Ciuboțelele Ogarului

de Călin Gruia

Odată Iepurele avea doi galbeni și se îndrepta spre iarmaroc să-și cumpere ciuboțele căci era
desculț, iar toamna cea friguroasă își făcuse apariția.
Și cum mergea el, se întâlnește cu Ogarul care era durbuliu, bine îmbrăcat și avea niște ciuboțele
tare frumoase.
Îi spune acestuia cu ce treabă merge la iarmaroc și se întovărășesc pe restul drumului.
Când au întrat în pădure era deja seară și a început a ploua. Atunci Ogarul a sugerat să înnopteze
undeva.
Așa ajung la hanul ursului Moș Martin. Ogarul, căruia îi era tare foame, comandă de toate
-Ei, Mos Martine, da-ne ceva de îmbucat si de băut…
-Am niste placintele, spuse Moș Martin…am friptura, faguri de miere, si vin de stafide . . .
-Dă-ne de toate si din toate, cumetre, spuse Ogarul lingându-si buzele. Mos Martin isi puse sortul
pe dinainte, ca un hangiu adevarat ce era, si prinse a aduce bunatatile. Ogarul incepu sa inghita
cu lacomie bucata dupa bucala. Iepurele se rusina si abia-abia gusta si el o bucatica de placinta
cu varza. Si poate n-ar fi gustat deloc daca nu l-ar fi poftit Ogarul.
Ogarul mâncă toata mâcarea din han. La urma ceru o cana cu vin de stafide, pe care o bău pe
nerasuflate. Iepurele se uita mirat. Se minuna si Mos Martin.
Când a venit însă momentul plății, Ogarul se face că și-a uitat banii și îl pune pe Iepure să
plătească. Amenințat de bâta lui Moș Martin își dă cei doi galbeni.
Seara însă, de necaz, Iepurele nu poate să adoarmă, atunci își amintește privirea lui Moș Martin
ațintită asupra ciuboțelelor Ogarului și asupra picioarelor sale desculțe.
Pe loc îi vine o idee. Se furișează în camera Ogarului, ia ciuboțelele acestuia care costau fix doi
galbeni cât a cheștuit el și fuge cu ele.
Când s-a trezit, Ogarul a început a fugi după iepure. Și cum tot fugea, se tot subția. Dar nu a
reușit să-l prindă căci Iepurele era tot mai sprinten.
De atunci, ori de câte ori un ogar vede un iepure, începe a-l alerga.
Sfârșit.