CUPRINS

INTRODUCERE....................................................................................................................................5
 MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI.................................................................................................6
CAPITOLUL 1.......................................................................................................................................8
EDUCAȚIA TIMPURIE - O CONCEPȚIE INOVATOARE ASUPRA FORMĂRII ȘI
DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII COPILULUI...............................................................................8
1.1. Importanța educației timpurii în dezvoltarea personalității copilului...........................................8
1.2. Fundamentele teoretice ale educației timpurii.............................................................................9
1.3. Finalitățile timpurii....................................................................................................................10
CAPITOLUL 2.....................................................................................................................................11
IMPORTANȚA EDUCAȚIEI FIZICE ÎN DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ PE APARATE ȘI
SISTEME A PREȘCOLARILOR........................................................................................................11
2.1. Particularitățile anatomo-fiziologice ale copiilor.......................................................................11
2.2. Factori de călire a organismului.................................................................................................15
2.3. Importanța mișcării pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.................................................20
2.4. Integrarea jocului în activitățile de educație fizică.....................................................................21
CAPITOLUL 3.....................................................................................................................................22
PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII PSIHO-FIZICE ALE COPILULUI PREȘCOLAR.......22
3.1. Dezvoltarea fizică a copilului preșcolar la vârsta preșcolară.....................................................22
3.2. Particularități ale dezvoltării psihice ale copilului preșcolar......................................................22
3.2.1. Rolul senzorialității și motricității în dezvoltarea cognitivă................................................23
3.2.2. Dezvoltarea proceselor intelectuale....................................................................................24
3.2.2.1 . Particularități ale gândirii............................................................................................24
3.2.2.2. Specificul dezvoltării limbajului......................................................................................25
3.2.2.2 Specificul memoriei la vârstă preșcolară......................................................................26
3.2.2.4. Specificul atenției la vârstă preșcolară.............................................................................27
3.2.2.5. Imaginația copilului preșcolar..........................................................................................27
3.2.3. Particularități ale afectivității preșcolarului........................................................................28
3.2.4. Activitatea voluntară și specificul ei la vârsta preșcolară...................................................29
3.2.5. Deprinderile și obișnuințele preșcolarului.....................................................................29
3.3. Personalitatea copilului preșcolar.........................................................................................32
CAPITOLUL 4 METODOLOGIA CERCETĂRII..............................................................................34
4.1. Ipoteza și scopul cercetării.........................................................................................................34
4.2. Obiectivele cercetării studiului..................................................................................................34

1
 4.3. Locul și eșantionul inclus în cercetare.......................................................................................34
4.4. Evaluarea inițială a eșantionului................................................................................................35
4.5. Etapa experimentală..................................................................................................................38
4.6. Evaluarea finală a eșantionului..................................................................................................47

10

6
CA
5
CD
4 NS

0
Evaluare inițială Evaluare finală

.........................................................................................................................................................50
4.7. Interpretarea rezultatelor............................................................................................................50
CONCLUZII........................................................................................................................................52
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................................54

2
INTRODUCERE
Perioada preșcolarității este semnificativă pentru dezvoltarea copilului, de aceea
se impune ca educatoarea să cunoască fiecare copil în parte pentru a putea spori
caracterul științific al actului pedagogic. Acțiunea de cunoaștere trebuie să aibă în
vedere atât factori fizici, fiziologici, psihologici, dar totodată trebuie să cunoască și
factori care țin de mediul familial, social sau cultural.

Educația fizică are un rol esențial în dezvoltarea calităților fizice și a

deprinderilor motrice, precum și la menținerea unui tonus optim pentru păstrarea
sănătății organismului.

Sarcinile care țin de educația fizică respectând particularitățile de vârstă ale

preșcolarilor sunt următoarele:

- „să pună bazele dezvoltării fizice multilaterale și armonioase a copiilor;

- să contribuie la întărirea sănătății, la dezvoltarea organismului acestora, precum
și la formarea unei ținute corecte;
- să dezvolte aptitudini fizice și să formeze deprinderile motrice accesibile
copiilor de vârstă preșcolară: mersul, alergarea, săritura, aruncările, echilibrul,
cățărarea, târârea;
- să dezvolte interesul pentru exercițiile fizice, să le formeze obișnuința de a le
practica;
- să le formeze calități fizice;
- să formeze la copii deprinderi și obișnuințe de igienă personală și colectivă”
(Dragomirescu, Kun, Bojin, 1974, p.p. 5-6)

Pentru a putea desfășura activitățile de educație fizică în grădiniță, educatoarea

trebuie să cunoască întrutotul tot ce ține de particularitățile anatomofiziologice ale
preșcolarilor. Atât exercițiile fizice cât și jocurile de mișcare sunt considerate atât
mijloace cât și forme principale de practicare a activităților de educație fizică.

În ceea ce privește Curriculum pentru educație timpurie (2019), domeniul

DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂȚII ŞI IGIENEI PERSONALE vizează
următoarele dimensiuni ale dezvoltării:
3
 - Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viaţă familiare;
- Conduită senzorio-motorie, pentru orientarea mișcării;
- Sănătate (nutriție, îngrijire, igienă personală) și practici privind securitatea
personală (MEN, 2019, p. p. 18-19)
Dezvoltarea armonioasă a copilului preșcolar depinde de mai mulți factori:
alimentație, igienă, educație, dezvoltare socio-emoțională, dezvoltare emoțională,
dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea fizică și a limbajului etc.

 MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Am ales această temă Dezvoltarea psiho-fizică la copilul de vârstă preșcolară
mare întrucât consider că este important ca la vârsta preșcolarității să punem accent pe
dezvoltarea psiho-fizică a copiilor. Copiii de vârstă preșcolară mare se află într-o
perioadă de dezvoltare accelerată și de maturizare psihică.

Scopul educației fizice este acela de contribui la dezvoltarea fizică armonioasă

și sănătoasă a organismului copiilor. De asemenea, rolul educației fizice este unul
complex întrucât ajută și la dezvoltarea personalității, la stăpânirea de sine, la formarea
calităților morale, dar și la educarea perseverenței.

Pentru dezvoltarea holistică a copiilor este necesar să se țină cont de

particularitățile psiho-fizice ale fiecăruia astfel încât să se proiecteze eficient
activitățile didactice. Vârsta preșcolarității mari reprezintă o etapă importantă de
dezvoltare caracterizată ca etapă tranzitorie în pregătirea pentru școală.

Alegerea acestei teme ține de interesul manifestat în aprofundarea cunoștințelor

ce țin de desfășurarea educației fizice la nivelul grupei mari, în raport cu dezvoltarea
psihică. Educatoarea trebuie să-și aleagă strategiile potrivite în proiectarea activităților
astfel încât să țină cont de nivelul de dezvoltare al copiilor. În acest sens este important
ca activitățile de educație fizică să se desfășoare cât mai mult în aer liber, pentru ca
organismul copiilor să se călească în mediul natural în contact cu aerul, apa și soarele.
Pe de altă parte, nu trebuie să excludem și ceilalți factori care contribuie la călirea
organismului, de exemplu factorii igienici. În cazul exercițiilor fizice și a jocurilor de
mișcare trebuie dozat efortul astfel încât să se evite epuizarea copiilor.

4
 Lucrarea de față este structurată pe patru capitole, trei teoretice și unul de
cercetare după cum urmează:

- Primul capitol vizează educația timpurie care se ocupă de dezvoltarea globală a

preșcolarilor;
- Cel de-al doilea capitol evidențiază importanța educației fizice în dezvoltarea
armonioasă pe aparate și sisteme a preșcolarilor, așadar în primul rând
modificările anatomo-fiziologice;
- Cel ce-al treilea capitol evidențiază dezvoltarea proceselor psihice: procese
psihice intelectuale, senzoriale și de activare, dar vizează în același timp și
dezvoltarea fizică;
- Cel de-al patrulea capitol vizează partea de cercetare care constă în aplicarea
unor teste de evaluare inițială și finală la grupa mare, dar și desfășurarea unui
program de intervenție care coincide etapei experimentale.

5
 CAPITOLUL 1

EDUCAȚIA TIMPURIE - O CONCEPȚIE INOVATOARE ASUPRA

FORMĂRII ȘI DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII COPILULUI

1.1. Importanța educației timpurii în dezvoltarea personalității copilului

În Proiectul pentru Reforma Educației Timpurii este specificat faptul că

„Educaţia timpurie se constituie într-o abordare pedagogică ce acoperă intervalul de la
naştere la 6/7ani, interval în care au loc transformări profunde şi achiziţii fundamentale
în dezvoltarea copilului” (http://proiecte.pmu.ro/c/document_library/get_file?p_l_id=
16980&folderId=21042&name=DLFE-2001.pdf).

Documentele Conferinţei Mondiale de la Jomtien (1990), care a avut ca

principal scop Educaţia pentru toţi, menționează faptul că învățarea pornește încă de la
naștere și este permanentă de-a lungul vieții. Aceeași conferinţă a adus în plan
principal importanța îmbinării domeniilor sănătăţii, al nutriţiei şi igienei, al protecţiei
sociale cu cel al educaţiei, o educaţie care are ca fundament conceptul de dezvoltare
cognitivă şi emoţională a copilului prin intermediul căruia se are în vedere
valorificarea în context optim a potenţialului acestuia. Educaţia timpurie este astfel un
prim prag de pregătire pentru educaţia formală, favorizând astfel intrarea copilului în
învăţământul obligatoriu în jurul vârstei de 6/7 ani.

În ceea ce privește educația timpurie, se pune accent pe dezvoltarea globală a

copilului. Încă de la naștere este necesar să acordăm atenție copilului în ceea ce
privește dezvoltarea lui fizică, psihologică și educația lui. Trebuie să le oferim
oportunitatea să se dezvolte armonios, să le formăm competențe, să le dezvoltăm
aptitudini și deprinderi pentru a se putea dezvolta atât din punct de vedere cognitiv, cât
și socio-emoțional.

Educația este centrată pe copil, astfel că acesta face parte la propriul proces de
formare ca individ pregătit pentru integrarea lui în societate. În acest sens, educatoarea
trebuie să le formeze o serie de priceperi, deprinderi și competențe necesare integrării
6
sociale. Personalitatea preșcolarilor este în plină expansiune în această perioadă de
aceea este important să se creeze un climat educativ favorabil dezvoltării lor, ori
educația timpurie creează cadrul optim în acest sens.

1.2. Fundamentele teoretice ale educației timpurii

Interesul pentru educația timpurie cuprind vaste domenii precum: cel al
pedagogiei, psihologiei, sociologiei, medicinei etc. Conceptul de educație timpurie
vizează acțiunea multidimensională și multifactorială a modelării persoanei, în
intervalul care corespunde momentului de după naștere până la intrarea în școală
(Stan, 2016, p. 16).

Există câteva principii importante ale educaţiei timpurii așa cum sunt prevăzute
în P.R.E.T.:

 copilul este unic ca individ iar abordarea lui e necesară să fie holistă;
 la vârstele mici este necesară îmbinarea serviciilor de educaţie timpurie
(îngrijire, nutriţie, educaţie);
 adultul/ educatorul, în cazul relaţiei didactice, are rolul de partener de joc, care
cunoaşte însă detaliile şi regulile care trebuie respectate de toți participanții;
 activităţile realizate în cadrul procesului educaţional sunt prilejuri de învăţare
situaţională;
 părintele este partenerul esențial în educaţia copilului, iar relaţia familie –
grădiniţă – comunitate este decisivă

(http://proiecte.pmu.ro/c/document_library/get_file?
p_l_id=16980&folderId=21042&name=DLFE-2001.pdf).

Autoarea Liliana Stan în Pedagogia preșcolarității și școlarității mici propune

ca în contextul educației timpurii să avem în vedere și alți factori cu care intră în
contact copilul sau care se află în mediul său apropiat. Acest aspect prevede:

 educația prenatală/ postnatală a familiei

 consilierea familiei
 educația comunității
 educația părinților

7
  educația personalului specializat care se ocupă de copiii mici
 educația pentru eliminarea riscurilor în copilărie
 educația privind dificultățile de comunicare și implicare sau responsabilizare
față de mediul social de apartenență.

1.3. Finalitățile timpurii

Finalităţile educaţiei timpurii au în vedere o abordare holistică, ținând cont de

cele cinci domenii ale dezvoltării copilului:

 dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală;

 dezvoltarea socio-emoţională;

 dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii;

 dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii;

 capacităţi și atitudini în învăţare (MEN, 2019, p. 3).

Aceste finalități fundamentale sunt temelia educației atât în grădiniță cât și

acasă pentru că acest tip de finalități presupune o colaborare continuă între cei doi
factori educaționali decisivi, grădinița pe de-o parte și familia pe de altă parte.

8
 CAPITOLUL 2

IMPORTANȚA EDUCAȚIEI FIZICE ÎN DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ PE

APARATE ȘI SISTEME A PREȘCOLARILOR

2.1. Particularitățile anatomo-fiziologice ale copiilor

„Organismul, care trebuie privit ca un tot unitar, este alcătuit dintr-un număr de
factori morfo-funcționali care contribuie la realizarea exercițiilor fizice (căi nervoase,
mușchi, oase, articulații)” (Baciu, 1967, p.p. 38-39). Este esențial ca în grădiniță să fie
cunoscute particularitățile anatomofiziologice ale preșcolarilor astfel încât să se poată
desfășura în condiții optime activitățile de educație fizică. Cunoscând aceste
particularități, educatoarea poate să opteze pentru strategii diferite sau poate să renunțe
la anumite mișcări contraindicate, însă cert e că va ști cum să dozeze efortul copiilor.
Schimbările care apar în dezvoltarea organismului copiilor de vârstă preșcolară
vizează: creșterea în înălțime și greutate și dezvoltarea funcțiilor diferitelor organe și
sisteme; (Dragomirescu, Kun, Bojin, 1974, p. 16)

Tabel 2.1. Efecte benefice ale practicării exercițiului fizic (Predoiu, 2019, p. p. 359-340)

La nivel cardiovascular
La nivel pulmonar
Pentru sistemul nervos
În cazul imunității
organismului
În cazul țesutului adipos
La nivelul mușchiului
scheletic
Pentru metabolismul
glucidelor și al grăsimilor
În cazul proceselor digestive
În plan psihic
crește cantitatea de sânge pe care o poate pompa inima, se mărește
cantitatea de sânge existent în vase, sângele devine mai fluid și
circulă mai ușor prin artere și vene
plămânul devine capabil să ventileze o cantitate mai mare de aer
pe minut
se îmbunătățesc coordonarea mișcărilor și echilibrul
o mai bună capacitate a sistemului imunitar de a răspunde la o
agresiune microbiană
scade masa totală de grăsime și grăsimea din jurul viscerelor
crește forța, rezistența și puterea, musculatura „se topește” în ritm
mai lent odată cu înaintarea în vârstă
crește capacitatea mușchiului de a extrage (prelua) glucoza din
sânge, crește capacitatea mușchiului de a prelua grăsimile din
sânge și de a le utiliza pentru procurarea de energie
se îmbunătățește tranzitul intestinal, este înlăturată constipația
promptitudine în a observa și a reacționa la diferiți stimuli,
dezvoltarea proceselor intelectuale (gândire, imaginație),
îmbunătățirea calităților atenției (concentrare, distributivitate,
stabilitate, mobilitate, volum), a capacității de comunicare
(verbală, nonverbală și paraverbală), dezvoltarea ambiției, a
perseverenței și a tăriei de caracter, construirea imaginii de sine,

9
 dezvoltarea ideomotricității și a schemei corporale, un mai bun
control al stărilor afective, stimularea creativității etc.
 Sistemul nervos
Transformările la nivelul sistemului nervos sunt considerabile. „Astfel, corpul
neuronal crește, la fel și prelungirile nervoase, făcând ca greutatea totală a creierului să
fie, la sfârșitul stadiului, de 1200 g. Diferențierea neuronilor și procesul de mielinizare
continuă. Specializarea diferitelor arii corticale se adâncește și se exprimă mai evident
asimetria în funcționalitatea celor două emisfere cerebrale” (Crețu, 2016, p. 135) În
ceea ce privește zona limbajului, acesta se dezvoltă foarte mult fiind în concordanță și
legată funcțional de celelalte arii senzoriale și motrice. Din punct de vedere
morfologic, dezvoltarea sistemului nervos al preșcolarului este mai scăzută. Din punct
de vedere numeric celulele sunt egale cu cele ale adultului, dar acestea sunt mai mici,
mai simple, iar axonii și dendritele care sunt de fapt prelungiri ale celulei nervoase
sunt și scurte și neramificate. Pe parcursul etapei preșcolare, creșterea creierului se
face concomitent cu diferențierea și perfecționarea funcțională. Totodată și scoarța
cerebrală se dezvoltă „Către 5-6 ani se dezvoltă și se perfecționează straturile de celule
nervoase ale scoarței cerebrale din punct de vedere anatomic, structural, realizându-se
pe această bază perfecționarea funcțională a creierului; se intensifică rolul coordonator
al scoarței cerebrale, influența ei asupra centrilor subcorticali, ceea ce face ca reacțiile
copiilor să piardă treptat din spontaneitate și instabilitate” ; (Dragomirescu, Kun,
Bojin, 1974, p. 21).

Autoarele Georgeta Dragomirescu, Suzana Kun și Elena Bojin menționează

faptul mecanismele reflex-condiționate ale activității superioare a copilului se
îmbunătățește încetul cu încetul, iar creșterea capacității de analiză și sinteză a scoarței
cerebrale este și ea semnificativă.„La baza formării tuturor deprinderilor, deci șia celor
motrice, stau procesele nervoase fundamentale, excitația și inhibația. Excitația constă
într-o stare de activitate mai mult sau mai puțin intensă a celulelor nervoase și se
manifestă în afară printr-un răspuns pozitiv al organismului, de exemplu printr-o
mișcare. Inhibiția se caracterizează printr-o frânare a activității celulelor nervoase. În
afară, ea se manifestă printr-o oprire sau o diminuare a reacțiilor organismului”
(Dragomirescu, Kun, Bojin, 1974, p. 21) Dat fiind faptul că educatoarea trebuie să
cunoască particularitățile de vârstă ale activității nervoase superioare, aceasta trebuie
10
să le dea preșcolarilor sarcini accesibile pe categorii de vârstă. Dacă de exemplu copiii
de grupă mică participă la un joc de mișcare, regulile trebuie să fie una sau două, dar
simple și pe înțelesul lor. Pe la vârsta de 5-6 ani deja pot fi impuse mai multe reguli și
mai complexe. Datorită faptului că în etapa preșcolarității se dezvoltă și lobii frontali,
crește și capacitatea de coordonare a mișcărilor, acestea fiind din ce în ce mai precise.

 Aparatul locomotor
„Locomoția, mișcările segmentelor aparatului locomotor, exercițiile fizice,
reprezintă funcția aparatului locomotor. Factorii morfo-funcționali care-l alcătuiesc
reprezintă forma lui. Intercondiția dintre locomoție, ca funcție, și aparat locomotor, ca
formă, este evidentă și reprezintă una din premisele de bază ale fundamentării
științifice a rolului și importanței educației fizice” (Baciu, 1967, p. 37). În ceea ce
privește aparatul locomotor al copiilor preșcolari, acesta este diferit calitativ față de cel
al adultului. Oasele nu sunt al fel de rezistente, iar forța musculară este redusă. O altă
diferență ține de compoziția chimică a oaselor, deși către vârsta de 5-6 ani oasele
copilului au aceeași structură ca a adultului, totuși sărurile de calciu și fosfor sunt mai
reduse. Un alt aspect important ține de vascularizarea bogată a oaselor, astfel că
acestea cresc intens, către vârsta de 6 ani se fizează curbura cervicală și dorsală după
cum amintesc autoarele Georgeta Dragomirescu, Suzana Kun și Elena Bojin. Sistemul
muscular al copiilor este destul de slab dezvoltat, greutatea mușchilor în raport cu
greutatea corpului reprezintă 27 % față de adulți care prezintă un procentaj de 45 % al
musculaturii. Un alt aspect care trebuie menționat este faptul că masa musculară
predomină față de masa tendoanelor. Având în vedere că se dezvoltă masa
tendoanelor, apare totodată și o creștere a tonusului muscular, a capacității și puterii de
ridicare, a vitezei contracțiilor după cum amintesc autoarele Georgeta Dragomirescu,
Suzana Kun și Elena Bojin. Întrucât dezvoltarea motricității se face treptat, deși
preșcolarii își contractă destul de ușor musculatura, totuși fac un efort mult mai mare,
cu un consum de energie ridicat, mișcări care necesită precizie. Acest lucru este
determinat de dezvoltarea slabă a mușchilor scurți și a mecanismelor de coordonare a
sistemului nervos central. De asemenea, ținând cont de modificările aparatului
locomotor, educatoarea trebuie să-i corecteze des pe copii pentru a avea o poziție a
corpului corectă. O ținută deficitară îngreunează activitatea organelor interne. În ceea

11
ce privește activitățile fizice, la vârsta de 5-6 ani, mișcările sunt mai precise, existând o
coordonare mai bună. „La această vârstă se observă o creștere importantă a tonusului
muscular, a rezistenței la eforturi mai mari și mai prelungite.

Ca urmare a acestui fapt, desigur, în condițiile educației fizice, mișcările devin

mai coordonate și mai precise; se creează premisele apariției unor calități, ca:
îndemânare, viteză, elasticitate, suplețe. Alergarea devine ritmică, ținuta în mers se
îndreaptă, mișcările de prisos, legănarea laterală-specifice copiilor mici dispar treptat.
În timpul deplasării rapide, la majoritatea copiilor de 5-6 ani se poate observa
desprinderea tălpilor de pe sol (fază de zbor caracteristică alergării)” (Dragomirescu,
Kun, Bojin, 1974, p.p. 26-27).

 Aparatul respirator
Totalitatea organelor care ajută la realizarea schimburilor gazoase, dintre aerul
atmosferic și organism, constituie aparatul respirator. Respirația este funcția prin care
se asigură aportul de O2 din aerul atmosferic până la nivelul celulelor care îl utilizează
și circulația în sens invers a CO2, produs al metabolismului celular. „Căile respiratorii
ale copiilor sunt mai înguste, fosele nazale mai strâmte, căptușite cu o mucoasă foarte
fină și foarte intens vascularizată. Din această cauză, chiar cele mai mici inflamații ale
căilor respiratorii superioare, de exemplu, guturaiul, le tulbură respirația normală,
obligându-i să respire pe gură, ceea ce poate duce la îmbolnăvire” (Dragomirescu,
Kun, Bojin, 1974, p. 27). Un alt aspect important îl reprezintă faptul că plămânii
copilului de vârstă preșcolară au alveolele mult mai mici, iar țesutul conjunctiv este
predominant. Musculatura cavității toracice este prea puțin dezvoltată, iar poziția
coastelor este destul de apropiată de cea orizontală, așadar copiii vor avea nevoie de
mai mult oxigen decât adulții în general. „Pentru asigurarea cantității necesare de
oxigen la un minut-volum respirator mai mic, respirația este mai frecventă, având între
3-6 ani un ritm de 26-20 respirații pe minut. Întrucât centrii nervoși nu au atins încă o
dezvoltare completă, ritmul nu esre stabil și orice stimul” (Dragomirescu, Kun, Bojin,
1974, p. 27).

Întrucât este prea puțin dezvoltată musculatura mică intercostală, respirația este
mai superficială, la 3-5 ani predomină respirația abdominală, pe când la 5-6 ani, cea

12
toracică. Pentru îmbunătățirea respirației este necesară călirea organismului prin
expunere la aer, exerciții fizice care contribuie la exersarea respirației profunde etc.

 Aparatul cardio-vascular
În perioada preșcolară, pe lângă dezvoltarea aparatului respirator se dezvoltă și
aparatul cardiovascular. Mai multe studii în domeniu evidențiază faptul că odată cu
mărirea masei musculare scheletice se observă și o mărire a mușchiului cardiac, acesta
crescând atât în grosime cât și în lungime, iar pereții cavităților se fac mai groși, astfel
că și capacitatea cordului devine mai mare.

„La vârsta preșcolară, cordul păstrează ritmul de creștere al organismului. Până

la 5-6 ani, vasele cresc relativ mai intens decât cordul, ele având un lumen mai larg.
Cordul cu o musculatură slab dezvoltată și vasele cu un lumen larg explică tensiunea
arterială mică a copiilor preșcolari (90-100 mm Hg). Volumul sistolic și minut-
volumul este mai mic, de aceea, pentru a asigura nevoile nutritive ale organismului,
cordul preșcolarului se contractă mai des. Frecvența pulsului este de 110-100 bătăi pe
minut la preșcolarii mici și de 100-90 la preșcolarii mari” (Dragomirescu, Kun, Bojin,
1974, p. 28) Dat fiind faptul că centrii nervoși nu sunt suficient dezvoltați, ritmul
bătăilor cardiace este oarecum instabil. Copiii au același număr de hematii precum
adulții. Până spre vârsta de 5-6 ani numărul limfocitelor este mai mare spre deosebire
neutrofile.Către vârsta de 6 ani numărul se egalează, iar ulterior limfocitele scad
numeric și se înumlțesc neutrofilele. Unii autori afirmă faptul că rezistența scăzută a
organismelor copiilor în fața unor infecții este determinată și de numărul mic de
neutrofile. Ținând cont de aceste particularități ale aparatului cardiovascular,
educatoarea trebuie să țină cont de dozarea efortului copiilor întrucât supradozarea
muncii cordului poate fi nociv pentru dezvoltarea întregului aparat circulator.

2.2. Factori de călire a organismului

Factorii naturali de călire a organismului - aerul, apa, soarele
 Aerul. Organismul ia contact cu aerul fie prin intermediul pielii sau prin
îmbrăcăminte, dar și prin intermediul căilor respiratorii. Călirea organismului se
realizează cel mai mult prin diferența de temperatură care este în aer și cea de la
13
suprafața pielii. Variațiile țin de climă, anotimp, îmbrăcăminte.În funcție de cât de
îmbrăcat este copilul, se pierde mai multă sau mai puțină căldură, dacă de exemplu
copilul este dezbrăcat și afară e frig, apare senzația de frig. Odată cu adaptarea la noua
temperatură, dar și datorită faptului că face mișcare, copilul se va încălzi. La primul
contact cu aerul, dacă temperatura aerului diferă cu mult de cea a pielii, apare
vasoconstricția, astfel că vasele cutanate se restrâng, dar pierderea de căldură este mult
mai mică. Următoarea etapă este cea de vasodilatație (faza de încălzire), „când centrii
nervoși de termoreglare comandă o intensificare a termoproducției. Prin urmare, în
contact cu aerul a cărui temperatură diferă în plus sau în minus față de temperatura
corpului, intră în funcțiune mecanismele nervoase de termoreglare care comandă
organismului răspunsul cel mai adecvat. Răspunsul periferic se realizează prin
vasoconstricție” (Dragomirescu, Kun, Bojin, 1974, p. 35). De asemenea dacă la
factorul temperatură se mai adaugă și cel legat de umiditate, ori viteza de mișcare a
aerului, pierderea căldurii organismului poate fi mai accentuată.

Pentru călirea organismului este foarte important ca preșcolarii să petreacă cât

mai mult timp afară. Când e vremea bună, copiii pot petrece toată ziua afară cu
excepția perioadelor când iau masa sau au programul de somn. De asemenea este
necesar ca și în perioadele reci să petreacă cât mai mult timp afară chiar dacă sunt
temperaturi scăzute. Un alt aspect important îl reprezintă aerisirea constantă a
încăperilor casei pentru a intra aer curat, iar în perioadele de căldură copiii să doarmă
chiar și cu geamul deschis. Atunci când sunt temperaturi foarte ridicate afară, iar
mecansimul de adaptare nu face față în aceste situații, poate să apară supraîncălzirea.
Statistic vorbind, copiii din mediul urban care stau mai mult în casă, sunt predispuși
răcelilor, pe când cei din mediul rural sunt mai căliți.

 Soarele. Dintre toți factorii care influențează cel mai mult călirea organismului,
cel mai semnificativ este soarele.Acesta acționează direct asupra pielii aducând o serie
de beneficii, aducând de exemplu un aflux mai mare de sânge la periferie. „Radiațiile
solare influențează în sens pozitiv funcția cardiovasculară și activitatea de
termoreglare a organismului. Ele intensifică creșterea, dezvoltarea, metabolismul, sunt
bactericide (majoritatea microbilor patogeni se distrug foarte repede sub acțiunea lor).
Efectul pozitiv al soarelui în leziunile tuberculoase cutanate și osoase este bine

14
cunoscut” (Dragomirescu, Kun, Bojin, 1974, p. 40). Radiațiile solare influențează și
starea psihică a copilului, astfel că acesta devine mult mai vioi și puternic. De
asemenea prin expunerea la soare, în organism se acumulează și vitamina D, iar unii
copii beneficiază de terapie pentru unele boli sub acțiunea directă a razelor
solare.Există și anumite contraindicații pentru expunerea prelungită la soare pentru că
nu orice copil tolerează soarele, așadar se pot arde foarte ușor sau să devină mai agitați
dacă ei sunt o fire mai nervoasă. În funcție de sănătatea fiecăruia, se dozează și
expunerea la soare. Un alt aspect important în ceea ce privește expunerea la soare, este
faptul că cantitatea de radiații solare care este absorbită de suprafața corpului nu este
influențată doar de timpul de expunere ci și de alți factori precum temperatura aerului,
umiditatea din aer, viteza de mișcare a aerului, de anumite particule care se află
dispersate în aer etc. Unii copii pot fi foarte sensibili la expunerea băilor de soare și
pot dezvolta cefalee, puls ridicat, grețuri, se pot înroși puternic pentru că nu au
suficient pigment al pielii (hiperimie).În acest sens, educatoarea trebuie să obișnuiască
copiii treptat cu acțiunea razelor solare. Este indicat ca atunci când se fac aceste băi de
soare să existe și o zonă acoperită unde copiii pot să stea la umbră, pentru a nu-și
expune capul mult timp la soare.
 Apa. Este unul dintre cele mai cunoscute mijloace de călire ale organismului.
Apa este deosebit de importantă întrucât contribuie la perfecționarea proceselor de
termoreglare a organismului, al măririi rezistenței la frig. „Având o conductibilitate
mai mare pentru căldură decât aerul, la aceeași temperatură apa va absorbi mai multă
căldură din organism decât acesta. În comparație cu aerul, ea are deci, în acțiunea de
călire, o influență mai puternică asupra proceselor de termoreglare a organismului”
(Dragomirescu, Kun, Bojin, 1974, p. 43). De asemenea este cunoscut faptul că în
general, copiii, au o sensibilitatea mai mare la frig decât adulții datorită în primul rând
suprafeței mai mari de înveliș cutanat. În contact cu apa rece pot fi identificate trei
faze:
- în prima fază apare vasoconstricția vaselor cutanate (sângele se duce către
organele interne);
- în cea de-a doua fază apare vasodilatația la nivelul pielii;
- în faza a treia, dacă expunerea la apa rece continuă, pielea e palidă, de colorație
violacee, iar buzele devin cianotice (Dragomirescu, Kun, Bojin, 1974, p. 44)

15
 Procedeele de călire cu apă folosite la copiii preșcolari sunt: frecția, dușul și
baia generală.

Dacă băile de apă încep de la temperatura de 34 0, ea poate fi scăzută până la 30-

290. În timpul verii sunt foarte benefice asupra organismului băile în bazine, râuri sau
mare. Pentru astfel de băi apa ar trebui să aibă o temperatură de 23-24 0, scăzând până
la maxim 200. Perioada cea mai prielnică pentru călirea cu apă este vara. Orice formă
de călire cu apă nu trebuie făcută imediat după un efort fizic care presupune o intensă
activitate musculară, ci după ce organismul își revine la starea sa normală. Atunci când
se produce călirea cu apă, respirația copiilor este mult mai bună și mai amplă, astfel că
cantitatea de aer inspirat este mult mai mare. În acest context, datorită modificărilor
musculare, se realizează o nutriție mult mai eficientă și bună a diferitelor țesuturi și
sisteme, de fapt a întregului organism.

Factorii igienici

În perioada preșcolarității se formează comportamentele necesare dezvoltării

autonomiei, comportamente ce țin de alimentație, îmbrăcare și de igienă personală.
Igiena corpului este necesară pentru menținerea sănătății fizice. Părinților și
educatoarei le revine sarcina de a-i învăța pe copii și de a-i conștientiza de importanța
spălării frecvente a mâinilor, spălatul pe dinți, schimbarea zilnică a lenjeriei de corp,
schimbarea hainelor murdare etc.„Igiena alimentară, de spălare a mâinilor înainte de
orice masă și după orice vizită la toaletă , spălarea obrazului, a urechilor, a gâtului,
baia, tăierea unghiilor, pieptănarea părului, spălarea dinților, conduita la toaletă,
folosirea hârtiei igienice, a jetului de apă etc, precum și folosirea de loțiuni, folosirea
batistei etc. oglindesc gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice, dar și interesele
copilului care contribuie la formarea imaginii de sine” (Șchiopu, Verza, 1981, p. 99).
Dacă unora dintre copii le este indiferentă murdăria și nu le prea place să se spele,
majoritatea sunt preocupați în general de acest aspect, iar copiii de 6 ani deja se spală
zilnic pe dinți având așadar unele deprinderi formate deja din obișnuință. În perioada
preșcolarității există probleme legate și de somn întrucât mulți dintre copii protestează
atunci când e vorba de a dormi la amiază, preferând să se joace.Așadar până la vârsta

16
de 6 ani are loc un complex proces de formare de deprinderi ce țin de conduita
alimentară, vestimentare, igienice etc.

Exercițiile fizice și jocurile de mișcare

Exercițiile fizice și jocurile de mișcare contribuie la sporirea sănătății

organismului astfel că este necesar ca în perioada preșcolarității să se pună accent pe
călirea organismului prin sport. Dinamismul jocurilor de mișcare maschează efortul pe
care îl depun preșcolarii în efectuarea lor, dar în acest fel crește rezistența la efort.
Exercițiile fizice pun în funcțiune tot organismul asigurându-i echilibrul. „Exercițiile
fizice acționează prin producerea de tensiuni asupra factorilor morfo-funcționali, pe
care-i structurează funcțional. Pe de altă parte, exercițiile fizice intervin asupra
mediului exterior prin adaptarea organismului la mediu și prin modificări ale mediului.
La rândul său, mediul exterior acționează în permanență asupra sistemului nervos
central al organismului prin intermediul exteroceptorilor. El intervine, de asemenea,
direct asupra efectuării exercițiilor fizice prin intermediul forțelor exterioare (gravitate,
presiune atmosferică, rezistența mediului, diverse alte rezistențe etc.) (Baciu, 1967,
p.39).” Din punct de vedere fizic, desfășurarea anumitor jocuri de mișcare contribuie
la dezvoltarea anumitor grupe de mușchi, implicit la o dezvoltare armonioasă a
corpului. Cu ajutorul jocurilor de mișcare se pot realiza diverse teme ce au în prim
plan deprinderile și calitățile motrice. „Jocul de mișcare: constă în folosirea corpului în
acțiuni care solicită motricitatea, exersând astfel și dezvoltând atât fizicul, cât și
psihicul copilului aflat în strânsă legătură cu progresele corporale”. (Tomșa coord.,
2005, p. 159). În realizarea jocurilor de mișcare este importantă creativitatea atât din
partea educatoarei cât și a preșcolarilor, trebuie să existe o flexibilitate în alegerea lor
și este necesar ca acestea să contribuie la dezvoltarea copilului din punct de vedere
motric. Jocurile de mișcare sunt jocuri ce satisfac nevoia de mișcare a preșcolarilor,
bazându-se pe respectarea de reguli și pe realizarea de performanțe a unor mișcări.
Jocurile de mișcare pot fi: jocuri de mișcare cu subiect, jocurile cu text și cântec,
jocurile fără subiect.

Dezvoltarea motricității la preșcolari este un factor decisiv pentru dezvoltarea

fizică armonioasă de aceea se impune ca la vârsta preșcolarității să se respecte
planificările privind activitățile din cadrul domeniului de DEZVOLTAREA FIZICĂ, A
17
SĂNĂTĂŢII ŞI IGIENEI PERSONALE. Jocurile de mișcare au un rol esențial și ele,
dezvoltând motricitatea copiilor, contribuie la dezvoltarea personalității și sistemului
psihic, educă voință și perseverența, curajul, iar în același timp creează și bună-
dispoziție.
Structura jocului de mișcare conform (Stănescu, 2012):

 denumirea
 scopul, obiectivele
 participanții
 materialele didactice
 regulile
 sarcina motrică

2.3. Importanța mișcării pentru dezvoltarea armonioasă a copilului

Mișcarea are un rol esențial pentru funcționarea bună a organismului copilului.
Fie că se face acasă, fie că se face în grădiniță, aceasta trebuie să se realizeze constant.
Prin mișcare, corpul uman eliberează endorfine, hormoni ai fericirii, astfel că atât
copiii cât și adulții care fac sport, mișcare sau desfășoară anumite jocuri sunt mult mai
pozitivi, optimiști, veseli. Făcând mișcare, jucându-se, copiii vor fi mult mai sănătoși
și vor avea un organism călit, de asemenea se evită astfel creșterea numărului de copii
care se confruntă cu obezitatea sau supraponderalitatea.
Educația fizică în grădiniță este importantă pentru dezvoltarea diferitelor grupe
musculare, dar și pentru menținerea sănătoasă a organismului. Obiectivele de bază ale
educației fizice în învățământul preșcolar sunt:

 „Asigurarea igienei personale, promovarea dezvoltării fizice armonioase a

organismului copiilor;
 Dezvoltarea trăsăturilor moral-volitive (respectarea adversarului/colegilor,
respectarea regulilor, întrajutorarea, colaborarea, prietenia etc.);
 Formarea deprinderilor motrice de bază și a celor utilitar-aplicative (mers,
alergare, săritură, aruncare-prindere, târâre, cățărare, escaladare, transport de
obiecte);

18
  Dezvoltarea calităților motrice (viteză, rezistență, coordonare, forță, echilibru,
precizie, orientare spațială);
 Dezvoltarea componentelor psihomotricității (schemă corporală, lateralitate,
inteligență motrică etc.)” (Predoiu, Predoiu, 2019, p. 363).
Prin intermediul activităților de educație fizică desfășurate în grădiniță, a
jocurilor de mișcare care pot fi introduse pe tot parcursul zilei în diferite tipuri de
activități, a gimnasticii de înviorare, ori a diferitelor întreceri sportive sau jocuri care
implică mișcarea se asigură baza unei dezvoltări psiho-fizice echilibrate.

2.4. Integrarea jocului în activitățile de educație fizică

Autorul Gheorghe Sabău în Practica și metodica activităților motrice pe grupe
de vârstă ne relatează că la vârsta preșcolarității, pe lângă alimentație e important
sportul deoarece contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului copilului. Integrarea
jocului în activitățile de educație fizică vin din nevoia firească a copilului de a se juca,
de a fi dinamic, de a experimenta. „Dorința de mișcare, dinamismul-caracteristice
copiilor-trebuie să devină instrumente în mâna părinților, educatoarelor, profesorilor
de educație fizică, prin care să se acționeze în sensul formării unor oameni sănătoși,
viguroși” (Ivan, 1973, p. 5). Jocurile de mișcare integrate în activitățile fizice aduc un
plus de dinamism și caracteristici specifice activităților ludice. Jocul le oferă
preșcolarilor stimularea și activitatea fizică de care au nevoie pentru o dezvoltare
optimă a creierului și pentru învățarea de mai târziu. Jocul satisface nevoia de mișcare
și dacă este realizat în mod sistematic și conștient, va duce la perfecționarea dezvoltării
fizice și a capacităților motrice. Prin joc se exteriorizează viața lor psihică, având
posibilitatea să se descarce tensional, exprimându-și emoțiile și dorințele, iar pe de altă
parte, jocul este instrumentul principal de formare și dezvoltare a capacităților psihice.

În această perioadă, copiii își dezvoltă motricitatea prin activitățile de educație

fizică în special, dar și prin jocurile de mișcare. Aceste activități se desfășoară fie cu
întreaga grupă organizată, fie pe echipe, executând de regulă fiecare, mișcări
individuale. Dezvoltare fizică se realizează de regulă în jocurile liber-active. Au
anumite abilități motorii, altele le achiziționează astfel că dispun de capacități mai
complexe.

19
20
 CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂȚI ALE DEZVOLTĂRII PSIHO-FIZICE ALE COPILULUI

PREȘCOLAR

3.1. Dezvoltarea fizică a copilului preșcolar la vârsta preșcolară

În ceea ce privește creșterea fizică, dar mai ales a taliei și a greutății reflectă
calitatea regimului de viață. După cum menționează autoarea Tinca Crețu, la începutul
stadiului, creșterea în talie este mai mică cam 4-6 cm anual după care este accelerată.
Greutatea va fi în final de aproximativ 22 de kg, fiind înregistrată o mică diferență de
greutate și înălțime între fete și băieți. De asemenea mai apar schimbări și la nivelului
raportului trunchi-cap, „la 6 ani fiind de o șesime, dar capul rămâne încă mare față de
corp, iar membrele mai scurte și mai plinuțe” (Crețu, 2016, p. 134). Aceeași autoare
Tinca Crețu specifică faptul că procesele de osificare continuă la nivelul oaselor lungi
în zona claviculelor, dar și la nivelul toracelui. „Curburile coloanei, deși sunt formate,
rămân încă instabile și pot fi ușor deformate. Se petrec osificări și la nivelul oaselor
carpiene. Începe schimbarea dentiției provizorii cu cea definitivă. Țesutul muscular
devine mai dens, având o forță de contracție mai mare la nivelul mușchilor lungi, dar
cu ceva mai puține disponibilități la nivelul mâinilor, ceea ce explică abilitatea pentru
mers, fugă, cățărat etc., dar rămân încă unele dificultăți în executarea mișcărilor fine
ale mâinilor” (Crețu, 2016, p.p. 134-135).

„Toate țesuturile cresc repede, însă maturizarea lor este mai înceată. Sunt
modificări și în funcționalitatea glandelor cu secreție internă: tiroida își amplifică
activitatea, procesele metabolice devin mai intense, la fel își intensifică activitatea și
hipofiza, iar timusul, glanda creșterii, glanda copilăriei, tinde să-și diminueze
activitatea. Rămân unele fragilități în zona rino-faringiană, ceea ce favorizează răceala,
ca și contractarea bolilor copilăriei” (Crețu, 2016, p. 135).

3.2. Particularități ale dezvoltării psihice ale copilului preșcolar

Perioada preșcolară se caracterizează printr-o perioadă în care dezvoltarea
psihică este intensă. Acesta trebuie să se adapteze la grădiniță, dar și datorită
21
presiunilor sociale și culturale. În acest context cresc sociabilitatea și comunicativitatea
copiilor. Dezvoltarea psihică echilibrată a copilului ține de armonia mediului în care
copilul își desfășoară activitatea, mediul familial și cel al grădiniței.

3.2.1. Rolul senzorialității și motricității în dezvoltarea cognitivă

 Senzațiile. „Sunt imagini mentale simple, informații primare, care reflectă
însușirile separate ale obiectelor, prin intermediul organelor de simț specializate în
receptarea stimulilor fizico-chimici ce semnalizează aceste însușiri” (Crăciunescu,
2012, p. 148).

În ceea ce privește clasificarea senzațiilor, autorul Romulus Crăciunescu

amintește următoarele categorii:

a) Senzațiile exteroceptive:
-senzațiile vizuale;
-senzațiile auditive;
-senzațiile cutanate;
-senzațiile olfactive;
-senzațiile gustative.
b) senzațiile interoceptive:
-senzația de foame;
-senzația de sete;
-senzația de sufocare;
-senzații erotice;
-senzații de durere organică.
c) Senzațiile proprioceptive:
-senzațiile de postură;
-senzațiile kinestezice;
-senzațiile vestibulare;
-senzațiile de durere proprioceptive.
,,Mișcările bruște, necoordonate de la 3 ani sunt, treptat, înlocuite de mişcări tot
mai bine armonizate. Pe prim plan trece încărcătura psihologică a mișcării, raportarea
ei la obiecte, imagini, intenții. Preșcolarul simte o adevărată plăcere să imite adulții,
să-și exprime trăirile emoționale prin gestică, mimică şi pantomimică. Din acest motiv,
22
preșcolaritatea a mai fost denumită și vârsta grației. Grația se dezvoltă și pentru că
preșcolarului îi place să fie în centrul atenției, să fie admirat și lăudat.
Cu timpul, graţia începe să devină tot mai palidă, locul ei fiind luat de rigoare,
de precizie, acestea devenind principalele caracteristici ale motricităţii copilului.,,
(Dragu, Cristea, 2003, p.40)

3.2.2. Dezvoltarea proceselor intelectuale

„Cunoașterea umană conceptuală, generalizată sau logică se realizează prin
procesele psihice superioare gândirea, limbajul, memoria și imaginația care formează
împreună subsistemul cognitiv al intelectului” (Crăciunescu, 2012, p. 178)

Stadiile dezvoltării intelectuale după Jean Piaget sunt:

 Primul stadiu, al inteligenței senzorio-motorii, 0-2ani;

 Al doilea stadiu al inteligenței preoperatorii, 2-7 ani;
 Al treilea stadiu al operațiilor concrete, 7-12 ani;
 Al patrulea stadiu al operațiilor formale, 12-15/16 ani.

3.2.2.1. Particularități ale gândirii

Operațiile gândirii sunt:

 analiza și sinteza;
 comparația;
 abstractizarea și generalizarea;
 clasificarea. (Crăciunescu, 2012, p. 194)
Potrivit aceluiași autor, Romulus Crăciunescu, variabilele logice ale gândirii sunt:
 noțiunea (conceptul);
 judecata (propoziția logică);
 raționamentul (inferența).
În ceea ce privește gândirea preșcolarului, deși este într-o fază preoperațională,
aceasta se dezvoltă tot mai mult. „Gândirea în ansamblu rămâne intuitivă: operațiile ei
sunt nedesăvârșite, schemele de acțiune sunt prelogice și se bazează doar pe reglări

23
perceptive, transpuse apoi în reprezentare. Preșcolarul nu rezolvă sau rezolvă într-o
măsură insuficientă sarcini cognitive cum ar fi stabilirea egalității între două șiruri de
elemente, conservarea cantității, incluziunea claselor etc.” (Crețu, 2016, p. 144)

Piaget evidențiază atât importanța gândirii, cât și a schemelor cognitive

relevând faptul că prin limbaj și scheme verbale, aceasta se dezvoltă în ritmuri diferite,
dar sunt complementare. Vocabularul copilului de 4- 5 ani este de aproximativ 3000 de
cuvinte, dar acest lucru nu presupune neapărat o maturitate în înțelegerea unor
concepte de bază, sau utilizarea logică a cuvintelor „deși capacitatea verbală facilitează
gândirea și rezolvarea de probleme” (Piaget, 1965 apud Dumitrana, 2002, p.p.12-13).

3.2.2.2. Specificul dezvoltării limbajului

În Curriculum pentru educație timpurie 2019, DEZVOLTAREA LIMBAJULUI,
A COMUNICĂRII ŞI PREMISELE CITIRII ŞI SCRIERII „vizează dezvoltarea
limbajului (sub aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar şi al înţelegerii
semnificaţiei), a comunicării (cuprinzând abilităţi de ascultare, comunicare orală şi
scrisă, nonverbală şi verbală) şi preachiziţiile pentru scris-citit şi însoţeşte dezvoltarea
în fiecare dintre celelalte domenii” (MEN, 2019, p. 17).

În grădiniță, activitățile de educare a limbajului se realizează sub formă de:

convorbire, lectură după imagini, memorizare, observare, povestire, joc didactic,
lectura educatoarei. Astfel că pentru dezvoltarea limbajului este nevoie să fie abordate
activități cu conținuturi cât mai diverse care vizează:

 abordarea elementelor de fonetică;

 elemente de vocabular;
 dezvoltarea limbajului din punct de vedere lexical;
 elemente de morfologie;
 elemente de sintaxă;
 stilistica comunicării.

24
 Limbajul preșcolarilor cunoaște o evoluție substanțială de la începutul până la
sfârșitul stadiului. Limbajul în perioada preșcolarității reflectă oarecum gradul de
dezvoltare intelectuală și a proceselor gândirii ale preșcolarilor.
Este foarte important să se pună accent pe dezvoltarea vocabularului în diferite
contexte de comunicare. Prоblema eduсării unei vorbiri соreсte este de о deоsebită
însemnătate, prioritar fiind ca preșcolarii să aibă un vocabular bogat și nuanțat, cu o
exprimare corectă.
Dezvoltarea limbajului este determinată de diversitatea comunicării în variate
contexte comunicative. Este important ca educatoarea să-i stimuleze pe copii să
comunice, să-și exprime idei personale, să socializeze cu cei din jur.

3.2.2.2Specificul memoriei la vârstă preșcolară

„Memoria este procesul psihic de stocare și păstrare a informației și reflectării
psihice în ansamblu. Dacă procesele senzoriale și gândirea asigură realizarea
modelelor informaționale de reflectare, iar limbajul este procesul de transmitere a
acestei reflectări de la un om la altul, memoria are o funcțîe diferită: aceea de reținere
în timp, păstrare și reactualizare a informației” (Crăciunescu, 2012, p. 212).

În cadrul memoriei se identifică trei procese complexe: memorarea, păstrarea și

reactualizarea.

Același autor, Romulus Crăciunescu reiterează faptul că în ceea ce privește

procesul memorării, acesta are mai multe forme:
1. După gradul de participare al voinței: memoria involuntară și voluntară.
2. După gradul de participare al gândirii și înțelegerii: memoria mecanică și
logică.
3. După conținutul de reflectare sau tipul de informație memorat: memoria
verbală, semantică, afectivă, vizuală, auditivă și memoria senzorio-motrică
(Crăciunescu, 2012, p. 216).
În ceea ce privește preșcolarul, autoarea Tinca Crețu specifică faptul că la
această vârstă preșcolarul înregistrează transformări considerabile la nivelul memoriei,
mai ales a celei involuntare. Tot ceea ce le face plăcere copiilor este întipărit rapid, iar
multe din elementele însușite fac parte din experiența personală. În ceea ce privește
25
conținutul memorării, acesta este format din rezultatele observațiilor, din acțiunile
inteprinse de ei, din dialogul cu adulții, din povești, cântece, poezii, ghicitori etc. Tot
ceea ce are ritmicitate și sonoritate este memorat mult mai ușor. Tot la vârsta
preșcolarității se formează mecanismele memoriei voluntare, iar fenomenul acesta a
fost studiat în detaliu de Decroly, Claparède, Piaget, Istomina.

3.2.2.4. Specificul atenției la vârstă preșcolară

„Atenția este reglarea stării de conștiență prin care se asigură claritatea
reflectării selective a unor obiecte și fenomene sau însușiri ale lor” (Crăciunescu,
2012, p. 274). Același autor, Romulus Crăciunescu evidențiază calitățile atenției:

 volumul atenției;
 concentrarea atenției;
 distribuția atenției;
 stabilitatea atenției;
 mobilitatea sau flexibilitatea atenției;
 distragerea atenției.
În perioada preșcolarității se poate observa o creștere în volum a atenției, astfel
că preșcolarul poate fi atent și la propria activitate, dar și la ce se întâmplă în jur. În
cadrul activităților din grădiniță, atenția copiilor poate fi atrasă și susținută prin
intermediul jocurilor, a materialelor didactice folosite și a diferitelor tehnici abordate
de educatoare.Tot în această perioadă apare și atenția voluntară. „Ea se instalează
treptat, pe măsură ce se dezvoltă funcțiile reglatoare ale limbajului. La 3 ani, copilul
poate răspunde pentru scurt timp la comanda adultului de a fi atent, dar este vorba de o
atenție involuntară. După 4-5 ani, nu răspunde numai comenzilor exterioare, ci își
poate fixa un scop și se poate autoregla în vederea atingerii lui” (Crețu, 2016, p. 162).
Stabilirea atenției este dependentă într-o oarecare măsură și de tipul activității adaptat
la capacitatea copilului, dar și de cât de stimulativă este o activitate.

26
3.2.2.5. Imaginația copilului preșcolar
„Imaginația este procesul psihic de reproducere a unor noi imagini, idei și
proiecte, a unei noi reflectări și modelări informaționale a existenței, reale sau posibile,
pe baza activității mentale autonome, relativ detașate de contactul direct cu realitatea
imediată în cadrul căreia se prelucrează, prin operații specifice, imaginile și ideile
acumulate anterior” (Crăciunescu, 2012, p. 226).

Formele de imaginare, conform autoarei Tinca Crețu, se clasifică astfel:

A. După tipul de activitate: artistică, științifică, tehnică etc.

B. După tipul de reprezentări dominante: plastic-vizuală, auditiv-muzicală, motrică
verbal-logică, simbolică.
C. După gradul de intenționalitate: involuntară și voluntară.
D. După gradul de realism: realistă și fantastică.
E. După gradul de normalitate: normală și cu tulburări de imaginație.
Imaginația preșcolarilor este în strânsă legătură cu creativitatea. Un copil
creativ este cel care își poate creea anumite scenarii în plan imaginativ și care ulteror le
pune în practică. Imaginația apare din experiențe bogate trăite de copii. De altfel,
imaginația copilului este stimulată de tot ceea ce-i creează plăcere și bucurie, astfel că
trăirile sunt amplificate de imaginația lui. Imaginația creatoare poate fi observată la
preșcolari în jocurile lor, în activități artistico-plastice, construcții etc. În acest fel își
satisfac anumite nevoi și dau frâu liber imaginației pentru ceva creativ, așadar este
important să nu li se pună limite.

3.2.3. Particularități ale afectivității preșcolarului

„Afectivitatea este procesul psihic de valorizare emoțională a raportului dintre
organism și mediu și a funcționării sale interne. Valorizarea emoțională se manifestă
sub forma unor trăiri personale, subiective opuse, pozitiv-negativ de satisfacție-
insatisfacție, plăcut-neplăcut, care exprimă sau reflectă concordanțele tensionale sau
dizarmoniile funcționale interne, organice sau neuropsihice, ca și acordul sau
dezacordul dintre impulsurile motivaționale sau intenționale și situațiile realesau
reprezentate de satisfacere a lor” (Crăciunescu, 2012, p. 255). În ceea ce privește
preșcolarul, acest stadiu al preșcolarității este mai bogat și variat în trăiri și sentimente
27
cu atât mai mult cu cât grădinița aduce cu sine persoane și relații noi. Copiii învață să
interacționeze cu noi persoane, încearcă să se integreze într-un nou grup și să fie
acceptați, astfel că investesc afectiv în persoane, altele decât familia. În această
perioadă apar multe satisfacții și bucurii, copilul este mai tolerant și mai stăpân pe
emoțiile sale, după cum amintește autoarea Tinca Crețu.

3.2.4. Activitatea voluntară și specificul ei la vârsta preșcolară

„Voința este, în sens larg, procesul psihic de autoreglare conștientă prin care
funcțiunea sistemului psihic este instituită în forma activității umane. În sens mai
restrâns, voința este efortul conștient de învingerea dificultăților pentru realizarea
activităților” (Crăciunescu, 2012, p. 281). Voința presupune depășirea unor obstacole
în vederea atingerii unui scop stabilit, astfel că e nevoie de autoreglare conștientă. De
altfel, autorul Romulus Crăciunescu amintește câteva calități ale voinței:

 puterea voinței
 perseverența
 independența voinței
 promptitudinea voinței
La vârsta preșcolarității, dezvoltarea voinței este strâns legată de dezvoltarea
funcției reglatoare a cuvântului după cum amintește autoarea Tinca Crețu, aceasta
apare pe la 4-5 ani. Cu ajutorul unor indicații verbale, odată cu apariția voinței, copilul
poate să-și propună anumite scopuri pe care să le atingă.

3.2.5. Deprinderile și obișnuințele preșcolarului

În opinia lui Ozunu formarea deprinderilor „presupune o perfecționare continuă
a acțiunilor în curs de automatizare. Mecanismul fiziologic datorită căruia are loc
procesul de dezvoltare internă a actului însuși este aferența inversă” (Ozunu, 1994, p.
57).

Una dintre cele mai importante obiective ale educației preșcolare, nu numai în
cadrul grădiniței ci și acasă) o constituie formarea și consolidarea deprinderilor

28
igienico- sanitare, deprinderi de ordine și curățenie și deprinderile de comportare
civilizată și de politețe. Exemplele cele mai importante de deprinderi achiziționate în
grădiniță sunt:

 Deprinderea de a saluta colegii și adulții la venirea și la plecarea din grădiniță;

 Deprinderea de a-și așeza hainele și încălțăminte într-un spațiu care i-a fost
destinat;

 Deprinderea de folosire corectă a obiectelor de uz personal;

 Deprinderea de a se spăla pe mâini înainte și după terminarea mesei;

 Deprinderea de a mânca singur fără să se murdărească;

 Deprinderea de a folosi șervețelul și de a strânge resturile alimentare și de a le

purta la coș;

 Deprinderea de a cere scuze când greșesc;

 Deprinderea de a oferi un ajutor atunci când i se cere;

 Deprinderea de a face curățenie la sala de grupă;

 Deprinderea de a se îmbrăca și dezbrăca într-o anumită ordine;

 Deprinderea de a folosi formulele de politețe.

„Când deprinderea se asociază cu o trebuință funcțională, devine obișnuință.

Obișnuințele exercită un rol stimulator, devenind motive interne ale acțiunii umane”
(Ozunu, 1994, p. 64). În accepțiunea autorului, pe măsură ce unele activități devin
obișnuințe, acestea creează stări afective pozitive, iar dacă desfășurarea lor este
împiedicată, generează stări negative copilului.

Deprinderile motrice sunt considerate componente automatizate ale activităţii

voluntare pe linia motricităţii. Prin repetări numeroase, efectuate sistematic şi
continuu, în structuri neschimbate, mişcările componente ale unei acţiuni motrice
ajung la un grad înalt de perfecţiune, ceea ce va permite ca deprinderea respectivă să

29
poată fi realizată cu uşurinţă şi precizie, cu cheltuială minimă de energie şi fără a fi
necesară participarea directă a conştiinţei

Deprinderea motrică este un act voluntar care, prin exersare se automatizează

asigurând un randament superior de precizie, stabilitate, cursivitate, expresivitate,
rapiditate, coordonare, uşurinţă, cu un consum redus de energie nervoasă şi musculară.
Cadrul didactic trebuie să corecteze deprinderile motrice dobândite anterior şi să
formeze altele noi, prin procesul de predare-învăţare. Acesta îi va informa pe copii prin
intermediul demonstraţiei şi a explicaţiilor despre elementele de conţinut ale
deprinderii, apoi va organiza exersarea globală sau fragmentară a deprinderii însoţită
de corectări, ajutor şi sprijin.

Formarea deprinderilor motrice pe parcursul procesului instructiv-educativ, presupune

respectarea anumitor condiţii:

 înţelegerea acţiunii. Copiii trebuie să înţeleagă scopul acţiunii şi să cunoască

mijloacele de care se vor folosi pentru realizarea ei. Cadrul didactic trebuie să
urmărească stimularea motivelor şi a intereselor copiilor pentru a-i mobiliza în
vederea însuşirii acţiunii.

 demonstrarea acţiunii trebuie să se facă în condiţii cât mai apropiate de cele

ale activităţii practice în cadrul căreia va fi utilizată. Demonstrarea, asociată cu
explicaţia, urmăreşte să schiţeze mental planul general al acţiunii şi operaţiile
din care este format.

 continuitate în repetarea acţiunii. Repetarea impune o constanţă a condiţiilor

de execuţie, iar eşalonarea corectă a repetărilor constituie cheia succesului.

 stabilirea şi fixarea deprinderii prin control şi autocontrol. Cunoaşterea

nivelului de învăţare a deprinderii, a gradului de stăpânire a deprinderii
contribuie la stimularea interesului copiilor, la creşterea efortului pentru
perfecţionare. Autocontrolul favorizează, de asemenea, fixarea deprinderii.

 aplicarea deprinderilor în condiţii variate şi concrete ale activităţii practice.

Deprinderile se întăresc şi capătă valoare practică dacă în etapa consolidării
lor, copiii sunt puşi în situaţia de a le repeta în condiţii mereu schimbate, sau
30
 în cele impuse de cerinţele jocurilor şi a ştafetelor. Acestea au fost denumite
deprinderi motrice de bază deoarece ele se regăsesc în compartimentul motric
cotidian al individului, acoperind o gamă largă de activităţi aplicativ-utilitare:
echilibru, târâre, căţărare, tracţiuni, împingeri, transport, escaladare.

Conţinutul unei deprinderi motrice presupune o anumită structură, succesiune a

mişcărilor, direcţie, o anumită amplitudine a mişcărilor, ritm şi intensitate de lucru.
Cadrul didactic trebuie să cunoască în amănunt conţinutul şi structura fiecărei
deprinderi motrice pentru a putea dirija procesul de predare- învăţare şi consolidare
corectă şi eficientă. Transformarea unei acțiuni sau a unei deprinderi în obișnuință
devine o necesitate în viața unui copil.

3.3. Personalitatea copilului preșcolar

Din punct de vedere psihologic, personalitatea umană este forma sau figura
psihosomatică a individului, „comportamentală și corporală stabilă și relativ identică
cu sine în timp, care este reflectată de cei din jur, și prin care omul este identificat ca
persoană umană, cu un nume propriu, o biografie proprie, un comportament
caracteristic și o fizionomie specifică” (Crăciunescu, 2012, p. 296).

„Subperioada preșcolară mare este o perioadă de trecere între perioada

preșcolară și mica școlaritate. Se menține o anumită opoziție față de adult, dar marcată
de tendința de reconciliere. Se manifestă o conduită duplicitară în funcție de cele două
medii, grădiniță și cel familial, în sensul că un copil poate fi destins, disponibil la
grădiniță și răsfățat, nervos acasă sau invers, acest comportament fiind determinat de
existența în unul din aceste medii a unor persoane defavorizante psihic pentru el sau a
unor persoane cu care nu stabilește relații din cauza unor baraje psihice: teamă,
antipatie, nesiguranță”(Tomșa coord., 2005, p. 45). Dat fiind faptul că în această
perioadă este vizibilă o maturizare generală a personalității preșcolarului, de asemenea
se poate sesiza inclusiv o capacitate mai mare de a se adapta la diverse medii sociale,
dar și la exigențele membrilor. De asemenea copiii de grupă mare au capacitatea mai
bună de autoreglare a comportamentelor în raport cu persoanele atât din mediul

31
familial cât și al grădiniței, de altfel inteligența generală se dezvoltă ceea ce duce
automat la perceperea raporturilor de cauzalitate, de determinare, de condiționare.

În ceea ce privește personalitatea copiilor, unele studii au adoptat ideea conform

căreia esențiali pentru structura personalității ar fi următorii factori: extroversia,
agreabilitatea, conștiinciozitatea, stabilitatea emoțională și cultura sau intelectul.

„Din analiza evoluției personalității umane ce se manifestă ca un proces stadial

ascendent și ai căror factori de dezvoltare se identifică atât la nivel eraditar cât și la cel
relațional, grădinița, ca mediu social extins al preșcolarului, poate interveni în
construirea unor baze solide pentru personalitatea în devenire a copilului de 3-6 ani”
(Colceriu, 2008, p. 46). Odată cu intrarea copilului în grădiniță, modelarea
personalității lui începe prin diversele influențe educative și în condițiile în care
educatoarea este în măsură să asigure confortul psiho-fizic necesar copilului care
încearcă cu totul alte relații decât cu familia, și anume cu educatoarea și cu ceilalți
copii.

32
 CAPITOLUL 4 METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. Ipoteza și scopul cercetării

Ipoteza

Dacă în perioada preșcolarității se pune accent pe dezvoltarea fizică armonioasă

a copiilor prin intermediul jocurilor de mișcare și a exercițiilor fizice corespunzătoare,
atunci crește rezistența la efort, iar organismul este unul sănătos.

Scopul

Scopul acestei cercetări este de a contribui la sănătatea fizică a organismului și

dezvoltarea unor competențe motrice a preșcolarilor prin diferite exerciții fizice și
jocuri de mișcare.

4.2. Obiectivele cercetării studiului

Printre obiectivele acestei cercetări se regăsesc:

 dezvoltarea motricității prin intermediul jocurilor de mișcare și a exercițiilor

fizice;
 dezvoltarea deprinderilor motrice de bază;
 creșterea rezistenței la efort prelungit;

4.3. Locul și eșantionul inclus în cercetare

Eșantionul este format din 13 preșcolari de grupă mare din cadrul Grădiniței
PUȚU CU SALCIE, Sat. PUȚU CU SALCIE, COM. MĂTĂSARU, JUD.
DÂMBOVIȚA. În ceea ce privește studiile părinților, majoritatea au studii liceale, doi
părinți au finalizate 8 clase, iar doi părinți au studii superioare. Dezvoltarea din punct
de vedere cognitiv, psihomotric este în conformitate cu nivelul de vârstă al copiilor.
Grupa de copii este destul de omogenă din toate punctele de vedere.

33
 Fete Băieți

12%

88%

Fig. 4.1 Eșantionul grupei

4.4. Evaluarea inițială a eșantionului

EVALUARE INIȚIALĂ

DOMENIUL: Psihomotric

OBIECTIVE:

- să răspundă motric la o comandă dată.

- să execute corect acţiunile motrice învăţate.

- să perceapă componentele spaţio – temporale (ritm, durată, distanţă, localizare).

- să aibă capacitatea de susținere a efortului în cadrul unor exerciții fizice.

ITEMI:

- răspunde motric la o comandă dată -2 p

- execută corect acţiunile motrice învăţate anterior. -2 p

- percepe componentele spaţio – temporale- 2 p

- are capacitate de susținere a efortului prelungit în cadrul unor exerciții fizice- 4 p

DURATA:

34
25-35 MINUTE/ACTIVITATE

Interpretare:

Comportament atins (CA)-8-10 pc.

Comportament în dezvoltare (CD)-4-7 pc.

Necesită sprijin (NS)-0-3 pc.

Tabel 4.1 Centralizare rezultate evaluare inițială

Nr. Inițiale
I1 I2 I3 I4 Cfinal
crt copil

1. R.Y.G C.D. N.S. N.S. N.S. N.S.

2. P.M.I C.D. C.D. C.D. N.S. C.D.

3. M.F. C.A. C.A. C.A. C.D. C.A.

4. C.D.I. C.D. C.D. C.D. N.S. C.D.

5. M.L.A. N.S. C.D. N.S. N.S. N.S.

6. D.F.M. C.D. C.D. C.D. N.S. C.D.

7. Ș.D.A. C.D. C.D. N.S. C.D. C.D.

8. P.M.Ș. N.S. C.D. N.S. N.S. N.S.

9. D.Y. C.A. C.A. C.A. C.D. C.A.

10. S. A. C.A. C.A. C.A. C.D. C.A.

11. D.L. C.D. N.S. N.S. N.S. N.S.

12. D.D. C.D. C.D. C.D. N.S. C.D.

13. I.Ș. C.A. C.A. C.A. C.D. C.A.

14. S.I. C.D. C.D. C.D. N.S. C.D.

15. M.V. C.A. C.D. C.D. C.D. C.D.

35
 16. R.V. C.D. C.D. C.D. C.A. C.D.

17. C.A. C.D. C.D. C.D. N.S. C.D.

Tabel 4.2 Centralizare comportamente:

Comportament Comportament Comportament Necesită

atins în dezvoltare sprijin

Nr. preșcolari 4 9 4
17

24% 24%

53%

CA CD NS

Fig. 4.2 Rezultate evaluare inițială

În ceea ce privește domeniul psihomotric, în cadrul evaluării inițiale, preșcolarii

execută relativ bine diferite deprinderi motrice de bază și manifestă interes pentru
activitate. În același timp execută cu voință exercițiile fizice însă cei mai mulți nu le
execută foarte corect.

36
4.5. Etapa experimentală
În această etapă este inclus programul experimental care cuprinde jocuri de
mișcare și diverse exerciții fizice dispuse pe diferite categorii, cu scopul de a dezvolta
capacitățile fizice ale copiilor, creșterea rezistenței la efort susținut și în vederea
îmbunătățirii condiției fizice, implicit a sănătății.

Tabel 4.3 Centralizare diferite exerciții fizice pentru dezvoltarea deprinderilor

motrice de bază și utilitare din cadrul activităților psihomotrice și exemple de jocuri
de mișcare

Nr. Crt. Denumirea jocului

1 Ștafeta cu obstacole

2 Cursa iepurelui

3 Ursul și iepurașii

4 Jocul fără zgomot

5 Podul umblător

6 Mingea în coş

7 Mingea de fotbal

8 Mingea

9 Mingea călătoare

10 Formarea valurilor

11 Alergarea cu pași încrucișați

12 Pompierii

13 Roboţii

14 Plimbarea pe Lună

37
15 Camioanele

16 Săritura în adâncime de pe aparat sau în lungime

17 Broscuțele la concurs

18 Aruncarea mingii în sus cu ambele mâini

19 Mingea la coș

20 Mers în echilibru pe plan ridicat de la sol

21 Cursa cu obstacole

22 Volei cu corpul

23 Cursa omizilor

24 Valurile

25 Târâre pe antebrațe alternativ cu împingere în

vârful picioarelor

26 Treci prin cerc

27 Cățărarea pe scară cu mâna și piciorul opus

28 Pompierii

29 Tracțiune individuală

30 Săniuța

31 Împingere individuală în perete

32 Transport de obiecte în perechi, cu o mână și cu

două mâini

33 Pădurarii

38
1. Ștafeta cu obstacole

„ Copiii au fost impărțiți în două echipe egale, așezate în formație de șir înapoia
unei linii de plecare. Înaintea echipelor pe traseu, se pun în 3 locuri câte două coșulețe
din material plastic pe care se sprijină câte un baston de gimnastică.

Distanța dintre obstacole este de 2m. La comanda, primii din fiecare echipă
pornesc în alergare și sar peste obstacole. La întoarcere aleargă spre următorii
coechipieri pe care îi ating pe umăr. Câștigă echipa care termină prima și parcurge
corect traseul (fără să doboare bastonul)”

(www.creeaza.com/didactica/gradinita/EXERCITIILE-FIZICE-ȘI-
JOCURILE563.php.).

2. Cursa iepurelui

„ Copiii sunt împărțiți în echipe egale ca număr, așezate în șiruri înapoia liniei
de plecare. La 6-8m de aceasta se traseaza linia de sosire. Primii copii din fiecare
echipă așteaptă semnalul de plecare în poziția ghemuit. La semnal, ei pornesc cu
săritura iepurelui până la linia de sosire, înconjoară în alergare un ursulet care
marcheaza locul întoarcerii și revin în alergare la echipele lor, după ce au atins cu
mâna pe umăr urmatorul coleg. Câștigă echipa care a terminat prima cursa”.
(www.creeaza.com/didactica/gradinita/EXERCITIILE-FIZICE-ȘI-
JOCURILE563.php.)

3. Ursul și iepurașii

În jocul „Ursul și iepurașii” , rolurile se împart astfel: un copil va fi „ursul”

care are „bârlogul” stabilit și unde va sta ascuns, iar ceilalți sunt „iepurașii” care se
mișcă liber executand sărituri cu deplasare, cu desprindere de pe ambele picioare,
imitând săritura iepurașului și spunând versurile:

Să culegem fragi și mure

De la ursul din pădure.

39
 La comanda „Vine ursul, nu mișcați!” iepurașii se ghemuiesc și stau cu ochii
închiși. În acel moment ursul iese din bârlog, se îndreapta spre iepurași privind atent.
Dacă un iepuraș se mișcă, este luat captiv în bârlogul ursului o tură de joc. Cand
conducătorul jocului spune „ ursul în bârlog” iepurașii aleargă veseli pentru că nu au
fost prinși” (www.creeaza.com/didactica/gradinita/EXERCITIILE-FIZICE-ȘI-
JOCURILE563.php)

4. Jocul fără zgomot

„Copiii stau în șezând în formație de cerc. La semnalul educatoarei închid ochii,

iar un copil numit de educatoare va merge cât mai ușor pe vârfuri prin spatele copiilor
pentru a plasa o jucărie la unul din ei. El nu trebuie să fie auzit de niciun copil. Dacă
copilul căruia i-a dat jucăria îl aude, copiii vor schimba locul între ei. Dacă nu va fi
auzit, poate să continue jocul tot în rol de conducător” (Antonovici, 2010, p. 29).

5. Podul umblător

„Copiii sunt așezați pe două linii, după înălțime, câte doi față în față, apucându-
se reciproc de mâini, cu brațele întinse sus la semnalul educatoarei, prima pereche
trece pe sub arcada formată și se așează în continuarea podului, timp în care
următoarea pereche pornește pe sub pod” (Antonovici, 2010, p. 29).

6. Mingea în coş

„Participanţii formează 2 echipe. Două mingi, preferabil colorate, sunt plasate

pe paraşută, care este ţinută la înălţimea taliei. Echipele au ca scop să-şi arunce mingea
în gaura din centrul paraşutei şi să împiedice cealaltă echipă să-şi arunce mingea în
coş. Echipa câştigă un punct când mingea sa nimereşte în „coş”” (Moldoveanu et al,
2015, p. 173).

7. Mingea de fotbal

„Participanţii formează 2, 4 sau 6 echipe. Dacă paraşuta este împărţită în

segmente, fi ecare echipă se va plasa în dreptul a 2-3 segmente. Participanţii ţin
paraşuta cu ambele mâini la nivelul taliei, aşa încât aceasta să poată fi balansată în sus
şi în jos. Paraşuta va fi ţinută strâns tot timpul, iar mingea va fi în permanenţă aruncată

40
în sus şi în jos. Se va marca un gol de fi ecare dată când mingea sare de pe paraşută”
(Moldoveanu et al, 2015, p. 173).

8. Mingea

„Pune deasupra paraşutei o minge de fotbal şi experimentaţi diferite mişcări. Ce

se întâmplă când participanţii leagănă paraşuta? Este posibil de jucat fotbal, pasând
mingea cuiva, care să o lovească cu capul? Foloseşte o minge mică de tenis care poate
pătrunde prin gaura mică din centrul paraşutei. Poţi opri mingea înainte ca ea să cadă
în gaură? Jocurile cu mingea cer îndemânări sofi sticate, dar în cele din urmă pot fi
distractive” (Moldoveanu et al, 2015, p. 172).

9. Mingea călătoare

„Participanţii ridică paraşuta la înălţimea taliei. Animatorul aruncă mingea

deasupra. Obiectivul jocului constă în a face mingea să se rostogolească pe marginea
paraşutei, mai întâi într-o direcţie, apoi în alta. Participanţii de pe o parte a paraşutei
ridică o secţiune, iar ceilalţi coboară alta, formându-se un disc pe care se mişcă o bilă”
(Moldoveanu et al, 2015, p. 172).

10. Formarea valurilor

„Ţinând paraşuta, fi ecare participant mişcă mâinile în sus şi în jos pentru a

forma valuri mari şi mici. Formarea valurilor reprezintă mişcări care provoacă
ondularea paraşutei. Valurile pot fi mici, medii sau mari” (Moldoveanu et al, 2015, p.
174).

11. Alergarea cu pași încrucișați

„Se execută cu o latură a corpului întoarsă spre direcția de deplasare, piciorul

din urmă încrucișează peste cel din față, după care piciorul aflat în sprijin se ridică și
pășește lateral, realizându-se înaintarea. Contactul cu solul se face pe pingea”
(Antonovici, 2010, p. 35). Acest tip de alergare se utilizează de regulă în partea de
pregătire a organismului pentru efort.

12. Pompierii

41
 „Grupa este împărțită în două echipe. La semnalul educatoarei: foc! primii copii
de la fiecare grupă pornesc în alergare spre locul de incendiu. Aici copiii urcă o scară
de două-trei trepte sau escaladează un obstacol și se întorc la locul de plecare, dând
ștafeta următorului copil. Câștigă echipa care termină prima” (Antonovici, 2010, p.
37).

13. Roboţii

„Participanţii formează grupuri a câte trei persoane. În fi ecare grup o persoană

este controlorul de roboţi, iar celelalte două sunt roboţii. Controlorii trebuie să dirijeze
mişcările celor doi roboţi ai săi. Pentru ca robotul să se mişte la dreapta, controlorul va
pune mâna pe umărul drept al robotului, iar pentru ca acesta să se mişte la stânga,
controlorul va pune mâna pe umărul stâng. Animatorul dă startul, spunând roboţilor să
se mişte într-o anumită direcţie. Controlorul trebuie să preîntâmpine lovirea roboţilor
de obstacole precum ar fi scaunele, mesele sau alţi roboţi. După ceva timp,
participanţii îţi schimbă rolurile, fi ecare având şansa să fi e controlor şi robot”
(Moldoveanu et al, 2015, p. 79).

14. Plimbarea pe Lună

„În grupuri de 3, o persoană stă între celelalte două, ţinându-şi mâinile la talie.
Celelalte două o apucă din părţi şi o susţin pentru ca atunci când persoana din mijloc
va sări, să parcurgă o distanţă cât mai mare. Grupurile vor menţine o distanţă sufi
cientă între ele, pentru a evita lovirile sau alte accidente. După câteva sărituri,
partenerii îşi schimbă rolurile, pentru a-i oferi fi ecăruia posibilitatea să se „plimbe pe
Lună”. Discutaţi despre emoţii, colaborare şi susţinere” (Moldoveanu et al, 2015, p.
76).

15. Camioanele

„Grupa este împărțită în două echipe. Copiii stau câte doi față în față ținându-se
de mâini. La semnalul educatoarei, ei pornesc în alergare laterală până la locul marcat
de educatoare de unde încarcă marfa (jucării, cutii, mingi etc.), apoi revin tot în
alergare laterală la echipa lor, descarcă marfa următorilor din echipă și trec la coada
șirului” (Antonovici, 2010, p. 38)

42
16. Săritura în adâncime de pe aparat sau în lungime

„Trebuie să aibă aterizarea localizată pe suprafețe elastice: nisip, covor

împăturit, saltele. Contactul cu solul se realizează pe pingea, cât mai elastic în poziția
ghemuit cu brațele sprijinite de sol” (Antonovici, 2010, p. 42)

17. Broscuțele la concurs

„Copiii sunt aliniați în spatele unei linii de start. Ei au rolul unor broscuțe care
se vor întrece în sărituri. La semnalul educatoarei broscuțele sar! copiii execută
sărituri în lungime de pe loc. Educatoarea va marca locul de aterizare și va stabili
câștigătorul. Se va urmări și executarea corectă a săriturii” (Antonovici, 2010, p. 44)

18. Aruncarea mingii în sus cu ambele mâini

„Se execută din poziția stând, depărtat sau cu un picior înainte, cu spatele drept,
corpul ușor aplecat înainte, brațele îndoite din cot, mâinile ținând mingea cu degetele
răsfirate. Odată cu aruncarea se execută îndoirea și întinderea
genunchilor”( Antonovici, 2010, p. 48).

19. Mingea la coș

„Copiii aruncă mingea într-un coș așezat pe un perete la înălțimea potrivită sau
pe creanga unui copac. Câștigă copilul care nimerește de cele mai multe ori coșul”
(Antonovici, 2010, p. 50).

20. Mers în echilibru pe plan ridicat de la sol

„Urcarea pe aparat se face prin pășire, iar coborârea prin săritură în adâncime în
ghemuit sau, după caz, prin pășire. Înălțimea trebuie să fie de 20 cm. Educatoarea va
asigura sprijin direct copiilor, controlând permanent poziția copiilor pe aparat”
(Antonovici, 2010, p. 54).

21. Cursa cu obstacole

„Copiii sunt împărțiți în două echipe. Ei se vor întrece mergând în echilibru pe

plan ridicat, executând în același timp pășire peste obstacole. La capătul traseului vor

43
coborî prin pășire, se vor întoarce în alergare și vor da ștefeta următorului copil din
echipă” (Antonovici, 2010, p. 55).

22. Volei cu corpul

„Întinde o coardă sau o sfoară între doi copaci. Participanţii se împart în două
echipe şi se plasează de o parte şi de alta a sforii. Scopul jocului este de a lansa mingea
şi de a o menţine în aer. Dacă mingea atinge terenul echipei adversare, se atribuie un
punct şi jocul continuă. Unica regulă care trebui respectată este că nu se permite
folosirea mâinilor, însă pot fi folosite toate celelalte părţi ale corpului: capul,
picioarele, genunchii, spatele, umerii, fundul, burta etc. Cine foloseşte mâinile, pierde
un punct în folosul celeilalte echipe” (Moldoveanu et al, 2015, p. 70).

23. Cursa omizilor

„Activitatea se va desfăşura pe un itinerar circular cu lungimea de aproximativ

100 de metri, fără obstacole. Participanţii formează „omizile”, unindu-se în echipe a
câte 5 persoane. Primele patru persoane se culcă la pământ cu faţa în jos, sprijinindu-se
în mâini. Primul participant pune picioarele pe umerii următorului ş.a.m.d. Doar
ultimul participant se sprijină şi cu mâinile şi cu genunchii. La semnalul animatorului
începe cursa. Dacă vreun participant se simte obosit, trece la coadă, mergând în mâini
şi genunchi. Prima „omidă” care ajunge la fi niş primeşte 10 puncte, următoarea 9
ş.a.m.d.” (Moldoveanu et al, 2015, p. 63).

24. Valurile

„Participanţii se aranjează în semicerc, iar animatorul se plasează la un capăt al

acestuia. Animatorul demonstrează un val tipic, ridicând mâinile în sus şi rugând
persoana de alături să facă la fel, apoi următoarea şi următoarea etc. Atunci când
mişcarea va ajunge la participantul ce încheie semicercul, toţi pe rând trebuie să
coboare mâinile, astfel ca mişcarea să se întoarcă la cel care a lansat-o. Grupul va
repeta mişcarea de câteva ori, până o va perfecţiona, astfel încât valul să se mişte
foarte lin de la un capăt la altul. Dacă doresc, participanţii pot introduce unsunet pentru
a amplifi ca efectul valului. Apoi spune participanţilor că valurile pot fi de multe
tipuri. Unul din ele poate fi realizat făcând un pas spre stânga cu mâinile ridicate în sus

44
şi mai apoi un pas spre dreapta cu mâinile coborâte jos. Continuă activitatea,
folosindu-ţi imaginaţia şi pe cea a participanţilor. Păstrează activitatea pe o notă
veselă, distrându-vă împreună pe seama diferitor încercări, dar apreciind în acelaşi
timp progresele grupului” (Moldoveanu et al, 2015, p. 50).

25. Târâre pe antebrațe alternativ cu împingere în vârful picioarelor

Atât deplasarea brațelor, cât și tracțiunea înainte se face în mod alternativ, iar
apoi este precedată de împingerea în vârfurile picioarelor.

26. Treci prin cerc

„Copiii sunt împărțiți în trei patru echipe ce stau în spatele unei lunii de start.
La o distanță de 1 m între ele sunt așezate câte două-trei cercuri în dreptul fiecărei
echipe. Copiii se deplasează târându-se ca șarpele printr-un spațiu limitat. Ajunși la
capătul traseului se întoarce în alergare la echipa sa, dă ștafeta și trece la coada șirului”
(Antonovici, 2010, p. 59).

27. Cățărarea pe scară cu mâna și piciorul opus

Mâna dreaptă prinde scara, apoi piciorul opus este pus pe treaptă, precedat de
celălat picior, urmat de propulsarea corpului în sus. Se prinde obiectul pe care se
efectuează cățărarea cu mâna stângă pe următoarea treaptă.

28. Pompierii

„Copiii sunt împărțiți în echipe și stau în fața unor scări fixe. La comanda foc!,
primii copii de la fiecare echipă aleargă la scară, se cațără și imită stingerea focului. La
comanda Focul s-a stins!, copiii coboară și se întorc în echipele lor” (Antonovici,
2010, p. 62).

29. Tracțiune individuală

În poziție de culcat înainte pe o bancă (de preferabil una de gimnastică) brațele

sunt întinse înainte, se prinde marginea băncii și se trage cu ajutorul brațelor.

30. Săniuța

45
 „Doi copii stau unul lângă celălalt, ținându-se de mână. Cu mâinile rămase
libere îl trag pe cel de-al treilea coleg, care stă în poziția ghemuit. Acesta va fi tras prin
alunecare” (Antonovici, 2010, p. 62).

31. Împingere individuală în perete

Copiii se află poziționați în fața unui perete, palmele sunt puse pe zid, iar
picioarele puțin depărtate. În acest fel se execută împingerile.

32. Transport de obiecte în perechi, cu o mână și cu două mâini

Acest tip de transport se poate realiza printr-o coordonare a mișcărilor celor doi
copii. Transportul cu o mână este repetitiv, de fiecare dată alternând mâna care poartă
obiectul.

33. Pădurarii

„Copiii au rol de pădurari. În pădure s-au tăiat copaci pe care ei trebuie să-i
transporte într-un loc stabilit, pentru a fi tăiați. Transportul se execută cu sprijin pe
umăr, individual, apoi în perechiși în grup” (Antonovici, 2010, p. 70).

4.6. Evaluarea finală a eșantionului

EVALUARE FINALĂ

DOMENIUL: Psihomotric

OBIECTIVE:

- să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însușite în diferite contexte.

- să fie capabil să execute mișcări motrice de bază: mers, alergare, sărituri, rostogoliri,
cățărări.

- să perceapă componentele spaţio – temporale (ritm, durată, distanţă, localizare).

- să aibă capacitatea de susținere a efortului în cadrul unor exerciții fizice.

ITEMI:

- utilizează diverse deprinderi motrice însușite anterior; -2 p

46
- execută corect mișcările motrice de bază; -2 p

- percepe corect componentele spaţio – temporale- 2 p

- are capacitate de susținere a efortului prelungit în cadrul unor exerciții fizice- 4 p

DURATA:

25-35 MINUTE/ACTIVITATE

Interpretare:

Comportament atins (CA)-8-10 pc.

Comportament în dezvoltare (CD)-4-7 pc.

Necesită sprijin (NS)-0-3 pc.

Tabel 4.4 Centralizare rezultate evaluare finală

Nr. Inițiale
I1 I2 I3 I4 Cfinal
crt copil

1. R.Y.G C.D. C.D. C.D. C.D. C.D.

2. P.M.I C.A. C.A. C.A. C.D. C.A.

3. M.F. C.A. C.A. C.A. C.A. C.A.

4. C.D.I. C.D. C.D. C.D. C.D. C.D.

5. M.L.A. C.D. C.D. CD. N.S. C.D.

6. D.F.M. C.A. C.A. C.A. C.A. C.A.

7. Ș.D.A. C.A. C.A. C.A. C.D. C.A.

8. P.M.Ș. C.D. C.D. C.D. N.S. C.D.

9. D.Y. C.A. C.A. C.A. C.A. C.A.

10. S. A. C.A. C.A. C.A. C.A. C.A.

11. D.L. C.D. C.D. C.D. N.S. C.D.

47
 12. D.D. CA. C.D. C.D. C.D. C.D.

13. I.Ș. C.A. C.A. C.A. C.A. C.A.

14. S.I. C.D. C.A. C.D. C.D. C.D.

15. M.V. C.A. C.A. C.A. C.D. C.A.

16. R.V. C.A. C.A. C.A. C.A. C.A.

17. C.A. C.D. C.A. C.D. C.D. C.D.

Tabel 4.5 Centralizare comportamente:

Comportament Comportament Comportament Necesită

atins în dezvoltare sprijin

Nr. preșcolari 9 8 0
17

47%
53%

CA CD NS

48
 Fig. 4.3 Rezultate evaluare finală

În ceea ce privește rezultatele în urma aplicării evaluării finale se poate observa

un progres simțitor în rândul preșcolarilor în ceea ce privește dezvoltarea deprinderilor
motrice de bază, dar și a celor utilitare. Dacă în urma aplicării evaluării inițiale, cei
mai mulți aveau un comportament în dezvoltare, dar în egală măsură 4 copii necesitau
sprijin și doar 4 aveau un comportament atins, în urma aplicării evaluării finale s-a
putut observa că cei mai mulți copii aveau un comportament atins și niciunul care să
necesite sprijin. Așadar realizarea jocurilor de mișcare și a diferitelor exerciții fizice,
pe parcursul anului, a îmbunătățit considerabil dezvoltarea motricității la preșcolari.

10

6
CA
5
CD
4 NS

0
Evaluare inițială Evaluare finală

Fig. 4.4 Rezultate comparative evaluare inițială și finală

4.7. Interpretarea rezultatelor

Conform datelor înregistrate atât la evaluarea inițială, cât și cea finală se poate
observa că s-a înregistrat un progres considerabil în rândul preșcolarilor de grupă mare
în ceea ce privește deprinderile motrice de bază și utilitare însușite și dezvoltate. De
asemenea s-a putut observa și o îmbunătățire esențială în ceea ce privește capacitatea
de efort în cadrul efectuării unor exerciții fizice sau jocuri de mișcare pentru exersarea
diferitelor deprinderi motrice de bază și utilitare cum ar fi: mersul, alergarea, săritura,

49
aruncarea, prinderea, echilibrul, târârea, cățărarea, tracțiunea, împingerea, ridicare și
transport de greutăți. Preșcolarii și-au îmbunătățit capacitatea de a executa diferite
acțiuni motrice cât mai corect datorită exersării constante prin solicitarea de a efectua
cât mai diverse exerciții care solicitau diverse grupe de mușchi. De asemenea jocurile
de mișcare au un rol esențial în dezvoltarea deprinderilor și capacităților de a efectua
diferite acțiuni motrice întrucât acestea îmbină elementele ludice cu efortul fizic care
nu mai este perceput ca fiind atât de solicitant, pentru că totul se desfășoară prin joc.
Domeniul psihomotric contribuie la menținerea stării de sănătate a copiilor, întrucât
sportul în general ajută la buna funcționare a activității cerebrale și nu numai.

50
 CONCLUZII

În această perioadă, copiii își dezvoltă motricitatea prin activitățile de educație

fizică în special, dar și prin jocurile de mișcare care sunt extrem de importante întrucât
vin să completeze necesitatea de mișcare a copiilor într-un mod ludic. Aceste activități
se desfășoară fie cu întreaga grupă organizată, fie pe echipe, executând de regulă
fiecare, mișcări individuale. Dezvoltare fizică se realizează de regulă în jocurile liber-
active. Au anumite abilități motorii, altele le achiziționează astfel că dispun de
capacități mai complexe. „Educația fizică este disciplina care le formează copiilor și
tinerilor o atitudine conștientă față de propriul organism. Scopul principal al educației
fizice este formarea motivației de practicare a exercițiilor fizice, dezvoltarea calităților
motrice și funcționale, precum și formarea deprinderilor de igienă” (Antonovici, 2010,
p. 3) Există o strânsă legătură între dezvoltarea fizică și psihică a copilului, sportul,
mișcarea contribuie atât la dezvoltarea cognitivă cât și cea emoțională și nu numai. „În
esență, educația fizică cuprinde un ansamblu de acțiuni care contribuie la dezvoltarea
personalității copilului prin potențarea calităților psiho-fizice ale acestuia și asigurarea
unui echilibru între ele” (Antonovici, 2010, p. 3).
Dezvoltarea unor abilități motorii, dar și mișcarea în general în perioada
preșcolarității este esențială atât pentru dezvoltarea fizică a preșcolarilor cât și pentru
cea psihică sau pentru menținerea sănătății. Dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor
depinde de aceste lucruri. Curriculum pentru educație timpurie prevede toate acestea
astfel încât să fie satisfăcută nevoia de mișcare a copiilor, dar și pentru a le dezvolta
copiilor deprinderi motrice de bază și utilitare. „Domeniul psihomotric de aplicare a
curriculum-ului pentru învățământul preșcolar acoperă coordonarea și controlul
mișcărilor corporale, mobilitatea generală și rezistența fizică, abilitățile motorii și de
manipulare de finețe, ca și elemente de cunoaștere, legate mai ales de anatomia și
fiziologia omului” (Antonovici, 2010, p. 4).

51
 În general educația fizică la această vârstă contribuie la dezvoltarea calităților
motrice de bază, la formarea priceperilor și deprinderilor motrice, dar și la corectarea
unor deficiențe fizice.
Cercetarea acestei lucrări mi-a oferit oportunitatea de a observa evoluția
copiilor din punct de vedere a motricității, dacă se desfășoară cât mai multe jocuri de
mișcare (nu doar în activitățile de educație fizică, acestea putând fi integrate și în
cadrul altor activități zilnice) și dacă sunt executate în cadrul activităților de educație
fizică cât mai multe exerciții pentru dobândirea și dezvoltarea unor deprinderi motrice
de bază și utilitare. Preșcolarii grupei mari au fost încântați de jocurile de mișcare alese
astfel că aceștia au devenit mai sociabili, cooperanți, competitivi, toleranți și s-au
integrat mai bine în colectivul grupei.

52
 BIBLIOGRAFIE
 Antonovici, Ș. (2010). Educația fizică în grădiniță. București: Didactica
Publishing House.
 Baciu, C.C. (1967). Anatomia funcţională a aparatului locomotor (cu aplicaţie
la educaţia fizică). Bucureşti: Editura Consiliului.
 Bogaert, C., Delmarle, S., Preda, V. (2012). Formarea competențelor în
grădiniță. București: Aramis Print.
 Colceriu, L. (2010). Metodica predării activității instructiv educative în
grădiniță.
 Crăciunescu, R. (2012). Psihologie: pentru pregătirea profesorilor. Craiova:
Universitaria.
 Crețu,T. (2016). Psihologia vârstelor. Iași: Polirom.
 Dragomirescu, G., Kun, S., Bojin, E. (1977). Metodica predării educaţiei fizice
în grădiniţa de copii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică
 Ivan, E. (1973).Educația fizică în grădinițe. București: Ed. stadion.
 Joița, E. coord. (2003). Pedagogie și elemente de psihologie școlară. Ed. Arves.

 Moldovanu, I., Coadă, C., Tomșa, S., Babii, V., Mîrza, D., Grosu, M., Coada,
N., Guzun, M., Șian, A., Cozma, S., Postică, S., Cobîleanu, M., Pașcenco, O., Chiosa,
E. (2005). 855 de Jocuri și Activități. Ghidul animatorului. Chișinău.
 Ozunu, D. (1994). Bazele psihologice ale educației. Cluj- Napoca: Ed. „Argonaut”.

 Pânişoară, O. (coord.) (2012). Programul de formare metode interactive de

predare, învățare, evaluare. Suport de curs. Craiova..
 Pânişoară, I.-O., Manolescu, M. (coord.) (2019). Pedagogia învățământului
primar și preșcolar. Iași: Polirom.
 Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educației. Iași: Ed. Polirom.
 Stan, L. (2016). Dezvoltarea copilului și educația timpurie. Iași: Polirom.
 Stan, L. (2014). Pedagogia preșcolarității și școlarității mici. Iași: Ed. Polirom.
 Șchiopu, U., Verza, E. (1981). Psihologia vârstelor. București: Editura
Ddactică și Pedagogică.

53
 Tomșa, Gh. coord. (2005). Psihopedagogie preșcolară și școlară. Tematică
necesară susținerii examenelor de definitivat și gradul II didactic, educatoare-
institutori, învățători.Ed. București: Ed. Coresi.
 Voiculescu, E. (2003). Pedagogie preșcolară. București: Aramis Print.

Web:

- http://proiecte.pmu.ro/c/document_library/get_file?
p_l_id=16980&folderId=21042&name=DLFE-2001.pdf
- https://www.edu.ro/sites/default/files/Curriculum%20ET_2019_aug.pdf
- www.creeaza.com/didactica/gradinita/EXERCITIILE-FIZICE-ȘI-
JOCURILE563.php.

54