De vorbă cu femeia sălbatică

de Jeanina Cîrstoiu
Pornind de la cartea Clarissei Pinkola Estes, Femei care aleargă cu lupii,
femeia sălbatică e femeia care are acces la întregul ei potențial creator,
are integritate și granițe sănătoase. Prin urmare, termenul „sălbatic” nu
are aici sensul peiorativ de lipsă a educației, controlului sau
discernământului, ci sensul său inițial, care demonstrează un mod de
viață natural, forța care susține toate femeile. Așa că retrezirea
arhetipului femeii sălbatice nu e un act de rebeliune față de ordinea
lumii, ci o modalitate de revitalizare a ei.

Femeia sălbatică poartă diverse nume în diferite tradiții.

Clarissa Pinkola Estes spune în cartea sa că „aici pe pământ îi dăm multe
nume, nu doar pentru a cerceta nenumăratele aspecte ale naturii sale,
ci și pentru a o ține de vorbă”. Atunci când i se atribuie un nume, dincolo
de accentuarea anumitor calități, în mintea și sufletul nostru apare un
spațiu de gânduri și sentimente care se aliniază cu aspectele dorite ale
feminității.

Femeia și-a pierdut de-a lungul timpului o parte din forță prin îmblânzire
sau domesticire. În călătoria de recuperare a acestui potențial, poveștile
sunt hărțile, iar obiectele confecționate artizanal sunt repere pe drum.

Femeile povestesc și lucrează împreună cu plăcere, așa că părți

importante ale drumului pot fi parcurse alături de alte femei.

Folosind ca inspirație temele poveștilor, ne putem da seama de punctul

în care ne aflăm pe drum și putem alege să urmăm povestea sau să îi
schimbăm cursul cu succes.

Haideți să povestim împreună despre asta.

 Pentru mine adevărata piele este

Eu nu-mi dau voie să fiu... decât

Pentru că eu pot acum....

În felul acesta evit...

Dar astfel nu am/ nu fac/ nu sunt...