Sunteți pe pagina 1din 3

Arhetipurile feminine conțin tipare de experienţă și conținuturi psihice comune tuturor

femeilor din toate civilizațiile şi din toate timpurile. Este sunt ca o busolă interioară, care ne
ajută ca femei să pendulăm între bine și rău, negativ și pozitiv, funcțional și disfuncțional
Arhetipurile feminine implică un proces de dezvăluire (vedem care trăsături din arhetipurile
feminine ne sunt cunoscute, ne-au fost implementate prin educație sau sunt un dat natural, pe
care nu-l mai manifestăm încă).
După acest test al arhetipurilor feminine, ducem procesul de conștientizare mai departe și
vedem cum se mulează energia noastră feminină pe modele comportamentale, numite
arhetipuri feminine.
Jung a identificat 4 mari arhetipuri feminine (inspirate din mitologie, adică din rolurile zeițelor
grecești despre care am vorbit în luna decembrie, Luna Feminității).
1. Arhetipul Mamei
2. Arhetipul Amazoanei
3. Arhetipul hetaira sau Companioanei
4. Arhetipul Mistică
În cartea sa, Studii despre psihologia lui Jung, Toni Wolff (cunoscută și ca ”misterioasa
călugăriță a lui Jung”) a detaliat trăsăturile acestor patru arhetipuri feminine. După ce am
studiat ceva cărți de-ale lui Jung, mi s-a părut fascinantă perspectiva unei femei despre aceleași
teorii ale psihanalizei jungiene și cu ce diferă o abordare feminină de una masculină. De altfel,
se spune că Toni a fost ”la femme inspiratrice” a lui Jung, cea care l-a inspirat în dezvoltarea
multor teorii.
”Mi se pare că femeile întâmpină în genere un soi de dificultate în a fi conștiente de ele
însele, raportarea la propriul eu. Mă refer la Eul psihologic, și nu doar la un sentiment
personal al Eului, care poate diferit de esența și conștiința feminină.
Pentru că femeia se raportează biologic mai întâi la relație (eros) decât la sine, ea cade mai
ușor pradă decât bărbatul identificării cu persoale sau ideile care o interesează”,” (Toni Wolff)
De exemplu, primul model de feminitate pe care îl învățăm este mama sau cea mai apropiată
ființă din copilărie. Dacă aceasta a perpetuat prin comportamentul ei un model de femeie
supusă, plină de sacrificii, devotată, sau masculinizată, pentru că a fost încorsetată de economia
vremii să aducă și bani în casă, voi învăța probabil că bărbații sunt inutili, îi voi devaloriza sau îi
voi idealiza (în lipsa unui model de tată autentic), îmi voi sacrifica sănătatea pentru o
recunoaștere socială a femeii din mine etc. ș.a.m.d.
Să revenim la cele 4 arhetipuri ale lui Jung:
5. Arhetipul Mamei: Mama este caracterizată de atitudinea maternă de devoțiune și grijă,
caritabilă și educativă. Mama își găsește împlinirea prin ceilalți, iar o insatisfacție a
acestui rol matern poate duce femeia în depresie (*Rolul matern nu înseamnă neapărat
familie și copii, ci se manifestă prin ocrotirea oricărei vietăți). Latura negativă a
arhetipului mamei este mama devoratoare, overprotective, care trăiește doar prin copiii
ei. Pericolul constă în momentul în care copiii natural părăsesc cuibul, iar mama poate
pica în depresie pentru că nu s-a preocupat și de a da un alt sens vieții, în afara familiei.
În relație cu bărbatul, femeia cu arhetipul foarte dezvoltat îl vede pe acesta ca pe un soț,
tată al copiilor sau chiar copil (bărbați imaturi), și mai puțin ca pe un bărbat autentic.
Tocmai de aceea, bărbatul va căuta să-și manifete masculinitatea întărindu-și poziția
profesională (tată și soț absent) sau chiar o relație extraconjugală.**Zeița Hera, despre
care am vorbit aici, conține arhetipul matern.
6. Arhetipul hetaira sau companioana bărbatului. Acest tip de femeie se raportează la
psihicul bărbatului, potențează acestuia valoarea personală și dezvoltarea spirituală.
Pentru femeia cu acest arhetip pronunțat, relația este decisivă. În haina Atenei, femeia
”companioană” învață să devină mai independentă de relația cu bărbatul, în
eventualitatea în care, evident, relația s-ar putea destrăma. Atât hetaira, cât și arhetipul
mamei sunt tipare feminine personale, adică se dezvoltă în relațiile cu ceilalți.
7. Arhetipul Amazoanei (Artemis). Pentru femeia Amazoana, titlul de soția unui bărbat nu-
i spune nimic, fiindcă ea vrea să-și câștige singură laurii. În aspectul ei luminos, ea aduce
o înviorare personalității bărbatului pentru că îl provoacă la performanță. Umbra
Amazoanei însă este o cruce destul de greu de cărat, pentru că în sălbăticiunea ei atât
de apetisantă privitorului, Amazoana sfidează orice formă de autoritate și poate fi o
furie cumplită. Odată traversat întunericul propriei naturi sălbatice, Amazoana luptă
pentru idealurile și valorile unei comunități prin accentuarea propriei personalități.
8. Mediala sau Femeia Mistică, cel de-al doilea tipar feminin impersonal (independent și
colectiv) după Amazoană. Mediala este scufundată în apele inconștientului colectiv
(impersonal). Inconștientul are efect când este conștientizat și poate aduce o valoare
nemăsurată a ceea ce credem că știm deja. Femeia Mistică este cea care pune, direct
sau indirect, întrebări cu privire la realitatea vieții. Este cel mai puțin recunoscut aspect
al femeii, la nivel interior, dar și la nivel de societate, pentru că sperie. De altfel,
vrăjitoarele erau arse pe rug. Mediala este puntea dintre văzut și nevăzut, conștient și
inconștient, spirit și materie, intuiție, senzorialitate, magnetism, atracție.
”Toate cele 4 arhetipuri feminine există ca potențial femeie, însă ea o va realiza pe cea care
este în cea mai mare măsură compatibilă cu natura ei. Dacă femeia și-ar putea asuma cu
înțelegere acest proces de transformare, și-ar găsi locul potrivit în lumea de astăzi, și-ar
îndeplini sarcina culturală, câștigându-ți astfel siguranța interioară, pe care o poți găsi numai
dacă nu proiectezi asupra altora propriile conținuturi psihice, propria Umbră.” Toni Wolff, Studii
despre psihologia lui Jung. Forme structurale ale femininului
P.S.1. Dacă ți-a fost de folos articolul, te aștept cu un share sau like și pe FB.
P.S.2. Instrumente și tactici în Călătoria Zeiței Interioare și despre cum ne dozăm energia
feminină (din cele 7 chakre) între aceste 4 arhetipuri feminine, în primul meu eBook ”Călătoria
Zeiței Interioare. O poveste despre vindecarea feminității”, disponibil pentru comandă online
aici.
Cu drag,
Cristina (Colecționarul de vise scrise, alias, momentan, Amazoană + Medială :))

S-ar putea să vă placă și