JANU PAOLA

George Enescu și
Eugen Doga
 George
Enescu
George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoşani - m. 4 mai 1955, Paris) este
considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a
manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor.
A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, primind îndrumări muzicale de la
părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. De la vârsta de 5-6 ani
datează primele sale încercări de compoziţie. Studiul profesionist al muzicii i s-a
datorat, pentru început, profesorului Eduard Caudella.
Între anii 1888-1894, studiază la Conservatorul din Viena, avându-i ca profesori,
printre alţii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi pe Robert Fuchs (compoziţie).
La vârsta de 8 ani debuzează ca violinist. Presa vieneză l-a numit „un Mozart
român“.
După absolvirea Conservatorului din Viena, îşi continuă studiile la
Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre
Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel
Fauré (compoziţie). Printre colegii săi de la Paris se numără Maurice Ravel,
Florent Schmitt, Charles Koechlin şi Theodor Fuchs.
Debutul său componisitic în condiţii excepţionale, datorat în parte
protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele
Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1.
În acelaşi an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecţii de vioară şi
susţine recitaluri la Bucureşti. Admirat de Regina Elisabeta a României
(celebra protectoare a artei Carmen Sylva), este deseori invitat să cânte la
Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de
câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.
Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum
sunt cele două Rapsodii Române, op. 11(1901-1902), Suita nr. 1 pentru
orchestră, op. 9(1903), prima sa Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905), Şapte
cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908).
Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris. Întreprinde
turnee în mai multe ţări europene, alături de parteneri prestigioşi, ca
Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.
În timpul Primului război mondial rămâne în Bucureşti. Dirijează Simfonia a
IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în
România), compoziţii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner,
precum şi creaţii proprii: Simfonia nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră nr. 2
op. 20 (1915). În 1913, are loc prima ediţie a Concursului Naţional de
Compoziţie fondat de el cu scopul stimulării creaţiei muzicale autohtone.
Decernat din venituri proprii şi constând din sume generoase, premiul
oferea câştigătorilor şansa de a se specializa la Paris, precum şi de a-şi auzi
interpretate în concerte piesele laureate.
 După război, maestrul continuă seria turneelor atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii. Peste Ocean a dirijat, începând din 1923,
orchestre prestigioase, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra, Chicago Symphony.
Activitatea sa de pedagog capătă de asemenea o importanţă considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis,
Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu. "Pentru mine, Enescu
va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară
de inegalată frumuseţe." (Yehudi Menuhin)
În 1936, pe 13 martie, a avut loc la Paris premiera operei Oedip, pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Enescu rămâne în Bucureşti, unde se distinge printr-o activitate dirijorală intensă, încurajând
totodată şi creaţiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi.
În 1946, în luna aprilie întreprinde un turneu în URSS, unde intră în contact cu personalităţi de primă mână ale muzicii ruse: Dmitri
Şostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondraşin, David Oistrah, Lev Oborin. În luna mai, primeşte la Bucureşti vizita lui Yehudi Menuhin. În luna
septembrie, împreună cu soţia sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu, devenită la prima căsătorie prinţesă Cantacuzino) , pleacă în
turneu în Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa se stabileşte la Paris, din protest faţă de regimul comunist instaurat în România.
Printre ultimele creaţii se numără Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, poemul simfonic Vox Maris op. 31, Simfonia de cameră op. 33.
George Enescu se stinge din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi este înmormântat la Père Lachaise din Paris.
 Eugen
Doga
Eugen Doga s-a născut la întâi martie 1937 la începutul sărbătorii Mărțișorului, în satul
Mocra din raionul Rîbnița, situat pe malul stâng al Nistrului, în pitoreasca Moldovă de
Nord-Est.
Satul natal al lui Eugen Doga este așezat într-o vale prin care curge, aproape neștiut, un
mic pârâu, iar colo, mai sus de sat, slăviţii veşnici codri cu păduri de stejar, de arțari, de
frasini şi multe alte frumoase plante, care au rămas ca o amintire vibrantă și încântătoare,
pentru că acestea au fost primele descoperiri a acestei lumi de către un copil pasionat şi
sensibil. Și cine știe de unde izvorăște gândirea creatoare, poate odată cu acest primul
contact cu natura, care necontenit se revigorează, ne surprinde şi mereu ne adună la
sânul său cu tot ce este viu şi raţional.
Micul Jenya mergea cu plăcere, împreună cu prietenii săi, primăvara, la cules de măcriș,
pentru că, în vremurile de după război, cu foamete și frig, acesta a fost hrană de bază
precum și celelalte verzeturi de pădure. Uneori, se nimereau şi burete rotunde ca nişte
bile, pe care le numeau pe la ei zbârcoci, şi mama lui Jenya le prăjea într-un ceaun rotund
în ulei de floarea-soarelui.
Își amintește el, de asemenea, de un taraf cu o vioară ,ţambal şi tamburină venit de nu se
știe unde și chiar de o orchestră simfonică din Chișinău. A fost o adevărată aventură.
Scena vechiului club (mult zis!) era foarte mică. Orchestra simfonică cu vre-o sută de
oameni era să fie așezată pe scenă, dar o mare parte din ea, incluzând niște scripce
uriașe, a fost dispusă afară. Mai târziu, Eugen a aflat că acelea nu erau scripce, ci
contrabaşi. Orchestra cânta de multă vreme și cineva dinaintea lor tot timpul îi amenința
cu o baghetă subţirică . A fost foarte interesant că, deși cântau de atâta timp, nimeni nu
dansa!?. Iscoditorul copil, tot timpul râvnea să se apropie de aceste viori mari şi să le
atingă de srtune măcar cu un deget. Acestea păreau venite din altă lume.
Dar această “altă lume” peste câteva timp era să o descoperă din nou Jenia după ce
terminase şcoala de şapte ani din satul natal.
 lucrari
Compozitorul Doga a fost prieten și coleg cu
poetul Grigore Vieru, cu care au creat cele
mai frumoase lucrări:”Ploița”, versuri Gh.
Vieru, cântec pentru voce și pian, „Ce vină
am eu”, versuri Gh. Vieru, cântec pentru
voce și orchestră. ”Curcubeul”, versuri G.
Vieru, cântec pentru voce de copil și pian.
«Melc», versuri G. Vieru, cântec pentru voce
de copil și pian ”Trăiască soarele”, versuri G.
Vieru, cântec pentru solist, cor și orchestră.
”Mulţumim pentru pace”, versuri G. Vieru,
cântec pentru voce și pian. De ce măicuţă»,
versuri G. Vieru, cântec pentru voce de copil
și pian. Salutare», versuri G. Vieru cântec
pentru voce și pian, «Oglinda clipelor »,
versuri G. Vieru, cântec pentru voce și
orchestră (pian).
Muzica este o forma de comunicare
universala
EUGEN DOGA
Mulțumesc pentru atentie