Substantivul

Substantivul= partea de vorbire flexibilă (care îşi schimbă forma în vorbire) care exprimă
lucruri (masă, bloc), fiinţe (salcâm, lebădă), fenomene (ploaie, fulger), însuşiri (înţelepciune,
blândeţe, smerenie), stări sufleteşti (plăcere, neplăcere, bucurie), acţiuni (alergare, tastare) şi
relaţii (prietenie, duşmănie, rudenie, subordonare, şefie, colegialitate).

Articolul
Articolul este partea de vorbire flexibilă care stă pe lângă părțile de vorbire care se declină
(de obicei pe lângă substantiv, dar și pe lângă adjectiv, pronume sau numeral), având rolul
de instrument gramatical pentru exprimarea cazurilor. Când însoțesc un substantiv,
articolele delimitează obiectul respectiv într-o anumită măsură.

Ex: cartea (cazul nominativ), unui copil (jucăria unui copil-cazul genitiv), valul (cazul
nominativ), bărbatului (cămașa bărbatului-cazul genitiv), înalta statuie, înaltul munte, un
înțelept, un doi, altul, alta, întâiul, întâia, primul, prima

Adjectivul
Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care indică o însușire a unui obiect, ființă, etc. Se
acordă în gen (munte uriaș, găină uriașă) și număr (frigider mare, frigidere mari) cu
substantivul pe care îl însoțește.

Numeralul
Numeralul este partea de vorbire flexibilă care exprimă un număr (2 și cu 5 fac 7), numărul
obiectelor (3 verze) sau ordinea obiectelor (întâiul, al 5-lea, primul, prima) sau alte chestiuni
numerice (îndoit, câte trei, amândoi, ambii, ambele, tustrei).

Pronumele
Pronumele este partea de vorbire flexibilă care înlocuiește un substantiv. Pronume negative:
nimeni, nimenea, nimic, nimica, nici unul, nici una. Pronume interogative: care, cine, ce,
cât(ă), câți, câte. Pronume relative: care, cine, ce, cât (ă), câți, câte. Pronume demonstrative:
acesta, ăsta, aceasta, asta, acela, ăla, aceea, aia, celălalt, cealaltă, același, aceeași. Pronume
posesive: al meu, al tău, etc. Pronume de întărire: însumi, însuți, etc, etc. Pronumele reflexiv:
mă, te, se (s-), ne, vă, se; îmi, îți, își (și-), ne, vă, își (și-). Pronume personale: eu, tu, el, etc;
dânsul, dânsa, dânșii, dânsele.

Verbul
Verbul este partea de vorbire flexibilă care indică o acțiune (sare, merge, zidește, alunecă), o
stare (Ion stă la plajă), posesia (Ileana are un prosop), necesitatea unui obiect (îmi trebuie un
pix) sau a unei acțiuni (trebuie să merg), posibilitatea (pot să ajung acolo), dorința (doresc să
mă duc acolo).
Adverbul
Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care însoțește un verb, un adjectiv sau un alt
adverb și exprimă caracteristica unei acțiuni (merge binișor treaba), caracteristica unei
însușiri (destul de bine) și împrejurarea în care se petrece o acțiune (acolo, poimâine).

Interjecția
Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă o stare sufletească (ah, vai, aoleu,
văleu, văleleu, hm), un îndemn (haide, hai), o poruncă (marș), o adresare (măi, mă, fă, fa, bre,
ia, iaca, iată, uite), sau imită zgomotele sau sunetele (zvrrr, tranc) sau redă repeziciunea unei
acțiuni (țuști, haț).

Prepoziția
Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă care este un cuvânt ajutător (instrument
gramatical) folosit la asigurarea legăturii dintre un atribut sau complement și partea de
vorbire pe care o determină.

Ex: casă de piatră

A ajuns pe val

Cartea de pe masă

Covorul de sub masă.

Conjuncția
Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă care este un cuvânt ajutător (instrument
gramatical) folosit la asigurarea legăturii între două părți de propoziție de același fel
(subiecte (el și ea s-au întâlnit), nume predicative (era leneș și rău), atribute (era un tânăr
frumos și harnic), complemente (vin azi sau mâine), sau între două propoziții (merse încet și
ajunse acolo). Cele mai frecvente conjuncții sunt: și, nici, dar, iar, însă, ci, sau, ori, deci, că, să,
ca să, dacă, de, căci, fiindcă, deoarece, deși, încât.

Clasificare
După posibilitatea sau imposibilitatea de a-și schimba forma în vorbire:

A.Părți de vorbire flexibile

1.Substantivul
Ex: Un copil merge la școală. (singular, cu articol nehotărât)

Copilul scrie la tablă (singular, cu articol hotărât)

Ghiozdanul copilului nu este greu.(singular, cu articol hotărât, cazul genitiv)

Copiii fac exerciții în clasă.(plural, cu articol hotărât)

Astăzi au fost ascultați doi copii.(plural, nearticulat)

2.Articolul

Articol nehotărât (un, o, unui, unei, niște, unor)

Un copil se joacă afară. (singular, masculin, cazul nominativ)

O elevă stă lângă profesoară.(singular, feminin, cazul nominativ)

Unui copil îi este greu să care un ghiozdan foarte încărcat.(singular, masculin, cazul dativ)

Unei eleve i s-a făcut observație. (singular, feminin, cazul dativ)

Am văzut niște copii în curtea școlii. (plural, masculin, cazul acuzativ)

Unor copii le place mult să citească. (plural, masculin, cazul dativ)

Articolul hotărât
Articol hotărât propriu-zis (-l, -a, -i, -le, -lui, -ei, -lor, lui)

Copilul se întoarce acasă. (singular, masculin, cazul nominativ)

Eleva își scrie tema. (singular, feminin, cazul nominativ)

Copiii participă la ora de sport. (plural, masculin, cazul nominativ)

Elevele au primit mărțișoare. (plural, feminin, cazul nominativ)

Copilului trebuie să-i explici pe înțelesul lui.(singular, masculin, cazul dativ)

Elevei i se explică o problemă. (singular, feminin, cazul dativ)

Copiilor le place joaca. (plural, masculin, cazul dativ)

Lui Valentin îi plăcea fotbalul. (singular, masculin, cazul dativ)

Lui nea Mărin îi plăcea fasolea cu ceapă. (singular, masculin, cazul dativ)

În vara lui 1979 au mers la mare.

Articol posesiv (genitival) (al, a, ai, ale)

Ex: calculator al elevului

Ex: fustă a fetei

Ex: bani ai părinților

Ex: bani ai elevului

Ex: stilouri ale elevilor

Ex: creioane ale profesorului

Uneori între cele care se acordă se intercalează alte cuvinte:

Ex: zidul de piatră al clădirii

Ex: pădurile de fagi ale statului

Articolul demonstrativ (adjectival) (cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor)
Ex: Toți vor să ocupe locul cel dintâi.

Ex: Trebuie aleasă calea cea strâmtă a virtuții.

Ex: Cei șapte pitici se întâlniră cu Albă-ca-Zăpada.

Ex: Celei harnice îi este ușor să muncească.

Ex: Le-am dat dreptate celor mulți.

Ex: Mircea cel Bătrân a fost un domnitor al Țării Românești.

Ex: Să câștige cel mai bun!

3.Adjectivul
Ex: Elevul harnic are note mari.

Ex: Eleva harnică are note mari

Ex: Elevii harnici au note mari.

Ex: Elevele harnice au note mari.

4.Numeralul
Ex: Doi copii mergeau la școală.

Al doilea copil era mai slab.

În tren au mers la clasa a doua.

Erau două păsări acolo.

Am cumpărat un calculator de o mie de lei.

Unde merge mia, merge și suta.(proverb)

5.Pronumele
El a mers la munte.

Lui nu i-a venit să creadă.

L-am luat în mașină.

6.Verbul
Ex: Ea a cumpărat un parfum.

Ea cumpără ce are nevoie.

Ea cumpărase deja rochia.

Ele cumpăraseră haine de la supermarket.

B.Părți de vorbire neflexibile

1.Adverbul
Ana merse acolo, în sat.

Ei ajunseră acolo.

El va pleca mâine.

Ele vor ajunge mâine.

Așa s-a gândit el.

Așa au vrut ei.

2.Interjecția
Ah, zise ea.

Ah, zise el.

3.Prepoziția
Ea a mers la coafor.

El a mers la meci.

Ei au fost la munte.

Te gândești la ce mă gândesc și eu?

4.Conjuncția
El și ea merseră la biserică.

Ei și ele se întâlniră pe plajă.

B.După rolul jucat

1.Părți de propoziție
Părțile de vorbire cu înțeles independent (substantiv, adjectiv, numeral, pronume, verb,
adverb, unele interjecții) devin părți de propoziție (subiect, predicat, atribut, complement)
când fac parte dintr-o propoziție.

2.Instrumente gramaticale
Părțile de vorbire fără înțeles independent (articolul, prepoziția și conjuncția) au rolul de
instrumente gramaticale, cu rolul de a exprima raporturile sintactice.
Spre exemplu, prepozițiile pe, la, de, lângă, cu, către, deasupra, sub, conjuncțiile și, sau, ori,
însă, dar, iar, căci, că, ci, să, articolele al, a, ai, ale nu pot juca rolurile de subiect, predicat,
atribut sau complement.