Sunteți pe pagina 1din 2

Evaluare sumativă

Basmul și substantivul

• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


• Timpul de lucru efectiv este de o oră.

Citeşte cu atenţie textul următor:


A fost odată ca niciodată. Că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odată un împărat ce avea pe lângă curtea
împărăţiei trei feciori frumoşi şi voinici.
Într-o zi împăratul plecă la bătălie, luând cu sine pe cei doi fii mai mari, şi lăsând pe fiul cel mic în
locu-i, îi dete o mulţime de chei în mână şi-i zise:
-Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iar în casa ce se deschide cu cheia de aur să
nu-ţi calce piciorul, căci nu va fi bine de tine.
Cum plecă împăratul din oraş, fiul său intră prin toate casele şi văzu o mulţime de pietre nestemate
foarte frumoase, dar nu-i plăcu nici una dintr-însele; în cele din urmă, ajunse şi la casa ce se deschidea cu
cheia de aur, stătu puţin înaintea uşei, se gândi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea,
intră înăuntru şi văzu un ochean de sticlă. Se uită prin el şi văzu un palat cu totul şu cu totul din aur, încât la
soare te puteai uita, iar la dânsul ba. Şi într-însul şedea doamna Chiralina, tânără copilă, floare din grădină,
frumoasă ca o zână.
După ce o privi mai mult timp, puse ocheanul iarăşi la locul lui şi ieşi afară cu ochii plini de lacrimi.
Nu trecu mult timp şi împăratul se întoarse de la bătălie biruitor; dar în loc să-i iasă fiul său înainte,
să-l primească cu bucurie, ieşi numai împărăteasa şi-i spusese că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu
numaidecât de unde-i venea boala şi chemă pe toţi doftorii şi doftoriţele din lume, dar toţi îi ziserăcă, până nu
va da fiului său de soţie pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoşi. Împăratul trimise soli peste soli la
doamna Chiralina, dar fu peste putinţă.
[…] Castelul de aur era păzit de zmeul cel mic despre care se dusese vestea că împietreşte orice suflare de om
care îi calcă împărăţia, dar feciorul de împărat nu se înfricoşă. Îmbrăcă o cămaşă ţesută cu raze de soare şi se
făcu nevăzut. Intră în palatul de aur, dar zmeului îi mirosi a carne de om:
-Alelei, pui de lele ce-mi eşti! Arată-te să ne luptăm în luptă dreaptă!
(***-Omul de piatră)
A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:
1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: împietrește,
bucurire, bătălie, păzit. 10p

2. Scrie antonime pentru cuvintele mai mari, se deschid, plecă, o mulţime. 10p

3. Numește felul substantivelor scrie îngroșat (comun sau propriu) și funcția sintactică: un împărat, de
aur, Chiralina, din grădină. 12p
4. Selectează din text un substantiv nearticulat, unul articulat hotarât și unul articulat nehotărât. 9p

5. Extrage din text o prepoziție simplă și una compusă. 6p

6. Numește personajele prezente în text. 8p

7. La ce persoană se face nararea? Argumenteză dând exemplu din text! 10p

8. Explică într-un enunţ, motivul tristeţii fiului de împărat. 6p

B. Redactează o compunere de minimum 15 de cuvinte, în care să motivezi apartenenţa la basm a


fragmentului din opera literară Omul de piatră. 19p

În compunerea ta trebuie:
-să precizezi patru trăsături ale basmului popular;
-să prezinţi detaliat două trăsături ale basmului popular, valorificând fragmentul dat;
-să respecţi structura specifică tipului de compunere cerut;
-să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.

S-ar putea să vă placă și