TRASAREA CONSTRUCŢIILOR CIVILE ŞI INDUSTRIALE

3.1 Proiectarea reţelei de construcţie

Reţeaua de construcţie se prezintă ca o reţea compactă de pătrate sau dreptunghiuri cu
laturile de 100, 200 sau 400 m, având coordonatele calculate într-un sistem particular de axe,
paralele cu axele construcţiilor de trasat (fig. 3.1). Vârfurile pătratelor şi dreptunghiurilor reţelei
se marchează prin borne de beton, fiind în acelaşi timp şi repere de nivelment.
Equation Chapter 1 Section 1

Fig. 3.1 Coordonatele reţelei de construcţie

Proiectarea reţelei de construcţie se efectuează de obicei pe planul general al obiectivului
de proiectat şi constă în amplasarea punctelor reţelei şi determinarea coordonatelor vârfurilor
reţelei (coordonate de proiectare), compensarea reţelei şi trasarea definitivă a reţelei.
La proiectarea reţelei de construcţie trebuie să se ţină seama de următoarele criterii:
 laturile reţelei să fie paralele cu axele construcţiilor, astfel ca majoritatea
construcţiilor să se încadreze în dreptunghiuri sau pătrate;
 punctele reţelei de construcţie să se găsească în afara zonei săpăturilor,iar liniile
cât mai aproape de conturul obiectelor de trasat;
 punctele reţelei de construcţie să permită măsurători liniare şi unghiulare;
 reţeaua să aibă o formă cât mai economică, care să permită reducerea sau creşterea
densităţii de puncte în funcţie de cerinţele trasării.

Coordonatele reţelei de pătrate sau dreptunghiuri se calculează din sistemul general de

coordonate prin transcalcul.
Practic se calculează coordonatele a cel puţin trei puncte amplasate pe fiecare aliniament.
După verificarea coliniarităţii punctelor se trece la calculul coordonatelor celorlalte puncte,
cunoscând distanţa dintre punctele amplasate pe acelaşi segment.
Trasarea provizorie a reţelei se realizează din punctele reţelei de sprijin care au servit la
ridicarea terenului destinat construcţiei. Se procedează mai întâi la trasarea axei principale,
operaţie ce impune materializarea în teren a trei puncte P1, P2, P3 (fig.3.2).
 X'

17 18 19 20
X 8 00

13 14 15 16
6 00 
P3


9 10 11 12 Y
4 00 
P2 P4 P5


5 6 7 8
2 00 
P1 

A
1 2 3 4 Y'
0

0
Fig.3.2 Reţeaua de construcţie provizorie
Pentru trasarea punctelor se utilizează una din metodele parcurse la §2.5, în cazul de faţă
metoda intersecţiei unghiulare.
După ce se face controlul coliniarităţii punctelor P1, P2, P3 prin determinarea suprafeţei
care trebuie să fie egal cu zero, se trece la trasarea cu ajutorul teodolitului a celei de a doua axe,
perpendiculară pe prima.
În continuare se trasează punctele reţelei de pe axele principale, utilizând teodolitul pentru
măsurarea unghiurilor drepte şi ruleta sau panglica, pentru măsurarea distanţelor.
După trasarea provizorie a reţelei se efectuează observaţii unghiulare sau liniare, între
punctele reţelei, cu instrumente care trebuie să satisfacă erorile medii pătratice stabilite iniţial,
după care se trece la compensarea acestor observaţii.
Metoda cea mai avantajoasă de compensare este metoda poligoanelor acolate (V. V.
Popov), care constă în compensarea mai întâi a unghiurilor, iar după aceea a coordonatelor.
Valorile coordonatelor definitive ale reţelei de construcţie sunt cele rezultate după
operaţia de compensare.
Între coordonatele compensate şi coordonatele reţelei marcate provizoriu se vor constata
diferenţe. Cu aceste diferenţe vor trebui reaşezate centrele reperelor trasate provizoriu, obţinând
poziţia proiectată a fiecărui punct (fig. 3.3).
'


S2
 

S3
'

'


Fig. 3.3 Reducţia reţelei de construcţie
Operaţia de corectare a reţelei de construcţie se execută pentru fiecare punct al reţelei prin
metoda coordonatelor polare (v. §2.5.1). Reperele provizorii ale reţelei de construcţie sunt
înlocuite cu reperele definitive materializate prin borne de beton de 0.7-1 m, având la partea
superioară o placă metalică pe care se materializează punctul prin chirnăruire.
După marcarea definitivă a punctelor reţelei de construcţie se trece la măsurătorile de
control pentru a constata justeţea reducerii (corectării) şi a obţine date asupra preciziei de alcătuire
a reţelei topografice de construcţie.
Măsurătorile liniare se efectuează prin sondaj, iar măsurătorile unghiulare, de control, se
efectuează într-o singură serie cu teodolite, care oferă o precizie de lectură de ±2" sau ± 2CC.
Dacă abaterile la măsurarea lungimii laturilor nu depăşesc ±10-15 mm, iar abaterile faţă
de unghiul drept nu depăşesc   = ±10 - 15" (30 - 45CC), se consideră că reducerea reţelei a
fost executată corect. In continuare la trasarea construcţiilor, ca şi coordonate rectangulare ale
punctelor bornate vor fi conside-rate cele de la proiectare, iar unghiurile dintre laturile reţelei
vor fi admise ca unghiuri drepte.
Eroarea de poziţie reciprocă a punctelor vecine ale reţelei de construcţie pentru laturi de
200 m nu trebuie să depăşească ±2 cm (1/10000).

3.2 Proiectarea reţelei altimetrice

În vederea trasării pe înălţime a elementelor construcţiilor se impune crearea unei reţele
de sprijin altimetrice.
Punctele de sprijin ale reţelei altimetrice trebuie să îndeplinească condiţii legate de
stabilitatea şi accesibilitatea acestora în procesul de construcţie.
Pentru realizarea celor două condiţii pe suprafaţa platformelor industriale se amplasează
două tipuri de repere de nivelment: repere de control (principale), care realizează prima condiţie
şi repere de execuţie (de construcţie), care realizează cea de-a doua condiţie.
Pe platformele industriale de întindere medie, se amplasează 4 sau 5 repere de control şi o
reţea de repere de construcţie.
Pe marile platforme industriale, se amplasează o reţea de control ce înconjoară şantierul şi
o reţea de repere de execuţie în apropierea construcţiei.
Reţeaua reperelor de control se execută cu precizia nivelmentului geometric de ordinul II-
III.
Reţeaua reperelor de construcţie poate fi realizată cu precizia nivelmentului geometric de
ordinul IV sau V. Verificarea tasării reperelor de construcţie se face la 1-2 luni sau mai des.
Reperele de control se amplasează în terenuri rezistente la o distanţă de minim 10 ori
adâncimea gropilor de fundaţie. Adâncimea de plantare a reperelor de control este condiţionată
de adâncimea de îngheţ de 1m, pentru ţara noastră.

3.3 Trasarea axelor construcţiilor

Având în vedere faptul că toate detaliile construcţiilor sunt date de axele lor, trasarea
construcţiilor va consta din:
 trasarea axelor faţă de punctele reţelei de trasare;
 trasarea în detaliu faţă de axele materializate pe teren.
La proiectare şi execuţie se vor avea în vedere axele principale, axele de bază şi axele
intermediare.
Axele principale sunt constituite din două linii drepte perpendiculare I-I şi II-II dispuse
simetric în raport cu construcţia (fig.3.4). Punctului de intersecţie a celor două axe i se determină
coordonatele în sistemul dat. De regulă, axele principale se aplică pe teren pentru construcţiile
care au o suprafaţă mare şi o configuraţie complexă.
 4 4
1 4

3
1
L in ia d e
im p re jm u ire
I 4
3

3
D1 D2 2 D3 D4

C
C

II II

B B

A1 A2 A3 A4

2 2 3 2
1 I 4

1 1
1 4
L a tu ra re te le i d e c o n s tru c tii

Fig. 3.4 Plan de trasare a axelor

Axele de bază sunt axele care formează conturul exterior al construcţiilor. în practica
trasării construcţiilor se aplică pe teren tocmai aceste axe care trec prin punctele caracteristice
principale date prin coordonatele carteziene ale reţelei de construcţie. Celelalte axe se numesc
axe intermediare (secundare).
Materializarea axelor prezentate mai sus, se face prin minim două repere materializate de
o parte şi de alta a construcţiei.
Punctele axelor de bază se trasează pe teren faţă de punctele reţelei de construcţie (25, 26),
prin metoda coordonatelor rectangulare sau prin celelalte metode prezentate la §2.5.
Verificarea trasării punctelor construcţiei se face prin:
 trasarea acestor puncte prin altă metodă;
 trasarea punctelor de la alte laturi ale reţelei de construcţie, utilizând
aceeaşi metodă;
 prin compararea distanţei măsurate între punctele trasate, cu cea dată în proiect.
Pentru controlul trasării punctelor caracteristice ale unor construcţii de mici dimensiuni, se
măsoară diagonalele construcţie trasate, diagonale care trebuie să fie egale între ele şi egale cu
cele din proiect. De asemenea, în fiecare punct trasat se verifică cu teodolitul
perpendicularitatea reciprocă a axelor. Abaterea admisă faţă de unghiul drept nu trebuie să
depăşească ±60" respectiv 185CC. La abateri mai mari se va corecta poziţia punctelor trasate.
Pentru trasarea în detaliu a construcţiei, cu o precizie ridicată, se execută în jurul
construcţiei, o împrejmuire specială din lemn.
Împrejmuirea se proiectează şi se trasează cu laturile paralele cu axele construcţiei la o
distanţă egală cu înălţimea gropii de fundaţie. Imprejmuirile pot să fie de tip continuu sau
discontinuu.
Împrejmuirile de tip continuu (fig.3.5) sunt formate dintr-un şir de stâlpi, amplasaţi la
distanţe de 3-4 m, care înconjoară clădirea, iar pe aceştia se prind prin cuie, dulapi cu muchiile
superioare amplasate orizontal, la o înălţime de 0.5-1.2 m faţă de sol.

Fig. 3.5 Împrejmuire de tip continuu

 Când terenul are o înclinare mare, împrejmuirea se construieşte în trepte (fig.3.6).
Împrejmuirile discontinui denumite şi "capre" se amplasează în dreptul axelor principale
(fig.3.7) astfel încât axele să nu cadă în dreptul stâlpilor.

Fig. 3.6 Împrejmuiri discontinui

a) plasarea împrejmuirilor discontinui faţă de axele clădirii
b) detaliul unei împrejmuiri (capră)
Împrejmuirile discontinui prezintă următoarele avantaje faţă de cele continui:
 consum redus de material lemnos;
 execuţie simplă;
 permit accesul utilajelor de excavare şi a vehiculelor de transport la gropile de
fundaţii.

Fig. 3.7 împrejmuiri în trepte

3.4 Trasarea axelor pe împrejmuiri

Întrucât punctele caracteristice ale construcţiilor dispar în timpul executării gropilor de
fundaţii, este necesar ca axele de bază ale construcţiilor să fie materializate pe împrejmuiri
(fig.3.8)
Pentru trasarea axei A-A se staţionează cu teodolitul în punctul I, se dă viză la IV (la
cuiul bătut în ţăruş), după care se blochează mişcarea orizontală. Prin bascularea lunetei în
plan vertical se marchează punctul b1 pe împrejmuire. Dacă distanţa între punctele I şi IV este
mai mare de 50 m, se recomandă ca trasarea punctului B 1 să se facă în ambele poziţii ale
lunetei. Se trasează apoi un unghi de 200g sau se "dă luneta peste cap" şi se materializează pe
împrejmuire poziţia punctului B2.
Din acelaşi punct I se vizează, punctul II şi se materializează pe împrejmuire poziţia
punctului m2. Prin rotirea teodolitului cu 200 g se trasează punctul m1.
 m1 Im p re jm u ire n1
C D

F u n d a tie
b2 1 2 3 4 5 6 7 8
A A b1
I IV

B B

C C

II III
D D a1
a2 1 2 3 4 5 6 7 8

m2 n2
B

Fig. 3.8 Trasarea axelor pe împrejmuiri

După aceasta, instrumentul se mută în punctul III şi se trasează în mod analog axele D-D
şi 8-8. Pentru control, trasarea axelor se poate face din punctele II şi IV.
Pentru verificarea trasării axelor pe împrejmuiri se fac măsurători între punctele
materializate pe muchia superioară a "dulapilor". Dacă lungimile măsurate diferă de cele date în
proiect, punctele determinate se aduc la poziţiile prevăzute în proiect.
După trasarea axelor de bază ale construcţiilor se va trece la trasarea axelor intermediare
B-B, C-C, 2-2, ...7-7. Materializarea axelor pe împrejmuiri se realizează prin cuie sau prin
crestături.
Pentru o mai bună conservare, axele principale şi de bază se materializează la sol prin
minimum 4 repere, plantate la o adâncime de 1,2-1,5 m.