Cuprins

Cover

Title

Copyright

Contenuto
Maria Grazia Gullo - Massimo Longo

Monstrul cel
 Leneș

Traducere din limba engleză de Ștefania Toma

 Drepturi de autor © 2019 M.G.Gullo – M.Longo

Ilustrația copertei și graficele au fost create și editate de către Massimo

Longo
Toate drepturile rezervate.
Monstrul cel Leneș
Trebuie să știi că nimeni nu l-a văzut, nimeni nu a auzit de el, dar cu siguranță
există.
El este personajul negativ al timpurilor noastre.

Ca să fiu sincer, a existat dintotdeauna.

Acum mulți, mulți ani, el era mic, atât de mic, încât atunci când copiii fugeau pe
lângă el, putea pluti în aer ca o frunză uscată.
Nimic nu le-ar fi putut distrage atenția copiiilor, cu atât mai puțin acea creatură
răutăcioasă: la urma urmei, erau ocupați să fie urmăriți de lei sau să culeagă
fructe.

Timpul trecea pe lângă această creatură și singura ei virtute era aceea că avea
foarte multă răbdare.

Știa cum să aștepte și o făcea foarte bine, zile și nopți, vară și iarnă.

Se lupta foarte mult vara, deoarece toată lumea era foarte ocupată.

Într-o vară, aproape a dispărut în timp ce încerca să prindă pe cineva.

Altă dată, din cauza căldurii, devenise mai slăbit. Dar asta nu a durat prea mult:
nimeni nu poate lenevi pentru totdeauna. Trebuia să lucreze și să lucreze și să
lucreze, ca să nu ajungă ca lăcustele iarna.
Pe de altă parte, iarna era anotimpul lui preferat: toată lumea era calmă. Puținii
oameni care treceau pe lângă el erau grăbiți să citească sau își dezlănțuiau
fanteziile. Soarele mergea devreme la culcare, iar lumânările și uleiul din lămpi
nu erau deloc ieftine.
El și Du-te de aici! cel mai bun prieten al său, avuseseră ocazia să atace pe
cineva.

Pe
scurt, iarna chiar l-a ajutat să-și facă treaba.

Cineva, ai înțeles bine, am spus cineva: asta înseamnă că nu vorbesc despre

copii.

Monstrul cel leneș nu este pretențios când este vorba de mâncare și mănâncă tot
ce prinde.

De fapt, nu se gândește de două ori când prinde un adult, chiar îi face

plăcere.Apoi, au venit timpurile moderne când oamenii au început să
construiască mașinării ca să le ușureze munca, mașinării pentru distracția
copiiilor și nu numai.
Și mașinării care pot face orice: nu mai e loc pentru gândit.

Străzile erau pustii, nu se mai auzeau râsetele copiiilor pe stradă.

Creaseră lumea de vis a monstrului cel leneș.

Așa a început acesta să crească.

Zi după zi, el prindea din ce în ce mai mulți

copii și adulți, încât devenise demn de titlul de monstru.

Probabil că te întrebi: cum și-au dat oamenii seama că cineva a fost prins?

Asta este o întrebare foarte bună.

Păi, este de ajuns să afli unde s-a ascuns.

În cazul adulților, monstrul preferă să se ascundă în stomacul acestora.

De ce în stomac? Poate te întrebi.

Se răsucește în burtă, ca un șarpe mare.

Poat
e că ai auzit și tu de colăceii aceia de grăsime.

Așadar, cu cât erau colăceii mai mari, cu atât creșteau șansele ca monstrul cel
leneș să prindă un adult.

Cu excepția acelor cazuri când o burtă mare este condusă de o minte inteligentă.

Dacă este ceva de monstrului nu îi place, acela este o minte plină cu idei și
fantezii.

Fiți atenți la primele simptome la copii:

- Fața mohorâtă, ca a unui vampir;

- Stomacul umflat, ca al unui hipopotam;

- Picioare slabe, ca ale unei insecte-băț,

- Și ochi morți, ca ai unui șfeșnic vechi.

El practic se hrănește cu
mușchi și dorințe.

Îi place să stea în casă. Canapeaua, televizorul și leneveala îl fac să înnebunească

de fericire.

Ceea ce îi place cel mai mult este să vadă plictiseala pe fața copiiilor, acei copii
care stau toată ziua și nu fac nimic.

Acela e momentul perfect când monstrul atacă.

Dar, nu vă faceți griji, copii, putem scăpa repede de monstrul acesta.

De fapt, și-a făcut și un dușman. Numele lui este Gambol Săltărețul și-l pune p
e monstru pe fugă.

Gambol Săltărețul este o persoană foarte veselă.

Are niște picioare lungi, drăguțe, care sunt răsucite și arată ca un arc. Datorită
acestor picioare, Gambol poate să alerge, să sară și să țopăie ca un greiere.

Părul lui lipicios și hainele cu buline colorate îi fac pe copii să râdă.

Cei mai buni aliați ai săi sunt Domnul Vreme Bună, Domnul Soare și nu refuză
nici ajutorul Doamnei Bicicletă.

Când Gambol Săltărețul vede că cineva este în pericol, ia copilul de mână, fără
ca acesta să-și dea seama și îl face să sară.
Monstrul cel leneș, lovit de toată agitația asta, se topește ca zăpada la soare.

Cu toată transpirația asta, el nu mai poate să țină copilul. Apoi, cade cu fața în
pământ.

Încearcă în zadar să-și urmărească prada, și devine

din ce în ce mai mic până se transformă într-un purice.

Totuși, lucrurile devin urâte pentru Gambol Săltărețul, când monstrul îl găsește
în urechile copiiilor.

Nu vreau să mă abat prea mult de la poveste, dar îți voi spune o povestioară care
va clarifica toată această confuzie.
Într-o zi teribilă, monstrul s-a dus după un copil frumos, cu părul șaten și cu ochi
căprui.

Dacă n-ar fi fost puterile lui Gambol Săltărețul, mulțumită cărora poate să
identifice prada monstr
ului și ochii morți ai copilului, nimeni ar fi știut de existența acestui monstru.

Copilul, pe nume Elio,nu făcea nimic, doar stătea pe canapea în fața

televizorului și se mai juca din când în când pe tabletă. După cum am mai spus,
monstrul cel leneș reușise să introducă în urechea copilului un pui de monstru.
Chiar așa. Ai înțeles bine: chiar în urechea copilului și creatura asta ciudată
reușea să-i controleze mintea copilului.
Bietul Elio nu mai avea putere să se lupte, să scape de monstruleț.

Nici măcar puterile lui Gambol Săltărețul nu-l mai ajutau acum pe bietul băiețel.
Gambol Săltărețul nu mai putea face nimic acum, decât să sune alarma.

A alergat într-un suflet spre un câmp cu iarbă verde, unde creșteau maci frumoși
și de acolo a cules trei păpădii.

Ținând păpădiile într-o mână, Gambol rosti niște cuvinte magice pe care eu nu
știu să le redau, din păcate și apoi începu să sufle înspre flori.

Semințele zburară departe, făcând desene minunate pe cer care mi-au amintit de
flori și bomboane.
Acesta era modul lui de a-și convoca prietena, pe Fantasilla, care coborî pe un
curcubeu.

Fantasilla este zâna dorințelor. Are forma unei frunze, cu aripi făcute din picături
de rouă multicolore.

Gambol Săltărețul îi spuse zânei: nu ne-am mai văzut de ceva timp. Astfel de
cazuri grave nu au fost atât de frecvente, chiar dacă par să se fi întâmplat destul
de des în acea perioadă.
Apoi îi spuse despre cazul băiețelului și apoi plecaseră amândoi către casa
băiatului, o vilă frumoasă, atât de mare, încât te-ai putea rătăci în ea.
Camera lui Elio are
dulapuri mari, umplute cu jucării, unele chiar ambalate, deoarece nimeni nu s-a
deranjat să le desfacă.

Gambol Săltărețul s-a întors după Fantasilla, dar nu a mai găsit-o nicăieri.

Ca de obicei, trebuia să fugă și să o găsească. Nimeni nu putea să țină ritmul cu

el, nici măcar Fantasilla.

După ce și-a găsit prietena, au plecat amândoi înspre casa lui Elio, de data asta
Gambol a mers încet, ca să nu o mai piardă pe Zână.
La puțin timp după ce au ajuns la destinație, au început să-l caute pe băiat prin
casă. Era o sarcină ușoară, deoarece el era ori în fața televizorului, ori în fața
tabletei.

Fantasilla se
strecură și ajunse lângă băiat, pentru a se uita mai bine la urechea acestuia, când
dintr-o dată puiul de monstru leneș a sărit din canalul urechii, mârâind ca un
câine de pază.

Părea mai nervos decât de obicei.

Elio s-a întors brusc și Dumnezeu știe cum, a reușit să-i vadă pe Gambol și pe
Fantasilla.

Elio făcu un pas în spate și îi întrebă cine sunt, fiind pe deplin nedumerit.

Fantasilla și Gambol Săltărețul erau uimiți:

de obicei, nimeni nu îi vedea. Probabil că acesta era un copil special.

-Bună – spuse Fantasilla –eu sunt o zână din povești și acesta este prietenul meu,
Gambol Săltărețul. El este prietenul cel mai bun al copiiilor.
- Ce faceți aici? De ce vă uitați în urechea mea? – întrebă Elio.

- Suntem aici ca să te ajutăm.

Între timp, o voce din urechea sa îi spunea să scape de cei doi gălăgioși.

- N-am nevoie de ajutor- spuse acesta enervat.

- Dacă aș fi în locul tău, aș fi îngrijorat, având în vedere ce creatură trăiește în

urechea ta– spuse Gambol Săltărețul, sărind în sus și în
jos prin cameră.

-În urechea mea? Ce tot vorbești? - țipă Elio.

- Spune adevărul- confirmă Zâna.

Între timp, monstrul ce leneș era din ce în ce mai nervos și era disperat să-l
convingă pe Elio să scape de cei doi.

- Scapă de ei! Scapă de ei! Uită-te ce ciudat arată el: nici nu poate să stea într-un
loc- tot spunea monstrul.

- Nu este nimic în ureche

a mea. Mă călcați pe nervi – strigă Elio.

- Ba da, este – adăugă Fantasilla – Și dacă ne permiți, îți vom demonstra.

- Așa este, așa este! - spuse din nou Gambol Săltărețul, care nu prea se pricepea
la vorbe.
- Vă spun că nu este nimic în urechea mea – adăugă Elio, care devenea din ce în
ce mai nervos…

- Dacă nu este nimic, nu vom găsi nici noi nimic și vom pleca. Ce spui? - sugeră
Fantasilla.

Elio rămăsese mut și după o vreme spuse:

- În regulă, dacă-mi promite

ți că veți pleca în curând.

Monstrulețul cel leneș era furios. Nu-i venea să creadă ce auzea.

- Vei putea vedea printr-o oglindă magică și cu ajutorul unor ochelari magici. -
explică Fantasilla.
Cei doi reușiră astfel să stimuleze puțin din ce rămăsese din curriozitatea
copilului.

- Iată-i! - exclamă Gambol în timp ce scotea din buzunar o pereche de ochelari

care erau prinși de câteva oglinzi. Și îi dădu Zânei, care începu să vorbeascp cu
Elio.

-Pune-ți ochalarii și uita-te în oglindă. Vei vedea și singur. Curiozitatea îl

împinse pe Elio: nu avea altceva de făcut decât să-și pună ochelarii și să se
privească în oglindă.

Imaginea mărită a urechii sale drepte a apărut în oglindă. La puțin timp după
aceea, el văzu monstrulețul cum ieșea din urechea lui.

Era atât de uimit încât aruncă ochelarii.

- Ooo, nu! - exclamă Gambol Săltărețul– Aproape i-ai rupt!

Elio se făcu alb la față și spuse:

- Ce a fost chestia asta? Ajutați-mă să scap!

- Este un pui de monstru leneș – explică Fantasilla – te controlează și îți

mănâncă energia. De aceea nu îți place să faci nimic.

- Cu siguranță te vom ajuta să scapi de monstru – adăugă Gambol Săltărețul.

- Să nu mai pierdem timpul – spuse Fantasilla.

- Cum vă pot ajuta și eu? - întrebă Elio.

- Stai într-un loc, chiar dacă simți că te gâdilă. Este monstrul care opune
rezistență și care nu vrea să plece. Nu te scărpina în ureche, pentru că riști să ne
zdrobești- spuse Gambol Săltărețul.

- Și cel mai important lucru: nu asculta vocea aceea malefică din capul tău –
adăugă Fantasilla.

- Am înțeles – spuse Elio – voi face tot posibilul.

Cei doi prieteni, ținându-se de mână, au făcut o vrajă prin care s-au micșorat.
Apoi, au făcut o altă vrajă prin care a apărut o mătură de nicăieri care i-a condus
prin urechea băiețelului.

Primul care s-a urcat pe mătură a fost Gambol Săltărețul și i-a spus prietenei lui,
Fantasilla:

- Îi voi distrage eu atenția ca să poți coborî și tu mai ușor.

De îndată ce l-a văzut pe Gambol, monstrul
a sărit să-l muște.Dar, Gambol a început să țopăie și să-și bată joc de dușmanul
lui, deoarece acesta tot încerca să-l prindă.

Gambol îi distrase atenția monstrului, ca să poată Fantasilla să coboare liniștită.

Monstrul începu să vorbească cu Elio:

- Dă din cap! – Apoi, începu să bată în urechea copilului.

Elio începu să dea din cap în stânga și în dreapta.

Fantasilla și Gambol nu aveau de ce să se țină. S-au îmbrățișat, încercând să nu

cadă.

Fantasilla, de fapt, era ușoară ca o pană și

orice adiere o putea dărâma.

Gambol o ținea strâns și tot căuta să se prindă de ceva și la un moment dat a

început să strige: Elio, stop! Oprește-te!

Dintr-o dată, Elio a auzit vocea lui Gambol Săltărețul.

Strigătul acela de ajutor a răsunat până în inima copilului și astfel băiețelul

încercă să se răzvrătească împotriva creierului. Îi ordonă capului să nu se mai
miște.

Fantasilla și Gambol îl prinse pe monstru de picioare și începuseră să cânte un

descântec, ca să-l scape pe Elio de monstrul cel leneș:

“Soare și vreme frumoasă,

Râset de copil,

Veniți la mine

Și nu mai plecați
Volesoo volesah volee volee voloo volain

Libertatea mea să fie a voastră.

O plimbare cu Bicicleta

Pe care a reparat-o tatăl tău

Și o bucată de prăjitură delicioasă pregătită de mama ta.

Volesoo volesah volee volee voloo volain

Libertatea mea să fie a voastră.

Jocuri grozave

Jucate cu prietenii tăi

Gâdilatul cu Gaia
Fratele tău iubit.

volesah volee volee voloo volain

Libertatea mea să fie a voastră.”

Gambol și Fantasilla continuară să cânte cu voce dulce, dar fermă, până când
inima și creierul lui Elio începuseră să-și dorească viața pe care o avusese înainte
și răceala din inima copilului se transformase în lacrimi.

Și astfel monstrulețul a sfârșit zdrobit sub piciorul stâng al Zânei și sub piciorul
drept al lui Gambol Săltărețul, chiar dacă el se ținea strâns de urechea copilului
și apoi dispăru într-un nor de praf!
Gambol și Fantasilla se așezaseră. Erau epuizați, dar fericiți.

Elio le șopti să iasă din urechea lui.

Și ei făcură întocmai cum le spusese băiețelul, în timp ce acesta luă o lingură și o
duse la ureche, ca cei doi prieteni să poată ieși în siguranță.

De îndată ce eroii din urechea lui Elio au ieșit, acesta i-a pus cu grijă pe canapea.

Au rostit din nou câteva cuvinte magice și s-au întors la dimensiunile lor
normale.

Cei trei prieteni s-au îmbrățișat țopăind de bucurie.

Elio, care fusese eliberat de vrajă, se întorsese la alergat și la joacă, dar numai
după ce le promisese celor doi că își va menține mintea și corpul active.

Un ultim sfat, micule cititor, înainte să plecăm: nu confunda odihna cu lenea.

Și nu uita: cu o minte strălucită și cu o inimă generoasă, vei fi în siguranță și
Gambol Săltărețul și Fantasilla vor fi mereu cu ochii pe tine!

Dacă ți-a plăcut această carte, lasă un comentariu pe

Amazon. Astfel ne vei ajuta să scriem mai multe cărți!