Universitatea Craiova

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie Pastorală

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica

O viață în căutarea isihiei

Pr.Conf.univ.dr S.Popescu Student: CEAUȘESCU Marius Adelin

 Cuprins

1. Isihasmul. Isihasmul românesc......................................3

2. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. O viață în
căutarea isihiei.................................................................3

• Introducere..............................................................8

• Concluzii..................................................................8
3. Bibliografie......................................................................9
1.Isihasmul. Isihasmul românesc

Isihasmul reprezintă lucrarea tainică de curățire de patimi a creștinilor ortodocși, care are ca
punct central rugăciunea lui Hristos(rugăciunea inimii) și dorința de liniște interioară. Această
mișcare de contemplare are ca repere teologice importante scrierile Sfântului Dionisie
Areopagitul și ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Întemeietorul propriu-zis al isihasmului este
Sfântul Ioan Scărarul (+649), autorul lucrării "Scara raiului", in care recomanda rugăciunea
monologică redusă la un singur cuvânt "Iisuse"¹.
Isihasmul românesc
Când vorbim despre isihasmul românesc, Sfântul Calinic de la Cernica reprezintă un adevărat
model de rugăciune și trăire duhovnicească pentru neamul românesc. Deși acest sfânt este unul
dintre reprezentații de seamă ai isihasmului românesc(secolul XIX), această practică nu era
străină față de poporul român, în special față de monahismul românesc. În acest sens trebuie
amintiți următorii „stâlpi” ai isihasmului românesc care au trăit pe meleagurile noastre: Sfântul
Nicodim de la Tismana(1310 sau 1320- 20 decembrie 1406), reorganizatorul monahismului
ortodox, Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii(secolul XVII), Sfântul Irodion de la
Lainici(secolul XIX, contemporan cu Sfântul Calinic de la Cernica), Sfinții Neofit și Meletie
de la Stănișoara, Sfinții Daniil și Misail de la Turnu(toți aceștia din regiunea Olteniei), Sfântul
Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie de la Neamț, Sfânta Teodora de la Sihla(sfinți din
regiunea Moldovei) și mulți alții. Se poate observa că isihasmul era practicat de monahii(și
simplii pustnici) români încă din secolele XIV-XV(prin Sfântul Nicodim de la Tismana), dar
cel mai probabil această practică exista pe teritoriul românesc chiar cu câteva secole înainte de
conturarea isihasmului ca practică ortodoxă de către Sfântul Grigorie Palama(1296-1359) și
introducerea ei pe teritoriul românesc de către Sfântul Nicodim de la Tismana, un mare
susținător al practicii isihaste.

2.Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. O viață în căutarea isihiei

Așa cum menționam anterior, unul dintre practicanții de seamă ai isihasmului pe teritoriul
țării noastre se regăsește în persoana Sfântului Calinic, născut în București și devenit stareț al
mănăstirii Cernica și episcop al Râmnicului. În următoarele rânduri vom prezenta aspecte din
viața acestui mare sfânt în raport cu practica isihastă.
De tânăr, Sfântul Calinic a fost atras de viața monahală și de rugăciunea continuă, astfel că
în 1807 a intrat în mănăstire sub ucenicia părintelui Pimen. Pe durata pregătirii intrării în sobor,
Calinic respecta cu sfințenie regula paisiană, prin care „își împărțea timpul între citirea de cărți
ziditoare de suflet , rucodelii, adică lucrul cu mâna, și își disciplina trupul cu post negru”².
Conform mărturiilor vremii, Calinic își depășise dascălii și îi impresiona cu diferite fapte
lăudabile și notabile, ajungând prin darul lui Dumnezeu la o curățire lăuntrică, atât a minții, cât
și a sufletului devenind pentru cei din jurul său „o adevărată lumină cerească”³. Putem observa
că încă de tânăr, Sfântul Calinic era un adevărat râvnitor al unei vieți duhovnicești cât mai
îmbunătățită, cât și a cunoașterii teologice, ceea ce îl va conduce să de devină treptat, în
următorii ani, unul dintre marii isihaști ai țării.
Între anii 1818-1850, Sfântul Calinic de la Cernica, mai târziu ierarh al Râmnicului, a dus o
viață duhovnicească cât mai aspră, prin post și rugăciune și a realizat o bogată activitate
tipografică și culturală. Trebuie menționat că practica isihastă se remarcă prin rugăciunea
continuă(Rugăciunea inimii), post aspru(sau post cât mai des) și trăirea într-o liniște interioară
profundă, astfel este de observat că de tânăr, Sfântul Calinic era un râvnitor al unei vieți cât mai
isihaste pline de har intrând în mănăstire și practicând toată pravila fără vreo reținere.
Cum aminteam anterior, vom prezenta evoluția duhovnicească a acestui mare sfânt în raport
cu practicile isihaste, observând cum un simplu om, dar cu o voință de aur, devine treptat unul
dintre cei mai iubiți ierarhi și unul dintre cei mai mari sfinți ai țării.
De la hirotonirea sa ca ierodiacon(1808) și până la hirotonirea în preot(1813), Calinic a dus o
viață ascetică alături de obștea mănăstirii, „asprindu-și postul, petrecându-și noaptea în
privegheri prelungite”⁴ 1 . După hirotonirea în preot, pe care nu o acceptase inițial, Sfântul
Calinic a continuat să își dezvolte viața monahală prin mai multe rugăciuni și tot mai mult post
îndepărtându-se pe cât se putea de conexiunea cu lumea materială, astfel „viața lui devenea și
mai îmbunătățită și de aceea voința tuturor a fost ca el să fie duhovnic al sfintei mănăstiri”⁵(a
fost hirotesit la 20 septembrie 1815). Viața curată pe care Calinic a decis să o trăiască i-a adus
meritele cuvinte, fiind respectat de toți monahii și mirenii pe care acesta îi întâlnea. Treptat, el
a devenit un model de urmat în rândurile monahilor și a monahismului românesc de secol XIX
și un model creștinesc pentru toți credincioșii români. Un moment important din viața Sfântului
Calinic care a condus la întărirea vieții sale de ascet, a fost călătoria la Muntele Athos⁶. După
întoarcerea de pe Sfântul Munte, Calinic a primit drept răsplată de la Dumnezeu, conducerea
mănăstirii Cernica(14 decembrie 1818).
Ca stareț, Sfântul Calinic s-a ocupat de împrospătarea duhovnicească a mănăstirii, alungând
monahii care nu respectau pravila cuvenită, a adus schimbării bisericilor( a terminat pictura
Bisericii Sfântul Nicolae) și a ajutat Biserica lui Hristos prin diferite mijloace. Înainte de a
începe lucrarea sa de stareț, acest sfânt ierarh și-a pus toată speranța lui Dumnezeu „îngrijindu-
se ziua și noaptea” ca să cârmuiască cu înțelepciune turma ce i-a fost dată. În nicio secundă din
viața sa, Sfântul Calinic nu a renunțat la rugăciune și post, ba chiar înăsprind cât mai mult
timpul de post și timpul pentru rugăciune. Astfel, trebuie menționat că înainte de a deveni stareț,
în 1817, acesta împreună cu Ignatie duhovnicul și un călugăr au decis să țină desăvârșit Postul
Mare⁷. Cu toate acestea, toți trei au fost ispitiți, iar Ignatie a ținut postul câteva săptămâni după
care s-a îmbolnăvit, călugărul nu a putut posti deloc, iar Sfântul Calinic a ținut post desăvârșit
până în Joia Canonului Mare(joia din săptămâna a cincea a Postului Mare), însă a mâncat o
jumătate de prescură. Însă, dorind să împlinească cele 40 de zile de post asemenea
1
1. https://m.crestinortodox.ro/religie/isihasmul-romanesc-69496.html (accesat azi 06.V.2022)
2. NECTARIE Șofelea, ANDREI Hlandan, ALIN Lupu, EUGEN Maftei, ROMEO Sandu „Sfântul Ierarh
Calinic de la Cernica-Om al rugăciunii și al iubirii”, Volumul I, Editura Basilica, București, 2018, p.
36
3. Ibidem
4. Ibidem, p.37
5. Ibidem
6. Sfântul Calinic a fost trimis la Muntele Athos alături de un alt monah pentru a-l aduce în țară pe
bătrânul duhovnic Pimen pentru fi hirotesit arhimandrit al mănăstirii Cernica.
Mântuitorului, Sfântul Calinic s-a îmbolnăvit rămânând inconștient până la Duminica Tomei.
Această încercare duhovnicească pe care a făcut-o acesta, i-a adus o durere de cap permanentă
de care nu va scăpa până la moartea sa. Acest eveniment reprezintă una dintre practicile
săvârșite de Sfântul Calinic în timpul vieții sale pentru o viață cât mai îndumnezeită, deși
rezultatul i-a afectat sănătatea. Cu toate acestea, fapta săvârșită demonstrează râvna lui pentru
calea sfințitoare și ne rămâne ca model duhovnicesc de îndrăznire către Dumnezeu.
Pe lângă munca duhovnicească depusă ca stareț, Sfântul Calinic de la Cernica a depus și o
munca patriotică pentru poporul român și idealurile sale naționale.
În acest sens, trebuie menționat că în timpul Revoluției de la 1821, mulți români din București
s-au adăpostit în incinta mănăstirii. Conform surselor vremii, crezând că oamenii adăpostiți fac
parte din Eterie, armata otomană a înconjurat cu armata și tunurile zidurile cetății. Cu ajutorul
sfântului și a rugăciunilor sale, conducătorul trupelor otomane a fost salvat ca prin minune de
la un atentat. Văzând minunea săvârșită, acesta a decis să nu mai atace mănăstirea și să retragă
trupele.
În timpul revoluțiilor pașoptiste(1848-1849), scaunele episcopale din Valahia nu aveau
păstori, singurul ierarh fiind Nifon, mitropolitul Ungrovlahiei. Din cauza incertitudinii sale, de
susținere sau nu a revoluționarilor, după înăbușirea revoluției(1849) noul domn muntean, Barbu
Știrbei(1849-1856) l-a demis din scaunul mitropolitan. În același timp, voind să repună țara pe
picioare, domnul muntean a decis, pe lângă schimbările politice, să aducă și schimbări de ordin
bisericesc, mai ales că scaunele arhierești erau vacante. Astfel la 14/26 septembrie 1850, acesta
îi strânge pe „divaniți”⁸ pentru a alege un nou mitropolit și episcopii. De ținut minte, este
uimirea membrilor Adunării la vederea simplității stilului său vestimentar și de sfințenia vieții
sale. Modestia sa și viața sa duhovnicească se putea vedea clar și transmitea celor din jurul său
smerenie și umilință.2
După rugăciune și deschiderea discuțiilor, Sfântul a fost ales episcop al Râmnicului. Între
anii 1850-1868, acesta a întreprins o bogată activitate misionară între păstoriții săi din Râmnicu
Vâlcea și întreaga eparhie, tipărind cărți, zidind biserici și îmbunătățindu-și viața din ce în ce
mai mult prin post și rugăciune.
Pe tot parcursul păstoririi sale și a activității pe care a depus-o, vom menționa ctitorirea
mănăstirii Frăsinei⁹ care joacă un rol important asupra monahismului românesc și a isihasmului
românesc. Fiind impresionat de Muntele Athos și de practica săvârșită de monahii locului,
Sfântul Calinic de la Cernica a decis în timpul păstoririi sale la Râmnic, să reînnoiască vechiul
schit Frăsinei(această biserică era înființată încă din 1780), refăcând biserica, chiliile din jur și
o nouă obște, dar ce a adus special la această mănăstire este regula atonită de interzicere a femeii
în incinta mănăstirii și rugăciunea continuă. Se observă că Sfântul Calinic a dorit să introducă
și în monahismul ortodox o nouă regulă pentru îmbunătățirea vieții de obște și implicarea cât
mai amplă în rugăciune și post fără ispite din cadrul exterior al mănăstirii. Această mănăstire
reprezintă o dovadă a implicării în mod direct(pe lângă schimbările administrative și de practică

7. 2https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-calinic-de-la-cernica (accesat azi 06.V.202)

8. NECTARIE Șofelea, „Sfântul Ierarh Calinic...”, op.cit, p.43
9. MIRCEA Păcurariu, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, Ediția a III-a, revăzută, Compendiu, Editura
Basilica, București, 2013, p.407
aduse) asupra monahismului ortodox prin creșterea spiritualității și nevoinței de îndeplinire a
voii lui Dumnezeu.
Trebuie de menționat că a reînființat și reorganizat Seminarul Teologic din Râmnicu
Vâlcea(1855), a reînființat tipografia de la Râmnic(1860), cu ajutorul Ministerului Cultelor a
înființat azilul „Elena Doamna” pentru copii găsiți¹⁰. 3
Așa cum aminteam în rândurile anterioare, Sfântul Calinic de la Cernica, cel mai de seamă
reprezentant al spiritualității , s-a implicat și în mișcările patriotice desfășurate după a doua
jumătate a secolului XIX. De reținut este că a fost un adept convins al Unirii Principatelor, fiind
membru în Divanul Ad-hoc din 1857 și Adunarea electivă din 1859¹¹. Am subliniat aceste
aspecte în ambele cazuri(atât când era stareț, cât și ierarh) pentru a vedea implicarea și lupta
unuia dintre cei mai de seamă sfinți alături de idealurile patriotice ale națiunii române. Cu toate
acestea trebuie subliniată în mod special „sfințenia vieții sale, caracterizată prin bunătate și
blândețe, simplitate în îmbrăcăminte, milostenii, rugăciuni tămăduitoare, posturi și privegheri,
fapte pentru care credincioșii îl socoteau <sfânt>”¹². Mai trebuie menționat pentru ultima dată
că în timpul Reformelor lui Cuza, mănăstirea Frăsinei a fost exceptată de la secularizare la
cererea Sfântului Calinic.
Dacă anterior aminteam implicarea Sfântului Calinic pe plan administrativ și național, acum
vom menționa și implicarea sa pe plan clerical și social printre păstoriții săi. Îndată după
înscăunarea că episcop, Calinic „porni prin sate, spre a-și cunoaște fiii duhovnicești și pentru a
le afla nevoile”¹³. Implicarea sa pentru obștea mănăstirii pe care o păstorise anii trecuți, s-a
manifestat în egală măsură și alături de păstoriții săi din eparhie. Acesta era primit cu multă
dragoste de către oameni și oricine îi cerea sprijinul, era ajutat cu mare drag. Cu toate acestea,
sfântul a descoperit prin trecerea sa și lucruri dezamăgitoare în rândurile Bisericii. În multe sate
„nu a găsit preoți sau, chiar când aceștia existau, ei erau sau mult prea bătrâni, sau căzuți în
patimi”. Cel mai important aspect care a adus admirația sfântului episcop în timpul călătoriei
sale, a fost simplitatea hainelor sale cu care se prezenta în fața tuturor oamenilor¹⁴.
De asemenea, tot la începutul înscăunării sale ca episcop, Sfântul Calinic era tulburat, pe
lângă probleme financiare și academice existente în eparhie, și de problemele legate de căsnicie.
Monah de tânăr și un ascet desăvârșit, problemele acestea de ordin conjugal, cel mai probabil
îl încercau pe bătrânul episcop, însă cunoscând că „nunta este mijloc de mântuire, ca și de
pierzanie”¹⁵, acesta, ca un adevărat ascet ce omorâse orice pornire către păcat, i-a ajutat cu mare
drag pe frații săi. Se poate observa că dorința de a avea o viață cât mai apropiată de Dumnezeu
și cât mai îndepărtată față de orice dependență a lumii, i-a adus Sfântului Calinic puterea și
smerenia de nu fi smintit de niciun factor ce se afla în jurul său. O a doua implicare pe care o
menționam mai sus, este redeschiderea seminarului de la Râmnic din 1851, închis din cauza
incendiului din 1847 care a distrus majoritatea clădirilor din Râmnicu Vâlcea. Seminarul a fost
deschis inițial la mănăstirea Bucovăț, dar după doua luni s-a mutat la Craiova. Scopul

10. 3
SERGIU Popescu, „Scurtă Istorie a creștinismului în Oltenia”, Caiet de studiu, Editura Mitropolia
Olteniei, Craiova, 2020, p.79
11. MIRCEA Păcurariu, „Istoria Bisericii...”, op.cit, p.407
12. Ibidem
13. NECTARIE Șofelea, ANDREI Hlandan, ALIN Lupu, EUGEN Maftei, ROMEO Sandu, „Sfântul Ierarh
Calinic de la Cernica-Păstor luminat al poporului credincios”, Volumul II, Editura Basilica, Bucureșt,
2018, p.189
14. Ibidem, p.190
15. Ibidem, p.191
redeschideri a fost pentru pregătirea cât mai amplă a preoților și întărirea Bisericii din Oltenia.
Reorganizarea seminarului, cu patru ani de studiu¹⁵ și dotarea cu cărți și supravegherea
activității dintre profesori și elevi, demonstrează dorința Sfântului Calinic de a avea preoți
pregătiți pentru Biserica lui Hristos.
Pe lângă meritele administrative oferite de Biserică și stat, Sfântul Calinic a primit daruri și
de la Dumnezeu pentru viața sa cât mai sfântă. O parte din minunile pe care acest mare sfânt
le-a făcut în timpul vieții sale, ne sunt transmise prin arhimandritul Baldovin, un ucenic al
acestui sfânt. Una dintre minuni se petrece între anii 1853-1854, pe când Sfântul Calinic și
ucenicul său mergeau împreună cu suita la Târgu Jiu¹⁶. Pe drum au fost abordați de niște
„proprietari avuți” care l-au rugat pe sfânt să oficieze Sfânta Liturghie și un parastas la biserica
de pe proprietatea lor. De la acești boieri, aflăm că „părintele lor a murit de mai mulți ani și l-
au dezgropat de trei ori, făcând parastas cu arhierei și cu preoți, și tot întreg i-au scos trupul său
din groapă”¹⁷, astfel că voiau și de data asta să facă la fel. Sfântul a acceptat, și a doua zi după
Sfânta Liturghie, s-a oficiat și parastasul. Trupul neputrezit al boierului era rezemat de zidul
bisericii, iar pe când Sfântul Calinic a început să citească rugăciunile de dezlegare, trupul
boierului a început a se fărâmița, astfel că până la finalul rugăciunilor tot corpul său s-a
transformat într-o „grămăjoare de țărână amestecată cu oase albe”¹⁸. La vederea acestei minuni,
oamenii care erau de față i-au dat slavă lui Dumnezeu. Tot de la arhimandritul Baldovin aflăm
că după acest eveniment, el împreună cu Sfântul Calinic au mers pentru prima dată în Munții
Lainici unde au stat trei zile la un schit. La întoarcere, aceștia au luat-o pe cărările dintre munți.
Pe drum, Sfântul Calinic s-a așezat în timp ce restul oamenilor și-au continuat drumul. De teamă
că vor rămâne singuri și nu cunosc drumul de întoarcere, Baldovin l-a îndemnat pe sfânt de
două ori să meargă. Văzându-l înlăcrimat, ucenicul a crezut că avea dureri de stomac din cauza
postului aspru pe care îl ținea, însă Sfântul Calinic îi mărturisește că „nu credeam să mai trăiesc
ca să văd alt stareț schimbându-se în Cernica”¹⁹. Aflăm că în momentul în care sfântul a
menționat aceste cuvinte, starețul Nicandru de la Mănăstirea Cernica murise. O altă minune pe
care sfântul a săvârșit-o, a avut loc după săvârșirea Sfintei Liturghii în paraclisul episcopiei,
când arhimandritul Baldovin, preot pe atunci, i-a adus la cunoștință sfântului că în afara bisericii
se afla o femeie bolnavă grav, legată cu lanțuri. După citirea otpustului Sfintei Liturghii, femeia
a fost adusă în biserică, unde după ce sfântul Calinic i-a citit rugăciunile specifice, s-a vindecat
și a plecat din biserică dând slavă lui Dumnezeu. 4 De menționat însă, este că sfântul și-a
prevestit propria moarte ucenicilor săi cu ajutorul darului mai înainte vederii. Prin aceste minuni
și fapte, putem observa sfințenia la care a ajuns Sfântul Calinic în urma unei vieți de rugăciune,
post și apropiere tot mai mare față de Dumnezeu. Toate aceste principii isihaste, de contemplare
și liniște interioară, Sfântul Calinic le-a respectat cu dragoste și sacrificiu devenind astfel un
adevărat model de isihast român, cât și un model de trăire duhovnicească pentru obștea
monahală(Sfântul Calinic urma isihasmul paisian).
Cum am menționat anterior, Sfântul Calinic și-a prevestit propria moarte ucenicilor săi, în
special arhimandritului Baldovin, menționând că la data de 11 aprilie 1867 va muri. Acesta a
murit la mănăstirea Cernica, mănăstirea lui de suflet și a fost îngropat cu mare grija și evlavie.

16. 4 NECTARIE Șofele, „Sfântul Ierarh Calinic...”, Volumul 1, op.cit, p.18

17. Ibidem, p.19
18. Ibidem
19. Ibidem
20. SERGIU Popescu, „O scurtă istorie...”, op.cit, p.80
 În urma vieții sale sfinte plină de jertfă și smerenie, cât și a activității tipografice și
filantropice, Sfântul Calinic de la Cernica a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la data
de 23 octombrie 1955, la mănăstirea Cernica, unde au participat zece episcopi, mitropoliți și
arhierei ortodocși din alte țări toți ierarhii Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, alături de
patriarhul Iustinian Marina²⁰, cât și în jur de 300 clerici din toate eparhiile țări.
• Introducere
Cu ocazia Simpozionului Național Studențesc, ediția a XIV-a, organizat de Facultatea de
Teologie Ortodoxă din Craiova, cu temele: I. Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a
creștinului și II. Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama
și Paisie de la Neamț, am prezentat următoarea lucrare despre viața și evoluția duhovnicească
a unuia dintre reprezentații de seamă ai spiritualității românești, ci anume Sfântul Ierarh Calinic
de la Cernica. În rândurile pe care le-am scris, am încercat să surprind viața acestui mare ascet
în raport cu practica isihastă și efortul depus în îndeplinirea responsabilităților atât ca stareț,
ierarh, isihast, și cel mai important, părinte duhovnicesc al păstoriților să. Încă de la intrarea sa
ca frate(1807), hirotonirea în ierodiacon și ieromonah(1808, respectiv 1813), până la hirotesirea
în stareț și hirotonirea în arhiereu(1818, respectiv 1850), Sfântul Calinic nu a încetat să se roage
și să-L caute pe Dumnezeu, deși problemele apăreau oricând. De remarcat este faptul, că deși
Sfântul Calinic practica aseceza, nu a ignorat problemele de ordin național și caracter patriotic,
implicându-se activ în planurile naționale de unire și independență și devenind un adevărat
simbol de identitate națională. Faptele sale, atât în cadrul Bisericii, cât și în cadrul statului, i-au
adus admirația și respectul cuvenit din partea monahilor și a mirenilor totodată. Prin viața sa
isihastă de căutare a dumnezeirii, Sfântul Calinic a devenit unul din marile simboluri ale
monahismului românesc, cu atât mai mult oltean și unul din marii trăitori ai spiritualității
ortodoxe. Îl putem număra astfel printre marii isihaști ai poporului român și unul dintre ierarhii
de seamă pe care l-a avut neamul românesc.

• Concluzii

În final, putem vedea cât timp a trăit pe pământ, Sfântul Calinic a dus o viață duhovnicească
plăcută lui Dumnezeu. Ca monah, s-a supus, întru totul, rânduielilor vieții mănăstirești, trăind
în sărăcie și aspră înfrânare. Umbla mereu cu blândețe, vorbind liniștit și domol, iar ca fire era
milostiv, iubit și darnic cu toți oamenii. Viața Sfântului Calinic a fost o luptă împotriva
patimilor, a săvârși binele, o nevoință continuă în a realiza voia lui Dumnezeu și o lucrare sfântă
în a sluji Biserica Ortodoxă. Viața sa rămâne ca model duhovnicesc pentru noi toți, un model
de căutare și trăire în Hristos. Ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț, Sfântul Calinic a continuat
rânduiala lăsată de mentorul său, ci anume isihasmul paisian, prin care rugăciunea și lupta
permanentă cu patimile se realiza pe plan general, ci nu individual. Pe tot parcursul vieții sale,
acest sfânt nu a urmat doar calea către Dumnezeu prin post aspru și rugăciune, ci a luptat alături
de poporul român în cele mai grele momente istorice și a dezvoltat literatura bisericească prin
diferite tipărituri. Astfel, Sfântul Calinic de la Cernica rămâne în inima românilor drept unul
dintre modelele cele mai reprezentative de sacrificiu și jertfă pentru Biserică și popor.
Bibliografie:
1. NECTARIE Șofelea, ANDREI Hlandan, ALIN Lupu, EUGEN Maftei, ROMEO Sandu
„Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica-Om al rugăciunii și al iubirii”, Volumul I, Editura
Basilica, București, 2018
2. PĂCURARIU Preot Prof. Dr. Mircea, „ Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, Compendiu, ediția a III-a,
revăzută, București, Editura Basilica, 2013
3. NECTARIE Șofelea, ANDREI Hlandan, ALIN Lupu, EUGEN Maftei, ROMEO Sandu,
„Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica-Păstor luminat al poporului credincios”, Volumul II,
Editura Basilica, Bucureșt, 2018
4. Pr. Dr. Sergiu-Grigore POPESCU, „Scurtă Istorie a creștinismului în Oltenia”, Caiet de
studiu, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2020
5. https://m.crestinortodox.ro/religie/isihasmul-romanesc-69496.html
6. https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-calinic-de-la-cernica