreţ al nebuniei pentru
Hristos, adică drumul renunţării la tot ceea ce este
pământesc şi omenesc, drumul permanenţei ei
ascensiuni deasupra căderii spirituale, care te duce
până acolo încât să-ţi oferi şi propriul suflet pentru
binele aproapelui tău, este unul dintre cele mai mari
fapte ale evlaviei.
Nebunii pentru Hristos au renunţat nu numai
la toate bunurile şi la tot confortul vieţii pământeşti
dar au renunţat adesea chiar şi la normele unui
comportament social normal. Iarna şi vara ei
umblau desculţi, iar cei mai mulţi dintre ei, umblau
şi dezbrăcaţi. Adesea încălcau cerinţele moralei,
dacă avem în vedere morala ca o îndeplinire a unor
norrrie etice stabilite de societate.
Mulţi dintre Nebunii pentru Hristos, având
darul clarviziunii, au primit Nebunia, dintr-un
profund sentiment al smereniei, pentru ca oamenii
să nu le atribuie lor darul clarviziunii, ci lui
Dumnezeu. De aceea, ei spuneau adeseori lucruri
care păreau a nu avea nici o logică, vorbeau prin
aluzii, sau spuneau ceva în locul la altceva. Alţii au
ales nebunia pentru a suporta umilinţa şi
dezonoarea de dragul împăratului Ceresc.
Nebunii şi-au ales în mod conştient drumul
celor mai mari umilinţe şi jigniri. Prin ele ei au vrut

19
să răstignească în fiinţa lor mama tuturor păcatelor
lumeşti - mândria şi pe capul mândriei - diavolul.
Prin aspectul lor ciudat, prin comportamentul
lor ciudat, iar uneori prin demascarea minciunilor şi
a fărădelegilor omeneşti într-un mod tăios şi
grosolan ei atrăgeau, în mod conştient asupra lor
râsul celor din jur, insultele, înjurăturile, loviturile.
Dar Nebunii pentru Hristos privind cu ochii minţii
spre măreţul şi resemnatul martir Hristos, suportau
toate acestea cu resemnare.
Cea dintâi Nebună pentru Hristos a fost
Sfânta Isidora, o ascetă a secolului al IV-lea, care
trăia într-una din mănăstirile Egiptului (probabil în
jurul anului 365).
Printre alţi Nebuni, se numără şi aceia care
aparţin Bisericii din Grecia: preacuviosul Serapion
Sindonit, preacuviosul Vissarion Făcătorul de
minuni, Sfântul Simeon, preacuviosul Toma, sfântul
Andrei şi alţi câţiva.
Chiar din primii ani de după creştinare, în
Sfânta Rusie au apărut şi nebunii pentru Hristos.
Primul a fost preacuviosul Issac, călugăr al Lavrei
Pecerska din Kiev.
Renunţarea totală la lume şi slujirea lui
Hristos, bunătatea, dreptatea şi adevărul numai
acestea erau pentru Nebuni scopul vieţii. Curajul lor
excepţional în demascarea nedreptăţilor puternicilor
lumii şi faptul că erau gata să-şi dea sufletul pentru
aproapele lor au făcut ca Nebunii să fie în ochii
poporului „oamenii lui Dumnezeu", care trăiesc în
Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.
Numeroasele situaţii ale unei neobişnuite
clarviziuni, prezicerea viitorului sau darul
20
extraordinar al facerilor de minuni, pe care le aveau
mulţi dintre Nebuni, au întărit această părere.
Astfel, Sfântul Andrei Nebunul s-a învrednicit
odată de o vedenie neobişnuită a Maicii Domnului,
care împreună cu o puzderie de îngeri, Apostoli şi
Sfinţi se ruga pentru lumea creştină şi îi acoperea cu
Sfântul său Acoperământ; altă dată s-a învrednicit
să-i vadă pe locuitorii raiului; tot el i-a spus unui
gropar că va orbi dacă se va hotărî să profaneze un
mormânt. Groparul nu a ţinut cont de cuvintele
Nebunului, a profanat mormântul şi în aceeaşi clipă
a şi orbit.
Vasili Blajenâi din Moscova, stând în Moscova
la un ospăţ dat de ţar, a stins un incendiu în
Novgorog. Tot în Moscova fiind, a salvat pe nişte
negustori din Persia, care din cauza furtunii
căzuseră în Marea Caspică.
Iată pentru ce, încă din timpurile primilor
creştini atât în Grecia, cât şi în Rusia, mulţi dintre
Nebuni au fost trecuţi în rândul sfinţilor pentru
viaţa lor ascetică şi plină de evlavie; în cinstea lor au
fost înălţate biserici.
În Novogorod este proslăvit Nicolai Koceanov,
Mihail Klopski; în Pskov - Nicolai Sallos; în Usting
-Prokofiev şi loan; în Rostov - pe Isodora, în
Moscova - pe Vasili Blajenâi şi pe Maxim; în
Kaluga - pe Lavrenţie.
Nu numai în timpul vechii Rusii au existat
Nebunii, ci şi în secolele al XVIII-lea, al XlX-lea şi
chiar în secolul al XX-lea. Pot fi amintiţi, de
exemplu, Faddea - Nebun din Petrozavodskz; Aleksei
Stepanovici - Nebun al mănăstirii Borisoglebski, din

21
Rostov; Pelagheia Ivanova - Nebună din Diveevo;
Anton Alekseevici - Nebun din Zadonsk şi mulţi alţi.

Una dintre cei mai mari Nebuni din Rusia este

sfânta şi fericita Xenia din Petersburg, care repeta în
secolul al XVIII-lea, secolul despotismului luminat,
faptele părinţilor Bisericii, părinţi care au trăit
cândva, demult.
Ea însăşi a văzut cât de nestatornică şi de
efemeră este lumea pământească, şi după douăzeci
şi şase de ani de viaţă fericită şi îndestulată a
părăsit totul pentru a se cufunda în durerea
omenească.
Prin viaţa sa ea a demonstrat cât de fals şi de
inutil este tot ceea ce este lumesc şi pământesc şi pe
care ni-1 dorim.
Ne străduim să ne îmbogăţim şi să ne rugăm
pentru aceasta, - fericita, însă, a renunţat la bani,
averea şi-a împărţit-o sărmanilor; trăia ca păsările
cerului.
Ne place îmbrăcămintea scumpă şi la modă,
ne place să ne înfrumuseţăm, ne place confortul
-fericita Xenia, însă, iarna şi vara umbla într-o
fustă şi într-o jachetă din pânză de in.
Ne străduim să câştigăm o poziţie înaltă în
societate, ne plecăm în faţa oamenilor de seamă şi a
puternicilor lumii, în faţa bogaţilor, îi alungăm pe cei
săraci şi vitregiţi de soartă - pe aceia care au răbdat
în această viaţă nefericirea sau sărăcia - fericita
Xenia însă, nu numai că şi-a ales sărăcia de bună
voie, dar a şi trăit printre cei mai nenorociţi şi mai
22
înjosiţi locuitori ai capitalei, şi s-a străduit să
reaprindă în aceşti oameni scânteia Divină, care
mocneşte, fără a fi observată, în sufletul fiecărui om.

Am numit-o fericită, pentru că totdeauna era

cu mintea la Dumnezeu, în lumea rugăciunii fără
întrerupere, începându-şi drumul autodesăvârşirii
morale de la sărăcia cu duhul, fericita Xenia avea
plânsul neîncetat, era însetată şi înfometată de
adevăr, era şi blândă şi milostivă, era iubitoare de
pace şi curata cu inima.
Acum, după ce a obţinut împărăţia Cerurilor,
ea contemplă Slava lui Dumnezeu, dar cu sufletul ea
vede şi suferinţele poporului de pe pământ. Ea ne
vede viaţa şi faptele, cunoaşte durerile noastre şi
aude rugăciunile noastre fierbinţi.
Ea vede şi ştie că am ajuns la capătul
puterilor din cauza bolilor, a neajunsurilor, a
durerilor, vede că tristeţea ne-a încătuşat sufletele şi
nu încetează să mijlocească pentru noi înaintea lui
Dumnezeu.

23
 Pribeagă cea ciudată
Îmbrăcată în costumul de ofiţer al soţului,
fericita Xenia hoinărea ziua întreagă prin Storona
Petersburgului, dar mai ales în zona parohială a
bisericii Sfântului Apostol Matei1.
Aici o cunoşteau mulţi şi când o întâlneau îşi
exprimau compasiunea şi îi transmiteau
condoleanţe pentru moartea soţului, dar fericita
Xenia răspundea tuturor că nu a murit Andrei
Teodorovici, ci soţia lui, Xenia Grigorievna.
„Lăsaţi-o, nu îi tulburaţi liniştea. De ce o
tulburaţi?"
Unde locuia, unde dormea noaptea fericita
Xenia, aproape dezbrăcată şi desculţă, numai
Dumnezeu ştia.
La 29 ianuarie 1757 a fost dat ordinul prin
care se interzicea vagabondajul săracilor şi al
schilozilor pe străzile Petersburgului - şi după ce a
fost dat acest ordin, poliţia a început să o
urmărească pe fericita Xenia. S-a descoperit faptul
că fericita Xenia pleca noaptea pe câmp, cădea în
genunchi şi se închina până la pământ spre cele
patru puncte cardinale şi nu se ridica de la
rugăciune până la răsăritul soarelui. Au văzut, cum
după rugăciunea îndelungată în câmp, fericita Xenia

1
Pentru că devenise o ruină, această biserică a fost demolată în anul 1806.
Sfânta masă şi iconostasul ei au fost mutate în biserica vecină, Pokronskaia.
În anii sovietici Biserica Pokronskaia a fost nimicită.
24
mergea să plivească grădina de legume vecină a
unui moşier sărac; obosind, dormea chiar acolo,
printre straturile de zarzavaturi.
Dacă suntem de acord cu opinia lui N.
Jivotova, că data naşterii fericitei Xenia este anul
1731, atunci această dată coincide întru totul cu
apariţia mai sus amintitului ordin (Fericita Xenia a
ales calea nebuniei pentru Hristos la vârsta de
douăzeci şi şase de ani, adică în anul 1757).
În toţi cei 45 de ani, fericita Xenia a trăit
neavând nici o cameră a ei, nici un colţişor, nici
îmbrăcăminte călduroasă şi uneori neştiind ce va
mânca a doua zi.
Nu putem decât să ne minunăm gândindu-ne
cum a putut ea să reziste ploilor torenţiale de
toamnă, care te pătrund până la piele, gerurilor
grozave ruseşti care fac să crape pietrele! Trebuie să
ai o sănătate supraomenească, sau poate să porţi în
tine o asemenea căldură sufletească, o credinţă atât
de profundă, de sigură, încât prin ea imposibilul să
devină posibil.
Dar gândindu-ne la marii slujitori ai lui
Dumnezeu, care prin forţa credinţei lor au făcut
minuni extraordinare ce depăşesc puterile omeneşti
şi pe care mintea omenească nu le poate pricepe, nu
vom considera că faptele fericitei Xenia sunt
nemaivăzute şi imposibil de realizat pentru omul în
trup.
„Toţi vor să fie cu Hristos prea slăviţi şi prea
măriţi. Dar puţini sunt aceia care vor să ducă
împreună cu Hristos crucea, să suporte insultele,
înjosirea şi batjocora şi să accepte durerea", scria

25
marele sfânt Tihon din Zadonsk, contemporan cu
fericita Xenia.
Şi dorind să urmeze întru totul Mântuitorul
Hristos, fericita Xenia deveni blândă şi smerită, în
toate zilele, iarna şi vara, pe arşiţă şi pe ger, rătăcind
pe străduţele cartierului, expunându-se loviturilor şi
batjocorii, fericita Xenia se ruga neîncetat şi îşi
ducea cu resemnare crucea mântuitoare.
Oamenii răi, şi în special copiii străzii,
glumeau şi râdeau nu numai de îmbrăcămintea
ciudată a fericitei Xenia, dar şi de cuvintele ei de
neînţeles pentru mulţi, de blândeţea ei, de
bunătatea ei. Dar înaintea ochilor fericitei Xenia,
stătea întotdeauna chipul marelui, nevinovatului
Martir - Hristos, care a suportat neîncetat şi
insultele şi scuipăturile şi ocările şi răstignirea şi
moartea. Iată pentru ce şi fericita Xenia suporta cu
smerenie glumele care se făceau la adresa ei.
„Trăsăturile şi semnele caracteristice ale
omului care este cu adevărat smerit - ne învaţă
preacuviosul Efrem Şirul - sunt următoarele: să se
considere cel mai păcătos om înaintea lui
Dumnezeu, în tot timpul, în orice loc şi pentru orice
lucru să se dojenească. Să nu defăimeze pe nimeni
şi să creadă că nu există om pe pământ mai ticălos
ca el, sau mai păcătos, sau mai indolent, şi
totdeauna să îi laude şi să îi proslăvească pe toţi
ceilalţi. Să nu judece niciodată pe nimeni, să nu
umilească şi nici să bârfească pe cineva, să tacă în
tot timpul şi să nu vorbească nimic decât dacă i se
impune sau dacă există o necesitate extremă. Când
este întrebat sau când există o necesitate extremă
care îl obligă să vorbească sau să răspundă, atunci
26
să vorbească încet, liniştit, rar ca şi cum ar fi
constrâns să o facă, şi cu ruşine. Sub nici o formă
să nu considere a fi model pentru ceilalţi, să nu
discute cu nimeni nici despre credinţă şi nici despre
nimic altceva, dacă cineva îi spune că este bine, să-i
spună „Da", iar dacă îi spune că este rău să-i
răspundă: „Ştii singur". Să fie supus şi să simtă
scârbă de pentru dorinţele sale ca pentru ceva
nefolositor, care îi aduce mare pagubă. Să privească
totdeauna îri pământ, să aibă tot timpul în faţa
ochilor moartea sa. Niciodată să nu vorbească
deşertăciunii, să nu trăncănească, să nu mintă, să
nu-1 contrazică pe superiorul său. Să suporte
bucuros jignirile, umilinţele, pierderile. Să nu se
supere, să nu ofenseze conştiinţa nimănui. Acestea
sunt indiciile adevăratei smerenii. Fericit este acela
care le are deoarece chiar de aici începe să devină
templu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu se află în el şi
se face moştenitor al împărăţiei Cerurilor".
Acest fel de smerenie dobândise fericita Xenia.
„Smerenia - scria preacuviosul loan Casian
-nu poate fi căpătată fără o sărăcie totală (adică fără
împilările lumii, fără a renunţa la toate bogăţiile şi la
toate lucrurile deşarte). Fără ea - adică fără sărăcie,
nu este posibilă dobândirea virtuţii ascultării, nici
puterea de a răbda, nici seninătatea blândeţii, nici
desăvârşirea dragostei, fără de care inima noastră
nu poate fi nicidecum sălaş al Duhului Sfânt".
Cum am putea să ajungem şi noi aici şi să
mergem pe urmele fericitei Xenia? Iată ce ne învaţă
marele ei contemporan, Sfântul Tihon din Zadonsk:
„Trebuie să te consideri pe tine mai păcătos decât
toţi ceilalţi. Să nu dispreţuieşti pe nimeni, să nu
27
judeci pe nimeni, ci tot timpul atenţia să o ai
îndreptată asupra ta însuţi. Să fugi de slavă şi de
onoruri, astfel de lucruri le deplângi. Să aştepţi cu
bărbăţie dispreţul. Să te comporţi amabil, binevoitor
cu oamenii; să fii ascultător de bunăvoie, nu numai
faţă de cei mai mari, ci şi faţă de cei mici. Toate
faptele tale să le consideri ca inexistente. Să
dispreţuieşti lauda. Să nu vorbeşti fără să fie nevoie,
şi atunci să vorbeşti liniştit şi blând. Aceasta este
calea îngustă care duce la Tatăl Ceresc. Dacă vrei să
ajungi la acest Tată, mergi pe acest drum...
În ce mod să căutăm smerenia? A fost spus pe
scurt aici. Trebuie să te străduieşti să te cunoşti pe
tine însuţi, lipsurile tale, neputinţa şi limitele tale şi
să analizezi cât mai des această neputinţă cu ochii
sufletului. Să meditezi la măreţia lui Dumnezeu şi la
păcătoşenia ta, la smerenia lui Hristos. Cât de mare
este dragostea lui Hristos pentru noi şi cât de mare
este smerenia Lui, mintea nu poate să înţeleagă. Să
cugeti cu sârguinţă la ceea ce îţi propune Sfânta
Evanghelie. Să nu iei seama la ceea ce ai bun, ci la
ceea ce nu ai încă. Să îţi aminteşti de păcatele făcute
mai înainte... Binele pe care 1-ai făcut să îl atribui
lui Dumnezeu şi Lui să-i mulţumeşti, să nu ţi-l
atribui ţie".
Când fericita Xenia mergea pe străzi, în
permanenţă o mulţime de oameni o însoţeau. Mulţi,
crezând că fericita Xenia prezice viitorul, ghiceşte
destinul oamenilor, citeşte gândurile oamenilor, o
considerau nebună. Numai oamenii înduhovniciţi
înţelegeau că fericita Xenia este un om deosebit,
care ascunde sub înfăţişarea unei ieşite din minţi,
mari daruri duhovniceşti.
28
 Despre clarviziunea
fericitei Xenia
Prin marea ei smerenie, prin faptele sale
duhovniceşti, prin sărăcia ei materială, prin
dragostea ei pentru aproapele şi prin rugăciune,
fericita Xenia dobândi darul binecuvântat al
clarviziunii.
Într-o zi, fericita Xenia merse la buna ei
cunoştinţă Parascheva Antonova, căreia îi dăruise
casa, şi-i spuse:
- „Iată, tu stai aici şi cârpeşti ciorapii şi nu ştii
că Dumnezeu ţi-a trimis un copil! Du-te mai repede
la cimitirul Smolensk!"
Parascheva, care credea totdeauna cuvintele
fericitei, înţelese imediat că se întâmplase ceva
deosebit, şi se grăbi să ajungă la cimitirul Smolensk.
Pe una din străzile insulei Vasiliev, în
apropierea cimitirului Smolensk, Antonova văzu o
mare mulţime de oameni. Se apropie şi se strădui să
afle ce se întâmplase. Află că un vizitiu omorâse o
femeie însărcinată, care, chiar acolo, pe stradă,
născuse un băieţel, iar ea murise pe loc.
Făcându-i-se milă de copil, Parascheva
Antonova luă ea copilul acasă. Poliţia şi ea însăşi
încercară să afle cine era mama copilului, mamă
care murise la naştere, cine era tatăl lui. Dar cu
toate strădaniile poliţiei şi ale Paraschevei nu s-a
aflat nimic, iar copilul a rămas la Parascheva. Ea l-a
educat, i-a dat o instruire foarte bună. În final, el
29
deveni un funcţionar important şi se îngriji de mama
sa adoptivă până la moartea acesteia, fiind pentru ea
fiul cel mai iubitor şi mai respectos. El avea, de
asemenea, o mare evlavie pentru fericita Xenia.
Printre prietenele fericitei Xenia se număra şi
Evdochia Deniseva Gaidukova, care a murit în anul
1827. Fericita Xenia o iubea pe Evdochia Gaidukova
şi uneori o vizita acasă.
O dată, ea merse în vizită la Gaidukova, ziua,
înaintea prânzului. Prietena ei se bucură că o vede şi
imediat se şi grăbi să-i aşeze masa. O invită pe
fericita Xenia la masă şi o ospăta cu ceea ce dăduse
Dumnezeu. Prânzul luă sfârşit. Deniseva îi mulţumi
fericitei că o vizitase şi îşi ceru iertare pentru că nu
avusese ceva mai bun să-i ofere la prânz.
- „Să nu mă judeci pentru masă, draga mea" îi
spuse ea, „dar nu am avut altceva mai
bun să-ţi ofer, pentru că astăzi nu am gătit
nimic".
- „Îţi mulţumesc pentru masă, draga mea", îi
răspunse Xenia, „dar de ce nu spui
adevărul? Ţi-a fost teamă să-mi oferi nişte
friptură de raţă?"
Evdochia Deniseva se fâstâci; într-adevăr avea
în cuptor friptură de raţă, pe care o pregătise pentru
soţul ei care, acum, nu era acasă, în clipa aceea ,
Evdochia Deniseva se repezi la cuptor şi scoase
friptura de raţă.
Dar fericita Xenia o opri imediat, spunându-i:
- „Nu, nu, ce faci? Nu trebuie să faci asta, nu
vreau raţă. Ştiu, doar, că te-ai fi bucurat să-mi oferi
tot ce ai, dar te temi de căpcăunul de bărbatul-tău.
Pentru ce să-1 mânii?"
Fericita Xenia nu-1 agrea pe bărbatul
Evdochiei Deniseva pentru că îi plăcea băutura, avea
30
un caracter grosolan şi un limbaj dezgustător,
îndeosebi atunci când era beat.
O altă prietenă a fericitei Xenia era şi văduva
Galubena care avea o fată de şaptesprezece ani, o
fată frumoasă. Xenia o iubea foarte mult pe această
fată pentru blândeţea ei, pentru firea ei liniştită şi
pentru inima ei bună.
Într-una din zile, fericita Xenia merse acasă la
ele. Mama şi fiica stăteau la masă şi fierbeau
cafeaua la o spirtieră.
„Oh, frumoasa mea - spuse Xenia
adresându-se fetei - tu stai şi fierbi cafeaua aici, iar
soţul tău îşi îngroapă soţia în Ohta. Fugi repede
acolo?"
- „Cum asta?! - exclamă fata. Eu nu am nici
logodnic, cum să am soţ. Ba mai mult, soţul
meu îşi îngroapă soţia?!"
- „Du-te" - îi spuse enervată fericita Xenia,
căreia nu-i plăceau obiecţiile.
Golubenii, care ştiu că fericita Xenia nu
vorbeşte niciodată în zadar, plecară imediat spre
Ohta. Aici, văzură că un cortegiu funerar se apropie
de cimitir. Se alăturară şi ele cortegiului şi,
împreună, intrară în cimitir. O tânără, soţia unui
doctor, murise la naştere şi acum o îngropau. După
ce se termină slujba de înmormântare, o duseră pe
răposată la locul unde urma să fie îngropată.
Golubenii merseră şi ele în urma sicriului. După ce o
îngropară pe tânără, oamenii începură să se
risipească, îndreptându-se către casele lor. Plecară
şi Golubenii. Dar, pe neaşteptate, fură izbite de
hohotele de plâns ale tânărului văduv, care, văzând
grămada de pământ peste aceea care îi fusese soţie

31
iubită, îşi pierdu cunoştinţa şi căzu, fără simţire, în
braţele celor două femei, care alergaseră să-1 prindă.
Ele se străduiră să-1 ajute să-şi vină în fire şi astfel
se cunoscură. După un an, tânăra Solubena deveni
soţia doctorului. Ei avură o căsnicie fericită şi trăiră
până la adânci bătrâneţi împreună cu copiii lor, cu
care îngrijeau mormântul fericitei Xenia, căci aveau
o profundă evlavie pentru roaba lui Dumnezeu,
fericita Xenia.
Odată, fericita Xenia întâlni pe stradă o
cunoştinţă de-a sa, o femeie credincioasă şi
evlavioasă. O opri şi îi dădu o monedă de aramă, pe
care era chipul unui călăreţ, şi-i spuse: „Ia moneda,
aici, pe cal este Ţarul; el va stinge focul!".
Femeia luă moneda, îşi luă rămas bun de la
Xenia şi nepricepând ce sens puteau avea cuvintele
acestea ciudate, merse spre casă. Doar ce intră pe
strada pe care locuia, că şi văzu casa ei arzând. Vru
să alerge către casă, dar rămase ţintuită locului, căci
abia acum înţelese ce sens aveau cuvintele fericitei
Xenia.

32
 Prezicerea morţii împărătesei
Elisabeta Petrovna
Una dintre cele mai cunoscute preziceri ale
fericitei Xenia era prezicerea morţii împărătesei
Elisabeta Petrovna.
În ultimii ani ai domniei sale, împărăteasa
Elisabeta s-a îmbolnăvit foarte grav. Tot mai des, din
cauza bolii, îşi pierdea cunoştinţa, în ziua Naşterii
Maicii Domnului, la 8 septembrie 1758, împărăteasa
plecă pe jos de la palatul imperial la biserica
palatului, unde se oficia Sfânta Liturghie.
Imediat după ce începu Liturghia, împără-
teasa se simţi rău. Se sculă din fotoliu şi, în grabă,
merse într-un colţ al bisericii, apoi ieşi afară şi,
pierzându-şi cunoştinţa, căzu pe iarbă. Poporul,
care venise la Liturghie, fugi din biserică,
înconjurând-o pe împărăteasă, care stătea pe iarbă
fără cunoştinţă, dar nimeni nu îndrăznea să se
apropie de ea. împărăteasa era singură, neînsoţită.
În cele din urmă au fost anunţaţi cei de la palat şi
şi-au făcut apariţia doi doctori şi doamnele de
companie, care au acoperit-o pe suverană cu o
broboadă albă. Elisabeta Petrovna era înaltă, grea şi
căzând se lovise rău. Chiar acolo, pe iarbă, chirurgul
îi luă sânge, dar ea tot nu-şi recapătă cunoştinţa.
Abia după două ore îşi veni puţin în fire şi atunci au
dus-o în palat. Curtea imperială şi toţi care văzuseră

Coala 3
33
cele întâmplate se îngroziră, pentru că foarte puţini
erau aceia care ştiau despre boala Suveranei.
De atunci tot mai des se întâmplau asemenea
căderi, iar după aceste căderi ţarina se simţea,
câteva zile, atât de slăbită încât nici să vorbească nu
putea.
În anul 1761, împărăteasa Elisabeta a început
să se simtă tot mai rău. Rănile de pe picioare, care
nu se închideau, precum şi hemoragiile, cu care îi
era tot mai greu să se lupte indicau sfârşitul ei
apropiat, în tot acest timp, Elisabeta Petrovna se
încuia tot mai des în palat, nepărăsindu-1, ba chiar
şi pe miniştri îi primea în dormitor.
La 17 noiembrie a avut loc o revenire
puternică a bolii împărătesei, dar restabilindu-se şi
simţindu-se puţin mai bine, ea ar fi dorit să se
ocupe cu problemele ţării. Dar acestea i-ar fi putut
provoca mare supărare, căci veştile de la armată nu
erau acelea, pe care ea le aştepta, iar sfârşitul
războiului nu se întrevedea, împăratul Friederich
continua să se împotrivească iar Buturlin,
comandantul armatei ruse, care se lupta în Europa
de cinci ani, făcea prostie după prostie, în interiorul
ţării sărăcia şi dezordinea înfloreau.
Împărăteasa vroia de mut timp să părăsească
palatul ei de ţară, în care trăia veşnic cu teama unui
incendiu asemenea acelora pe care de atâtea ori le
văzuse în viaţa ei. Slăbită şi adesea ţintuită la pat,
ea se temea că flăcările o s-o cuprindă pe
neaşteptate şi o s-o ardă de vie. Dar lucrările la noul
palat nu înaintau deloc. Arhitectul ceru o sumă
exagerată pentru acel timp - 700000 de ,ruble - şi
nimeni nu ştia de unde să o ia. În iunie 1761, când
34
ar fi vrut să-i ofere o mare sumă de bani, focul
distruse o mulţime de depozite cu diverse materiale,
amplasate de-a lungul Nevei, provocând proprie-
tarilor depozitelor pagube de milioane de ruble şi
sărăcindu-i.
Împărăteasa Elisabeta renunţă atunci la
palatul său cel nou şi ordonă ca banii destinaţi noii
construcţii să fie daţi celor păgubiţi. Lucrul acesta se
făcu în secret şi numai apropiaţii împărătesei aflară
despre fapta acesteia.
În noiembrie, când ea întrebă dacă i-au ajutat
pe cei care suferiseră de pe urma incendiului, a ieşit
la iveală faptul că şi aceşti bani luaseră drumul
războiului.
La 12 decembrie împărătesei i se agrava din
nou boala. Medicii ei îi luară sânge şi se speriafă de
situaţia în care se afla bolnava. Cinci zile mai târziu,
când apăru o neaşteptată îmbunătăţire a sănătăţii,
împărăteasa dădu un decret semnat de ea, prin care
dădea ordin să fie eliberaţi din închisori un mare
număr de deţinuţi şi să fie găsite mijloacele prin care
să fie desfiinţat impozitul pe sare care era
împovărător pentru popor.
Acesta a fost ultimul act politic al domniei
Elisabetei.
La 22 decembrie 1761, după o puternică
hemoragie din gât, medicii au anunţat că starea
sănătăţii împărătesei este foarte gravă, în ziua
următoare, ea se spovedi şi se împărtăşi cu Sfintele
Taine ale lui Hristos. La 24 decembrie ceru să i se
facă Sfântul Maslu. În timpul slujbei, ea repeta după
preoţi cuvintele rugăciunilor. Agonia se prelungi
toată noaptea şi o mare parte a celei de a doua zi.
35
 Elisabeta Petrovna se sfârşi când abia intrase
în cel de-al 53 an al vieţii sale.
În culisele palatului nimeni nu ştia ce se
întâmplase împărătesei. Cu atât mai puţin se ştia în
îndepărtatul Petersburg. Locuitorii se pregăteau
pentru Crăciun şi erau preocupaţi de veştile proaste
de pe front şi de creşterea preţurilor produselor.
În ajunul Crăciunului, la 24 decembrie 1761,
fericita Xenia alergă toată ziua pe străzile Storonei
Petersburgului strigând cât o ţinea gura: „Coaceţi
colaci; coaceţi colaci! În curând, toată Rusia va
coace colaci!"
Nimeni nu înţelegea ce sens aveau cuvintele
fericitei Xenia.
Numai a doua zi, pe 25 decembrie 1761, când
în Petersburg se împrăştie deodată grozava ştire
despre moartea împărătesei Elisabeta Petrovna - o
ştire atât de şocantă pentru că nu se ştia nimic
despre boala împărătesei, căci ea fusese ascunsă
-numai atunci locuitorii Storonei Petersburgului
înţeleseră sensul cuvintelor fericitei Xenia, care
anunţa cu o zi mai devreme moartea Suveranei
Astfel se sfârşi domnia evlavioasei împărătesc
a Rusiei.
În această epocă, în care fericita Xenia şi-a
petrecut tinereţea, a luat sfârşit şi Stăpânirea
Occidentului în Rusia, în timpul stăpânirii Elisa-
betei, Rusia a redevenit ea însăşi, Aceasta este
perioada lui Lomonosov, acum se pune începutul
Universităţii din Moscova, acum se construiesc
gimnazii şi se pune temelia Academiei de Arte şi a
primului teatru rusesc. Guvernul a fost preocupat

36
de dezvoltarea învăţământului, a cizelării caracte-
rului poporului prin instrucţie.
Aceasta a fost o perioadă binecuvântată
pentru biserica Ortodoxă, în timpul domniei Elisa-
betei, protestanţii rămaşi la Curte nu îndrăzneau să
scoată nici o vorbă împotriva ortodoxiei, aşa cum se
întâmplase în timpul domniei Anei Ivanovna, când
Ortodoxia era prigonită pe faţă. Elisabeta Petrovna i-
a susţinut atât de tare pe preoţii ortodocşi, încât au
trecut la ortodoxism şi câteva familii de la palat.
Împărăteasa a venerat mănăstirile. Ea a făcut
milostenii multor mănăstiri, dar îndeosebi mănăstirii
Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, care a primit
atunci rangul onorant de Lavră. Au fost ctitorite
două noi mănăstiri pentru măicuţe - Smolnâi,
aşezată în apropierea palatului de la Smolnâi şi
Voskresenski.
La Moscova a fost reînnoită mănăstirea
Ivanovski, destinată văduvelor şi fetelor oamenilor
cu merite deosebite. Pretutindeni au răsărit
şantierele bisericilor ortodoxe. S-a permis moşierilor
reconstrucţia bisericilor şi construirea altora, pe
care să le înzestreze cu vase din argint, cu obiecte de
cult, cu veşminte preoţeşti. Elisabeta a trecut în
folosul clerului pământuri arabile şi fâneţe.
În timpul domniei Elisabetei Petrovna a ieşit
prima ediţie tipărită a Bibliei, care a necesitat mulţi
ani de trudă.
În Biserica din Rusia, numele împărătesei
Elisabeta Petrovna totdeauna a fost legat de icoana
Maicii Domnului.

37
 Această icoană veche a fost dăruită Ţarului
Aleksei Mihailovici de către patriarhul Constan-
tinopolului, Afanasiev.
Petru cel Mare a dus această icoană la
Petersburg şi ea a rămas ca moştenire Elisabetei
Petrovna, devenind icoana ei de suflet, în noaptea în
care s-a dat lovitura de stat la palat, care a adus-o
pe ea pe tronul ţării, Elisabeta Petrovna s-a rugat în
faţa acestei icoane şi în faţa ei a jurat că dacă va
urca pe tronul ţării, nu va executa în timpul domniei
sale pe nici un om.
Este de remarcat faptul că, devenind ţarina,
ea nu a publicat imediat decretul prin care să facă
public urcarea ei pe tron, ci a aşteptat câteva zile
pentru ca decretul să apară în ziua sărbătoririi
Maicii Domnului, la 27 noiembrie.
Apoi, în anul 1747, Elisabeta Petrovna a
ridicat în cinstea ei Ţarskoe Sevo - o biserică la a
cărei sfinţire fastuoasă a adus icoana Maicii
Domnului, drept mulţumire.
La această sfinţire au participat membrii
Sinodului şi împărăteasa însăşi. Această icoană a
Maicii Domnului este cunoscută pentru multele
minuni pe care le-a făcut: înaintea ei s-au făcut
rugăciuni în timpul marilor dezastre, ca de exemplu,
în timpul ciumei din anul 1771, a holerei din 1831.
O dată cu aducerea icoanei Maicii Domnului la
Ţarskoe Selo, cumplitele epidemii aproape că nu au
atins acest loc drag al împărătesei. Rugăciunile
făcute înaintea icoanei Preasfântei Născătoare de
Dumnezeu au ajutat şi la stingerea incendiilor sau
în naufragii.

38
 În anii 60 ai secolului al XX-lea, icoana
aceasta a fost restaurată.
Acum ea se află la biserica Academiei de
Teologie din Sankt-Petersburg.

În secolul al XVIII-lea încă nu se scriau

jurnale memoriale, din care să poţi înţelege cum
trăiau oamenii simpli în acele timpuri.
Acest secol pare uşuratic, superficial şi fericit,
dar se ştie că de fapt, acum au avut loc revoluţii,
răscoale populare, lovituri de stat şi războaie, a fost,
deci, un secol extrem de agitat şi de sângeros.
Fericita Xenia a copilărit într-o perioadă
extrem de grea, în perioada guvernării Anei
Ivanovna, a regentei lui Biron, a guvernării Anei
Scopoldovna - perioadă a dominaţiei străinilor, a
umilirii nu numai a obiceiurilor şi tradiţiilor
naţionale, ci şi a credinţei ortodoxe.
În anii tinereţii fericitei Xenia, a avut loc
lovitura de stat prin care a urcat pe tron Elisabeta.
Fiica împărătesei Elisabeta Petrovna, Augusta
(născută dintr-o căsătorie nelegitimă cu Aleksei
Razumovski, cântăreţ în corul curţii imperiale) nu a
putut deveni moştenitoarea tronului, iar împără-
teasa Elisabeta 1-a desemnat ca urmaş pe nepotul
lui Petru, pe care-1 pregăteau pentru a urca pe
tronul Suediei (bunica lui Petru, după tată, era
verişoară primară cu Carol al II-lea). De aceea, încă
din primii ani ai vieţii 1-au învăţat limba suedeză,
catehismul luteran, 1-au educat într-un mediu străin
faţă de tot ceea ce era rusesc, ba mai mult, chiar
39
într-un mediu ostil Rusiei. Acest om a devenit pe
neaşteptate moştenitorul tronului imperiului Rusiei,
la vârsta de cincisprezece ani.
„Ţară blestemată" - aşa a anumit Petru Rusia,
care i-a rămas străină totdeauna. Obligat să treacă
la ortodoxism, Petru, nu numai că a rămas luteran
în sufletul său, dar râdea şi insulta pe duhovnicul
desemnat să-1 pregătească pentru trecerea la
credinţa ortodoxă, însăşi mătuşa sa, împărăteasa
Elisabeta, 1-a numit „blestemat" şi „monstru" într-o
clipă de supărare.
La 28 iunie 1762 are loc o altă lovitură de stat,
când soţia lui Petru al IlI-lea, împărăteasa Ecaterina
1-a detronat pe împăratul Petru, în curând vor
începe războaiele civile şi războaiele cu ţările
Europei.
„Un secol deşart şi periculos" - aşa au
caracterizat contemporanii secolul în care a trăit
fericita Xenia.

40
 Fericita Xenia îl plânge pe
bietul Ulrich
Destinul lui loan Antonovici (1740 - 1764) a
fost unul dintre cele mai tragice destine ale acelei
perioade.
Adus pe tron după moartea străbunicii sale,
împărăteasa Ana Ivanovna, loan Antonovici a fost
împăratul Rusiei din 17 octombrie 1740 până în 25
noiembrie 1741.
. El s-a născut la 12 august 1740, în familia
nepoatei împărătesei Ana Ivanovna, prinţesa Ana
-Leopoldovna şi a prinţului Anton Ulrich.
Prin decretul dat de Ana Ivanovna, la 5
octombrie 1740, loan Antonovici a fost desemnat ca
moştenitorul tronului.
Cu puţin timp înaintea morţii sale, Ana
Ivanovna a semnat decretul prin care 1-a numit în
calitate de regent pe lângă loan - până când acesta
din urmă va ajunge la vârsta majoratului, adică
până când acesta va împlini vârsta de 17 ani - pe
favoritul ei, contele Biron.
După moartea Anei Ivanovna, nepoata ei Ana
Leopoldovna a dat o lovitură de palat, la 9 noiembrie
1740 şi s-a proclamat şeful guvernului. Biron a fost
arestat şi trimis în exil.
După un an, în noaptea de 25 noiembrie
1741, moştenitoarea tronului, Ecaterina Petrovna
(fiica lui Petru I) împreună cu o parte a ofiţerilor,
41
care au trecut de partea ei, şi cu soldaţii au ares-
tat-o în palat pe şefa guvernului, împreună cu soţul
şi cu copiii acestora, printre care se afla şi împăratul
Ioan al IV-lea.
La 12 decembrie, împăratul, împreună cu
întreaga familie, a fost trimis la Riga. Părinţii săi au
promis că vor renunţa, în numele lui, la tronul
Rusiei, şi cu această condiţie, Elisabeta Petrovna a
promis că-i va trimite peste graniţă. Dar, când peste
şapte luni s-a încercat organizarea unei convorbiri şi
punerea din nou pe tron a lui Ioan al IV-lea,
Elisabeta Petrovna şi-a schimbat intenţia şi, pentru
a fi cu totul în siguranţă, a hotărât să nu-i trimită pe
loan şi pe părinţii săi peste graniţă.
La 13 decembrie 1742, arestaţii au fost
transportaţi la închisoarea Dinamiinde. La 13
ianuarie 1744 a urmat un nou decret, prin care
familia împăratului a fost mutată în oraşul
Ranenburg, din gubernia Riazansk.
La 27 iunie 1744, printr-un nou decret al
împărătesei, baronul N.A. Korfu a fost desemnat să-i
transporte pe deţinuţi la mănăstirea Solovăţ, pentru
că în timpul călătoriei şi la sosirea în Solovăţ pe Ioan
ar fi trebuit să-1 izoleze complet de restul familiei
sale.
Nu s-a permis nimănui din afară să-1 vadă pe
Ioan, afară de un supraveghetor special.
Korfu 1-a dus pe arestatul Ioan şi pe familia sa
doar până la Holmogor şi, explicându-i Elisabetei
Petrovna cât de greu este să-i transporte până la
Solovăţ în secret, a convins-o să rămână în acest
oraş. Aici, Ioan a rămas în jur de nouăsprezece ani,

42
într-o singurătate totală. Singurul om cu care se
putea vedea era supraveghetorul său, maiorul Miller.
Auzindu-se că Ioan a sosit în Holmogor,
guvernul a hotărât să ia noi măsuri de prevedere.
La începutul anului 1756 1-au luat pe Ioan şi
1-au mutat din Holmogor la Schlusselburg. Ceilalţi
membri ai familiei lui Ioan au rămas în Holmogor,
sub pază.
În Schlusselburg, 1-au ţinut pe Ioan în
închisoare singur. Doar trei ofiţeri, dintre cei care îi
păzeau, ştiau cine este el. Lor li s-a interzis să-i
spună lui Ioan unde se află. Nici măcar coman-
dantul închisorii nu ştia cine se ascunde sub
numele de „celebrul arestat".
Totuşi, Ioan îşi cunoştea descendenţa şi se
autointitula Ţarul.
În ciuda faptului că s-a interzis în mod
categoric să fie învăţat carte, Ioan a luat lecţii de la
cineva şi i s-a permis să citească Biblia. Nu a rămas
un secret nici şederea lui la Schlusselburg.
Urcând pe tronul Rusiei ţarul Petru al III-lea,
situaţia lui Ioan s-a înrăutăţit.
La l ianuarie 1762, Petru al III-lea a semnat
un decret prin care poruncea ca arestatul să fie
omorât, dacă cineva ar fi dorit să-1 elibereze.
În martie 1762, împăratul Petru al III-lea 1-a
vizitat pe arestat incognito.
El a intrat în cazemata în care era închis
prinţul, împreună cu însoţitorii săi şi a găsit că
locuinţa era destul de acceptabilă şi modestă,
mobilată cu cea mai sărăcăcioasă mobilă. Era lipsit
cu desăvârşire de orice noţiune şi vorbea incoerent
când susţinea că el este împăratul Ioan, când credea
43
că împăratul nu mai este pe lume, iar duhul său a
intrat în el. întrebat cine este el, răspunse:
„împăratul Ivan". Au continuat apoi să-1 întrebe cum
de i-a venit în cap acest lucru, şi anume că el este
prinţul sau împăratul? De unde a aflat el aceasta? A
răspuns că ştie lucrul acesta de la părinţii săi şi de
la soldaţi. Au continuat să-1 întrebe ce ştie despre
părinţii săi? El credea că îşi mai aminteşte de ei.
După lovitura de stat, chiar în a doua zi a
domniei sale, Ecaterina a Il-a a dat dispoziţie în
legătură cu întrevederea ei, de urgentă, cu Ioan
Antonovici. Văzându-1, împărăteasa înţelese ce
absurdă era ipoteza că ar fi putut să-şi întărească
drepturile asupra tronului, căsătorindu-se cu
strănepotul ţarului, loan Alekseevici.
Ioan a fost dus înapoi la Schlusselburg, au
schimbat paza, iar comandant a fost numit
căpitanul Vlasev şi locotenentul Cekin, cărora li s-au
dat instrucţiuni prin care li se permiteau discuţii cu
arestatul.
Aceste discuţii trebuiau să urmărească un
scop clar, şi anume acela de a-1 convinge pe Ioan că
nimic nu este mai important pe lume decât
Dumnezeu, că întreaga lui viaţă a decurs astfel,
încât să-1 conducă la Dumnezeu că să-i mântuiască
sufletul.
De asemenea, urmăreau să-1 convingă să se
călugărească în închisoare şi să-şi schimbe numele,
luându-1 pe acela de Grigorie Ghervasie.
Căpitanului Vlasev şi locotenentului Cekin i
s-a ordonat ca, în caz că cineva ar fi încercat să-1
scoată pe arestat din închisoare, acesta să fie

44
omorât, şi în nici un caz să nu-l lase viu în mâinile
cuiva.
Ioan răspunse că doreşte să se călugărească,
dar se teme de Duhul Sfânt şi totodată se teme că
este slab, neputincios. De asemenea, spuse că nu
doreşte să ia numele de Ghervasie, ci de Teodosie.
Toate acestea se ţineau în mare secret.
Nu erau mulţi aceia care nu ştiau că Ioan este
incapabil să conducă ţara. De aceea, orice
nemulţumit se folosea de numele lui. Chiar în ziua
încoronării Ecaterinei a Il-a, au apărut nişte grupuri
de nemulţumiţi, care doreau să urce pe tron Ioan
Antonovici.
Sublocotenentul Vasili Mirovici află întâm-
plător că Ioan Antonovici este închis în Schlu-
sselburg. Văzând cât de uşor a fost detronat Petru al
Hl-lea, s-a gândit să dea o lovitură de stat şi să-1
ajute pe Ioan să urce pe tron. Prin aceasta considera
că va profita şi el, îmbogăţindu-se şi obţinând şi un
titlu nobiliar.
În 1764, Mirovici îi comunică prietenului său,
locotenentul Uşakov că intenţionează să-1
elibereze pe Ioan şi să o detroneze pe Ecaterina. La
13 mai, Mirovici şi Uşakov, după slujba din biserica
Maica Domnului din Kazarsk, s-au îndreptat spre
Schlusselburg pentru a studia locul. Puţin după
aceea, Uşakov s-a înecat în vremea unei călătorii pe
care o făcea în slujba serviciului, iar Mirovici rămase
singur. Atunci, el a comunicat planul său altor
ofiţeri, care au fost de acord să participe la discuţii.
Oamenii din popor îşi aminteau de Ioan Antonovici
care dispăruse după 1741. Se vede că s-a vorbit
mult despre el - pe Ioan Anotonovici l-au întemniţat
45
când fericita Xenia avea zece ani, dar şi ea ştia
despre acest împărat dispărut.
Tuturor le era milă de copilaşul nevinovat, în
vârstă de numai câţiva ani, care fusese întemniţat şi
care zăcea acolo de atâţia ani.
Fireşte că locuitorii din Storona
Petersburgului nu ghiceau ce se întâmplă în
închisoarea din Schlisselburg, dar tocmai în acele
zile a început să plângă fericita Xenia.
„Ce ţi ş-a întâmplat, Andrei Teodorovici, de ce
plângi? Te-a supărat cineva?", o întrebau pe fericita
Xenia.
Fericita Xenia rostea cuvinte pe care nimeni
nu le înţelegea, căci păreau total lipsite de sens.
„Bietul, bietul Ulrich! Acolo este sânge, sânge,
sânge...", şi începea să plângă şi mai tare.
Între timp, evenimentele erau în plină desfăşu-
rare la Schilisselburg, Mirovici, care slujea în regi-
mentul din Smolensk, făcea de pază la Schlisselburg
din când în când. îi veni rândul la începutul lui iulie
1764 şi hotărî să-şi pună planul în acţiune.
În noaptea de 5 iulie 1764, Mirovici şi-a
adunat soldaţii care făceau de pază şi le-a coman-
dat: „încărcaţi arm'!" în subordinea lui erau 45 de
soldaţi cu care hotărâseră să irtre în închisoarea în
care, în afară de comandant, nu mai erau decât
Vlasev, Cekin şi treizeci de soldaţi.
Lovindu-l pe comandant, Mirovici se îndreptă
spre cazarma în care era ţinut Ioan Antonovici, dar
începu schimbul de focuri între detaşamentul lui
Mirovici şi soldaţii garnizoanei. Soldaţii lui Mirovici
s-au retras. Mirovici le citi decretul său şi îi felicită
cu ocazia întronării noului Suveran. Apoi, luă o
46
puşcă, pe care o încarcă şi ceru să fie adus Îoan.
Văzând puşca, atacul lui Mirovici, imposibilitatea
unui atac, Vlasev şi Cekin, pentru a nu-1 da pe Ioan
viu, s-au năpustit asupra nefericitului Ioan cu
spadele scoase din teacă. Ioan se trezise din cauza
zgomotului şi sărise jos din pat. El se apără de
loviturile lor, şi deşi mâna îi era rănită, smulse sabia
unuia dintre ei; neavând nici o armă şi fiind aproape
cu desăvârşire dezbrăcat, dar însufleţit de dispe-
rarea de a nu fi ucis, el continuă să se opună cu
putere, până când cei doi nu-l înfrânseră şi nu-i
făcură răni peste tot corpul; când deodată fu
omorât, în sfârşit, de către un ofiţer, care l-a
străpuns pe la spate, dintr-o parte în cealaltă.
După cuvintele unui contemporan a acelor
evenimente, la aflarea veştii despre sfârşitul lui Ioan,
veste care se răspândi cu mare repeziciune în
capitală, întreaga populaţie a Petersburgului era
indignată şi îl jelea pe Ioan.
„Nu poate fi exprimat în cuvinte, scrie un
martor ocular, cu cât curaj şi cât de tăios dezbăteau
în mod public acest eveniment chiar şi oamenii
simpli".
Şi numai atunci au înţeles locuitorii din
Storona Petersburgului, pentru ce plângea în urmă
cu trei săptămâni fericita Xenia şi despre ce sânge
vorbea.
Curând petersburghezii, care auziseră
prezicerile fericitei Xenia despre sânge, au văzut cu
ochii lor sânge, căci Mirovici a fost decapitat pe
eşafod. După cum îşi aminteşte G. R. Derjavin,
„poporul, care se urcase pe acoperişurile caselor sau
în poduri, neobişnuit să vadă execuţii şi aşteptând,
47

^
nu se ştie de ce, graţierea din partea Suveranei,
când a văzut capul în mâna călăului, a suspinat
într-un singur glas şi atât de tare s-a cutremurat,
încât din cauza mişcării puternice, podul s-a
clătinat".
În timpul domniei împărătesei Elisabeta
Petrovna, moartea prin execuţie a fost interzisă, şi
într-adevăr acum locuitorii Petersburgului au înţeles
că s-a instalat o nouă domnie.
Încetul cu încetul a început să se vorbească
tot mai rar despre soarta lui loan Antonovici şi să
apară din nou în discuţii, numele lui Petru al III-lea.
în anul 1773, au ajuns până la Sankt Petersburg
zvonuri, cum că împăratul Petru al III-lea nu murise,
ci se ascunsese în Kiev şi la Constantinopol, iar
acum reapăruse în Rusia să-şi adune armată.
Şi curând în Petersburg - din centru şi până
în Storona - toţi discutau despre extraordinarele şi
incredibilele succese ale lui Pugaciov.
Recoltele proaste, foamea, războaiele, bolile
epidemice, răscoalele ţărăneşti, permanenta creştere
a preţurilor produselor, sărăcia generală a populaţiei
şi a statului - iată fondul pe care s-a desfăşurat
viaţa fericitei Xenia.
Uneori se pare că plânsul ei nu era numai
pentru bietul Ulrich, ci şi pentru tot poporul rus,
care devenise popor martir.

48
 Rugăciunile pentru păcătoşi
Toată istoria Bisericii s-a întemeiat pe fapte: la
început pe chinurile şi suferinţele mucenicilor care
au trăit în primele secole ale creştinismului, pe
eforturile stâlpilor Bisericii - Sfinţilor - iar apoi, pe
faptele ascetice individuale, pe triumful sufletului în
lupta cu trupul, luptă dusă de către pustnici şi de
către alţi martiri, deveniţi „îngeri în timp, oameni ai
cerurilor" şi „drepţi" care au trăit în lume dar care
nu au fost pângăriţi de lume.
Astfel a trăit şi fericita Xenia.
Fericita Xenia a propovăduit timp de patruzeci
şi cinci de ani spiritul de jertfă prin faptă, nu prin
vorbe, ci prin exemplul personal, nu în mod
abstract, ideal.
Vestea despre viaţa fericitei Xenia, care trăia
într-o totală renunţare de sine, despre bunătatea ei,
despre blândeţea ei, despre smerenia ei, despre
minunatul ei dar al clarviziunii, s-a împrăştiat prin
întregul Petersburg.
Negustorii, burghezii, funcţionarii, care locu-
iau în Storona Petersburgului, se străduiau să o
convingă pe fericita Xenia să intre în casa lor, pentru
că să observase că dacă fericita Xenia intră într-o
Casă, sau într-o familie, în acea casă sau familie,
acolo se instalează o lume fericită, plină de bucurii.
Mamele observaseră, că dacă fericita Xenia
mângâie sau leagănă copilul bolnav, acesta se
însănătoşeşte imediat. Iată pentru ce mamele
Coala 4 49
văzând-o pe fericita Xenia, se grăbeau spre ea cu
copiii lor, ştiind că orice copil binecuvântat sau
mângâiat de către fericită cu siguranţă va fi şi
sănătos şi fericit.
Băcanii din Storona Petersburgului ştiau că
dacă fericita Xenia intră dimineaţa în băcănia lor şi
cumpără ceva, în ziua aceea afacerile vor merge
foarte bine.
Vizitii, văzând-o pe stradă pe fericita Xenia, se
repezeau spre ea cu rugămintea de a urca în
caleaşca lor şi de a merge cu ei măcar câţiva metri;
aceia, în a cărui trăsătură urca fericita Xenia, se
întorceau totdeauna acasă cu un câştig copios;
zvonul s-a răspândit prin oraş şi numărul vizitiilor
care alergau dubă Nebună, ajunsese apoi la câteva
sute.
Vânzătorii ambulanţi zărind-o de departe pe
fericita Xenia îşi deschideau taraba cu marfă şi
aşteptau cu nerăbdare ca ea să ia ceva: lângă
„fericitul" îndată se aduna mulţimea, şi îi cumpăra
toată marfa.
Adesea i se dădeau fericitei Xenia „pentru
rugăciuni", mari sume de bani; ar fi putut să
strângă sume imense, dar niciodată nu lua mai mult
de o copeică.
„Daţi-mi ţarul pe cal" - spunea ea. „Ţarul pe
cal" - era vechea copeică din aramă cu imaginea
călăreţului. Cerând totdeauna o copeică, fericita
Xenia nu lua niciodată mai mult, ci cel mai mult
două copeici. Odată s-a întâmplat ca un băcan să-i
dea fericitei Xenia, fără ca ea să observe, câteva
monede de aur. Ieşind din băcănie, pe stradă, şi
descoperind că i se dăduseră mai mult decât ceruse
50
ea, adică mai mult de o copeică, se întoarse în
băcănie şi ceru o copeică.
„Nu-mi trebuie mai mult", răspundea ea la
rugămintea unora de a primi măcar câteva ruble.
Doar ce apărea fericita Xenia în piaţă, că o şi
înconjurau negustorii rugând-o „Primeşte Andrei
Teodorovici, pentru pomenirea sufletului Xeniei".
Milostenia unora ea o primea cu plecăciuni,
iar ei plecau simţindu-se în culmea fericirii; altora,
însă, le vorbea aspru: „Nu, frate, tu îi încarci pe
cumpărători la cântar", sau „Nu, tu îi asupreşti pe
cei sărmani..."
Dacă fericita Xenia îţi refuza milostenia,
atunci mai bine ai fi închis băcănia...
Negustorii ştiau că trebuie să fii cinstit şi să-i
ajuţi pe cei săraci, pentru că era mult mai avantajos
aşa. Piaţa din Storona Petersburgului se numea
„Sătulul", şi denumirea ei s-a păstrat (fireşte, doar
denumirea) până la începutul secolului al XX-lea.
Mulţi îşi aminteau că fericita Xenia ajuta, cu
modesta ei sumă de bani, strânsă copeică cu
copeică, câteva sute de familii sărace. Săracii, care
„alături de Xenia" o duceau mai uşor, căutau să se
mute chiar aici, în piaţa „Sătulul".
De aceea, fericita Xenia era întotdeauna
extrem de exigentă şi ghicea fără să dea greş „pe cel
bun de cel rău" sau pe „săracul nefericit".
Deşi fericita Xenia ar fi putut uneori să-şi
folosească bastonul, pe care şi-1 procurase spre
bătrâneţe, ea nu a făcut-o pentru că ea nu se mânia
niciodată. O singură dată, după ce ajunsese să fie
considerată de către oameni sluga lui Dumnezeu,
locuitorii Storonei Petersburgului au văzut o scenă
51
care i-a şocat cumplit - fericit Xenia îi alerga pe nişte
copii răi, ameninţându-i cu băţul, începând chiar de
atunci nimeni nu a mai necăjit-o pe fericită.
Astfel s-au scurs anii.
Costumul lui Andrei Teodorovici se făcu praf,
şi fericita Xenia îl înlocui cu o bluză şi cu o fustă din
pânză de in, pe care le-a purtat până la sfârşitul
vieţii sale. Nu o dată i s-a dăruit îmbrăcăminte
groasă, dar în ziua în care le primea fericita le şi
dăruia primului sărman întâlnit în cale.
Mulţi ştiau că dacă fericita Xenia îi dăruia
cuiva ceva, atunci aceluia îi mergea bine în toate.
S-a întâmplat, ca un om, care primise câteva
copeici de la fericita Xenia, să devină curând un om
bogat. Lui N. Jivatov i s-a povestit despre milionari,
deveniţi săraci, lipiţi pământului, şi despre săraci
deveniţi milionari. Cei sărăciţi erau aceia care
refuzaseră să-i dăruiască fericitei Xenia „copeica".
Locuitorii bătrâni din piaţa „Satului" îşi aminteau
cum fericita Xenia, dându-i unui sărac „ţarul călare
pe cal" (copeica), îi spuse: „Vei galopa departe cu
el..." şi într-adevăr, acel sărman se îmbogăţi.
Xenia prevestea multora şi necazuri, nu
numai bucurii. Este cunoscut în acest sens,
exemplul negustorului Razjivin, care a invitat-o pe
fericita Xenia să-i viziteze magazinul (firma a existat
până la începutul secolului al XX-lea). Fericita Xenia
a venit, dar văzând o oglindă mare care, atârna pe
perete, dădu din cap zicând: „Frumoasă oglindă, dar
nu ai în ce să te priveşti" - şi plecă. După o jumătate
de oră, nu se ştie din ce cauză, oglinda căzu de pe
perete şi se făcu ţăndări, iar peste trei zile muri şi
negustorul Razjivin.
52
 În aşteptarea noului secol
Luă sfârşit veacul Ecaterinei. Istoricul şi
publicistul Scerbatov, cneazul, scria despre
împărăteasă în celebrul său tratat „Despre
deteriorarea moravurilor în Rusia": „Oare crede ea în
Legea lui Dumnezeu ?". Nu, nu crede! Este entuzias-
mată de lecturile nechibzuite ale noilor scriitori. Ea
nu citeşte deloc despre legea creştină, căci nu o
interesează".
Concepţia despre Biserică a Ecaterinei a fost
exprimată în cuvintele ei: „Să fie respectată credinţa,
dar să i se interzică în mod categoric influenţa în
„afacerile statului", în scrisorile sale către Voltaire,
ea se numea „capul Bisericii Greceşti, în sensul
puterii, puterea eclezială era obligată să i se supună
necondiţionat". Dar Ecaterina practica, reglementar,
credinţa cu convingerea că aşa trebuie să se
comporte un monarh în faţa poporului său
credincios. Ea mergea pe jos de la Moscova până la
Lavra Sfintei Treimi, pentru a se ruga. Mergea la
Kiev şi se închina în faţa sfinţilor Lavrei Pecerska.
Ţinea post şi se împărtăşea împreună cu întreaga
suită de la curtea sa.
Pe de altă parte, Ecaterina îşi imagina că duce
o luptă eroică cu „reacţionarii" bisericeşti, în culisele
statului fu hotărât, că într-un asemenea moment
istoric „sprijinul suveranei" nu trebuie să fie
funcţionarul mărunt, neînsemnat, ci adeptul celei
mai noi ideologii culturale, anticlericale. Omul care a
53
corespuns modelului împărătesei a fost Ivan
Ivanovici Melissino, fostul director al Universităţii
din Moscova. De fapt, el a şi fost numit procuror şef
la 10 iunie 1765. sarcina sa era să stopeze
„obscurantismul religios".
Melissino a introdus în Sfântul Sinod celebrele
sale „puncte". Acesta era un proiect pe care Sinodul
era obligat să-1 dea deputatului său, care făcea parte
din comisia ce trebuia să redacteze proiectului
noului Codice, care trasa principalele direcţii ale
politicii absolutismului luminat. Pentru urgentarea
activităţii, Melissino şi-a prezentat proiectul, dar cu
condiţia ca membrii Sinodului să-i prezinte
explicaţiile de rigoare în cazul în care unul sau altul
dintre punctele expuse de el ar fi fost respinse.
Punctele au fost formulate sub forma unor întrebări,
dar în aşa fel încât să fie clar sugerat răspunsul
dorit de el.
Sinodul nu a analizat în mod oficial „punctele"
acestui proiect senzaţional, întocmit de procurorul
şef al statului. Membrii Sinodului au amânat, în
mod intenţionat, o analiză oficială a proiectului în
ansamblu, pentru că se întrebau dacă nu cumva
„avocatul cu problemele statului" a înnebunit, brusc,
în timpul îndeplinirii responsabilităţilor sale.
Iată ce fel de procuror şef era reprezentantul
celei mai înalte puteri.
Curând, la 24 octombrie 1768, Melissino a
fost destituit.
În locul lui a fost numit P.P. Cebâşev, care 1-a
întrecut pe Melissino. Se ştie despre el că nu se jena
să-şi afirme, în mod deschis, în faţa mulţimii
poporului, ateismul.
54
 „Nu există nici un Dumnezeu!" - urla Cebâşev.
în amintirea mediului arhieresc, el a rămas ca un
om atât de rău şi de grosolan, încât, atunci când
membrii Sinodului nu au fost de acord cu părerile
sale şi mai ales atunci când şi-au prezentat
hotărârea semnată de fiecare membru, care avea
altă părere decât a lui, Cebâşev, pentru a se face
ascultat, a însoţit fiecare semnătură a membrilor
Sinodului cu câte un cuvânt urât. Sfântul Filaret
însuşi spunea: „Cebâşev a insultat pe membrii
Sinodului care nu erau de acord cu el, adresându-le
cuvinte jignitoare". Limbajul grosolan al lui Cebâşev
era o trăsătură dezgustătoare a ofiţerului rus, el
fiind ofiţer, şef de brigadă. Cebâşev a vrut cu orice
preţ să-şi impună voinţa, obligând Sinodul „să
respecte legea", dar acesta s-a opus cu tărie
procurorului-şef.
O lovitură cumplită i s-a dat Bisericii prin
introducerea unui salariu de mizerie, dat membrilor
săi din visteria statului.
În această situaţie, o mare parte a mănăs-
tirilor, neavând resurse pentru a se întreţine, au fost
nevoite să se închidă.
Din 954 de mănăstiri existente anterior au fost
distruse, printr-o singură trăsătură de condei, 754,
rămânând 200. în acest fel au fost distruse patru
cincimi din mănăstirile ruseşti. Atunci s-a interzis
construirea de noi mănăstiri, fără acordul împără-
tesei. Lăcaşurile sfinte, venerate până acum, au
devenit paragină, pustii. Şi chiar dacă unele dintre
ele, foarte puţine, au fost renovate, el au rămas
pentru totdeauna pustii. Moaştele marilor sfinţi,
ctitori ale sfintelor lăcaşuri distruse, care veacuri
55
de-a rândul, au luminat şi au mângâiat poporul
credincios şi care au fost desfiinţate în anul nefast
1764, au fost mutate în biserici parohiale sărace,
rămase uneori fără enoriaşi.
Însăşi Ecaterina considera că „marile domenii
mănăstireşti au apărut datorită fanatismului şi
superficialităţii poporului". Desfiinţarea mănăstirilor
ar fi trebuit să aducă statului un venit de trei
milioane de ruble pe an, dar o parte covârşitoare a
moşiilor mănăstirilor desfiinţate au fost dăruite de
către Ecaterina favoriţilor ei, fapt care a dus la o
îmbogăţire a lor nemaiîntâlnită, la răspândirea unui
lux de neimaginat, în final, statul nu a primit nimic,
nici o rublă.
Când au fost confiscate domeniile mănăs-
tireşti, împărăteasa a promis că vor fi întreţinute
şcolile religioase şi clerul, dar s-a uitat această
promisiune.
Confiscând domeniile mănăstireşti, s-au
încălcat chiar şi legile laice, s-a încălcat dorinţa
acelora din ale căror jertfe s-au construit averile
mănăstirile şi ale bisericilor. Moşiile au fost lăsate
mănăstirilor prin testament, pentru pomenirea
sufletelor şi această ultimă dorinţă a celor care au
murit nu are nimeni voie să o schimbe.
Dar Statul nu ar fi putut să ia în posesia sa
doar anumite părţi ale donaţiilor, oferite ca jertfe,
Bisericii, de aceea a confiscat totul. Nu era suficient
că s-au confiscat proprietăţile bisericeşti, lăsate prin
testament pentru pomenirea sufletelor, dar acum
nici pomenirea sufletelor nu se mai putea face din
cauza nimicirii mănăstirilor.

56
 Chiar şi sfântul Dimitrie al Rostovului, un om
care trăia o viaţă ascetică, care nu avea nici un
interes în păstrarea proprietăţilor mănăstireşti s-a
ridicat împotriva însuşirii lor de către stat. Cel mai
dur protest 1-a exprimat mitropolitul Rostovului,
Arsenic , care s-a dovedit un apărător înflăcărat şi
neînfricat a drepturilor bisericeşti.
Surprinzător este faptul că Puşkin, în prima
sa tinereţe, la vârsta de 22 ani, locuind la Chişinău,
considera, că prin confiscarea proprietăţilor
bisericeşti s-a dat o puternică lovitură luminării
poporului în Rusia, acelei luminări, de care se
bucura atât de mult împărăteasa Ecaterina, în
aparenţă.
Dar nici măcar atunci, în timpul absolutis-
mului luminat, când entuziasmul pentru iluminis-
mul francez, pentru Voltaire şi Diderot era general,
în timpul părăsirii Bisericii de către clasa
conducătoare, în timpul când Biserica era atât de
înjosită, nici măcar atunci Biserica nu a fost complet
paralizată. Deşi în aparenţă, ea era legată şi
îngrădită de către stat, în interior ea şi-a păstrat
viaţa şi bogăţia Duhului Sfânt şi a strălucit prin
Sfinţenie la fel de mult ca şi în celelalte perioade.
Mitropolit al Sankt Petersburgului şi Novgoro-
dului era, în timpul vieţii fericitei Xenia, înalt
Preasfinţitul Gavril (Petrov). Deşi era om cumpătat,
rezervat, tăcut, el şi-a ridicat glasul cu curaj acolo
unde o cerea demnitatea Bisericii, credinţa străveche
şi tradiţiile strămoşeşti.
El însuşi un adevăr ascet, mitropolitul Gavril a
iubit monahismul, 1-a protejat şi i-a oferit servicii
memorabile.
57
 El se afla în legătură cu toţi călugării - pust-
nici cunoscuţi din timpul său şi prin ei, chemându-i
la el şi numindu-i în fruntea mănăstirilor, a
reînsufleţit o nouă viaţă în multe din mănăstiri. El
1-a chemat pe marele ascet Nazarie din Sarov şi prin
el a reînviat Mănăstirea Valaam care se afla într-o
totală decădere. Prin pustnicul Adrian, a fost
renovată mănăstirea de pe insula Koneveţ. El s-a
străduit să ridice mănăstirile desfiinţate în anul
1764: astfel el a ajutat la restaurarea vechii şi
renumitei mănăstiri moscovite Simonov, care fusese
propusă a fi transformată în închisoare.
În eparhia sa a construit cămine, a readus la
viaţă pe lângă mănăstirile Valaam şi Konev şi
mănăstirile Zeleneţ, Ivers, Tihvinsk, Novoezersk,
Moden, şi altele.
Cel mai strălucit predicator al acestui timp a
fost mitropolitul Moscovei, Platon (Levşin).
În acel timp nu exista nimeni care să-i semene
în ceea ce priveşte libertatea cuvântului şi înălţimea
ameţitoare a gândirii.
„Crucea interioară pe care trebuie să o purtăm
constă în a birui înăuntrul nostru patimile, care se
luptă cu raţiunea, adică mânia, ura, lenea, iubirea
de arginţi, mândria deşartă, senzualitatea, necum-
pătarea şi altele, iar în locul acestora să se întărim
prin răbdare, generozitate, blândeţe, înfrânare,
dragoste de muncă, rugăciune.
Cealaltă cruce, pe care trebuie s-o purtăm, cea
din afara noastră, constă în a nu slăbi din cauza
sărăciei, a duşmăniei, a clevetirii celorlalţi, a
persecuţiilor, o poverii obligaţiilor, ci să ne arătăm în
toate acestea curajoşi, plini de bărbăţie" - iată
58
câteva dintre celebrele învăţături ale mitropolitului
Platon, referitoare la crucea pe care trebuie să o
ducem.
Pe lângă mitropoliţii Platon şi Gavril, au ajuns
celebri, prin viaţa lor duhovnicească, ierarhii
siberieni, pe care i-a ajutat, probabil, în a-şi
concentra atenţia asupra vieţii duhovniceşti, chiar
depărtarea de Petersburg, unde goana după onoruri
este atât de atrăgătoare, dar atât de păgubitoare
pentru monah.
Sfântul Inokentie, primul episcop al
Irkutkului, canonizat în anul 1804 (a murit la 26
noiembrie 1731); mitropolitul Tobolskului, Pilotei
(Seşcinski), care a fost numit la catedră în locul
Sfântului Dimitrie al Rostovului şi care a
propovăduit străinilor minoritari din Siberia, pe
Hristos. îmbolnăvindu-se, a părăsit catedra şi a luat
schima cu numele de Teodor; loan Maximovici, care
îşi câştigase renumele de "iluministul Siberiei",
mitropolitul Tobolskului (succesorul Sfântului
Teodosie la catedra din Cernigov, primul care a
simţit asupra sa puterea miraculoasă şi terapeutică
a sfântului); Pavel Kaniuskevici, mitropolitul
Tobolskului, care şi-a exprimat în faţa împărătesei
Ecaterina protestul pentru confiscarea proprietăţilor
bisericeşti şi destituit, din acest motiv, de la catedră
(se odihneşte pe veci în marea Lavră Pecerska, din
Kiev); arhiepiscopul Tobolskului Varlaam (Petrov),
fratele mai mare al mitropolitului Sankt-
Petersburgului şi Novgorodului, Gavril - iată o
mulţime strălucitoare de ierarhi - asceţi siberieni. ,

59
 Secolul XVIII este secolul a trei renumiţi sfinţi
ruşi.
Sfântul Dimitrie al Rostovului, a studiat la
academia din Kiev, care, cu tot scolasticismul ei, a
ştiut să educe tineretul, pătruns de duhul unei
evlavii sincere. Sfântul Dimitrie s-a evidenţiat prin-
tr-o delicateţe şi o căldură a sentimentului religios
deosebite, care s-au imprimat şi în scrierile sale, în
imnuri şi în mistere 1. Trăsăturile caracteristice ale
literaturii sale sunt sinceritatea şi simplitatea. Vieţile
sfinţilor, scrise de el, au fost şi vor fi mereu o lectură
încântător-pilduitoare pentru toţi aceia care iubesc
viaţa sfântă.
În comparaţie cu ceilalţi sfinţi, sfântul loasaf
(Gorlenko) al Belgorodului, avea o cu totul altă
structură sufletească. Şi viaţa lui a fost altfel. El nu
a lăsat după sine opere literare, în evlavia sa vedem
îmbinarea unei râvne religioase severe cu o grijă
plină de dragoste pentru cei sărmani şi necăjiţi. Din
biografia lui ştim, cum, îmbrăcat în alte haine, decât
cele preoţeşti, ieşea noaptea din casa sa arhierească
pentru a-i vizita pe cei săraci şi pentru a le oferi
ajutorul necesar, în viaţa sa şi în modul său de a fi
se simte chipul marelui sfânt al lui Hristos, Nicolae.
Cel mai important sfânt al acestei epoci a fost
Sfântul Tihon din Zadonsk. Blândeţea şi smerenia
lui nu cunoşteau limite. El era atât de pătruns de
aceste virtuţi creştine că se apleca până la pământ
în faţa tovarăşilor săi de chilie, dacă vedea că s-au
necăjit cumva din cauza observaţiilor sale şi începea
primul a-i ruga "Iertaţi-mă pentru numele lui

1 Mister = dramă cu temă biblică

60
Dumnezeu, că v-am dus în ispită". O dată, aflându-
se într-o casă, el începu să-1 combată pe un
aristocrat care făcea paradă cu ideile filozofice ale
secolului al XVIII-lea, la modă atunci, şi, cu toată
blândeţea vorbei sale, aşa de bine 1-a combătut încât
a ajuns drept la ţintă, ceea ce a făcut ca acela să-şi
iasă din fire şi să-1 lovească pe sfânt peste faţă.
Smeritul sfânt imediat i-a căzut în genunchi la
picioare şi 1-a rugat să-1 ierte; acest comportament 1-
a şocat atât de tare pe cel care-1 pălmuise, încât
acesta a izbucnit în plâns şi de atunci a devenit un
bun creştin, în viaţa sfântului Tihon parcă ar fi
reînviat vechiul monahism înfloritor, care ştia atât
de bine să îmbine ascetismul cu activitatea socială,
în chilia din Zadonsk a fost scrisă o mare parte a
cărţilor de învăţătură ale popularului sfânt şi cea
mai mare parte a scrisorilor adresate diferitelor
persoane. Aceste scrieri au devenit, pentru mulţi,
izvorul unei luminări creştine depline.
La chilia sa se perindau oameni veniţi de
departe, pentru a lua binecuvântare şi sfaturi de la
sfânt. Precum odată vechii pustnici, şi el era un
făcător de pace între moşierii din împrejurimi,
apărătorul ţăranilor în faţa stăpânilor cruzi,
protectorul condamnaţilor la închisoare, nevinovaţi,
fie în Zadonsk fie în Elţ. Tot ceea ce îi dădeau
cunoscuţii pentru trebuinţele sale, le împărţea
nevoiaşilor, aşa că după moartea sa nu au găsit
decât o icoană, cărţi, câteva lucruri inutilizabile şi
14 ruble pe care nu reuşise să le împartă încă.
Ziua şi noaptea, dar mai ales noaptea, sfântul,
după cum mărturisesc fraţii lui de chilie, se cufunda
în lectura Psaltirei şi a rugăciunilor, pe care le citea
61
cu o mare emoţie şi cu lacrimi, implorând: „Doamne
miluieşte!..."
Secolul al XVIII-lea este secolul renaşterii
marilor stareţi ruşi, este secolul în care a trăit
marele stareţ preacuviosul Paisie Velicikovski (1722-
1794). Nu poate fi concepută starea spirituală a
monahismului rus şi a societăţii ruse din secolele al
XVIII-lea şi al XlX-lea, fără a se avea în vedere
influenţa morală a stareţului Paisie şi a ucenicilor
săi. Chiar dacă s-ar avea în vedere doar exemplul
sfinţeniei sale, organizarea vieţii monahale, tradu-
cerea şi corectarea cărţilor sfinţilor Părinţi, şi tot ar
fi fost mult pentru Biserică. Dar stareţul Paisie a
creat o şcoală a vieţii duhovniceşti, care a început
în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Stareţul
Teofan, renumitul stareţ Cleopa, stareţul Macarie,
stareţii care au dus o viaţă ascetică în schiturile din
pădurile Roslavului... în această perioadă şi-a înce-
put activitatea duhovnicească preacuviosul stareţ
Teodor Uşakov, provenit dintr-o familie nobilă, care
şi-a părăsit în taină slujba din armată pentru a
deveni pustnic. Mulţi adevăraţi robi ai lui Dumnezeu
s-au adunat în Sanak Sarsk, o gubernie din
Nijegorod, atraşi de condiţiile de viaţă deosebit de
aspre şi de cenuşii, de apăsătoare. Mulţi dintre
ucenicii părintelui Teodor au devenit ulterior stareţi
şi au reînviat mănăstirile.

62
 În rândul marilor asceţi ai Bisericii se află şi
Fericita Xenia.
Ea a propovăduit nu numai cu cuvântul, ci şi
prin exemplul personal, prin viaţa sa, prin
atitudinea sa faţă de săraci, prin răbdarea ei în
dureri şi necazuri, în suportarea insultelor. ;
Oamenii din jurul ei i-au înţeles cuvintele,
pentru că ele veneau din inima Fericitei Xenia, şi
erau în perfectă concordanţă cu viaţa ei. „lubeşte-ţi
aproapele. Când văd un om bun, mă bucur mai mult
decât de orice altceva, şi nu există pentru mine o
altă bucurie." - i-a spus Fericita Xenia unui băcan,
care a vrut să-i ofere un cojoc pentru pomenirea
sufletului Xeniei Grigorievna. Ea 1-a sfătuit să-l
dăruiască unui sărac.
Dorinţa de a asculta cuvintele Fericitei Xenia
era atât de mare, încât în Storona Petersburgului
totdeauna ea era însoţită de o mare mulţime de
oameni, iar când Fericita Xenia intra în câte o casă
pentru a vorbi cu cineva, zeci de oameni o urmau.
Fericita Xenia le spunea cum trebuie înţeleasă
fericirea pământească, cum să urmeze învăţătura lui
Hristos, cum să-şi iubească aproapele ş.a.m.d.
„Niciodată, în viaţă, să nu faceţi rău nimănui.
Duşmanii şi răutatea omenească mă chinuie, mă fac
să sufăr". Aceste cuvinte ale Fericitei Xenia circulau
din gură în gură, din generaţie în generaţie, în anii
vieţii Fericitei Xenia, Storona Petersburgului, cel mai
sărac loc al capitalei, era renumit pentru moralitatea
sa deosebită.
În jurul Fericitei Xenia s-a format, treptat, un
întreg cerc de cititori şi de urmaşi ai ei. Deosebit de

63
apropiată de Fericita Xenia a fost Praskovia Ivano-
vna Antonova, văduva unui ofiţer, care şi-a pierdut
soţul în tinereţe. Este vorba de aceeaşi Praskovia
Antonova, căreia Fericita Xenia i-a dat casa. Slujind
ca doică într-o familie săracă aproape treizeci de ani,
ea a crescut şi a făcut oameni, cinci orfani născuţi
pe mâinile ei, ultimii ani ai vieţii şi i-a petrecut
alături de Fericita Xenia şi s-a dăruit cu totul slujirii
lui Dumnezeu şi săracilor, care locuiau în Starona
Petersburgului. Antonova era neştiutoare de carte,
dar experienţa vieţii îi dăduse atâta înţelepciune,
încât ea îi uimea pe cei din jur cu judecata sa şi cu
cunoştinţele sale; a trăit până la adânci bătrâneţi.
Fericita Xenia a iubit-o foarte mult pe Evdochia
Denisov Gaidukov şi pe Pelagheia Denisov
Cerepanov, două surori; prima - soţie de ofiţer, iar a
doua - soţia unui pictor. Cele două familii locuiau în
Storona Petersburgului, iar Fericita Xenia le vizita
aproape zilnic, când pe una, când pe cealaltă dintre
surori. Pe soţii lor nu-i plăcea să-i întâlnească şi de
aceea se străduia să găsească momentul când
surorile erau singure, pentru a le vizita. Surorile
Denisov îşi aminteau că Fericita Xenia a avut foarte
mare influenţă asupra lor, nu numai prin exemplul
său personal, ci şi prin cuvintele ei, prin poveţele ei.
Dar Fericita Xenia a avut o deosebită influenţă nu
numai asupra celor două surori, ci aproape asupra
întregii populaţii din Storona Petersburgului.
Fericita Xenia a demonstrat că drumul
mântuirii este cel al durerii şi al pocăinţei, al
profundei smerenii. Se spunea ca în Storona
Petersburgului existau „aproape o sută" de prietene
şi de femei care o urmau pe Fericita Xenia, care se
64
asemănau cu ea prin aceea că îşi puseseră viaţa în
lupta pentru mântuirea sufletelor semenilor noştri.

În afară de Fericita Xenia au mai trăit în secolul

al XVIII-lea încă două minunate pustnice - zăvorâta
Dositeia şi Agatia Simeneov Melgunov, întemeie-
toarea mănăstirii Serafim-Diveevo
Monahia Dositeia, care s-a nevoit în mănăstirea
Ivanov din Moscova, a murit la 4 februarie 1810. Cu
acest nume a fost tunsă şi închinoviată în mănăstire
prinţesa Augusta Tarakanovna, fiica împărătesei
Elisabeta Petrovna, născută din căsătoria sa
nelegitimă cu contele Aleksei Razumovski; pentru ce
fiica împărătesei primise numele de familie
Tarakanov, nu a fost stabilit cu exactitate.
Monahia Dositeia, prinţesa Augusta în lume,
s-a născut la sfârşitul anului 1745 sau la începutul
anului 1746 (nu a fost stabilită data exactă).
Prinţesa Augusta a fost educată în străinătate, unde
a fost trimisă sau de împărăteasă însăşi, sau, după
moartea împărătesei în 1761, de tatăl său, contele
Razumovski. Ea a trăit acolo până în anul 1780. în
anul 1773, în timpul stăpânirii împărătesei
Ecaterina a Il-a, o oarecare, cunoscută în istorie cu
numele de prinţesa Vladimir, şi-a însuşit numele
prinţesei Augusta şi, folosindu-se de el, şi-a pretins
drepturile la tronul Rusiei în calitate de fiică legitimă
a împărătesei Elisabeta Petrovna. Ea a fost închisă
in închisoarea Petropavlov, unde a şi murit în
decembrie 1775. Dar gândul că există o fiică a
Elisabetei, de al cărei nume pot profita din nou
Coala 5 65
 polonezii şi alţi duşmani ai Rusiei pentru a-şi atinge
scopurile, o neliniştea pe Ecaterina II. La ordinul
împărătesei, prinţesa Augusta a fost invitată pe un
vas rusesc, sub pretextul unui control, apoi a fost
dusă cu forţa în cabina vasului şi sub pază a fost
adusă în Rusia în anul 1785. Aici ea a fost
prezentată împărătesei, care i-a declarat, că pentru
liniştea Rusiei ea trebuie să se călugărească şi să
intre în mănăstire, în acelaşi an a fost trimisă la
Moscova, unde a fost închinoviată în mănăstirea
Ivanov, întemeiată în 1761 de mama sa, împărăteasa
Elisabeta „pentru asistenţă văduvelor şi orfanelor
oamenilor de vază şi a oamenilor cu merite
deosebite".
Aici Augusta a fost tunsă şi a primit numele de
Dositeia şi a trăit douăzeci şi cinci de ani, până la
sfârşitul zilelor ei. La ordinul împărătesei, viaţa
prinţesei era foarte aspră şi înconjurată de mare
taină. Ei i-au fost destinate două cămăruţe foarte
scunde, sub cupole, şi o cameră pentru chilie într-o
clădire din apropierea bisericii deasupra sfintelor
porţi, nu departe de camera egumenei. Aici monahia
Dositeia era cu desăvârşire izolată de celelalte
vieţuitoare ale mănăstirii: nu aveau voie să intre la
ea, din ordinul împărătesei, decât egumena şi
duhovnicul. Ea nu intra în biserica mănăstirii sau în
trapeză; rar se oficia Liturghia pentru Dositeia, în
biserica Maicii Domnului din Kazan, deasupra
porţilor mănăstireşti în prezenţa egumenei şi a unui
.diacon.
Viaţa aceleia care fusese forţată să devină
schimnică era grea. într-o singurătate absolută, ea
se gândea că va rămâne veşnic întemniţată. Dar
66
influenţa binefăcătoare a egumenei Elisabeta (1779-
1799), al cărei suflet era plin de dragoste pentru
semenii săi, precum şi a duhovnicului ei, i-au dat
monahiei Dositeia, forţa pentru a putea să ducă
crucea grea pe care i-a dat-o Pronia. Cei doi aveau
din naştere o bunătate, o blândeţe deosebite,
precum şi un profund sentiment religios.
Un sfert de secol de întemniţare în mănăstire a
fost pentru Dositeia un sfert de secol de fapte
evlavioase, care i-au făcut numele cunoscut dincolo
de zidurile mănăstirii Ivanov. Dedicându-şi tot
timpul vieţii sale zăvorâte rugăciunii, lecturii cărţilor
duhovniceşti, monahia Dositeia i-a ajutat mult pe
nevoiaşi, trimiţându-le bani, din chilie, bani primiţi
din vânzarea rucodeliei ei (lucrului făcut de mâna ei)
şi de asemenea trimiţându-le sumele, trimise pe
numele ei de persoane necunoscute.
Doar după moartea Ecaterinei a Il-a a fost
posibil ca schimnica să comunice cu lumea din
afară; deşi nu avea voie să iasă din mănăstire, totuşi
puteau intra la ea fără restricţie, diferite persoane ca
să o viziteze. După spusele contemporanilor, adesea
venea la monahia Dositeia mitropolitul Platon, alte
persoane sus-puse şi chiar persoane din familia
împărătesei, ale căror nume au rămas necunoscute.
Dar în mod deosebit venea la Dositeia poporul
simplu, care era atras aici de viaţa plină de evlavie,
de viaţa ei virtuoasă, plină de dragoste pentru
Dumnezeu şi pentru aproapele. Numeroşi vizitatori
se apropiau cu evlavie de chilia zăvorâtei, rugând-o
să se roage pentru ei, să le dea binecuvântare,
sfaturi.

67
 Discuţiile duhovniceşti purtate cu
clarvăzătoarea „bătrână", înţeleaptă prin experienţa
sa duhovnicească, erau totdeauna pline de bucurie
pentru vizitatorii ei. Se spune, de exemplu, că doi
fraţi - Timotei şi loan din gubernia laroslav - s-au
călugărit datorită relaţiei lor duhovniceşti cu
virtuoasa ascetă. Ulterior ei au devenit stareţi de
mănăstiri: Timotei - tuns cu numele de Moise - a
devenit arhimandritul schitului Optina, iar loan - cu
numele de călugăr Isaia - a devenit egumenul
schitului din Sarov.
Ultimele zile ale vieţii sale de pustnică maica
Dositeia, după mărturiile contemporanilor, le-a
petrecut de bunăvoie într-o totală tăcere, săvârşind
fapte de mare cucernicie. Se spune că pustnica
Dositeia, fiind clarvăzătoare, şi-a prevăzut singură
ziua morţii - 4 februarie 1810. Dositea s-a sfârşit la
vârsta de 64 de ani, şi, la dorinţa ei, a fost
înmormântată în mănăstirea Novo Spaski.
O altă importantă contemporană a Fericitei
Xenia a fost moşiereasa Agatia Simeona Megulno,
din Vladimir. Rămânând de tânără văduvă ea s-a
dăruit monahismului şi s-a tuns călugăriţă în
secret, după toate probabilităţile.
În călătoriile pe care le făcea prin ţară, mergând
de la Kiev către Sarov, ea s-a aşezat ca să se
odihnească lângă biserica din satul Diveevo, care se
afla la o distanţă de 12 verste de Sarov. Acolo ea a
avut o vedenie. Preasfânta Născătoare, care îi
apăruse în Kiev şi îi poruncise să meargă în Rusia
de nord, acum îi poruncise să ridice aici, în acest
loc, o biserică în numele icoanei Sale făcătoare de
minuni, din Kazansk. Poruncindu-i aceasta,
68
Preasfânta Născătoare, după cum spune tradiţia, a
rostit următorul legământ:
„Iată, acesta este locul, pe care Eu te-am trimis
ca să îl cauţi în nordul Rusiei, chiar de când ţi-am
apărut înaintea ochilor, pentru prima oară, la Kiev;
şi iată, acesta este ţinutul pe care mai dinainte ţi 1-a
destinat Dumnezeu; să trăieşti şi să faci pe placul
Domnului Dumnezeu până la sfârşitul zilelor tale;
iar eu voi vizita totdeauna acest loc şi în timpul vieţii
tale. Eu voi întemeia aici o mănăstire care nu va
avea egal în lume cu nimic din ceea ce s-a construit
până acum şi nici cu ceea ce se va construi. Şi ca
stelele cerului, şi ca nisipul mării voi înmulţi aici pe
slujitorii Domnului Dumnezeu şi ai Mei, Maica
Lumii, şi ai Fiului Meu. Şi peste acest loc, pe care eu
îl iubesc, Sfântul Duh va revărsa belşug de fericire şi
de bunuri pământeşti şi cereşti". Timp de douăzeci
de ani Agatia Simeonovna a trudit în Diveeva. Trăia
într-o chilie. Pe lângă îndeletnicirile ei de căpătâi
-rugăciunea neîncetată şi lectura cărţilor sfinte - ea
muncea, uitând de originea sa şi de bogăţia sa,
împlinind cuvintele Apostolului: „Dacă vrei să fii
liber, trudeşte-te mai mult." Ea făcea orice muncă,
fie casnică, fie muncă grea; când rămânea pe câmp
recolta ţăranilor săraci, ea mergea în linişte pe
câmp, secera şi strângea snopii, îi îngrija pe copiii
rămaşi nesupravegheaţi, făcea milostenie, în ascuns,
îi vizita pe bolnavi; fetelor de măritat sărace, le
dădea zestre pentru a se putea mărita şi pentru a fi
astfel păzite să nu cadă în păcat, când se cununau
ea le cosea voalul de mireasă; în zilele de sărbătoare
îi sfătuia pe ţărani cum să trăiască după poruncile
dumnezeieşti. Când Pugaciov s-a dezlănţuit cu furie
69
maica Alexandra 1-a rugat pe Dumnezeu să
izbăvească ţinutul lor; tot la rugăciunile ei ţinutul
lor a fost ocolit de foamete. Moşia sa, care era
alcătuită din 700 de suflete, ea a vândut-o, la sfatul
stareţului, unui stăpân pe care 1-au ales chiar
ţăranii, deşi suma primită a fost mai mică decât
aceea pe care pe care i-au propus-o alţi cumpărători.
Cu banii primiţi din vânzarea moşiei şi cu
capitalul său personalul Agatia Simeneovna a ridicat
o biserică din piatră, în locul fostei biserici din lemn;
cu puţin înainte de moartea sa, invitând câteva
femei simple să trăiască împreună, ea a pus
începutul obştii.
Preacuviosul Serafim a avut ocazia să o vadă pe
stareţa Agatia înaintea morţii sale: pe atunci el era
încă ierodiacon şi îi însoţea pe "bătrânii" Sarovului
care mergeau la căpătâiul muribunzilor pentru a le
face Sfântul Maslu. El o ruga cu lacrimi pe bolnavă
să nu-1 lase orfan. Şi părintele Serafim i-a îndeplinit
dorinţa, aceea de a extinde mănăstirea Diveevo.

Biserica există şi în prezent şi ea îi hrăneşte

duhovniceşte pe credincioşi, indiferent de situaţia
momentului. Biserica a continuat să-şi păstreze
natura plina de rodnicie, unitatea cu trecutul, cu
timpurile primilor creştini, cu Capul său - Domnul
lisus Hristos.
Dintr-un secol atât de zbuciumat, cum a fost
secolul al XVIII-lea, Rusia a ieşit reuşind să-şi
păstreze cea mai importantă comoară a poporului
său - Ortodoxia.
70
 Ultimele fapte
Patruzeci şi cinci de ani a petrecut Fericita
Xenia străbătând Storona Petersburgului, insula
Vasiliev, unde venea adesea la cimitirul în care se
odihnea soţul său.
Fericita Xenia avea o sănătate de fier şi a trăit
până la adânci bătrâneţi.
În anul 1794, când împărăteasa Ecaterina, care
era de aceeaşi vârstă cu Fericita Xenia, şi care le
părea celor din jurul ei că a obosit, că nu mai este în
putere - mergea, deja, cu greutate, cu greu urca
scările - Fericita Xenia era atât de sănătoasă şi de în
putere, încât în secret îi ajuta pe muncitori la
construirea bisericii din Cimitirul Smolensk, cărând
noaptea în poala sa câte cinci-şase cărămizi de la
fabrica de cărămidă, în timpul unei nopţii ea căra
câte o grămadă mare de cărămizi.
„Când dormi, Andrei Teodorovici?" - întrebau pe
Fericita Xenia.
„O să dormim sub pământ", răspundea ea.
Fericita Xenia se îngrijea foarte mult ca
fundaţia bisericii să fie deosebit de trainică.
„Va trebui să îndure multe, spunea Xenia -, dar
va rezista... Nici o grijă..."
Î n t r - a d e v ă r , î n a n u l 1 8 2 4 , î n t i mp u l
inundaţiilor a fost distrus cimitirul; o mulţime de
cruci şi de morminte au fost cărate de ape, au fost
distruse registrele cimitirului, biserica a fost pusă în
mare primejdie, dar a rezistat.
71
 Este uşor de imaginat, cât efort a costat
ajutorul dat de către pustnica deja îmbătrânită,
epuizată de lipsuri şi de trudă.
Din păcate, nu putem indica anul morţii
Fericita Xenia decât cu aproximaţie, pentru că
inundaţiile dezastruoase din anul 1824 au distrus
toate registrele cimitirului, în care erau însemnate
numele celor îngropaţi aici, iar crucile cu numele
morţilor au dispărut cu timpul. Nu s-a păstrat nici o
însemnare.
Cercetătorii consideră că sfârşitul Fericitei
Xenia a survenit în primii ani de domnie ai lui
Alexandru I.
N. Jivotov considera, că anul morţii Fericitei
Xenia ar fi 1802 (cu o marjă de eroare de doi-trei
ani). Ceilalţi cercetători înclină şi ei spre această
dată, propunând ca dată a morţii Fericitei Xenia
anul 1794, nu mai devreme de acest an, (în timpul
construirii bisericii din Smolensk) şi mai târziu de
anul 1806 (1761 anul morţii împărătesei Elisabeta
Petrovna, plus 45 de ani de pribegie ai Xeniei
-rezultă anul 1806).
Astfel ultimii ani ai vieţii Fericita Xenia s-au
petrecut în timpul domniei împăratului Pavel şi
chiar la începutul domniei împăratului Alexandru,
care afirma mai târziu: „Şi eu am fost ca şi toţi
contemporanii mei, neevlavios."

72
 Sfârşitul Fericitei Xenia şi
cultul pentru ea
Vestea despre sfârşitul Fericitei Xenia a adus o
mare durere în Storona Petersburgului.
Oamenii de diferite vârste, tineri şi bătrâni, au
mers la înmormântare. A fost instituit post în acea
zi.
Imediat a început să vină la mormântul Fericitei
Xenia din cimitirul Smolensk oamenii ortodocşi din
popor. Veneau cu nădejdea şi cu credinţa, că
Fericita Xenia, şi după adormirea sa nu le va
nesocoti rugăciunile şi că îi va ajuta în necazurile şi
nevoile lor, aşa cum i-a ajutat şi în timpul vieţii ei.
Au venit săracii şi infirmii care fuseseră ajutaţi de ea
şi care se aflau în viaţă datorită ei. Au venit
negustorii şi băcanii, mamele copiilor pe care îi
vindecase şi binecuvântase Fericita în timpul vieţii,
au venit sutele de însoţitoare care o urmau în timpul
vieţii. Ajutorul Fericitei Xenia era atât de palpabil,
atât de vizibil, încât zvonul despre protectoarea
sărmanilor care erau în suferinţă se răspândise
chiar şi dincolo de hotarele capitalei.
Fiecare vizitator al cimitirului dorea cu orice
chip să ia câteva fire de pământ de la mormântul
Fericitei Xenia, crezând că acest pământ - este cel
mai bun mijloc de vindecare a bolilor şi a
supărărilor.

73
 Minunile şi vindecările s-au înmulţit, s-au
înmulţit tot mai mult şi închinătorii, astfel încât
pământul de pe mormântul Fericita Xenia a fost luat
cu pumnul de către vizitatori şi răspândit în toate
colţurile. A fost necesar ca deasupra mormântului
să fie pusă o placă din piatră; dar vizitatorii au
spart-o în bucăţele mici, pe care le-au adus acasă;
au pus o altă placă şi s-a întâmplat şi cu aceasta
acelaşi lucru.
Dar, luând pământul şi spărgând plăcile de
piatră, vizitatorii puneau pe mormânt jertfele lor în
bani, după puterile fiecăruia, bani de care se
foloseau nevoiaşii. Pentru aceasta mormântul
Fericitei Xenia a fost împrejmuit cu un gard, da care
au legat o cutie în care să se adune jertfele în bani
pentru construirea unui paraclis la mormântul
Fericitei Xenia.
Iar banii nu s-au lăsat aşteptaţi.
Primul paraclis a fost construit din piatră de
culoare cenuşie şi cu acoperiş din fier, cu două
ferestruici pe cele două laturi cu iconostasul din
lemn de stejar - înspre răsărit, şi cu o uşă de fier
-înspre apus. Deasupra uşii pe partea exterioară au
scris: „Roaba lui Dumnezeu Xenia." Deasupra
mormântului, ridicat pe soclu, au pus o placă pe
care au scris:

74
 In numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfăntulu
Duh. în acest loc a f ost pus corpul neînsufleţi
al roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna
soţia cântăreţului imperial, cu gradul de
colonel, Andrei Teodorovici. •
A rămas văduvă la vârsta de 26 da ani,
pribegit 45 de ani, şi a trăit 71 de ani; îşi
zicea Andrei Teodorovici.
Cine m-a cunoscut să-mi pomeneasc
sufletul pentru mântuirea sufletului său
Amin!"

Primul articol publicat a apărut în ziarul

„Buletinul poliţiei orăşeneşti a Sankt-Peters-
burgului", în numărul 264 din anul 1847: „Cu 40 de
ani în urmă sau, poate, cu câţiva ani mai mult, s-a
săvârşit aici, în Petersburg, văduva cântăreţului
imperial, Andrei Teodorovici, Xenia Grigorievna,
cunoscută în timpul vieţii sale sub numele de Andrei
Teodorovici. Având o mulţime de cunoscuţi, cea mai
mare parte aparţinând negustorimii, ea mergea la ei
adesea după milostenii şi nu lua nimic mai mult
decât „ţarul călare pe cal": astfel numea ea vechile
copeici, pe care, după cum este cunoscut, era
înfăţişat un călăreţ pe cal. „Daţi-mi ţarul pe cal"
-spunea ea cu glas blând, lua copeica şi pleca.
Unii o numeau nebună, alţii - leproasă sau
idioată, iar alţii - prevestitoarea, pentru că ea
75
prevestea fericirea sau nefericirea casei în care intra,
deşi foarte rar şi fără tragere de inimă îşi rostea
cuvintele prooroceşti.
În timpul nopţii ea pleca pe câmp ca să se roage
lui Dumnezeu ceasuri întregi, înclinându-se până la
pământ înspre cele patru părţi ale lumii. Absenţele
ei nocturne au trezit îndoieli, la început, în oamenii
neîncrezători, şi chiar şi poliţia a început să o
urmărească, dar curând s-au convins că într-adevăr
mergea în câmp ca să se roage lui Dumnezeu
Prevestirile ei nu conţineau totdeauna un oarecare
sens cifrat, ci uneori prevestirile ei serveau tocmai
pentru a convinge oamenii că este înzestrată cu
darul previziunii. Aşa, de pildă, sosind undeva, cerea
deodată, ca să-i dea plăcintă cu peşte şi când îi
răspundeau în mod intenţionat, că în acea zi nu au
pregătit o astfel de plăcintă, atunci ea le răspundea
cu certitudine: „Ba aţi pregătit, dar nu vreţi să-mi
daţi". Atunci îi dădeau plăcinta dorită pentru ca
într-adevăr pregătiseră o astfel de plăcintă. Uneori
ea prevestea ceva rău, dar nu în mod direct, ei
indirect, prin aluzii, ca şi când nu ar fi vrut să-i
tulbure pe acela cu care vorbea. Astfel, de pildă,
vizitând o dată casa negustoresei Krapivina şi în
timp ce ieşea afară, ea privi pe fereastra casei,
spunând: „Urzica este verde, dar curând se va ofili"!
Puţin după aceasta Krapivina muri
În acelaşi ziar, din acelaşi an, în Nr. 272, citim;
"După moartea soţului, Xenia Grigorievna a
îmbrăcat hainele decedatului şi părăsindu-şi casa
umbla pe străzile murdare şi sărăcăcioase din
Storona Petersburgului, încercând să-i convingă pe
toţi şi pe fiecare în parte, că ea este Andrei
76
Teodorovici. Ea a purtat mult timp hainele soţului
decedat, le-a purtat până când acestea s-au făcut
zdrenţe pe ea. Fiind cunoscută în tot cartierul ca o
femeie smintită şi cinstită, la început ea trezea mila,
iar apoi un deosebit respect.
„Cine nu aparţine lumii, acela aparţine lui
Dumnezeu", - spuneau contemporanii ei - şi îl
hrăneau şi îl îmbrăcau pe Andrei Teodorovici al lor.
Ea nu primea îmbrăcămintea groasă, ci, acoperindu-
şi pieptul cu camizolul rămas de la soţul său, purta
doar o rochie. Iarna, în timpul gerurilor năprasnice,
umbla pe străzi şi prin piaţa cartierului într-un fel
de halat zdrenţăros şi în nişte bocanci stâlciţi,
încălţaţi peste picioarele goale, umflate şi înroşite de
ger. Nu avea nici un colţişor care să-i aparţină, căci
îşi dăruise toată averea celor săraci, dar fiind bună,
blândă şi peste măsură de evlavioasă, în acele case,
în care trăiau oameni care o cunoşteau, totdeauna
găsea un adăpost şi o bucăţică de pâine; o primeau
cu dragoste, cu blândeţe şi chiar cu un mare respect
oamenii săraci care trăiau în căsuţele micuţe, care
în acea vreme, se găseau la tot pasul în Storona
Petersburgului. Mamele se bucurau, dacă Andrei
Teodorovici le mângâia copiii în leagăn sau dacă îi
sărută, fiind convinse că sărutul nefericitei le va
aduce fericire."

77
 Despre paraclisul şi canonizarea
Fericitei Xenia
Mii de oameni mergeau la mormântul Fericitei
Xenia, ducându-i durerea, nevoile, bolile şi
suferinţele lor.
Cimitirul Smolensk a devenit locul înmormân-
tării şi a altor pustnice evlavioase.
Nu departe de paraclisul Fericitei Xenia se află
mormântul "nebunei" Ana Ivanovna Saşkina, care
s-a nevoit în prima jumătate a secolului al XlX-lea.
Ca şi Fericita Xenia, Ana Ivanovna provenea
iintr-o familie de nobili sau de funcţionari. Ea a
studiat într-un institut din Petersburg, iar după
terminarea studiilor a frecventat înalta societate.
Aici a întâlnit un ofiţer pe care ulterior 1-a iubit şi
care a iubit-o, de asemenea. Ana Ivanovna a sperat
că se va căsători cu el, dar pe neaşteptate el a
preferat o altă fată şi s-a căsătorit cu ea. Faptul
acesta a şocat-o atât de puternic pe Ana Ivanovna,
atât de puternic a zguduit-o, încât şi-a pierdut
complet încrederea, nu numai în sine şi în calităţile
sale, ci şi în posibilitatea trăirii unei fericiri lumeşti.
Ana Ivanovna a înţeles că pe pământ, unde este
atâta răutate, nu poţi fi cu adevărat fericit, a înţeles
că fericirea adevărată este posibilă numai în cer, în
unirea cu Dumnezeu. De aceea pentru a fi fericit
trebuie să renunţi la tot ceea ce este pământesc,
păcătos, trebuie să omori în tine tot ceea ce te
79
îndeamnă să duci o viaţă pământească, trebuie să
intri în luptă cu toate patimile şi senzualitatea lumii,
trebuie, mai înainte de orice, să devii sărac cu
duhul.
Şi Ana Ivanovna, în mod conştient, a rupt toate
legăturile sale cu lumea: a părăsit Sankt-
Petersburgul şi pe părinţii săi, şi-a părăsit rudele şi
cunoscuţii. Câţiva ani nu s-a aflat nici o veste
despre ea. Nu se ştie unde a trăit în timpul acestor
ani şi cu ce s-a ocupat.
Ana Ivanovna s-a întors din nou în Sankt-
Petersburg sub înfăţişarea unei nebune.
Ca şi Fericita Xenia, Ana Ivanovna hoinărea
toată ziua prin oraş. Ea putea fi văzută în cele mai
diferite locuri. Negustorii, vizitii, şi alţi oameni buni,
văzând această femeie ieşită din minţi, îi dădeau
milostenie, iar aceia care o cunoşteau îi dădeau
bucăţi de pânză, basmale, panglici, pantofi,
papuci.Toate acestea Ana Ivanovna le băga în sacul
ei, care părea fără fund, şi le dădea apoi săracilor.
Când sacul se golea ea îl umplea cu pietre şi îl căra
în spate.
Uneori, Ana Ivanovna mergea pe la pensioane
sau institute, discuta cu elevele şi le uimea cu
excelentele ei cunoştinţe de limbă germană şi
franceză.
În cea mai mare parte a anului, Ana Ivanovna
locuia şi înnopta în piaţa Sennaia, în casa
negustorului de blănuri Petuhov (ea era chiar naşa
copiilor lui), în apartamentul protoiereului loan
Ivanov, al preotului Vasili Ciulkov, în apartamentul
familiei diaconului Berezaiski de la biserica Spaso-
Senovskaia.
80
 Aproape în fiecare zi venea la aceeaşi biserică la
utrenie sau la obedniţă, se închina la icoane, dădea
milostenie săracilor, apoi pleca la câte cineva. Acolo
lua şi masa de prânz, ceaiul şi înnopta.
Toţi locuitorii din piaţa Sennaia - negustori,
vizitii, salahori şi multe feţe bisericeşti, care o
cunoşteau bine pe Ana Ivanovna - i se adresau cu
un profund respect, văzând că ea nu este o simplă
săracă, ci o nebună pentru Hristos, care împarte
milosteniile primite acelora, care au într-adevăr
nevoie de ele.
La fel ca şi în cazul Fericitei Xenia, Ana
Ivanovna era în mod deosebit apreciată de vizitii.
Văzând-o, ei alergau cu trăsurile spre ea, ştiind că
acela care o va lua în trăsura sa şi va parcurge,
însoţit de ea, măcar câţiva metri, acela va avea o zi
deosebit de bună în ceea ce priveşte câştigul. Dar
Ana Ivanovna nu urca niciodată în caleaşca ajunsă
prima: ea striga, făcea gălăgie, îi ameninţa pe vizitii
cu bastonul şi totdeauna îl alegea pe acel vizitiu pe
care îl considera cel mai bun. După plimbare Ana
Ivanovna totdeauna oferea o monedă de 15 copeici,
dar aceştia nu o primeau spunându-i:
„La ce îmi dai 15 copeici?.. Mai bine dă-mi o
copeică... Nu am nevoie de 15 copeici..." aşa
spuneau şi se bucurau când primeau de la Ana
Ivanovna copeica - căci această copeică, după cum
ştiau şi credeau, le aducea belşug în acea zi,
încasând sume mari de bani.
Sunt cunoscute prorocirile Anei Ivanovna.
Protoiereul bisericii Pokrovska Kolomenska,
părintele Gavriil Mihailov, o cunoştea bine pe Ana

Coala 6 81
Ivanovna, dar nu prea o iubea. Uneori el glumea la
adresa nebunei.
O dată au îngropat un negustor bogat. La
parastas, unde se adunaseră mulţi preoţi, se vorbea
despre virtuţile răposatului, despre cât de uşor
moare omul, care s-a pregătit pentru o moarte
creştinească încă din timpul vieţii. Adresându-se
Anei Ivanovna, părintele Gavriil o întrebă:
"Ana Ivanovna, tu ai hoinărit mult în viaţa ta,
te-ai trudit mult, dar oare pentru moarte te-ai
pregătit? Că doar o să mori curând, după cum cred
eu."
"Batiuşca1,- răspunse Ana Ivanovna,- eu sunt
tot timpul pregătită pentru moarte. Toată viaţa mea
m-am pregătit pentru asta. Dar îmi este milă de tine,
căci, după ce voi muri eu, nici tu nu vei mai trăi mai
mult de o săptămână. Iar tu ai familie, ar trebui
să-mi fie milă şi de familia ta."
Această prezicere despre moartea părintelui'
Gavril, la puţin după moartea ei, a repetat-o
acestuia când întâmplător s-au întâlnit pe strada
Sadova. Ana Ivanovna s-a apropiat de părintele
Gavril cerându-i binecuvântare, iar părintele a
glumit din nou spunându-i: „Tot mai hoinăreşti, eu
credeam că deja nu mai trăieşti..."
Prezicerea Anei Ivanovna s-a confirmat într-
adevăr, căci la două zile de la moartea ei,
părintele Gavril s-a îmbolnăvit foarte grav, şi cu
toate eforturile medicilor, a murit imediat.

1 Batiuşca = părintele
82
 Părintelui protoiereu Alexandru Listov i-a prezis
Ana Ivanovna, încă de pe când era doar preot la
biserica Spaso-Preobrajenskaia:
„Ei, părintele, curând vei ajunge un mare preot
şi vei vedea: movilite şi movilite, dureri şi dureri,
cruci şi cruci... Şi copaci, câţi copaci sunt acolo!
Iată, într-un loc ca acela vei fi mare preot!"
Şi într-adevăr, la puţin timp părintele
Alexandru a fost numit pe neaşteptate egumenul
bisericii cimitirului Bolşeohtinsk şi ridicat la gradul
de protoiereu.
Tot părintelui Alexandru (pe când slujea la
Ohta) Ana Ivanovna i-a dat două bucăţi de material
de culoare roz, spunându-i: „Ia, părintele, aceste
bucăţele, îţi vor fi de folos pentru nuntă."
Părintele Alexandru se miră - căci nu înţelegea
pentru care nuntă i-ar trebui materialul.
Şi abia când cele două fiice ale sale au fost
ceruta în căsătorie de către logodnicii lor a înţeles
sensul darului oferit lui de către Ana Ivanovna.
Diaconului bisericii Spaso-Sena, A. Vasiliev, i se
născu un fiu.
Botezul 1-au sărbătorit acasă, căci diaconul era
sărac şi nu invitase decât câteva persoane - rudele,
naşa şi naşul, preotul. Tocmai aduseseră cristelniţa
în care urma să fie botezat copilul, când diaconul
văzu, că la intrarea din faţa casei venea Ana
Ivanovna, murdară şi zdrenţăroasă.
„Ah, şi Ana asta... tocmai acum îşi târăşte
picioarele aici... zise diaconul pierzându-şi capul.
Unde să o aşez şi pe ea? Curând vor veni naşa şi
naşul, preotul, poate chiar şi musafirii... Ce voi face
cu ea?"
83
 „Stai, nu te nelinişti, spuse preoteasa, o voi lua
cu mine în bucătărie."
Şi îndată văzură că Ana Ivanovna se întoarse
brusc de la intrarea din faţă şi se îndreptă către
scara de serviciu, care ducea spre bucătărie.
Preoteasa o primi pe Ana Ivanovna în bucătărie,
şi Ana Ivanovna îi spuse imediat:
„Ah, şi Ana asta... Iarăşi se târăşte încoace... Ei,
unde o s-o aşezaţi? Vor veni preotul, naşul, naşa şi
musafiri, mulţi musafiri! Ce o să faceţi cu ea? Unde
o să o ţineţi? Oare o s-o ţineţi la bucătărie? O, nu,
staţi liniştiţi, eu o să plec şi din bucătărie. Dar, uite,
primeşte copeica asta, că nu prea aveţi bani, o să-ţi
fie de folos, copeica este primul dar adus pentru
nou-născut."
Dându-i copeica, Ana Ivanovna se întoarse de
îndată şi plecă. Şi, aşa cum prezisese ea, sosiră
foarte mulţi musafiri la botez, pe neaşteptate, şi toţi
aduseră nou-născutului daruri bogate.
Ana Ivanovna nu suporta aroganţa şi obrăznicia
şi mai cu seamă pe acestea le demasca.
În casa protopopului Ivanov rămaseră, într-o
noapte, mulţi invitaţi şi au înnoptat acolo. Nu au
fost suficiente paturile şi canapelele din casă, fiind
mulţi oaspeţi, aşa încât unii dintre ei a trebuit să
doarmă pe jos. Tot pe jos a dormit şi o rudă săracă a
protopopului, văduva unui paracliser de ţară. Ea
avea doi fii, care intraseră în învăţământul teologic,
cu ajutorul protopopului. Văduva se supără că
tocmai ea împreună cu băieţii ei trebuia să doarmă
pe jos, şi în timp ce pregătea aşternutul pentru
băieţi, spuse:

84
 „Nu-i nimie, copiii mei, culcaţi-vă. Lăsaţi că
atunci când veţi ajunge profesori şi chiar
academicieni, atunci nu vă vor mai pune să dormiţi
pe jos."
Ana Ivanovna, care înnopta în aceeaşi casă (îi
pregătiseră aşternutul în bucătărie), spuse:
„Ce tot vorbeşti acolo, ce profesori, ba chiar
academicieni, visezi? Amândoi băieţii tăi vor ajunge
nişte tâlhari şi nişte barbugii."
Şi într-adevăr, amândoi copiii acestei văduve au
fost excluşi din şcoală pentru comportamentul lor
rău şi au devenit nişte hoţi şi nişte vagabonzi.
Unii îşi aminteau cum, într-o iarnă, Ana
Ivanovna, intrând în livada aceluiaşi protopop,
începu să se minuneze., spunând:
„Câte mere, câte mere! Dar unde o să pună
atâtea mere? Ah, ce păcat, ce păcat, au uitat să
pună proptele ramurilor... Toate se vor rupe..."
În vara următoare merii din această livadă au
avut atât de mult rod încât multe ramuri s-au rupt,
într-adevăr, de atâta greutate.
Într-o zi, hoinărind prin oraş, Ana Ivanovna
intră în Lavra Alexandru Nevski şi în curtea ei se
afla întâmplător un tânăr arhimandrit. Ana Ivanovna
se apropie de el pentru ca să ia binecuvântare şi pe
neaşteptate îi spuse arhimandritului că în curând va
deveni episcop.
Şi, într-adevăr, acest arhimandrit a fost ridicat
la rangul de episcop şi a devenit vicarul Sankt-
Petersburgului. El şi-a amintit de prezicerea Anei
Ivanovna, a căutat-o, a găsit-o şi a dus-o într-un azil
de bătrâni, lucru de care nu s-a bucurat nici ea şi
nici vecinele ei din azil. Ea nu putea să asiste
85
indiferentă la viaţa lipsită de orice activitate a
bătrânelor din azil, viaţă care trecea în bârfeli şi
certuri. Nesuportând o astfel de viaţă ea se amesteca
în certurile bătrânelor, striga la ele, le făcea morală,
ceea ce a înrăutăţit şi mai mult relaţiile lor.
Bătrânele aveau faţă de Ana Ivanovna o atitudine
dispreţuitoare. Ea răbda supărările, nu se mânia pe
cele care o supărau, dar pentru a le împiedica să
păcătuiască din nou a preferat să trăiască în piaţa
Sena.
Fericita Ana Ivanovna şi-a prevăzut moartea şi
şi-a ales singură locul unde să fie înmormântată.
Cu puţin timp înaintea morţii sale, Ana
Ivanovna, luând cu sine giulgiul, merse în cimitirul
Smolensk, la părintele egumen al bisericii Icoanei
Maicii Domnului din Smolensk. Ducându-1 pe egu-
men în locul unde acum se află mormântul ei, Ana
Ivanovna întinse giulgiul pe pământ şi-1 rugă pe
părintele egumen să facă o slujbă pentru roaba lui
Dumnezeu Ana Ivanovna. După terminarea slujbei,
Ana Ivanovna îşi dărui giulgiul bisericii, punând
condiţia să acopere cu acesta pe decedaţii săraci şi
infirmi. Ea 1-a rugat pe părintele egumen să o
înmormânteze în locul unde fusese întins pe pământ
giulgiul. Monahiile uneia dintre mănăstirile de
măicuţe din Petersburg, aflând că Ana Ivanovna şi-a
ales locul pentru înmormântare în cimitirul
Smolensk, începură să o roage să lase prin testa-
ment să fie îngropată în cimitirul mănăstirii lor,
propunându-i să-şi aleagă orice loc doreşte, dar Ana
Ivanovna nu-şi schimbă hotărârea pentru că dorea
ca mormântul ei să fie aproape de paraclisul
Fericitei Xenia.
86
 În seara zilei de l iulie 1853, într-un mic
apartament de pe strada Berezaiski, Ana Ivanovna,
fără să fi fost bolnavă, îşi dădu sufletul în linişte.
Se sfârşi astfel viaţa pământească a unei mari
pustnice, care, sub înfăţişarea unei cerşetoare
nebune şi murdare, ce trezea celor întâlniţi fie milă,
fie dezgust, se străduise ca să se izbăvească de tot
ceea ce era pământesc, păcătos.
Vestea morţii Anei Ivanovna se răspândi
imediat printre locuitorii pieţei Sena şi ai celor din
împrejurimi şi toţi care o cunoşteau pe fericită şi o
respectau se grăbiră să meargă la mormântul
răposatei.
Au venit sute, mii de oameni, în micul
apartament nu puteau să încapă toţi aceia care
veniseră să-şi ia rămas bun de la fericita Ana
Ivanovna, de aceea au dus-o în biserică, iar
mulţimea poporului a putut să facă acest lucru.
Timp de cinci zile mii de oameni au mers la biserica
Spaskaia din piaţa Sena. Ana Ivanovna a fost
înmormântată în ziua de 5 iulie, iar în ziua
înmormântării, biserica, deşi spaţioasă, nu a putut
să-i cuprindă pe toţi care veniseră la slujba de
înmormântare: ei stăteau în pridvorul bisericii şi în
c urt e. î şi a mi nt eau cei care fuseser ă la
înmormântarea Anei Ivanovna, că se adunaseră în
cimitir 35 000-40 000 de oameni.
În anii 90 ai secolului al XlX-lea mormântul
Anei Ivanovna era unul simplu, înconjurat de iarbă
şi pe care era pusă o placă de piatră cu o pisanie,
făcută, după toate probabilităţile, de către Petuhov:
„În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului
Duh. Amin. în acest loc este înmormântată roaba lui
87
Dumnezeu Ana Ivanovna Saşkina, fecioara
împovărată de ani, care trăia ca nebună pentru
Hristos. O cunoşteam de mai bine de 30 de ani. S-a
sfârşit la l iulie, anul 1853."
Pe mormânt creştea un stejar împodobit cu
icoane şi cu o cruce înaintea căreia ardea o candelă.
De pe mormânt, vizitatorii luau pământul şi îl
duceau acasă, convinşi fiind că este un mijloc sigur
de vindecare a bolilor, în fiecare an trebuia să fie pus
pământ iară şi iară.
Chiar la sfârşitul secolului al XlX-lea a fost
construit la mormântul Anei Ivanovna un paraclis
(distrus în anii bolşevismului). Zvonul despre viaţa
ascetică a Anei Ivanovna, despre clarviziunea ei, s-a
păstrat timp îndelungat în memoria populară. Mulţi
dintre aceia care mergeau la mormântul Anei
Ivanovna se rugau, îi cereau ajutorul pentru nevoile
lor, luau pământ, apoi mergeau la paraclisul
Fericitei Xenia, unde o pomeneau împreună cu ea şi
pe Ana Ivanovna.
Fiecare vizitator al mormântului Fericitei Xenia,
auzind despre Ana Ivanovna, imediat mergea să se
roage la mormântul ei, şi apoi, intrând în paraclisul
Fericitei Xenia pomenea în rugăciunile sale şi pe
Xenia şi pe Ana.

Mult mai târziu, un loc plin de veneraţie a

devenit şi mormântul Matronei Petrovna Mâlnikova,
cunoscută în Petersburg sub numele de Matrona-
desculţă.

88
 S-a născut în satul Vanino, din gubernia
Kostrom, într-o familie de ţărani şi a fost măritată cu
un moşier din aceeaşi gubernie, pe nume Mâlnikov.
în căsătorie a îndurat multe şi grele încercări, a avut
multe supărări.
În Kostrom Matrona Petrovna avea o căsuţă pe
strada Serghiev şi o mică băcănie de coloniale.
În timpul războiului ruso-turc din anii 1877-
1878 soţul ei a fost mobilizat în armata activă, unde
a şi murit, împreună cu el a plecat pe front şi
Matrona, ca soră medicală. Pentru munca ei i se
plăteau 25 de ruble pe lună, dar ea îi împărţea
acolo, imediat, soldaţilor săraci.
După terminarea războiului Matrona şi-a
dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui.
Vânzând în Kostrom toată averea pe care o avea,
Matrona a împărţit toţi banii primiţi din vânzarea
averii, săracilor şi celor nevoiaşi, iar ea a început să
pribegească, alegându-şi drumul greu al nebuniei
pentru Hristos, şi primul drum pe care 1-a făcut,
desculţă - a fost la făcătorii de minuni de la Solovăţ.
După terminarea războiului Matrona, a vizitat
locurile sfinte din Rusia, de patru ori a fost la
Ierusalim, şi în tot acest timp nu a încălţat nici o
pereche de pantofi, umblând desculţă iarna şi vara,
neţinând cont de geruri. Desculţă a umblat timp de
33 de ani. De asemenea, niciodată nu a avut
îmbrăcăminte groasă, ci numai îmbrăcăminte
subţire, de vară, şi totdeauna de culoare albă, ca
simbol al purităţii angelice, în Sankt-Petersburg a
trăit aproape 30 de ani, la început în Starona
Petersburgului, unde trăise cândva şi Fericita Xenia,
apoi ultimii : 16 ani, lângă paraclisul icoanei Maicii
89
Domnului „Bucuria Tuturor Necăjiţilor", care se afla
lângă fabrica de sticlă.
În acest paraclis, în biserică şi pe bulevardul
Schlisselburg Matrona putea fi întâlnită aproape
întotdeauna, îmbrăcată în alb, cu bastonul în mână
şi desculţă. Rar se întâmpla ca cine trecea pe lângă
căsuţa ei, să nu intre la ea cerându-i să se roage
pentru ei. Mulţi îi lăsau milostenie, şi toţi banii
primiţi Matrona îi împărţea săracilor, le ajuta
familiile, trimitea milostenie mănăstirilor şi parohii-
lor sărace, şi de asemenea cumpăra Sfinte Evan-
ghelii, icoane, pe care le oferea vizitatorilor ei şi celor
care o venerau şi care veneau la ea an de an în
număr de câteva mii. Ea trimitea mănăstirilor şi
bisericilor parohiale ulei pentru candelă în cantităţi
mai mari de 50 de puduri pe an.
Veneau la ea nu numai săracii, nu numai
oamenii care sufereau, nu numai alcoolicii care se
vindecau prin rugăciunile ei, dar veneau şi mulţi
intelectuali din cercurile înalte, pentru că mulţi o
venerau.
S-a păstrat o mulţime de povestiri despre
minunile pe care le făceau rugăciunile Matronei.
În septembrie 1910 la Matrona ardeau în faţa
icoanelor şapte candele, şi la întrebarea, ce
înseamnă acest lucru, Matrona, arătând cu mâna
spre sud, de parcă ar indica direcţia spre Moscova,
răspuse: „în Rusia se va întâmpla ceva rău". Şi, ca şi
cum ar fi anticipat celelalte întrebări, adăugă: „Iar pe
ţar, Dumnezeu să-1 apere, Dumnezeu să-1 apere.
Peste un an veţi vedea cu toţii ce se va întâmpla.
Această prezicere s-a adeverit în septembrie 1911 în
Kiev, când, în prezenţa împăratului suveran a fost
90
 ucis preşedintele Consiliului de Miniştri, P. A.
Stolâpin.
Matrona a murit la vârsta de 92 de ani, după
cum arăta buletinul ei de identitate, ea susţinea,
însă, că avea deja 97 de ani.
În ziua morţii fericitei Matrona, lângă căsuţa ei
se adunase atâta lume, încât a fost nevoie de
ajutorul poliţiei. Bătrâna a fost îmbrăcată într-un
veşmânt alb de schimonahie, pe care era cusută o
cruce din lemn. La Ierusalim ea primise schima cu
numele de Măria, dar jurase în faţa lui Dumnezeu că
nu va spune nimănui despre aceasta. Aproape 25
000 de oameni au venit la înmormântarea ei.
Matrona se odihneşte lângă biserica proorocului Ilie
în Gorohovâie.

În cimitirul Smolensk au fost înmormântate şi

alte nebune pentru Hristos: Marta, Irina, Ana
Ivanovna Komisarovna, Olga Ivanovna.
Dar cei mai mulţi oameni merg la Fericita
Xenia. An de an se oficiază aici zeci de slujbe.
În toamna anului 1901 a fost începută
construirea unui nou paraclis în stil rusesc, după
proiectul lui A. A. Vseslavin. Acest paraclis a fost
terminat la 12 octombrie 1902.
Mii de credincioşi, printre care şi credincioşi de
alte religii, vin la paraclis pentru a venera amintirea
fericitei.
Sute de povestiri despre ajutorul primit prin
rugăciunile Fericitei Xenia, de către toţi aceia care
aleargă la ea cu dragoste, sunt transmise din gură în
91
gură. "Nicăieri nu se oficiază atâtea slujbe, cum se
oficiază la mormântul ei - scria Pavel Novogorodski.
Aceasta se întâmplă pentru că toţi vorbesc despre
minunile care se înfăptuiesc la rugăciunile Fericitei
Xenia. Toţi aceia care se roagă la mormântul ei cu
dragoste şi cu credinţă, primesc ajutor. Aceste
povestiri circulă prin tot Petersburgul, sunt duse
apoi în provincii, de către aceia care vin special în
Petersburg, pentru a se ruga la mormântul Fericitei
Xenia, şi atrag o masă de vizitatori la cimitirul
Smolensk."
Teancuri de scrisori sosesc la paraclis cu
rugămintea de a se ţine slujbe şi fiecărui expeditor i
se trimite un răspuns. Numărul celor care se roagă a
ajuns până la cinci mii pe zi. Au fost zile, când în
paraclis s-au oficiat 50 de slujbe.
După schimbările din Octombrie, când era
negată existenţa lui Dumnezeu, puterea a încercat
să facă în aşa fel încât să fie dat uitării numele
Fericitei Xenia. Dar credincioşii ortodocşi, care o
venerau, au căutat căi prin care să păstreze pe
această sfântă. La 26 mai 1919 douăzeci de preoţi
parohi şi preoţi slujitori în biserica din Smolensk au
semnat un contract cu Consiliul deputaţilor
muncitorilor şi ţăranilor din Vasileostrvsk, prin care
luau în arendă paraclisul. Aceasta era singura
modalitate prin care se putea păstra paraclisul,
pentru credincioşi. Printre semnatari se aflau;
egumenul bisericii din Smolensk protoiereul Alekseij
Zapadalov, administratorul bisericii, toţi preoţii care
oficiau în biserică, şi credincioşii parohiei.

92
 În anii 30 oamenii mergeau la măicuţa Xenia
pentru mângâiere şi ajutor, deşi era periculos să
mergi la paraclis.
La 17 august 1940, când s-a instalat Comitetul
executiv orăşenesc, paraclisul a fost închis, în
timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei
(1941-1945) paraclisul a fost transformat în depozit
pentru materiale inflamabile şi uleiuri. Au fost luate
plăcile de piatră de pe mormântul Fericitei Xenia şi
sparte, iar icoanele au fost, aproape toate, arse.
Dar oamenii, chiar şi în timpul blocadei, nu au
încetat să meargă la paraclis pentru a se ruga.
Lângă zidul paraclisului ardeau lumânări, păstrate
printr-o minune, oamenii înălţau rugăciuni fierbinţi
către Dumnezeu având credinţa că Fericita Xenia îi
ocroteşte.
După terminarea războiului, la rugăminţile
insistente ale credincioşilor ortodocşi din oraş, în
1946 s-a primit promisiunea de a deschide
paraclisul, care necesita renovare. Spre anul 1947 a
fost restaurat interiorul şi în fiecare zi, de dimineaţa
până seara, se ţineau la mormântul Fericitei Xenia
slujbe, în prezenţa unui mare număr de oameni.
Protoiereul loan Mironov povestea, că în timpul acela
oficiau la cimitirul Smolensk 19 preoţi. De la ora 9
dimineaţa până la ora 9 seara se oficiau, fără
întrerupere, slujbe, şi râul de oameni care cereau
ajutorul Fericitei Xenia nu seca. Deşi Fericita Xenia
încă nu era canonizată de Biserică, oamenii veneau
aici ca să ceară să se oficieze o slujbă pentru ei,
nădăjduind în ajutorul ei şi amintindu-şi cuvintele
fericitei:

93
 „Cine m-a cunoscut, să-rni pomenească
sufletul, pentru mântuirea sufletului său."
În anul 1960 paraclisul a fost închis din nou.
La indicaţiile puterii orăşeneşti au încercat să
deschidă aici un atelier de sculptură, dar nu a fost
posibil să se lucreze în acest atelier: venind
dimineaţa la atelier muncitorii au găsit în
nenumărate daţi făcute zob lucrările. "Mormântul
Xeniei,- îşi aminteşte Marta, cântăreaţă la biserica
icoanei Maicii Domnului din Smolensk,- 1-au zidit,
încercând să-1 ascundă. Au aşezat pe el un
piedestal, pe care lucrau sculptorii. Dar nu puteau
lucra, nici măcar un cui nu puteau să bată căci
toate la cădeau din mâini... Atunci au încercat să
aranjeze aici un fel de expoziţie cu statui gata
fabricate, de tipul 'Femeia cu puşca', 'Fetiţa cu
lopata'. Dar nici acest lucru nu 1-au reuşit. Căci
oricât de bine ar fi încuiat meşterii paraclisul,
venind dimineaţa nu mai găseau sculpturile ci"
numai nişte fărâmituri..." După un timp oarecare au
încetat lucrul în paraclis.
Deşi nu se putea intra în paraclis credincioşii
veneau aici. începură să apară scrise cereri către
Fericita Xenia pe pereţi, pe gardul care înconjura
paraclisul.
„Când eram copil de cinci ani,- povesteşte L. P,
Spakovskaia,- adesea mama mă aducea aici, la
cimitirul Smolensk, şi-mi vorbea despre Xenia. Pe
atunci paraclisul încă mai era închis, în ziua în care
se pomenea Xenia, la 6 februarie, mergeam la
paraclis cu lumânări aprinse şi ne rugam".
În acei ani, când paraclisul fusese închis şi
profanat, înfăţişarea lui se schimbase. Pereţii se
94
înnegriseră din cauza umezelii, stucatura căzuse,
singura icoană pe sticlă pictată pe o fereastră a
paraclisului ajunsese într-o stare dezastruoasă,
acoperişul fusese stricat şi refăcut sub formă de
bulb. Cărămizile căzute din zidul paraclisului zăceau
pe podeaua stricată, doar mormântul Fericitei Xenia
era înconjurat, îngrădit cu pietre, iar pe mormânt
era pusă o cruce mică de metal.
În anul 1948 paraclisul Fericitei Xenia a fost
repartizat bisericii cu hramul Icoanei Maicii
Domnului diri Smolensk. Credincioşii ortodocşi
veneau aici după orele de serviciu, ca să ajute la
refacerea paraclisului: cărau gunoiul, ajutau cu tot
ceea ce se putea. Au ridicat paraclisul din ruine
pentru întreaga lume. în anul 1987 mitropolitul
Leningradului (actualul Petersburg) şi al Novgoro-
dului Aleksei (în prezent patriarhul Moscovei, al
întregii Rusii) a sfinţit din nou paraclisul după o
renovare capitală.
Egumenul bisericii Icoanei Maicii Domnului din
Smolensk, protopopul Victor Moskonski îşi amin-
teşte:
„Câtva timp după renovarea paraclisului, deşi
era deschis pentru a putea fi vizitat, paraclisul nu
era folosit ca o biserică. Acesta îi neliniştea pe
oameni.
S-au adresat parohiilor cu cereri pentru a fi
reluate rugăciunile, slujbele, liturghiile. Şi când, în
sfârşit, lucrul acesta s-a făcut, credincioşii nu şi-au
putut ascunde bucuria. Atmosfera plină de .o
profundă emoţie care se-a creat în paraclis, a fost
semnul prin care cei prezenţi au simţit că Fericita
Xenia este din nou cu ei".
i . . .

95
 Din lucrările Sfanţului Sinod
localnic al Bisericii Ortodoxe Ruse,
în cinstea prăznuirii a 1OOO de ani
de la creştinarea Rusiei,
desfăşurate la Lavra Sfintei
Treimi a Sfanţului Serghie,
între 6-9 iulie 1988. Despre
canonizarea sfinţilor
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh!
Acum o mie de ani, pământul Rusiei s-a
luminat prin strălucirea Sfintei Evanghelii. De
atunci şi până acum Vestea cea Bună continuă să se
vestească pe acest pământ şi, prin Biserica Ortodoxă
Rusă, să conducă spre mântuire pe fiii cei
credincioşi al lui Dumnezeu. Mulţimi nenumărate de
sfinţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, proslăviţi şi
neproslăviţi, cunoscuţi lumii şi necunoscuţi, care
s-au mântuit în epoci diferite ale acestei istorii
milenare, ca un rod minunat semănat de Dumnezeu
pe pământul nostru, sunt mijlocitori şi rugători
pentru semenii lor pământeşti şi pentru patria lor
mamă.
Astăzi, întreaga Biserică Rusă - a celor vii şi a
celor adormiţi, a celor ce se mântuiesc astăzi şi a
96
cetelor sfinţilor care s-au proslăvit până în zilele
noastre, vesteşte cu cucernicie şi proclamă în chip
solemn sărbătoarea biruinţei sfintei sale slujiri.
Nepreţuită binefacere a mântuirii omeneşti,
care este ţelul vieţii pământeşti, şi o înaltă însufleţire
duhovnicească ne dăruieşte amintirea nevoinţelor
drepţilor. De aceea, spre sporirea bucuriei fiilor
bisericii şi spre tot mai vădita arătare a puterii şi
slavei lui Dumnezeu, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Ruse, cercetând vieţile, minunile, lucrarea
şi strădaniile cuvioşilor întru credinţă mai jos
pomeniţi, trăitori în epoci diferite ale istoriei Bisericii
Ruse, ia hotărârea asupra autenticităţii şi
veridicităţii minunilor săvârşite prin rugăciunile
acestor cuvioşi, luând în consideraţie toate aspectele
virtuţii lor creştine, înalta lor viaţă duhovnicească şi
de slujire a Bisericii, Sinodul hotărăşte: binevoit-a
Duhul Sfânt şi noi a număra în rândul sfinţilor celor
bineplăcuţi lui Dumnezeu, pentru a fi cinstiţi de
Biserica întregii Rusii, pe următorii cuvioşi ai
credinţei creştine:
[...] Pe fericita Xenia de Petersburg (secolul al
XVIII-lea - începutul secolului al XlX-lea), care a fost
nebună pentru Hristos şi care fusese cinstită încă
din timpul vieţii şi în decursul întregului secol al
XlX-lea şi al XX-lea, ca grabnică ajutătoare şi
făcătoare de minuni. Pentru mântuire şi din
dragoste de aproapele, ea şi-a luat nevoinţa de a se
preface nebună. Pentru strădaniile, rugăciunile,
postul şi pelerinajele ei şi pentru răbdarea cu
smerenie a batjocurilor, Fericita a primit de la
Dumnezeu darul înainte-vederii şi al facerii de
minuni. Paraclisul ei din cimitirul Smolensk din
Coala? 97
Sankt Petersburg a fost încărcat cu ofrande de
mulţumire pentru minunile făcute prin mijlocirea
rugăciunilor ei.
Pentru rugăciunile sfinţilor noi canonizaţi,
Domnul să dăruiască mila şi binecuvântarea Sa
tuturor celor care îi cheamă cu credinţă şi cu
dragoste învrednicindu-se de cereasca lor mijlocire.
Amin.

Pimen, prin mila lui Dumnezeu, smeritul

Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii
Membrii Sfântului Sinod localnic

98
 Sub acoperământul
Fericitei Xenia
Prima minune făcută de Fericita Xenia după
moartea sa, a fost ajutorul dat unei văduve, care
dăruise bani pentru ridicarea paraclisului din
cimitirul Smolensk.
Curând după ridicarea paraclisului, văduvei şi
fiicei sale le-a fost prezentat un tânăr colonel;
tânărul începu să le viziteze des, apropiindu-se de
fată, şi-i propuse acesteia să se căsătorească cu el.
Propunerea a fost acceptată, atât de fată cât şi de
mama ei. Au stabilit şi ziua nunţii.
Logodnicii erau tineri, frumoşi şi bogaţi.
Toţi gândeau că un asemenea logodnic i-a fost
trimis fetei chiar de Fericita Xenia.
În ajunul nunţii, mama viitoarei mirese,
împreună cu aceasta, au mers la cimitirul Smolensk
ca să se roage Fericitei Xenia, dând şi slujbă de
pomenire, în timpul slujbei ele o rugară fierbinte pe
Fericita Xenia să îi ajute tinerei fete să-şi găsească
fericirea.
Şi Fericita le-a auzit rugăciunea şi i-a venit în
ajutor.
În timp ce văduva şi tânăra se rugau la
mormântul Smolensk, logodnicul-colonel, merse la o
importantă instituţie bancară pentru a ridica o mare
sumă de bani.
La bancă, logodnicul, un fost deţinut, fu
recunoscut de către un supraveghetor, care îl
99
însoţise nu demult în Siberia. Fiind reţinut, văzând
că nu are nimic de făcut pentru a scăpa, a
recunoscut că, într-adevăr fugise de puţin timp din
Siberia. Pe drum ucisese un ofiţer, îi îmbrăcase
uniforma şi îşi însuşise actele şi banii. Ajungând în
Petersburg, se dădu drept colonel, făcu cunoştinţă
cu fata generalului, pe care urma să o ia în căsătorie
şi să oficieze nunta. Imediat criminalul fu arestat,
trimis în judecată, şi având în vedere numeroasele
sale arestări, fu condamnat la pedeapsa cu moartea.
De atunci Fericita Xenia este venerată ca
ocrotitoarea fetelor cucernice, pe care le salvează de
căsătoriile nepotrivite.
Un ajutor deosebit şi binecuvântare le dă
Fericita Xenia copiilor şi mamelor.
Doi fii ai unui colonel au absolvit cu succes
toate examenele, dar nu s-au putut înrola în corpul
de cădeţi, pentru că nu mai erau locuri libere.
Mama lor, care îi adusese special pe copii din
proyincie la Petersburg, era disperată. Pierzând orice
nădejde, ea hotărî să se întoarcă acasă.
În ziua plecării ieşi în stradă plângând în
hohote. Mergea de-a lungul unui pod plângând şi
deodată se întâlni cu o femeie ciudată îmbrăcata
într-o fustă simplă şi o jachetă. Femeia se apropie de
ea şi o întrebă: „De ce plângi? Du-te şi dă o slujbă de
pomenire la mormântul Xeniei şi totul se va rezolva".
„Dar cine este această Xenia?"- întrebă, în timp
ce continua să plângă, mama.
„Dacă vrei să afli, du-te şi vezi", răspunse
necunoscuta şi dispăru.
Întrebând, cine este Xenia şi unde se află
mormântul ei, femeia merse la cimitirul Smolenslf»
100
dădu o slujbă de pomenire a roabei lui Dumnezeu
Xenia, şi, când se întoarse acasă a găsit o invitaţie
prin care i se cerea să se prezinte la unul din
corpurile de cădeţi. Mergând acolo, ea a aflat că
ambii ei copii fuseseră înrolaţi.
Fericita Xenia a fost considerată şi a fost
venerată ca medic, încă din timpul vieţii sale
mamele ştiau, că dacă Fericita Xenia mângâie un
copilaş, el se va însănătoşi. Din acest motiv, mai ales
după moartea ei, oamenii au început să i se roage
pentru a se vindeca de diferite boli. Şi vindecarea
acelora care i se rugau se producea imediat.
Este cunoscută vindecarea ţareviciului Alexan-
dru Alexandrovici, viitorul împărat Alexandru al
IH-lea, survenită prin rugăciunile către Fericita
Xenia, şi prezicerea, pe care ea o făcuse, referitoare
la naşterea fiicei ţareviciului.
Prinţesa de origine daneză Dagmar, Măria
Teodorovna, după botez, soţia ţareviciului Alexan-
dru, a crescut într-un mediu protestant. Devenind
logodnica, şi mai apoi soţia ţareviciului, ea a fost
obligată să-şi schimbe credinţa, devenind ortodoxă.
Măriei Teodorovna i s-au dat lecţii speciale
despre istoria ortodoxiei, i-au pus un profesor
predicator ortodox celebru, pe scriitorul protopop
loan lanâşev. Ea începu să se familiarizeze cu
obiceiurile ortodoxe, să cunoască bazele credinţei.
Dorinţa familiei imperiale era ca prinţesa să se
apropie sufleteşte de noua ei patrie, să o iubească şi
să primească cu tot sufletul credinţa ortodoxă şi
Biserica... Măria Teodorovna a început să afle despre
cultul Născătoarei de Dumnezeu, despre icoanele

101
făcătoare de minuni, despre posturi, despre
rugăciunile către sfinţi...
După opt ani de viaţă trăită în Rusia, Măria
Teodorovna a aflat şi despre Fericita Xenia.
Ţareviciul Alexandru Alexandrovici se îmbolnăvi
atât de grav, încât viaţa lui era pusă, în mod serios,
în primejdie. Ziua şi noaptea medicii erau lângă
bolnav, în palat se simţea aşteptarea unei
nenorociri. Toţi îşi aminteau de faptul că, tot aşa, pe
neaşteptate, murise şi fratele lui Alexandru
Alexandrovici, Nicolae.
În aceste îngrozitoare zile, un slujitor de la
palat, adresându-i-se prinţesei îi spuse, că atunci
când şi el fusese foarte bolnav, i-au adus nisip de la
mormântul Fericitei Xenia, şi la rugăciunile roabei
lui Dumnezeu Xenia, s-a vindecat în mod miraculos.
Şi chiar acolo, pe coridorul palatului, slujitorul îi
dădu un săculeţ cu nisip, rugând-o să-1 pună sub
perna ţareviciului şi să se roage Fericitei Xenia.
Ţarevna Măria Teodorovna urmă întocmai
sfaturile devotatului slujitor.
Noaptea, stând lângă patul soţului ei bolnav, ea
aţipi şi avu o viziune.
Înaintea ei stătea o bătrână, ciudată, îmbrăcată
într-o rochie neobişnuită. "Soţul tău se va însănătoşi
- spuse bătrâna. Copilul pe care îl porţi în pântece,
va fi o fetiţă. Puneţi-i numele Xenia, după numele
meu. Ea va păzi familia voastră de orice necaz."
Când Măria Teodorovna se deşteptă, bătrâna
deja nu mai era acolo.
Şi această prezicere s-a îndeplinit întocmai.
Ţareviciul Alexandru Alexandrovici se însănă-
toşi, într-adevăr, în mod miraculos, iar la 25 martie
102
1875 Măria Teodorovna născu o fetiţă, căreia îi
puseră numele Xenia.
De atunci Măria Teodorovna începu să o
venereze în mod deosebit pe Fericita Xenia. în fiecare
an venea la mormântul Fericitei Xenia şi dădea o
slujbă de pomenire pentru ea.
Se ştie şi despre vindecarea miraculoasă a
locotenentului Vladimir Ivanovici Nikolski, la 23
februarie 1873. Nikolski însuşi i-a adus la cunoş-
tinţă acest lucru autorului vieţii Sfintei Xenia,
printr-o scrisoare.
De-a lungul anilor, în timpul numeroaselor sale
misiuni, Vladimir Ivanovici răci, dar neplăcându-i să
meargă la doctor şi nici neavând timp pentru
aceasta, duse boala pe picioare până când medicul îl
trimise la băi în Crimeea. El merse la băi de trei ori,
idar de fiecare dată după întoarcerea acasă, răci din
nou şi boala se întoarse. După a treia oară de mers
la băi, boala se înrăutăţi atât de tare încât cu greu
mai putea merge.
Medicii şi profesorii cărora li se adresă, după ce
îl consultară, ridicară din umeri şi toţi îi spuseră
aproape unul şi acelaşi lucru: „Puteţi merge la băi,
dar eu nu vă garantez nimic, căci eu nu sunt
Dumnezeu!"
Pierzându-şi orice speranţă din cauza situaţiei
în care se afla, Vladimir Ivanovici a căzut în
deznădejde. Era chinuit şi de gândul că nu reuşise
să-şi aranjeze familia, aşa încât după moartea sa ea
ar sărăci, căci pensia nu i-ar fi ajuns nici pentru cele
mai stricte necesităţi. Dar amintindu-şi că mulţi
oameni s-au vindecat rugându-se Fericitei Xenia,
Vladimir Ivanovici hotărî să meargă la mormântul ei.
103
 Nu putea să meargă până la Smolensk, la
cimitir, pe jos dar nici cu un mijloc de transport nu
voia să meargă, pentru că el hotărâse ca să facă un
canon, după puterile sale, ca rugăciunile să-i fie
bineprimite şi să-1 ajute cât mai repede. Hotărî să
meargă pe jos şi numai o porţiune mai lungă să o
parcurgă cu tramvaiul.
Porni spre cimitir dimineaţa devreme, dar
ajunse la paraclis spre seară, când preotul
terminase de oficiat ultima slujbă şi se pregătea să
plece acasă. Vladimir Ivanovici îl rugă să mai ţină o
slujbă şi aşezându-se în genunchi cu greutate se
rugă Fericitei Xenia cu umilinţă.
După terminarea slujbei se grăbi să se aplece
spre mormântul Fericitei Xenia, pentru că
începuseră deja să închidă paraclisul, şi ieşi din
paraclis împreună cu preotul, pe care îl întrebă pe
drum despre Fericita Xenia.
Luându-şi rămas bun de la preot, Vladimir
Ivanovici îşi dădu seama abia atunci şi fu şocat, că
parcursese o distanţă, pe care abia o parcursese în
două ore, venind spre cimitir, doar într-o jumătate
de oră.
Hotărî să mai verifice încă o dată şi merse pe
jos până la următoarea staţie de tramvai, deşi ar fi
putut să ia tramvaiul, care tocmai venise în staţie.
Merse pe jos atât de repede încât trebui să aştepte
pentru ca tramvaiul să-1 ajungă în staţie.
O mare bucurie îl cuprinse pe Vladimir
Ivanovici. Şi din acel moment se însănătoşi complet.
O altă vindecare miraculoasă este aceea a
Tatianei Procopievnei Ivanova. Doi ani ea a suferit de
o îngrozitoare durere de dinţi. A mers la diferite
104
 cabinete medicale din Petersburg, dar nu a simţit
nici o ameliorare a durerii. Trei luni bolnava n-a mai
putut nici să mănânce şi nici să doarmă. ; î n
sfâ r şi t î i v e n i î n mi nt e să me ar gă l a
Petersburg, ea locuia într-un sat, Gjatski, la
cimitirul Smloensk şi să o roage pe Fericita Xenia să
o ajute. Şi deşi durerea pe care o simţea era
îngrozitoare, plecă de îndată la Smolensk. Ajungând
la mormânt îl rugă pe preot să ţină o slujbă pentru
pomenirea Fericitei Xenia, se rugă, plânse, luă ulei
din candelă şi chiar acolo, în paraclis, îşi unse
obrazul în dreptul dinţilor care o dureau, şi pe loc
durerea se diminua.
Un funcţionar pe nume K. - un polonez catolic
-care lucrase mult timp într-un birou al raionului
Gdovski, se căsătorise cu o rusoaică ortodoxă. Primii
'ani de viaţă conjugală au fost fericiţi. Dumnezeu i-a
binecuvântat cu o familie numeroasă. Dar o dată cu
mărirea familiei, deveni tot mai vizibilă sărăcia, deşi
femeia se străduia şi ea să-şi ajute bărbatul în
muncă: învăţă croitoria şi-şi deschise un mic atelier.
Între timp bărbatul, care în primii ani de
căsătorie fusese liniştit şi vesel, deveni din ce în ce
mai nervos, îşi arăta nemulţumirea faţă de condiţiile
în care trăia, şi nu o dată părăsi locuinţa, neştiin-
du-se unde îşi petrecea nopţile. Când femeia îl
întreba unde fusese nu răspundea nimic, faţă de
copii începuse să se poarte cu răceală şi ajunsese în
familie ca un străin.
Indiferenţa soţului ca şi munca ce-i depăşea
puterile şi grija pentru copii şubreziră sănătatea
femeii, începu să o doară pieptul, îşi pierdu puterea
şi începu să tuşească. Soţul fu concediat în timp ce
105
femeia zăcea în pat. Medicii care au consultat-o i-au
spus că este bolnavă de tuberculoză, în perioada
aceea tuberculoza era o boală incurabilă, mortală.
Femeia îl rugă cu lacrimi în ochi pe Dumnezeu să-i
ajute bărbatului său să găsească de lucru, iar pe ea
să o vindece pentru a-şi putea creşte copiii.
Îl rugă pe bărbatul ei să scrie la Petersburg
unei cunoştinţe de-ale sale, Măria P., ca să meargă
ea la cimitirul Smolensk, să dea o slujbă pentru
pomenirea Fericitei Xenia şi să se roage pentru
familia ei.
Primind scrisoarea, Măria P. se grăbi imediat la
cimitir, dădu o slujbă pentru Fericita Xenia, se rugă,
luă pământ de la mormânt şi ulei din candelă şi le
trimise pe toate bolnavei.
Bolnava puse pământul sub pernă, iar cu uleiul
îşi unse pieptul de câteva ori. Şi se întâmplă
minunea: peste o lună ea se vindecă definitiv, iar
soţul primi un serviciu mai bun în oraşul Kovno.

În anul 1906 M. G. Grigorieva i-a povestit

preotului Rahmaniniov despre vindecarea minunată
a fetiţei Olga.
Fetiţa se născuse sănătoasă, dar la vârsta de
trei ani răcise. O durea capul şi avea temperatură,
cu puţin peste 37°. I-au făcut un ceai, i-au dat nişte
dulceaţă de căpşuni, i-au dat nişte picături şi au
culcat-o în pat, gândindu-se că până dimineaţa
fetiţei îi va trece durerea. Dar fetiţa se simţi rău în
timpul nopţii iar durerea de cap nu încetă nici a
doua zi. Chemară medicul. Doctorul o consultă pe
106
micuţă şi spuse că nu este nimic grav. îi prescrise
un tratament şi plecă. Dar după două zile
temperatura ajunse la 39° şi Olga începu să se
plângă de durere în urechea dreaptă. Chemară din
nou doctorul, care constată faptul că situaţia se
complicase căci apăruse în urechea dreaptă a fetiţei
un abces, îi prescrise din nou un tratament şi
promise că va veni a doua zi. Noaptea bolnava nu
putu dormi: temperatura îi crescuse la 40°, iar
durerea din ureche deveni insuportabilă, în timpul
nopţii părinţii fetei chemară doctorul, dar acesta le
spuse că nu nimic de făcut până dimineaţa, pentru
că lucrurile luaseră o întorsătură neaşteptată şi
foarte serioasă şi că ar fi mai bine să cheme un
specialist O.R.L. Au fost chemaţi patru medici care
începură să o examineze pe fetiţa care urla de
durere. Doctorii hotărâră că trebuie să aştepte ca
abcesul din urechea fetei să coace, şi că după 3-4
zile fetiţa va trebui să fie operată. Dacă operaţia va fi
reuşită, atunci fetiţa va trăi, dar va rămâne surdă de
urechea dreaptă, căci îi va fi spart timpanul. Dacă
nu va reuşi operaţia, fetiţa va face septicemie şi va
muri.
Doctorii o vizitau pe fetiţa bolnavă de câteva ori
pe zi, liniştindu-i pe toţi, şi spunându-le că boala
decurge normal. Dar a treia zi dimineaţa le
comunicară că a doua zi va avea loc intervenţia
chirurgicală, între timp suferinţele fetiţei bolnave şi
ale părinţilor (fetiţa făcea parte dintr-o familie de
aristocraţi) ajunseră, fireşte, la limită. Dar Dumne-
zeul cel milostiv le-a arătat tuturor marea Sa milă.
în camera în care se aflau părinţii Olgăi şi bunica ei,
a intrat doica Agatia Nichitişna, care le-a spus:
107
 „Boierule, lăsaţi-mă să merg la cimitirul
Smolensk, la Fericita Xenia".
„Dragă doică, răspunse tatăl fetiţei, mergi
oriunde vrei, roagă pe cine ştii, numai să ne ajuţi,
pentru numele lui Dumnezeu!"
Doica plecă. Bunica şi părinţii nu mai părăsiră
camera şi nu-şi mai aminteau de cât timp stăteau
acolo. Ei doar îşi dădură seama că gemetele bolnavei
deveniră tot mai rare şi mai slabe, din ce în ce mai
slabe până când încetară definitiv.
„A murit, mititica", îi străfulgera deodată gândul
îngrozitor şi toţi trei năvăliră în camera fetiţei.
Văzură că lângă patul fetiţei stăteau doica şi
infirmiera, fetiţa era culcată cu urechea dreaptă pe
un săculeţ şi dormea liniştită.
„Slavă Domnului, şopti doica, am mers la
cimitirul Smolensk, la Fericita Xenia, m-am rugat
acolo, am adus de la mormântul ei puţin nisip şi ulei
din candelă... Acum Olecika se va simţi mai bine".
Dimineaţa veniră medicii, dar fetiţa mai
dormea, nu se trezise încă. Pentru ca să nu o
chinuie pe fetiţă înaintea unei operaţii atât de
dificile, doctorii nu o treziră. Mai aşteptară încă o
oră. Doctorii, care la început discutau liniştiţi între
ei, deveniră nerăbdători văzând că bolnava nu se
trezeşte şi în cele din urmă rugară să fie trezită
Olecika. Mama împreună cu infirmiera şi cu doica
începură să o trezească, dar fetiţa nu se trezea.
Atunci încercară pe rând să o trezească: tatăl,
bunica, doctorul, în sfârşit mama o luă pe fetiţă în
braţe. Deodată toţi văzură că toată perna, urechea
dreaptă, faţa, gâtul, cămăşuţa, cearceaful - totul era
acoperit cu puroi: se spărsese abcesul; fetiţa,
108
sănătoasă acum, continua să doarmă şi în braţele
mamei sale. Nu mai era necesară operaţia.
După plecarea doctorilor părinţii au întrebat-o
pe doică, cum s-a întâmplat totul, iar doica le-a
povestit că a mers la cimitirul Smolensk la măicuţa
Xenia şi a dat o slujbă de pomenire. A cumpărat
două lumânări din care a pus una în sfeşnic iar pe
cealaltă, ţinând-o în mână, a căzut în genunchi,
plângând, chiar lângă mormântul Xeniei. Părintele
începu slujba iar doica plânse tot timpul repetând:
„Doamne, salveaz-o, Xeniuşca, ajută." După slujbă,
doica luă pământ de pe mormântul Xeniei şi ulei din
candelă, se întoarse acasă, şi aşteptă să iasă din
cameră infirmiera. Când aceasta ieşi doica luă
bandajul de pe urechea fetiţei şi îi turnă direct din
sticluţă câteva picături de ulei în urechiuşă. Apoi luă
pământul pe care-1 pusese într-o cârpă şi i-1 aşeză
fetei sub pernă.
„Dar de la cine ai aflat de Xenia? Cine ţi-a
vorbit despre ea?" au întrebat-o pe doică.
„Toată lumea o cunoaşte, măicuţă; doare pe
cineva ceva sau are un necaz, aleargă, de îndată la
mormântul ei, se roagă acolo, dă o slujbă de
pomenire, şi imediat primeşte ajutor..."

O vindecare miraculoasă asemănătoare s-a

întâmplat şi în anul 1911.
Valentinei, o adolescentă, fiica preotului P.
Speranski, din eparhia Erenburg, i-a apărut în
urechea dreaptă, în spatele timpanului, un abces, în
noiembrie 1911. După o consultaţie minuţioasă
109
doctorul, văzând pericolul în care se afla fata, le-a
propus părinţilor bolnavei ca a doua zi, chiar, să se
întrunească un consiliu al medicilor, pentru o
consultaţie de specialitate, presupunând că fără
operaţie nu este posibilă vindecarea. Dar părinţii,
care erau foarte credincioşi, ştiind de vindecarea
miraculoasă a Olgăi (apăruse acest caz într-o
broşură despre viaţa Fericitei Xenia), au hotărât ca
mai întâi să apeleze la rugăciunile Fericitei Xenia.
Fără să spună o vorbă medicilor, au turnat în
urechea bolnavă a fetei câteva picături de ulei din
candela de la mormântul Fericitei Xenia şi imediat,
în aceeaşi zi, au trimis o telegramă la cimitirul
Smolensk cu rugămintea de a ţine slujbă de
pomenire pentru Fericita Xenia şi de a implora
rugăciunile ei pentru fata bolnavă, Valentina.
Doar peste puţin timp abcesul s-a spart,
durerea din ureche a dispărut şi temperatura, care
ajunsese la 39°-40°, a revenit la normal.
Venind a doua zi dimineaţa, doctorul, după ce
consultă bolnava, declară că pericolul trecuse
definitiv şi nu mai era necesară operaţia.

Fericita Xenia nu o dată i-a ajutat pe aceia care

nu aveau un adăpost, o slujbă, care nu aveau
mijloace prin care să-şi câştige existenţa.
Doctorul Bulah veni în Petersburg spre a fi
repartizat într-un oraş oarecare, pentru a intra în
serviciu. Trei săptămâni a cutreierat ministerele,
departamentele, cancelariile, dar peste tot a fost
respins. Din cauza aceasta Bulah a căzut în
110
deznădejde. Atunci cunoscuţii 1-au sfătuit să ceară
ajutorul Fericitei Xenia. După ce s-a rugat la
mormântul Fericitei Xenia şi după ce a dat o slujbă
âe pomenire pentru Fericita Xenia, Bulah a primit a
doua zi numirea sa ca medic în oraşul Rjev.

În aceeaşi situaţi s-a aflat şi Ispalotov. în ziua

în care, la îndemnul părinţilor, s-a rugat la
mormântul Sfintei Xenia, în aceeaşi zi i s-au propus
patru locuri de muncă.
În anul 1912, în tot Petersburgul s-a răspândit
într-o clipă vestea despre ajutorul miraculos pe care
Sfânta Xenia 1-a dat desenatorului V. A.
Despre această minune ne vorbeşte chiar V. A.
Mult timp a căutat V. A o slujbă care să-i
convină dar nu a găsit. A încercat în multe locuri să
lucreze dar nicăieri nu a putut rămâne. Lucra câte o
săptămână, după care pleca, iar uneori era dat afară
de către conducerea fabricii în care se angajase.
Trecură câţiva ani tot încercând să-şi găsească
un loc de muncă stabil, dar ba îi era greu să se
apuce de muncă, ba nu-i plăcea ceea ce făcea, ba
era o muncă grea, ba nu-i conveneau colegii de
muncă. Neavând bani ca să-şi cumpere haine,
acestea se uzară atât de tare, încât îi era ruşine să
mai iasă din casă. Cu mare greutate îşi găsea câte
ceva de lucru, dar totdeauna temporar. Banii abia îi
ajungeau pentru un trai extrem de modest.
V. A şi foarte credincioasa sa mamă au îndurat
multă suferinţă, multă durere.

111
 La începutul anului 1907 V. A a reuşit să-şi
găsească ceva de lucru. Era o muncă simplă şi prost
plătită. Primise o comandă pentru nişte schiţe, pe
care le-a făcut acasă la el, împreună cu o cunoscută
a sa.
În această perioadă mama sa aduse o litografie
de la cimitirul Smolensk, cu chipul Sfintei Xenia, pe
care o puse pe perete.
V. A şi cunoscuta sa începură să râdă de
bătrânica din icoana litografiată.
În ziua următoare cel care comandase schiţele
i-a comunicat lui V. A că nu mai au nevoie de ele,
aşa încât V. A rămase din nou fără lucru.
După cum povesteşte V. A, cunoscuta sa, care
răsese de Sfânta Xenia împreună cu el ajunse într-o
situaţie mult mai grea, căci sărăci definitiv, încât fu
nevoită să cerşească pe străzi.
După această întâmplare trecură aproape cinci
ani. Bătrâna mamă a lui V. A o ruga necontenit pe
Sfânta Xenia cu rugăciuni fierbinţi ca să-1 aducă pe
calea bună pe fiul ei cel pierdut. Şi Dumnezeu i-a
auzit rugăciunile, căci V. A, trezindu-se într-o
dimineaţă devreme, a rugat-o pe mama sa ca să-l
însoţească la mormântul Sfintei Xenia. El spuse că
vrea să se roage Sfintei Xenia, să-şi ceară iertare
pentru ceea ce făcuse şi să-1 ajute.
Şi Dumnezeu l-a primit cu bucurie pe fiul
rătăcit, dar care se caia cu adevărat. Sosind acasă,
după ce fusese la mormânt, V. A a scris o scrisoare
directorului de la Căile Ferate (acolo unde mai
înainte fusese respinse) cu rugămintea de a i se da
ceva de lucru, în scrisoare el a pus o bucăţica de
hârtie din litografia Fericitei Xenia.
112
 Şi ajutorul Fericitei Xenia a venit imediat. După
patru zile el a primit înştiinţarea că a fost angajat şi,
mai mult, că îi va fi trimisă o importantă sumă de
bani pentru a-şi cumpăra o vestimentaţie adecvată.
Această întâmplare a fost descrisă de însuşi V.
A şi a fost inclusă în primele scrieri despre viaţa
Fericitei Xenia.

Oamenii simpli au crezut şi cred în ajutorul

roabei lui Dumnezeu Xenia. Aceasta se vede din ceea
ce i s-a întâmplat muncitorului Egorov.
El lucrase mult timp la o fabrică de cherestea a
lui Lebedev. Aici era foarte apreciat, căci era un
meşter priceput, ordonat, cumpătat. Dar proprie-
tarul unei fabrici de cherestea din Oranienbaum i-a
oferit lui Egorov un salariu aproape de două ori mai
mare, aşa încât Egorov a plecat de la Lebedev.
După jumătate de an, independent de Egorov,
acesta îşi pierdu slujba din Oranianbaum şi se
întoarse în ţară.
Întorcându-se la Petersburg şi crezând foarte
tare în ajutorul roabei lui Dumnezeu Xenia, Egorov
nu a mers ca să caute de lucru la fabricile de
cherestea, ci doar a trimis scrisori prin care îşi
oferea serviciile. „De ce să caut eu locuri de muncă?
Fericita Xenia îmi va da locul care trebuie" – spunea
el.
Şi într-adevăr, după ce a trimis scrisorile,
Egorov a plecat imediat la cimitirul Smolensk pentru
ca să se roage la mormântul Fericitei Xenia şi pentru
a-i cere ajutorul în găsirea unui loc de muncă.
Coala 8 113
Credinţa sa 1-a ajutat, căci la întoarcerea sa acasă a
găsit trei scrisori cu propuneri de angajare.

„Bucură-te, ceea ce ai şters lacrimile celor ce

plângeau" - se cântă în acatistul Fericitei Xenia.
Fericita Xenia i-a ajutat adesea pe aceia care
plângeau, pe aceia care îşi pierduseră orice
speranţă.
La sfârşitul secolului al XlX-lea, în oraşul Vilno,
a locuit mulţi ani familia Mihailovilor: soţul, soţia
-Măria Vasilievna şi unica lor fiică, Evghenia, elevă la
gimnaziu. Soţul avea o pensie de 970 de ruble pe an.
Deşi suma era modestă, familia era fericită pentru
că membrii ei se iubeau mult.
Dar destinul le-a schimbat tuturor drumul, căci
asupra lor s-a abătut o tragedie.
Într-una din zile, fata se îmbolnăvi de gripă, în
urma căreia apărură complicaţii pulmonare care
i-au provocat moartea. După moartea fetei, mama îşi
petrecea zile întregi la mormântul fiicei sale, iar
soţul dădu în patima beţiei. Când era beat, era de
nerecunoscut, căci în fiecare zi făcea scandal, ţipa,
înjura, îşi bătea soţia. Viaţa devenise în familia
Mihailovilor un iad, în locul vieţii liniştite şi fericite
de mai înainte. Când, deodată, Mihailov se linişti:
încetă să mai bea, părând că s-a resemnat, dar
părea că pune ceva la cale, căci dispărea de acasă
din zori şi până noaptea târziu, iar când sosea acasă
aproape că nu vorbea cu soţia sa.
După şapte-opt luni de la moartea fetei soţul
anunţă pe Măria Vasilievna, că intenţionează să
114
plece din Vilno, că a primit de lucru în Taşkent şi că
dacă doreşte să plece cu el, atunci trebuie să-şi
vândă imediat avutul şi să se pregătească de drum
pentru că vor pleca peste o săptămână. Dacă, însă,
nu doreşte să plece cu el, poate să rămână în Vilno.
El îi va trimite 50-60 de ruble pe lună ca să se
întreţină.
Măria Vasilievna a reflectat îndelung asupra
propunerii soţului său, dar pentru că nu putea să
stea departe de mormântul fiicei sale, şi pentru că
era obişnuită cu viaţa din Vilno, nu a vrut să meargă
într-un loc îndepărtat şi străin. Pe lângă aceasta,
Măria Vasilievna se temea de soţul său beţiv şi a
rămas în Vilno.
Soţul, după ce îşi luă rămas bun, cu răceală, de
la soţie, plecă la Taşkent. în primele luni îi trimise în
mod regulat banii, chiar dacă nu-i scria nici un
rând. Apoi banii începură să vină din ce în ce mai
rar, până când nu mai veniră deloc.
Măria Vasilievna se văzu obligată să vândă
locuinţa, lucrurile, să se mute într-o cămăruţă. Dar
în cele din urmă, nu a mai avut nici cu ce să
plătească pentru cămăruţă şi nici cu ce să se
întreţină. Auzind, întâmplător, despre situaţia ei
disperată, Asociaţia pentru Protecţia Femeii din
Vilno îi veni în ajutor. Asociaţia i-a oferit un adăpost
şi a început să-i caute soţul, dar fără succes. Atunci
a fost sfătuita să meargă la Petersburg şi să înceapă
cercetările referitoare la soţ.
În Petersburg, neavând bani, Măria Vasilievna a
început să-şi caute un colţişor unde să-şi pună
capul. A colindat mult şi în cele din urmă a nimerit
la un cămin de muncitoare. Căministele erau fete
115
tinere, vesele, iar ea avea 58 de ani, şi de aceea îşi
băteau joc de ea. Cercetările nu dădură nici un
rezultat. I se comunică doar că soţul ei plecase din
Taşkent fără să lase nici o adresă. Mai târziu află că
îşi schimbase locul de muncă de şapte ori mutân-
du-se dintr-o localitate în alta. Biata Măria
Vasilievna căzu într-o totală deznădejde. Toată ziua
stătea lângă Biserica Greacă, plângându-şi durerea.
Într-una din zile, în timp ce Măria Vasilievna
stătea în curticica bisericii, se aşeză lângă ea o
bătrânică, intră în vorbă cu ea, întrebând-o de ce
plânge şi apoi, luându-şi rămas bun de la ea, îi
spuse:
„Măicuţă, nu-ţi mai pierde timpul pe la uşile
tuturor cancelariilor, mai bine mergi la cimitirul
Smolensk, la Fericita Xenia, roagă-te ei cu tot
sufletul iar Xenia îţi va găsi soţul".
„Dar cine este această Fericită Xenia?", întrebă
Măria Vasilievna.
„Când îţi va găsi soţul, atunci vei afla cine este
ea", răspunse bătrânica. „Rămâi cu bine, trebuie să
plec pentru că am multe de făcut; nu uita să mergi
la Xeniuşca. Nu vei regreta!"
Cu aceste cuvinte bătrânica îşi luă rămas bun
de Măria şi plecă. Măria Vasilievna se gândi ce se
gândi şi plecă pe jos la Smolensk. Imediat găsi
paraclisul roabei lui Dumnezeu Xenia. Rămase în
paraclis mult timp, se rugă, plânse; ar fi vrut să dea
şi ea o slujbă de pomenire, dar nu avea bani. Şi din
nou plecă pe jos la căminul de muncitoare.
În ziua următoare nu mai putu să meargă la
cancelarie, căci o dureau foarte tare picioarele, după
drumul de ieri. Merse a treia zi şi i se comunică pe
loc, că soţul ei locuieşte în Chişinău şi i-au dat
adresa exactă. Măria a trimis degrabă o cerere la
Curtea din Sankt-Petersburg ca să obţină ceea ce i
se cuvine din pensia soţului. Cererea i-a fost
soluţionată, urmând să primească 30 de ruble
lunar, din pensia soţului.

Fericita Xenia îi alină pe cei îndureraţi, îi

întăreşte pe cei puternici, îi îndreaptă pe drumul
bun pe cei decăzuţi. Ea este un tămăduitor
extraordinar al păcatului beţiei.
În acest sens, este grăitor exemplul ajutorului
miraculos pe care 1-a dat Fericita Xenia Măriei
Sergheevna Gorenaia.
Măria Sergheevna Gorenaia s-a născut într-o
familie de negustori. Familia ei era foarte bogată,
aveau cai, trăsuri, multe slugi. Măria studia într-un
gimnaziu şi era în clasa a V-a, deja, când a venit
nenorocirea peste familia ei. Afacerile tatălui ei
începură să meargă din ce în ce mai prost. Se ajunse
până acolo că veniră portăreii ca să le sechestreze
toate lucrurile. Din cauza unui escroc, tatăl ei
pierduse într-o lună la bursă 350 000 de ruble, şi
acum în afară de datorii nu mai avea nimic.
Măria în acea vreme încă nu-şi dădea seama de
toată importanţa a ceea ce se petrecuse în familia ei,
dar pentru mama sa fusese o grea lovitură. Ea se
închină în faţa icoanei şi şopti: „Facă-se voia Ta,
Doamne!" Şi se lăsă în voia lui Dumnezeu, cu mare
smerenie. O sfătui şi pe fiica ei în acele clipe,
spunându-i: „Niciodată, fata mea, să nu cazi
117
sufleteşte, să nu-ţi pierzi cumpătul nici măcar
atunci când vin peste tine ispite grele. Aminteşte-ţi
mereu încercările şi sfârşitul mult chinuitului Iov;
noi am pierdut doar banii, dar în viaţă nu trăieşti
numai cu bani ci şi cu oameni buni. Roagă-te lui
Dumnezeu ca să te binecuvânteze cu un soţ bun şi
smerit şi mai ales, să nu fie beţiv, şi să venerezi
întotdeauna amintirea roabei lui Dumnezeu, Fericita
Xenia. Ea îţi va fi cea mai importantă protectoare."
Curând după faliment, tatăl Măriei intră ca
vânzător la o mare firmă comercială, primind 60 de
ruble pe lună.
Traiul lor deveni foarte greu, iar fata trebui să
părăsească şcoala şi să se angajeze casieră în acelaşi
magazin în care lucra şi tatăl ei. Situaţia financiară
a familiei începuse să se îmbunătăţească, dar o
nenorocire cumplită veni peste ei: mama Măriei, care
se îmbolnăvise chiar din acea zi nefericită, muri
subit în urma unui atac de cord. Iar peste un an
muri şi tatăl ei.
La vârsta de 17 ani, Măria rămase orfană şi
continuă să lucreze în acelaşi magazin.
La doi ani după moartea părinţilor ea se
căsători cu un coleg de serviciu - contabilul firmei în
care lucra.
Soţul se dovedise a fi un model de familist, un
om de o mare bunătate. Se născură doi băieţi, soţul
primi un salariu bun, nu ştiau de lipsuri materiale,
părea că fericirea nu va avea sfârşit.
Dar Dumnezeu hotărâse altfel.
Tatăl soţului, socrul Măriei, era un beţiv
notoriu, care murise deoarece căzuse fiind beat.

118
Patima beţiei i-a fost transmisă şi fiului său, soţul
Măriei, care a început să bea.
Au început zile cumplite pentru Măria. Soţul a
fost concediat, iar între timp li se născu al treilea
copil. Trebui să se mute într-o cămăruţă din
cartierul Peski, împrumutară bani şi de la prăvălie şi
de la proprietăreasă. Nu aveau bani, trăiau numai
cu ceea ce câştiga Măria din croitorie, într-o seară,
în timp ce copiii şi soţul dormeau, proprietăreasă
veni la Măria şi o ameninţă că dacă nu vor plăti a
doua zi chiria pentru cameră, sau în cel mai rău caz,
dacă Măria nu-şi va arunca din casă soţul beţiv, toţi
vor fi aruncaţi în stradă.
Măria începu să se simtă rău, simţi că dacă
proprietăreasă mai spune un singur cuvânt, atunci
va leşina: inima începuse deja să-i bată cu putere, şi
Măria o rugă pe proprietăreasă să întrerupă
discuţia, promiţându-i că îi va da răspunsul mâine.
Numai ce se închise uşa în urma ei, că Măria,
privind portretul mamei sale, îşi luă capul în mâini
şi începu să plângă amar.
„Măicuţă, scumpă, de ce, de ce ţi-ai uitat fiica
cea nenorocită! Roagă-te pentru mine, iubito!
Rugăciunea maniei salvează copiii, învaţă-mă ce să
fac! Nu mai am putere, nu mai pot să mai duc o
astfel de viaţă!..."
Din acel moment Măria se rugă lui Dumnezeu
neîncetat, fierbinte, ca să-i salveze soţul, să-1
vindece de patima băuturii, dar Dumnezeu parcă nu
ar fi vrut să o audă. Dar de fapt Dumnezeu cel
milostiv aude fiecare rugăciune, dar uneori, dorind
ca să fie slăviţi Sfinţii Săi, ne cere nouă, păcătoşilor,

119
ca să alergăm la ei, ca prin rugăciunile lor, plăcute
Lui, să ne îndeplinească dorinţele.
Aşa i s-a întâmplat şi Măriei.
Vru să se apuce din nou de lucru, dar din
cauza epuizării ameţi şi-şi lăsă capul pe masă. în
această stare fiind, văzu stând în faţa ei un tânăr
necunoscut, îmbrăcat foarte simplu, întinse mâna
dreaptă şi-i spuse pe un ton poruncitor: „Să
mergem." Pur şi simplu o forţă nevăzută o ridică pe
Măria. Merseră mult, într-o tăcere totală, pe nişte
străzi lungi şi întunecate, iar Măria parcă nu atingea
pământul, până când, în sfârşit, se opriră în faţa
unei grădini mari. Privind printre scândurile
gardului Măria văzu numai cruci albe, stând ca nişte
fantome în întunericul nopţii şi îngrozită , se dădu
înapoi şoptind: „Un cimitir!" „Da, un cimitir - repetă
liniştit însoţitorul - aici se odihnesc mulţi drepţi,
oare, de ce să te temi de ei?"
Neaşteptând răspunsul, cu dreapta el strânse
cu putere mâna Măriei, iar cu stânga împinse poarta
uşor, şi ea se deschise, fără nici un zgomot, înaintea
lor.
Prin întunericul nopţii Măria zări o lumină în
depărtare şi strigă bucuroasă: „Lumină!"
"Mergi într-acolo - îi spuse însoţitorul ei şi
adăugă: -De mult timp ele te aşteptă." Şi dispăru pe
dată, lăsând-o singură.
Măria se sperie atât de tare, că începu să alerge
înspre direcţia luminii. Alergând până la acel punct
luminos, văzu că se află în faţa unui paraclis din
care ieşea o lumină asemănătoare unui foc bengalez.
Privind înăuntru, ea recunoscu mormântul
Fericitei Xenia, unde fusese cândva cu mama sa.
120
 Prin uşa închisă se auzea cântându-se „Veşnica
pomenire!" Măria intră şi o văzu pe mama sa,
aplecată peste placa mormântului. Din ochii ei
curgeau lacrimi, atât de multe lacrimi, că părea că
placa mormântului plutea în ele. O strigă: „Măicuţă!"
şi se trezi.
După acest vis Măria rnult timp nu-şi putu
reveni şi abia când privi în jurul ei se mai linişti
puţin. Pur şi simplu o perdea căzuse de pe ochii ei.
Ea înţelese că mama ei se roagă cu lacrimi Fericitei
Xenia.
Când se apropie de paraclis, atât de clar văzu
tot ceea ce văzuse în timpul nopţii şi pe mama sa,
încât retrăi totul şi, cazând în genunchi, rămase
astfel în timpul slujbei şi nu numai în timpul uneia,
ci a mai multor slujbe, pe locul unde o văzuse pe
mama sa.
După aceasta simţi deodată că greutatea
dispare şi se întoarse acasă cu o inimă atât de
uşoară că nici nu observă cum ajunse pe strada ei.
Aici, înaintea ochilor ei se deschise o privelişte
cumplită: vis-â-vis de casa lor, arsă, era o echipă de
pompieri, care tocmai stinseseră focul.
Văzând aceasta, la început se opri în loc
îngheţată dar imediat se aruncă spre casă şi
ajungând la pompieri strigă: „Copiii mei! Soţul
meu!"- vru să intre pe poartă, dar picioarele i se
tăiară, ochii i se întunecară şi căzu leşinată.
Când îşi reveni, atunci observă, că se află într-o
cameră mare, luminoasă, mobilată foarte luxos.
Lângă ea stătea un domn în vârstă, care o ţinea de
mână, luându-i pulsul. Văzând că Măria a deschis
ochii, se adresă unei bătrâne, care stătea într-un
121
fotoliu şi care era îmbrăcată într-o rochie de mătase
de culoare închisă, şi spuse:
„Trebuie să-i dăm un sedativ".
Între timp, Măria revăzu foarte limpede
priveliştea incendiului şi întrebă repede ce s-a
întâmplat cu copiii ei şi cu soţul.
„Soţul dumneavoastră s-a rănit puţin, dar copiii
sunt toţi vii şi sănătoşi. Sunt şi ei aici, în camera de
alături, doi dintre ei dorm, iar pe cel de-a treilea îl
veţi vedea imediat."
După ce îşi reveni, Măria află că se găseşte în
casa generălesei L. Era văduvă, avea o inimă foarte
bună, ca de sfântă. Toţi copiii îi muriseră de mici, şi
de atunci L. nu mai putea fi indiferentă faţă de nici
un copil.
Măria îi povesti generălesei viaţa pe care o
dusese până atunci, îi vorbi despre patima beţiei, în
care căzuse soţul ei, îi relată vedenia avută şi îi
spuse unde fusese în dimineaţa incendiului.
Ascultând-o pe Măria, generăleasa îşi făcu
semnul crucii şi căzu pe gânduri, de parcă ar fi
reflectat la ceva extrem de important.
„Ştiţi ce cred? - spuse ea privind-o pe Măria. Eu
cred că tot ceea ce s-a întâmplat este un semn de la
Dumnezeu. Incendiul nu a fost întâmplător, pentru
că a izbucnit în chiar ziua pomenirii unuia dintre
copiii mei, care zace în cimitirul Aleksandru Nevski.
Iată că Dumnezeu mi-a trimis în locul copiilor morţi,
alţi copii, vii, iar dumneavoastră, prin mine, ţi-a
trimis un ajutor în această grea încercare. De aceea
trebuie să ne apropiem cu înţelepciune de calea pe
care Dumnezeu ne-a arătat-o. Iată ce îţi propun eu,
continuă ea, după o scurtă tăcere - eu am două
122
proprietăţi la ţară: una dintre ele este mică, se află
în gubernia N. N-ar vrea să meargă acolo soţul tău
să stea ca administrator? Acum este acolo cineva
care vede de ea, îi voi scrie. Poate că acolo soţul tău
va reuşi să o pună pe picioare".
Soţul primi cu recunoştinţă propunerea
generălesei.
Când Măria îi vorbi soţului ei despre vedenia
sa, el se făcu ca varul, dar nu spuse nici un cuvânt,
înaintea plecării la ţară el însuşi îi propuse Măriei să
meargă la cimitirul Smolensk şi să dea o nouă slujbă
de pomenire la mormântul Fericitei Xenia.
Abia peste câţiva ani soţul i-a povestit Măriei că
în acea dimineaţă în care le-a ars casa, el visase că
este înconjurat de fiare sălbatic, îşi strigase soţia,
dar în locul soţiei venise o femeie necunoscută cu un
baston în mâna dreaptă. Animalele au dispărut pe
dată, iar femeia, atingându-1 uşor cu bastonul, îi
spuse: „Soţia ta nu este aici, este la mine. Lacrimile
mamei ei mi-au înecat mormântul. Lasă-te de
băutură! Scoală-te! Copiii sunt gata să ardă!"
Măria, auzind această povestire, fu extrem de
impresionată.
După doi ani de la mutarea lor la ţară, bătrânul
administrator muri, iar în locul lui generăleasa îl
numi pe soţul Măriei.
După moartea binefăcătoarei ei, Măria află că
mica proprietate, la care soţul ei fusese adminis-
trator, le fusese lăsată lor prin testament.

123
 Câteva povestiri despre minunile Fericitei Xenia
relatează şi părintele Ştefan Opatovici.
Iată prima dintre ele:
Într-o zi la o moşiereasă (părintele Opatovici
spune că nu-i ştia numele) veni în vizită o rudă, care
locuia în Petersburg şi care auzise multe despre
Xenia. Seara ea îi povesti acesteia ceea ce auzise şi
ea de la alţii.
Culcându-se, stăpâna casei, se rugă Fericitei
Xenia şi adormi. Deodată, în somn, ea văzu că Xenia
merge în jurul casei sale şi o stropeşte cu apă.
Trezindu-se dimineaţa, îi povesti rudei sale visul din
timpul nopţii, dar ruda îl puse pe seama povestirilor
ei.
În aceeaşi dimineaţă, imediat după discuţia lor,
la o distanţă mică de casa ei arse o şură în care erau
aproape 4000 de puduri de fân. Casa a fost
ameninţată, fireşte, de un mare pericol dar a rămas
întreagă şi neatinsă.
A doua povestire a părintelui Ştefan.
O nemţoaică, luterană, suferea de o cumplită
durere de cap. Vecina ei de apartament, creştin
ortodoxă, merse la cimitirul Smolensk, luă pământ
de la mormântul Fericitei Xenia şi o sfătui să şi-1
pună pe locul unde o doare.
Ascultând-o, bolnava îl puse pe locul dureros şi
durerea începu de îndată să se diminueze. Când
durerea dispăru, nemţoaica luă pământul şi-1 puse
în dulap. Aceasta se întâmpla seara. După câteva
minute observă că în jurul pământului apăru o
lumină ciudată, iar dulapul începu să tremure.
Speriindu-se, nemţoaica puse pământul pe comodă,
dar se întâmplă acelaşi lucru. Se sperie atât de tare
124
încât o chemă pe vecina sa. Aceasta ştiind despre ce
este vorba, puse în colţul camerei o icoană, puse
pământul sub ea şi aprinse candela. Atunci lumina
dispăru şi totul se linişti.
Această povestire i-a relatat-o părintelui Ştefan
Opatovici chiar nemţoaica. Da atunci ea începu să
creadă din tot sufletul în Fericita Xenia.

Povestirea ce urmează a apărut în cartea "Flori

ale raiului crescute din pământul Rusiei" .
Paraclisul acesta a fost construit, după câte
ştiu eu, de un staroste, se pare de Markov sau
Makarov, cu banii dăruiţi de credincioşi, se spune în
carte. Iar în ceea ce priveşte minunile pe care
Fericita Xenia le face, vă voi povesti o întâmplare
chiar din viaţa mea. Acum 15 ani, când eram tânăr,
căci acum am aproape 60 de ani, m-am gândit să-mi
dau unicul băiat la una din instituţiile de
învăţământ de stat, şi pentru aceasta am venit din
vestul ţării la Petersburg.
Mergând la mai multe instituţii, spre marea
mea supărare, am fost respins peste tot. Supărarea
mă copleşise şi peste măsură de tulburat, hotărâsem
să plec acasă. Mergând să plătesc pentru găzduire,
apăsat de marea mea supărare, i-am povestit
proprietăresei pensiunii în care stătusem şi care cu
o seară înainte îmi vorbise despre Fericita Xenia,
despre necazul meu. Femeia era una simplă şi
vorbea într-un limbaj simplu:
"Ei, domnia voastră, dacă aţi fi mers la
mormântul Fericitei Xenia şi aţi fi dat o slujbă de
125
pomenire pentru Fericita... Ar fi pus o vorbă bună pe
lângă Cel Atotputernic".
Nu i-am răspuns nimic, dar hotărându-mă să
mai rămân încă 24 de ore în Petersburg, în ziua
următoare am mers cu fiul meu la cimitirul din
Smolensk şi 1-am rugat pe preot să facă o slujbă de
pomenire. Apoi, rugându-mă şi dând milostenie
săracilor, am plecat acasă încet... Dar cât de mare
mi-a fost uimirea când, întorcându-mă acasă pe la
prânz, şi intrând în cameră, am văzut pe masă un
plic de la una din instituţii. Luându-1, cu mâinile
tremurânde, nici eu nu îmi amintesc cum 1-am
desfăcut şi am citit înştiinţarea că fiul meu fusese
primit chiar în una din instituţiile de stat, al cărei
director respinsese în mod categoric cererea mea.
Pentru ce ţi-am vorbit despre această minune:
pentru că o fi fost o întâmplare sau o fi fost o
coincidenţă, nu mă pot hotărî ce să cred, dar a doua
zi, recunoscător fiind pentru minunea săvârşită am
mers la mormântul Fericitei Xenia, am dat o altă
slujbă de pomenire şi de atunci în fiecare an dau
câte o slujbă de pomenire la mormântul Fericitei
Xenia..."

Iată o povestire, relatată de unul dintre preoţii

cimitirului, căruia m-am adresat cu rugămintea de a
ne povesti ceva despre Fericita Xenia.
„Într-o zi, spuse el, eram de rând la paraclisul
Fericitei Xenia şi au venit la mine trei femei,
îmbrăcate în doliu. Una dintre ele era mai în vârstă,
celelalte două - mai tinere. M-au rugat să ţin o
126
slujbă de pomenire la mormântul Xeniei. Imediat le-
am îndeplinit rugămintea. După aceasta au venit în
mod regulat în fiecare lună, numai la data de 13 a
lunii, şi de fiecare dată am făcut o slujbă de
pomenire. Totdeauna veneau toate trei şi am
observat foarte bine, că veneau nu numai la această
dată, dar chiar şi la aceeaşi oră, la ora unu ( 13 h).

Un alt ajutor miraculos primit prin rugăciunile

către Fericita Xenia s-a întâmplat la 4 ianuarie
1914.
În acea zi, foarte de dimineaţă, abia începuse să
crape de ziuă, zeci de credincioşi care o venerau pe
Fericita Xenia se îndreptau către cimitirul din
Smolensk.
De la ora 10 dimineaţa şi până seara târziu
paraclisul era arhiplin cu cei care se rugau. Nu
numai paraclisul, ci şi toate pieţele din împrejurimile
lui şi drumurile erau pline de mulţimea celor care se
rugau. Ca să ajungă în paraclis pentru a da o slujbă
de pomenire sau pur şi simplu pentru a te închina la
mormânt, trebuia să aştepţi foarte mult timp.
În faţa uşii de la intrarea în paraclis se formase
o coloană de credincioşi, în paraclis se făceau slujbe
în permanenţă.
Printre aceia care îşi aşteptau rândul ca să
intre în paraclis, era şi o femeie bolnavă. Ea se
sprijinea în două cârje. Stând la rând cu toată
lumea, femeia abia reuşi să intre în paraclis din
cauza aglomeraţiei. I-a trebuit mult timp pentru a
putea să se strecoare printre oameni şi a ajunge la
127
mormântul Fericitei Xenia. Dar în cele din urmă
reuşi.
Şi în timp ce se aplecase deasupra
mormântului, mulţimea o îmbrânci atât de tare, că
femeia nu se mai putu ţine pe picioare şi căzu.
Nebăgând în seamă lucrul acesta ea îşi lăsă cârjele
şi cu lacrimi în ochi de bucurie că este la mormântul
Fericitei Xenia, se lipi de mormânt.
Mulţimea de credincioşi o înghesuia vrând
nevrând pe femeia căzută, căci toţi doreau să ajungă
la mormânt.
În sfârşit cineva o ridică şi o aşeză lângă
mormânt.
În mod instinctiv femeia îşi luă cârjele, se
aplecă repede peste mormântul Fericitei Xenia, şi
închinându-se şi plângând, ieşi din paraclis în urma
celorlalţi.
Numai după ce ieşi din paraclis îşi dădu seama
că poate umbla fără cârje.
Aruncând cârjele, se lipi de peretele paraclisului
şi plânse şi aşa plângând merse acasă.
Nimeni nu a întrebat-o cum o cheamă. Cârjele
aruncate le luă cineva dintre credincioşi.
Preoţii care slujeau la paraclis şi paracliserul au
auzit că cineva a căzut lângă mormântul Fericitei
Xenia, au observat o oarecare agitaţie printre
credincioşi dar despre miraculoasa vindecare au
aflat mult mai târziu din numeroasele povestiri care
au circulat din gură în gură mult timp în tot
Petersburgul.

128
 O dată cu începutul războiului mondial
numărul credincioşilor care veneau la mormântul
Fericitei Xenia a crescut enorm. Aici se rugau pentru
sănătatea rudelor şi prietenilor plecaţi pe front, şi
pentru cei rămaşi acasă. Şi Fericita Xenia, ca
întotdeauna, îi ajuta pe aceia care i se rugau.
Unul dintre eroii care au luptat pe front, S. (din
nefericire, cel care a notat spusele eroului nu i-a dat
şi numele - pe atunci el era în viaţă, iar acum noi nu
putem decât să ghicim cine ar fi putut fi acesta),
povestea:
Până în iulie 1914 viaţa mea a decurs în cele
mai grele, aproape imposibile condiţii, învinuit pe
nedrept de delapidarea unei sume de bani din
avuţia statului, nu am avut posibilitatea, din cauza
unor împrejurări nefericite apărute, să mă
dezvinovăţesc şî să arăt că sunt nevinovat şi am fost
condamnat. Dar simţindu-mă pe deplin curat şi
nevinovat, nu am putut, se înţelege, să mă împac cu
situaţia mea, de aceea am folosit toate puterile mele,
toate mijloacele pentru a-mi demonstra nevinovăţia,
dar nu s-a putu face nimic. M-au închis. A trebuit să
trăiesc printre hoţi, beţivi, ş.a.m.d. Numai nădejdea
în milostivirea lui Dumnezeu m-a salvat de la
sinucidere. M-am rugat lui Dumnezeu fierbinte şi în
permanenţă, cerându-i ajutorul şi ocrotirea.
Şi ce mare mângâiere am simţit, când a venit la
noi, cei închişi, un preot pentru a face o slujbă şi
pentru discuţii.
Aşa a decurs viaţa mea până la începutul
războiului. Şi când am auzit că ţara noastră a intrat
în război împotriva Austriei şi Germaniei, imediat
am început să cer cu insistenţă permisiunea de a
Coala 9 129
pleca pe front, gândind că aici fie că voi muri pentru
patria mea, fie că prin sângele meu să mă purific de
nedreapta mea învinovăţire.
Prin mila lui Dumnezeu cererea a fost
acceptată, şi mi-au permis să plec în armata
combatantă. Cu mare bucurie am fugit din
închisoare, grăbindu-mă să-i mulţumesc lui Dumne-
zeu pentru libertatea mea!
Am mers şi m-am rugat la Catedrala Kazansk,
şi la icoana Maicii Domnului şi la capela
Mântuitorului şi nu am uitat să mă rog şi la
mormântul Fericitei Xenia. Din toate locurile în care
m-am rugat am luat iconiţe şi cruciuliţe, mi le-am
prins pe piept, şi cu credinţa în ajutorul lui
Dumnezeu şi a sfinţilor Lui, am plecat bucuros pe
front. Nu vă voi vorbi aici despre munca mea din
război. Vă spun numai că nu m-am plâns, nu m-am
ascuns de gloanţele duşmanilor, ci m-a aruncat în
luptă şi am făcut tot ce am putut. Dumneavoastră
vedeţi singur pieptul meu - pe el stau patru medalii
Sf. Gheorghe, pe care le-am primit în decursul a trei-
patru luni.
Au existat situaţii grele, periculoase, dar eu nu
m-am descurajat; o forţă nevăzută m-a salvat
întotdeauna de gloanţele şi de abuzurile duşmanilor.
În luptele, aproape neîntrerupte, am pierdut
toate iconiţele şi cruciuliţele (mi s-a rupt lănţişorul)
dar iconiţa din paraclisul Fericitei Xenia s-a păstrat
printr-o minune: s-a înfipt în mantaua mea şi a
rămas cu mine.
Păzesc această iconiţă mai mult decât îmi
păzesc viaţa, şi cred că tocmai prin rugăciunile

130
Fericitei Xenia m-am salvat mereu de gloanţele
duşmanilor.
Iată pentru ce, fiind acum trimis în delegaţie la
Petersburg cu treburi legate de munca mea, m-am
grăbit ca, mai înainte de orice, să ajung la cimitirul
Smolensk şi să mă rog la mormântul ei.

O mulţime de mărturii despre paraclis, despre

minunile care se fac prin rugăciunile Fericitei Xenia
în zilele noastre, au fost adunate de către L.
lacovlena.
În timpul Marelui Război de Apărare a Patriei,
în cea mai grea perioadă a blocadei de 900 de zile a .
oraşului Leningrad (actualul Petersburg), Fericita
Xenia s-a arătat în timpul nopţii Martei, care era pe
atunci cântăreaţă în corul bisericii Smolensk, cu
veşnica ei băsmăluţă albă, cu bastonul în mână şi îi
spuse: „Mâine noapte să pleci din casa asta, să nu
înnoptezi aici.", şi dispăru tot atât de repede pe cât
apăruse.
Seara Marta a plecat să înnopteze la rudele ei
care locuiau într-un alt raion al oraşului. Casa ei a
fost bombardată de fascişti în noaptea aceea,
nerămânând nimic din ea. Chiar şi adăposturile în
care reuşiseră să se ascundă oamenii au fost
dărâmate de focurile mortale ale nemţilor.

131
 Fericita Xenia i-a ajutat pe aceia care erau pe
front şi pe aceia care rămăseseră în spatele
frontului. Ca şi înainte Fericita apărea chiar şi
acelora care nu auziseră de ea.
„Fratele meu - povestea o pelerină, venită la
paraclis - locuieşte în Bielorusia. într-o zi a fost
transmisă la televiziune o emisiune în care se vorbea
despre Fericita Xenia. Fratele meu s-a bucurat
enorm văzând această emisiune, căci în sfârşit poate
să mulţumească aceleia care i-a salvat viaţa în
timpul războiului. Era foarte tânăr când a plecat pe
front. Luptele se dădeau la Praga. La subsolul uneia
din casele în care se afla împreună cu alţi soldaţi, a
apărut lângă ei o femeie cu basma pe cap, care le-a
spus în ruseşte să plece de îndată, le-a arătat şi
încotro, altfel vor muri pentru că aici va cădea un
obuz. „Cine eşti?" „Sunt Xenia, Fericita Xenia şi am
venit să vă salvez", urmă răspunsul. După aceste
cuvinte dispăru. Soldaţii s-au salvat, dar foarte mult
timp tânărul luptător nu a ştiut cine este această
Xenia, a căutat-o şi iată că după 45 de ani s-a
petrecut o asemenea minune! După emisiune a
sunat-o pe loc pe sora sa din Petersburg ca să
meargă fără întârziere la paraclis ca să-i
mulţumească".

Într-o zi, pe când mă aflam la paraclis, se

împărţeau foi cu rugăciunile Fericitei Xenia (era în
timpul când era interzisă credinţa în Dumnezeu) şi
ele au dispărut imediat, îşi aminteşte E. A.
Şeremeţieva. Deodată nişte oameni s-au năpustit ca
132
vântul asupra noastră, iar cei care se aflau cu mine
s-au risipit care încotro, în afară de mine mai
rămăseseră două fete tinere. Una dintre ele stătea de
parcă ar fi încremenit, întoarsă pe jumătate către
paraclis şi abia mişcându-şi buzele, ce a fost acolo
-strigăte, înjurături! Şi deodată s-a făcut o linişte de
parcă toţi prigonitorii încremeniseră. Apoi: „lertaţi-
ne, iertaţi-ne..." Şi foarte jenaţi, musafirii nedoriţi
plecară grăbiţi. Atunci fata se întoarse către mine şi-
mi spuse în şoaptă: „M-am rugat foarte tare Fericitei
Xenia, ca să-i gonească!"

O altă minune făcută prin rugăciunile Fericitei

Xenia a avut loc în anul 1959 la biserica cimitirului
Icoanei Maicii Domnului din Smolensk. Martorii
acestei minuni, care va fi prezentată în continuare,
au fost în număr de aproape 100 de persoane.
întâmplarea aceasta a fost relatată de către o
cunoştinţă personală a părintelui Serghei Jeludkov.
Mama unei fetiţe de 15 ani, oloagă, care nu
putea umbla pentru că în copilărie fusese bolnavă
de poliomielită şi paralizase, se adresă părintelui
Serghei să facă o slujbă de pomenire pentru Fericita
Xenia. Mama a dus-o pe fetiţă cu un cărucior
special, pentru că fetiţa nu-şi putea folosi de loc
picioarele, în căruciorul acesta mama şi-a adus
fetiţa la biserica cimitirului.
Se pare că asta s-a întâmplat într-o zi de
duminică după Liturghie, pentru că în biserică era
multă lume. Preotul a făcut o slujbă de pomenire
pentru Fericita Xenia, iar după aceasta, multe
133
persoane prezente, printre care şi. mama cu fetiţa sa
în cărucior, începură să iasă din biserică în curte.
Deodată fetiţa spuse că vrea „să mă ridic şi să
merg", şi sub ochii oamenilor care se aflau în jurul
ei, s-a ridicat, a ieşit din cărucior, a făcut câţiva
paşi, apoi s-a aşezat. S-a ridicat, apoi a început din
nou să meargă singură, iar cei care ieşeau din
biserică erau martori la minunea care se făcea sub
ochii lor.
Din momentul acesta fata începu să meargă
normal.
Vestea despre această minune se răspândi
printre locuitorii Petersburgului până să fie
cenzurată prin cele mai cumplite metode de
administraţia sovietică a aparatului de stat. Au
început să-i cheme pe martorii care au asistat la
minune la organele de administraţie şi i-au
ameninţat cu represalii în cazul în care vor răspândi
zvonul despre cele întâmplate în biserica cimitirului
din Smolensk.
I-au ordonat mamei fetiţei, care printr-o
minune se vindecase, să tacă în legătură cu acest
miracol. Părintelui Serghei Jeludkov însuşi i s-a
interzis să mai slujească şi a fost dat pe mâna
organelor de urmărire, care 1-au învinuit de
„şarlatanism religios". L-au ameninţat că va fi închis
pentru trei ani. Procedura „urmăririi" a durat destul
de mult timp. în tot acest timp pe preot 1-au ţinut în
închisoare.
Mama fetiţei, speriată, ca şi ceilalţi martori ai
miracolului, nu au mărturisit nimic legat de
miracolul vindecării fetiţei. Părintelui Serghei i-au
cerut „documente materiale" ale minunii, pe care
134
avocatul lui nu putea sub nici o formă să le prezinte,
căci totul fusese foarte bine gândit pentru ca preotul
să rămână în închisoare.
Şi deodată, absolut pe neaşteptate, într-unul
din buzunarele paltonului vechi al părintelui, care
stătea agăţat pe undeva prin casa acestuia, a fost
descoperită o scrisoare primită de la mama fetiţei,
prin care îi mulţumea părintelui pentru vindecarea
fetiţei sale. După prezentarea acestei probe materiale
urmărirea penală a încetat şi totul a fost
muşamalizat în mod intenţionat.

A. S. Semionova, care a muncit mai mult de

30 de ani în biserica din Smolensk, i-a povestit lui L.
lacovlevoi:
„Mulţi oameni mi-au vorbit despre cazuri de
vindecare ale lor sau ale apropiaţilor lor. Dar una
este să auzi povestindu-ţi-se despre minuni şi alta
să vezi cu ochii tăi minunea.
Pe Axinia au adus-o la noi în cărucior de
invalid. Toţi cunoşteau deja povestea ei: această
femeie care-şi pierduse capacitatea de a umbla, cu
puţin înainte de a veni pentru prima oară la
cimitirul Smolensk a avut moarte clinică. Câteva zile
a rămas în această stare. Medicii au recunoscut, în
final, că a murit. Rudele au luat-o şi aşa moartă au
dus-o la mai multe biserici din oraş. într-una din
ele, continuând să se afle în stare de letargie, Axinia
a primit o veste: să meargă la Fericita Xenia. După
aceasta s-a trezit şi a făcut ceea ce i se vestise în
speranţa vindecării.
135
 Şi iată că minunea s-a întâmplat! Au adus-o
pe Axinia de trei ori cu căruciorul, rămânând în
jurul paraclisului, apoi au intrat cu căruciorul în
paraclis. Ea 1-a rugat pe protoiereu, părintele
Vladimir, să stropească cavoul Fericitei Xenia cu
agheasmă, în tot acest timp noi toţi, care ne aflam în
apropierea ei, bineînţeles că ne rugam şi noi. Şi
Axinia s-a ridicat în picioare! Minunea aceasta s-a
petrecut sub ochii mei."

Stepanida, care slujea în paraclis, îşi

aminteşte că odată a venit la cimitir un diacon din
Germania Federală. Cu câţiva ani în urmă fiica sa a
rămas o oră întreagă fără cunoştinţă. Medicii i-au
spus că fetiţa a murit, în acest timp el s-a rugat
Fericitei Xenia. „Nu am reuşit să-1 întreb de unde
aflase de protectoarea noastră, spuse Stepanida. Dar
lucrul cel mai important este că fetiţa trăia, şi că
după aceea s-a şi vindecat. Tatăl ei a jurat în mod
solemn că va intra la seminar".

Ca şi mai înainte, Fericita Xenia „este

protectoarea celora care sunt judecaţi pe nedrept".
„Îmi amintesc de o femeie asupra căreia
veniseră mari necazuri - povesteşte V. T. Acolo,
unde lucra, oameni necinstiţi au delapidat bunuri
din proprietatea statului. Ei au pus vina pe această
femeie. I s-a deschis proces penal şi era ameninţată
cu şapte ani de închisoare. Au urmat şedinţele de
136
judecată, unele după altfel. Ele se tergiversau pentru
că nu existau probe că ea a furat, şi în tot acest timp
i s-a ridicat buletinul de identitate. I-am dăruit
acestei femei o icoană a Fericitei Xenia, i-am spus că
atunci când te rogi şi ceri ceva Sfintei, cel mai bine
este să vii de trei ori la paraclis - dar pentru că
situaţia ei este deosebit de dificilă - ar fi bine să
scrie binecuvântatei lui Hristos un bileţel cu
rugăciunile ei adresate Fericitei Xenia. După câteva
zile femeia aceea, fericită, a venit din nou la cimitir,
de data aceasta pentru a mulţumi Fericitei Xenia.
Avusese loc judecata, şi au găsit-o nevinovată. Astfel
că toată viaţa ei căpătase o traiectorie mai bună.

Un şir nesfârşit de femei vin la paraclisul

Fericitei Xenia, pentru bărbaţii lor care au căzut în
patima beţiei. Ele aşteaptă ajutorul Fericitei, pentru
că îşi amintesc de faptul că „este o tămăduitoare
straşnică a păcatului beţiei."
„Soţul meu începu să bea foarte mult
-povesteşte M.K. şi colac peste pupăză, vecina de
apartament îmi făcuse farmece. Am venit Ia paraclis
împreună cu unul din copiii mei. S-a apropiat de
mine o femeie îmbrăcată în negru. „Hai, să mergem
în jurul paraclisului de trei ori şi să-mi povesteşti
despre necazurile şi durerea ta." Aşa am şi făcut.
Apoi m-am aplecat spre copilaş ca să-i iau mâna.
Când am ridicat capul femeia nu mai era, dispăruse
într-o clipă... De atunci lucrurile au început să
meargă în casă foarte bine,"

137
 Timpul înmulţeşte numărul martorilor
minunilor care se fac prin rugăciunile Sfintei şi
Fericitei Xenia.
În anul 1995 în biserica Icoanei Maicii
Domnului din Smolensk poştaşul a adus o
telegramă cu o scurtă cerere: să se facă o slujbă de
rugăciuni pentru vindecarea unei bolnave de infecţie
în sânge.
În decembrie 1995 în oraşul Riazan s-a
răsturnat un autobuz pe drum. O fată care se afla şi
ea în autobuz a început să o cheme pe Fericita
Xenia, în rugăciune.
Toţi au rămas în viaţă, şi după cum s-a
constatat, ulterior, şi fără urme serioase.

În octombrie 1996 veni o femeie la biserică,

pentru a lua agheazmă. Ea îşi istorisi povestea.
Venise din Krasno-Darsk pentru a-i mulţumi Sfintei
Xenia pentru rugăciunile ei către Mântuitorul, în
trecut această femeie fusese activistă de partid. Nu
credea în Dumnezeu. S-a întâmplat să se
îmbolnăvească de o boală foarte gravă la picior. A
suportat mai multe operaţii chirurgicale, dar toate
fără rezultat, într-una din zile află despre Fericita
Xenia. Citi despre viaţa ei pământească şi cazurile
de vindecare miraculoasă survenită în urma
rugăciunilor Sfintei. I se propuse bolnavei o altă
intervenţie chirurgicală. Ea nu credea că aceasta o
mai poate ajuta şi refuză intervenţia. Noaptea avu
un vis: stătea culcată într-un salon de spital,

138
singură. Deodată, în salon intră o femeie cu o basma
albă pe cap, cu o jachetă verde şi cu o fustă lungă,
roşie. Musafira o rugă să fie de acord cu operaţia.
Bolnava ar fi vrut să refuze dar cea care venise la ea
o încredinţa că ea însăşi va fi de faţă la operaţie.
Dimineaţa, trezindu-se, bolnava se gândi mult
timp la visul avut şi o recunoscu în musafira ei pe
Fericita Xenia, Neţinând cont de durerea puternică
din picioare, ea se grăbi să meargă la biserică să
discute cu preotul. De atunci viaţa ei s-a schimbat: a
început să creadă în Dumnezeu. Părintele,
ascultând cu atenţie povestirea ei, i-a dat
binecuvântarea pentru operaţie. Operaţia a reuşit şi
după o scurtă perioadă de convalescenţă bolnava.a
renunţat la cârje şi la baston. Ea a venit la Sankt-
Petersburg cu mare bucurie, pentru a mulţumi
Sfintei şi Fericitei Xenia, să se roage în paraclis la
sfântul ei mormânt.

Şi acum, nu trebuie decât să mergi la paraclisul

din cimitirul Smolensk, să-i întrebi pe cei care se
roagă în el şi vei vedea cum fiecare îţi va vorbi
despre ajutorul sau minunile făcute de Fericita
Xenia.
"După război nu m-am gândit că voi lucra aici,
povesteşte paradiseră Tamara Kuzminicina. Am
luptat în război, am fost pe front, am rămas în viaţă,
m-am demobilizat şi am venit la Petersburg. Prin
câte nu am trecut aici! Mă gândeam cine să mă
ajute pe mine aici? Şi am început să vin aici, la
Fericita Xeniuşka. Din acea zi ea mă ajută
139
totdeauna, nu am avut locuinţă - ea mi-a dat. Mi-a
dat şi de muncă. Aici se fac slujbe în fiecare zi - mii
de oameni veneau aici după război şi tineri şi
bătrâni, în anii 60 au închis paraclisul. Aici meşterii
făceau manechine, sculpturi pentru parcuri, nu
lăsau pe nimeni să vină la paraclis dar noi veneam
totuşi aici ca să ne rugăm. Pe atunci toţi pereţii erau
mâzgăliţi. Când dintr-o dată văd că scot de aici
sculpturile sparte şi le duc în altă parte. Au luat de
aici toate manechinele, şi-au luat cizmele, totul era
aici făcu bucăţi, totul fusese furat. Au pus apoi un
lacăt mare. Şi numai înaintea Sinodului, ţinut cu
ocazia prăznuirii a l 000 de ani de la creştinarea
Rusiei, când a fost canonizată Fericita Xenia, au luat
toate de aici, au spălat şi au renovat. Şi eu am venit
aici împreună cu o îngrijitoare, am spălat podeaua,
am strâns, am spălat, am mulţumit şi m-am rugat
Fericitei Xenia. Şi apoi noaptea o văd în vis pe
Sfânta Xenia. Uşa era închisă, nu mai era nimeni,
doar eu şi îngrijitoarea Stepanida, care, în camera
părintelui, spăla podeaua. Văd - asta se întâmpla în
somn - că se deschide uşa, intră Fericita Xenia şi că
se mai află cineva cu ea. Uite, aici lângă scară,
atârnau prosoapele mele. Ea se apropie de aceste
prosoape şi le încuie cu un mic lacăt. Iar eu îi şoptii
Stepanidei: „Stepaniduşka, a venit schimbul de
noapte!"- asta în vis. Fericita Xenia ne privi, zâmbi,
iar eu mă trezii. Peste o săptămână, părintele Victor
din Moscova, a spus la adunare: „Ei, ce ziceţi, o.
schimbăm pe Tamara Kuzminicina?" „Cum să o
schimbăm când ea lucrează de atâta timp aici şi fără
să fie plătită?" Şi iată, sunt aici de 11 ani.

140
 Despre câte minuni am auzit eu aici din gura
oamenilor... De pildă, nu de mult, o femeie, după ce
păşi pragul paraclisului, se apropie de mine, încă nu
începuse slujba, şi începu să plângă: măicuţă,
mâine îl vor judeca pe Andriuşka al meu. de cinci
luni de zile se află într-o grea suferinţă şi nu are
decât 23 de ani." Eu îi spun: „Draga mea, aprinde o
lumânare, plângi, roagă-te: „Ea plânse mult, se rugă
şi plecă. A doua zi ea veni din nou. Eu nu am
recunoscut-o imediat - nu putem să-i reţinem pe toţi
care vin la paraclis - şi-mi mulţumi cu lacrimi
amare: „Măicuţă, l-au eliberat pe Andriuşka al meu. 1-
au dus în sala de judecată, şi chiar acolo a căzut,
nemaiputându-se ţine pe picioare. Toţi au încreme-
nit când l-au văzut aşa. Judecătorul însuşi s-a
simţit ruşinat şi deodată a spus: „Mergi acasă" deşi
el era foarte vinovat." Şi plângea atât de tare de
parcă ochii îi erau izvoare de lacrimi, începu să-mi
mulţumească, că am sfătuit-o ce să facă - dar nouă
nu trebuie să ni se mulţumească, noi aici nu
suntem nimic, totul aici este Domnul Dumnezeu
care face minunile prin rugăciunile Fericitei Xenia.
Aici toţi i se roagă Fericitei Xenia, ea este pentru noi
toţi, ca mama noastră, începând cu conducătorul
bisericii şi până la noi, paracliserele. Aici fiecare vă
poate povesti despre o mulţime de minuni.

"Eu am toţi copiii aici, în Petersburg, şi am

hotărât să mă ,mut şi eu aici, povesteşte Madlena
Muradian, care venise la paraclis după mir. Când
m-am mutat am venit cu trenul, iar lucrurile, toate,
141
le-am trimis încoace cu o maşină: tot ce am avut
-mobilă, îmbrăcăminte, veselă, în sfârşit, tot ce era în
casă. Ei, cât să facă maşina până aici - .o
săptămână, hai, două... A trecut o lună şi maşina
tot nu a apărut. Deci, totul s-a pierdut. Nu ştiam ce
să fac. într-un oraş străin, fără maşină, stăteam fără
nici o speranţă. Mi s-a spus că în oraşul acesta este
o sfântă, Fericita Xenia. Şi m-a fulgerat gândul că a
doua zi trebuie să merg la mormânt, dimineaţa
devreme. Mi-a luat foarte mult timp pentru a mă
pregăti de plecare, sigur era ora opt-nouă, ploua, o
ploaie aşa de rece, cum la noi nu plouă niciodată.
Un asemenea vânt şi o asemenea ploaie numai în
Petersburg se întâlneşte. Cimitirul era pustiu, la
paraclis nu era nimeni. Era umezeală, frig... Nu vă
puteţi imagina starea mea sufletească - singură într-
un oraş străin, friguros, neprimitor. Am stat, am
aşteptat dar nimeni nu s-a apropiat şi atunci am
mers în jurul paraclisului, am început să aştept să
se deschidă, am ascultat rugăciunile, am sărutat
icoanele, chiar de pe mormânt şi am mai înconjurat
încă de trei ori paraclisul.
Nici acum nu pot să redau cu câtă bucurie am
plecat de la paraclis. Eram într-o situaţie disperată
-nu mai eram tânără, pierdusem totul, eram săracă
lipită, nu mai aveam nimic - iar eu mă întorceam de
la cimitir atât de bucuroasă. Nu există cuvinte care
să exprime bucuria mea. Nu o să vă vină să credeţi
-am zburat de acolo spre casă.
Şi iată, puteţi crede ce doriţi - dar aşa s-au
întâmplat lucrurile - peste trei zile m-au sunat şi miau
spus că au sosit lucrurile. Păi, cum a putut să facă
maşina până la Petersburg o lună întreagă pe
142
drum? Sunt ferm convinsă, ştiu, că aceasta s-a
întâmplat numai datorită rugăciunilor Fericitei
Xenia, după ce am reuşit să ajung la mormântul ei.
Ştiu , că, s-a rugat pentru mine. Fericita Xenia şi
ajutorul lui Dumnezeu a venit numai datorită
rugăciunilor ei. I-am povestit şi nurorii mele
întâmplarea, şi a venit şi ea la mormântul Fericitei
Xenia. Fiul ei, adică nepotul meu, s-a îmbolnăvit
foarte grav de hidropizie, era umflat tot. într-o parte
avea un furtun pentru urinare. Fiul meu este el
însuşi medic, câţi prieteni medici nu are} dar nici
unul nu a putut face nimic. Am venit aici cu nora
mea, ne-am rugat la . mormânt, am înconjurat
paraclisul şi copilul s-a vindecat. Acum umblă, deşi
nu putea umbla înainte de a veni la paraclis.
Minunea s-a întâmplat în anul 1999, în luna august.
Fiul meu şi familia sa locuiesc la etajul şase, iar
nepoţelul meu urcă şi coboară scările singur. Mai
am şi o fiică aici, este căsătorită, are doi copii. A
avut nişte probleme în familie, şi nu de mult am
venit cu ea aici şi totul s-a rezolvat... Acum cred atât
de tare în rugăciunile Fericita Xenia! Iată, acum am
venit după ulei..."

„Cum am început să vin eu aici? - îşi aminteşte

mătuşa Natalia. Păţisem un necaz cu fata mea... Era
într-o situaţie îngrozitoare... Avea un copilaş, soţ nu
avea, şi s-a otrăvit. La biserica Nikolski - eu merg
acolo - am cunoscut o măicuţă... Aflând ce i s-a
întâmplat fetei, mi-a spus imediat: „Fugi la Fericita
Xenia!" Deşi era seara târziu, am mers totuşi la
143
paraclis... Nu era nimeni acolo. Paraclisul era închis,
şi eu 1-am înconjurat, m-am lipit de perete, şi nu-mi
amintesc nici acum cât am stat acolo şi m-am rugat.
Şi ştiţi, fata mea şi-a revenit. După aceea s-a
botezat... A ajutat-o Fericita Xenia.
Fericita Xenia a fost şi ajutătoarea credincioasei
care m-a trimis la paraclis. Ea cum a început să se
roage Fericitei Xenia? Locuia într-un apartament
repartizat de primăria municipală şi avea un vecin
care îşi bătea joc de ea atât de tare, că nu ştia cine ar
putea să o scape de el. Nu scăpa de acest vecin, care
îşi râdea de ea, pur şi simplu. Ea a mers la Fericita
Xenia, a plâns, s-a rugat şi după trei zile, fără să
dea un anunţ, fără nimic, vin la ea nişte oameni şi
o întreabă: „V-ar interesa să faceţi un schimb de
locuinţă?" „M-ar interesa, dar nu m-am adresat
nicăieri pentru aceasta." „Iată, am venit noi, care
suntem agenţi imobiliari." Şi s-a mutat. De atunci
merge mereu la mormântul Fericitei Xenia. O
cheamă Ana, este din Odesa, dar toată viaţa a trăit
în Petersburg. Dumnezeu să o păzească!"

La începutul anului 1994, după ce biserica

noastră a fost redeschisă - povesteşte A. O., ni s-a
repartizat o casă parohială, în anii puterii sovietice,
casa a fost transformată de proprietarii din acea
perioadă, nu avea scară care să urce la etajul al
doilea. Am început să refacem scara şi abia după ce
au terminat-o, constructorii ne-au prezentat o notă
de plată care ne-a îngrozit. Noi abia atunci ne
mutam, de unde să fi avut atâţia bani?... Am
144
amânat ziua de plată şi i-am rugat pe muncitori să
vină după 7 februarie, după praznicul Fericitei
Xenia. Nu puteau aştepta mai mult, în ziua
pomenirii Fericitei Xenia am mers la mormântul ei şi
am participat la slujbă. Amintindu-nu cum a ajutat
Fericita Xenia la construirea bisericii din cimitirul
Smolensk, ne-am rugat tot timpul să ne ajute şi
nouă.
După ce ne-am miruit, când a început citirea
canoanelor, s-a apropiat de mine casiera, foarte
fericită - eu eram în strană, cântam - şi-mi şopti:
„Totul este în ordine, s-a rezolvat."
După slujbă am aflat că la casieră, care vindea
cărţi religioase, a venit un tânăr, i-a lăsat un pachet
şi a plecat repede. Nu a întrebat nimic, pur şi simplu
a lăsat pachetul cu exact suma care ne trebuia şi a
dispărut... Totul s-a petrecut atât de repede încât nu
am reuşit nici măcar să aflăm cum îl cheamă pentru
ca să îl trecem în pomelnicul nostru..."

Eu aud aici foarte multe istorisiri despre

minunile săvârşeşte de Fericita Xenia, dar nu am
avut sarcina să le reţin şi să le notez pe toate - ne
spune Galina, vânzătoare de cărţi religioase în
cimitirul Smolensk. Sunt aici de trei ani şi am auzit
atâtea istorisiri... foarte multe cazuri sunt acelea de
vindecări miraculoase - oamenii vin şi se roagă
sincer la mormântul Fericitei Xenia, cer să
mijlocească pentru ei înaintea lui Dumnezeu şi se
vindecă. Şi este ciudat faptul că oamenii o roagă pe
fericita Xenia să-i ajute să obţină ceea ce ea, în
Coala 10 145
viaţa pământească, a refuzat de bunăvoie.
Dumnezeu însă, îi ascultă rugăciunea şi le dă
oamenilor şi locuinţe şi îi ajută să se căsătorească.
Un asemenea caz mi-a fost relatat chiar mie, de
către o femeie. Se simţea atât de rău, încât nu ştia
unde să caute ajutor. Cineva i-a pus că trebuie să
meargă la paraclisul Fericitei Xenia. A venit la
paraclis şi a scris un acatist, în ziua aceea paraclisul
era deschis până la ora 16. A bătut la uşă şi a ieşit
preotul, care i-a zis că în ziua respectivă nu se mai
face nici o slujbă şi să vină a doua zi. Femeia plecă,
se aşeză pe o bancă şi începu să plângă - iată,
venise la Dumnezeu şi nu au lăsat-o să intre
înăuntru. Şi deodată auzi un glas de femeie: „De ce
plângi?" Ridică privirea şi văzu că în faţa ei stătea o
femeie, îmbrăcată ciudat, în vârstă. Şi acea femeie,
care nu fusese lăsată să intre în paraclis, parcă
dintr-o dată simţi simpatie pentru femeia din faţa ei
şi îi spuse foarte sincer, cu lacrimi, că ea a venit la
paraclis, la Fericita Xenia, căci i se spusese să vină
aici să dea un acatist, 1-a scris, dar nu i-au dat voie
să intre. Femeia necunoscută îi răspunse: „Hai, lasă,
nu mai plânge, îţi voi citi acum acatistul," Femeia îi
dădu acatistul şi rămase tăcută şi îngândurată,
aşteptând până când îl citi necunoscuta, iar când
ridică privirile - nu mai era nici femeia aceea ciudată
şi nici hârtia pe care scrisese acatistul.
Eu aveam la mine o xerocopie a unui desen cu
chipul Fericitei Xenia, pe care îl primisem de la
stareţul bisericii Sfântul Nicolae din Finlanda,
preotul Mihail Poliacenko. La rândul său, părintele
Mihail îl avea de la maica Elena, care i-1 dăruise
când îl vizitase. Maica Elena avea icoana Fericitei
146
Xenia chiar de la părintele loan de Kronstadt. După
tradiţie acesta este chipul Fericitei Xenia. Desenul
care îi reprezintă chipul, a fost făcut încă din timpul
vieţii ei. El se deteriorase foarte tare, şi au făcut
după el o fotografie. Această fotografie a purtat-o cu
ea maica Elena toată viaţa. După aceea i-a dat acest
desen părintelui Mihail, iar în 1998, acesta, înainte
de a muri, a transmis această fotografie următorului
preot, părintele Orest. Părintele Orest a hotărât să se
facă o xerocopie după această fotografie, şi apoi
după această xerocopie s-a făcut aici, în Petersburg,
acest portret.
Şi când i-am arătat acelei femei desenul, nu vă
pot descrie reacţia ei, ar fi trebuit să-i vedeţi faţa...
începu să strige... „De unde o aveţi?!" De atunci, m-
am întâlnit cu femeia aceasta de câteva ori - a
devenit credincioasă, merge la biserică şi vine des la
paraclis.
Sau să vă mai relatez un caz. Tot de curând
întâmplat. Un bărbat şi-a pierdut aici servieta cu
actele - când s-a întâmplat asta, oamenii îşi lăsau
aici lucrurile, acum ne-au interzis aceasta - si s-a
necăjit foarte tare. A venit din nou aici şi s-a rugat
Fericitei Xenia, pentru că acolo avea aproape toate
actele, ca Fericita Xenia să-1 ajute să le găsească.
Când ajunse a doua zi la serviciu, i-au spus: „A venit
o femeie ciudată şi a lăsat aici o servietă, nu cumva
este a ta?" Această întâmplare mi-a povestit-o chiar
el aici.
O astfel de întâmplare am păţit şi eu cu soţul
meu. Se întorcea acasă cu maşina, cu un taxi, şi
merse la magazinul de lângă casa noastră. Din
magazin a ieşit cu servieta , în care ţinea
147
documentele. A pus servieta pe bancheta din spate,
iar el s-a aşezat în faţă. Când a coborât din maşină,
servieta a rămas pe bancheta din spate a maşinii,
însuşi soţul meu a văzut când a plecat maşina cu
servietă cu tot. A venit acasă fără servietă. Nu-i
vorba că servieta era foarte scumpă, dar, ceea ce era
cel mai important, era că în acea servietă se aflau
actele, cheile de la birou, contractele. Pe scurt, soţul
meu era extrem de supărat. Atunci eu am plecat la
părintele loan din Kronstadt şi la măicuţa Fericita
Xenia. M-am rugat. Când mă întorceam acasă,
rugându-mă, eram sigură că servieta era deja acasă.
L-am întrebat pe soţul meu, după ce am ajuns
acasă: „Servieta este acasă?" El mi-a răspuns:
„Mamă, ce ai, ne amăgim degeaba, eu însumi am
văzut cum a plecat taxiul cu servieta." Dar eu nu
m-am liniştit, am început să mă rog, fără să mă
opresc. Au trecut două zile şi după două zile ne-au
sunat de la magazin, spunându-ne că servieta este
acolo şi că de două zile se tern să o deschidă ca nu
cumva să fie o bombă înăuntrul ei. Au găsit servieta
în camera de păstrare a bagajelor de mână. Pentru
noi, pentru soţul meu şi pentru mine, aceasta nu
mai este o minune pentru că ne-am obişnuit.
Fericita Xenia.ne ajută mereu."
„După moartea soţului meu am rămas aproape
singură - ne povesteşte Vera Constantinovna. îmi
era foarte greu, nu ştiam ce să fac; înainte eu mă
rugam lui Dumnezeu, dar numai aşa, întâmplător.
După :ce am rămas singură am început să merg la
Fericita Xenia. Şi am început să simt o uşurare, o
mare uşurare..Starea mea este cu totul alta decât
aceea de după moartea soţului. Viaţa mea este cu
î 48
totul alta. Dacă cineva merge la Fericita Xenia cu
sufletul curat - poate merge şi fără flori, şi fără
lumânări - să se roage, să înconjoare paraclisul,
singur va simţi cum prin pereţii lui se degajă
căldură.
În fiecare seară eu citesc acum rugăciunea:
„Sfântă şi Fericită Xenia, roagă-1 pe bunul
Dumnezeu pentru noi!" Mă străduiesc să nu mai
păcătuiesc, mă străduiesc să-i ajut pe toţi, plec de
aici cu sufletul liniştit. Dacă nu aş fi avut-o pe
Fericita Xenia, nu ştiu cum aş fi putut trăi."

"O femeie mi-a povestit - îşi aminteşte mătuşa

Nadjda - că soţului său i-au fost amputate
picioarele, în fiecare zi venea aici, se aşeza lângă
perete şi plângea rugându-se să nu-i moară soţul.
Soţul nu se ridica din pat nici să meargă la toaletă.
Un an întreg a venit aici femeia aceea, când deodată
a auzit un glas, deşi nu vedea nici un om, după cum
ne povesteşte, a auzit un glas de femeie care o
îndemna să meargă acasă, că soţul ei nu numai că
se va însănătoşi, ci va şi putea să umble puţin...
Când a ajuns acasă - soţul ei stătea pe scaun - şi
merse până la ea, pe perete... Aici auzi foarte multe
asemenea istorisiri."
„Măicuţă, dar dumneata ai trăit vreo întâmplare
din aceasta?"
„Păi, îţi închipui că, după cum sunt eu de
bolnavă, aş mai fi fost vie, la vârsta mea, dacă nu
s-ar fî făcut o minune cu mine? Cu 15 ani în urmă
am făcut un infarct foarte puternic. Patru vase de
149
sânge rupte deodată. Eram aici singură, aproape
moartă, şi fata mea m-a luat şi m-a dus în
Bielorusia. Am rămas să locuiesc acolo, împreună cu
familia fetei mele, dar curând am simţit că sunt
inutilă acolo, că trebuie să locuiesc singură. Şi
m-am întors în Petersburg. Am venit şi am început
să locuiesc singură, şi deodată am simţit dorul de a
merge la biserică. Totdeauna m-am gândit că
Dumnezeu există - mama mea era credincioasă
-dar nu ştiam unde să merg, la ce biserică, ce trebuie
să fac în biserică, cum să mă rog. şi am început să
merg la biserică. Am început să înţeleg câte puţin
slujba... Acolo, la biserică, am aflat că există o
sfântă, Fericita Xenia, care se roagă pentru oameni.
Din anul 1986 am început să vin aici, la cimitirul
Smolensk... Pe atunci biserica era în renovare, nu
permiteau nimănui să intre în paraclis, şi cu toate
acestea foarte mulţi oameni veneau aici. Am rugat-o
pe măicuţa Xenia ca să mă ajute - eram singură,
fără nici un ajutor de nicăieri. Chiar şi doctorul îmi
spusese când suferisem infarctul: „Sunteţi o femeie
curajoasă, dacă locuiţi singură, după un infarct atât
de puternic." Şi uite, aşa, am venit aici doi ani
neîntrerupt. Când s-a deschis paraclisul, în 1988,
eu am crezut cu toată sinceritatea că Fericita Xenia
este o mare rugătoare înaintea lui Dumnezeu, şi o
mare ocrotitoare a noastră. Acum am 71 de ani, dar
vin aici în fiecare zi. îmi termin treburile şi apoi merg
la paraclis la Fericita Xenia. Şi îi mulţumesc lui
Dumnezeu că mă simt bine. Doar uneori mă simt un
pic mai rău, dar asta datorită vârstei şi a vieţii pe
care am trăit-o. Am lucrat într-o secţie cu substanţe
chimice, timp de 26 de ani, cu acizi, la galvanizare,
150
într-o secţie de îmbrăcăminte sintetică şi iată, că
după o asemenea viaţă îngrozitoare, după o asemenea
boală mortală, eu încă trăiesc datorită rugăciunilor
Fericitei Xenia înaintea Domnului Dumnezeu. M-am
obişnuit atât de mult să fie cu mine tot timpul
măicuţa Xenia şi Dumnezeu, încât orice mi s-ar
întâmpla, nu mă tem, căci ştiu că Dumnezeu este cu
mine. Aşa trăiesc eu. Nu trebuie decât să-1 rugăm pe
Dumnezeu, pentru ca el să ne dea mângâiere,
smerenie şi răbdare. Ce altceva ne mai trebuie dacă
le avem pe acestea? Dumnezeu ştie ce-i trebuie
fiecăruia..."

„Am crescut în apropierea cimitirului Smolensk

şi în anii 70 ne plimbam prin cimitir - povesteşte
Nadejda, care aştepta la rând ca să ia mir. Aici, la
paraclis, nu veneam pentru că era îngrădit cu gard,
totul era împrejmuit. Vedeam, bineînţeles, că vine
multă lume aici, dar eu nu am venit. Pe atunci eram
încă tânără şi nu mă rugam. Şi iată cum m-a ajutat
Fericita Xenia.
La un moment dat, în familia mea, au apărut
neînţelegeri între mine şi soţ. Soţul începuse să se
poarte rece cu mine, vroia să plece în Nord, să-şi
părăsească familia. Am venit aici pentru prima oară
într-o seară şi am început să plâng. Nu plâng
niciodată, nici acasă, nici la biserică, dar aici
lacrimile îmi curgeau singure. Stăteam aici şi mă
simţeam stânjenită, în cele din urmă am plecat
acasă. Şi ce uimitor - din ziua acea viaţa noastră a
început să se schimbe într-un mod absolut
151
neaşteptat, radical. Soţul meu nu numai că nu a
plecat în Nord, dar şi-a cerut iertare înaintea mea,
ceea ce eu nu aşteptasem niciodată din partea lui.
Aşa de tare se schimbase şi atât de repede, parcă
dintr-o dată. De atunci, vin mereu la mormântul
Fericitei Xenia - căci sufletul meu ştie de unde îi
vine ajutorul acum."

Un mare necaz veni peste o rudă a mea, un

tânăr de 19 ani, povesteşte Iuri Vladimirovici.
Trebuia să fie judecat, iar eu am rugat-o pe Fericita
Xenia, ca să nu i se dea o pedeapsa mare, ci să i se
dea doar l an şi 9 luni de închisoare. Şi exact câţi
ani am rugat-o pe Fericita Xenia să i se dea, atât i
s-a dat la judecată, deşi ar fî putut să primească
trei-patru ani. Eu am fost jurist militar, acum sunt
pensionar, deci ştiam cât poate primi pentru ceea ce
făcuse, dar m-am rugat Fericitei Xenia ca tânărul să
primească termenul minim de închisoare. Nu am
rugat-o ca să-1 elibereze, ci am implorat-o să-i dea
termenul minim conform articolului din Codul
penal."

"Eu nu prea credeam înainte, povesteşte Vera

Petrovna. Chiar şi acum îmi este greu să cred. Toţi
râdeau de credinţa în Dumnezeu, toţi spuneau că
este o minciună. Dar este suficient să vii aici. La
Fericita Xenia, şi ea te ajută într-adevăr. Eu vin
totdeauna aici ca să mă rog pentru cei bolnavi ai
152
mei. Nora mea nu crede, pur şi simplu este oarbă,
nu vede nimic. Nu demult mi s-a îmbolnăvit
nepoţelul, atât de tare, că ne-am îngrozit. Am venit
aici, m-am rugat, iar când arn ajuns acasă el alerga
deja..."

Î n a n u l 1 9 97 fr at el e meu a ră ma s pe
neaşteptate şomer, fără nici un ban, povesteşte
Elena, dintr-o suburbie moscovită. Pe atunci eu
primeam un salariu foarte mic, părinţii erau
pensionari şi deci, fratele era nevoit să trăiască din
banii părinţilor mei. Se simţea foarte jenat şi suferea
din această cauză.
Lucrurile stăteau foarte prost şi în cazul meu
-eram în ultimul an la un institut de învăţământ, la
distanţă, şi pentru ca să fiu primită să-mi susţin
examenul de diplomă, în acest ultim an, trebuia în
mod obligatoriu să lucrez fie pe un şantier, fie într-
un birou de proiectări. Dar eu nu doream să plec din
mănăstire.
Mai existau şi alte probleme complicate în viaţa
mea personală. Dar ghinionul şi suferinţele fratelui
meu m-au marcat atât de mult, încât am uitat de
problemele mele.
În iunie 1997 s-a nimerit să vin în Petersburg şi
imediat am mers la cimitirul Smolensk, la
mormântul Fericitei Xenia. împreună cu prietena
mea din Petersburg, la care trăsesem, am mers
devreme şi pentru că paraclisul era închis, am
început să citesc acatistul Fericitei Xenia, chiar în
dreptul uşii lui. Citisem şi acasă acatistul, în mai
153
multe rânduri, dar aici, la paraclis, citirea lui
devenise ceva neobişnuit. Simţeam că Fericita Xenia
este lângă mine. Cunoscutele cuvinte ale acatistului
"izbăveşte-ne de vrăjmaşii noştri văzuţi sau
nevăzuţi" m-au emoţionat atât de tare, încât am
început să plâng. Citeam acatistul şi plângeam în
hohote, în timp ce-1 citeam. Citeam câteva cuvinte şi
plânsul mă podidea. Nici nu mă mai puteam ruga,
de plâns, nici nu mai puteam să cer nimic - stăteam
doar, şi plângeam.
Am rămas în Sankt-Petersburg o săptămână şi
am mers în fiecare zi la cimitirul din Smolensk, am
dat rugăciuni, am scris, aşa cum scriu toţi, acatiste.
Au fost zile de rugăciune neîntreruptă.
După trei zile am sunat acasă şi am aflat că i
s-a propus fratelui meu o slujbă. Dar eram atât de
încordată, starea mea sufletească era atât de
tensionată, încât nu m-am putut bucura. Când am
ajuns acasă am comparat datele şi a reieşit că
fratelui meu i s-a propus slujba chiar în ziua în care
eu plânsesem lângă uşa paraclisului. Slujba i-a fost
oferită de o rudă îndepărtată a noastră, cu care mai
înainte nu comunicaserăm, iar slujba s-a dovedit a fi
atât de neaşteptată, era atât de bună, încât nu ne
venea să credem că se poate întâmpla o asemenea
minune (acum fratele lucrează ca adjunct al
managerului firmei).
S-au aranjat lucrurile şi pentru mine - mi s-a
permis să-mi susţin examenul de diplomă, iar la
mănăstire mi-au propus un alt loc, mai convenabil.
Şi problemele personale s-au rezolvat de la sine,
parcă (acum nu vreau să vorbesc despre ele).

154
 Acum, după ce au trecut doi ani, îmi este clar
că problemele de nerezolvat, dificultăţile, din cauza
cărora căzusem în deznădejde şi care m-au supărat
atât de mult pe mine şi pe fratele meu s-au rezolvat
dintr-o dată şi într-un mod cu totul neaşteptat,
numai datorită rugăciunilor Fericitei Xenia.
Să vă mai povestesc un caz care s-a petrecut de
curând.
Xenia Kuzneţova, dirijoarea corului bisericii
noastre (i-am dat numele întreg pentru că ea însăşi
vorbeşte tuturor, cu plăcere, despre această minune)
era logodită cu un seminarist. Dar părinţii
logodnicului, şi îndeosebi tatăl acestuia, nu erau de
acord cu această căsătorie. Viitorul preot nu a putu
să-şi asculte părinţii, fireşte, şi nu a rupt logodna.
Am sfătuit-o pe Kuzneţova să se roage Fericitei
Xenia şi să-i citească acatistul în fiecare zi.
Cunoscând eu însămi puterea rugăciunilor Fericitei
Xenia, acum recomand citirea acestui acatist,
tuturor prietenilor şi cunoscuţilor mei.
„De ce să mă rog ei, ea nu este sfânta mea." Se
miră Xenia, şi atunci i-am povestit, cum ne-a ajutat
Fericita Xenia pe mine şi pe fratele meu.
La 24 ianuarie (6 februarie pe stil nou), în ziua
praznicului Fericitei Xenia, părinţii logodnicului 1-au
sunat pe acesta şi tatăl său îi spuse că binecu-
vântează această căsătorie. Kuzneţova povesti că,
după ce auzise de la mine cele spuse despre Fericita
Xenia, ea începuse să citească acatistul Fericitei
Xenia în flecare zi.

155
 „N., colegul meu de serviciu, povesteşte
Natalia, fusese mai înainte frate într-una din
mănăstiri, apoi pe neaşteptate plecă din mănăstire.
Stăteam deseori de vorbă cu el, discutam pe teme
duhovniceşti, şi vedeam că se simte foarte rău, că
nu are linişte, că se chinuie. într-o zi mi-a propus să
mă mărit cu el. Pe atunci mă pregăteam să intru la
mănăstire, şi fireşte că nu mă dădeam la nici un fel
de căsătorie. Dar starea lui sufletească, plecarea lui
subită din mănăstire, mă chinuiau şi pe mine. N. era
un om foarte bun şi înduhovnicit.
Dar la Fericita Xenia nu am mers numai
pentru aceasta, ci şi pentru că relaţiile mele cu şeful
se înrăutăţiseră, începuseră şicanele, neplăcerile, şi
mă temeam că m-ar putea concedia, iar oraşul
nostru este mic şi ar fi fost practic imposibil să-mi
găsesc alt loc de muncă.
Am plecat la Petersburg şi, după ce am coborât
din tren, am mers direct la cimitirul Smolensk. Mâ
simţeam atât de rău, eram atât de dată peste cap de
tot ceea ce mi se întâmpla - de relaţiile mele cu N. şi
de soarta lui tristă, de relaţiile cu şeful meu, că
Sankt-Petersburgul nu mă interesa, deşi iubesc
foarte mult acest oraş.
Aveam cu mine acatistul Fericitei Xenia, m-am
rugat aproape toată ziua, am dat câteva rugăciuni,
dar de liniştit nu m-am liniştit.
Îmi amintesc de faptul că atunci când am mers
la gară la întoarcere, era o vreme care era în deplină
concordanţă cu starea mea sufletească: era
umezeală, frig, o vreme neplăcută.

156
 Dar în tren am sesizat schimbarea stării mele
sufleteşti - simţeam o linişte, o încredere că totul va
fi bine.
Dimineaţa m-am trezit în tren bucuroasă.
Aveam sentimentul că este sărbătoare.
Când am ajuns la serviciu, toţi au venit la mine
să mă întrebe ce mi s-a întâmplat, căci pe faţa mea,
după cum mi-au spus ei, se citea o mare bucurie.
Şi din acea zi, într-adevăr, totul se schimbase
dintr-o dată - şi atitudinea şefului meu faţă de mine
(nu numai că încetă şicanele, ba chiar îmi mări
salariul) şi, ceea ce era cel mai important, N. După
ce i-am vorbit despre planurile mele de viitor, legate
de mănăstire, el le-a luat foarte în serios.
Curând după aceasta N. s-a reîntors la
mănăstire, nu ca frate, ci ca muncitor, dar m-am
liniştit foarte tare. La mănăstire a cunoscut o femeie,
care lucra şi ea acolo. Era singură, avea un copil şi
bineînţeles că avea mare nevoie de un soţ. Acum ei
formează o familie şi au deja copii împreună.
Niciodată nu i-am spus lui N. că m-am rugat pentru
el, dar ştiu că această familie s-a născut datorită
rugăciunilor Fericitei Xenia."

157
 În loc de postfaţă
Minunile care se săvârşesc în viaţa oamenilor
datorită rugăciunilor sfinţilor şi bineplăcuţilor lui
Dumnezeu - ale Fericitei Xenia sau ale altor sfinţi
-sunt trăite în mod cu totul personal de către fiecare
om. Le sunt date să trăiască minunile fie pentru
întărirea credinţei, fie pentru ca ei să vadă, de unde,
şi prin rugăciunile cui le-a venit ajutorul, ajutorul
plin de bucurie al lui Dumnezeu, pe care 1-au cerut.
Dacă un om, care a citit despre unele sau altele
dintre minuni, aşteptă ca şi în viaţa lui să se
manifeste exact aceleaşi minuni, el poate să o ia pe
drumul necredinţei. Poate să ajungă la înşelarea
diavolească. El se poate lăsa ispitit să caute
minunile.
Este foarte important ca omul, nădăjduind în
ajutorul lui Dumnezeu, să înţeleagă că el va veni în
mod sigur, şi să meargă pe drumul pe care ne
cheamă Dumnezeu, ne cheamă sfinţii - drumul
smereniei, al acceptării greutăţilor, al insultelor şi al
jignirilor, al bolilor, ca ceva necesar, pentru
îndreptarea vieţii sale, pentru ca să se pocăiască,
pentru ca să-şi găsească drumul spre biserică.
Dacă omul caută, pur şi simplu, minunea, el
spune: „Arătaţi-mi minunile şi eu voi crede", ceea ce,
în mod logic, nu se va întâmpla. Acest om se minte
singur. Pentru ca să înţelegem, să percepem
minunile şi pentru ca ele să se producă în viaţa
noastră, trebuie să cerem de la Dumnezeu să ne dea
158
credinţă. Credinţa este baza, şi nu minunile. Dacă
omul nu vrea să creadă, chiar şi în faţa celor mai
clare minuni, el rămâne sceptic.

Preot Alexandr Le Suiss

159
 Scrisori şi descrieri ale modului în care
Fericita Xenia i-a ajutat pe oameni,
adunate de preotul E. Rahmaninov

Scrisoarea lui A. A., lucrătoare într-un magazin al

unei firme din Sankt-Petersburg
„La începutul acestui veac, fiind încă tânără,
m-am angajat într-unul din magazinele din
Petersburg - casieră. Aici am cunoscut pe un coleg
al meu, de care apoi m-am îndrăgostit. M-am
căsătorit cu el, şi am început să lucrez cu el în acest
magazin. Soţul meu se bucura de reputaţia unui om
priceput în afaceri, care-şi cunoştea meseria şi ştia
să atragă cumpărătorii nemţi.
Un magazin din Moscova, aflând despre el, 1-a
ademenit cu un salariu dublu faţa de acela pe care îl
primea în Petersburg. Patronul nostru a încercat,
prin toate mijloacele, să nu plece, promiţându-i
chiar şi mărirea salariului, dar soţul meu nu a fost
de acord cu propunerea lui şi am plecat împreună la
Moscova. Dar Moscova nu ne-a primit cu prietenie.
Noii colegi ai soţului meu au început să-1 invidieze şi
să-i facă tot felul de neplăceri. Un an întreg am trăit
în aceste condiţii, în cele din urmă, soţul meu nu a
mai putut rezista, a lăsat serviciul şi ne-am întors la
Petersburg, sperând că fostul patron îmi va primi
soţul înapoi la magazin. Dar socotelile noastre s-au
dovedit a fi greşite. Fostul patron, supărat de
160
plecarea soţului, a refuzat să-1 reprimească la lucru.
A început căutarea unui nou loc de muncă pe la
diverse magazine. Acum soţul ar fi acceptat orice
slujbă. A căutat mult timp. Ni s-au epuizat toate
economiile, ba chiar şi îmbrăcămintea ni se uzase.
Ajunseserăm la limita sărăciei. Părea că nu există
ieşire din această cumplită situaţie. Şi deodată a
venit ajutorul tocmai de acolo, de unde părea că nu
trebuia să-1 aşteptăm, într-una din zile, stând de
vorbă cu o vecină despre situaţia grea în care ne
aflăm, aceasta m-a sfătuit să merg la cimitirul
Smolensk, la Fericita Xenia. „Mergi, măicuţă, la
Xenişca, mergi fără întârziere; ea i-a ajutat pe mulţi.
Ia-1 si pe soţul tău cu tine", ne-a spus ea. Aceste
cuvinte ale acestei femei credincioase mi-au izbit
păcătosul meu suflet, „într-adevăr, ce sunt eu, o
neroadă, până acum să nu mă gândesc la bunul
Dumnezeu? De ce nu 1-am rugat pe el să mă ajute?"
aşa mă gândeam eu. Şi în acea clipă am alergat la
soţul meu, şi am început să-i spun să mergem la
cimitirul Smolensk, ca să ne rugăm la mormântul
Fericitei Xenia, deşi soţul meu era luteran. Se spune
că înecatul se agaţă şi de un firicel de pai, aşa că
soţul a fost de acord cu propunerea mea şi am
plecat la cimitirul Smolensk, am rămas mult timp în
paraclis. M-am rugat fierbinte Fericitei Xenia, şi i-
am cerut ajutorul. Spre seară am ajuns acasă, am
pregătit ceaiul, şi ne-am aşezat la masă ca să bem
ceaiul. Deodată uşa se deschide şi intră în casă un
vânzător al unui mare magazin din Starona
Petersburgului. Vânzătorul era un cunoscut al
nostru. „Am venit la dumneata, Ivan Ivanovici, ca
să-ţi fac o propunere - spuse el, salutându-se cu
Coala 11
soţul meu. A murit vânzătorul nostru cel bătrân, în
locul său a fost numit adjunctul său, iar locul lui a
rămas liber. Salariul este excelent: dar că trebuie să
cunoşti limba germană. Te-am recomandat pe
dumneata, iar patronul a fost de acord," Ne-am
minunat amândoi de ajutorul rapid pe care Fericita
Xenia ni 1-a dat, dar deocamdată nu am spus
nimănui nimic. A doua zi, soţul meu a mers la
proprietarul magazinului, s-a înţeles cu el şi a
început serviciul. Din nou am început să trăim
fericiţi, mulţumindu-i neîncetat Fericitei Xenia
pentru ajutorul dat.
Dar fericirea noastră nu a fost de lungă durată.
Nici nu reuşisem bine să ne aranjăm, să ne
procurăm îmbrăcăminte, că soţul meu a răcit şi a
căzut la pat. A zăcut la pat două luni, şi cu toate
îngrijirile mele şi ale medicului, a murit. Boala şi
înmormântarea soţului meu m-a adus din nou la
sapă da lemn. M-am îmbolnăvit foarte tare de nervi.
Le mulţumese rudelor soţului meu, care, văzându-
mi sărăcia absolută şi lipsa de ajutor, m-au
adăpostit la ei. Aproape un an întreg am locuit cu ei.
în acest timp m-am mai pus pe picioare cu
sănătatea, dar din punct de vedere moral, mă
simţeam rău. Fiind tânără şi capabilă de muncă,
vedeam că mâncăm ultimul dumicat al bietelor mele
rude, de aceea am căutat de lucru. M-am străduit să
găsesc orice, dar toate eforturile mele au rămas fără
nici un rezultat. Atunci m-am hotărât să părăsesc
oraşul Petersburg, şi să plec la ţară, unde trăiau
nişte cunoscuţi ai mei, pe care soarta ni-i scosese în
cale pe vremea când eu şi răposatul meu soţ eram
foarte săraci. Cândva îmi spuseseră, că vara, la ţară,
162
poţi găsi de lucru la câmp şi că munca este grea, dar
măcar nu mori de foame, în ajunul plecării am mers
la mormântul Fericitei Xenia, m-am rugat şi i-am
cerut ajutorul, iar a doua zi am plecat la ţară.
întâlnirea cu prietenii mei a fost călduroasă. Le-am
vorbit despre situaţia mea grea, şi i-am rugat să-mi
găsească ceva de lucru. „S-a nimerit cum nu se
poate mai bine, măicuţă A. A. - îmi spuse cunoscuta
mea - mâine trebuie să sădim în grădina de zarzavat
ceapa, sfecla şi morcovul, o să ne ajuţi şi tu. Şi apoi
o să găsim noi şi altceva de lucru." Eram bucuroasă
că voi începe să muncesc chiar de a doua zi. Şi mă
pregăteam pentru a doua zi. Dar Dumnezeu
hotărâse altfel. Chiar a doua zi am primit o scrisoare
de la proprietarul magazinului în care lucrasem cu
soţul meu răposat, îmi propunea să-mi reiau vechiul
meu loc de muncă - casieră. Se înţelege, că am
acceptat cu bucurie propunerea şi m-am întors Ia
Petersburg. Am început din nou să trăiesc zile
senine, fericite, îmi făceam datoria foarte bine, căci
îmi cunoşteam meseria, şi zilnic îi mulţumeam
Fericitei Xenia pentru ajutorul ei minunat. Au trecut
astfel trei ani şi jumătate. Relaţiile mele cu
proprietarul care conducea firma, şi cu toţi colegii
mei erau dintre cele mai bune. Proprietarul chiar îmi
spusese că-mi va mări salariul. Dar de la o vreme,
deodată am început să observ anumite şicane pe
care mi le făcea şeful, şi un comportament grosolan.
Acelaşi lucru 1-am observat, cu timpul, şi din partea
stăpânului. Neînţelegând despre ce este vorba,
mi-am dublat străduinţele şi încercam cu toate
forţele mele să fac în aşa fel încât relaţiile mele cu
şeful să redevină din cele mai bune, aşa cum era la
163
început. Şicanele şi observaţiile nedrepte au început
să se repete la fiecare minut. Nu mai puteam să
rămân aici. Am plâns amarnic, când m-am hotărât
să părăsesc locul de muncă, ştiind cât de greu este
unei femei singure, să trăiască în Petersburg,
neavând mijloace de trai şi nici o ocupaţie. Mai
rămăsese o săptămână până la sfârşitul lunii, în
care hotarâsem să-mi părăsesc serviciul, în prima zi
de sărbătoare, după exemplul anilor trecuţi, am
mers la cimitirul Smolensk, la Fericita Xenia, am dat
o slujbă pentru pomenirea ei şi i-am cerut din tot
sufletul meu un ajutor în găsirea unui nou loc de
muncă. Şi ce credeţi? Mergând a doua zi la magazin,
deodată am observat că şeful nu numai că nu mă
mai şicanează ca până acum, ci se poartă cu mine
foarte politicos, la fel ca la început, mulţumindu-mi
pentru munca mea şi rugându-mă ca, după
terminarea programului, să rămân să discutăm.
Nedumirindu-mă despre ce ar fi putut fi vorba,
mi-am văzut de muncă. Pe la ora două, şeful s-a
apropiat din nou de mine şi mi-a făcut cunoştinţă cu
o doamnă îmbrăcată în doliu. Discutând cu noua
mea cunoştinţă, am aflat că este sora şefului, că a
rămas văduvă de curând, că nu are nici un mijloc de
trai, dar că acum, Slavă lui Dumnezeu, a primit un
loc de muncă bun, iar de mâine va începe lucrul.
După program şeful se apropie de mine şi îşi ceru
scuze pentru faptul că în ultimul timp a fost nedrept
cu mine şi că din această cauză m-am supărat foarte
tare. Mi-a spus că s-a purtat astfel pentru că dorea
ca sora lui să ocupe postul meu. Acelaşi lucru mi-a
spus a doua zi şi proprietarul magazinului, căruia

164
şeful meu îi spusese multe lucruri neadevărate
despre mine.
Ajungând în acele zile acasă, imediat începeam
să mă rog şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu şi sfintei
lui, Fericitei Xenia, pentru permanentul şi
minunatul lor ajutor dat mie. Ba, mai mult: peste
două zile am primit un colet poştal, nu se ştie de la
cine, în care erau diferite lucruri de dama: un
costum, o fustă, două fuste din mătase, pălărie şi
altele, şi o scrisoare cu următorul conţinut: „Dragă
necunoscută, te rog să primeşti lucrurile pe care ţi le-
am trimis, căci eu nu mai am nevoie de ele, iar ţie îţi
sunt foarte de folos, îţi cunosc situaţia grea şi ştiu ce
greu îi este unei văduve sărace să trăiască. O
necunoscută". Neştiind cum să procedez cu
pachetul, m-am adresat proprietarului, cerându-i
sfatul. El a citit scrisoarea şi mi-a spus: „Poartă
sănătoasă lucrurile care ţi-au fost trimise şi
mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru că există în
lume oameni buni, care nu îi uită pe săraci."
Scrisoarea a rămas la proprietar. De atunci a trecut
mult timp. Lucrez şi acum la bunul meu patron, nu
duc lipsă de nimic, sunt în cele mai bune şi mai
prieteneşti relaţii cu toţi colegii mei de muncă şi
sunt pe deplin fericită. Să dea Dumnezeu să trăiesc
aşa până la moarte. Şi pentru toate acestea trebuie
să-i mulţumesc Fericitei Xenia, pentru rugăciunile ei
şi ajutorul miraculos. Totdeauna eu o voi considera
cea mai mare Sfântă."

165
 Într-o zi, Iuliei U., care auzise multe despre
ajutorul rugăciunilor Fericitei Xenia dar care nu le
acordase o atenţie deosebită, îi căzu în mână o
cărticică despre Fericita Xenia.
A citit-o cu atenţie, iar povestirile despre
ajutorul rugăciunilor Fericitei Xenia au produs
asupra ei o impresie atât de puternică, încât s-a
hotărât ca în toate împrejurările vieţii ei să se roage
Fericitei Xenia.
Şi credinţa ei nu a rămas fără răspuns. Iată
acele situaţii în care Iulia U. vede ajutorul
indiscutabil al Fericitei Xenia.
Soţul luliei, Dimitrie, a băut câţiva ani de zile, zi
de zi. Din această cauză, în casă erau adesea
certuri, strigăte, gălăgie mare. Mult s-a rugat soţia
sa de el să renunţe la băutură şi s-a rugat fierbinte
Fericitei Xenia. În cele din urmă, soţul s-a
îmbolnăvit şi îşi pierdea adesea memoria. Dar soţia
credincioasă nu a deznădăjduit. A început să se
roage şi mai fierbinte Fericitei Xenia, şi când soţul
şi-a recăpătat cunoştinţa 1-a îndemnat şi pe el să se
roage Fericitei Xenia. Şi rugăciunea soţiei credin-
cioase a fost ascultată. Venindu-şi o dată în fire,
soţul îi spuse:
„Roagă-te, draga mea, îţi dau cuvântul că
atunci când mă voi însănătoşi, n-o să mai pun
niciodată nici măcar o picătură de vodcă în gură."
Aşa s-a şi întâmplat. Soţul s-a însănătoşit şi de
atunci, nu numai că nu a mai băut nimic, dar îi
sfătuia şi pe alţii să renunţe la băutură.
Curând, soţul ei a trebuit să-şi caute de lucru.
A căutat mult dar toate străduinţele lui au fost
zadarnice, în cele din urmă s-a hotărât să meargă în
166
oraşul vecin să-şi caute de muncă, înaintea plecării,
femeia 1-a sfătuit să meargă la biserică şi să dea o
slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia. Soţul
plecă şi nu trecură patru zile, că sosi o telegramă în
care se spunea că soţul îşi găsise de lucru. După
zece luni de la angajarea sa, Dimitrie U., se
îmbolnăvi de friguri, care îl chinuiră un an întreg.
Nici un medicament nu 1-a ajutat, îngrijorată din
cauza bolii soţului, soţia hotărî să meargă la
Petersburg, la Fericita Xenia. Aici a dat o slujbă de
pomenire, a luat nisip de la mormânt a cumpărat o
icoană şi o curea. Sosind acasă a pus nisipul într-un
săculeţ pe care 1-a cusut în perna soţului, icoana a
agăţat-o deasupra patului său, iar mijlocul i 1-a
încins cu cureaua. Chiar din prima noapte soţul s-a
simţit mai bine şi a dormit liniştit! Frigurile nu 1-au
mai supărat, iar dimineaţa s-a sculat complet
sănătos.

Iată ce ne comunică în scrisoarea sa Ivanovna

Treskina:
"Locuiesc în oraşul Nereht, în gubernia
Kostromskaia. Am doi băieţi şi amândoi lucrează
într-un birou, aflat la 40 de verste de oraş. Fiecare
are apartamentul său. în ianuarie 1909, amândoi
băieţii mei mi-au promis că vor veni să mă viziteze.
Am aşteptat mult şi foarte nerăbdătoare venirea lor,
dar ei nu mai veneau. Se apropia praznicul Fericitei
Xenia. Sufletul meu parcă presimţea o nenorocire:
nu mă gândea m decât la cum să mă ajute
Dumnezeu, ca măcar o dată să ajung şi eu la
167
mormântul Fericitei Xenia şi să mă rog! Dar neavând
această posibilitate până acum, toată ziua de
23ianuarie am fost cu ochii în lacrimi, rugându-mă
în sufletul meu încontinuu, pentru a-mi ajuta mie şi
copiilor mei. Ai casei mă întrebau de ce plâng, dar
nu le-am spus nimic, iar lacrimile îmi curgeau şi
mai tare şi tare. Aceasta s-a prelungit şi în ziua de
24 ianuarie, în cele din urmă nu am mai putut
aştepta, mi-am luat paltonul şi am plecat la biserică,
la slujba de vecernie. După vecernie 1-am rugat pe
părintele să facă o slujbă de pomenire pentru
Fericita Xenia şi în timpul slujbei am putut să plâng
în voie şi să mă rog.
Puţin mai liniştită, am plecat acasă şi abia am
reuşit să-mi scot paltonul că deodată mi-am văzut
amândoi băieţii venind. Am alergat bucuroasă ca să
îi întâmpin. Dar când au început să se dezbrace,
imediat am văzut că mâna stângă a băiatului celui
mai mic este pansată, îl întreb: „Ce ţi s-a întâmplat
de ai mâna pansată?" „Hai, mamă, nu te speria,
totul este în regulă, îţi mulţumesc, sigur te-ai rugat
astăzi pentru mine, iar rugăciunile tale m-au salvat
de la moarte. Iată ce s-a întâmplat: încă de ieri
vorbisem cu fratele meu să venim să vă vizităm,
ştiind că la voi este zi de sărbătoare, că tu o venerezi
pe Fericita Xenia. Dimineaţa trebuia să merg sa-1 iau
pe fratele meu şi împreună să venim la voi. Când am
ajuns la el, încă nu era gata de drum printre alte
lucruri, a scos din comodă şi un revolver, pe care 1-a
lăsat pe masă, iar el cu soţia sa au plecat într-o altă
cameră, ca să aranjeze lucrurile în geantă. Neavând
nimic de făcut, am luat revolverul, şi am început să-1
studiez, fiind ferm convins că este neîncărcat.
168
Studiind revolverul mă gândeam: „Cât de mic este
acest obiect şi cum poate să ucidă oamenii", şi în
timp ce gândeam astfel, am îndreptat ţeava
revolverului spre tâmplă, apoi spre inimă, trăgând
de cocoş. Deodată se auzi o împuşcătură. M-am
speriat îngrozitor, deşi nu simţeam nici o durere.
Fratele meu şi soţia sa au alergat, speriaţi, în
cameră; văd că mâna stângă este toată plină de
sânge, că în mâna dreaptă ţin revolverul şi că sunt
palid şi abia mă ţin pe picioare. Imediat m-au aşezat
pe scaun. Mi-au spălat şi mi-au legat mâna, şi au
trimis după doctor. Doctorul a constatat că glonţul
mi-a străpuns numai partea moale a mâinii stângi,
între degetul mare şi cel arătător, fără să atingă cât
de puţin oasele. Mi-a pansat mâna şi mi-a spus că
nu-i nimic grav, că peste câteva zile mâna mea va fi
complet vindecată. După ce m-a pansat, ne-am
urcat pe cal şi am venit la voi."
Ce am simţit eu în timp ce fiul meu îmi
povestea nu pot să exprim în cuvinte. Am înţeles cât
de puternică este rugăciunea mamei pentru copiii ei,
cum îi vine rugăciunea fierbinte şi cât de miloşi sunt
sfinţii lui Dumnezeu şi de săritori la aceste
rugăciuni.
Minunat este Dumnezeu şi sfinţii săi!
Eu le impun şi copiilor şi nepoţilor să respecte
memoria roabei lui Dumnezeu Xenia şi să nu o uite
atunci când sunt în situaţii dificile.

În anul 1909, în Griazoveţk, un sătuc din

gubernia Vologda, a avut loc o întâlnire la care s-au
169
discutat diferite probleme ale agriculturii. Ţăranii au
discutat mult asupra acestor probleme dar nu a
ajuns la nici o înţelegere. Părerile lor erau împărţit.
Şi cum se întâmplă adesea, încet-încet, au început
discuţii aprinse, certuri între ei, strigăte, reproşuri,
şi totul s-a terminat cu bătaie, în timpul acestei
bătăi, A. I. Krutikov 1-a lovit pe vecinul său,
Procoflev, atât de tare, încât i-a rupt mâna.
înfierbântaţi, nimeni nu a acordat incidentului
atenţie (presupunând că totul se va termina aici):
Dar a doua zi, când Krutikov a aflat că Procofiev este
bolnav şi stă la pat, că are mâna ruptă, a alergat
imediat la vecinul său şi i-a cerut iertare. S-a rugat
mult şi fierbinte de Procoflev ca să uite incidentul şi
să-i ierte păcatul cel neintenţionat. Dar Procoflev nu
a vrut să-1 asculte pe vecinul sau, "Nu pot să te iert
- te voi da în judecată", Krutikov şi-a vizitat vecinul
de mai multe ori, rugându-1 să uita această
întâmplare nefericită dar Procofiev nu a cedat
rugăminţilor vecinului său. Dimpotrivă, a scos un
certificat medico-legal şi 1-a înaintat instanţei spre
acuzare. Krutikov s-a speriat cumplit de tare. Dar
nu avea nimic de făcut. A plecat la Vologda să
consulte un avocat, şi sâ-1 sfătuiască ce să facă. Dar
nu 1-au încurajat nici avocaţii. Toţi au spus că fapta
lui nu poate fi iertată, că poate fi pasibil de şase luni
de închisoare.
Krutikov s-a întors la Vologda complet dărâmat.
Nu mai mânca, nu mai bea şi nu mai putea dormi,
între timp i s-a întâmplat un alt necaz, o mare
nenorocire: i-a ars casa şi toate rezervele sale de
lemne.

170
 Dar această nenorocire parcă 1-ar fi însufleţit pe
Krutikov. Pentru un timp el a uitat de durerea
pricinuită de proces, căci s-a apucat să-şi
construiască o altă casă. Şi cât a ţinut construirea
casei Krutikov a fost ocupat, uitând nenorocirea sa.
Dar casa a fost gat. Krutikov s-a mutat cu familia în
noua casă şi a început din nou să se gândească la
ceea ce-1 durea. Peste puţin timp a venit şi citaţia de
la judecătoria judeţului, prin care i se comunica să
se prezinte la tribunal.
Krutikov era disperat. „Eu - scrie el - am
renunţat complet şi la mâncare şi la somn. Toţi ai
mei dormeau, numai eu singur nu dormeam: ba
plângeam, ba, închinându-mă, mă rugam lui
Dumnezeu < < Doamne, facă-se voia Ta> >". într-o
seară Krucikov a ajuns acasă foarte obosit şi s-a
întors în pat imediat, dar din nou, durerile legate de
proces nu i-au dat pace sufletului şi din nou nu a
putut închide ochii. A început să se roage şi să se
închine din nou. în sfârşit, Krutikov nu s-a mai
putut stăpâni, a sărit şi s-a dus să viziteze un vecin.
Tocmai în ziua aceea se nimerise ca să vină în vizită
la acel vecin o rudă din Petersburg , care a adus
multe noutăţi. Au început să discute despre diferite
probleme, Krutikov -i-a povestit musafirei despre
necazul său.
„Ia, dragul meu, această cărticică - îi spuse
musafira - şi citeşte-o (îi dăduse o cărticică despre
Fericita Xenia); am auzit că Fericita Xenia îi ajută
mult pe cei aflaţi în necazuri, citeşte cărticica, roa-
gă-te cu credinţă, iar Dumnezeu îţi va ajuta să scapi
de necaz."

171
 Krutikov s-a apucat de citit cu mare bucurie
după ce ajunse acasă, aprinse focul şi toată noaptea
a citit. „Cărticica aceasta m-a interesat foarte mult,
scrie Krutikov. Cu cât citeam, cu atât îmi doream să
aflu mai mult despre Fericita Xenia, despre descrie-
rea situaţiilor în care Dumnezeu s-a milostivit de cei
care aveau nevoi de mila Lui, la rugăciunile Fericitei
Xenia. Totul mă impresionase atât de tare, eram atât
de uimit, încât mi se zbârlise părul şi îmi îngheţase
sângele în vine."
Krutikov a citit cartea de câteva ori, a stins
focul, şi spre dimineaţă s-a întins în pat. Dar nu
putu, din nou, să adoarmă, „Ce se va întâmpla cu
familia mea dacă mă vor închide? Este timpul să
înceapă munca la câmp, şi numai eu sunt bun de
muncă: în familia mea, ba unul este prea mic, ba
altul este prea bătrân, se va ruina familia mea !!"
Sări din nou, se îndreptă spre icoană şi începu
să se roage Fericitei Xenia, promiţând să ţină
aprinsă în permanenţă, o candelă, spre pomenirea
ei, şi să-i cinstească totdeauna memoria dacă nu va
fi trimis la închisoare.
În ziua fixată sosi judecătorul ţinutului. Se
adunaseră mulţi reclamanţi şi pârâţi. S-a făcut
prezenţa: a fost strigat şi Krutikov şi Procoflev şi
martorii lor; toţi erau prezenţi. Au început
dezbaterile. Judecătorul a avut multe procese, aşa
încât a durat mult timp. În sală era o căldură
sufocantă. Venise vremea prânzului, iar cazul lui
Krutikov nu fusese dezbătut. Atunci Krutikov,
dorind, pentru ultima oară să se împace cu
Procofîev, 1-a întrebat pe grefier: „Cazul nostru va fi
audiat curând?" „Nu, nu atât de curând, cazul
172
dumneavoastră va fi judecat ultimul" - îi răspunse
grefierul. „Atunci putem merge să bem un ceai?"
Zâmbind, parcă ghicindu-i gândul, grefierul îi privi
pe amândoi şi spuse: „Da, puteţi merge, aveţi timp
de un ceai!" Krutikov, Procofiev şi martorii au ieşit şi
au plecat la o ceainărie. Pe drum, Krutikov,
chemând-o neîncetat pe Fericita Xenia în rugăciunile
sale, 1-a rugat din nou pe Procofiev să se împace, dar
Procofiev nu a fost de acord.
Au ajuns la ceainărie, a cerut ceaiul şi 1-au
turnat în ceşti.
„Poate că aici, la ceai, ne vom împăca, se gândi
Krutikov, şi iarăşi începu să se roage în gând,
cerând ajutorul Fericitei Xenia pentru aceasta.
Au băut ceaiul, şi tocmai când Krutikov vroia
să-1 roage din nou pe Procofiev să se împace,
gardianul tribunalului veni la ei, în fugă, strigân-
du-le:
„Ce faceţi aici, nerozilor, cazul vostru se
dezbate, iar voi beţi ceai; grăbiţi-vă la tribunal."
Krutikov a alergat la tribunal ca ieşit din minţi
dar nici Procofiev, nici martorii lui nu 1-au crezut pe
gardian şi au rămas mai departe în ceainărie.
Krutikov a ajuns la judecată chiar în clipa în
care judecătorul îl striga pentru a fi judecat.
Judecătorul întrebă: „Krutikov şi Procofiev, nu vreţi
să vă împăcaţi?" „Chiar asta doresc cel mai mult,
onorată instanţă", răspunse Krutikov. „Dar dum-
neata ce spui, Procofiev?" „Nu este aici, răspunse
grefierul. A plecat cu martorii săi să bea ceai." „Ce?
Obraznicii, eu vin special aici, din oraş ca să le fie
lor mai uşor, iar ei, care au venit de la două verste,
nu au putu să aştepte să li se dezbată cazul - spuse
173
judecătorul." Apoi scrise ceva pe filele dosarului şi a
anunţat; „Cazul Procofiev contra Krutikov este
clasat." Numai ce s-a dat sentinţa, că Procofiev
veniră în sală! „Sunt aici!" - spuse el judecătorului.
„Ieşi afară, îi răspunse judecătorul - du-te să bei
ceai. Cazul dumitale a fost soluţionat deja."
Sala a izbucnit în râs la adresa lui Procofiev,
dar lui Krutikov numai de râs nu-i ardea: era uluit.
„Iată - gândi el - ce face Dumnezeu; iată cum
lucrează Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor Săi". Şi
fugi imediat acasă ca să-i facă o bucurie familiei
sale, neştiind cum să-i mulţumească Fericitei Xenia.
Krutikov a trimis această relatare despre
ajutorul miraculos al Fericitei Xenia, trimiţând şi
bani pentru uleiul din candela ce arde neîntrerupt la
mormântul Fericitei şi ne-a rugat fierbinte să facem
o slujbă de pomenire.

Un om, pe nume Ştefan, din regiunea

Kubanului, a zăcut doi ani de zile. Rudele lui 1-au
îngrijit cu multă dragoste, dar de vindecat nu s-a
vindecat.
Ivan Osipovici Andrienko, un om cinstit şi
respectat, rudă a bolnavului, auzind că Fericita
Xenia îi ajută pe toţi aceia care vin la ea cu credinţă,
i-a scris preotului cimitirul Smolensk o scrisoare,
rugându-1 fierbinte să facă o slujbă de pomenire la
mormântul Fericitei Xenia şi să pomenească în
rugăciunile sale pe bolnavul Ştefan. Se înţelege, că
rugămintea lui Andrienko a fost îndeplinită.

174
 După aceasta, la puţin timp, Andrienko îi scria
egumenului bisericii cimitirului Smolensk: „Vă
mulţumesc foarte mult pentru rugăciunile dumnea-
voastră către Dumnezeu şi către Fericita Xenia,
pentru rugăciunile ei fierbinţi către Dumnezeu:
bolnavul nostru Ştefan s-a însănătoşit, datorită
rugăciunilor dumneavoastră şi ale roabei lui
Dumnezeu Xenia. Doi ani a zăcut, dar acum este
sănătos."

„Timp de doi ani nu am avut linişte din cauza

unei probleme familiale - scria în scrisoarea sa Filip
Ivanovici Sorokin, consilier universitar, pensionat
-şi nu a fost chip să o rezolv: totdeauna se ivea câte o
piedică. Toată viaţa mea am locuit în Kiev, dar a
trebuit să merg la Sankt-Petersburg pentru câteva
zile. înaintea plecării mele, soţia mi-a spus că a
auzit de la o cunoştinţă de a ei, că Fericita Xenia, al
cărei mormânt se află în cimitirul Smolensk oferă
ajutor şi reuşită în orice fel de problemă.
La 25 aprilie, sosind în Petersburg, m-am
îndreptat spre cimitirul Smolensk, şi aici, la
paraclis, la rugăciunea mea, preotul a făcut o slujbă
de pomenire la mormântul Fericitei Xenia; în timpul
slujbei m-am rugat fierbinte, implorând ajutor. După
aceasta, a doua zi, 26 aprilie am rezolvat, în două
ore, fără nici o dificultate, problema mea, pe care
timp de doi ani nu o putusem rezolva. Totul
decursese atât de uşor ca şi cum o forţă mai presus
de fire ar fi condus totul.

175
 Pe data de 28 aprilie am mers din nou la
paraclisul Fericitei Xenia ca să mă rog şi sa-i
mulţumesc lui Dumnezeu pentru mila Lui faţă de
mine, păcătosul.
Nu mă refuzaţi, vă rog, primiţi această candelă
de argint şi 25 de ruble pentru ulei, cu rugămintea
ca uleiul să ardă continuu în candela de la
mormântul Fericitei Xenia, timp de un an.

Un locuitor al oraşului Voronej A.I.A a suferit

zece ani de o groaznică durere de cap. De
nenumărate ori a mers la medic, sperând să se
vindece, dar toate medicamentele prescrise de
doctori nu i-au ameliorat de loc durerile.
Şi în mod întâmplător, mergând în vizită la
cineva, dădu peste o cărticică în care era vorba
despre Fericita Xenia. Uluit de prezentarea atâtor
situaţii în care Fericita i-a ajutat pe cei care au
rugat-o, el 1-a rugat fierbinte pe posesorul cărţuliei,
să-i dea, dar numai dacă are, fie ulei, fie puţin nisip
de la mormântul Fericitei Xenia. Stăpâna casei nu
avea ulei, dar i-a dat cu plăcere nisip.
Bucuros, A.I. a plecat acasă, a cusut nisipul
într-o cârpă curată, şi cu credinţă profundă în
Dumnezeu şi în ajutorul Fericitei Xenia a început ca,
zilnic, începând cu data de 8 ianuarie 1912, să pună
nisipul sub perna sa. Şi, începând chiar din această
zi, durerile de cap au încetat. Au trecut apoi, două
săptămâni, timp în care durerile au încetat definitiv.
Neştiind cum să îi mulţumească lui Dumnezeu, A.I
s-a grăbit să meargă la biserica Sfântul Mitrofan din
176
Voronej, şi a dat aici o sluj bă de pomenire pe
Fericita Xenia.
La 12 februarie 1912 A.I.A a scris o scrisoare
părintelui egumen al cimitirului Smolensk, în care-şi
exprima imensa lui bucurie pentru vindecarea lui
miraculoasă şi îl rugă fierbinte să facă o slujbă de
pomenire pentru Fericită, la mormântul ei, şi să
pomenească pe mult-păcătosul Aleksei şi Alexandru
care s-a vindecat de cumplitele lui dureri de cap.

În oraşul Novorosiîsk, în anul 1911, trăia o

femeie grav bolnavă de cancer la sân. Numele ei era
Xenia. în ciuda tratamentului prescris de diverşi
medici, boala a avansat rapid. Suferinţele deveneau
tot mai mari cu fiecare zi. Nemaisperând în ajutorul
medicilor, bolnava a rugat-o pe o cunoştinţă a ai,
O.V.K, ca să-i scrie părintelui stareţ al cimitirului
Smolensk, o scrisoare şi să-l roage să facă o slujbă
de pomenire pentru Fericita Xenia, iar după slujbă
să-i trimită ulei din candela de la mormântul
Fericitei.
Între timp, boala se agravase atât de tare, încât,
după spusele medicilor, nu mai exista nici o
speranţă de vindecare. Ei au refuzat de a ajuta în
orice mod de a uşura suferinţele bolnavei. Bolnava
zăcea în pat, nemaiputând nici să vorbească, şi nici
măcar să-şi mişte o mână. Ridicându-i capul cu
pernă cu tot îi dădeau doar câteva picături de apă.
Se vedea clar că zilele îi erau numărate. A trăit
aceste cumplite suferinţe până la data de 21 iulie
când de la cimitirul Srnolenfsk a primit o scrisoare
Coala 12 î 77
prin care i se confirma că s-a făcut slujba de pomenire
pentru Fericita Xenia, şi că îi trimit ulei şi puţin
pământ de la mormântul Fericita Xenia.
Imediat O.V.K i-a dat bolnavei o sticluţă cu ulei şi
puţin pământ, iar cealaltă sticluţă a oprit-o ea, ca să-şi
vindece piciorul. Pământul i 1-a pus bolnavei sub
pernă, iar cu uleiul din sticluţă i-a uns sânul bolnav.
Spre seară a uns-o din nou. Şi, lucru de minune, toată
noaptea, bolnava a dormit uimitor de liniştită, ceea ce
nu se mai întâmplase de nu se ştie când. în dimineaţa
zilei de 23 iulie, bolnava a cerut sticluţa cu ulei, stând
în pat. Trecură încă două-trei zile şi, sub ochii tuturor
celor prezenţi, s-a produs minunea: bolnava s-a ridicat
din pat, a traversat dormitorul, o parte din hol şi s-a
oprit în faţa uşilor sufragerie, căci încă se mai simţea
slăbită. A doua zi veni în sufragerie, nemaisimţind nici
o durere la sân. Toţi aceia care o văzuseră pe Xenia că
fusese pe moarte, nu puteau înţelege de nici un fel, de
ce s-a produs cu ea asemenea schimbare, în ochii lor
ea înviase din morţi. Toate acestea ne-au fost
comunicate de către prietena Xeniei, O.V.K. Ea 1-a
rugat, în numele fostei bolnave, pe preot, să mai facă o
slujbă de pomenire şi să-i mai trimită ulei şi de
asemenea iconiţe şi cruciuliţei de la mormântul
Fericitei Xenia.

Sora medicală M.I.Sergheevna din Elabug, în

scrisoarea sa, din 5 octombrie 1912, adresată
părintelui stareţ al cimitirului Srnolensk scrie: „în
ţinutul nostru, memoria roabei lui Dumnezeu Xenia
178
este venerată de mulţi oameni, pentru că prin
rugăciunile ei mulţi suferinzi, de diferite boli, s-au
vindecat în mod miraculos. Aşa s-a întâmplat şi cu o
femeie din satul Starăie Sarali, care a fost lovită de o
paralizie foarte gravă, timp de cinci luni nu a putut
să stea în picioare. Ea a trimis o scrisoare la
cimitirul Smolensk, cu rugămintea de a se face o
slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia, şi să se
facă rugăciuni la mormântul Fericitei, pentru
vindecarea ei.
Încă înainte de a primi răspunsul de confirmare
a oficierii slujbei la mormântul Fericitei Xenia, a
simţit o ameliorare a boli, s-a ridicat în picioare, iar
acum este pe deplin vindecată.

A. Smelova, din gubernia Perm, scrie, în

scrisoarea din data de 11 ianuarie 1913: „Nu de
mult, toate rudele mele sufereau atât de mult de pe
urma diferitelor boli, că nu mai ştiam la cine Să
chem ajutor, în acest timp, absolut întâmplător, am
afişat despre mai multe cazuri de vindecare
miraculoasă, săvârşite prin rugăciunile Fericitei
Xenia, şi am hotărât ca imediat să mă adresez ei,
rugând-o să ne ajute. Am adunatceva bani, după
puterile noastre şi i-am trimis la paraclisul Fericitei
Xenia, cu rugămintea de a se face o slujbă de
pomenire pentru Fericita Xenia şi să se roage pentru
uşurarea durerilor noastre. Pentru câteva copeici pe
care reuşiserăm să le trimitem, am primit de la
Domnul nostru Dumnezeu, la rugăciunile Sfintei
Xenia, atâta milă şi atâtea binefaceri, încât nu pot fi
179
exprimate în cuvinte. Nu voi vorbi în această
scrisoare despre alţii, ci despre mine însămi. Sunt o
păcătoasă, nu ştiam să mă rog şi nu mă rugam, deşi
sufeream de o durere îngrozitoare de cap, iar sufletul
îmi era în permanenţă apăsat de o greutate, de
tristeţe. Trimiţând şi eu, împreună cu ceilalţi,
scrisoare la paraclisul Fericitei Xenia, nu m-am
gândit că voi simţi vreo uşurare a durerilor sau că
mă voi vindeca, de aceea nici nu am dat cine ştie ce
atenţie scrisorii prin care ceream ajutor. Dar,
minune dumnezeiască, curând după ce am trimis
scrisoarea, am început să observ că durerile mele de
cap devin tot mai slabe, tristeţea dispare, iar eu
devin cu totul alta, nu posomorâtă ca mai înainte, ci
plină de viaţă, în prezent sunt complet sănătoasă.
Nu mai sufăr nici de durerile de cap şi nici de
tristeţe. Cu ruşine şi cu durere în suflet, recunosc
faptul de a fi fost oarbă mai înainte, recunosc
prostia de a nu crede în Dumnezeu şi sufăr profund
pentru aceasta, îl rog fierbinte pe Dumnezeu, zi şi
noapte, să-mi ierte cumplitul meu păcat. Acum nu
numai ca eu cred tare dar sunt ferm convinsă şi ştiu
cu siguranţă, că vindecarea mea, şi cea trupească şi
cea sufletească s-a produs mulţumită rugăciunilor
fierbinţi ale celorlalţi oameni credincioşi pentru
mine, şi îndeosebi pentru rugăciunile Sfintei lui
Dumnezeu, Fericitei Xenia. Doamne, iartă-mă, sunt
o păcătoasă!"

Vera Karpova, din Belikovka, Kiev, îi scria

părintelui stareţ, la data de 20 ianuarie 1913:
180
 „Cu doi ani în urmă m-a adresat dumnea-
voastră cu rugămintea de a vă ruga la mormântul
Fericitei Xenia pentru a-1 ajuta pe bunul meu
prieten Simeon O. După cum vă scriam în acea
scrisoare, acest om, o persoană ireproşabilă şi
credincioasă, a fost dat afară din serviciu, în urma
unor aranjamente ale duşmanilor lui. El avea o
familie numeroasă, şi în afară de salariu, nu mai
avea nici un ajutor de trai. Pierderea serviciului,
sărăcia îngrozitoare şi suferinţele îl îngrozeau şi pe
el, dar şi pe familia lui. Nu exista nici o speranţă,
după cum se vedea, pentru a ieşi din această
situaţie. Dar în acest timp, întâmplător am citit în
„Pelerinul" un anunţ despre Fericita Xenia şi ne-am
hotărât să ne adresă ei, rugând-o să ne ajute,
crezând că Dumnezeu nu lasă fără răspuns bun
cererile Sfintei. Imediat v-am şi trimis o scrisoare cu
cererea sus menţionată. Imaginaţi-vă cât de mare
ne-a fost uimire când, deodată cu răspunsul
dumneavoastră, prin care ne comunicaţi că cererea
ne-a fost îndeplinită, am primit şi o altă confirmare,
aceea prin care s-a hotărât ca situaţia domnului
Simeon O să fie reanalizată. După o nouă analiză
situaţia domnului S O a luat o turnură fericită.
Domnul Simeon O. a fost pe deplin reabilitat şi i-a
oferit un loc nou, mai bun decât cel de dinainte, loc
în care lucrează şi acum. Această schimbare fericită
a situaţiei nu o putem pune decât pe seama
ajutorului Fericita Xenia, care s-a rugat pentru el."

181
 Vera I.Gabina, din Taşkent, care ne ruga să
facem o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia, ne
scria în scrisoarea sa către părintele stareţ, din 26
ianuarie 1913, că toate dorinţele inimii ei,
rugăciunile ei şi cererile pe care le-a adresat lui
Dumnezeu prin bineplăcuta lui Dumnezeu, Fericita
Xenia, s-au realizat acum într-un mod miraculos:
fiica ei, Valentina, s-a vindecat complet de boala de
care suferise. Mama ei, care paralizase, acum se
simte mult mai bine: ea umblă fără ajutorul cuiva,
vorbeşte clar şi pe faţa ei nu a mai rămas nici o
urmă a bolii de care suferise, doar că nu poate să
ţină în mâna dreaptă lucrurile, dar, cu ajutorul lui
Dumnezeu, va trece şi asta curând.
Toţi ai ei, care mai înainte se iubeau, trăiau
acum răspândiţi prin diferite locuri din Turkistan şi
aproape că nu se mai vedeau. Din această pricină,
rudele ei erau foarte mâhnite şi-1 rugau pe
Dumnezeu, prin Fericita Xenia, ca să-i adune din
nou la un loc, să fie din nou împreună.
Şi, minune, la sfârşitul anului 1912, chiar în
ajunul Naşterii Domnului, lucrurile au evoluat în
aşa fel, încât s-au adunat cu toţii în acelaşi oraş, iar
acum trăiesc cu toţii ca într-o singură familie.

182
 Minunile din zilele noastre
ale fericitei Xenia
Au trecut zeci de ani, dar la Sankt-Petersburg,
pe strada Kamskaia, numărul 24, la biserica Icoanei
Maicii Domnului din cimitirul Smolensk sosesc în
flecare zi scrisori cu cereri pentru rugăciuni la
sfintele moaşte ale Fericitei Xenia, cu relatări despre
ajutorul pe care 1-au primit de la Dumnezeu, prin
rugăciunile Fericita Xenia, atâţia oameni.
Aprilie 1975. Lidia
Perova. Oxford
„Aş vrea să vă fac cunoscut modul în care
Fericita Xenia a răspuns la cererea mea prin care o
rugam să mă ajute. Deşi m-am născut, am crescut,
am studiat, m-am măritat şi am locuit până în
octombrie 1918 în Petersburg, totuşi niciodată nu
am auzit de Fericita Xenia. După multe suferinţe
prin care am trecut noi, ne-am pomenit în S.U.A,
fiind căsătorită pentru a doua oară. Fiul meu din
prima căsătorie, care locuise cu noi în Berlin, forţat
de diferite circumstanţe, a ajuns în Argentina, şi
ne-am regăsit în anul 1950, când am putut să
corespondăm.
Când 1-am regăsit, era deja căsătorit cu o
spaniolă, şi avea un băieţel micuţ, încă de atunci am
dorit să se mute în S.U.A Dar soţia sa (catolică),
183
neştiind o altă limbă, în afară de spaniolă, a refuzat.
Ea nu a vrut să se despartă da mama sa şi de cele
două surori ale sale, mai ales după ce îşi pierduse
tatăl în timpul războiului civil din Spania. El fusese
luat de comunişti şi dus nu se ştie unde. Toate
căutările lor au fost zadarnice. Atunci mama ei a
hotărât să-şi lichideze toată averea şi să plece în
Argentina, unde aveau prieteni buni. De acolo fiica
ei îi scria fiului meu, şi în cele din urmă, fiul meu a
plecat şi el în Argentina. La început totul a mers
foarte bine. Dar deteriorarea relaţiilor familialei
acolo, în Argentina, a început foarte curând. Fiul
meu, care cunoaşte cinci limbi străine s-a angajat la
una din companiile argentiniene. El este un bun
inginer, şi-a făcut studiile în Germania, dar este un
prost om de afaceri, aşa încât, curând, au început
să-1 exploateze. A trebuit să părăsească această
companie şi să-şi înceapă o afacere. Timpul trecea, i
s-a născut al doilea copil, iar în Argentina îşi făcuse
apariţia o inflaţie galopantă. Chiar şi în Statele Unite
situaţia începuse să se înrăutăţească. Totuşi am
început să ne ajutăm fiul, pentru a-1 salva dintr-o
catastrofă financiară. Când a venit timpul să ieşim
la pensie, eu împreună cu soţul am început să ne
facem griji nu numai pentru fiul nostru ci chiar şi
pentru noi. Ne gândeam cum o să ne trăim
bătrâneţea? Atunci o prietenă a mea, care citea
multă literatură duhovnicească şi coresponda cu
multe feţe bisericeşti, m-a sfătuit să apelez la
ajutorul Fericitei Xenia, care este cunoscută pentru
mila sa, pe care o arată credincioşilor.
Aşa am şi făcut. Am dat un acatist şi m-am
rugat fierbinte pentru ajutor, chiar în biserica
184
noastră din America, continuând, în acelaşi timp, să-i
trimitem lunar fiului nostru, pachete, bani pentru nevoile
copiilor şi ale lor. Fiul meu nu mi-a scris nimic despre
planurile sale, dar anul trecut mi-a comunicat că şi-a
schimbat atelierul, că acum are un atelier într-o zonă
favorabilă afacerii sale. Cu ajutorul nostru, el a reuşit să-
şi procure maşinile de care avea nevoie, în aceste condiţii
el a putut să reducă numărul angajaţilor şi să elimine
cheltuielile. Atelierul sau s~a dovedit a fi, în cele din
urmă, o întreprindere de succes. O astfel de turnură a
situaţiei a fost pentru mine o situaţie cu totul neaşteptată.
Schimbarea s-a produs după ce am început să mă rog
Fericitei Xenia ca să mijlocească pentru noi, înaintea lui
Dumnezeu şi înaintea Preasfmtei Sale Maici. Imediat am
dat o slujbă de mulţumire lui Dumnezeu, lui lisus Hristos,
şi Stăpânei noastre. De atunci, în permanenţă, eu chem în
rugăciunile mele ajutorul Fericitei Xenia.

Elena Aleksandrovna F. 12 octombrie

1993 „Stimate părinte,
Am o mare rugăminte la dumneavoastră. Nu aţi putea
să faceţi o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia? De
ce vă rog acest lucru? Pentru că acum câteva zile, marna
era grav bolnavă. Mă temeam foarte tare pentru viaţa ei
şi nu mă puteam dezlipi de lângă patul ei, nici măcar
noaptea, când ar fi trebuit să dorm şi eu câteva clipe. Nu
cu mult timp înainte de a se îmbolnăvi mama, cineva mi-
a oferit
185
biografia şi acatistul Fericitei Xenia de Petersburg. în
această carte erau relatate multe cazuri de vindecare
a unor oameni, care s-au rugat Fericitei Xenia. Şi
m-am gândit că dacă Fericita Xenia a auzit
rugăciunile atâtor oameni de ce nu m-ar ajuta şi pe
mine? Am aprins candela lângă patul mamei şi am
început să mă rog. M-am rugat timp îndelungat, şi,
când mama s-a trezit, gemând, am întrebat-o dacă
nu se simte mai bine. Dar mi-a răspuns că nu se
simte mai bine. în orice altă împrejurare aş fi fost
disperată că rugăciunea mea nu a fost de folos. Dar
acum, în sufletul meu, eram convinsă că Fericita
Xenia mă va ajuta în mod categoric. Pentru aceasta
mă voi ruga până atunci când mamei mele îi va fi
mai bine. M-am rugat din nou, şi iată, că marna se
trezi şi spuse că îi este mai bine şi că aproape că nu
o mai doare de loc capul. Arăta pe deplin sănătoasă
şi era vioaie şi veselă. Doar că nu am plâns de
bucurie că rugăciunile au fost auzite, şi i-am promis
Xeniei că voi da o slujbă pentru ea. Nu pot să nu-mi
respect promisiunea, că în viaţă vor fi multe
momente când voi avea nevoie de ajutorul ei. Vă rog
să-mi ajutaţi în această problemă. Nu ştiu cât costă,
dar scrieţi-mi, şi eu voi trimite banii. Vă rog, nu mă
refuzaţi."

„Buna ziua,
Părinte Victor, am primit scrisoarea
dumneavoastră, în care se aflau petalele de trandafir
şi sticluţa cu ulei de la mormântul Sfintei Xenia.
186
Părinte Victor, vă scriu din spital, am suportat o
operaţie foarte grea. Scrisoarea dumneavoastră a
sosit la zece zile după operaţie. Eram încă la
reanimare. Când am citit scrisoarea, m-am rugat
Fericitei Xenia, Uleiul încă nu-1 aveam. Am pus
scrisoarea dumneavoastră, în care se aflau petalele
de trandafir, pe locul bolnav, şi pentru prima oară,
în acea noapte, durerile au cedat, şi am putut dormi
şi eu. în ziua următoare soţul meu mi-a adus nişte
cremă, şi am pus în această cremă petalele de
trandafir şi cu această cremă m-am uns pe lângă
locurile dureroase (locurile dureroase erau pansate,
şi nu era voie să fie unse) seara şi în următoarele
seri şi durerea a cedat.
Deşi nu mai aveam dureri, totuşi în abdomen
îmi introduseseră un furtun lung şi gros care mă
împiedica foarte tare şi mă necăjea, în dimineaţa
celei de a douăsprezecea zi de după operaţie, m-am
adresat doctorului, rugându-1 să-mi scoată acel
furtun din abdomen pentru că mă incomoda foarte
tare şi nu puteam umbla. Doctorul îmi răspunse că
nici nu discută despre aşa ceva, pentru că va trebui
să-1 suporte încă mult timp.
Atunci 1-am chemat în ajutor pe Sfântul
Nicolae, făcătorul de minuni, spunându-i: „Sfinte
Nicolae, dacă eşti cu adevărat făcător de minuni, fă
cu mine o minune, fă ca astăzi să-mi scoată
furtunul, din abdomen, pentru că mă incomodează şi
mă deranjează foarte tare." Şi în aceeaşi zi, a venit
sora medicală, care mă pansa, şi-mi spuse că astăzi
mă va pansa doctorul, şi că sigur îmi va scoate
furtunul, iar peste două zile voi fi transferată în
salonul comun. Da, minunea s-a făcut. Pe data de
187
16 august m-am externat. Sunt foarte slăbită încă,
totuşi am mers de curând la biserică şi m-am
împărtăşit cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Vă
mulţumesc din tot sufletul pentru rugăciuni şi
pentru scrisoare. Ea a venit la timp.
Dumnezeu să vă ocrotească, părinte Victor."

Dimitrie Petersburg, 28 de ani,

invalid, gradul I. Cita

„Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri,

Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,
miluieşte-ne pe noi!

Bună ziua, părinte Victor,

Vă scriu pentru a depune mărturie în legătură
cu o altă minune făcută de Dumnezeu la rugăciunile
Fericitei Xenia. La rugămintea mea, o cunoştinţă
care locuieşte în Petersburg, mi-a trimis adresa
bisericii, căci doream să vă vorbesc despre minunea
trăită. Locuiesc în localitatea Cita, într-o locuinţă de
stat. Anul trecu s-a hotărât ca toţi aceia care nu au
primit locuinţe respectând anumite reguli să fie
evacuaţi. O astfel de locuinţă am primit eu (o
locuinţă din care fusese evacuată o familie).
Fiind invalid, mi se repartizase această
locuinţă, pentru îmbunătăţirea condiţiilor - de -trai;
Trecu un an. Deodată apăru proprietara care locuise
înaintea mea în acest apartament. A început
procesul, care a durat mai mult de un de zile. In
această perioadă, o cunoştinţă a mea, foarte
188
milostivă, o bătrânică extrem de credincioasă,
scriitoarea Victoria Ghenadievna, a venit să mă
viziteze. M-a găsit într-o stare de totală deznădejde,
mî-a adus „Viaţa Xeniei de Petersburg" şi mi-a dat-o
să o citesc. Fireşte, că nu am citit-o imediat, ci am
pus-o pe masă, unde şi a rămas câteva săptămâni,
în cele din urmă am citit-o. Trebuie să vă spun că
auzisem dinainte de Fericita Xenia, îi citisem şi
viaţa, dar mă gândeam: „Unde este Petersburgul şi
unde este Cita, cum să ajungă rugăciunile mele
până la Xenia?" în această cărticică am citit despre
un caz în care Fericita Xenia a ajutat să fie rezolvat
un proces. Aceasta parcă m-a mai însufleţit, între
timp se apropiase termenul de judecată. Nu ştiu de
ce, dar mi-a venit în cap gândul ca să pictez o
iconiţă a preafericitei Xenia şi să o dau mamei, ca să
o aibă la ea când va merge la tribunal. Eu mă ocup
de pictură, pictez icoane, căci până să-mi paralizeze
picioarele, am terminat şcoala de artă, iar acum
ajut, pe măsura puterilor mele, la restaurarea
bisericilor, pictez icoane.
Într-o zi am pictat icoana şi am dat-o mamei,
chiar şi nesfinţită, ca să o aibă cu sine la proces.
Mama a luat-o cu multă veneraţie, a împăturit-o
într-un şerveţel, a pus-o în geantă şi a plecat, în
timpul procesului eu m-am rugat lui Dumnezeu şi
Fericitei Xenia ca să ne ajute. Minunate sunt
lucrurile Domnului şi mare este mila lui. La proces
s-a petrecut un fapt minunat, în timpul şedinţei
fosta proprietăreasă a apartamentului, răspunzând
la întrebările judecătorului, aşa de tare s-a fâstâcit,
încât singură a povestit că a cumpărat apartamentul
cu acte fictive, printr-o cunoştinţă. Chiar şi
189
judecătorul a început să râdă. Cu acestea s-a
terminat totul. Mama s-a întors acasă bucuroasă.
Am sfinţit icoana şi acum ea este tot timpul cu noi.
în fiecare zi, privind-o, îmi amintesc de ajutorul pe
care Fericita Xenia mi 1-a dat şi mă rog ei, aşa că
pentru Dumnezeu şi sfinţii Săi distantele nu sunt o
piedică.
Minunat este Dumnezeu prin Sfinţii Săi, a Lui
este slava în veci. Amin!"

26 februarie 1993
Olga Ulianova Motâciko
Polonia

Am stat în spital de pe dat de 9 ianuarie până

pe data de 24 ianuarie 1990 în oraşul Belostok,
Polonia. Doctorul Robert Flisiak mi-a făcut o
gastroscopie a stomacului şi a constatat că
rezultatul este foarte prost. Doctorul a hotărât să mă
transfere de urgenţă la un alt spital, unde existau
medici specialişti, şi unde mă puteau opera, căci
operaţia era obligatorie.
Când am auzit am început să plâng şi i-am
spus că mai întâi trebuie să trec pe acasă ca să-mi
pun la punct toate problemele şi să mă pregătesc
pentru moarte. M-am întors acasă, am mers la
biserică, m-am spovedit şi m-am împărtăşit.
O rudă a mea, Zenaida Teodorovna
Tokarevskaia mi-a dat să citesc o carte "Roaba lui
Dumnezeu, Fericita Xenia din Petersburg". Am citit
cartea şi am început să mă rog fierbinte lui
Dumnezeu, Fericitei Xenia, şi tuturor sfinţilor, ca să
190
nu mă lase pe mine, păcătoasa, singură in
nenorocirea mea.
Pe data de 12 februarie 1990 m-am reîntors la
spital.
Am fost operată pe 26 februarie 1990. Patru ore
şi jumătate a durat această operaţie. Când medicii
au început să mă trezească, auzeam totul, dar nu
puteam deschide ochii, auzeam doar un glas duios,
bărbătesc, care îmi repeta continuu: „- încă puţin,
încă puţin". Apoi parcă a pătruns ceva în mine şi am
auzit că inima a început să bată iar, iar eu am
deschis ochii. Am simţit că sufletul meu, literal-
mente, m-a părăsit şi apoi a revenit. Când 1-am
întrebat pe medic ce s-a întâmplat şi cine îmi
spunea: „încă puţin, încă puţin", nu mi-a răspuns
nimic, doar m-a privit cu uimire.
La cinci zile de la operaţie, la 2 martie, mi-a
crescut temperatura şi doctorul a constatat că totul
înăuntrul meu întrase în putrefacţie. Un miros
neplăcut se degaja, iar din tăietura operaţiei se
prelingea puroiul. Plângeam în hohote şi îl rugam pe
Dumnezeu, cerându-i, ca să mă vindece de această
grea boală. Mă gândeam că voi putrezi încet-încet,
că voi muri şi că nu mă vor băga în biserică din
cauza mirosului îngrozitor. Familia celor care sunt
grav bolnavi au un permis special, cu ajutorul
căruia poate intra oricând în spital ca să viziteze
bolnavul. Un astfel de permis avea şi familia mea, şi
de câte ori cineva din ai mei mă vizita se apropia de
patul meu. Şi iată că pe data de 5 martie - asta era
într-o zi de luni - într-o frumoasă şi însorită zi, între
orele 11-12 am adormit şi am simţit că cineva mă
mângâie pe cap. Am crezut că a venit cineva din
191
familie, dar când am deschis ochii, am văzut că
lângă mine, în aer, stă Fericita Xenia.
Toată îmbrăcămintea ei era din aur, şi
strălucea, în mâna stângă avea un toiag din aur, iar
mâna stângă, cu care mă mângâiase pe cap, şi-o
pusese pe piept şi rămase cu ea nemişcată, în
această poziţie.
Am început să plâng, în timp ce mă gândeam
„Doamne, nu sunt vrednică, eu, păcătoasa, ca să
trimiţi pe Fericita Xenia la mine".
Ea a mai rămas puţin lângă mine, fără să
vorbească, apoi a dispărut.
M-am gândit mult la ceea ce mi se întâmplase,
şi am înţeles, că Fericita Xenia m-a avertizat că nu
trebuie să mă sperii de moarte, pentru că există şi
viaţă pe după moarte. Deşi nu credeam că voi mai
trăi, dar atunci m-am gândit că, dacă Dumnezeu mă
va binecuvânta ca să mă vindec şi să mă întorc
acasă o să comand să fie pictate trei icoane ale
Fericita Xenia, exact aşa cum mi-a apărut ea. în
oraşul nostru sunt 3 biserici creştin ortodoxe şi eu
doream ca să aduc jertfă câte o icoană pentru fiecare
biserică.
În spital îmi spălau rănile purulente cu fel de fel
de medicamente, în fiecare zi, dar situaţia nu se
îmbunătăţea, şi pe data de 21 martie (într-o
miercuri) m-au operat din nou. După această
operaţie nu m-am mai putu ridica din pat. Mă
duceau cu targa. De asemenea mă hrăneau în pat;
căci eram foarte slăbită. La noi, în Polonia»
Duminica se face slujbă în spitale, în spitalul în care
eram internată slujea părintele Grigorie -Miseiuk şi
m-au dus la slujbă pentru că am dorit foarte mult
192
acest lucru. Părintele mi-a spus că a fost la Moscova
şi că s-a rugat pentru bolnavi, dar că uitase multe
nume, dar pe al meu şi pe al unei tinere, Ana, nu le
uitase şi se rugase pentru noi. Şi iată că, Slavă lui
Dumnezeu, Maicii Domnului, Fericita Xenia şi
tuturor sfinţilor, sunt în viaţă ba pot şi să umblu
puţin.
Am comandat 3 icoane al Fericita Xenia, care se
află în bisericile noastre deja.
Am visat atât de mult ca să merg la Petersburg,
şi să mă rog acolo, şi să dau o slujbă de mulţumire.
La noi, de hramul bisericii Mihail, se organizează o
tabără internaţională, a pictorilor de icoane. De
aceasta se ocupă stareţul bisericii, părintele Leontie
Tofiliuk. în tabără am cunoscut o studentă din
Petersburg, Nataşa, şi am rugat-o să-mi facă
chemare în Petersburg. Nataşa mi-a spus că mă
invită împreună cu soţul meu şi că putem sta chiar
la ea acasă. Şi, iată, că la 15 aprilie 1991, eu
împreună cu soţul şi cu Zenaida Teodorovna
Tokarevskaia am plecat la Petersburg.
Eram atât de slăbită încât nici actele nu le
puteam ţine în mână. în gară, ne-a întâmpinat
Nataşa împreună cu o prietenă a ei, şi am mers
imediat la cimitirul Smolensk, ne-am rugat în timpul
liturghiei şi la rugăciunile de la mormântul Fericitei
Xenia. Şi, iată ,că deodată, în Petersburg, am simţit
o asemenea forţă, că zburam de parcă aş fi avut
aripi. Eu, cea bolnavă îi întreceam pe însoţitorii mei
sănătoşi.
Mi se dăduse gradul unu de invaliditate, am 60
de ani, toată familia avea grija mea, iar acum eu am

Coala 13 193
grijă de toată familia, gătesc, spăl, trăiesc aşa cum
trăiesc toţi oamenii sănătoşi.
În 1992, când au fost mutate sfintele moaşte
ale Mucenicului Gavril din Vielostok, din oraşul
bielorus Grodno în oraşul polonez Bielostok, am
mers tocmai de la graniţă până la Bielostoc, ca toţi
oamenii sănătoşi.
La fiecare trei luni trebuie să mă prezint la
control la spital.
Pentru mine şi pentru familia mea, tot ceea ce
am trăit eu constituie o mare minune pe care ne-a
dat-o Dumnezeu.
Am scris toate acestea pentru ca toţi oamenii să
o cinstească pe marea martiră Fericita Xenia. Să dea
Dumnezeu ca ea să-i ajute pe toţi aceia care i se
roagă să îi ajute aşa cum m-a ajutat pe mine
vindecându-mă şi întărindu-mi credinţa în
Dumnezeu.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Fericitei Xenia
pentru tot.
Tot ceea ce am scris am scris ca pe o
spovedanie."

2 mai 1997. Moscova. Familia T. „Bună

ziua părinte Victor,
întreaga noastră familie vă transmite respectul
nostru şi mulţumirile noastre.
Am primit scrisoare dumneavoastră în care
ne-aţi trimis petalele de trandafir, pentru care-î
mulţumim lui Dumnezeu şi dumneavoastră mii de
mulţumiri.
194
 Mama noastră a stat la pat foarte grav bolnavă.
Când am primit scrisoarea am procedat aşa cum era
scris acolo şi i-am uns capul mamei imediat şi,
Slavă Domnului, datorită rugăciunilor Sfintei Xenia
s-a simţit mai bine. S-a ridicat din pat, iar acum a
reluat deja serviciul. Medicul o abandonase pentru
că era convins că nu se mai poate vindeca.
Dumnezeu să vă dea sănătate."

Koarva Ana Stepanova,

71 de ani
„Bună ziua mult stimate părinte stareţ Victor,
bună ziua, tuturor celorlalţi părinţi care slujesc la
biserica Smolensk, şi tuturor acelora care s-au rugat
pentru sănătatea mea la mormântul Fericitei Xenia.
Am primit scrisoarea dumneavoastră într-o vineri,
pe data de 15 august 1995. Fiul meu, venind de la
serviciu a deschis cutia poştală şi a găsit scrisoare
dumneavoastră atât de scumpă pentru mine, pe care
o aşteptam cu atâta nerăbdare. Cum am văzut pe
plic, Sankt-Petersburg, m-am bucurat peste măsură.
Aş fi vrut să vă sărut mânuţa pentru că v-aţi
străduit să faceţi pentru mine o faptă dumnezeiască.
Vă doresc sănătate şi mă închin înaintea
dumneavoastră. Iar acum am să vă povestesc ce am
făcut după primirea scrisorii.
Am început să-mi frec locurile bolnave (am
paralizie pe partea stângă) mâna şi piciorul cu
petalele de trandafir. Am început să simt o
ameliorare a bolii. Simţeam că mă vindec, deşi foarte
încet, în plic am primit scrisoarea şi petalele de la
195
mormântul Fericitei Xenia, care fuseseră unse cu
ulei din candela ce nu se stinge niciodată la
mormântul Fericita Xenia.
Acum mă ridic în picioare, şi ţinându-mă de
spătarul fotoliului, pot să fac câţiva paşi.
"Dumnezeu să vă dea sănătate!" - vă spun de câteva
ori pe zi şi tuturor slujitorilor care vă ajută la
oficierea slujbelor, părui U. Victor. Am fost ţintuită la
pa t 7 luni. Este adevărat că trebuie să stropesc cu
ulei sfinţit petalele dar nu am ulei. Iar petalele de
trandafir se.sfărâmă foarte repede când îmi frec cu
ele locurile bolnave, mi s-au sfărâmat aproape toate,
dar eu adun şi cele mai mici bucăţele, le păstrez, şi
le folosesc. Am rugat câteva persoane ca să-mi
aducă de la biserică ulei sfinţit, ca să stropesc cu el
bucăţelele de petale, care apoi să-mi ung cu ele
locurile dureroase.
Am promis, că atunci când voi putea merge pe
picioare am să dau să se facă o slujbă de mulţumire
către Mântuitorul nostru şi către Fericita Xenia, care
m-au ajutat să mă pun pe picioare, deşi nici acum
nu-mi vine să cred. Vă rog, părinte stareţ Victor,
faceţi rugăciuni pentru mine, către Mântuitor şi
către Fericita Xenia.
Cu mine mai stau trei fii ai mei Iurie, Vladimir
şi Leonid. Nici ei nu sunt prea sănătoşi, vă rog
pomeniţi-i şi pe ei, şi pe mine, Ana, la paraclisul
Fericitei Xenia.
Vă rog din tot sufletul rugaţi-vă pentru noi. Eu
vă pomenesc şi mă rog pentru sănătatea
dumneavoastră de câteva ori pe zi, părinte stareţ
Victor. Toată viaţa mea o să vă pomenesc pe
dumneavoastră şi pe ceilalţi slujitori ai bisericii
196
dumneavoastră. Vă mulţumesc încă o dată şi vă
urez sănătate."

Ţinutul Krasnoirsk Evgheni Nicolaevici „Vă salut fraţi

şi surori întru Hristos.

Vă rog să mă iertaţi pe mine păcătosul, căci

iarăşi vă răpesc timpul dumneavoastră preţios, dar
vă rog să mă ascultaţi cu răbdare. V-am scris o
scrisoare şi iată am primit răspuns, v-arn scris din-
tr-un loc unde nu există libertate, cu rugămintea de
a face o slujbă de pomenire către Fericita Xenia de
Petersburg, şi să vă rugaţi pentru mama mea
bolnavă, pe care au lăsat-o picioarele şi pentru
mine. Aici, în închisoare, 1-arn cunoscut pe
Dumnezeu cum am putut şi citesc literatură
duhovnicească. Aşa am citit despre Fericita Xenia,
despre vindecările ei miraculoase, despre ajutorul pe
care îl dă tuturor acelora care i-1 cer cu toată inima,
ei şi lui Dumnezeu. Şi deodată am simţit o puternică
dorinţă de a mă adresa dumneavoastră, dar nu
există în carte adresa, iar eu am scris ca şi cum aş fi
scris unchiului meu de la ţară, iar scrisoarea a
ajuns la dumneavoastră, numai Dumnezeu ştie cum
v-am scris acea scrisoare, cu ce inimă, eu am sperat
în ajutor Lui şi mi-am pus în El toate speranţele şi
nu am greşit de loc.
Scrisoarea mea a ajuns la dumneavoastră iar
dorinţa mi-a fost îndeplinită. Slavă ţie Doamne,
pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine. Aş vrea să
vă scriu în detaliu ceea ce s-a întâmplat.
197
 După ce am trimis scrisoarea, după şase zile
am primit o scrisoare de la mama de acasă (ea este
singură, căci tata a murit), în care îmi scrie că se
simte mai bine, că picioarele nu o mai dor atât de
tare şi că poate umbla şi munci. Atunci m-am gândit
că scrisoarea mea nu a ajuns la dumneavoastră, ci
că ea se simte pur şi simplu bine, iar atunci când
scrisoarea mea va ajunge iar cererea mea va fi
îndeplinită, ea se va simţi şi mai bine.
Asta am gândit atunci, dar când am primit
scrisoarea dumneavoastră, Dumnezeu mă vede, am
citit cu lacrimi şi am pus cap la cap faptele: când am
trimis. scrisoarea mamei, când a scris-o ea, şi am
constatat că ea a început să se simtă deodată mai
bine chiar din ziua în care v-am scris, rugându-vă sa
faceţi o slujbă către Fericita Xenia, cerând ajutor
pentru vindecarea mamei, într-adevăr, de ce a făcut
Dumnezeu asta, ca să ajungă scrisoarea mea la
dumneavoastră, ca fraţii şi surorile să se roage,
numai El ştie. El ştie cu ce inimă şi cu ce credinţă v-
am scris, iar credinţa mea ne-a salvat pe mama şi pe
mine. Sufletul meu s-a umplut de bucurie şi eu nu
pot să tac, să nu vă răspund, în continuare vă rog
să vă rugaţi şi pentru mine, Iată, vă scriu ca
înaintea lui Dumnezeu, tot că atunci, peste două-
trei zile de la primirea scrisorii am primit ceva ceea
ce nici să gândesc nu puteam, 1-am întrebat de mai
multe ori pe domnul care m-a chemat să-rni dea
veste. Eram pur şi simplu uluit că mi s-a împlinit o
dorinţă pe care nici în gândurile mele nu o vedeam
realizabilă. Nici să mă gândesc la acest lucru nu
puteam, iar acum dorinţa aceasta se împlinise. Vă
rugasem să faceţi rugăciuni pentru ca să mă eliberez
198
mai repede din închisoare, iar despre altele pe care
le aveam în suflet nu v-am scris, dar Domnul îmi
cunoaşte inima, ştie ce-mi trebuie şi El mi-a dat o
altă muncă mai bună, care îmi dă timp să-1 cunosc
mai bine şi să-I înalţ rugăciuni.
Am primit această nouă muncă ca pe un dar de
la Dumnezeu şi întotdeauna îmi încep munca cu
rugăciuni.
Acum sunt foarte tulburat, mă gândesc foarte
mult de ce îmi dă atâtea daruri. Mila Lui este atât de
mare, încât mintea mea nu poate înţelege , aşa cum
nu poate înţelege pentru ce am păcătuit atât de mult
înaintea Lui.
Cât sunt de păcătos şi de neputincios!
Nu merit nici măcar o privire să-Mi arunce, iar
El deodată mă covârşeşte cu daruri şi cu bucurii. Vă
rog, iubiţi fraţi şi surori, rugaţi-vă pentru mine
păcătosul, puneţi toate bisericile să se roage pentru
mine. Nu eu cer lucrul acesta ci inima mea, sufletul
meu, care doreşte ca Dumnezeu să-mi dea iertarea
de păcatele mele, să-1 curăţească prin Sfânt Sângele
Său pentru totdeauna. Şi să mă scoată din această
robie. Cât de tare îmi doresc ca El să mă ierte! Să
mă aşeze pe o temelie tare. Cum mi-aş dori ca El să-
mi dea aripi., şi de aici să zbor la măicuţa mea care
mi-a devenit atât de scumpă.
Aş zbura zi şi noapte fără sa beau, fără să
mănânc! Cât de mult îmi doresc să ies de aici să fiu
împreună cu maica mea!
Vă rog, fraţi şi surori întru Hristos, rugaţi-vă
Fericitei Xenia. Rugaţi-vă pentru vindecarea mamei
mele, Nina, şi pentru mine, păcătosul, rob al lui
Dumnezeu, Evgheni. Cât de tare îmi doresc ca
199
Dumnezeu să mă ierte. Rugaţi-vă pentru noi,
ajutaţi-ne! şi în final - cât de recunoscător ţi-aş fi
dacă mi-ai trimite puţin pământ de la mormântul
Fericitei Xenia şi puţin ulei de la candela ei. Şi te
mai rog, Doamne, să-mi dai păzitori, ca nu cumva
din neştiinţa mea să te supăr spre paguba mea.
Slavă lui Dumnezeu că acum ştiu ce-mi este de folos
şi ce nu. Şi dacă nu te superi, Doamne, te-aş mai
ruga ceva: binecuvântează-mă şi îndeplineşte-mi
cererea.
Primeşte, Doamne, darul meu pe care Ţi-1
trimit, acum. Este tot ceea ce am şi Ţi-1 dăruiesc Ţie,
Doamne, din toată inima, şi îmi pare rău că nu am
mai mult, dar Te rog primeşte tot ceea ce am.
Iertaţi-mă, vă rog, fraţi şi surori întru Hristos.

Marina Iurevna S.Ulianovsk

„Pace vouă, părinte Victor! Am o rugăminte la

dumneavoastră. .Ascultaţi-mă vă rog. în august
1993, soţul meu a dispărut de acasă şi 1-am găsit în
octombrie 1993, fusese omorât şi îngropat. Am
rămas singură cu fetiţa Daşa, fetiţa are zece ani iar
eu am 29 de ani. Apartamentul în care locuiam
aparţinea soţului şi numai el era trecut în acte. Eu
eram trecută la mama. Când a dispărut, mi s-a spus
să părăsesc locuinţa. Din totdeauna eu am mers şi
merg la biserică. La biserică am cunoscut o femeie
care lucrează acolo, şi care mi-a povestit - despre
Fericita Xenia, şi m-a sfătuit să mă rog ei, dându-mi
acatistul ca să-1 citesc. Am transcris acatistul şi am
început să-1 citesc cerând ajutor Fericitei Xenia
200
pentru mine şi pentru fetiţa mea, rugând-o să
rămânem în locuinţa noastră. Rugăciunile mele au
fost auzite. La proces mi-au lăsat locuinţa. Poate că
nu ştiu cum ar trebui să vă scriu, dar tot ce am
scris, v-am scris din suflet. Vă mulţumesc că
existaţi!"
„Vă trimit salutul meu, iubiţi fraţi şi iubite
surori, din mănăstirea Borisoglab, oraşul Dimitrov,
regiunea Moscova.
Nu mă pot opri să nu vă scriu, pentru că
bucuria de a vorbi despre ocrotitoarea noastră,
Fericita Xenia, îmi umple sufletul.
Încă eram mirean, când la televizor a fost o
emisiune despre măicuţa Xenia, m-am pregătit
imediat şi am plecat la Petersburg. Ceea ce am cerut
Ia mormântul Fericitei Xenia s-a îndeplinit imediat,
dar nu doresc să vorbesc acum despre acest lucru.
În iulie-august 1994 slujeam în localitatea
Noghinsk, regiunea Moscova, la biserica Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu. O dată a venit la
spovedanie o femeie în vârstă de 50 de ani, botezată,
creştin ortodoxă, dar care nu se spovedise niciodată
până atunci.
I se întâmplase un necaz în familie, nu pot
vorbi despre aceasta, pentru că este o taină a
Spovedaniei. Când am pus epitrahilul peste capul ei,
mă gândeam ce să-i răspund, când deodată un duh,
ca o adiere de vânt, m-a luminat - să o îndrept către
Fericita Xenia. După liturghie i-am dat acestei femei
o scurtă biografie a Fericita Xenia cu acatistul ei şi
i-am dat binecuvântarea ca să-1 citească 7 zile. Peste
o săptămână, femeia a venit Ia biserică, bucuroasă,
cu un sentiment de mare recunoştinţă, s-a apropiat
201
şi mi-a mărturisit: „Când în prima seară a zilei în
care m-am împărtăşit cu Sfintele Taine ale lui
Hristos am citit acatistul Fericita Xenia de
Petersburg, şi după ce m-am rugat, m-am întins în
pat, imediat am avut o vedenie: o femeie stătea într-
un fotoliu de răchită a cărei îmbrăcăminte era de un
alb strălucitor (avea pe cap o basma legată sub
bărbie). Ea mi-a spus: „Nu te speria, dă-mi mâna." I-
am dat mâna. Ea m-a strâns uşor de mână şi mi-a
spus din nou: „Te voi ajuta, fă ceea ce ţi s-a spus să
faci." După aceasta a dispărut.
Sufletul meu a simţit o uşurare şi o lumină care
nu poate fi exprimată în cuvinte. lertaţi-mă, părinte,
că nu am venit la dumneavoastră a doua zi, dar
v-am spus că am o întreprindere cu foc continuu.
Nu am cuvinte ca sa-mi exprim nici eu bucuria
pentru cum mijloceşte Fericita Xenia pentru oameni
înaintea Dumnezeului nostru, lisus Hristos.
Nu pot decât să adaug: Xenia, maica noastră,
roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel mai umil şi mai nevrednic slujitor şi rob al
lui Dumnezeu, ieromonah Golubev.

Liudmila Grigorievna S
Moscova
- „Eu am fost vindecată de Fericita Xenia de
Petersburg. În februarie 1994 mi-a murit soţul şi am
început să merg des la cimitirul Danilov. Curând
după aceea am auzit de Fericita măicuţă Matrona,;
care este îngropată în acest cimitir, şi la mormântul
căreia am început să merg de fiecare dată. Acolo, în
202
timp ce aşteptam să ajung la mormântul Fericitei,
am auzit de Fericita Xenia de Petersburg - am
cumpărat cărticica despre ea, am citit-o şi am simţit
că începe să se întâmple cu mine ceva de necrezut.
O forţă nevăzută mă atrăgea către Xenia. Eu am
poliartrită genetică, la piciorul drept şi de aceea
uneori, piciorul îmi este complet imobilizat,
nemaivorbind despre dureri.
Mama fusese bolnavă de.această boală încă din
timpul războiului, iar în 1956 fusese pensionată cu
gradul I de invaliditate.
Prin anii '68-70, la un mare centru medical,
au început să facă operaţii prin care să înlocuiască
articulaţia osoasă cu alta din titan, în ianuarie
1973, mama a fost operată, dar nerevenindu-şi din
amnezie, a murit a treia zi.
În anul 1979 am început să mă neliniştesc şi eu
din caua acestei foarte grave boli , şi m-am adresat
centrului medical. Mi-au făcut radiografie, şi mi-au
confirmat boala.
Până în 1994 (când mi-a murit soţul) am
încercat să uit de boală, dar după acest a început să
mă chinuie o durere surdă, şi mai ales noaptea.
Chiar atunci , Dumnezeu m-a chemat la Fericita
Xenia. Am venit la Petersburg cu trenul; noaptea am
rămas în gară, iar dimineaţa am pornit către
paraclis, ajungând aici la ora 10 şi 15 minute. Am
stat la două slujbe, am înconjurat paraclisul, m-am
rugat, i-am cerut măicuţei Xenia să mă ajute, i-a,
sărutat piatra de mormânt şi icoanele.
Noaptea m-am întors la Moscova. În tren, la
întoarcere, am simţit o durere foarte ascuţită între
partea de jos a abdomenului şi coapsă, şi m-am
203
gândit: „Niciodată nu m-a durut nimic în partea
asta. După ce am ajuns acasă am simţit că în
interiorul meu, la articulaţia piciorului drept, a
început o „activitate", că „cineva" a început „să
lucreze" ceva „acolo".
Aceasta s-a prelungit, fără dureri, aproximativ
3-4 săptămâni; apoi totul a început să se liniştească
iar durerile au încetat.
După două-trei luni, în martie 1995 (în timpul
postului) am căzut de două ori la rând pe gheaţă,
chiar pe piciorul refăcut şi mi-am făcut o vânătaie
imensă.
Am mers la mănăstirea Danilov, ca să dau
acatist Xeniei, dar preotul mi-a recomandat să citesc
eu însămi acatistul timp de o săptămână, ceea ce
am şi făcut (este adevărat că am citit două
săptămâni). Mă rog Fericitei Xenia de două ori pe zi
şi-i mulţumesc. Minunat este Dumnezeu prin sfinţii
săi!"

Mărturia roabei lui Dumnezeu I.

„Vreau să vă povestesc, cum m-a ajutat pe mine-

Fericita Xeniuşka. Să dea Domnul ca ceea ce vă
povestesc să nu vi se pară o minciună.
În anul 1994 familia mea a avut un necaz mare.
Ginerele meu, împreună cu fratele său, au furat o
maşină. A început urmărirea. Mama ginerelui m-a
avertizat: nu daţi bani ca mită, că veţi merge,
împreună cu fata, la închisoare. Suma cerută de
către cei doi nu era mare, dar nu am avut bani ca
să-i dau. A început procesul, pe noi ne-au citat în
204
calitate de martori. Ginerele, la una din şedinţe, a
afirmat că eu 1-am îndemnat să fure, iar soţia lui a
participat la furt împreună cu ei. în zadar i-am
demonstrat judecătorului că în noaptea furtului am
fost la serviciu, că fiica mea nu putea să participe la
furt pentru că în noaptea aceea ea se afla în cu totul
alt loc - pe mine m-au reţinut, iar fiicei mele i-au
luat o declaraţie că nu va părăsi domiciliul.
Urmărirea penală a durat două luni şi jumătate, în
tot acest timp eu am stat la închisoare. Din martor
m-au făcut organizatorul furtului. Pierdusem deja
orice nădejde, aşteptam acum condamnarea, care ar
fi putut să ajungă până la 12 ani de închisoare.
Soţul şi copiii mei erau la sfârşitul puterilor.
Nu ştiau ce să facă. Şi iată, că absolut întâmplător,
soţul meu s-a întâlnit cu o cunoştinţă, care este
foarte credincioasă şi care merge foarte des la
biserică. El i-a povestit necazul său. Ea 1-a
compătimit şi i-a dat o foaie de la mormântul
Fericitei Xenia, din cimitirul Smolensk. Pe foaie era
scris: „Fericită, maică, Xenia, roagă-1 pe Dumnezeu
pentru Valentina, care este închisă-" I-a dat şi o
icoană a Sfintei Fericitei Xenia, pe care o luase tot de
la mormântul ei.
La întâlnirea mea cu avocatul, acesta mi-a dat
foaia şi rugăciunea către Fericita Xenia.
„Rugăciunea, mă gândeam eu, fie, o s-o citesc, şi aşa
nu am ce să fac în cameră, dar pentru ce mi-a dat
foaia?" în orice caz, am făcut ceea ce mi s-a spus.
Am ascuns foaia, împreună cu rugăciunea, şi astfel
am mers la proces.
În timpul şedinţei procesului, soţul meu mi-a
arătat printre gratii o carte cu chipul sfintei pe
205
copertă şi mi-a spus ceva, dar nu am înţeles ce.
După aceea am aflat că în timpul pauzei procesului,
soţul a pus icoana Fericitei Xenia pe masa la care
stătea completul de judecată şi delibera şi a rugat-o
pe Fericita Xenia: „Xeniuşka Fericita, judecă tu
împreună cu Domnul Dumnezeu, dar nu judeca pe
păcătoşi." Aceste cuvinte i le spusese femeia care îi
dăduse icoana.
Chiar din prima zi a procesului s-au lămurit că
pot fi repusă în libertate. Doar ce citisem, cu o seară
înainte procesului, rugăciunea către Fericita Xenia
şi a doua zi m-au eliberat sub semnătură că nu voi
pleca din localitate.
Acasă, soţul meu mi-a povestit că în genunchi a
rugat-o pe Fericita Xeniuşka, să-mi ajute ca să mă
întorc acasă.
Şi minunea s-a săvârşit - m-au eliberat,
ridicându-mi învinuirea definitiv.
A doua situaţie în care am primit ajutorul
miraculos al Fericitei Xenia a fost în 1996. Pe atunci
lucram la o bază petrolieră, într-una din zile a venit
o comisie de control. Nu ştiu de ce mi-au găsit un
mare deficit, căci cu foarte puţin timp în urmă,
verificaseră totul şi totul fusese în ordine. Când o
colegă a aflat de problemele mele, mi-a dat un inel,
pe care îl luase da la mormântul Fericitei Xenia.
După încheierea controlului, m-au luat chiar
din timpul serviciului, cu o maşină, şi m-au dus la
miliţie. M-au eliberat, cu condiţia ca a doua zi să mă
prezint din nou la miliţie. Dimineaţa m-am
prezentat, dar nimeni nu a vrut să discute cu mine,
de parcă niciodată nu aş fi lucrat la o bază
petrolieră. Apoi m-am întâlnit cu un fost coleg de
206
clasă, care ar fi trebuit să mă plaseze la K.P.Z., în
urmărire penală, dar după aceea m-au eliberat, nu
se ştie de ce, şi au clasat cazul, nici el nu înţelegea,
de ce."

Trei scrisori din oraşul Griazi

Robul lui Dumnezeu Nicolai G.

„În ziua de 12 august 1997, la ora 10 seara, un

vecin m-a înjunghiat. Mi-a făcut două tăieturi, cu
cuţitul, în abdomen, şi două în umăr. Am reuşit să
fug până acasă cu intestinele scoase. Pe al doilea
vecin 1-a înjunghiat mortal. Soţia mea a chemat
salvarea, şi m-am dus la spital. Soţia a chemat-o pe
sora mea, şi amândouă au stat toată noaptea în
curtea spitalului, rugându-1 pe Dumnezeu să mă
salveze şi aşteptând sfârşitul operaţiei. Cunoscân-
du-mi starea sănătăţii - sunt invalid gradul II, am
probleme cu bronhiile - ele au crezut că nu voi
suporta operaţia. Operaţia s-a prelungit până la ora
cinci dimineaţa, iar după operaţie medicul a ieşit în
curte şi i-a spus soţiei mele şi surorii, că nu există
nici o speranţă, pentru că intestinele sunt făcute
praf. Cineva i-a dat surorii mele telefonul bisericii
dumneavoastră, şi ea a sunat la ora şapte
dimineaţa, a povestit totul şi a rugat să faceţi o
rugăciune către Fericita Xenia pentru -însănătoşirea
mea. Şi Dumnezeu a făcut minunea. Sunt în viaţă,
deşi medicii nu au promis nimic. Ca şi mai înainte,
sunt invalid, gradul II, din cauza îmbolnăvirilor

207
bronhiilor, dar toate rănile dobândite în urma
înjunghierii, s-au vindecat.
Îi mulţumesc Domnului Dumnezeu şi Sfintei
Fericitei Xenia."

Scrisoarea lui A.V.N

„Eu am trăit un eveniment nefericit, am fost
lovită de o maşină. Timp de doi ani nu am lucrat,
am fost trecută în grupa invalizilor. Mult timp oasele
picioarelor nu s-au sudat, iar după operaţie s-a
produs o fistulă, iar osul a început să intre în
putrefacţie. Am fost internată de câteva ori, am luat
multe feluri de medicamente, dar nimic nu m-a
ajutat. Timp de opt luni mi-au pansat piciorul. Slavă
lui Dumnezeu pentru tot.
Dumnezeu m-a luminat ca să scriu o scrisoare
stareţului bisericii Icoana Maicii Domnului din
cimitirul Smolensk, Sankt-Peters"burg, cerându-i să
se roage Fericitei Xenia pentru sănătatea mea. Am
primit răspuns, că au făcut rugăciunile şi că mi-au
trimis în plic petale de trandafir, stropite cu ulei
sfinţit. Am făcut tot ceea ce mi s-a scris - am pus
petalele în ulei şi am uns locul bolnav, făcând cruce
pe el cu petalele, chemând în ajutor pe Sfânta
Fericita Xenia. Am pus şi propolis, ulei din floarea-
soarelui şi ceară, şi am adăugat mir şi cu acest
amestec, am uns locul bolnav.
Cu fiecare zi care trecea mă simţeam tot mai
bine.
Slavă Domnului, îi mulţumesc Sfintei Fericite
Xenia pentru că m-a ajutat cu rugăciunile ei pe
208
mine, păcătoasa: oasele picioarelor s-au sudat,
fisura s-a cicatrizat, şi acum lucrez deja."

Scrisoarea Elenei L.

„Am trăit cu soţul meu 11 ani, avem două fete,

una de 10 ani, cealaltă de 4 ani.
9 ani am locuit împreună cu părinţii soţului.
Socrul meu, când bea, devine foarte mânios. Atât
timp cât a lucrat, noi am mai răbdat, dar când a
ieşit la pensie, a devenit un chin traiul în apropierea
lui.
Părinţii soţului aveau o casă nelocuită şi un
apartament. Toţi vecinii ştiau de scandalurile
noastre. Vecina mea, Zina, m-a sfătuit să dau un
acatist Fericitei Xenia. Am scris acatistul şi am cerut
din tot sufletul ajutor, m-am rugat pentru sănătatea
copiilor şi pentru înţelegere şi armonie în familie.
Acatistul i 1-am dat Zinei, iar ea 1-a trimis ia Sankt-
Petersburg. De atunci, am început să mă rog tot
timpul şi să cer ajutorul măicuţei Xenia.
Şi iată ce s-a întâmplat. După trei luni, socrii
mei s-au mutat în casă, iar apartamentul ni 1-au
lăsat nouă. De atunci totul s-a aranjat, socrii vin la
noi în vizită, iar noi avem grijă de ei.
Îi mulţumesc Fericitei Xenia pentru ajutorul dat
în clipele grele, lui Dumnezeu şi tuturor sfinţilor.
Doamne, iartă-ne şi ne ajută. Mă rog şi o chem,
permanent, în ajutor, pe măicuţa Xenia."

Coala 14 209
 Tatiana T.
Upecea, regiunea Bransk.
Iulie 1998

„Întru slava lui Dumnezeu doresc să-mi

împărtăşesc istorisirea, care constituie un adevărat
miracol pentru mine şi pentru familia mea.
În iarna anului 1997, medicii mi-au descoperit
o tumoare - care se vindeca doar prin intervenţie
chirurgicală, pentru că boala progresa foarte repede.
Dumnezeu a făcut ca, prin părinţii mei (oameni
credincioşi), să aflu despre o mare rugătoare pentru
noi, păcătoşii - Sfânta Xenia de Petersburg. Am
început să citesc zilnic acatistul Sfintei Xenia,
aşteptând concediul de odihnă, pe care 1-am luat în
iunie 1997. Atunci am putut merge la Sankt-
Petersburg şi să mă închin la mormântul Fericitei
Xenia şi la cel al Sfântului loan din Kronstadt. După
ce am dat slujbe, m-am rugat şi m-am mărturisit
Sfintei Xeniuşka, vorbindu-i de durerea mea, am
luat pământ de la mormânt şi ulei din candelă şi am
plecat la mama, în regiunea Briansk, în concediu.
Când am mers toamna la control, doctorul a
constatat că tumoarea a dispărut, iar analizele sunt
bune. Imaginaţi-vă starea mea sufletească, bucuria
mea fără margini, când am citit pe fişa medicală, pe
care fusese scris până atunci cumplitul diagnostic:
„S-a vindecat" - scris de mâna medicului.
Toate acestea s-au întâmplat numai prin mila
lui Dumnezeu, prin rugăciunile Sfintei Xenia."

210
 Ivan T,
Republica Ciuvaş
Anul 1998

„Părinte Victor! Primiţi mulţumirile mele pentru

rugăciunile pe care le-aţi făcut pentru mine. Am
bătut la uşile a 35 de întreprinderi în căutarea unui
loc de muncă, dar nu am găsit nimic. Din fericire,
mi-a căzut în mână cartea "Sfânta Fericita Xenia de
Petersburg". Am postit trei zile, m-am împărtăşit,
1-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute. Am citit
acatistul Fericitei Xenia şi rugăciunile Maicii
Domnului, în faţa icoanelor, dimineaţa devreme, cu
lumânările aprinse. Am scris o scrisoare cu
rugămintea ca să se facă o slujbă la mormântul
Fericitei Xenia. Şi am găsit de lucru chiar în
specialitatea mea. Acum lucrez, deja, de şase luni.
Slavă Domnului pentru tot."

Două scrisori din oraşul Kuzneţka

Regiunea Penzen. Anul 1996

„Locuiesc în oraşul Kuzneţka, iar nepoata mea

locuieşte în regiunea Kaluj. Tot timpul mă rog Sfintei
Xenia ca să păzească pe nepoata mea şi familia ei de
necazuri. Odată, într-o iarnă, a izbucnit un incendiu
în locuinţa nepoatei mele. Soţul ei era plecat de
acasă, uşa era încuiată. Nepoata mea citea o carte la
lumina lumânării. Avea o fetiţă de şapte luni. Auzind
nişte sunete ciudate, Xenia a mers afară şi a văzut

211
că izbucnise incendiul în podul casei din cauza
sistemului de încălzire, care nu era terminat). Xenia
şi-a smuls fata din pat şi a sărit în stradă cu ea, ca
prin minune - nu îşi aminteşte cum a descuiat uşa,
încuiată de soţul ei. S-a produs o puternică explozie,
apoi! Dumnezeu le-a păzit! Eu cred că măicuţa
Xenia, .căreia mă rog tot timpul, mi-a salvat nepoata
şi strănepoata."

Natalia N.

„Vă rog să faceţi rugăciuni la mormântul

Fericitei Xenia.
Sufletul meu este bucuros, pentru că simt că
Fericita Xenia este ocrotitoarea mea.
Doresc să vă relatez, cum am aflat despre
Fericita Xenia. Mama îmi dăduse rugăciunea
Fericitei Xenia, iar eu o citeam în fiecare seară,
înainte de culcare, într-o seară, m-am rugat, ca de
obicei, şi m-am culcat- în somn mi-a apărut un chip
de femeie, cu basma pe cap, iar sub basma părul îi
atârna în şuviţe luminoase. Mi-a spus că îmi va da
înţelepciune. M-am trezit şi nu am mai putut
adormi, mă tot gândeam cine fusese acea femeie,
înaintea acestui vis, eu nu văzusem icoana Fericitei
Xenia de Petersburg, dar pentru că totul s-a
întâmplat în ajunul praznicului Fericitei Xenia, am
ajuns la concluzia că ea fusese, în ziua praznicului
ei, la 6 februarie, am mers la biserică şi când am
văzut icoana Fericitei Xenia, am fost cutremurată
până în -adâncul sufletului, pentru că acela fusese
chipul care îmi apăruse în vis. De atunci mă
212
străduiesc să mă rog fierbinte Sfintei Fericitei Xenia
de Petersburg. De curând am cumpărat cartea
despre viaţa ei, în care sunt relatate multe cazuri de
vindecare şi de ajutor dat de către Fericita Xenia.
Am citit-o cu lacrimi şi cu speranţa că Fericita Xenia
mă va ajuta şi pe mine, mult păcătoasa roaba lui
Dumnezeu Natalia.
Am să vă vorbesc despre mine şi despre ai rnei.
Sunt căsătorită, am 36 de ani. înainte, soţul meu se
îmbăta adesea, şi de aceea ne certam des. Dar acum
eu mă rog Fericitei Xenia pentru el, iar el a renunţat
la băutură şi a început să meargă la biserică, cu
mine. Aş vrea să vă rog, părinte Victor, să vă rugaţi,
nu atât pentru soţul meu, robul lui Dumnezeu Iurie,
cât pentru părinţii mei, care suferă foarte mult,
pentru fraţii şi surorile mele. Ei sunt foarte
îndureraţi şi bolnavi. Sora mea are un copilaş bolnav
de paralizie cerebrală infantilă. Amândoi fraţii se
îmbată adesea, nevestele i-au părăsit şi locuiesc cu
părinţii, Imaginaţi-vă, cât de greu le este părinţilor
să-şi vadă copiii într-o asemenea stare.
Locuiesc departe de Petersburg şi nu am
posibilitatea să ajung la mormântul Fericitei Xenia,
ca să mă închin şi să mă rog cu lacrimi Xeniei
pentru sănătatea şi bunăstarea a lor mei.
Vă mulţumesc, anticipat, părinte Victor, Pentru
tot ceea ce faceţi pentru noi,"

213
 Valentina Egorovna N.
Regiunea Voronej

„La 19 ianuarie, 1994 (de Bobotează), m-am

îmbolnăvit foarte grav, mi-a paralizat partea stângă
şi mi-am pierdut capacitatea de a vorbi. Medicii
le-au spus a lor mei că voi mai trăi doar trei zile,
pentru că inima îmi este foarte afectată. Şi atunci,
nişte oameni buni din spital, m-au sfătuit să mă rog
Fericitei Xenia de Petersburg, mi-au dat biografia şi
acatistul ei. Lângă mine stătea o soră medicală, care
îmi citea in fiecare zi acatistul Fericitei Xenia, în
fiecare zi spunea rugăciuni către Fericita Xenia, îmi
aduceau agheazmă şi anaforă. Şi iată, că prin mila
lui Dumnezeu am început să mă mişc puţin câte
puţin - la început prin salon, apoi, ajutată de soră,
am început să ies pe coridor, iar mai pe urmă
mergeam şi singură în sala de mese. Aşa m-a pus pe
picioare. Au trecut de atunci, deja, doi ani. Sunt
pensionată cu gradul doi de invaliditate, în anul
1995, în decembrie, am mers la Petersburg şi, după
cum îi promisesem surorii medicale, am mers la
paraclisul Fericitei Xenia, care m-a ajutat atât de
mult.
Dumnezeu să va apere!"

Riazan. 1998

„Vă scrie mama unei bolnave. Fiica mea,

Svetlana, s-a îmbolnăvit. A zăcut doi ani şi a slăbit,
ajungând la 44 de kilograme. A pierdut în greutate

214
12 kilograme. Oboseşte atât de tare, încât nu poate
să meargă nici măcar până la magazin să-şi
cumpere pâine, nu are putere nici să-şi scoată
hainele de pe ea. Greaţa şi voma nu o lasă nici să
mănânce. Sub ochii mei murea fetiţa mea, rămăsese
numai piele şi os, încât îţi era groază să o priveşti.
Eu mă uitam la ea şi plângeam pe ascuns, ca să nu
mă vadă ea, şi mă tot rugam lui Dumnezeu şi îi
ceream ajutorul. Am dus-o la toţi medicii, am bătut
la toate cabinetele. I s-au făcut toate analizele şi
medicii spuneau că este sănătoasă şi că nu există
analiza mai sănătoase ca al ei. Nici un medic nu
putea înţelege în ce constă boala ei. Mi s-a făcut şi
mai frică. Fata a început să se trateze prin
psihoterapie. Cât timp a făcut psihoterapie, luând
anumite preparate, a putut să doarmă şi să
mănânce normal, ba chiar a început să ia în
greutate. Dar cum a încetat să mai ia tabletele, totul
a reînceput. A slăbit repede şi au revenit starea de
greaţă şi de vomă. Iar eu mă rugam şi iar mă rugam
Domnului şi-i ceream ajutorul, căci ştiam că nimeni
nu îmi putea ajuta fata, în afară de Dumnezeu,
Într-o zi, fata a venit de la piaţă şi mi-a spus că
a cumpărat o cărticică, „Fericita Xenia de
Petersburg". I-am răspuns că am cartea despre
canonizarea sfinţilor şi că în ea se vorbeşte şi despre
Fericita Xenia. Cartea a rămas la ea şi a început să o
citească.
Curând i s-a făcut rău, o dureau inima şi
ficatul şi nimic nu o ajuta. S-a întins în pat, ţinând
în mâini cartea despre Fericita Xenia dar buzele ei o
rugă: „Xenia! Uite, eu mor, şi am o fetiţă, trebuie să

215
o cresc, ajută-mă să mă vindec". Şi, în timp ce se
ruga, lacrimile îi curgeau.
Fiica mea mi-a spus că, într-o clipă, durerea de
ficat şi aceea de inimă, a dispărut şi din ziua ceea
nu a mai supărat-o niciodată, încet-încet, fata a
început să-şi revină.
Iar eu, în acelaşi timp cu fata, mă rugam în
felul acesta:
„Xenia, tu eşti departe de noi, în Petersburg, iar
fata mea este bolnavă în Riazan. Poate că nu ne
auzi, nici pe ea, nici pe mine. Ajută-ne, Xeniuşka!",
şi ea ne-a auzit, şi ne-a ajutat, şi a vindecat-o pe
fiica mea, şi boala a fugit.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu, şi Fericitei Xenia".

Tamara Ivanovna G.
Ţinutul Krasnodarsk

„Acum, aproximativ, 16 ani în urmă, am căzut

rău şi m-a durut genunchiul. De atunci, nu am mai
putut umbla. M-am adresat medicilor şi mi-au făcut
operaţie la articulaţia genunchiului. La început,
totul a fost bine, dar, cu trei ani în urmă, am
început să umblu tot mai greu. În mai, 1995, m-am
internat, la secţia de chirurgie, la acelaşi medic
chirurg, care mă operase în urmă cu 16 ani. Am
stat, cam o lună, în spital, şi apoi am plecat acasă,
deşi piciorul mă durea încă foarte tare, dar îmi
aminteam cât de grea a fost operaţia şi că trebuie
mai mult timp pentru vindecare. Umblam în baston
şi vroiam deja, să-mi cumpăr cârje.

216
 În luna decembrie, cineva mi-a dat la biserică, o
cărticică despre Fericita Xenia.
Ajungând acasă, am citit toată cărticica,
acatistul, rugăciunea, şi apoi am adormit.
Noaptea am avut un vis. Fericita Xenia a venit
la mine şi mi-a spus: „Arată-mi piciorul tău bolnav".
Mi-am întins piciorul bolnav pe canapea, Fericita
Xenia şi-a plimbat mâna pe genunchiul meu şi a
întrebat: „De ce nu te operezi?" I-am răspuns că îmi
este frică. Fericita Xenia s-a apropiat de mine, m-a
bătut pe umărul drept şi mi-a spus: „Nu te speria, te
voi opera eu, şi totul va fi bine". I-am răspuns că am
de rezolvat urgent anumite treburi şi că nu mă pot
opera acum. Ea îmi răspunse liniştit: „Bine, rezol-
vă-ţi toate problemele şi apoi internează-te", după
care plecă, în faţa uşii, Fericita Xenia se întoarse,
zâmbi duios, şi spuse: „Nu te teme, totul se va
rezolva, nu te răzgândi, mergi şi te operează". Şi
dispăru.
Era îmbrăcată într-o fustă verde, îmi amintesc
foarte bine culoarea ei, o încălţăminte foarte uzată,
un toiag, şi o basma simplă, cu flori rare pe margine
şi cu punctuleţe negre în centru.
M-am trezit şi am simţit că ceea ce văzusem nu
fusese un vis, ci parcă totul se petrecuse în realitate,
nu puteam să înţeleg nimic.
Încet, încet, mi-am schimbat părerea în
legătură cu operaţia, iar frica a început să dispară.
între timp, boala progresa şi m-am hotărât să mă
operez. Pe 26 februarie 1996 am fost internată, dar
nu în secţia de chirurgie, ci în cea de traumatologie.
În spital mi-am luat cu mine acatistierul, „Noul
Testament", alte cărticele şi le citeam în salon, fără
217
să mă jenez de cineva. La început, li s-a părut
tuturor celor din salon, ceva ciudat, dar apoi toţi din
salonul meu mi-au citit cărţile.
La 16 martie m-am operat. Totul a decurs
perfect, iar în perioada convalescenţei, nu am simţit
durere, totul a fost minunat. S-au minunat şi
medicii. Când m-au bandajat pentru ultima oară,
Galina Teodorovna, sora medicală, mi-a spus că într-
adevăr mi-a ajutat Dumnezeu. La vârsta mea, cu o
tensiune de 21 cu 12, cu inima bolnavă, după un
infarct, mă simţeam perfect după operaţie.
A trecut o jumătate de an de la operaţie, şi
inima mea tânjeşte după Petersburg - doresc foarte
tare să-i mulţumesc Sfintei Fericite, măicuţe, Xenia,
să cad în genunchi în faţa mormântului ei şi să mă
rog.
Nu pot aşterne pe hârtie sentimentele mele, nu
sunt scriitor, dar aş vrea totuşi să vă spun ceva din
inimă, tuturor-tuturor: să credeţi, că Dumnezeu
există, că El nu ne părăseşte, ci este cu noi prin
Sfinţii Săi."

Zinaida Timofeevna K,
Krasnoiarsk

„Vă rog să faceţi rugăciuni înaintea Sfintei

Fericite Xenia pentru sănătatea mea şi vă rog foarte
mult să-mi trimiteţi câteva picături de ulei din
candela ei. Mi-aţi trimis deja petale, stropite cu ulei
sfinţit, le-am pus într-o cremă şi le-am împărţit
tuturor bolnavilor din obştea noastră. Acum, în

218
biserica noastră, toţi sunt convinşi că Fericita Xenia
îi ajută şi i se roagă.
Eu, personal, m-am vindecat de durerile din
mână, nepoţelului meu i s-a îmbunătăţit sănătatea.
Uleiul sfinţit a ajutat-o şi pe fiica mea. în general,
ajutorul primit de toţi este foarte mare. Părinte, vă
rog, rugaţi-vă pentru noi şi trimiteţi-ne o picătură de
ulei. Dumnezeu să vă păzească".

Natalia E. Sankt-Petersburg. 5
decembrie 1998 „Bună ziua, Stimate
părinte stareţ, Victor,

Vă scriu pentru a vă relata despre ajutorul

miraculos dat mie de către Sfânta Fericită Xenia.
Sper, că Fericita Xenia mă va ierta, că fac aceasta cu
oarecare întârziere.
Am 31 de ani, dintre care 8 i-am petrecut fiind
mai mult bolnavă. M-am îmbolnăvit imediat după
căsătorie. Diagnosticul - scleroză în plăci. Nu-mi
puteam mişca picioarele şi nu puteam merge nicăieri
fără un ajutor susţinut. Sunt inclusă în a Il-a
categorie de invaliditate. Acum doi ani şi jumătate,
m-am cununat cu soţul meu (am început să merg la
biserică, abia după ce m-am îmbolnăvit). După două
săptămâni de la cununie, mi-a apărut în somn
Fericita Xenia, sub înfăţişarea unei femei simple.
Fericita Xenia m-a uns cu ulei. Abia atunci mi-am
amintit că aveam în casă ulei din candela de la
mormântul Fericitei Xenia. Am început să mă rog în
219
mod regulat cu acest ulei. Pe atunci, aşteptam un
copil, dar medicii mi-au interzis categoric naşterea,
pentru că ar fi fost periculos, căci nu mi-aş mai fi
putut mişca deloc picioarele. Dar am hotărât cu
fermitate să nasc şi am promis că, dacă voi naşte o
fetiţă, o voi boteza cu numele de Xenia.
În institutul în care am fost consultată, medicii
nu şi-au asumat nici o responsabilitate, pentru că
niciodată nu se confruntaseră cu o asemenea
situaţie, niciodată vreo femeie, care a suferit de
boala mea, nu a născut.
Cu aproximativ o lună înaintea naşterii, am
simţit că micuţul era aşezat de-a curmezişul (în
această situaţie ar fi fost necesară, în mod
obligatoriu, cezariana. Dar după ce am citit acatistul
Fericitei Xenia, copilul s-a întors în poziţia normală.
Aceasta s-a întâmplat de mai multe ori până la
naştere.
În ianuarie 1997 mi s-a născut o fetiţă,
Xenicika. Naşterea a decurs în condiţii bune. în
curând va împlini un an şi zece luni. Când avea
două luni, am botezat-o şi o împărtăşim în mod
regulat. Situaţia sănătăţii mele, practic, nu s-a
schimbat.
Minunat este Dumnezeu prin Sfinţii Săi, a Lui
este slava, în veci, Amin!"

Lidia Mihailovna K. 4
februarie 1999

„Suntem o familie de militari şi am venit în

Sankt-Petersburg, din Lituania. De-a lungul a trei
220
ani, pur şi simplu, ne-au urmărit nenorocirile şi
neajunsurile. Fiica mea a născut la institut; medicii
au salvat-o şi pe fiica mea şi nepoţelul. Trei ani
organele abilitate nu au vrut să-mi acorde mutaţia
definitivă, ci doar şedere temporară, pe o perioadă de
un an. După jumătate de an trebuia să bat pe la
toate uşile, să adun ştampile. Dintr-un an, aveam
linişte cel mult jumătate de an.
Din căminul în care am fost cazaţi, ne-au mutat
în altă parte. Nepoţii şi fiica mea se îmbolnăveau în
permanenţă. Eram disperată.
Cineva mi-a dat o carte despre Fericita Xenia de
Petersburg. Seara am început să o citesc, apoi am
aprins lumânarea şi am citit acatistul Fericitei.
După ce lumânarea a ars toată, am mers în
bucătăria comună. M-am întors peste douăzeci de
minute şi am făcut patul. Sufletul îmi era foarte
greu. Stăteam în genunchi înaintea măicuţei Xenia,
cu capul plecat spre podea şi mă rugam: „Măicuţă,
Xenia, ajută-ne. Ridic capul şi văd pe farfurioara
pe care fusese pusă lumânarea, care arsese,- foc.
De frică, mi s-a ridicat părul în cap. Apoi m-am mai
liniştit, căci m-am uitat şi am văzut că ardea ceara,
care se scursese de pe lumânare.
A doua zi am mers la paraclis, la cimitirul
Smolensk, m-am rugat şi, începând cu această zi,
am început să mergem cu toţii la măicuţa Xenia.
A sosit vremea să mă prezint pentru viza de
şedere şi mi-au făcut viză de şedere permanentă,
fără nici o problemă, ba chiar s-au mirat pentru ce
nu m-au înregistrat de la început în acte, cu mutaţie
în Petersburg. Nepoţii au început să nu se mai
îmbolnăvească. Nepoţelul meu în vârstă de cinci ani,
221
a început să citească excelent. Fiica mea a urmat
cursurile Academiei Tehnice Forestiere, şi a
terminat, deja, anul cinci.
Pensia nu o primim în mod regulat, există zi în
care nu avem nici un ban, dar pe neaşteptate ne
vine ajutor de undeva. Dar lucrul cel mai important
este acela că ne-am mutat din căminul în care
locuiam printre alcoolici, într-un apartament cu
două camere. Totul pare a fi luat din colecţia
„Incredibil, dar adevărat".
Suntem ferm convinşi că numai datorită
rugăciunilor măicuţei Xenia, Domnul Dumnezeu mi-
a dăruit o asemenea milă.
Suntem extrem de recunoscători măicuţei
Xenia. Cu ajutorul ei, sărăcia şi nefericirea ne-au
părăsit. Ne rugăm ei permanent."

Claudia S. Regiunea Orenburg. 17

februarie 1999

„Vreau să vă scriu despre modul în care Fericita

Xenia ne-a ajutat în necazul nostru.
Ginerele meu, Constantin, a fost arestat în
decembrie 1998, în ziua în care împlinea 26 de
ani. L-au ridicat chiar de la locul de muncă, prin
nişte minciuni. L-au acuzat de crimă. Deşi nu era
vinovat, la miliţie 1-au obligat să recunoască o crimă,
pe care nu o comisese. Mi-a spus că 1-au bătut
foarte tare. Am angajat un avocat, dar acest lucru l-
au ascuns lui Constantin şi 1-au purtat dintr-un
raion în altul. Am scris plângeri, dar parcă toate s-
au lovit de un zid surd. Era îngrozitor, pentru că
222
acolo sau 1-ar fi omorât, sau 1-ar fi mutilat. Fetele
lui, adică nepoatele mele, se rugau tot timpul. M-am
rugat şi eu şi mama lui Kostin s-a rugat pentru el.
Era un băiat bun, modest, harnic. Era credincios.
S-a cununat cu fata mea, iar copiii lor au fost
botezaţi. Fetiţele sunt inteligente, frumoase şi îşi
iubesc tatăl foarte mult, sufereau pentru el ca nişte
oameni maturi. Şi s-au rugat tot timpul pentru tatăl
lor.
Şi, iată, că Dumnezeu ne-a trimis o cărticică
despre Fericita Xenia de Petersburg. Când am citit-o,
imediat am crezut că această carte ne va ajuta.
V-am scris, atunci, o scrisoare, fără măcar să fi ştiut
adresa paraclisului, sau dacă aveţi preoţi care
slujesc acolo. Curând după aceasta, am primit
scrisoarea dumneavoastră, în care erau petalele de
trandafir înmuiate în ulei din candela care arde
continuu la mormântul Fericitei Xenia.
Am dat această broşură fiicei, ca să o citească.
A citit-o şi a început să se roage, cu cuvintele ei,
Fericitei Xenia, căci pe atunci nu ştia nici de
rugăciunea, nici de acatistul Fericitei Xenia. Se rugă
cu toată inima, cu lacrimi. S-a rugat mult, iar la
sfârşit, a implorat-o: „Sfântă Xenia, dacă m-ai auzit,
atunci vino la mine în vis."
Şi imaginaţi-vă: în aceeaşi noapte a văzut ca
prin ceaţă, undeva departe, o bătrânică, înaltă,
slabă, cu o basma pe cap şi cu o baghetă în mână.
Aceasta se întâmpla pe data de 19 ianuarie
1999, în ziua de Bobotează, în ziua următoare, am
dat o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia, în
biserica noastră, şi preoţii au făcut rugăciunile.

223
 Şi iată că la 29 ianuarie 1999 i-au dat drumul
acasă lui Constantin al nostru. Deşi urmărirea
penală nu se încheiase, totuşi 1-au eliberat, luându-i
semnătură că nu va părăsi domiciliul. Imediat am
plecat la biserică, împreună cu fata mea, ne-am
spovedit, ne-am împărtăşit, şi am dat o slujbă de
pomenire pentru praznicul Fericite Xenia, care este
pe data de 6 februarie. Dar la slujbă a fost doar
Constantin, iar fiica mea, Ala, nu a putut merge
-din cauza tensiunii nervoase în care a trăit, a căzut
la pat. Iată că este a treia săptămână de când este
bolnavă. Nădăjduim ca Dumnezeu să-i ajute şi fiicei
mele, la rugăciunile Fericitei Xenia."

4 februarie 1999
„Bună ziua, preastimate părinte Victor,

Am citit cartea despre Fericita Xenia de

Petersburg, în care este vorba şi de dumneavoastră.
Şi eu, ca şi ceilalţi oameni, doresc să vă rog să mă
ajutaţi. Problema constă în aceea că mama mea este
creştină, iar tata este musulman, cecen. Mai am doi
fraţi şi toţi am fost botezaţi, fără ştirea tatălui
nostru. Şi la biserică mergeam pe furiş, să nu ştie
tata. În acest an, tata ne-a spus că, după terminarea
anului şcolar, ne trimite în Cecenia, la părinţii lui,
ca să ne formeze ca musulmani. Noi, bineînţeles, că
nu vrem şi nici mama, dar el nu vrea să audă nimic.
Eu citesc de 10 zile, deja, acatistul Sfintei Fericitei
Xenia şi o rog să ne ajute, căci nu am de la cine să
aştept ajutor, iată pentru ce vă rog, părinte, faceţi
rugăciuni în paraclisul Fericitei Xenia pentru mama,
224
fraţii mei şi pentru mine. Rugaţi-o pe Fericita Xenia,
în numele meu, să ne ajute, iar eu am să continui să
citesc acatistul."

18 februarie 1999

„Stimate părinte! Iertaţi-mă că nu vă cunosc

numele, dar aceasta nu mă împiedică să vă
mulţumesc pentru minunea, care s-a făcut, datorită
rugăciunilor dumneavoastră fierbinţi, pentru mine,
prin ajutorul maicii Xenia. V-am scris în noiembrie
1997. La vârsta de 26 de ani eram nemăritată, şi nu
exista nici o perspectivă de căsătorie. Am încercat
mai multe posibilităţi de a cunoaşte un băiat, dar
intervenea, când una, când alta, şi nu mă puteam
întâlni cu ei.
Şi, deodată, pur şi simplu, după o jumătate de
lună, am- visat propria nuntă cu un aviator, în seara
aceleiaşi zile a sunat un necunoscut. Era un aviator
militar, şi am înţeles că măicuţa Xenia mi-1
trimisese, căci el era pentru mine. Dacă nu v-aţi fi
rugat dumneavoastră, părinte, şi nu aţi fi cerut
ajutorul măicuţei Xeniuşka pentru rezolvarea
problemei mele, nu s-ar fi împlinit dorinţa mea
sfântă de a deveni soţie şi mamă. Ne-am cunoscut în
ianuarie 1998 şi ne-am căsătorit la 8 mai 1998. Tot
în această zi ne-am şi cununat. Sunt foarte fericită,
sunt în a opta lună de sarcină şi vom avea o fetiţă.
Fetiţa mea va şti, în mod obligatoriu, când va creşte,
cum i-a fost dat să vină pe lume şi cui va fi
recunoscătoare mereu, mama sa cea păcătoasă,
pentru ajutorul primit."
Coala 15
225
 Regiunea Perm. Alevtina M. l
aprilie 1999

„Hristos a înviat! Bună ziua, părinte Victor. Vă

scrie păcătoasa Alevtina. Doream să vă comunic
faptul ca nepoţica mea, Xenia, se simte mai bine
după rugăciunea din paraclisul Sfintei Fericitei
Xenia. Petala de trandafir, pe care mi-aţi trimis-o,
am pus-o într-o sticluţă cu ulei şi cu acest ulei
sfinţit am uns fruntea şi abdomenul bolnav. al
nepoţelei mele. Vă mulţumesc în numele nepoţelei
mele. Şi vă rog să vă rugaţi pentru nepoţica mea,
Xenia, care are 8 ani, ca să crească sănătoasă nu
numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Vă mulţumesc
încă o dată".

Aici, la mormăntul Fericitei Xenia, se vede clar că,

într-adevăr, ea este sfânta iubită a poporului. De
aproape mai mult de 200 de ani, aici vin oameni nu
numai din Sankt-Petersburg, nu numai din toată
Rusia, ci şi din lumea întreagă. Aici se roagă pentru
un loc de muncă, pentru copii, pentru locuinţe. Se
roagă pentru cei mari şi pentru cei mici, pentru
oameni importanţi şi pentru oameni simpli.
Oamenii vin la Fericită ca să se roage să fie
izbăviţi din cine ştie ce durere sau nenorocire. La
paraclis, vin oameni suferinzi, neputincioşi, nevoiaşi
- toţi se roagă Sfintei Fericitei Xenia să mijlocească
pentru ei înaintea lui Dumnezeu. Lucrul cel mai

226
uimitor este acela că, cerinţele care par a fi cele mai
umile, mai neînsemnate înaintea lui Dumnezeu,
acelea găsesc ecou. Aceasta demonstrează că
Dumnezeu este acelaşi în relaţiile cu oamenii,
pentru că înaintea lui Dumnezeu orice om, cu toate
trebuinţele lui, mari sau mici, este o personalitate,
care este demnă de atenţia lui Dumnezeu şi, mai
ales, de ocrotirea Sfinţilor. Câtă durere nu s-a
adunat aici, câte lacrimi fierbinţi nu au curs şi câte
rugăciuni fierbinţi nu s-au înălţat aici. Dar şi câte
ţ_J T » *

lacrimi nu s-au transformat în zâmbet, câţi oameni

nu au plecat de aici liniştiţi şi mângâiaţi.
Nu de puţine ori credincioşii stau afară, adesea
în genunchi şi roagă fierbinte pe Fericita Xenia ca
să-i ajute în rezolvarea problemelor lor. Unii pleacă
de la paraclis cu rugăciunea pe buze şi în inimă:
„... Tu, nădejdea noastră, care degrabă ne auzi
pe noi şi ne izbăveşti, ţie îţi mulţumim şi împreună
cu tine slăvim şi pe Tatăl, pe fiul şi pe Sfântul Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!"

227
 Acatistul Sfintei Xenia
de Sankt Petersburg
(pomenirea la 11 ianuarie şi 29 august)

După obişnuitul început:

Condac l

Ţie celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu şi

nebunei pentru Hristos, sfântă şi fericită maică
Xenia, care ai ales nevoinţa răbdării şi relei pătimiri,
cântare de laudă îţi aducem toţi cei ce cinstim sfântă
pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmaşii cei văzuţi
şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie: Bucură-te sfântă
Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru
sufletele noastre.

Icos l
Vieţii îngereşti ai râvnit maică fericită, căci
după moartea soţului tău ai lepădat frumuseţea
lumii acesteia şi toate cele din ea: pofta ochilor,
pofta trupului şi trufia vieţii, dobândind nebunia cea
pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi
smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viaţa ta
sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu
numele celui adormit te-ai numit;

228
 Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai
început-o luând numele soţului tău Andrei;
Bucură-te, căci numindu-te cu nume
bărbătesc neputinţa femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuţia ta ai împărţit-o
oamenilor buni şi săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia
cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învăţat să
lepădăm cugetarea cea deşartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor
ce aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac2
Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat
toată odihna şi bogăţia lumească, rudeniile tale cele
după trup te-au crezut ieşită din minţii; dar
locuitorii cetăţii lui Petru văzând neagonisirea şi
sărăcia ta cea de bună voie au cântat lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icos 2
Înţelepciunea cea dată ţie de Dumnezeu ai
ascuns-o, Sfântă Xenia sub nebunia cea părută, în
deşertăciunea marelui oraş vieţuind ca o locuitoare
a pustiei şi înălţând neîncetate rugăciuni lui
Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această
petrecere a ta îţi aducem unele ca acestea:

229
 Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi
greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată ţie de
Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea
harului prin nebunia cea părută;
Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii
prin înalta ta smerenie şi prin nevoinţa rugăciunii;
Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele şi
mântuirea celor în suferinţe;
Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare
ai zărit suferinţele omeneşti în necuprinse depărtări;
Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei
bune despre naşterea fiului ei;
Bucură-te, că pentru aceea femeie ai cerut
prunc de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai învăţat pe toţi să alerge
la Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 3
Cu puterea cea dăruită de sus ţie de la
Dumnezeu, bărbăteşte ai răbdat arşiţa şi gerul
cumplit, răstignindu-ţi trupul cu patimile şi poftele
lui. Pentru aceasta, luminată fiind de Duhul Sfânt,
neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3
Având o, fericito cerul ca acoperământ şi
pământul aşternut trupului, ai lepădat plăcerile
trupeşti de dragul împărăţiei lui Dumnezeu; iar noi,
230
văzând o asemenea minunată vieţuire, cu
străpungere de inimă strigăm ţie:
Bucură-te, că ţi-ai dăruit oamenilor locuinţa
ta pământească;
Bucură-te, ceea ce ai căutat şi ai primit
acoperământul ceresc;
Bucură-te, ceea ce neavând nimic pe pământ,
pe toţi îi îmbogăţeşti duhovniceşte;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi răbdarea prin
vieţuirea ta;
Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor
dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea împodobită cu roadele
evlaviei;
Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea şi
nerăutatea;
Bucură-te, calda noastră mijlocitoare înaintea
scaunului Celui Prea Înalt;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 4
Prin blândeţe şi nerăutate biruit-ai fericită
maică, viforul vieţii lumeşti ce tulbura cetatea lui
Petru şi ai dobândit despătimirea de cele
stricăcioase. Pentru aceea şi cânţi acum lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4
Auzind despre tine că - pătimind pentru
Hristos - dai mângâiere celor necăjiţi, întăreşti pe cei
neputincioşi şi îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei
231
rătăciţi, oamenii aflaţi în suferinţă alergau la tine
strigând:
Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima
calea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea
Iui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din
partea lumii, trupului şi diavolului;
Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelşugare darurile
lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru
aproapele;
Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii
aflaţi în suferinţă;
Bucură-te, ceea ce ai şters lacrimile celor ce
plângeau;
Bucură-te, cea încălzită în chip minunat de
harul sfântului Duh;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 5
Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat
sfinţenia ta, fericită Xenia, luminând zarea cetăţii lui
Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului
le-ai arătat calea mântuirii, chemând pe toţi la
pocăinţă, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea:
Aliluia!

232
 Icos 5
Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând
gerul şi arşiţa, oamenii binecistitori se străduiau să
micşoreze patimile tale, aducându-ţi îmbrăcăminte
şi hrană. Dar tu pe toate le împărţeai săracilor,
voind a-ţi păstra nevoinţa. Iar noi, minunându-ne de
sărăcia ta cea de bună voie, îţi spunem unele ca
acestea:
Bucură-te, ceea ce ai suferit de bună voie
arşiţa şi gerul pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut
necontenit;
Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi
cetatea lui Petru prin privegherile de toată
noaptea;
Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de
la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce nopţile le petreceai pe
câmp în rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceaţa
Raiului prin sărăcia cea duhovnicească;
Bucură-te, că prin această dulceaţă toate
cele lumeşti le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în
Dumnezeu;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

233
 Condac 6
Sfinţenia vieţii tale, de Dumnezeu fericito,
o propovăduiesc bogaţi şi săraci, bătrâni şi tineri,
toţi cei izbăviţi prin tine din felurite boli, nevoi şi
necazuri. Pentru aceasta şi noi, preamărindu-te,
strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6
Strălucita slava nevoilor tale, fericită maică,
atunci când aduceai pietre noaptea, în taină, pentru
cei ce clădeau biserica cimitirului, uşurând astfel
truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor.
Cunoscând acestea, şi noi păcătoşii, îţi grăim:
Bucură-te, ceea ce ne înveţi să săvârşim în
taină fapte bune;
Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toţi să se
nevoiască pentru dreapta credinţă;
Bucură-te, ceea ce ajuţi celor ce zidesc
bisericile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sfinţenia bisericilor;
Bucură-te, ceea ce uşurezi strădaniile noastre
pe calea mântuirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce
aleargă la tine;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor
scârbiţi;
Bucură-te, cerească ocrotire a cetăţii lui Petru;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac7
Voind a izbăvi de suferinţă pe doctorul care îşi
plângea soţia răposată, ai poruncit unei oarecare
fecioare să alerge la Ohta şi aflându-şi acolo soţul,
235
să-1 mângâie. Şi făcându-se precum ai zis, mai apoi
şi ei bucurându-se au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7
Minune nouă ai arătat prin rugăciunea ta,
fericită maică, atunci când ai zis femeii celei
binecinstitoare: „Ia bănuţul, are să se stingă",
proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea
casa ei; iar prin rugăciunea ta stingându-se văpaia,
şi noi cunoscând aceasta, te lăudăm aşa:
Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai arătat îndrăznire către
Dumnezeu pentru cei aflaţi în suferinţă;
Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi cu lumină
puternică în rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi şi în
necazuri;
Bucură-te, ceea ce scoţi din groapa pierzării pe
cei stăpâniţi de patimi;
Bucură-te, ceea ce fereşti pe fecioarele cele
binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiţii;
Bucură-te, ceea ce izbăveşti din deznădejde pe
cei răniţi de defăimări;
Bucură-te, grabnică ajutătoare celor târâţi
prin judecăţi nedrepte;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 8
Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea
vieţii în cetatea de scaun a patriei tale pământeşti,
236
suferind cu mare răbdare necazurile şi defăimările;
iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu
bucurie cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8
Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia:
celor scârbiţi mângâiere, celor neputincioşi
acoperământ şi ocrotire, celor întristaţi bucurie,
celor săraci scăpare, celor bolnavi tămăduire. Pentru
aceasta noi toţi grăim către tine:
Bucură-te, că locuieşti în sălaşurile cele de
sus;
Bucură-te, că te rogi pentru noi, păcătoşii;
Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al
slujirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiţi şi
prigoniţi;
Bucură-te, ceea ce ajuţi cu rugăciunile tale
poporul dreptmăritor;
Bucură-te, că acoperi pe cei asupriţi care se
roagă ţie;
Bucură-te, ceea ce înţelepţeşti pe asupritori;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe cei
necredincioşi şi batjocoritori;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 9
Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică:
sărăcia trupească, foamea şi setea, încă şi
defăimarea de la oamenii cei nelegiuţi, care te
237
socoteau ieşită din minţi. Ci tu, rugându-te lui
Dumnezeu, totdeauna îi strigai: Aliluia!

Icos 9
Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai
mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, şi
prin neputinţa ta părută ai ruşinat pe cei puternici
şi înţelepţi, care nu au cunoscut puterea şi
înţelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am
primit ajutorul tău îţi vom aduce unele ca acestea;
Bucură-te, purtătoare a dumnezeiescului
Duh;
Bucură-te, ceea ce împreună cu apostolul
Pavel te lauzi cu neputinţa ta;
Bucură-te, ceea ce ai mustrat lumea cu păruta
ta nebunie;
Bucură-te, ceea ce ai lepădat, de dragul
mântuirii, frumuseţea veacului acestuia;
Bucură-te, ceea ce ai iubit din toată inima
bunătăţile cele cereşti;
Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea
mântuirii;
Bucură-te, înfricoşătoare mustrătoare a
păcatului beţiei;
Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv
doctor fără de arginţi;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

238
 Condac 10
Vrând să-ţi mântuieşti sufletul, ţi-ai răstignit
patimile şi poftele trupului şi lepădându-te de sineţi
pentru totdeauna, ţi-ai luat pe umerii tăi crucea şi ai
urmat cu toată inima lui Hristos, cântându-I:
Aliluia!

Icos 10
Zid tare şi liman neînviforat te-ai arătat celor
ce se roagă ţie, maică Xenia. Pentru aceasta şi pe noi
ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmaşii văzuţi şi
nevăzuţi, ca să strigăm ţie;
Bucură-te, ceea ce ne îndemni la osteneală
duhovni-cească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de cursele
vrăjmaşilor;
Bucură-te, tămâie duhovnicească adusă
prinos lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace
în inimile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutăţii în
inimile celor înverşunaţi;
Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor
celor buni;
Bucură-te, ceea ce tămâduieşti de boli prin
tainica ta rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai arătat înţelepciunea lui
Dumnezeu lumii celei înrăite;

239
 Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 11
Cântare cu laudă îţi aduc, fericită Xenia, cei
izbăviţi din nevoi, din necazuri şi din toată ispita
prin rugăciunile tale şi împreună cu tine strigă lui
Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!

Icos 11
Lumină strălucitoare s-a arătat viaţa ta,
sfântă maică, luminând oamenilor în întunericul
acestei vieţi, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului
pe cei căzuţi şi spre lumina lui Hristos i-ai povăţuit.
Pentru aceasta după datorie auzi de la noi;
Bucură-te, ceea ce luminezi poporul
dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, bineplăcuto a lui Dumnezeu, care
în lume ai arătat virtuţi mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai
dobândit mare har;
Bucură-te, că ai strălucit în întunericul
păcatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce
deznădăjduiesc pe calea mântuirii;
Bucură-te, ceea ce întăreşti în credinţă pe cei
neputincioşi;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi duhurile răutăţii;
Bucură-te, că ai uimit şi pe îngeri cu vieţuirea
ta;

240
 Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 12
Har îmbelşugat izvorăşti, fericită maică Xenia,
tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta şi aleargă sub
acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta
izvorăşte-ne cu îmbelşugare tămăduiri de la
Dumnezeu şi nouă, care ne rugăm ţie, ca să cântăm
cu toţii: Aliluia!

Icos 12
Cinstind, fericită maică, multele tale minuni,
te lăudăm şi cu toată osârdia ţie ne rugăm: nu ne
lăsa pe noi păcătoşii, în toate întâmplările cele
întristătoare, ci roagă pe Domnul ca să nu cădem
din credinţa noastră ortodoxă, în care prin tine fiind
întăriţi, cu bună nădejde să-şi strigăm:
Bucură-te, ceea ce ne înveţi să suferim alături
de cei necăjiţi;
Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne
îngrijeşti în suferinţele noastre;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi a ne răstigni
patimile şi poftele trupeşti;
Bucură-te, mijlocitoarea şi acoperitoarea celor
ce cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu
osteneală;
Bucură-te, că prin aceasta ai dobândit veşnica
mântuire;

Coala 16 241
 Bucură-te, cea care veseleşti pe cei ce aleargă
la mormântul tău;
Bucură-te, cea care mijloceşti pururea pentru
mântuirea poporului celui dreptmăritor;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 13
O, Sfântă maică Xenia, care în viaţa ta ai
purtat - pentru dragostea Mântuitorului tău - o
cruce atât de grea. Primeşte de la noi, păcătoşii,
această rugăciune adusă ţie. Îngrădeşte-ne cu
rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului
şi ale tuturor care cugetă rele asupra noastră. Roagă
pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere
şi virtute, ca fiecare din noi luându-şi crucea şi
urmând lui Hristos să-i cânte în vecii nesfârşiţi
împreună cu tine: Aliluia!

(Acest condac se citeşte de trei ori, apoi din

nou icosul l şi condacul 1)

242
 Rugăciune către
Sfânta şi Fericita noastră maică
Xenia, cea nebună pentru Hristos
O, Sfântă maică Xenia, vieţuind sub
acoperământul Celui Prea înalt, şi întărită fiind de
Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul
şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la
Dumnezeu darul înainte-vederii şi al facerii de
minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui
Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum
ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea
sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia ce eşti
întru viaţa cea neîmbătrânitoare, dar petreci şi
împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la
scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai
îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine
mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru
faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate
nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale
înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru
noi, netrebnicii şi păcătoşii. Ajută, sfântă şi fericită
maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina
Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului
Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi în
credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le
lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei
neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere
celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi de nevointa
243
cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe
păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul
şi ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-
te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de
împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că
tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră
ascultătoare, pentru care îţi aducem mulţumire şi
slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe
Dumnezeul Cel în Treime închinat şi minunat
întru Sfinţii Săi, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.

j.
 Tropar, glas 7
Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulceşti
de ospăţul cel veşnic; cu nebunia cea părută ai
ruşinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii
ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta,
dobândind darul ajutorării prin minuni, Fericită
Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească
prin pocăinţă de tot răul.

Condac, glas 3
Luminat saltă astăzi oraşul Sfântului Petru, că
mulţimea celor scârbiţi află mângâieri, nădăjduind
la rugăciunile tale, fericită Xenia, că tu eşti lauda şi
întărirea acestui oraş.

Mărimuri:
Mărimu-te, pe tine, Sfântă şi Fericită maică a
noastră Xenia, şi cinstim sfântă pomenirea ta, că tu
îl rogi pentru noi pe Hristos Dumnezeul nostru.

245
 Cuprins:
Partea întâi:
Viaţa Fericitei Xenia
Povestiri despre fericita Xenia din Petersburg 5
Primii douăzeci şi şase de ani 11
Moartea şi îngroparea soţului 15
Despre faptele Nebunei 19
Pribeaga cea ciudată 24
Despre clarviziunea fericitei Xenia 29
Prezicerea morţii împărătesei Elisabeta Petrovna 33
Fericita Xenia îl plânge pe bietul Ulrich 41
Rugăciunile pentru păcătoşi 49
În aşteptarea noului secol 53
Ultimele fapte 71
Sfârşitul Fericitei Xenia şi cultul pentru ea 73
Despre paraclisul şi canonizarea Fericitei Xenia 79

Partea a doua:
Minunile săvârşite de Fericita Xenia,
după adormirea sa în Domnul
Sub acoperământul Fericitei Xenia 99
În loc de postfaţă 158
Scrisori adunate de preotul E. Rahmaninov 160
Minuni din zilele noastre ale Fericitei Xenia 183
Acatistul Sfintei Xenia 228

247