formează oameni de o înaltă ţinută muncito­
rească. Acum. cînd toţi hunedorenii au devenit,
Hunedoara în haine de lucru,
adevăratele ei haine de sărbătoare
în ajunul zilei de 23 August 1959, oţelarul
Ştefan Tripşa (avea pe atunci doar 26 de ani)
devenea primul Erou al Hunedoarei. La 6 mai.
1971, furnalistul Nicolae Mărculescu trăia intens
emoţiile acordării aceluiaşi titlu suprem. Şi iată
că, la 18 martie 1975, prin Decret Prezidenţial.
Combinatul Siderurgic Hunedoara este distins
cu titlu l de «Erou al Muncii Socialiste» şi cu
Medalia de aur «Secera şi Ciocanul». Este pen­
tru prima dată cînd o întreprindere industrială
cucereşte aceste înalte titlu ri.
Şi pentru că în zilele de 19 şi 20 martie mă
aflam la Hunedoara, am consemnat o parte din
clipele, gîndurile şi sentimentele celor care de­
veniseră Eroi.
lată, mai întîi şi întîi, ce avea să-mi declare
Gheorghe Dîrlea, preşedintele comitetului sin­
dicatului pe combinat: «Participasem la lucră­
rile Plenarei Consiliului Naţional al Frontului
Unităţii Socialiste. Tovarăşul director general
Costache Trotuş participa, în calitate de depu­
tat, la lucrările Marii Adunări Naţionale. De la
Hunedoara trebuia să sosească Ionel Cîndea,
secretarul comitetului de partid pe combinat.
Urma să ne întîlnim pentru a participa la solem­
nitatea acordării ordinelor şi medaliilor tu tu ro r
acelor întreprinderi, institute şi oraşe care cîş-
tigaseră locul întîi în întrecerea pe anul 1974.
Combinatul nostru se afla printre acestea. Cu­
cerisem de trei ori O rdinul Muncii clasa întîi.
Ne gîndeam la cel de-al patrulea Ordin. Drept
să vă spun, aveam eu, aşa, o presimţire, dar nu
îndrăzneam s-o dau în vileag, mai ales că to ţi
eram foarte emoţionaţi. în momentul cînd a
fost rostit numele combinatului nostru, iar to­
varăşul director se îndrepta spre înalta tribună,
eu şi cu Ionel Cîndea ne ţineam de mînă ca doi
copii de şcoală. Ne ţineam de mînă şi strîngeam
cît puteam de tare. Eu eram cît pe-aci să fac
un pas înainte. Aveam să constat că uitasem să
respir. M-am uitat la Cîndea, el s-a uitat la mine,
drept în ochii mei, am respirat, mi s-a părut
că şi el a respirat aşa, a uşurare. Vă spun sincer
că în clipa aceea mi-au trecut prin faţă to ţi anii
mei de cînd sínt în Hunedoara şi sínt 27 de ani
la număr. Cred că un asemenea moment nu se
poate uita niciodată. Niciodată. Ce-am făcut
apoi? Care a fost primul om căruia i-am povestit
cum a decurs to t evenimentul? Ajunsesem prin
Gara de Est unde aveam eu ceva treabă. L-am
întîlnit acolo pe Gheorghe Nistor, un hunedo-
rean de-al nostru, lucrează la termotehnică,
se afla prin Bucureşti într-o delegaţie. Nu-i
venea să creadă l-am povestit de două ori, dat
de fiecare dată săream de la una la alta. El a fost
primul om căruia i-am povestit. Cu trenul de
noapte am plecat împreună cu Ionel Cîndea la
Hunedoara. Tovarăşul director Trotuş plecase
cu maşina. Aici, la Hunedoara, vestea ajunsese
în aceeaşi zi, fie prin radio, fie prin televiziune.
Se spune că marţi, pe la orele 12 şi jumătate,
centrala telefonică a combinatului zbîrnîia de
mama focului şi că tot timpul era ocupaţi SoţiiLe
multora dintre siderurgişti văzuseră la televizor
toată solemnitatea şi, desigur, se grăbeau să-i
înştiinţeze pe bărbaţii lor. Eu i-am povestit
la un loc, Eroi, prestigiul nostru a crescut şi
mai mult. în altă ordine de idei, faptul că, doar
cu o zi înainte de acordarea acestui înalt titlu,
tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost reales în
înalta funcţie de Preşedinte al ţării, pentru noi,
siderurgiştii, are semnificaţia că au avut loc în
aceste zile două evenimente de o importanţă
deosebită. Vom şti să sărbătorim, să cinstim aces­
te două momente din viaţa noastră, unul dintre
ele, cel mai de seamă, aparţinînd, desigur, între­
gii ţări. Vom da oţel mai mult, mai bun şi mai
ieftin. Cum am prim it eu vesteai Cu bucurie,
cu mare bucurie, bineînţeles. A, vrei să ştii
cine mi-a comunicat-o?! Soţia. Eram într-o şe­
dinţă de partid şi sínt anunţat că mă caută soţia
la telefon. N-am vrut să mă duc, am zis că lasă,
că dă ea telefon mai tîrziu. A insistat, m-am dus,
m-am reîntors şi pînă să le spun celorlalţi despre
ce este vorba, oamenii deja discutau despre
acest lucru. Cînd am plecat, portarul de la in­
trarea Combinatului mi-a spus că de acum încolo
toţi sínt eroi. l-am spus că şi el a devenit e ro u ;
nu numai cei din faţa focului. A doua zi, acolo,
la poartă, am văzut decoraţia. Fanfara cînta.
Pentru prima oară am văzut fanfară la poarta
combinatului. în aceeaşi zi cred că to ţi au intrat
pe poartă cu cea mai mare mîndrie posibilă».
Şi într-adevăr, în aceea zi de 19 martie, în tot
combinatul s-a muncit cu un avînt şi cu un spor
pe care numai cifrele sínt în stare să-l redea.
S-au obţinut peste planul de producţie zilnică
73 tone cocs metalurgic, 365 tone de fontă,
610 tone oţel şi 820 tone laminate. Aceste cifre
sínt, fără îndoială, cuvîntul unanim al hunedo-
renilor.
Dar, iată, am consemnat cu exactitate şi cu­
vintele pe care tovarăşul director general Cos-
tache Trotuş a avut amabilitatea sa nu Ic încre­
dinţeze: «Deşi au trecut două zile. credeţi-mă,
şi astăzi încă mai trăiesc emoţiile acelui moment
cînd colectivul nostru a fost distins cu înaltele
titlu ri. Aici, la Hunedoara, ne-am pus în mod
firesc următoarea întrebare: oare am făcut noi
tot ceea ce era posibil? Am răspuns prin stabi­
lirea cîtorva măsuri menite să urce la cote şi
soţiei mele abia îp dimineaţa de 19 martie, apoi, noapte, Nicolae Mărculescu a avut plăcerea mai înalte faima siderurgiei hunedorene. Aş
cel de-al treilea om, care a ţinut să mă descoase să-mi vorbească am luat drumul oţelăriei nu­ aminti că am început bine şi acest ultim an al
cu tot felul de amănunte, a fost Cristinel Pe mărul doi, spre capătul platformei (am trecut cincinalului, adică la finele primului trimestru
treanu, secretarul comitetului sindicatului. Şi prin faţa cuptoarelor pline de vuiet şi flăcări, vom avea, după calculele noastre, o depăşire
iată. au trecut două zile, sîntem în 20 martie m-am strecurat printre maşinile de turnare de plan de 16 000 tone de oţel şi 25 000 tone
şi eu încă mai povestesc». care alunecau parcă pe perne de aer, fapt pentru de laminate. Mă folosesc de acest prilej pentru
Cu Ionel Cîndea am vorbit foarte puţin. «Eu care îşi agitau zgomotos clopotele de avertizare a exprima, în numele siderurgiştilor hunedo-
chiar acum o jumătate de oră i-am declarat unui sau sirenele electrice), unde ştiam că îl întîlnesc reni, recunoştinţa şi neţărmurita noastră dra­
tovarăş de la televiziune tot cum a fost, felul pe maistrul oţelar Ştefan Tripşa. «Hai într-o goste faţă de stimatul şi iubitul secretar general
cum oamenii noştri au prim it această înaltă apre­ cabină că aici, chiar dacă eşti hunedorean, nu al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. şi
ciere a conducerii de partid şi de stat. A ţi vor­ cred că mă auzi ce-ţi spun. Şi apoi, uite, două îl asigurăm, de aici, de pe platformele de foc
bit cu Dîrlea şi cred că v-a spus totul. Eu ce să cuptoare au vărsat zgura pe platformă asta în­ ale Hunedoarei, că oamenii noştri sínt căliţi
mai spun? în cinci minute trebuie să ajung la seamnă că-i bun oţelul, dar oamenii trebuie s-o precum oţelul pe care îl plămădesc, că printre
comitetul municipal de partid, aşa că îmi pare îndepărteze şi au mult de lucru. (Ajungem în aceşti oameni se vor găsi întotdeauna luptători
rău că n-am timp să vă spun şi alte lucruri despre cabină unde, după o prelungită tăcere, continui) hotărîţi şi activi în făurirea idealurilor comuniste
acele clipe». Vreau să-ţi spun exact aceleaşi cuvinte pe care pe pămîntul României.»
în fond, Ionel Cîndea ieşise de la o scurtă şe­ le-am spus şi tovarăşilor de la televiziune. Să Am fost, aşa cum spuneam, martorul acelor
dinţă la care participase toată conducerea com­ văd dacă ţin minte. Am crescut odată cu Hune­ două zile cînd sentimentele şi gîndurile meri­
binatului şi se îndrepta spre o altă şedinţă. L-am doara. O cunosc din 1949 cînd, la 16 ani, venind tuoşilor Eroi hunedoreni au avut, ca să folosesc
înţeles şi am profitat de faptul că îl zărisem ieşind eu dintr-un sat de lîngă Alba lulia, m-am hotărît o metaforă mai la îndemînă, aripi de flăcări şi aur.
de la aceeaşi şedinţă pe maistrul furnalist Nicolae să mă fac oţelar. Mă mîndresc cu toţi oamenii Să adăugăm acelor cuvinte consemnate şi acestei
Mărculescu care devenise, prin cotă-parte, pen­ care au crescut, au muncit şi au devenit adevă­ metafore imaginea transoceanicului de foc şi
tru a doua oară, Erou al Muncii Socialiste. Nici raţi bărbaţi datorită acestei şcoli de viaţă nu­ fum. Hunedoara, cu vuietul clocotitoarelor ei
cu dînsul n-aveam să am prea mult noroc pen­ mită Hunedoara. Dacă înainte cineva pleca în şarje, cu scrîşnetul blum urilor intrînd sub val-
tru că: «Am lucrat de noapte, am participat la altă parte şi spunea că a muncit la Hunedoara, ţuri, adică imaginea de zi şi noapte a Hunedoarei
şedinţa asta scurtă şi, sigur că da, mă grăbesc să asta era ca un fel de carte de vizită, dar însemna aflate to t timpul în haine de lucru, adevăratele
ajung acasă. Ce vreau să spun? Că Hunedoara si o obligaţie. Oamenii care au plecat de aici ei haine de sărbătoare.
trăieşte o mare sarbatoare. Aş zice ca sărbă­ nu ne-au făcut de ris şi au arătat că Hunedoara V IC T O R N IŢ Ă ■
toarea noastră nu poate fi înţeleasă de oricine.
E adevărat, pot participa şi alţii, sínt bineveniţi
la bucuria noastră, dar bucuria este mai ales
a noastră în fine, asta n-are chiar o aşa de mare
importanţă. Cînd mi s-a spus că la radio s-a anun­
ţat că sîntem declaraţi Eroi, mi-a părut foarte
rău că n-am auzit-o eu, cu urechile mele. Mul­
tora dintre maiştrii cu care am vorbit chiar
atunci, imediat, nu le venea să creadă La ce
m-am gîndit eu atunci? M-am gîndit că tare
greu s-ar mai putea găsi astăzi măcar un singur
om care în cercul lui de prieteni sau cunoştinţe
să n-aibă şi pe cineva care să Fi lucrat aici la
Hunedoara. Asta vrea să însemne că pe aici,
prin faţa acestui foc aproape veşnic, au trecut
mulţi, mulţi oameni, aş zice un sfert din toată
ţara. M-am gîndit la cîţiva dintre aceşti oameni
care mi-au fost prieteni şi colegi de muncă.
Mulţi dintre ei au plecat, au dus şt în alte locuri
şcoala noastră de siderurgie hunedoreană. M-am
gîndit la Victor Pali, inginerul loan Dinu, la
maiştrii Gheorghe Ghidei, loan Filip şi Nicolae
Chiroşcă plecaţi cu to ţii la Galaţi. Şi dacă i-am
amintit pe aceştia, care cred că s-au bucurat
tare mult de victoria noastră trebuie să-i amin­
tesc şi pe cei care au rămas si le-au luat locul,
aceştia fiind la fel de buni ca şi ei, că altfel n-am
fi cucerit aceste titlu ri, lată-i: Petru Puţinelu,
inginerul Ion Voiculescu, maiştrii Matei Şarpe,
Grigore Stănescu şi Traian Chirilă. Am dat
aceste nume de prieteni numai pentru că există
o legătură strînsă între cei plecaţi şi cei rămaşi
Ajtfel aş mai fi avut multe de spus despre emo­
ţiile şi gîndurile noastre din aceste zile. Adaug
că titlu l obţinut ne îndeamnă să muncim şi mai
bine, cu rezultate care să urce prestigiul de care
astăzi ne bucurăm pe bună dreptate».
Şi pentru că deşi obosit după schimbul de