Cuprins

Drept Valutar SUPORT DE CURS Doina Cuciurca
Ciclul II, Master

Programul „Drept fiscal şi vamal” – 120 credite
Modulul: Dreptul contabil și expertiza judiciar-contabilă / Dreptul valutar
TEMA 2.: BAZELE JURIDICE ALE REGLEMENTARII VALUTARE
Cuprins:
1. Considerațiuni generale privind reglementarea valutară pe teritoriul RM. Sistemul valutar al
Republicii Moldova.
2. Principiile reglementării valutare
3. Mecanismele reglementarii valutare
4. Piața valutară: concept, organizare, participanți
5. Regimul de curs de schimb valutar
Obiective:
- să determine cadrul normativ și instituțional al reglementării valutare;
- să caracterizeze sistemul valutar al RM;
- să distingă noțiunile de sistem monetar, monedă națională, valută străină, valoare valutară, instrumente
de plată, etc.
- să caracterizeze principiile și mecanismele reglementării valutare;
- să descrie modul de organizare și participanții pieții valutare;
- să evalueze modul de stabilire a cursului valutar;
- să descrie activitatea BNM pe piața valutară a RM.
Bibliografie:
1. Legea nr. 62 din 21.03.2008 privind reglementarea valutară*, MO nr. 423-429 din 09.12.2016.
2. Legea nr.1232 din 15.12.1992 cu privire la bani, MO nr.3 din 1993.
3. Legea nr. 548 din 12 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei*, MO nr. 297-300 din
30.10.2015.
4. Legea Nr. 202 din 06.10.2017 privind activitatea băncilor, MO nr. 434-439 din 15.12.2017.
5. Legea nr. 550 din 21.07.1995 cu privire la lichidarea băncilor, MO nr.1 din 01.01.1996, (denumirea
legii în redacția LP32 din 27.02.20, MO99-100/02.04.20; în vigoare 02.05.20).
6. Legea Nr. 232 din 03.10.2016 privind redresarea şi rezoluţia băncilor, MO nr.33-346 din 04.10.2016.
7. Legea Nr. 114 din 18.05.2012 cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică, MO nr. 193-197
din 14.09.2012.
8. Hotărârea BNM Nr. 335 din 01.12.2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind activitatea
unităților de schimb valutar, MO nr. 423-429 din 09.12.2016.
9. Hotărârea BNM Nr. 304 din 10.11.2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licențierea,
controlul și sancționarea unităților de schimb valutar, MO nr. 416-422 din 02.12.2016.
10. Hotărârea BNM Nr. 3 din 15-01-2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind stabilirea
cursului oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine, MO nr. 27-29 din 10.02.2009.
1
SUBIECTUL 1. CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA

VALUTARĂ PE TERITORIUL RM. SISTEMUL VALUTAR AL REPUBLICII MOLDOVA.
Reglementare valutară – totalitatea normelor juridice referitoare la efectuarea şi raportarea
operaţiunilor valutare, licenţierea şi desfăşurarea activităţii unităţilor de schimb valutar, precum şi cele
referitoare la controlul valutar, instituite în scopul implementării politicii valutare a statului şi al asigurării
stabilităţii pieţei valutare interne.(LP 62/2008, art3)
Reglementarea valutară este activitatea organelor de stat care vizează reglementarea procedurii de
efectuare a operațiunilor valutare.
Statul reglementează relațiile valutare, ținând cont de sarcinile economice ale statului. Pentru
Republica Moldova, din momentul declarării suveranității sale, este caracteristică politica de liberalizare
în reglementarea relațiilor valutare. Monopolul de stat asupra monedei și a unei părți a valorilor valutare
și asupra operațiunilor cu acestea, care a existat în anii puterii sovietice, a fost abolit.nEste permis, deși
sub controlul statului, exportul de valută.
Introducerea în Republica Moldova a numerarului în monedă naţională, precum şi numerarului şi
cecurilor de călătorie în valută străină nu este limitată.
Declararea valorilor valutare introduse
Persoanele fizice sunt obligate să declare în scris organelor vamale sumele ce depăşesc 10.000
de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie.
Persoanele fizice au dreptul să declare în scris sumele ce nu depăşesc 10.000 de euro (sau
echivalentul lor) de persoană/călătorie.
Reguli pentru persoane fizice rezidente şi nerezidente – art. 28, 29 Legea 62/2008
Forma de
Suma în valută străină sau echivalentul în monedă naţională
declarare
Declarare în scris La intrare La ieşire
Opţional pînă la 10.000 Euro pînă la 10.000 Euro
Obligatoriu peste 10.000 Euro de la 10.000 pînă la 50.000 Euro (*)
(*) cu condiţia prezentării organelor vamale a documentelor confirmative, pentru suma ce
depăşeşte 10.000 de euro (sau echivalentul lor), şi anume:
• actele vamale ce confirmă introducerea mijloacelor băneşti în Republica Moldova; şi/sau
• permisiunile pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova, eliberate de băncile
licenţiate, şi/sau autorizaţii pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova,
eliberate de Banca Naţională a Moldovei.
Conform Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20.11.97 (atenție această lege este
valabilă doar pînă la 01.01.2024 fiind abrogată prin prevederile Codului vamal nou) valuta naţională,
valuta străină (cu excepţia celei folosite în scopuri numismatice), precum şi hârtiile de valoare sunt
scutite de taxă vamală.
Ieşirea din Republica Moldova
• sumele pînă la 10.000 de euro (sau echivalentul lor*)
persoanele fizice au dreptul de a scoate numerar în monedă naţională, precum şi numerar şi cecuri
de călătorie în valută străină în sumă totală ce nu depăşeşte 10.000 de euro (sau echivalentul lor) de
persoană/călătorie, fără a prezenta organelor vamale documentele confirmative.
• sumele de peste 10.000 de euro (sau echivalentul lor*), însă care nu depăşeşte 50.000 de
euro (sau echivalentul lor*)
2
persoanele fizice au dreptul de a scoate numerar în monedă naţională, precum şi numerar şi cecuri
de călătorie în valută străină în sumele de peste 10.000 de euro (sau echivalentul lor), însă care nu
depăşesc 50.000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie, cu condiţia prezentării organelor
vamale a documentelor confirmative, pentru suma ce depăşeşte 10.000 de euro (sau echivalentul lor), şi
anume:
a) actele vamale ce confirmă introducerea mijloacelor băneşti în Republica Moldova; şi/sau
b) permisiunile pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova, eliberate de băncile
licenţiate, şi/sau autorizaţii pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova, eliberate de
Banca Naţională a Moldovei.
• sumele ce depăşesc 50.000 de euro (sau echivalentul lor*)
Sumele ce depăşesc 50.000 de euro (sau echivalentul lor) pot fi transferate din Republica Moldova
în cadrul operaţiunilor valutare curente şi de capital, plăţilor şi transferurilor în/din străinătate între
rezidenţi şi nerezidenţi, conform prevederilor art.17, 18 şi 23 ale Legii privind reglementarea valutară nr.
62-XVI din 21.03.2008.
Declararea valorilor valutare la scoaterea acestora din ţară
Persoanele fizice sunt obligate să declare în scris organelor vamale sumele ce depăşesc 10.000
de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie.
Nedeclararea atrage răspunderea conform legislaţiei în vigoare.
Persoanele fizice au dreptul să declare în scris sumele ce nu depăşeşte 10.000 de euro (sau
echivalentul lor) de persoană/călătorie.
• Nu se admite introducerea în/scoaterea din Republica Moldova a numerarului în monedă
naţională, precum şi a numerarului şi cecurilor de călătorie în valută străină în bagajul neînsoţit
de către persoana fizică.
* echivalentul sumelor în valutele respective se determină aplicînd cursul oficial al leului
moldovenesc stabilit de Banca Naţională a Moldovei, valabil la ziua trecerii frontierei de stat a
Republicii Moldova.
Persoane juridice
Introducerea în/scoaterea din Republica Moldova a numerarului în valută străină şi în monedă
naţională şi a cecurilor de călătorie în valută străină se permite persoanelor juridice în cazuri stabilite în
art. 30 din Legea privind reglementarea valutară nr. 62-XVI din 21.03.2008.
Introducerea în/scoaterea din Republica Moldova a numerarului se efectuează prin intermediul
persoanelor fizice - reprezentanţi ai persoanelor juridice în cauză.
Reglementarea valutară se realizează la două niveluri: normativ și individual.
Reglementarea normativ-juridică constă în crearea (elaborarea și aprobarea) unor norme
juridice, al căror obiect îl reprezintă relațiile publice legate de monedă.
Reglementarea juridică individuală este aplicarea normelor juridice unor circumstanțe specifice
de viață, ceea ce presupune apariția, modificarea și încetarea raporturilor juridice valutare specifice.
Fundamentele organizării și implementării reglementării valutare sunt determinate de Legea
Republicii Moldova „Cu privire la reglementarea valutară”.
SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL – CONCEPT, ELEMENTE

SMI – reprezintă cadrul instituţional de reglementare a raporturilor de repartiţie fînanciară şi de
credit şi a raporturilor de plăţi pe plan internaţional în următoarele condiţii:
❖ Să respecte suveranitatea monetară a statelor
❖ Să favorizeze relaţiile economice între state
3
Cu alte cuvinte SMI – se formează ca urmare a aprecierii monetare, a formelor de bunuri şi

servicii dintre ţări.
Etapele evoluţie SMI:
1) Sistemul etalon aur monedă (s-a instituţionalizat la Paris în 1865)
Principii de funcţionare:
➢ Baza ei o constituie etalonul aur-monedă
➢ Fiecare monedă are un conţinut în aur, numit valoare paritară, valuta liber schmbîndu-se în
aur
➢ Confirmarea unui regim al cursurilor cu fluctuaţie liberă, funcţie de cerere şi ofertă, dar
ţinînduse cont de punctele aur
* Prima încercare pe linia cooperării sistemelor monetare naţionale a fost convenţia prin care
s-a creat Uniunea Latină, semnată la 23 decembrie 1865 de Franţa, Belgia, Italia şi Elveţia.
Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur şi argint), care reprezenta
elementul comun al ţărilor semnatare ale convenţiei. Cu acest prilej se recunoaşte o unitate monetară
comună: francul, care era împărţit în 100 centime. Un număr de ţări au emis monede similare celor din
Uniune, fără a adera însă la ea. Aceste ţări au adoptat numai o parte din prevederile convenţiei, păstrînd
raportul valoric de 1/15,5 dintre aur şi argint. Printre ţările menţionate se numără: Austro-Ungaria,
Romania, Serbia, Bulgaria, Spania, Venezuela, Columbia, Peru.
Uniunea Monetară Latină a contribuit la consolidarea pentru o perioadă scurtă de timp a poziţiilor
bimetalismului. Din septembrie 1873 s-a limitat baterea monedelor din argint şi, practic, s-a trecut la
etalonul monometalist aur.
2) Sistemul etalon aur-lingouri (s-a instituţionalizat la Genova, Italia - 1922)
Principii de funcţionare:
➢ Baza lor era etalonul aur-devize, adică din aur şi valute lider, avînd convertibilitatea în aur
➢ Sau păstrat parităţile în aur, convertibilitatea în aur se efectua numai nemijlocit (în SUA,
Anglia, Franţa), dar şi indirect prin valute străine (Germania şi încă 30 de state)
➢ Restabilirea cursurilor flotante
Încercarea de aliniere a sistemelor monetare naţionale a reprezentat-o Conferinţa de la Genova,
care a avut loc între 10 aprilie – 19 mai 1922, şi la care au participat 33 de state.
Principala recomandare care se desprinde din această conferinţă este de a se limita utilizarea
aurului, prin păstrarea disponibilităţilor de valute în conturile de la băncile din străinătate.
În acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur – devize în cadrul sistemelor monetare
naţionale şi folosirea unui sistem de cliring înternaţional.
În cadrul acestei convenţii, adoptarea unui etalon sau a altuia era considerată o problemă de
politică internă, astfel că nici o ţară a cărei monedă era folosită ca valută de rezervă nu era angajată în
relaţiile cu alte ţări, decat în măsura în care aceasta îi servea propriilor interese.
Rezultă, astfel, că nici unul din acordurile monetare internaţionale încheiate în perioada anilor 30
pană la începutul celui de-al doilea Război Mondial nu au dus la formarea unui sistem monetar
internaţional.
3) Sistemul etalon aur-devize (s-a instituţionalizat la Bretton Woods 1944)
Prncipii de funcţionare
➢ Alegerea etalonului monetar
➢ Menţinerea stabilităţii şi cursurilor de schimb ale monedelor naţionale
➢ Asigurarea convertibilitaţii internaţionale a monedelor
➢ Crearea rezervelor monetare oficiale şi asigurarea lichidităţii internaţionale
4
➢ Echilibrarea balanţei de plăţi

Sistemul valutar de la Bretton-Woods a fost juridic organizat în 1944 la conferinţa valutar-
fînanciară a O.N.U., care s-a petrecut la Bretton-Woods (S.U.A.).
Necesitatea organizării acestui sistem a apărut în anii ’30, odată cu lichidarea
monometalismului în toate ţările lumii.
Scopul organizării acestui sistem a fost crearea unui mecanism de efectuare a achitărilor
internaţionale. În calitate de unitate monetară acceptabilă pentru folosirea în relaţiile internaţionale a
fost stabilit dolarul american. De asemenea la afacerile internaţionale au fost acceptate valutele
naţionale ale ţărilor-membre, cu condiţia că ele vor menţine cursul valutelor naţionale faţă de dolar la
nivelul existent la momentul semnării acordului.
Devierile nu trebuiau să depăşească  1%. În aşa mod valutele tuturor ţărilor-membre au fost
puse în dependenţă directă de dolarul american. În mărimile prevăzute în acord, dolarii puteau fi
schimbaţi pe metale preţioase la trezoreria S.U.A.
4) Sistemul monetar bazat pe etalonul putere de cumpăraren (s-a instituţionalizat la
Jamaica 1976)
Principii de funcţionare
➢ Introducerea etalonului DST. Factorii care au pus bazele apariţiei DST:
• Găsirea unui instrument monetar stabil în condiţiile evoluţiei instabile a cursurilor valutare
convertibile
• Crearea unei monede internaţionale care să nu aparţină nici unui stat
• Nevoia de a spori lichiditatea internaţională
➢ Juridic a fost terminată demonetizarea dolarului
➢ Ţările aveau posibilitatea de a alege regimul cursului valutar
➢ Menirea FMI era să întărească reglementarea valutară interguvernamentală.
Fondul Monetar Internaţional s-a format în 1945 pentru a asigura:

▪ O largă dezvoltare a relaţiilor economice internaţionale prin facilitarea schimburilor
valutare, stabilitate
▪ Echilibrarea şi armonizarea balanţei de plăţi
▪ Stabilitatea cursurilor valutare
Sistemul valutar de la Jamaica a fost organizat juridic de către ţările-membre ale F.M.I. în
1976. Formarea acestui sistem a fost cauzată de criza sistemului valutar de la Bretton-Woods.
Cauza obiectivă au constituit-o schimbările în economiile ţărilor-membre ale F.M.I.: apariţia a
trei centre de concurenţă internaţională (S.U.A., ţările europene, Japonia).
Conform acordului de formare a acestui sistem a fost lichidată paritatea valutară şi au fost
introduse cursurile valutare flotante. Cu scopul de a asigura efectuarea normală a achitărilor
internaţionale a fost emisă unitatea monetară de cont – D.S.T. Cursul acestei unităţi se bazează pe cele
patru valute-forte ale ţărilor-membre: dolarul american, euro, lira sterlină, yena japoneză.
5) Sistemul monetar european (s-a instituţionalizat în 1979)
Sistemul monetar european a fost fondat pe baza:
• Unui sistem de intervenţii pe pieţele de schimb:
Unul prin care fiecare bancă centrală este obligată să intervină pe pieţele externe, cînd
propria monedă atinge limetele de fluctuaţie. Ţările membre au declarat parităţi bilaterale,
în jurul cărora cursurile reale pot oscila cu +2,25, -2,25
5
Altul, care se referă la definirea unui coş de valute, cu ajutorul cărora să se determine
cursurile monedelor individuale şi limetele de fluctuaţie
• Unui acord asupra manierei de finanţare a acestor intervenţii
6) Crearea Uniunii monetare Europene (s-a instituţionalizat la Maastricht, Olanda 1991):
Crearea Uniunii monetare Europene cunoaşte careva etape:
I. Etapă - 1991 - 1993 – statele memre au făcut eforturi pentru a adopta propria politică
economică cu scopul îmbunătăţirii coordonării între politicile naţionale
II. Etapă - 1994 – 1996 - statele memre ale Comunităţii Europene şi-ua propus să întărească
convergenţa rezultatelor lor economice, măsurabile prin patru indicatori cărora li s-au
stabilit nivele de atins:
1. datoria publică să nu fie mai mare de 60% faţă de PIB
2. deficitele bugetare nu trebuie să depăşească 3% faţă de PIB
3. marja ratei dobînzii nu trebuie să depăşească 2%
4. diferenţele ratei anuale a inflaţiei nu trebuie să depăşească 1,5%
III. Etapă - 1997 – 1999 – trecerea de la o pluralitate de monede comunitare la o monedă
comună unică
PUTEREA DE CUMPĂRARE ŞI CONVERTIBILITATEA MONEDEI

De-a lungul evoluţiei monedei, s-a modoficat atît forma etalonului monetar, cît şi substanţa din
care era confecţionat.
În cadrul mecanismului monetar actual, banii au fost desprinşi de aur. Membrii FMI au acceptat
demonetizarea aurului în 1971. Practica monetară a inpus în prezent folosorea ca etalon monetar –
puterea de cumpărare a monedei. În acest caz moneda emisă şi pusă în circulaţie pe plan internaţional
şi naţional are drept corespondent un etalon format din contribuţia bunurilor şi serviciilor create în
cadrul fiecărei economii naţionale.
Puterea de cumpărare reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care se poate cumpăra în
schmbul unei sume de bani
Puterea de cumpărare se foloseşte pentru:
1) Definirea banilor naţionali şi internaţionali
2) Stabilirea raporturilor valorice dintre monede
3) Urmărirea şi explicarea fenomenului valutar
Formula de calcul al puterii de cumpărare = Producţia de bunuri şi servicii/ indecele general

al preţurilor
Tipuri de puteri de cumpărare (PC):
1) PC internă – se determină prin formula de mai sus.
2) PC externă – se determină pri raportarea PC interne a unei ţări la PC internă a altei ţări.
Prin convertibilitate se înţelege dreptul rezidenţilor şi al nerezidenţilor de a schimba moneda

naţională cu altă monedă străină, prin vînzare – cumpărare pe piaţă, fără nici o restricţie din punct de
vedere al sumei schimbate, al scopului şi al calităţii celui care efectuează operaţiunea.
Statutul Fondului Monetar Internaţional grupează monedele statelor membre în trei categorii:
1. convertibile
2. neconvertibile
3. liber utilizabile.
6
O monedă poate fi considerată „liber utilizabilă” dacă îndeplineşte concomitent două condiţii:
a) este folosită pe scară largă în plăţile şi transferurile internaţionale şi
b) este negociabilă pe principalele pieţe valutare internaţionale. Monedele liber utilizabile sunt:
euro, yenul japonez, lira sterlină, dolarul SUA
Privită de-a lungul evoluţiei în timp, convertibilitatea a cunoscut două forme principale
convertibilitatea metalică şi convertibilitatea în valute.
Utilizînd criteriul ariei geografice de aplicare, se pot distinge convertibilitatea internă şi cea
externă.
Convertibilitatea internă este defînită ca reprezentînd însuşirea legală pe care o are o monedă de
a se preschimba pe o altă monedă pe un teritoriu delimitat, al ţării de origîne. Această convertibilitate
poate fi limitată numai pentru anumite operaţii sau poate funcţiona în limita unor plafoane.
Convertibilitatea externă se bazează pe defînirea reală a cursului unei monede naţionale în raport
cu celelalte valute, respectiv pe analiza puterii de cumpărare a monedelor.
SISTEMUL VALUTAR AL RM
Prin sistem valutar naţional se înţelege totalitatea relaţiilor economice şi cadrul înstituţional în
baza cărora se înfăptuieşte rotaţia monetară internă a ţării, se acumulează şi se folosesc resursele de valute
străine necesare pentru economia naţională. Sistemul valutar naţional este determinat în actele legislative
ale ţării, emise în corespundere cu normele de drept înternaţional.
Sistemul valutar naţional include următoarele elemente:
1) valuta naţională;
2) mărimea şi componenţa rezervelor oficiale de metale preţioase şi valute străine;
3) paritatea valutară;
4) cursul valutar;
5) convertibilitatea monetară;
6) existenţa sau lipsa restricţiilor valutare;
7) ordinea de efectuare a tranzacţiilor internaţionale;
8) piaţa valutară naţională.
Particularităţile sistemului valutar naţional al fiecărei ţări depind de gradul de dezvoltare a
economiei naţionale, ramurile de specializare a acesteia, volumul mărfurilor produse pentru export.
Valuta naţională este unitatea monetară naţională, denumirea, forma, modul de emitere ale căreia
sunt determinate în legislaţia naţională. Valuta naţională a fiecărei ţări poate să se afle în circulaţia
monetară din exteriorul ţării.
Gradul de răspîndire a valutei naţionale în alte ţări depinde de mai mulţi factori:
• nivelul de dezvoltare economică a ţării,
• stabilitatea unităţii monetare,
• echilibrul balanţei de plăţi, etc.
Pentru a-şi asigura credibilitatea pe plan internaţional, fiecare ţară tinde spre formarea şi
maximizarea rezervelor oficiale de metale preţioase şi valute străine.
În majoritatea ţărilor sursa pentru formarea acestor rezerve o constituie veniturile provenite din
export, în unele ţări – din extragerea zăcămintelor naturale.
Rezervele valutare oficiale reprezintă un factor puternic de atragere a investiţiilor străine. Aceste
rezerve pot fi uşor folosite pentru stabilizarea economică în condiţii de criză, intervenţii valutare, lărgirea
capacităţii de producere, etc.
7
Prin paritate valutară se înţelege raportul dintre două valute stabilit prin lege, cu scopul
stabilizării unităţii monetare naţionale. De obicei acest raport se stabileşte în formă de coridor valutar
(valorile de sus şi de jos ale cursului de schimb).
Prin restricţie valutară se înţelege înterzicerea efectuării unor operaţii cu valută străînă pe
teritoriul ţării, sau limitarea posibilităţii efectuării acestor operaţii. Restricţiile valutare, de obicei, se
întroduc în ţările cu economie slab dezvoltată, cu scopul protejării intereselor agenţilor economici din
ţară, limitării înfluenţei valutelor străine asupra sistemului valutar naţional.
Achitările internaţionale se înfăptuiesc prin intermediul conturilor de corespondenţă deschise
între băncile de pe teritoriul ţării şi băncile străine.
Prin piaţă valutară naţională se înţelege totalitatea centrelor oficiale care se ocupă cu vânzarea şi
cumpărarea valutelor străine, satisfăcînd în aşa mod cererea şi oferta agenţilor economici. Existenţa
acestor centre creează posibilitatea pentru fiecare agent economic de a efectua schimbul operativ al
valutelor cu scopul asigurării activităţii economice neîntrerupte. Ele sunt organizate în formă de burse
valutare; de asemenea astfel de servicii acordă băncile şi casele de schimb valutar.
8
SUBIECTUL 2. PRINCIPIILE REGLEMENTĂRII VALUTARE
Literatura de specialitate contureaza urmatoarele principii ale reglementarii valutare:

1. Prioritatea măsurilor economice în implementarea politicii de stat în domeniul reglementării
valutare
Acest principiu este un ghid extrem de important pentru legislația statului în procesul de renunțare la
predominanța influenței administrative asupra relațiilor valutare și trecerea la instrumentele de piață
pentru reglementarea acestora.
2. Excluderea ingerinței nejustificate a statului și a organelor acestuia în operațiunile valutare ale

rezidenților și nerezidenților
Acest principiu decurge din ghidul legal de reglementare și cont rol valutar menționat anterior și
confirmă direcția politicii valutare a statului de reducere a nivelului de reglementare imperativă a
operațiunilor valutare.
Prescripția legală considerată reflectă liberalizarea generală a legislației moderne a monedei

moldovenești. Ca urmare a analizei legislației valutare, se poate concluziona că în Republica Moldova, în
ceea ce privește tranzacțiile valutare între rezidenți și nerezidenți, este aplicat principiul „este permis tot
ce nu este interzis”; în ceea ce privește tranzacțiile valutare între rezidenți - „este interzis tot ceea ce nu
este permis”; în legătură cu tranzacțiile valutare între nerezidenți – „este permis ceea ce este prescris în
mod expres”.
Prezența statului în persoana autorităților competente în domeniul tranzacțiilor valutare ale

rezidenților și nerezidenților ar trebui să se datoreze unor motive economice, politice și consacrate în
legislație.
Principiul luat în considerare limitează participarea statului la acele tranzacții valutare la care acesta
nu este un participant direct. O astfel de prescripție corespunde liberalizării economiei și decurge din
garanțiile constituționale ale drepturilor și libertăților economice ale omului și cetățeanului 1.
3. Unitatea politicii valutare externe și interne a Republicii Moldova

Politica valutară este parte integrantă a politicilor interne și externe ale statului, care are ca scop
asigurarea stabilității monedei naționale și a stabilității pieței valutare interne ca factori pentru dezvoltarea
efectivă a economiei naționale și a cooperării economice internaționale.
Interdependența politicii valutare externe și interne a statului este predeterminată de prezența unui
scop comun pentru aceste tipuri de activități ale statului, ceea ce presupune, fără îndoială, coordonarea și
combinarea măsurilor de reglementare de stat a operațiunilor valutare efectuate pe teritoriul Republica
Moldova și operațiunile valutare legate de activitatea economică externă.
4. Unitatea sistemului de reglementare și control valutar

Acest principiu rezultă din însăși denumirea Legii privind reglementarea valutară, cât și din art. 1,
potrivit căruia: „Prezenta lege stabileşte principiile generale de reglementare valutară în Republica
Moldova, drepturile şi obligaţiile rezidenţilor şi nerezidenţilor aferente domeniului valutar, precum şi
împuternicirile organelor controlului valutar şi atribuţiile agenţilor controlului valutar”.
1
Constituția RM, art.9, 15, 16, 54, 126, 127, etc
9
Necesitatea unui sistem unitar și coordonat de reglementare a monedei și control valutar este firească,
întrucât statul poate asigura respectarea condițiilor și procedurilor de desfășurare a operațiunilor valutare,
în principal prin monitorizarea respectării acestora și aplicarea măsurilor de responsabilitate față de
peronele ce încalcă legislația valutară.
Principiul unității sistemului de reglementare valutară și control valutar rezidă și în normele Legii
privind reglementarea valutară, care stabilesc statutul juridic al organelor de reglementare valutară și de
control valutar.
5. Asigurarea de către stat a protecției drepturilor și intereselor economice ale rezidenților și

nerezidenților în realizarea operațiunilor valutare.
Acest principiu constituie o completare la principiul excluderii ingerinței nejustificate a statului în
operațiunile valutare ale rezidenților și nerezidenților. Excuzînd statul din prezența „cotidiană” directă în
domeniul relațiilor valutare ale entităților private, legiuitorul mpune statul să asigure protecția drepturilor
și intereselor economice ale participanților la operațunile valutare. În consecință, activitatea statului
privind reglementarea valutară trebuie să asigure drepturile și interesele economice ale rezidenților și
nerezidenților în calitate de participanți la tranzacțiile valutare.
Scopul legislației valutare este de a asigura implementarea unei politici valutare de stat unificate,
precum și stabilitatea monedei Republicii Moldova și stabilitatea pieței valutare interne a Republicii
Moldova. Scopurile denumite ale reglementării legale corespund intereselor marii majorități a
participanților la operațiunile valutare, ceea ce ne permite să concluzionăm că obiectivele reglementării
valutare enunțate în Legea privind reglementarea valutară coincid cu interesele rezidenților și ale
nerezidenților în realizarea operațiunilor valutare.
Principiul asigurării de către stat a protecției drepturilor și intereselor economice ale rezidenților
și nerezidenților în realizarea tranzacțiilor valutare se bazează pe următoarele garanții constituționale
pentru protecția drepturilor și libertăților economice ale omului și cetățeanului:
- dreptul la proprietate privată este protejat de lege. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât
printr-o hotărâre judecătorească. Exproprierea bunurilor pentru nevoile statului poate fi efectuată numai
cu condiția unei despăgubiri prealabile și echivalente;
– este garantată protecția de stat a drepturilor și libertăților omului și cetățeanului în Republica

Moldova. Orice persoană are dreptul de a-și proteja drepturile și libertățile prin toate mijloacele care nu
sunt interzise de lege;
- fiecăruia i se garantează protecția judiciară a drepturilor și libertăților sale. Deciziile și acțiunile (sau
inacțiunea) autorităților publice, administrațiilor locale, asociațiilor publice și funcționarilor pot fi atacate
în instanță.
Posibilitatea utilizării drepturilor constituționale enumerate de către nerezidenți este prevăzută de

alin. 1 a art. 19 din Constituție, potrivit căruia „Cetăţenii străini şi apatrizii au aceleaşi drepturi şi
îndatoriri ca şi cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţiile stabilite de lege”.
În calitate de subiecți ai dreptului valutar, toti cetatenii Republicii Moldova, entitățile colective și
teritoriale au capacitate financiară egală și deplină intre ei. Pentru entitățile străine, legislația valutară
poate stabili unele restricții care protejează suveranitatea financiară a statului: să impună condiții mai
10
stricte pentru acreditarea sucursalelor organizațiilor de credit străine; să impună restricții privind
participarea capitalului străin la capitalul autorizat al băncilor; stabilirea unei proceduri speciale de
autorizare a tranzacțiilor valutare, participarea nerezidenților la relații fiscale etc.
Un astfel de raport al statutului financiar și juridic al entităților interne și străine este inerent în
multe țări, inclusiv în cele cu o formă dezvoltată de economie și o monedă națională stabilă.
Subiecții tranzacțiilor valutare au dreptul de a contesta acțiunile ilegale (inacțiunea) organelor și

agenților de control valutar în conformitate cu procedura general stabilită.
11
SUBIECTUL 3. MECANISMELE REGLEMENTĂRII VALUTARE
Mecanismul de reglementare funcțională a monedei are două niveluri: interstatal (inclusiv

regional) și național. Mecanismul modern de reglementare a monedei s-a format după introducerea ratelor
de schimb flotante pe baza Acordului de la Jamaica și a principiului policentrismului în structura
construirii întregului sistem monetar.
Funcțiile de reglementare a relațiilor monetare internaționale sunt încredințate de comunitatea

mondială Fondului Monetar Internațional (FMI), ghidate în activitățile acestuia de Statutul Fondului și
adoptate în comun de țările membre prin rezoluții și acorduri.
Mecanismul de reglementare la nivel național, structurile sale instituționale, principiile și

parametrii normativi sunt determinate de actele legislative ale fiecărei țări.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) Pentru restabilirea şi stabilizarea economiilor ţărilor

europene distruse în timpul celui de-al doilea război mondial, în anul 1944 Conferinţa Valutar-financiară
Internaţională de la Bretton-Woods (SUA) a înfiinţat două organizaţii: Fondul Monetar
Internaţional ( FMI) şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).
Primul a fost destinat să susţină stabilitatea sistemelor valutare mondiale, dar a doua să stimuleze
dezvoltarea economică îndelungată a ţărilor-participante, scopul lor comun fiind de a contribui la
formarea economiei de piaţă deschisă în lume.
Fondul Monetar Internaţional a început să activeze în luna martie a anului 1947 în calitate de
organ specializat al ONU.
Reşedinţa lui se află în New-York. Organul de conducere al FMI este Consiliul Directorilor şi este
format din miniştrii finanţelor sau conducătorii băncilor centrale ale ţărilor-participante şi se întrunesc
anual.
Directoratul – organul executiv include şase reprezentanţi ai ţărilor cu cea mai mare cotă de
participare în capitalul Fondului şi 16 – din alte ţări, alese după criteriul geografic.
Capitalul FMI se constituie din contribuţiile participanţilor (în conformitate cu cotele fixate),
mărimea cărora depinde de potenţialul economic şi de activitatea ţării în comerţul internaţional.
În perioada iniţială de activitate Fondul întrunea 49 de ţări şi dispunea de un capital de 8 mld $
SUA. În prezent numărul participanţilor a cresut aproape de 4 ori, iar capitalul s-a majorat practic de 16
ori. Două treimi din capital aparţine unui contingent restrîns de ţări dezvoltate, restul aparţine
numeroaselor ţări în curs de dezvoltare. Numărul voturilor fiecărei ţări în organele de conducere ale
Fondului se stabileşte în funcţie de cota de participare la capital.
Numărul cel mai mare de voturi îl posedă SUA (peste 19%) şi ţările Uniunii Europene (circa
30%). În ultimii ani au crescut cotele şi respectiv şi numărul de voturi al membrilor.
Funcţiile principale ale FMI sunt:
• contribuţia la dezvoltarea comerţului internaţional şi cooperării valutare;
• susţinerea stabilităţii parităţii valutare şi înlăturarea restricţiilor valutare;
• acordarea resurselor creditare oricăror ţări-participante pentru echilibrarea
balanţelor de plăţi.
https://www.bnm.org/ro/content/relatia-republicii-moldova-cu-fondul-monetar-international-fmi
Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o organizaţie internaţională care are obiectivul de a
promova cooperarea monetară internaţională, de a înlesni expansiunea şi creşterea echilibrată a
12
comerţului internaţional, precum şi de a promova stabilitatea valutară. Republica Moldova a acceptat

Statutul FMI prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1107 din 28 iulie 1992, iar la 12 august 1992 a devenit
membru al FMI. BNM, în calitatea sa de agenţie fiscală a Republicii Moldova în cadrul FMI, este
împuternicită să efectueze, în numele Republicii Moldova, toate operaţiunile şi tranzacţiile autorizate
conform Statutului FMI.
În cadrul FMI, Republica Moldova face parte din grupa de ţări (constituenţă) care include:
Armenia, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Israel, Luxemburg, Republica
Macedonia, Muntenegru, Olanda, România şi Ucraina.
Poziția de guvernator al Republicii Moldova în cadrul Consiliului de Guvernatori al FMI este
deținută de către Guvernatorul BNM.
Cota actuală a Republicii Moldova la FMI constituie 172.5 milioane Drepturi Speciale de Tragere
(DST), ceea ce reprezintă 0.04 la sută din capitalul FMI. Această cotă a intrat în vigoare la 17 februarie
2016 după ce Republica Moldova și-a majorat cota sa anterioară de 123.2 milioane DST.
Majorarea respectivă s-a produs în contextul a 2 reforme importante inițiate de FMI în anul 2010 –
Cea de-a Paisprezecea Revizuire Generală a Cotelor și Reforma Consiliului Executiv al FMI. În
rezultatul implementării reformelor menționate, capitalul FMI a fost dublat (de la 238.5 miliarde DST la
477 miliarde DST), cotele țărilor membre au fost ajustate pentru a reflecta mai exact poziția acestora în
economia globală, iar Consiliul Executiv al FMI a devenit mai reprezentativ. Țara noastră și-a exprimat
susținerea pentru aceste reforme prin adoptarea Legii nr. 109 din 11 mai 2012 cu privire la majorarea
sumei de subscripție a Republicii Moldova la Fondul Monetar International și a Legii nr. 118 din 24 mai
2012 pentru acceptarea Amendamentului la Statutul Fondului Monetar International privind reforma
Consiliului Executiv.
Pe 30 iunie 1995 Moldova a acceptat prevederile Articolului VIII al Statutului FMI. Prin aceasta,
Republica Moldova se angajează să nu recurgă la introducerea de restricţii cu privire la efectuarea plăţilor
şi transferurilor pentru tranzacţii internaţionale curente şi să nu participe la aranjamente valutare
discriminatorii sau practici valutare multiple, fără aprobarea / consultarea FMI.
Din momentul aderării la FMI, Republica Moldova a beneficiat de următoarele acorduri cu FMI
pentru susţinerea programelor de ajustare economică ale autorităţilor şi anume: Mecanismul de finanţare
compensatorie şi excepţională (CCFF), Mecanismul finanţării reformelor structurale (STF), Acordurile
Stand-by (SBA), Mecanismele de finanţare extinsă (EFF) şi Mecanismele de reducere a sărăciei şi
creştere economică (PRGF) - din 2009 numite Mecanisme de creditare lărgită (ECF), Mecanismul de
creditare rapidă (Rapid Credit Facility – RCF), Instrumentul de creditare rapidă (Rapid Financing
Instrument – RFI).
Anual FMI acordă Republicii Moldova consultări în domeniul politicii economice şi financiare,
conform prevederilor Articolului IV al Statutului FMI, care reglementează relaţiile de cooperare dintre
ţările membre şi FMI.
BNM este un participant activ în cadrul Standardului Special de Diseminare a Datelor (SDDS), la
care a aderat în luna mai 2006 şi prin intermediul căruia, în mod periodic, sînt puse la dispoziţia
publicului date privind indicatorii economici, financiari şi socio-demografici în scopul asigurării
transparenţei politicilor şi performanţelor macroeconomice ale ţării.
Urmare consecinţelor crizei financiare, FMI a extins proiectul cu privire la indicatorii financiari de
stabilitate Financial Soundness Indicators (FSI), lansînd invitaţia de participare la proiectul nominalizat
mai multor ţări, printre care şi Republicii Moldova. Astfel, BNM a fost desemnată instituţia responsabilă
de compilarea informaţiei aferente FSI şi transmiterea acesteia FMI. Obiectivul de bază al FSI este de a
promova analiza macroprudenţială şi de a evalua punctele forte şi vulnerabilităţile sistemelor financiare.
13
În cadrul politicilor de evaluare a gradului de adoptare a standardelor internaţionale în domeniile

relevante pentru activitatea FMI, Republica Moldova a participat la diverse programe, inclusiv:
• Programul FMI şi al Băncii Mondiale (din 2004) de evaluare a sectorului financiar
(Financial Sector Assessment Program - FSAP), fiind actualizat în 2007 și în 2014.
• ROSC - Data Module (raportul privind respectarea standardelor şi codurilor), prin care
experţii FMI au realizat în iulie 2005 o evaluare a calităţii statisticilor macroeconomice elaborate în
Republica Moldova.
FMI a acordat Republicii Moldova asistenţă tehnică într-un şir de sectoare, inclusiv în cel al
politicii monetare/organizării băncii centrale, sistemului de raportare monetară, supravegherii bancare etc.
Comunicatele reprezentanţei FMI în Republica Moldova, acordurile cu FMI, rapoartele, precum şi
alte informaţii sînt disponibile pe pagina-web a FMI:
www.imf.org;
www.imf.md.
Titlu de membru al Fondului este o cerinţă obligatorie pentru intrarea ţării în BM şi în alte
organizaţii valutar-creditare înrudite. În 1993 Republica Moldova a devenit membru BM cu toate
drepturile.
Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare funcţionează din anul 1946 în calitate de
organ specializat independent de ONU în deciziile sale.
În măsura extinderii activităţii sale Banca a creat 4 subdiviziuni înrudite:
· Corporaţia financiară internaţională (CFI) în 1956;
· Asociaţia internaţională de dezvoltare (AID) – în 1960;
· Centrul internaţional de reglementare a problemelor investiţionale (CIRPI) – în 1966;
· Agenţia multilaterală de garantare a investiţiilor (AMGI) – în 1988.
În prezent toate aceste instituţii formează echipa Băncii Mondiale cu reşedinţa în Washington, dar
BIRD, fiind întemeietoarea şi lanţul de bază al echipei, este numită Banca Mondială (BM). Echipa BM
este un partener în crearea pieţei, întărirea potenţialului economic, contribuie la ridicarea nivelului de trai
al cetăţenilor, mai ales în ţările sărace şi în cele în curs de dezvoltare.
Banca Mondială este cea mai mare subdiviziune a Echipei, posedînd un capital social în mărime
de circa 200 mld $, iar numărul fondatorilor în prezent include 180 de ţări. Fiecare ţară în funcţie de cotă
în FMI, posedă partea sa de acţiuni şi, respectiv, voturile în organele de conducere.
Consiliul Directorilor – organul suprem de conducere al Băncii - este format din miniştrii
finanţelor sau conducătorii băncilor centrale ale ţărilor-participante, este condus de preşedinte şi rezolvă
problemele admiterii noilor ţări, modificarea mărimii capitalului social, suspendarea temporară a calităţii
de membru etc. Consiliile Directorilor BM şi FMI anual organizează şedinţe comune.
Consiliul executiv de directori conduce activitatea zilnică, se află permanent în reşedinţă şi
săptămînal petrece şedinţe. Preşedintele Băncii este în acelaşi timp şi preşedintele consiliului executiv.
Consiliul este constituit din 24 de persoane – cîte un reprezentant de la cei mai mari acţionari şi 19
regiuni. Reprezentanţii regionali se aleg de la o singură sau cîteva ţări. Preşedintele înaintează spre
examinare propunerea în legătură cu alocarea împrumuturilor, aprobarea devizelor financiare, numirea în
funcţie şi concedierea personalului, care depăşeşte 7000 de persoane etc. Conducerea principalelor
direcţii funcţionale ale activităţii este executată de trei directori coordonatori.
Funcţiile principale ale BM sunt:
14
• activitatea de investire în ţările în curs de dezvoltare conform unui spectru larg de

direcţii – de la ocrotirea sănătăţii, educaţie, mediul înconjurător, pînă la infrastructura şi reformele
politicii economice;
• activitatea analitică şi consultativă asupra problemelor economice;
• rectificarea permanentă a componenţei şi conţinutului serviciilor prestate şi, de
asemenea, detaliilor programelor realizate;
• intermedierea în redistribuirea resurselor între ţările bogate şi sărace.
Banca are un venit stabil (mai mult de 1 mld $ anual), deşi maximizarea lui nu este scopul
primordial.
Venitul se foloseşte la dezvoltarea proprie, dar dividende acţionarilor nu se plătesc.
În activitatea sa BM se conduce după următoarele principii:
· alocarea resurselor – numai pentru investiţii de capital efective care contribuie la creşterea
economică a ţărilor în curs de dezvoltare;
· luarea deciziilor investiţionale – pe baza
considerentelor economice ţinînd cont de gradul
probabilităţii rambursării resurselor;
· acordarea creditelor – numai contra
garanţiile guvernelor ţărilor-debitoare, mijloacele
financiare nu se investesc în capitalurile sociale;
· lipsa restricţiilor la folosirea resurselor
acordate în limita ţării-participante.
· Orientarea activităţii preşedintelui şi
personalului doar în interesele Băncii dar nu a altor
subiecţi, inclusiv guvernele ţărilor.
Direcţia principală a activităţii BM pînă la
mijlocul anilor ’50 era stimularea dezvoltării
economiilor ţărilor vest-europene distruse în timpul
războiului. Succesiv politica creditară se schimba şi
acum o parte esenţială a resurselor se alocă ţărilor
în curs de dezvoltare în Asia, Africa, America
Latină şi Europa de Est. În afară de aceasta, în
comparaţiei cu sectorul industrial a crescut partea
mijloacelor îndreptate pentru dezvoltarea
agriculturii, ocrotirii sănătăţii, educaţiei etc.
Banca acordă împrumuturi ţărilor în curs de dezvoltare pe termen de 15-17 ani cu rata dobînzii
mai redusă decît cele acordate de către băncile comerciale. În fiecare jumătate de an ratele dobînzii se
reexaminează. Ultimul timp mărimea lor s-a schimbat în limitele de 7-7,5%. Se practică acordarea unei
perioade de graţie de aproximativ cinci ani pînă la termenul de rambursare a sumei de bază a
împrumuturilor.
MECANISMUL NAȚIONAL DE REGLEMENTARE A MONEDEI.
Reglementarea valutară la nivel național se realizează pe baza principiilor și metodelor stabilite de

FMI și uniunile regionale, care includ țări individuale. În implementarea sa practică, acesta acoperă
aspecte largi ale activității economice externe a entităților de pe piața valutară.
15
Conținutul reglementării valutare este constituit din legislația statelor luate individual. O astfel de
legislație definește principiile generale pentru implementarea operațiunilor valutare în circulația
economică și în reglementările interstatale, funcțiile organelor de stat în reglementarea valutară și
gestionarea resurselor valutare, drepturile și obligațiile cetățenilor și persoanelor juridice ce țin de
deținerea, utilizarea și înstrăinarea valorilor valutare, direcțiile controlului valutar și răspunderea pentru
încălcările legislației valutare etc.
Mecanismul de reglementare valutară la nivel național este un sistem de control importului și

exportului valutei. În acest scop, guvernul adoptă reglementări privind reglementarea valutară cu diverse
restricții (vezi sub.1)
SUBIECTUL 4. PIAȚA VALUTARĂ: CONCEPT, ORGANIZARE, PARTICIPANȚI

Esența pieței valutare
Piața valutară reprezintă ansamblul relațiilor care iau naștere între bănci, ca și între bănci și
clienții lor, privind cumpărarea și vînzarea de valute în vederea reglementării plăților și încasărilor care
apar în procesul schimburilor economice cu străinătatea. 2 Aceasta este alcătuită din rețeaua de
bănci/burse de valori și alte instituții specializate pe plan internațional, care funcționează în diverse centre
financiare din statele dezvoltate cu economie de piață. Practic, piața valutară deține o rețea imensă de
legături electronice între dealerii din diferite bănci ale lumii.
După alți autori3, piața valutară reprezintă mecanismul prin care o persoană fizică sau juridică
transferă puterea de cumpărare dintr-o țară în alta, obține sau furnizează un credit pentru tranzacțiile
specifice comerțului internațional și/sau minimizează expunerea la riscurile rezultate din schimbarea
cursurilor valutare.
Funcțiile unei piețe valutare sunt:
Transferul puterii de cumpărare este necesar deoarece comerțul internațional și tranzacțiile de
capital implică, în mod normal, persoane care trăiesc în țări cu monede naționale diferite. Fiecare
participant dorește, de obicei, să-și efectueze tranzacțiile în propria monedă națională, dar tranzacția de
comerț sau de capital trebuie să fie făcută într-o singură monedă. Oricare ar fi valuta utilizată, unul sau
mai mulți dintre participanții la piață valutară trebuie să transfere puterea de cumpărare asupra sau de la
propria monedă națională.
Acordarea unor credite. Întrucît mișcarea mărfurilor dintre țări presupune timp, mărfurile aflate în
tranzit trebuie să fie finanțate. Exportatorul poate acorda un credit furnizor importatorului, credit care să
fie sau nu purtător de dobîndă și care ar acoperi cheltuielile privind transportarea mărfurilor.
Minimizarea riscului valutar. Atît importatorul, cît și exportatorul doresc ca tranzacția să deruleze
fără riscuri rezultate din fluctuațiile de curs valutar. Fiecare parte la tranzacție preferă să cîștige un profit
normal, fără expunerea la o schimbarea neașteptată în profitul anticipat, datorită unor schimbări
intervenite în cursurile valutare. Piața valutară oferă unele facilități cum ar fi «headging-ul» valutar în
vederea transferării riscului valutar asupra unei alte persoane.
Clasificarea și factorii de influență asupra pieței valutare.
În literatura de specialitate, sunt descrise două feluri de piețe valutare: piețele caracteristice, care
sunt piețele principale, reprezentative, pe care se comercializează valutele convertibile și piețele
necaracteristice, care sunt piețe secundare, pe care se tranzacționează valutele neconvertibile.
2
Popa Ioan. Tranzacții internaționale. Politici, tehnici, instrumente, Editura Recif, București; 1992, p. 350
3
Eiteman D, Stonehill A., Mofferr M. Multinational Business Finance, eighth edition, Addison – Wesley Publishing
Company.
16
În același timp, literatura de specialitate face diferențierea între piețele valutare naționale și piețele
valutare internaționale. Suportul existenței, funcționării și dezvoltării pieței valutare internaționale îl
constituie piețele valutare naționale.
Piața valutară națională cuprinde ansamblul relațiilor care se formează între persoane fizice și
juridice privind cumpărarea și vînzarea de valute, instituțiile specializate în aceste operațiuni, precum și
normele și reglementările care facilitează efectuarea acestor tranzacții.
Piața valutară internațională, deși structurată pe piețele valutare naționale, este delimitată de
aceasta.
Principala deosebire constă în faptul că, în timp ce pe piața valutară națională băncile efectuează
vînzări și cumpărări de valute contra monedă națională, în cazul pieței valutare internaționale, aceleași
bănci derulează operațiuni ce au ca obiect o valută care este străină, atît pentru ele, cît și pentru
solicitantul operațiunii respective.
O altă deosebire între cele două tipuri de piețe valutare constă în faptul că, pe piața valutară
națională, cursul de schimb rămîne nemodificat pe parcursul unei zile de lucru bancare, în timp ce pe
piața valutară internațională cursului de schimb la care se efectuează tranzacțiile este într-o permanentă
mișcare.
Factorii care influențează dezvoltarea pieței valutare naționale și, ulterior, a pieței valutare
internaționale sunt:
I. factorii economici cum ar fi:
a) dezvoltarea relațiilor de comerț exterior cu necesitatea convertirii încasărilor valutare din export
în alte valute pentru efectuarea plății importurilor;
b) dezvoltarea comerțului invizibil, a turismului, transporturilor internaționale, asigurărilor
internaționale a antrenat mișcarea de valute între țări;
c) mișcările de capital, fie sub forma investițiilor directe, fie sub forma investițiilor de portofoliu, a
însemnat preschimbarea monedei naționale în valuta țării spre care au loc mișcările de capital;
d) repatrierea banilor investiți presupune convertirea lor în moneda națională sau în altă valută;
II. factorii tehnici cum ar fi:
a) efectuarea plăților internaționale prin transferuri bancare, realizîndu-se numai prin virarea
scriptică a banilor dintr-un cont în altul;
b) generalizarea legăturilor prin telefon, telex, Swift, e-mail etc. a condus la realizarea cu
rapiditate și în "timp real" a operațiunilor cu toate centrele financiare de pe glob;
III. mutațiile de natură monetară și financiară au determinat lărgirea pieței valutare, piețele
valutare naționale au devenit în scurt timp o componentă importantă a politicii valutare a statelor;
IV. apariția pieței eurovalutelor.
Indicatorii de dinamică a pieței valutare

Determinarea tendințelor prioritare de modificare în condițiile contemporane a economiei
națíonale și urmărirea evoluției și efectele inflației este posibilă cu ajutorul indicatorilor de dinamică.
Dinamica inflației evidențiază modificarea parametrilor cantitativi de la o perioadă la alta.
Indicatorii de dinamică principali sunt creșterea absolută (∆AM) şi creşterea relativă (IAM) şi se
calculează potrivit relaţiilor:
ΔAM= AMi1-AMi0 (1.1)
17
Ami1
IAM = * 100%
Ami 0 − 1 (1.2)
unde:
AMi1-valoarea rulajului pieței valutare la data de referinţă;
AMi0-valoarea rulajului pieței valutare la data de bază.
Calcularea indicatorilor de dinamică a pieței valutare

Piața valutară a Republicii Moldova este caracterizată de dinamica cursului valutar și de rulaj.
Cursul valutar este calculat ca rată de schimb medie ponderată la volumul tranzacțiilor care au
avut loc pe piața valutară.
Rulajul pieței valutare cuprinde totalitatea tranzacțiilor de schimb valutar cu excepția celor
efectuate de Banca Națională a Moldovei, care au avut loc pe cele mai diferite segmente ale pieței.
Printre segmentele pieței monitorizate în particular se numără piața interbancară (tranzacțiile de
schimb valutar efectuate între băncile comerciale autorizate) și piața intrabancară (tranzacțiile de
schimb efectuate între bănci și clienții acestora); piața operațiunilor la vedere (cu decontările ce se
efectuează cel tîrziu timp de două zile bancare) și piața operațiunilor la termen (cu decontările ce se
efectuează de regulă peste perioade fixe cum ar fi : una, două săptămîni, o lună sau mai multe).
În timp ce cursul valutar reprezintă echilibrul dinamic al cererii și ofertei de valută în cadrul
pieței, rulajul denotă activitatea generală a participanților pieței valutare.
Prevederile Legii nr. 62 privind reglementarea valutara, referitoare la piata valutara si

participantii autorizati ai pietei valutare
Capitolul IV
PIAŢA VALUTARĂ
Articolul 35. Dispoziţii generale privind piaţa valutară
(1) Piaţa valutară reprezintă piaţa pe care persoanele juridice şi fizice efectuează operaţiuni de
schimb valutar.
(2) Operaţiunile de schimb valutar sînt operaţiuni de cumpărare şi vînzare a valutei străine contra
monedei naţionale sau contra altei valute străine, precum şi, după caz, operaţiuni de cumpărare şi vînzare
a cecurilor în valută străină.
(3) Modul de efectuare a operaţiunilor de schimb valutar în Republica Moldova se stabileşte de
Banca Naţională a Moldovei.
(4) În Republica Moldova convertibilitatea monedei naţionale se asigură în corespundere cu
angajamentele asumate de Republica Moldova prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte.
Articolul 36. Participanţii autorizaţi ai pieţei valutare
(1) Pe teritoriul Republicii Moldova activitatea ce ţine de efectuarea operaţiunilor de schimb valutar
cu rezidenţi şi nerezidenţi este realizată numai de către Banca Naţională a Moldovei, băncile licenţiate şi
unităţile de schimb valutar.
(2) Banca Naţională a Moldovei efectuează operaţiuni de schimb valutar în Republica Moldova şi în
străinătate în conformitate cu prevederile legislaţiei Republicii Moldova.
(3) Băncile licenţiate efectuează fără restricţii operaţiuni de schimb valutar în Republica Moldova şi
în străinătate în conformitate cu licenţele eliberate de Banca Naţională a Moldovei conform Legii nr.
202/2017 privind activitatea băncilor.
(4) Unităţile de schimb valutar efectuează fără restricţii operaţiuni de schimb valutar în Republica
Moldova cu persoane fizice rezidente şi nerezidente în conformitate cu licenţele eliberate de Banca
Naţională a Moldovei în condiţiile prezentei legi.
18
SUBIECTUL 5. REGIMUL DE CURS DE SCHIMB VALUTAR

Valutele şi monedele internaţionale: concept, forme, convertibilitate.
Utilizarea cu precădere a unor bani naţionali face necesară o cunoaştere permanentă a factorilor
economici şi monetari din economia emitentă, a influrnţelor de pe piaţa internaţională; de asemenea,
circulaţia exclusivă a semnelor băneşti inpune o corelaţie permanentă cu sutuaţia prezentă şi viitoare a
etalonului monetar, care defineşte unităţile monetare în cauză. Toate aceste aspecte dau un conţinut
deosebit de complex fenomenului valutar actual.
În cadrul REI apare necesitatea existenţei unor mijloace de plată care să fie recunoscute de
partenerii schimburilor, tranzacţiilor comerciale.
Operaţiunile şi tranzacţiile multiple ce se nasc între persoane fizice şi juridice, aparţinînd
unor ţări diferite, ca şi cele internaţionale, propriu-zise, dau naştere la încasări şi plăţi, la creanţe şi
datorii.
Lichidarea acestora se poate realiza cu ajutorul mai multor mijloace şi instrumente de plată
internaţionale şi anume:
• Valutele (monede naţionale) – emise de autorităţile monetare;
• Monede naţionale emise în afara ţărilor respective (eurovalute) – emise de către instituţiile
bancare ce nu aparţin ţărilor ale căror monede se emit pe piaţa internaţională;
• Monede cu caracter internaţional – DST, EURO
• Cambiile;
• Biletele la ordin;
• Cecurile.
Este de menţionat faptul că, valutele, monedele internaţionale şi compensaţiile realizează
eliberarea de datorie imediat. Ele se numesc mijloace de plată internaţională.
Altele, cum sunt cambiile, biletele la ordin, cecurile, acţiunile şi obligaţiunile exprimate în valută
permit doar reglementarea temporară a modului de lichidare a unor cerinţe internaţionale. Utilizarea lor
nu are efect liberatoriu, ele fiind în esenţă titluri de credit. Ele sunt denumite generic instrumentele de
plată şi de credit internaţionale.
Valutele şi instrumentele de plată internaţionale formează, ceea ce cu un termen general poartă
denumirea de devize.
Acesta ar fi sensul larg al termenului, căci în practică el se utilizează adesea cu un sens restrîns
indicînd doar instrumentele de plată pe termen scurt exprimate în valută, respectiv cambia, biletul la
ordin, cecul.
Mijloacele de plată cuprind totalitatea instrumentelor monetare prin care se poate lichida o
creanţă internaţională rezultată din operaţiuni curente, din schimbul de mărfuri şi servicii, turism.
În alte studii se apreciază că mijloacele de plată internaţionale reflectă totalitatea
instrumentelor monetare emise în străinătate care pot fi folosite pentru stingerea creanţelor
internaţionale rezultate din diferite operaţiuni economice, sociale, financiare.
De asemenea, se consideră că mijloacele şi instrumentele de plată externe reflectă în mod generic
valutele şi devizele ce se utilizează în vederea lichidării obligaţiilor de plată din tranzacţiile internaţionale.
Din aceste puncte de vedere se desprind trăsăturile generale ale mijloacelor de plată internaţionale
şi unele caracteristici pe care se pune accentul în fiecare studiu.
Mijloacele de plată internaţionale depind de:

✓ schimburile comerciale şi de cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică,
19
✓ de interesele părţilor contractante,

✓ de locul plăţii,
✓ de normele care reglementează activitatea de comerţ exterior,
✓ de capacitatea de paltă a debitorilor.
Prin valută se înţelege moneda naţională a unui stat deţinută de o persoană fizică sau juridică
străină sau care este utilizată în relaţiile de plăţi internaţionale.
CLASIFICAREA VALUTELOR
I. Din punct de vedere al realităţii există:
➢ Valute efective – sub formă de monede, bancnote;
➢ Valute în cont – disponibilităţi în conturi bancare.
Valuta efectivă se utilizează în mod obişnuit pentru achitarea contravalorii cheltuielilor de
transport, întreţinere, etc., sumele necesare fiind procurate de la bănci sau de la ghişeele de schimb
valutar.
Valuta în cont poate apărea ca disponibil la o bancă din ţara deţinătorului, importatorului, sau la o
bancă dintr-o terţă ţară. Plăţile din cont se efectueayă prin operaţiuni bancare curente: Dispoziţiile de
plată, virament între conturi.
II. Din punct de vedere al stabilităţii pot fi:
valute forte – o valută care pe o perioadă mai îndelungată de timp are un curs ascendent.
valute stabile – care pe un interval de timp mai mare au un curs orizontal, fără fluctuaţii;
valute slabe – care pe un interval de timp au un curs descendent.
III. Din punct de vedere al rolului în cadrul sistemului valutar se disting:
valute de rezervă – sunt instrumentele monetare selectate din rîndul valutelor obişnuite, ele
trebuie să posede un cel mai înalt grad de însuşiri care să le califice ca atare, îndeosebi securitate şi
stabilitate valorică, avînd în vedere că rezerva valutară constituie un plasament pe termen lung.
Pe timpul cînd Anglia era puterea dominantă, valuta de rezervă era lira sterlină. După declinul
acestei ţări, locul ei a fost treptat luat de dolarul SUA. În cadrul sistemului valutar la Jamaica dolarul a
rămas cu statutul de valută de rezervă, însă de rînd cu dolarul, în prezent în practică sunt utilizate Euro şi
JPY.
Premisele obiective pentru care o monedă să fie declarată valută de rezervă sunt:
1. Poziţia dominantă a ţării în economia mondială;
2. O reţea dezvoltată de instituţii financiar-bancare, inclusiv peste hotare;
3. O piaţă de capital organizată, liberalizarea operaţiunilor valutare, libera
convertibilitate a valutei, drept urmare fiind utilizarea ei la extern.
Printre factorii subiectivi se poate menţiona o politică externă activă, inclusiv valutară şi creditară.
În aspect instituţional o condiţie necesară pentru a fi recunoscută moneda naţională ca valută de

rezervă este introducerea ei în circuitul mondial prin intermediul băncilor şi a instituţiilor financiar-
bancare internaţionale.
20
Moneda naţională care a fost declarată valută de rezervă îi oferă economiei ţării emitente
următoarele avantaje.
 acoperirea deficitului balanţei de plăţi externe în monedă naţională;
 întărirea poziţiilor producătorilor autohtoni în lupta de concurenţă pe piaţa mondială.
În acelaşi timp, moneda naţională avînd calitate de valută de rezervă sunt necesare de îndeplinit
anumite condiţii şi anume:
1. Stabilitatea monedei naţionale neutilizîndu-se devalorizarea sau alte restricţii valutare sau
comerciale;
2. Lichidarea deficitului balanţei de plăţi externe.
IV. Din punct de vedere al posibilităţilor de preschimbarea unei valute în alta existentă:
a) valute convertibile
b) valute liber-utilizabile
c) valute transferabile
d) valute neconvertibile
Prin valuta convertibilă se înţelege însuşirea legală pe care o are o monedă de a putea fi
preschimbată în mod liber prin vînzare-cumpărare pe piaţa valutară, în sensul, că există restricţii nici cu
privire la suma de preschimbat, nici cu privire la scopul preschimbării (plăţi pentru tranzacţii comerciale,
necomerciale, financiare) şi nici la calitatea celui care efectuează preschimbarea(rezident sau nerezident
al ţării unde se efectuează preschimbarea).
Valutele liber-utilizabile reprezintă o categorie de monede create prin noul statut al FMI. Ele au
fost denumite ca monede convertibile care pe baza hotărîrii FMI sunt:
 folosite în mod larg pentru efectuarea plăţilor în tranzacţiile internaţionale;
 pe larg negociate pe principalele pieţe valutare.
FMI a hotărît ca numai următoarele valute să fie liber-utilizabile:
 USD;
 EURO;
 JPY;
 GBP.
 CNY
Valutele liber-utilizabile pot fi definite ca „valute-cheie” şi vor fi utilizate pe scară largă ca valute
de rezervă şi ca mijloc de tezaurizare. Această situaţie se poate însă schimba brusc. De aceea FMI a
prevăzut ca valutele sus anumite vor fi liber-utilizabile numai pînă la noi dispoziţii.
Valutele transferabile. O monedă, fără a deveni convertivilă, poate fi numai transferabilă prin
încrederea acordată acesteia de un grup de state. Valuta transferabilă poate avea numai forma valutei în
cont.
În cadrul Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) ideia de transferabilitate a fost
aplicată asupra unei monede colective – rubla transferabilă, creată prin Convenţia din 22 octombrie 1963
21
prin „decontările multilaterale şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică”. Începînd

cu anul 1991 s-a renunţat la folosirea ei în relaţiile dintre ţările din Estul Europei.
Rubla transferabilă a fost un ban de cont, de rezervă şi de plată, folosit numai în circuitul închis al
decontărilor din cadrul BICE. Era definită printr-o cantitate de aur de 0,987412 gr. Aur fin ca şi rubla
sovietică. Ea nu a fost însă o monedă care ar putea fi creată de bancă, ci apărea şi dispărea în cadrul
plăţilor internaţionale . După cum arată şi denumirea ea era variabilă din contul uneia din ţările membre
în contul altei ţări membre.
În afara acestora, valutele transferabile pot lua naştere şi din funcţionarea unor acorduri bilaterale
de clearing, în cazul în care există prevederi în acord care permit celor doi parteneri să lichideze soldul
final, sau cel existent la un moment dat, pe calea transferării soldului în favoarea unei terţe ţări. În felul
acesta, moneda respectivă de clearing poate fi considerată ca fiind convenţional transferabilă.
Valute neconvertibile sunt acele valute care nu pot fi convertite in alte monede. Acestea circula
numai in cadrul granitelor nationale si pot fi schimbate intr-un singur sens, de la valuta convertibila la
valuta neconvertibila.
În legătură cu monedele neconvertibile noul statut al FMI prevede posibilitatea de a spori
monedele ţărilor membre utilizate în operaţiunile sale de acordare de credit şi unele monede
neconvertibile. FMI va încheia în acest scop angajamente de participare cu ţara a cărei monedă urmează
să fie utilizată în exterior. Condiţia este ca ţara a cărei monedă urmează să fie utilizată în exteriorsă aibă o
bună situaţie a balanţei de plăţi şi rezerve valutare suficiente, pentru ca utilizarea în exterior a monedei
sale să nu creeze dificultăţi de ordin monetar şi economic. Conform aranjamentelor de principiu, ţara
emitentă a monedei utilizate în exterior se angajează să preschimbe, la cerere, suma în moneda sa într-o
sumă echivalentă în monede liber convertibile.
Utilizarea semnelor băneşti pe plan internaţional pune problema „certificatului de calitate” sub
forma respectării criteriilor convertibilităţii interne şi externe.
Statutul FMI defineşte conţinutul convertibilităţii internaţionale în sens larg şi sens restrîns:
a) În sens larg, convertibilitatea înseamnă desfiinţarea restricţiilor şi discriminărilor în domeniul
plăţilor şi transferurilor internaţionale;
b) În sens restrîns, convertibilitatea internaţională înseamnă obligaţia băncii centrale de
cumpărare propria monedă deţinută de o bancă centrală străină, la cererea acesteia, cu condiţia ca suma
respectivă să provină din tranzacţii curente de dată recentă sau să fie necesară băncii centrale străine
pentru plăţi curente.
Convertibilitatea este o însuşire generală a unor monede şi constă în calitatea acestora de a putea
fi preschimbată cu o altă monedă, în mod liber, fără nici un fel de restricţii, prin vînzare-cumpărare pe
piaţă.
Convertibilitatea mai poate fi:
a) Convertibilitate internă, cu restricţii fie în ceea ce priveşte calitatea posesorului, fie în ceea ce
priveşte anumite operaţiuni.
b) Convertibilitatea externă fără nici un fel de restricţii.
În prezent, circa 140 de monede naţionale sunt convertibile.
Pentru realizarea convertibilităţii unei monede sunt necesare o serie de condiţii:
existenţa unui potenţial economic ridicat, care să asigure cantităţile de mărfuri cerute de
partenerii externi în calităţi competitive şi la preţuri corespunzătoare;
22
creşterea puterii de cumpărare a monedei, condiţie care la rîndul său presupune altele, ca de
exemplu, creşterea productivităţii muncii şi a producţiei economice în general precum şi
creşterea venitului naţional;
realizarea unui curs valutar relativ stabil al monedei naţionale, sprijinit de existenţa unei
rezerve valutare corespunzătoare, care să asigure un mecanism de intervenţie pe pieţele
valutare, pentru menţinerea stabilităţii;
realizarea unei balanţe de plăţi echilibrate, care să alimenteze rezerva valutară, ceea ce
presupune încurajarea exportului prin avantaje acordate exportatorilor, acordarea de licenţe şi
protejarea profitului realizat de ei;
realizarea unui buget echilibrat şi evitarea sau micşorarea datoriei externe;
desfiinţarea restricţiilor valutare de orice fel.
Pentru o monedă naţională contează în primul rînd asigurarea convertibilităţii interne. Această
convertibilitate se realizează prin mărfurile şi serviciile care garantează masa de semne băneşti aflate în
circuitul intern, dar şi în circuitul extern:
Dacă condiţia convetibilităţii interne este asigurată, atunci se pune problema respectării cerinţelor
convertibilităţii externe. Un rol important se acordă restrîngerii restricţiilor privind micşorarea monedei
naţionale în operaţiunile de plăţi externe. Trebuie să recunoaştem că eliminarea totală nu este asigurată de
nici o ţară, restricţiile putînd interveni atunci cînd moneda naţională este ameninţată de careva
speculative.
Eurovalutele. La începutul anilor 50, cîteva evenimente economice şi monetare, legate de
creşterea schimburilor economice internaţionale şi de unele restricţii impuse de autorităţile monetare din
SUA în privinţa ieşirilor de dolari pe piaţa mondială, au impus declanşarea unei emisii de monede
naţionale în afara economiilor de origine. Acest mecanism de emisie a început cu dolarul, el fiind la acea
dată singura monedă acceptată în circuitul internaţional.
Condiţiile de formare a depozitelor în dolari în băncile comerciale europene au impus
compromisuri importante faţă de mecanismele monetare acceptate în anul 1944 la Bretton Woods.
Formarea de depozite în valută la o bancă comercială şi soclicitarea de dobîndă de depozit tot în monedă
străină au reprezentat condiţia şi imboldul pentru mecanismul de emisiune, mecanism similar cu cel
practicat pe piaţa internă de către băncile comerciale atunci cînd fructifică depozitile prin acordarea de
credite în monedă de cont.
Fenomenul a avut loc în scopul de a evita restricţiile monetare şi cele ale ieşirii de fonduri din
această ţară. Băncile care deţineau acest depozit nu erau obligate să respecte anumite reguli privind
lichiditatea sau de a menţine un anumit nivel al rezervelor faţă de banca centrală, libertatea obţinută în
schimbul plăţii unei taxe de licenţă.
Aceste bănci se numesc eurobănci, iar USD deţinuţi de ele, eurodolari. Prin extensie, prin
eurovalute se înţelege în prezent, orice disponibilitate în bănci care funcţionează în afara teritoriului
statului emitent al monedei respective, aceasta putînd fi NOK (coroana norvegiană), DKK (coron daneză)
etc.
Prefixul euro nu mai indică neapărat situarea băncii în Europa, aceasta putînd fi situată în orice
parte a lumii.
Eurovaluta nu este o monedă aparte. Ea se compoartă ca monedă respectivă din care provine,
urmînd pe piaţă fluctuaţiile acesteia.
Operaţiunile în eurovalute. Pentru ca o operaţiune să fie calificată drept operaţiune în eurovalută,
trebuie îndeplinite 2 condiţii:
a) valuta utilizată să fie străină faţă de ţară în care se desfăşoară operaţiunea;
23
b) nici una dintre părţile contractate să nu fie rezident al ţării emitente a valutei folosite.
Depunerile în cont de eurodolari pot proveni de la organismele internaţionale, societăţile
transnaţionale, întreprinderi comerciale, eurobănci, agenţi de bursă etc.
Operaţiunile în eurovalute pot prezenta uneori următoarele avantaje:
1. un profit mai mare pentru depunător, deoarece dobînda la depunderi în eurovalute este adesea
superioară celei plătite la depuneri în valută;
2. o securitate sporită – depunătorul de eurovalute în eurobănci scapă de restricţiile autorităţilor
emitente ale valutei respective;
3. o comoditate relativă, cîştigată prin faptul că depunerile nu se mai fac obligatoriu numai în ţara
de origine a valutei, ele se pot face la cea mai apropriată şi mai convertibilă eurobancă.
Monedele internaţionale: conţinut, tipuri, utilizarea lor pe piaţa monetară internaţională

Pe lîngă monedele naţionale care circulă în afara statului emitent, în vederea deservirii
schimburilor între ţări se utilizează şi o serie de instrumente monetare şi unităţi de cont emise de
organisme financiar-bancare internaţionale.
Factorii care au determinat apariţia unităţilor monetare de cont internaţionale au fost:
1. Nevoia de a spori lichiditatea internaţională;
2. Crearea unei monede internaţionale care să nu aparţină nici unui stat;
3. Găsirea unui instrument monetar stabil în condiţiile evoluţiei instabile a cursurilor
valutelor convertibile.
Astfel, în 1969, prin modificarea statului FMI, acest organism fianciar-monetar internaţional s-a
transformat într-un institut de emisie de monedă, fiind împuternicit să aloce un supliment la activele de
rezervă existente printr-un cont special de tragere numit Dreptul Special de Tragere (DST).
Prin crearea DST s-a urmărit remedierea uneia din deficienţele sistemului de la Bretton Woods,
care nu a reuşit echilibrul dintre nevoi şi lichidităţi. Prin emisiunea lor, cel puţin o parte din formarea
lichidităţii internaţionale devine independentă de orice îngrădire materială artificială, ca şi de orice
influenţă naţională, cum este aceea a formării de rezerve în monedele naţionale, al căror nivel depinde de
mărimea ne corelată a deficitului balanţelor de plăţi ale ţărilor emitente.
DST sunt bani de cont, emise de FMI fără o garanţie materială.
Calculul privind emisiunea DST are în vedere:
1. volumul comerţului internaţional;
2. rezervele valutare ale statelor;
3. lichiditatea internaţională;
4. starea balanţelor de plăţi.
Evoluţia definirii DST-lui.
Valoarea DST a fost stabilită iniţial printr-o cantitate de aur egală cu a USD în acea vreme
(0,888671 gr. Au.). În urma devalorizării monedei americane a apărut problema modificării valorii DST
1971, 1973. Soluţia aleasă a fost coşul valutar.
Structura coşului valutar a fost schimbat periodic: 1974, 1978, 1981, 1999, 2016
1. 1969-1974 – 1DST – 0,888671 gr Au.
2. 1974 – prezent – coş valutar.
Pe perioada 2016-2020 ponderile valutare în coş au fost:
USD – 0.58252 (41.73%)
Euro – 0.38671 (30.93%)
CNY – 1.0174 (10.92%)
24
JPY – 11.9 (8.33%)

GBP – 0.085946 (8.09%)
Pentru 2022 ponderile valutare în coş au sunt:
Metoda coşului valutar este menită să confere DST-lui o valoare mai stabilă. DST-ul este folosit
frecvent ca etalon monetar, dar valoarea unităţii DST este dată de evoluţia puterii de cumpărare a
valutelor din componenţa coşului. Ea este mai stabilă ca valoarea individuală a monedelor coşului, pentru
că evoluţiile în sens diferit ale valutelor se compensează parţial.
Funcţiile DST:
1. Etalon monetar – valoarea unei minede poate fi definită în DST.
2. Mijloc de rezervă – intră în structura lichidităţii internaţionale.
3. Mijloc de plată – folosit pentru procurarea altor valute.
Valoarea DST este calculată zilnic de FMI pe baza cursurilor de pe piaţă a valutelor din coş şi
publicată zilnic. Pînă în prezent FMI a procedat la 2 emisiuni şi respectiv atribuiri de DST ţărilor membre.
Atribuirea de DST ţărilor membre se face proporţional cu cota subscrisă la FMI, fără ca acestea să fie
obligate la o contraprescripţie.
Fiind unităţi monetare de cont, evidenţa şi mişcarea din contul unei ţăriîn contul altei ţări sau al
FMI sunt efectuate prin sistemul computerizat al Departamentului DST al FMI, unde sunt evidenţiate
toate fondurile exprimate în DST.
O ţară care a primit DST le poate utiliza astfel:
1. să-şi mărească rezerva valutară oficială;
2. să procure contra DST valută convertibilă de la alte ţări membre ale FMI indicate de acesta;
3. să obţină direct valute convertibile contra DST la o ţară membră fără intermediul FMI;
4. să plătească dobînzi şi comisioane.
Folosirea DST în sistemul plăţilor internaţionale prezintă anumite limite:
1) circulaţia lor este limitată la nivel FMI şi al băncilor centrale ale ţărilor membre:
2) persoanele particulare nu au acces la DST;
3) cumpărarea-vînzarea DST – lor se face printr-o valută de transmisie;
4) nu pot îndeplini funcţia ca mijloc de plată înternaţională decît prin convertirea lor
într-o altă valută.
25
CURSUL VALUTAR: CONCEPT, CONŢINUT VALORIC.

Paritate monetară, tipuri de curs valutar, funcţiile.
Cursul valutar este preţul unei unităţi monetare într-o altă monedă, cu care se compară valoric.
El are 2 moduri de exprimare:
1) M str / M naţ = n M str = n x M naţ
2) M naţ / M str = m M naţ = m x M str.
În practica bancară, este acceptată o marcare a cursului valutar. La o astfel de marcare sunt
stabilite locul unde se înscrie cursul valutar, valuta cotării (valuta cotată) şi baza cotării (valuta de
bază):
MDL → VALUTA COTATA
19,54
USD → VALUTA DE BAZA
CURS VALUTAR
sau
VALUTA DE BAZA → USD

= 19,54
VALUTA COTATA → MDL
CURS VALUTAR
Ultimele două cifre din înscrierea cursului valutar se numesc puncte procentuale (points) sau
pipsuri (pips). O sută de puncte formează un număr de bază, care în jargonul dealerilor se numeşte
“figura mare” (big figure).
De exemplu, modificarea cursului valutar al leului moldovenesc faţă de dolarul S.U.A. de la 19,54
la 19,64 lei pentru un dolar se apreciază ca o creştere a cursului dolarului cu 10 puncte, iar dacă cursul
francului elveţian s-a modificat de la 1,1 la 0,98 franci elveţieni pentru un dolar – o scădere a cursului
dolarului cu 12 puncte.
Noţiunea de curs valutar nu trebuie confundată cu aceea de paritate, care se exprimă prin acelaşi
raport. Diferenţa constă în faptul, că paritatea este o noţiune abstractă, teoretică şi nu corespunde
întotdeauna cu cea de curs valutar, influenţată de factorii politici, monetari, economici etc.
În practica bancară este primită o marcare a cursului valutar.
La o astfel de marcare în partea stângă se înscrie baza cotării (valuta de bază), iar în partea
dreaptă – valuta cotării (valuta cotată).
MDL / USD = 19,40
Valuta valuta curs

cotată de bază valutar
Cotarea – reprezintă operaţiunea, prin care se stabileşte cursul unei monede în raport cu alta.
Cursul unei monede se poate stabili în raport cu:
a) o unitate monetară - $, £;
b) o sută de unităţi – marea majoritate a monedelor;
c) o mie de unităţi monetare – a fost Lit etc.
26
Prin metodă de cotare se subînţelege modalitatea specifică a fiecărei ţări de exprimare a raportului
de schimb al monedei naţionale cu monede străine.
În practica internaţională sunt cunoscute două metode de cotare:
1. cotare directă – (practicată de majoritatea ţărilor), unde cursul valutar se exprimă prin numărul
de unităţi monetare naţionale ce revin la o unitate (10, 100 sau 1000 unităţi) de monedă străină, de
exemplu:
1 dolar S.U.A. = 19,54 MDL (lei moldoveneşti)
10 ISK (coroane islandeze) = 1,36 MDL
100 JPY (yeni japonezi) = 13,53 MDL
2. cotare indirectă - (practicată pe pieţele valutare din Anglia, Uniunea Europeană, Canada,
Australia şi, din septembrie 1978, în S.U.A., parţial, a fost introdusă cotarea indirectă a dolarului faţă de
marcă, francul francez, belgian, lira italiană, guldenul olandez (azi euro), francul elveţian, coroanele
ţărilor scandinave, yenul japonez, peso-ul mexican, însă pentru celelalte monede se utilizează cotarea
directă), unde cursul valutar se exprimă prin numărul de unităţi de monedă străină ce revine la o unitate
de monedă naţională, de exemplu:
1 £ = 1,11 $ S.U.A.
3.cursuri încrucişate (cross-rate) - în afară de aceste două metode de cotare, în practică se
utilizează şi cross-rate – o metodă de determinare a cursului valutar al unei monede faţă de alta prin
intermediul valutei a treia.
Pe piaţa valutară băncile cotează cursurile valutare cu folosirea a două părţi: “Bid” şi “Offer”.
Exemplu: CHF/USD = 0,9795/1,0209
Bid – cursul de cumpărare. Pe partea strângă a cotării Bid banca cumpără valuta de bază (în cazul
nostru USD) şi vinde valuta cotată (CHF).
Offer – cursul de vânzare. Pe partea dreaptă a cotării Offer banca vinfe valuta de bază (USD) şi
cumpără valuta cotată (CHF).
În notaţia curentă a băncilor aceste cursuri se notează sub forma:
0,9795-1,0209 CHF/USD sau 0,9795/1,0209 CHF/USD.
Diferenţa dintre partea strângă şi dreaptă se numeşte spread sau marjă şi serveşte drept bază
pentru primirea venitului de către bancă. Marja poate fi privită drept “plată pentru servicii”.
Exemplu:
Bern: 1$ = 0,9795 – 1,0209 CHF
Curs de cumpărare Curs de vânzare
În cazul cotării directe, cursul de cumpărare (bid) este întotdeauna mai mic decît cursul de
vînzare (offer).
Londra: 1£ = 1,1067 - 1,1054 $
Curs de cumpărare Curs de vânzare
În cazul cotării indirecte cursul de cumpărare (bid) este întotdeauna mai mare decît cursul de
vînzare (offer).
În practica internaţională, în vederea respectării principiului “prima cifră a cotării duble mai
mică decît a doua”, s-a convenit ca la cotarea indirectă să fie inversat cursul de vînzare cu cursul de
cumpărare.
Se scrie: 1 £ = 1,1054 $ - 1,1067
Curs de vânzare Curs de cumpărare
27
Interacţiunea economiei naţionale cu economia mondială se exprimă prin funcţiile cursului

valutar:
1) funcţia de măsurare (de exprimare a valorii ) – prin cursul de schimb se exprimă în
valoare externă o parte din bunuri şi servicii, care intră în circuitul comerţului extern (adică sunt
comercializabile). Această funcţie poate fi atinsă dincolo de ansamblul de bunuri comercializabile, dacă
se are în vedere că în consumul intern acestea pot fi substituite de bunuri necomercializabile, eliberând în
aşa mod disponibilităţi pentru export. Cu cât procesul de substituire este mai vast şi mai intens, cu atât
nivelul cursului de schimb se apropie mai mult de cel care ar rezulta din aprecierea externă a întregii
producţii naţionale;
2) funcţia de schimb – de conversie a monedei naţionale în alte monede;
3) funcţia informaţională – de transmitere a informaţiei, semnalelor cu privire la procesele şi
fenomenele din economia mondială. Cu ajutorul cursului valutar se transmit modificările intervenite în
preţurile relative pe piaţa mondială – economia naţională. Se poate vorbi de un sistem de interconectare a
preţurilor interne cu cele externe. Este importantă pentru agenţii economici atunci, când ei îşi
programează cererea şi oferta în funcţie de schimbările în preţuri;
4) funcţia de stimulare – de orientare a eforturilor agenţilor economici în direcţia obţinerii
unei eficienţa superioare prin mecanismul preţurior. Are loc procesul de restructurare a producţiei către
mărfurile cu rentabilitatea mai înaltă conform avantajelor comparative ale economiei;
5) funcţia de echilibrare a balanţei de plăţi – mişcarea cursurilor, născută de dinamica
cererii şi ofertei de valută, acţionează asupra raportului între preţurile interne şi cele externe, ducând la
modificări în ofertele şi cererile de bunuri;
instrument de politică economică – o serie de obiective ale politicii economice a statului pot fi
urmărite prin intervenţia pe piaţă cursurilor de schimb – prin stabilirea sau menţinerea la un anumit nivel
a cursului fix- ajustabil, prin sistemul de control, restricţii, subvenţii şi taxe etc.
Sunt cunscute următoarele tipuri de cursuri valutare:
1. din punct de vedere al stabilităţii relative:
a) cursul punctelor aur – a fost caracteristic sistemelor monetare, bazate pe aur – monedă. Se
forma în condiţiile convertibilităţii în aur a monedelor corespunzător valorilor lor paritare. Acest curs
valutar oscila în jurul parităţii aur în limitele determinate de cheltuielile de transport şi asigurare ale
aurului. Mecanismul stabilităţii era spontan şi el oscila în aşa numitele “puncte ale aurului”: de ieşire şi
de întrare în ţara respectivă.
b) Cursurile fixe - apar în urma acordurilor de la Bretton Woods în 1944, prin care se
prevedea obligaţiunea statelor membre ale FMI de a menţine variaţia cursurilor de + 1 % în jurul
parităţilor monetare. În perioada 1971-73 limita variaţiei a fost mărită + 2,25% , iar începând cu 1973
(odată cu declanşarea crizei valutar – financiare) acest sistem a fost abandonat. Menţinerea cursului fix în
limitele respective se realiza de băncile centrale prin intervenţii pe piaţa valutară.
c) Cursuri flotante – se formează şi oscilează pe piaţa valutară fără limite prestabilite, în
funcţie de cererea şi oferta de valute. Aceste cursuri au apărut în 1973 şi sunt până în prezent. În REI se
întâlnesc diferite practici şi termenologii legate de utilizarea cursurilor flotante:
➢ Flotare pură (curată) – cursul unei valute se formează pe piaţa valutară spontan, “curat”,
fără ca autorităţile monetare din ţăra de origine a monedei să intervină . Această situaţie constituie o
excepţie.
➢ Flotare impură – autorităţile monetare nu renunţă total la influenţarea cursului valutar.
Intervenţiile, de regulă, se fac la cererea autorităţilor guvernamentale în scopul aringerii unor directive
economice, comerciale sau financiar-valutare.
28
➢ Flotare independentă (neconcentrată) – cursul unei monede evoluează pe piaţă

independent, nelegat de evoluţia altor monede ( $, , ¥, , £,euro ).
➢ Flotare concentrată (în grup) - acest sistem are la bază un angajament într-un grup de state
care convin că între monedele lor să existe cursuri stabile, respectiv cursul unei monede în raport cu alta
să oscileze în cadrul unor limite prestabilite. În raport cu alte monede, însă, ele flotează independent ( a
fost practicat de ţările membre ale Pieţei Comune, purta denumirea de “şarpe în tunel”).
2. Din punct de vedere al autorităţii (sau locul) care (unde) îl stabileşte:

a) curs oficial (stabilit de autoritatea monetară) – este stabilit unilateral de către autoritatea
monetară a ţării. Sunt mai multe forme:
➢ curs oficial paritar – se modifică odată cu schimbarea valorii paritare a monedei comparate
prin devalorizare sau revalorizare (a fost utilizat până la începutul anilor ‘ 70).
➢ Curs central – avea în bază media cotărilor de pe piaţa valutară, pe un anumit interval –
adoptat în 1971.
➢ Curs oficial-convenţional – autorităţile monetare dintr-o ţară stabilesc în mod unilateral un
anumit raport între moneda naţională şi celelalte valute, fără să existe un raport de echivalenţă reală între
puterile de cumpărare a monedelor comparate. Este practicat de ţările cu monedă neconvertibilă.
➢ Curs reprezentativ – utilizat de FMI în evaluarea disponibilităţilor şi operaţiunilor sale
interne în diferite valute a statelor membre.
b) cursul bursier (sau fixing) – se formează la bursa valutară în funcţie de cererea şi oferta
de valute şi exprimă, de regulă, raportul real de valoare dintre monedele comparate. Acest curs poartă
denumirea de fixing sau cotaţie oficială a bursei şi este publicat oficial zilnic. El apare ca rezultat a
operaţiunilor efectuate de bănci pe piaţa respectivă.
c) Cursul pieţei – un curs variabil, fără nici o limită de variaţie, depinde de cererea şi oferta
de valută.
Cauza directă a varierii cursurilor valutare este modificarea continuă a volumului cererii şi ofertei
pentru una sau alta din valute pe o anumită piaţă. Dacă balanţa de plăţi ar fi în echilibru permanent,
încasările valutare curente fiind suficiente pentru efectuarea plăţilor valutare curente, cursul valutar al
pieţei ar fi stabil.
Creşterea sau scăderea cererii de valută sunt determinate de importatori, de alţi debitori în valută
sau de exportatorii de capital: cu cât mai multe datorii în străinătate ajung la scadenţă, cu cât mai mulţi
deţinători de capital vor să transfere capitalul în străinătate, cu atât cererea de valută sporeşte pe piaţă şi
invers.
Creşterea sau scăderea ofertei de valută sunt determinate de exportatori sau alţi vânzători de
valută, inclusiv importatorii de capital.
Cursurile valutare stabile fără echilibrul balanţei de plăţi nu există, decât în condiţii excepţionale.
În general, cu excepţia cazurilor în care cursurile valutare sunt influenţate prin intervenţia
autorităţii monetare, în care apar operaţii speculative pe piaţă sau în care volumul afacerilor este puţin
important, cursul liber exprimă raportul real de valoare dintre monedă.
Nivelul cursului liber se poate situa:
1) la paritate de la nivelul cursului oficial (1A=2B) – caz rar întâlnit în practică;
2) sub paritate (1A=1,95B) – cursul sub paritate este avantajos pentru cei care au nevoie să
cumpere valuta A (importatorii străini care cumpără mărfuri şi servicii din ţara A: această
valută î-I va costa mai puţin decât paritatea). În schimb importatorii din ţara A, care cumpără
din ţara B vor trebui să plătească mai mult în monedă naţională pentru a obţine suma necesară
29
în monedă B. Cu alte cuvinte, cursul sub paritate (subevaluat) avantajează exportul şi frânează
importul;
3) peste paritate (1A=2,05B) – este avantajos pentru importatori şi dezavantajos pentru
exportatori.
3. În funcţie de momentul în care are loc preschimbarea sumelor şi virarea în conturi a

banilor avem două tipuri de cursuri:
Cursul la vedere (spot – engleză, compant – franceză), denumit şi cursul zilei pentru
valuta cotată, este cursul utilizat în caele operaţiuni bancare de vânzare-cumpărare de valută în care
mişcarea valutei (intrărea şi ieşirea din conturi) are loc într-un interval de 48 ore (două zile lucrătoare).
Acest curs, aşa cum s-a menţionat, stă la baza formării celorlalte cursuri (la ghişeu, la termen).
Cursul la termen (forward – engleză, â la terme – franceză) este utilizat de bănci pentru
acele operaţiuni în care virarea băncilor în conturi are loc într-un interval mai mare de 48 ore (două zile
lucrătoare).
Operaţiunea iniţială azi, la cursul la termen pentru un anumit termen publicat azi (1, 2, 3, 6, 12
luni) este finalizată la termenul convenit când are loc mişcarea banilor în conturi.
În literatura de specialitate mai există şi alte tipuri de cursuri, de exemplu:
◼ Cursul T.T. (telegrafic transfer) este cursul utilizat de bănci prioritar de tehnică
viramentului interbancar,
◼ Cursul titlurilor de credit. Cecurile şi cambiile exprimate în valută străină se vând şi se
cumpără la cursul determinat de cursul zilei, curs corectat cu influenţa dobânzii cuvenite pentru perioada
corespunzătoare, din momentul plăţii până la scadenţă sau până la încasarea cecului sau a cambiei.
◼ Cursul la ghişeu /curs de casă) este cursul publicat şi practicat de bănci pentru
operaţiunile lor cu clienţii nebancari (dar şi bancari) pentru preschimbarea în bani efectivi („gheaţă”) a
unor valute pe altele.
În publicaţii sunt utilizate aşa denumiri de cursuri ca:
◼ Curs de deschidere este cursul la care s-au operat primele tranzacţii ale zilei respective.
La baza formării lui stă cursul de închidere a zilei precedente, la care se adaugă (±) influenţa diferitor
factori ce apar în timpul nopţii, înregistraţi ca atare, ca urmare a mişcărilor valutare de pe celelalte pieţe
ce lucrează în timpul nopţii, din cauza diferenţei de fur orar (New York, Hong Kong, Singapore) faţă de
Europa.
◼ Curs la închidere este cursul la care s-au efectuat ultimele operaţiuni în ziua pentru care a
fost publicat. Anumite pieţe îl publică numai pe acesta. Serveşte ca bază la formarea cursului la
deschidere pentru a doua zi.
◼ Curs la sfârşitul perioadei, utilizat cel mai adesea în statisticile internaţionale, este de
fapt cursul la închidere al ultimei zile lucrative pentru perioada indicată în publicaţie. Are valoare
statistică şi de referinţă în adoptarea unor decizii privind utilizarea uneia sau alteia dîntre valute în
contracte.
◼ Curs mediu este cursul ce se calculează ca o medie aritmetică simplă între cursurile
înregistrate de o valută pe o perioadă determinată.
◼ Cursurile unice reprezintă situaţia în care autorităţile monetare dintr-o ţară stabilesc un
singur curs pentru fiecare monedă străină, indiferent de tipul operaţiunii (comercial, necomercial, transfer
de capital) pentru care urmează să fie utilizată valuta preschimbată.
30
◼ Cursurile multiple reprezintă situaţia în care autorităţile monetare dintr-o ţară stabilesc
simultan mai multe cursuri pentru aceeaşi monedă străină în funcţie de diferite categorii de operaţiuni la
care sunt utilizate sumele dobândite prin preschimbare.
Factorii determinanţi a evoluţiei cursului valutar

Practica mondială de determinare a cursului valutar a clasificat factorii care influenţează cursul în
două categorii :
➢ Factori structurali, care acţionează pe o perioadă scurtă de timp
➢ Factori conjuncturali, care acţionează pe o perioadă lungă de timp.
◼ Factorii structurali se referă în special la:
Capacitatea concurenţială a mărfurilor pe piaţa internaţională şi modificarea
ei. Aceşti factori depind în cele din urmă de caracteristicile tehnologice ale mărfurilor.
Astfel intensificarea exportului va duce la majorarea fluxului de valută străină în ţară.
Creşterea venitului naţional va condiţiona sporirea cererii la produsele
străine, în acelaşi timp importul de produse va provoca refluxul valutei străine din ţară.
Capacitatea de plată a unităţilor monetare şi ritmurile inflaţiei.
Diferenţierile dintre ratele dobînzilor în diferite ţări.
Reglementarea de stat a cursului valutar.
Nivelul de deschidere a economiei .
Starea balanţei de plăţi.
Măsura utilizării monedei naţionale în decontările internaţionale.
◼ Factorii conjuncturali depind de variaţia activităţii de afaceri în ţară, de situaţia
politică, de zvonuri şi de prognoze. La aceşti factori se referă următorii :
o Activitatea de pe Piaţa Valutară.
o Operaţiile valutare speculative .
o Crizele, războaiele şi calamităţile naturale.
o Prognozele.
o Ciclitatea activităţii de afaceri în ţară.
Evaluarea influenţei factorilor de natură economică asupra cursului valutar
Printre factorii economici o influenţă nemijlocită asupra cursului valutar o are starea
Balanţei de Plăţi . În acest sens se pot deosebi două situaţii, şi anume :
◼ Existenţa soldului activ al Balanţei de plăţi .
◼ Existenţa soldului pasiv al Balanţei de plăţi.
◼ Balanţa de plăţi activă contribuie la majorarea cursului valutei naţionale, din cauza sporirii
cererii la ea din partea debitorilor străini.
◼ Balanţa de plăţi pasivă va contribui la creşterea tendinţei de reducere a cursului valutei
naţionale din cauză că debitorii vînd valuta naţională în schimbul valutei străine pentru a-şi stinge
datoriilor externe.
Determinarea mărimii influenţei balanţei de plăţi asupra cursului valutar se determină reieşind din
nivelul de deschidere economică a ţării.
Astfel, cu cît este mai mare ponderea exportului în PIB (adică cu cît este mai deschisă economia
naţională) cu atît este mai mare elasticît atea cursului valutar în raport cu Balanţa de Plăţi.
Instabilitatea Balanţei de Plăţi duce la schimbarea flotantă a cererii şi ofertei pentru valutele
respective.
Un alt factor care are o anumită influenţă asupra cursului valutar este ritmul inflaţiei.
31
Astfel cu cît este mai mare inflaţia în ţară în comparaţie cu alte ţări, cu atît este mai scăzut cursul
monedei naţionale, în condiţiile cînd alţi factori nu acţionează. Deprecierea inflaţionistă a banilor în ţară
provoacă reducerea puterii lor de cumpărare şi tendinţa de scădere cursului valutar al ei. Tendinţa dată se
observă mai ales pe termen mediu şi scurt.
Readucerea cursului valutar la nivelul parităţii puterii de cumpărare se efectuează în mediu în timp
de doi ani.
Dependenţa cursului valutar de ritmurile inflaţiei este în deosebi mare în ţările care au un volum
mare al schimbului internaţional de mărfuri, servicii, şi de capital.
Influenţa diferenţierilor de rate a dobînzilor asupra cursului valutar se explică prin două
momente.
◼ În primul rînd schimbarea ratei dobînzilor în ţară influenţează, ca şi în alte cazuri asupra
fluxului internaţional de capital, în primul rînd asupra celor pe termen scurt.
◼ În principiu majorarea ratei dobînzilor, de exemplu, în urma unei politici monetar-creditare
de menţinere, duce la sporirea fluxului de capital străin în ţară, şi în special a “banilor fierbinţi”.
Investitorii şi speculatorii, în dorinţa de a obţine profit din ratele mari a dobînzilor, îşi convertesc
activele sale din valuta naţională în valuta ţării date, majorînd cererea la ea pe piaţa valutară.
Întărirea monedei naţionale nu va avea loc, dacă majorarea ratei dobînzilor este legată de
intensificarea inflaţiei sau creşterea deficît ului bugetului de stat.În schimb în cazul micşorării ratei
dobînzilor, din contra, se observă procesul invers, şi anume are loc refluxul capitalului.
În al doilea rînd, ratele dobînzi influenţează operaţiile de pe piaţa valutară şi de pe piaţa de
împrumut a capitalurilor. În derularea operaţiilor băncile ţin cont de rata dobînzii de pe piaţa naţională şi
internaţională de capital cu scopul de a obţine profit. Astfel ele preferă să obţină împrumuturi mai ieftine
pe piaţa străină, unde dobînda este mai mică, şi să plaseze resursele pe piaţa naţională dacă aici dobînda
este mai mare.
De asemenea, majorarea ratelor dobînzilor la depozite şi (sau) a profitabilităţii hîrtiilor de valoare
într-o anumită valută va duce tot la scumpirea ei.
◼ Venitul Naţional este o variabilă dependentă, adică el nu se poate modifica singur
fără influenţa altor factori. Însă în mod general acei factori care provoacă modificarea venitului
naţional, influenţează şi asupra cursului monedei naţionale. Astfel, creşterea ofertei de produse în
ţară va condiţiona majorarea cursului, iar sporirea cererii de produse va duce la micşorarea
cursului monedei naţionale.
În perioada lungă de timp un venit naţional mare denotă şi un cost mai mare a valutei ţării.
În cazul unei perioade scurte de timp, se urmăreşte o tendinţă inversă a influenţei venitului
naţional asupra mărimii cursului valutar.
◼ Un alt factor care influenţează asupra cursului valutar este starea Bugetului de Stat.
Astfel majorarea deficît ului bugetar duce la apariţia necesităţii de finanţare a acestuia, ori din
contul resurselor proprii deţinute, sau pe calea atragerii resurselor din străinătate. În aceste condiţii pe
piaţă are loc majorarea ratei dobînzii care are o dublă influenţă asupra cursului valutar.
Pe de o parte (efectul acestei influenţe este mai puternic), majorarea ratei reale a dobînzilor în
interiorul ţării provoacă scăderea cererii reale de bani în ţară, ceea ce atrage după sine creşterea preţurilor
interne şi contribuie la deprecierea valutei. Pe de altă parte, creşterea ratelor dobînzilor reale, duce la
sporirea atractivităţii ţării din punct de vedere al plasării mijloacelor aici.
Astfel fluxul de capital va condiţiona scumpirea monedei naţionale.
Tehnici de stabilire a cursului valutar
32
1. Stabilirea cursului valutar în baza puterii de cumpărare. S-a pornit de la valoarea

paritară a puterii de cumpărare la un moment dat. Faţă de paritatea puterii de cumpărare cursul valutar
economic (cursul de schimb, cursul pieţei) variază pe o curbă, care oscilează în jurul axei.
2. Metoda coşului valutar – se aplică la determinarea cursului valutar al DST şi altor
monede prin calcularea mediei ponderate a unui număr de monede.
3. Stabilirea cursului de pe piaţă la vedere – “SPOT” – cursurile valutare stau la baza
majorităţii operaţiunilor valutare internaţionale. Pe piaţa valutară operaţiunile sunt de două feluri:
 La vedere “SPOT”;
 La termen “FORWARD”.
Operaţiunile la vedere – sunt acele operaţiuni, în care vânzarea şi cumpărarea de valută sau devize
se încheie în aceeaşi zi (sau maximum în 48 ore). Momentul tranzacţiei coincide cu momentul formării
cursului valutar al zilei. Băncile comerciale şi bursele valutare stabilesc cursul SPOT în funcţie de :
1) cursul SPOT precedent;
2) raportul dintre ordinele de cumpărare SPOT a valutei respective (cererea) şi ordinele de
vânzare SPOT (ofertei). Dacă ordinele de vânzarea cresc, banca sau bursa diminuează cursul precedent,
iar dacă ordinele de cumpărare cresc – cursul precedent va fi majorat.
Pentru stabilirea cursului SPOT se utilizează mai multe procedee dintre care – metoda fixingului,
care constă în determinarea punctului la care cererea şi oferta pentru o valută se echilibrează sau se
apropie cel mai mult.
Exemplul : La licitaţia interbancară se înregistrează următoarele ordine:
a) de cumpărare:
Cursul, MDL/USD Cererea, USD

19,68 1 300 000
19,70 900 000
19,74 600 000
19,76 500 000
19,78 250 000
19,80 50 000
b) de vînzare:
Cursul, MDL/USD Oferta, USD

19,82 900 000
19,80 600 000
19,76 300 000
19,78 1 000 000
19,74 500 000
Să se determine cursul leului moldovenesc faţă de dolarul american.
33
Rezolvare:
Cererea, dolari Cursul, Oferta, dolari Volumul

efectivă cumulată MDL/$ efectivă cumulată minim
0 0 19,82 900 3 300 0
000 000
50 000 50 000 19,80 600 000 2 400 000 50 000
250 000 300 000 19,78 1 000 000 1 800 000 300 000
500 000 800 000 19,76 300 000 800 000 800 000
600 000 1 400 000 19,74 500 000 500 000 500 000
900 000 2 300 000 19,70 0 0 0
1 300 000 3 600 000 19,68 0 0 0
Concluzii: La licitaţia interbancară a fost stabilit cursul de 19,76 MDL/USD.
4. stabilirea cursului valutar prin metoda “cross-rate”. Această metodă se bazează pe principiul, că
două mărimi egale cu a treia sunt egale între ele. Astfel, cursul a două valute se calculează prin
intermediul unei a treia valută care de regulă, este de largă circulaţie (de ex. USD). Mai departe vom
vedea 3 tipuri de calcul a cross-cursului reieşind din aceea, este cotarea valutelor către dolar directă
sau indirectă .
Calculul cross-cursului pentru valutele care se cotează direct către dolarul SUA (USD este baza
cotării pentru ambele valute).
Exemplu: Calculaţi cross-cursul francului elveţian (CHF) la coroana daneză (DKK), dacă se
cunosc cursurile: CHF/USD=1,3310 şi DKK/USD=6,7360.
Rezolvare:
Folosind regula fracţiilor, vom afla formula primirii corelaţiei CHF/DKK:
CHF / USD
CHF / DKK =
DKK / USD
Atunci cross-cursul CHF/DKK se calculează:
1,3310
CHF / DKK = = 0,1975
6,7360
Concluzii: Cross-cursul francului elveţian la coroana daneză este: 0,1975CHF/DKK.
Calculul cross-cursului valutelor care au o cotare directă şi indirectă către dolar, adică dolarul este
baza cotării pentru una din valute.
Exemplu: Calculaţi cross-cursul francului elveţian la lira sterlină (CHF/GBP), dacă se cunosc
cursurile: CHF/USD=1,3310 şi USD/GBP = 1,6060.
Rezolvare:
Şi în acest caz se va folosi regula fracţiilor pe baza cursurilor acestor valute la dolar. Aici cursul
CHF/USD – cotare directă, iar USD/GBP – cotare indirectă.
CHF CHF USD
= x
GBP USD GBP
Vom primi cross-cursul:
CHF / GBP = 1,3310 x 1,6060 = 2,1375
34
Concluzii: Cross-cursul francului elveţian la lira sterlină: 2,1375 CHF/GBP
Calculul cross-cursului pentru valutele cu cotare indirectă faţă de USD, adică unde dolarul
este valuta cotată pentru ambele valute.
Exemplu: Calculaţi cross-cursul euro la lira sterlină (GBP/EURO) în baza următoarelor date:
cursul USD/EURO = 1,0725 şi USD/GBP = 1,6060.
Rezolvare:
Regula fracţiei pentru calcularea cross-cursului în acest caz este:
GBP USD / EURO
=
EUR USD / GBP
Cross-cursul se va calcula:
1,0725
GBP / EURO = = 0,6678
1,6060
Concluzii: Cross-cursul euro către lira sterlină este de 0,6678 GBP/EURO.
Aceste metode se folosesc pentru calculul cross-cursului mediu, însă în realitate orice cursuri se
cotează de către bănci în forma cotării duble Bid şi Offer.
Pentru găsirea părţilor Bid şi Offer a cross-cursurilor operaţiunilor bancare sunt folosite
următoarele reguli:
1) Pentru valutele cu cotare directă către dolar :
 Pentru primirea părţii stângi Bid a cross-cursului trebuie de împărţit partea Bid a
cursului valutar către dolar, care apare ca valută cotată în cross-curs la partea Offer a cursului
valutei către dolar. Care apare în cross-curs ca valută de bază.
 Pentru primirea părţii Offer a cross-cursului trebuie de împărţit cursul dolarului a
valutei ce apare în cross-curs ca valută cotată la partea Bid a cursului dolarului valutei care
serveşte în cross-curs ca valută de bază.
Exemplu: Trebuie de calculat cross-cursul francului elveţian către coroana daneză. Presupunem că
cotările acestor valute către dolarul american sunt următoarele:
CHF/USD = 1,3310 – 1,3320
DKK/USD = 6,7360 – 6,7370.
Rezolvare:
CHF / USDBid 1,3310
CHF / DKK Bid = = = 0,1975
DKK / USDOffer 6,7370
CHF / USDOffer 1,3320

CHF / DKKOffer = = = 0,1977
DKK / USDBid 6,7360
Concluzii: Cross-cursul CHF/DKK= 0,1975 – 0,1977
2)Pentru valutele cu cotare directă şi indirectă către dolar:
 Pentru primirea părţii strângi Bid a cross-cursului trebuie de înmulţit părţile Bid a
cursului dolarului acestor valute.
 Pentru a primi partea dreaptă Offer trebuie de înmulţit părţile Offer a cursului
dolarului acestor valute.
Metode de prognozare a cursului valutar
35
În practica financiară s-au conturat două metode de prognozare a cursului valutar:

Prognozarea în baza analizei fundamentale,
Prognozarea în baza analizei tehnice.
Analiza fundamentală reprezinta studiul factorilor de influienţa asupra unei ivariabile, cu scopul
prognozarii dinamicii si valorii ei. In cazul dat variabila reprezinta cursul valutar, iar factorii de influienţa
sunt indicatorii care caracterizeaza dezvoltarea economiei nationale.
Analiza fundamentala se bazeaza pe studiul general al economiei nationale. Pentru ca acest studiu
sa fie efectuat ca un proces continuu sunt utilizati un sir de indicatori macroeconomici, ramurali care
reflecta dinamica variabilelor caracteristice.
Produsul national brut. - Reprezinta valoarea baneasca a tuturor bunurilor si serviciilor realizate
de catre rezidentii unei tari intr-un anumit interval de timp, creşterea acestui indicator este un semnal
pozitiv pentru aprecierea monedei nationale.
Produsul intern brut - Reprezinta valoarea baneasca a tuturor bunurilor si serviciilor realizate pe
teritoriul unei tari intr-un anumit interval de timp. Creşterea acestui indicator in
general este un semnal pozitiv pentru aprecierea valutei nationale. Compararea primelor doi indicatori
oferă informatii pentru un studiu mai detaliat referitor la investitiile interne si externe.
Indicele preturilor de consum - Este o marime care reflecta nivelul preturilor de consum,
reprezentat de un cos de bunuri si servicii. Importanta este dinamica acestui indicator. In general,
creşterea acestui indicator este un semnal pozitiv pentru deprecierea monedei nationale.
Indicele volumului investitiilor - Reprezinta o valoare care reflecta nivelul investitiilor in
economie, creşterea acestui indicator este un semnal pozitiv pentru aprecierea monedei nationale.
Indicele cheltuielilor guvemamentale - Reprezinta volumul cheltuielilor guvernamentale pe o
perioada de timp anumita. Creşterea acestui indicator este un semnal pozitiv de depreciere a valutei
nationale.
Indicele volumului comerciabil net. - Indicele care reflecta volumul produse si realizate din
totalul celor produse. Creşterea lui este semnal pozitiv de apreciere a monedei nationale.
Indicele productiei industriale - Acest indicator ofera informatii privitor la dinamica volumului
productiei industriale. Creşterea acestui indicator este semnal pozitiv de apreciere a valutei nationale.
Indicele utilizarii potentialului de productie - Reprezinta dinamica utilizarii potentialului de
productie. Creşterea acestui indicator este semnal pozitiv.
Indicele comenzilor industriale - Indicele dat reflecta nivelul comenzilor industriale, creşterea lui
este semnal de apreciere a valutei nationale.
Indicele stocurilor de productie - Reprezinta volumul stocurilor de productie. Creşterea acestui
indicator este semnal pozitiv de depreciere a valutei nationale.
Indicele de constructii - Reflecta volumul constructiilor realizate. Creşterea lui inseamna posibila
crestere a cursului valutar.
Indicele inflaţiei - Reprezinta modificarea nivelului preturilor pe economie. Creşterea lui duce la
deprecierea valutei nationale.
Indicele preturilor producatorilor - Reflecta nivelul preturilor producatorilor. Creşterea lui
contribuie la deprecierea valutei nationale.
Indicele de ocupare a fortei de muncă - Reflecta ponderea persoanelor ocupate din totalul
persoanelor apte de munca. Creşterea acestui indicator este un semnal pozitiv de apreciere a valutei
nationale.
36
Indicele cheltuielilor pentru salarizare - Reprezinta volumul salariilor platite intr-o perioada pe
economie. Creşterea acestui indicator poate semnala intr-un caz aprecierea, iar in alt caz deprecierea
valutei nationale, in dependenta de structura cheltuielilor populatiei.
Indicele vinzarii de automobile - Reprezinta volumul automobilelor vindute. Creşterea acestui
indicator poate semnala aprecierea valutei nationale, in cazul cînd automobilele sunt de productie
autohtona.
Indicele veniturilor personale - Reflecta volumul veniturilor populatiei. In acest caz,
deasemenea, semnalul va depinde de structura cheltuielilor populatiei.
Balanta de plaţi - Nu este un indicator, însă ofera informatii referitor la comertul exterior al tarii,
care are o influienţa nemijiocît ă asupra dinamicii cursului valutar
Analiza tehnică sau chartista reprezinta studiul dinamicii careiva variabile, utilizind instrumente
specifice. Deobicei cînd este vorba de analiza tehnică se formeaza asocieri cu specularea pe piaţă valutară
sau cea financiara. Intr-adevar analiza tehnică este unul din principalele instrumente ale speculantilor
valutari.
Modelul trendului. Trend este numita directia de dezvoltare a dinamicii cursului,
astfel trendul poate fi ,,de crestere", “de scadere" si “lateral". Anume modelul trendului işi pune
scopul depistarea felului trendului, in afara de aceasta unele momente care caracterizeaza trendul, cum ar
fi durata de viata a trendului, etapa de dezvoltare si voilailitatea lui.
Mediile simple ca instrument al analizei tehnice sunt utilizate pe larg. Necatmd la faptui ca
acest procedeu presupune extrapolarea marimilor precedente pe viitor, ele au o insemnatate anumita.
Mediile sunt instrumente statistice de analiza care numaidecît tin cont de dinamica precedenta. In analiza
tehnică există cît eva tipuri de medii simple.
Mediile compuse. Nu se deosebesc de mediile simple in calcul, însă prevad utilizarea
simultana a cît or-va medii. Aceasta da posibilitatea depistarii intersectiilor între doua medii cu grad
diferit. Astfel de puncte de intersectie reprezinta semnale pentru trader. Tot pe baza mediilor se
construiesc canalele de modificare a preturilor, care sunt de mai multe tipuri.
Oscilatorii reprezinta indicatorii care reflecta dinamica cursului fata de media dorita. Ei
deasemenea se bazeaza pe analiza statistica. In prezent sunt multi indicatori care sunt inclusi in
componenta oscilatorilor. Ca semnale ale oscilatorilor sunt considerate: intersectiile lor cu mediile,
punctele ce urmeaza dupa max sau min ale oscilatorului s.a.
Analiza indicatorilor de volum. Volumul in cazul dat reprezinta cantitatea de valuta
tranzactionata intr-un interval de timp. Indicatorii de volum sunt utilizati pentru aprecierea lichiditatii
pietei. Corelarea lor cu liniile de rezistenta sau suport ale graficului ofera semnale ce caracterizeaza
trendul.
Candelstics reprezinta segmente care reflecta dinamica cursului pe o anumita perioada.
Aceste segmente au mai multe componente. De exemplu, aceste segmente pot avea ,,corp" si ,,umbra".
,,Corpul" reprezinta intervalul între pretul de deschidere si pretui de inchidere a activului. ,,Umbra" este
oscilatia între max si min pe aceasta perioada. Candelstics pot avea diferite combinatii clasice, intelegerea
carora genereaza informatii referitor la posibila dinamica a cursului.
Numerele Fibonacci reprezinta un sir numeric inventate de matematicianul Fibonacci,
care impartite la precedentui sau dau valoare 0,618 sau in termenii analizei tehnice 61,8%. in baza acestor
numere sunt trasate niste linii din punctui max in min si aceste linii vor reprezenta linii de rezistenta sau
suport.
37
Graficul cruce-zero (points & figures). La crearea acestui grafic se ia in consideratie

numai modificarea absoluta a pretului. Nivelul pretului ce depaseste cel anterior se marcheaza cu cruce,
iar cel ce este mai jos cu zero
Prevederile Legii nr. 62 privind reglementarea valutara, referitoare la cursul valutar

Articolul 37. Operaţiunile de schimb valutar ale rezidenţilor şi nerezidenţilor în
Republica Moldova
(1) Persoanele juridice rezidente (altele decît băncile licenţiate) efectuează operaţiuni de schimb valutar
cu băncile licenţiate. În cazurile prevăzute de legislaţia Republicii Moldova, persoanele juridice rezidente
(altele decît băncile licenţiate) pot efectua operaţiuni de schimb valutar şi cu Banca Naţională a Moldovei.
(2) Persoanele fizice rezidente efectuează operaţiuni de schimb valutar cu băncile licenţiate şi unităţile
de schimb valutar.
(3) În Republica Moldova rezidenţii (alţii decît băncile licenţiate) şi nerezidenţii efectuează operaţiuni
de cumpărare şi vînzare a valutei străine contra altei valute străine şi contra monedei naţionale fără
restricţii.
Articolul 38. Operaţiunile de schimb valutar ale rezidenţilor în străinătate
Efectuarea de către rezidenţi (alţii decît Banca Naţională a Moldovei) a operaţiunilor de schimb valutar
în străinătate este supusă autorizării din partea Băncii Naţionale a Moldovei, cu excepţia cazurilor în care
acestea sînt efectuate de către:
a) băncile licenţiate;
b) persoanele fizice rezidente aflate temporar în străinătate;
c) persoanele juridice rezidente (altele decît cele specificate la lit.a)) şi persoanele fizice rezidente
(altele decît cele specificate la lit.b)) care au conturi deschise în străinătate conform prevederilor prezentei
legi şi efectuează operaţiuni de schimb valutar în corespundere cu regimul contului respectiv stabilit
conform legislaţiei Republicii Moldova;
d) rezidenţi, alţii decît cei specificaţi la lit. a)–c), în cazul în care suma operaţiunii de schimb valutar nu
depăşeşte 10000 de euro (sau echivalentul lor).
Articolul 39. Cursul oficial al leului moldovenesc
(1) Cursul oficial al leului moldovenesc reprezintă rata de schimb a monedei naţionale faţă de valutele
străine, care se stabileşte de către Banca Naţională a Moldovei.
(2) Metoda de determinare a cursului oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine, precum şi
lista valutelor străine faţă de care se cotează leul moldovenesc se stabilesc de către Banca Naţională a
Moldovei.
(3) Banca Naţională a Moldovei difuzează publicului larg şi băncilor licenţiate, prin diverse mijloace
de informare, cursul oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine.
(4) Cursul oficial al leului moldovenesc se utilizează în scopuri contabile şi statistice.
(5) Aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc faţă de valutele străine la efectuarea operaţiunilor
valutare, inclusiv de către Banca Naţională a Moldovei, nu este obligatorie.
Articolul 40. Cursurile de cumpărare şi vînzare a valutelor străine
(1) La efectuarea operaţiunilor de schimb valutar cu clienţii, Banca Naţională a Moldovei şi băncile
licenţiate îşi stabilesc individual cursurile de cumpărare şi vînzare a valutelor străine.
(2) La efectuarea operaţiunilor de schimb valutar cu persoane juridice şi fizice, cu excepţia
operaţiunilor efectuate prin intermediul birourilor sale de schimb valutar şi al aparatelor de schimb
valutar, banca licenţiată poate stabili cursuri de cumpărare şi vînzare a valutei străine contra monedei
naţionale şi contra altei valute străine unice pentru toate persoanele juridice/fizice sau individuale pentru
38
fiecare persoană.
(3) La efectuarea operaţiunilor de schimb valutar cu persoane fizice, unităţile de schimb valutar
stabilesc cursurile de vînzare şi cumpărare în conformitate cu prevederile art.43.
Articolul 43. Cursurile de cumpărare şi vînzare şi comisioanele unităţilor de schimb valutar

(1) Pentru operaţiunile de schimb valutar efectuate prin intermediul biroului său de schimb valutar,
banca licenţiată stabileşte cursuri de cumpărare şi vînzare unice pentru toate persoanele fizice.
(2) În cazul în care banca licenţiată are mai multe birouri de schimb valutar, aceasta poate stabili
cursuri de cumpărare şi vînzare diferite pentru fiecare birou de schimb valutar.
(3) Casa de schimb valutar stabileşte în mod independent cursurile de cumpărare şi vînzare a
valutelor străine pentru efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice.
(4) Hotelul ce deţine licenţa Băncii Naţionale a Moldovei stabileşte în mod independent cursurile de
cumpărare a valutelor străine pentru operaţiunile de schimb valutar efectuate prin intermediul punctului
său de schimb valutar.
(5) Cursurile de cumpărare şi vînzare stabilite pentru operaţiunile de schimb valutar care se
efectuează prin intermediul casei de schimb valutar sau al punctului de schimb valutar al hotelului trebuie
să fie unice pentru toate persoanele fizice.
(6) În cazul în care casa de schimb valutar are filiale, aceasta poate stabili cursuri de cumpărare şi
vînzare diferite pentru fiecare filială.
(61) În cazul efectuării operaţiunilor de schimb valutar prin intermediul aparatelor de schimb
valutar, unitatea de schimb valutar poate stabili cursuri de cumpărare şi vînzare diferite pentru fiecare
aparat, acestea fiind afişate pe ecranul aparatului.
(7) Cursurile de cumpărare şi vînzare a valutei străine pentru operaţiunile de schimb valutar în
numerar cu persoane fizice se stabilesc de către unităţile de schimb valutar drept rate de schimb ale
monedei naţionale faţă de valuta străină corespunzătoare.
(8) La efectuarea operaţiunilor de cumpărare/vînzare a valutei străine contra altei valute străine cu
persoane fizice, unităţile de schimb valutar aplică cursurile de cumpărare şi vînzare a valutelor respective
faţă de moneda naţională.
(81) Pentru operaţiunile de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, unitățile de schimb
valutar stabilesc cursuri de cumpărare și vînzare ale dolarului SUA, euro, lirei sterline, leului
românesc şi hrivnei ucrainene cu două semne zecimale, iar ale rublei rusești – cu trei semne
zecimale.
(82) Unitatea de schimb valutar are dreptul să modifice, în decursul programului său de lucru,
cursurile de cumpărare şi vînzare stabilite pentru operaţiunile de schimb valutar în numerar cu persoane
fizice. Banca Naţională a Moldovei este în drept să stabilească frecvenţa de modificare a cursurilor de
cumpărare şi vînzare în decursul programului de lucru al unităţilor de schimb valutar.
(9) În cazul în care unitatea de schimb valutar modifică, în decursul programului său de lucru,
cursurile de cumpărare şi/sau vînzare pentru operaţiunile de schimb valutar în numerar cu persoane fizice,
aceasta trebuie să asigure informarea în acest sens a persoanelor fizice prin afişarea informaţiei
respective, conform prevederilor prezentului articol, pînă la începerea efectuării operaţiunilor cu aplicarea
cursurilor noi stabilite.
(91) Unitatea de schimb valutar trebuie să elaboreze şi să dispună la momentul începerii activităţii
de schimb valutar, precum şi să implementeze proceduri interne care ar reglementa modalitatea de
modificare, în decursul programului de lucru, a cursurilor de cumpărare şi/sau vînzare pentru operaţiunile
de schimb valutar în numerar cu persoane fizice (principiile/motivele de modificare a cursului valutar
etc.).
(10) Unităţile de schimb valutar sînt obligate să informeze Banca Naţională a Moldovei, în modul
prevăzut de aceasta, despre cursurile de cumpărare şi vînzare a valutelor străine stabilite pentru efectuarea
operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice.
(11) Cursurile de cumpărare şi vînzare pentru operaţiunile de schimb valutar în numerar cu persoane
fizice se stabilesc printr-o dispoziţie a administratorului unităţii de schimb valutar sau a persoanei
39
împuternicite de acesta. Dispoziţia se afişează în încăperea unităţii de schimb valutar la loc vizibil pentru
persoanele fizice. Cerinţele legate de perfectarea dispoziţiei menţionate se stabilesc de către Banca
Naţională a Moldovei.
(12) Pentru efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice unităţile de
schimb valutar pot percepe comisioane.
Mărimea comisioanelor se stabileşte printr-o dispoziţie a administratorului unităţii de schimb
valutar sau a persoanei împuternicite de acesta. Dispoziţia se afişează în încăperea unităţii de schimb
valutar la loc vizibil pentru persoanele fizice. Cerinţele legate de perfectarea dispoziţiei menţionate se
stabilesc de către Banca Naţională a Moldovei.
(13) În timpul programului de lucru, informaţia privind cursurile de cumpărare şi vînzare stabilite şi
cea privind comisioanele aplicate la efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane
fizice urmează a fi afişate pe panoul de reclamă pe care este indicată şi denumirea unităţii de schimb
valutar.
(14) La afişarea pe panoul de reclamă şi pe ecranul aparatului de schimb valutar a informaţiei
privind cursurile de cumpărare şi vînzare stabilite de către unitatea de schimb valutar pentru efectuarea
operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice urmează a fi respectate următoarele
condiţii:
a) consecutivitatea afişării valutelor străine: primul grup de valute străine (dolar SUA, euro), al
doilea grup de valute străine (rubla rusească, leul românesc, hrivna ucraineană), al treilea grup de valute
străine (alte valute străine);
b) afişarea cursurilor de cumpărare şi a cursurilor de vînzare în coloane separate: cursurile de
cumpărare – în coloana din partea stîngă, iar cursurile de vînzare – în coloana din partea dreaptă;
c) excluderea practicilor de afişare care induc în eroare clienţii.
(15) Informaţia privind comisioanele se afişează pe panoul de reclamă şi pe ecranul aparatului de
schimb valutar, utilizînd acelaşi tip de caractere ca şi la informaţia privind cursurile de cumpărare şi
vînzare.
(16) La stabilirea de către unitatea de schimb valutar a cursurilor de cumpărare şi vînzare, precum şi
a comisioanelor în cazul utilizării aparatelor de schimb valutar, se aplică în mod corespunzător
prevederile alin. (1), (3)–(5), (7)–(12).
(17) În vederea asigurării protecţiei drepturilor clienţilor unităţilor de schimb valutar, Banca
Naţională a Moldovei este în drept să stabilească cerinţe suplimentare de ordin tehnic referitoare la modul
de stabilire de către unităţile de schimb valutar a cursurilor de cumpărare și vînzare și de afişare a
cursurilor valutare pe panoul de reclamă şi pe ecranul aparatului de schimb valutar.
40

Cuprins

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Valutar SUPORT DE CURS Doina Cuciurca

Ciclul II, Master

TEMA 2.: BAZELE JURIDICE ALE REGLEMENTARII VALUTARE

SUBIECTUL 1. CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA

SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL – CONCEPT, ELEMENTE

Cu alte cuvinte SMI – se formează ca urmare a aprecierii monetare, a formelor de bunuri şi

➢ Echilibrarea balanţei de plăţi

Fondul Monetar Internaţional s-a format în 1945 pentru a asigura:

PUTEREA DE CUMPĂRARE ŞI CONVERTIBILITATEA MONEDEI

Formula de calcul al puterii de cumpărare = Producţia de bunuri şi servicii/ indecele general

Prin convertibilitate se înţelege dreptul rezidenţilor şi al nerezidenţilor de a schimba moneda

SUBIECTUL 2. PRINCIPIILE REGLEMENTĂRII VALUTARE

Literatura de specialitate contureaza urmatoarele principii ale reglementarii valutare:

2. Excluderea ingerinței nejustificate a statului și a organelor acestuia în operațiunile valutare ale

Prescripția legală considerată reflectă liberalizarea generală a legislației moderne a monedei

Prezența statului în persoana autorităților competente în domeniul tranzacțiilor valutare ale

3. Unitatea politicii valutare externe și interne a Republicii Moldova

4. Unitatea sistemului de reglementare și control valutar

5. Asigurarea de către stat a protecției drepturilor și intereselor economice ale rezidenților și

– este garantată protecția de stat a drepturilor și libertăților omului și cetățeanului în Republica

Posibilitatea utilizării drepturilor constituționale enumerate de către nerezidenți este prevăzută de

Subiecții tranzacțiilor valutare au dreptul de a contesta acțiunile ilegale (inacțiunea) organelor și

SUBIECTUL 3. MECANISMELE REGLEMENTĂRII VALUTARE

Mecanismul de reglementare funcțională a monedei are două niveluri: interstatal (inclusiv

Funcțiile de reglementare a relațiilor monetare internaționale sunt încredințate de comunitatea

Mecanismul de reglementare la nivel național, structurile sale instituționale, principiile și

Fondul Monetar Internaţional (FMI) Pentru restabilirea şi stabilizarea economiilor ţărilor

comerţului internaţional, precum şi de a promova stabilitatea valutară. Republica Moldova a acceptat

În cadrul politicilor de evaluare a gradului de adoptare a standardelor internaţionale în domeniile

Funcţiile principale ale BM sunt:

• activitatea de investire în ţările în curs de dezvoltare conform unui spectru larg de

Reglementarea valutară la nivel național se realizează pe baza principiilor și metodelor stabilite de

Mecanismul de reglementare valutară la nivel național este un sistem de control importului și

SUBIECTUL 4. PIAȚA VALUTARĂ: CONCEPT, ORGANIZARE, PARTICIPANȚI

Indicatorii de dinamică a pieței valutare

Calcularea indicatorilor de dinamică a pieței valutare

Prevederile Legii nr. 62 privind reglementarea valutara, referitoare la piata valutara si

SUBIECTUL 5. REGIMUL DE CURS DE SCHIMB VALUTAR

Mijloacele de plată internaţionale depind de:

✓ de interesele părţilor contractante,

III. Din punct de vedere al rolului în cadrul sistemului valutar se disting:

În aspect instituţional o condiţie necesară pentru a fi recunoscută moneda naţională ca valută de

prin „decontările multilaterale şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică”. Începînd

Monedele internaţionale: conţinut, tipuri, utilizarea lor pe piaţa monetară internaţională

JPY – 11.9 (8.33%)

CURSUL VALUTAR: CONCEPT, CONŢINUT VALORIC.

VALUTA DE BAZA → USD

MDL / USD = 19,40

Valuta valuta curs

Interacţiunea economiei naţionale cu economia mondială se exprimă prin funcţiile cursului

➢ Flotare independentă (neconcentrată) – cursul unei monede evoluează pe piaţă

2. Din punct de vedere al autorităţii (sau locul) care (unde) îl stabileşte:

3. În funcţie de momentul în care are loc preschimbarea sumelor şi virarea în conturi a

Factorii determinanţi a evoluţiei cursului valutar

1. Stabilirea cursului valutar în baza puterii de cumpărare. S-a pornit de la valoarea

Cursul, MDL/USD Cererea, USD

Cursul, MDL/USD Oferta, USD

Cererea, dolari Cursul, Oferta, dolari Volumul

Concluzii: Cross-cursul francului elveţian la lira sterlină: 2,1375 CHF/GBP

CHF / USDOffer 1,3320

Metode de prognozare a cursului valutar

În practica financiară s-au conturat două metode de prognozare a cursului valutar:

Graficul cruce-zero (points & figures). La crearea acestui grafic se ia in consideratie