DOBRESCU LILIANA Profesor Coordonator

AMG II-C cursant Dr. Nicoleta Lamatic

AVITAMINOZE

Avitaminoza reprezinta un deficit de vitamine in organism. Vitaminele sunt factori

nutritivi esentiali (nu sunt sintetizate de organism). Sursele de vitamine sunt
carnea, pestele, produsele lactate, cerealele, fructele si legumele, continutul in
vitamine al acestora fiind diferit atit din punct de vedere calitativ cit si cantitativ.
De-a lungul secolelor s-a constatat ca privarea de un anumit aliment a determinat
boli precum beriberi, scorbutul, pellagra ale caror simptome s-au remis la
reintroducerea in dieta a alimentului deficitar.
Persoanele sanatoase care au alimentatie variata nu ar trebui sa prezinte deficiente
de vitamine.

Deficitul de vitamine (avitaminoza) s-a observat in :

 dietele dezechilibrate
 dietele de slabire cu un numar de calorii sub 1100 - 1200 kcal / zi
 asociere cu anumite obiceiuri alimentare
 malabsorbtia
1
 malnutritia
 interventii chirurgicale in sfera digestiva, inclusiv chirurgia bariatrica
 boli comsumptive
 nutritia parenterala
 dupa anumite tratamente medicamentoase (chimioterapie)

Deficitul de vitamina A afecteaza vederea nocturna; xeroftalmia se caracterizeaza

prin atrofia glandelor perioculare si hipercheratoza la nivelul conjunctivei,
afectarea corneei si chiar orbire; la nivelul tegumentelor determina hipercheratoza
cu piele uscata.

Deficitul de vitamina D produce rahitismul la copil (caracterizat clinic prin

deformari la nivelul cartilajelor de crestere, tibie, radius, humerus, ulna precum si
dureri osoase si musculare, tetanie hipocalcemica) si osteomalcia la adult (scaderea
densitatii osoase cu pseudofracturi de coloana, tibie, slabiciune musculara);
osteoporoza (scaderea densitatii osoase indusa de varsta prin scaderea nivelurilor
de estrogeni).

Deficitul de vitamiana E se intilneste la varstnici, pacientii cu malnutritie, cu boli

cronice (hemodializati) si se asociaza cu manifestari neurologice (hiporeflexie,
ataxia - lipsa de coordonare a miscarilor, scaderea sensibilitatii cutanate),
manifestari vasculare (risc crescut de ateroscleroza), scaderea prostaglandinelor si
cresterea nivelurilor de prolactina implicata in simptomele sindromului
premenstrual

Deficitul de vitamina K este rar la adult si poate fi determinat de malabsorbtia de

lipide (insuficienta pancreatica), dezechilibrul florei intestinale dupa
antibioticoterapie prelungita. Se manifesta prin tendinta la hemoragie. La nou
nascut poate apare un sindrom hemoragipar postpartum din cauza unui transfer
deficitar de vitamina K transplacentar si de aceeea se administreaza vitamina K
intramuscular profilactic.

Deficitul de vitamina B1 produce manifestari neurologice (confuzie, neuropatie

periferica, encefalopatia Wernicke), psihoza Korsakoff (tulburari de memorie,
tulburari cognitive), afectare cardiaca (insuficiente cardiaca), anorexia, scadere
ponderala

2
Deficitul de vitamina B2 determina cheilite, stomatite angulare, eruptii la nivelul
pielii, sant nazolabial, scrot, vulva, senzatie de arsura la nivelul ochilor, senzatie de
arsura la nivelul limbii si gurii

Deficitul de vitamina B3 (niacin) produce pellagra (dermatita, diaree, dementa) cu

manifestari cutanate (eruptie cutanata eritematoasa pe zonele expuse la soare),
manifestari digestive (diaree, greata, chelita, stomatita), manifestari
neuropsihiatrice (letargie, depresie, apatie, anxietate, scaderea capacitatii de
concentrare).

Deficitul de vitamina B5 (acid pantotenic) produce iritabilitate, insomnie,

fatigabilitate, cefalee, slabiciune musculara, parestezii.

Deficitul de vitamina B6 produce neuropatii periferice, iritabilitate, anxietate,

confuzie, glosita, cheilita.

Deficitul de vitamina B7 (biotina) este implicat in dermatita seboreica.

Deficitul de acid folic produce afectare neurologica, anemia megaloblastica, iar la

gravide se asociaza cu defecte de tub neural.

Deficitul de vitamina B12 determina anemia megaloblastica, glosita, neuropatia

periferica senzitiva.

Derficitul de vitamina C se asociaza cu astenia, fatigabilitate, dispnee, dureri

articulare si musculare, manifestari cutanate (purpura, echimoze), hemoragii
gingivale.

Exemple:

lipsa vitaminei A cauzează xeroftalmia ( uscare a conjuctivei si a corneei

provocata de lipsa vitaminei A si de insuficienta secretiei lacrimale)

Retinolul, forma dietară a vitaminei A, este o vitamină solubilă

în grăsimi, antioxidantă, importantă în vedere și creșterea oaselor. Aparține
familiei de compuși chimici numită retinoizi. Retinolul este ingerat într-o formă
precursoare; sursele animale (lapte și ouă) conțin retinil esteri, în timp ce plantele
(morcovi, spanac) conțin pro-vitamina A carotenoizi. Din hidroliza retinil esterilor
rezultă retinol, iar pro-vitamina A poate fi descompusă pentru producerea

3
de retinal. Retinalul, numit și retinaldehidă, poate fi redus reversibil în retinol sau
poate fi oxidat ireversibil în acid retinoic.

Vedere
Vitamina A este folosită în producerea rodopsinei, pigmentul vizual utilizat la
lumină redusă.

Celule epiteliale
Vitamina A este esențială pentru funcționarea corectă a celulelor epiteliale. În
deficiența de vitamina A, celulele secretoare de mucus sunt înlocuite de celule care
produc keratină, ceea ce conduce la xeroză.

Sinteza glicoproteinei
La sinteza glicoproteinei este necesară vitamina A. În deficiențe severe de vitamina
A, lipsa glicoproteinei poate duce la ulcere corneale sau lichefiere.

Sistemul imunitar
Vitamina A este esențială pentru păstrarea intactă a țesutului epitelial ca o barieră
fizică împotriva infecțiilor; este implicată și în menținerea limfocitelor și celulelor
T sănătoase.

Formarea globulelor roșii din sânge

Vitamina A poate fi necesară la hematopoeza normală; deficiența cauzează
anormalități în metabolismul fierului.
Creștere
Vitamina A afectează producerea hormonului uman de creștere.

Ingestie alimentară
În timpul procesului de absorbție din intestine, retinolul este reținut
de chilomicroni sub formă de esteri și aceste particule mediază transportul
spre ficat. Hepatocitele păstrează vitamina A ca ester, iar când este nevoie de
retinol în alte țesuturi, este dez-esterificat și eliberat în sânge ca alcool. Retinolul se
atașează apoi de o moleculă de transport, proteină de legătură pentru retinol, pentru
drumul spre țesutul țintă. O proteină de legătură dinăuntrul celulelor, proteină de
legătură a acidului retinoic intracelulară, servește drept depozit și transport al
acidului retinoic în celulă. Biodisponibilitatea carotenoizilor variază între 1/5 și
1/10 din cea a retinolului. Carotenoizii sunt mai bine absorbiți când sunt ingerați în
4
cadrul unei mese cu multe grăsimi. Pentru a fi eficient absorbită în traiectul
digestiv, necesită și prezența mineralelor. Aceasta lucrează mai bine în
prezența următoarelor minerale: calciu, magneziu, fosfor, seleniu și zinc.
Utilizare de suprafață
Toate formele vitaminei A sunt folosite în cosmetică și medicină, fiind aplicate pe
piele.
Acidul retinoic, retinil palmitatul, izotretinoina, tretinoina și retinolul sunt folosite
medicinal ca tratament de suprafață pentru acnee și keratosis pilaris.
În cosmetică, derivații vitaminei A sunt utilizați drept așa-numitele chimicale anti-
îmbătrânire - vitamina A este absorbită prin piele și crește rata receptivității pielii
și dă o creștere temporară în colagen, astfel determinând o înfățișare mai tânără.

Deficiență de vitamina A

Prevalența deficienței de vitamina A.

Deficiența de vitamina A este comună în țările în curs de dezvoltare, dar rareori
întâlnită în țările dezvoltate. Aproximativ 250.000 până la 500.000 de copii
subnutriți din țările în curs de dezvoltare orbesc în fiecare an din cauza deficienței
de vitamina A. Orbirea de noapte este unul dintre primele semne ale
deficienței. Xeroftalmie și slăbirea vederii pe timp de noapte. Afecțiunile pot fi
cauzate de deficiențe cronice de absorbție a grăsimilor și se întâlnesc cel mai
adesea la copiii sub cinci ani, din cauza cantității insuficiente de vitamina A
ingerată. Aceasta contribuie la orbire prin uscarea corneei și
distrugând retina și corneea.
Deficiența de vitamina A diminuează abilitatea de a combate infecțiile. În țările în
care copiii nu sunt imunizați, bolile infecțioase, precum pojarul, au rate de
mortalitate mai ridicate. Deficiența poate fi o problemă și pentru că poate crește
riscul copiilor de a dezvolta infecții respiratorii și diareice, scăderea gradului de
creștere, dezvoltarea greoaie a oaselor și descreșterea șanselor de supraviețuire în
urma unor boli grave. Deficiența de fier poate afecta aportul de vitamina A.
5
Consumul excesiv de alcool distruge vitamina A, deși un ficat solicitat poate fi mai
susceptibil toxicității cu vitamina A. Persoanele care consumă cantități mari de
alcool ar trebui să consulte un medic înainte să ia suplimente de vitamina A.

Supradoză de vitamina A
Depășirea timp de luni de zile a unei doze zilnice de 50.000 poate determina efecte
toxice la adulți. Peste 18.500 UI zilnic riscă să producă efecte negative la copii.
Simptomele intoxicației cu vitamina A sunt: căderea părului, greață, vărsături,
îngroșarea pielii, tulburări de vedere, erupții
cutanate, osteoporoză, menstruații neregulate, oboseală, dureri de cap și mărirea
ficatului.
Prea multă vitamina A poate fi dăunătoare sau chiar fatală. Organismul convertește
forma dimerizată, caroten, în vitamina A pe măsură ce este necesară, deci niveluri
înalte de caroten nu sunt toxice în comparație cu formele de ester. Ficatul anumitor
animale, în special cele adaptate mediului polar, conține de obicei cantități de
vitamina A care ar fi toxice pentru oameni. Primul deces documentat din cauza
otrăvirii cu vitamina A este cel al lui Xavier Mertz, un om de știință elvețian, care
a murit în ianuarie 1913 într-o expediția în Antarctica, când proviziile de mâncare
au fost pierdute și s-a ajuns la sacrificarea și mâncarea câinilor care trăgeau săniile.
Mertz a consumat cantități letale de vitamina A prin ingestia de ficat de câine.
Ficatul ursului polar are, de asemenea, suficientă vitamina A pentru a omorî un
om, sau pentru a îmbolnăvi grav câinii de sanie.
Excesul de vitamina A a fost suspectat ca fiind un factor care contribuie la
apariția osteoporozei.
Carotenoidul beta caroten a fost asociat cu o creștere în riscul cancerului
pulmonar când a fost studiat într-un test de prevenire a cancerului pulmonar la
bărbații fumători.
Deși cazuri de toxicitate cu vitamina A au fost raportate la exploratorii arctici și la
unii consumatori de megadoze de vitamina A pe perioade lungi de timp, femeile
însărcinate au nevoie de cantități mari de vitamina A, de preferință din surse
naturale animale, precum ficat, unt nepasteurizat și ulei de ficat de cod.

Inamici ai vitaminei A
Acizii grași polinesaturați cu caroten pot distruge vitamina A în lipsa
antioxidanților.

Orez îmbogățit genetic cu vitamina A

6
Datorită prevalenței ridicate a deficienței vitaminei A în societățile bazate pe
consumul de orez, se fac eforturi pentru a produce orez modificate genetic bogat în
beta carotene. Proiectul orezului auriu este unul dintre acestea și este deja supus
testelor.

carența în tiamină produce beri-beri

Tiamina sau vitamina B1, cunoscută și sub numele de aneurină datorită

proprietăților sale antinevritice, este o vitamină hidrosolubilă din complexul
vitaminic B. Supranumită și "vitamina bunei dispoziții" sau "vitamina performanței
intelectuale", vitamina B1 este indispensabilă sănătății fizice și psihice, având
efecte benefice asupra sistemului nervos, digestiv, dar și la nivelul mușchilor și
chiar al inimii.
Proprietăți fizice
Vitamina B1 este sensibilă la acțiunea căldurii, în mediu umed, la lumină și pH
neutru și alcalin. Este degradabilă la fierbere sau coacere. De asemenea, este
anihilată rapid în contact cu zahărul, cafeina, taninurile conținute în anumite
plante, alcoolul și nicotina. Rafinarea cerealelor (decorticarea) și tratarea fructelor
cu sulfiți distrug vitamina B1.
În ser circulă în parte legată de albumină. Până la 85% din cantitatea de tiamină
este preluată de eritrocite; excesul se elimină prin urină

Rol

Tiamin difosfat (ThDP), cunoscut și ca tiamin pirofosfat (TPP)

Sub formă de pirofosfat (TPP), vitamina B1 are rol de coenzimă în reacțiile de
decarboxilare, esențiale pentru metabolismul protidic și glucidic.Este
indispensabilă pentru activitatea cerebrală și mielinizarea nervilor periferici. Un alt
tip de conexiune între vitamina B1 și sistemul nervos implică rolul său în producția
de acetilcolină. Această moleculă, un neurotransmițător, este folosită de sistemul
nervos ce transmite mesaje între nervi și mușchi. Acetilcolina nu poate fi produsă
fără un aport adecvat de vitamina B1.
Vitamina B1 diminuează durerea resimțită (adjuvant în tratarea zonei zoster)

7
DZR
Doza zilnică recomandată (DZR) de vitamina B1 este de la 0,4 la 1,2 mg pe zi
pentru copii, de 1,3 mg pentru adolescenți și pentru femei, și de 1,5 mg pentru
subiecții de sex masculin; ele sunt mai ridicate în caz de sarcină, de alăptare și, de
asemenea, în caz de alcoolism cronic (deoarece atunci, necesitățile cresc în timp ce
aporturile alimentare sunt adesea insuficiente).
Surse de tiamină
Cea mai bogată sursă în vitamina B1 o constituie drojdia de bere. Printre sursele
bogate în vitamina B1 se numără carnea de porc, ficatul de vită, anumite specii
de pește (țiparul, tonul), cerealele integrale (tărâțele) și pâinea din cereale integrale
(pâinea neagră, din tărâțe), orezul brun (nedecorticat), semințe de floarea-
soarelui, nuci, alune, legume uscate (fasole, linte) și cartofi.
Carența vitaminei B1
Carența vitaminei B1 apare în special în cazul consumului excesiv de dulciuri, de
orez decorticat, de alcool, și în caz de surmenaj și de boli infecțioase. Această
carență determină: afecțiuni cardiace, afecțiuni cerebrale, anorexie, anxietate,
astenie, confuzie mintală, depresie, diminuarea memoriei, gastrită, insuficiență
hepatică, lipsă de coordonare motorie, nevralgii, polineuropatii, scăderea
imunității, scăderea tonusului muscular, tulburări ale vederii, tulburări psihice
severe.
O carență gravă de vitamina B1 provoacă boala beri-beri, comună în țările în curs
de dezvoltare, unde orezul este alimentul de bază. Boală rară în țările
industrializate, ea nu se întâlnește decât la persoanele care au o alimentație foarte
dezechilibrată, ca alcoolicii sau unele persoane în vârstă. Beri-beri se manifestă
mai întâi printr-o oboseală și o pierdere în greutate. Boala poate evolua în
continuare sub două forme:

 beri-beri uscat, care afectează, în principal, nervii și mușchii, are ca simptome

principale o amorțire, o senzație de arsură a gambelor și o atrofie musculară. În
cazurile mai grave, bolnavul nu mai poate merge, nici chiar să se mai ridice în
picioare.
 beri-beri umed, se traduce în principal printr-o insuficiență cardiacă: inima
nemaiajungând să-și joace corect rolul de pompă, venele se congestionează și
apar edeme pe gambe și uneori pe trunchi și pe față. În absența tratamentului,
tulburările de ritm cardiac și o evoluție rapidă a insuficienței cardiace pot avea
un deznodământ fatal.

8
Vitamina B1 și diabetul zaharat
Benfotiamina reprezintă forma liposolubilă a vitaminei B1. Această substanță este
mult mai bine absorbită în organism în comparație cu cantități egale de vitamină
B1 hidrosolubilă. După absorbția la nivel intestinal, benfotiamina va fi transformată
în vitamina B1 care este substanța activă.
Aproximativ 75% din pacienții cu diabet zaharat atât tip 1 cât și tip 2 prezintă o
carență demonstrată de vitamina B1. Această carență are trei cauze: aport scăzut de
vitamina B1 datorită unei alimentații deficitare, clearance-ul renal ridicat datorat
unui defect de reabsorbție a tiaminei la nivelul tubului contort proximal, precum și
consum ridicat de tiamină, aceasta fiind implicată în metabolizarea glucozei și
neutralizarea stresului oxidativ (ambele crescute la diabetici).
Benfotiamina corectează această carență în vitamina B1, având rol protector
vascular și organic al inimii, creierului, nervilor și ochilor persoanelor cu diabet
zaharat.
Excesul de vitamina B1
Excesul de vitamina B1 se elimină rapid prin urină. Această vitamină nu se
stochează în organism.Singurele cazuri cunoscute de supradoză de tiamină sunt
cele prin injectarea de tiamină. Injectarea tiaminei poate duce la reacții anafilactice.
Administrarea unei doze de 100 de ori mai mare decât cea recomandată poate duce
la: afectarea sistemului respirator, insomnii, slăbiciune generală, accelerarea
pulsului, dureri de cap, iritabilitate. În cazuri extreme, o supradoză de vitamina
B1 poate fi fatală. De asemenea, vitamina B1 în exces poate duce la pierderea din
organism a celorlalte vitamine din complexul B.

insuficiența niacinei poate cauza pelagra

Niacina (denumită și acid nicotinic, sau după denumirea IUPAC: acid piridin-3-
carboxilic) este o vitamină din grupa de vitamine B, fiind una dintre
formele vitaminei B3, esențială pentru om. Niacina este introdusă în organism
prin dietă, din diverse surse alimentare, precum: carne, pește roșu (ton, somon),
nuci, legume și semințe.
Poate fi utilizată și ca supliment alimentar pentru tratamentul pelagrei, care este
boala specifică cauzată de deficiența de niacină. Semnele și simptomele acesteia
includ: leziunile cutanate și bucale, anemia, cefaleea și oboseala. În multe state,
niacina se adaugă în făină pentru a reduce riscul instalării pelagrei. Denumirea
9
alternativă de vitamină PP provine tocmai de la faptul că este o vitamină „pelagră-
preventivă”.

Rol
Niacina este vitală pentru sănătatea organismului pentru o perioadă mai lungă de
timp . De asemenea este un bun adjuvant împotriva îmbătrânirii și apariției
semnelor de îmbătrânire și ajută procesele genetice ale celulelor din organism.
Reglează nivelul zahărului din sânge (glicemie) și luptă împotriva colesterolui, a
bolii Alzheimer.
Utilizarea în medicină
Niacina se utilizează la prevenirea/lecuirea:

 Pelagră;
 Dermatite;
 Nivelului înalt al colesterolului;
 Dureri de cap;
 Depresii/ boli psihice slabe.

lipsa vitaminei B12 poate conduce la apariția anemiei megaloblastice sau la

degenerări ale măduvei spinării

Cobalamina sau vitamina B12 este o vitamină hidrosolubilă implicată

în metabolismul fiecărei celule din corpul uman: este un cofactor în sinteza ADN,
dar și în metabolismul acizilor grași și al aminoacizilor Are implicații importante în
funcționarea normală a sistemului nervos prin sinteza de mielină, și în dezvoltarea
globulelor roșii în măduvă osoasă.
Vitamina B12 are cea mai mare moleculă și cea mai complexă din punct de vedere
structural, dintre toate vitaminele. Aceasta este reprezentată de patru forme aproape
identice din punct de vedere chimic, denumite
vitamere: cianocobalamină, hidroxocobalamină, adenozilcobalamină și metilcobala
mină. Ciancobalamina și hidroxicobalamina sunt utilizate pentru a preveni sau trata
deficitul vitaminic; odată absorbite, ele sunt convertite la adenozil- și
metilcobalamină, care sunt formele active biologic. Indiferent de formă, toate
vitaminele B12 conțin elementul cobalt (simbolul Co) poziționat în centrul
nucleului denumit corină. Singurele organisme care pot sintetiza vitamina B12 sunt

10
anumite bacterii și arhee, iar ca parte a florei intestinale pot produce B12 la nivel
intern.

Rol,participă activ la metabolismul proteinelor, lipidelor și glucidelor;

contribuie la funcționarea normală a celulelor, în special a celor din măduva

osoasă;

are rol benefic asupra sistemului nervos și a traiectului gastrointestinal;

acționează în mod esențial în formarea globulelor roșii la nivelul oaselor, în sinteza

proteinelor care participă la edificarea diferitelor țesuturi, precum și în sinteza
proteinelor.

Utilizarea în medicină

Tratamentul anemiei megaloblastice.

Diagnostic
Având în vedere că nu există un test gold standard pentru identificarea deficienței
de vitamină B12, mai multe teste de laborator sunt efectuate pentru a confirma
diagnosticul prezumtiv.
Utilizarea nivelului seric al vitaminei B12 nu este cel mai potrivit, deoarece
reprezintă un element tardiv, relativ fără sensibilitate sau specificitate.
Acidul metilmalonic din urină sau plasmă este considerat un marker funcțional al
vitaminei B12, deoarece el crește atunci când rezervele de vitamină B12 sunt
epuizate. Adesea, homocisteina este determinată în plus față de acidul
metilmalonic pentru o mai bună evaluare. Cu toate acestea, nivelurile crescute de
acid metilmalonic pot indica, de asemenea, boala metabolică frecvent omisă [ și
anume, aciduria malonică și metilmalonică combinată (CMAMMA)
Substanțe bogate în cobalamină

 Ficatul;
 Peștele;
 Cașcavalul;
 Ouăle;
 Lapte.

11
 carența în vitamina C cauzează scorbutul

Vitamina C este un nutrient esențial vieții, solubil în apă, implicat în producția de

gluco-corticosteroizi și de anumiți neurotransmițători (substanțe care permit
transmisia influxului nervos), în metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului
folic și al anumitor aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi și a
nitrozaminelor, în reacții imunologice, care facilitează absorbția fierului la nivelul
tubului digestiv.

Resurse
Plante

Fructele de măceș sunt o sursă foarte bogată în vitamina C

Fructele citrice (lămâie verde, lămâie, portocală, grepfrut), tomatele și cartofii sunt
surse comune și foarte bune de vitamina C. Alte alimente care sunt bune surse de
vitamina C includ papaya, broccoli, varză de
Bruxelles, coacăze, căpșuni, conopidă, spanac, pepene galben și kiwi. De
asemenea, merișoarele și ardeii iuți sunt surse bogate în vitamina C.
Cantitatea de vitamina C din alimente provenite din plante depind de:

 varietatea exactă a plantei,

 condițiile solului
 climatul în care s-a dezvoltat,
 perioada de timp dintre recoltare și consumare,
 condițiile de păstrare,
12
 metoda de preparare. Gătitul în general, se presupune, distruge vitamina C

Funcții în organism

Ca participant la hidroxilare, vitamina C este necesară la producerea

de colagen în țesutul conjunctiv. Aceste fibre sunt omniprezente în întreg
organismul, asigurându-i acestuia o structură stabilă, dar flexibilă. Unele țesuturi
au un procentaj mai ridicat de colagen în conținut, în special pielea, membranele
mucoase, dinții și oasele.

Vitamina C este necesară la

sinteza dopaminei, noradrenalinei și adrenalinei în sistemul nervos sau în glandele
suprarenale.

Vitamina C este de asemenea necesară la sintetizarea carnitinei, care este

importantă în transferul energiei la mitocondriile celulelor.

Este un puternic antioxidant.

Țesuturile biologice cu cel mai mare procentaj de vitamina C conținută — peste

100 de ori față de nivelul din plasma sangvină — sunt glandele suprarenale, glanda
pituitară, timusul, corpus luteum și retina.

Creierul, splina, plămânul, testiculul, nodul limfatic, ficatul, tiroida,

mucoasa intestinului subțire, leucocita, pancreasul, rinichiul și glandele salivare au
o concentrație de vitamina C de la 10 până la 50 de ori mai mare decât în plasmă.
Nici un organ nu face rezerve de ascorbat ca funcție principală a sa, așa că
organismul rămâne foarte repede fără această substanță dacă nu există un aport
continuu care să fie absorbit prin sistemul digestiv. Eventual, se poate ajunge până
la deces în cazul în care deficiența este neglijată.

Necesități
Aporturile nutriționale recomandate de vitamina C sunt de 35 până la 65 miligrame
pe zi pentru copil, de la 60 la 100 miligrame pentru adulți și adolescenți. Pentru
fumători este recomandat un aport crescut, de ordinul a 120 miligrame pe zi.
Aceasta vitamină este ușor oxidabilă și foarte sensibilă la căldură și la radiații
infraroșii și ultraviolete.

Carență

13
Carența în vitamina C, rară în țările în curs de dezvoltare și excepțională în țările
industrializate. Este responsabilă de apariția scorbutului, o formă de avitaminoză.
Cauzată de un aport alimentar insuficient, unei malabsorbții digestive, unei creșteri
a necesităților sau unei eliminări excesive, carența apare de cele mai multe ori la
subiecții vârstnici, alcoolici, suferind de malabsorbție cronică sau supuși unei
hrăniri prin perfuzii nesuplimentate în vitamina C. Ea se traduce prin oboseală
și anemie, dureri osteoarticulare, edeme, gingivită și pierderea dinților, hemoragii,
imunitate scăzută. Era o afecțiune foarte des întâlnită la marinarii care plecau în
voiaje lungi sau pe perioada iernii, din cauză că fructele și legumele nu puteau fi
păstrate proaspete pentru foarte mult timp.
Stările de subcarență (stadiul care precede carența) ar fi mult mai numeroase, iar
actualmente se pune întrebarea referitoare la eventualele relații între un defect de
aport în vitamina C și diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataractă etc.).
Utilizare terapeutică și hipervitaminoză
Administrarea de vitamina C este prescrisă pe cale orala în tratamentul carențelor
corespunzătoare, al stărilor de oboseală, al unor tulburări capilare și venoase, iar pe
cale intravenoasă în caz de methemoglobinemie (creștere anormală a concentrației
sangvine de methemoglobină, moleculă incapabilă să transporte oxigenul). În
schimb, contrar unei idei răspândite, vitamina C nu are nici o influență directă
asupra virusului gripal, acțiunea sa profilactică asupra gripei, răcelii comune și a
oricăror infecții în general fiind nespecifică, explicată prin stimularea proceselor
anabolice. Ingerarea excesivă de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasă)
poate antrena agitație și insomnii, dar ea nu este periculoasă, excesul fiind eliminat
prin urină și fecale. Pentru doze egale sau mai mici de 1000 miligrame pe zi, nu
există nici un fel de contraindicații. Doze mai mari nu trebuie administrate în caz
de hemocromatoză (boala consecutivă acumulării de fier în țesuturile
organismului), de litiază renală oxalică, de deficit în gluco-6-fosfat dehidrogenază
sau de insuficiență renală.

Prepararea alimentelor
Este important să se aleagă o metodă potrivită pentru prepararea alimentelor pentru
a se păstra conținutul lor de vitamina C. Când se gătesc legume, ar trebui ca timpul
și durata gătitului să fie micșorate, iar apa folosită la preparare nu ar trebui
aruncată, de exemplu prin gătitul cu aburi sau prin supe. Vitamina C din alimente
este identică cu cea din suplimente. Structura vitaminei C este foarte bine înțeleasă
(vezi acid ascorbic) și nu există nici o diferență între beneficiile aduse de forma

14
naturală și cea sintetică (deși fructele și legumele mai conțin și diferiți alți
nutrienți, deci vitamina C nu este singurul lor avantaj).
Observații recente sugerează faptul că efectul temperaturii și gătitului asupra
vitaminei C s-ar putea să fi fost supraestimat:

1. Deoarece este hidrosolubilă, vitamina C se va dilua în apa de gătit în timpul

preparării majorității legumelor — dar asta nu înseamnă că vitamina C este
distrusă — ea se află tot acolo, cu diferența că a trecut în apa de gătit.
2. Nu doar temperatura, dar și timpul de expunere este semnificativ. În
contradicție cu ceea ce se presupunea înainte (și încă se crede), sunt
necesare mult mai mult decât două-trei minute pentru a distruge vitamina C
la punctul de fierbere.
De asemenea, se pare că gătitul nu extrage vitamina C din toate legumele cu o
aceeași rapiditate; s-a sugerat că vitamina nu este distrusă când se fierbe broccoli.
Acest lucru se poate întâmpla datorită unei pierderi a vitaminei C în apa de gătit
mai lente față de alte legume.
Cratițele de cupru distrug vitamina C.
Ceaiurile și infuziile cu suplimente de vitamina C continuă să apară din ce în ce
mai mult pe rafturile magazinelor. Asemenea produse nu ar avea nici un rost dacă
temperatura de fierbere ar distruge într-adevăr vitamina C cu o rată care fusese
sugerată anterior. În orice caz, majoritatea studiilor academice care nu se ocupă
direct de vitamina C continuă să spună că temperaturile de fierbere distrug
vitamina C foarte repede.
Efecte negative cunoscute

O primă grijă o reprezintă persoanele cu tulburări de metabolism al fierului,

incluzând hematocromatoza. Vitamina C crește absorbția de fier. Dacă bolnavii de
hiperabsorbție de fier ingeră doze de vitamina C de ordinul gramelor, aceasta poate
înrăutăți tulburarea lor, din cauza absorbției mărite.

Vitamina C cauzează diaree dacă este ingerată în cantități mai mari decât limita,
care diferă de la individ la individ. Cathcart a numit această limită Limita de
Toleranță Bowel și a observat că este mai mare la persoanele care sunt suferinde
decât la cele sănătoase. Variază de la 5 grame pe zi la persoanele sănătoase, până la
300 grame pe zi la cei care suferă de boli grave, precum SIDA și cancer. Diareea
încetează imediat ce doza este redusă, fără a provoca vreun alt efect negativ.

15
Niveluri insuficiente de enzima glucoză-6-fosfat dehidrogenază (G6PD), o
tulburare genetică, poate predispune unii indivizi la anemie hemolitică după
ingerarea unor substanțe oxidante prezente în alimentație sau medicamente.
Aceasta include și doze mari, repetate, intravenoase sau orale de vitamina C. Există
un test pentru descoperirea deficienței de G6PD Arhivat în 9 ianuarie 2010,
la Wayback Machine.. O doză mare de vitamina E a fost propusă drept factor
potențial protectiv.

Lipsa vitaminei conduce la scorbut și la boala lui Barlow (scorbut infantil).

Scorbutul infantil provine din laptele sterilizat, din absența fructelor și legumelor
proaspete din alimentația copilului. Chiar vitaminizat, laptele sterilizat administrat
copiilor rămâne un produs steril: nici un produs zis vitaminizat nu poate înlocui
alimentația cu fructe și legume proaspete.

lipsa vitaminei D conduce la apariția rahitismului

Vitaminele D reprezintă un grup de vitamine de tip secosteroide liposolubile a

căror rol principal este creșterea absorbției intestinale a calciului, magneziului și a
ionului fosfat.[3] Pentru organismul uman, cele mai importante forme de vitamina
D sunt vitamina D3 (cunoscută și ca colecalciferol) și vitamina D2 (cunoscută și
ca ergocalciferol).[4] Fără un indice, vitamina D se referă la D2, D3 sau
ambele. Vitamina D3 este biosintetizată în pielea vertebratelor după expunerea la
lumina ultravioletă de tip B (UVB), din sursele solare sau artificiale și apare în
mod natural într-o gamă mică de alimente.[5][6] În unele țări, alimentele de bază
precum laptele, făina sau margarina sunt artificial îmbogățite cu vitamina D și este
de asemenea disponibilă sub forma de pilule, ca și supliment alimentar. Sursele de
mâncare precum peștele, ouăle sau carnea sunt foarte bogate în vitamina D și sunt
adesea recomandate persoanelor care suferă de deficiență de vitamina D.
Vitamina D este dusă de fluxul sanguin până la ficat unde se transformă în
prohormon de calciu. Circulând prin corp, calcidiolul se poate transforma în
calcitriol, o formă biologică activă a vitaminei D, fie în rinichi, fie de monocitele-
macrofage în sistemul imunitar. Când este sintetizată de o monocită-macrofagă,
acționează la nivel local ca și o citozină, apărând organismul împotriva
organismelor microbiene.
Când este sintetizată în rinichi, calcitriolul circulă ca hormon, reglementând printre
altele, concentrația de calciu și fosfat în sânge, promovând mineralizarea
sănătoasă, creșterea și remodelarea osoasă și prevenind tetania hipocalcemică.
Insuficiența de vitamina D poate duce la oase subțiri, fragile sau deformate, în timp
16
ce suficiența previne rahitismul la copii, osteomalacia la adulți și, împreună cu
calciul, ajută la protejarea oamenilor în vârstă care au osteoporoză. Vitamina D
modulează de asemenea funcțiile neuromusculare, reduce inflamațiile și
influențează acțiunea a mai multor gene care reglementează proliferarea,
diferențierea și apoptoza celulelor.
Forme
Au fost descoperite mai multe forme de vitamina D. Formele majore sunt D2 sau
ergocalciferol și D3 sau colecalciferol. Acestea sunt cunoscute sub numele
de calciferol. Vitamina D2 a fost caracterizată din punct de vedere chimic în 1932.
În 1936 structura chimică a vitaminei D3 a fost stabilită și a rezultat în urma
procesului de iradiere a 7-dehidrocolesterolului.
Chimic, diferitele forme ale Vitaminei D sunt secosteroizi, adică steroizi unde un
inel este rupt. Diferența structurală dintre vitamina D2 și D3 este vizibilă în
structura moleculară și anume în lanțul lateral de molecule. Lanțul lateral
al vitaminei D2 conține o legătură dublă între atomii de carbon 22 și 23 și un grup
de metil lângă atomul 24.
Evoluția

Calciul în corpul uman. Rolul vitaminei D este colorat în portocaliu.

Fotosinteza vitaminei D a evoluat cu aproximativ 750 milioane de ani în urmă.
Fitoplanctonul cocliofor Emeliani huxlei este un exemplu. Vitamina D a a jucat un
rol esențial în menținerea unui schelet calcificat la vertebrate. Deoarece vitamina D
poate fi sintetizată doar printr-un proces fotochimic, vertebratele care au părăsit
prea devreme mediul acvatic au fost nevoite să caute și să mănânce hrană bogată în
vitamina D pentru a-și satisface cerințele corporale.

17
Producția în piele

Straturile epidermale ale pielii.

Vitamina D3 este produsă în piele atunci când 7-dehidrocolesterolul reacționează
cu lumina ultravioletă UVB la lungimi de unde între 270-300 nm, cu sinteza de
vârf care apare între 295-297 nm. Aceste lungimi de undă sunt prezente în lumina
soarelui atunci când indicele luminii UV este mai mare decât 3. La această
altitudine solară de zi cu zi în timpul anotimpurilor primăvara și vara, în regiunile
temperate și rareori la cercurile arctice, vitamina D3 este produsă în piele. În
funcție de intensitatea razelor UVB și de timpul de expunere, echilibrul din piele se
poate forma și astfel, vitamina D degenerează la fel de repede precum generează.
Pielea constă în două straturi principale: stratul interior numit dermă, compus în
mare parte din țesut conjunctiv, iar epiderma în exterior fiind mai subțire. La
rândul ei, epiderma este compusă din cinci straturi, acestea fiind:

 Stratul bazal
 Stratul spinos
 Stratul granulos
 Stratul lucid
 Stratul cornos

insuficiența vitaminei K cauzează dificultăți în coagulării sângelui.

Vitaminele K reprezintă un grup de vitamine liposolubile care se regăsesc în

alimente, dar pot fi utilizate și ca medicamente sau suplimente alimentare. În
organismul uman, vitamina K este necesară pentru procesele de modificare post-
translaționale ale unor proteine implicate în coagularea sângelui (de aceea,
vitamina K mai poartă denumirea de vitamina coagulantă sau vitamina
antihemoragică) și în controlul depunerii de calciu la nivelul oaselor și în alte
18
țesuturi (activează osteocalcina). La plante vitamina K are un rol important în
procesul de fotosinteză.

Roluri
Vitamina K1 este sintetizată de către plante, fiind întâlnită în cele mai mari
cantități în legumele verzi (este implicată în mod direct în fotosinteză). Ea este
activă și la animale, unde prezintă funcțiile clasice ale unei vitamine K, inclusiv
producerea de proteine de coagulare. La animale, aceasta este transformată și la
vitamina K2, în forma MK-4. Bacteriile din flora intestinală pot converti K1 la
MK-4. Toate celelalte forme ale vitaminei K2, în afara MK-4, pot fi produse doar
de către specii bacteriene, întrucât ele sunt utilizate pentru procesul de respirație
anaerobă. Vitamina K3 (menadionă), o formă sintetică de vitamina K, era indicată
în deficiențe ale vitaminei K, însă a fost retrasă deoarece interfera cu
funcțiile glutationului.

sursa studiu Wikipedia

19