Lumea zânelor si a Blajinilor incepuse să fie uitată.

Apropo, știți
cine erau Blajinii? Erau vrăjitori buni, puternici, zâmbitori tot
timpul, care îi ajutau pe oameni. Dar povesti despre ei și despre
zâne erau tot mai putine. Pe cele scrise demult-demult le cam
uitase lumea. Iar pe cele care nu fusesera incă uitate nu prea mai
avea cine să le spună.
Iar când copiii uită de zâne și de Blajini, acestia iși pierd puterea.
Da, e adevarat. Aceste ființe fantastice pot face minuni doar
atunci când cei mici se gândesc la ei. De aceea au aparut pe
Pamant, ca să ii ajute pe copii, la nevoie. Atunci când sunt triști,
când au o problemă la care nu-i cunosc solutia, atunci când sunt
bolnaviori, când se simt singuri, când le e frică de întuneric sau
când visează urât.
Tot mai slăbiți de puteri, Zânele și Blajinii nu mai știau ce să
facă. Un porumbel din aur le-a dus însă la fiecare un mesaj prin
care Zâna Zânelor îi cheama la castelul ei. Au mers pe jos, ca
orice om, pentru că nici măcar nu mai puteau să zboare. Castelul
era făcut din flori de toate culorile prinse între ele cu raze de
soare ziua și de lună noaptea. Era acolo un parfuuum…
incredibil! Ordinea și curățenia în castel erau păstrate de păsări
cu pene vopsite în culorile curcubeului. Micuțele zburătoare
schimbau florile ce se ofileau cu altele proaspete și înlocuiau
razele de Soare cu cele de Lună atunci când ziua se transforma în
noapte.
Zâna Zânelor îi aștepta în sala cea mare, care avea stele pe tavan.
Așa cum auziți, stele, desi în castel nu era întuneric niciodată.
Zâna Zânelor nu doarme pentru că trebuie să aibă mereu grijă ca
binele să învingă răul. Obosiți și prăfuiți, au intrat în sală Zâna
Măseluță, Ursitoarele, Zâna cea Bună și Blajinii. Zâna Zânelor le
zâmbea cu drag, deși era îngrijorată de ce se întâmpla.
– Bine ați venit, dragi Zâne și buni Blajini. V-am chemat pentru
că trebuie să facem ceva ca să fim din nou în preajma copiilor.
Noi avem nevoie de bunătatea lor, ei au nevoie de putere
noastră. Ursitoarelor, vă văd tare supărate. Spuneți ce aveti pe
suflet…
– Zână a Zânelor, păi cum să nu fim supărate?! Locul nostru în
lume a fost luat de niște femei care merg la petrecerile copiilor
foarte mici. Se îmbracă în tot felul rochii ciudate, se rujează și se
dau pe față cu multe farduri. Apoi, cu niște baghete din plastic
arată spre bebeluși, dansează, mănâncă tort, fac fotografii cu
părinții și apoi pleacă. Copiii sunt atât de mici încât nici nu le
vor ține minte iar ele nu îi mai vizitează ca să aibă grija de ei.
Cum să nu fim supărate?!
– Zână Măseluță, nici tu nu ești foarte fericită…
– Nu sunt, Zână Bună, nu sunt. Copilașilor din ziua de astăzi li
se strică dințișorii tot mai repede. Au apărut pe pământ niște
lucruri colorate care se numesc dulciuri. Să știi că nu sunt foarte
sănătoase chiar dacă sunt delicioase. Dacă cei mici mănâncă prea
multe, dințișorii și măseluțele se cariază iar copii plâng. Și atunci
când copiii suferă, puterile mele scad tot mai tare. Abia mai
ajung noaptea la ei ca să le las un mic cadou pentru fiecare
măseluță ori dinte căzut. La unii nici nu am mai reușit să ajung
pentru că nu am mai avut putere. Sunt tare supărată, simt că pot
face mult mai multe pentru copii. Nu mai vreau să sufere!
– Zână Bună, Blajinule, pe voi ce vă supără? Vă văd atât de
triști.
Atunci Zâna Bună și Blajinul au oftat și au spus:
– Zână a Zânelor, Lumea Oamenilor s-a schimbat. Se… distruge.
În curând copiii nici măcar nu vor mai avea o lume. Oamenii vor
să mearga pe alte planete dar nu mai au grijă de planeta lor. Îi
taie pădurile, îi otrăvesc apele cu tot felul de gunoaie pe care le
aruncă în mări și oceane, îi otrăvesc pământul cu soluții chimice
și aerul cu gaze periculoase. Îi omoară animalele, păsările și îi
prind peștii. Nu mai putem să stăm aici, departe de ei, în lumea
noastră fermecată. Trebuie să fim acolo, lângă copii, să-i ajutăm
să-și salveze lumea.
Zâna Zânelor s-a gândit un pic și le-a spus.
– Vă dau toată puterea ce mi-a mai rămas. Zburați în lumea
oamenilor și vedeți ce puteți face pentru ei și pentru copiii lor.
Copiii de astăzi sunt cei care pot salva lumea de mâine.
Rămâneți cu ei.
– Și tu, Zână a Zânelor, ce vei face? Fără putere vei muri…
– Nu avem de ales. Lumea Zânelor nu poate exista fără cea a
Oamenilor. Ori vor supraviețui amândouă ori vor fi distruse
pentru totdeauna.
Zânele și Blajinii au plecat. O vreme Zâna Zânelor nu a mai știut
nimic despre ei. Se temea că nu au reușit să-i ajute pe copii
pentru că îi dispăruse și ultimul strop de putere. Florile din care
îi era făcut castelul se ofiliseră aproape toate, razele de Soare,
cele de Lună și stelele din tavanul sălii străluceau tot mai puțin
iar păsările nu mai cântau.
Dar într-o dimineață a simțit că puterea îi revine. Castelul era din
nou plin de parfumul florilor proaspete iar păsările gălăgioase
schimbau razele lunii ce pleca la culcare cu unele noi,
scânteietoare, de Soare. Stelele din tavan străluceau vesele de
parcă toate erau Luceferi. Ușa sălii s-a deschis iar înăuntru au
intrat Zânele și Blajinii. Erau veseli și puternici.
– Ați reușit!, le-a spus Zâna Zânelor. Ce ați făcut?
– Păi eu m-am tot gândit cum pot să-i ajut pe copii să fie mai
sănătoși, să nu mai sufere, să nu mai aibă dureri!, a zis Zâna
Măseluță. Așa că am dat o parte din puterea mea doctorițelor si
doctorilor din spitale sau din cabinetele stomatologice. Acum în
fiecare dintre ei este o Zână Măseluță. Pot să-i învețe pe copii ce
să mănânce ca să fie sănătoși, să nu uite să bea apă, să se joace
cât mai mult pe afară cu prietenii lor iar dacă se îmbolnăvesc ori
li se strică dințișorii pot să-i vindece. Iar eu am acum putere să
ajung la toți copilașii după ce le cad dințișorii și le las lângă pat
un cadou sau o felicitare.
– Zână Măseluță, te-ai descurcat minunat! Voi, Ursitoarelor, ce
ați făcut?, le-a întrebat Zâna Zânelor.
– Noi ne-am gândit cum putem să îi învățăm cât mai multe
lucruri folositoare pe copii. Și să fim alaturi de ei cât mai mulți
ani, nu doar atunci când se nasc. Am hotărât să dăm puterea
noastră educatorilor, învățătorilor și profesorilor. Așa putem să-i
învățam pe copii să scrie și să citească, le povestim despre lumea
lor și despre spațiu, le spunem lucruri interesante despre țări și
orașe, despre invenții, cântăm cu ei și le arătam jocuri interesante
care le dezvoltă mintea și imaginația.
– Și voi ați făcut un lucru foarte înțelept!, spuse Zâna Zânelor.
Apoi privi spre Zâna ce Bună și Blajin. Fețele lor străluceau de
fericire chiar mai tare decât stelele de pe tavanul sălii.
– Zână Bună, Blajinule, voi cum îi ajutați pe copii? Vă văd atât
de fericiți…
– Zână a Zânelor, noi nu vrem să îi mai părăsim pe copii
niciodată. Vom fi lângă ei atunci când se nasc, când râd ori plâng
pentru prima dată. Vrem să-i ajutăm când fac primii pași, când
fac primele pozne. Vrem să le alinăm durerile și să le alungam
visele urâte. Îi vom ajuta să lupte cu răul și să răsplătească binele
cu bine. Vrem să știe că atunci când ceva îi rănește ori îi
dezamăgește îi vom aștepta cu brațele deschise, le vom șterge
lacrimile și vom găsi împreună o cale să mergem mai departe și
să zâmbim din nou. Îi vom ajuta să devină oameni puternici.
Oamenii de care lumea lor are nevoie ca să fie salvată.
– Dar cum veți putea să faceți toate aceste lucruri?
Atunci Zâna ce Bună și Blajinul s-au privit zâmbind, s-au prins
de mână și au spus:
– Noi am devenit părinții lor.
Da, dragi copii. E adevărat. Să știți că în tăticul vostru, cel care
vă strange un brațe, face năzdrăvănii cu voi ori luptă cu toți
balaurii lumii ca să vă ferească de rele, e un bun Blajin.
Iar în mămica voastră, cea care vă spune povești în fiecare seară
la culcare, vă sărută ochii în fiecare dimineață și vă iubește cum
nimeni în lume nu mai poate să o facă, e o Zână Bună!