Eugnostos cel Fericitul

Tradus de Douglas M. Parrott (combinând III,3 și V,1)

Eugnostos, Fericitul, celor ce sunt ai lui.

Bucură-te de asta, că știi. Salutari! Vreau să știi că toți oamenii născuți de la întemeierea lumii până acum
sunt praf. În timp ce l-au întrebat despre Dumnezeu, cine este și cum este, ei nu L-au găsit. Cei mai
înțelepți dintre ei au speculat despre adevărul din ordinea lumii. Și speculațiile nu au ajuns la adevăr. Căci
despre ordonare se vorbește în trei opinii (diferite) de către toți filozofii; deci nu sunt de acord. Căci unii
dintre ei spun despre lume că ea a fost regizată de la sine. Alții, că este providența (cea care o dirijează).
Alții, că este soarta. Dar nu este niciunul dintre acestea. Din nou, dintre cele trei voci pe care tocmai le-
am menționat, niciuna nu este adevărată. Căci orice este de la sine este o viață goală; este făcută de sine.
Providența este o prostie. Soarta este un lucru fără discernământ.

Oricine, deci, poate să se elibereze de aceste trei voci pe care tocmai le-am amintit și să vină printr-o altă
voce să mărturisească pe Dumnezeul adevărului și să fie de acord în tot ceea ce îl privește, el locuiește
nemuritor în mijlocul oamenilor muritori.

El-Cine-Este este inefabil. Niciun principiu nu l-a cunoscut, nicio autoritate, nicio supunere, nici vreo
făptură de la întemeierea lumii, în afară de el singur. Căci el este nemuritor și veșnic, neavând naștere;
căci oricine se naște va pieri. El este nenăscut, fără început; căci oricine are un început are un sfârșit.
Nimeni nu domnește asupra lui. Nu are nume; căci oricine are un nume este creaţia altuia. El este de
nenumit. El nu are formă umană; căci oricine are formă umană este creaţia altuia. El are propria lui
înfățișare - nu ca aparența pe care am primit-o și am văzut-o, ci o aparență ciudată care întrece toate
lucrurile și este mai bună decât totalitățile. Privește în toate părțile și se vede de la sine. El este infinit; el
este de neînțeles. El este mereu nepieritor (și) nu are nicio asemănare (cu nimic). El este bun
neschimbător. El este impecabil. El este veşnic. El este binecuvântat. El este de necunoscut, în timp ce el
(cu toate acestea) se cunoaște pe sine. El este incomensurabil. El este de negăsit. El este perfect, nu are
niciun defect. El este binecuvântat nepieritor. El este numit „Tatăl Universului”.

Înainte ca ceva să fie vizibil printre cei care sunt vizibili, măreția și autoritățile care sunt în el, el
îmbrățișează totalitățile totalităților și nimic nu-l îmbrățișează. Căci el este tot minte, gândire și
reflectare, gândire, raționalitate și putere. Toate sunt puteri egale. Ele sunt sursele totalităților. Și
întreaga lor rasă <de la început> până la sfârșit se află în preștiința Nenăscutului, căci ei nu ajunseseră
încă la vizibilitate.
Acum exista o diferență între eonii nepieritoare. Să ne gândim, deci, în felul următor: Tot ce a venit din
pierzător va pieri, pentru că a venit din pierisibil. Orice a venit din nepierire nu va pieri, ci va deveni
nepieritor, deoarece a venit din nepierire. Deci, mulți bărbați s-au rătăcit pentru că nu cunoscuseră
această diferență; adică au murit.

Dar acest lucru este suficient, deoarece este imposibil pentru cineva să conteste natura cuvintelor pe
care tocmai le-am spus despre binecuvântatul, nepieritor, adevăratul Dumnezeu. Acum, dacă cineva vrea
să creadă cuvintele expuse (aici), să treacă de la ceea ce este ascuns până la capătul ceea ce este vizibil,
iar acest Gând îl va învăța cum credința în acele lucruri care nu sunt vizibile s-a găsit în ceea ce este
vizibil. Acesta este un principiu al cunoașterii.

Domnul Universului nu este numit pe bună dreptate „Tată”, ci „Strămoș”. Căci Tatăl este începutul ( sau
principiul) a ceea ce este vizibil. Căci el (Domnul) este Strămoșul fără început. El se vede pe sine în sine,
ca o oglindă, apărând în asemănarea lui ca Tată de Sine, adică Auto-Năsător, și ca Confruntator, de când
s-a confruntat cu Primul Existent Nenăscut. El este într-adevăr de vârstă egală cu cel care este înaintea
lui, dar nu este egal cu el în putere.

După aceea, el a dezvăluit mulți oameni care se confruntă, născuți pe sine, egali ca vârstă (și) putere,
fiind în glorie și fără număr, care sunt numiți „Generația asupra căreia nu există nici o împărăție printre
împărățiile care există”. Și toată mulțimea locului peste care nu există împărăție este numită „Fiii Tatălui
Nenăscut”.

Acum, Incognoscibilul este mereu plin de nepierire și bucurie inefabilă. Toți sunt odihniți în el,
bucurându-se mereu de bucurie inefabilă, de gloria neschimbată și de jubilația nemăsurată care nu a fost
niciodată auzită sau cunoscută între toți eonii și lumile lor. Dar atât de mult este suficient, ca nu cumva să
continuăm la nesfârșit. Acesta este un alt principiu al cunoașterii de la <Sine>născut.

Primul care a apărut înaintea universului în infinit este Tatăl auto-crescut, auto-construit și este plin de
lumină strălucitoare, inefabilă. La început, a decis ca asemănarea lui să devină o mare putere. Imediat,
principiul ( sau începutul) acelei Lumini a apărut ca Om Androgin Nemuritor. Numele său masculin este
„Begotten, Perfect Mind”. Iar numele său feminin este „Atotînțeleapta Năsătoare Sophia”. Se mai spune
că seamănă cu fratele ei și consoarta ei. Ea este un adevăr incontestabil; căci aici mai jos, eroarea, care
există cu adevărul, o contestă.
Prin Omul Nemuritor a apărut prima denumire, și anume, divinitatea și împărăția, pentru Tatăl, care este
numit „Omul-Tatăl Sinelui”, a revelat acest lucru. El a creat un mare eon pentru propria sa maiestate. El i-
a dat o mare autoritate și a stăpânit peste toate creațiile. El a creat zei, arhangheli și îngeri, nenumărate
miriade pentru urmași.

Acum prin acel Om au apărut divinitatea și împărăția. De aceea a fost numit „Dumnezeul zeilor”, „Regele
regilor”.

Primul Om este „Credința” („pistis”) pentru cei care vor veni după aceea. El are, în interior, o minte și un
gând unic - așa cum este el (gândul) - reflectând și luând în considerare, raționalitate și putere. Toate
atributele care există sunt perfecte și nemuritoare. În ceea ce privește caracterul nepieritor, ei sunt într-
adevăr egali. (Dar) în ceea ce privește puterea, există o diferență, precum diferența dintre tată și fiu, și fiu
și gând, și gând și restul.

După cum am spus mai devreme, printre lucrurile care au fost create monada este prima, diada o
urmează, iar triada, până la zecimi. Acum zecimile stăpânesc sutimile; sutimile guvernează miile; miile
stăpânesc pe zece mii. Acesta este tiparul <printre> nemuritori. Primul Om este așa: Monada lui [...].

Din nou, acest tipar este cel care există printre nemuritori: monada și gândul sunt acele lucruri care
aparțin Omului Nemuritor. Gândurile sunt pentru <cele> decenii, iar sutele sunt învățăturile, iar miile
sunt sfaturile, iar cele zece mii sunt puterile. Acum cei care vin din [...] există cu [...] lor în fiecare eon [...].

[...] La început, gândul și gândurile au apărut din minte, apoi învățăturile din gânduri, sfaturile din
învățături și puterea din sfaturi. Și după toate atributele, tot ce a fost dezvăluit a apărut din puterile sale.
Și din ceea ce a fost creat, a apărut ceea ce a fost modelat. Și ceea ce s-a format a apărut din ceea ce s-a
modelat. Ceea ce a fost numit a apărut din ceea ce a fost format, în timp ce diferența dintre lucrurile
născute a apărut de ceea ce a fost numit, de la început până la sfârșit, prin puterea tuturor eonilor. Acum
Omul Nemuritor este plin de orice glorie nepieritoare și bucurie inefabilă. Întreaga Sa împărăție se
bucură de bucuria veșnică, cei despre care nu au fost auziți sau cunoscuți niciodată în vreun eon care a
venit după ei și după lumile lui.

Ulterior, un alt principiu a venit de la Omul Nemuritor, care se numește „Năsător auto-perfecționat”.
Când a primit consimțământul soției sale, Marea Sofia, el a dezvăluit acel prim-născut androgin, care
este numit „Fiul întâi-născut al lui Dumnezeu”. Aspectul său feminin este „Prima născută Sophia, Mama
Universului”, pe care unii o numesc „Iubire”. Acum, Întâi-Născut, din moment ce are autoritatea sa de la
tatăl său, a creat îngeri, miriade fără număr, pentru urma. Întreaga mulțime a acelor îngeri este numită
„Adunarea Sfinților, Luminile fără umbră”. Acum, când aceștia se salută, îmbrățișările lor devin ca îngerii
ca ei înșiși.

Tatăl Primul Năsător este numit „Adam al Luminii”. Iar împărăția Fiului Omului este plină de bucurie
inefabilă și jubilare neschimbătoare, bucurându-se mereu de bucurie inefabilă pentru slava lor
nepieritoare, care nu a fost niciodată auzită și nici nu a fost descoperită tuturor eonilor care au apărut și
lumii lor.

Apoi Fiul Omului a consimțit cu Sophia, consoarta lui, și a dezvăluit o mare Lumină androgină. Numele
său masculin este desemnat „Mântuitorul, Năsătorul tuturor lucrurilor”. Numele său feminin este
desemnat „Sophia, All-Begettress”. Unii o numesc „Pistis” (credință).

Apoi, Salvator a consimțit cu consoarta sa, Pistis Sophia, și a dezvăluit șase ființe spirituale androgine
care sunt tipul celor care le-au precedat. Numele lor masculin sunt acestea: mai întâi, „Nenăscut”; al
doilea, „născut pe sine”; al treilea, „Begetter”; al patrulea, „Primul născut”; al cincilea, „Atot-născut”; al
șaselea, „Arhi-născător”. De asemenea, numele femelelor sunt acestea; mai întâi, „Atotînțeleapta
Sophia”; al doilea, „Tot-Mama Sofia”; al treilea, „All-Begettress Sophia”; al patrulea, „Prima născută
Sophia”; al cincilea, „Love Sophia”; al șaselea, „Pistis Sophia”.

Din consimțământul celor pe care tocmai i-am amintit, au apărut gânduri în eonii care există. Din
gânduri, reflectări; din reflectări, considerente; din considerente, raționalități, din raționalități, voințe,
din voințe, cuvinte.

Apoi, cele douăsprezece puteri, despre care tocmai am discutat, au consimțit între ele. Au fost dezvăluiți
<Șase> bărbați (și) femei (fiecare), astfel încât există șaptezeci și două de puteri. Fiecare dintre cele
șaptezeci și două a revelat cinci (puteri) spirituale, care (împreună) sunt cele trei sute șaizeci de puteri.
Unirea tuturor este voința.

Prin urmare, eonul nostru a devenit un tip de Om Nemuritor. Timpul a venit ca tipul Primului Nascator,
fiul lui. Anul a ajuns să fie ca tipul Mântuitorului. Cele douăsprezece luni au ajuns să fie ca tipul celor
douăsprezece puteri. Cele trei sute șaizeci de zile ale anului au devenit ca cele trei sute șaizeci de puteri
care au apărut de la Salvator. Orele și momentele lor au ajuns să fie ca tipul îngerilor care au venit de la
ei (puterile), care sunt fără număr.

Și când au apărut cei despre care am discutat, All-Begetter, tatăl lor, a creat foarte curând doisprezece
eoni pentru urma celor doisprezece îngeri. Și în fiecare eon au fost șase (ceruri), deci sunt șaptezeci și
două de ceruri ale celor șaptezeci și două de puteri care au apărut de la el. Și în fiecare dintre ceruri erau
cinci firmamente, așa că sunt (în total) trei sute șaizeci de firmamente ale celor trei sute șaizeci de puteri
care au apărut din ele. Când firmamentele au fost complete, ele au fost numite „Cele trei sute șaizeci de
ceruri”, după numele cerurilor care au fost înaintea lor. Și toate acestea sunt perfecte și bune. Și în acest
fel a apărut defectul de feminitate.

Primul eon, deci, este cel al Omului Nemuritor. Al doilea eon este cel al Fiului Omului, care este numit
„Primul Năsător” („care este numit „Mântuitorul”” adăugat în Codexul V). Ceea ce le îmbrățișează este
eonul peste care nu există regat, (eonul) al Eternului Dumnezeu Infinit, eonul eonului nemuritorilor care
se află în el, (eonul) deasupra celui de-al optulea care a apărut în haos.

Acum Omul Nemuritor a dezvăluit eoni, puteri și împărății și a dat autoritate tuturor celor care au apărut
de la el, să facă tot ce doresc până în zilele care sunt deasupra haosului. Căci aceștia au consimțit unul cu
altul și au dezvăluit orice măreție, chiar de la spirit, lumini multitudine care sunt glorioase și fără număr.
Aceștia au primit nume la început, adică primul, mijlocul, perfectul; adică primul eon și al doilea și al
treilea. Prima s-a numit „Unitate și odihnă”. Întrucât fiecare are (propul) nume, eonul <al treilea> a fost
desemnat „Adunare”, din marea mulțime care a apărut în cea multitudinea. Prin urmare, când mulțimea
se adună și ajunge la o unitate, ei sunt numiti „Adunarea”, din Adunarea care a întrecut cerul. Prin
urmare, Adunarea celui de-al optulea a fost dezvăluită ca androgină și a fost numită parțial masculin și
parțial feminin. Masculul era numit „Adunare”, femela „Viața”, pentru ca să se arate că de la o femelă a
venit viața în toți eonii. Fiecare nume a fost primit, începând de la început.

Din concordanța lui cu gândul său, au apărut puterile care erau numite „zei”; iar zeii din considerentele
lor au revelat zei divini; iar zeii din gândurile lor au revelat domni; iar domnii domnilor din cuvintele lor
au descoperit domni; iar domnii din puterile lor au revelat arhangheli; arhanghelii au revelat îngeri; din
<ele,> a apărut aparența, cu structură și formă pentru a numi toți eonii și lumile lor.

Toți nemuritorii, pe care tocmai i-am descris, au autoritate - toți - din puterea Omului Nemuritor și a
Sophiei, consoarta lui, care a fost numită „Tăcerea”, care a fost numită „Tăcerea”, deoarece reflectând
fără vorbire ea a desăvârșit-o. propria maiestate. Întrucât imperisabilitățile aveau autoritatea, fiecare a
furnizat mari împărății în toate cerurile nemuritoare și firmamentele lor, tronuri (și) temple, pentru
propria lor maiestate.

Unii, într-adevăr, (care sunt) în locuințe și în care, fiind într-o slavă inefabilă și neputând fi trimiși în nicio
făptură, și-au asigurat oștiri de îngeri, miriade fără număr pentru urma și slavă, chiar duhuri fecioare,
lumini inefabile. . Ei nu au nici boală, nici slăbiciune, ci este doar voință: vine să fie într-o clipă. Astfel s-au
terminat eonii cu cerurile și firmamentele lor pentru gloria Omului Nemuritor și a Sophiei, consoarta lui:
zona care <conținea modelul> fiecărui eon și lumile lor și cele care au venit după aceea, pentru a oferi
tipurile de acolo. , asemănările lor în cerurile haosului și lumile lor.

Și toate naturile de la Cel Nemuritor, de la Nenăscut până la revelația haosului, sunt în lumina care
strălucește fără umbră și (în) bucurie inefabilă și jubilare de nespus. Ei se bucură mereu din cauza gloriei
lor care nu se schimbă și a restului care nu este măsurat, care nu poate fi descris sau conceput între toți
eonii care au apărut și puterile lor. Dar atât de mult este suficient. Tot ce tocmai v-am spus, v-am spus în
felul în care să primiți, până când cel care nu are nevoie să fie învățat se va arăta printre voi și vă va
spune toate aceste lucruri cu bucurie și cu știință curată.

Eugnostos cel Fericitul