O întâlnire neobișnuită

Era o seară caldă de vară. Eu citeam o carte de povești în camera mea. Suspinul vântului
de afară, sfios pătrundea înăuntru prin geamul larg deschis. Luna sclipitoare se îmbrățișa cu
plantele gingașe, istovite de dogoarea zilei. Liniștea plutea prin încăpere. Mă îmbătam cu miile
de cuvinte.
După ce am terminat cartea și mă pregăteam să o așez la locul său, în bibliotecă, îmi sări
în ochi o altă carte, necunoscută mie. Curios, am deschis cartea neobișnuită. Avea paginile de
culoarea bronzului, coperta împietrită de timp și cuvintele amestecate între ele. Nu înțelegeam
nimic din ce scria, și nici nu știam cum cartea aceasta apăruse acolo. Nici nu mi-am terminat
bine gîndul, că deodată m-am și pomenit într-o lume bizară.
Acolo erau flori ce prindeau viață, copaci cu frunze de hârtie, alei pietruite cu giuvaiere
prețioase, case construite din cărți și chiar un întreg palat din cuvinte grăite ale lumii, în care
puteai găsi orice cuvânt ce nu-l înțelegeai.
Lângă un copac din apropiere, se afla o ladă învechită. M-am dus spre ladă să descopăr ce
era înăuntrul ei. O boare de vânt șturlubatic a început să răsfoiască cărțile din case și frunzele de
hârtie. Scârțâind, lada s-a deschis. Acolo era o hartă din piatră, crăpată de timp, cu multe desene
și însemne.
Deodată, se auzi un sunet din depărtare. Era chiar Pinocchio! În mâna dreaptă din lemn
ținea o baghetă magică. S-a apropiat de mine și mi-a spus că harta indică drumul spre lumea
crudă a vrăjitoarei care a capturat toate personajele pe care le-ar cunoaște din povești un copil.
Tot ea a vrăjit cartea din bibliotecă și a amestecat cuvintele și întreaga lume a poveștilor, pentru a
fi de neînțeles. Pinocchio a fost singurul personaj care a scăpat din mâna ei, și datoria lui acum
era de a-și salva prietenii și “Lumea Poveștilor”.
M-am oferit să îl ajut și să îl însoțesc pe drumul spre casa vrăjitoarei. Cu bagheta ce o
avea, doar Pinocchio o putea nimici pe vrăjitoare. El a rotit bagheta de 3 ori și a șoptit cuvinte
magice. A apărut deodată un Curcubeu atât de aproape, că m-a speriat. Am pășit pe Curcubeu și
în zbor am ajuns la porțile casei vrăjitoarei malefice. Tăcerea apăsătoare a locului m-a înfiorat
puțin. L-am însoțit pe Pinocchio și am pătruns în întunecata cameră principală. Acolo am zărit
iubitele personaje din povești, ținute în cuști.
 Vrăjitoarea era furioasă, nu-și îchipuia că cineva putea pătrunde în lumea ei întunecată.
Pinocchio a încercat să folosească bagheta, dar a început lupta. Vrăjitoarea creea fel de fel de
vrăji puternice care îi opreau încercările. Eu am intrat în luptă, și atunci Pinocchio a putut să
rotească bagheta și să facă minuni. Nu a spus decât trei cuvinte, și eu m-am trezit înapoi, acasă în
bibliotecă. Nu știam ce s-a întâmplat. Țineam în mână o carte în carte îl vedeam pe Pinocchio
cum se lupta cu vrăjitoarea. Voiam să-l ajut, dar nu puteam. Am încercat să intru din nou în
poveste. Când am rostit cuvântul ’’poveste’’, am pătruns înapoi în ’’Lumea Poveștilor’’.
Acum totul era minunat în feericul tărâm: întunericul dispăruse, păsările cântau din toată
inima, soarele zâmbea tuturor, florile erau vesele, și toată lumea era fericită. Aceasta însemna că
Pinocchio reușise să elibereze ’’Lumea Poveștilor’’.
M-am gândit atunci să împrumut cartea și altor copii ca să se bucure și ei de aventurile
prin care am trecut eu.