" Mesterul Manole” este in acelasi timp o balada si o legenda.

Este o balada deoarece se construieste

intr-un poem narativ, care dezvolta un subiect fantastic si se prezinta un erou de exceptie. Este o
legenta intrucat explica, in viziune populara, aparitia unui monument de arhitectura: biserica manastirii
de la Curtea de Arges , zidita sub porunca lui Neagoe Basarab intre anii 1512 si 1517.

Prima parte a acesteia, contine motivul alegerii locului pentru zidire si motivul zidirii. Negru-Voda
impreuna cu zece "mesteri mari”, cauta pe malul Argesului un loc perfect pentru a construi o manastire
cum alta sa nu mai fie. Mergand astfel se intalnesc cu un „purcaras” pe care il intreaba despre un zid
"invechit si neispravit”. Acesta ii conduce catre acel loc si ajungand acolo, voievodul decide sa
construiasca o manastire unica in lume.

Intriga baladei continua un alt motiv, cel al surparii zidurilor. Manastirea nu se poate inalta deoarece
fortele oculte se opun ridicarii unui locas . Tot ce mesterii construiesc in timpul zilei, noaptea se surpa.
Accentul cade pe actiune, care este dinamica.

Manole cade in timpul zilei, intr-un somn sau stare de reverie, aparand asftel, motivulu visului: zidurile
vor rezista numai daca mesterii vor zidi in temelii „o tanara si vie/d-o dalba sotie”.

Mesterii jura sa pastreze secretul, dar sunt nelinistiti, sitiuatie in care apare motivul juramantului. Cu
toate acestea ei isi avertizeaza sotiile” sa nu-mi veniti/joi de dimineata/pe nori si pe ceata”. Manole, in
schimb, ii scrie sotiei, si ii da o sarcina irealizabila, sa gaseasca un bou pierdut de un an, crezand ca o
sa o impiedice sa ajunga la el.

Versurile” iata ca vine/sarmanul de mine” dovedesc suferinta mesterului cand observa ca cea care se
apropie este chiar sotioara lui. Constructorul traieste o drama de consecinta, pentru ca este nevoit sa
zideasca ce are mai de pret. Sperand sa schimbe destinul, el se adreseaza Divinitatii ca s-o opreasca,
dar fara succes.

Punctul culminant este motivul zidirii asupra caruia autorul insista pana la detaliu. Dovedind o
deosebita tarie de caracter, Manole isi invinge durerea si incepe s-o zideasca. El sufera nu numai
pentru ca nu poate inalta manastirea, ci pentru ca nu o poate face fara sacrificarea sotiei.

Focul iubirii se contopeste cu focul creatiei, devenind o forta mistuitoare. Caplea este zidita de mesteri

si alaturi Manole, ea cucereste vesnicia.

Deznodamantul pune in prim-plan motivul conflictului feudal. Jertfa sotiei lui manole nu a fost de
ajuns. Pentru ca au nechibzuinta sa afirme ca ar putea construi o manastire si mai frumoasa,
domnitorul ii lasa sa moara pe acoperis. Incercand a-si depasi conditia, ca legendarul Icar, isi fac aripi
din sindrila, dar nu reusesc sa zboare, se prabusesc si mor.

Manole pleaca s-o intalneasca pe Caplea in singurul mod care-I mai era posibil- prin moarte. Pe locul
unde se prabuseste Manole izvoraste o apa, simbol al vietii si al creatiei vesnice.

Motivul zidirii unei fiinte vii pentru ca biserica sa se inalte imi pare tulburator. Comportamentul lui
Manole, prin care locul iubirii a fost luat de dorinta de a crea ceva nemaivazut, imi pare inaltator, dar si
crud. Sacrificul femeii pare ca un ritual primitiv, efectuat de niste oameni stravechi, dar reprezinta, de
fapt, jerta pe care trebuie sa o facem atunci cand dorim sa realizam ceva.