RC

Gheorghe ION Pãun

Gheorghe Păun (n. 6 decembrie 1950, Cicănești, Argeș) este un matematician,

informatician și om de cultură român, membru al Uniunii Scriitorilor și membru titular
al Academiei Române. Autor extrem de prolific și complex, a publicat peste 500 de
articole științifice  și peste 90 de cărți: 11 cărți de matematică și informatică, 49 de
volume colective editate, 5 cărți de popularizare a științei, 10 cărți despre jocuri logice,
17 cărți de literatură (SF, romane, memorii și poezie). Multe dintre cărțile sale au fost
traduse în limbile japoneză, chineză, rusă, engleză, maghiară, italiană. În 1997 a fost ales
membru corespondent, iar în 24.10.2012 a fost ales membru titular al Academiei
Române .Din 2006 este membru titular al Academiei Europei. Acad. Gheorghe Păun se
bucură de o excepțională vizibilitate și recunoaștere internațională, opera sa având peste
12.000 de citări. Este inclus de Thompson Institute for Scientific Information, ISI, în
categoria "highly cited researcher".
 SPRE TOAMNÃ

Se micsoreazã vara, iubito, mã doare,

Lumina se duce spre sud speriatã,
Presimt funigei si gol de cocoare
Si brumã pe geamuri, pudratã.
Stai lângã mine, vreau sã te stiu,
Cu mâna-balsam mã-ncãlzeste,
Închide fereastra, se face târziu,
Presimt cum din negurã negura creste.
Doar palmele tale mai pot amâna _
Aromã de varã purtând în inele _
Cãderea-n Brumar, cãderea-n Undrea
Si pot vindeca întomnãrile mele.
Mi-e teamã de toamnã, iubito, si frig
Si gândul la brumã îmi este povarã,
Din miez de celulã te cautsºi strig:
Stai lângã mine, tu, parte din varã.
Doar tu mai poþi fi iulie lung,
Mâna-þi balsam cu arome de soare
Las-o în palma-mi s-o strâng îndelung.
Se micsoreazã vara, iubito, mã doare.

Sonetul 3

Ovidiu rătăcise peste mare,

În mantia regescului destin
Şi-n valuri, răsărite din uitare,
Doinise ca un geniu carpatin..

Zadarnic mai cânta Titanu-acela

De multă măreţie şi frământ,
Baloanelor de vis, urzind nacela
Şi aruncând-o-n suliţe de vânt...

Venise o scrisoare de la Roma,

S-a dat o graţiere cu ocnaşii...
Lămâii şi smochinii strâng aroma,
S-aline cu săruturi ucigaşii...

Ovidiu mai ştia şi din-nainte,

Că binele trăieşte n morminte...
 Eroica

Drumuri sfinte de la Putna,

Drumuri vultureşti,
Drum de griviţă şi Plevnă
Drumuri-Mărăşeşti,
Va mai bate din uitare,
Viscolind poteci,
Zborul Domnului Manole,
Apa lui de veci,,
Să le lege cu mistria,
Zidului de sânge,
Zările din care Ana,
Drumurile-şi strânge...
Să vă strângem, aspre drumuri,
Într-un brâu de dor,
Brâu de Dunăre-Lumină,
Cer de tricolor,
Drum de alba, drumuri grele,
Drumuri-Româneşti,
Drumuri arşiţă de stele,

Către Bucureşti;

Curgă veşnic ca lumina,

Visului ales,
Să ne scrie simfonia,
Pentru univers...

Copil

Când eram copil cuminte,

Gândul bun îmi da povaţă,
Să-mi adun la drum fierbinte,
Toată dragostea de viaţă.

Năzuind la vreme calmă,

Drum de soare, vis de foc,
Adunam avântu-n palmă
Şi fântâna cu noroc.

Mi-aprindeam de zbor menirea,

Sorii care-mi ard în fire
 Şi-mi strângeam nemărginirea,
Într-o slovă de iubire.

Un măgar cu capsa pusă

Un măgar cum nu există, frumuseţe de măgar,

Se-nvoise că va duce o căruţă de mortar.
Ca urmare şi stăpânul, la-nceput nedumerit,
Să-i mai pună în spinare nişte fiare a venit... 
Tot astfel şi vizitiul, nu ştiu cum a cugetat,
Să-i mai pună nişte marfă a venit, înfuriat...
Într-o vreme se urnise cu acest cumplit samar,
Dar se rupse sub povară frumuseţea de măgar...
Mai târziu veni stăpânul care, scăpărând amnarul,
Puse să se slobozească şi să jinduie măgarul,
Drept aceea un prieten, ce venea de la părinţi,
A strigat -schimbaţi măgarul, c-ăsta a ieşit
din minţi...
Cine se gândea că prostul o să ţină pe spinare
Toată nerozia celor care nu-i prea dau mâncare?
Să vedem ce judecată va avea un magistrat,
Care, să se dumirească, în păcate a intrat;
- Bine, măi, stăpâne-frate, văd, mortarul e cu rost,
Dar măgarul dumitale, cum de fu aşa de prost?
- Vezi povestea cu măgarul? Chiar şi lumea e condusă,

De scânteia şi amnarul unui ins cu capsa pusă...

A strigat suspin

Îţi strig, bună seara, mămică!

Eu sunt amintirea, sunt dorul...
Venisem pe drum de urzică,
Să-ţi umplu cu soare pridvorul...

Îţi strig, sărut mâna, mămică!

Venisem cu apa la mal,
Să plâng cum plângeai singurică,
Pe vânturi şi ger de opal...
 Îţi strig, bună seara, mămică!
Sunt dragostea ta, sunt feciorul,
Venisem pe aripi de frică,
Să-ţi mângâi, în noapte, fiorul...

Îţi strig, sărut mâna, mămică!

Eu sunt amintirea, sunt dorul...
Venisem pe drum de urzică,
Să-ţi umplu cu soare pridvorul...

Angelică lumină

Angelică lumină, îngenunchind de rod

Şi geometrii albastre, în pururea exod,
Vin să-ţi descopăr raiul şi gloria sixtină,
Pe cerbi de-mpătimire şi vrere carpatină.

Angelică lumină de sori, în cavalcadă,

Dezgheaţă-mi năzuinţa şi gândul de zăpadă, 
Ciopleşte-mă din piatra aceluiaşi mister,
În care-ngheaţă zborul şi visul efemer!

Adună-mă-n cupola virtuţilor astrale,

Pe aripi de baladă şi imnuri ancestrale,
Manole să-mi zidească în Argeş o fântână,
Cu lacrimă de cântec şi dragoste română!

Blestemul Faraonului

Cine genele-mi închise

Cu balsam de vină grea
Şi-mi ascunse sarcofagul
În căuş de mână rea?

Hieroglifa să-mi citească

Ce-am săpat în cărămidă
Şi-un mileniu de uitare
Să-nnopteze-n Piramidă!...
 Poate astfel va-nţelege
Pentru care legământ
Am clădit o Piramidă
De slăvire pe pământ...

Cântecul bastardului

Cine sunt? de ce mi-s paşii

Legănaţi în aritmie?
Mă alină ucigaşii
Sau de zile mă sfâşie?

Unde merg? De ce mi-s anii

Drumuri negre de leşie?
Mă încrâncenă tiranii,
Sau cu gerul mă sfâşie?

Cine sunteţi, triste umbre

Care staţi în straja nopţii?
Care-s drumurile sumbre,
Cine sunt luntraşii sorţii?

Dorule, pe cai de fum!...

Dorule, pe cai de fum,

Tot mereu hoinar,
Mai opreşte-te din drum
Doar o zi, măcar...

Ne-ar veni şi alte zări,

Luminând cu stele,
Dorule, pe cai călări
Să plecăm cu ele...
Vom găsi drumeţi mai buni,
Aripi de risipă,
Dorule, pe cai nebuni,
Mai rămâi o clipă!...

Câte zboruri la izvor

Setea-şi mai alină,
Dorule, pe cai de zor,
Au aceeaşi vină!...
Vremuri de ninsori,
Deapănă fuiorul,
Dorule, pe cai de nori,
Mai opreşte-ţi zborul!...
Rază oarbă de noroc,
Geană de uitare,
Dunăre;pe cai de foc,
Uită de plecare!...

Elegie

Ninge lacrimă de cânt,

Peste prundul ars de vară,
Ninge-n suflet şi cuvânt,
Flori de dragoste amară...

Luncile se pierd în zări,

Albăstrite de poveste,
Potcovind cu nerăbdări,
Fiecare zvon de veste...

La ce bun într-un trifoi,

Unde se căta norocul,
Am găsit şi patru foi,
Dacă am rămas cu jocul?

Eminescu şi Dali
 Eminescu şi Dali
Se-ngânau pe ciocârlii
Şi cu fiecare vară
Legănau un veac de ţară...

Unul vorba ne alină

Şi ne-o ferecă-n lumină;
Altu-şi deapănă fiorul
Şi-n culori ne-aprinde zborul...

Eminescu şi Dali
Se-ngânau pe ciocârlii
Şi cu fiecare vară
Legănau un veac de ţară...

Fântâna Dobrii

Dobriţa - cer de sânge

O lacrimă de stea
Ce nu putuse strânge
Tot binele în ea
2
În licăr de fântână
Şi dulce murmur sta,
Cu buna ei stăpână,
Cu Maica Precista,
3
Venită dintr-o vreme
Când lăncile şi spada,
Cu aripi de blesteme,
Scăldau Tiberiada...
4
Şi tot ca ea Dobriţa -
Un rai de suferinţi -
Îşi alina credinţa
În apa cu dorinţi...
5
În nda ei, pesemne,
Mai revenea cu dor
Un tânăr după lemne
 Şi apă de izvor...
6
Vecinii- mereu gata
La sfadă s-au grăbit,
C-a fost frumoasă fata,
Dar vorbă n-a vorbit...
7
Ea însă din izvorul
De lacrime păgâne,
Porni, lovi-o-ar zborul,
Cuvinte să îngâne...
8
Şi într-o zi senină,
Dobriţa când trecea,
Vorbea ca o lumină,
Ca îngerul din ea...
9
Părinţii două stele
Urcaseră la cer
Şi vin pe drumuri grele
Să-i cânte, leru-i, ler...
10
Băiatul din poveste
Pierise pe sub duzi,
Că viaţa e cum este
Şi oamenii sunt cruzi...

Iubeam singurătatea

Mereu visam la mare, voind să dau uitării

Durerea mea păgână şi sfântul ideal,
Dar m-a cuprins durerea singurătăţii mării,
Tristeţea ei măreaţă de verde şi opal...

Ce falnic se frământă ca dorurile mele,

Cu furia cumplită a vântului turbat,
Ca şi copilăria cu cerul ei de stele
Şi viscolul acela de dor nevinovat...
Zadarnic plânge visul, credinţa şi dreptatea
Că-n inima zdrobită găsesc un înţeles;
Eu voi iubi statornic, nedemn singurătatea,
Că doar a ei durere mă prinde cât mai des...

Lumina pâinii

Lumina pâinii se răsfaţă

Pe drum de Golgotă şi viaţă,
Tot răul vine ca furtuna
Şi n-are zbor de totdeauna...

Se-adună Zmeii şi se-nfoaie

Sub falduri vechi de vâlvătaie,
E ud zăbranicul pe rană
Şi toată lumea mai duşmană...

Teroarea creşte ca furtuna

Şi n-are zbor de totdeauna,
Lumina pâinii se răsfaţă
Pe drum de Golgotă şi viaţă...

Poeţii lumii scriu poeme

Şi plâng în râuri de blesteme,
Tot răul vine ca furtuna
Şi n-are zbor de totdeauna...

Ne cheamă timpul

Ne cheamă timpul - ardere imensă...

Tiranul care taie prin destin,
Cu platoşă
Şi pavăză mai densă,
Ca patima,
Ce freamătă-n rubin...
Spuneţi voi, lumina voastră!...

Spune tu, Carpate-frate,

Ce viteaz te ţine-n spate?
Care fluier de Cobuz
Mi te leagă de Oituz?
Spune-mi, Dunăre voinică,
Care forţă te ridică
Şi te leagă de izvor
De lumină şi popor?
Spune-mi, Oltule-bătrâne,
Cât elan îţi bate-n vine,
Cât albastru lunecos
De-mi doineşti vijelios?
Spuneţi voi, lumina voastră,
Care lacrimă albastră,
V-a trimis cu fulger sfânt,
După poteră şi vânt?
Aduna-m-aş, aduna,
Cuvânt cald ca dragostea,
Aduna-m-aş dor şi cânt,
Ciocârlie de avânt,
Să-mi rodească peste zare
Visul plin de înălţare,
Zborul falnic peste vreme
Şi Carpaţii-n diademe!

Sunt visul

Sunt visul adunat din claritate,

Săgeata luptătorului temut,
Scânteia radiind eternitate,
Sunt arşiţa din care vă sărut.

Sunt viscolul cu patimă adâncă

Spre care temerarii jinduiesc,
 Chemarea pentru dragoste şi încă
Fiorul, fulgerând dumnezeiesc...

Sunt focul liniştit de zile calme,

Amiezile mi-s pline de poveşti,
Duc cerul împlinirilor în palme
Şi focul năzuinţei omeneşti...

Mă roade, însă, cruda laşitate,

Icoana măscăriciului sperjur
Prostia ignorând integritate
Şi sensul labirintului obscur...

Flori de neuitare

Se aprinde cerul neamului român,

Râuri de speranţe se ascund în hău,
Deznădejdea noastră strânge an de an,
Flori de neuitare pentru chişinău.

Ninge şi iar ninge, vârtejind în gol,

Lacrimi de iubire pentru zile triste,
Lupii dau târcoale, sfâşie-n ocol,
Oile pierdute printre acatiste.

Unde eşti UNIRE sfântă şi-nţeleaptă,

Golgotă de vise, Rai de suferinţi,
Dunăre de doruri - limpede şi dreaptă?
Unde este ţelul Domnilor Părinţi?

Se aprinde cerul neamului român,

Râuri de speranţe se ascund în hău,
Deznădejdea noastră strânge an de an,
Flori de neuitare pentru Chişinău.

Ora unirii

Fiinţe de piatră, cu fulgere grele,

Fac zid de rachete, scrâşnind din măsele,
Cruzimea li-i oarbă, răbdarea li-i suptă;
Au poftă de sânge şi sete de luptă,
Lumina izbeşte-n zăvoarele firii;
Sunaţi, trâmbiţaşi, pentru ora unirii!
 Hefaistos înghite secunda majoră,
Cu fremăt de clopot în barba sonoră,
Himere auguste valsează cadrilul,
La puntea speranţei domneşte delirul,
Lumina izbeşte-n zăvoarele firii;
Sunaţi, trâmbiţaşi, pentru ora unirii!

Pământul în goana pierzării tembele,

Îşi flutură vraja genezei prin stele...
În marea de zbucium şi lacrimi amare,
Mai cerne norocul fiori de salvare,
Lumina izbeşte-n zăvoarele firii;
Sunaţi, trâmbiţaşi, pentru ora unirii!

Bărbatul

Peste iarbă şi prin oase

Trec numai lumini de coase
Şi prin gene de izvor
Trec numai bărbaţi de zbor...
Peste fum şi nopţi de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Şi la moară şi la plug
Trec numai bărbaţi de rug...
Şi pe zări şi pe sub zări
Trec numai bărbaţi călări,
Şi pe mări şi pe sub mări
Trec bărbsaţi de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbaţi de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Şi la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă şi prin oase
Trec numai bărbaţi de coase
 Şi pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbaţi de drum...

Caii sorţii

Caii sorţii -cai nebuni,

Cai de zbor hoinar,
Mai opriţi-vă-n păşuni,
Că vom merge iar...

Caii sorţii, cai de fum,

Cai de zbor sprinţar,
Mai opriţi-vă din drum,
Doar o zi măcar...

Ape limpezi de izvor,

Să nu stingă focul,
Vis de dragoste şi dor,
Să ne-aprindă jocul...

Caii sorţii, cai nebuni,

Aripi norocoase,
Poate veţi fi fost mai buni,
Dar la alte oase...

Copil fiind cu zbor mă legănam

Copil fiind, cu zbor mă legănam,

Cu miere de poveste şi descântec,
Cu cerul românesc, sub care am
Crescut în năzuinţă şi în cântec.,
Am fost stindardul multor bătălii,
Erou necunoscut la Mărăşeşti,
Smârdanul care poartă-n vijelii
Văpaia multor vulturi româneşti.
Cu Tudor şi Magheru m-am jertfit,
M-am adunat în slovă cu Bălcescu,
Şi spre iubire grea am nemurit,
În cântec şi luceafăr - Eminescu.
Cu aripi pentru zborul nelumesc,
Cu Vuia şi cu Vlaicu prin vecie,
Am dăltuit miracol românesc
Şi-am semănat fuior de veşnicie.
Cu Dunăre de dor răscolitor,
Cu suflu de legendă şi arşiţă,
Mi-am rostuit cuvânt nemuritor,
Cuvânt înmuntenit de mioriţă.

S-a umplut de zbor sinistru

S-a umplut de zbor sinistru,

A crescut la sânge cota...
Hai Române de pe Nistru,
Saltă crucea spre Golgota!

Neclintit se-ntrec la vamă,

Slavii, arşi într-o Gomoră,
Pentru dragoste de mamă
Şi dihonie de soră...

S-a umplut de zbor sinistru,

A crescut la sânge cota,..
Hai, Române de pe Nistru,
Saltă crucea spre Golgota!

Mărţişorul

Voi, sfinte bucurii de primăvară,

Mărunte decăraţii de veşmânt,
Voi nu ştiţi câtă dragoste şi vară
Aduceţi omenirii pe pământ!
Parfumul vostru - limpede emblemă,
Iluzia de har necunoscut,
E vechea axiomă şi dilemă
Din care se-ncunună un sărut!

Rămâneţi, deci, statornică virtute,

Poveste de iubire şi alint,
Că voi purtaţi norocului temute
Reflexe de lumină şi argint!

Cântecul să-ţi fie har!...

Tu să bei, să bei mereu,

Soare din cântecul meu,
Nuferii iubirii sfinte,
Să-ţi răsară din cuvinte...

Dacă totuşi n-ai băut,

Soare pe cât ai fi vrut,
Cântecul să-ţi fie har,
Călător pe vânt hoinar!...

În grădină plânge vara

În grădină plânge vara,

Sună cornul în ispită,
A căzut pe gânduri seara
Cu lumina risipită...

Cine ştie-n câte rânduri

Geana nopţii se mlădie
După lacrimă de vânturi,
Care bântuie-n pustie?

Ne mai saltă, când şi când,

Bolovanii de pe gând,
Când se leagă de pereche
Mirii potcoviţi de streche...

Toate vin şi toate trec,

Gerul vieţii ne sfâşie,
 Paşii verii ne petrec
Toată toamna cenuşie...

Viaţă - zâmbet de nălucă

Viaţă - zâmbet de nălucă,

Ce văpaie te usucă?
Care dragoste de floare,
Te cuprinde cu dogoare?

Pentru care zbor nebun

Gem pădurile-n taifun?
Pentru care vis de foc,
Plâng izvoarele-n noroc?

Ascultă cum plânge pădurea

Ascultă cum plânge pădurea,

Pe strune de vifor cumplite!...
Ascultă cum plânge pădurea
Pe ramuri de vânt răsucite!...

Ascultă cum geme pământul,

Când focul din pântece-l scurmă!...
Ascultă cum geme pământul
Şi cum se cutremură-n urmă

Ochiul de vis

Dintr-un alint
Zilele-mi pleacă
Prin labirint
Visul să-mi treacă...

Nopţile-mi cad
Coapte pe ruguri,
Gerul uscat
Strigă din muguri...

Zâmbete coc
Ploi de iubire,
 Îngeri de foc
Mor în neştire...

Marea-i un dor
Curs în uitare,
Visul-un zbor,
Ochiul - o mare...

Sfaturi de la tatăl meu

Mi-amintesc cu dor şi stimă,

Mi-amintesc cu drag mereu,
De imboldul plin de rimă,
Ce-mi zicea tăticul meu;

Ca să poţi avea simbrie,

Nu e lucrul cel mai greu;
Să ştii bine meserie
Şi algebra de liceu...

Ia mistria, bolobocul,
Saltă ziduri temerare...
Nu căta pe drum norocul,
Că nu creşte-n strada mare...

Nu călca poteci străine,

Limpezimi de zile calme...
Dumnezeu când fu la tine,
Ţi-a lăsat norocu-n palme...

Lasă lumea şi hazardul,

Sânii fetelor morgane,
Că - vezi tu? - şi bulevardul
Poartă draci cu sutane...
Şi când somnul năvăleşte
Şi pe gene se aşterne,
Tu vei fi mai îngereşte,
Legănat de vis, în perne...

Treizeci de arginţi
 S-a vândut un om odată,
Pentru trezeci de arginţi
Pentru că voia şi Iuda
Să rămână printre sfinţi...

Trist mijloc pentru tortură,

Enigmatic ochi de drac,
Greu a chinuit prin veacuri
Viaţa omului sărac...

Sunet de argint sinistru,

Odios metal flămând,
Cu reflexe de lumină
A hrănit un om de rând...

Blestemat să fie omul

Care s-anăscut sub soare,
Cu arginţii săi netrebnici
Născociţi pentru vânzare...

Veac de veac nemărginirea

În pustiul ei să-l soarbă
Şi sub lespezi ferecate
Amintirea să-i adoarmă...

Ecce Homo

Ah, visul cum mă coace

Şi setea cum mă scurmă,
Cu mreaja de fantasme,
A zborului din urmă...

În spinii nedreptăţii
Şi crucea de căinţă,
Trist licăre lumina,
Din biata conştiinţă...

Cum sângeră sub teascuri,

Cu strugurii mâniei,
Amarul muncii drepte
Şi fructul omeniei...

Nădejdii dintr-o oră,

O lună sau un an
 Se-nchid în carapce,
De mituri şi slogan...

Frunza plopului

Frunza plopului, fireşte,

Nu se tânguie în van...
La nelinişti se gândeşte
Şi la vântul năzdrăvan.

Dacă stă ca un strejer,

Vrea să vadă mai departe,
Când mai vine vânt şi ger,
Pe cărări de miazănoapte...

Şi se zbate ca un dor,
Argintat de vis şi cale,
Ca un cântec călător,
Dinspre imnuri ancestrale...

În seara asta

În seara asta ninge undeva;

O lume se aprinde de omăt;
Se năruie un vis de mucava
Şi crivăţul se-ntoarce îndărăt...

Sub genele uitării de cobor;

Să-mi râdă nălucirile din bolţi,
Azurul dintr-o acvilă de zbor
Îmi ferecă iubirile la porţi.

În seara asta, sfinte depărtări

De freamătul uitării se-nfioară,
Lumina necuprinselor cântări
În nufărul iubirii se coboară...

Mă leagă amintirea de ninsori;

Iubirile de vise viscolind
 Şi gândurile mor, de-atâtea ori
Când zilele se vântură-n colind...

Lungă noapte scandinavă

Lungă noapte scandinavă,

Luminând în fulgi de nea,
Cu Neptun, aprins de slavă,
Ca de dragoste o stea,

Mi-ai strâns dorul şi iubirea,

În priveghi de vreme calmă,
Ca să-mi văd nemărginirea,
Nenorocului în palmă,

Ca să strig în lumea toată,

Doamne sfinte, ţine-mă,
Că iubire-adevărată,
Nu mai am la inimă!...

Mamă, cântec ars de vară

Mamă, cântec ars de vară,

Sfântă veghe, nopţi de jar,
Ca de veste o vioară,
Mă-nfior de tine iar!

Mama mea -urcuş de sapă,

Cerul vieţii mi te scapă,
Mi te scapă joc cu joc,
Dor de viaţă, clocotind,
Gând de dragoste şi foc,
Peste vise, viscolind!...

Dar să ştii că orice sară,

Orice rază de noroc,
Va fi chipul tău de vară
Şi cămaşa mea de foc!...

Nostalgie
 Ai săpat un ţărmuraş
Şi-ai albit în vie,
La amurguri să mă ştii,
Legănat de glie.

Ca să uiţi de lumea rea,

Care-şi varsă focul,
Ai săpat un ţărmuraş
Să-ţi dezgropi norocul...

Mi te mângâie în zori,
Până-n geana serii,
Merii rupţi de subţiori,
Prin căldura verii.

Mamă dragă, te-am uitat,

Curăţind la vie,
Să faci vin de mângâiat,
Viaţa ruginie!...

Pământ de Luceafăr

Pământ de Luceafăr,
De Ev îndrăzneţ,
De visului teafăr
Sublim Voroneţ.

Nu ştii pe greceşte,
Engleză, latină,
Cum ştii româneşte,
Să dăinui lumină...

Trăind de izvoare,
Carpaţi luminând,
Ai stins revărsare,
De zei, fulgerând...

Nici stele de vină,

Nici soare de jar
N-au fost mai lumină,
Mai dârz temerar...
 Roata

Rug de jerfă,
Ochi de stea;
Semnul anotimpului...
Inimă de Horia,
La rotirea timpului...

Silfidele

Mă culcai pe câmp de coasă,

Zânele să mă descoasă...
Când râdeam şi când plângeam,
Foc de chiote spărgeam.
Viaţa mea de doruri grele,
Scapără-ntr-un joc de iele...
Jocul morţii, joc de foc
Să ne fie cu noroc...
Am ajuns, n-aş fi ajuns,
Mire-n codru nepătruns;
Ziua adormită-n noapte,
Miroase a sân de şoapte,
Hora visurilor mele,
Tropotea pe drum de stele...
Şi eu care-am adormit,
Cu Silfidele-n cuţit...

Templu de Semiramidă

Templu de Semiramidă;
Geniu, datină şi scut,
Eminescu - Piramidă,
Alinând ca un sărut...

Eminescu, ne-ntrecutul,
Briliant care ne-adună,
Un luceafăr din trecutul,
De-ntuneric şi furtună...

Eminescu - falnic munte,

Vis doinit de vatră rară,
Dunăre de har şi frunte,
La o cumpănă amară...
 Eminescu e puterea,
Verbul greu nuntit de zare,
Eminescu-i mângâierea,
Rugul meu de neam şi soare...

Nostalgie

Mamă dragă, te-am uitat,

Curăţind la vie,
Să faci vin de mângâiat,
Viaţa ruginie!...

Drumuri grele de oraş,

M-au furat în zarea
Năzuinţelor ce strâng,
Dorul şi uitarea...