Sunteți pe pagina 1din 12

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR)

Examenul de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă


1 Octombrie 2022

Grila 6
1. (1 p) Remunerația lichidatorului desemnat potrivit Legii nr. 31/1990:
a) este variabilă, în funcție de complexitatea cauzei
b) este în cuantum fix de 1.000 lei
c) este în cuantum fix de 3.000 lei

2. (1 p) Potrivit Legii 151/2015, stabiliți care dintre următoarele afirmații este corectă:
a) contestațiile formulate împotriva tabelului preliminar de creanțe se vor înregistra în dosare asociate și se vor
soluționa separat
b) contestațiile formulate împotriva tabelului preliminar de creanțe se vor înregistra în același dosar și se vor
soluționa printr-o singură sentință
c) contestațiile la tabelul preliminar de creanțe pot fi formulate inclusiv de către administratorul procedurii

3. (1 p) Potrivit Legii nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii de insolvență nu se suspendă de drept:
a) măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului
b) acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului
c) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți

4. (1 p) Potrivit Legii nr. 151/2015, împotriva măsurilor adoptate de administratorul procedurii în procedura
de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, poate fi formulată:
a) plângere, însă nu mai târziu de 10 zile de la data luării la cunoștință
b) contestație, însă nu mai târziu de 20 de zile de la adoptarea măsurii
c) plângere, însă nu mai târziu de 30 de zile de la adoptarea măsurii

5. (1 p) Potrivit Legii nr. 85/2014, pentru a putea fi introdusă o cerere de deschidere a procedurii de insolvență:
a) valoarea-prag este de 40.000 lei
b) pentru salariați, valoarea-prag este de 15 salarii minime pe economie
c) valoarea-prag este de 50.000 lei

6. (1 p) Conform Codului penal, identificați care dintre următoarele afirmații este adevărată:
a) acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul săvârșirii infracțiunii
de bancrută simplă
b) acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu în cazul săvârșirii infracțiunii de bancrută frauduloasă
c) acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a oricărui terț în cazul săvârșirii infracțiunii de abuz
de încredere prin fraudarea creditorilor

7. (1 p) Codul de procedură civilă prevede faptul că, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii:
a) bursele de studii acordate de stat
b) bunurile debitorului care se află la terți
c) salariile debitorului

8. (1 p) Valoarea-prag impusă de Legea nr. 85/2014 pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a
procedurii insolvenței, de către salariați:
a) este de 15 salarii minime pe economie
b) este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat
c) este de 40.000 lei

9. (1 p) Potrivit Codului de procedură civilă, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de:
a) 4 ani, dacă legea nu prevede altfel
b) 2 ani, dacă legea nu prevede altfel
c) 3 ani, dacă legea nu prevede altfel

1
10. (1 p) Potrivit Legii nr. 31/1990, o societate dizolvată:
a) nu își păstrează personalitatea juridică
b) își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia
c) își păstrează personalitatea juridică doar dacă se prevede astfel în actul constitutiv

11. (1 p) Potrivit O.U.G. nr. 86/2006, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România:
a) este o persoană juridică de utilitate publică, autonomă și fără scop lucrativ
b) este o persoană juridică de drept privat, cu scop lucrativ
c) este o persoană juridică, cu scop lucrativ și autonomă

12. (1 p) Potrivit O.U.G. nr. 86/2006, cererea de înscriere în Tabloul UNPIR a practicienilor în insolvență,
poate fi formulată, sub sancțiunea pierderii dreptului de înscriere în tablou:
a) în termen de cel mult 6 luni de la promovarea examenului de dobândire a calității de practician în insolvență
b) în termen de cel mult 30 de zile de la promovarea examenului de dobândire a calității de practician în insolvență
c) în termen de cel mult un an de la promovarea examenului de dobândire a calității de practician în insolvență

13. (2 p) Potrivit O.U.G. nr. 86/2006, aportul social al asociaților unei societăți profesionale cu răspundere
limitată (SPRL):
a) nu poate să fie în natură
b) poate să fie în industrie
c) poate să fie doar în numerar

14. (2 p) Conform Legii nr. 31/1990, persoana care declară apel împotriva hotărârii de dizolvare a unei
societăți, are obligația:
a) de a depune o copie după apel la Administrația Finanțelor Publice a sectorului în care se află sediul societății
b) de a publica o copie după apel în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a
c) de a depune o copie după apel la oficiul registrului comerțului

15. (2 p) Conform Legii nr. 85/2014, se poate formula contestație la tabelul preliminar:
a) de către orice persoană interesată
b) doar de către creditorii ale căror creanțe au fost înscrise parțial în tabelul preliminar sau au fost înlăturate
c) doar de către debitor întrucât creanțele înscrise în tabelul preliminar vor fi acoperite din averea sa

16. (2 p) Stabiliți care dintre următoarele afirmații este adevărată având în vedere prevederile Legii nr.
31/1990:
a) lichidatorii sunt numiți în condițiile legii în termen de 30 de zile de la data înregistrării în registrul comerțului a
mențiunii de dizolvare a societății
b) lichidatorii sunt persoanele însărcinate să organizeze și să conducă operațiunile de lichidare a societății
c) pentru realizarea lichidării societății, în termen de 30 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la
oficiul registrului comerțului un raport privind situația economică a societății

17. (2 p) Potrivit Legii nr. 85/2014, procedura falimentului unei societăți de asigurare/reasigurare se deschide
pe baza unei cereri formulate:
a) doar de către Autoritatea de Supraveghere Financiară
b) doar de către creditorii societății de asigurare/reasigurare debitoare
c) de societatea de asigurare/reasigurare debitoare

18. (2 p) Conform Legii nr. 85/2014, pentru debitorii care au realizat în anul precedent un venit brut de până
la echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro, iar acordul de restructurare a fost avizat de către practicianul
în insolvență:
a) procesul-verbal încheiat de practicianul în insolvență va fi depus la Uniunea Națională a Practicienilor în
Insolvență
b) procesul-verbal încheiat se va comunica de practicianul în insolvență exclusiv debitorului și creditorilor afectați
c) cu privire la procesul-verbal încheiat se poate face contestație în termen de 30 de zile de la comunicare

19. (2 p) Potrivit O.U.G. nr. 86/2006, neparticiparea de către membrii UNPIR la cursurile de pregătire
profesională continuă, organizate în conformitate cu prevederile Statutului:
a) constituie abatere, sancțiunea fiind avertismentul scris
b) constituie abatere și se sancționează cu suspendarea din activitate
c) constituie abatere și se sancționează cu excluderea definitivă din UNPIR
2
20. (2 p) Potrivit Legii nr. 85/2014, creanțele constatate prin hotărâri judecătorești executorii:
a) vor fi plătite cu prioritate
b) vor fi înscrise la masa credală în categoria creanțelor preferențiale
c) vor fi exceptate de la procedura de verificare

21. (2 p) Potrivit Legii nr. 85/2014, într-un termen de prescripție de 3 luni de la data deschiderii procedurii
insolvenței, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunțe contractele în derulare încheiate
de debitor, acestea considerându-se denunțate:
a) la data notificării denunțării de către administratorul special
b) la data notificării denunțării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar
c) la data notificării denunțării de către comitetul creditorilor

22. (2 p) Potrivit Codului penal, fapta persoanei care, în frauda creditorilor, distruge evidențele debitorului
ori ascunde o parte din activul averii acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:
a) bancrută frauduloasă
b) gestiune frauduloasă
c) bancrută simplă

23. (2 p) Stabiliți care dintre următoarele afirmații este adevărată prin raportare la dispozițiile Codului de
procedură civilă:
a) la cererea debitorului, instanța de executare poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea executorului
judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de către debitor și continuarea executării silite de către noul executor
judecătoresc
b) în cursul executării silite, executorii judecătorești nu pot fi recuzați
c) în cursul executării silite, cererea de recuzare a unui executor judecătoresc nu suspendă de drept executarea

24. (2 p) Conform Legii nr. 85/2014:


a) votul condiționat este considerat vot negativ
b) votul condiționat nu va putea fi consemnat în procesul-verbal
c) votul condiționat este lovit de nulitate absolută

25. (2 p) Conform Codului de procedură civilă, în situația în care titlul executoriu nu cuprinde dobânzi,
penalități sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, acestea vor fi stabilite:
a) de către instanța de executare, la cererea creditorului
b) de către instanța de executare, la cererea executorului judecătoresc
c) de către executorul judecătoresc

26. (2 p) Conform Legii nr. 85/2014, practicienii în insolvență interesați vor depune la dosarul ce are ca obiect
procedura insolvenței o ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar în respectivul dosar, la care:
a) vor anexa exclusiv dovada calității de practician în insolvență
b) vor anexa dovada calității de practician în insolvență și o copie de pe polița de asigurare profesională
c) vor anexa, în mod obligatoriu, o dovadă cu privire la disponibilitatea de timp și de resurse umane, dar și o dovada
cu privire la experiența generală sau specifică necesare preluării dosarului

27. (2 p) Potrivit Legii nr. 151/2015, creditorii au obligația de a transmite administratorului procedurii o
informare cu privire la cuantumul și tipul creanței pe care o deține împotriva averii debitorului:
a) in termen de 15 zile de la publicarea notificării în BPI
b) în termen de 30 de zile de la publicarea notificării în BPI
c) în termen de 30 de zile de la data admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de
rambursare de datorii

28. (2 p) Potrivit O.U.G. nr. 86/2006, pe lângă Consiliul de conducere al filialei UNPIR:
a) funcționează și o comisie de cenzori, formată din 5 membri, dintre care doi dețin calitatea de contabili autorizați
sau experți contabili
b) funcționează și o comisie de cenzori, formată din 3 membri, dintre care cel puțin unul are calitatea de contabil
autorizat sau expert contabil
c) funcționează și o comisie de cenzori, formată din 3 membri, dintre care cel puțin doi dețin calitatea de contabili
autorizați sau experți contabili

3
29. (3 p) Raportat la prevederile Legii nr. 85/2014, pe parcursul perioadei de observație, administratorul
judiciar:
a) va putea să modifice clauzele contractelor încheiate de debitor, cu excepția contractelor de credit
b) va putea să modifice clauzele contractelor încheiate de debitor, doar cu aprobarea judecătorului-sindic
c) va putea să modifice clauzele contractelor încheiate de debitor, cu acordul cocontractanților

30. (3 p) Identificați care dintre următoarele afirmații este adevărată având în vedere dispozițiile Statutului
privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență:
a) în cazul finalizării dosarului de un alt practician decât cel desemnat inițial, stabilirea remunerației cuvenite
fiecărui practician în cauză intră în competența consiliului de conducere al filialei UNPIR pe raza căreia își are sediul
societatea debitoare
b) în situația desemnării unui practician în insolvență de către reprezentanții unei unei fundații pentru derularea
procedurilor de insolvență, reprezentanții acestora nu au obligația să avanseze cheltuielile de lichidare
c) situațiile financiare ale filialelor UNPIR, certificate de cenzori, se supun aprobării Adunării reprezentanților
permanenți

31. (3 p) Potrivit O.U.G. nr. 86/2006, instanțele locale de disciplină ale UNPIR sunt compuse din:
a) 5 membri titulari – președintele și 4 membri, desemnați pentru o perioadă de 4 ani
b) 7 membri titulari – președintele și 6 membri, desemnați pentru o perioadă de 4 ani
c) 3 membri titulari și un membru supleant, desemnați pentru o perioadă de 4 ani

32. (3 p) Conform Legii nr. 85/2014, măsurile luate de lichidatorul judiciar al unei societăți de
asigurare/reasigurare debitoare:
a) pot fi contestate de orice persoană interesată, în termen de 10 zile de la publicarea în BPI a extrasului raportului
lunar în care a fost consemnată măsura respectivă
b) nu pot fi contestate de Fondul de garantare
c) pot fi contestate de oricare dintre creditorii de asigurări

33. (3 p) Potrivit Legii nr. 31/1990, în cazul dizolvării unei societăți prin trecerea timpului stabilit pentru
durata societății:
a) dizolvarea societății operează în temeiul legii, fără a fi necesară vreo formalitate
b) asociații trebuie să fie consultați de către consiliul de administrație/directorat cu cel puțin 2 luni înainte de
expirarea duratei societății, cu privire la eventuala prelungire a acesteia
c) efectul dizolvării societății prin expirarea duratei aceteia nu poate fi evitat, în niciun caz

34. (3 p) Conform Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, se


sancționează cu suspendarea calității de practician în insolvență pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an,
următoarele fapte:
a) îndeplinirea de activități specifice profesiei pentru persoane cu interese contrare
b) declanșarea de către practicianul în insolvență a unor proceduri de executare silită asupra fondului de lichidare
c) încălcarea principiilor fundamentale de etică profesionale, definite de Codul de etică profesională și disciplină
al Uniunii

35. (3 p) Conform Legii nr. 85/2014, în perioada de reorganizare judiciară, judecătorul-sindic poate, la cererea
furnizorului, să dispună ca:
a) debitorul să depună o cauțiune la bancă, drept condiție pentru îndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale
în timpul desfășurării procedurii de reorganizare judiciară, de pănă la 10% din costul serviciilor prestate debitorului
și neachitate, dar nu mai mult de 40.000 lei
b) debitorul să depună o cauțiune la bancă, drept condiție pentru îndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale
în timpul desfășurării procedurii de reorganizare judiciară, care nu va depăși 30% din costul serviciilor prestate
debitorului și neachitate ulterior deschiderii procedurii
c) debitorul să depună o cauțiune la bancă, drept condiție pentru îndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale
în timpul desfășurării procedurii de reorganizare judiciară, care nu va depăși 20% din costul serviciilor prestate
debitorului și neachitate

4
36. (3 p) Conform Legii nr. 151/2015, dacă un debitor decedează după confirmarea unui plan de rambursare
a datoriilor:
a) succesibilii își pot exercita dreptul de opțiune succesorală în termen de 3 luni de la data primirii notificării
prevăzute de lege
b) succesibilii își pot exercita dreptul de opțiune succesorală în termen de 6 luni de la data primirii notificării
prevăzute de lege
c) succesibilii își pot exercita dreptul de opțiune succesorală în termen de 1 an de la data deschiderii moștenirii

37. (3 p) Stabiliți care dintre următoarele afirmații este adevărată având în vedere prevederile Legii nr.
31/1990:
a) societatea se dizolvă, de plin drept, la data expirării termenului stabilit pentru durata societății
b) în cazul dizolvării înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa, dizolvarea prduce efecte față de terți
numai după trecerea unui termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României
c) societatea poate fi dizolvată doar prin hotărârea tribunalului

38. (3 p) Conform Legii nr. 85/2014, creanțele în litigiu reprezintă:


a) creanțele a căror întindere este contestată și în privința cărora nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă până la data
închiderii procedurii de concordat
b) creanțele a căror existență este contestată și în privința cărora s-a pronunțat o hotărâre definitivă până la data
întocmirii acordului de restructurare
c) creanțele a căror existență este contestată și în privința cărora nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă până la data
deschiderii procedurii de concordat

39. (3 p) Conform prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și
finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, client/clientelă
înseamnă:
a) orice persoană fizică, juridică sau entitate fără personalitate juridică cu care entitățile raportoare desfășoară
relații de afaceri
b) orice persoană cu care, în desfășurarea activităților sale, entitatea raportoare a negociat o tranzacție, cu condiția
ca respectiva tranzacție să se fi finalizat
c) orice persoană fizică, juridică sau entitate fără personalitate juridică cu care entitățile raportoare desfășoară
operațiuni exclusiv cu caracter permanent

40. (3 p) Conform Codului de procedură civilă, stabiliți care dintre următoarele afirmații este adevărată
raportat la dispozițiile care reglementează executarea silită:
a) pot fi puse în executare hotărârile arbitrale, cu condiția să nu fie atacate cu acțiune în anulare
b) înscrisurile sub semnătură privată nu pot constitui titluri executorii, în niciun caz
c) înscrisurile autentificate de către notarii publici constituie titluri executorii doar dacă constată o creanță certă,
lichidă și exigibilă

41. (1 p) Potrivit Codului fiscal, care dintre următoarele afirmații este incorectă?
a)dobânda reprezintă orice sumă ce trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, indiferent dacă trebuie să fie
plătită sau primită în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit sau în conformitate cu un contract de leasing
operațional, vânzare cu plata în rate sau orice vânzare cu plata amânată;
b)impozitul pe profit amânat - impozitul plătibil/recuperabil în perioadele viitoare în legătură cu diferenţele temporare
impozabile/deductibile dintre valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii şi valoarea fiscală a acestora;
c)metoda creditului fiscal reprezintă o diminuare a impozitului pe venit sau a impozitului pe profit cu suma
impozitului plătit în alt stat, conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

42. (1 p) Codul fiscal precizează că tranzacţiile între părţile afiliate se realizează conform principiului valorii
de piaţă. În cadrul unei tranzacții sau unui grup de tranzacţii, între persoane afiliate, organele fiscale pot
ajusta, în cazul în care principiul valorii de piaţă nu este respectat, sau pot estima, în cazul în care
contribuabilul nu pune la dispoziţia organului fiscal competent datele necesare pentru a stabili dacă preţurile
de transfer practicate în situaţia analizată respectă principiul valorii de piaţă, suma venitului sau a cheltuielii
aferente rezultatului fiscal oricăreia dintre persoanele afiliate pe baza nivelului tendinţei centrale a pieţei.
Care dintre metodele prezentate mai jos se poate utiliza la stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între
persoane afiliate, potrivit Codului fiscal?
a)metoda valorii realizabile nete;
b)metoda marjei nete;
c)metoda costului istoric.
5
43. (1 p) Potrivit Codului fiscal și Normelor metodologice de aplicare a acestuia, din punctul de vedere al
impozitului pe profit, care dintre următoarele afirmații este incorectă?
a)recuperarea pierderilor fiscale anuale se face în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a
impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora;
b)pierderea fiscală reprezintă suma înregistrată în declaraţia de impunere a anului precedent;
c)pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune sau
divizare totală nu se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi ori de către cei care preiau patrimoniul societăţii
absorbite sau divizate.

44. (1 p) Potrivit Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu
modificările și completările ulterioare, veniturile din vânzarea produselor reziduale sunt venituri:
a)extraordinare;
b)financiare;
c)din exploatare.

45. (1 p) Potrivit Codul fiscal:


a)impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data de 31
decembrie a anului fiscal anterior;
b)în cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligaţia să depună o
declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, până la sfârşitul lunii în care
dobândeşte clădirea şi datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor;
c)în cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligaţia să depună o
declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, până la sfârşitul trimestrului
în care dobândeşte clădirea şi datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

46. (1 p) Potrivit Legii contabilităţii (Legea nr. 82∕1991, cu modificările şi completările ulterioare), registrele
de contabilitate obligatorii sunt:
a)Registrul mijloacelor fixe, Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare, Jurnalul de vânzări şi Jurnalul de
cumpărări;
b)Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare;
c)Registrul-jurnal, Registrul-inventar, Cartea mare și Registrul incasarilor și plăților, Jurnalul de vânzări şi Jurnalul
de cumpărări.

47. (1 p) În activul net (capitalul propriu) rezultat în urma lichidării nu se pot regăsi, printre altele:
a)capitalul subscris și vărsat;
b)rezultatul reportat (pierdere);
c)provizionele.

48. (1 p) Potrivit Codului fiscal, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată:
a)este considerat drept grup fiscal unic un grup de persoane impozabile stabilite în România care, independente fiind
din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar şi economic;
b)este considerat drept grup fiscal unic un grup de persoane impozabile stabilite în România sau Uniunea Europeană
care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere
organizatoric, financiar şi economic;
c)este considerat drept grup fiscal unic un grup de persoane impozabile stabilite în România sau străinătate care,
independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric,
financiar şi economic.

49. (1 p) otrivit Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu
modificările și completările ulterioare, care dintre următoarele afirmații este incorectă?
a)disponibilităţile băneşti şi alte valori similare în valută se evaluează în bilanţ la cursul de schimb valutar comunicat
de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar;
b)cu ocazia inventarierii, nu fac obiectul evaluării imobilizările în curs de execuție;
c)evaluarea la inventar a creanţelor şi a datoriilor se face la valoarea lor probabilă de încasare sau de plată.

6
50. (1 p) Potrivit Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu
modificările şi completările ulterioare, valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură
reprezintă:
a)imobilizări;
b)datorii;
c)active circulante.

51. (1 p) Potrivit Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu
modificările şi completările ulterioare, în categoria datoriilor se includ, printre altele:
a)furnizorii-debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor;
b)furnizorii-debitori pentru prestările de servicii;
c)clienții-creditori.

52. (1 p) Potrivit Codului fiscal, amortizarea fiscală se calculează:


a)începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune;
b)începând cu luna în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune;
c)începând cu ziua următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcțiune.

53. (2 p) În cazul unei entități care aplică Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale
individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.
1802/2014, cu modificările şi completările ulterioare, încasările în numerar din vânzarea de instrumente de
capitaluri proprii sau de datorie ale altor entităţi şi din vânzarea de interese în asocierile în participaţie (altele
decât încasările pentru instrumentele considerate a fi echivalente de numerar şi pentru cele păstrate în vederea
plasării sau tranzacţionării) reprezintă fluxuri de trezorerie aferente activităților de:
a)exploatare;
b)finanțare;
c)investiții.

54. (2 p) Potrivit Codului fiscal şi Normelor metodologice de aplicare a acestuia, din punctul de vedere al taxei
pe valoarea adăugată, care dintre următoarele afirmații este corectă?
a)angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune
ori o situaţio reprezintă operațiune ce este asimilată prestărilor de servicii;
b)nu reprezintă livrare de bunuri predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care
prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel
mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;
c)bunurile constatate lipsă din gestiune, indiferent de cauza lipsei în gestiune, sunt considerate livrări de bunuri;

55. (2 p) Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu modificările și
completările ulterioare, precizează că acţiunile primite de entitate ca urmare a încorporării rezervelor sau a
primelor de capital, în capitalul social al societăţii la care sunt deţinute participaţiile, se evidenţiază în
contabilitate pe seama:
a)conturilor de active corespunzătoare naturii participaţiei deţinute, respectiv rezultat reportat (contul 117 "Rezultat
reportat");
b)conturilor de active corespunzătoare naturii participaţiei deţinute, respectiv venituri (contul 768 "Alte venituri
financiare");
c)conturilor de active corespunzătoare naturii participaţiei deţinute, respectiv de rezerve (contul 106 "Rezerve").

56. (2 p) Potrivit Codului fiscal, cu privite la taxa pe valoarea adăugată, care dintre următoarele afirmații este
corectă?
a)soldul sumei negative de taxă pe valoarea adăugată înscris în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferent
perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei prevăzute de legislaţia în domeniu se preia în
decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care s-a deschis procedura;
b)chiar dacă persoana impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative, acesta se reportează în perioada
fiscală următoare;
c)persoanele impozabile pot renunța de cererea de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pe baza unei notificări
depuse la autorităţile fiscale.
7
57. (2 p) Se cunosc următoarele informaţii despre un stoc de produsefinite al societății X evaluat în
contabilitate la costul de producție:
-stoc iniţial: 30 bucăţi la costul de producție de 20 lei/bucată;
-se obțin din procesul de producție produse finite în următoarele condiții:
-cantitate: 20 bucăți;
-cost de producție: 22 lei/bucată;
-se vând 40 de bucăţi la preţul de vânzare (fără TVA) 23 lei/bucată; TVA 19%; reducere comercială acordată
cumpărătorului în momrntul vânzării: 1 lei/bucată;
-societatea X este plătitoare de TVA.
Care este valoarea rezultatului generat de vânzarea mărfurilor, dacă evaluarea la ieșire se efectuează pe baza
metodei costului mediu ponderat (CMP)?
a)60 lei;
b)40 lei;
c)48 lei.

58. (2 p) Potrivit Codului fiscal:


a)organele fiscale competente au obligaţia de a soluţiona solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din
evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA cel târziu până la finele lunii în care a fost depusă solicitarea;
b)organele fiscale competente au obligaţia de a soluţiona solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din
evidenţa persoanelor înregistrate în 10 zile de la data depunerii solicitării;
c)organele fiscale competente au obligaţia de a soluţiona solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din
evidenţa persoanelor înregistrate în 30 zile de la data depunerii solicitării.

59. (2 p) Potrivit Codului fiscal:


a)dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă (persoană care nu aplică
sistemul de TVA la încasare) de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare este amânat până la
data la care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului
său;
b)dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă (persoană care nu aplică
sistemul de TVA la încasare) de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare este amânat până la
data la care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului
său, dar nu mai mult de 90 de zile de la data facturării;
c)dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă (persoană care nu aplică
sistemul de TVA la încasare) de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare este amânat până la
data la care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului
său, dar nu mai mult de 120 de zile de la data facturării.

60. (2 p) Potrivit Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, care dintre
următoarele afirmații este corectă?
a)dacă un activ imobilizat corporal este reevaluat, toate celelalte active imobilizate corporale ale entității trebuie
reevaluate;
b)dacă o imobilizare necorporală complet amortizată mai poate fi folosită, entitatea poate proceda la reevaluarea
acesteia; cu ocazia reevaluării imobilizării necorporale, acesteia i se stabilesc o nouă valoare şi o nouă durată de
utilizare economică, corespunzătoare perioadei estimate a se folosi în continuare;
c)entităţile trebuie să efectueze reevaluarea imobilizărilor corporale cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea
contabilă să nu difere substanțial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanţului.

61. (2 p) În modelul de bilanț pe care îl întocmesc entitățile mijlocii și mari și entitățile de interes public,
prezentat în Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare
anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu modificările și
completările ulterioare, nu se regăseşte următoarea rubrică:
a)veniturile în avans:
b)cheltuielile în avans;
c)active imobilizate minus datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an.

8
62. (2 p) Potrivit Codului fiscal, nu se adaugă la baza impozabilă a impozitului pe veniturile
microîntreprinderilor:
a)rezervele reprezentând facilităţi fiscale, constituite în perioada în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de
impozit pe profit, utilizate pentru acoperirea pierderilor;
b)rezervele reprezentând facilităţi fiscale, constituite în perioada în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de
impozit pe profit, distribuite cu ocazia lichidării acestora;
c)rezervele legale deduse la calcului profitului impozabil în perioada în care o microîntreprindere a fost plătitoare de
impozit pe profit, utilizate pentru acoperirea pierderilor;

63. (2 p) Potrivit Codului fiscal, în cazul contribuabililor care aplică Reglementările contabile privind situaţiile
financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului
finanțelor publice nr. 1802/2014, cu modificările și completările ulterioare:
a)amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing operațional se face de către locator;
b)amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing financiar se face de către locator;
c)amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing operațional se face la utilizator.

64. (2 p) Potrivit Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu
modificările și completările ulterioare, dacă reducerile comerciale înscrise pe factura de achiziţie acoperă în
totalitate contravaloarea bunurilor achiziţionate sub formă de stocuri:
a)stocurile nu se înregistrează în contabilitate;
b)stocurile se înregistrează în contabilitate la valoarea justă, pe seama diminuării cheltuielilor aferente cu stocurile;
c)stocurile se înregistrează în contabilitate la valoarea justă, pe seama veniturilor curente (contul 758 "Alte venituri
din exploatare").

65. (2 p) Potrivit Codului fiscal, din punctul de vedere al impozitului pe profit, în cazul unei operaţiuni de
reorganizare sub formă de transfer de active:
a)valoarea fiscală a titlurilor de participare primite de societatea cedentă este egală cu valoarea fiscală pe care activele
şi pasivele transferate au avut-o la această societate înainte de efectuarea operaţiunii;
b)valoarea fiscală a titlurilor de participare primite de societatea cedentă este egală cu valoarea nominală a acestora;
c)valoarea fiscală a titlurilor de participare primite de societatea cedentă este egală cu valoarea de piaţă a acestora.

66. (2 p) Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu modificările şi
completările ulterioare, precizează că activele imobilizate amortizabile sunt prezentate în bilanţ la valoarea
contabilă, aceasta fiind reprezentată de:
a)costul de achiziţie, costul de producţie sau altă valoare care substituie costul, diminuat (diminuată) cu amortizarea
cumulată până la acea dată și majorat (majorată) cu ajustările cumulate din depreciere;
b)costul de achiziţie, costul de producţie sau altă valoare care substituie costul la care se adaugă amortizarea cumulată
până la acea dată;
c)costul de achiziţie, costul de producţie sau altă valoare care substituie costul, diminuat (diminuată) cu amortizarea
cumulată până la acea dată şi cu ajustările cumulate din depreciere.

67. (2 p) Potrivit Codului Fiscal, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri
de TVA, în cazul persoanelor impozabile care au ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic:
a)dacă în deconturile de taxă depuse pentru două trimestre calendaristice consecutive nu au fost evidenţiate achiziţii
de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare, din
prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă;
b)dacă în deconturile de taxă depuse pentru două trimestre calendaristice consecutive nu au fost evidenţiate achiziţii
de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare, din
prima zi a lunii în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă;
c)dacă în deconturile de taxă depuse pentru două trimestre calendaristice consecutive nu au fost evidenţiate achiziţii
de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare, din
prima zi de după ziua în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă.

68. (2 p) În cazul fuziunii, valoarea contabilă a unei acțiuni/părți sociale se poate determina pe baza
următoarei relații (formule):
a)Valoarea contabilă = Aportul net (Capitaluri proprii)/ Numarul de actiuni;
b)Valoarea contabilă = Total active imobilizate/Numarul de actiuni;
c)Valoarea contabilă = Total active circulante /Numarul de actiuni.
9
69. (3 p) Codul fiscal precizează că la stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul şi elemente similare
veniturilor şi cheltuielilor. Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal nu includ în categoria
elementelor similare veniturilor:
a)rezervele din reevaluarea imobilizărilor necorporale;
b)câştigurile legate de vânzarea sau anularea titlurilor de participare proprii dobândite/răscumpărate.;
c)rezervele statutare sau contractuale;

70. (3 p) Lichidatorul societăţii X a vândut un utilaj aflat în proprietatea acesteia la prețul de vânzare de
119.000 de lei (inclusiv TVA 19%). Utilajul a fost înregistrat în contabilitate la costul de 155.000 de lei, iar
amortizarea contabilă cumulată, care este egala cu amortizarea fiscală cumulată, în momentul vânzării, a fost
de 50.000 de lei. De asemenea, pentru aceast utilaj a fost recunoscută, anterior vânzării, o ajustare pentru
depreciere în valoare de 5.000 de lei. Menționăm că ajustarea pentru deprecierea utilajului nu a fost, în
momentul constituirii ei, deductibilă fiscal. Precizăm că societatea X este plătitoare de impozit pe profit și că
aceasta aplică Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare
anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu modificările și
completările ulterioare.
Care este rezultatul contabil brut generat de vânzarea utilajului și anularea ajustării pentru deprecierea
acesteia?
a)5.000 de lei(profit);
b)0 (zero) lei;
c)5.000 de lei(pierdere).

71. (3 p) La 31.12.2021, se cunosc următoarele informații despre un teren al societății X, care


aplică Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014:
-cost de achiziție: 100.000 de lei;
-la 31.12.2018, terenul a fost reevaluat pentru prima dată la valoarea justă de 90.000 de lei;
-la 31.12.2021, terenul a fost reevaluat pentru a doua oară la valoarea justă de 80.000 de lei.
Potrivit Codului fiscal, din punctul de vedere al impozitului pe profit, care este valoarea fiscală a terenului,
în anul 2022?
a)100.000 de lei;
b)90.000 de lei;
c)80.000 de lei.

72. (3 p) În luna decembrie a anului N, societatea X, care aplică Reglementările contabile privind situaţiile
financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului
finanțelor publice nr. 1802/2014, cu modificările și completările ulterioare, încasează o chirie în valoare de
6.000 lei, care este aferentă lunilor decembrie N, ianuarie N+1, și februarie N+1. În bilanțul întocmit de
societatea X, la 31.12.N, se prezentă:
a)un venit în avans în valoare de 2.000 de lei;
b)un venit în avans în valoare de 6.000 de lei;
c)un venit în avans în valoare de 4.000 de lei.

73. (3 p) Societatea X (cu sediul în România), care nu este plătitoare de TVA, recepționează materii prime
achiziționate de la societatea Y (cu sediul în România), plătitoare de TVA (care nu aplică sistemul TVA la
încasare). În factura întocmită de societatea Y, existentă la societatea X în momentul recepţionării materiilor
prime, se regăsesc următoarele informaţii:
-valoare înainte de acordarea reducerilor financiare: 1.100 de lei (fără TVA);
-reducere financiară sub formă de scont de decontare: 100 de lei;
-cota de TVA 19%;
Precizăm că societatea Y vinde produse finite.
Potrivit Codului fiscal şi Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu
modificările și completările ulterioare, care dintre următoarele afirmații este incorectă?
a)la societatea Y reducerea financiară acordata se contabilizează sub formă de cheltuială;
b)la societatea Y se contabilizează o taxa pe valoarea adaugată colectată de 190 de lei;
c)la societatea Y veniturile din vânzarea produselor finite sunt de 1.000 de lei.

10
74. (3 p) Societatea X (cu sediul în România), care este plătitoare de TVA (care nu aplică sistemul de TVA la
încasare), recepționează mărfuri achiziționate de la societatea Y (cu sediul în România), plătitoare de TVA
(care nu aplică sistemul TVA la încasare). În factura întocmită de societatea Y, existentă la societatea X în
momentul recepţionării mărfurilor, se regăsesc următoarele informaţii:
-valoare înainte de acordarea reducerilor comerciale și financiare: 1.200 de lei (fără TVA);
-reducere comercială sub formă de rabat: 100 de lei
-reducere financiară sub formă de scont de decontare: 100 de lei;
-cota de TVA 19%;
Potrivit Codului fiscal şi Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu
modificările și completările ulterioare, care dintre următoarele afirmații este corectă?
a)la societatea X, se contabilizează o taxă pe valoare adăugată deductibilă în valoare de 228 de lei;
b)la societatea X, se contabilizează o taxă pe valaorea adăugată deductibilă în valoare de 209 de lei;
c)la societatea X, reducerea financiară primită în valoare de 100 de lei se contabilizează sub formă de venituri.

75. (3 p) În cadrul unei operațiuni de reorganizare, societăţile X (absorbant) şi Y (absorbit) fuzionează. Înainte
de operaţia de fuziune, se cunosc următoarele informaţii despre cele două societăţi:
Elemente bilanțiere Societatea X (lei) Societatea Y (lei)
Imobilizări corporale și necorporale 800.000 300.000
Stocuri 400.000 50.000
Clienţi 150.000 125.000
Conturi la bănci în lei 150.000 25.000
Total active 1.500.000 500.000
Capital subscris şi vărsat 500.000 250.000
500.000 acţiuni X) 250.000 acţiuni Y
Rezerve (constituite din rezultatul net) 600.000 250.000
Rezultat reportat (pierdere din exercițiile (100.000) (250.000)
precedente)
Credite bancare pe termen lung 300.000 50.000
Credite bancare pe termen scurt 100.000 100.000
Furnizori 100.000 100.000
Total capitaluri proprii şi datorii 1.500.000 500.000
Care este raportul (rata) de schimb al (a) acţiunilor celor două societăţi?
a)o actiune X pentru o acţiune Y;
b)2 acţiuni X pentru o acțiune Y;
c) o acțiune X pentru 2 acțiuni Y.

76. (3 p) Societatea X, care este în lichidare, are o creanţă înregistrată la clienţii incerţi în valoare de 100.000
lei. Pentru această creanţă incertă a fost înregistrată în contabilitate o ajustare pentru depreciere în valoare
de 100.000 lei. Deoarece creanţa incertă este încasată în totalitate, ajustarea pentru deprecierea creanţelor
clienţi trebuie să fie anulată. Cheltuiala înregistrată în contabilitatea societăţii X, în momentul contabilizării
ajustarii pentru deprecierea creanţelor clienţi, a fost deductibilă din punct de vedere fiscal pentru suma de
30.000 lei. De asemenea, precizăm că societatea X este plătitoare de impozit pe profit.
Care dintre următoarele afirmații este adevărată?
a)în urma anulării ajustării pentru deprecierea creanțelor clienți, se recunoaște în contabilitate un venit de 100.000 de
lei; însă, se ia in calcul la determinarea impozitului pe profit un venit în valoare de 30.000 de lei;
b)în urma anulării ajustării pentru deprecierea creanțelor clienți, se recunoaște în contabilitate un venit de 100.000
de lei, care se ia, în totalitate, la calculul impozitului pe profit;
c)în urma anulării ajustării pentru deprecierea creanțelor clienți, se recunoaște în contabilitate un venit de 100.000 de
lei; însă, se ia în calcul da determinarea impozitului pe profit un venit în valoare de 70.000 de lei.

11
77. (3 p) Societatea X (cu sediul în România), care aplică sistemul de TVA la încasare, achiziționează materii
prime, în luna iunie, anul N, de la societatea Y (cu sediul în România), care la rândul său aplică sistemul de
TVA la încasare. În factura emisă de societatea Y, existentă la societatea X în momentul recepţionării
materiilor prime, se regăsesc următoarele informații:
-valoare înainte de acordarea reducerilor comerciale și financiare : 3.200 de lei;
-reducere comercială acordată sub formă de remiză: 100 de lei;
-reducere financiară sub formă de scont: 100 de lei
-TVA: 19%.
În luna iulie, anul N, societatea X plătește contravaloarea materiilor prime cumpărate le la societatea Y.
Potrivit Codului fiscal, care dintre următoarele afirmații este incorectă?
a)în luna iunie, anul N, la societatea Y se recunoaște (contabilizează) taxă pe valoarea adăugată neexigibilă în valoare
de 570 de lei;
b)în luna iulie, anul N, la societatea Y se recunoaște (contabilizează) taxă pe valoarea adăugată deductibilă în valoare
de 570 de lei;
c)în luna iulie, anul N, la societatea Y se recunoaște (contabilizează) taxă pe valoarea adăugată colectată în valoare
de 570 de lei.

78. (3 p) După efectuarea inventarierii, la sfârşitul exerciţiului N, în contabilitatea societăţii X se regăsesc


următoarele informaţii: construcții 35.000 lei (valoare brută), amortizarea construcțiilor 20.000 lei, ajustări
pentru deprecierea construcțiilor 5.000 lei, instalații și utilaje (valoare brută) 50.000 lei, amortizarea
instalațiilor și utilajelor 30.000 lei, produse finite 12.000 lei, ajustări pentru deprecierea produselor finite 2.000
lei, mărfuri 3.000 lei, ajustări pentru deprecierea mărfuriloe 3.000 lei, clienţi incerti 10.000 lei, ajustări pentru
deprecierea creanţelor clienţi 2.000 lei, conturi la bănci în lei 1.000 lei, cheltuieli în avans 1.000 lei, furnizori
15.000 lei, clienti-creditori 5.000 lei, credite bancare pe termen scurt 5.000 lei, provizioane pentru garanții
acordate clienților 2.000 lei, venituri în avans 3.000 lei, capital subscris şi vărsat 10.000 lei, rezerve legale 2.000
lei, prime rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale 3.000 lei, rezultat reportat (profit) 5.000 lei.
Dacă se ține cont de prevederile Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi
situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014,
cu modificările și completările ulterioare, care este valoarea activelor societății X in bilanţul întocmit la
31.12.N?
a)48.000 de lei.
b)50.000 de lei;
c)53.000 de lei;

79. (3 p) La 31.12.N, se cunosc următoarele informații despre activele și datoriile contingente ale societății X:
-active contingente estimate la 20.000 lei;
-datorii contingente estimate la 30.000 lei.
Potrivit Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare
anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, cu modificările și
completările ulterioare, în bilanțul întocmit la 31.12.N:
a)activele contingente sunt recunoascute (prezentate) la activele circulante, iar datoriile contingente sunt recunoscute
(prezentate) la datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an;
b)potrivit principiului prudenței, activele contingente nu sunt recunoscute (prezentate), în schimb datoriile
contingente sunt recunoscute (prezentate) în categoria provizioanelor;
c)nu sunt recunoscute (prezentate) activele contingente și datoriile contingente.

80. (3 p) Lichidatorul societăţii X a vândut produse finite la preţul de vânzare de 11.900 lei (inclusiv TVA 19
%). Costul de producţie al produselor finite vândute este de 10.000 lei. Pentru aceste produse finite a fost
înregistrată în contabilitate o ajustare pentru depreciere în valoare de 500 de lei. Deoarece produsele finite au
fost vândute, ajustarea este anulată. La stabilirea deductibilității cheltuielilor cu ajustarea pentru depreciere
a produselor finite se au în vedere prevederile Codului fiscal. De asemenea, precizăm că societatea X este
plătitoare de impozit pe profit și de taxă pe valoarea adăugată. Cota de impozit pe profit este de 16%.
Care este rezultatul contabil obţinut de societatea X, în urma vânzării produselor finite şi anulării ajustării
pentru deprecierea acestora?
a)0 (zero) lei;
b)500 de lei;
c)2.400 de lei.

12

S-ar putea să vă placă și