Sunteți pe pagina 1din 12

Abordarea negării,

distorsionării
și trivializării
Holocaustului

6
Suport
didactic
1. Aprofundarea cunoștințelor despre evrei și iudaism
2. Depășirea prejudecăților inconștiente
3. Abordarea stereotipurilor și prejudecăților antisemite
4. Contestarea teoriilor conspirației
5. Predând despre antisemitism prin intermediul educaţiei despre Holocaust

Abordarea negării, distorsionării şi trivializării


6.
Holocaustului
7. Antisemitismul și discursul memoriei naționale
8. Gestionarea incidentelor antisemite
9. Gestionarea antisemitismului în mediul online
10. Antisemitismul și situația din Orientul Mijlociu
Abordarea negării,
distorsionării şi trivializării
Holocaustului

Profesorii din regiunea OSCE au Uneori, de exemplu, acolo unde Scopul acestui suport didactic este
raportat că au întâlnit idei antise- Holocaustul nu este investigat pe de a oferi o mai bună înțelegere
mite atunci când au ținut cursuri deplin ca parte a curriculumu- a acestor expresii de antisemitism
despre Holocaust.1 Antisemitis- lui școlar, tinerii îl pot distorsio- și de a sprijini profesorii în contra-
mul există astăzi ca o prejudecată na ca o consecinţă a necunoaște- cararea următoarelor:
în care evreii se confruntă cu ostili- rii faptelor istorice sau îl pot nega
tate și sunt tratați ca neoameni sau ca o formă de sfidare adolescenti- • rezistența la lecțiile despre Holo-
ca un grup extern. Se poate mani- nă sau de respingere a unei narați- caust și la învăţămintele acestor
festa la indivizi ca atitudini, în cul- uni consacrate. Indiferent de ce se lecţii;
tură și în diferite forme de expre- află în spatele negării și distorsio-
sie. 2 Sentimentele antisemite pot nării Holocaustului, aceste acțiuni • dezinformarea despre Holocaust
alimenta rezistența față de subiec- sunt adesea însoțite de, sau promo- în rândul elevilor; și
tul Holocaustului și se pot mani- vează teme clasice antisemite, cum
festa ca negare, distorsionare sau ar fi acuzațiile de lăcomie, putere, • paralele incompatibile sau greșite
trivializare (banalizare) a fapte- înșelăciune și infracţionalitate. între experienţele evreilor în tim-
lor istorice. pul Holocaustului și felul în care
suferă sau au suferit alte grupuri.

1
M. Eckmann, S. Doyle and J. Ambrosewicz-Jacobs, J. (eds.), Research in Teaching and Learning About the Holocaust: A Dialogue Beyond
Borders (Berlin: Metropole Verlag, 2017), p. 233, <https://holocaustremembrance.com/sites/default/files/research_in_teaching_and_learning_
about_the_holocaust_web.pdf>.
2
Addressing Anti-Semitism Through Education: Guidelines for Policymakers (Warsaw: OSCE/ODIHR, 2018), p. 12, <https://www.osce.org/
odihr/383089>.

1
În 2013, țările membre ale Alianței Internaționale pentru Co- împotriva evreilor este un efort de a exonera regimul na-
memorarea Holocaustului (IHRA) au convenit asupra unei țional-socialist și antisemitismul de vina sau responsa-
definiții de lucru a negării și distorsionării Holocaustului: bilitatea pe care au avut-o în genocidul poporului evreu.
Alte forme ale negării Holocaustului includ culpabiliza-
„Negarea Holocaustului este un discurs sau un element rea evreilor pentru exagerarea sau crearea Shoah în sco-
de propagandă ce neagă realitatea istorică și dimensiu- puri politice sau financiare, în sensul în care Shoah ar fi
nea exterminării evreilor de către naziști și aliaţii acesto- fost rezultatul unei conspirații a evreilor. În această teză,
ra în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, cunoscută obiectivul este de a responsabiliza evreii și de a relegi-
sub denumirea de Holocaust sau Shoah. În mod particu- tima antisemitismul.
lar, negarea Holocaustului se referă la orice tentativă de
a susţine că Holocaustul/Shoah nu a avut loc. Obiectivele negării Holocaustului sunt, de cele mai multe
ori, reabilitarea unui antisemitism explicit și promovarea
Negarea Holocaustului poate include negarea sau pune- ideologiilor politice și a condițiilor ce permit tocmai repe-
rea sub semnul întrebării, în mod public, a principalelor tarea tipului de eveniment pe care îl neagă.”
mecanisme de exterminare (cum ar fi camerele de ga-
zare, execuţii în masă, înfometare și tortură) sau nega- Pentru definiția completă, a se vedea „Definiția de
rea/punerea sub semnul întrebării a intenţiei de a comi- lucru a negării și distorsionării Holocaustului” a IHRA,
te genocid împotriva poporului evreu. adoptată la 10 octombrie 2013, la: <https://www.
holocaustremembrance.com/resources/working-
Negarea Holocaustului este, în diversele sale forme, o ex- definitions-charters/working-definition-holocaust-denial-
presie a antisemitismului. Încercarea de a nega genocidul and-distortion>.

Informații generale
Următorii termeni sunt folosiți În timpul celui de-al Doilea Răz- Procesul de acceptare a Holocaus-
frecvent pentru a descrie metodele boi Mondial, naziștii și aliații lor tului a dus, în unele țări, la ceea
de negare sau distorsionare a Holo- au început să promoveze ideea că ce a fost definit ca „antisemitism
caustului: genocidul evreilor nu avea loc, secundar”, care se referă la ideea
camerele de gazare nu existau și că că însăși prezența evreilor le amin-
• Revizionismul istoric : a pleda numărul victimelor evreieşti era tește altora de Holocaust și, prin
pentru o revizuire a unei anumi- mult mai mic. Acest tip de „negați- urmare, evocă sentimente de vino-
te interpretări a evenimentelor onism” sau negare a Holocaustului văție pentru aceasta, motiv pentru
istorice pe bază de noi dovezi sau continuă și astăzi și își propune să care evreii sunt acuzați. 5 Antise-
informații.3 prezinte într-o lumină favorabilă mitismul secundar permite vor-
regimul nazist și colaboratorii săi bitorilor să-și exprime sentimen-
• „Negaționism” istoric sau negarea și să șteargă orice amintire a oro- tele antisemite în mod indirect și
istoriei : negarea faptului că un eve- rilor care au avut loc. este de obicei considerat o reacție
niment a avut loc sau diminuarea
amplorii și impactului acestuia.4

3
Ronald J. Berger, Fathoming the Holocaust: A Social Problems Approach (Aldine Transaction, 2002), p. 154.
4
Unii istorici ai Holocaustului au remarcat că negarea Holocaustului se camuflează adesea drept revizionism – o formă legitimă de critică
istorică. A se vedea: Omer Bartov, “Introduction” în Omer Bartov (ed.), The Holocaust: Origins, Implementation, and Aftermath (Routledge,
2000), pp. 10-12.
5
Peter Schönbach, Reaktionen auf die antisemitische Welle im Winter 1959/60 (Frankfurt am Main: Europäische Verlagsanstalt, 1961), p. 80.

2
Pentru o cronologie a negării
Holocaustului, a se vedea:
„Holocaust Denial: Key
Dates”, Muzeul Memorial al
Holocaustului din Statele Unite,
<https://www.ushmm.
org/wlc/en/article.
php?ModuleId=10008003>.

la sentimentele de vinovăție care ceea ce s-a întâmplat. Negarea poa- De exemplu, un „comediant” fran-
intră în contradicţie cu sentimentul te fi motivată de ura față de evrei cez a construit o narațiune în care
unei identități naționale pozitive. sau de competiția între categorii de evreii și Israelul sunt prezentați
victime și se bazează pe acuzaţia drept diavolul care manipulea-
În plus, procesele de revizionism că Holocaustul a fost inventat sau ză „sistemul” și căruia trebuie să
istoric pot uneori omite sau mani- exagerat de evrei ca parte a unui i se reziste. Acesta este o veche şi
pula realităţi pentru a servi anu- complot de promovare a intere- răspândită figură de stil cu carac-
mite narațiuni ale identității națio- selor evreiești. Circulă teorii ale ter antisemit.6 Aderarea la aceste
nale care sunt mai confortabile din conspirației care susțin că „farsa” idei este simbolizată de un gest al
punct de vedere psihologic sau opor- Holocaustului a fost creată pen- mâinii numit „quenelle”, care este
tune din punct de vedere politic. Cu tru a aduce beneficii sau a promo- vehiculat în fotografii pe rețele de
toate acestea, a nega că au existat va interesele statului Israel, o idee socializare și adesea în fața memo-
cei care au colaborat cu naziștii este adesea instrumentalizată în cadrul rialelor Holocaustului sau a obiec-
o denaturare a faptelor. Acest lucru discursului anti-sionist. Negaţio- tivelor religioase evreiești.7
dezonorează memoria celor șase niştii Holocaustului se sprijină pe
milioane de evrei care au fost uciși ideile antisemite și le consolidează.
în timpul Holocaustului.
Negarea Holocaustului ia mul-
În multe cazuri, scopul negării te forme și, în unele cazuri, poa- Pentru principalele surse de in-
Holocaustului este de a contesta te fi văzută ca parte a unei mișcări formații despre Holocaust utiliza-
istoria suferinței poporului evreu „anti-establishment” (anti-sistem) te în timpul proceselor crimina-
în timpul războiului. Acesta este și care își propune să mobilizeze tine- lilor naziști de după război, a se
scopul încercărilor de a trivializa rii prin forme culturale populare. vedea: „Evidence from the Holo-
caust”, Muzeul Memorial al Holo-
caustului din Statele Unite,
<https://encyclopedia.ushmm.
„Motivația principală pentru majoritatea negaţioniştilor este antisemitis- org/content/en/article/
mul, iar pentru ei Holocaustul este un adevăr istoric enervant de incomod.” combating-holocaust-denial-
evidence-of-the-holocaust-
sursa : Walter Reich, „Erasing the Holocaust”, The New York Times, 11 iu- presented-at-nuremberg>.
lie 1993.

6
Aceste fapte au dus la condamnări în Belgia cu referire la discurs antisemit și în Franța cu referire la incitare la ură rasială în conformitate cu
Legea Gayssot din 1990.
7
Numit uneori salut nazist inversat, acest gest a devenit o știre internațională în 2013, înregistrând o creștere a interesului față de el pe Goo-
gle, după ce l-au folosit mai mulți sportivi profesioniști de nivel înalt (vezi: „Quenelle”, Google Trends, <https://trends .google.com/trends/
explore?date=2014-01-01%202014-12-31&q=quenelle>). Pentru discuțiile din mass-media din Franța, a se vedea, de exemplu: „«Quene-
lle», comment un geste antisémite est devenu un emblème [‚Quenelle’: cum un gest antisemit devine o emblemă]”, Le Monde, 11 decembrie
2013 (în franceză), <https://www.lemonde.fr/politique/article/2013/12/11/quenelle-comment-un-geste-provocateur-est-devenu-un-emble-
me_3528089_823448.html>.

3
Uciderea a șase milioane de evrei Educația eficientă despre Holo- răspunsuri concise și să respin-
în timpul Holocaustului este cel caust ar trebui să permită elevilor gă afirmațiile negaţioniste atunci
mai documentat genocid din isto- să identifice și să respingă mesajele când le întâlnesc.
rie. În timpul Holocaustului, naziș- de negare și distorsionare a fapte-
tii și aliații lor au făcut consem- lor istorice. Profesorii ar trebui să Ar putea fi contraproductiv în multe
nări meticuloase, inclusiv sute de discute despre motivațiile din spa- situații să subliniați suferința vic-
milioane de pagini de documen- tele utilizării negării Holocaustu- timei într-un efort de a evoca reac-
tație care descriau planificarea și lui ca instrument de propagandă. ții de simpatie și de a reduce preju-
punerea în practică a acestei atro- Acest lucru este esențial, deoarece decățile.9 Profesorii pot contribui
cități. Există, de asemenea, o mare negaţioniştii Holocaustului răspân- la diminuarea riscului de antise-
cantitate de mărturii cinemato- desc neadevăruri și dezinformări mitism secundar predând despre
grafice și fotografice despre conse- care pot părea rezonabile pentru Holocaust într-o manieră non-acu-
cințele Holocaustului, inclusiv eli- un cititor neinformat. Este impor- zatoare și crescând capacitatea ele-
berarea lagărelor de concentrare, tant atât pentru profesori, cât și vilor să abordeze în mod activ anti-
gropi comune descoperite, nenumă- pentru elevi să dobândească abi- semitismul contemporan.
rate relatări ale martorilor oculari lități care le permit să articuleze
și mărturii ale supraviețuitorilor
Holocaustului.

În ciuda acestei documentații extin- Rezoluția 61/255 a Adunării Generale a ONU :


se, negarea Holocaustului persis- “1. Condamnă fără nicio rezervă orice negare a Holocaustului;
tă și astăzi. Este frecvent folosi- 2. Îndeamnă toate statele membre să respingă fără rezerve orice negare
tă pentru a atrage noi adepți către a Holocaustului ca eveniment istoric, integral sau parțial, sau orice acti-
mișcările neonaziste sau alte miș- vitate în acest scop.”
cări extremiste. Este important de
remarcat faptul că, deși nu există sursa : Adunarea Generală a ONU, Rezoluția adoptată de Adunarea Genera-
consens în cadrul OSCE cu privire lă a ONU privind negarea Holocaustului, la 26 ianuarie 2007, A/RES/61/255,
la incriminarea discursului nega- <https://documents-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N06/509/67/PDF/
rea Holocaustului este o infracțiu- N06509 67.pdf>.
ne în mai multe state participan-
te la OSCE.8

8
Profesor Michael J. Bazyler, Holocaust Denial Laws and Other Legislation Criminalizing Promotion of Nazism, Yad Vashem website, <https://
www.yadvashem.org/holocaust/holocaust-antisemitism/holocaust-denial-laws.html>.
9
R. Imhoff and R. Banse, “Ongoing Victim Suffering Increases Prejudice: The Case of Secondary Anti-Semitism”, Psychological Science, Vol.
20, No. 12, 2009, pp. 1443-1447.

4
Strategii pentru abordarea
negării Holocaustului în sala
de clasă

Indiferent de natura negării Holo- Este extrem de important să recu- rasiale și supuși la detenție, depor-
caustului, distorsionării sau trivi- noaștem toate victimele atrocităților tare, muncă forțată, execuţii prin
alizării care poate apărea în sala naziste. Au fost multe victime, fieca- împușcare și trimiși în lagăre ale
de clasă, profesorii au responsabi- re cu propria experiență distinctă morții, în ceea ce a devenit genoci-
litatea și oportunitatea de a abor- și terifiantă. Este util să clarificați dul romilor. Soarta lor a fost apropi-
da acest subiect complex. Profesorii de la început cine a fost persecu- ată de cea a poporului evreu.11
trebuie să ia în considerare în mod tat în timpul național-socialismu-
strategic abordarea lor pedagogică lui și de ce și să includeți referințe Polonezii și popoarele slave și
pentru a se asigura că are poten- şi informaţii despre diferitele gru- așa-numitele popoare asiatice ale
țialul de a transforma orice rezis- puri în lecţiile dumneavoastră des- Uniunii Sovietice au fost conside-
tență la subiect din partea elevilor pre această perioadă.10 rate, de asemenea, „inferioare din
într-o formă de preţuire a învăţă- punct de vedere rasial”. Elitele lor
mintelor pe care această traumă Ideologia nazistă era violentă și toxi- intelectuale, culturale și politice au
colectivă din istoria modernă le că, în mod special definită de teoria fost vizate de execuţii în masă. În
poate oferi societății de astăzi. sa despre rasă în care rasa „ariană” timpul iernii 1941-1942, aproxima-
germană era considerată superioa- tiv două milioane de prizonieri de
Următoarea secțiune oferă câteva ră tuturor celorlalte și avea nevoie război sovietici au murit din cau-
instrumente pedagogice pentru de protecție împotriva așa-numite- za condițiilor îngrozitoare în care
a sprijini profesorii în eforturile lor „amenințări biologice”. erau premeditat ținuți.12 Sub ocupa-
lor de a aborda această problemă ția nazistă, polonezii au fost supuși
complexă. În conformitate cu „teoria rasială” muncii forțate, deportării și încar-
nazistă, romii și sintii au fost con- cerării în lagărele de concentrare.13
Ce facem dacă...? siderați a fi inferiori din punct de
vedere rasial și văzuți ca „asoci- Persoanele cu dizabilități institu-
… cineva remarcă: „Dar grupul ali” (adică, în afara a ceea ce naziș- ționalizate, inclusiv copiii, au fost
[…] a fost la fel de mult o victimă tii considerau a fi societatea „nor- vizate pentru uciderea în masă în
a naziștilor cum au fost și evreii”? mală”). Au fost vizați pe criterii Germania nazistă.14 Homosexualii,

10
Atelierul „Nazi ideology and Victims of the Holocaust and Nazi Persecution”, condus de Dr. William Frederick Meinecke, Jr., disponibil pe site-ul
web al Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, subliniază întâietatea evreilor ca victime ale terorii naziste, discută intenția nazis-
tă și explică cum și de ce au fost vizate grupuri suplimentare, <https://www.ushmm.org/educators/online-workshop/guest-lecture-nazi-ideo-
logy-and-victims/overview>.
11
Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, „Genocide of European Roma (Gypsies), 1939-1945”, <https://encyclopedia.ushmm.org/
content/en/article/genocide-of-european-roma-gypsies-1939-1945>; și „Sinti and Roma: Victims of the Nazi Era”, <https://www.ushmm.org/
learn/students/learning-materials-and-resources/sinti-and-roma-victims-of-the-nazi-era>.
12
Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, „Mosaic of Victims: In Depth”, <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/
mosaic-of-victims-in-depth>.
13
Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, „Polish Victims”, <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/polish-victims>.
14
Muzeul Memorial al Holocaustului din Statelor Unite, „’Euthanasia’ Killings”: <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/euthanasia-
program>.

5
Martorii lui Iehova și așa-numiții amploarea ororilor suferite de în familie despre experiențele lor.
„asociali”, precum și recidivişti evrei în Holocaust vă va ajuta să Dacă familia lor a migrat în Europa
reali sau presupuși au fost persecu- răspundeți eficient în această situ- dintr-o altă regiune a lumii, între-
tați și încarcerați în lagăre de con- ație. Posibilele motive sunt prezen- bați cum s-ar fi descurcat familia
centrare, ceea ce foarte des ducea tate în următoarele paragrafe, ală- lor sub naziști. Ar fi fost ei perce-
la moarte. Oponenții politici reali turi de sugestii de răspunsuri: puți și protejați ca parte a „rasei
sau presupuşi au fost, de asemenea, superioare”?
persecutați, internați în lagăre de O nevoie de recunoaștere a suferin-
concentrare sau uciși.15 ței trăite de propria familie sau de Rezistența de a-i percepe pe evrei ca
propriul popor victime din cauza unei percepții sau
Evreii au fost vizați în mod singu- a unui atașament față de ideea potri-
lar de naziști și de aliații lor pen- Este posibil ca acest răspuns să vit căreia evreii sunt persecutori
tru anihilarea fizică sistematică și fie motivat de furie, frustrare sau
deliberată. Naziștii au folosit eufe- resentimente față de ceea ce este Încercați să înțelegeți care este mie-
mismul „Soluție finală” pentru a se perceput ca o recunoaștere insufi- zul acestei rezistențe:
referi la aceste planuri de exter- cientă a suferinței trăite de o altă
minare care urmăreau în cele din categorie de victime. Recunoaște- • Este această rezistență legată de
urmă anihilarea tuturor evreilor rea numeroaselor categorii de vic- informații, posibil excesiv de
europeni.16 Evreii au fost catalo- time ale ideologiei naziste poate simplificate sau părtinitoare, cu
gaţi de către naziști drept „inami- face elevii să devină mai deschiși privire la circumstanțe istorice
cul” prioritar. Naziștii și aliații lor către empatia cu poporul evreu sau contemporane?
au reușit să omoare două treimi din pentru gravitatea a ceea ce au tră-
toți evreii europeni, inclusiv peste it în această perioadă. • Ar putea fi inf luențată de, sau
un milion de copii evrei.17 Aceste chiar să aibă rădăcini în preju-
aspecte ideologice fac din Holocaust Puteți ruga elevii să-și cerceteze decăți antisemite, cum ar fi teo-
un eveniment unic, fără precedent trecutul propriilor familii în peri- riile conspirației?
și fără egal în istoria modernă. oada celui de-al Doilea Război Mon-
dial. Rugați-i să reflecteze asupra Acest lucru vă va ajuta să alegeţi
Înțelegând ceea ce ar putea fi în realității din timpul războiului cu cea mai bună abordare. Este posi-
spatele refuzului sau rezisten- care se confruntau strămoșii lor și bil să aveți nevoie să faceți urmă-
ței unei persoane de a recunoaște poate chiar să înceapă o discuţie toarele:

15
Genocide of European Roma, Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, op. cit. , nota 12.
16
„Soluția finală la problema evreiască” a fost un set de planuri prezentat oficialilor naziști de vârf de generalul SS Reynhard Heydrich, șeful
Biroului principal de securitate al Reich-ului, la Conferința de la Wannsee din ianuarie 1942. Acesta stabilea planurile Germaniei naziste de a
anihila 11 milioane de evrei europeni, inclusiv din părțile Europei necontrolate de Germania nazistă și aliații lor. A se vedea: Muzeul Memorial
al Holocaustului din Statele Unite, „Wannsee Conference and the ‚Final Solution’”, <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/
wannsee-conference-and-the-final-solution>.
17
Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, „Children during the Holocaust”, <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/
children-during-the-holocaust?series=19126>.

6
Pentru mai multe informații, vezi suporturile didactice ale ODIHR nr. 3 si
nr. 4 „Abordarea stereotipurilor și prejudecăților antisemite” și „Contes-
tarea teoriilor conspirației”.

• Să explicați cum i-a afectat Holo- suferite de mulți oameni și gru- • Uciderea membrilor unui grup;
caustul pe evrei și să deconstru- puri de oameni din întreaga lume.
iți orice prejudecăți antisemite. • Atingera gravă a integrităţii fizi-
Fără a minimaliza luptele orică- ce sau mentale a membrilor unui
• Furnizați informații mai cuprinză- rui alt popor sau grup, este la fel de grup;
toare și mai precise despre o anu- important să transmitem că Holo-
mită circumstanță în care evreii caustul este un eveniment fără egal • Supunerea intenţionată a grupu-
sunt percepuți a fi asupritori. în istorie din motivele menționa- lui la condiții de existenţă care
te mai sus. antrenează distrugerea fizică
Relatările concrete ale atrocități- a acestuia totală sau parţială;
lor sunt greu de digerat și ar tre- În plus, î nțelegerea elemente-
bui să fie oferite elevilor la niveluri lor specifice ale definiției și origi- • Impunerea de măsuri care vizea-
de detalii adecvate vârstei și matu- nii termenului „genocid” este de ză scăderea natalităţii în cadrul
rității lor. asemenea utilă pentru a explica grupului; și
amploarea Holocaustului atunci
…cineva spune că suferința evre- când este comparat cu alte tipuri • Transferarea forțată a copiilor
ilor în timpul Holocaustului este de încălcări ale drepturilor omu- grupului într-un alt grup.18
la fel ca suferința altor persoa- lui. Termenul a fost inventat în 1943
ne sau a unui grup de oameni de avocatul evreu polonez, Rapha- … cineva spune: „Hitler ar fi tre-
ale căror drepturi sunt încălca- el Lemkin, care a combinat cuvân- buit să termine treaba”?
te astăzi? tul grecesc „genos” (neam, rasă
sau trib) cu cuvântul latin „caede- Această afirmație poate să dezvă-
Empatia elevilor pentru un grup re” (a ucide). Eforturile lui Lemkin luie un antisemitism extrem sau
de oameni care suferă nedreptăţi au deschis calea către adoptarea poate să fi fost spusă ca o provoca-
și încălcări ale drepturilor omului Convenției ONU privind genocidul re în clasă, pentru a atrage aten-
îi poate determina uneori pe elevi în decembrie 1948, care a intrat în ția. Răspunsul la aceasta ar trebui
să compare încălcările drepturi- vigoare în ianuarie 1951. În Con- să fie adaptat în funcţie de motiva-
lor omului și nedreptatea situaţi- venție, genocid înseamnă oricare ția și influențele care stau în spa-
ei contemporane cu Holocaustul. dintre următoarele acte comise cu tele afirmației. Ar putea fi oportun
Este important să apreciem aceas- intenția de a distruge, total sau să explorați mai departe declarația,
tă empatie a elevilor și să recu- numai în parte, un grup național, având însă grijă să nu dați viziu-
noaștem ceea ce pot fi atrocități etnic, rasial sau religios: nilor extremiste o voce credibilă

18
Convenția Națiunilor Unite pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, articolul II (9 decembrie 1948), <https://treaties.un.org/doc/
publication/unts/volume%2078/volume-78-i-1021-english.pdf>. Aceasta a fost pusă în aplicare de Tribunalul Penal Internațional pentru
Rwanda (ICTR) (a se vedea: Statutul Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda, articolul II (31 ianuarie 2010), <https://www.legal-tools.
org/doc/8732d6/pdf/>) și Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (ICTY) (a se vedea: Statutul actualizat al Tribunalului Penal
Internațional pentru fosta Iugoslavie, articolul IV (septembrie 2009), <http://www.icty.org/x/file/Legal%20Library/Statute/statute_sept09_
en.pdf>), care au decis că masacrele din Rwanda (1994) și de la Srebrenica în Bosnia și Herțegovina (1995) au fost genocide.

7
Activitate Dezvoltarea unei înțelegeri a ceea ce a însemnat pre-
zența evreiască pentru dezvoltarea Europei de-a lun-
Dedicaţi ceva timp împreună cu colectivul clasei exami- gul sutelor de ani poate ajuta elevii să aprecieze sem-
nând modul în care evreii au participat la diferite elemen- nificația pierderii a două treimi din populația evreiască
te ale vieții din orașul dumneavoastră, țara sau în Euro- a Europei în secolul al XX-lea.
pa de-a lungul veacurilor - înainte și după Holocaust.

în clasă, întrebând ce s-ar câștiga victimele sau îndeamnă la violență Dacă un elev din clasă exprimă
într-o astfel de lume? Cel mai pro- împotriva oricărui grup de oameni opinii care distorsionează sau tri-
babil, expunerea raționamentului nu vor fi tolerate. Afirmaţia în cau- vializează realitatea Holocaustu-
din spatele acestei afirmații va ară- ză și reacția altor elevi la ea pot fi lui, folosiți această situaţie ca pe
ta că este viciată, dar răspunsurile un indiciu că este necesară o abor- o „oportunitate de a trage învăţă-
vă vor ajuta să determinați cât de dare intenționată și treptată pentru minte”. Fără a aşeza elevul în pozi-
profund este credința acestei per- a aborda antisemitismul în clasă. ţia de a se apăra, încercați să-i înțe-
soane înrădăcinată într-o anumită Încercați să aveți o conversație pri- legeți sursa de informații. Este
ideologie, agendă politică sau pre- vată cu această elevă sau elev pentru posibil ca eleva sau elevul să fie
judecată. Odată ce aveți mai multă a înțelege mai bine ce stă la baza con- influenţat de istoria de suferință
claritate cu privire la cauzele care vingerilor sale. În anumite țări OSCE sau persecuție a familiei sale.
stau la baza acestei afirmații, va fi poate fi necesar ca elevii să fie infor-
mai ușor să decideți cum ar fi bine mați că unele forme de discurs insti- O abordare educațională, poate în
să procedați mai departe. gator la ură sau de negare a Holocaus- coordonare cu familia, asistenții
tului sunt interzise prin lege. sociali sau alți membri ai persona-
De asemenea, puteți decide că este lului școlii, poate fi adecvată dacă
cel mai potrivit să nu oferiți elevu- …un elev insistă că realitatea elevul:
lui ocazia de a-și dezvolta mai mult Holocaustului este oarecum dife-
opiniile. În acest caz, spuneți clasei că rită, de exemplu, că au fost uciși • este deschis către alte puncte de
afirmații ca acestea, care nu respectă mai puțini oameni? vedere;

• pare să aibă cunoștințe superfi-


ciale; și

Este important să înțelegeți sursa de informații sau de inspirație pen- • are o serie de prieteni care au
tru exprimarea de către un elev a afirmațiilor de distorsionare, triviali- puncte de vedere diferite.
zare sau negare a Holocaustului, deoarece poate indica, de asemenea,
o expunere la sau implicare în activități extremiste. Dacă acesta este Încercați să af laţi ce este în joc
cazul, este mai bine să abordați problema din timp pentru a preveni ori- pentru elev/ă atunci când el sau ea
ce escaladare ulterioară, cum ar fi comportamentul violent. Ar putea fi insistă să minimalizeze sau să nege
necesar să consultați un punct de contact relevant sau un specialist adevărurile Holocaustului. Cum ar
în extremism din școala sau regiunea dumneavoastră pentru sfaturi cu putea ca recunoașterea experienței
privire la indicatorii care sunt serioși și cei care prezintă mai puțin un prin care a trecut poporului evreu
motiv de îngrijorare. să reprezinte o provocare pentru
viața sau viziunea despre lume
a elevului?

8
Resurse și materiale pentru
lecturi suplimentare

Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaus- Genocide Watch este o resursă online excelentă pentru
tului (IHRA) oferă mai multe seturi de resurse educa- înțelegerea genocidelor trecute și prezente:
ționale. Vezi: „Materiale educaționale”, IHRA, <www.genocidewatch.org>.
<https://www.holocaustremembrance.com/index.
php/educational-materials>. Echoes and Reflections oferă resurse curriculare extin-
se, şi disponibile pentru descărcare și oportunități de
Pentru a găsi cea mai apropiată organizație care deţi- învățare online:
ne resurse despre Holocaust, loc memorial sau muzeu <www.echoesandreflections.org>.
al Holocaustului, consultați și registrul internațional
IHRA: Site-ul web al Muzeului Memorial al Holocaustului din
<https://www.holocaustremembrance.com/resour- Statele Unite oferă ateliere online despre „Predarea
ces/overview-holocaust-related-organizations>. Holocaustului”, „Ideologia nazistă și victimele Holo-
caustului și ale persecuției naziste” și „Mărturii per-
ODIHR oferă mai multe îndrumări didactice și resur- sonale”, precum și numeroase planuri de lecții pentru
se pentru abordarea antisemitismului prin educaţie profesori și un glosar adnotat de termeni și simboluri
cu privire la Holocaust, inclusiv Education on the Holo- neo-naziste și de supremație a albilor, vezi:
caust and on Anti-Semitism: An Overview and Analysis of <https://www.ushmm.org/teach>;
Educational Approaches (Warsaw: OACE/ODIHR, 2005), <https://www.ushmm.org/educators/lesson-plans>; și
<https://www.osce.org/odihr/18818>. <https://www.ushmm.org/confront-antisemitism/
origins-of-neo-nazi-and-white-supremacist-terms-
Pentru cărți care oferă informații despre negarea Holo- and-symbols>.
caustului, consultați:
Mémorial de la Shoah oferă numeroase resurse pentru
Deborah E. Lipstadt, Denying The Holocaust: The profesori, inclusiv o Enciclopedie multimedia și „Între-
Growing Assault on Truth and Memory (New York: The bări frecvente” pentru profesorii din școlile primare
Free Press, 1994); and și secundare, vezi:
<http://www.memorialdelashoah.org/en/educati-
Pierre Vidal-Naquet, Assassins Of Memory: Essays on on-training/references-for-teachers.html>.
the Denial of the Holocaust, translated by Jeffrey Mehl-
man (New York: Columbia University Press, 1992). Site-ul web al Muzeului Memorial Auschwitz-Birkenau
oferă multe resurse, inclusiv publicații disponibile
Yad Vashem pune la dispoziţie cel mai mare depozit pentru descărcare și o serie extinsă de cursuri online:
de informații despre Holocaust, inclusiv acces ușor la <http://www.auschwitz.org>; și
colecții digitale, învățare online pentru profesioniști, <http://auschwitz.org/en/education/>.
o bază de date cu numele victimelor Shoah și o mulți-
me de informații istorice în mai multe limbi:
<https://www.yadvashem.org/>.

S-ar putea să vă placă și