Rezumat – “Zana Zorilor” de Ioan Slavici

Era odata un imparat care avea trei feciori: Florea , Costan si cel mai mic ,
Petru . Despre acest imparat se stia ca avea un ochi care rade si unul care plange , dar
nu stia nimeni de ce.
Intr-o zi , mezinul indrazneste sa il intrebe pe tatal sau de problema ochilor sai ,
iar imparatul ii spune ca ochii lui vor rade mereu amandoi atunci cand ii vor aduce apa
de la fantana Zanei Zorilor.
Cel mai mare fecior , Florea , pleaca primul si ii spune lui Costan ca daca nu se
intoarce intr-un an , o luna , o saptamana si o zi sa vina dupa el in ajutor. Cand ajunge
la marginile Imparatiei , de jur imprejur era o prapastie si un balaur pe o punte. Atunci
cand vede balaurul , Florea o ia la fuga si nu se mai stie nimic de el.
Trece un an , o luna , o saptamana si o zi si porneste si Costan , dar acelasi
lucru pateste si el. Dupa acelasi rastimp pleaca Petru , insa acesta se rasteste la balaur
cu sabia scoasa . In timpul luptei aprinse , calul oboseste , iar mezinul se intoarce
acasa sa ia altul mai bun. Baba Birsa ii da calul pe care il calarise taica-sau in tinerete .
Se intoarce la prapastie si doboara balaurul.
Ca vantul si ca gandul , murgul il duce pe un loc pustiu . Dupa patru zile de mers
ajunge la Padurea de Arama , unde Petru nu asculta de vorbele calului si rupe florile
codrului , iar Valva apare pentru confruntare . Dupa trei zile , Petru arunca capul Valvei ,
iar Valva se preface intr-un cal frumos. Cateva zile mai incolo , calatorii ajung in
Padurea de Argint , iar acelasi lucru se intampla . Mezinul ia capul celei de a doua
Valva si acum porneste spre Padurea de Aur cu cei trei cai. Cea de a treia Valva era
cea mai grea de confruntat , dar Petru nu se opreste aici , ia si capul celei de a treia
Valva si isi continua drumul.
Pe carare, feciorul de imparat trece pe la Sfanta Miercure , Sfanta Joi si pe la
Sfanta Vineri care ii daruieste un fluier care adormea pe oricine.
Cand ajunge la cetatea Zanei , Petru canta la fluier si adoarme paznicii , balaurii,
leii si Zanele . Baiatul merge spre palat . In cea mai frumoasa dintre odai se afla fantana
, iar langa ea era Zana Zorilor . O saruta , ii pune o cununa pe cap , umple ulcioarele si
se intoarce .
Pe drum , trece iar pe la cele trei Sfinte , iar Sfanta Joi ii spune sa nu aiba
incredere in nimeni si ii da o naframa.
Cei doi frati ai sai ies in calea baiatului si cu vorbe dulci , dar ganduri negre , caci
tatal lor zicea ca lasa Imparatia celui care aduce apa de la Zana Zorilor . Ii fura apa si il
arunca intr-o fantana adanca, apoi plecara la imparat care imparti Imparatia in doua si
dadu lor cate o jumate.
Zana Zorilor se trezeste si vede ca cineva i-a furat apa si trimite paznicii sa caute
infractorul. Paznicii nu il gasesc , iar Zana porunceste ca Soarele sa nu mai dea
lumina , raurile sa nu mai curga iar florile sa nu mai miroasa . Imparatul zise celor doi fi
sa mearga sa rezolve , dar Zana le ia lumina ochilor mincinosilor.
Sfanta Vineri vazand ca Zana Zorilor nu are de gand sa readuca lumina in lume ,
trimite Vantoasele sa il caute pe Petru. Acestea i-au gasit oasele pe fundul fantanii .
Cele trei Sfinte il readuc la viata pe Petru mai frumos si mai puternic decat era inainte.
Mezinul se duce la Zana Zorilor , iar aceasta cand il vazu , totul revenise la
normal . Feciorul merge acasa si isi aduce parintii , face o nunta mare si devine Imparat
pe ambele teritorii . Iar celor doi frati , Zana le dadu vederea inapoi ca sa vada si ei
fericirea lui Petru.

Cuvinte necunoscute din basmul cult “Zana Zorilor” de

Ioan Slavici.
naluca= aparitie fantastica , imaginara ; nalucire.
odinioara= pe vremuri, inainte vreme.
grai= voce, glas.
teaca= invelis, toc, aparatoare confectionata din metal , din lemn sau din piele ,
in care se pastreaza obiecte taioase lungi sau anumite instrumente.

Biografie Ioan Slavici

Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent
(din 1882) al Academiei Române.

Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean.
Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație
excelent” al mediului rural.
L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu
comedia “Fata de birău” în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui
Ioan Slavici se numără romanul “Mara”, nuvelele “Moara cu noroc” și “Pădureanca”, iar
memoriile sale publicate în volumul “Amintiri”, apărut în anul 1924, au o importanță
deosebită pentru istoria literaturii române.
Primele urme ale numelui Slavici în zona Șiriei, apar în recensămintele
din 1746 și 1747, când un Slavit Arzinte și un Slavity Szav sunt înscriși drept iobagi cu
statut de hospites (oaspeți), iar după 1770 Slavicii erau nu mai puțin de șapte familii.
Cu certitudine se cunoaște că bunicul poetului, pe latura paternă, a fost Ilie
Slavici, născut în 1782 și decedat în 1829, iar din căsătoria acestuia cu Maria, născută
în 1783, au rezultat șapte copii, printre care și tatăl poetului, Sava Slavici, născut
în 1818. Sava rămâne orfan la o vârstă fragedă și este înfiat de Mihai Fercu, „tata
bătrân”, cum avea să apară în amintirile de mai târziu ale scriitorului, care era un fruntaș
în sat și fusese „cătană împărătească” împotriva lui Napoleon Bonaparte. „Tata bătrân”
avea cunoștință de carte, deoarece rostea la biserică, în timpul slujbei, Crezul și Tatăl
nostru.
Sava se căsătorește în 1842 cu Elena Borlea, care provenea dintr-o familie
veche și numeroasă întinsă în mai multe sate din zonă, iar din căsătoria lor au rezultat
cinci copii, dintre care au supraviețuit doar scriitorul și sora sa mai mare, Maria, care
avea să devină mama scriitorului Ioan Russu-Șirianu.
Din familia mamei provenea și Sigismund Borlea, ziarist, om politic, deputat
în Dieta Ungariei, care va fi un exemplu în formarea ulterioară a lui Slavici.
Deși, trei frați naturali au murit prematur, copilărește într-o casă plină de copii,
deoarece părinții săi, cu o stare materială bună, mai creșteau șase orfani ai rudelor.
Slavici a fost un copil, deși cu un aspect firav, neastâmpărat, astfel spărgea ferestrele
vecinilor, țintea cu pietre cuiburile rândunelelor, ațâța câinii pe la garduri, păstrând
cicatrici adânci ale mușcăturilor pe corp, încăleca fără șa caii altora de la pășune, fiind
uneori dus acasă accidentat în ultimul hal după ce era trântit la pământ de aceștia.
Asemeni lui Creangă fura din poamele vecinilor, deși nu ducea lipsă de ele acasă, și îi
plăcea să înoate unde era apa mai primejdioasă. Dispărea, fără veste, asemeni
lui Eminescu, zile întregi de acasă pe la rude sau petrecea nopți întregi la foc, ascultând
povestiri, cu băieții ieșiți cu vitele la pășune. Cu toate acestea, tatăl său era incapabil
să-l pedepsească, deoarece îl iubea mult, fiind singurul său urmaș în linie bărbătească.
În schimb, mama sa, nu avea slăbiciune pentru el și-l ținea din scurt, educându-l să
fie om între oameni și să-i respecte pe ceilalți.
Primele trei clase primare le urmează la Șiria, între 1854 și 1858, iar școala
primară o termină la Arad, după ce repetă clasa a patra. Învață limba
maghiară jucându-se cu copiii și limba germană de la un învățător
catolic. Între 1860 și 1864 urmează primele cinci clase la liceul maghiar, cu mari
eforturi, întâmpinând dificultățile învățăturii într-o limbă străină.
 În anul 1865 se transferă la liceul german al călugărilor minoriți din Timișoara,
unde începe să simtă dificultățile vieții, deoarece tatăl său sărăcise încercând să facă
negoț cu cai, care au fost nimiciți de o molimă, iar o parte a averii a fost dată zestre
surorii sale, Maria.
Trece cu bine examenul clasei a VIII-a, dar nu se înscrie în timp la examenul de
maturitate. Astfel, se înscrie pentru examen la Satu Mare, cu ajutorul unui prieten de
familie. În anul 1869 se înscrie la Facultatea de drept de la Pesta, împotriva voinței
părinților, care au dorit să se angajeze scrietor la vreun notar pentru a fi aproape de ei.
Aici, întâmpină greutăți de ordin financiar nereușind să găsească un mod de a se
întreține, astfel este nevoit să accepte invitația deschisă a colegului său Gheorghe Șerb
de a lua masa în casa tatălui acestuia, care era magistrat, iar în casa acestuia a luat
contact cu problemele politicii naționale ale românilor.
(Sursa: https://ro.wikipedia.org/)

Citate representative:
 ,, Mai, Floreo, tu ești acuma mare, du-te și întreabă pe taica pentru ce-i plânge
lui un ochi, iar altul rade pururea "
 ,, Ochiul cel din stânga lăcrema acum numai din când în când ,iară cel din
dreapta se părea a fi înjunit cu zece ani "
 ,,După ce Petru sari pe cal , simțea Cum ca de trei ori este mai puternic la braț și
de atâtea ori mai pietros la inima"

+jurnal(cum am ales cartea si cum mi s a parut)

Conspect critica literara “Harap Alb”

Harap Alb este un basm atat de bogat si complex , incat unii
cercetatori au fost inclinati sa-i atribuie un caracter heteroclite , adica
loc de intalnire a mai multor mituri : Harap Alb ar fi , zice-se , un
Cafarnaum folkloric , incheiat si incleiat genial de Creanga ; aceasta
critica scade, natural, valoarea de document folcloric al basmului in
ochii cercetatorilor.
 Prin urmare, avem de-a face cu un basm omogen si cum un mi
teste ceva ce se petrece in illo tempore , deci , de fapt , in “locul” unde
nu mai exista timpul, pentru ca in realitate illud tempus e sinonim cu
eternitatea si cu principialitatea , mitul lui Harap Alb are in mod necesar
organicitate fireasca a cauzelor secunde.
Basmul Harap Alb colecteaza in structura lui vestigii esoterice din
toate partile lumii , nu pentru ca sa le serveasca de cimitir si de muzeu ,
ci pentru ca are in el virtuti sintetice si izvoare de apa vie care le
reinsufleteste, in vederea marelui mister de la sfarsitul Evului , cand
roata lumii se va opri si timpul se va transforma in simultaneitate. De
aceea , digresiunile sunt imperios necesare intr-un studio asupra
acestui basm.
„Amu, cică era odată — începe să depene Creangă
povestea — într-o ţară un crai care avea trei feciori. Şi.
craiul acela mai avea un frate mai mare care era împărat
într-o ţară depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se
numea Verde-împărat ; şi împăratul Verde nu avea feciori,
ci numai fete. Mulţi ani trecuseră la mijloc, de cînd aceşti*
fraţi nu mai avuse prilej de a se întîlni amîndoi. Iară.
verii, adică feciorii Craiului şi fetele împăratului, nu .se
văzuseră niciodată de cînd erau ei. Şi veni împrejurarea,

de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici Cra-

1 iul, nepoatele sale : pentru că ţara în care împărăţea -fra-
 tele cel mai mare, era tocmai la o margine a pămîntului

şi crăiia istuilalt, la altă margine. Şi apoi pe vremile

acelea, mai toate ţările erau bîntuite de războaie grozave,,
drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi
foarte încurcate şi, de aceea, nu se putea călători aşa de

uşor şi fără primejdii, ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca-

a se duce pe atunci într-o parte a lumii, adeseori diis

rămînea pînă la moarte.

Dar să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna
firul poveştii.“
Prin ultimele vorbe , Creanga indica cu toata precizia ca
basmul nu a inceput si ca pana acum avem numai expunerea situatiei
de fapt existente intr-un anumit moment ciclic , adica cee ace se
numeste traditional un “ancadrament” . Or, dresarea cadrului preceda,
in artele traditionale , subiectu propriu-zis, nu atat din punctul de
vedere al tehnicii, ci mai ales ontologic. Astazi, fundalul unui tablou este
numai “liric”, o “stare sufleteasca”, cum spunea Amiel despre peisaj.
Vorbim bineinteles de arta Renasterii , pentru ca in secolul nostrum ,
tabloul nu are subiect , nici exterior, nici interior.
“Tara noastra este desemnata nu numai ca tara a negrilor, ci si ca
Etiopia, cee ace, in fond este acelasi lucru”. Pentru lamurire citam
cateva pasaje dintr-un studiu al lui Rene Guenon, “Les Tetes Noires”.
Numele de etiopeni insemneaza literal “fete arse” si prin urmare ,“fete
negre” este interpretation mod comun ca desemnand un popor de rasa
neagra sau cel putin cu pielea intunecata.
Chinezii se desemnau pe ei insisi, in inalta vechime, ca “poporul
negru”, aceasta expresie se gaseste in special in Chou-King.
Vechii egipteni dadeau tarii lor numele de Kemi, “pamant negru”
ne putem da seama ca e foarte neverosimil ca atatea popoare diverse
sa fi adoptat pentru ele insele, si pentru tarile lor, o designatie care ar fi
avut un sens peiorativ. Deci nu trebuie sa ne referim in acest caz la
sensul inferior al culorii negre, ci mai degraba la sensul superior.
Pentru a intelege asta, trebuie sa ne reamintim ca popoarele
despre care am vorbit sunt dintre acelea care se considerau ocupand o
situatie “centrala”: se cunoaste astfel desemnarea Chinei ca “Imperiul
de Mijloc” ca si faptul ca Egiptul era asimilat de catre locuitorii sai ca
“Inima a Lumii”.
„...eu mai am o fată luata de suflet, tot de o vîrstă

cu fata mea ; şi nu e deosebire între dînsele nici la fru-

museţă, nici la stat, nici la purtat. Hai, şi dacă-i cunoaşte-o

care-i a mea adevărată, ie-ţ-o şi duceţi-vă de pe capul

meu, că mi-aţi scos peri albi de cînd aţi venit. Iaca mă
duc să le pregătesc, zise împăratul. Tu vină după mine
şi dacă-i gîci-o, ferice de tine a f i ; iară de nu, luaţi-vă
catrafusele şi începeţi a vă cărăbăni de la casa mea, căci
nu vă mai pot su fe ri!
Şi ducîndu-se împăratul, pune de piaptănă şi îmbracă
 la fel pe amîndouă fetele şi apoi dă poroncă să vie Harap-
Alb şi să gîcească care-i fata împăratului.”
La fiecare etapa a realizarii initiatice, rezultatele obtinute sunt puse
din nou in cauza. Se reinnoieste procesul cosmogonic initial ; tot ce initiaticul a
realizat pana acum, tot proaspatul sau cosmos redevine haos, pentru ca ruperea
continua a echilibrului celor trei gune transforma in materie prima rezultatele
dobandite, susnumitele gune nestructurandu-se din nou decat pe planul imediat
superior, si aceasta continua indefinit prin insasi tendinta ascendenta a gunei
Sattwa, pana la integrarea finala. La fiecare clipa , fie numai conceptual , echilibrul
celor trei gune se desface in noi si in lume , pentru ca aceasta curgere indefinita
exprima fata niciodata incremenita a Mayei. Singurul lucru pozitiv in hora de iele a
gunelor, este tendinta care le structureaza jocul, fie el ascendent, descendent sau
expansiv pe oglinda starii de fire pe care ne aflam.
Reintegrarea finala se face printr-o dubla operatie concomitenta: cand fata
Imparatul Ros, reincheaga si apoi reinvie pe Harap Alb, printr-o dubla putere ei
incredintata si in acelasi timp calul apuca de crestet pe Span si-l ridica in Inaltul
Cerului, de unde il lasa sa cada pe pamant, a doua operatie conditionand pe
prima. Nu trebuie s ani-l inchipuim pe Span ca pe un accident de avion, Episodul
trebuie in mod obligator, geometrizat ca toate simbolurile si atunci “praf si
pulbere” desemneaza cantitatea discontinua, o “recadere radioactive” a atomilor.
Am crezut necesar sa fundamentam doctrinal inceputul , mijlocul si finalul
pelerinajului lui Harap Alb spre propiul lui “Sine”.
Partea pozitiva a eroului se cristalizeaza intr-o entitate inefabila si
transcendenta, partea sa negative, inevitabila intr-o fiinta in care se intalnesc
lumile superioare si lumile inferioare, se precipita in pulbere atomica, adica
indistinctia Haosului.
Este necesar ca sin oi sa luam parte la “Festinul de Nemurire” ca sa ne
identificam complet Mitul.
Eun ospat cosmic la care toata Firea participa ca in Miorita.
 Lumea de pe lume s-a strîns de privea
Soarele şi Luna din Ceriu le rîdea,

ca într-un scut heraldic.

„Ş-apoi fost-au fost poftiţi la nuntă44
Crăiasa furnicilor,
Crăiasa albinelor,
Şi crăiasa zînelor,
Minunea minunilor,
Din ostrovul florilor
geniile ocrotitoare ale ciclului încheiat.
„Ş-a ţinut veselia ani întregi, ş-acum mai ţine încă”.
Numai sa poata ajunge, ceea ce, se va recunoaste, nu este la indemina
tuturor.

Basmul- naraţiune populară în proză de mare întindere si cu multe personaje, care au forţe
supranaturale, unele reprezentând binele şi altele răul. Finalul basmului aduce întotdeauna
victoria binelui asupra răului.
Cuvântul „basm” vine din slava veche, de la „basnî”, care înseamnă „născocire”, „scornire”.
-motive întâlnite in “Zana Zorilor”:superioritatea mezinului, motivul apei, lupta personajului
principal cu balauri, , călătoria iniţiatică( de cunoaştere), probele depăşite, , fântâna, pădurea,
grădina, căsătoria, răsplata eroului, etc.

Planul simbolic:
Padure: spatiu labirintic , al ratacirii al trecerii prin lumea intunericului
Fantana: simbol al lumii subterane , sursa a vietii (izvorul) , coborare in infern ,
un inceput / o schimbare de destin
Calul: simbol solar , al binelui , al ratiunii / al intelepciunii = ghid initiatic