Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1, Ianuarie-Februarie, 1991
care cei ce au început să meargă trebuie să alerge spre un singur scop și ainume
ca pornind din ținuturi și locuri diferite să ajungă precum s-a zis, împreună la
o singură cetaite: împărăția cerurilor și să se învrednicească să împărătească îm
preună cu Hristos, devenind supuși ai unui singur împărat: Dumnezeu Tatăl. Aici,
deci, înțelege prin unica cetate — și nu mai multe — sfînta și nedespărțita treime
a virtuților (credința, nădejdea și iubirea) sau mai degnabă, pe cea dintîi dintre
ele, chiar dacă ea este numită ultima, ca una ce este sfîrșitul tuturor celor bune
și este mai mare decît toate, adică Iubirea, din care și întru care se întemeiază
toată credința (Ef. 3, 17; Col. 1, 23) și se zidește nădejdea, și fără de care nu s-a
constituit și nu se va constitui în genere nimic din cele ce sînt. Multe sînt nu
mele ei, multe faptele ei, mai multe semnele ei distinctive, și încă mai multe în
sușirile ei dumnezeiești, dar firea ei este una și în toate privințele deopotrivă de
negrăit pentru toți, îngeri și oameni, și chiar pentru o altă creație care ar fi necu
noscută nouă. Neînțeleasă în ce privește națiunea (ființării ei), neapropiată în
slavă, nepătrunsă în planurile ei, veșnică pentru că este fără-de-început, neteore-
tizabilă pentru că esite gîndită dar nu este înțeleasă (cuprinsă). Multe sînt frumu
sețile acestui sfînt și nefăcut-de-mînă Sion, pe care cel ce a început să le vadă
nu se mai veselește de priveliștile sensibile, nu se mai atașează de slava lumii
acesteia.
îngăduiți-mi pentru început să mă întrețin puțin cu ea, să-i grăiesc și să-i
consacru dorul meu, pe cît îl am. Pentru că, iubiții mei părinți și frați, de îndată
ce mi-am adus aminte de frumusețea iubirii celei fără de prihană deodată lumina
ei s-a și aflat în inima mea și m~a răpit cu dulceața ei, am pierdut simțirile lu
crurilor din afară ajungînd cu totul afară din această viața și am uitat aproape
lucrurile pe care să lie fac. Dar iată iarăși, nu știu cum, ea s-a depărtat de mine
și m-a lăsat să-mi plîng neputința mea.
O, .atotdorită iubire (agape), fericit cel ce te-a îmbrățișat pe tine, pentru
că niciodată nu va mai pofti să îmbrățișeze în chip pătimaș1 o frumusețe pă-
mm.tească.
Fericit cel înlănțuit de tine de o dragoste (eras) dumnezeiască, căci acela va
tăgădui lumea întreagă și apropiindu-se de orice om nicidecum nu se va întina.
Fericit cel ce a sărutat frumusețile tale și s~a desfătat de ele cu un dor
infinit, căci se va sfinți sufletește de apa și sîngele care preacurat iese din tine
(In. 19, 34).
Fericit cel ce te-ia îmbrățișat cu dorință pentru că se va sohimba duhovni-
cește cu schimbarea cea bună și se va veseli sufletește, căci tu ești bucuria cea
negrăită.
Fericit cel ce te-a dobîndit căci acela va socoti drept nimic toate comorile
lumii, pentru că tu ești cu adevărat bogăția cea nedeșertată.
Fericit, însă, și de trei ori fericit, și cel pe care tu l-ai luat la tine, căci
lipsit de slava văzută, va fi mai slăvit decît toți cei slăviți și mai cinstiți și mai
venerat decît toți cei cinstiți.
Lăudat cel ce te urmărește, mai lăudat cel ce te-a găsit și mai fericit cel ce
a fost iubit de tine, cel ce ,a fost primit și a intrat .la tine, cel oe a fost învățat
de tone, cel ce a locuit intru tine, cel ce a fost hrănit prin tine cu hrana care este
Hristos Cel nemuritor, Hristos Dumnezeul nostru.
O, iubire dumnezeiască, unde 11 ții pe Hristos? Unde îl ascunzi pe El? De
ce l-ai luat pe Mîntuitorul lumii și te-al depărtat de la noi? Desohide-ne și nouă
nevrednicilor ușa ta cea mică oa și noi să vedem pe Hristos, Cel ce a pătimit
pentru noi, și să credem că prin milostivirea Lui nu vom mai muri odată ce
L-am văzut. Deschide-te nouă, cea care te-ai făcut Lui ușă la arătarea Lui în
trup, oare ai silit îndurările cele bogate și nesilite ale Stăpînului nostru să poarte
păcatele și bolile tuturor și nu ne respinge pe noi zicând: „Nu vă cunosc pe voi“
(Mt. 25, 12). Fii cu noi, oa să ne cunoști, căci sîntem necunoscuți ție.
Sălășluiește întru noi ca, pentru tine venind Domnul, să ne cerceteze și pe
noi cei smeriți întîmpinat fiind înainte de tine — căci, noi sîntem cu totul ne
vrednici — ca El să rămînă puțin timp vorbind cu tine și așa să ne primească
și pe noi cei păcătoși să cădem la preacuratele Lui picioare, .iar tu să grăiești cu
44 REVISTA TEOLOGICA