Examenul de bacalaureat naţional 2015

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „Rolul de frunte în lupta antiotomană la Dunărea de jos, în următoarele două decenii si la asumat Ioan de Hunedoara, cunoscut
sub numele de Iancu, a cărui activitate a fost lupta lui, inițiativa a trecut din nou, timp de câțiva ani în tabăra creștină.
Prima etapă a acțiunii anti-turcești a lui Iancu s-a desfă șurat în cadrul interna țional nou creat de unirea de la Floren ța, care părea
sa asigure condiții favorabile unei noi acțiuni europene comune pentru izgonirea turcilor din Europa, și de realizarea, în 1440, a uniunii
personale între regatele ungar și polon în persoana regelui Vladislav Jagello, preludiu al coalizării tuturor for țeler regionale direct
amenințate de turci.
Înțelegând exact sensul acestei evoluții pe plan general european, sultanul Murad al II-lea a declan șat noi ac țiuni militare
preventive, la Dunărea de Jos, în 1440-1441, în Serbia , cu scopul de a cuceri Belgradul . În acela și timp el a reu șit să aducă sub
controlul său Țara Românească, al cărei domn, Vlad Dracul, a fost convocat la Înalta Poartă și reținut la Gallipoli.
Hotărât să-și exploateze avantajul, sultanul organizează sub conducerea beiului de Vidin o puternică ac țiune militară în
Transilvania, în primăvara anului 1442. După un prim succes, turcii au fost zdrobitor înfrân ți în sudul țării de oastea lui Iancu (22 martie
1442). Exploatându-și victoria, voievodul Transilvaniei a trecut Carpații în Țara Românească unde a instalat un domnitor favorabil
cauzei creștine. Încercarea turcilor de a anihila acest succes la adus din nou pe Iancu la sud de Carpați, unde a înfrânt și nimicit oastea
otomană de sub conducerea beglerbegului Rumeliei în bătălia desfășurată pe cursul superior al râului Ialomița ( septembrie 1442). ”
(Mihai Bărbulescu, Istoria României)
B. „ Câțiva ani mai târziu, apărarea Dunării de Jos a fost asumată de Vlad Țepe ș , domnul Țării Române ști. În 1459 papa Pius al II-lea
a încercat să relanseze, la Congresul de Mantua, cruciada împotriva turcilor. Inițiativa papală a vut drept rezultat o răscoală a grecilor
în Peloponez, repede reprimată de Mehmet al II-lea și a furnizat un imbold spre ac țiune puterilor din Asia Mică în frunte cu Uzun
Hasan, hanul turcmen al uniunii de triburi cunoscute sub numele de Akkoyunlu. De partea europeană a intrat în ac țiune Vlad Țepe ș,
domnul Țării Românești în înțelegere cu fiul lui Iancu de Hunedoara, Matias Corvin, regele Ungariei.
Încetând să mai plătească tribut Porții, Vlad Țepeș a deschis lupta cu Poarta Otomană în iarna anului 14461-1462 într-un moment
când sultanul își refăcea forțele greu încercate în timpul campaniei din Asia Mică împotriva lui Uzun Hasan și a alia ților acestuia,
domnul Țării Românești atacă și nimicește întregul dispozitiv militar otoman de la Dunărea de Jos, încercând astfel să îngreuneze
operațiile militare ale sultanului împotriva țării sale.
Acțiunea domnului Țării româneșsti, care amenința stabilitatea dominației otomane în nordul Peninsulei Balcanice, a declan șat
inevitabil reacția sultanului.”
((Mihai Bărbulescu, Istoria României)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi bătălia precizată în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B. 2 puncte
3. Menţionaţi doi lideri politici antiotomani precizati în sursa A respectiv în sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că turcii au obținut o primă victorie după care au fost înfrânți.
3 puncte.
5. Scrieţi, din sursa B, două informaţii care se află într-o relaţie cauză-efect, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză,
respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două caracteristici ale domniei ca instituție centrală specifice secolelor XIV-XVIII . 6 puncte
7. Menţionaţi o deosebire între două acțiuni plotico- militare desfăsurate pe durata Evului Mediu împotriva Imperiului Otoman.
4 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Citiţi cu atenţie sursa de mai jos:
„Guvernele românești au promovat consecvent alian țe regionale ca mijloace de a men ține sistemul acordurilor de
pace de La Versailles și si-au asumat un rol principal în crearea Micii În țelegeri . Aceasta s-a format ca reac ție la nevoia
resimțită de România , Ceholslovaci și Jugoslavia de a-și asigura propria lor securitate, pe măsură ce au început să se
îndoiască de eficiența garațiilor cuprinse în tratatele de la Trianon și Neuilly. Ele erau pu țin interesate de de o federa ție
dunăreană. În primul rând pentru că o considerau drept o limitare a independenței lor și apoi pentru că î și dădeau seama că
pentru a fi eficientă, o federație va trebui să includă Austria și Ungaria și ele se temau că acordându-le acestora statute
egale , vor încuraja o revigorare a dominației Austro-Ungare asupra regiunii.
România a jucat un rol activ în realizarea În țelegerii Balcanice, care a reprezentat extinderea în Europa de Sud-Est a
principiilor securității regionale, întruchipate de Mica Înțelegere. Tratatul prin care s-a creat alian ța semnat reprezenta ții
României, Jugoslaviei, Greciei și Turciei, la 9 februarie 1934 s-a declarat pur defensiv, dar era clar îndreptat împotriva
Bulgariei, principala țară revizionistă din regiune.
Toate eforturile depuse în perioada alilor 20 și 30 de guverne române ști succesive pentru a asigura inviolabilitatea
noilor frontiere ale țărilor lor la nord și la est s-au dovedit până la urmă lipsite de succes. Ele nu au putut atenua diferen țele
dintre România și cei doi mari vecini revizioniști – Ungaria și Uniunea Sovietică, care nu se puteau împăca cu pierderile de
teritorii de la sfârșitul primului război mondial. Problema Transilvaniei stătea în calea oricărei apropieri între Ungaria și
România. Pe tot parcursul perioadei interbelice guverne ungare successive nu au încetat să spere la redobândirea unui
teritoriu pe care-l considerau drept parte integrantă a Ungariei istorice, dar nici un guvern roman nu ar fi luat în calcul nici
cea mai mică concesie care ar fi putut diminua suveranitatea asupra provinciei.
Obiectul de dispută între România și Uniunea Sovietică era Basarabia. Reîncorporarea acesteia în România în 1918 a
precipitat o ruptură în relațiile dintre ele și avea să rămână obstacolul principal în calea reluarii acestora în anii 1934.”
(D. Berindei, O istorie a românilor)
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiţi un stat revizionist, precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date caracterul Înțelegerii Balcanice . 2 puncte
3. Menţionaţi cele două alianțe din perioada interbelică la care România este parte, precizate în sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la o federație dunăreană. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor ac țiunea guvernelor române ști pe linie politico-diplomatică în
perioada interbelică, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în a doua jumătate a secolului al XX-lea România se
implică în relaţiile internaţionale. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant,
respectiv, a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre autonomiile locale si rolul lor în apari ția statelor medievale române ști
în secolele IX-XIV având în vedere:
- precizarea contextului intern și internațional care favorizează constituirea statelor medievale românești;;
- menționarea unei acțiuni prin care Transilvania inră sub autoritatea unei puteri străine;
- menţionarea unui document în care se face referire la existen ța unor forma țiuni politice prestatale la sud de Carpa ți și a
unei etape definitorii în constituirea unui stat medieval românesc în această zonă;
- precizarea rrolului pe care descălecatul l-a avut în constituirea statelor medievale extracarpatice;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul autonomiilor locale în realizarea statelor medievale române ști şi
susţinerea acestuia printr-un argument
istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză-efect,
susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric
relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a
faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.