2.

2 PREVEDERI NORMATIVE, REGLEMENTĂRI SI STANDARDE

NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE REFERITOARE LA PEREŢII
FORMAŢI ÎN TEREN

1 Legea nr.10/1995 Calitatea în construcţii

2 Legea nr.50/1991 (cucompletări)Autorizarea executării construcţiilor şi
unele măsuri pentru realizarea locuinţelor
3 Legea nr. 422/2001 modificata si completata prin
Legea 259/2006 Legea privind Protejarea Monumentelor Istorice
4 Legea 01.12.1865 Codul Civil
5 HG nr. 766/1997 Aprobarea unor reglementări privind calitatea în
construcţii
6 HG nr. 525/1996 (cu completări ulterioare) din HG nr. 789/1997,
59/1999, 960/1999 Aprobarea Regulamentului general de urbanism
7 Ord.al Ministrului lucrărilor publice şi locuinţei, nr.1943/2001
Aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare
8 Ord. 1013/873 Ordin al ministrului finanţelor publice şi al ministrului
lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei privind aprobarea conţinutului
şi modului de utilizare a Documentaţiei standard pentru elaborarea şi
prezentarea ofertei pentru achiziţia publică de servicii
9 P 100-1/2004 Cod de proiectare seismică. Partea 1. Prevederi de
proiectare pentru clădiri
10 GT 035/2002 Ghid privind modul de întocmite şi verificare a
documentaţiilor geotehnice pentru construcţii
11 NP 074/2002 Normativ privind principiile, exigenţele şi metodele
cercetării geotehnice a terenului de fundare
12 NP 045/2000 Normativ privind încercarea în teren a piloţilor de probă
şi a piloţilor din fundaţii
13 P 106/1985 Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi executarea
baretelor pentru fundarea construcţiilor
14 NP 113/2004 Normativ privind proiectarea, execuţia, monitorizarea şi
recepţia pereţilor îngropaţi
15 NP 114/2004 Normativ privind proiectarea şi execuţia ancorajelor în
teren

STANDARDE
1 SR EN 1997-1 Proiectarea Geotehnică. Partea 1. Reguli Generale
2 SR EN 12063:2003 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Pereţi din
palplanşe
3 SR EN 12699:2004 Executia lucrarilor geotehnice speciale. Piloti de
îndesare
4 SR EN 12715:2002 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Injectarea
terenurilor
5 SR EN 12716:2002 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Injectarea cu
presiune înaltă a terenurilor (jet grouting)
6 SR EN 14199:2006 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Micropiloţi
7 SR EN 14679:2005 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Coloane de
pământ tratat
8 SR EN 14731:2006 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale.
Îmbunătăţirea
pământurilor prin vibrare de adâncime
9 SR EN 1536:2004 Executia lucrarilor geotehnice speciale. Piloti forati
10 SR EN 1537:2002 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Ancoraje în
teren
11 SR EN1537:2002/AC:2002 Executia lucrarilor geotehnice speciale.
Ancoraje în teren.
12 SR EN 1538:2002 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Pereţi mulaţi

2.3 TERMINOLOGIA FOLOSITĂ

2.4 NOTAŢII ŞI ABREVIERI

3 STUDIUL VARIANTELOR TEHNOLOGICE DE EXECUTARE A

PEREŢILOR FORMAŢI ÎN TEREN

3.1 CONDIŢIILE TEHNOLOGICE DE EXECUTARE A PEREŢILOR

FORMAŢI ÎN TEREN

ETAPELE REALIZĂRII UNEI EXCAVAŢII ADÂNCI ÎN ZONE

URBANE
Realizarea unei excavaţii adânci în zone urbane presupune
obţinerea în prealabil de date şi informaţii privind:
 - Terenul de fundare
- Condiţiile meteo-climatice ale zonei
- Amplasamentul şi vecinătăţile
- Starea construcţiilor şi utilităţilor aflate in zona de influenţă
Principalele etape ale realizării excavaţiei adânci în zone urbane
sunt:
- Alegerea dimensiunilor in plan şi adâncimii excavaţiei
- Alegerea soluţiei de excavare
- Alegerea soluţiei de epuisment
- Verificarea siguranţei construcţiilor şi utilităţilor aflate în zona de
influenţă
- Proiectarea excavaţiei
- Evaluarea şi limitarea deplasărilor terenului produse de excavaţie
şi de
coborârea nivelului apei subterane
- Execuţia excavaţiei
- Monitorizarea lucrărilor incintei şi a construcţiilor din zona de
influenţă
- Urmărirea comportării în exploatare a incintelor adânci şi a
construcţiilor
existente. Dacă este cazul, în funcţie de condiţiile de teren, soluţia
tehnică şi procedeele de execuţie propuse iniţial vor fi modificate
astfel ca să fie puse în siguranţă construcţiile învecinate.
Date privitoare la terenul de fundare
Datele privitoare la terenul de fundare se vor obţine pe baza
cercetării terenului întreprinsă cu respectarea prevederilor
normativului NP 074/2002 „Normativ privind principiile, exigenţele şi
metodele cercetării geotehnice a terenului de fundare”. Este
obligatoriu ca proiectarea unei excavaţii adânci să fie făcută pe baza
unui Studiu geotehnic şi hidrogeologic. Studiul geotehnic trebuie să
precizeze cel puţin următoarele elemente:
- succesiunea straturilor geologice care alcătuiesc terenul de
fundare;
- parametrii fizici (pentru identificare şi caracterizare) şi mecanici (de
rezistenţă şi de deformabilitate) ai straturilor, influenţa prezenţei apei
asupra acestor
proprietăţi şi variaţia în timp a acestora;
- stabilitatea generală şi locală a terenului;
- prezenţa pământurilor sensibile la umezire, pământurilor cu umflări
şi
contracţii mari sau a pământurilor lichefiabile;
- prezenţa faliilor, golurilor carstice sau antropice sau a altor
discontinuităţi;
- încadrarea amplasamentului din punct de vedere al seismicităţii;
- agresivitatea chimică a terenului şi a apei subterane;
- posibilităţile de îmbunătăţire a terenului (dacă este cazul);
- prezenţa deşeurilor şi a altor materiale rezultate din activităţile
umane.
Cercetările hidrogeologice vor cuprinde următoarele lucrări, privind
regimul apelor subterane:
- măsurători privind nivelul apei subterane, direcţia de curgere,
viteza şi
caracterul stratului acvifer (cu nivel liber sau sub presiune);
- testări (pompări şi turnări) executate în foraje, pentru determinarea
coeficienţilor de permeabilitate ai terenului (dacă este cazul);
- măsurători în piezometre ale presiunii apei din porii pământului
(dacă este
cazul). Este obligatorie verificarea Studiului geotehnic şi hidrogeologic
de către un verificator de proiecte atestat în domeniul Af, în
conformitate cu „Ghidul privind modul de întocmire şi verificare a
documentaţiilor geotehnice pentru construcţii” GT 035/2002.
Date meteo climatice ale zonei
Se vor culege informaţii meteo climatice privind zona respectivă, şi
anume:
- precipitaţiile înregistrate în zonă, cu probabilităţi de apariţie a
acestora pe perioada de execuţie a lucrărilor de excavare, precum şi
pe întreaga perioadă în care incinta excavată rămâne deschisă;
- temperaturi maxime şi minime;
- eventuale fenomene meteorologice deosebite care au fost
înregistrate;
Pe baza acestor informaţii, se vor stabili măsurile necesare pe
perioada de execuţie a lucrărilor, astfel încât să se evite inundarea
incintei.
Date privitoare la amplasament şi vecinătăţi
Date generale despre amplasament
Se vor obţine informaţii despre eventualele folosinţe anterioare ale
amplasamentului. Se va stabili dacă în zona respectivă au avut loc
exploatări ale unor zăcăminte subterane.Se va preciza dacă
amplasamentul aparţine sau este în apropierea unei zone de
protecţie sau unei zone protejate, inclusă pe lista monumentelor,
ansamblurilor şi siturilor istorice.
Date privitoare la construcţiile învecinate
Se va efectua o examinare generală a construcţiilor învecinate cu
amplasamentul excavaţiei, obţinându-se informaţii privind:
- vechimea clădirilor şi eventualele probleme deosebite care au avut
loc în perioada de execuţie sau ulterior;
- eventuala încadrare a clădirilor pe lista monumentelor,
ansamblurilor şi siturilor istorice;
- tipul structural al clădirilor, de care depinde capacitatea acestora
de a prelua
tasările diferenţiale;
- adâncimea şi sistemul de fundare: se va preciza dacă a fost
utilizată fundarea
directă (radier general, fundaţii izolate, fundaţii continue etc), cu sau
fără
îmbunătăţirea terenului de fundare, sau fundarea indirectă (pe piloţi,
barete etc.)
ceea ce influenţează comportarea clădirii existente la noile solicitări;
- starea tehnică a structurilor construcţiilor, cu evidenţierea
eventualei prezenţe a unor tasări, fisuri, crăpături etc., ceea ce face ca
acestea să fie deosebit de
sensibile la viitoarele deformaţii;
- inundabilitatea la clădirile cu subsoluri, ceea ce furnizează date
asupra
nivelului apei din teren.
Date privitoare la mijloacele de transport din zonă
Se vor obţine date privind toate tipurile de mijloace de transport
care circulă în zonă (auto, tramvai, metrou, feroviare), apreciindu-se
măsura în care vreunul din aceste mijloace poate influenţa lucrarea
de excavaţie ori părţi ale acesteia sau
poate fi influenţat de lucrare.
Date privitoare la reţelele de utilităţi
Pentru întregul amplasament se vor indica traseele eventualelor
reţele de utilităţi existente aflate în funcţiune: apă potabilă, canalizare
menajeră, canalizare pluvială, energie electrică, telecomunicaţii, gaze
etc.
Pentru conductele aflate în apropierea incintei, se va verifica starea
lor de etanşeitate.În cazul în care în apropierea amplasamentului sunt
reţele electrice, se va depista şi eventuala prezenţă a curenţilor
vagabonzi.
Se vor culege informaţii şi despre eventuale reţele de utilităţi
abandonate. Pentru aflarea poziţiei reţelelor, se va apela la serviciile
care administrează reţele de utilităţi din zona respectivă.
În cazul în care nu există informaţii certe, se vor efectua sondaje pe
întregul amplasament al incintei, în scopul depistării tuturor reţelelor
de utilităţi existente.Atunci când este necesară devierea unora dintre
acestea, se va cere acordul administraţiilor respective. Lucrările de
deviere a reţelelor de utilităţi se vor efectua în baza unor proiecte de
specialitate.

Date privitoare la supraîncărcări

Se vor culege date şi se va aprecia posibilitatea de apariţie a unor
supraîncărcări pe durata execuţiei excavaţiei precum şi pe durata în
care incinta excavată rămâne deschisă.
Supraîncărcările pot fi generate de desfăşurarea lucrărilor de
execuţie din incinta excavaţiei, sau pot fi generate de activităţile
curente ale proprietarilor din vecinătate sau de diverse situaţii
ocazionale.
Pentru fiecare dintre supraîncărcări, se va stabili: perioada posibilă
de apariţie, durata, poziţia în plan, valoarea şi mărimea, iar efectul lor
va fi luat în calcul.

3.2 TIPURILE CONSTRUCTIVE DE PEREŢI FORMAŢI ÎN TEREN

3.2.1 Pereţii mulaţi, turnaţi monolit

În mod curent se execută două tipuri de pereţi mulaţi (fig. 1):

 cu secţiunea constantă, turnaţi în tranşee;
 cu secţiunea variabilă, realizaţi din piloţi secanţi (joantivi),
formaţi “in situ”.
Principalele tipuri de lucrări la care se pot utiliza pereţii mulaţi sunt
următoarele:
 executarea unor săpături cu adâncimi mari, sub nivelul pânzei
freatice, în amplasamente urbane;
 construcţia unor rezervoare subterane sau a unor puţuri de
acces pentru colectoare executate la mare adâncime;
  săpături deschise sau închise, în amplasamente urbane pentru
construcţii de căi autorutiere, căi ferate şi metrouri;
 fundaţii adânci şi portante:
- barete liniare, în cruce sau în H pentru preluarea
sarcinilor mari;
- sprijiniri.

3.2.2 Pereţii mulaţi cu secţiunea continuă prefabricaţi

Pereţii mulaţi executaţi din elemente prefabricate (pereţi tip

diafragmă) se obţin prin introducerea unor panouri prefabricate în
tranşeea săpată, în prealabil, sub protecţia fluidului de susţinere.
Fluidul poate să folosească ulterior şi la cimentarea panourilor. Se
foloseşte în acest scop un amestec special autoîntăritor. Această
metodă se recomandă pentru adâncimi de 5 … 10 m, asigurându-se
o productivitate superioară şi o economicitate sporită faţă de
procedeul clasic.
Ca şi pereţii mulaţi, pereţii prefabricaţi asigură trei funcţii:
etanşeitate, rezemare, portanţă.
Se cunosc două procedee de executare a panourilor (fig. 14):
 structuri alcătuite din grinzi şi dale;
 structuri compuse din panouri identice, rigidizate cu ajutorul
tiranţilor.
Procesul tehnologic de executare a pereţilor diafragmă
presupune următoarele etape:
 săparea tranşeei sub protecţia noroiului bentonitic cu toate
activităţile auxiliare impuse de aceasta (executare pretranşee,
preparare noroi bentonitic etc.);
 pozarea panourilor prefabricate şi menţinerea acestora în
poziţie până la priza noroiului;
 executarea rigidizărilor cu ajutorul tiranţilor.
Se pot folosi două metode de lucru:
 cu inlocuire, se sapă cu noroi bentonitic iar după terminarea
săpării se înlocuieşte noroiul cu amestec de fixare (ciment,
bentonită şi apă);
  cu amestec unic, se foloseşte amestecul special unic
(ciment, bentonită, apă, aditivi chimici), asigurând succesiv
toate funcţiile necesare.
Al doilea procedeu prezintă marele avantaj că asigură
desfăşurarea procesului de săpare şi pozare a panourilor în mod
continuu.
Montarea panourilor se face cu ajutorul macaralelor. Ca urmare,
masa unitară trebuie să fie inferioară mărimii de circa 50 t. Această
mărime limitează dimensiunile unui panou în domeniile următoare:
 grosime: 0,30 – 0,80 m;
 lungime: 10 – 20 m;
 lăţime: 1,5 – 2,5 m.

3.2.3 Pereţi cu secţiune variabila din piloţi secanţi

Folosirea piloţilor secanţi pentru executarea pereţilor mulaţi este

indicată atunci când apăsările laterale sunt mari şi există pericolul
alunecărilor de teren, în cazul unor deschideri mai mari ale panoului
de săpătură. Se execută primul pilot denumit "pilot campion" apoi
pilotul al treilea.
Distanţa dintre piloţi se ia astfel încât la executarea pilotului vecin
(adiacent) să se facă o joncţiune pe o anumită distanţă (minim 0,1 d,
fig. 1). În cazul când este necesar se face armarea piloţilor cu număr
par.
Metoda are inconvenientul că în procesul de executare a piloţilor
cu număr par se sapă parţial şi din piloţii executaţi anterior, ceea ce
duce la pierderea unei cantităţi de beton.
Se recomandă ca această metodă să nu se aplice decât in
situaţii când, din condiţii de stabilitate, nu se poate folosi altă metodă.
De preferat este să se inlocuiască această metodă prin săparea cu
echipament de graifăr, în panouri cu dimensiuni apropiate de
dimensiunile cupei. În figura 12 sunt prezentate etapele tehnologice
de realizare a unei astfel de lucrări. În prima etapă se sapă bareta
nr.1, cu dimensiunile echipamentului (faza I), urmată de introducerea
tubului de rost şi betonare (faza II). În etapa a doua se extrage tubul
de rost şi se sapă bareta a treia (faza III). Se introduc două tuburi de
rost şi se betonează (faza IV).
 În etapa a treia se sapă spaţiul dintre cele două barete (faza V)
care se betonează în paralel cu săparea unei alte barete (faza VI)
ş.a.m.d.
În final rezultă un perete alcătuit din barete intersectate.
Panourile cu număr impar, cu exceptia baretei campion, pot fi armate.
În cazuri deosebite se pot arma toate baretele.

3.2.4 Pereţii de etanşare.

Tipuri de pereţi de etanşare.

Metodele tehnologice de realizare a pereţilor de etanşare depind de

grosimea de realizare şi de natura materialelor folosite: bentonită,
beton plastic, mortar. Astfel, procedeul “perete de etanşare” poate fi
folosit în patru variante tehnice:
 perete foarte gros (slurry-trench american, mai mulţi metri
grosime);
 perete gros din beton plastic (0,5 – 1,5 m);
 perete gros din amestec (mortar) de etanşare (0,5 – 1,5 m);
 perete subţire (0,10 – 0,25 m).

3.3 VARIANTE DE PROCEDEE TEHNOLOGICE DE EXECUTARE

A PEREŢILOR FORMAŢI ÎN TEREN

3.3.1 Tehnologii mecanizate de executare a pereţilor monoliţi

Formarea pereţilor mulaţi cu secţiunea constantă constă în

realizarea “in situ” a pereţilor din beton armat verticali, situaţi sub
platforma de lucru pe care operează echipamentele tehnologice şi
personalul muncitor. Metoda se mai numeşte şi metoda “clasică” sau
“procedeul de bază”. Pereţii se obţin prin turnarea unui beton vârtos
în tranşeea săpată anterior. Excavarea tranşeii şi turnarea betonului
se execută fără sprijiniri, susţinerea pereţilor săpăturilor efectuându-
se cu ajutorul noroiului bentonitic. Se folosesc pentru zone ale
construcţiei unde apăsările laterale pot fi preluate de o săpătură cu
deschiderea de la 3 până la 20 m, în mod curent adoptându-se
săpături în panouri succesive de 5 – 6 m.
 Bineînţeles că dimensiunile în plan ale săpăturii şi adâncimea
de construcţie se aleg în funcţie de cerinţele tehnice ale construcţiei.
La toate metodele de lucru procesul tehnologic comportă
următoarele etape:
 pregătirea terenului prin nivelare şi amenajare a platformei
de lucru;
 executarea pretranşeei şi placarea cu elemente de beton
(prefabricate sau turnate monolit), pentru ghidarea cupei;
 aducerea utilajului pe amplasament şi executarea operaţiunii
de săpare concomitent cu pomparea noroiului bentonitic în
tranşee;
 curaţirea fundului săpăturii;
 introducerea tuburilor sau elementelor de rost;
 introducerea armăturii sub formă de casetă, cu dimensiuni
definitive, prevăzută pe părţile laterale cu role din beton
pentru a păstra distanţa faţă de pereţi şi a glisa uşor în
săpătură;
 turnarea betonului, începând de la partea inferioară către
partea superioară, prin intermediul unei pâlnii cu tub al cărui
cap se menţine în permanenţa înglobat în beton, cu circa 1,2
– 2 m, pentru a evita apariţia planurilor de separaţie în
perete;
 recuperarea noroiului bentonitic şi regenerarea acestuia în
vederea reutilizării.

a) Lucrări pregătitoare

Lucrările pe şantier încep prin amenajarea platformei de lucru,

amenajare care cuprinde eventual şi degajarea amplasamentului de
obstacole. Platforma de lucru trebuie să asigure o bună deplasare a
utilajelor în timpul lucrului precum şi spaţii de depozitare necesare în
procesul tehnologic de execuţie. La execuţia platformei de lucru se va
ţine cont de adâncimea tranşeei şi de caracteristicile utilajului care
efectuează săparea.
Se trece apoi la executarea pretranşeei respectiv a grinzilor de ghidaj
şi stabilirea cotei „0” a viitorului perete care coincide cu partea
superioară a grinzilor de ghidaj.
Rolul grinzilor de ghidaj constă în:
  materializarea traseului peretelui, permiţând reperarea cotelor
atât în plan orizontal cât şi în plan vertical;
 ghidarea organului de lucru;
 asigurarea stabilităţii tronsonului superior al viitoarei excavaţii;
 menţinerea noroiului bentonitic la începutul excavaţiei;
 susţinerea carcasei de armătură.

b) Executarea excavaţiilor pentru pereţi mulaţi

Săparea se execută pe panouri a căror deschidere este de 5 –

6 m, impusă, pe lângă condiţiile de stabilitate a săpăturii sub
actiunea apăsărilor laterale, de adâncimea şi lărgimea săpăturii,
astfel încât betonarea să se poată executa în maximum 6-7 ore:

în care:
este deschiderea unui panou;
- presiunea laterală;
- adâncimea de săpare;
- lărgimea săpăturii;
- timpul de betonare.
Pe toată durata excavării se va menţine nivelul noroiului
bentonitic din tranşee cu 20…40 cm sub nivelul superior al grinzilor
de ghidaj şi cu cel puţin 1,0 m deasupra pânzei freatice. Dozajul de
bentonită se stabileşte astfel încât să se obţină densitatea
corespunzătoare asigurării stabilităţii pereţilor, ţinând seama de
natura terenului şi de cota pânzei freatice, urmărindu-se totodată şi
buna punere în operă a betonului.
Noroiul bentonitic se prepară în instalaţii speciale (fig. 2) care
pot îndeplini şi funcţia de regenerare. Noroiul obţinut prin amestecul
apei cu trasgelul în digestoare este pompat în habe pentru hidratare
completă iar de aici prin intermediul unei pompe centrifuge este
refulat către zona de lucru.
Tehnologia de realizare a pereţilor cu secţiunea constantă, turnaţi
în teren, depinde de utilajul folosit pentru săparea traşeii şi anume:
 săparea cu cupa graifăr, acţionată mecanic sau hidraulic
(procedeele: KELLY, BAUER, ESGH, POCLAIN, CASA-
GRANDE etc.);
  săparea prin foraj percutant sau rotativ, cu circulaţia inversă a
noroiului bentonitic (procedeele: SOLETANCHE, TITANIA,
CIS56 etc);
 săparea prin foraj cu hidroforeză sau electroforeză, cu
circulaţia inversă a noroiului bentonitic (procedeele:BAUER,
SOLETANCHE, TONE BORING etc);
 săparea cu cupa cu acţiune directă, ghidată pe o tijă verticală
grea (procedeele: ELSE, CASTOR, G.N.COFOR etc.),
procedeu care nu se mai aplică în prezent.
Tehnologiile de realizare a pereţilor turnaţi în teren pot fi folosite
atât independent, cât şi asociate între ele, la aceeaşi lucrare, în
funcţie de dotarea cu echipamentele tehnologice necesare, existentă
pe şantier precum şi de alţi factori cum ar fi stratificaţia terenului şi
managementul tehnologic.
 Tehnologia de realizare a pereţilor mulaţi, folosind
pentru excavarea tranşeei instalaţii cu echipament de
graifăr.
Insatalţiile de foraj cu graifăr pentru barete şi pereţi mulaţi pot
folosi trei tipuri constructive de echipamente de lucru:
 graifǎr suspendat la cablul de ridicare;
 graifǎr montat la capǎtul inferior al unei tije verticale grele
denumitǎ şi prǎjinǎ (instalaţii de tip KELLY);
 graifǎr montat la capǎtul inferior al unei coloane telescopice
(instalaţii tip Bauer).
În figura 3 sunt prezentate principalele etape tehnologice
pentru executarea pereţilor mulaţi cu echipament de graifăr.
După reglarea instalaţiei, în vederea săpării se aduce cupa cu
fălcile deschise deasupra grinzilor de ghidare şi se introduce uşor în
tranşee evitându-se producerea de valuri în noroi, după care, cupa
este lăsată să cadă, sub greutate proprie şi a prăjinii, de la o înălţime
de 1…3 m, înfigându-se astfel în pământul de la baza tranşeei. După
încărcarea cu pământ şi închiderea cupei se trece la ridicarea
acesteia şi menţinerea un timp deasupra tranşeei pentru a se permite
scurgerea noroiului prin orificiile anume prevăzute. Apoi se roteşte
utilajul purtător spre mijlocul de transport şi se realizează
descărcarea. Se repetă operaţiunile de mai sus până la realizarea
cotelor din proiect. Astfel la săparea unor panouri mai mari decât
deschiderea cupei procesul de excavare comportă următoarele faze
(fig. 4):
 -faza I, o constituie săparea primului puţ, având în plan forma şi
dimensiunile cupei, la una din extremităţile panoului, până la
adâncimea prescrisă în proiect;
-în faza a II-a se excavează al doilea puţ, la cealaltă extremitate
a panoului;
-în faza a III-a se excavează merlonul.
Săparea cu cupa graifăr are performanţele cele mai bune în cazul
pământurilor nisipoase (inclusiv nisipuri argiloase), eventual cu
pietrişuri şi bolovani mici, pământuri argiloase, mâluri, gresii slabe,
marne degradate etc. Graifărul nu poate lucra practic în terenuri cu
bolovani mari, grohotişuri sau terenuri stâncoase. Geometria tranşeii
săpate este aceea a cupei folosite, cu mici toleranţe, iar talpa
săpăturii poate fi realizată plană. Grosimea pereţilor poate fi cuprinsa
între 0,5 şi 1,5 m, în funcţie de lăţimea cupei, cele mai uzuale sunt
0,62 şi 0,82 m, iar adâncimea ajunge până la 24 – 31 m, în funcţie de
lungimea prăjinii la cupele ghidate, sau 30 m la cupele cu cablu
prevăzute cu sistem mecanic de înfăşurare a furtunilor respectiv
100m la cele cu sistem hidraulic de înfăşurare.
 Tehnologia de realizare a pereţilor mulaţi, folosind pentru
excavarea tranşeei instalaţii de tip ELSE.
În figura 5 sunt prezentate principalele etape tehnologice
pentru executarea pereţilor mulaţi folosind echipament cu cupă cu
acţiune directă.
Instalaţia ELSE realizează excavaţia după principiul
excavatoarelor cu cupă dreaptă, cupa putând avea atât o mişcare de
translaţie de-a lungul unui catarg masiv, cât şi o mişcare de rotaţie în
jurul unui punct de sprijin. Cupa aflată în poziţie verticală, cu dinţii
îndreptaţi în jos, coboară împreună cu catargul până la înfigerea
sapei în pământ sub greutatea catargului. Apoi cupa este adusă în
poziţie orizontală şi este ridicată cu ajutorul catargului mobil până în
poziţia de descărcare. Ciclul de săpare se reia până ce se ajunge la
cota din proiect.
Săparea cu cupa cu acţiune directă sau inversă are
performanţele cele mai bune în cazul pământurilor nisipoase (inclusiv
nisipuri argiloase), eventual cu pietrişuri şi bolovani mici,
productivitatea scăzând în cazul argilelor foarte plastice şi lipicioase,
precum şi al nisipurilor cimentate, al gresiilor slabe, al marnelor etc.
Ca şi graifărul, nu poate lucra practic în terenuri cu bolovani mari,
grohotişuri sau terenuri stâncoase. Talpa săpăturii prezinta o
denivelare longitudinală dată de curba de rotire a cupei în timpul
lucrului. Grosimea pereţilor poate fi cuprinsă între 0,4 şi 1,2 m iar
adâncimea ajunge până la 30 – 35 m.
 Tehnologia de realizare a pereţilor mulaţi, folosind pentru
excavarea tranşeei instalaţii de tip C.I.S. Soletanche.
Instalaţia C.I.S. este o instalaţie tipică de foraj (fig. 6), cu
circulaţie inversă a noroiului de foraj (fig. 7a şi b), la care organul de
lucru, un trepan sau o freză trepan, este purtat de o sondeză ce se
deplasează pe şine dispuse de o parte şi de alta a axei longitudinale
a tranşeei.
Fazele de lucru pentru realizarea unui panou sunt:
 reglarea instalaţiei;
 executarea forajelor de capăt ale panoului;
 executarea forajului pe o adâncime corespunzătoare unei
lungimi de tijă;
 adăugarea unei noi tije şi reluarea ciclului până la atingerea
adâncimii prescrise.
Săpare prin forj rotativ poate fi folosită în terenuri tari
(bolovănişuri, marne, calcare), la adâncimi mai mari de 20 – 25 m /1/.
Se execută pereţi mulaţi cu grosimi de 0.40…1,00 m până la
adâncimi de 50 m.
 Tehnologia de realizare a pereţilor mulaţi, folosind pentru
excavarea tranşeei instalaţii de tip hidroforeză sau
electroforeză.
Hidroforeza este o instalaţie care realizează forarea prin
intermediul unor organe de lucru şi a circulaţiei inverse a noroiului
bentonitic, acţionarea făcându-se cu ajutorul a trei motoare hidraulice
submersibile, de adâncime (fig 8).
Instalaţia este montată pe o macara grea pe şenile care susţine
şi grupul de forţă ce furnizează energia hidraulică, energie care prin
intermediul unor furtunnuri alimentează cele trei motoare de
adâncime: două acţionează tamburii iar unul realizează pomparea.
Săpare prin foraj cu hidroforeza poate fi folosită in cazul unei
game largi de terenuri de la pământuri pulverulente până la roci dure
(500 – 100 daN/cm² rezistenţa de rupere la compresiune simplă /6/)
iar cu electroforeza în cazul terenurilor uşoare (moi). Grosimea
pereţilor poate fi cuprinsă între 0,5 şi 3,2 m, în funcţie de lăţimea
echipamentului de lucru, iar adâncimea poate ajunge până la 150 m,
adâncimile uzuale fiind de 44 – 80 m.
 b) Lansarea elementelor de rost

După executarea săpăturii se lasă un timp să se liniştească în

vederea sedimentării nisipului pe fundul tranşeei, urmat de curaţirea
acestuia pentru a se evita tasările ulterioare. Procentul admis de nisip
în noroiul bentonitic este de 3-5% şi se determină prin probe de
laborator. De asemenea prin recircularea noroiului bentonitic se
elimină excesul de turtă depus pe pereţii panoului precum şi curăţirea
betonului turnat în panoul învecinat.
Pentru demarcarea lungimii panourilor, delimitarea volumului de
beton, asigurarea condiţiilor pentru realizarea unei bune legături
(etanşe) între panouri pe toată adâncimea acestora, se folosesc
tuburi sau profile speciale de rost prefabricate.
Tuburile de rost din ţevi metalice au diametrul egal cu al uneltei
de săpat care se introduc în poziţie verticală la extremităţile
panourilor primare, înfigându-se în stratul de bază pentru o mai bună
stabilitate.
Elementul de rost poate fi montat cu o macara folosind dispozitive
de manipulare şi montaj în funcţie de greutatea lui (fig. 9). În funcţie
de gabaritele elementelor, acestea pot fi executate dintr-o bucată sau
tronsonat. În unele situaţii (cazul echipamentelor cu cupă cu acţiune
directă) etanşarea se realizează prin rizurile executate de dinţii cupei
în panoul turnat anterior, fapt ce face să nu mai fie necesar elementul
de rost.

c) Lansarea armăturii
Armarea pereţilor mulaţi se face cu carcase metalice alcătuite din
armături longitudinale şi transversale, dispuse ca două plase paralele
legate între ele prin etrieri şi bare înclinate. Carcasa va fi prevăzută
cu bare de rigidizare pentru a nu se deforma pe timpul manevrării şi
cu bare de agăţare rigide şi suficient de rezistente la partea
superioară pentru suspendare (fig. 10).
Pentru uşurarea operaţiunii de lansare a armăturii precum şi pentru
asigurarea acoperirii minime necesare cu beton carcasa este
prevăzută cu role de beton montate pe cele două feţe ale sale prin
intermediul unor bare scurte din oţel beton sudate de armătură.
Pentru a se asigura acoperirea cu beton şi pentru a evita deformarea
carcasei aceasta se va coborî până aproape de talpa tranşeei
suspendându-se pe marginea grinzilor de ghidaj.
 d) Turnarea betonului in pereţii mulaţi

Betonarea se va face cu procedeul CONTRACTOR cu ajutorul

unei coloane de betonare alcătuită din tronsoane de tuburi îmbinate
prin înşurubare şi prevăzută la partea superioară cu o pâlnie (fig. 11).
Prin folosirea acestui procedeu se urmăreşte evitarea poluării
betonului cu noroi de foraj precum şi evitarea segregării betonului.
Funcţie de mărimea panoului se vor utiliza una sau mai multe
coloane de betonare.

Pereţii mulaţi reprezintă o soluţie care implică numeroase surse de

risc(hazarduri),între care:
- utilizarea unui noroi de foraj cu caracteristici nefavorabile prin
preparare sau cucaracteristici depreciate prin acţiunea de spălare de
către apa subterană în mişcare, ceea ce poate produce prăbuşirea
pereţilor tranşeei;
- viteza de scurgere prea mare a apei subterane care poate antrena
particulele fine din betonul proaspăt turnat, creând astfel zone
neetanşe;
- neasigurarea unei diferenţe suficiente între nivelul noroiului în
tranşee şi nivelul apei subterane, cu consecinţe nefavorabile asupra
stabilităţii pereţilor tranşeei;
- neasigurarea unui flux neîntrerupt al fazelor de execuţie (săparea
panoului,lansarea carcasei de armătură şi a tuburilor de rost,
betonarea, extragerea tuburilor de rost) şi nerespectarea intervalelor
de timp, minime şi maxime, admise între faze, cu consecinţe negative
asupra capacităţii peretelui de a reţine apa, atât
în cuprinsul panourilor cât şi la rosturi;
- utilizarea de panouri prea lungi, ceea ce reduce numărul de rosturi,
dar face să
crească în mare măsură riscul unei betonări necorespunzătoare, cu
formarea de incluziuni de noroi în masa betonului, prin care se pot
produce scurgeri importante de apă, mai ales sub presiuni
hidrostatice mari (la un nivel ridicat al17 apei subterane asociat cu o
excavaţie foarte adâncă); de asemenea, scade gradul de siguranţă al
excavaţiei executată lângă un calcan;
- o densitate prea mare a barelor (deci bare prea apropiate) în
carcasa de armătură,cu consecinţe defavorabile asupra calităţii
betonului, îndeosebi asupra impermeabilităţii acestuia;
- modul de realizare a rosturilor verticale dintre panouri, precum şi a
rosturilor orizontale între perete şi radier;
- nerespectarea toleranţelor prescrise privind verticalitatea panoului;
- folosirea unui echipament de excavare necorespunzător şi
neadecvat condiţiilor de teren, etc.
Între sursele de risc enumerate, cele care pot avea drept
consecinţă surparea pereţilor excavaţiei trebuie avute cu precădere
în vedere atunci când în imediata vecinătate a peretelui mulat se află
construcţii. În acest caz, se recomandă limitarea lungimii unui panou
la dimensiunea cupei de excavare, iar trecerea la execuţia unei noi
tranşei se va face numai după betonarea celei precedente.
Unele din sursele de risc menţionate în legătură cu pereţii mulaţi
lipsesc sau pot avea consecinţe mai reduse în cazul pereţilor
îngropaţi din elemente prefabricate. Astfel, prin utilizarea chiar în faza
de săpare a noroiului autoîntăritor cu densitate mult mai mare decât a
noroiului uzual, riscul de surpare a pereţilor tranşeei este considerabil
diminuat. Totodată,datorită calităţii mai bune a betonului prefabricat,
sistemului de îmbinare dintre elemente in prezenţa profilelor metalice
şi a noroiului întărit, este asigurată o mai bună impermeabilizare a
peretelui.
Pereţi îngropaţi din piloţi foraţi
Pereţii îngropaţi din piloţi foraţi cu interspaţii (fig. 10) sau dispuşi
joantiv se utilizează în amplasamente în care nu se impun condiţii de
impermeabilitate a peretelui. Atunci când se impun asemenea
condiţii, se folosesc pereţi din piloţi secanţi dintre care piloţii primari
sunt nearmaţi din beton, mortar sau din alt material cu rezistenţa
scăzută, iar cei secundari sunt armaţi (fig. 11).
Alegerea tipului de pilot forat se face în funcţie de condiţiile de teren
şi de vecinătăţi.În situaţia în care în zona de influenţă a peretelui nu se
află construcţii sau utilităţi, se pot executa piloţi foraţi fără tubaj, şi
anume: piloţi foraţi în uscat, atunci când nivelul apei subterane este
situat sub baza pilotului şi piloţi foraţi sub protecţia noroiului bentonitic
în prezenţa unei pânze de apă subterană in pământuri cu sau fără
coeziune.
Utilizarea piloţilor foraţi cu tubaj recuperabil este recomandată în
cazul când în
apropierea peretelui se află clădiri sau utilităţi. Întrucât stabilitatea
găurii forate este asigurată de prezenţa tubajului, care se extrage pe
măsura umplerii găurii cu beton, principala sursă de risc pe care o
aduce săpătura sub noroi este eliminată.
 Trebuie totuşi avut în vedere că extragerea tubului să se execute cu
o viteză suficient de redusă, pentru a evita riscul destabilizării pereţilor
găurii sau al amestecării betonului cu pământ.
Moduri de susţinere a pereţilor îngropaţi, pe măsura excavării
În cazul excavaţiilor adânci, se va studia necesitatea utilizării unui
sistem de susţinere a pereţilor îngropaţi pe măsura excavării, care se
poate face în interior sau prin ancorare.
. Susţineri prin şpraiţuire în interiorul incintei excavate
În figura 12 se prezintă în plan şi în secţiuni verticale diferite moduri
de realizare a unor susţineri prin şpraiţuire, care se dezvoltă în
interiorul incintei excavate. Principalele elemente constructive care
alcătuiesc sistemul prin şpraiţuire sunt filatele, dispuse perimetral
(elemente încovoiate) şpraiţurile (elemente comprimate), şi popii,
acolo unde este necesară reducerea lungimii de flambaj a şpraiţurilor.
La contactul cu peretele excavaţiei, şpraiţurile trebuiesc împănate
astfel ca să fie exclusă deplasarea spre incintă a peretelui sprijinit.
Susţinerea prin şpraiţuire a excavaţiilor verticale adânci în zone
urbane reprezintă o soluţie indicată, deoarece comportă mai puţine
riscuri.
Se evită astfel ancorajele care adesea pătrund sub clădirile
existente şi pot conduce la modificarea condiţiilor de fundare şi la
apariţia unor tasări necontrolate.
Prevederile prezentului paragraf sunt aplicabile, cu adaptări de
rigoare, şi în cazul pereţilor din palplanşe.