Rezumatul romanului "Mara" de Ioan Slavici

Romanul începe prin a prezenta personajul ce-i dă nume: Mara, o femeie rămasă văduvă cu, doi
copii mici de crescut – Persida şi Trică – dar este “tânără şi voinică, şi harnică, şi Dumnezeu a
mai dat să aiba şi noroc”.
asfel ea srânge bani zi de zi pentru cei doi copii şi pentru înmormântare. Doreşte mereu ca fata
şi băiatul ei să fie deosebiţi dar pentru aceasta trebuiau să primească o educaţie cum se cuvine şi
de aceea ea decide ca pe Persida să o dea la mănăstire, iar pe băiat să-l trimită la şcoală.
Maica Aegidia este o femeie respectată şi Mara işi lasă fiica in grija acesteia, la o mănăstire
catolică, cu o reputaţie foarte bună, din Lipova. Cu timpul Persida o consideră pe maică ca pe
un părinte spiritual iar acesta prinde drag de Persida, şi o ajută pe Mara, femeia plătind mai
puţin, ca sa aiba bani pentru Trică, acesta din urmă învăţând la şcoală.
La şcolă Trică se bate cu un coleg mai mare decât el, iar acesta, pentru a nu o face pe mama lui
să se plângă ca de obicei, se duce la mănăstire. Persida, aflând de cele petrecute, iese fără
permi-siune din mănăstire şi pleacă împreună cu Trică pe Mureşul învolburat. Aflând de cele
întâmplate Mara şi maica Aegidia aleargă în urma luntriţei, Mara murind de spaimă iar maica
Aegidia de ru-şine. Din fericire copiii sunt salvaţi de morari, iar Persida se întoarce la mănăstire
împreună cu mai-ca Aegidia iar Trică se duce cu mama lui.
Într-o zi de primăvară, un geam al mănăstirii se sparge din pricina vântului puternic, iar în a-cel
moment Naţl o zăreşte pe Persida şi rămâne încremenit.
Din acel moment viaţa amândurora cunoaşte o întorsătură radicală, Naţl neputând s-o scoată din
minte pe Persida, iar fata simţea că în sufletul ei se întâmplă ceva cu totul diferit.
Trică este trimis de mama lui la mănăstire pentru a o lua pe sora sa care se facuse mai mare şi
de care rămăsese tulburat de frumuseţea acesteia.
Pentru că Persida se plictisea stând în casă şi rostind nişte cuvinte pe care pe Mara o tulburară,
aceasta decide să meargă la Arad, unde la dat pe Trică ca ucenic, la casa lui Claici. Şi pentru că
se apropia nunta Milenei, fata cojocarului, Mara o lasă şi pe Persida împreună cu Trică, aceasta
întorcându-se singură acasă, cu o scrisoare pe care trebuia să o dea maicii Aegidia.
Tocmai în aceste zile Naţl îşi începea cei doi ani de călătorie şi ca din întâmplare se întâlneşte
cu Persida, la nunta lui Muntenu cu Milena, care era ţinută la braţ de către cavalerul de onoare
al miresei, Codreanu, care o plăcea pe Persida.
Persida urma să se mărite cu Pavel Codreanu dar îl refuză, deoarece îl iubea pe Naţl, ea re-
primându-şi însă acest sentiment. Acest fapt îl face pe Codreanu să se însoare cu alta.
Naţl se întoarce acasă, dar cu şase luni înainte să i se termine cei doi ani de călătorie. Acest
lucru putea fi trcut cu vederea de către Hubăr şi partenerii săi, dar cum Bocioacă află ca lui Naţl
îi plăcea de Persida îl trimite pe Naţl să mai petrecă încă câteva luni departe de familia lui.
Întors din călătorie, Naţl gaseşte multă veselie la casa lui, Persida fiind de asemenea fericită de
întoarcerea acestuia.
Totul era pregătit pentru ca Naţl să devină stapân, dar Bocioacă privind în cartea lui de călăto-
rie observă ca feciorul lui Hubăr a petrecut mult timp lenevind decât muncind pe la măcelari,
lu-cruri care l-au făcut să-i amane “tăietura de maietru” a lui Naţl.
Hubăr se simţea ruşinat de fapta fiului său care căuta mereu să-i spună ceva, până în ziua când a
venit in măcelarie să-l mustre şi-l găsi la lucru cu un cuţit in mână. În clipa când a vrut să se
năpustescă asupra lui Naţl, acesta îşi aruncă cuţitul din mână şi îl împinge pe Hubăr pentru a nu
fi pălmuit, dar Hubăr cade şi se loveşte. Totul a fost interpretat de o calfă, care se afla acolo
precum că Naţl ar fi vrut să-l omoare pe Hubăr. Singura care nu a crezut acest lucru a fost
Persida care nu putea crede astfel de lucruri despre omul pe care-l iubea. Astfel ea a început să
se întâlnească, pe ascuns cu Naţl, doar in prezenţa lui Bandi, singurul în care avea incredere
Persida.
Naţl şi Persida s-au cununat pe ascuns cu ajutorul lui Trică şi a lui Codrenu (care nu o putea
refuza pe Persida), şi-au plecat împreună la Viena pentru câteva luni. Cu toate că Persida ducea
do-rul casei fiind printre străini, se simţea bine ştiind că Naţl o iubeşte şi ea îl iubeşte pe el.
Totul până într-o zi când sosi o scrisoare de la Trică în care Mara îşi ierta fiica şi o chema
indirect acasă.
Naţl se sperie de această scrisoare şi începu să facă tot posibilul pentru a nu se întoarce acasa.
Dar, în cele din urmă ei se întorc acasă, unde Persida era aşteptată de Mara şi de Trică, iar Naţl
decât de mama lui, cu tatăl fiind certat de mult. Naţl s-a văzut cu Burdea apoi acesta din urmă îi
face o vizită Persidei, care era amărâtă şi cu ochii învineţiţi după ce Naţl o bătu. Acest lucru,
bătaia, nu o putu înghiţi Persida şi hotărî în sfârşit să plece înapoi acasă, dar împreună cu soţul
ei.
Au luat cârciuma din spatele Sărăriei cu toate că la început le-a fost foarte greu, dar Persida îşi
dădea toată silinţa ca totul sa fie cât mai bine pentru amandoi. Naţl era iscodit de către Oncea şi
de Hubăroaie s-o lase pe Persida, s-o îndeprteze de el aşa cum s-ar pricepe el mai bine. Aşa că
Naţl o lăsă numai pe Persida să muncească pe când el părea mai mult a fi un oaspete şi nu un
stăpân.
Trică muncea acum la casa lui Bocioacă de unde mai de demult fusese alungat. Acum era însă
foarte bine pentru el deoarece era mâna dreaptă a lui Bocioacă şi o însoţea pretutindeni pe
Marta, soţia lui Bocioacă, şi mamă a unei fetiţe de 12 ani. Atât de mult a stat Trică pe langa ea
încât au ajuns să fie mai apropiaţi unul de celălalt fără ca Bocioacă să-şi dea seama de ce se
întâmplă. Atât de mult îl preţuiau peTrica încât Persida şi Bocioacă l-au răscumpărat cu bani
mulţi pentru a nu fi luat la război.
Naţl nu mai poate suporta despărţirea de părinţi, de avere, de o viaţă bună şi plină de huzur şi o
bate pe Persida dipreţuind-o tot mai mult pe zi ce trece. Persida nu mai suportă beţia în care
căzuse Naţl, nici bătăile sau vorbele ne la locul lor, motiv pentru care îl părăseşte şi se duce să
trăiască împrună cu mama ei care o primeşte cu braţele deschise.
Trică, aflând că nu Mara i-a plătit răscumpărarea, ci Bocioacă se decide să se înroleze în armată
pentru a-i putea plăti lui Bocioacă banii pentru răscmpărare. Totul i-a luat prin surprinde pe toţi
şi mai ales pe Marta şi pe Persida ce au făcut tot posibilul ca el să nu fie luat la război.
Persida se întoarce acasă la soţul ei, urmând ca peste câteva zile să se nască fiul acesteia şi a lui
Naţl. În ziua aceea a venit şi Mara la Persida şi au hotărât apoi să facă tot ce le va sta în putinţă
ca Naţl să se împace cu părinţii săi şi ca maica Aegidia să fie naşa copilului.Hubăroaie şi Hubăr
l-au iertat pe Naţl şi-au venit să-şi vadă nepotul.
Hubăr era însă nemulţumit deoarece credea că nepotul său este nelegitim, dar se linişti atunci
când află că Naţl şi Persida sunt cununaţi şi că nepotul lor este legitim. Mara nu se putea împăca
cu gândul că nepotul său este botezat la catolici dar se mulţumeşte să-l ştie sănătos.
Cu toate pregătirile pentru botez Bandi fusese parcă uitat de Persida şi de toţi (Bandi fiind fiul
nelegitim a lui Hubăr cu Reghina), şi parcă nu mai putea sta în prejma lor cât timp era Hubăr
printre ei, el urându-l pe Hubăr.
Trică s-a intors de la razboi rănit la şold, dar schimbat la caracter, era chiar bărbierit şi pieptă-
nat, iar în vocea lui se putea citi hotărârea şi maturizarea. Mara era tare fericită să-şi vadă iar
amân-doi copii la un loc.
Peste puţin timp Naţl şi Trică au devenit maieştri cu ajutorul lui Oncea şi a lui Bocioacă, ce au
închis un ochi în faţa lipsei lor de experienţă.
Persida urma să se mute în casa lui Hubăr iar birtul rămânea dupa voia ei, lui Bandi, la care ţi-
nea foarte mult. Dar Hubăr se oferă să-l ia cu el într-o călătorie la Pesta, la Viena, Bandi
acceptând această călătorie numai pentru că Persida i-o cerea.
Aflaţi singuri în cârciuma din Sărărie, Bandi şi tatăl său, Hubăr, au început să discute despre
călătorie. Tot vorbind, într-un final Bandi îl pune pe Hubăr să recunoască faptul că îi este tată.
Hubăr nu mai are de ales aşa că recunoaşte fără ocolişuri, iar în acele clipe, Bandi, parcă
înnebunit, se năpusteşte la pieptul tatălui său şi-l lovi până ce-l omorî, râzând.
Persida intră pentru a afla ce se întâmplase şi-l zări pe Hubăr la pământ şi pe Bandi râzând în
liniştea ce-i învăluia.
 Arhitectura greaca - izvor al evolutiei arhitecturii romane
Arhitectura greaca s-a constituit si s-a dezvoltat conditionata de anumiti factori cu actiune larga
care i-au determinat tendintele majore, definitorii:

- o configuratie geografica particulara care a situat teritoriul grec la confluenta unor vechi si
prestigioase culturi; contactele realizate cu alte civilizatii au permis omului grec o deschidere a
orizonturilor; arhitectura s-a imbogatit prin cunoasterea si asimilarea ,cu un acut simt selectiv, a
unor experiente si idei constructive;

- existenta, pe acelasi teritoriu a unor traditii prehelenice care au furnizat modele si experiente
arhitecturale elaborate intr-un spirit nou, marcand insa un proces de continuitate;

- o comanda sociala specifica; arhitectura greaca s-a constituit ca un instrument al comunitatii

umane libere careia trebuia sa-i asigure cadrul material al existentei si sa-I afirme presigiul;

-o inclinatie proprie lumii elene carte armonie, echilibru, simtul masurii, evitarea exceselor;
evolutia arhitecturii a stat sub semnul perfectionarilor lente nu al modificarilor spectaculoase iar
in geneza formelor sale a interevenit in mod constant raportatrea la scara umana in detrimentul
monumentalizarii abstracte;

- un simt al naturii profund ancorat in mentalitatile lumii grecesti care a condus catre o
consecventa raportare a arhitecturii la mediul inconjurator, la stabilirea unei relatii intime,
neantagonizarea intre creatia omului si cea naturala;

- un pronuntat individualism al omului grec sursa a varietatii formelor, a refuzului uniformizarii

rezolvarilor, in conditiile mentinerii unui caracter unitar al arhitecturii.

Cadrul general de dezvoltare al civilizatiei romane permite selectarea unui grup de factori a
caror actiune asupra evolutiei fenomenului arhitectural a fost definitorie:

- o arie geografica de mare amploare obligand la o activitate constructiva intensa si asigurand

contactul continuu cu alte civilizatii; sursa permanenta de improspatare a gandirii arhitecturale;

- existenta unor traditii paleoitalice si etrusce pe fondul carora au fost asimilate experiantele
unei culturi de elevata tinuta- cea greco-elenistica;

-un caracter predominant urban cu implicatiile corespunzatoare in stiinta constructiilor de

asezari si a spatiilor urbane, precum si in continutul unor programe de arhitectura;

- comanda sociala care solicita- atat prin arhitectura capitalei cat si prin cea exportata in
teritoriile ocupate- exprimarea fortei si autoritatii imperiului;
- o inclinatie pronuntata catre ratiune, echilibru, ordine riguroasa, simt practic, trasatura
definitorie pentru mentalitatile lumii romane care poate fi pusa in legatura cu un anumit fond
etnic latino-etrusc; aceste caracteristici se pastreaza pana in perioada imperiala timpurie;

- o tehnica de constructie exceptionala care trebuind sa raspunda solicitarilor complexe ale unei
activitati constructive de mare anvergura a generat o multitudine de procedee capabile sa
materializeze o gama extinsa de forme si spatii arhitecturale.

Constructiile religioase in Grecia antica s-au constituit ca program dominant, marele lor numar
precum si atentia care li s-a acordat din punctul de vedere al materialelor folosite si, in special,
din cel al expresivitatii formelor gasindu-si explicatia in rolul important pe care il detinea religia
in conceptiile lumii antice atat la nivelul indivizilor cat si al societatii. Templul grec a fost
conceput ca o locuinta simbolica a zeului matrializand printr-o reprezentare antropomorfa-
statuia. Modelul care a fost ales este locuinta princiara de tip megaron. Incaperea principala
devine naosul templului, locul vetrei fiind luat de statuia zeului si alcatuieste, impreuna cu
vestibulul deschis, pronaosul, un nucleu care a devenit un arhetip reluat , cu unele prelucrari, in
epocile urmatoare. Vestibulul de intrare a fost reluat in partea opusa a naosului printr-un spatiu
similar, opistodomus.

Spatiul sacru al templului nu era accesibil masei de credinciosi. Pentru cetatenii polisului
imaginea care se oferea era a exteriorului edificiului religios, perceputa fie ca masa dominanta
in cadrul asezarii, fieprin parcurgerea unui traseup precis.

In aceste conditii imaginea relativ simpla a megaronului prehelenic, cu o singura fatada

accentuata de prezenta unor coloane nu ar fi fost suficient de expresiva, nu ar fi avut puterea
necesara asupra publicului. Astfel a fost introdus un nou element al carui rol era cel de a conferi
plasticii arhitecturale a edificiului un plus de expresivitate: un sir de coloane care inconjoara
edificiul pe toate laturile alcatuind un portic, pteorma. Tratarea echivalenta a celor patru fatade,
fara accentuarea unui uneia dintre ele ca fiind principala a rezultat din insusi modul de perceptie
a consstructiei, dinamic, urmarindu-se ca imaginile care se succed sa-si pastreze expresivitatea.

Templele se inscriu in ansamblurile complexe ale sanctuarelor care alcatuiesc zona sacra a
fiecarui polis...