Rezumat la ,,Frații jderi’’ de Mihail Sadoveanu.

În primul volum, Ucenicia lui Ionuţ, accentul cade la început pe imaginea lui Ionuţ Jder. El
asistă la hramul Mănăstirii Neamţului, este prezentat domnului Ştefan cel Mare şi Sfânt,
care-l rânduieşte în suita fiului său Alexăndrel Vodă. Între cei doi tineri se leagă o strânsă
prietenie şi de aceea Alexăndrel îl ia la Ionăşeni, când îi face vizite jupâniţei Nasta. Vizitele
ajung să fie cunoscute de duşmanii lui Ştefan, ca boierul Mihu din Polonia. Acesta trimite un
grup de luptători cu Gogolea, un căpitan, ca să-i răpească pe Alexăndrel şi pe Catalan,
armăsarul alb al lui Ştefan, care se găsea la Timiş în îngrijirea comisului Manole Păr Negru
şi a fiului său Simion Jder. Ionuţ află, în drum spre Suceava, de la un hangiu faptul că
Alexăndrel este plecat la Ionăşeni. Ştirea i se pare suspectă. Îl arestează după o luptă pe
hangiu şi, însoţit de Gheorghe Botezatu, fuge la Ionăşeni, ca să-l prevină pe Alexăndrel.
Jderii, înştiinţaţi de Damian, fiul lui Manole din Polonia, că se pune la cale răpirea sau
uciderea armăsarului Catalan, îi prind pe căpitanul Gogolea şi pe oamenii lui. De la acesta
Jderii află de cursa întinsă lui Alexăndrel şi acceptă de a-i da drumul căpitanului Gogolea în
schimbul lui Alexăndrel. Între timp, ajuns la Ionăşeni, Ionuţ îl trezeşte din somn pe
Alexăndrel şi-l porneşte la drum împreună cu ostaşii, care îl însoţeau. Pe drum sunt ajunşi de
un alt grup din oamenii căpitanului Gogolea şi se bat până dimineaţa, când sosesc Manole
Păr Negru cu Simion, căpitanul Gogolea şi ceilalţi. Alexăndrel este salvat, dar pe dealuri
apar fumuri, care dau „şfară în ţară“, adică dau de ştire că ţara este în război şi se iau
măsurile de apărare. De aici accentul epic se mută în jurul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,
fiindcă urmează episodul bătăliei de la Lipinţi. Ştefan pregătise războiul cu tătarii, având în
vedere tactica lor de luptă. Tătarii atacau în grupuri de luptători independente — tabunuri.
Treceau Nistrul prin vaduri, prădau, dădeau foc, luau robi, ucideau şi apoi se retrăgeau. 351
Scopul lor era să prade; considerau că acesta este un drept al lor, aşa cum îi şi spun lui Ştefan
solii trimişi de Mamac Han, să-i ceară eliberarea lui Emin Mamac Han. Ştefan închide, în
cetăţile de la Nistru, oşteni încercaţi, care păzesc toate drumurile spre vaduri, împiedicându-i
pe tătari să se retragă şi-i sileşte să se adune către Lipinţi. Aici trecea un drum printre două
dealuri înalte, spre vadul de la Nistru. Tabunurile tătare sunt prinse între cele două dealuri şi
măcelărite. Simion Jder şi Ionuţ Jder au un rol important, fiindcă ei îl prind pe Emin Mamac
Han şi-l aduc la Ştefan. Ionuţ află că jupâniţa Nasta, mama ei şi cei ce-i însoţeau, fugiţi în
Polonia, de frica pedepsei lui Ştefan, au fost prinşi de tătari. Pentru a o elibera pe jupâniţa
Nasta, care era dusă cu o corabie spre Chilia, Ionuţ fuge însoţit de Gheorghe Botezatu la
cetatea Chilia. Firul narativ se mută pe nucleul Jderilor. Ei cer ajutor de la Ştefan, care le dă
o scrisoare către pârcălabul cetăţii Crăciuna. Cuceresc cetatea Chilia, dar n-o găsesc pe
jupâniţa Nasta, fiindcă aceasta se aruncase în mare, preferând să moară decât să fie vândută
ca sclavă la turci. Jderii se întorc, iar Nicodim (Nicoară) consemnează pe-o carte episodul.
În cel de al doilea volum, intitulat Izvorul Alb, avem aceeaşi împletire a celor două fire
narative. Ionuţ Jder este oştean la Cetatea Neamţului cu Samoilă şi Onofrei, cei doi fii ai
starostelui Nichifor Căliman. El aşteaptă prilejul de a-şi dovedi iscusinţa şi devotamentul faţă
de domn. Ştefan organizează o vânătoare la Izvorul Alb, la Ceahlău. El caută un răspuns la
problema naţională majoră, dacă să angajeze principatul Moldovei într-un război cu Imperiul
Otoman. Sihastrul căutat murise şi nu-l poate sfătui, dar domnul Ştefan îl visează,
binecuvântând un pojar uriaş. Se sugerează, prin interpretarea Apocalipsei Sfântului Ioan, de
către Nicodim (Nicoară), fratele lui Ionuţ Jder, că un călăreţ pe cal alb va învinge fiara. Apoi
firul narativ se mută la Suceava, unde are loc primirea prinţesei Maria de Mangop. Se
surprinde fastul de la curtea domnească, cu prilejul nunţii domnului Ştefan. Ionuţ Jder face
parte din suita domnului. Jderii primesc o misiune delicată: să le ducă la Cetatea Neamţ pe
soţia lui Radu Vodă şi pe fiica acestuia Maria Voichiţa. Pe drum sunt atacaţi, dar Jderii dau
dovadă că sunt oşteni pricepuţi. Firul narativ este concentrat în jurul lui Simion Jder, care o
iubeşte pe jupâniţa Maruşca a lui Jaţko Hudici. Jderii merg în peţit, dar ea va fi răpită mai
târziu de Niculăeş Albu, nepotul boierului Mihu, şi dusă în Polonia. Jderii primesc de la
Ştefan misiunea de a o readuce. Ei trec graniţa deghizaţi în negustori, dar au armele în
căruţe. Grupul de oşteni atacă castelul, unde se găsea jupâniţa Maruşca, apărat de oamenii
căpitanului Gogolea. Aceştia nu opun rezistenţă atunci când află că cei ce atacă sunt Jderii.
Are loc o luptă între Simion şi Niculăeş Albu. Niculăeş va fi ucis, iar Jderii se întorc cu
jupâniţa Maruşca.
În volumul al treilea, care are titlul Oamenii Măriei Sale, alternanţa celor două fire narative
se menţine. Ionuţ Jder, devenit jupân Onu, prinde pe căpitanul Gogolea şi-l determină să-l
sprijine în prinderea boierului Mihu. El primeşte, graţie sprijinului arhimandritului
Amfilohie Şendrea, o misiune importantă. Deghizat în pelerin la muntele Athos, el trebuie să
stabilească ce efective de armată pregătesc turcii, pentru a ataca Moldova, cum duc tunurile
cele mari, cu care au cucerit cetatea Constantinopolului. Jupân Onu se achită cu bine de
misiunea încredinţată, iar la întoarcere, cu sprijinul căpitanului Gogolea şi a fratelui său
Simion, prinde pe boierul Mihu. Acesta venise în cetatea Brăilei, care era raia turcească, ca
să-i ajute pe turci să-l lovească pe Ştefan. Punctul culminant al romanului îl constituie bătălia
de la Vaslui, cu toate consecinţele ei. Ştefan atrage cavaleria turcă şi artileria în noroaiele şi
bălţile făcute de apa Bârladului, apoi cu două corpuri de cavalerie, conduse de Jderi, taie
armata turcă. O parte este împinsă în mlaştini şi o parte este alungată de gloatele de ţărani
înarmaţi. Moartea comişilor Manole şi Simeon şi a starostelui Nichifor Căliman, ritualurile şi
obiceiurile de înmormântare sunt prilej de a introduce specificul naţional. Ştefan atinge
apogeul gloriei şi adresează principilor europeni o scrisoare, chemându-i să se unească
împotriva duşmanului comun, Imperiul Otoman.