Carte Protejarea Partimoniului Cultural - PDF Copie

https://biblioteca-digitala.
ro
DI RECŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI PATRIMONIUL NAŢIONAL BRAŞOV
Mitran Gheorghe Moscaliuc Raluca
PROTEJAREA
PATRIMONIULUI
CULTURAL MOBIL
MĂSURI DE CONSERVARE A BUNURILOR
CULTURALE DIN COLECŢII PARTICULARE
SFATURI PENTRU COLECTIONARI

'
B raşov
2011
https://biblioteca-digitala.ro
DIRECŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI PATRIMONIUL NAŢIONAL BRAŞOV
Autori: Mitran Gheorghe, Moscaliuc Raluca

Titlul lucrării: PROTEJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL.
Măsuri de conservare a bunurilor culturale din cole cţii particulare.
Sfaturi pentru colecţionari. Braşov, 2011.
Tehnoredactare şi corectură: Mitran Gheorghe,

Moscaliuc Raluca,
Irinei Merluşcă.
Cop. L Bunuri culturale artistice din colecţii.

Cop. IV.· Potir Gotic sec. al XV-iea, Parohia Ev. Sânpetru.
Tipărit la: Tipotex S.A., Braşov
ISBN: 978-973-0-11901-5
SUMAR
Cuvânt Înainte . „ . „ ............... „ „ .. . ... „ ...... „ „ .. . ... „ ..... . „ „ .. . . „ ... . ... „ „ . . . . ... ... •. „ . . . . 5
I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE „ „ „ „ „ „ „ ..• „ .• „ . „ . • „ „ „ „ „ „ „ „ .• „ „ „ . „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ 7
• PATRIMONIUL CULTURAL MOBIL „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . . „ . 7
• CONSERVAREA ŞI RESTAURAREA PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL „ „ „ „ „ 11
li. STRUCTURA MATERIALELOR BUNURILOR CULTURAL ARTISTICE „ „ „ . . . . . 13

1. MATERIALE ANORGANICE .. .. „ „ .. „ .. „ „ „ ... „ „ ... „ „ „ „ . . „ „ .. „ „ „ „ „ . „ „ „ „ „ „ „ . 13
• Sfaturi practice în vederea curăţirii materialelor anorganice
din gresie. calcar. marmură „ „ „ „ . . „ „ „ „ ... „ „ „ . „ „ „ . „ . „ „ .... „ „ „ . „ „ . „ „ „ „ „ .. „ . . 14
• CERAMICA .... ... „ „ .. . . . „ „ .. ..... „ .. . .. „ „ .... ... „ .. . .... „ ...• „ „ „ •.. „ „ .... „ . „ . .. . . „ „ .... „ „ 15
• Faianţa ...... „ „ . . .• „ . ...•.... „ „ ..• . „ . ......• „ ....•. .. ...•.... ..•.. „ „ ... .• ..... ..... „ . . .. .• . 17
• Porţelan ...... „ „ .... „ „ . „ .. .. „ ..... „ „ „ ..• .. „ „ . .. „ „ „ .... „ . . . „ „ „ . „ ..•. „ . ..•. „ . . . . . 19
• CURĂŢIREA OBIECTELOR CERAMICE .. „ „ „ „ . . . „ „ . „ „ . „ „ „ . „ „ „ „ „ . „ „ .. . „ „ „ „ „ . 23
• STICLA ........ „ .. ....... „ „ . . .. . .. „ . . .... „ „ ...... . ... .... „ ...... „ „ . .... „ .... . „ „ „ ..• .. „ .. .... „ . . . 24
• Vitraliile . „ . „ „ . ... „ . .... „ .. „ .. ... „ „ ..... . „ „ .. . . „ „ .. . „ . „ .. ... „ .. . .. . „ „ ...... „ . ... „ „ 31
• Tratamente de curăţire şi tehnici Utilizate în procesul de restaurare a sticlei „. 32
• PIETRELE PREŢIOASE. ... . ... . ... . .. .. ..... ... . . .. . ... ...... . ... ....... . .. . .... ... . . ....... . ............ . 33
• Metode de identificare şi autentificare a pietrelor preţioase ...... „ •• ••• „ • • • • „. ..... 37
• METALELE . „ .......... „ ...... „ ....... „ . . .... . „ .. .. ... . „ . .. ... „ . . . .. .. „ .. . ... „ .. ... .• . „ ..... „ . . . .... 40
• Metale nobile - aur ş i argint „ . . • . • .•. „ . . . . . . • . . . . . „ . „ • •• „ „ „ •• „ „ „ „ •• • „ „ •• • „ .••. 40
• Tehnci de ornamentare a metalelor preţioase „ „ „ . „ „ „ .. „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . 41
• Curăţirea obiectelor din aur şi argint „ •••••• „ „ ••• „ „ • .••.• „ „ ••• „ „ •• •• „ . „ „ •• „ . „ •• • •• .. 49
• Cuprul şi
aliajele ... .... .. .. ..... ..... ..... .. .... ..... .............. .. ......... .. ..... .... ... .. ... . 52
• Cositorul şi plumbul „ . . „ „ „ „ .. „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ „ „ „ „ . . „ . . „ „ „ „ „ „ . . „ „ „ „ „ 54
• Fierul ş i aliajele ............................... „ • • ••••• „ ••••••••••••••• „ 55

•••••• . ••.• . .. . ••. . . .. „ .
• Curăţirea obiectelor metalice din cupru . bronz. cositor. plumb . fier „ . „ „ „ „ „ „ . 56
2. MATERIALE ORGANICE NATURALE „ „ „ .. „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ . „ „ .. „ . 61

• PAPIRUSUL ... ........... .. ......... ..„ ... ....... ..... „ ..... ..... .. ... „ .. ... „ ... . ... • ... „ .. „. ......... ...... . 61
• Sfaturi practice în vederea conservării papirusului „ „ . „ „ „ .. „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ .
• HÂRTIA ....... .. .. ... .. ..... .. .. .... ........ ...... ... ... ..... ... ............... ... ..... .. ..... ... .. .. ... ... ... .
• Sfaturi practice în vederea conservării hârtiei . „ „ „ .. „ „ „. „ .. • „ „ „ . „ „ „ . „ „ „ „ .. . „ 65
• Conservarea schiţelor. desenelor. gravurilor, fotografiilor . „ „ „ „ „ . „ „ . „ .. . „ „ „ „ . 68
• Sfaturi practice pentru păstrarea colecţiilor din arhive şi biblioteci . „ „ „ „ „ . „ „ 68
• PIELEA ŞI PERGAMENTUL „ „ „ „ . „ „ „ „ .. „ „ . „ „ „ „ . „ „ „ „ „ „ . „ . „ „ „ ... „ „ .. „ . „ „ „ . „ „ 71
• Curăţirea obiectelor confecţionate din piele şi pergament „ „ . „ .. „ . „ ... „ . „ „ . „ „ 75
• OS, CORN, FILDEŞ. .. .. . .... .... ... .... ..... .... .. ... ..... ................... . ... .............. .... ....... 77
• LEMNUL .. .. ..... ....... .. .. .. ... ..... .. .... ..... .... .... ...... .. ............ ... .. ... .. ... ........ .. .. .. ..... ... .... 78
• Sfaturi practice în vederea conservării lemnului „ „ „ . „ . „ „ ..• „ „ „ . „ „ . „ . „ . „ „ „ . „ 80
• Măsuri de protecţie împotriva carilor „ . „ . . „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ ... • „ „ „ . „ .• „ „ „ . „ „ 82
• TEXTILELE. .. ....... .... .... ...... .. .... .... .. ..... ............... ... ... ... .. .... .. .. .. ... .. .... .. ..... .. .. ..... ... . 85
• Cauzele degradărilor. tipologia degradărilor întâlnite la textilele din colecţii .. ... ... 88
III. SFATURI PENTRU COLECŢIONARI .......... ..... .. ... .... .. ... .... .. ....... ........ .. ... ..... . 94
• Ambalarea şi transportul obiectelor de artă „ . „ „ „ „ „ „ „ „ ... „ „ „ . „ . •. „ ... • „ 94
• Falsul în artă .. ....... .. ... .... ... .. .... ..... .. .... ............. .. ... ..... ..... .. ... .. ... ........ ... 95
• Comerţul cu artă furată-arta ca marfă „ „ „ „ „ . „.„„„.„„ „. „„„.„ „ „ „ „ „„. 97
IV. INSTANTANEE CULTURALE ÎN COLECŢII PARTICULARE .... ....... ....... .. ........ 99
V. ORGANISME ŞI INSTITUŢII SPECIALIZATE ÎN

DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL .. ... ... ..... .. ... .. ... .. ....... ...... .. 109
• Legislaţie ........ ... ....... .. ............... ........ ... .. .. .... ........ ..... .... ......... ... ........ 111
Bibliografie ........ .. .................... .............. .. ..... ......... .... .. .... ... ............ .... ... .... ...... 112
<b~~~
-§))C:i ' \..~
/,__ r ~
r y;:.\Cj ~ ,l/f( b
~~a~~~
' ) ~ ;' ~ A(:
CUVÂNT ÎNAINTE
q toria noastră
dversităţi
ierdut.
consemnează
istorice că
de-a lungul timpului în climatul nenumărate/or
cea mai mare parte a tezaurului nostru artistic medieval a fost
Reconstituirea artelor autohtone se poate face numai prin aceste nepreţuite vestigii istorice
care s-au perpetuat miraculos până la noi şi pe care avem datoria să le ocrotim. să le conservăm şi
să le valorificăm ştiinţific sub adevăratele şi complexele lor semnificaţii.
Pregătirea şi experienţa profesională în domeniul conservării şi restaurării operelor de artă.
cât şi a bunurilor cultural-artistice reprezintă una din funcţiile de specialitate. active ale instituţiilor
muzeale. ale laboratoarelor specializate. ale specialiştilor şi experţilor în domeniu.
Aceasta cultură nobilă de salvare. de punere în valoare a esteticii şi componentelor structurale
a bunurilor cultural-artistice din colecţiile publice. din colecţiile private trebuie extrapolată. însuşită
şi promovată de colecţionarii şi deţinătorii acestor preţioase valori din perspectiva păstrării.
conservării şi protejării lor.
Multitudinea aspectelor legate de activitatea strictă a protejării patrimoniului cultural.
complexitatea şi diversitatea materialelor ce-l alcătuiesc. presupune acumularea unor cunoştinţe
vaste în toate domeniile auxiliare.
Lucrarea de faţă tratează în principal aspecte cu privire la modalitaţile cele mai potrivite
pentru conservarea bunurilor culturale şi se doreşte a fi un ghid al tuturor celor care vin în contact
cu bunurile culturale de patrimoniu, cu bunuri cultural artistice cu valoare decorativă . respectiv
un îndrumar cu informaţii practice pentru iubitorii de artă. colecţionari autodidacţi. cât şi să
răspundă unui larg interes public deven it tot mai preocupat de semnificaţiile bunurilor culturale
şi de protejarea acestora.
Obiectivul publicării acestei lucrări. îl constituie dorinţa noastră de a proteja patrimoniul
cultural mobil. protecţia constituind astfel ansamblul tuturor măsurilor ştiinţifice. tehnice. juridice.
administrative şi financiare care au drept scop prevenirea degradărilor sau pierderea patrimoniului
cultural.
5
În cele mai multe cazuri. pierderea sau distrugerea valorilor artistice create de generaţiile
trecute se datoreză atât lipsei de informare în domeniu. în general. cât şi mentalitatilor scăzute.
ignoranţei societăţii actuale marcată de insuficienţa resurselor economice. de timiditatea
institutiilor publice. factori de îngrijorare care au determinat acest demers publicistic. din partea
Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Braşov. Grija pentru protecţia bunurilor culturale a
determinat proiectul editării acestei lucrări care are drept scop prezentarea noţiunilor de bază şi a
soluţiilor practice de conservare a colecţiilor aflate în deţinerea mediului privat.
Director.
Mitran Gheorghe
6
I. NOTIUNI
, INTRODUCTIVE
PATRIMONIUL CULTURAL MOBIL
Patrimoniul cultural este constituit:
• ca patrimoniu tangibil - material (bunuri culturale mobile şi imobile - monumente.
situri. ansambluri cu valoare istorică) şi
• patrimoniu intangibil-imaterial (folclor. obiceiuri. tradiţii populare . muzică .
dansuri . credinţe)
Patrimoniul cultural mobil (lat. mobillis = care poate fi transportat) reprezintă totalitatea
bunurilor cu valoare deosebită sau excepţională istorică. arheologică , documentară , etnografică ,
artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică , numismatică, filatelică , heraldică , bibliofilă ,
cartografică şi epigrafică , reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale
relaţiilor omului cu acesta, ale potenţia lului creator uman şi ale contribuţiei româneşti la civilizaţia
universală . 1
Conform Legii 182/2000. privind protejarea patrimoniulu i cultu ral naţional mobil
Art. 3. - Patrimoniul cultural naţ i onal cuprinde:
1. Bunuri arheologice ~i istoric-documentare de valoare deosebită sau

excepţională , cum sunt:
a) descoperirile arheologice terestre şi subacvatice , unelte. ceramică. inscripţii , monede,
sigilii . bijuterii. piese de vestimentaţie şi harnaşament. arme . însemne funerare:
b) elemente provenite din dezmembrarea monumentelor istorice :
c) mărturii materiale şi documentare privind istoria po l itică, economică . socială .
militară . religioasă . ştiinţifică. artistică . sportivă sau din alte domenii:
d) manuscrise. incunabule. cărţi rare şi cărţi vechi. cărţi cu valoare bib l iofilă:
e) documente şi tipărituri de interes special: documente de arhivă . hărţi şi alte materiale
cartografice:
f) obiecte cu va loare memorialistică :
1 L egea nr. 182 din 25 octombrie 2000, privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, Art.1 (2)
7
g) obiecte şi documente cu valoare numismatică. filatelică . heraldică : monede. medalii .
decoraţii. insigne. sigilii . brevete . mărci poştale. drapele şi stindarde :
h) piese epigrafice:
i) fotografii . clişee fotografice . filme . înregistrări audio şi video :
j) instrumente muzicale:
k) uniforme militare şi accesorii ale acestora:
I) obiecte cu valoare tehnică :
m) alte bunuri din această categorie.
2. Bunuri cu semnificaţie artistică, de valoare deosebită sau excepţională, cum sunt:

a) opere de artă plastică: pictură. sculptură . desen . gravură . fotografie ş i altele :
b) opere de artă decorativă şi aplicată din sticlă. ceramică. metal . lemn . textile şi alte
materiale. podoabe :
c) obiecte de cult: icoane. broderii . orfevrărie . mobilier şi altele:
d) proiecte şi prototipuri de design:
e) materialele primare ale filmelor artistice. documentare şi de animaţie :
f) alte bunuri din această categorie .
3. Bunuri cu semnificaţie etnografică, de valoare deosebită sau excepţională,

cum sunt:
a) unelte. obiecte de uz casnic şi gospodăresc:
b) piese de mobilier:
c) ceramică :
d) textile . piese de port. pielărie :
e) alte obiecte din metal. lemn . os. piatră . sticlă :
f) obiecte de cult:
g) podoabe :
h) ansambluri de obiecte etnografice:
i) alte bunuri din această categorie .
4. Bunuri de importanţă ştiinţifică, de valoare deosebită sau excepţională, cum sunt:

a) specimene rare şi colecţii de zoologie. botanică. mineralogie ş i anatomie :
b) trofee de vânat:
c) alte bunuri din această categorie.
8
5. Bunuri de importanţă tehnică, de valoare deosebită sau excepţională, cum sunt:
a) creaţii tehnice unicat:
b) rarităţi . indiferent de marcă :
c) prototipurile aparatelor. dispozitivelor şi maşinilor din creaţia curentă:
d) creaţii tehnice cu valoare memorială:
e) realizări ale tehnicii populare :
f) matriţele de compact-discuri şi CD-ROM:
g) alte bunuri din această categorie .
Bunurile din patrimoniul cultural mobil pot fi active - utilizate sau pot fi pasive - stocate
- de cele mai multe ori aflate în depozite. cele ale instituţiilor muzeale 2 • spaţiile private ale
colecţionarilor. depozitele magazinelor de antichităţi. galerii de artă. etc.
În general . cunoscătorii în domeniul patrimoniului cultural - respectiv specialiştii sunt
familiarizaţi cu terminologia de bun susceptibil de clasare. Întrucât lucrarea se doreşte a fi un
ghid al tuturor celor care vin în contact cu bunurile culturale de patrimoniu. susceptib ilitatea
de clasare face referire la acele bunuri care au fost propuse sau urmează să fie propuse de către
specialişti pentru a fi înscrise în patrimoniul cultural naţional.
Criteriile după care specialiştii întocmesc dosarele de clasare a bunurilor culturale
mobile care pot fi încadrate în categoria fond (b unuri culturale de valoare deosebită) şi
tezaur (bunuri culturale de valoare exceptională) au în vedere vechimea, frecvenţa,
starea de conservare, valoarea istorică ~i documentară, valoarea memorială,
autenticitatea, autorul, atelierul sau ~coala, calitatea formală a bunului expertizat.
„ Arta poporului român este expresia vie a vieţii lui "

(Regina Maria)
Preocupările pentru conservarea bunurilor culturale au izvorât din necesităţi de ordin

practic.
Deţinătorii oricăror bunuri culturale. fie ei instituţi i specializate. autorităţi publice.
muzee de stat sau private . colecţionari ş . a„ toţi se confruntă cu o problematică ce implică
în fapt dificultatea conservării bunurilor culturale .
2 Eva Mârza, .Muzeologie Generală'', Ed. Univ. 1 D ec.1918,Alba Iulia, 2004,p. 72
9
Datorită acţiunii agenţilor de degradare. toate materialele indiferent de natura lor. se
deteriorează uşor sau în timp mai îndelungat şi astfel necunoscând soluţiile de păstrare a
lor. prin asigurarea unor condiţii cât mai bune . riscăm în timp pierderea urmelor trecutului.
prezentul şi viitorul omenirii fiind indisolubil legat de trecutul ei .
Pentru protejarea patrimoniului în general este necesar a se cunoaşte :

• materialul din care sunt realizate operele . întrucât creatorii tuturor timpurilor
au utilizat o mare varietate a acestora. cunoscând originile. caracteristicile.
modalităţile diferite de a se comporta în timp. putem prelungi durabilitatea vieţii
bunurilor culturale.
• agenţii distructivi sau factorii care determină deteriorarea bunurilor :
- factori microclimatici: umiditate. temperatură . vânt. ploaie sau poluare
atmosferică . lumină-iluminat. sol. apă . catastrofe naturale sau
- factori biologici ai biodegradării: bacterii . ciuperci . insecte. moluşte . crustacee.
alge. licheeni. e.t.c. şi nu numai. chiar însuşi omul poate reprezenta un pericol
prin necunoaştere. neglijenţa şi maltratarea locurilor. bunurilor istorice.
De aceea este necesar să acţionăm în cunoştinţă de cauză pentru a putea proteja durabil
patrimoniul cultural.
În privinţa protejării patrimoniului mobil al cărui material constitutiv poate fi
anorganic (granit. bazalt. gresie. calcar. marmură. ceramică. porţelan. sticlă. metal e.t.c)
şi organic (lemn. hârtie . textile. piele. pergament. os. corn. fildeş ş.a.) condiţia cea mai
importantă este remedierea oricărui pericol existent prin abordarea corectă a metodelor de
conservare şi restaurare. proceduri ce necesită în primul rând cunoaşterea cauzelor ce duc
la deteriorarea obiectelor. în acest sens utilizarea procedurilor adecvate pentru remediere .
implicit tratamentele de conservare şi restaurare specifice trebuie să se facă în funcţie de
materialul dat şi gradul de deteriorare al acestuia.
10
CONSERVAREA ŞI RESTAURAREA
PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL
Cercetările şi investigaţiile efectuate de restaurator sau conservator se aseamănă cu
cele ale unui medic sau asistent. în sensul că , restauratorul ca şi medicul fac tot felul de teste
şi analize pentru a evita orice eroare sau intervenţie greşită care ar putea fi fatală obiectului
tratat.
Astăzi iubitorii de artă sunt tot mai mult interesaţi de păstrarea ş i protejarea bunurilor
culturale iar în acest sens punem la dispoziţie informaţiile necesare cunoaşterii în domeniul
protejării patrimoniului cultural .
Pentru o conservare corectă şi pentru a păstra un aspect cât mai apropiat de cel original
trebuie să fie cunoscute: structura obiectelor. natura materialelor componente. proprietăţile
chimice. fizice şi mecanice ale materialelor din care sunt confecţionate obiectele. factorii de
degradare. modificările structurale suferite de-a lungul vremii. ş.a.
Conservarea este o disciplină care se ocupă cu etiopatologia. profilaxia şi prevenirea
deteriorărilor bunurilor de patrimoniu . Conservarea operează cu elemente exterioare
obiectului . fiind o activitate permanentă. Scopul principal al acesteia este asigurarea
condiţiilor optime de depozitare. expunere . ambalare şi transport a bunurilor cultural cu
valoare de patrimoniu. Conservarea bunurilor culturale în sine trebuie să facă posibilă
transmiterea în viitor a mesajului estetic. istoric şi documentar. însuşi termenul de conservare
înseamnând a păstra . a feri de transformări . 3
Restaurarea bunurilor culturale este un ansamblu de măsuri destinate să reîntinerească
un bun patrimonial . excluzând însă orice adaos care ar putea modifica structura. forma.
stilu l sau maniera epocii care 1-a creat. 4
Spre deosebire de conservare care este o activitate permanentă . restaurarea este una
ocazională. impusă de o necesitate stringentă. în funcţie de starea de conservare a obiectului
respectiv. În aceast sens. restaurarea trebuie privită ca un accident în viaţa unui obiect. 5
3 Aurel M oldoveanu, „Conservarea preventivă a bunurilor culturale", Bucureşti, 1999, p.6-18

Cezare Brandi, „Teoria restaurării'; E d. M eridiane, Bucureşti, 1996.
Cod de etică şi ghid de practică pentru conservarea bunurilor culturale, Asociaţia Profesională a Conservatorilor, Canada, 2000
11
această activitate având rolul redării semnificaţiei originare pierdută parţial sau estompată
în timp şi consolidarea structurii suport a materialului din care este alcătuit obiectul.
Recomandare:
În cazul intervenţiilor pe obicte-bunuri culturale de patrimoniu este foarte
important ca acestea să fie executate de personal specializat, acreditat, atestat. cu
vaste cunostinţe în domeniul restaurării. de aceea este indicat a se consulta baza de date
on line a Institutului de Memorie Culturală .
http://www.cimec.ro/Baze-date-online.html,
• Registrul experţilor în bunuri de patrimoniu cultural mobil.

• Repertoriul specialiştilor din muzeele României.
12
li. STRUCTURA MATERIALELOR
BUNURILOR CULTURAL ARTISTICE
SFATURI PRACTICE PENTRU IUBITORII BUNURILOR DE ARTĂ
1. MATERIALE ANORGANICE :
Meşterii. artiştii şi arhitecţii au utilizat încă

din cele mai vechi timpuri atât în construcţii cât
şi în crearea diverselor bunuri culturale variate
materiale anorganice :
Piatra ob iş nu ită .
- Gresia ş i calcarul. roci ce prezintă o
porozitate pronunţată: datorită acestei
caracteristici în cazul pătrunderii apei în
structura lor. în condiţii de îngheţ. prin
fenomenul cristalizării se formează săruri.
rezistenţa mecanică este asftel slăbită
putând determina dezagregarea.
Tuful vulcanic. rocă de origine eruptivă cu culoare cenuşie sau brun-galbenă. cu
aspect buretos. uşor de prelucrat. sculptat. cioplit.
Granitul. rocă magmatică neagră sau albă ce prezintă caracteristici mecanice bune şi
rezistenţă deosebită la agenţii fizico-chimici.
Bazaltul. rocă vulcanică cu stabilitate mare la variaţiile bruşte de temperatură . cu
calităţi mecanice foarte bune. aproape impermeabil.
Marmura. rocă metamorfică provenită din calcare. mai puţin poroasă decât calcarele
care lustruită dobândeşte un aspect deosebit. cele mai frumoase şi celebre statui
fiind realizate din acest t ip de material.
Travertinul. cu aspectu l marmurei comune. prezintă rezistenţă în condiţii de ploi şi
îngheţ. însă poate fi calcinat cu uşurinţă în condiţii de foc.
13
SFATURI PRACTICE ÎN VEDEREA CURĂŢIRII
MATERIALELOR ANORGANICE DIN GRESIE, CALCAR, MARMURĂ
La obiectele cu dimensiuni reduse confecţionate din:

GRESIE sau CALCAR în primul rând se îndepărtează cristalele de săruri. printr-un pe-
riaj uşor. apoi obiectele se introduc într-un curent de apă curgătoare şi după aceea se trec
printr-o serie succesivă de băi de apă distilată. Acest proces este necesar pentru eliminarea
sărurilor solubile .
În cazul obiectelor mari. se aplică o pastă de hârtie îmbibată cu apă distilată. pe întrea-
ga suprafaţă a piesei . După aplicare. începe o circulaţie ceva mai complicată a apei . mai
întâi spre interior. unde salvă sărurile . apoi ca soluţie spre exterior. acolo unde evaporarea
a transformat pasta de hârtie într-un mediu poros puternic absorbant. După o perioadă de
1-3 săptămâni pasta de hârtie este înlocuită cu alta proaspătă. La fiecare înlocuire a pastei .
se îndepărtează o parte din sărurile solubile.
Gresiile care au pe suprafaţă sulfat de calciu se curăţă cu peria. abia după ce crusta a
fost înmuiată în băi de apă distilată repetate sau prin aplicarea locală a unei soluţii de tio-
sulfat de sodiu 10% după care trebuie făcută o spălare insistentă cu apă distilată .
CURĂŢIREA MARMUREI
Marmura nu necesită o procedură specială în vederea conservării. polizarea periodică

făcând obiectele de mari dimensiuni mai puţin sensibile la depunerea murdăriei.
Curăţirile cu abrazivi obişnuiţi . afectează patina şi modifică aspectul şi detaliile de fineţe.
Spălarea marmurei se efectuează cu soluţii diluate de detergenţi - ccal 0%. uşor alcalini-
zate cu amoniac- cca 1% . soluţia aplicându-se pe suprafeţe mici după ce în prealabil acestea
au fost aspirate . periate cu perii moi. la final clătindu-se cu apă pentru îndepărtarea urmelor
de detergenţi . Uneori sunt suficiente simple spălări cu un jet de apă la presiune. cu sau fără
nisip fin. urmate de perieri. Rar sunt folosite curăţările cu vapori deşi au avantajul că mena-
jează patinele cu aspect frumos .
Mucegaiurile se îndepărtează cu soluţii de decoloranţi. cloramină-2% alcalinizată uşor
cu amoniac (bicarbonat de amoniu) . aceste operaţii efectuându-se local. ulterior făcându-se
spălări insistente cu apă . Licheenii. algele şi coloniile de bacterii se îndepărtează prin periere .
după ce în prealabil s-au înmuiat cu amoniac. formol etc.
14
CERAMICA
Cuvântul ceramică vine de la cuvântul grecesc keramos = argilă.
Evoluţia istoriei culturii şi civilizaţiei umane este strâns legată de producţia şi diversifica-
rea ceramicii cu destinaţie funcţională ş i decorativă . Şcoala de arheologie românească a pus
în valoare ştiinţifică nenumărate vestigii ceramice care definesc nivelul cultural de evoluţie a
diverselor comunităţi umane. de pe teritoriul patriei noastre. Descoperirile arheologice efec-
tuate de-a lungul timpului pe teritoriul ţării noastre au demonstrat în principal prin vestigiile
ceramice continuitatea de viaţă culturală . precum şi nivelul evoluat al producţiei şi creaţiei
artistice a ceramicii.
Patrimoniul ceramic cuprinde cel mai mare fond de produse. cu cea mai mare diversitate
dintre toate categoriile de patrimoniu moştenite: patrimoniul arheologic. reprezentat în colec-
ţiile muzeale şi producţiile ceramice. creaţii artistice din secolele XVI-XIX. formează cele mai
frumoase colecţii particulare şi muzeale.
Ceramică transilvăneană, sec. al XVIII-iea şi al XIX-iea.
15
Transilvania a reprezentat unul dintre cele mai bogate ş i valoroase teritorii istorice în centre
şi ateliere de producţie a diverselor tipuri de ceramică populară. În secolele XVI I-XIX s-au remar-
cat în domeniul producţiei de ceramică artistică şi funcţională centre din zona Ţă rii Bârsei. Ţă rii
Făgăraşului. zona Sibiului. zona Rupei - Târnava-Sighişoara . zona Bistriţa ş i zon a secuimii . cele
mai valoroase exemplare păstrate fiind din centrele Sasch iz. Drăuşeni . Braşov. Bi striţa. Turda.
Corund . Chirpăr. Satu Nou . Câ rţi şoara. Sibiu . Noul Român . Nem şa . Agnita. etc.
Frumuseţea lor. valoarea istorică. arti stică . documentară ş i memorial ă sunt semnificaţiile
majore pentru care aceste producţii ceramice au făcut şi fac obiectul unor valoroase colecţii
muzeale şi particulare din România ş i Europa.
Ceramică trans ilvăneană, centre din S-E Transilvaniei, sec. al XIX-iea.
În Transilvania una din creaţiile artistice distincte care au făcut obiectul cercetărilor
de specialitate şi au stârnit interesul colecţionarilor au fost sobele cu cahle mi casate .
nesmălţuite. sm ă lţuite ş i pictate .
16
Faianţa. este o masă ceramică obţinută din caolin. cuarţ. calcar şi arg il ă.
A fost descoperită pentru prima dată în Babi lon şi a fost preţuită de egipte ni. as irien i
şi perşi.
În Europa faianţa s-a fabricat începând cu sec. IX şi perioada înfloririi sale. ca şi produc-
ţie artistică decorativă este considerată epoca Renaşterii.
Atelierele italiene consacrate în epocă sunt:
Ginori . Caffaggiolo. Torelli . Cantagalli. Faenza.
Deruta . Savana . Gubbio. Orvietto. Nove. Capo-
dimonte ş i Urbino. Motivele decorative tipice
atelierelor Urbino şi Faenza. cristalizate încă din
secolul al XVI - lea. sunt integrate în repertoriul
decorativ al pieselor Faenza sau Ginori. Cei mai
importanţi furnizori ai Casei regale române sunt
Alberto lssel din Genova. la 1884. 1885. Moise
delia Torre&Co. din Florenta. la 1911 si Manifat-
tura di Signa. Terrecotte artistice din Florenta la
1912 etc.
În Span ia cele mai renumite centre de
producţie artistică a faianţei au fost Talavera ş i
Toledo . De asemenea faianţă artistică s-a produs
în centre din Franţa. Anglia. Belgia. Olanda(Delft).
Austria. Ungaria( Pecs- Szolnay).
În Transilvania cea mai valoroasă faianţă ar-
tistică produsă în secole le al XVII -iea. al XVII 1-lea
ş i al XIX-iea a fost faianţa habană şi posthabană.
care s-a produs la Vinţu de jos. Vurper Uud. Sibiu)
ş i Criţ Uud . Braşov). Canceele cu sau fără capac de
cositor erau decorate cu motive policrome paste-
late. florale. vegetale . arhitecturale . antropomor-
fe şi zoomorfe precum şi cu embleme de breas lă .
Ceramică habană- sec.al XVIII-iea
17
••• • ••• ••••••• • ••••••• „ ••• „ ••• „ ••• „ •• • „.
Sobă, stil baroc, decorată cu plăci
faianţă pictată, 1762,
Castelul Bran
Sobă cu cahle pictate albastru cobalt,

sec. al XIX-iea, Castelul Bran
18
Ceramică habană, sec.al XVIII-iea
Porţelanul. este o masă ceramică vitrifiată , translucidă obţinută din combinaţia

caolinului cu alte materiale argiloase. Pentru obţinerea porţelanurilor foarte fine caolinului
i se mai adăugau substanţe de mărire a plasticităţii iar materialele refractare utilizate
(siliciu.cuarţ) confereau rezistenţa ciobului.
Porţelanul s-a obţinut pentru prima dată în China şi a cunoscut mai multe perioade de
dezvoltare. Din timpul dinastiei Sun . porţelanul a inceput să fie pictat.
Primele obiecte de porţelan încep să fie importate din China spre Europa pe căile
navigabile deschise de portughezi şi spanioli .
19
Au existat mai multe încercări de producere a porţelanului în Europa de către Antonio
din Veneţia în 1470. Leonardo Geringer -1518. Rene Antoine de Reaumur (1683-17579).
dar primul care reuşeşte să producă porţelan translucid prin arderea unor argile a fost
Jobarm Friedrich B6ttger (1682 -1719) . considerat părintele porţelanului european.
În 171 O. s-a înfiinţat prin decret regal prima manufactură de porţelan - Meissen . După
moartea lui B6ttger. ucenicii lui se răspândesc şi încep să apară o serie de manufacturi
la Veneţia şi Neapole în 1720. Chelsea în 1730. Florenţa în 1735 . Berlin- Ludwigsburg.
Frankenthal între 1740-1760. Sevres-Franţa în 1759.
Colecţie particulară,faianţă habană, sec. al XVIII-iea.
20
Cele mai renumite porţelanuri sunt cele de:
• Meissen, cunoscut ca „ porţelanul de aur " sau porţelan de Saxa purta monograma
albastră A.R„ do u ă săbii cu mâner încruci şate .
• Sevres . porţe l anu ril e se disting prin culori delicate şi strălucitoare precum ş i prin
glazu ra pură .
1. Marcă cu însemnul şi denumirea Manufacturii Sevres -1900

2. Marcă R osenthal 1914-1915 3. Marcă M eissen 1850-1924 4. R osenthal -1 928
5. Porţela n M eissen -1 750
21
• porţelanul Rosenthal denumit iniţial Frankenthal . a produs cunoscutele servicii
„ Darmstadt"-1905. „ Donatello"- 1907. pictură cu fructe şi bucheţele discrete su b
smalţ.
Produse române~ti de faianţă ~i porţelan
În România, mărcile de porţelan recunoscute pe piaţa mondială au fost IRIS -

Cluj, ARPO - Curtea de Arge~, ALBA IULIA, STIPO- DOROHOI.
Mărcile româneşti datorită calităţii produselor au reuşit să se facă cunoscute pe piaţa
internă şi pe cea europeană . Fabricile au produs porţelan de menaj şi porţelan artistic de-
corativ. Alături de acestea au fost produse articole ceramice sanitare . faianţă. semiporţelan .
porţelan şi gresie ca CESAROM - Bucureşti . SANEX - Cluj. SOCERAM - Ploieşti ş .a.
1. Platoufaianţă, Batiz (jud. H unedoara) sec. al XIX-iea

2. Porţelan cu cifrul reginei Maria, 1938 Marca Iris-Cluj
22
CURĂŢIREA OBIECTELOR CERAMICE
În cazul obiectelor ceramice . este necesar a se ţine seama de tipul prelucrării ceram1rn:
arsă. nearsă . smălţuită. pictată. curăţirea obiectelor de lut făcându-se diferenţiat.
În cadrul săpăturilor arheologice .când se descoperă vase. cioburi. îndepărtarea
pământului prins de piesă . în primă fază se face mai întâi mecanic (periere . lustruire.
scobire. frezare) şi apoi cu băi de apă sau soluţii de detergenţi care peptizează murdăria .
La obiectele ceramice smălţuite îndepărtarea sărurilor se face fie cu pastă de hârtie . fie
se utilizează varianta imersiei în alcool diluat cu apă. Pentru că smalţurile conţin siliciu îş i
pierd în timp transparenţa şi se opacizează. Motivele decorative şi culorile se estompeaz ă
în timp. de aceea unele laboratoare de restaurare recomandă un tratament local cu o
soluţie de acid fluorhidric 10%. urmată de o spălare repetată şi o lustruire cu glaspapir
de fineţe mijlocie urmată apoi de o peliculizare cu lac. 6 Se cunoaşte faptul că. în timp.
lacul aplicat pe suprafaţa obiectului suferă un proces de îmbătrânire. însă acesta poate
fi îndepărtat când este necesar cu solvenţi sau diluanţi. aceştia alegându-se în funcţie de
substanţa peliculogenă (solvenţi frecvent utilizaţi: benzină . toluen . alcool etilic. metilic .
butilic. acetona . acetat de etil glicol) .
Obiectele ceramice care prezintă depuneri de carbonaţi de calciu ce pot acoperi
elementele de decor pot fi curăţate chimic cu soluţii diluate de acid clorhidric (metodă
frecvent practicată - avantajul ei fiind eliminarea rapidă a depunerilor iar dezavantajul-
posibilitatea apariţiei degradărilor în timp datărată faptului că clătirile repetate nu
îndepărtează în totalitate toate resturile acide din porii ceramici) astfel s-a încercat găsirea
altor metode alternative cum este cea a utilizării soluţiei de Complexon .
În cazul restaurării ceramicii. pentru completarea lacunelor pieselor. procedurile sunt
mai complexe . Pentru completarea suprafeţelor lipsă se realizează în prealabil o amprentare
- mulaj . aplicat în majoritatea cazurilor în interiorul pieselor-vase ceramice . completare cu
material de tip plastelină sau ceară care se fixează pe zona lipsă prin presare pe marginile
spărturii . Ulterior materialul folosit pentru completare este ipsosul sau gipsul aplicat prin
turnare sau cu ajutorul unei spatule peste mulajul existent. Integrările cromatice se fac fie
prin integrarea unui pigment direct în compoziţia pastei de completare. fie prin colorarea
6 Mihail Miha/cu, „Conservarea obiectelor de artă şi a monumente/or istorice': Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p.144-145.
23
directă suprafeţei
a completate. Gipsul se lasă să facă priză
dar nu se aşteaptă întărir~
lui completă . ci se procedează la o finisare grosieră a suprafeţei completate cu ajutoru l
bistruriului. După întărirea completă a gipsului se finisează suprafaţa completată prin
şlefuire cu hârtie abrazivă. a cărei granulaţie se alege în funcţie de porozitatea suprafeţei
ceramice . În vederea creşterii rezistenţei mecanice a suprafeţelor completate . mai ales în
cazul pieselor de mari dimensiuni. înainte de turnare se pot realiza armături metalice din
fire de sârmă (inox).
STICLA
Apariţia sticlei era cunoscută încă din antichitate. În lucrarea " Istoria naturală " .
Plinius(sec.I e.n .) relatează o poveste despre descoperirea sticlei. Prima industrie a sticlei s-a
dezvoltat în Egiptul antic. Egiptenii foloseau
sticla în producerea podoabelor. sticla pro-
dusă fiind opacă.
Reţeta dată de Plinius în „Hist Nat.
XXXVl.26". „sticla se tope şte împreună cu
lemn uscat şi alb. adăugându-se aramă ş i
vitrium. Acest amestec se topeşte în cupto-
rul de felul cela de topit minereul de bronz.
obţinându-se o masă sticloasă negricioasă .
Pasta respectivă se retope şte . se colorează şi
apoi se toarnă în formă de obiecte ''.
Obţinerea sticlei transparente necesita
o temperatură de minimum 1 S00°C.
Tehnologia folosită în zilele noastre pentru
prelucrarea sticlei presupune utilizarea mai
multor tipuri de materii prime. elementele
sale de bază : nisip (bioxid de siliciu) . var
(oxid de calciu) şi sodă. Colorarea sticlei se Cupă diatreta, sec. IV, a.e. Muz eul de Arheologie, Milano
poate face parţial sau total cu ajutorul unor Inscripţie latină „BIBE VJŢijj MULTUS ANNIS"
BEA ŞI VEI TRĂI MULŢI ANI
24
metale săruri sau oxizi (ex. pentru obţinerea culorii verde se poate folosi trioxid de crom.
pentru albastru-oxid de cobalt. roşu-oxid cupros).
Există nenumărate tipuri de sticlă. unele excepţionale din punct de vedere estetic. al
rarităţii sau vechimii. Romanii au preluat de la egipteni tehnologia producerii sticlei pe care
au perfecţionat-o spectaculos. În epoca târzie a Imperiului Roman se obţinea un anume
tip de vase de sticlă. aşa numitele diatreta care aveau pereţii formaţi dintr-o reţea de sticlă
topită peste care se aplicau alte fire de sticlă frumos colorate .
Deosebit de interesante. scumpe şi aparte- datorită necunoaşterii tehnologiei de
prelucrare era considerată sticla romană de tip butoi de sticlă de dimensiunea omului în
mărime naturală. diatretele şi cupele murrhine. Interesante de asemeni pentru perioada
Sticlă romană, sec al IV-iea e. n, cupe Rothschild Lycurgus, British Museum,

sticla suflată lucrată la rece, montură metal.
25
romană sunt oglinzile romane (denumite speculum).
Primele oglinzi cunoscute au fost metalice. constând dintr-
un disc de aramă. staniu sau alt metal strălucitor bine
şlefuit pe una din feţe ca să reflecte imaginea. Multe dintre
oglinzile romane cu disc metalic aveau lipite pe una din feţe
o foiţă subţire de aur. argint sau zinc- diametrul lor era de
20 cm. 7 Cele mai vechi oglinzi din sticlă au fost produse
în Sidon . informaţie transmisă de către Plinius şi confirmată
arheologic. Există o mare varietate în tipologia sticlei 8 • însă
de mare interes din punct de vedere estetic şi al valorii sunt
sticla de Murano. cristalul (sticla de plumb) de Boemia s.a.
Insula Murano este cunoscută din timpul Imperiului
Roman şi de-a lungul vremii a avut o istorie proprie. Sticla
veneţiana are o istorie îndelungată. un rol important în
dezvoltarea sticlei având maeştrii sticlari din Bizant. care
s-au mutat în Venetia când Constantinopolul a fost cucerit în
1204. În anul 1291 . toţi sticlarii din Veneţia au fost nevoiţi să
se mute pe Insula Murano din cauza pericolului de foc. multe
din clădirile veneţiene fiind din lemn. Republica veneţiană a - - - - - -- -
ordonat astfel mutarea tuturor atelierelor pe Insula Murano. Cupă atelier Muran o, sec al XIX-iea,
Murano şi-a desăvârşit maiestria şi arta în modelarea sticlei Colecţia Muzeului Peleş
deţinând secretul şi monopolul acestei arte multe secole.
Printre tehnici le folosite erau sticla cristalină. smalţu I. sticla cu inserţii de aur (aventurine).
sticla lăptoasă. imitaţii de pietre şi bine cunoscuta arta millefiori (sticla multicoloră) .
Cristalul de Bohemia este o denumire generică

pentru sticlăria de artă produsă începând
cu secolul al XVII-iea în diverse centre din aria geografică a vechiului Regat al Bohemiei şi
Moraviei şi regiunile învecinate. Faima cristalului de Bohemia se datorează faptului că meşterii
sticlari realizau piese de lux comparabile cu cele ieşite din manufacturile Veneţiei şi prin faptul
că ei au inventat tehnici inedite de prelucrare perfecţionând tehnica colorării şi decorării sticlei.
Idem V. Moga,p.64.
Cu o rezistenţă mecanică foarte bună la schimbările bruşte de temperatură- este sticla de tip J ena, Pirex şi D uran.
26
Artiştii sticlari din centrele de creaţie din Bohemia au făcut cunoscută această artă pe
plan mondial prin producţiile cu o valoare deosebită din cri stal ş i sticlă realizate în stilurile
epocii secolului al XIX-iea.
Stilul Artei 1900. conceptele şi compoziţiile morfologice. artistice şi decorative au
produs cele mai valoroase capodopere de artă în domeniul artei şi producţiei manufacturilor
de sticlă . în Fran ţa. Germania. Italia. Anglia. Bohemia. Austria etc.
Serviciul de cristal al reginei Maria, atelier Bohemia, 1906 Cristal Bohemia, sec. XVIII.
Muzeul Naţional Cotroceni
Din pleiada creatorilor de artă în domeniul producţiei de sticlă s-au distins:

Jean Daum . fondator în 1878 al manufacturii de sticlă artistică la Nancy şi fii Auguste
şi Antonin care au dezvoltat această afacere ca producţie artistică primind medalia „Grand
Prix" la expoziţia Universală-1900-Paris . Activitatea fabricii fraţilor Daum este contemporană
cu cea a fabricii E. Gal le. 1846-1904. În consecinţă firmele se aflau în permanentă concurenţă .
Firma Daum imită în prima fază sticla lui Galle. executînd forme identice. culori vii. motive
27
vegetale . folosind incizia. tăietura.
în mai multe straturi. lucrează în
stil naturalist. folosind şi email
pictat. Sticla Daum folosind
„ marchetăria". deşi a imitat sticla
Galle. are valoare artistică fiind
vândută peste tot în lume. Din
anul 1889 . lucrează în stil Art
Nouveau sub inflenţa lui Galle.
Cea de-a doua etapă în producţia
sticlei Daum se încadrează în jurul
anilor 1900 când se lucrează
în Jugendstil. adoptându-se
forme de sticlă fantastice . forme
capricioase. originale. caudate
Vas, fraţii D aum, Nancy, sec XX- iea Vaza,fraţii D aum,
care nu sunt tocmai bine primate
N ancy, 1905
de cumpărători . În consecinţă ei
îşi schimbă producţia adoptând o
nouă tehnică de execuţie. ei fiind primii care folosesc tehnica gravării cu acizi pe masa de
sticlă cu contururi diferite. Motivele sunt neoclasice. Fraţii Daum apelează la colaboratorii
săi îndelungaţi Desire Christian . Fabrica Daum producea şi sticlă de întrebuinţare în Nancy.
cel mai cunoscut sticlar modern din fabrică fiind E. Lachenal.
Manufactura Ga//e
Creatorul francez Emille Galle (1846-1904) s-a făcut remarcat datorită descoperirilor
artistice şi tehnice în arta decorativă. realizările sale devenind astăzi mari valori şi obiecte de
colecţie. Sursa inspiraţiei s-a născut din pasiunea sa pentru botanica. astfel florile . insectele
şi mineralele vor reprezenta motivele preferate ale creaţiei sale. Artistul le studia cu atenţie
reproducând cu grijă tulpini. vrejuri. graţioase flori - îndeosebi irişi: insectele: libelule.
fluturi. cărăbuşi erau încorporaţi în masa vitroasă. iar azuritul şi malachitul adăugate în
sticla topită prin suprapunerea straturilor diferite şi prin diversitatea coloritului au creat o
bogăţie decorativă de neegalat.
28
Piese decorative din sticlă-stifArt Nouveau-E. Galii
Emille Galle este fondatorul Şcolii din Nancy. 1874-1904. Pentru a putea fi recunoscute
produsele autentice Galle atunci când le achiziţionăm trebuie avute în vedere câteva criterii:
semnătura lui Galle ş i calitatea operei. Pentru a recunoaşte semnătura eliminaţi semnăturile
gravate în relief pe vase marcate cu o mică ste luţă. Aceste piese sunt posterioare morţii lui
Galle şi corespund perioadei decadente, 1904-1931. dată când s-a închis fabrica. Perioada
industrială 1892-1904. vasele purtau semnătura în relief orizontal. semnate în pastă, cu un
mare „G" buclat ş i numele subliniat cu o semnătură în ligatură care merge de la stânga la
dreapta.
1874-1889 este perioada tran spare ntă. semnătura e gravată cu puncte fine sau trasee
încâlcite, câteodată cu simple iniţiale . Sunt piese rare de in spiraţie japoneză . o perioadă de
căutări intense. semnătura este minusculă. greu de găsit. lucrări le din această perioadă sunt
rare. cele mai apreciate şi mai bine cotate.
1884-1892 este perioada care poartă în general o semnătură fie orizontală fie verticală
armonioasă în sti lul decorului. Vasele din această perioadă sunt dintr-o pastă opacă. siluetele
semnăturii sunt foarte variate şi fanteziste , împ letite. ascuţite sau în stil Nouille.
Frumu seţea art i st ică. calitatea decorului ş i a sticlei. este cel de-al doilea criteriu. Piesele
vechi sunt cele mai interesante dar se găsesc forme turnate sau baroce în culori sticloase de
un gust îndoielnic. În această perioadă producţia este de o mare diversitate. piesele fără
29
nobleţe sunt mai puţin numeroase decât cele reuşite .
Galle a semnat sau muncitorii au semnat sub formele
cele mai diverse în perioadele mai comerciale . Există
cantităţi mari de piese vulgare cu forme incerte. culori
contestabile care nu valorează mult. Galle a conceput
şi realizat şi piese deosebite de mobilier artistic pe care
le-a semnat.
R. Lalique, vrăjitor al sticlei. supranumit "sculptorul

luminii" a fost cunoscut în arta decorativă ca deschizător
de drumuri. După anul 1909 s-a dedicat şi acestui
domeniu începând cu crearea flacoanelor pentru
parfumurile prietenului său Fran~ois Coty. 9 Sticluţele
pentru parfumuri . adevărate bijuterii, au fost astfel Lampă Lalique, "Suzann e':
create încât să găzduiască acel parfum care face sticla sticlă opalescentă,1925
să tresară, una dintre cele mai frumoase - creată pentru
D'Orsey- „ Leurs ames"(trad. "Sufletele lor ") înfăţişează
două siluete feminine ce primesc frumuseţe şi tinereţe
de la ramurile înflorite ale unui copac.
Primul muzeu din Franţa dedicat în exclusivitate
operei lui R. Lalique s-a deschis în localitatea Wingen sur
Moder din Alsacia.
Emerico Montesy, a venit în ţară în jurul anilor
1880. tatăl lui a lucrat cu ing. A. Saligny şi s-a căsătorit cu
fiica lui Zane. A studiat arta sticlăriei la Nancy. discipol al
fraţilor Daum şi al lui Emile Gal le. a produs sticlă artistică
la manufactura din Azuga (Prahova)-1923-1945 . pentru
Castelul Peleş al familiei regale. Montesy a avut două
magazine la Azuga ş i în Bucureşti .
La Azuga s-au produs cca. 6000 de piese. Montesy a
intrat în conflict cu regele Carol al II-iea. pierzând procesul
cu acesta. În 1936-1940. manufactura se desfinţează. Flacon de paifitm semnat, Montesy,
sec. al XX- iea
9 M. Tudor ,„R ene L alique, „Părintele bijuteriilor Art Nouveau", art. în R evista Antichităţi R omânia, nr.3 din 2007, p.52-59.
30
VITRALIILE
Sticla de vitraliu este o stic lă comună care se colorează fie în masă. fie prin săruri
metalice. fie mai obişnuit punând pe suprafaţa sa o culoare ce i se î ncorporează prin
încalzire. Aceste mici bucati de sticl ă erau montate în rame de plumb şi cositor şi fixate în
golurile ferestrelor. rozaselor bisericilor şi catedralelor. castelelor. palatelor etc.
Vitraliile erau montate contre-jour şi aveau rol de a decora policrom prin efectul luminii
şi al motivelor decorative etalate(scene biblice sau laice. motive vegetale.etc) spaţiile
ferestrelor şi interioarele.
Vitraliile erau de origine orientală . necunoscându-se cu exactitate data apariţiei lor
în Europa. Probabil. în Veneţia. sec. X să se fi făcut primele ferestre cu vitralii. sticla fiind
scumpă şi rară.
Vitralii extraordinare sunt cele ale catedralei Chartres. situată în oraşul cu acelaşi nume. la
o distanţă de aproximativ 80 de kilometri de Paris. acestea datează din secolul al XI II-iea.
"s upravieţuind " după războaiele religioase ale seco lului al XVI-iea . Se spune că acestea
constituie cea mai mare colecţie de vitralii medievale. în pofida modernizarii din anul 1753.
când clericii au înlocuit o parte din ele . Dintre cele 186 de vitralii originale se mai păstrează
152. Acestea sunt renumite pentru culoarea lor albastră.
Sticla în Transilvania a cunoscut o evoluţie ascendentă atât din punct de vedere al
producţiei cât şi al diversităţii funcţiilor. formelor şi aspectului decorativ. Manufacturile sau
hutele au produs o sticlă transparentă sau opacă în diverse zone ale Transilvaniei atât pentru
necesarul casnic al interioarelor ţărăneşti. de târg sau de oraş. cât şi pentru export. Cele
mai cunoscute centre de producţie au fost în Ţara Bârsei . Braşov. Râşnov. Ţara Făgăraşului:
Porumbacul de Sus. Arpaşul de Sus. Camăna de Sus. Cârţişoara : Sibiu- Avrig şi în zona
secuimii. Bicsad . Borsec. Crasna. Zagon . Valea Zălanului.
Sticla transilvaneană este foarte apreciată de specialişti şi de iubitorii de artă, ea făcând
obiectul numeroaselor colecţii muzeale sau colecţii private . În general în Transilvania s-a
produs o sticlă de factură provincială cu unele influenţe ale atelierelor occidentale europene.
31
TRATAMENTE DE CURĂŢIRE ŞI TEHNICI
UTILIZATE ÎN PROCESUL DE RESTAURARE A STICLEI
Pentru curăţirea obiectelor de colecţie. confecţionate din sticlă se recomand ă s p ă l a rea

obiectelor în ap ă distilată . urmată de uscarea în alcool. Metoda spălării în apă cald ă cu
spumă de să pun neutru. poate fi înlocuită cu folosirea unor detergenţi neutri din punct de
vedere chimic (PH 7) .
În unele situaţii pentru eliminarea produş ilor de coroziune se impune utilizarea unor
substanţe chimice spre exemplu apa oxigenată .
COMPLEXON III (uti lizat în concentraţie 10%) .
acidul fluorhidric (folosit în concentraţie
10% curăţirea dă rezultate bune pentru
sticla puternic corodată. însă sticlei mai puţin
corodate îi poate strica calitatea) ş.a.
Colecţionarii pot folosi aceste tehnici de
curăţire chiar ş i pentru colecţiile de icoane
pe sticlă pentru îndepărtarea straturilor de
depunere suprafeţele exterioare nepictate se
curăţă cu vată înmuiată în apă caldă ş i alcool.
În cazul icoanelor sparte. conservatorii din
muzee şi colecţionarii le păstrează. în general .
între două plăci de sticl ă. Lipirea sticlei icoanelor
se face ştergînd întîi cu acetonă muchiile sticlei
ce urmează a fi lipite . apoi lipirea propriu-zis ă
se face cu răşini sintetice. folosirea produsului
Epodur A. un adeziv fabricat de „Anticorozivul "
- Bucureşti. fiind deja testată în laboratorul
de restaurare al Muzeului Naţional de Artă al
României.
Pentru consolidarea stratu lui pictural
ridicat de pe suport sub forma unor solzi mici .
Colecţie particulară, varietate articole de sticlărie
ce l mai indicat este a se red a stratului pictural
transilvăneană, sec. al XVIII-XIX -/ea.
32
liantul. pentru redobândirea elasticităţii şi reaplicarea stratului pictural pe suport. Icoana
se aşează în poziţie orizontală. se îndepărtează praful de pe stratul pictural al acesteia cu
ajutorul unei pensule apoi se pulverizează liantul- soluţie transparentă compus din gălbenuş
de ou - o parte - apă distilată - 3 părţi - antisepticul pentaclor fenolat. aplicat în ploaie
fină . de la o înălţime suficientă pentru a feri părţile de culoare desprinsă de un suflu care
le-ar putea deplasa. astfel pelicula de culoare se fixează pe suport. devenind elastică.
avantajul folosirii cleiului pe bază de gălbenu ş . fiind reversibilitatea acestuia şi repetarea
tratamentului . 10
PIETRELE PREŢIOASE
Pietrele preţioase au fost fascinante pentru oameni datorită coloraţiei. strălucirii şi

durabilităţii. Ele au fost folosite ca podoabe încă din antichitate. Bijutierii analizează pietrele
preţioase după aspect. culoare şi modul de integrare în cadrul unei podoabe. mineralogul
după geneza ş i proprietăţile mineralogice. cristalograful după forma cristalelor. fizicianul
după compoziţia chimică . Ştiinţa care studiază pietrele preţioase se numeşte gemologie
(cuv. gemă = piatră preţioasă translucidă) . O multitudine variată de bunuri culturale au în
componenţă pietre preţioase 11 • în general acestea fiind folosite pentru realizarea podoabelor.
bijuteriilor luxoase. icoanelor şi a altor obiecte de cult ş.a. Calităţile fundamentale ale
pietrelor preţioas e sunt frumuseţea. durabilitatea şi raritatea.
• Pietrele preţioase (pietre nestemate) au fost utilizate pentru confecţionarea
podoabelor de mare preţ: diamante. rubin. safir şi smarald. Pietrele preţioase sunt
cu atât mai valoroase cu cât sunt mai pure. mai mari . mai greu de obţinut şi de
prelucrat sau în funcţie de complexitatea tehnicii de şlefuire: tip baroc - prelucrare
neregulată : şlefuire în baghete - prelucrare dreptunghiulară foarte alungită : şlefuire
-faţetată. tip briliant. tip lentilă . picătură. tip rozetă. tip caboşon - în general
pietrele opace şi translucide sunt tăiate în caboşon respectiv cu baza plată şi partea
superioară rotunjită etc.
10 j uliana Fabritius Dancu, . R estaurarea icoanelor pe lemn şi pe sticlă'; p.59.

11 Cea mai bogată colecţie privată de pietre preţioase din lume, întrecută ca valoare doar de câteva colecţii regale şi rivalizând cu cele ale multor
muzee naţionale este cea deţinută de către Michael Scott, primul preşedinte al companiei Apple Computer.
33
• Pietre fine, transparente sau translucide . mai puţin valoroase: acvamarin . topaz.
crisobelit. turmaline . ametist. zirconiul. cuarţ etc.
• Pietre ornamentale, translucide sau opace folosite pentru confecţion a rea
podoabelor sau chiar ca material decorativ în construcţii: nefrit. jadeită. turcoaza .
lapislazuli . agat etc.
• Materii organice naturale preţioase:
Perlele naturale numite ş i mărgăritare se formează în interiorul scoicilor unor
moluşte care tră ie s c în m ă rile calde. ele se formează în urma s ecreţiei de sidef
cu care scoicile încearcă să izoleze un parazit pătruns în corp . Această secreţie
este generată de mantaua scoicii. organ care secretă şi sideful ce d ă luciul spe-
cific cochiliilor; bijutierii apreciază modul cum este reflectată lumina în funcţie
de luciul cu irizaţii. mătăso s sau metalic după aşa numitul „ orientul perlei". Din
punct de vedere chimic perlele naturale conţin aragonit(componentă mineral ă)
şi conchiolina(componentă organică) . cea din urmă în timp descompun ându-se.
cu trecerea anilor strălucirea se stinge şi perlele „mor" . Viaţa lor poate fi prelun-
gită numai dacă sunt ţinute în mediu uscat sau în contact îndelungat cu pielea.
Există de asemeni perle de cultură(sintetice) şi perle artificiale.
Perlele de cultură au fost descoperite în anul 1890 de către japonezul Mikimoto .

tehnica de producere a perlei de cultură consta în introducerea unei buc ăţi de ţe s ut în
34
membrana epitelială a scoicii împreună cu un nucleu de cochilie sau de metal în corpul
moluştei. altfel stratul interior de sidef va secreta un nou sidef (nacru) ce va îmbrăca ulterior
întreg corpul străin. apărând astfel perla de cultură. Procesul de producere a perlelor de
cultură este costisitor. perlele având nevoie de o îngrijire specială. rata mortalităţii putând
ajunge până la 50%. după patru ani doar un sfert din scoici vor produce o perlă.
Deosebirea dintre perlele naturale şi cele de cultură se face prin expunere la raze
ultraviolete.
Ferme pent ru obţinerea perlelor de cultură
Perlele artificiale (imitaţiile) s-au fabricat prin introducerea unei preparaţii aderente
din solzi de peşte(albişoară-peşte de apă dulce) într-o mică sferă de sticlă care se completa
cu ceară albă.
Sideful (cunoscut şi sub numele de nacru) provine din stratul interior al cochiliilor unor
moluşte- folosit adesea pentru decorarea unor piese de mobilier stil. obiecte de cult. icoane.
tacâmuri . obiecte decorative din argint. încrustaţii pe mânere arme . ş.a . )
Coralul ro~u ~i negru (denumit şi mărgean) se formează din scheletul calcaros al

coloniilor marine de corali .
35
Fildeşul (numit şi ivoriu) provine din colţii de elefant. morsă . hipopotam . mamuţi fosili.
Bagaua provine din carapacea broaştei ţestoase .
Chihlimbarul 12 numit şi a mbră

sau succin este o gemă de natură organică care repre-
zintă răşina fosilă amorfă a unor specii de pin din pădurile de conifere din Terţiar. Chihlim-
barul are culori variate cel mai frecvent este întâlnită culoarea galben „ de miere " . galben ca
ceara sau galben brun. roşu-brun. brun-verde. verzui . negru ş i foarte rar albastru . Masele de
chihlimbar conţin adesea incluziuni diverse: gazoase. pământoase. granule de nisip. resturi
de plante sau de insecte.
În condiţii improprii de păstrare chihlimbarul devine casant.
Chihlimbarul fosilă este insolubil în unii solvenţi organici. însă acesta nu se deosebeşte
în aparenţă uşor de alte răşini care sunt solubile. din acest motiv este mai bine să se evite
complet întrebuinţarea alcoolului şi eterului pentru curăţarea obiectelor de origine răşinoasă .
Pentru a conserva ambra de-a lungul timpului s-a folosit o întreagă gamă de materiale şi
metode . Se folosesc pentru consolidarea obiectelor de chihlimbar atât derivatele uleiului de
chihlimbar cât şi alte varietăţi de răşini cum ar fi damnarul . Solubilitatea parţială a ambrei în
anumiţi so lvenţi cum ar fi acetone a fost utilizată pentru a face lipiri mai delicate a părţilor
de material desprins. În palatul Ecaterinei a li-a din Sankt Petersburg a fost realizată între
anii 1980 - 1997. o replică a camerei de chihlimbar. a celei din palatul regelui Prusiei. la
Konigsberg. datând din sec. al XVIII-iea . Pentru realizarea acesteia s-au întrebuinţat peste
6 tone de chihlimbar. camera reprezentând una dintre atracţiile ce le mai fascinante pentru
turismul internaţional.
12 În ţara noastră există o colecţie de chihlimbar unică, printre puţinele din Europa, fiind etalată in Mu zeul Chihlimbarului, in loc. Co~ti,jud.
Buzău.
36
METODE DE IDENTIFICARE ŞI AUTENTIFICARE A PIETRELOR PREŢIOASE
Valoarea pietrelor preţioase se reprezintă după scara următoare: diamante. corindon

(safir ş i rubin) , smarald , beril . opal alb , turmalină , granat, acvamarin . ametist, topaz. agat.
cu a rţ roz. cu a rţ fumuriu (ochi de pisică). peruzea (turcoază) . malachite. lapislazuli ş i jad.
Criteriile de evaluare ale diamantelor au fost stabilite în anii 50. de către Institui
American de Pietre Preţioase (Gemological Institute of America - GIA) ş i sunt unanim folosite
ş i recunoscute ca Sistemul celor patru C -1. Greutate în carate . 2. Culoare (color). 3.Claritate
(Clarity) . 4 . Tăietura (Cut) .
Diamantul 13 • cea mai valoroasă dintre pietrele preţioase 14 atrage atenţia prin frumu seţe.
raritate . tran s parenţă desăvârşită ş i duritatea foarte mare 15 . E x istă diamante naturale
colorate 16 : galben - portocaliu (cunoscute ca diamante „incomparable"). verde (numite
diamante „ Dresden"). albastru (numite diamante - „ Hope ") . negru . diamante în culori
speciale - unice numite oficial „ Fancy"- fanteziste. cele mai rare culori fiind roşu (denumite
diamante „ Hancock") şi violet. precum ş i combinaţiile acestor două culori . Printre cele mai
valoroase diamante sunt cele mai pure de culoare bleu-blanc.
Ca ş i metodă de autentificare a pietrelor preţioase este cunoscut faptul că pentru marcarea
diamantelelor se folose şte la ora actuală o tehnică de vârf ce constă în imprimarea unui cod
vizibil doar la microscop. cu rază laser sau prin implantarea lui în partea laterală a diamantului
ş lefuit numit centură . Aceste marcaje figurează în bănci . poliţie . societăţi de asigurare .
Ca proceduri de identificare a unui original se cunoaşte că diamantul încălzit sau frecat
cu o bucată de postav devine fluorescent în întuneric. Diamantul reflectă puternic razele
solare (focul diamantului) . şi este cel mai puţin fragil (friabil) . Diamantul artificial frecat cu o
bucată de postav nu prezintă luminescenţă la întuneric 17 .
13 D enumirea diamantului provine de la gr. -adamos- care în traducere înseamnă „de neânvins"- „indestructibil"
14 Cel mai scump diamant din lume este roz şi a fast vândut în anul 2011, la o licitaţie în Geneva, pe fabuloasa sumă de 38 de milioane de
Euro.
15 D uritatea este o proprietate ce defineşte rezistenţa opusă la zgârierea cu un obiect dur, ascuţit. Stabilirea durităţii pietrelor preţioase se face
pe baza comparării cu scara Mohs, pe o scară de la 1 la 10 diamantul având valoarea maximă, neputândfi zgâriat cu nimic.
16 L a ora actuală renumit pentru colecţiile deosebit de valoroase de bijuterii de lux- supranumit „regele bijuteriilor cu diamante colorate" este
românul Gianni Lazzaro(Lazăr M arcovic ,n. în 1 947 în Bacău) remarcat ca bijutier de elită ce a creat bijuterii pentru personalităţi
feminine de talie mondială (actriţe ca Sophia L oren, Gina L olobrigida).
17 M oga Viorica- „Chimie şi B iologie aplicată în muzeologie şi conservarea obiectelor de patrimoniu': Ed. MEC, A lba I ulia, 2001, p.59-63
37
Rubinele ~i safirele
Ele reprezintă varietăţi nobile ale aceluiaşi material-corindonul.
Corindonul pur este incolor. rubinul este de culoare roşie iar safirul poate avea o mulţi
me de culori în afară de ro ş u. albastru. roşu-violet. portocaliu. galben . maro . verde . incolor.
După diamant. rubinul şi safirul au duritatea cea mai mare. 9 . în scara mineralogică .
Pe piaţă safirul a primit o serie de denumiri : alexandrit albastru. topaz oriental (safir
galben. verde) acvamarin oriental. hiacint oriental (safir roz) .
Berilul
Valoarea acestuia este dată de transparenţa şi frumuseţea culorilor având mai multe
varietăţi colorate: verde-smaraldul. albastru-verde ca marea- acvamarinul. verde albastru la
roşu violet-alexandrit.
Smaraldul este o varietate de beril de

culoare verde specifică (verde de smarald)
şi este considerată una dintre cele mai
scumpe pietre preţioase . Această culoare
se datorează prezenţei unei cantităţi
infime de crom . se caracterizează printr-
un luciu sticlos şi este casant. expus la UV
(raze ultraviolete) emite o flourescenţă
verde. Prin încălzire se tulbură şi se poate
decolora. Prezenţa incluziunilor creşte
valoarea pietrei.
Opalul este dioxid natural de

siliciu amorf. are aspect sticlos sau
opalescent(expresia de „opalescenţă"
semnifică un joc de culori fascinant. care se
formează prin fenomenul de interferenţă
a luminii cauzate de microcristalele Broşă, atelier trans ilvănean, cca.1 700, argint aurit, pietre
mineralului). incolor sau foarte variat preţioase, rubine, safire, turcoaze
38
colorat (ro ş c atul ca de cupru- fiind cunoscut ca „opal de foc ", „opalul de lemn"- format prin
fenomenul de impregnare a lemnului cu silicaţi. „opalul de ap ă" . cunoscut sub denumirea de
hidrofan-prezintă un joc de culori c;i luminii asemănător apei ş i luciu ceros . mat sau sidefat.
casant. nu este tran sparent iar valoarea şi frumuseţea lui constă în jocul de culori .
Granatele. reprezintă o întreagă gamă de minerale din clasa silicaţilor. granaţii prezintă
incluziuni de zircon înconjurate de un halou . toţi cristalizază în sistem cubic . pot fi silicaţi de
aluminiu ş i magneziu de culoare roşie. brun ă sau violetă.
Ametistul este o varietate de cuarţ violet. uneori violet spre purpuriu . Este cel mai
preţio s cu a rţ nobil. Culoarea este mai intens ă către vârful cristalelor ş i mai s labă către
b ază. Prin în că lzire a ametistului se obţine un fal s topaz de culoare galben aurie .
Este oportun a fi cunoscute de către restauratori . colecţionari . caracteristicile şi
comportare a în anumite condiţii a pietrelor preţioase pentru descoperirea fal surilor sau
o evalu are a corectă a bunului cultural. Astfel turcoazele se pot recunoaşte prin spargerea
unei m ă rgele. la turcoaza adevărată mijlocul va fi albastru iar la cea fals ă -artificială va fi
alb . se pot fal sifica turcoazele şi prin vopsirea fildeşului în albastru . Se recunoaşte falsul
prin arderea unei bucăţele mici . turcoaza adevărată nu arde . î nsă fildeşul arde degajând
un miros specific de corn ars .
Se pot falsifica citrinul. ametistul. cuarţul roz . îns ă identificarea falsului se poate face
observând prin lup ă că pe micile fisuri din cristale culoarea este mai intens ă .
Bijutierii folosesc o cerneală s pecială . corozivă care atacă sticla . opalul . calcedonia .
turcoazul . top azul . crizolitul şi nu atacă diamantul. safirul . sm araldul . rubinul . acvamarinul.
granatul. La fel creionul de aluminiu lasă urme pe suprafaţa sticlei dar nu se imprim ă pe
s uprafaţa bine lustruită a pietrelor preţioase . 18
18 lbid, V M oga.
39
METALELE
Cele mai cunoscute obiecte de artă din metal sunt cele executate din aur. argint. bronz .
cositor. fier. dar aria metalelor prelucrate sub forma obiectelor de artă este mult mai largă.
Astfel. plumbul . aliajul de cositor si plumb. cuprul şi alama sunt suporturi de bază ale unor
artefacte spectaculoase ce se întâlnesc atât în muzee cât şi în colecţiile particulare . Este im-
portant de reţinut pentru colecţionari. faptul că suportul dintr-un metal preţios nu sporeşte
neapărat valoarea unui obiect de artă . Acesta poate fi realizat dintr-un metal aparent obiş
nuit. dar a cărui valoare de colecţie poate sa fie mult mai mare decât s-ar crede la prima
vedere .
METALELE NOBILE
Aurul şi argintul
Aurul nativ apare de obicei ca însoţitor al cuarţului.

piritei ş i a altor sulfuri . Din aceste minereuri primare.
aurul trece în nisipurile râurilor. care au constituit multă
vreme o sursă importantă pentru oţinerea acestui metal.
Minereurile de aur conţin foarte rar bucăţi mari de metal.
adesea el apare în formă fin divizată şi de aceea este
necesar în scopul izolării aurului a se aplica procedee
chimice : procedeul amalgării bazat pe proprietatea
aurului de a se dizolva uşor în mercur. formând un aliaj
lichid din care se scoate apoi mercurul prin distilare sau
cianurarea (ambele -procedee toxice) foarte utilizată şi la
ora actuală . procedură care constă în tratarea minereului
cu soluţie de cianură de sodiu . Temperatura de topire
este de 1064°(. cele mai importante filoane de aur în
antichitate se găseau în minele aurifere din Asia şi Egipt.
Aurul a început să fie folosit în jur de 4000 î.Ch.
Centură cu două paftale şi broşe, argint
aurit, 1830, maestru C.G. Ffeischer, Braşov
40
Argintul. în natură se găseşte mai des combinat cu sulful sau în amestec cu sulfuri de
plumb . cupru . staniu . Face parte împreună cu aurul. platina. paladiul. iridiul din categoria
metalelor preţioase . Temperatura de topire este de 960°C.
Este un metal alb lucios. care apare pentru prima dată în Egiptul predinastic în formă
de electrum . adică aliat cu aurul. Procedeul de extreagere a argintului se făcea prin topirea
minereului de argint în cuptoare sub formă de clopot. În antichitate erau exploatate minele
de argint din Attica de către greci şi din Spania de către cartaginezi . fenicieni şi romani. În
evul mediu se exploatau cele mai renumite mine din Tirol. în Saxonia. la lglau. în Slovacia.
la Cutlemberg.
Aurul şi argintul fiind metale fuzibile se prelucrau prin procedee tehnice de topire şi
turnare. în forme sau tipare . Matriţarea era tehnica utilizată pentru imprimarea în serii mari
a metalelor pentru obţinerea de medalii . plachete şi monede.
TEHNCI DE ORNAMENTARE A METALELOR PREŢIOASE
Filigranarea este tehnica obţinerii unui fir răsucit de aur sau argint. dispus în motive
spirale . benzi florale. geometrice. etc.
Granularea este tehnica obţinerii unor bobiţe de aur şi argint. care se aplicau pe
suprafeţe plane pentru ornamentare. Această tehnică a fost folosită încă din antichitate şi
preluată în ate liere le bizanti ne.
Ajurarea este un procedeu tehnic prin care suprafeţe le ş i contururile motivelo r

decorative erau traforate. decupate. turnate .
Încrustarea sau damaschinarea este tehnica umplerii inciziilor decorative cu fir de aur
sau argint.
Aurirea se executa la rece sau la cald în stare fluidă. Aurirea la rece se făcea pe miez
de argint sau de cupru. datând din timpul romanilor iar din 1743 s-a trecut la procedura
argintării în serie prin placare . mai ales a serviciilor de masă . atelierele din Scheffield . Cea
mai preţioasă metodă este aurirea la ca ld . cunoscută încă din antichitate. Aurul era dizolvat
în mercur şi apoi se topea . mercurul se evapora iar aurul rămânea fixat pe suportul de me-
tal. În 1805 a fost inventată aurirea galvanică .
41
Ciocănirea sau ambutisarea. procedeu tehnic realizat cu ciocanul sau nicovala încă din
antichitate şi evul mediu.
Turnarea este tehnica realiză rii elementelor decorative ale pieselor componente. Modelele
dispuse într-un cadru de fier umplut cu nisip se umpleau prin turnare cu metalul topit.
Sudura era tehnica de ansamblare a diferitelor părţi ale aceleiaşi piese prin folosirea
de aliaje analoage compoziţiei piesei dar cu un punct de topire mai scăzut.
Tehnicile pentru decorarea pieselor din argint sau din aur erau: cizelura, boselajul
sau ciocănirea pentru obţinerea volumelor. gravura, niello, aurirea prin placare,
vermeille, aurire la cald cu mercur.
Emailarea a fost frecvent folosită ca procedeu de prelucrare artistică a metalelor

preţioase. prezentând o istorie îndelungată . cunoscând perioade de ascensiune artistică ş i
declin . Emailul este o masă sticloasă colorată obţinută prin topire şi aplicată pe suprafaţa
metalului. La temperatură de 700-800°C se produce sudarea emailului cu metalul. Masa
de email topită era dizolvată în apă şi un liant de miere sau ceară . În decursul seco lelor au
existat mai multe tehnici de emailare.
Potir gotic, argint aurit emailat, sec. al XV-iea, B is. Ev. Şoarş, jud. Braşov
restaurat la Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta-2011
42
Potir gotic târziu, argint aurit emailat,
cca.1500, bis. ev. Viscri,jud. Braşov, restaurat
la Muzeul Naţional Maghiar din B udapesta,
2011
43
Niello, este o masă neagră de argint. cupru. plumb. borax aplicată pe suprafeţe gravate
şi arse uşor la foc slab . Cunoscut din antichitate. niello a fost un procedeu foarte agreeat în
secolele XI. XII şi epoca Renaşterii. Armele orientale erau decorate în tehnica niello.
Emailul cloisonne (sau smalţul celular)- este cel mai vechi tip de motiv emailat. Celulele
suprafeţelor metalice erau acoperite cu diverse culori de email. Tehnica era cunoscută de
egipteni. greci. romani. Orient. ajungând la o deosebită înflorire în epoca biza ntină şi în
evul mediu european.
Emailul champleve, masa sticloasă topită era

aplicată în cavităţi pe cupru sau bronz. după care se
şlefuia. Utilizată încă din antichitatea romană de către
popoarele celtice. tehnica a fost utilizată mai ales în
secolele al XII-iea şi al XIII-iea când s-a răspândit în cele
mai importante centre pe Rinul inferior şi în Limoges-
Franţa.
Emailul translucid, era utilizat în epoca goticului

în secolele al XIV-iea şi al XV-iea. Desenul era zgâriat sau
tăiat în suportul de argint şi umplut cu o masă de sticlă
transparent moale . care după răcire reflecta lumina în
argintul de suport.
Emailul în ronde - bosse. este tehnica acoperirii cu

email de aur pe elementele plastice. Benvenuto Cellini
a descries aceeastă tehnică predilect abordată la curtea
burgundă în secolul al XV-iea. în Bohemia. în timpul
împăratului Rudolf (cca. 1600).
Figurile turnate erau parţial sau integral acoperite cu
email opac sau translucid dând naştere plasticii emailate
policrome. Potir gotic, argint aurit, jiligran emailat,
sec. 2 0, XV „modo transilvano".
44
Emailul pictorilor (numit şi email de Limosin) a
fost folosit la curtea burgundă în jur de 1400. în secolele
XV-XVII. la Veneţia şi Limoges unde a ajuns la maximă
înflorire. Placa de metal. adesea din cupru era acoperită
cu un strat de email colorat. conturat cu aur şi apoi
ars . Pictura în email folosea pe un fond de email alb
culori din oxizi de metal (portrete miniaturale tip camee.
reliefuri aurite . casete . ceasuri. garnituri de toaletă. sec.
al XVIII-iea.)
Cunoscut încă din antichitate. prelucrarea emailului
şi a filigranului îşi desăvârşeşte celebritatea artistică în
opulenţa şi rafinamentul vieţii bizantine şi al curţilor
italiene unde s-a definit ca un fenomen artistic
caracteristic. În vechea Rusie unde ereditatea culturii
şi civilizaţiei bizantine se transpunea în spiritualitatea
artistică . în modul cel mai cuprinzător. orfevrarii practicau
încă din secolul al XII-iea această tehnică . În Italia
folosirea smalţului . a cristalelor. pietrelor semipreţioase
pe cupe şi vase a fost populară în secolul al XV-iea.
corespunzând epocii celebrului patron şi colecţionar al
Renaşterii. Lorenzo de Medici.
Tehnica emailului pictat a fost practicată în mod
deosebit la Veneţia. la curţile Franţei . Germaniei şi
............ „„................. .„ ......... „ .. Angliei.
Potirgotic,argintaurit,filig;ranemailat, În Transilvania emailul a fost folosit încă din secolul
sec. 2 lh, XVI Braşov, stil „modo transilvana" al XIV-iea.
Pe suprafeţele din argint se lipea sârmă răsucită
(filigran) pe conturul desenului stabilit în câmpul căruia se turnau masa sticloasă policromă.
creând o impresie estetică deosebită . Tehnica apare în Transilvania ca rezultat a unor premise
italiene şi bizantine. Potirele lucrate în această tehnică prezente în patrimoniul bisericilor
evanghelice fortificate din Transilvania datând din secolul XV-XVI. poartă o definiţie de
recunoaştere internaţională . stilul „modo transilvana".
45
Ultima fază de creaţie în Transilvnia a tehnicii emailului a fost drotemailul, în secolul
al XVII-iea. care consta în turnarea smalţului policrom în câmpurile desenului de filigran.
În sec. XIX-XX. bijuteriile emailate au revenit în mare vogă . mai ales d ato rită renumi-
tului creator Faberge. care cuno ştea peste 80 de tipuri de email . plasat p â n ă la opt straturi .
secretul multora dintre ele fiind şi la ora actuală nedescoperit. Peter Karl Faberge. conoscut
ca un excepţional bijutier ru s. capodoperele sale rămân expresii ale lu xului epocii. celebre
fiind creaţiile ouălelor Faberge. denumite ş i ou ă imperiale. realizate din aur. argint. pietre
preţioase . Ele erau vândute clienţilor de rang imperial sau nobiliar. Primul ou a fost un
cadou de Paşti comandat de ţarul Alexandru al 111-lea pentru soţia sa Mari a Feodorovna.
în 1855 cu ocazia aniversării să rbătorii Învierii ş i a celor douăzeci de ani de la căsătorie.
Trecerea timpului a făcut ca aceste neasemuite bijuterii să fie apreciate la preţuri fabuloase .
La o licitaţie din anul 1994. un ou Faberge a fost cotat cu suma de 3.5 milioane lire sterline .
În Franţa şi în Europa erau de mare popularitate bijuteriile şi piesele decorative emailate
producţii ale renumiţilor creatori Meurice Fremont. Rene Lalique(l 860-1945) etc.
Peter Karl Faberge, renumitele ouă imperiale Faberge.
46
Peter Karl Faberge,
ou imperial Faberge.
Peter Karl Faberge, ou

imperial Faberge.
47
Meurice Fremont
Creaţie Meurice Fremont, casetă de bijuterii din argint aurit, decorată cu briliante, safire, rubine, dăruită
reginei Maria, soţia regelui Ferdinand, de „doamnele române'; cu monograma „M"- Maria.
Caseta cu inima reginei19 s-a ciflat la Bran, lângă castel, până în anul 1970.
19 „Când mama a murit, în 1938- îşi amintea prinţesa Ileana- a lăsat pe lângă testamentul său, o scrisoare către poporul ei în care îşi explica
o dorinţă pe care şi-a exprimat-o faţă de famila sa cu mulţi ani înainte. A cerut ca inima ei să nu fie îngropată în B iserica de la Curtea de
Argeş, unde erau toate mormintelefamiliei regale, ci săfie scoasă din corp şi săfie pusă într-o bisericuţă p e care o construise ea pe ţărmul Mării
Negre. Spunea că acolo arfi mai accesibilă decât în mormântul regal; că tot timpul vieţii ei oamenii au putut să îşi aducă durerile şi dorinţele
lor către inima ei, şi voia săfie aşa şi după moartea ei. Aşa că inima ei jiisese dusă la Balcic, unde îşi avea palatul cel iubit de pe malul Mării,
dar cruda hotărâre de la Viena, din 1940 dăduse partea aceea din R omânia bulgarilor. Cu câteva ore înainte ca B ulgaria să ia în posesiune
acel pământ pe care R omânia fasese şantajată atât de nedrept să-l cedeze, credinciosul aghiotant al mamei- generalul Zwidineck, a luat
caseta în care se găsea inima mamei şi a dus-o la Bran (reşedinţă regală de vară mult îndrăgită de regina M aria) am fost încân tată, unde
am aşezat-o în mica noastră biserică de lemn. M ai târziu a fost săpată o capelă chiar în stânca din spatele bisericii. O cărare întortocheată
cu scări urcă până la ea. Acolo am aşezat caseta care conţine inima. A colo stă deoparte, singură, relicvă uşor accesibilă tuturor."
(Ileana, principesă de R omânia, arhiducesă de Austria, „ Trăiesc din nou'', p.199-200).
Caseta se aftă la ora actuală la Muzeul Naţional de I storie din Bucureşti.
48
Rene Lalique (1860-1945)
Părintele bijuteriilor Art Nouveau. creeator de excepţie „ inventator al bijuterii moderne"

a fost cunoscut în arta decorativă ca deschizător de drumuri.
Primul muzeu din Franţa dedicat în exclusivitate operei lui Rene Lalique s-a deschis în
localitatea Wingen sur Moder din Alsacia. După moartea artistului în 1945 . tradiţia familiei
a fost continuată de fiul său Marc şi nepoata
Marie-Claude.
Lalique obişnuia să îş i „semneze" lucrările .
A folosit mai multe semnaturi în diferite moduri .
varianta cea mai frecvent întâlnită fiind marca „ R.
Lalique ". Piesele realizate de Marc Lalique sunt
semnate „ Lalique France". iar ce le rea lizate de
Marie-Claude sunt semnate „ Lalique h France".
Colier, 1897-1899 „Femei-Insecte-şi Lebede negre" Pandantiv 1900
CURĂŢIREA OBIECTELOR DIN AUR ŞI ARGINT
În funcţie de natura straturilor de depunere. obiectele de aur pot fi cu răţate d i fere nţi at.
Dacă obiectul are depu neri de pămâ n t sau materiale sili cioase curăţarea se poate face
mecanic. prin periere sau raclare cu ace fine. însă această metodă este mai puţi n indicată
dacă materialul prezintă fragilitate. Pentru îndepărtarea depunerilor calcaroase. la obiecte le
de dimen siuni mari se uti l izează so l uţia di l uată de acid clorhidric sau azotic. 1-2%. pentru
îndepărtarea materialelor organ ice putern ic aderente se folosesc vaporii de a p ă (suflarea
49
lor prin intermediul unui jet de vapori) . Obiectele
care sunt doar aurite necesită o atenţie specială :
în cazul pieselor aurite confecţionate dintr-un
aliaj de cupru este indicată sarea Rochelle (tartrat
de sodium şi poatasiu) . În cazul îndepărtării
murdăririlor uşoare de praf sunt indicate curăţările
cu soluţii slabe de amoniac (bicarbonat de sodiu)
urmate de clătiri cu apă distilată.
Piesele de argint decorate prin aurire
necesită o atenţie specială. întrucât de cele mai
multe ori ce este recomandat pentru aur nu se
potriveşte în cazul argintului .
Pentru curăţarea argintului este foarte
important a se vedea toate detaliile inclusiv
observarea patinelor. Patinarea naturală se
datorează atmosferei . în atmosferele care conţin
compuşi ai sulfului. argintul se acoperă cu un oxid
cu aspect cenuşiu . Se întâlnesc însă şi piese la care
patina de sulfură de argint. acantit. de culoare gri
foarte închis sau negru. este subţire. uniformă şi
frumoasă. aşa numita patină nobilă a argintului.
Această patină nu se recomandă a fi îndepărtată.
conferind pieselor un plus de autenticitate.
Pentru obiectele de argint expuse în vitrine .
se foloseste în scop preventiv acetatul de plumb
care absoarbe hidrogenul sulfurat.
În cazul descoperirilor arheologice s-a putut
observa că obiectele de argint îngropate în soluri
sărate. formează o patină de clorură de argint.
cerargint de culoare violaceu ceros. iar a celor
îngropate în loess (roci cu particule fine. argiloase.
gălbui bogate în săruri minerale) patina formată
Pocal argint aurit, ciocănit, Braşov, 1 62 0,
are aspect cretos cu pete roşii de oxid de cupru
maistru A. K
50
sau verzui de malachit. Ambele patine sunt frumoase şi se pot păstra. Când piesele au patină
frumoasă . uniformă şi stabilă nu se fac curăţiri pe cale chimică.
OBIECTELE DE FIER sunt supuse unor degradări corozive sub acţiunea bacteriilor
în general. obiectele de fier descoperite în pământ sunt acoperite cu o cantitate mare
de s ulfură de fier. produsă în general de bacteriile reducatoare de sulfaţi Aceasta sulfură
produce puternice coroziuni atât fierului cât şi fontei.
Cană, argint aurit, Sibiu, sec. al XVII-iea Cană, argint aurit, Braşov, sec. al XVII-iea
51
Pentru îndepărtarea clorurilor ş i sulfurilor care dau pieselor un aspect pătat ş i
întunecat. anterior curăţirii chimice( în general frecvent utilizat este hidroxidu l de amoni u)
se recomandă o curăţire mecanică cu un ac foarte fin .
Pentru îndepărtarea oxizilor de fier este recomandat acidul oxa lic. 9%. iar un alt
solvent bun este acidul citric (oţet) 5% care îndepărtează u şor compuşii cuprului ş i nu este
toxic. recomandabil fiind în specia l în cazul unor obiecte de argint şi cupru prinse între ele
prin produşi de coroziune .
Pentru degresări se recomandă solvenţi uşor volatili sau detergenţi comerciali . utilizarea
unor soluţii calde de detergenţi mărind eficacitatea degresării. 20 În scopul conservării
obiectelor de argint este recomandată peliculizarea cu rol protector împotriva agenţilor
externi. peliculizare ce se efectuează prin pulverizare sau aplicarea cu o pensulă moale a
unui material peliculogen incolor fie lac incolor de nitroceluloză sau pe bază de răşini de
tip polivinilic sau acrilic. soluţiile acrilice fiind utilizate şi pentru consolidarea obiectelor de
argint fragilizate. Deosebit de interesante în domeniul restaurării sunt reţetele de curăţire
propuse de William Mourey în lucrarea „Conservarea obiectelor metalice ."
CUPRUL
(ALIAJELE CUPRULUI: ALAMA . BRONZUL. ALPACAUA)
Din antichitate şi până astazi cuprul face parte

din metalele cele mai răspândite. În Egipt. Caldeea.
Asiria. Fenicia şi America s-au găsit obiecte de
cupru care au o vechime mai mare 6000 de ani .
În piramidele lui Keops s-a descoperit un sistem
de conducte din cupru capabil să funcţioneze şi
astăzi. după cinci mii de ani.
Cuprul a început să fie folosit pe la
5500 î.Ch. identificat în stratul Starcevo târziu
al aşezării Obre I. De-a lungul acestor milenii de
evoluţie. metalurgia fusese descoperită în Europa.
Metalurgia cuprului a avut drept centru Carpaţii. Fragmentcoron iţă,detafiu,oxidare avansatăa
firelor metalice depunere masivă de oxizi de fier
20 Mihail Mihalcu .Conservarea obiectelor de artă şi a monumentelor istorice'; Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p.229.
52
Munţii Dinarici ş i Balcanii. În această perioadă metalurgia aliază metalele cupru-arsenic sau
cupru - co sitor în zona dunăreană. pontică şi mediteraneeană .
Minereurile cuprifere se găsesc în natură în diverse forme din punct de vedere chimic
reprezentând oxizi sau sulfuri ai acestui element chimic.
Cuprul (sau arama) formează trei aliaje principale . punctul de topire 1084.6 ° C
• Alama. aliaj al cuprului cu zincul.
• Bronzul. aliaj al cuprului cu staniul.
• Alpacaua. aliaj al cuprului cu nichel şi zinc.
Cuprul vechi ş i aliajele sale prezintă probleme speciale. întrucât obiectele descoperite
Într-un santier arheologic care au stat mult timp îngropate se acoperă relativ repede cu
depozite de coroziune . De aceea este necesară cunoaşterea produşilor de coroziune în
Căni de cup ru, sec. al X VIII- iea, Germania
53
vederea înlăturării lor de pe piese sau în unele cazuri în vederea conservării lor atunci când
prin culoare prezintă o patină frumoasă ce duce la innobilarea piesei.
Produ~ii
Culoare
de coroziune ai cuprului
cu prit Roşu-cărămiziu
ten o rit negru
malachit verde
azurit albastru
calconatronit Albastru verzui
covelină Albastru indigo
calcosină Gri negru
bornit Brun cu puncte violacee
langit Verde închis strălucitor
antierit negricios
brocantit Verde deschis
atacamit verde deschis la verde închi s
Clorură cuproasă Gri alb ceros
paratacamit verde
COSITORUL ~i PLUMBUL
Staniul sau cositorul. cunoscut încă din antichitate. este un metal foarte maleabil . poate
fi laminat uşor în foi foarte subţiri(staniol). În general a fost utilizat pentru protejarea altor
metale (fier. cupru. aliaje) contra coroziunii prin acoperirea superficială cu staniu. cositorire .
În secolele XIV-XIX. a avut loc cea mai mare înflorire a producţiei obiectelor de cositor.
datorată breslelor turnătorilor în cositor care şi-au desfăşurat activitatea în întreaga Europă .
Articolele de cositor au fost destinate inventarelor casnice orăşeneşti . inventarelor
mănăstirilor. bisericilor. curţilor nobiliare. administraţiei oraşelor. etc. Ele îndeplineau
funcţii decorative. cele ornamentate cu scene de epocă sau diverse motive vegetale.
animaliere . antropomorfe. arhitecturale . fiind la mare preţ în epocă sau cele simple care
erau produse în cantităţi mari pentru hanuri (căni şi blide pentru servitul băuturilor şi
mâncărurilor) pentru utilităţi casnice. gospodăreşti. servitul mesei în mănăstiri. ş.a. Datorită
54
valorii artistice documentare. memoriale şi vechimii. cositoarele sunt foarte iubite şi căutate
de colecţionari. ele formând colecţii pivate sau publice foarte apreciate. expuse în muzee.
case memoriale. mănăstiri . biserici. etc.
Plumbul este un metal moale care se foloseşte în general în aliaje cu alte metale.Cu
timpul. pe suprafata obiectelor se dezvoltă o peliculă gri de oxid. considerată indezirabilă
de către colecţionari. Acest strat de oxid este unul protector ş i nu trebuie înlăturat. dacă el
este patină nobilă.
Obiectele se evidenţiază prin strălucire. şi rezistenţa la coroziune şi rareori necesită
restaurare sau îngrijire specială.
FIERUL ŞI ALIAJELE SALE
Fierul este un metal greu . alb. lucios. cu duritate relativ mică . 4.5 însă este cel mai
răspândit de pe glob 21 . În stare nativă se găseşte rar printre rocile scoarţei pământului.
cele mai răspândite minereuri de fier sunt magnetite. hematite. limonite. pirite. calcopirite
Minereurile sunt constituite dintr-un ansamblu
de mai multe minerale. dintre care unele
conţin metalele de bază care tebuiesc extrase
adică materiale utile. pe când alte minerale
mai conţin şi elemente secundare unele chiar
nedorite. numite steril.
Principalele aliaje ale fierului sunt aliajele
de tip fier - carbon din care se obţine oţelul (în
care carbonul intră în proporţie de 0.82-2.1 %)
şi fonta (în care carbonul intră în proporţie de
1.7-6.67%) .
În cazul importantă
fierului
este
cunoaşterea produşilor de coroziune pentru
stabilirea reţetelor de îndepărtare a acestora. Încuietoarefier-oţel, 1515, bis. ev. Biertan
21 Meteoriţii din spaţiul interplanetar, care cad în cantităţi destul de mari pe pământ, sunt compuşi din fier 5-20%. A ceste rarităţi sunt foarte
dorite de colecţionari.
55
Produ~ii de coroziune ai fierului Culoare
Hidroxid feros alb
Hidroxid feric Ruginiu-galben
magnetită negru
hematită Ro ş u- sâ ngeriu
CURĂŢIREA OBIECTELOR METALICE

DIN CUPRU, BRONZ, COSITOR, PLUMB, FIER
Reactivii clasici folosiţi pentru cupru sunt acizii puternic anorganici. azotic. sulfuric.
clorhidric. Curăţirea aliajelor de cupru se poate face fie prin polizare. fie prin imersie în
acid sulfuric diluat (5-10%). timp de câteva ore şi la temperatură obişnuită urmată de o
spălare şi uscare. fie prin imersie . 2-3 minute într-o soluţie de 18% acid clorhidric. urmată
de aceeaşi spălare şi uscare .22
Pentru îndepărtarea straturilor de oxizi întâlniţi la cupru şi aliajele sale se face prin
decapare. reactivii clasici folosiţi pentru cupru sunt acizii puternici anorganici de tip
azotic. sulfuric. clorhidric. utilizaţi singuri sau în amestec precum şi sărurile anorganice
oxidante(bicromat de sodiu sau potasiu) .
Alamele se decapează cu amestec sulfocromic sau sulfonitric . sau cu clorură dublă de
zinc ş i amoniu.
Bronzurile şi aliajele moderne Cu-Ni se decapează cu un amestec de acid azotic şi
puţină clorură de sodiu.
Procedurile de curăţare sunt complexe şi extrem de diverse. în funcţie de natura
materilalelor din aliaje. mărimea pieselor. fragilitatea acestora. ornamentica lor. tipul de
degradare. reţete interesante de curăţire putând fi analizate pe larg în lucrarea autorului
Mihail Mihalcu . „Conservarea obiectelor de artă şi a monumentelor istorice ".
22 M. M ihalcu, op. cit. p.150.
56
Pandant de bronzuri artistice, alegorii ale apelor, conservate cu patină nobilă,
marca B erndorf, Germania, 1900.
La cositoare poate fi întâlnită aşa numita degradare „ciuma staniului ''.

La temperaturi s căzute . staniul se transformă într-o pulbere cenuşie . viteza de
contaminare cre şte pe măsură ce temperatura de depozitare scade. Tran sformarea
cositorului începe de la suprafaţă ş i poate produce o creştere a volumului . pori . perforă ri
chi ar modificaţii pulverulente.
57
Curăţirea obiectelor
din cositor şi plumb
Curăţirea obiectelor urmăre şte

îndepărtarea săruri lor produse de degradări
corozive şi în măsura în care este posibil.
realizarea unor conditii în care să se formeze
o peliculă protectoar~ de oxid de plumb care
constituie în ace la şi timp o patină frumoasă .
La obiectele necorodate sau acoperite doar
cu produşi de coroziune stabi li şi care au
un aspect convenabil nu este necesar a se
efectua nici o curăţire specia l ă. La obiectele
de staniu . spre deosebire de ce le din
plumb . uneori curăţirea poate fi redusă la
îndepărtarea produ ş ilo r de coroziun e prin
frecare cu un abraziv fin ş i moale aplicat pe o
cârpă îmbibată în puţin ulei mineral. 23
Curăţirea obiectelor din fier implică
numeroase metode. deosebit de important
Mojar bronz cu toartă deifin, patină nobilă fiind aspectu l unei examinări competente
sec. al XVIII-iea, colecţie particulară. de tipul analize lor chimice corespunzătoare
necesare în examinarea stării şi compoziţiei
tuturor straturilor din care se compune obiectul . aceasta cu scopul de a nu îndepărta prea
mult din păturile de produşi de coroziune. Metodele de curăţire pot fi reduceri chimice ş i
electrochimice . utilizarea unor solvenţi corespunzători şi metode mecanice. La obiectele
de dimensiuni mari sunt indicate perierile mecanice. raclările cu instrumentar de tip dălţi .
ciocane mici . discuri. creioane abrazive fine sau sablăr ile. un tip de operaţiuni efectuate în
incinte închise . cu pereţii transparenţi . în care age ntul abraziv24 de granulaţii diferite este
23 Ibidem, p.165.
24 Agent abraziv - bile de sticlă, coji de nucă pisate, particule de corindon- particule calibrate intre 5-45 microni pentru obiectele de mici
dimensiuni şi 50-150 microni pentru obiectele de mari dimensiuni.
58
Căni de cositor Sighişoa ra, sec. XVI - XVII din patrimoniuljudeţului Braşov
proiectat prin pistoale speciale cu ajutorul aerului comprimat. Perierile se efectuează cu perii
corespunzătoare în funcţie de starea de sănătate şi caracteristicile fizice ale obiectelor. spre
exemplu perierile cu fibre de sticlă fiind indicate la curăţirile intersecţiilor unui metal cu alt
metal. Polizările trebuie urmate fie de ceruiri . fie de aplicarea unor substanţe peliculogene
incolore. Curăţirile pe porţiuni mici şi în adâncime se efectuează cu ace fine de diferite
mărimi . Acul nu trebuie acţionat perpendicular. ci sub un unghi înclinat pe suprafaţa pe
care se curăţă. Atunci când avem inscripţii sau piesele sunt ornamentate sunt suficiente doar
curăţ irile mecanice .25
Pentru în depărtarea ruginei se recomand ă folosirea acidului oxa lic. concentraţie 9%.
în unele cazuri chiar materiale comerciale de deruginire care cuprind în s peţă inhibitori
de coroziune ş i au la bază acidul fosforic sau fo s faţi , agenţi tensioactivi de tipul alcoolilor
su lfonaţi şi acid oxalic sau paste decapante. avantajul acestora fiind înlăturarea tuturor
produşilor de coroziune iar dezavantajul că înlăturatea total ă alterează nota de autenticitate
a piesei. produ ş ii de coroziune reprezentănd „certificatul de vechime" .
25 V Moga, .Chimie şi Biologie aplicată în muzeologie şi conservarea obiectelor de patrimoniu", Ed.MEC, Alba Iulia, 2001, p.101-102
59
În urma unor experienţe de laborator s-a putut constata că aplicarea unei soluţii de
tanin vegetal poate asigura protecţia în timp a obiectelor. transformând produ ş ii chimici
instabili ai fierului în produşi stabili . Procesul de taninare presupune imersarea obiectelor
într-o so luţie de tanin dizolvat în alcool etilic. imersarea fiind periodic altern ată cu perieri
(perii fire metalice) pentru a creşte porozitatea acestora şi a uşura pătrunderea taninului
în profunzimea stratului. Procesul taninării prezintă în plus şi avantajul unei uniformi ză ri
cromatice . avantaj apreciat datorită diferenţelor considerabile cromatice între diferite zone
oxidate ale obiectelor din fier. 26
Produsele peliculogene sunt agenţi de suprafaţă , care au în componenţă uleiuri sau

răşini iar după aplicarea pe o suprafaţă formează un film sau o peliculă subţire . În funcţie
de modul în care se formează pelicula.
• uleiurile sunt:
sicative (uleiul de inşi de cânepă) - se usucă repede şi formează peliculă imper-
meabilă şi rezistentă;
semisicative (ulei floarea soarelui. soia. bumbac) -pelicula se usucă greu
nesicative (ulei ricin)- cele care nu formează pelicule tari .
• răşinile sunt naturale sau artificiale: damar27 , mastic (sacâz) 28 şi copal 29 - dure
(ambra. copalul de Danemarca. copalul de Madagascar). semidure (copalurie ro ş ii
şi albe de Angola. Congo . Siera Leone . moale (colofon iu) - cea mai utilizată.
• chiturile. utilizate pentru umplerea unor goluri şi uniformizarea unor
denivelări întâlnite pe suprafaţa materialelor suport:
• grundurile care dau pelicule mai dure şi mai mate;
• lacurile care se prezintă sub formă de lichide incolore sau u ş or colorate. dând
pelicule lucioase. elastice şi transparente.
Produsele peliculogene au un rol important în protecţia împotriva agenţilor
externi. 30
26 Horia Ciugudean „R estaurarea şi conservarea pieselor arheologice pe suport anorganic"- note curs, Alba Iulia, 2002.
27 Damârul, este o răşină naturală de culoare albă-gălbuie cu nuanţe roşii sau negre, extrasă dintr-un arbore din Indonezia.
28 M asticul este o răşină vegetală provenită dintr-un arbore exotic.
29 Copâlul este o răşină naturală transparentă, de culoare galbenă, care provine din descompunerea în pământ a arborilor răşinoşifosili sau din
diverse plante tropicale, care sefoloseşte în special la prepararea lacurilor.
30 Viorica Moga, " Chimie şi biologie aplicată în muzeologie şi conservarea obiectelor de patrimoniu~ Ed. Universităţii „1 Decembrie 1918",
Alba Iulia, 2001.
60
2. MATERIALE ORGANICE NATURALE:
Raportat la natura lor. materialele de natură organică care intră în structura numeroaselor
obiecte culturale se pot împărţi în felul următor:
• materiale de origine vegetală - lemnul. papirus. hârtie. textile din fibre vegetale
(cânepă . in. bumbac)
• materiale de or1g1ne animală - piele, pergament, blană, os. fildeş

textile din fibre animale (lână. mătase) .
PAPIRUSUL
Papirusul este un material care seamănă cu hârtia 31 din acesta confecţionându-se de-a
lungul vremii. frânghii. pânze de corăbii. rogojini şi ulterior s-a utilizat frecvent ca şi suport
de scriere . În urmă cu 5000 de ani . vechii egipteni din Valea Nilului . îl foloseau în acest
scop şi îl preparau din măduva plantei Cyperus Papyrus. o varietate de trestie foarte des
întâlnită. plantă ce creştea în zonele mai puţin adânci ale Deltei Nilului . de unde mai apoi îl
exportau în cantităţi însemnate spre Grecia ş i Roma. În antichitatea greco-romană papirusul
a deţinut o lungă perioadă de timp întâietate între celelalte materiale folosite pentru scris.
sursa principală a documentelor scrise pe papirus constituind-o mormintele egiptene .
se cunoaşte însă că un fel de papirus a fost cultivat în Sicilia. fragmente de documente
carbonizate fiind descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice de la Herculanum. 32
Pentru realizarea suportului de scriere. tulpinile erau tăiate în bucăţi lungi. 40-45 cm.
şi se obţinea prin presarea unor fâşii de măduvă. în jur de 20 de foi. în straturi orientate
încrucişat unele peste altele. anterior supuse unei proceduri de înmuiere în apă. Apoi se
făcea o compactizare a acestuia prin batere cu ciocane de lemn. iar la final se uniformiza
prin lustruire cu ajutorul unei pietre ponce sau cu fălţuitoare de os iar apoi foile devenite
plate şi subţir i se uscau la soare. Seva plantei pe lângă faptul că funcţiona ca un liant
bun . avea şi rolul unui apret care făcea ca cerneala să nu difuzeze în material. Principala
componentă a papirusului. ca şi la lemn şi hârtie este celuloza.
31 Diferenţa esenţială dintre papirus şi hârtie este aceea câ primul este un material obţinut prin suprapunerea încrucişată de fibre întărite cu
adeziv natural în vreme ce hârtia se obţine prin împâslirea fibrelor vegetale destrămate în prealabil într-un mediu apos.
32 Sefia Ştirban- "Conservarea şi restaurarea pieselor arheologice pe suport organic''. Ed. Univ., Alba I ulia, 2002.
61
Papirus - plantă, papirus prelucrat
Pentru protecţia materialului scris . împotriva agenţilor distructivi. egiptenii. grecii

sau romanii au conceput ca formă a documentelor sulurile . care se păstrau în cutii de
protecţie sub formă de cilindru . sau materiale mai rigide din lemn sau fildeş sau în locuri
special amenajate ferite de soare sau umezeală învelite în fâşii de pânză de bumbac. În
anotimpurile ploioase. sulurile de papirus erau desfăşurate pentru a se împiedica migrarea
cernelurilor şi pierderea textelor.
SFATURI PRACTICE ÎN VEDEREA CONSERVĂRII PAPIRUSULUI
Cunoaşterea modului de prelucrare a materialului este de cea mai mare însemnătate

pentru conservare şi restaurare. întrucât papirusul este un material de natură organică cu
rezistenţă minimă la acţiunea agenţilor distructivi. Caracterul higroscopic al materialului
determină o sensibilitate ridicată la variaţiile de umiditate. Căldura şi lumina de asemeni
sunt factori care pot provoca deteriorarea su lurilor ş i pot constitui mediu propice pentru
atacul insectelor sau microorganismelor. Pentru a asigura protecţie împotriva insectelor.
vechii egipteni foloseau uleiul de cedru . pornind de la observaţia că lemnul de cedru nu
era atacat de insecte. Tratarea cu ulei de cedru a avut însă şi un alt efect. fiind diminuat
62
caracterul hidrofil al papirusului s-a determinat o anumită îmbrunire în timp a materialului.
Este recomandabil ca în funcţie de natura degradărilor soluţiile de tratare şi restaurare a
pieselor să fie făcute de personal specializat. restauratori. În cazul papirusului care prezintă
o stare avansată de fragilizare datorată condiţiilor microclimatice. în stare uscată sulurile nu
pot fi desfăşurate . pentru acest proces este nevoie de o relaxare a materialului suport. care
se face prin umidificare controlată. cea mai simplă metodă fiind înfăşurarea sulului în mai
multe straturi de hârtie de filtru. umezite cu apă distilată. În acest fel se poate redobândi
supleţea şi elasticitatea materialului şi se poate mânui documentul fără a exista riscul
degradării prin crăpare. după care se poate începe întinderea . Dezavantajul metodei ar fi că
întotdeauna există pericolul solubizării eventualelor cerneluri solubile în apă iar umiditatea
poate determina atacuri microbiologice. fiind recomandate astfel aplicarea măsurilor
preventive de protecţie prin impregnarea unor hârtii de filtru cu timol care vor fi înfăşurate
în jurul sulului . Mai există şi metode moderne de întindere şi hidratare. care apelează la
aparate . camere speciale. în care întinderea se face în vacuum. în acest fel se poate evita
solubilizarea cernelurilor.
HÂRTIA
Hârtia este unul dintre cele mai răspândite materiale utilizate ca suport de scris. Cu
precădere reprezintă manuscrise. incunabule. cărţi rare .cărţi vechi. cărţi cu valoare bibliofilă.
documente. tipărituri de interes special: documente de arhivă. hărţi . bancnote. materiale
cartografice ş . m.a.
Inventarea hârtiei este atribuită unui funcţionar imperial chinez numit Ţai Lun. Urmând
unele procedee de fabricare a pâslei (obţinută din păr de animale) . aplicate se pare deja şi
în cazul fibrelor textile de unii ţesători. Ţai Luna obţinut hârtie în anul 105. Hârtia inventată
se obţinea prin macerarea în apă a resturilor (cârpe) de cânepă. plase vechi de pescuit.
paie de orez sau tije de bambus . După macerare acest material era mărunţit prin batere
într-o piuă până se obţinea o pastă groasă şi uniformă. Această pastă era turnată apoi pe
o sită şi spălată cu multă apă. Prin scurgerea apei şi uscarea la soare se obţinea o coală de
hârtie.33 În general vechile tehnologii de producere a hârtiei manuale foloseau ca material
de încleiere gelatina şi amidonul . vechii producători de hârtie întrebuinţau de obicei cleiuri
33 Eva Mârza şi Cosmin Popa Gorjanu," Istoria scrisului, a cărţii manuscrise şi tipărite ~ Ed. Univ. Alba I ulia, 2004, p.101
63
de origine animală preparate prin fierberea urechilor de oaie sau de vită p â nă la completa
gelificare.34 Scopul încleierii era acela de a scădea capacitatea de absorbţie a lichidelor.
aşadar încleierea încetineşte permeabilitatea cernelurilor în suportul de hârtie .
Până în sec al IV-iea. în China nu s-au produs hârtii încleiate. chinezii nu au folosit
hârtia exclusiv pentru scris ori desenat ci au substituit cu ea monedele metalice . În sec.
al VII-iea. apar primele bancnote pe hârtie. Timp de mai multe secole chinezii au păstrat
secretul de fabricaţie al hârtiei. în anul 600. secretul ajunge în Coreea. în 61 O în Japonia iar
în 750 secretul este descoperit de către arabi. acesta fiind începutul unei noi etape în istoria
artei albe a fabricării hârtiei . de unde prin intermediul lor. în urma cuceririlor arabe în
Spania. sec. al XI-iea. hârtia va ajunge în Europa. Arabii au adus multe inovaţii :au înlocuit
sita de bambus folosită de chinezi cu o sită metalică. au încleiat hârtia cu adezivi proteici
iar la sfârşitul sec. al XII-iea. au înlocuit piua de piatră în care erau măcinate zdrenţele cu
pietrele de moară acţionate cu roţi de apă. de unde vine şi numele de moară de hârtie. Pe
lângă Spania. Italia este ţara care a acceptat foarte devreme noul material. Europa creştină
primind însă cu rezerve acest nou material. în ochii creştinilor hârtia era o invenţie arabă.
deci păgână. 35
Încă din secolul al XII-iea. sunt atestate mai multe mori de hârtie: la Fabriano- italienilor
le datorăm inventarea filigranului(marcă ce atestă calitatea. formatul colii de hârtie) . fiind
în acelaşi timp o marcă a morii care a produs hârtia. a meşterului sau a comanditarului .
Meşterii din Fabriano perfecţionează şi ei tehnologia fabricării hârtiei răspândind-o în toată
Europa Occidentală . în Germania- prima moară de hârtie înfiinţată la Nurenberg-1390 . în
Anglia-1494 . în Suedia-1532 . în Rusia-1 576 . în Ţările Române prima moară de hârtie a
fost înfiinţată la Braşov în anul 1546 a lui Hans Fuchs şi Johanes Benkner. Cluj . 1562-1564
a lui Gaspar Heltai . Sibiu-1574 36 . În preajma secolului al XVII-iea. în 1600. multe din mori
au fost arse în diferite împrejurări politico militare . În sec. al XVIII-iea. cererea de hârtie a
crescut foarte mult. astfel hârtia fabricată manual nu a mai putut satisface piaţa. materia
primă (resturile textile) fiind insuficientă şi greu de procurat a fost înlocuită cu lemnul din
care se extrăgea celuloza şi astfel în 1798 Nicolas Luis Robert înfiinţează maşina de fabricat
34 V M oga, op. cit.p.48.

35 Sofia Ştirban, op. Cit. p .33
36 Gh. Ionescu, .Contribuţii la studiul începuturilor întrebuinţării hârtiei în cancelariile Valahiei (Ţării Româneşti şi Moldovei" în Studii şi
cercetări de Istorie medie,IL vol.1, 1951, p. 77-90
64
hârtie. pusă în funcţiune
adevărat câţiva ani mai târziu
către fraţii Fourdrinier. 37
Hârtia veche s-a păstrat mult
mai bine decât cea modernă.
durabilitatea vechilor hârtii se
datorează în mare parte procesului
tehnologic şi materialelor utilizate.
O dată cu introducerea maşinii de
fabricat hârtie şi înlocuirii materiilor
prime utilizate la obţinerea hârtiei
manuale. zdrenţe şi agenţi de
încleiere naturală , cu celuloza
extrasă din lemn şi alte tipuri de
materiale de încleiere. calitatea şi
A sp ecte în t impul resta urării durabilitatea hârtiei a scăzut.
defibrare hârtie, completare lacune.
SFATURI PRACTICE ÎN VEDEREA CONSERVĂRII HÂRTIEI
Fiind constituită din celuloză. clei şi alte substanţe organice . hârtia reprezintă un suport
bun pentru dezvo ltarea bacteriilor şi ciupercilor. Acestea sunt prezente în toate locurile
în suspensie în atmosferă şi în soluri şi se pot dezvolta în condiţiile cele mai diverse de
temperatură şi umiditate. Ele se dezvoltă bine la o temperatură cuprinsă între 0-50°C şi la o
umiditate relativă mai mare de 70%.Uscăciunea prea mare face ca hârtia să se fragilizeze.
astfel pentru a- şi păstra supleţea şi elasticitatea. hârtia are nevoie de 50% UR (umiditate
relativă) . Dacă valorile U.R scad sub 50%. cleiurile din hârtie devin casante iar hârtia se
pulverizează. pierde foşnetul caracteristic şi rezistenţa. Efectul variaţiilor microclimatice este
pierderea proprietăţilor fizice ale materialului. schimbarea proprietăţilor optice. culoare .
strălucire. opacitate şi diminuarea rezistenţei. de aceea este necesar ca păstrarea hârtiei
37 D. Hunte1; „Fabricarea hartiei, istoricul şi tehnica vechiului meşteşug" Publ. D over.
65
să se facă în medii suficient de aerisite . raţional iluminate. cu valori termohigrometrice
cuprinse între 50-60% UR şi temperatureă până la 18 ° (. fără fluctuaţii.
Sunt necesare verificări periodice în scopul descoperirii apariţiei unor eventuale
infectări şi infestări datorate prezenţei microorganismelor: ciuperci . insecte sau bacterii care
pot provoca atacuri microbiologice ale suporturilor papetare .
Speciile de ciuperci (de mucegai) dăunătoare hârtiei. fac parte din Ordinul Aspergillus .
recunoscându-se tipul de ciupercă ce infestează masa hârtiei după culoarea hartiei şi tipul
de spori :
Aspergilus nidulaus miceliu rar. sporulaţie abundentă . la 14 zile după îndepărtarea
miceliilor culoarea hârtie devine oranj murdar.
Aspergilus sclerotiorum după 14 zile apar scleroţi albi devenind apoi de culoare roz
sau brun deschis. ciuperca pătrunde adânc în hârtie. după 3 săptămâni se pierde rezistenţa
hârtiei .
Aspergilus niveus creşte după 1O zile . miceliile sunt puternice şi pătrund adânc în
substrat. după 3 săptămâni începe pierderea rezistenţei hârtiei care se colorează în galben .
Aspergilus fumigatus creşte după 14 zi le . se răspândeşte pe eşantion sub forma
unor micelii albe. rare. după o lună de la îndepărtarea miceliului. culoarea substratului se
îmbrunează şi se observă coroziuni pe suprafaţa hârtiei.
Penicillum purpurogenum creşterea ş i sporu laţi a sunt observabile după o săptâmână.
culoarea hârtiei devine roz iar mai apoi oranj. după 3 săptămâni hârtia pierde integral
rezistenţa.
Penicillum rubrum creştere foarte rapidă . după o săptămână. miceliul aproape roz.
cu substrat violet deschis şi cu hife purtătoare de spori verde închis . după o lună începe
pierderea rezistenţei hârtiei.
Dintre speciile bacteriene parazite care pot degrada grav hârtia diminuandu-i rezistenţa
mecanică şi făcând-o fragilă sunt Cytophaga, Cellvibrio, efectele lor dăunatoare putând
fi observabile prin ap licarea probei de rezistenţă la tracţiune. mototolirea şi prin apariţia
pe suprafaţa materialului a petelor diferit colorate . mai frecvent violacee . în special pe
pergament.
Insectele de asemeni pot produce daune importante materialelor de natură organică .
Insectele produc degradări care au un caracter diferit de la o specie la alta. În anumite
limite. tipul acestor degradări permite identificarea speciei care a infestat materialul
respectiv. Daunele provocate pot fi ireparabile. de aceea identificarea acestora este de o
66
importanţă fundamentală în cazul intervenţiilor de dezinsecţie . In sectele mai cunoscute
care atacă hârtia sunt Liposcelidele, aşa numiţii „păduc hi de carte" . care sunt nişte insecte
foarte mici. fără aripi , de culoare albă sau întunecată. care se hrănesc cu mucegai. în cazul
suportului de hârtie degradările apărând ca mici rosături care provoacă o scădere a grosimii
hârtiei. Blatidele, numite popular gândaci de bucătărie sau şfabi - care se pot hrăni cu
hârtie deteriorând materialul fie prin excrementele lor. fie prin eroziunile cu contururi
neregulate. Termitele, numite în mod obişnuit furnici albe pot devora hârtia dar şi pielea.
pergamentul. pânza şi carton ul legăturii cărţii, de obicei atacă marginile hârtiei . apoi fac
galerii crateriforme cu diametrul de 6-8 mm . Prin efectul rapidei erodări. cavernele se
extind tot mai mult în final rămânând din carte doar înve li şu l golit complet de conţinut
şi câteva bucăţi din marginea externă. Chiar şi moliile. deşi se crede că acestea atacă cu
predilecţie materialele textile. în special lâna. pot provoca deteriorări suportului de hârtie.
Completare lacune cu hârtie japoneză
67
Conservarea schiţelor, desenelor, gravurilor, fotografiilor
Păstrarea schiţelor. desenelor. gravuri lor. fotografiilor se face în passe-partout.

plicuri confecţionate din carton neutru din punct de vedere chimic. Partea din faţă
se decupează pentru a face vizibil ă lucrarea. Desenul se acoperă cu o foiţă neutră .
Paspartuurile cu lu crări se aşează în cutii . pentru a fi ferite de praf. umezeală. trep id aţii .
Lucrarea nu este lipită pe suprafaţa interioară a paspartuului ci doar este aşezată între
coperţile sale . Nu se fac nici un fe l de intervenţii asupra lucrării: îndoituri. decupaje
sau ap licare de adezivi. Atât în colecţiile publice cât ş i în cele private este recomandat a se
organiza o arhivă cu actele de provenienţă ale lucrărilor.
Passe-partout pentru păstrarea schiţelor, desenelor, gravuri/01;/otograjiilor
Sfaturi practice pentru păstrarea colecţiilor din arhive şi biblioteci
Este necesar să se efectueze o în l ăturare periodică a prafului din încăperi. din rafturi
şi din cărţi ţinându-se seama de normele în vigoare ş i să se pună pe etajere vase ce conţin
paradiclorbenzol care are o acţiu ne insectifugă . Când în imediata apro piere a bibliotecilor
sunt locuri invadate de insecte. gândaci. trebuie ca acestea să fie dezinfectate şi astupate
fisurile din podele . pereţi. prin care in secte le pot p ăt runde . unde se pot ascunde ş i pot
să-ş i depună ouăle. În cazul în care infestările sunt puternice trebuie folosite insecticide
68
de contact (pulbere) ce trebuie răspândite pe rafturi şi în fisurile din lemn sau zidărie .
Aceste insecticide nu trebuie aplicate direct pe cărţi. deoarece pot deteriora hârtia sau
pergamentul şi culorile miniaturilor. Se utilizează produse de pulbere ce conţin dieldrină.1 %
sau malathion. 1.5%. Când infestarea este foarte extinsă se recurge la insecticide gazoase
(bromură de metal . oxid de etilen ş.a) care fiind dotate cu putere crescută de pătrundere
au o eficienţă crescută. Materialul bibliografic este luat din rafturi şi este dus în încăperi
speciale unde este supus acţiunilor fumiganţilor. Pentru că substanţele sunt toxice pentru
organismul uman este recomandat să se utilize în condiţiile de siguranţă impuse: personal
specializat. echipament special pentru protejare.
Referitor la modalităţile de conservare ale hârtiei este necesar a se cunoaşte că pentru
a fi ferite de acţiunea ciupercilor. obiectele de patrimoniu. în special cartea. este util a se
interveni energic şi cu mijloacele cele mai potrivite. Acest scop se poate obţine folosind
substanţe fungicide care sunt alese în funcţie de habitatul agentului biologic ce trebuie
distrus şi de proprietăţile fizice şi chimice ale materialului ce trebuie dezinfectat. Alegerea
şi folosirea substanţelor fungicide. trebu ie să fie făcută de biolog. în general cele mai
cunoscute substanţe care sunt recomandate ca substanţe sigure sunt: formaldehida. timolul.
ş . a. Formolul este considerat deocamdată substanţa cea mai accesibilă şi cea mai eficientă
deoarece sub influenţa lui hârtia aproape că nu îşi modifică rezistenţa mecanică . Pentru
curăţire este foarte important a fi cunoscută originea petelor care murdăresc hârtia. întrucât
au diferite origini şi compoziţii chimice: grăsimi. cerneală. rugină . clei . coloranţi . urme de
degete. diferiţi produşi de metabolism ai bacteriilor. ciupercilor şi insectelor. De aceea agenţii
de curăţire sunt şi ei diferiţi în funcţie de compoziţia chimică a murdăriei. Solvenţii cei mai
utilizaţi în curăţirea hârtiei sunt alcooli. eteri. petrol . benzină (se recomandă la îndepărtarea
petelor de ceruri după ce au fost raclate cu un cuţit) piridină (se indică mai ales în cazul
petelor vechi de grăsimi . uleiuri) toluen. esenţă de terebentină ş . a . Tot pentru curăţire se
pot folosi şi diverşi detergenţi , săpun obişnuit. Acestea se aplică pe o bucată de hârtie de
filtru umezită care se suprapune timp de o oră peste piesa pătată care se sprijină pe o sticlă.
Pentru albirea hârtiei anumiţi restauratori combat procedeele de albire prin imersie timp
de câteva secunde . cu hipocloriţi. pentru a nu afecta cernelurile şi decoraţiile. astfel scrisul
se poate proteja cu un lac incolor. care se poate îndepărta prin intermediul polimerilor.
produsele de albire cu riscuri mici de degradare a hârtiei sunt: cloritul de sodium . cloramina
T şi bioxidul de clor.
69
Cernelurile sunt foarte diverse. în funcţie de originea lor. Primele cerneluri au fost
utilizate de către chinezi şi sunt pe bază de cărbune/negru de fum. aşa numitele cerneluri
antramentum care conţin: carbon solvent (apă. vin sau oţet). răşină (gumă arabică utilizată
pentru a conferi vâscozitate). Şi la ora actuală primul tip de cerneală . antramentum. este
considerat cel mai rezistent si este folosit în cele mai variate scopuri. gravură . imprimerie.
etc. Este foarte stabil şi nu se decolorează însă în condiiţii cu valori ale umiditaţii ridicate
difuzează şi se spală uşor.
În perioada evului mediu au fost utilizate cernelurile ferogalice pe bază de fier-tanin
(compoziţia lor: sulfat feros . nuci galice. gumă arabică. solvent) . care au o rezistenţă mai
bună la umiditate dar care în timp schimbă culoarea fapt observabil la manuscrisele vechi
când scrisul arată maroniu. Pe lângă cernelurile negre descrise mai sus au fost folosite
şi diferite tipuri de culori şi cerneluri colorate atât pentru scris cât şi pentru decorarea
textilelor. pielii . papirusului . pergamentelor. lemnului. fildeşului etc. Acestea puteau fi de
origine vegetală . animală sau minerală .
Stampele şi desenele deteriorate ce nu pot fi curăţite prin imersare se tratează prin
tamponare pe dosul piesei. în dreptul petei 38 cu o pensulă fină de păr. preferabil din
păr natural. recomandându-se pensula confecţionată din păr de cămilă. Probleme mai
complicate pot apărea atunci când materialul are rupturi sau lipsuri . În astfel de cazuri se
apelează obligatoriu la restauratorul specializat pe suport hârtie. Dacă deteriorările sunt
masive. de exemplu cazul cărţilor. atunci în anumite situaţii pot fi necesare: restaurarea
legătoriei cât şi cea a hârtiei propriu-zise iar procedurile sunt complexe . Exemplu: detaşarea
copertelor din corpul cărţii (uneori acestea pot fi scoarţe de lemn sau de piele). detaşarea pe
caiete . desprinderea unor file din cusătură . completarea lacunelor cu hârtie japoneză prin
defibrare şi încleiere (cu CMC-carboxi metilceluloză). consolidarea materialului suport a
filelor deteriorate unde este cazul cu văl japonez. refacerea filelor prin tăierea surplusului de
hârtie japoneză . aducerea la forma originală. recompunerea caietelor în vederea recoaserii
volumului ş.a
38 Moga Viorica .Chimie şi Biologie aplicată în muzeologie şi conservarea obiectelor de patrimoniu", Ed.MEC, Alba I ulia, 2001, p.50.
70
PIELEA ŞI PERGAMENTUL
Pielea este materialul natural organic care a avut una dintre cele mai lungi durate de
folosinţă. a fost folosit frecvent pentru realizarea unei game foarte largi de obiecte: articole
de vestimentaţie (acoperitori pentru cap . încălţăminte. mănuşi . brăţări. cordoane). piese de
harnaşament. articole militare (tolbe pentru săgeţi . scuturi . bici. corturi. acoperitori pentru
pereţi sau mobilier) pentru realizarea unor instrumente muzicale. ca suport pentru scriere .
material pentru învelirea scoarţelor de carte sau pentru protejarea sulurilor de papirus.
tablouri decorative etc.
Textele scrise şi descoperirile arheologice atestă faptul că atât pieile crude cât şi cele
tă băcite au fost frecvent folosite încă din timpuri foarte vechi.
Obiecte din piele descoperite în Egipt. unele mai vechi de mai bine de 3000 de ani .
precum şi documentele aramaice. datând din anii 500 a.e. sunt din punct de vedere al
prelucrării . asemănătoare cu manuscrisele pe pergament descoperite la Marea Moartă 39 .
Date referitoare la suportul piele şi la modalităţile de prelucrare ne-au parvenit de la
scriitorii greci Plinius cel Bâtrân. Herodot dar şi din literatura ebraică .
Originalitatea prelucrării pieilor nu trebuie atribuită exclusiv popoarelor antice din
Egipt şi Mesopotamia. În Europa există urme evidente cu privire la folosirea pieilor de
animale mici sau mari . încă din perioada preistorică. desenele din peşteri reprezentând
adesea personaje îmbrăcate în piei de animale 40 . În sec. al Vl-lea când încep cuceririle
islamice în Europa s-a simţit un adevărat reviriment în ceea ce priveşte tehnica prelucrării
pieilor. acest imens imperiu fondat de arabi a avut marele merit de a răspândi vechile
practici din Orientul Mijlociu pe o arie geografică foarte mare. Foarte cunoscută ca tehnică
de decorare în piele şi în acelaşi timp foarte apreciată ca procedură de prelucrare este pielea
de Cordoba (Spania). în acest oraş fiind unul dintre centrele europene în care arabii au
dezvoltat până la artă acest meşteşug. Iniţial pielea de Cordoba era prelucrată exclusiv din
piele de capră sau porc. Ulterior a fost prelucrată şi pielea de cal spălţuită . Granulaţia foarte
frumoasă . supleţea . culorile variate şi atractive cu o imensă varietate de nuanţe . făceau din
pielea de Cordoba un articol de lux41 dorit în multe locuri din Europa.
39 R. Reed, .Vechi pergamente, piei crude şi prelucrate, în Probleme de patologie a cărţii, Culegere de material documentar, vol.18, Bucureşti,
1982,p.290.
40 Sofia Ştirban, op. cit„p.17.
41 Arabii au introdus în Spania, pielea- guadamecil- deosebit de interesan tă şi valoroasă, utilizată în special pentru îmbrăcarea scaunelor
răspăndită apoi în sec. XVI-XVII în Franţa şi I talia. decorată cu motive în reliefprin presare şi decorată cu aur şi argint.
71
Pielea ca şi structură are ca
principală componentă. colagenul.
care este o substanţă proteică
producătoare de clei (dacă pielea
este ţinută în mediu umed la o
temperatură de peste 20 ° (. ea este
supusă hidrolizei şi se transformă în
clei) . Din punct de vedere chimic
ea conţine mici cantităţi de grăsime
şi apă . când acestea se pierd în
condiţii microclimatice nepotrivite
pielea devine sfărâmicioasă iar
suprafaţa se crapă.
Pentru protejarea pielii şi
conservarea acestor tipuri de
obiecte este necesar a se lua
în considerare metodele de Scaun tap iserie p iele guadamecil, sf sec. al X VII-iea
prelucrare iar pentru restaurarea
acestui suport este important a se cunoaşte tipul de piele utilizat. Există o serie de procese
până a se ajunge la pielea finită utilizată la confecţionarea obiectelor. Spre exemplu
configuraţia granulară face posibilă recunoaşterea fiecărei specii animale. acest aspect fiind
important în restaurare întrucât în cazul obiectelor grav deteriorate completările lacunelor
printr-o restaurare corectă impune utilizarea aceluiaşi tip de material (provenit de la aceeaşi
specie animală. cu vechime şi procedură de tăbăcire identice ş.a . )
Tăbăcirea (argăsirea) este o tehnică de prelucrare a pielii brute care are ca scop
conferirea unor noi calităţi a produsului: moliciune. supleţe . impermeabilitate. elasticitate .
rezistenţă. Cele mai vechi metode de tăbăcire au fost tăbăcirea vegetală (cu tanini 42 - cei
mai utilizaţi tanini sunt cei din infuzie de coajă de stejar) şi cea cu grăsimi. metode foarte
vechi care constau în aplicarea unor grăsimi animale. măduvă . oase . untură peşte. lapte.
unt. gălbenuş de ouă peste pieile bine întinse .
42 Termenul de tanin este utilizat pentru o serie de compzqi larg răspândiţi în regnul vegetal, p e lângâ carbon, hidrogen şi ox igen, tanin urile
mai pot conţine azot şi fosfor, soluţiile p e bazâ de !anini având proprietăţi astringente.
72
Înainte de sec. XVIII pieile erau supuse şi tabăcirilor minerale cu crom . 'Prin identificarea
tipului de argăsire se cunosc astfel şi proprietăţile pieilor:
• pieile tăbăcite vegetal pot fi uşor ştanţate. decorate. au proprietăţi termice foarte bune.
• pieile tăbăcite cu grăsimi nu sunt rezistente la temperature ridicate. rezistă bine la acţi
uni distructive a substanţelor alkaline. de frecare cu săpun dar sunt afectate negative
de majoritatea detergenţilor moderni.
• pieile tăbăcite cu alaun. prezintă sensibilitate la mediu umed . sărurile având tendinţa
de a se spăla provocînd aspectul întăririi pielii.
• pieile tăbăcite cu crom au stabilitate mare la umezeală şi rezistenţă la apă fierbinte.
sunt dificid de ornamentat în relief. nu se imprimă. însă pot fi colorate şi ornamen-
tate cu aur.
Pentru determinarea speciei şi recunoaşterea tipului de piele utilizat în confecţionarea

obiectelor cele mai des întâlnite structuri de piei sunt:
• pielea de vită care prezintă o structură granulară caracteristică prin foliculi piloşi de
dimensiuni mari. repartizaţi uniform . în rând câte unul . în şiruri relative liniare.
• pielea de viţel. are o structură granulară. similară ca aspect cu cea a pielii de vită. dar
la dimensiuni reduse; alveole mai mici . distanţa între şiruri mai mică. deci o structură
mai densă şi mai fină .
• pielea de cal se caracterizeată printr-o structură granulară uniformă. asemănătoare ca
aspect cu cea de vită. dar alveolele sunt mai mari şi părul este mai înclinat ca la vită.
• pielea de porc are structura granulară mult mai rară iar foliculii piloşi străbat pielea
dintr-o parte în alta.
• pielea de oaie are o structură granulară total diferită . pentru că există două tipuri de
foliculi piloşi ; primari. mai mari aranjaţi în rânduri . adesea rânduri de câte trei şi
secundari. mai fini dispuşi lângă cei menţionaţi anterior. dispunerea lor e relativă
întrucât diferă mult de la o rasă la alta.
• pielea de capră. aspectul granulaţiei seamănă mult cu cel al pielii de oaie . diferenţa
constă în faptul că pielea de capră are foliculii piloşi mici mai puţini şi grupaţi ca o
pană . iar vârful pătrunde între cei mai mari-principali. iar firele de păr ies din piele
sub un unghi foarte mic. 43
43 V M oga, op.cit. p.37-38.
73
Pergamentul
A fost cunoscut ca suport de scriere înainte de sec. al II-iea a.e. când tradiţia atribuie
invenţia sa meşterilor pielari din oraşul Pergam. 44 În Europa. producţia pergamentelor a
atins apogeul în evul mediu timpuriu şi mijlociu. începând cu secolul al XVI-iea producerea
pergamentelor a început să decadă. slăbind foarte mult calitatea acestuia.
Pergamentul era confecţionat din piele de oaie. capră sau viţel care trecea prin mai
multe etape de prelucrare. Mai întâi pielea era degresată cu var. se întindea pe un cadru .
se usca iar apoi era răzuită cu o piatră ponce până când se obţinea o coală subţire . fină
şi netedă. Calitatea pergamentului depinde mult de calitatea pielii folosite. Pergamentul
cu cele mai bune calităţi se numea vellum şi se obţinea din piele de viţel. ied sau miel.
chartavinginea/vellum se făcea din piele de animal nenăscut. n. mort. Producerea sa era mult
mai costisitoare iar materialul finit era mult mai fin. neted. de culoare alb strălucitor şi cu
aspect semi transparent. Pergamentul a fost utilizat ca suport de scriere pentru manuscrise
scumpe şi codexuri. iar vellumul a fost preferat de meşteri pentru manuscrisele luxoase.
În Europa au fost cunoscute două tipuri de pergamente:
• tipul sudic. din piele de oaie sau capră prelucrat pentru scriere pe faţa interioară a
pielii . cea exterioară rămânând nescrisă;
• tipul nordic. din piele de viţel. prelucrat pe ambele feţe.
Datorită greutăţii de procurare a unor piei superioare şi a preţurilor ridicate de
achiziţie. începând cu secolul al XVII-iea au început să fie refolosite foile de pergament
deja scrise . aşa numitele palimpseste 45 . Când se vorbeşte despre pergament majoritatea
este tentată a afirma ca se face referire la piele . Deosebirea esenţială între acest material
pergament şi piele . constă în faptul ca pergamentul nu este tăbăcit. Pergamentul se produce
din piele gelatină (umedă). anterior făcându-se depărarea procedură care în vechime . era
executată manual după ce pielea era înmuiată într-un amestec de apă şi lapte de var. pielea
umedă întinzându-se apoi pe rame din lemn pentru uscare la temperatură obişnuită.
44 Eva Mârza, op.cit.p .100

45 palimpseste, cuv. gr. : palim=din nou, psestoS=fters.
74
CURĂŢIREA OBIECTELOR CONFECŢIONATE DIN PIELE ŞI PERGAMENT
Obiectele din piele şi pergament pot suferi degradări datorate factorilor fizico chimici.
climatici (temperatură. UR. luminozitate) dar mai ales a factorilor biologici reprezentaţi în
mod special de către microorganisme. bacterii şi ciuperci.
Pielea netăbăcită este expusă în special atacului bacterian atunci când valorile umidităţii
sunt ridicate iar cea tăbăcită este rezistentă la atacul bacterian dar din cauza acidităţii pe
care o are după tratare este predispusă atacului fungic.
Pentru curăţirea obiectelor de piele. în cazul în care materialul este putrezit. murdar
sau casant aceasta se face tamponând locul cu un burete înmuiat în apă sau într-o soluţie
de săpun neutru special. detergenţii sintetici favorizează îndepărtarea taninului. fapt ce
influenţează negativ conservarea piesei şi a ornamentaţiilor de care ar dispune.
În cazurile simple curăţirea pielii se poate realiza printr-o periere uscată cu peri moi. o
aerisire bună şi pastrarea într-o atmosferă uscată . Obiectele de piele şi pergament pot suferi
degradări de forma unor galerii întortocheate cu parcurs neregulat provocate de insectele
Dermestidae. prevenirea şi combaterea făcându- se ca la Anobidae şi Lictide (p.82).
Obiectele de piele pot suferi biodegradari datorate mucegaiurilor de tip:

• Aspergillus versicolor, miceliile de pe suprafaţa pielii sunt de culoare gri iar
sporangii verde închis. după trei săptămani. miceliile pot fi îndepartate dar pielea
de sub ele este înmuiată şi se rupe uşor.
• Aspergillus niger, miceliul se dezvoltă încet. apare compact după trei săptămâni.
miceliul se desprinde greu. iar culoarea pielii devine neagră.
• Penicillum melagrum. formează colonii mari cu aspect catifelat. cu sporangi de
culoare albastru verzi. după îndepartarea miceliului pe piele rămânând o coloraţie
brun aprins .
Cel mai eficace inhibitor al activităţii fungice atât pentru pielea tăbacită vegetal cât
şi pentru pergament s-a dovedit a fi tinactinul în solutie 1%. la PH 7.5. Un colectiv de
cercetatori ai Institutului de Cercetari Chimico Farmaceutice din Cluj (A. lgna. R. Tamaş şi
V. Cocişiu) au descoperit un produs - emulsie pentru conservarea şi întretinerea obiectelor
de piele. cu un spectru larg de acţiune care asigură îndepărtarea murdăriei şi gresarea.
fără afectarea suprafeţei tratate: substanţă care are în compoziţie şi conţinut de fungicide .
75
Produsul 46 este eficient şi adecvat pentru curăţirea articolelor de piele . precum şi a copertelor
de carte veche . neatacând eventualele straturi de metal. în cazul pielii argintate sau aurite
şi nici lacurile din pielea lăcuită .
Pergamentul prezintă o mare sensibilitate la variaţiile de umiditate ş i temperatură a
aerului . Curăţirea petelor de pe pergamente se face prin frecare cu lapte . dar e x istă în acest
caz pericolul apariţiei acidului lactic. care poate dezvolta ulterior degradări de tip biologic.
La pergamentele decorate cu miniaturi îndepartarea urmelor de adezivi vech i se face
cu o soluţie de oţet. 47
Este recomandat ca pergamentele să fie depozitate în cutii sau mape de protecţie care
să fie confecţionate din materiale neutre din punct de vedere chimic. căptuşite cu hârtie
de filtru. în care să fie aşezate materiale higroscopice în vederea reducerii schimbărilor
efectelor microclimatice. Restaurarea pergamentelor este o procedură complexă. Regula
generală în cazul în care se optează pentru completări ale lacunelor este că trebuie utilizat
acelaşi tip de material . obţinut de la aceeaşi specie de animal.
Pentru curăţirile mecanice ale pergamentelor nu se folosesc niciodată cârpe trecute pe
s uprafaţa pergamentului. pentru a se evita redepunerea prafului. Este indicată utilizarea
unei pensule din fire naturale moi .
Rehidratarea pergamentelor uscate se bazează pe lubrifierea fibrelor de colagen.
O metodă simplă pentru rehidratare şi emoliere este menţinerea pergamentelor intr-un
spatiu în care se măreste treptat şi controlat umiditatea. Aici pergamentul este lăsat s ă
absoarbă doar cantitatea de apă necesară. după care se aşează între hârtii de filtru şi
platane drepte. sub greutăţi uşoare . Astfel o menţinere de lungă durată a pergamentelor
rehidratate treptat. în stare întinsă, permite o climatizare cu microclimatul şi o stabilizare în
această stare . Presarea uşoară mult timp , garantează o desfăşurare graduală a intervenţiei
ş i permite păstrarea caracteristicilor iniţiale. precum şi evitarea pericolului desprinderii sau
solubilizării cernelurilor şi pigmenţilor. Flexibilitatea. moliciunea sau emolierea se pot reda
foarte bine prin încorporarea în materialul tratat a unei cantităţi de grăsime. Ca o condiţie
general ă e bine să fie folosite grăsimi de origine animală sau vegetală . deşi tratamentele
cu grăsimi sunt indicate doar când este absolut nevoie. Pentru repararea şi completarea
golurilor sau consolidări ale pergamentului . se pot folosi diverse tehnici ş i materiale. precum
46 Compoziţia produsului: octal sau noni(fenol etoxilat 5%, alcool etilic 3%, cerezina 2%, ceară de Carnaba 4 %, ulei de terebentina 5%,
toluen 10%, ulei de vaselină 0,5%,fenilmercuriborat 0,2%, apă 68,3 %.
47 V M oga- op.cit.p.45.
76
cleiul de pergament. folosit uneori şi pentru înlăturarea ondulaţiilor pergamentului. prin
aplicarea unui strat subţire şi uniform pe suprafaţa materialului întins cu ajutorul pensulei
sau pentru consolidarea foilor foarte fragile . gelatina modernă. cu adăugare de fibre de
colagen fin . obţinute din răzuială de pergament. peliculele de peritoneu . ş.a. Peritoneul
(înveliş membranos al organelor cavităţii abdominale) de vită este considerat cel mai bun
material pentru restaurarea manuscriselor pe pergament. 48 pentru că se comportă identic la
schimbările microclimtice şi la forţele de tracţiune. de aceea este indicat atât în completarea
lacunelor cât şi pentru realizarea unor consolidări pe suprafaţă.
OS, CORN, FILDEŞ
Fildeşul (cunoscut şi cu denumirea de ivoriu) provine din colţii de elefant. morsă.

hipopotam. mamuţi fosili. are
o culoare caracteristică. care se
îngălbeneşte în timp , acest material
pretându-se mai uşor la diferite tehnici
de decorare: pictură. sculptare . aurire.
A avut o folosinţă aproape exclusivă
pentru realizarea obiectelor de artă de
mici dimensiuni. de tipul figurinelor.
statuetelor. pentru realizarea unor
dipticuri. copertelor de carte sau a
fost utilizat ca modalitate de decorare
a mobilierului. intarsii în lemn sau
încrustaţii în metale ş.a .
Osul ca şi material a fost utilizat
încă din paleolitic. în mai multe
scopuri utilitare (mânere de cuţit. ace
de cusut. ace de păr. butoni . balamale
pentru cutii. pieptăni. linguriţe, dălţi,
săpăligi. spatule. statuete. aplici pentru
Triptic,fildeş, sec. al XIX-iea
mobilier ş.m.a . ) fiind un material mult
48 Sefia Stirban, . Conservarea fi restaurarea patrimoniului muzeal organic", p.37.
77
mai accesibil. Atât osul cât şi fildeşul se aseamană mult între ele. principalii constituenţi
anorganici fiind identici la cele două materiale. ţesutul organic comun fiind oseina.
Problemele legate de conservarea cornului sunt asemănatoare cu cele ale conservării
fildeşului ş i osului. Excepţia o constituie faptul că acest material este gol în interior. ceea ce
poate crea dificultăţi în condiţii improprii de păstrare. întreaga structură a cornului putând
să cadă sub propria greutate. Pentru completarea golurilor. se indică umplerea fisurilor
doar atunci când există o s lăbire structurală pregnantă şi atunci când estetica obiectului o
cere . aceasta putându-se efectua cu praf de oase (oase macinate de granulaţii diferite) . cu
lichid de impregnare (paraloid în toluen 15%). Paraloidul (728) este un produs sintetic de
forma unor granule incolore transparente ce prin solvire în toluen dau un lichid vâscos. Prin
impregnare sau injectare se consolidează prin solidificare materialul tratat.
LEMNUL
Fotolii sec. al XIX-iea (nerestaurate), deţinători pariculari
78
LEMNUL
Evoluţia istorică a culturii şi
civilizaţieiumane este strâns legată de
ştiinţa folosirii materialelor lemnoase .
Lemnul a fost folosit atât ca material
de construcţie . în industria navală.
transporturi . tehnică şi strategie
militară. precum şi în cele mai sofisticate
tehnici de prelucrare artistică până la
spiritualizare a bunurilor culturale.
Este un material perisabil. mai
ales esenţele lemnoase moi. având
în componenţa chimică. în principal
celuloză şi lignină şi în mică parte
gume şi răşini. materii tanante. materii
colorante .
După provenienţă, lemnul
poate fi din diferiţe esenţe:
• Foioase:
- de esenţă tare : stejar. fag. nuc. ci-
reş . măr. păr ş.a.
- esenţe moi: plop. tei. salcie. paltin ş.a.
• Răşinoase. esenţe moi. specii:
brad . molid. pin. ş.a.
• Cele mai valoroase esenţe
sunt cele exotice: mahon. păr
african. tec . palisandru . lemn de
trandafir de India.
Secretaire Biedermaier, sec. al XIX-iea, marcă atelier Braşov

M uzeul de Artă al R omâniei
79
SFATURI PRACTICE ÎN VEDEREA CONSERVĂRII LEMNULUI
În vederea conservării şi restaurarii lemnului sunt deosebit de importante proprietăţile
materialului lemnos: aspectul. dimensiunea porilor. culoarea 49 • duritatea. luciul. textura.
Sunetul reprezintă un indiciu important în determinarea gradului de să nătate al lemnului .
Sunetul este sonor ş i clar la lemnul sănătos ş i înăbu ş it şi fără claritate la lemnul bolnav.
Mirosul poate determina de asemeni starea de s ănătate a lemnului. lemnul atacat. infestat
de ciuperci sau bacterii are un miros de vanilie sau de putregai .
Ciupercă ,,lemnului deferestră"
Tip de biodegradare a lemnului din construcţii- atac „ciuperca lemnului deferestră".
49 Esenţele mai au culoare deschisă aproape alb, mahonul- roşiatică, abanosul -galbenă, trandafirul- gălbu ie.
80
Umiditatea este un factor important care
influenţează proprietăţile lemnului . efectul
acestor parametri determinând umflarea sau
contragerea lemnului.
Printre factorii biologici care contribuie
la degradarea materialului lemnos sunt
ciupercile xilofage. bacteriile xilofage.
insectele. moluştele . muşchii şi licheenii.
Îndepărtarea mucegaiurilor reprezintă
o operaţie dificilă şi de cele mai multe ori
B iodegradare- buretele de casă
se face cu atacarea substratului lemnos. La
Gândac de mobilă-Anobium punctatum şi biodegradare datorată atacului acestuia.
Gândac rozător pestriţ, Xestob ium rufovillosum.
81
lemnul utilizat în construcţii. întâlnit îndeosebi în structura de rezistenţă a edificiilor (stâlpi .
grinzi. plan ş ee. şar pante ş i înve litori) datorită gradului ridicat de umiditate pot fi întâlnite o
serie de biodegradari datorate ataculu i de ciuperci. Cel mai frecvent intâlnite ciuperci care
atacă lemnăria din construcţii sunt „ciuperca lemnului de fereastră" ~i „buretele de
casă"(ciuperca de pivniţă)- Merulius Lacrymans care este cea mai dăunăto a re ciupercă
pentru lemnăria din construcţii. atacând mai ales lemnul de răşinoase dar şi mu lte esenţe
de foioase .
O degradare frecvent întâlnită la lemn este biodegradarea datorată atacului de insecte
xilofage. cunoscute în termeni uzuali drept atac de carii . din speciile Anobidae /Anobium
Punctatum "gândacul de mobilă " ş i Lictidae. Degradările produse se manifestă sub forma
unor galerii umplute mai mult sau mai puţin cu rumeguş fin. prezenţa acestuia lângă piese
indicând atacul activ al insectelor. Prezenta Anobidelor care prefera lemnul învechit. în
special umed . se poate descoperi printr-un zgomot nocturn "oro logiul morţii" şi prin ga leriile
circulare sau eliptice săpate în lemn. cu un parcurs întortoc heat şi neregulat. 50
Măsuri de protecţie împotriva carilor
În cazul carilor. lemnul se tratează prin injectare cu substanţe insecticide aplicate în

interiorul găurilor de zbor. tratament ce trebuie să ajute rezistenţa materialului suport prin
executarea unor plombe în structura internă . urmată apoi de o chituire. fie cu făină de lemn .
fie cu răşină sintetică sau răş ină epox idică care sa durifice lemnul . integrarea cromatică a
chitului făcându-se prin amestec cu diferiţi pigmenţi.
Cele mai bune rezultate s-au obţinut cu injectarea produsului Sadolin.
Pentru obiectele de dimensiuni mai mici pot fi folosite pungi de material plastic. închise
ermetic. în care piesele sunt introduse împreună cu substanţe, ce emană un gaz volatil .
paradiclorbenzenul. 51
Conservatorii şi restauratorii folosesc la ora actuală pentru dezinsecţia icoanelor vechi
din lemn şi a mobilierului produse din gama insecticidulu i german Xilamon . însă aceste
insecticide afectează integritatea peliculei de verni sau de lac a mobilierului dacă în mod
involuntar ajung sub formă de scurgeri pe suprafaţa pictată sau l acuită. zonele alterate ale
50 V. M oga, .Noţiuni de biologie. Factori biologici ai biodegradării'; Alba Iulia, 1999, p. 70.
51 M. Oarga, note de curs. „Conservarea materialelor etnografice pe suport organic", Alba Iulia, 2002.
82
verniului având aspect întunecat. de suprafaţă umedă şi lipicioasă 52 .
Rezultate bune în tratarea lemnului infestat la icoanele pictate s-au obţinut cu produsul
danez Sadokill. Pentru a distruge carii se injectează în găurile de zbor D.D.T. dizolvat în
acetonă sau alte produse insecticide. ca de exemplu „Milamon Holzurmtod" produs austriac.
În cazul icoanelor degradate de atacul carilor se utilizează de asemeni tratamente pe baza
impregnării cu ceară de albine (60% ceară şi 30% colofoniu, pentru fluidizare adăugîndu
se terebentină), parafină sau PEG (polietilenglicol) .
Lipsurile din stratul pictural se chituiesc de asemenea cu ceară şi colofoniu la care se
mai poate adă uga o cantitate de cretă purificată pentru obţinerea unei mai mari durităţi.
Locul chituit se netezeşte cu o spatulă până la nivelarea cu suprafaţă plană a picturii. apoi
se şterge locul chituit cu neofalină pentru perfecta netezire a chitului şi pentru îndepărtarea
surplusului de ceară.
Pentru î ndep ărta rea murdăriei superficiale depuse pe suprafeţele icoanelor. formată
în decursul timpului datorită prafului. vaporilor graşi ai uleiului din candele. grăsimilor din
fumul lum â n ări lor. un tratament foarte eficace este ştergerea suprafeţelor cu un tampon de
vată trecut prin soluţie din gălbenuş de ou şi apă distilată . O altă reţetă de curăţire indicată
pentru îndepărtarea murdăriei grase. şcoala rusească (395 ml. terebentină. 100 ml. alcool
980. 5 ml. ulei de in crud. 5-1 O picături de amoniac dizolvat în alcool sau apă distilată . 500
ml. apă distilată) 53 .
În cazul picturilor pe lemn , dacă se folosesc peliculiculizări cu materiale clasice. cum
ar fi verniuri cu raşină Dammar. o îndepărtare satisfăcătoare a principalilor contaminanţi
(grăs imi . ceruri. murdării) se poate efectua printr-o curăţire atentă cu un solvent uşor
acces ibil. cum ar fi white-spiritul. 54 (amestec lichid de hidrocarburi obţinut din petrol. folosit
ca solvent). Verniul descompus de căldură. sau matizat ş i albit sub influenţa umidităţii . se
poate regenera cu vapori calzi de alcool. 55
Pentru conservarea ş i restaurarea picturii în general , modalitaţile de intervenţie necesită
o atenţie s pecial ă. Întrucât structura stratului pictural. poate prezenta diverse aspecte ale
degradării picturii , de tip ancrasare (alterare datorată aerului poluat) , cracliuri (fisuri în
52 Di: V Moga, „Chimie şi biologie aplicată în restaurare", Alba Iulia, 2001, p. 25

53 j uliana Fabritius D ancu, „R estaurarea icoanelor pe lemn şi pe sticlă". p.40.
54 M . Mihalcu, op.cit.p.109.
55 juliana Fabritius D ancu, op. cit. p.52.
83
preparaţie şi în stratul pictural). umflături. cojiri. întunecări . degradări ale verniurilor: albăstrire.
îngălbenire. scurgere (lăcrimarea verniului) ş .a . Pentru pictura pe panouri de lemn. în cazul
consolidarilor mecanice a pieselor de dimensiuni mari. este necesar ca spatele panourilor
să fie parchetat cu lamele de lemn pentru menţinere şi susţinere . Parchetajul întăreşte
mecanic piesa . prin faptul că limitând dilatările şi contracţiile la o porţiune mai redusă . se
evită apariţia distorsiunilor şi a curbărilor. dacă lemnul lucrează în timp . stratul pictural este
suprasolicitat şi încercând să urmeze panoul el
se poate degrada.
Pentru a preveni curbarea panourilor.
traversele au un rol semnificativ. Pentru
inlocuirea acestora în cazul icoanelor
este important ca ele să fie confecţionate
corespunzător epocii căreia aparţine icoana.
Traversele icoanelor vechi din sec. XII . XIV
erau fi xate cu cuie de lemn: indicată şi
recomandabilă este uti Iizarea la fixarea
traverse lor noi ce le înlocuiesc pe cele vechi
cu cuie de acelaşi tip.
Una din degradările frecvent întâlnite la
panourile de lemn . în general la icoanele pe
lemn. este desprinderea planşelor încleiate.
datorită influenţei factorilor microclimatici şi
îmbătrânirii cleiului. Dacă bucăţile panoului
Consolidare panou cu traverse
(traverse originale lipsa) despărţite printr-o crăpătură pot fi apropiate şi
lipite din nou. fără ca stratul pictural să sufere
vreo comprimare prin aceasta. ele pot fi lipite cu diferite cleiuri. Cel mai comun şi mai
des folosit este cleiul de tâmplărie (clei de glutină. de oase). ap licat uşor încălzit. în strat
mai gros pentru esenţele moi. iar pentru esenţele tari. mai puţin concentrat. în strat mai
s ubţire . uscându-se la temperatura camerei . în cca. 4 ore. Pentru protejarea stratul ui pictural .
anterior încleierii. pictura se acoperă cu un strat protector din hârtie de mătase. ap li cată cu
un strat subţire de clei de peşte. în concentraţie s labă de 4%. Pentru completări. lemnul de
completare se taie după forma lipsei . se potriveşte cât se poate de bine în conturul acesteia
şi se lipe şte apoi cu clei. folosindu-se un lemn foarte uscat din aceeaşi esenţă ca icoana. Dacă
84
lipsurile panoului nu sunt prea mari . constând de exemplu dintr-o margine deteriorată . se
pot completa cu o pastă din rumeguş . clei şi cretă purificată . cleiul fiind cel de peşte pentru
asigurarea unei cât mai mari elasticităţi. 56
Conservarea pastelurilor şi a picturilor sub aspect al depozitării . se face prin păstrarea
acestora în poziţie vertical . si ngular sau dublu . spate în spate . în dulapuri speciale.
T ip de mobilier cu rasteluri p e role, utilizat pent ru depozitarea p asteluri/picturi
TEXTILELE
Textilele fac parte din categoria materialelor organice . partea constituentă a acestora
reprezentând-o fibrele de origine vegetală (bumbac. în. cânepă. iută. cocos) . animală (mătase.
lână. păr de capră. cămilă. ş . a). mineral ă (obţinute din azbest. bazalt) sau de provenienţă
chimică (obţinute din polimeri) care pot fi transformate în fire . sfori . pâsle. e.t.c.
Există o mare varietate de piese remarcabile prin frumuseţe şi valoare.
• piese etnografice, din care fac parte elementele de port: costume . cojoace .
covoare . păretare. ştergare :
56 fu liana Fabritius D ancu, op.cit, p .27.
85
• textile arheologice care provin
din săpături:
Un alt tip de piese . cu rol documentar
şi cu valoare artistică sunt textilele
istorice. din care fac parte parte steagurile.
însemnele (panglici pentru decoraţii).
vestimentaţia de tipul costumelor militare.
care este des întâlnită în colecţii . precum
şi piesele textile de cult ~i de artă.
În categoria textilelor de artă
întâlnim o mare varietate de piese .
confecţionate în general din materiale
organice combinate. în cele mai multe
cazuri cu fire metalice. ceea ce le
deosebeşte spre exemplu de piesele
etnografice şi le " transformă " în obiecte
de o fineţe aparte. cum sunt tapiseriile.
broderiile. dantelăriile. chilimurile şi
piese deosebite de vestimentaţie.
Pentru confecţionarea hainelor
au fost folosite încă din ce le mai vechi
timpuri variate tipuri de fibre .
Se cunosc din diverse izvoare literare
sau prin intermediul descoperirilor Carpetă Anatoliană, tip transilvăneană, sec. al XVII-iea
arheologice. informaţii cu privire la
utilizarea fibrelor textile: popoarelor orientale în vechime le erau cunoscute fibrele vegetale
de in. cânepă. fibrele de origine animală . lâna de oaie şi părul de capră. Se cunoaşte
faptul că romanii aveau piese vestimentare. făcute din m ătase. accesibile doar celor bogaţi.
mătasea provenind din China. ajungând pe aşa numitul " Drum al mătăsii "din Orient spre
Europa.
86
Istoria textilelor cunoaşte
pe parcursul anilor. o evoluţie graduală
din punct de vede~
al apariţiei . aplicaţiilor. cusăturilor şi broderiilor. În Evul Mediu. apare tehnica broderiei cu
fir şi pietre preţioase . broderia figurativă. în Renaştere are loc industrializarea confecţiei.
apariţia "modei" . iar în perioada modernă are loc industrializarea producţiei textile. apariţia
imprimeurilor şi a textilelor artizanale şi artistice. 57
În evul mediu şi în epoca Renaşterii cele mai valoroase lucrări de artă textilă au
fost tapiseriile din Paris . sec. al XIV-iea. Arras şi Tournament. sec. al XV-iea. Bruxelles şi
Aubusson. sec. al XVII-iea. Renumite au fost şi goblenurile de Paris. tapiseriile de Beauvais.
sec. al XVII-iea. cu scene de vânătoare. religioase. mitologice . scene de gen etc. Foarte
apreciate şi căutate erau dantelele de Bruges şi cele veneţiene .
În istoria producţiei materialelor textile. un loc aparte îl ocupă arta ţesăturii covoarelor
şi carpetelor. Cele mai valoroase centre de producţie şi comercializare erau cele orientale.
India. Persia . Anatolia. Asia Mică. Ele erau importate de către negustori specializaţi şi
distribuite în principalele centre comerciale europene.
În Transilvania sunt numeroase colecţii private şi publice. cum sunt cele din bisericile
evanghelice . Biserica Neagră din Braşov deţinând una din cele mai mari şi valoroase colecţii
din Europa. Există o adevărată ştiinţă a identificării modelelor şi centrelor de producţie
a carpetelor de către specialişti. Covoarele şi carpetele vechi care se află în expunerile şi
depozitele muzeelor. beneficiază de o protecţie specială în sensul conservării şi restaurării de
către specialişti şi experţi în laboratoare. În acest domeniu au apărut foarte multe publicaţii în
Europa privind centrele de producţie . tipologia motivelor decorative şi a cromaticii . tipurile
de noduri şi de urzeli . semnificaţiile simbolurilor decorative ale ornamenticii. valoarea lor
artistică. istorică şi documentară.
57 ] entiana E. L een, "Laboratorul pentru tehnologia ţesăturilor", în j ournal Textile, M ekelwe, Universitatea din Delft, 1964, traducere de Ene
Eugenia, plic.51 O, C-da 1878129.III.1974, Muzeul de Artă Bucureşti.
87
CAUZELE DEGRADĂRILOR
TIPOLOGIA DEGRADĂRILOR ÎNTÂLNITE
LA PIESELE TEXTILE DIN COLECŢII
Există o multitudine de cauze. care pot afecta „starea de sănătate" a textilelor. În ceea
ce priveşte degradările . majoritatea pieselor au avut ca principală cauză . acţiunea nocivă
a factorilor de microclimat (temperatură. umiditate. lumină . poluare) şi cea a factorilor
biologici. astfel putem întâlni diferite forme de deteriorare.
Temperatura ridicată provoacă o uscare excesivă a fibrelor. Apa consemnată în
celulele fibrei . determină o reacţie de hidroliză. astfel se produce fenomenul deteriorant
de friabilitate în care fibra prin frecare se fărâmiţează ş i se pulverizează. Căldura excesivă
poate cauza disocierea fibrelor. iar expunerea pieselor textile la lumină „orbitoare " şi gaze
nocive provoacă sensibilizarea şi fragilizarea ţesăturilor. Pentru că materialele textile au
proprietăţi higroscopice . într-un microclimat necorespunzător. cu exces de umiditate pot
apărea degradări de tipul înmuierii şi umflării fibrelor vegetale (in. bumbac. cânepă) iar
în ceea ce priveşte fibrele de origine animală (lâna). datorită excesului de umiditate şi
a temperaturii ridicate. so lzii fibrelor se încalecă. producându-se o deformare a întregii
ţesături . aceasta dobândind grade diferite de contractare devenind densă . rigidă. se
strânge. fenomen de degradare cunoscut sub denumirea de împâslire . Există şi deteriorări
provocate de intensitatea luminoasă. cum ar fi decolorarea în nuanţă . procesul distructiv
putând continua până la pierderea culorii . O altă componentă a microclimatului şi anume
praful din compoziţia chimică a aerului. poate afecta piesele textile prin degradări de
tipul pătărilor sau înscorţării . Pe fondul unor condiţii improprii de microclimat şi datorită
supunerii la lucrul mecanic. la unele piese textile se poate întâlni defomarea dimensiunilor
sau a modelului. elementele de rezistenţă şi elasticitate putând provoca strângerea sau
întinderea materialului textil.
Degradările biologice sunt frecvente . apar sub forma alterărilor cromatice. apariţiei
petelor pe suprafaţa textilelor şi se datoreaza bacteriilor. ciupercilor. insectelor. Cele mai
dăunătoare mucegaiuri care atacă textilele modificând culoarea fibrei. sunt speciile de
Aspergilus . Culoarea petelor diferă de la o specie la alta fiind influenţată şi de compoziţia
chimică a materialelor (la bumbac. Aspergilus versicolor-culoare galben-verzui . Aspergilius
88
Niger. culoare gri-gălbui. Aspergilus
violaceum-culoare roz. Aspergilus terestrae-
culoare gri. la mătase Aspergilus Brevi
Compactum-culoare mătăsii neagre) . Altă
categorie de biodegradatori este cea a
insectelor care deteriorează textilele prin
eroziune sau excremente. afectând materialul
prin găuri de zbor. Galeriile săpate au ca efect
pierderea elasticităţii fibrelor şi alterarea
aspectului estetic al pieselor. Insectele din
Familia Dermestidae. aparţinând Ordinului
Coleopterae. formează pe suprafaţa
materialelor textile degradări de forma
unor tăieturi lungi. Un vătămător extrem
de grav pentru textile îl reprezintă insectele
din Ordinul Lepidopterae . fam. Tineide. mai
ales pentru piesele confecţionate din lână . 58
Aceste obiecte atrag molia Tineola Biselliela
(molia de haine). Tricophaga Tapitzela
(molia de covoare) şi Tinea Pelionella
(molia de blănuri) pentru că textilele au în
componenţă o proteină specială. cheratina
care constituie principala sursa de hrană a
multor Microlepidoptere. Covor Anatolian, tip transilvănean, sec. al XVII-iea
Acestea apar la temperatura de 20-
22 0C şi U.R.(umiditatea relativă) a aerului
de 70%. iar degradările provocate de acestea se prezintă sub forma deteriorării bătelii
şi urzelii prin ciupituri. găuri . ruperea fibrelor de lână. pătarea substratului datorită
acumulărilor de excremente sau desprinderea blănurilor de pe piele la cojoace. Metodele
de prevenire tradiţionale sunt levănţica şi tutunul .59
58 V. Moga. op.cit, p.42

59 Doina Darvaş Lancuzov, . Biodegradarea obiectelor muzeale din lână şi blană produsă de molii", în R evista Muzeelor, 911987, p.27-29.
89
Covor Anatolian, tip transilvănea n, sec. al X VII-iea, nodajghiordes, clasat catg. Tezaur,
deţinătorbis. ev. Braşov, restaurat la M uzeul pentru Artă Islamică Berlin, 2009-2010.
În vederea întreţinerii pieselor textile din colecţii . un rol important îl are curăţa rea
acestora. fie uscată sau umedă. Curăţirile uscate impun diferite proceduri mecanice cu
instrumente. aparate. instalaţii adecvate . Acestea au drept scop îndepărtarea prafului ş i
murd ă riei cu ajutorul curenţilor de aer ş i a perierilor uşoare. bazându-se pe absorbţie
combinată cu periere . Pentru îndepărtarea petelor produse de grăsimi se utilizează solvenţii
organici ş i se folose şte aburul uscat.
Tratarea cu vapori şi periere se poate aplica la covoare vechi sau alte piese mai speciale
de decor. care sunt foarte prăfuite. Periatul se execută cu perii moi şi numai pe direcţia
firului . Dacă materialul este rezistent. se foloseşte ş i metoda de aspirare a prafului . îns ă tubul
aspiratorului trebuie protejat cu tifon sau alt material textil. pentru ca absorbţia s ă fie lin ă.
Trebu ie urmărită fiecare piesă curăţată . pentru a se evita deranjarea fibrelor. pentru că dacă
acestea vor fi inversate. prin curăţiri violente . fibrele strâmbe vor difuza neuniform lumina
reflectată. iar covoarele vor prezenta aspectul de pătat. O altă metodă de curăţire este cea
umed ă. care se poate aplica dac ă materialul este rezistent iar culorile nu ies ( migrează) .
Legat de instabilitatea culorilor din ţesături acestea pot fi fixate prin tratarea cu soluţ ii
90
de sare. concentraţie 5% sau acid acetic(oţet) 5%. Acidul acetic poate fi utilizat până la
concentraţii de 20%. Această metodă de tratament se face cu apă de ploaie şi apă distilată
(demineralizată) . Textilele se spală în vase întinse. care nu trebuie să fie adânci.
Piesele se apasă cu degetele. după ce au fost bine înmuiate . Orice piesă pusă la spălat.
trebuie să stea perfect întinsă în cuvă iar apa se schimbă din 20 în 20 de minute. Murdăria
trebuie să se solubilizeze în apă. 60 Pentru uscare. materialele supuse curăţărilor umede vor
fi uşor presate cu prosoape absorbante sau chiar absorbante calde şi se vor întinde la uscat
pe folii de polietilenă . întinse perfect. iar în cazul pieselor fragile se aranjează chiar fibrele
de urzeală sau băteală.
Spălarea poate fi înbunătăţită mai ales la piesele murdare cu detergenţi speciali . pentru
o curăţire eficientă este indicată folosirea apei călduţe. niciodată fierbinte . pentru a nu
duce la slăbirea fibrelor precum şi schimbarea apei de cel puţin trei ori . Nu se folosesc
săpunurile pentru că se formează o spumă insolubilă greu de îndepărtat de pe fibră. În
laboratoarele de restaurare se folosesc preparate ca: Lisapol M. lgepol Extra. ambele deja
testate în domeniul restaurării precum şi IG-PAL-GA .
La piesele fragile şi în general colorate. se folosesc în baia de spălare saponinele. foarte
răspândite în natură cu proprietăţi de detergent. bazate pe produşi de origine vegetală .
neutre. care nu degradează fibrele. cel mai utilizat fiind Ratix Saponaria (rădăcină de
Sapunăriţă) .
O altă metodă de curăţire mai puţin agresivă decât spălarea cu apă sau curăţirea
cu solvenţi organici este cea cu abur. Aburul poate fi folosit şi pentru înmuierea sau
îndepărtarea unor pete . Există aparate de aburire ce pot asigura aer umed sau uscat. dând
astfel posibilitatea curăţirii chiar a unor porţiuni mai mici sau mai fragile ce nu suportă
curăţiri prin alte procedee .
Procedurile de restaurare în cazul pieselor textile sunt mai complicate şi constau în
consolidări prin dublări . înlocuiri de suport în raport cu natura contexturilor. întregiri.
completări ş. a .
Pentru valorificarea ştiinţifică. expoziţională, cultural educativă a bunurilor culturale
mobile este deosebit de importantă activitatea de restaurare-conservare . Pentru conservarea
pieselor din colecţii o importanţă deosebită o au spaţiile de expunere sau depozitare care
trebuie să fie salubre . cu stabilitate microclimatică . U.R. trebuie să fie cuprinsă în general în
60 J ames W. R ice, „Caracteristicile petelor şi murdăriilor întâlnite la textilele istorice", în Principiile Ştiinţei Conservării Textilelor", nr.5, voi.
L p .14-15.
91
baremul valorilor 50-65% . temperatura nu trebuie să depăşească 22 ° (. orice temperatură
cuprinsă între l- l 8 ° C este acceptată. cu condiţia stabi lităţ ii sale. iar U.R. să se încadreze în
limitele optime prevăzute : pentru un spaţiu nou construit. renovat sau restaurat. trebuie să
treacă cel puţin 3-6 luni de la terminarea lucrări lor. timp necesar pentru asigurarea stabilizării
microclimatului interior: nivelul iluminării bunurilor de natură organică. reglat în funcţie
de gradul lor de sensibilitate la degradarea foto-chimică . să nu depăşească nivelul maxim
adm is de lucşi x ore anual. În general se recomandă următoarele valori ale iluminării :
• 50-80 lucşi pentru cărţi , documente. miniaturi. acuarele . grafică. textile . lemn
pictat. os . fildeş . specimene de istorie naturală .
• 150-200 lucşi pentru picturi şi obiecte din lemn . iar componenta UV emisă de
sursele de iluminat nu trebuie să depăşească 75 W/lm (microwatt/lumen) .
Depozitarea bunurilor culturale mobile trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii în conformitate cu normele de conservare:
a) să asigure stabilitatea necesară . precum şi o stare de repaus complet:
b) accesul la oricare dintre obiectele plasate în acelaşi micromodul să nu afecteze starea
acestora :
c) la obiectele aşezate unele lângă altele nu se admit suprapuneri decât în cazul textilelor
plate. uşoare (2-3 piese) . documentelor şi operelor grafice (cel mult 1O piese . separate
cu materiale neutre) :
d) cartonul sau hârtia folosită pentru confecţionarea paspartuurilor. plicurilor. cutiilor.
pentru depozitarea graficii. documentelor. clişeelor trebuie să fie neutră (pH 7.00):
e) pictura pe pânză se depozitează în poziţie verticală pe montanţi : dacă montanţii sunt
mobili . se vor lua măsuri pentru prevenirea trepidaţiilor şi a şocurilor mecanice:
f) dacă picturile sunt depozitate pe rafturi compartimentate . nu se depozitează în acelaşi
compartiment două sau mai multe lucrări. iar l ăţimea compartimentului trebuie să
fie mai mare decât lăţimea lucrării care se introduce. astfel încât aceasta să stea uşor
înclinată (10-15 °):
g) picturile pe lemn se depozitează în poziţie orizontală . pe blaturi mobile:
h) documentele volante se introduc în plicuri din hârtie transparentă . iar plicurile. câte
10-12 . în cutii din carton neacid :
92
i) cărţile din fondul vechi şi rar. legate în piele sau cu ferecătură metalică. se aşează. de
asemenea. separat. în poziţie orizontală. 61
Restaurarea bunurilor cultural artistice se efectuează de către persoane atestate şi au-
torizate de M .C.P.N. în cadrul organizat al laboratoarelor de profil echipate şi amenajate
corespunzător. Restaurarea este o intervenţie competentă . ştiinţifică care se execută cu mij-
loace adecvate asupra unui bun cultural mobil . cu scopul de a stopa procesele de deteriora-
re. dar în special a păstra cât mai mult posibil din original (nu se vor face completări dacă
lipse şte mai mult de 50% din original) şi din semnificaţia iniţială a obiectului asupra căruia
se intervine. Este de reţinut faptul că prin restaurare nu se propune nici pe departe trans-
formarea unui obiect de aşa natură încât să pară nou . valoarea obiectului se păstrează doar
dacă prin restaurare obiectul este adus la o stare şi un aspect morfologic care să comunice
cât mai complet funcţia acestuia.
61 Art.16. HOTĂRÂRE nr.1546din18 decembrie 2003
93
III. SFATURI PENTRU COLECTIONARI
,
AMBALAREA ŞI TRANSPORTUL OBIECTELOR DE ARTĂ
Variaţiile de temperatură şi umiditate. poluarea. trepidaţiile şi şocurile mecanice

reprezintă un real pericol în degradarea bunurilor culturale.
Pentru a evita aceste primejdii şi a proteja bunurile culturale mobile este util a fi
cunoscute şi modalităţile cu privire la ambalarea şi transportul obiectelor de artă. Ambalarea
trebuie realizată în raport cu particularităţile morfologice şi cu proprietăţile fizico-mecanice
ale bunurilor culturale mobile implicate . O ambalare făcută în condiţii corespunzătoare .
reduce considerabil efectele situaţiilor care pot periclita integritatea şi starea de sănătate a
bunului cultural .
Obiectele de artă trebuie să fie ambalate în lăzi cu pereţii plini . consolidaţi pe toate
laturile cu baghete transversale. Este indicat ca dimensiunile lor să fie mai mari cu câţiva
cm(S cm) decât ale obiectului care se ambalează . Pereţii interiori trebuie căptu ş iţi cu hârtie
impermeabil ă şi cu material plastic spongios care să amortizeze şocurile mecanice(polistiren
expandat. latex) .
Obiectele mici şi fragile trebuiesc împachetate mai întâi în hârtie fină şi moale. apoi în
vată ş i ulterior în pânză. Astfel protejate se introduc apoi în cutii de carton . de lemn sau din
alte materiale cu dimensiunile corespunzătoare ale obiectului.
Detaliile fragile de tipul reliefurilor mai pronunţate . cazul statuilor. se face prin
protejarea acestora cu materiale spongioase fixate cu benzi adezive. Cutiile în care sunt
ambalate bunuri culturale sunt semnalizate cu insemne care să indice orientarea poziţiei
obiectului în timpul transportului precum şi marcarea semnelor specifice pentru FRAGIL.
Bunurile ambalate în cutii şi care îndeplinesc toate condiţiile de transport pot fi asigurate
conform legislaţiei în vigoare .
În cazul transportului mai multor piese. cutiile mici se introduc în lăzi solide şi mari .
împrejurul lor aşezându-se materiale care să prevină şocurile şi vibraţiile mecanice (poate
fi utilizat ca material tampon talaşul) . capacele cutiilor trebuie să se închidă ermetic.
recomandabil fiind sistemul de prindere în şuruburi. în locul celui de prindere în cuie .
Nu este indicată împachetarea unor obiecte uşoare în aceeaşi ladă cu unele grele. în
cazul în care nu se poate evita acest lucru atunci se recomandă compartimentarea lăzii.
94
Pentru protecţia împotriva variatiilor microclimatice. în special fluctuaţiile U.R se pot
introduce în ambalaj substanţe care pot absorbi sau desorbi umiditatea (silicagel).
Cu cât alegerea mijlocului de transport este mai puţin rapid şi mai puţin costisitor cu
atît mai mare este perioada în care obiectul de artă este expus tuturor riscurilor oferite de
c ă lătorie .
Operele de artă din colecţii particulare aflate în expunere la sediul proprietarului pot fi
asigurate în condiţiile legislaţiei în vigoare.
FALSUL ÎN ARTĂ
Arta era pretutindeni în lume cel mai sigur plasament al banilor. în perioada actuală
sub presiunea fenomenelor economice şi financiare. piaţa artelor a devenit fluctuantă cu
modulaţii importante de la ţară la ţară.
Piaţa obiectelor de artă este riscantă datorită pericolelor infiltrării şi tentaţiilor de
a cumpăra falsuri . Datorită nepriceperii şi snobismului . datorită falsificatorilor de artă şi a
colecţionarilor tentaţi în "achiziţii noi" , falsurile pot înşela ochiul celui mai calificat expert.
statistica dovedind că în proporţii aproape de jumătate a lucrărilor de pe piaţa internaţională
sunt falsuri .
Studiul tehnicilor utilizate în falsurile operelor de artă . nu face obiectul acestui capitol. ci
se doreşte a fi util prin informare. celor care vin în contact cu bunurile culturale .
Falsificarea. plagierea operelor de artă . datează de mai multe sute de ani . existând la
ora actuală un adevărat univers al falsificatorilor de artă. în Italia. la Universitatea din Salerno
existând chiar un Muzeu al Falsurilor.
Eric Hebborn 62 cunoscut ca unul dintre falsificatorii extrem de talentaţi . este autorul
unui „ Manual al falsificatorului de artă" .
lcilio Federico Joni (1866-1946). specializat pe pictură renascentistă considerat atât de
priceput încât a fost supranumit „cel mai inventiv falsificator din lume" .
Joseph van der Veken (1872-1964) . tehnica sa era considerată de experţi excepţională .
întrucât imitase chiar ş i crăpăturile din vechea pictură care scăpaseră ochiului multor ex perţi
până atunci .
Han van Meegeren (1889-1947) . artist olandez. devenit "celebru" prin "creearea
celor mai frumoase Veermer " .
62 Eric H ebborn a absolvit Academia Regală de Arte din Londra şi şi-a focul ucenicia la un atelier de restaurare a operelor de artă înainte de
a-şi începe propria afacere cu falsuri. A practicat o „meserie" bănoasă, dar riscantă şi până la urmă fatală.
95
Giovanni Bastianini (1830-1868) . sculptor italian cunoscut ca falsificator creator de
busturi- basoreliefuri în stilul lui Donatello. Verochio. Mina de Fiesole şi alţi vechi maeştri
italieni .
Aicea Dossena. poate cel mai mare falsificator din toate timpurile. a făcut copii atât
de reuşite . încât erau acceptate ca autentice de critici de artă. muzee . colecţionari. furniza
opere în diferite stiluri : elenistic. roman. gotic etc. Când a descoperit că o Madona cu Copil
pe care o vânduse pentru SO.OOO de lire fusese evaluată la suma de trei milioane de lire. a
făcut public cazul.
Shaun Greenhalgh (51 ani) a reuşit să păcălească industria artei printr-o serie de
falsificări spectaculoase care n-au trezit nici o bănuială. Din 1989. peste 120 de opere de
artă. printre care şi "Faun" al lui Paul Gauguin sau " Prinţesa Amarna". au fost falsificate timp
de 17 ani de clanul Greenhalgh ş i vândute marilor instituţii şi galerii de artă din lume.
„ Falsul este o părticică din viaţa capodoperei. Orice notorietate atrage după sine o pletoră de
imitatori, care vor să atingă şi ei notorietatea. dar pe scurtătură. Eun fenomen natural şi inevitabil,
care nu trebuie condamnat. ci stăpânit" . (Tudor Octavian-critic de artă)
Falsurile pe care le găsim pe piaţa româneasca sunt de mai multe categorii . Cele mai
multe sunt picturi nesemnate. cu semnături adăugate ulterior. Numele „semnatarilor" sunt
luate la întâmplare din cataloagele oficiale, pentru ca lucrările să aiba un nume .
O alta problemă cu care se confruntă cei care încearcă să identifice falsurile sunt
restaurările neglijente. incorecte sau prost executate .
De mare actualitate în detectarea falsurilor în artă. sunt cercetările din lumea fizicii
atomice şi a particolelor elementare .
Cătălina Oana Curceanu. prim cercetător al Institutului Naţional de Fizică Atomică din
Roma . face cunoscută o nouă metodă. X.R.F. X-Ray-Fluorescence, o metodă ce foloseşte
fascicule de ioni sau de fotoni dirijaţi asupra obiectului care se analizează .
„Marele avantaj al metodei este faptul că aceasta este total nedistructivă. Acest
gen de investigaţii pot fi efectuate atât asupra picturilor, cât şi a sculpturilor. timbrelor.
pergamentelor, sticlei. manuscriselor etc.
Acest gen de informaţie a fost folosit cu succes pentru demascarea unor falsuri. în care
96
artistul falsificator a fost deosebit de priceput. dar a folosit culori incompatibile. din punct
de vedere al compoziţiei. cu cele folosite de «adevăratul» artist. Folosirea metodei în analiza
timbrelor a dus la descoperirea unor falsuri. care ar fi fost greu de identificat. Metoda a fost
folosită în analiza compoziţiei bijuteriilor etrusce din cadrul colecţiei Castellani . în studiul
picturilor lui Raffaello şi Rembrandt. în studiul compoziţiei bronzului. pentru restaurarea
faimoasei statui Perseus . a lui Benvenuto Cellini. de la muzeul Uffizi din Florenţa" 63 .
Copiile . reproducerile . pastişele. ca variante ale falsurilor nu au valoare în sine. ele sunt
tabloide comune cu valoare decorativă . simp le imitaţii . ele sunt lipsite de valoare artistică.
i storică . documentară. memorială şi nu au valoarea psihologică . originală a actului unic şi
inegalabil al creaţiei .
COMERŢUL CU ARTĂ FURATĂ - ARTA CA MARFĂ
Furtul de artă a devenit o problemă globală deşi în cadrul comerţului cu bunuri culturale
ocupă o pondere redusă.
Interpolul. Poliţia Internaţională facilitează schimbul de informaţii între instituţiile
de poliţie ale diferitelor ţări. În România Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu
Naţional sunt informate de către M.C.P.N . prin adrese şi documentar fotografic. asupra
tuturor furturilor de artă petrecute în ţară şi străinătate pentru a lua măsuri de urgenţă. pentru
a preîntimpina scoaterea lor frauduloasă din ţară şi recuperarea lor. În acest sens D.J .C.P.N.
colaborează cu serviciile specializate ale Poliţiei locale şi Vămilor pentru recuperarea operelor
de a rtă furate ş i returnarea lor proprietarilor. Simptomatic. în ţara noastră. bunurile culturale
furate frecvent. sunt din biserici neasigurate din sate şi oraşe. colecţii particulare şi uneori
chiar din muzee. De asemenea simptomatice sunt şi operaţiunile de braconaj arheologic şi
eforturile poliţiei pentru combaterea acestui fenomen infracţional. Impresionant este numărul
mare de bunuri culturale recuperate de Poliţia română. publicate în Registrul operelor de
artă recuperate şi difuzat la nivelul tuturor Direcţiilor judeţene pentru cultură şi patrimoniu .
Atragem atenţia tuturor colecţionarilor pe aceasta cale. de a refuza să achiziţioneze bunuri
culturale fă ră apartenenţă . să nu se lase tentaţi de valoarea şi preţul stimulativ al pieselor
pentru că riscă să piardă aceste piese . dacă ele fac obiectul cercetării instituţiilor abilitate.
Colecţionarii particulari trebuie să dovedească moralitate. integritate şi respect în relaţiile
63 http./l www. scien tia. ro/blogu I-ca talina-oana-curceanu/1 911-jiz ica- moderna-in- sprijinu I-artei-autentice. html
97
cu opera de artă. Chiar şi în comerţul cu bunuri culturale din târguri trebuie manifestată
precauţia necesară şi să funcţioneze flerul de colecţionar pentru a descuraja comerţul ilicit
cu artă. Piaţa a fost reticentă în crearea unor resurse. criterii şi instrumente pentru verificarea
operelor de artă ca practică obişnuită.
În acest sens există:
Registrul Operelor de Artă Dispărute (ARL- Art Loss Register)
Sediul organizaţiei- Londra. adresă web:https://www.artloss.com/register/loss .
ARTA şi POLITICA
Este un capitol deosebit de interesant şi dinamic.
Politica are o implicaţie specială în domeniul creaţiei şi valorificării culturale şi
comerciale a artelor. Prin voinţa sa . Politica poate crea legi. instituţii specializate . organisme .
specialişti. poate produce resurse materiale. financiare. raporturi internaţionale culturale.
poate îmbogăţi patrimoniul naţional prin sistemul de achiziţii. donaţii. poate impul siona
mecanismele descoperirilor arheologice. poate restaura importante monumente istorice.
ansamb luri arhitecturale. poate creea protecţie juridică zonelor istorice protejate. poate salva.
proteja. revaloriza patrimoniul cultural moştenit şi stimula creaţia artistică contemporană .
creând valori ale patrimoniului contemporan. poate impulsiona arta şi patrimoniul istoric
ca funcţie cultural-educativă a poporului.
Politica poate proteja vulnerabilităţile sistemului culturii.
Politica poate inventa ş i concretiza valorile artei în pârghii economice şi sociale.
98
IV. INSTANTANEE CULTURALE ÎN COLECTll PRIVATE .
„ VITA BREVIS ARS LONGA"
„ Viaţa este scurtă, arta este lungă "
Hipocrate
Î·~ ~ ! ~
~- li "-. ,., ~
99
100
101
102
103
104
105
106
107
108
ORGANISME SI
, INSTITUTU SPECIALIZATE ÎN .
DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL
UNESCO (ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE PENTRU EDUCAŢIE, ŞTIINŢĂ ŞI CULTURĂ)
În judeţul Braşov există două obiective incluse în Lista Patrimoniului Mondial

• situl, satul cu biserica fortificată Viscri,
• situl rural Prejmer, cu biserică fortificată.
ICOM (Consiliul Internaţional al Muzeelor)

Comitetul Naţional Român ICOM.
ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor)

Comitetul Naţional Român ICOMOS .
MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL
DIRECŢIA PATRIMONIU CULTURAL
COMISIA NAŢIONALĂ A MUZEELOR ŞI COLECŢIILOR

- Organism consultativ ş i de avizare .
- Hotăreşte asupra clas ă rii bunurilor cultu ra le mobile .
- Avizează normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
- Avizează normele de conservare-restaurare .
- Avizează normele de acreditare a ex perţilor.
- Autorizează laboratoarele şi atelierele de conservare-restaurare.
INSTITUTUL NAŢIONAL AL PATRIMONIULUI (1.N.P.)

- atribuţii de evidenţă , inventariere şi cercetare ştiinţifică monumente de arhitectură.
INSTITUTUL DE MEMORIE CULTURALĂ (www.cimec.ro)

- Centralizează şi înregi strează baza de date naţională.
- Deţine evidenţa informatizată .
109
- Cercetează şi valorifică documentar prin publicare.
- Elaborează norme. instrumente şi sisteme informatice pentru evidenţa bunurilor culturale.
MUZEE NAŢIONALE SUBORDONATE MCPN (15 complexe muzeale)

BIBLIOTECA NATIONALĂ A ROMÂNIEI
SERVICII DECON.CENTRATE ALE MCPN ÎN TERITORIU :
DIRECŢII JUDEŢEANE PENTRU CULTURĂ ŞI PATRIMONIUL NAŢIONAL
Atributii în domeniul patrimoniului cultural mobil:
- 'întocmesc baza de date privind evidenta bunurilor culturale .
- Înregistrează cererile de clasare . ·
- Efectuează expertizele necesare şi întocmesc documentaţiile în vederea clasării
bunurilor culturale.
- Înaintează Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor propunerile de clasare .
- Verifică agenţii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale .
- Eliberează certificate de export temporar sau definitiv pentru bunuri culturale .
- Verifică măsurile de protecţie a bunurilor culturale mobile din muzee şi autorizaţiile
de funcţionare a muzeelor şi colecţiilor. etc.
- Colaborează cu organele autorităţilor locale şi centrale. muzee . unităţi de cult.
colecţionari particulari în domeniul protejării bunurilor culturale .
LABORATORUL NATIONAL DE CERCETARE ÎN DOMENIUL CONSERVĂRII SI

RESTAURĂRII PATRl.MONIULUI CULTURAL NAŢIONAL MOBIL ,
- Investighează cu mijloace specifice. întocmeşte analize ale materialelor bunurilor
culturale .
- Experimentează materiale utilizate în resturare şi conservare.
- Colaborează cu specialiştii de profil .
- Pregăteşte . perfecţionează specialişti în domeniul investigării conservării restaurării.
- Colaborează şi cu alte instituţii de profil .
Principalele unităţi specializate judeţene. municipale şi săteşti. sunt muzeele de istorie.

arheologie.muzeele de artă. etnografie şi artă populară. muzeele de ştiinţele naturii. muzee
cinegetice . muzee de tehnică industrială şi tehnică etnografică. muzee de literatură . case me-
morial. muzee de petrografie . muzee de arhitectură sătească în aer liber. muzee ale agricul-
turii . ale viei şi vinificaţiei. colecţii muzeale săteşti. colecţii publice private ale bisericilor ş i
mănăstirilor. bibliotecile deţinătoare de fonduri importante de carte veche . arhivele statului
110
cu fili alele sale j u deţe n e deţ i nătoa re de fonduri importante de documente. etc. Peste 800 de
muzee adăpostesc co l ecţ i i ale patrimon iului cult ura l naţi ona l al României (ghid ulmuzeelor@
cimec.ro)
LEGISLAŢIE :
• Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural
naţional mobil.
• H.G.886/2008, referitor norme clasare bunuri culturale mobile.
• H.G. 1420 I 2003, normă privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
• H.G. 518/2004, norme metodologice privind exportul definitiv sau temporar
al bunurilor culturale mobile.
• REGULAMENTUL C.E. NR.116/2009, referitor export bunuri culturale mobile.
• Legea 311 din 2003, legea muzeelor şi a colecţiilor publice.
• H.G. 216/febr.2004, privind autorizarea laboratoarelor şi atelierelor de
conservare şi restaurare.
• Hotarâre nr. 1546 din 18 decembrie 2003, pentru aprobarea normelor de
conservare si restaurare a bunurilor culturale mobile clasate.
• Ordin nr. 2008 din 12 februarie 2001, pentru aprobarea normelor de acreditare
a conservatorilor si restauratorilor.
• O.M.C. 2297/2006, referitor criterii de acordare a avizului prealabil în vederea
înfiinţării muzeelor şi colecţiilor publice.
• O.M.C. 2035/2000, referitor norme metodologice evidenţă, gestiune şi
inventariere bunuri culturale deţinute de muzee, colecţii publice, case
memoriale, centre de cultură şi alte unităţi de profil.
• Ordonanţa nr. 44 din 30 ianuarie 2000, referitoare la unele măsuri privind
asigurarea bunurilor culturale mobile exportate temporar.
• Ordonanţa nr. 43 I 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic
şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional , republicată,
cu completările ulterioare, aduse prin Legea 258 I 2006 şi Ordonanţa nr. 13
din 31 ianuarie 2007.
• Legea nr. 26 I 29.02.2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.
111
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
• Brandi Cesare, ..Teoria restaurării". Editura Meridiane . Bucure şti. 1996.
• Bedel Anette, „ La chasse aus Gaf/e " . rev. Marie Frances 144/feb. 1968.
• Berinde Florica, „ Prevenirea şi combaterea ciupercilor care atacă lemnul din construcţii ".
Editura Ceres. Bucureşti . 1986 .
• Campton şi Hart, „Revistă de cercetări. Textile". 1954. vol.24 .
• dr. Chicideanu Monica, „Conservare ". note curs I.O .. Facultatea de Istorie. Bucureşti.
• Darvaş Lancuzov Doina, - „ Biodegradarea obiectelor muzeale din lâ nă şi blană
produsă de molii". în Revista Muzeelor. 9/1987.
• Ene Eugenia, „ Principiile ştiinţei conservării textilelor". voi. I. 1963(traducere) .
• Ernould- Gandouet M., „ La ceramique en France au XIX-siecle " . Paris. 1969.
• Fabritius Dancu juliana, „ Restaurarea icoanelor pe lemn şi pe sticlă " .
• dr. Fulga Ligia, „Sticla transilvăneană în secolele XVII-XVIII. Soluţii tehnice . Tendinţe
artistice''. Ed. Economic. Bucureşti. 2004 .
• dr. Fulga Ligia, Zoltan Cserey, Gazda Eniko, Farkas lren - „Centre de olari din
Sud-Estul Transilvaniei " . catalog. voi. I. Sf. Gheorghe. 1997-1998.
• Dr. Fischer Jurgen, „Sammlung Buchecker - Luzern ". 155 Auktion . 2006:
„ Kunstauktionen. 795 Auktion" , 201 O.
• Hunter D. „Papermaking. The History and Technique of an Ancient Craft" . Dover
Publications . New York. 1974.
• Houpt Simon „ Muzeul operelor dispărute " . Ed .Vellant. 2009 „ Bucureşti . 2009 .
• luga Gheorghe, „ Combaterea biodegradării în sistemul muzeal" . în Ziridava. XII. 1980.
• Klusch Horst, „Siebenburgische Goldschmiedekunst". Ed. Kriterion . 1988.
• Leonard Mathe Kis, ..Fenomenul de degradare a sticlei. generator al metodelor
comparative de restaurare" . în rev. Cercetări de conservare şi restaurare . nr.2 . 1982 .
• Leen jentiana E., „ Laboratorul pentru tehnologia ţesăturilor ". în Journal Textile .
Mekelwe . Universitatea din Delft. 1964. traducere de Ene Eugenia. plic.51 O. C-da
1878/29.111.1974. Muzeul de Artă Bucureşti .
• Lesur A., Tardy, „ Les Poteries et Ies faiences franc;aises " . Paris.1957-1960 .
• Macri Spiridonia -art. „Studiul asupra unor coloranţi textile. folosiţi în procesul de
restaurare ".
112
• M.A.I., l.G.P.R., „Patrimoniu reîntregit" . Bucureşti. 2004. ş.a.
• Mârza Eva şi Cosmin Popa Gorjanu. „Istoria scrisului, a cărţii manuscrise şi tipărite".
Ed . Univ. „ 1 Decembrie 1918".Alba Iulia. 2004.
• Mihalcu Mihail, „Conservarea obiectelor de artă şi a monumentelor istorice''. Ed.
Ştiinţifică. Bucureşti. 1970.
• Mitran Gheorghe, „Arta aurarilor în Transilvania". Muzeul Judeţean de Istorie Braşov,
2003.
• Mitran Gheorghe, „Cositorul transilvănean. Gotic- Renaştere - Baroc", Muzeul Judeţean
de Istorie Braşov, 2002.
• Moldoveanu Aurel, „Conservarea preventivă a bunurilor culturale" , Bucureşti. 1999.
• Moga Viorica, „Chimie şi Biologie aplicată în muzeologie şi conservarea obiectelor de
patrimoniu", Ed. Univ. „ 1 Decembrie 1918". Alba Iulia. 2001.
• W. Mourey, „Conservarea antichităţilor metalice", Ed. Tehnică. Bucureşti. 1998.
• "Orientteppiche von Ulrich SchOrmann''. Vollmer Verlag. Wiesbaden .
• Pazaurek Gustave E.. „Kunstglăser der gegenwart". Leipzig, 1925.
• Plenderleith H.I.. ,,The Conservation of Antiquites and Works of Art. Treatment, Repair
and Restauration ", London. 1956.
• Polak A. „Modern glass''. London. 1962.
• Popa Mihaela, „ Prevenirea şi combaterea deteriorării microbiologice a colecţiilor". în
Biblioteconomie. Nr. 5.
• „ Restaurare Ştiinţă Artă". volum Sesiune ştiinţifică de comunicări, 2006. Muzeul
Judeţean de Istorie Braşov.
• Rheims Maurice, „L'object 1900". 1964.
• R. Reed - „ Vechi pergamente, piei crude şi prelucrate" . în Probleme de patologie a
cărţii. Culegere de material documentar. vol.18, Bucureşti, 1982.
• Rice James W.. „ Caracteristicile petelor şi murdăriilor întâ lnite la textilele istorice ". în
Textile Museum Journal. voi. I. nr.3.
• Rice James W.. „Caracteristicile detergenţilor pentru curăţirea textilele/or istorice ". în
Textile Museum Journal . voi.li . nr.5 .
• Roswith Capesius . „SiebenbOrgisch-săchisiche Schreinermalerei''. Ed . Kriterion.
Bucureşti. 1983.
• Sârghie Valerica, art. „ Probleme de restaurare a volumului Mărgăritare " în „ Restaurare
Ştiinţă şi Artă"- Sesiune Ştiinţifică de Comunicări . Muzeul Judeţean de Istorie. Braşov. 2005 .
113
• Simion Victor -„Capodopere ale artei metalelor preţioase din România" . Muzeul
Naţional de Artă al României. Ed. Tehnic ă, Bucureşti. 1997.
• Stambolov T., „Coroziunea şi conservarea antichităţilor şi obiectelor de artă metalice " ,
Bucureşti.
• Szăcsi Caroly, Karla Ro~ca, „Colecţia de cahle a Muzeului Astra" Sibiu. 2006.
• Ştirban Sofia, „Conservarea şi restaurarea pieselor arheologice pe suport organic" . Ed.
Un iv. „1 Decembrie 1918". Alba Iulia. 2002.
• Ştirban Sofia, „Conservarea preventiva a manuscriselor miniate pe pegament" .
• Tudor.G., „Rene Lalique. Părintele bijuteriilor Art Nouveau", art. în „Antichităţi"
România. nr.3. 2007.
• Târnoveanu-Oberlănder Irina, Duţu Aurelia, „Muzee şi colecţii din România " .
CIMEC. 2009.
• Tudor Gabriela, art. „ Emille Calfe-Celebritatea sticlei"- în rev. Felicia. apr.2007 .
• Ursache Magda Cristina, articol „Un muzeu pentru Lalique" în rev. Jurnalul
Naţional. nr. l 08. sept.2011 .
• „ Valori restaurate ale tezaurului sacral" . Muzeul Secuiesc al Ciucului. Miercurea Ciuc .
2006.
• Vintilă E., „Protecţia lemnului". Ed. Tehnică. Bucureşti. 1980.
114

Carte Protejarea Partimoniului Cultural - PDF Copie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Protejarea Partimoniului Cultural - PDF Copie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

https://biblioteca-digitala.

SFATURI PENTRU COLECTIONARI

Autori: Mitran Gheorghe, Moscaliuc Raluca

Tehnoredactare şi corectură: Mitran Gheorghe,

Cop. L Bunuri culturale artistice din colecţii.

Tipărit la: Tipotex S.A., Braşov

li. STRUCTURA MATERIALELOR BUNURILOR CULTURAL ARTISTICE „ „ „ . . . . . 13

• Fierul ş i aliajele ............................... „ • • ••••• „ ••••••••••••••• „ 55

• Curăţirea obiectelor metalice din cupru . bronz. cositor. plumb . fier „ . „ „ „ „ „ „ . 56

2. MATERIALE ORGANICE NATURALE „ „ „ .. „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ . „ „ .. „ . 61

IV. INSTANTANEE CULTURALE ÎN COLECŢII PARTICULARE .... ....... ....... .. ........ 99

V. ORGANISME ŞI INSTITUŢII SPECIALIZATE ÎN

1. Bunuri arheologice ~i istoric-documentare de valoare deosebită sau

2. Bunuri cu semnificaţie artistică, de valoare deosebită sau excepţională, cum sunt:

3. Bunuri cu semnificaţie etnografică, de valoare deosebită sau excepţională,

4. Bunuri de importanţă ştiinţifică, de valoare deosebită sau excepţională, cum sunt:

„ Arta poporului român este expresia vie a vieţii lui "

Preocupările pentru conservarea bunurilor culturale au izvorât din necesităţi de ordin

2 Eva Mârza, .Muzeologie Generală'', Ed. Univ. 1 D ec.1918,Alba Iulia, 2004,p. 72

Pentru protejarea patrimoniului în general este necesar a se cunoaşte :

3 Aurel M oldoveanu, „Conservarea preventivă a bunurilor culturale", Bucureşti, 1999, p.6-18

• Registrul experţilor în bunuri de patrimoniu cultural mobil.

SFATURI PRACTICE PENTRU IUBITORII BUNURILOR DE ARTĂ

Meşterii. artiştii şi arhitecţii au utilizat încă

La obiectele cu dimensiuni reduse confecţionate din:

Marmura nu necesită o procedură specială în vederea conservării. polizarea periodică

Ceramică transilvăneană, sec. al XVIII-iea şi al XIX-iea.

Ceramică trans ilvăneană, centre din S-E Transilvaniei, sec. al XIX-iea.

Sobă cu cahle pictate albastru cobalt,

Porţelanul. este o masă ceramică vitrifiată , translucidă obţinută din combinaţia

Colecţie particulară,faianţă habană, sec. al XVIII-iea.

1. Marcă cu însemnul şi denumirea Manufacturii Sevres -1900

Produse române~ti de faianţă ~i porţelan

În România, mărcile de porţelan recunoscute pe piaţa mondială au fost IRIS -

1. Platoufaianţă, Batiz (jud. H unedoara) sec. al XIX-iea

Sticlă romană, sec al IV-iea e. n, cupe Rothschild Lycurgus, British Museum,

Cristalul de Bohemia este o denumire generică

Din pleiada creatorilor de artă în domeniul producţiei de sticlă s-au distins:

R. Lalique, vrăjitor al sticlei. supranumit "sculptorul

Pentru curăţirea obiectelor de colecţie. confecţionate din sticlă se recomand ă s p ă l a rea

Pietrele preţioase au fost fascinante pentru oameni datorită coloraţiei. strălucirii şi

10 j uliana Fabritius Dancu, . R estaurarea icoanelor pe lemn şi pe sticlă'; p.59.

Perlele de cultură au fost descoperite în anul 1890 de către japonezul Mikimoto .

Ferme pent ru obţinerea perlelor de cultură

Coralul ro~u ~i negru (denumit şi mărgean) se formează din scheletul calcaros al

Bagaua provine din carapacea broaştei ţestoase .

Chihlimbarul 12 numit şi a mbră

Valoarea pietrelor preţioase se reprezintă după scara următoare: diamante. corindon

Smaraldul este o varietate de beril de

Opalul este dioxid natural de

Aurul nativ apare de obicei ca însoţitor al cuarţului.

TEHNCI DE ORNAMENTARE A METALELOR PREŢIOASE

Ajurarea este un procedeu tehnic prin care suprafeţe le ş i contururile motivelo r

Emailarea a fost frecvent folosită ca procedeu de prelucrare artistică a metalelor

Emailul champleve, masa sticloasă topită era

Emailul translucid, era utilizat în epoca goticului

Emailul în ronde - bosse. este tehnica acoperirii cu

Peter Karl Faberge, renumitele ouă imperiale Faberge.

Peter Karl Faberge, ou

Părintele bijuteriilor Art Nouveau. creeator de excepţie „ inventator al bijuterii moderne"

Colier, 1897-1899 „Femei-Insecte-şi Lebede negre" Pandantiv 1900

CURĂŢIREA OBIECTELOR DIN AUR ŞI ARGINT

Din antichitate şi până astazi cuprul face parte