Capacitatea de retentie a unui baraj

Definirea capacitatii de retentie a unui baraj

Numarul lucrarilor hidrotehnice transversale cu functiune principala de retentie

este determinat pe de o parte de volumul total al aluviunilor care se pot depune in
aterisamente (intr-o perioada de timp data), iar pe de alta parte de volumul de aluviuni
care poate sa fie retinut de fiecare din lucrarile transversale din sistem.
Creandu-se in bieful din amonte, capacitatea de retentie a barajului este sinonima,
in sens geometric vorbind, cu volumul rezultat in spatiu din intersectiile urmatoarelor
suprafete (fig. 1-4):
- suprafata paramentului amonte al barajului pe portiunea corespunzatoare
inaltimii utile (Ym)
- suprafata paramentului amonte al barajului, pe portiunea corespunzatoare
inaltimii “utile”;
- suprafata superioara a aterisamentului: pentru aceasta suprafata se adopta, in
proiectare, o panta probabila de 1%...5%, in functie de granulometria aluviunilor
transportate de torent:
- suprafata superioara a aterisamentului avand o inclinare egala cu panta de
proiectare
- pentru aluviuni fine (argile, luturi, maluri) – 0,5%
- pentru nisipuri mijlocii sau grosiere - 1%
- pentru pietrisuri marunte ( max 1 cm) – 2%
- pentru pietrisuri grosiere + bolovani (1-7 cm) – 3%
- pentru bolovanisuri de 7-20 cm – 4%
Pentru a se stabili cu mai mult discernamant aceasta panta, in afara
granulometriei materiilor transportate la viituri) se mai pot avea in vedere si unele criterii
ajutatoare:
- starea fundului albiei;
- conditiile dezvoltarii vegetatiei pe fundul albiei;
 - viteza curentilor
- suprafata patului (fundului) albiei;
- suprafetele celor doua taluze de mal ale albiei.

Determinarea capacitatii de retentie a unui baraj

Procedeul geometric:

Reprezentand procedeul cel mai expeditiv in studii si proiectare, procedeul

“geometric” se bazeaza pe descompunerea capacitatii de retentie a barajului in capacitati
de retentie partiale, in asa fel incat aceste din urma capacitati sa poata fi asimilate cu
corpuri geometrice regulate, ale caror volume sunt usor de calculat.
In figurile 1-5...1-7 s-au pus in evidenta principiile de calcul si premisele teoretice
ale procedeului geometric luand in considerare doua cazuri tipice, posibile de intalnit in
practica, si anume:

Cazul 1: in care panta talvegului albiei se mentine aceeasi in zona de formare a

aterisamentului.
Cazul 2: in care panta talvegului albiei variaza in zona de formare a aterisamentului.

Fiindca functia de retentie are un character prioritar, necesarul de lucrari se

stabileste in raport cu volumul de aluviuni ce poate fi antrenat in bazin intr-un interval de
10-15 ani.
 METODE DE AMPLASARE A LUCRĂRILOR HIDROTEHNICE
TRANSVERSALE

METODA PANTEI DE COMPENSAȚIE

Cunoscută şi sub denumirea de metoda clasică franceză , metoda pantei de
compensație este cea mai veche dintre metodele de amplasare a lucrărilor pe
rețeaua hidrografică torențială. În țara noastră, această metodă a fost utilizată în mod
curent pâ nă în anul 1960, după care a fost aban-donată ; multe ță ri europene o mai
aplică însă şi în prezent.
Fundamentul tehnic al metodei se bazează pe o idee simplă , aceea de a
micşora viteza de scurgere pâ nă la o valoare limită de "neeroziune". În acest scop, se
acționează separat sau simultan asupra celor trei para-metrii de care depinde viteza
medie a curentului:
 coeficientul de viteză (C - Chèzy);
 raza hidraulică a secțiunii (R);
 panta longitudinală a albiei (I).
Prin împă duriri se mă reşte rugozitatea şi se sporeşte rezistența albiei la
eroziune, iar cu ajutorul lucrărilor hidrotehnice transversale se reduce în mod
treptat panta talvegului şi se micşorează raza hidraulică a secțiunii. Folosite cu
discernă mâ nt şi îmbinate în mod judicios, cele două grupe de lucră ri amintite
dirijează evoluția talvegului că tre un profil aşa numit de "echilibru", caracterizat
printr-o pantă la care apele formațiunii torențiale nu pot produce nici eroziuni, nici
transport de aluviuni cu efecte pă gubitoare. Această evoluție se produce în mod
treptat, în mai multe etape de execuție a lucră rilor, respectiv printr-o succesiune de
pante de "compensație" din ce în ce mai scă zute, în cuprinsul că rora apele erodează
şi transportă din ce în ce mai puțin, pâ nă câ nd se ajunge la stadiul de scurgere
limpede.
Întrucâ t viteza de fund (Vf) este hotă râ toare în procesul de deformare al
albiei şi deoarece apa are o stare de saturație caracteristică în momentul în care se
analizează fenomenul de compensație (în timpul viiturilor), panta de compensație
se stabileşte pe baza egalității dintre viteza la fund a apelor încărcate cu aluviuni şi
viteza limită de antrenare (W):
Vf W

Pentru a exprima viteza de fund (Vf) se apelează la relația cunoscută din

domeniul hidraulicii, care depinde de coeficientul egal cu 0,625 și de viteza medie a
curentului în regim permanent uniform (V), iar valoarea astfel obținută se reduce
proporțional cu gradul de încărcare al apei cu aluviuni.

unde:
K → reprezintă aşa numitul coeficient de torențialitate;
C → coeficientul de viteză (Chezy);
R → raza hidraulică ;
I → panta fundului albiei.
Determinarea numă rului de lucră ri hidrotehnice transversale prin metoda
pantei de compensație, după ce s-a aprobat panta probabilă de compensație (tgαp) se
calculează diferența de nivel ΔH care trebuie acoperită cu lucră ri:

unde:
L → este lungimea albiei de amenajat;
α → unghiul de pantă .
Dacă prin soluția tehnică se preconizează lucră ri de aceiaşi înălțime utilă (h)
numă rul acestora (N) rezultă simplu:

În caz contrar, numă rul de lucră ri se deduce din condiția:

Unde:
hi → înă lțimea utilă a fiecă rei lucră ri hidrotehnice transversale din sistem.
 Figura 1. Amplasarea lucră rilor transversale în cadrul sistemului bazat pe panta de
compensaţie. Determinarea numă rului de lucră ri (respectiv a înă lţimii lor) cu ajutorul
pantei I de compensaţie

Figura 2. Exemplu de eşalonare a lucră rilor pe pante succesive de compensaţie, unde: 1) -

lucră ri de ordinul I (baraje); 2) - lucră ri de ordinul II (praguri de zidă rie, gabioane, cleionaje
etc.); 3) - lucră ri de ordinul III (cleionaje, traverse de fascine etc.) (Panta Ip3 se consideră ,
aici că a atins valoarea pantei de echilibru)
 Stabilitatea albiei se asigură din aproape în aproape, prin lucră ri de ordinele
I, II, III, ş.a.m.d., corespunză toare pantelor succesive de compensație, pâ nă se ajunge
la valoare pantei de echilibru.
Profilul de compensație prezintă o mare variabilitate în timp şi spațiu în
raport cu: secțiunea de scurgere, forma, natura şi mă rimea parti-culelor de aluviuni;
gradul de saturație al apelor etc. Apoi executarea pe parcurs a unora dintre lucră ri:
fie pe albie, fie pe versanți, schimbâ nd condițiile inițiale de calcul şi, deci, schimbâ nd
condițiile de variație în timp şi în spațiu a acestor pante.
Determinarea pantelor de compensație are valorile teoretice care au caracter
informativ.
 METODA SUSȚINERII RECIPROCE A LUCRĂRILOR

Metoda susținerii reciproce este metoda de amplasare cea mai completă şi

cea mai eficientă . Urmă reşte să consolideze rețeaua hidrografică torențială în
totalitatea ei şi să creeze condiții favorabile pentru instalarea vegetației şi
conjugarea acesteia câ t mai judicioasă cu lucră rile hidrotehnice transversale.
Prin intermediul aterisamentelor, respectiv printr-o distanțare
corespunzătoare a bragurilor şi barajelor, astfel încât, după colmatarea lor, respectiv
aterisamentele create, să acopere integral biefurile dintre lucră ri; această distanțare a
lucrărilor se face pe baze pur empirice prognozând panta de proiectare, adică panta
de aşezare a aluviunilor în aterisamentul fiecă rei lucră ri.

Figura 3. Amplasarea lucră rilor hidrotehnice transversale după principiul susţinerii

reciproce a lucră rilor - profil longitudinal (albia principală )

Prin aterisamente şi prin nivele de bază intermediare create cu ajutorul

traverselor. În cadrul metodei se acționează cu lucră ri de mică înă lțime, în general
neprevă zute cu radiere, care - din punct de vedere al execuției - se pot ataca atâ t din
aval în amonte sau din amonte în aval, câ t si simultan din ambele pă rți. Sub raport
tehnic, metoda prezintă o serie de avantaje: permite obținerea unui ax corectat al
formațiunilor torențiale; posibila avariere a unei piese din sistem nu periclitează
sistemul şi nici obiectivul de apărat; întreținerea şi repararea lucrărilor distruse de
viituri se realizează relativ uşor; nu este necesară reorganizarea repetată a
şantierului.
 Conducâ nd la un numă r exagerat de mare de lucră ri, metoda susți-nerii
reciproce a lucrărilor nu a putut fi aplicată în România decât pe porțiuni limitate din
rețeaua unui torent.
METODA NODURILOR HIDROTEHNICE
Dacă rețeaua hidrotehnică torențială prezintă anumite caracteristici
petrografice şi stratigrafice, iar accesibilitatea în bazin este asigurată, amplasarea în
serie - proprie metodelor anterioare - poate fi înlocuită cu o amplasare grupată (sub
formă de "baterie") sau chiar izolată a lucră rilor hidrotehnice transversale, cu
condiția că atâ t grupele de lucră ri, câ t si lucră rile dispuse individual să fie separate
între ele prin sectoare de albie care nu sunt vulnerabile la eroziune (pat de stâ ncă
etc.).
Zonele de albie amenajate, caracterizate printr-o asemenea dispoziție a
lucră rilor hidrotehnice transversale, poartă denumirea de "noduri hidro-tehnice".
Din punct de vedere morfologic, ele reprezintă baze intermediare de eroziune create
în mod artificial, care sunt localizate câ t mai aproape posibil de locurile în care se
formează şi se torențializează aluviunile. Cele mai caracteristice şi mai eficiente sub
raportul randamentului de retenție sunt "nodurile hidrotehnice" create în zonele de
confluență precum şi cele poziționate pe segmentele terminale ale rețelei
hidrografice, imediat în aval de obâ rşie.

Figura 4. Amplasarea lucră rilor trasversale în cadrul sistemului "noduri hidrotehnice" -

profil longitudinal (albia principală )
 Stabilite prin metoda nodurilor hidrotehnice, soluțiile de amenajare a rețelei
hidrografice torențiale se înscriu, în general, în limitele acceptabile sub raportul
valorilor de investiție şi asigură indicatori ai rezistenței superiori celor obținuți prin
metoda descrisă anterior.
Totuşi gradul mare de dispersare a lucră rilor - propriu metodei de fața -
reprezintă un dezavantaj pentru constructor, mai ales dacă bazinele de amenajat au
relieful accidentat şi sunt lipsite de accesibilitate pentru tractor rutier, autocamion,
buldoză r şi excavator.
De aceea, în condițiile torenților din țara noastră , metoda nodurilor
hidrotehnice s-a aplicat şi se aplică nu ca o metodă de sine stă tă toare, ci în
combinație cu alte sisteme de lucră ri.

METODA ETAJĂRII LUCRĂRILOR

Se aplică în zonele, unde, datorită condițiilor naturale cu totul speciale

(ză pezi, ghețari, etc.) nu se poate acționa eficient nici pe rețeaua hidrografică
torențială şi nici pe versanții limitrofi.
În asemenea cazuri, la gura torentului, de preferat în locuri stâ n-coase, cu
randament maxim de retenție, se amplasează un baraj câ t mai înalt posibil (5,00–
10,00 m), iar ulterior, pe aterisamentul lui se proiectează baraje, cu înă lțimea din ce în
ce mai mică , construite în două sau mai multe faze.
 Figura 5. Amplasarea lucră rilor hidrotehnice transversale în cadrul sistemului "etajat" -
detaliu privind dispoziţia lucră rilor într-o secţiune longitudinală

Privită în comparație cu metodele prezentate anterior, etajarea lucră rilor

conduce la o repartizare mai echilibrată în timp a fondurilor de investiții, iar
concentrarea şi gruparea lucrărilor, ca şi înălțime, în general, mare a acestor lucră ri,
favorizează execuția mecanizată a lor. În râ ndul dezavantajelor metodei menționă m:
imposibilitatea de a se putea acționa direct asupra surselor de
aluviuni;
reorganiză rile repetate ale şantierului;
dificultă țile de a fonda lucră rile hidrotehnice transversale pe
aterisamentele recent create;
greută țile întâ mpinate la transportul şi manipularea materialelor
peste lucră rile realizate anterior, precum şi cu ocazia întreținerii şi
repară rii lucră rilor;
compromiterea întregului sistem de lucrări şi periclitarea obiectivelor
de apărat în cazul avarierii sau distrugerii unor lucră ri din sistem;
prelungirea duratei de instalare a vegetației pe aterisamente ca
urmare a îngropă rii ei în masa de aluviuni, la fiecare viitură mai
importantă etc.
 METODA "APĂRĂRII IMEDIATE A OBIECTIVULUI DIN AVAL"

Avantajele şi dezavantajele rezultate din aplicarea metodelor prece-dente au

condus, cu timpul, la cristalizarea unei metode româ neşti de amplasare a lucră rilor
hidrotehnice transversale. Ea ține seama de condi-țiile naturale şi social economice
în care evoluează procesele torențiale şi se aplică într-o strâ nsă corelație cu
mă surile şi lucră rile de organizare hidrologică a versanților bazinelor torențiale.
Sprijinindu-se, practic, pe ideea lui Breton (metoda etajă rii lucră rilor) referitoare la
concentrarea la concentrarea lucră rilor şi bazâ ndu-se pe susținerea reciprocă a
acestor lucră ri, metoda preconizează o suită de lucră ri hidrotehnice transversale
(traverse, praguri, baraje) şi longitudinale (canale etc.) - amplasate - din
considerente economice - numai în zona obiectivelor periclitate de viituri.

Figura 6. Amplasarea lucră rilor hidrotehnice transversale în sistemul apă ră rii imediate a
obiectivului din aval: a) profil longitudinal; b) vedere în plan

O primă variantă a fost concepută în anul 1958, de că tre APOSTOL. Pornind de

la faptul că metodele de calcul al transportului de aluviuni conduc la rezultate
aproximative şi că , în general, cifrele obținute - chiar dacă ar fi stabilite cu exactitate
- ele nu ar reprezenta decâ t o probabilitate, autorul a preconizat o amplasare
etapizată a lucră rilor hidrotehnice trans-versale, cu o perioadă de revenire a
intervențiilor la 4-5 ani, în aşa fel încât obiectivele situate la gura torentului să fie
apă rate în permanență . Dar, redeschiderea şi reorganizarea şantierelor la intervale
atâ t de scurte de timp, ca şi unele dificultă ți apă rute cu ocazia execuției lucră rilor, au
fă cut, ca începâ nd din 1967, metoda apă ră rii imediate a obiectivului din aval să se
oficializeze într-o variantă nouă , care se aplică şi la ora actuală şi care este bazată pe
o perioadă de revenire cu lucră ri la 10-15 ani.
Necesarul de lucrări hidrotehnice de retenție şi consolidare, inclusiv
caracteristicile acestor lucră ri, sunt dictate de condițiile de teren (morfo-metria
albiilor), de volumul de aluviuni ce pot fi antrenate din bazin în intervalul de timp
considerat şi de panta probabilă de aşezare a aluviunilor în aterisament. Neputâ nd fi
cunoscută cu anticipație, această pantă se prognozează şi constituie, în faza de
proiectare, ceea ce s-a numit recent panta de amenajare sau, mai uzual, panta de
proiectare (Ip) a lucră rilor hidrotehnice transversale.
Potrivit normativului în vigoare, panta de proiectare se stabileşte pe baze
empirice, cu luarea în considerare numai a granulometriei aluviunilor transportate
de viituri:
→ Ip=0,5% aluviuni fine (argile, luturi, mâ luri);
→ Ip=1,0% nisipuri mijlocii şi grosiere;
→ Ip=2,0% pietrişuri mă runte (sub 1cm);
→ Ip=3,0% pietrişuri grosiere (+, -) bolovani (1-7 cm);
→ Ip=5,0% bolovani (7-20 cm).

Experiența practicată a demonstrate însă depăşirea frecventă a valorilor

normate de mai sus, mai ales în cazul transportului de aluviuni grosiere (blocuri şi
bolovani), de unde deducem că fluctuațiile pantei de aterisare mai sunt cauzate şi de
alți factori printre care: intervalul dintre două viituri succesive; volumul, debitul şi
gradul de încă rcare cu aluviuni al viiturilor; caracteristicile morfometrice şi
hidraulice ale albiilor (lă țime, pantă , rugozitate etc.); poziția relativă a surselor de
aluviuni şi a lucră rilor care compun sistemul hidrotehnic; înă lțimea lucră rilor
hidrotehnice transversale ş.a.
Prin modelul special de dispunere a lucră rilor hidrotehnice proiec-tate (în
principal, în zona obiectivelor periclitate de viituri) s-ar pă rea că metoda de fața ar
ră spunde numai la nişte deziderate de moment. În reali-tate, amplasarea etapizată a
lucră rilor pe de o parte, şi analiza efectelor realizate anterior pe de altă parte, fac ca
aplicarea metodei "româ neşti" de amplasare a lucrărilor hidrotehnice transversale să
se deruleze într-o strânsă corelație cu evoluția proceselor torențiale din bazin şi,
deci, să vină în sprijinul organiză rii hidrologice a bazinului.