O noapte furtunoasă, I.L.

Caragiale

Scenografia (decorul) indica "o odaie de mahala", mobila este din lemn si paie, iar la vedere
sta rezemata de fereastra "o pusca de gardist cu spanga (baioneta - n.n.) atarnata langa ea".

Scena I il prezinta pe Jupan Dumitrache Titirca Inima-Rea, "cherestigiu" (persoana care

produce sau vinde cherestea - n.n.) si "capitan in garda civica". El este imbracat in haine de
capitan de garda si continua conversatia inceputa anterior cu Nae Ipingescu, "ipistat" (epistat -
persoana cu cel mai mic grad de ofiter de politie - n.n.) si "amic politic" cu Dumitrache.
Indignarea care razbate din glasul lui Dumitrache este provocata de "niste papugii" care trag
lumea pe sfoara, "niste scarta-scarta pe hartie", fara un ban in buzunar, care umbla dupa
nevestele oamenilor ca "sa le sparga casele". Neinspirat, Nae Ipingescu da de inteles ca nici
un barbat nu se ia dupa o femeie, daca aceasta nu-1 incurajeaza cu privirea si nu "face
fasoane". Jupan Dumitrache se revolta peste masura, deoarece "bagabontul" se luase dupa el,
se uitase la Veta, iar vanitatea de a nu fi inselat de nevasta era principalul reper conjugal: "Eu
am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist". Prin procedeul
intruziunii narative, el ii povesteste lui Ipingescu "istoria" cu "bagabontul". intr-o seara,
Dumitrache mersese impreuna cu nevasta lui, Veta si cu sora acesteia, Zita, la gradina la
"lunion" ca sa se distreze la "comediile alea de le joaca Ionescu". Nici nu trecuse un sfert de
ceas, cand un "bagabont de amploiat" (functionar -n.n.) se asaza la o masa de alaturi, cu
spatele spre "comedii" si incepe sa se uite "lung si galis la cucoane". Enervat peste masura,
Dumitrache ar fi vrut sa-i traga cateva palme, dar fiind un negustor onorabil nu se putea face
de ras in public, punandu-si mintea cu un "coate-goale" care mai avea si ochelarii pe nas. in
sfarsit, dupa terminarea spectacolului toti trei se ridica sa plece, dar individul ii urmareste
indeaproape, ceea ce:l face pe Dumitrache sa fiarba de manie: "papugiul [] dupa noi, []
moftangiul dupa noi; [] mate-fripte dupa noi". Nu spusese nimic "damelor", pentru ca sa nu se
simta jignite sau speriate, mai ales ca Veta era atat de rusinoasa. La un moment dat,
"bagabontul" nu i-a mai urmarit si Jupan Dumitrache presupusese ca omul statea prin cartier
si se consolase cu faptul ca incidentul fusese o pura coincidenta. Numai ca, peste o
saptamana, la insistentele Zitei s-au dus din nou la "lunion" si Dumitrache il vede la masa de
alaturi pe "Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul Ooben -palarie inalta si tare -n.n.)
in cap si cu basmaua iac-asa scoasa". Cei doi urmeaza un joc al privirilor strecurate reciproc si
care se voiau nepasatoare: "A intors capu-ncolo si a inceput sa bea din tigara stii asa, niznai.
Dar ma tragea cu coada ochiului. Ma-ntorc eu iar la loc si ma fac ca ma uit la comedii, se-
ntoarce si bagabontul iar cu ochii la cocoane! ma uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; ma-ntorc
iar la comedii, iar se uita la cocoane; ma uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; ma-ntorc iar la
comedii". Individul ii urmarise din nou si, dupa ce dusese damele acasa, Jupan Dumitrache il
trimisese pe Chiriac dupa "bagabont", dar acesta disparuse fara urma. "Ambitul" social al lui
Dumitrache il impiedicase sa reactioneze in public si sa-1 intrebe agresiv: "Ce poftesti, ma
musiu?", ori sa-1 "umfle" de ca-i sara "ochilarii din ochi si giubenul din cap". Dar nu se facea,
pentru ca era un negustor onorabil, comersant respectat si "mi-era rusine de lume; eu de!
negustor, sa ma pui in poblic cu un coate-goale nu vine bine". Chiriac, angajat cu simbrie la
Jupan Dumitrache, in postul de tejghetar (persoana care sta la tejghea ca vanzator sau casier -
n.n.) si, totodata, sergent in garda civica era omul de incredere al stapanului. Baiat bun,
Chiriac tinea la fel de mult ca si jupanul la onoarea de familist a acestuia, de aceea Veta
ramanea in grija lui atunci cand Dumitrache trebuia sa plece cu treburi negustoresti, "ca omul
cu daraveri". De altfel, groaza de a nu fi inselat de nevasta este o idee fixa, pe care
Dumitrache o repeta tot timpul, obsesiv: "am ambit, tiu cand e vorba la o adica la onoarea
mea de familist". Pe tot parcursul relatarii lui Jupan Dumitrache, Nae Ipingescu il aproba cu
interes, ii da dreptate si este de acord cu toate afirmatiile, printr-un tic verbal: "Rezon!".

1
Scena II il introduce pe Chiriac, venit sa-si informeze stapanul, care era si capitan in garda
civica, despre faptul ca Tache pantofarul si Ghita Tircadau nu vor sa vina "la ezircit" si
trebuie emis mandat de aducerea lor fortata la indatoririle civice. Tircadau era fostul sot al
Zitei, asadar cumnat cu Jupan Dumitrache. Femeia "dezvortase" pentru ca "nu mai putea trai
cu mitocanul, domnule". Zita, sora cu Veta, era o tanara frumoasa si invatase "trei ani la
pasion", asa ca era pacat "sa-si manance tineretele cu un ala", care, pe deasupra, "a tratat-o cu
insulte si cu bataie". Chiriac vrea sa se asigure ca jupanul, care era de rond in noaptea aceea,
va controla toate posturile si nu se va intoarce acasa mai devreme de ora "doua dupa
douaspce", ca de obicei. Dumitrache, la randul sau, il roaga pe Chiriac sa vegheze la onoarea
lui de familist, sa fie vigilent sa nu atenteze cineva la pudoarea nevestei lui.

Scena III. Intra Spiridon, "baiat de procopseala in casa lui Titirca", aducand gazeta. Jupan
Dumitrache il mai roaga inca o data, confidential, pe Chiriac sa aiba grija de Veta, iar acesta
promite cu fermitate: "Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist".

Scena IV. Nae Ipingescu si Jupan Dumitrache incep sa comenteze evenimentele politice din
gazeta "Vocea Patriotului Nationale". Ipingescu citeste greoi si fara intonatie articolul
"Republica si Reactiunea sau Venitorele si trecutul", apartinand unui celebru si apreciat
colaborator al ziarului, "R.Ven. , un june scriitor democrat". Qfmicul de limbaj si de caracter
sunt puternic relevate de dialogul celor doua personaje care comenteaza afirmatiile politice
din articol. Frantuzismul "a manca", adica "a lipsi", este asimilat cu "a manca", iar impreuna
cu-"Sfanta Constitutiune" si "masa poporului" au iscat urmatoarea interpretare politica: "sa nu
mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care suntem din
popor; adica sa saza numai poporul la masa, ca el e stapan" (IpingescU).

Din strada se aud glasuri, cearta mare, distingandu-se strigatul Zitei: "Mitocane!
pastramagiule! la politiune!". Ipingescu si Jupan Dumitrache se grabesc sa sara in ajutorul
femeii.

Scena V consta in monologul lui Spiridon, care fumeaza si se plange de rautatea jupanului,
considerand ca acestuia i se potriveste perfect porecla de "Titirca Inima-Rea". El reproduce
dialogul (dialog in monoloG) purtat cu stapanul care-1 gasise treaz atunci cand se intorsese de
la lunion cu cocoanele. Dumitrache il certase ca statuse treaz pana acum, ca "sa bei la tutun,
ai?". Chiriac ii luase apararea, ca altfel stapanul pusese mana pe "sfantul Niculae". in seara
trecuta il gasise dormind, dar nici asa nu era bine, ca il "trage traiul al bun la somn!", si-1
apucase de par atat de tare, incat daca nu-1 scapa Veta, "ma rupea, ca nu-s ce-avea, era turbat
rau de tot". Auzind zgomot, Spiridon se sperie, stinge repede tigara cu degetele si o baga in
buzunar.

Scena VI. Intra foarte agitata Zita si, vazandu-1 pe Spiridon, se repede asupra lui cu o cascada
de intrebari: "Ei! l-ai gasit? i-ai vorbit? i-i dat? i-ai spus?". Spiridon ii relateaza cum se
intalnise cu "persoana", ii daduse biletul de la ea si vrusese chiar sa-i arate casa Zitei, dar
tocmai trecea Jupan Dumitrache pe maidan, asa ca o luase la fuga si-1 lasase acolo. ii da Zitei
un bilet din partea "persoanei", in care comicul de limbaj si ridicolul autorului au facut
celebra aceasta declaratie de dragoste: "Angel radios! de cand te-am vazut intaiasi data pentru
prima oara, mi-am pierdut uzul ratiunii[] Te iubesc la nemurire. Je vous aime et vous adore:
que pretendez-vous encore? (Te iubesc si te ador: ce altceva mai pretinzi? - n.n.) Inima-mi
palpita de amoare. []"a- Zita insista ca Spiridon sa se duca imediat pe maidan, fiind sigura ca
"persoana" asteapta inca acolo, dar baiatul pretinde sa fie trimis de unul dintre stapani.

2
Scena VII. Intra Veta, care coase galoanele la mondirul de sergent in garda civica al lui
Chiriac, este trista si cu gandurile in alta parte, de aceea nici nu intelege unde si de ce il
trimite Zita pe Spiridon. Surescitata, Zita ii relateaza surorii ei incidentul pe care-1 avusese in
strada "cu mitocanul, cu pricopsitul de Tircadau". Total absenta, Veta vrea sa stie ce inseamna
cand ti se "bate" tampla, insa, fara sa-i dea importanta, Zita continua sa povesteasca,
reproducand amenintarile pe care fostul sot i le adresase. intr-un tarziu, observa ca Veta
plange, este foarte deprimata si patetica - "Mai bine ar fi sa mor"-, apoi refuza cu tarie sa mai
mearga vreodata la "lunion". Zita insista cu patos, si pentru ca sora ei ramane neclintita, se
lamenteaza deplangandu-si soarta: "Fir-ar a dracului de viata si-afurisita! ca m-a facut mama
fara noroc".

Scena VIII se compune dintr-un dialog dintre Veta si Spiridon. Baiatul, fiind la curent cu
relatia amoroasa dintre Veta si Chiriac, incearca sa contribuie la impacarea celor doi, care se
certasera, fiind gelos si furios pe ea ca se dusese la "lunion" cu barbatu-sau. Spiridon ii
relateaza stapanei cat de trist este Chiriac, care "parca vorbea singur si se batea cu pumnii-n
piept". Veta sustine un monolog prin care se autocompatimeste, plangandu-si nefericirea: "A!
de ce mai da Dumnezeu omului fericire, daca e sa i-o ia inapoi!? De ce nu moare omul cand e
fericit!? De ce am mai trait eu s-ajung la asa ceva!?".

Scena IX. Intra Chiriac, care, in mod ostentativ, se comporta cu Veta ca sluga cu stapanul,
avand si un ton sarcastic: "Alt nimic nu mai ai sa-mi poruncesti? [] nu-mi esti stapana? nu
sunt sluga in casa dumitale, cu simbrie?". Dialogul se constituie intr-o cearta tipica dintre doi
indragostiti: Chiriac ii reproseaza, gelos, ca ea vrea cu tot dinadinsul sa mearga la "lunion" ca
"sa te curtezi cu amploiatul dumitale?"; Veta este indignata si se simte jignita de banuielile lui
dezonorante; ca sa o creada, Chiriac vrea ca ea sa mai jure "inca o data"; Veta considera ca s-
ajurat de atatea ori si se va jura in zadar si de aceasta data, deoarece el crede mai degraba "in
prostiile si in banuielile lui barbatu-meu, decat in juramantul meu" si devine ironica; Chiriac
isi da seama ca a exagerat si incearca o impacare patetica, lacrimogena: ia spanga (baioneta -
n.n.) de la pusca si o ameninta cu sinuciderea. Cei doi se lupta, Veta este disperata sa-i smulga
spanga, Chiriac se smuceste lamentandu-se: "Daca nu mai este nimic intre noi, spune-mi
dumneata cum sa mai traiesc!". Impresionata, Veta se jura inca o data, "sa n-am parte de ochii
mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine", dupa care-i
marturiseste ca se dusese la "Iunion" numai "de gura sorii-mi Zitii", dar toata seara se gandise
numai la el, nu auzise, nu vazuse si nu intelesese nimic din respectivele "comedii". intreaga
relatare a femeii privind sentimentele si zbuciumul interior pe care le simtise in serile
petrecute la "Iunion" se realizeaza prin procedeul intruziunii narative, adica se insereaza in
derularea evenimentelor nararea altor intamplari.

Scena si actul se termina cu o imbratisare patetica si cu juraminte reciproce de credinta, de

sinceritate si de amor, timp in care se aude glasul lui Jupan Dumitrache, care este foarte
incantat ca omul sau de incredere nu se culcase inca, semn ca era "cu ochii-n patru" si ca
veghea la onoarea lui de familist.

Actul II

Decorul este acelasi ca in primul act, este noapte si pe masa arde o lampa cu gaz care
lumineaza slab odaia.

3
Scena I. Veta, iubitoare si grijulie, incearca sa-1 convinga pe Chiriac sa mearga la culcare,
mai ales ca nici unul dintre ei nu inchisese ochii noaptea precedenta. in plus, Chiriac trebuia
sa mearga a doua zi de dimineata "la ezircit" si sa-l aduca silit si pe Tache pantofarul care
lipsea de ceva vreme. Cei doi se imbratiseaza si se saruta cu foc, promitandu-si reciproc sa nu
se mai supere unul pe altul.

Scena II. Ramasa singura, Veta fredoneaza fericita un cantec, micsoreaza lumina lampii si se
pregateste de culcare. Rica Venturiano intra tiptil, furisandu-se in odaie, inainteaza "in varful
degetelor" pana in spatele scaunului ei, cade in genunchi, apoi racneste: "Angel radios!". Veta
se sperie ingrozitor, da un tipat puternic, dar el isi continua entuziasmat tirada. Femeia striga
dupa ajutor, insa barbatul o roaga sa fie "mizericordioasa" si ii declara, tarandu-se in genunchi
dupa ea, ca este "nebun de amor". Primise biletul ei prin care-i scria sa intre fara grija dupa
zece seara, in casa de pe strada Catilina, la numarul 9, cand va vedea la fereastra ca se
micsoreaza lampa, asa ca venise sa-i declare ca o iubeste "precum iubeste sclavul lumina si
orbul libertatea". Rica Venturiano rosteste un monolog patetic, de un comic irezistibil, prin
care ii reaminteste toate etapele care precedasera intalnirea din aceasta noapte. Discursul este
realizat prin procedeul intruziunii narative: aceleasi fapte petrecute la "Iunion" sunt povestite
si receptate diferit mai intai de Jupan Dumitrache, care-i relatase cu indignare lui Nae
Ipingescu, apoi de Veta, care se disculpase fata de Chiriac, si in sfarsit aici, de Rica
Venturiano, sideral, incercand o senzatie de ireal, de nebunie. Veta este cu atat mai uimita, cu
cat ea nu scrisese nici un bilet nimanui, insa brusc incepe sa rada, atunci cand isi da seama ca
amorezul o confundase cu sora ei, Zita. Mareste lumina lampii cu gaz si Rica este complet
dezorientat cand o vede, isi cere scuze confuz si este foarte incurcat: "Cocoana! considerand
ca adica, vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca si pe motivul scuzati pardon". Veta il
inspaimanta definitiv, spunandu-i cat de gelos este barbatul ei, care ar fi "capabil sa te
omoare", mai ales ca in seara precedenta el si Chiriac il cautasera cu "levorverul" pe maidan si
nu izbutisera sa-1 prinda. Pentru a fi considerat un om de onoare, si nu un hot, Rica
Venturiano ii spune cocoanei ca este "arhivar la judecatoria de pace circumscriptia de galben,
poet liric, colaboratore la ziarul A«Vocea Patriotului NationaleA», publicist si studinte in
drept", ceea ce pe Veta nu o impresioneaza deloc, ea fiind preocupata ca nu cumva sa-1
gaseasca barbatu-sau la ea in camera si sa aiba iar necazuri cu Chiriac. Glasul lui Jupan
Dumitrache din curte ii ingrozeste pe amandoi, Rica se milogeste disperat si ridicol: "Madam,
cocoana! ai mizericordie de un june roman in primavara existentii sale! de-abia douazeci si
cinci de roze si jumatate innumar, douazeci si sase le implinesc tocmai la sfantul Andrei
Scapa-ma!" in ultimul moment, Rica iese pe fereastra, se izbeste cu capul de zid si spune
penibil: "Pardon! scuzati! bonsoar!".

Scena III. Veta se amuza intelegand, in sfarsit, de ce dorea atat de mult Zita sa mearga la
"Iunion", cand da navala "fierband" Jupan Dumitrache insotit de Ipingescu si cautand in toate
partile, "pe sub pat, pe sub masa, peste tot". Sotul ii adreseaza mustrari pline de amaraciune,
iar Ipingescu aproba, rostind mecanic "Rezon!".

Scena IV. La strigatele lui Dumitrache, intra somnoros Spiridon, care este imediat luat la
bataie de stapan pentru ca il gasise dormind. Jupanul se enerveaza si pe Chiriac, din acelasi
motiv: "Toti dormiti, dormire-ati somnul al lung! Painea stiti sa mi-o mancati."

Scenele V si VI. Vazandu-1 pe Chiriac "moale de somn", Dumitrache incepe sa se

vaicareasca scurt si sacadat, de parca s-ar fi intamplat o catastrofa: "S-a dus ambitul! [] Mi s-a
necinstit onoarea de familist!". Chiriac il crede, mai ales ca-1 vazuse si Ipingescu pe "mate-
4
fripte [] cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap". Din descriere, Spiridon recunoaste pe
"persoana cocoanii Zitii", dar nu spune nimanui nimic, ci iese pe furis. Cautand asiduu
"bagabontul", Dumitrache se lamenteaza mereu, ridicol: "Mi s-a dus ambitul, nu mai voi sa
stiu de nimic! mi s-a necinstit onoarea de familist, acum nu mai imi pasa macar sa intru si-n
cremenal". Gasirea bastonului lui Rica in odaie declanseaza o adevarata isterie, Chiriac se
repede la pusca si se autoproclama comandantul grupului de atac. in mod logic, "bagabontul"
nu putea sa fuga decat pe schelele asezate pe langa casa si ei urmeaza aceeasi cale, neluand in
seama vaicarelile sincere ale cocoanei ca se vor rupe schelele cu ei.

Scena VII. Soseste repede Zita, pe care o instiintase Spiridon. Veta o acuza ca din cauza ei
"mi-am gasit beleaua cu Chiriac", spre mirarea Zitii, apoi se corecteaza repede, referindu-se la
isteria sotului. Ea ii explica Zitei ca tanarul amorez pe care-l astepta acasa la ea, "in loc sa vie
la tine a venit aici". Zita este zdrobita cand afla ca barbatul o luase "pe schela, ca sa iasa pe la
spatele binalii (anexa la o cladire in constructie, acaret - n.N), pe portita dinspre maidan",
deoarece aceasta era incuiata, asa ca "persoana in chestie n-a putut fugi!". Zita se vaieta si
plange, "monserul meu! mi-1 omoara!". Din curte se aud somatii, strigate, impuscaturi, ceea
ce face ca cele doua cocoane sa se repeada disperate pentru a-1 scapa pe "monser".

Scena VIII. Rica Venturiano se intoarce in camera pe aceeasi fereastra pe care fugise, este
plin de var, de ciment si de caramida, parul este infoiat, palaria rupta. ingrozit peste masura,
tresare din cand in cand de spaima si tremura din toate incheieturile. Rugandu-se fierbinte la
Sfantul Andrei sa-1 scape, deoarece este inca "june", Venturiano exclama surescitat: "O, ce
noapte furtunoasa!". El sustine un monolog plin de emotie si agitatie interioara, considerandu-
se persecutat de destin, deoarece schelele se-nfundau, nu era nici o scara. Cand a vrut sa se
intoarca, era sa dea peste urmaritori, asa ca s-a ascuns intr-un butoi cu ciment, de unde auzea
cum "pasii inamicilor s-apropie in fuga mare, multi insi trec iute pe langa butoiul meu
injurandu-ma". Rica nu reactionase la invectivele urmaritorilor nu din frica, ci pentru ca este
"un june cu educatiune", asa ca se prefacuse ca nu le auzise. Dupa o tevatura ingrozitoare, cu
strigate, tipete si impuscaturi, totul se linistise brusc,A«"intr-un silentiu lugubru", se auzea
numai "orologiul de la Stabiliment batand unsprezece si douazeci". Cu greu, el reusise sa se
tarasca "de-a busele pe schele" si sa vina inapoi, pe aceeasi fereastra pe care fugise. Aude
zgomot dinspre schele, se repede speriat la usa din dreapta si se ciocneste de Spiridon, care
intra in acelasi timp cu el. Rica ii ofera trei sferturi de rubla ca sa-1 ajute sa scape, Spiridon
face un plan care insa nu le reuseste.

Scena IX. Crezand ca pericolul vine dinspre schele, Rica Venturiano se repede la usa din
dreapta, dar ii iese in fata Jupan Dumitrache cu sabia scoasa, racnind: "Stai!". Vrand sa fuga
pe fereastra, il intampina Chiriac, "cu pusca cu baioneta in mana, ca de asalt", somandu-1:
"Stai!". Gata sa-1 prinda, Ipingescu il recunoaste pe Venturiano si ramane perplex: "Nu ma
nebuni, onorabile! Dumneata esti?". Jupan Dumitrache se repede la "bagabont", dar Zita ii
sare-n piept sa-1 opreasca. Chiriac se arunca si el spre junele speriat, insa intervine Ipingescu.
Dumitrache se lupta cu Zita, repetand nervos: "ce poftesti, ma musiu?". Ipingescu striga,
incercand sa explice ca s-a produs o incurcatura, ca tanarul este liberal ca si ei, un "cetatean
onorabil, [] e d-ai nostri, e patriot!".

5
Luandu-1 la o parte pe Chiriac, Veta ii explica situatia, relatandu-i cum tanarul s-a indragostit
de Zita la "Iunion", cum si-au trimis bilete de amor si cum junele a incurcat casele, "si-n loc
sa mearga la ea acasa, a gresit si-a venit aici". Dumirindu-se, Chiriac il ia de-o parte pe Jupan
Dumitrache si-i desluseste incurcatura: "tanarul umbla dupa Zita", s-a amorezat de ea la
"Iunion", si-au trimis bilete de amor si in loc sa mearga la ea acasa, "a gresit s-a venit aici".
Apoi, Chiriac ii reproseaza lui Dumitrache faptul ca era sa-si rupa gatul alergand dupa
inchipuirile lui si se infioreaza gandindu-se cu groaza: "daca faceam si moarte de om?".

Jupan Dumitrache rasufla usurat, o mustra ca un parinte pe Zita, "ale tineretii valuri", apoi se
mira cand afla ca tanarul este "al care. scrie la A«Vocea Patriotului NationaleA»", dupa cum
ii dezvaluie Ipingescu. Dumitrache e incantat si, dupa ce se fac prezentarile, il trateaza cu
respect pe tanarul care scrie "despre ciocoi ca mananca sudoarea poporului suveran".
Revenindu-si din sperietura, Rica declama cu emfaza: "box populi, box dei", forma stalcita a
dictonului latin "Vox populi, vox dei", care inseamna "Glasul poporului este glasul lui
Dumnezeu". in fata unui auditoriu plin de uimire admirativa, Venturiano isi ia avant si
rosteste o cugetare proprie, de un comic irezistibil prin ridicolul afirmatiei: "Ori toti sa muriti,
ori toti sa scapam!". Jupan Dumitrache este "rapit" de inteligenta junelui, aplauda si exclama
entuziasmat: "A,sta e bun de dipotat". Rica este singurul care constientizeaza cauza
incurcaturilor produse, afirmand ca vina este "a tablitii de la poarta". Zita ii scrisese ca sta in
casa de la numarul 9, "am vazut la poarta numarul 9 si am intrat". Dumitrache isi da seama ca
"mesterul Dinca binagiul (antreprenor de constructii - n.n.) mi-a facut-o: a tencuit zidul de la
poarta si mi-a batut numarul 6 de-a-ndoaselea".

Chiriac si Veta ii dezvaluie lui Dumitrache, cu prudenta, faptul ca "musiu Rica si cu Zita
compatimesc impreuna" si ca, daca este si el de acord, cei doi ar vrea "sa puie pirostriile!".
Dumitrache se emotioneaza, "ale tineretii valuri", Zita, rusinoasa, primeste "sa
compatimeasca", dupa care cei doi sunt binecuvantati de jupan: "Ei! sa va fie de bine, si
ceasul al bun sa-1 dea Pronia". Pe Rica il sfatuieste, confidential: "Toate ca toate, dar la
onoarea de familist sa tii". Tanarul reactioneaza caraghios ca un jurnalist, nu ca un logodnic:
"Da, familia e patria cea mica, precum patria e familia cea mare; familia este baza societatii".

Lucrurile par sa se linisteasca, toata lumea se pregateste sa mearga la culcare, cand, deodata,
Jupan Dumitrache, bagand mana in buzunar ca sa-i dea o tigara lui Ipingescu, sl-aduce aminte
ca gasise "pe pernele patului dumneaei" o legatura de gat. Se ingrijoreaza din nou pentru
onoarea de familist, "imi vine sa intru la banuieli rele", dar Chiriac il calmeaza si de data
aceasta: "As! ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii dumneata?". Jupan Dumitrache se
linisteste meditand filozofic - "Uite asa se orbeste omul la necaz!". Piesa se incheie prin
replica lui Ipingescu, "Rezon!", asa cum in comedia "O scrisoare pierduta" Ghita Pristanda
aproba ridicol, "Curat constitutional!" si cu veselia de care sunt cuprinse toate personajele,
final tipic pentru comediile lui Caragiale. Triunghiul conjugal din aceasta piesa - Dumitrache,
Veta, Chiriac - se manifesta in alt mediu social, dar, ca si in cealalta comedie, cel care
tradeaza "onoarea de familist" este omul de incredere, prietenul cel mai apropiat al sotului
incornorat.

6
Pentru prima oara, comedia "O noapte furtunoasa" a fost citita de catre Caragiale in casa lui
lacob Negruzzi, care consemna cativa ani mai tarziu: "Nu-si poate cineva inchipui ce efect a
produs aceasta piesa citita de insusi Caragiale in cercul Junimii. Vocea sa cam ragusita ce se
potrivea de minune cu personajele din mahalalele Bucurestilor; jargonul special al acestora;
luarea in ras a frazeologiei politicienilor liberali din acele timpuri; [] toate acestea, impreunate
cu mestesugita alcatuire a piesei, incantara pe membrii asociatiei literare din Iasi. intr-o unire,
toti isi exprimara parerea ca s-a ivit in sfarsit in literatura romana un autor dramatic original"