George Enescu

„Ca un adevărat artist, Enescu urmăreşte descoperirea ideii

compozitorului. În tot ce interpretează el, se simte pecetea unei gândiri
profunde, a unei bogate culturi şi distincţii…Tonul viorii lui avea un ce
personal, un vibrato cald, iar trăsătura arcuşului era de o fineţe rar
întâlnită. Maestrul anima instrumentul, imprima întregii ambianţe enorma
sa personalitate, te fascina şi crea o atmosferă de mare înălţare artistică” –
a spus renumitul violonist David Oistrah, despre George Enescu

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul
Botoșani în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica
preotului Cosmovici. A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie.
Mai târziu părinții lui s-au despărțit iar tatăl a avut o relație cu Maria Ferdinand
Suschi, o tânără de origine poloneză, din care s-a născut un fiu ilegitim,
pictorul Dumitru Bâșcu.
El este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa
artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog,
pianist şi dirijor.
Părinții l-au alintat cu numele „Jurjac”, dat de guvernanta franceza Lydie
Cedre, care a avut o influență profundă asupra educației sale începând de la
vârsta de 6 ani.
A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică,
începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în
primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard
Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un
vestit lăutar, Niculae Chioru.
„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La
patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci
îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă
de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul;
fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de
spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”
—Bernard Gavoty - Amintirile lui George Enescu''
 În perioada în care a studiat la Viena (1888 – 1894), vienezii l-au numit „un
Mozart român”, căci la vârsta de 8 ani a debutat ca violonist.
Debutul său componisitic în condiţii excepţionale, datorat în parte
protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele
Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1.

În acelaşi an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecţii de vioară şi

susţine recitaluri la Bucureşti. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra
protectoare a artei Carmen Sylva), este deseori invitat să cânte la Castelul Peleş
din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale
reginei Carmen Sylva.

Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris. Întreprinde turnee

în mai multe ţări europene, alături de parteneri prestigioşi, ca Alfredo Casella,
Pablo Casals, Louis Fournier.

După război, maestrul continuă seria turneelor atât în Europa, cât şi în Statele
Unite ale Americii. Peste Ocean a dirijat, începând din 1923, orchestre
prestigioase, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra, Chicago
Symphony.

În 1946, în luna aprilie întreprinde un turneu în URSS, unde intră în contact cu

personalităţi de primă mână ale muzicii ruse: Dmitri Şostakovici, Aram
Haciaturian, Kiril Kondraşin, David Oistrah, Lev Oborin. În luna mai, primeşte la
Bucureşti vizita lui Yehudi Menuhin, care spunea: „Pentru mine, Enescu va
rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. Rădăcinile puternice și noblețea
sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.”
În luna septembrie, împreună cu soţia sa Maria (Maruca, născută Rosetti-
Tescanu, devenită la prima căsătorie prinţesă Cantacuzino), pleacă în turneu în
Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa se stabileşte la Paris, din
protest faţă de regimul comunist instaurat în România.

Printre ultimele creaţii se numără Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, poemul

simfonic Vox Maris op. 31, Simfonia de cameră op. 33.

George Enescu se stinge din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi este
înmormântat la Père Lachaise din Paris.