Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
* Generalităţi
* Date şi studii necesare proiectării
* Apărări de maluri
* Protecţii ale fundului albiei
* Lucrări de regularizare de albii cu caracter local
* Calcule şi prescripţii de dimensionare
* Prevederi constructive şi de exploatare
* Protecţia muncii şi prevenirea incendiilor
* Cerinţe privind protecţia mediului
* Anexe
CAPITOLUL 1
Generalităţi
1.1.1. Prezentul normativ cuprinde prescripţii şi recomandări privind proiectarea lucrărilor pentru
apărarea drumurilor, căilor ferate şi podurilor supuse acţiunii distructive a curenţilor, gheţurilor,
plutitorilor şi valurilor de pe cursurile de apă interioare, precum şi din lacurile naturale sau artificiale.
1.1.2. Normativul cuprinde şi calculul nivelurilor suprafeţei libere a apei cu diferite asigurări, necesare
proiectării lucrărilor de drumuri şi căi ferate, în zona de influenţă a cursurilor de apă.
1.1.4. La întocmirea prezentului normativ s-au avut în vedere şi recomandările cuprinse în setul de
normative EUROCODE, respectiv EUROCODE 1 -acţiuni în construcţii, EUROCODE 2 -structuri de
beton, beton armat, beton precomprimat, EUROCODE 7 -fundaţie şi inginerie geotehnică şi
EUROCODE 8 -structuri amplasate în zone seismice.
1.2.1. Lucrările de apărare se vor proiecta ţinând seama de nivelurile corespunzătoare debitelor de
calcul cu asigurarea cerută de clasa de importanţă în care se înscriu obiectivele respective, conform
STAS 4273-1983 şi STAS 4068/2-1987.
1.2.2. La stabilirea soluţiilor pentru lucrările de apărare, se vor avea în vedere următoarele:
o tehnologiile de execuţie;
După modul în care se realizează protecţia malurilor şi infrastructurilor podurilor, lucrările de apărare
pot fi:
o apărări de maluri;
Apărările de maluri sunt lucrări cu caracter pasiv, care împiedică manifestarea erozivă a cursului de
apă asupra malului pe care sunt amplasate căile rutiere sau ferate.
În cazul taluzurilor abrupte create natural sau artificial, care prezintă risc de cedare, lucrările de
apărare vor fi concepute şi pentru susţinerea şi consolidarea malului.
Acestea sunt lucrări cu caracter pasiv, care au rolul de a asigura protecţia împotriva afuierii a fundului
albiei şi indirect a infrastructurii podurilor.
Acestea sunt lucrări cu caracter activ, care influenţează în mod direct curentul apei, schimbând
caracteristicile acestuia, în scopul protejării lucrărilor de drumuri sau căi ferate şi pot fi:
- praguri de fund;
[top]
CAPITOLUL 2
- identificarea nivelurilor maxime istorice, înregistrate pe cursul de apă şi efectele asupra zonei;
- culegerea de date referitoare la elementele de mediu, privind situaţia faunei şi florei specifice în
amplasamentul albiei etc. şi aprecierea efectelor de poluare a mediului înconjurător, cauzate de
execuţia lucrărilor.
Pe baza ridicărilor topohidrografice, se va întocmi un plan de situaţie, la una din scările prevăzute de
STAS 8593-88, pe care proiectantul o va stabili în funcţie de amploarea lucrărilor şi a detalierii
necesare. Acesta se va realiza pe baza profilelor transversale, a profilului longitudinal şi ale punctelor
ridicate, în vederea detalierii unor accidente de teren sau construcţii existente.
- contururile ostroavelor, grindurilor sau denivelărilor mari, pentru nivelul minim şi maxim cunoscut;
a construcţiilor (pod, prag, zid etc.) existente sau avute în vedere a se realiza, care pot influenţa
nivelurile apei. Astfel, se va urmări ca planul de situaţie să cuprindă, pentru albiile stabile, o
zonă având lungimea de 5 7 lăţimi de albie minoră sau 2 3 lăţimi de albie majoră, din care 2/3
aflate amonte de pod; pentru albiile instabile, se va extinde la întreaga zonă supusă regularizării. În
cazul albiilor cu pante mici, ridicările vor trebui să cuprindă o lungime pentru care să se obţină o
diferenţă de nivel între punctele extreme, amonte şi aval, de minimum 20 cm.
2.3.3. Profile transversale
Pentru calculul hidraulic sunt necesare minim trei profile transversale închise.
Pentru lucrările din zona podurilor sunt necesare profite transversale la minim 50 m amonte şi aval de
pod, funcţie de configuraţia albiei, precum şi un profil în axul podului, care să cuprindă distanţa între
feţele pilelor şi culeilor, lăţimea şi forma acestora, cota intradosului şi cota fundaţie-elevaţie a
infrastructurilor.
Profile transversale deschise, care vor cuprinde numai malul ce trebuie apărat. Acestea sunt
necesare proiectării lucrărilor de apărare. Amplasamentul şi lungimea lor se vor indica în
temă, în funcţie de configuraţia albiei şi de soluţiile de apărare avute în vedere
Pe profilele transversale se va specifica natura terenului (stâncă, prundiş etc.) şi gradul de acoperire
cu lăstăriş, păşuni etc, cota nivelului apei la data ridicării, nivelurile maxime istorice, eventualele
lucrări de apărare şi starea acestora. De asemenea, se va figura poziţia bazei de măsurători.
Profilul longitudinal va cuprinde: talvegul văii, oglinda apei la data efectuării măsurătorilor, nivelul
apelor maxime istorice, cota căii în ax şi cotele ambelor maluri, lucrări existente în albia minoră şi
majoră, axul profilelor transversale.
De asemenea, se vor indica amplasamentele podurilor existente, având notate cota intradosului, cota
căii, cota rostului fundaţie-elevaţie a pilelor şi cote izolate în zonele cu adâncimile cele mai mari ale
apei.
Releveul construcţiilor aflate pe ampriza lucrărilor ce urmează a fi proiectate sau a celor care ar putea
influenţa comportarea hidraulică a cursului de apă, cum ar fi: confluenţe, canale, staţii de pompare,
praguri, diguri etc, vor fi cerute prin tema pentru ridicările topohidrografice.
Reperii de nivelment şi ai bazei de operaţiuni, vor fi materializaţi pe teren prin cel puţin trei borne de
beton, a căror poziţie va fi astfel aleasă, încât să se asigure conservarea lor în timp şi
să permită trasarea cu uşurinţă a lucrărilor proiectate.
Pentru aceste puncte, se vor întocmi schiţe de reperaj şi se vor marca pe planul de situaţie, prin
coordonate.
2.4. Date hidrologice
- debitele maxime cu asigurarea de calcul în regim natural sau în regim modificat, după caz, conform
STAS 4068/2-87;
- regimul de iarnă al cursului de apă, cu zonele de formare a zăpoarelor, frecvenţei acestora, grosimii
podului de gheaţă, curgerii gheţurilor în sectorul studiat;
- debitele medii şi minime necesare calculului de nivel al apei, pentru proiectarea lucrărilor provizorii;
Determinarea debitului de calcul se va face ţinând seama, că din punct de vedere al importanţei şi
mărimii, cursurile de apă se împart în două categorii:
Cursuri de apă studiate (codificate): acestea sunt cursurile de apă care au fost studiate prin
măsurători permanente, de către "C.N. Apele Române".
Debitele de calcul cu asigurarea corespunzătoare clasei de importanţă a lucrării, pentru aceste râuri,
vor fi obţinute de la "C.N. Apele Române" sau de la unităţile teritoriale de gospodărire a apelor.
Cursuri de apă nestudiate (necodificate): pentru aceste cursuri de apă, determinarea debitelor
şi volumelor maxime se va face prin metode indirecte, conform STAS 4068/1-82 şi a
"Instrucţiunilor pentru calculul scurgerii maxime în bazine mici", elaborate de I.N.M.H. în anul
1997. Conform acestor instrucţiuni, coeficienţii de trecere de la probabilitatea de depăşire p =
1% la alte probabilităţi, sunt redaţi în tabelul de mai jos:
Probabilitatea p% Factor
0,01 2,44
0,1 1,72
0,5 1,22
2,0 0,79
5,0 0,54
10,0 0,37
20,0 0,23
În cazul în care urmează a se proiecta lucrări de amenajări complexe sau lucrări importante, a căror
influenţă asupra cursului de apă este dificil de apreciat prin calcule, se vor efectua studii de laborator
pe modele fizice.
2.6. Studii geotehnice şi hidrogeologice
Studiile geotehnice se vor întocmi pe baza temei emisă de proiectant, pentru a furniza date cu privire
la stabilitatea malurilor şi caracteristicile geotehnice ale terenului de fundare, necesare dimensionării
lucrărilor (conform STAS 1242/1-89).
- condiţii de săpare;
- condiţii de compactare;
Adâncimea forajelor se va stabili după natura terenului şi importanţa lucrării. În situaţia când studiile
geotehnice premerg ridicărilor topografice, forajele se vor raporta la puncte fixe cu caracter
permanent, care se vor repera şi cota cu ocazia ridicărilor topografice.
[top]
CAPITOLUL 3
Apărări de maluri
3.1. Criterii de bază pentru stabilirea soluţiei
- condiţiile specifice de curgere a apei: debit, viteza minimă, medie, maximă, panta hidraulică, înălţime
de apă;
- configuraţia albiei: cu sau fără albie majoră, îngustă sau largă, limitată de construcţii sau obstacole
naturale etc;
- natura terenului din albie şi din maluri şi morfologia albiei naturale (afuieri, colmatări);
- tehnologia de realizare;
- perioada de execuţie, respectiv de asigurarea adoptată pentru nivelul de lucru care va fi de cel mult
90 %;
- costul lucrărilor.
Soluţia apărării de mal trebuie să ţină seama de înălţimea lucrării, de distanţa de la drum sau calea
ferată până la malul apei, astfel ca secţiunea de scurgere, pe cât posibil, să nu se micşoreze pe zona
apărării.
Urmărind aceste considerente, lucrările de apărare se pot realiza cu parament înclinat, vertical sau
mixt.
3.2.1.1. Apărări cu parament înclinat (taluzat): aceste apărări au în principal scopul de a proteja
taluzul stabil al malului contra eroziunilor.
Datorită costului relativ scăzut şi simplităţii execuţiei, această soluţie reprezintă cel mai răspândit mod
de apărare a malurilor.
În cazul în care, pentru menţinerea secţiunii de scurgere a apei, este necesar un taluz mai abrupt,
soluţia va avea şi rol de susţinere, fiind alcătuită şi dimensionată în consecinţă.
3.2.1.2. Apărări cu parament vertical: aceste lucrări au rol atât de sprijinire, cât şi de protecţie a
malului. Aceste soluţii sunt mai scumpe şi se aplică pe zonele cu puncte obligate, unde trebuie să se
asigure o anumită lăţime a albiei sau în zone orăşeneşti, unde se impun anumiţi parametri geometrici
ai profilului albiei. Acest tip de lucrări se aplică în general şi la încastrare laterală a pragurilor.
3.2.1.3. Apărări cu parament mixt: acestea reprezintă o soluţie combinată, între apărarea cu parament
înclinat şi cea cu parament vertical şi se pot aplica în situaţia în care înălţimea lucrării este foarte
mare şi distanţa de la drum sau calea ferată, la malul apei, este relativ limitată.
3.2.2.1. Structuri rigide: acestea se aplică în cazul unor terenuri de fundare cu caracteristici
geotehnice bune şi pot fi realizate din:
o beton monolit;
o zidărie de piatră;
o casete prefabricate umplute cu beton, monolitizate.
3.2.2.2. Structuri elastice: acestea se aplică în cazul unor terenuri cu caracteristici geotehnice mai
slabe, la care se întrevăd că se vor produce tasări şi sunt constituite din:
o gabioane;
o anrocamente;
o elemente prefabricate nemonolitizate;
o geosintetice.
În funcţie de condiţiile privitoare la circulaţia apei în taluz, lucrările de protecţie a malului pot fi
permeabile sau impermeabile.
3.2.3.1. Lucrări permeabile: acestea reprezintă cazul general al lucrărilor de protecţie a malurilor, în
care apa poate circula prin rosturile elementelor îmbrăcămintei. În această soluţie, se vor lua măsuri
pentru evitarea antrenării materialului cu dimensiuni mai reduse, prevăzând sub îmbrăcămintea
propriu-zisă un filtru invers.
3.2.3.2. Lucrări impermeabile: acestea se aplică în cazul unor canale la care trebuie evitată pierderea
de apă, prin exfiltraţii sau atunci când fac parte din alcătuirea unui sistem de protecţie împotriva
inundaţiilor, căruia i se impun astfel de condiţii. În acest caz vor fi respectate şi prevederile PD 5-72
"Instrucţiuni tehnice departamentale pentru proiectarea digurilor de apărare împotriva inundaţiilor".
Pentru a asigura posibilitatea de scurgere a apei din spatele îmbrăcămintei sau protecţiei, trebuie
prevăzute barbacane distribuite pe suprafaţa acestora.
Îmbrăcăminţile sunt solicitate diferit de curenţi şi valuri, în funcţie de poziţia faţă de nivelul variabil al
apei. în acest sens deosebim (fig.3.1):
o zona 1 - sub nivelul corespunzător debitului mediu, în care acţiunea curentului are o
frecvenţă mare, la care se adaugă şi acţiunea gheţii;
o zona 2 - între nivelurile corespunzătoare debitului mediu şi debitului de calcul cu
gardă, unde apa acţionează asupra malurilor cu frecvenţe diferite pe înălţime;
o zona 3 - deasupra nivelului corespunzător debitului de calcul cu gardă, până la
debitul maxim, unde apa poate acţiona foarte rar.
o îmbrăcămintea propriu-zisă;
o piciorul îmbrăcămintei;
o zona de deasupra nivelului maxim de calcul.
Panta îmbrăcămintei malurilor taluzate, se adoptă atât din considerente de stabilitate a malului, cât şi
a elementelor individuale, sub acţiunea curenţilor şi a valurilor, precum şi din condiţii tehnologice de
execuţie.
În zonele supuse eroziunilor deosebit de active şi cu afuieri puternice se vor aplica soluţii de protecţie
de tip greu, cu fundaţii la cote corespunzătoare şi saltele elastice dimensionate la solicitările specifice.
Se recomandă ca panta să nu fie mai mică decât unghiul de taluz natural al malului şi în general,
să nu fie mai abruptă decât 1:1,5.
Indiferent de tipul de îmbrăcăminte adoptat, este necesară o pregătire prealabilă a terenului prin
îndepărtarea arborilor, plantelor şi rădăcinilor acestora. De asemenea, este necesară sterilizarea
terenului cu produse chimice, evitând ca prin creşterea plantelor, acestea săperforeze îmbrăcăminţile.
Taluzul va fi nivelat la panta stabilită prin proiect.
3.3.1.Îmbrăcămintea propriu-zisă
Îmbrăcămintea are rolul de a apăra taluzul malului contra eroziunilor provocate de variaţia nivelului
apei, curent, gheaţă şi plutitori.
Îmbrăcămintea se prezintă sub forma unui strat de grosime constantă sau variabilă (mai gros în
partea de jos), alcătuit din materiale diverse, aşezat pe un substrat cu rol de filtrare, drenare şi
repartiţie. Materialele din substrat pot fi: piatră spartă, pietriş, balast, nisip. Ele trebuie combinate într-
un sistem alcătuit după principiile filtrului invers, constând din 1 3 straturi filtrante din material
granular, aşezate în ordine crescândă a granulaţiei, după sensul curentului de exfiltraţie. Numărul de
straturi şi grosimea acestora se alege în funcţie de natura materialului din care este alcătuit taluzul, de
grosimea şi felul îmbrăcămintei de protecţie. Straturile filtrante se execută vertical, înclinat sau
orizontal.
Datorită rezistenţei lor ridicate permeabilităţii şi uşurinţei de instalare, geosinteticele pot înlocui filtrul
de protecţie din material granular cu rol filtrant - drenant la apărările de maluri ale râurilor, lacurilor,
digurilor ca şi la lucrările permeabile sau impermeabile.
După natura materialului şi modul de alcătuire, îmbrăcămintea taluzului poate fi realizată din:
o anrocamente;
o pereu din piatră;
o gabioane;
o prefabricate de beton;
o beton turnat monolit;
o straturi din mixturi bituminoase;
o materiale geosintetice în combinaţie cu anrocamente sau beton.
Îmbrăcămintea din anrocamente este alcătuită din blocuri de piatră, aşezate la profil prin aruncarea
controlată a acestora pe taluz şi rănguire, pentru a obţine o suprafaţă cât mai plană. Îmbrăcămintea
va cuprinde pe grosime cel puţin două straturi de blocuri, aşezate pe un strat de piatră spartă (fig.
3.2). Greutatea pietrei la apărările din anrocamente poate ajunge la câteva mii de Newtoni.
Soluţia cu îmbrăcăminte din anrocamente, este recomandată pentru curenţi cu viteze mari sau valuri,
când pentru execuţie nu este avantajoasă sau posibilă punerea la uscat a lucrării şi a terenului ce
trebuie protejat.
Pereul se realizează prin aşezarea ordonată a pietrei cu dimensiunea de 0,2 0,6 m (câteva sute de
Newtoni), parţial fasonate, pe un strat suport şi se foloseşte pentru protejarea malurilor care au o
înclinare recomandabilă, mai lină de 1:1,5, mai mică decât unghiul de frecare interioară al materialului
din care este alcătuit taluzul malului. Pereurile pot fi uscate sau rostuite.
Pereurile uscate cuprind un strat inferior, cu rol de filtru invers, pentru a împiedica antrenarea
pământului de dedesubt. Ca tip normal de filtru invers, se poate considera un strat de 25 cm grosime,
format din 10 cm de nisip grosier şi 15 cm de piatră spartă cu diametrul mediu de 3 cm (fig.3.3). La
pereurile uscate, interspaţiile dintre pietre se umplu cu piatră spartă măruntă sau cu muşchi de
pădure. Lucrarea trebuie supravegheată cu deosebită grijă, deoarece în cazul dislocării unui element,
întreaga suprafaţă pereată poate fi distrusă rapid de curentul apei. Din această cauză, este necesar
ca pereurile uscate să fie compartimentate, pentru ca eventualele distrugeri să poată fi limitate numai
la zonele îngrădite.
În cazul vitezelor mari ale apei, de peste 3,5 m/s, când este necesară obţinerea unei rezistenţe
sporite a îmbrăcămintei, pereul se poate realiza pe un pat de beton de min.20 cm grosime, în care se
vor fixa anrocamentele. Acest pat se va aşterne direct pe terenul nivelat şi compactat sau prin
intermediul unui strat granular drenant, în funcţie de variaţiile de nivel ale apelor freatice şi din cursul
de apă (fig.3.4).
Pereul rostuit se realizează prin colmatarea rosturilor dintre blocurile de piatră cu mortar de ciment
sau asfalt.
Atât în cazul când pereul se execută uscat, cât şi în cazul când se execută zidit cu mortar de ciment,
este indicat ca pietrele de la partea exterioară să fie cioplite, astfel încât să se ofere spre apă o
faţă cât mai plană.
Drenarea apelor ce se scurg din taluz, se va asigura pe la baza pereului sau prin barbacane
distribuite pe întreaga suprafaţă a îmbrăcămintei, în scopul evitării suprapresiunilor.
Distanţa dintre barbacane va fi de 4,0 m, iar diametrul de min.50 mm. Acest tip de pereu este indicat
în cazul terenurilor bine tasate şi stabilizate.
Dacă pereurile se execută pe taluzuri nestabilizate şi se pot tasa în timp, se recomandă să se aplice
de la început un pereu uscat, urmând ca după ce lucrarea s-a tasat, să se rostuiască cu mortar de
ciment.
La pereurile din piatră, consolidarea piciorului taluzului se face de obicei, printr-un masiv (prism) de
piatră de dimensiuni mari.
Gabioanele se aplică pe taluzuri, în zonele în care vitezele curentului ajung la cca.5 m/sec şi
aplicarea unor soluţii cu anrocamente mari nu este economică.
Saltelele sunt alcătuite din carcase din plasă de sârmă, cu dimensiuni în plan de 2,0 6,0 m şi grosimi
de 0,15 0,50 m, umplute cu piatră de râu sau de carieră, dimensionate în funcţie de viteza apei
conform tabelului 3.1 (fig.3.5). Dimensionarea anrocamentelor este mai mică de 1,5 2,0 ori grosimea
saltelei.
Tabelul 3.1
Calitatea metalului trebuie prevăzută în funcţie de agresivitatea chimică a apei. Pentru creşterea
duratei de viaţă a lucrării, se utilizează sârmă din oţel slab aliat, zincată. Sârmele zincate trebuie
să fie acoperite cu un strat continuu şi uniform de zinc, bine aderent la suprafaţa sârmei, lipsit de
crăpături sau exfolieri vizibile.
La cadrele de rezistenţă se va putea aplica soluţia de protecţie anticorosivă prin peliculare, dar trebuie
acordată atenţie modului de umplere cu anrocamente pentru a nu degrada straturile de vopsea.
Pentru a spori durabilitatea se poate aplica şi soluţia de acoperire a sârmelor cu P.V.C.
Durata de viaţă a unui gabion este limitată, estimându-se pentru condiţii medii la cca. 10 ani până la
max. 20 ani. Gabioanele lucrează mai mult dacă apa este limpede, cu suspensii reduse şi dacă în
majoritatea timpului se află sub nivelul apei.
Cantităţi unitare minime de mastic bituminos în cazul penetrării parţiale sau totale a saltelei din
gabioane
Tabelul 3.2
Saltelele se pot aşeza direct pe taluzul malului sau pe un strat granular sau material geosintetic ca
filtru invers în funcţie de mărimea vitezei apei sub saltea (conform tabelului 3.3), comparativ cu cea
admisă de natura terenului.
Viteza (m/s)
Materialul de pat
A B
Nisip fin 0,45 0,75
Argilă nisipoasă 0,55 0,75
Argilă plastică 0,80 0,90
Nămol 0,75 1,05
Nisip grăunţos 0,75 1,50
Argilă compactată 1,15 1,50
Pietriş 1,20 1,85
Prundiş 1,50 1,70
Argilă dură 1,85 1,85
A = Fără materiale în suspensie; B = Cu materiale coloidale în
suspensie
Îmbrăcăminţile din prefabricate de beton se aplică în amplasamentele în care lipseşte piatra brută, dar
sunt disponibile produsele de balastieră şi sunt indicate în zonele foarte solicitate de curenţi şi valuri.
Elementele prefabricate de beton armat, au forme diferite şi sunt aşezate independent. Cele mai
simple sunt dalele pătrate sau dreptunghiulare, cu grosimi de 6 25 cm şi dimensiuni ale laturilor
cuprinse între 0,50 2,50 m, în funcţie de condiţiile de manipulare şi transport (fig. 3.6.a).
Elementele prefabricate se vor monta cu rosturi deschise, cu rol de barbacane sau închise şi se vor
aşeza pe un pat drenant. În dreptul rosturilor deschise, sistemul filtrant se poate realiza din material
granular, geosintetic sau beton poros, monogranular.
Dalele pot avea şi forme speciale, pentru a se asigura conlucrarea lor în plan sau pot avea formă de
fagure, pentru a mări efectul de disipare a energiei apei şi a permite dezvoltarea vegetaţiei (fig.3.6.b).
De asemenea, pot fi realizate sub formă de blocuri poliedrice, din beton simplu, dând aspect
de blocuri naturale de piatră (fig.3.6.c).
În cazul dalelor cu suprafaţă mai redusă, cu latura de cca. 0,50 m, pentru a se obţine o rezistenţă mai
mare la solicitări, se pot prevedea legături articulate între elementele prefabricate, formând astfel o
saltea (fig. 3.7).
Îmbrăcăminţile din beton turnat monolit, se aplică în aceleaşi condiţii ca cele din elemente
prefabricate, alegerea făcându-se în general pe considerente tehnologice. Ele se vor aplica şi la
racordări, unde nu se pot realiza în mod economic, elemente prefabricate.
Când sunt de aşteptat tasări, se utilizează betonul armat cu un procent de armare de 0,3 0,5 %.
Rosturile de execuţie pentru dalele din betonul simplu se vor prevedea la 3 5 m, iar pentru betonul
armat la 10 15 m. Rosturile de dilataţie vor fi prevăzute la 20 25 m, în ambele cazuri. Grosimea
îmbrăcămintei variază între 10÷20 cm. În cazul dalelor armate, relativ subţiri, sub 15 cm, armătura se
va aşeza la mijlocul secţiunii (fig.3.8).
Betonul îmbrăcămintei se toarnă pe un strat suport drenant sau direct pe taluz, în funcţie de variaţiile
de nivel ale apei din teren. Turnarea directă a betonului, fără cofraje, se poate realiza pe taluzuri cu
panta mai lină de 1:2,5.
Îmbrăcăminţile alcătuite din straturi din mixturi bituminoase sunt elastice, etanşe şi relativ uşor de
executat şi pot fi aplicate în mai multe variante:
- ca liant, prin turnarea mixturii bituminoase în rosturile unui strat de piatră, obţinându-se pe lângă
etanşeitatea îmbrăcămintei şi o bună solidarizare a elementelor şi o rezistenţă mai mare la acţiunea
de antrenare a curenţilor şi a valurilor (fig.3.9.a);
Acest tip de îmbrăcăminte permite tasări diferenţiate ale taluzului, fără riscul fisurării.
La temperaturi ridicate însă, îmbrăcăminţile alcătuite din straturi din mixturi bituminoase
prezintă pericolul alunecării sub acţiunea greutăţii proprii, al înmuierii şi curgerii pe taluzurile cu
înclinare mai abruptă de 1:1.5.
În acest tip de lucrări se încadrează o serie de soluţii constructive ce includ materiale noi, geosintetice
cu o mare varietate de forme de prezentare, după firmele producătoare.
La alegerea soluţiei se va lua în considerare faptul că geosinteticele sunt degradate relativ uşor de
gheţuri şi plutitori. De asemenea, acţiunea directă a razelor solare (ultraviolete) afectează negativ
durabilitatea unor materiale geosintetice.
Una din cele mai largi aplicaţii, este aceea de a realiza elementul filtrant - drenant, înlocuind
materialul granular sortat (filtru invers) de sub îmbrăcămintea propriu - zisă.
În cazul apărărilor uşoare, mai puţin solicitate de acţiunea curenţilor şi valurilor, protecţia de piatră se
poate aşeza direct pe materialul geosintetic (fig.3.10.a). Pentru apărările grele, aplicate la malurile
puternic solicitate de valuri şi curenţi, sunt necesare blocuri mai mari de piatră. Pentru protejarea
materialului geosintetic, după lestarea uniformă a acestuia şi împănarea blocurilor, se interpune un
strat de material granular (fig.3.10.b).
O altă soluţie, este cea a sistemelor celulare din benzi de polietilenă de înaltă densitate, umplute cu
anrocamente sau beton. Benzile au o anumită rugozitate, pentru a spori efectul de frecare cu
umplutura din celule (fig.3.10.c).
Materialul geosintetic se poate utiliza ca strat suport filtrant, pe care se lipesc elemente prefabricate
din beton, de mici dimensiuni, formând panouri flexibile, de mari dimensiuni (fig.3.10.d). De
asemenea, se pot realiza saltele din material geosintetic, alcătuite din două straturi suprapuse, care
se umplu pe loc cu mortar de ciment (fig.3.10.e), material granular sau pământ. În cazul în care
salteaua este umplută cu pământ, prin însămânţare se obţine un strat vegetal consolidat.
3.3.2. Piciorul îmbrăcămintei
Lucrările de la baza îmbrăcămintei, constituie elementul de sprijin al acesteia şi sunt situate aproape
permanent sub nivelul apei. La proiectare trebuie să se ţină seama ca lucrările
să îndeplinească următoarele condiţii:
Fundaţiile de acest tip se pot executa din beton simplu, beton ciclopian sau zidărie din
piatră (uscată sau cu mortar de ciment) şi se prevăd în albiile la care terenul de fundare, cu
caracteristici bune, se găseşte la suprafaţă (maxim 50 60 cm), când există posibilitatea devierii
curentului din zona de lucru sau în albia majoră a râului.
Adâncimea minimă a acestor lucrări va fi sub limita de îngheţ. La lucrările executate, înălţimea grinzii
nu a depăşit în general 1,20 m de la nivelul terenului de fundare, iar lăţimea 0,80 1,00 m (fig.3.6.a.).
Prismul de sprijin executat din anrocamente, bolovani de râu sau prefabricate, poate fi aşezat direct
pe fundul apei şi se aplică pe sectoarele de râuri unde nu se poate devia curentul pe timpul execuţiei
şi nu se întrevăd afuieri importante.
În situaţia în care, se întrevăd afuieri sau terenul de fundaţie are caracteristici slabe, prismul de sprijin
se va funda pe saltele confecţionate din: rulouri de fascine, gabioane, sau geosintetice (fig.3.8).
Salteaua se va continua în faţa prismului pe o lăţime egală cu de 4 ori adâncimea prevăzută de
afuiere. În situaţia în care, nu este necesară prevederea saltelei sub prism, aceasta va fi prinsă sub
anrocamente pe cca. 2,00 3,00 m.
Saltelele din fascine în grosime de 0,45 m, 0,60 m, 0,75 m, 1,00 m se confecţionează din rulouri de
fascine, cu diametrul de 15 cm şi 20 cm. Saltelele cuprind la partea inferioară şi superioară câte un
grătar de fascine, aşezate la 1,0 m distanţă interax, între care se găseşte scheletul de rezistenţă al
saltelei, format din straturi de fascine aşezate joantiv. Lestarea saltelelor se execută cu piatră brută,
împrăştiată uniform pe toată suprafaţa (fig.3.11).
Din considerente tehnologice de execuţie, transport şi lestare, saltelele din fascine s-au confecţionat
cu lăţimi de până la 30 m şi lungimi de până la 60 m.
Saltelele din fascine se utilizează în cazul în care, patul albiei este alcătuit din material fin necoeziv,
adâncimea de afuiere fiind mai mare de 1,00 m şi la o viteză medie a apei mai mică de 3,50 m/s. Ca
să nu putrezească, acest tip de saltea trebuie utilizat în permanenţăsub nivelul apelor mici (etiajului),
pe cursuri de apă cu debit permanent.
Saltelele din gabioane sunt alcătuite conform prevederilor de la punctul 3.3.1.3. şi se aplică pe
cursurile de apă unde se înregistrează viteze mari, de cca. 5 m/s şi acolo unde din cauza caracterului
cursului de apă, operaţiile de manipulare, transport şi lestare ale saltelelor din fascine sunt greu de
controlat sau acestea nu pot fi procurate în mod economic (fig.3.5).
Saltelele din material geosintetic sunt membrane permeabile, rezistente la solicitările din exploatare şi
din timpul execuţiei (lansarea pietrei), la care stabilitatea este asigurată prin lestare. Unele produse
sunt alcătuite din două straturi: inferior, care constă dintr-un geosintetic neţesut, cu rol de element
filtrant şi superior, dintr-un geosintetic ţesut, cu rol de (rezistenţă.
Pentru a asigura atât rigiditatea geosinteticului, cât şi plutirea acestuia şi pentru a uşura modul de
lestare, pe suprafaţa materialului geosintetic se fixează rulouri de fascine, ce formează un caroiaj cu
latura de 1,00 m. În acest scop, pe geosinteticul ţesut se prevăd bride pentru prinderea rulourilorde
fascine (fig.3.12).
Lestarea saltelelor se execută cu piatră brută. Pentru asigurarea stabilităţii pietrei de lestare, la
extremitatea dinspre apă, salteaua din geosintetic se poate amenaja într-o excavaţie umplută cu
anrocamente (fig.3.13.a) sau capătul se poate întoarce pe taluz, formând un rulou umplut cu piatră
(fig.3.13.b).
În aceasta zonă, lucrările de apărare sunt supuse mai rar acţiunii apei şi de aceea au o alcătuire mai
simplă, fiind realizate într-una din următoarele soluţii:
o înierbări;
o brăzduiri;
o cleionaje;
o plantaţii.
În general, protecţiile de tip uşor se pot aplica în cazurile în care malul nu este atacat de un curent
puternic, iar forţa de antrenare nu depăşeşte 2 sau 3 kg/m 2.
3.3.3.1. Înierbări
Înierbările constau din însămânţarea pe taluz a unor specii de ierburi adecvate regiunii, conform
Anexei. Dacă terenul nu este favorabil dezvoltării ierburilor, se aşterne un strat de teren vegetal de
15 25 cm grosime.
Însămânţarea se face primăvara sau în perioada ploioasă a anului; îmbrăcămintea vegetală începe a
lucra efectiv numai în al doilea an de la însămânţare.
Pentru o mai bună fixare a vegetaţiei şi obţinerea unei rezistenţe sporite la antrenare, se poate utiliza
un suport sub forma unei plase din material plastic (polipropilenă sau polietilenă) cu grosimea de 2 3
cm, fixată cu ţăruşi, realizată printr-o aglomerare de fire, care formează labirinturi care se umplu cu
pământ vegetal şi se însămânţează. Prin favorizarea creşterii ierbii, se obţine o fixare mai bună a
suprafeţei taluzului, atât mecanic cât şi prin dezvoltarea sistemului de rădăcini al vegetaţiei (fig.3.14).
Se menţionează însă că, în cazul unor perioade lungi de inundare, vegetaţia moare prin asfixiere.
3.3.3.2. Brăzduiri
Apărările cu brazde de iarbă sunt folosite acolo unde însămânţările nu au timp să se fixeze pentru a
consolida malul sau în cazul când trebuie să se realizeze o consolidare rapidă, conform Anexei.
Brăzduirea constă din aşezarea pe taluz a unor brazde în grosime de 5 10 cm şi dimensiuni în plan
de 20x25 cm, 30x35 cm, 25x25 cm sau 0,25 m x (1 3) m, în cazul fâşiilor. Tăierea lor se face, pe cât
posibil, cu puţin timp înainte de a fi puse în lucrare.
Pe taluz, brazdele se pun pe lat sau în straturi suprapuse, înglobate în stratul vegetal. Brâzduirea pe
lat se execută continuu sau în careuri (cu goluri) (fig.3.15).
În cel de al doilea caz, benzile de brazde sunt perpendiculare între ele şi formează cu linia malului un
unghi de 45°.
3.3.3.3. Cleionaje
Cleionajele sunt alcătuite din gărduleţe împletite cu nuiele de 0.20 0.50 m înălţime, care formează un
caroiaj cu latura de 0.75 1.00 m (fig.3.16). Ochiurile caroiajului se umplu cu piatră spartă sau brută,
respectând regula filtrului invers. Elementele de lemn sunt expuse putrezirii şi de aceea soluţia are un
caracter temporar.
Pentru formarea caroiajelor se pot folosi elemente de beton armat sub forma unor grinzi subţiri
asamblate articulat, fixate în teren prin buloane.
Caroiajele cleionajelor se pot obţine şi din benzi de material geosintetic, sudate între ele, în aşa fel
încât prin întindere să se formeze ochiuri aproximativ romboidale.
3.3.3.4. Plantaţii
Plantaţiile reprezintă o metodă de apărare şi consolidare a terenului, eficientă când sunt executate în
mod corespunzător şi cu speciile potrivite solului respectiv.
Cea mai utilizată plantare, este cu butaşi de salcie (ramuri proaspăt tăiate), cu grosimea, de 1,5 3
cm şi lungimea de 0,6 0,7 m. Plantarea se poate face cu butaşi izolaţi (în gropi
individuale), fig.3.17 sau în cuiburi (în şah), fig.3.18.
Lucrările de apărare din această categorie sunt indicate la apărarea malurilor în cazul albiilor înguste,
unde realizarea lucrărilor de tip taluzat ar afecta secţiunea de scurgere. În aceste condiţii, lucrarea
trebuie să aibă şi rol de susţinere şi/sau consolidare a malului.
Soluţiile tehnice pentru apărările cu parament vertical sunt, în general, de tip ziduri de sprijin
gravitaţionale şi pot fi realizate din:
o gabioane;
o căsoaie;
o zidărie de piatră;
o beton monolit sau prefabricat;
o pământ armat;
o combinaţii ale componentelor de mai sus.
Zidurile de sprijin sunt construcţii masive, de greutate şi pot fi realizate până la muchia superioară a
platformei drumurilor sau căilor ferate (zid de platformă), sau pentru apărarea părţii inferioare a
rambleelor sau malurilor (zid de picior).
Ele se vor modula pe tronsoane de cca. 5...6 m lungime şi vor fi fundate prin intermediul unui prism
de anrocamente sau direct, dacă terenul este rezistent, cu luarea măsurilor de protecţie împotriva
afuierii.
Zidurile de apărare din zidărie de piatră, beton monolit sau prefabricat sunt mai rigide şi de aceea se
aplică pe un teren bun de fundare.
Lucrările cu parament vertical pot fi realizate şi sub formă de pereţi subţiri, executaţi din palplanşe.
Criteriul de alegere a soluţiei zidului de sprijin este în funcţie de natura terenului de fundare, de
materialele disponibile, de înălţimea propusă a se realiza etc.
De asemenea, în spatele zidurilor de sprijin se prevăd drenuri, pentru colectarea şi evacuarea prin
barbacane a apelor freatice.
Un zid vertical dirijează mai puţin progresiv curentul, comparativ cu un parament înclinat. De
asemenea, favorizează efectul de afuiere a terenului în faţă, prin dirijarea spre bază a curentului de
suprafaţă.
Sunt necesare măsuri speciale de protecţie pentru a evita afuierile în faţa zidului vertical şi de aceea,
fundarea acestuia trebuie realizată mai adânc, urmând să se prevadă în faţă, o saltea de protecţie.
Pentru înălţimi reduse, sub 3÷4 m, o soluţie economică pentru un zid de greutate o poate constitui
folosirea de gabioane. Acestea sunt elemente în formă paralelipipedică, executate din plasă de
sârmă montată pe cadre din bare de oţel rotund, umplute cu piatră.
Gabioanele paralelipipedice pot fi de tip saltea, alcătuite conform prevederilor de la punctul 3.3.1.3.,
sau tip cutie, cu grosimi de 0,5÷1,0 m (fig.3.19).
Lucrările executate cu gabioane au avantajul unei mari elasticităţi, unei execuţii rapide şi posibilitatea
punerii lor imediate în exploatare.
În cazul terenurilor stabile, unde nu se întrevăd tasări, gabioanele pot fi placate cu beton turnat
monolit, în grosime de 10 15 cm, care asigură o protecţie mai bună a plasei de armătură. Se vor
prevedea rosturi de contracţie la 5 6m distanţă precum şi barbacane.
În funcţie de caracteristicile terenului din spatele zidului, se va prevedea spre paramentul dinspre mal,
un filtru din material granular sau geosintetic (fig.3.20).
Căsoaiele sunt construcţii în formă de cutii, cu sau fără fund, confecţionate din lemn (fig.3.21),
elemente prefabricate din beton armat, traverse uzate de cale ferată (fig.3.22) etc. care se umplu
după montarea în amplasament cu bolovani de râu, cu anrocamente sau cu material mai mărunt, cu
condiţia împiedicării antrenării acestuia prin rosturi. Dacă este necesar, căsoaiele se vor asigura la
colţuri împotriva alunecării, cu piloţi bătuţi în pământ. Pentru instalare este necesară o pregătire
prealabilă a terenului de fundare, prin nivelare şi eventual realizarea unui pat.
Suprafeţele lemnoase situate deasupra apelor mici, care vin în contact cu pământul, trebuie
gudronate. Deasupra apelor mici, căsoaiele pot fi continuate cu zidărie de piatră sau beton.
3.4.3. Ziduri de sprijin din zidărie de piatră
Zidurile din această categorie sunt realizate cu elevaţia din zidărie de piatră brută cu mortar de ciment
marca M100, iar fundaţia din beton ciclopian marca B100 (Bc 7,5).
Zidurile pot avea înălţimi mari, dar depăşirea valorii de 10 m trebuie făcută cu prudenţă. În regiuni
seismice, această înălţime va fi limitată la 5 6 m.
Paramentul poate fi vertical sau înclinat, cu pantă de până la 5:1 (fig.3.23), în funcţie şi de spaţiul
disponibil. în cazul înălţimilor mici, această înclinare poate fi de până la 3:1.
Spre umplutură, la baza zidului, dar pe deasupra nivelului apelor mici, se execută o rigolă care
colectează şi dirijează spre barbacane apele freatice. În acest mod, diferenţa dintre nivelul apelor din
umplutură, imediat în spatele zidului şi cel din albie, este minimă cu efect direct asupra reducerii
solicitărilor de împingere. La partea superioară a zidului, umplutura drenantă se astupă cu un capac
din argilă.
Aceste ziduri pot fi realizate din beton turnat monolit sau din elemente prefabricate, eventual
monolitizate.
Elevaţia se va realiza din beton minim clasa Bc 7,5, verificând dacă corespunde condiţiilor de
agresivitate ale mediului natural. Fundaţia, tot din beton simplu, se realizează din beton ciclopian de
clasa Bc 7,5. Betonul din elevaţie se va turna în continuarea betonului din fundaţie, fără a se crea rost
de separaţie.
Paramentul zidului poate fi vertical sau realizat înclinat spre uscat, ca şi zidurile din zidărie de piatră.
Zidurile din elemente prefabricate, pot utiliza elemente din beton armat - de clasă minimă BcH 20 - de
diferite forme, cele mai utilizate fiind casetele rectangulare sau tipurile cornier (fig.3.25). Elementele
prefabricate sunt aşezate pe o fundaţie din anrocamente, beton simplu sau direct pe teren, în funcţie
de natura acestuia şi rezistenţa la afuiere. În cazul casetelor, acestea se umplu cu material de lestare,
respectiv anrocamente sau beton, dacă este necesară solidarizarea prefabricatelor.
Zidurile din elemente prefabricate prezintă avantaje în cazul în care, din cauza nivelului apelor,
execuţia se face parţial subacvatic.
Modul de alcătuire al drenului, din spatele zidului de sprijin din beton, este asemănător cu cel descris
la zidurile de sprijin din zidărie de piatră.
În această soluţie, masivul de pământ armat este constituit din straturi succesive de material granular,
între care sunt pozate elementele de armare cu care conlucrează, care sunt fâşii subţiri de
geosintetic, continue, acoperind întreaga suprafaţă a fiecărui orizont sau discontinue, sub forma de
fâşii dispuse la intervale regulate.
Paramentul, vertical sau înclinat, este executat din geosintetic sau din alte materiale (gabioane, beton
etc), de care se prind elementele geosintetice (fig.3.26).
La alcătuirea acestui zid, trebuie acordată atenţie amenajării rosturilor pentru a împiedica antrenarea
materialului prin acestea, verificând şi granulometria materialului de umplutură.
Pereţii de palplanşe se execută din elemente de metal, beton armat sau lemn, ancorate sau libere.
Palplanşele neancorate, se utilizează pentru înălţimi libere de 2 3 m pentru palplanşele de lemn şi
de 4 5 m pentru cele de metal sau beton armat (fig.3.27.a). Pentru înălţimi libere mai mari,
palplanşele vor fi ancorate prin tiranţi (fig.3.27.b).
Este necesar, ca la batere, să fie asigurat contactul între palplanşe, pentru a se elimina măsurile
suplimentare de etanşare a rosturilor, în scopul evitării antrenării materialului din spate sau
prevederea unei umpluturi din piatră brută şi spartă, cu respectarea regulilor filtrului invers.
Pentru înălţimi mici se pot utiliza piloţi bătuţi la 1 2 m, între care se montează plăci prefabricate. În
spate se va realiza o umplutură din material granular.
Anexa
MATERIALE PENTRU ÎNIERBÂRI, BRĂZDUIRI ŞI PLANTAŢII
Seminţele folosite pentru înierbări vor fi de lucerna, trifoi galben, pir, troscot etc, folosindu-se în
general amestecuri într-o anumită proporţie în funcţie de natura terenului, aceasta prezentând o
siguranţă mai mare pentru încolţire.
În continuare se dau câteva amestecuri tipice de ierburi folosite pentru anumite soluri:
În lipsa acestor seminţe se pot recomanda şi următoarele amestecuri simple pe solurile nisipo-
argiloase:
5) iarba câinelui (Cynodon dactylon) 50 % stoloni; trifoi (Trifolium fragiferum) 50 % 15,5 kg/ha in
amestec;
4) pir târâtor (Agropyrum repens) 50 % 20,5 kg/ha in amestec;iarba câinelui (Cynodon dactylon) 50 %
stoloni.
Unii autori recomandă folosirea unui amestec de ierburi alcătuit din minimum trei sorturi multianuale:
În general, condiţiile unui bun amestec cer ca el să conţină plante potrivite terenului şi climatului, să
nu conţină plante cu diferenţe mari de înflorire şi durată.
Denumirea în Denumirea în
Caracteristici, condiţii
limba română limba latină
Arbore; creşte repede; foarte puţin
Cenuşar Dilantus
pretenţios faţă de sol; rezistă la
(oţetar) glaudulosa
secetă
Arbust; nepretenţios faţă de sol;
Cătină de Lycium
creşte în soluri nisipoase sau
garduri barbatum
sărate; rezistă la secetă şi ger
Arbore; rezistent la ger; creşte în
Mălin Moack Padus Moackii
terenuri umede
Arbore; creşte repede; rezistent la
Mălin american Padus serotina
secetă
Padus Arbore; creşte repede; rezistent la
Mălin american
Virginiana secetă, ger şi agenţi dăunători
Arbust; creşte repede; nepretenţios
Paliurus
Păliur faţă de sol; rezistent la secetă;
aeulealus
rezistenţă mică la ger
Şl ÎNSĂMÂNŢARE
Ramblee Deblee
Natura
înălţimea taluzului H
pământului
de pe taluz 2m<H
H<2m 2m<H<4 m H>4m H<2m H>4m
<4 m
Nisipuri
fine şi
Brăzduire pe toată suprafaţa Brăzduire pe toată suprafaţa
nisipuri
prăfoase
Nisipuri îmbrăcare Brăzduire în
argiloase cu carouri Brăzduire în
şi Brăzduire Brăzduire
pământ îmbrăcate carouri, îmbrâcare
pământuri vegetal şi cu pământ pe toată pe toată
cu pământ vegetal
suprafaţa suprafaţa
însămân- vegetal şi şi însâmânţare
prăfoase ţare însâmânţare
Argile
Îmbrăcare
Brăzduire
nisipoase Imbrăcare cu pământ cu pământ Brăzduire pe
pe toată
sau vegetal şi însâmânţare vegetal şi toată suprafaţa
suprafaţa
însâmânţare
prăfoase
[top]
CAPITOLUL 4
În situaţiile în care afuierile la pilele şi culeile unui pod sunt relativ mici, dar nestabilizate şi care pot
afecta stabilitatea construcţiei, sunt necesare lucrări de protecţie locale ale acestora. Aceste lucrări
trebuie să fie elastice şi vor fi constituite din saltele (din gabioane, fascine, geosintetice),
anrocamente, saci din geosintetic umpluţi cu nisip, gabioane placate eventual cu beton etc. (fig.4.1)
În funcţie de natura terenului şi de viteza curentului, se va adopta tipul de saltea din jurul cuzineţilor
pilelor.
Aceste lucrări au coronamentul situat la nivelul teoretic al fundului albiei sau puţin mai jos, fiind
constituite din anrocamente, fascine, gabioane etc. Acest tip de prag nu modifică secţiunea de
curgere sau profilul în lung al albiei, având numai rolul de consolidare a fundului cursului de apă.
Amplasarea lor se face la distanţe variind între 30÷100 m în aliniament, iar în curbe primul prag la
începutul curbei, ultimul la sfârşitul curbei, iar cele intermediare la distanţe de cca. 1,5 ori lăţimea
albiei la fund.
Dacă sunt prea distanţate, ele nu opresc afuierile. Dacă debitul solid este redus, se
formează adâncituri în aval de fiecare prag, care sunt mai reduse în situaţiile cu praguri apropiate.
o prism de anrocamente, în cazul vitezelor mai mici de 2 m/s şi a unor afuieri reduse,
sub 1 m (fig.4.2.a);
o pinten de beton până la roca de bază, în cazul apariţiei acesteia la adâncimi sub 1,5
m faţă de talveg (fig.4.2.b);
o anrocamente stabilizate cu piloţi, în cazul afuierilor de peste 1 m (fig.4.2.c);
o saltele de gabioane, în cazul unor viteze de cea. 5 m/s, când se dispune local de
bolovani de râu în cantităţi suficiente. (fig.4.2.d).
Aceste lucrări au coronamentul deasupra talvegului, fiind constituite din anrocamente, saltele din
fascine, gabioane, beton simplu turnat în ploturi, casete prefabricate umplute cu beton sau
piatră brută.
Pragurile de fund se amplasează pe toată lăţimea albiei, de la un mal la celălalt, având coronamentul
mai ridicat către maluri decât spre firul apei, pentru a permite scurgerea apelor la debite minime (cu
asigurarea de depăşire de 80÷90 %). În acest sens, în zona firului apei se prevăd chiunete cu
secţiune trapezoidală sau dreptunghiulară.
Acest tip de lucrare, limitează eroziunile talvegului şi malurilor albiei râurilor, având o acţiune locală, în
amonte de prag. De aceea, se amplasează în aval de zona care se doreşte a fi stabilizată, având ca
efect micşorarea pantei hidraulice, deci a vitezei, obţinându-se în amonte o zonă cu depuneri de
material aluvionar.
Pragurile de fund sunt lucrări prin care se modifică panta hidraulică a cursului de apă, prin realizarea
unor căderi concentrate locale (rupere de pantă), în scopul reducerii vitezelor şi preîntâmpinării
eroziunilor albiei.
Ruperea de, pantă,se. poate realiza prin una sau mai multe trepte, rezultate dintr-un calcul tehnico-
economic, prin compararea variantelor ce pot conduce la acelaşi rezultat.
Când este necesară împiedicarea eroziunilor pe un sector mai lung al cursului de apă şi se
utilizează mat multe trepte, trebuie ca lungimea biefurilor să fie suficient de mare, astfel încât la debite
mari, panta hidraulică să nu fie o succesiune de remuri, care să anuleze efectul treptelor de cădere, ci
să se obţină pante hidraulice reduse, apropiate de pantele geometrice.
Amenajarea unui prag de fund implică realizarea unui ansamblu de construcţii necesare disipării
controlate a energiei apei, dezvoltate prin deversarea lamei de apă şi anume: pragul propriu-zis,
bazinul disipator, pragul disipator (prag aval), rizbermă precum şi ziduri laterale de dirijare şi
încastrare în maluri a pragului.
Se întâlnesc următoarele tipuri constructive, diferite din punct de vedere al calculului hidraulic:
- curbiliniu:
fără vacuum
cu vacuum
- poligonal.
- prag lat.
În continuarea bazinului disipator este necesară o rizbermă, care să protejeze contra eroziunilor
capătul aval al lucrării, la reintrarea cursul natural al râului.
Lateral, adiacente celor două maluri, se vor realiza în principiu, ziduri de dirijare a cursului de apă.
Se pot folosi la capătul bazinelor şi praguri şicanate, care au în special rolul de uniformizare a
distribuţiei vitezelor curentului. Ele sunt deosebit de utile când este asigurată racordarea cu salt înecat
independent de prezenţa lor.
Se recomandă ca înălţimea acestor praguri să se ia egală cu 1/12+1/24, din mărimea căderii, iar
celelalte dimensiuni conform fig.4.5, unde he este adâncimea contractată şi h"c este adâncimea
conjugată în salt.
Un element de disipare eficient îl constituie dinţii de o construcţie sau alta, prevăzuţi pe traseul lamei
deversante. Efectul de disipare al acestora depinde atât de formă, cât şi de amplasarea lor reciprocă,
care pentru lucrări importante trebuie stabilite prin încercări pe model la scară redusă.
Se pot realiza şi căderi (bazine disipatoare) în cascadă. Acest tip de disipator este foarte sigur
dacă este dimensionat corect.
[top]
CAPITOLUL 5
Prin lucrări de regularizare sau rectificări de albii se înţeleg acele lucrări care, acţionând simultan
asupra traseului în plan, asupra secţiunilor de scurgere şi profilului longitudinal al cursului de apă,
conduc la obţinerea unei albii stabile, cu scurgere cât mai uniformă şi cu variaţii cât mai mici ale
vitezei.
Acestea sunt lucrări cu caracter activ, care construindu-se în albie, influenţează în mod activ curentul,
schimbând caracteristicile acestuia, după necesităţi.
Lucrările de regularizare cu caracter local comportă în general, întocmirea de scheme complexe. Ele
sunt indicate în cazurile când albiile cursurilor naturale devin instabile, curgerea făcându-se pe mai
multe braţe, provocând meandre cu concavităţi pronunţate şi în consecinţă erodări şi prăbuşiri ale
malurilor (fig. 5.1).
3,5B<R<8B, (5.1)
în care:
Racordarea între două curbe consecutive se va face prin aliniamente de lungime minimă (Lr>1,5B).
(m), (5.2)
în care:
Tabelul 5.1
o epiuri (pinteni);
o diguri longitudinale;
o diguri de închidere, traverse de compartimentare şi colmatare;
o diguri în albia majoră;
o străpungeri sau tăieri de coturi.
5.2.1. Epiuri
Epiurile sunt lucrări cu caracter activ, dispuse cu un cap încastrat în mal şi care înaintează transversal
albiei, constituind obstacole în calea apei şi care produc un regim de viteze care descreşte de la cap
spre rădăcină şi conduc la o schimbare a direcţiei curentului în vecinătatea lor, având ca efect
colmatarea parţială a spaţiului dintre ele (fig. 5.2).
Epiurile pot fi insumersibile sau mai obişnuit submersibile, pentru ape mici şi mijlocii. Prin utilizarea
epiurilor submersibile se evită supraînâlţârile supărătoare ale nivelului apelor mari, iar efectul
îngustării secţiunii albiei şi de frânare a curgerii, se fac mai puţin simţite la niveluri înalte.
Epiurile pot fi realizate în etape, atât ca lungime cât şi ca număr, urmărind efectul realizat şi făcând
ulterior completările necesare.
Epiurile construite pe un curs de apă încărcat cu aluviuni, accentuează tendinţa de colmatare şi vor fi
rapid înglobate în aluviuni. Ele sunt astfel recomandate, dacă obiectivul lucrărilor este acela de a
accelera colmatarea.
În cazul cursurilor de apă sărace în aluviuni şi cu putere de erodare, epiurile nu asigură stoparea
eroziunii. Dacă sunt suficient de rezistente, ele reduc lăţimea secţiunii pe care se produce coborârea
generală a patului albiei. Această coborâre este mai importantă faţă de situaţia în care nu sunt
realizate epiurile. Astfel, cursul de apă continuă să-şi excaveze albia.
Efectul cel mai important se înregistrează în zona capului epiului, imediat în aval, unde se produc
afuieri. Curentul de fund, încărcat cu aluviuni este dirijat spre mal şi încetinit în spaţiul dintre epiuri.
Aluviunile astfel antrenate, se vor depune în primul rând în lungul laturii amonte a fiecărui epiu.
În general, regularizarea albiei minore se face cu ajutorul epiurilor amplasate pe cele două maluri.
Totodată, dacă malul concav se aliniază liniei teoretice care asigură lăţimea necesară a albiei, nu se
recomandă amplasarea de epiuri pe acest mal. Poziţionarea de epiuri pe malul convex poate provoca
atacarea malului opus, care trebuie astfel prevăzut cu o protecţie adecvată.
În curbe cu raze mici, epiurile nu dau rezultate bune, mai eficiente fiind digurile longitudinale cu
traverse de colmatare. De asemenea, nu se vor prevedea epiuri în zonele de trecere de la o porţiune
în aliniament la curbă, în aceste cazuri utilizându-se diguri de dirijare cu traverse de legătură la cap.
Folosirea izolată a epiurilor nu se recomandă, deoarece avantajele locale obţinute prin construcţia lor
sunt însoţite de regulă de o înrăutăţire a condiţiilor de scurgere pe o distanţă apreciabilă, atât în
amonte cât şi în aval. De aceea, construcţiile transversale se utilizează, numai atunci când frontul
lucrărilor de regularizare sau de apărare este mai mare, preferându-se digurile longitudinale de
dirijare dacă acest front este scurt.
În general, epiurile sunt dirijate spre amonte (epiuri înclinate). Curentul care le deversează, tinde
să capete o direcţie perpendiculară pe cea a epiului, ceea ce are ca efect dirijarea apei spre mijlocul
cursului de apă. O astfel de dispunere favorizează de asemenea, la ape mari, devierea aluviunilor
din şenal, spre zonele dintre epiuri. Unghiul de înclinare, faţă de direcţia curentului, variază între 65°
şi 80°. În curbe, pe malul convex, înclinarea este de 85° până la 90° şi de cea. 75° pe malul concav
(fig.5.4).
În cazul epiurilor dirijate spre aval (epiuri declinate), se observă un curent longitudinal pe partea din
amonte, care uneori impune adoptarea unei protecţii până la mal. Acest traseu este mai puţin eficient
pentru protecţia malurilor faţă de cel cu epiuri dirijate spre amonte. Soluţia se recomandă atunci când
se prevede "excavarea" unui şenal drept într-o secţiune lărgită prin eroziunea malurilor, prin crearea
unor viteze mari ce pot antrena materialul de fund. Unghiul epiurilor înclinate spre aval este de
95°÷105° (fig.5.4).
Lungimea epiurilor se adoptă în funcţie de condiţiile locale, dar nu va depăşi 0,3 lăţimi de albie
regularizată.
Epiurile pot fi lungi sau scurte, după cum raportul, dintre lăţimea albiei şi proiecţia epiului pe direcţia
perpendiculară pe curent, este mai mare sau mai mic decât 0,25. Epiurile scurte au cea mai mare
aplicabilitate şi servesc mai mult la calibrarea secţiunii. Epiurile lungi sunt mai utilizate pe cursul
mijlociu şi inferior al râului şi pot schimba considerabil condiţiile iniţiale de scurgere, datorită îngustării
apreciabile a secţiunii active de curgere şi a deplasării axului dinamic al curentului.
In porţiunile rectilinii, epiurile se aşază astfel, ca direcţiile lor, luate două câte două să se intersecteze
în axul albiei regularizat. (fig.5.5)
În curbe, bisectoarea unghiului format de direcţiile a două epiuri situate faţă în faţă, se recomandă să
facă un unghi de cea. 10° cu tangenta la axul albiei, dusă in punctul de intersecţie, (fig.5.4)
Această distanţă se determină în funcţie de lăţimea albiei şi lungimea epiului. Epiurile cu aceeaşi
lungime sunt mai distanţate într-o albie largă, decât într-una îngustă la un debit echivalent.
Eficacitatea unui sistem de epiuri va fi maximă dacă distanţa dintre acestea este de cea. 1,5÷2 ori
lungimea medie a epiurilor succesive. La malurile convexe, distanţa este mai mare, de 2÷2,5 ori
lungimea epiului, spaţiul fiind mai redus pe tronsonul amonte faţă de cel aval. Pe malurile concave,
distanţa este aproximativ egală cu lungimea epiului şi capătă valori intermediare în zona de inflexiune.
Nu trebuie să se urmărească obţinerea de economii prin distanţarea epiurilor, întrucât dacă nu
conlucrează suficient unul cu altul, cheltuielile de întreţinere devin mai mari decât economia care se
realizează la construcţie.
Dacă lungimea, epiului este mai scurtă decât 1,5 ori lungimea activă, rădăcina trebuie bine
consolidată, iar malul trebuie apărat pe o lungime de cca.20÷30% din distanţa dintre epiuri.
Pentru a evita antrenarea de curent a depunerilor dintre epiuri, în acest spaţiu se vor prevedea
garduri de nuiele verzi sau plantaţii.
Distanţa dintre epiuri se stabileşte pe baza cercetărilor teoretice, combinate cu încercări pe modele.
Punând condiţia ca incidenţa curentului deviat în epiul următor, din aval, să se facă la 1/3 I, măsurat
de la mal, pentru a avea garanţia că epiurile nu vor fi afuiate la rădăcină (curentul deviat făcând un
unghi de 6° 9° cu cel principal), distanţa dintre epiuri rezultă:
de unde:
, iar
(5.3)
şi
(5.4)
Pentru ,
Deci formula generală, pentru determinarea distanţei dintre epiuri şi pentru a avea garanţia
că rădăcina epiurilor nu va fi afuiată, este:
(m) (5.5)
Semnul minus se ia pentru epiurile înclinate, iar semnul plus pentru cele declinate.
- pentru epiurile perpendiculare pe mal:
(5.6)
Când epiurile se amplasează în curbă, unghiul se ia în raport cu tangentele la curbă în vârful epiurilor.
(5.9)
unde:
Forma epiurilor se adoptă astfel încât efectul de colmatare să fie cât mai eficient.
De regulă, epiurile sunt rectilinii dar, se pot adopta trasee în formă de cârlig, pentru a reduce efectul
de antrenare, spre albie, a aluviunilor depuse. Această soluţie, permite distanţarea epiurilor cu
lungimea tronsonului din zona capului, (fig 5.7)
De asemenea, dacă se constată că epiurile destinate regularizării unui tronson al râului sunt prea
distanţate şi trebuie îndesite, se poate aplica soluţia prin realizarea unui tronson longitudinal amplasat
spre cap, puţin retras spre mal şi dirijat spre amonte, (fig.5.8). Construcţia acestui tronson poate fi mai
puţin robustă.
În acelaşi scop, se pot realiza epiuri unite printr-un dig longitudinal, retras faţă de cap, formându-se
astfel alveole, în care aluviunile sunt maii bine reţinute la ape mari.
Din punct de vedere constructiv, la un epiu se deosebesc: capul, corpul şi rădăcina, (fig.5.9).
Epiurile masive sunt destinate în principal modificării direcţiei curentului, îndepărtându-l de mal şi sunt
utilizate, mai ales pe râurile ce transportă mai mult nisip, pietriş şi bolovăniş, decât aluviuni în
suspensie. Aceste epiuri sunt supuse acţiunii curentului şi trebuie să reziste deversării apei peste
coronament. Pe unele cursuri de apă, scurgerea gheţurilor produce solicitări prin frecare, aderenţă şi
izbire, ceea ce impune realizarea unor suprafeţe cu rugozităţi cât mai mici.
Epiurile masive rezistă solicitărilor prin greutatea proprie. Unele soluţii prevăd, în lungul epiului
"traverse" la fiecare 3÷5 m, prin care se limitează extinderea eventualelor deteriorări.
Epiurile pot fi deformabile. astfel că energia se disipă în parte prin deformaţia profilului şi frecarea
dintre elementele componente. Este necesar să se realizeze o compactitate cât mai mare şi vor fi
evitate deformaţiile excesive, utilizând elemente cu dimensiuni mai mari.
Dacă epiul alcătuit din material grosier este fundat pe un material fin, acesta poate fi antrenat prin
infiltrarea aluviunilor, ceea ce produce afundarea lucrării. în acest caz este necesară realizarea la
bază a unui filtru invers.
Partea cea mai vulnerabilă a epiului o constituie taluzul capului care trebuie protejat corespunzător,
iar la bază va fi prevăzută o saltea de protecţie, contra afuierilor. În această zonă este
necesară întreţinerea periodică, prin completare cu anrocamente.
Epiurile submersibile depăşesc de regulă nivelul etiajului convenţional cu 0,2÷0,5 m. Dacă sunt prea
înalte, se reduce capacitatea de transport a secţiunii la ape mari. Capul epiului poate fi mai ridicat cu
cca.50 cm pentru a compensa efectul afundărilor cauzate de afuieri.
Epiurile având capul sub nivelul apelor mici, se numesc epiuri de fund.
În profil longitudinal, epiul submersibil are o pantă redusă, de 1:50÷1:200, sau o succesiune de
paliere, decalate cu trepte de cea. 50 cm. La epiurile insubmersibile, coronamentul este orizontal.
Panta capului epiului spre albie va fi de 1:4÷1:5, până la 1:10÷1:20, în cazul prelungirii cu epiu de
fund (fig.5.10).
Lăţimea coronamentului epiului variază de la 1,0÷3,5 m, mărindu-se de 1,2÷2 ori în zona capului.
Dimensionarea se va face ţinând cont şi de condiţiile de execuţie şi întreţinere.
Pantele taluzelor corpului epiului submersibil, variază între 1:1 şi 1:3. Paramentul aval trebuie
să aibă o pantă mai lină, pentru a reduce efectul de afuiere al acestuia, care se constată la
deversarea coronamentului. La epiul insubmersibil pantele sunt egale.
Secţiunea transversală a epiului este alcătuită dintr-un nucleu din anrocamente protejat spre exterior
cu elemente de dimensiuni mai mari sau aşezate pereat. În stratul de protecţie nu se recomandă
utilizarea bolovanilor de râu, întrucât conlucrarea dintre aceştia este mai puţin eficientă. Corpul epiului
poate fi de asemenea realizat din gabioane, blocuri din beton articulate, pachetaje din fascine sau
combinaţii ale acestora. Nucleul poate fi alcătuit şi din material mai mărunt, necoeziv, situaţie în care
protecţia taluzelor trebuie tratată corespunzător.De asemenea, pot fi utilizaţi saci din material
geosintetic umpluţi cu nisip, cu protecţie din anrocamente pe exterior (fig. 5.11).
La baza epiului se prevede o saltea care să poată urmări adâncirea fundului albiei produsă de afuieri.
Această saltea va fi mai extinsă în zona capului şi va depăşi limitele construcţiei cu cea. 5 m spre
aval şi amonte şi cu cea. 8 m spre talveg.
Rădăcina epiului se încastrează în mal suficient de adânc, pentru a evita riscul ocolirii printr-un curent
lateral. Rădăcina se construieşte în săpătură şi are lungimea variind între 5÷10 m, mai mare la
malurile abrupte.
Când malurile sunt afuiabile şi direcţia curenţilor la diferite niveluri este variabilă, este necesar să se
construiască şi o scurtă apărare de mal în amonte şi eventual în aval, pe cea. 5÷10 m, în funcţie de
distanţa dintre epiuri şi natura terenului. La malurile neinundabile, consolidarea se prelungeşte cu 0,5
m peste nivelul apelor mari. În cazul malurilor inundabile, apărarea se întinde şi pe partea orizontală a
malului pe cca. 2÷3 m lăţime.
Pe cursurile de apă relativ lente, care transportă aluviuni în suspensie, se pot folosi eficient epiurile
permeabile. Acestea sunt formate din cleionaje, piloţi sau elemente prefabricate, scopul principal fiind
acela de a reduce viteza apei .şi a accelera depunerea sedimentelor, realizând în mod natural
ridicarea fundului albiei şi colmatarea malurilor.
5.2.2. Diguri longitudinale
Digurile longitudinale sunt construcţii masive de regularizare prevăzute în albie, cu caracter pasiv,
având ca scop apărarea malurilor (diguri de apărare), sau dirijarea cursului de apă pe un nou traseu
(diguri de dirijare). Aceste diguri dirijează curentul într-o manieră progresivă, ceea ce nu
realizează epiurile.
Digurile de apărare a malurilor sunt lucrări de fixare şi apărare a concavităţilor traseului regularizat.
Digurile se vor racorda cu malul în zonele stabile ale acestuia.
Digurile de dirijare se prevăd atunci când se impune dirijarea controlată a curentului pe sub poduri
sau pentru atenuarea confluenţei a două cursuri de apă, până la realizarea paralelismului între firele
de curent (fig.5.12).
Digurile de dirijare din dreptul podurilor se vor racorda cu aripile sau cu sferturile de con ale acestora.
În cazul culeilor cu fundaţii ameninţate de afuieri, digurile vor îmbrăca fundaţia culeei.
Construcţia digurilor longitudinale are ca urmare, îngustarea secţiunii de curgere a albiei şi creşterea
vitezelor. În acest sens, digurile trebuie să fie asigurate pe latura dinspre curent, cu elemente de
construcţie corespunzătoare, pentru a rezista în bune condiţii forţei de antrenare a curentului,
gheţurilor, afuierilor etc.
Digurile se vor prevedea cu o bază elastică pentru preluarea eventualelor mişcări ale fundului albiei şi
cu un taluz mai lin pe latura dinspre uscat, pentru a nu se produce erodarea acesteia la deversarea
de către apele de viitură.
În funcţie de natura şi stabilitatea fundului albiei, digurile longitudinale se pot executa din aceleaşi
elemente ca şi corpul epiurilor. Astfel, în cazul albiilor cu funduri stabile se pot utiliza diguri alcătuite
din piatră, blocuri de beton pe pat de anrocamente, saci din material geosintetic umpluţi cu nisip şi
protejaţi cu anrocamente, pachete de fascine etc (fig.5.14.a,b). Se recomandă ca elementele alcătuite
din saltele de fascine să fie aşezate sub nivelul apelor mici, pentru a nu putrezi.
Pe funduri afuiabile şi mai puţin stabile, corpul digului este fundat pe saltele din fascine, gabioane,
sau material geosintetic (fig.5.14.c).
Digurile longitudinale se vor încastra cu capul amonte în mal, pe o lungime de cel puţin 5 m, iar capul
aval se va face mai rezistent sau se va lega de mal printr-un dig - traversă.
Pentru a corecta o secţiune care a devenit prea îngustă, digul trebuie să fie distrus şi reconstruit.
Dacă epiurile pot fi realizate în etape, digurile îşi îndeplinesc rolul numai dacă sunt complet terminate.
Pentru a asigura refacerea malului erodat, între acesta şi digul longitudinal submersibil, se pot
executa traverse de colmatare sau compartimentare, realizate cu o pantă către digul longitudinal. În
punctul de racordare cotele sunt egale.
Traversele se execută pe acelaşi principiu ca şi epiurile (fig. 5.15 a.b). În cazul unor terenuri slabe şi
la baza traverselor se vor prevede saltele (fig. 5.15 c.d.e). Distanţa dintre traverse va fi de cea. 1,5 ori
lungimea lor.
În cazul în care se renunţă la consolidarea malului şi la colmatarea zonei dintre dig şi mal, se vor
prevedea în mod obligatoriu diguri longitudinale insubmersibile chiar şi pentru apele catastrofale.
Spaţiul dintre dig şi mal se va umple cu pământ. În cazul digurilor cu parament vertical impuse de
limita zonelor locuite, se pot produce afuieri importante, ceea ce conduce la necesitatea unor fundaţii
adânci şi costisitoare. În acest sens, se prevăd spre firul apei, fundaţii destul de adânc încastrate în
albia râului, realizate din pereţi de palplanşe sau ecrane din beton (fig.5.16).
Cota digului insubmersibil se va prevedea cel puţin cu 1,0 m peste nivelul corespunzător debitului cu
asigurarea cerută.
Digurile de închidere sau traverse de închidere sunt construcţii care barează albia de la un mal la
celălalt în vederea întreruperii totale sau parţiale a scurgerii apei pe un braţ al cursului de apă.
Digurile de închidere se vor încastra bine în maluri pentru, a evita ocolirea lor de către apele mari.
Cota coronamentului acestor diguri se va limita la nivelul corespunzător Qp% al apelor şi nu va depăşi
cota fundului albiei majore.
Coronamentul digurilor de închidere va fi orizontal. Aceste diguri se realizează din anrocamente din
piatră brută, blocuri de beton şi gabioane. Ca şi la celelalte lucrări, nu se recomandă utilizarea
bolovanilor de râu.
Taluzul dinspre apă se protejează după principiile expuse mai sus. Digul va fi dimensionat conform
prevederilor PD 5 "Instrucţiuni tehnice departamentale pentru proiectarea digurilor de apărare
împotriva inundaţiilor". Se vor avea în vedere posibilităţile de pierdere a stabilităţii prin eroziune,
infiltraţii prin terenul de fundare (fig.5.17), prin corpul digului sau deversare.
Săparea completă a albiei, este un procedeu care se aplică, atunci când curentul de apă. nu are
capacitate suficientă de eroziune şi transport (terenuri coezive). Săpătura se realizează cu
excavatoare, drăgi, iar pământul se depune lateral sub formă de diguri, sau se transportă în albia
părăsită. La cele două capete ale străpungerii se lasă dopuri de pământ care se sapă în final, dar
numai după ce s executat şi apărările de mal.
Canalul de autodragaj se aplică în general în terenuri erodabile şi constă din săparea unui canal de
străpungere, de lăţime redusă, cca. 1/4÷1/6 din lăţimea secţiunii definitive, în funcţie de viteza
curentului şi compoziţia materialului în care se sapă noua albie. Canalul va avea cota fundului egală
cu cota proiectată a fund secţiunii integrale.
în care:
iar distanţa L pe care se întinde remul de coborâre se determină aproximativ şi acoperitor cu relaţia:
(m) (5.11)
în care:
Determinarea mai exactă a acestor valori se face cu ajutorul unui calcul de remu.
şi (5.12)
unde:
I şi L lungimile celor două trasee BD şi BCD. Altă condiţie necesară este ca efortul critic de eroziune
(5.13)
Eforturile critice de eroziune şi vitezele critice corespunzătoare se iau din tabelul 5.2.
Viteza în m/s la
Efortul critic de
Nr. Natura eroziune fund
medie pe
crt. materialelor albiei Suprafaţă Vf=0,70
în profil
Vo
Vm=0,85Vo
Vm≈0,60Vo
0 1 2 3 4 5
Nisip cuarţos
1. 0,18..0,20 0.35 0.30 0.20
Φ0.20...0.40 mm
Nisip obişnuit Φ
2. 0,25...0.30 0.40...0,48 0.35...0.40 0.25...0,30
0.40. .1,00 mm
Nisip obişnuit Φ
3. 0,40 0.50 0.40 0,30
2 mm
Nisip dif.
4 0.60...0.70 0,55...0,85 0.45...0.70 0.30...0.50
Grăunţos
5. Argilă tare - 1.20 1.00 0.70
6. Nămol fin uşor 0,30... 0.50 0.35. .0.18 0,30...0,15 0.08...0,12
Lehm (lut)
7. 1,10 0,60 0.50 0.35
nisipos
8. Nisip argilos 0.10 0.60 0.50 0,35
9. Pietriş mărunt 1,25 0.95 0.80 0,53
0.80...
10. Pietriş mijlociu 4.50 0.95..1.20 0,55...0,70
1,00
11. Pietriş mare 4,80 1,60...2.25 1,40...1,90 1.00...1.35
12. Pietriş argilos 1.20...1.50 1,50 1,30 0.90
Pietre late
13. 4,80...5,60 - - -
calcaroase
14. Pietre colţuroase 3.50... 4,50 2.10 1.80 1.25
Pajişte cu iarbă
15. (dacă viitura este 2,00...3,00 - - -
de scurtă durată)
Pajişte (dacă
16. viitura este de 1,50...1.80 2.10 1.80 1.25
scurtă durată)
17. Îmbrăzduire cu
2.50...3.00 - - -
iarbă bine fixată
18. Conglomerate - 2.10 1.80 1.25
19. Roci stratificate - 2.50...2,75 2.00...2,25 1.80....1,40
20. Roci dure - 3,50...4,50 3,00...4.00 2.10..2,80
Siguranţa dezvoltării noului braţ se obţine în cazul în care debitul solid târât, calculat cu elementele
albiei pe traseul BD este mai mare decât debitul solid târât calculat pe traseul BCD.
Lucrările de protecţia malurilor canalului de străpungere, cât şi săparea canalului propriu-zis, se vor
prevedea să se facă la adăpostul unor dopuri de închidere de pământ la racordarea cu traseul iniţial
(vechi) conform fig. 5.18, dopuri ce se vor îndepărta în momentul dirijării apei pe noul traseu.
Pentru a ajuta dezvoltarea albiei pe traseul BD şi împotmolirea albiei pe traseul BCD, se vor prevedea
pe traseul BCD diguri de închidere (traverse) submersibile cu sau fără deschideri deversante.
[top]
CAPITOLUL 6
Determinarea nivelurilor corespunzătoare debitelor maxime ale unui curs de apă este obligatorie
pentru fixarea liniei roşii a unei căi de comunicaţii şi a podurilor ce traversează cursul de apă.
Cunoaşterea vitezelor unui curs de apă în zonele în care sunt necesare lucrări de apărare, serveşte la
determinarea adâncimii de afuiere şi a forţei de antrenare a materialelor ce constituie patul albiei,
precum şi pentru determinarea presiunii hidrostatice şi hidrodinamice la care trebuie să reziste
construcţiile necesare apărărilor de mal.
Calculele hidraulice prezentate sunt minimale, ele putând fi completate cu calcule specifice din
literatură.
în care:
i = panta hidraulica;
- existenţa vegetaţiei;
Pentru albii la care adâncimea medie (h) este mică în raport cu lăţimea albiei (B) ( ), în calcul
se admite: P = B şi R = h. (6.5)
Exponentul y din formula poate lua diverse valori, în funcţie de caracteristicile cursului de
apă.
- După Pavlovski:
(6.6)
Aria secţiunii de curgere într-un profil, se va împărţi prin linii verticale, în arii corespunzătoare albiilor
majoră şi minoră (din partea stângă şi dreaptă a cursului) fig 6.1. Acestea la rândul lor mai pot fi
subîmpărţite în funcţie de coeficientul de rugozitate al perimetrul udat.
Panta hidraulică se determină din profilul longitudinal al nivelurilor maxime ale aceleiaşi viituri (fig.
6.2). Când aceste niveluri n-au putut fi identificate, panta hidraulică va rezulta ca raportul dintre
diferenţa de nivel a suprafeţei apei din două secţiuni stabile, cât mai depărtate şi distanţa dintre
aceste secţiuni, măsurată pe firul general al văii, la aceeaşi dată a citirilor pentru o situaţie oarecare.
(6.8)
în care:
h1= cota nivelului apei în secţiunea amonte a sectorului, faţă de un plan de referinţă;
h2= cota nivelului apei în secţiunea aval a sectorului, faţă de acelaşi plan de referinţă.
În cazul dispunerii de măsurători de debite şi pante ale suprafeţei libere a apei, pentru cel puţin trei
niveluri, valorile coeficientului de rugozitate se vor stabili trasând curba n = f (R).
În lipsa acestor măsurători, coeficienţii de rugozitate se vor lua din tabele 6.1,6.2, 6.3.
Tabelul 6.1
VALOAREA COEFICIENŢILOR „n” ŞI „C” PENTRU CURSURI DE APĂ AVÂND ALBII ALCĂTUITE
DIN MATERIALE GROSIERE (INFORMATIV), DUPĂ MANNING ŞI CHEZY
Tabelul 6.2
Tabelul 6.3
Nr.
Valoare
Caracteristica albiei
n
crt.
0 1 2
Debitul de calcul fiind stabilit, se aleg cel puţin trei secţiuni caracteristice în sectorul pentru care se
face verificarea capacităţii de curgere în regim nemodificat (regim liber), în funcţie de pantele de
scurgere şi de rugozităţile albiei (fig. 6.3).
Efectuarea calculului hidraulic, se face pe fiecare profil, începând din aval către amonte, astfel:
În cazul în care debitul scurs la nivelul respectiv prezintă o abatere faţă de debitul de calcul, se reia
calculul, ridicând sau coborând nivelul, modificând panta hidraulică (i), până când se obţine debitul de
calcul, cu o abatere maximă de + 5 %, - 2 %.
În cazul când profilul longitudinal prezintă pante prea variate de la o secţiune la alta, precum şi zone
de strangulare în alternanţă cu zone de lăţimi mari, se corectează cu formula:
(6.9)
unde:
h,. h:, şi L sunt aceleaşi cu cele din formula 6.8;
Determinarea vitezelor
Pentru viteza la fund (Vf) care variază între 0,5÷0,8 Vm, se ia ca valoare medie 0,7 Vm.
Tabelul 6.4
Nivel De
Vite
Distan De bit
Nr pent Aria ză
Nr. ţa Poziţ ru Perimet Raza Pan Coef. bit tota
. Felul secţiu Coef.vit medi Ob
pro între ia rul udat hidrauli ta (i) rugozit (Q) l
cr albiei nii (A) eză (C) e s.
fil profilu km 2 (P) m că (R) % ate (n) m3/ (Q)
t. Qp% m (vm)
ri (m) s m3/
(m) m/s
s
major X X X X X X X X
ă
stâng X X X X X X X
a
minor
X X X X
ă
major X X X X X X X X
X ă
dreap
ta
major X X X X X X X X
ă
stâng X X X X X X X
a
X X X X minor
ă
X X X X X X X X
major
ă
dreap
ta
major X X X X X X X X
ă
X X X X X X X
stâng
a
minor
X X X X
ă
major X X X X X X X X
ă
dreap
ta
Faţă de nivelurile de curgere a apei, calculate pentru regim natural, se vor face corecţii în funcţie de
modificările aduse albiei (îngustări sau lărgiri).
Calculul aproximativ al supraînălţării de nivel (remu), în cazul îngustării albiei provocate de poduri sau
lucrări de apărare, se face cu relaţia aplicată pentru albia minoră:
(m), (6.13)
Vmp - viteza medie a apei în albia minoră, în secţiunea lucrării (pod, epiu, apărare
de mal etc.) (m/s);
(m), (6.14)
în care:
Δz = supraînălţarea de nivel;
I = panta suprafeţei libere a apei, corespunzătoare debitului pentru care s-a calculat supraînălţarea de
nivel Δz
În funcţie de valoarea supraînălţării Δz , lungimea Lz prezintă importanţă în cazul unor obiective care
nu trebuie să fie inundate sau în cazul râurilor îndiguite, la care digurile trebuie supraînălţate.
Căderea nivelului suprafeţei libere a apei, la îngustarea continuă a secţiunii albiilor naturale sau
canalelor deschise (fig. 6.5),se determină cu relaţia:
, (6.15)
unde:
Creşterea nivelului suprafeţei libere a apei în aval, faţă de nivelul apei din amonte, în cazul lărgirii
continue a secţiunii albiilor naturale sau canalelor deschise (fig. 6.6) se poate stabili cu formula:
(m), (6.16)
în care:
Ψ= coeficient de atenuare, care depinde de forma porţiunii divergente, conform tabelului 6.5.
Tabelul 6.5
Acţiunea valurilor generate de vânt este importantă mai ales pe marile lacuri de acumulare, pe
aliniamentele lungi şi în general pe orice suprafaţă mare de apă expusă vânturilor puternice pe
lungimi mai mari de 2...3 km.
Acţiunea valurilor asupra malurilor şi taluzurilor se exercită prin presiunile şi vitezele dezvoltate pe
suprafaţa respectivă la deferlarea, ridicarea şi coborârea lor de pe acestea.
Factorii determinanţi în procesul de formare a valurilor sunt: viteza vântului, durata de acţiune a
vântului şi întinderea suprafeţei de apă (fetch-ul). La propagarea valurilor, o influenţă deosebită au
relieful subacvatic, adâncimea şi rugozitatea fundului.
o lungimea valului = L, distanţa dintre două creste sau tălpi succesive (m);
o înălţimea valului = h, distanţa dintre creastă şi talpă (m);
o perioada = T, timpul dintre momentele trecerii printr-un punct fix a două creste sau a
două tălpi de val succesive (s);
o celeritatea = C, viteza de propagare a crestei valului (m/s).
Pentru apele interioare, elementele valurilor (lungimea şi înălţimea) se pot calcula cu relaţiile:
(6.17)
(6.18)
în care:
o adâncimi mici;
o funduri orizontale;
o lăţimi mici, 3< D < 30 km;
o viteza vântului w = 5... 15 m/s.
Pentru apărările de maluri şi la digurile de pe râurile interioare, la care lungimea totală a luciului de
apă este mai mică de 1 km, se poate admite h val = =0,50 m, fără a se efectua calcule.
VALORILE ÎNĂLŢIMII VALULUI "h" (m) (din Manualul inginerului hidrotehnician – vol.2, pag.510)
Tabelul 6.6
D = 1 km D = 5 km D = 20 km
1 2 3 1 2 3 1 2 3
10 0,20 0,40 0,55 0,23 0,40 0,60 0,23 0,40 0,63 *)
20 0,40 0,50 0,78 0,40 0,65 0,90 0,40 0,65 0,90 **)
30 0,65 1,00 1,15 0,78 1,18 1,45 1,18 1,18 1,45
**) W 10 este viteza vântului considerată la înălţimea de 10 m peste suprafaţa apei, pe direcţia fetch-
ului.
(m) (6.20)
unde:
h0 = diferenţa de nivel mediu al câmpului de valuri de retenţie şi nivelul liniştit de repaus (m).
Acţiunea hidrodinamică
Prin acţiunea de izbire pe taluz, valul deferlat exercită presiuni dinamice asupra acestuia. Valoarea
presiunii dinamice maxime (p), în punctul de izbire este:
unde:
(6.22)
(m) (6.23)
în care:
e0= distanţa (adâncimea) dintre nivelul liniştit şi punctul de izbire şi de maximă presiune a valului pe
taluz (m).
(m) (6.24)
Înălţimea până la care trebuie protejat malul este în funcţie de cota la care se va ridica valul.
După izbire, are loc ridicarea până la înălţimea "hr" a valului pe taluz, faţă de nivelul iniţial, liniştit al
apei şi apoi retragerea acestuia. Înălţimea maximă de ridicare "hr" se poate determina cu formulele:
(m) (6.25)
în care:
= 1÷1,25, pentru suprafeţe netede (pereu din beton turnat pe loc sau dale);
= 0,77, pentru suprafeţe rugoase (anrocamente din blocuri de piatră sau prisme din piatră brută).
în care:
o pentru construcţii cu parament abrupt 45 < < 90°, înălţimea "hr" de ridicare
maximă pe taluz a valului, faţă de nivelul liniştit, se determină cu formula:
(m) (6.27)
o pentru construcţii cu pereţi verticali, calculul acţiunii valurilor care se sparg şi care
provoacă apariţia unor suprapresiuni mari asupra construcţiei, se efectuează când
adâncimea apei din faţa construcţiei Ha>Hcr, însă imediat lângă construcţie există o
platformă orizontală sau bermă situată la adâncimea HI<Hcr(fig.6.8 b.). Ridicarea
crestei valului peste nivelul static al apei, în momentul lovirii de perete este:
(m) (6.28)
Efectul de emersiune
Prin retragerea valului, se produce emersiunea (ieşirea) rapidă din apă a unei părţi din îmbrăcăminte.
În timp ce presiunea apei încetează pe faţa exterioară a îmbrăcămintei, pe faţa interioară dă naştere
la o subpresiune, ce acţionează de jos în sus cu tendinţa de extracţie a particulelor mărunte. Efectul
poate fi anulat prin prevederea unui filtru de protecţie şi încărcarea taluzului cu o suprasarcină,
respectiv cu greutatea stratului superior al îmbrăcămintei.
(6.29)
(6.30)
Gheaţa solicită malurile, taluzurile şi îmbrăcăminţile acestora, exercitând asupra lor atât presiuni
statice şi dinamice, cât şi un efect de smulgere.
Presiunea statică a gheţii ( ) se produce atunci când datorită ridicării rapide a temperaturii aerului,
stratul de gheaţă începe să se dilate. Pentru o lungime a câmpului de gheaţă L < 50 m, presiunea
statică a gheţii se determină cu formula:
(6.31)
în care:
Presiunea dinamică (pg.d) ia naştere datorită mişcării sloiurilor şi izbirii lor de mal sau de construcţie.
(6.32)
în care:
a = suprafaţa sloiului (m 2) luată pe baza observaţiilor de pe teren sau prin analogie cu alte planuri din
alte zone;
Rs= rezistenţa la spargere (cu luarea în considerare a strivirii locale a gheţii) (kN/m2).
Gheaţa care se formează în spatele apărărilor de maluri este cauza unor degradări însemnate, mai
ales la apărările din beton turnat pe loc, sub care nu s-a aşezat un strat drenant sau un filtru invers de
protecţie corespunzător.
În aceste cazuri, apa nu se poate scurge din spatele apărării şi prin îngheţare exercită o presiune
asupra plăcilor, fisurându-le.
Pentru o proiectare corectă a lucrărilor de apărare, este necesar să se ţină seama de afuierile ce se
produc în sectorul respectiv al râului.
Astfel, un curs de apă are în timp o evoluţie atât în secţiune transversală, cât şi în lung şi în plan,
determinată de vârsta acestuia, de natura terenului pe care îI străbate, de condiţiile
hidrometeorologice etc.
Profilul longitudinal pune în evidenţă prin variaţia pantelor de-a lungul cursului, rezistenţele
întâmpinate de curgere. Ca alură generală, pantele sunt mai mari spre izvor şi se micşorează treptat
spre vărsare. Din cauza pantelor mari, în sectorul superior râul exercită o acţiune puternică şi
continuă de eroziune a albiei. în sectorul inferior, datorită pantei şi respectiv vitezelor mai mici, se
produc depuneri cu înălţarea fundului. În sectorul mijlociu, profilul pe ansamblul cursului se află în
echilibru.
Când este cazul, eroziunile de evoluţie ale râului, pot fi determinate, pe baza unor măsurători
corespunzătoare privind granulometria materialului din albie şi hidrologia râului.
Determinările afuierilor se bazează pe analiza variaţiei vitezelor cursului la diferite debite, raportate la
viteza de neafuiere a particulelor componente ale albiei.
În albiile cursurilor de apă, în care prezenţa sau prevederea unor lucrări de apărare reduc secţiunea
de curgere, schimbă morfologic patul albiei şi modifică nivelul debitului de calcul, sunt necesare
calcule hidraulice referitoare la afuieri şi supraînălţări de nivel.
Afuierile se calculează la cursurile de apă cu pat sau maluri erodabile, în zonele unde se prevăd
lucrări de apărare, consolidare sau dirijare.
Afuierile se produc în cazul în care viteza din secţiunea strangulată de lucrarea hidrotehnică, este mai
mare decât viteza critică dată în tabelul 6.7. Ele se produc la următoarele tipuri de lucrări:
o afuierea generală;
o afuierea locală.
Afuierea generală
La albiile afuiabile şi instabile, la care nu se iau măsuri speciale pentru protecţia împotriva afuierii sau
de stabilitate a malurilor, se produc în timp modificări ale poziţiei albiei minore, astfel încât afuierea
generală ar putea atinge valoarea maximă determinată ca pentru albia minoră.
(m) (6.33)
unde:
h = adâncimea medie a apei într-un punct oarecare al secţiunii de scurgere, înainte de producerea
afuierii;
Vmp= viteza medie a apei în albia minoră în secţiunea podului, sau a lucrărilor de apărare înainte de
producerea afuierii;
Cu această relaţie se poate calcula linia afuierii albiei şi afuierea generală maximă.
(m) (6.34)
unde:
În cazul albiilor la care creşterea adâncimii apei în albia minoră, prin producerea afuieriior generale
este mică (0,5÷0,8) m, se poate depăşi valoarea de mai sus.
Tabelul 6.7
NOTĂ: d50= diametrul sitei care lasă să treacă materialul respectiv în proporţie de 50%
Calculul afuieriior locale la pilele si culeile podurilor se va face conform prevederilor din "Normativul
departamental privind proiectarea hidraulică a podurilor şi podeţelor"- PD 95-77.
(6.35)
sau
(6.36)
unde:
haf= adâncimea maximă a apei în regim natural, în secţiunea amonte după afuiere (m);
(m) (6.37)
unde:
în care:
Q= debitul total.
Pentru albii al căror pat este alcătuit din material nisipos şi îngustarea (câmpul de epiuri) pe o singură
VALORILE COEFICIENŢILOR
(din Dan E. - pag.173, Manualul inginerului hidrotehnician vol.2- pag.118)
Tabelul 6.8
Unghiul de Cotangenta
înclinare a unghiului
Nr. Gradul de
crt. strangulare
pintenului taluzului
(epiului) epiului
1. 30° 1,18 0,00 1,00 0,10 2,00
2. 60° 0,50 0,50 0,91 0,20 2,63
3. 90° 1,00 1,00 0,85 0,30 3,22
4. 120° 1,50 1,50 0,83 0,40 3,45
5. 150° 2,00 2,00 0,61 0,50 3,67
Lăţimea saltelei în faţa prismului din piatră brută, trebuie să fie suficientă pentru a realiza, după
afuiere, o pantă până la maxim 1:3.
(m) (6.38)
(m) (6.39)
Calculul adâncimii maxime probabile după afuiere se face cu una din formulele:
(6.40
sau:
(6.41
în care:
B1= lăţimea albiei la oglinda apei corespunzătoare debitului de calcul în secţiunea amonte (m);
B2= lăţimea albiei la oglinda apei corespunzătoare debitului de calcul în secţiunea îngustată (m);
Grosimea saltelei de fascine se alege în funcţie de adâncimea şi viteza apei la debitul de calcul,
conform tabelului 6.9.
Tabelul 6.9
În exploatare, protecţia cu saltele a fundului albiei suferă o serie de deformări care se cuantifică cu
parametrul Shields, dimensiunile pietrei şi/sau saltelei fiind dependente de viteza critică. Pentru
dimensionare se vor utiliza graficele de mai jos (fig. 6.9).
Acţiunea valurilor asupra protecţiei malurilor impune adoptarea unor dimensiuni limită pentru.piatră şi
gabioane, evidenţiate în tabelul următor.
Tabelul 6.10
= înălţimea critică a valului (începerea deformatiei sau deplasări mai mari de 0,05 m)
Urmare testelor efectuate, s-au stabilit corelaţii între tipul de protecţie şi viteza critică de antrenare a
pietrei, precum şi posibilitatea de cedare în cazul eroziunii la piciorul aval, evidenţiate în graficele de
mai jos (fig 6.10)..
Urmare testelor efectuate s-a putut stabili o corelare între înălţimea valurilor şi grosimea saltelei,
respectiv a protecţiei din anrocamente, reprezentată în graficul următor (fig 6.11).
Stabilitatea apărării de mal poate fi compromisă prin afuierea bazei sau prin spălarea apărării de către
curenţi şi valuri.
Verificarea stabilităţii se poate face ţinând seama de valorile maxime admisibile ale forţei de
antrenare, pentru diferitele elemente întrebuinţate ce alcătuiesc apărarea.
Forţa unitară de antrenare a curentului (fa), exercitată asupra perimetrului udat al secţiunii
transversale a albiei, se calculează cu relaţia:
(6.42)
în care:
VALORI MAXIME ADMISIBILE ALE FORŢEI UNITARE DE ANTRENARE "f a" PENTRU DIFERITE
TERENURI Şl ÎMBRĂCĂMINŢI ALE MALULUI Şl TALUZULUI
Nr.
Natura terenului sau a îmbrăcămintei
crt.
0 1 2
Depăşirea vitezelor admisibile conduce la distrugerea îmbrăcăminţilor, mai ales la protecţiile din
anrocamente şi pereu rugoase.
La dimensionarea protecţiilor, se va ţine seama de viteze medii admisibile din tabelul 6.12.
Tabelul 6.12
bolovăniş:
- bolovani mici de
3. 2,0…2,45 2,4…2,8 2,75…3,2 3,3…3,8
0,075…0,10 m
- bolovanii mijlocii
2,45…3,0 2,8…3,35 3,2…3,75 3,5…4,1
de 0,10…0,15 m
- bolovani mari de
3,0…3,5 3,35…3,8 3,75…4,3 4,1…4,65
0,15…0,20 m
- bolovăniş mic de
3,5…3,85 3,8…4,35 4,3…4,7 4,65…4,9
0,20…0,30 m
- bolovăniş
mijlociu de - 4,35…4,75 4,7…4,95 4,9…5,3
0,30…0,40 m
- bolovăniş foarte
- - 4,95…5,35 5,3…5,5
mare ≥ 0,50 m
Anrocamente în
4. funcţie de la poziţia 3 se aplică coeficientul 0,9
mărimea pietrei
Anrocamente din
două straturi în
5. garduri de nuiele la poziţia 3 se aplică coeficientul 1,1
în funcţie de
mărimea pietrei
Pereu simplu din
bolovani pe strat
6
de piatră spart
de 5 cm, de:
1 2 3 4 5
- 0,15 m 2,0 2,5 3,0 3,5
- 0,20 m 2,5 3,0 3,5 4,0
- 0,25 m 3,0 3,5 4,0 4,5
Pereu simplu din
piatră brută pe
7 strat de piatră
spartă de 10 cm,
de:
- 0,15 m 2,5 3,0 3,5 3,8
- 0,20 m 2,9 3,5 4,0 4,3
- 0,25 m 3,5 4,0 4,5 5,0
Pereu simplu din
piatră cioplită, pe
88
strat de piatră
spartă, de:
- 0,15 m 3,1 3,7 4,3 4,6
- 0,20 m 3,6 4,3 5,0 5,4
- 0,25 m 4,0 4,5 5,5 5,5
- 0,30 m 4,0 5,0 6,0 6,0
Pereu dublu din
piatră, pe strat de
15 cm şi strat
superior de 20 cm
10 Gabioane 4,2 5,0 5,7 6,2
Saltele din fascine
100kg/cm3)
Zidărie din roci
3000 kg/cm3
Beton şi beton
17.
armat marca
- 100 4,5 5,5 6,3 6,8
- 150 6,1 7,3 8,4 9,1
- 200 7,3 8,8 9,8 10,8
18. Lemn 25,0 25,0 25,0 25,0
La apărările de mal alcătuite din piatră, dimensiunea elementelor apărării din anrocamente nearanjate
sau din prismul de la piciorul apărării, acţionate de un curent paralel cu malul, se poate determina cu
relaţia:
(m) (6.43)
în care:
= 0,7÷1,4
= coeficient care depinde de rugozitatea apărării şi de turbulenţa mişcării;
Se pot face verificări şi cu alte formule, care exprimă efortul critic de antrenare. Acestea însă exprimă
fenomenul de târâre a aluviunilor şi sunt în general valabile pentru fracţiunile mici ale acestora.
Extinderea lor pentru anrocamente din protecţii, trebuie făcută cu prudenţă, luându-se măsurile
necesare. În acest sens, se remarcă faptul că pentru antrenarea în masă, vitezele curentului trebuie
să fie cu circa 40 % mai mari ca pentru antrenarea elementelor izolate. De asemenea, la antrenarea
pietrelor în dublu strat, vitezele trebuie să fie cu circa 10 % mai mari decât pentru un simplu strat. Din
aceste considerente, rezultă necesitatea realizării protecţiilor în dublu strat şi întărirea lucrărilor pe
conturul lor, unde pietrele ar putea fi antrenate ca elemente izolate cu blocuri de dimensiuni mai mari.
Dimensionarea pietrei la acţiunea valurilor
Diametrul minim al pietrei utilizate pentru protecţia taluzurilor atacate de valuri, poate fi stabilit cu
numeroase relaţii semiempirice:
(m) (6.44)
(m) (6.45)
unde:
(m) (6.46)
(m) (6.47)
(m) (6.48)
în care:
o o relaţie, care ţine seama de greutatea pietrei la protecţiile din anrocamente aruncate,
este:
(kN/buc) (6,49)
(m) (6.50
în care:
(m) (6.51)
în care:
(6.52)
unde:
în care:
(m) (6.54)
unde:
(m) (6 55)
în care:
c = coeficient de formă;
m = 2÷5 şi (6.56)
în care:
= grosimea minimă a plăcii de beton (m) pentru a se asigura stabilitatea din efectul de emersiune
(la subpresiune);
Calculul hidraulic al pragurilor de fund se efectuează după principiile de calcul ale barajelor
deversoare.
Problemele hidraulice care se pun în cazul pragurilor de fund sunt legate de disiparea energiei la
racordarea cu bieful aval. Fiind vorba de trecerea de la un regim de curgere rapid la unul lent, soluţia
economică pentru pragul de fund este aceea de a se favoriza prin alcătuirea acestuia, formarea
saltului hidraulic înecat.
Din punct de vedere al cotei pragurilor faţă de nivelul apei din aval, acestea pot fi:
- înecate (când nivelul apei în aval este situat deasupra cotei pragului şi influenţează
mărimea debitului deversat).
- calcule de afuiere;
- verificarea la infiltraţii.
Calculele hidraulice trebuie efectuate atât pentru debitele de calcul ( ) cât şi pentru etapele de
execuţie, cu lăţimea pragului limitată prin devierea apelor cu debitul de 80 %.
şi (6.57)
( pentru albii
dreptunghiulare, )
Formula de bază pentru calculul deversoarelor neînecate (z > H) de toate tipurile are următoarea
expresie:
(mc/s) (6.59)
în care:
Q = debitul deversat;
= ;
(6.62)
unde:
q = debit specific.
În cazul pragurilor de fund, lăţimea pragului este practic egală cu lăţimea albiei din amonte.
În condiţii normale (fără înecare, fără contracţie laterală perpendicular pe albie, cu secţiune
dreptunghiulară) m = m 0.
(6.63)
în care:
= coeficient de viteză.
Se începe calculul neglijând sub radical pe hc, apoi se reface calculul introducând valoarea de la
prima încercare. Se repetă calculul până când diferenţa faţă de încercarea precedentă nu depăşeşte
5 %.
(6.64)
o Dacă racordarea se face fără salt hidraulic, nu este necesar bazin disipator, ci numai
o rizbermă, care să preia efectele vitezelor sporite în aval de prag.
o In cazul racordării cu salt hidraulic, este necesară prevederea unui bazin disipator şi
experienţa a arătat că, dintre formele de racordare cu bieful aval, cea cu salt hidraulic
apropiat, cu un grad de înecare de 1,05 sau puţin mai mare, este cea care realizează
un control eficient al poziţiei saltului şi cea mai intensă disipare a energiei.
Pentru realizarea racordării cu salt apropiat, este nevoie să se construiască un bazin, cu o saltea de
o prin adâncire;
o prin prag disipator;
o mixt, prin combinarea formelor anterioare.
Pentru aprecierea oportunităţii soluţiei cu bazin disipator simplu (fără alte dispozitive de disipare a
energiei), se analizează valoarea numărului Froude:
(6.65)
Din punct de vedere al disipării energiei, bazinul simplu se comportă bine dacă:
Calculul bazinului, în sensul controlului saltului, se poate face prin metoda debitului fictiv, formulată
pentru bazinul mixt, aplicabilă la limită şi celorlalte două scheme.
(6.66)
Într-o primă aproximaţie se neglijează hc de sub radical, apoi se introduce valoarea obţinută şi se
recalculează până când diferenţa între două valori consecutive nu depăşeşte 5 %.
- Se calculează:
(6.68)
în care:
= 1,05÷1.1.
în care:
(6.69)
În ipoteza racordării biefurilor cu salt înecat şi al unui bazin disipator fără elemente suplimentare de
disipare (dinţi, şicane etc.) şi a unei albii constituită dintr-un material afuiabil, determinarea afuierilor
va avea la bază relaţiile:
(6.70)
(6.71)
unde:
Kx= coeficientul capacităţii de erodare a curentului;
Vx, tx= viteza, respectiv adâncimea afuiată, într-o secţiune oarecare din zona de transfer;
În zona de tranziţie are loc uniformizarea distribuţiei vitezelor medii şi stingerea macropulsaţiilor de
viteză, care apar în zona saltului hidraulic.
Mărimea coeficientului Kx depinde de mai mulţi factori şi poate fi stabilită numai pe cale
experimentală.
(6.72)
unde: şi (6.73)
în care:
α =1.0;
În mod practic, din considerente economice, protejarea albiei în aval de prag nu se realizează pe
toată lungimea zonei de tranziţie, pentru a împiedica total afuierile locale, ci se admite apariţia lor pe o
anumită adâncime.
(6.74)
unde:
hav= adâncimea apei în aval;
(6.75)
Această lungime mai poate fi determinată şi cu ajutorul graficului din fig. 6.13.
Ca verificare, consolidarea după bazinul disipator trebuie să se facă pe cel puţin 3h av.
Cu aceste elemente putem calcula afuierile care s-ar produce în cazul neprotejării albiei.
Admiţând o anumită mărime a afuierii, se poate determina distanţa faţă de secţiunea contractată a
apei la care ea se produce şi deci se poate stabili lungimea necesară a rizbermei.
Pentru calculul vitezelor pe zona rizbermei unde afuierile nu vor mai avea loc, s-a introdus noţiunea
coeficientului capacităţii de erodare a curentului K, similar lui K x:
(6.76)
unde:
= viteza medie a unui curent (fără să producă antrenare), având o capacitate de antrenare
echivalentă cu a curentului dat în secţiunea respectivă.
În fig. 6.14 se prezintă grafic curbele de variaţie ale mărimii K în funcţie de raportul pentru
diferite valori ale raportului , unde x este distanţa măsurată faţă de începutul saltului şi hav,
adâncimea curentului.
(m) (6.77)
Prin realizarea unui prag de fund se creează o sarcină hidraulică între bieful amonte şi bieful aval (
În literatura de specialitate sunt date metode de rezolvare a problemei infiltraţiei plane sub presiune,
dintre care unele sunt metode exacte:
Metoda aproximativă:
o metoda fragmentelor.
Pentru siguranţa construcţiei, sub aspectul evitării pericolului de antrenare a materialului de sub
construcţie, din experienţă s-a stabilit că lungimea conturului subteran al acesteia va trebui să aibă o
mărime ce poate fi stabilită, în funcţie de caracteristicile pământului, astfel încât acesta să reziste la
antrenare şi afuiere.
Pentru calculele preliminare sau pentru condiţii în care sarcina hidraulică este redusă şi nu sunt
prevăzute ecrane de palplanşe, datorită simplităţii, s-a impus metoda conturului subteran de calcul al
infiltraţiei acceptabile, care va trebui utilizată atunci când nu sunt folosite metode mai exacte de
calcul.
Lungimea redusă minimă necesară a conturului subteran al instrucţiei, va fi conform acestei metode:
(m), (6.78)
unde:
Căile de infiltraţie înclinate faţă de orizontală, cu panta mai mare de 45° se consideră verticale, iar la
o înclinare sub 45°, orizontale.
Această verificare este obligatorie pentru toate cazurile. În cazuri speciale, când lungimea conturului
rezultă foarte mare din cauza unei sarcini hidraulice mari şi a unui teren fin de fundaţie, se vor face
calcule cu metode mai exacte şi se vor lua măsurile necesare de diminuare a infiltraţiilor.
(6.79)
(6.80)
unde:
Cocolire. = (0,67...0,75)C;
Tabelul 6.14
Anexa
COEFICIENTUL DE DEBIT PENTRU CALCULUL PRAGURILOR DE FUND
Coeficientul de debit depinde substanţial de forma profilului pragului deversor (m = 0.30 0,50). după
cum urmează:
La acest tip de deversor, la contactul dintre lama deversantă şi parament nu apare vacuum (profil tip
Creager - Ofiţerov) fig.6.15.
Coeficientul de debit pentru sarcina hidraulică proiectată Hpr (de calcul) este:
Aceste tipuri de deversare nu sunt recomandate practic pentru înălţimile mici ale pragurilor.
Acest tip combină un profil curbiliniu al coronamentului (de tip circular sau eliptic) (fig. 6.16. a, b) cu
unul liniar al paramentului şi o racordare circulară cu bazinul.
Tabelul 6.15
b/a = 1
Coeficientul de debit are valori de până la 0,55 0,57, care sunt date în tabelul 6.16.
Tabelul 6.16
m M
Ho/rf b/a = 1 b/a = 2 b/a = 3 Ho/rf b/a = 1 b/a = 2 B/a = 3
0,486 0,487 0,495 0,533 0,548 0,551
1,2 0,497 0,509 0,509 2,4 0,538 0,554 0,557
1,4 0,506 0,512 0,520 2,6 0,543 0,560 0,562
1,6 0,513 0,521 0,530 2,8 0,549 0,565 0,566
1,8 0,521 0,531 0,537 3,0 0,553 0,569 0,570
2,0 0,526 0,540 0,544 3,2 0,557 0,573 0,575
- - 3,4 0,560 0,577 0,577
Valoarea coeficientului de înecare σ este dată în tabelul 6.17, debitul calculându-se tot cu formula:
Q = mσb (6.83)
Tabelul 6.17
În această categorie se înscriu pragurile la care c < 2H şi sunt în general, de două tipuri:
o cu profil dreptunghiular;
o cu profil trapezoidal.
în care:
H0 = H + ; iar m = moσ K ,
Kv = 1 + 0,13 H/P1
unde:
H = sarcina deversorului;
Coeficientul de debit depinde în acest caz de raportul dintre sarcina hidraulică H şi lăţimea acesteia şi
de înclinarea paramenţilor, valorile fiind date în tabelul 6.18.
hn = H-z
Tabelul 6.18
2H<c<(10-15)H
(6.85)
z"=
o adâncimea la prag se ia h = hn;
o debitul se determină cu formula:
6.3.1. Acţiunile
Principalele acţiuni ce trebuie luate în considerare la verificarea stabilităţii lucrărilor de apărare, sunt
următoarele:
- greutatea proprie;
o greutatea proprie;
o împingerea umpluturii din amonte;
o rezistenţa pasivă a terenului;
o presiunea hidrostatică a apei pe feţele pragului;
o subpresiunea apei pe talpa de fundaţie;
o acţiunea seismică.
Evaluarea acţiunilor se va face conform normativelor şi standardelor în vigoare sau în lipsa acestora a
literaturii de specialitate, astfel:
- împingerea pământului sau umpluturii, precum şi rezistenţa pasivă a acestuia, se va calcula prin
metodele din geotehnică,având ca elemente de bază studiul geotehnic pentru amplasamentul
respectiv;
- subpresiunea apei va fi calculată corespunzător diferenţei de nivel a apei din faţa şi din spatele
construcţiei, putând fi luată acoperitor cu o variaţie liniară între aceste puncte, sau va fi determinată
pe baza calculelor de infiltraţie prin metode din literatură;
- suprasarcina pe căile auto sau căile ferate aferente, se va lua corespunzător solicitărilor transmise
de acestea, sau în lipsa unor precizări se va lua de 20 kPa;
* se vor calcula:
o grupări fundamentale;
o
o grupări speciale.
o
Grupările fundamentale vor cuprinde acţiunile permanente şi pe cele variabile în timp, dar cu o
frecvenţă mare.
Grupările speciale vor cuprinde în afara acţiunilor din grupările fundamentale, pe cele excepţionale,
cu o frecvenţă unică, cum ar fi: seismul, solicitările din perioada de execuţie, sau datorate degradării
unor părţi ale construcţiei (afuierea patului, dislocări datorate curenţilor, etc.)
În grupările speciale ce cuprind acţiunea seismului nu se va lua în calcul suprasarcina pe căile auto
sau căile ferate, sau în cazul unei frecvenţe mari de circulaţie se va lua un procent de 30% din
aceasta.
La evaluarea acţiunilor pentru diversele grupări, se va ţine seama de nivelurile posibile ale apei, care
să conducă la situaţiile cele mai deformabile de încărcare.
6.3.3. Verificări
- verificarea la răsturnare;
Datorită specificităţii lucrărilor de apărare de maluri şi de protecţie a albiilor râurilor (variaţia condiţiilor
geotehnice, a materialelor de construcţie locale, variaţia condiţiilor hidrologice în concordanţă cu cele
meteorologice şi ai situaţiei vegetaţiei bazinelor hidrologice, varietatea soluţiilor constructive etc)
siguranţa lor evaluată prin verificările la stabilitate se va putea calcula şi asigura printr-un coeficient de
siguranţă unic, de nedepăşire a limitelor de stabilitate sau a rezistenţelor la rupere.
Coeficienţii de siguranţă vor trebui să aibă cel puţin valorile minime date în tabelul 6.19 diferenţiat în
funcţie de tipul verificării, gruparea acţiunilor şi de clasa construcţiei.
Coeficienţi de siguranţă
Tabelul 6.19
[top]
CAPITOLUL 7
Dimensiunile şi calităţile pietrei sunt funcţie de destinaţia ei, de situarea faţă de nivelul apei, de
condiţiile climatice şi de utilajul disponibil de punere în operă.
- să fie dură;
- să fie compactă;
- negelivă;
- să nu se dizolve;
- forma poliedrică.
7.1.2. Fascine
Fascinele sunt mănunchiuri (snopi) de nuiele legate cu sârmă neagră. Snopii au diametru cuprins
între 0,15 0,30 m şi lungimi de 3 4 m, legaţi cu sârmă neagră în două sau trei puncte. Lungimea
fascinelor variază între 4 12 m.
Saltelele de fascine sunt alcătuite din mai multe suluri funcţie de grosimea saltelei, care se execută cu
următoarele grosimi: 0,45 m; 0,60 m; 0,75 m şi 1,00 m, lestarea lor făcându-se cu piatră brută de
10 50 kg/buc, cca.250 kg/m 2. Sulurile sunt aşezate joantiv, pe direcţie perpendiculară, la faţa
superioară şi inferioară realizându-se câte un grătar.
Nuielele din care se confecţionează saltelele trebuie să fie din salcie, plop sau anin tăiat proaspăt,
astfel ca să se poată realiza saltele elastice şi eventual să poată vegeta.În acest sens, se recomandă
să se recolteze numai în perioada 1 octombrie 1 mai, atunci când seva nu circulă în nuiele. Această
perioadă coincide cu perioada când nivelurile pe râuri sunt scăzute. În cazul când nuielele nu se pun
imediat în operă după recoltare, trebuie păstrate în grămezi acoperite, ca să nu se usuce.
Pentru a nu putrezi, saltelele trebuie să stea permanent sub nivelul apei cel mai scăzut (etiaj).
7.1.3. Geosintetice
- de drenaj, realizând o capacitate mai mare de transport a apei, decât terenul înconjurător;
Geosinteticele sunt de tip ţesut şi neţesut. Cele ţesute au o structură alcătuită din cel puţin două seturi
de fire întreţesute pe direcţie perpendiculară. Geosinteticele neţesute sunt realizate prin unirea firelor
sau filamentelor aşezate dezordonat prin metode mecanice, chimice, termice sau de dizolvare.
Lăţimea standard a geosinteticelor este de 5,0 5,5 m, iar lungimea de 50 200 m, în funcţie de
greutatea unitară. Grosimea în stare neîncărcată variază între 0,2 mm şi 10 mm, care uneori se
reduce sub presiune. Continuitatea la rosturi se realizează prin suprapunere sau dacă este necesară,
prin sudură (la unele din cele neţesute). Masa geosinteticelor neţesute variază între 100 şi 1000g/m2,
iar a celor ţesute, între 100 şi 2000 g/m 2. În general, tipurile mai uşoare se utilizează pentru separare,
iar cele grele pentru ranforsare sau realizarea de saltele.
Proprietăţile mecanice variază destul de mult ca rezistenţă cât şi ca rigiditate. Rezistenţa la rupere
prin tracţiune variază între 10 şi 250 kN/m 2. Geosinteticele neţesute şi cele ţesute din polipropilenă,
trebuie aplicate cu prudenţă în situaţiile în care solicitările mari sunt combinate cu deformaţii mici,
datorită elasticităţii mari a acestor geosintetice.
Alte teste utilizate pentru exprimarea proprietăţilor mecanice sunt cele de crăpare, sfâşiere, de
rezistenţă la şoc prin căderea conului, încercarea cu poansonul CBR etc.
Dimensiunile porilor şi numărul acestora pe unitatea de suprafaţă, sunt factorii principali care
determină permeabilitatea. Terenul, suprasarcina şi comprimarea geosinteticului, determină mărimea
debitului apei. Sarcina hidraulică poate fi unidirecţională sau oscilatorie.
Blocajul este un proces în care particulele de teren pătrund parţial în pori. Acest fenomen apare în
cazul curentului unidirecţional.
Colmatarea este un proces în care particulele fine se aşază sau pătrund, pe/în geosintetic, la interfaţa
dintre geosintetic şi teren.
Curentul de apă prin geosintetic este în mod normal laminar, când acesta este fixat în teren, dar
devine turbulent, dacă este supus acţiunii valurilor, ca de exemplu sub pereul din anrocamente al unui
taluz. Permeabilitatea este măsurată uzual în laborator, utilizând valori mici ale gradientului hidraulic
pentru realizarea unei scurgeri laminare. Ecuaţia circulaţiei apei prin geosintetic devine:
în care:
Ks = permeabilitatea (m/s);
Etanşeitatea pentru un geosintetic, pentru un tip particular de sol, poate fi determinată prin
reconstituirea compoziţiei în laborator şi efectuarea de măsurători, având în vedere condiţiile
hidraulice de pe contur. Etanşeitatea poate fi caracterizată prin raportul O/D (ex. O9o/D5o), în care
"O" reprezintă diametrul golurilor din geosintetic şi "D" diametrul particulelor.
De asemenea, durata de viaţă a geosinteticelor poate fi afectată de unele tipuri de poluanţi din apă,
aer sau sol şi prin expunere la razele ultraviolete (solare).
- geocompozitele, combinaţii de materiale din cele trei grupe menţionate mai sus.
7.1.4. Betoane
Recomandările privind clasele minime de betoane pentru infrastructuri sunt redate în STAS 10111/1-
77, iar pentru suprastructuri în STAS 10111/2-87.
Se vor respecta prevederile cuprinse în "Codul de practică pentru executarea lucrărilor din beton,
beton armat şi beton precomprimat" Indicativ NE 012/99, la a cărei elaborare, au fost luate în
considerare reglementări tehnice româneşti şi recomandările EUROCODE 2 - Calculul şi alcătuirea
structurilor din beton.
Caracteristicile betonului întărit sunt reglementate prin STAS 1275/88; STAS 3622-86.
În cazul când apar condiţii nefavorabile, cum ar fi, scăderea temperaturii aerului sub +5°C, ploaie
intensă, creşterea temperaturii aerului peste 30°C, umiditatea aerului peste 40%, se vor lua măsuri de
oprire a turnării betonului, respectiv de protejare a suprafeţelor de beton.
Compactarea betonului se va face mecanic prin vibrare. Se admite compactarea manuală numai în
cazuri accidentale, cum ar fi: întreruperea curentului electric sau defectării utilajelor de betonat şi
vibrat.
La executarea elementelor si construcţiilor din beton, se folosesc agregate provenite din sfărâmarea
naturală şi/sau concasarea rocilor. Agregatele vor satisface cerinţele prevăzute în reglementările
tehnice specifice STAS 1667 - 76.
Elementele prefabricate din fundaţiile şi elevaţiile lucrărilor de apărare vor fi marcate distinct,
indicându-se tipul acestora.
Abaterile limită de la dimensiunile elementelor prefabricate din beton armat se vor încadra în
prevederile STAS 8600-79, STAS 7009-79 şi STAS 6657/1-89.
Tipurile de oţel beton şi caracteristicile lor sunt indicate în STAS 438/1-89, pentru oţeluri cu profil
neted OB 37 şi profilate PC 52 şi PC 60. Se vor respecta prevederile cuprinse în "Codul de practică
pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat Indicativ NE 012/99.
Livrarea oţelului beton se va face în conformitate cu reglementările în vigoare, însoţit de un certificat
de calitate.
Oţelurile pentru armături trebuie să fie depozitate separat pe tipuri şi diametre, în spaţii special
amenajate care să asigure evitarea corodării armăturii, conform STAS 10107/0-90.
o predarea amplasamentului;
- devierea apei pe zona lucrărilor din albie, printr-un dig de protecţie şi dirijare executat cu material
local din albie, iar când este cazul, protejat spre apă.
Atunci când devierea apelor nu este posibilă, se vor defini prin proiect soluţiile tehnice care să permită
execuţia lucrărilor în albie şi în prezenţa apei, utilizând elemente prefabricate, anrocamente etc.
În cazul execuţiei lucrărilor, sub protecţia unui dig provizoriu, se pot realiza operaţiuni de terasamente
sau de betoane turnate monolit.
Execuţia va fi organizată astfel ca durata de realizare a lucrărilor să fie cât mai redusă, pentru a limita
riscul de degradare a lucrărilor începute, de către apele de viitură.
În cazul în care durata execuţiei este mai mare, depăşind intervalul dintre două viituri, se vor adopta
soluţii prin care să se asigure rezistenţa şi stabilitatea lucrărilor provizorii, la efectul acestor viituri.
După executarea tuturor lucrărilor, digul provizoriu de protecţie se va dezafecta, materialul respectiv
împrăştiindu-se uniform în albie, astfel încât sâ nu se creeze obstacole în calea curentului.
Beneficiarul lucrării va urmări comportarea în timp a lucrării şi în mod special după trecerea unei
viituri, pentru a constata dacă s-au produs deplasări sau dislocări ale elementelor constructive, afuieri,
subspălari etc, care pot afecta stabilitatea lucrării respective sau unei părţi componente a acesteia.
Aceste efecte vor fi urmărite din punct de vedere al evoluţiei şi în caz că aceasta nu este stabilizată în
limite admisibile, se va trece imediat la efectuarea remedierilor necesare.
Trebuie avut în vedere faptul că, evoluţia antrenării materialului de către curentul de apă este rapidă
şi se dezvoltă pe zone largi, atunci când sunt dislocate elemente de protecţie.
De aceea, în caz că s-au produs avarii se vor lua măsuri urgente, pentru limitarea zonei avariate,
urmând ca imediat după eveniment să se efectueze lucrările de intervenţie, prin care să fie pusă în
siguranţă lucrarea.
[top]
CAPITOLUL 8
În cadrul proiectelor se vor prezenta capitole speciale, privind protecţia muncii la execuţia lucrărilor,
specifice fiecărui tip prevăzut.
Având în vedere specificul lucrărilor, în proiecte se va atrage atenţia, ca la execuţie intrarea oamenilor
şi utilajelor în albia râului, să fie permanent asigurată de legătura şantierului cu postul hidrometric din
amonte cel mai apropiat, în aşa fel ca în cazul unor viituri, să se poată lua măsuri rapide de
îndepărtarea oamenilor, materialelor şi utilajelor din albie.
La întreruperea activităţii nu se vor lăsa în albie materiale sau utilaje.
8.2. Pentru combaterea incendiilor se vor respecta normele de prevenire şi combatere a incendiilor -
Buletinul Construcţiilor- 7/1999 - Indicativ P 118-99- "Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor";
Buletinul Construcţiilor. 6/1987- Indicativ PD 184-87 - "Normativ departamental pentru proiectarea şi
realizarea construcţiilor şi instalaţiilor din transporturi şi telecomunicaţii pentru asigurarea protecţiei
împotriva incendiilor".
[top]
CAPITOLUL 9
Potenţialul de erodare este dictat de stabilitatea profilului albiei şi de capacitatea erozivă a apei
curgătoare sau valurilor.
Proiectele trebuie să fie conforme cu necesităţile de apărare potrivite potenţialului eroziv al fiecărei
zone aferente cursului de apă.
În perspectiva unei dezvoltări durabile, pentru a rezolva problemele eroziunii, trebuie respectate
cerinţele privind protecţia mediului, atât prin soluţiile constructive cât şi pe durata de execuţie şi de
exploatare, pentru ca impactul negativ să fie cât mai redus la nivele acceptabile şi în acelaşi timp să
se prevadă măsuri compensatorii adecvate.
Analiza impactului asupra mediului trebuie analizată în ceea ce priveşte mediul acvatic, solul, aerul,
flora, fauna şi factorul uman.
Prevederea impactului include analiza cauzelor majore ale modificărilor mediului existent şi
determinarea efectelor probabile. Principalele etape ale prevederii impactului (pozitiv sau negativ),
sunt următoarele:
- identificarea activităţilor ce se desfăşoară în cadrul realizării proiectului şi care pot genera impact;
În general, lucrările de protecţie a malurilor şi fundului albiei nu au un impact negativ şi pot fi încadrate
în peisajul zonei, prin prevederi constructive.
Prin proiect se va urmări menţinerea biotopurilor de pe maluri, care asigură hrana şi reproducerea
peştilor şi păsărilor acvatice şi asigurarea migraţiei peştilor în zona pragurilor (scări de peşti),
drenarea apelor freatice din zonă, limitarea efectelor de eroziune, încadrarea în peisaj a lucrărilor etc.
Efectele negative ce pot apărea pe durata execuţiei, provin din realizarea în apă a umpluturilor de
pământ şi anrocamente, excavaţii şi dragaje, transporturi, organizările de şantier, gropile de împrumut
etc.
În timpul exploatării, impactul negativ poate apărea în lipsa activităţii de întreţinere, care trebuie să
aibă un caracter permanent şi care trebuie să se bazeze pe monitorizarea lucrării (deplasări, tasări,
înfundarea drenurilor, eroziuni, vegetaţie etc), inclusiv a efectelor asupra mediului înconjurător.
În scopul luării deciziilor, este necesar să fie efectuată o Evaluare a Impactului asupra Mediului
(E.I.M.), în cadrul Studiului privind impactul asupra mediului a lucrărilor proiectate. Prin aceasta sunt
identificate, evaluate şi avute în vedere acele efecte produse de proiect, care pot fi semnificative
pentru mediu.
E.I.M. oferă posibilitatea de a lua în considerare aspectele de mediu, înainte de a fi luată o decizie
privind modul de desfăşurare a unei acţiuni sau a unui proiect de dezvoltare. E.I.M. oferă de
asemenea, posibilitatea de a se modifica propunerea iniţială din cauza unui impact potenţial, în
vederea înlăturării sau reducerii acestuia.
În acest mod, se pot pune la dispoziţia autorităţilor şi a publicului, informaţii privind aspectele de
mediu sub o formă clar definită, astfel ca procesul decizional, inclusiv în privinţa soluţiilor de
proiectare, să fie mai bine fundamentat.
La elaborarea Studiului privind Impactul asupra Mediului, vor fi avute în vedere Legea protecţiei
mediului nr. 137/1995, Legea apelor nr.107/1996, Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului nr.125/1996, pentru aplicarea "Procedurii reglementare a activităţilor conomice şi sociale cu
impact asupra mediului", precum şi celelalte acte normative elaborate în aplicarea legilor mai sus
menţionate.
[top]
CAPITOLUL 10
Anexe
10.1. Notaţii şi simboluri
Amp Aria secţiunii de scurgere în albia minoră în secţiunea podului, înainte de producerea afuierilor,
din care nu s-a scăzut suprafaţa ocupată de pile
b Lăţimea la fund
C Coeficientul Chezy
c Coeziunea
cf Cota fundului
d Grosimea pereului
dp Diametrul pietrei
Ea Presiunea activă
Ep Rezistenţa pasivă
e Grosimea saltelei
f Coeficientul de frecare
Ht Înălţimea terasamentelor
h Adâncimea apei într-un punct oarecare al secţiunii de scurgere, înainte de afuiere
i Panta
ks Coeficientul de siguranţă
L Lungimea valului
Mr Momentul de răsturnare
Ms Momentul de stabilitate
Nc Nivelul de calcul
NE Nivelul etiajului
Nl Nivelul de lucru
N R Nivelul de retenţie
Nr Nivelul de regularizare
Nv Nivelul de verificare
n Coeficientul de rugozitate
P Perimetrul udat
p Presiunea
pa Presiunea apei
pp Presiunea pietrei
Qc Debitul de calcul
R Raza hidraulică
v Viteza curentului
vf Viteza la fund
W Vântul
w Viteza vântului
10.2. Lista principalelor standarde, normative şi reglementări tehnice în vigoare, care se aplică
la proiectarea lucrărilor de apărare a drumurilor, căilor ferate şi podurilor rutiere
10.2.1.1. Terminologie
G. 57 STAS 8202-81 Amenajări pentru transporturi pe apă şi alte activităţi nautice. Terminologie.
G.51 STAS R.6823-71 Hidrometrie. Mijloace pentru măsurarea debitelor de apă. Condiţii de folosire.
10.2.1.3. Proiectare
G. 71 STAS 2914-84 Lucrări de drumuri. Terasamente. Condiţii tehnice generale de calitate.
G. 70 STAS 2916-87 Lucrări de drumuri şi căi ferate. Protejarea taluzurilor şi şanţurilor. Prescripţii
generale de proiectare.
G. 21 STAS 3300/2-85 Teren de fundare. Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe.
G. 52 STAS 4068/1-82 Debite şi volume maxime de apă. Determinarea debitelor şi volumelor maxime
ale cursurilor de apă.
G. 52 STAS 4068/2-87 Debite şi volume maxime de apă. Probabilităţile anuale ale debitelor şi
volumelor maxime în condiţii normale şi speciale de exploatare.
G. 20 STAS 6054-77 Teren de fundare. Adâncimi maxime de îngheţ. Zonarea teritoriului R.S.R.
G. 51 STAS 8972/3-81 Hidrometrie. Determinarea debitului de apă prin metoda diluţiei. Procedeul de
injectare cu debit constant.
G. 51 STAS 8972/4-82 Hidrometrie. Determinarea debitului de apă în sistem de curgere cu nivel liber.
Metoda relaţiei nivel - debit (cheia limnimetrică).
10.2.2.1. Legi
*** Procedura reglementară a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului, nr.
125/1996.
10.2.2.2. Norme
*** Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor – Ordinul 775/1998
*** Norme de protecţia muncii specifice activităţii de construcţii – montaj, pentru transporturi feroviare,
rutiere şi navale, elaborate de MTTc, ICPTTc, 1982.
IPTANA Normativ departamental privind proiectarea lucrărilor de apărare a drumurilor, căilor ferate şi
podurilor, Indicativ PD 161-74, Bucureşti, publicat în Buletinul Construcţiilor nr.6/1975.
IPTANA Normativ departamental privind proiectarea lucrărilor hidrotehnice pentru navigaţie fluvială,
Indicativ PD 171-78, Bucureşti, publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 7/1978.
C.S.A. Instrucţiuni tehnice pentru calculul debitelor maxime de apă, Indicativ 1-63, Bucureşti, 1963.
INCERC Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat
NE 012-99, Bucureşti, 2000.
ICPGA Proiecte tip şi module pentru lucrări de gospodărirea apelor, Bucureşti, 1980.
IPTANA Catalog de elemente şi detalii tip pentru apărări de maluri, Bucureşti, 1978.