RSS Articole recente Ora de răsărit Sitemap Contact

Bine ati venit pe site-ul Yogaesoteric!

Same category:

Genetica şi TANTRA –
secretele neuro-
hormonilor şi
fericirea în cuplu
O scurtă introducere în
Tantra
Ce este şi ce nu este
Tantra
Tantra şi Occidentul.
Drumul Tantrei de la
origini către Occident
Tantrism şi Yoga
Tantrismul - o altă
abordare a sexualităţii
Avantajele orgasmului
prelungit
Efecte şi jaloane în
practica Tantrismului
Alchimia tantrică
Etapele fuziunii
amoroase tantrice
Femeia ca iniţiatoare Sunteţi aici: Home >Tantra >Tantra - Calea Extazului >
Tantra poate să înceapă Genetica şi TANTRA – secretele neuro-hormonilor şi
în fiecare zi, în noi
Călătorie în paradisul fericirea în cuplu
erotic
de Adina Stoian
Astăzi
Nu există evenimente
programate pentru astăzi Dejoacă planurile programului genetic al speciei
Calendar
Oamenii de ştiinţă sunt şi ei... oameni. Se îndrăgostesc şi se trezesc
adesea, la fel ca mulţi dintre semenii lor, în plină furtună hormonală.
Contul meu
Vreme îndelungată nimeni n-a cunoscut mecanismul unui asemenea
fenomen, iar relaţiile lor de cuplu îi lăsau şi pe ei cu inima frântă, fără
să aibă habar din ce cauză.
Exasperaţi şi revoltaţi probabil de starea cu pricina, specialiştii în
biochimie şi neuroştiinţă au purces la treabă. Şi nu s-au lăsat până n-
au descoperit explicaţia ştiinţifică a procesului de îndrăgostire şi a celui
care duce la despărţire, ba chiar şi-au pus problema să conceapă o
Abonare newsletter pastilă care să vindece suferinţele din dragoste.
Concluzia lor nu e veselă deloc. Pentru individul care urmează orbeşte
impulsurile speciei nu există scăpare din mecanismul îndrăgostire –
împerechere – separare, programat genetic şi pus implacabil în practică
de cei mai puternici neurohormoni pe care îi secretă creierul nostru.
Savanţii sunt convinşi că n-avem încotro, mai devreme sau mai târziu
(Adresa e-mail)
ne confruntăm cu întregul cortegiu de amărăciuni şi durere care
însoţeşte de obicei despărţirile.
De altfel, studiile arată fără dubiu că, din punct de vedere al biochimiei
şi al schimburilor hormonale de la nivel cerebral, toate relaţiile de cuplu
în care iubiţii nu-şi depăşesc condiţia umană instictuală au o viaţă între
2 şi 4 ani.
Tradiţia tantrică nuanţează această concluzie şi scoate în evidenţă
faptul că relaţiile secrete reuşesc să menţină focul pasiunii chiar mai
mult de 4 ani. Explicaţia este legată de secretele amplificării polarizării
într-un cuplu prin angrenarea principiilor tantrice, aplicarea lor concretă
în viaţa cuplului (şi nu doar cunoaşterea lor formală), angrenarea
intimităţii şi a secretului şi de asemenea prin perseverenţa cuplului de
a practica tantra cu adevărat. De exemplu, câte cupluri sunt foarte
serioase în a realiza cu perseverenţă efectul de avalanşă după ce au
făcut dragoste? Poate că de aceea se consideră că relaţia adulterină
este mai „fierbinte” şi pasiunea în ea poate dura chiar mai mult decât
într-un cuplu normal... are efectul de avalanşă „inclus”, pentru că cei
doi trebuie, de obicei, să plece la casele lor după fuziunea erotică.

Romeo şi Julieta au murit tineri

Durata de viaţă medie a unui

cuplu bărbat-femeie se referă
la intervalul de timp în care
între cei doi există cu
adevărat iubire intensă,
atracţie, interes reciproc şi
pasiune. De ce unele cupluri
aleg totuşi să rămână
împreună după această
perioadă, chiar dacă focul
iubirii se stinge? Chiar dacă
se instalează plictiseala şi
rutina, iar cei doi ajung să nu
mai facă dragoste cu lunile, dar se autopăcălesc în continuare ce uniţi
şi iubitori sunt ei unul faţă de altul?
Hotărârea ţine mai mult de opţiuni materialiste, de ceea ce au în
comun foştii îndrăgostiţi – maşini, case, tot felul de bunuri pe care nu
vor să le piardă şi pentru care decid să renunţe la iubire şi libertate.
Desigur, sunt şi situaţi când frica de a nu fi singur trage mult în balanţă
sau faptul că au copii şi responsabilitatea de a nu răscoli viaţa
acestora este imensă.
Perioada intensă de atracţie în cuplu înseamnă iubire activă, activarea
lui ANAHATA CHAKRA, efervescenţa, înflăcărarea pe care o trăiesc
cei doi. Credeţi cumva că vremurile actuale sunt de vină pentru că, în
mod obişnuit, dragostea abia durează între 2 şi 4 ani?
Rata divorţurilor a atins, într-adevăr, cote uluitoare, deoarece acum
sistemul social o permite, însă mecanismul îndrăgostire-împerechere-
separare caracterizează dintotdeauna specia umană. Studiile
neurologice pun în evidenţă faptul că acest comportament îşi are
rădăcinile în instictele primare ale tuturor mamiferelor. Aşadar, cu toate
că ne considerăm fiinţe evoluate pe scara mamiferelor care populează
planeta Pământ, genetica nu ne-a scutit de acest pattern biologic, ba
chiar l-a adâncit.
Faptul că în trecut cuplurile păreau mult mai sudate şi mai longevive nu
reflectă realitatea, ci condiţionările sociale şi religioase ale epocilor.
Divorţul nu era permis, biserica interzicea separarea, iar dependenţa
materială a femeii de soţ era foarte mare până la jumătatea secolului al
XX-lea. Te întrebi totuşi cum au existat Romeo şi Julieta, Tristan şi
Isolda sau alte cupluri care au pus în circulaţie mitul iubirii totale în
cultura noastră? Răspunsul e simplu – Romeo şi Julieta şi ceilalţi
îndrăgostiţi celebri au murit tineri, n-au apucat să trăiască cei 4 ani
după care saturaţia şi rutina să pună stăpânire pe creierul lor, iar
hormonii buclucaşi să ducă la fenomenul de respingere şi apoi la
despărţire.

Infidelitatea e programată genetic

Nu există fericire mai mare

decât să iubeşti şi să fii iubit.
Povestea este mereu aceeaşi
şi veşnic nouă. El o
descoperă pe ea sau ea îl
descoperă pe el, curcubee
apar pe cerul senin, petale de
trandafir cad din univers,
jocurile de artificii ale pasiunii
şi atracţiei irezistibile
strălucesc. Marile poveşti de
dragoste ale lumii pălesc în
comparaţie cu povestea lor
de iubire.
Savanţii nu iau în considerare transfigurarea şi spun că neurohormonii
sunt cei care trag toate sforile făcându-i pe îndrăgostiţi să creadă cu
tărie că fiinţa iubită este excepţională, iar sentimentele care înfloresc la
început apar ca fiind ideale şi eterne. Tot hormonii, dar din altă
categorie, spun specialiştii, vor distruge implacabil acest paradis.
De fapt, hormonii care conduc în general la despărţirea cuplurilor sunt
o dovadă că cei doi iubiţi nu şi-au depăşit condiţia instinctuală, iar
dominanta conştiinţei a rămas la nivelul primilor trei centri de forţă,
MULADHARA, SWADHISTHANA şi MANIPURA CHAKRA de unde vin
ataşamentele, posesivitatea, geloziile, invidia, egoismul, tendinţa de
control şi manipulare, şantajul emoţional.
Tradiţia spirituală spune că dragostea e un dar de la DUMNEZEU,
pentru că DUMNEZEU este iubire, iar atunci când doi oameni sunt
ghidaţi să se întâlnească şi să se îndrăgostească unul de celălalt,
urmează această chemare a iubirii divine, ce are drept fundament ultim
atingerea stării androginale glorioase. În felul acesta,iubiţii au şansa de
a împlini împreună un destin spiritual de fericire, de armonie şi bucurie.
Au şansa de a învăţa împreună lecţiile ce le sunt de trebuinţă ca să
evolueze. Oamenii de ştiinţă nu iau în considerare acest destin
spiritual şi vorbesc doar despre un fel de predestinare care se
manifestă la nivel fizic şi pe care au numit-o destinul biologic,
programat genetic.
În destinul biologic se găsesc anumite scheme de comportament care
la nivel instictual sunt implacabile. De aceea, dacă nu transcendem
impulsurile speciei şi nu acţionăm spiritual, nu putem scăpa de sub
dominaţia neurohormonilor cu pricina.
O concluzie şocantă a studiilor arată că nici chiar continenţa amoroasă
nu modifică simţitor situaţia. Cercetările au demonstrat că atingerea
stării de orgasm obişnuit chiar şi a anumitor forme de orgasm fără
ejaculare, pe fondul angrenării instinctuale (cu alte cuvinte mânaţi doar
de impulsuri şi pasiuni sexuale, chiar dacă „îmbrăcate frumos”),
implică producerea unor seturi de neurohormoni programaţi genetic în
aşa fel încât să inducă după o vreme cuplului respectiv starea de
saturaţie. Iar faptul conduce frecvent la separare şi încetarea acelei
relaţii.

A avea sau a nu avea...

orgasm?

Multă vreme s-a crezut că

incapacitatea de a atinge
starea de orgasm sau relaţiile
frustrante în care cei doi nu
fac destul dragoste, iar
femeia nu atinge stările de
împlinire necesare, duc la
aceste inevitabile frustrări şi
stări de conflict.
Dar cercetările contrazic această idee. Dacă mecanismul prin care se
atinge orgasmul şi chiar configuraţia neurohormonală pe fondul căreia
se produce respectiva stare de orgasm sunt şi rămân la nivel
instinctual, chiar dacă ejacularea nu apare, hormonii care induc
senzaţia de saturaţie, de saţietate şi de respingere sunt prezenţi. Asta
în condiţiile în care nu respectăm indicaţiile tantrice în ceea ce priveşte
angrenarea erotică sacră cu toţi paşii săi foarte importanţi, între care
menţionăm: starea de transfigurare, iubirea activă care te face să
dăruieşti continuu tot ce ai mai bun pentru fericirea celui iubit,
sublimarea armonioasă a energiilor la finalul întâlnirii erotice şi
realizarea efectului de avalanşă, care presupune necesitatea celor doi
iubiţi de a se separa temporar. Toţi aceşti paşi sunt foarte importanţi,
chiar dacă, pentru unii, ei pot apărea deplasaţi! (unde să te duci de-
acasă, unde locuieşti cu iubita, pe la 3-4 dimineaţa, după o noapte de
amor...? – aceasta e veşnica întrebare).
Soluţiile oferite de ştiinţă sunt de-a dreptul pesimiste. Ori ni se spune
„asta e, împăcaţi-vă cu situaţia”, ori ni se oferă, ca singură posibilitate,
evitarea oricărui fel de orgasm, inclusiv cel fără descărcarea, astfel
încât să fie exclusă posibilitatea de producere a acelor hormoni.
Savanţii neuroştiinţei indică de altfel aplicarea procedeului KAREZZA,
care conduce la o stare de plăcere doar până la un anumit punct, fără
să se apropie de starea nici măcar controlată, de maxim al voluptăţii.
Concluziile acestor studii au ajuns la un slogan teribil – „un orgasm în
plus, un pas mai aproape de momentul despărţirii”. Totuşi, TANTRA ne
învaţă că starea de orgasm este acea interacţiune armonioasă şi
puternică din punct de vedere al polarităţii care conduce la
transcenderea naturii individuale limitate şi chiar la transcenderea ego-
ului, aşa că nu poate ascunde un asemenea pericol. De aceea,
singura cale care ni se oferă de fapt şi poate să ne scape de aşa-
numitul blestem genetic este spiritualizarea, sacralizarea relaţiei de
cuplu.
Asta presupune aplicarea stăruitoare, perseverentă, cu tot entuziasmul
şi deschiderea a sfaturilor pe care le avem în ceea ce priveşte relaţia
de cuplu, chiar dacă, aparent, asta ne lipseşte de unele bucurii
mărunte.
Să luăm de pildă, sfatul ghidului nostru spiritual, Gregorian Bivolaru,
de a aplica mereu efectul de avalanşă după ce am făcut dragoste cu
fiinţa iubită. Dacă, în loc să plecăm la distanţă unul de altul pentru ca
efectul de amplificare a trăirilor înalte să se cristalizeze, pentru noi este
mai important să dormim împreună atunci să fim conştienţi ce risc ne
asumăm: acela de a asocia manifestările hormonului numit prolactină
(ce apare, dacă nu s-a realizat o sublimare corespunzătoare a
energiilor la nivelul centrilor de forţă superiori ANAHATA,
VISHUDHHA, AJNA CHAKRA şi SAHASRARA) care induce
sentimentul de iritare, saţietate şi respingere chiar faţă de fiinţa iubită!
În această situaţie, cei doi hormoni principali, oxitocina (hormonul
iubirii) şi prolactina (hormonul saturaţiei) nu reuşesc să se echilibreze
unul pe celălalt şi inevitabil se ajunge la situaţia în cauză.

Iubirea veşnică ţine 3-4 ani

Cu 2000 de ani în urmă,

Ovidiu a scris poemul Leacul
împotriva iubirii: „Nu mai poţi
să faci niciun pas/ pentru că
gândul la ea te-mpiedică
chiar să mergi,/ îţi apare în
faţa ochilor în fiecare clipă,/
nu e nimic, există leac pentru
aceasta:/ Fii împreună cu ea
din nou şi din nou,/ şi chiar
când simţi că ai vrea să fii
singur, rămâi totuşi cu ea./ Şi
chiar când simţi/ că ai vrea să
mergi puţim timp în altă
parte,/ mai fă încă o dată
amor cu ea./ În scurt timp,
repetând asta,/ o să ajungi să
simţi/ că vrei să fugi cât se
poate de departe/ şi să n-o mai vezi niciodată.”
Fenomenul este întru totul adevărat. Am auzit o discuţie între Ghidul
nostru spiritual, Grieg, şi doi iubiţi, cărora le indica stăruitor ca nu
cumva să locuiască în continuare împreună în camera foarte mică pe
care o închiriaseră. Am ţinut minte ce le-a argumentat, cuvânt cu
cuvânt: „Dacă nu veţi asculta şi veţi continua să locuiţi împreună, într-
un an de zile o să vă săturaţi unul de altul atât de tare, încât o să vi se
facă rău când o să vă vedeţi.” Seamănă foarte mult cu ce zice Ovidiu
în finalul acestui poem...
Există, de altfel, o povestire asemănătoare şi în tradiţia orientală. O
prinţesă s-a îndrăgostit foarte tare de un servitor necioplit şi incult, şi
voia cu tot dinadinsul să se căsătorească cu el, spre ruina întregului
imperiu. Marele împărat nu s-a-mpotrivit, pentru că în acest proces în
care hormonii îşi fac jocurile, îndrăgostiţii oricum nu ascultă de nimeni
şi nimic altceva în afară de impulsurile lor, iar dacă întâmpină
rezistenţa celorlalţi, vor dori chiar mai abitir acel lucru.
Aşadar, pentru că era înţelept, tatăl a zis: „Fiica mea, sunt de acord să
te căsătoreşti cu acest tânăr cu o condiţie: să petreceţi împreună o
lună de zile încuiaţi într-o singură cameră. O să aveţi absolut tot ce
doriţi acolo şi dacă după o lună de zile încă doreşti să te căsătoreşti cu
el îţi vom face nuntă şi imperiul va fi al lui.”
Prinţesa a zis fericită: „Ce e o lună de zile, o viaţă-ntreagă am să
locuiesc cu el.” După trei zile de locuit împreună continuu, a început să
zgârie la uşă ca pisica, după o săptămână se ruga de cei care
aduceau de mâncare, după două săptămâni orice replică pe care o
spunea el o scotea din sărite şi până la sfârşitul lunii ar fi dat orice să
scape din acea veritabilă închisoare! Când împăratul cel Înţelept a
descuiat uşa, prinţesa l-a îmbrăţişat şi a spus: „Am înţeles foarte bine
lecţia. Nu doresc să mă căsătoresc cu el. De acum înainte, doresc să-ţi
ascult mereu sfaturile.”
Exemplele acestea confirmă concluziile oamenilor de ştiinţă. E nevoie
de un efort conştient şi hotărât pentru a ne depăşi nivelul instinctual,
motivat doar de plăcerea şi satisfacţia personală. Altfel, acest nivel
instinctual ne forţează să rămânem în limitele destinului biologic, iar
stările trăite împreună, energiile pe care ni le împărtăşim şi schimburile
hormonale care se trezesc automat din această trăire împreună,
produc un set de hormoni care conduc la relaţii de cuplu scurte,
încheiate nefericit.
În termeni yoghini, e nevoie să ne rafinăm nivelul de conştiinţă pentru
a atinge şi a depăşi ANAHATA CHAKRA, nivelul de unde contează
fericirea celuilalt mai mult decât plăcerea şi fericirea proprie.
Toţi cei care aspirăm să evoluăm urmărim, fie individual, fie în cuplu,
să urcăm mai sus de centrul subtil al inimii. Aşadar putem fi cu
adevărat optimişti. Pentru că astfel îndeplinim automat condiţia care
face posibilă o relaţie de cuplu fericită, bazată pe transcenderea
instinctualităţii, a egoismului individual, pe amorul sacru şi
transfigurator, pe iubire reciprocă, respect, înţelegere şi bunăvoinţă.
Astfel devine cu putinţă o relaţie care să dureze în timp şi, de ce nu,
chiar toată viaţa. Desigur asta implică un efort susţinut, continuu,
deoarece biologic nu suntem programaţi pentru a funcţiona în acest fel.

Creierul îndrăgostiţilor şochează oamenii de ştiinţă

Care este neuroanatomia
unei poveşti obişnuite de
dragoste? Ce se petrece în
mintea unui om atins de
săgeata lui Cupidon? Cum
ajunge el să „cadă” din visul
plin de curcubeie orbitoare şi
petale de trandafiri în rutina
banală a cotidianului anost?
De ce după un an, doi, trei,
maxim patru, culorile nu mai
strălucesc aşa de intens, iar
trandafirii îşi arată spinii?
Ceea ce li se păruse
îndrăgostiţilor a fi iubirea vieţii lor, eternă şi intangibilă se dovedeşte la
fel ca celelalte poveşti, mai mult sau mai puţin triste şi pline de
suferinţă, pe care le-au avut... La început îndrăgostiţii idealizează totul,
văd totul într-o perspectivă transfigurată şi magică. Sunt ajutaţi din
punct de vedere spiritual de energia începutului, sunt ajutaţi de graţia
divină care le-a oferit darul iubirii, motivându-i să dorească acea relaţie
de cuplu. Şi în plus, studiile arată, sunt ajutaţi de o doză bună de
hormoni euforizanţi.
Oamenii de ştiinţă şi-au luat în serios munca – au făcut analize, studii,
tomografii. Le-au oferit subiecţilor imagini ale celor iubiţi şi le-au cerut
să-i evoce, chiar să-şi autoinducă stări erotice şi uneori să se
autoerotizeze având în minte fiinţa iubită pentru a atinge stări de
orgasm pe care le-au scanat prin rezonanţă magnetică.
Au constatat că, începând chiar din momentul în care un îndrăgostit
evocă fiinţa iubită, acea parte din creierul său responsabilă cu
gândirea raţională, logică şi deductivă încetează să funcţioneze.
Scanarea arată activitate minimă în zona cortexului, corespunzătoare
acestor centri neuronali, iar ceea ce rămâne luminos pe ecran şi indică
activitate este centrul plăcerii aflat la nivelul cerebelului.
Cerebelul este creierul atavic, ancestral, unde sunt stocate toate
instinctele care ne ajută la supravieţuire – respiraţia, bătăile inimii şi
funcţiile inconştiente. La nivel instinctual această funcţie complexă de
a susţine viaţa din toate punctele de vedere este comună pentru toate
mamiferele.
Savanţii au studiat ce se manifestă la nivel hormonal în creier în timpul
îndrăgostirii, al excitării erotice şi chiar în timpul orgasmului (chiar dacă
provocat numai prin autoerotism, în timp ce subiectul priveşte poza
fiinţei iubite). Descoperirea a fost şocantă. Creierul unei persoane
îndrăgostite care trăieşte starea de orgasm evocând fiinţa iubită este
inundat de hormoni euforizanţi, la nivelul centrilor plăcerii instinctuale,
şi acest pattern este extrem de asemănător cu modul de activare a
creierului unui om aflat sub influenţa unor droguri foarte tari, gen
cocaină sau heroină. Toate aceste cercetări s-au realizat pe subiecţi
care nu au niciun fel de înclinaţie sau formaţie spirituală, oameni
îndrăgostiţi la modul pasional, instinctual.

Suferinţele din dragoste seamănă cu sevrajul

Unei persoane aflate sub

influenţa drogurilor, sau chiar
euforizată de alcool, nu-i poţi
cere să fie raţională sau
logică, tot la fel cum nu le poţi
cere aşa ceva nici
îndrăgostiţilor care, din punct
de vedere al activităţii
neuronale, nu pot fi
consideraţi pe deplin „treji”.
Cei care au luat droguri
prezintă o superexcitare a
anumitor centri, iar creierul
celor îndrăgostiţi trece prin acelaşi proces care duce la superactivitate,
euforie, nivel energetic ridicat, senzaţia de atotputere.
Când eşti îndrăgostit nu-ţi vine să dormi, nu-ţi vine să mănânci, eşti
disponibil pentru orice efort, pentru tot felul de gesturi neobişnuite,
unele chiar iraţionale, ilogice şi te simţi tot timpul foarte încântat, foarte
fericit făcând pur şi simplu acele acţiuni, chiar călătorind 2500 km doar
ca să te întâlneşti o zi cu fiinţa iubită. Fluturaşii din stomac şi din creier
sunt foarte activi şi îţi oferă toată motivaţia de care ai nevoie.
La fel ca şi cei care consumă droguri, îndrăgostiţii au tendinţa să
supra-aprecieze ceea ce li se petrece. Felul în care funcţionează
creierul lor determină convingerea fermă că totul este special, unic,
nemaipomenit şi că iubirea pe care o trăiesc acum va ţine o veşnicie.
Neurohormonii îndrăgostirii îi fac să creadă că relaţia va dura pentru
totdeauna, chiar dacă nu fac nimic, ci doar se lasă în voia sorţii.
Ce se petrece însă când îndrăgostirea dispare? De ce suferă oamenii
atât de tare şi îşi doresc fierbinte să fie iar „ca mai înainte”? Toate
aceste suferinţe supranumite din „dragoste” se reflectă la nivelul
neurohormonilor extrem de asemănător cu sevrajul indus de droguri.
Când stimulul care excită cerebelul lipseşte, hormonii nu mai activează
respectivii centrii ai plăcerii şi oamenii experimentează aceeaşi
senzaţie de lipsă, de dependenţă şi de deprivare, cu întregul cortegiu
de fenomene care îi pot conduce pe unii chiar la depresii ce necesită
internare, tendinţe suicidare sau gesturi fără întoarcere.

Natura ne vrea nemuritori, nu împliniţi în cuplu

Oamenii de ştiinţă s-au

întrebat dacă nu cumva
suntem blestemaţi să ne
despărţim. Descoperirile cele
mai recente nu sunt roz: rasa
umană, la fel ca toate
celelalte, are o programare
genetică menită să asigure
perpetuarea speciei, nu
armonia în cuplu stabil de
lungă durată. Odată cu
înmulţirea combinărilor de
patternuri genetice posibile
se multiplică şi şansele de supravieţuire. Iar aceste combinări cu
patternuri genetice diferite apare numai în urma combinărilor cu
persoane diferite, - ceea ce înseamnă că infidelitatea este imprimată
de către legile evoluţiei biologice chiar în genele noastre. Natura nu
este interesată să fim fericiţi, ci să fim nemuritori, prin transferul cu
succes al caracteristicilor biologice către eventualii urmaşi.
Neurosexualitatea este ştiinţa care studiază influenţa programării
genetice asupra vieţii noastre şi felul cum ne modelează erotismul,
precum şi comportamentul nu numai în relaţia de cuplu, ci şi în viaţa
cotidiană, în legătură cu slujba, petrecerea timpului liber, ba chiar în
ceea ce priveşe tipul de constituţie fizică şi gradul nostru de dinamism
şi de erotism.
Potrivit specialiştilor în psihologia cuplului, după perioada de graţie ce
variază între 2 şi 4 ani apar aproape din senin tensiuni şi iritări care
distrug relaţia. În general femeile devin posesive şi din ce în ce mai
pretenţioase, în timp ce bărbaţii se simt devoraţi, sufocaţi şi au nevoie
de independenţă.
Genetica are o explicaţie simplă – bărbaţii produc cu 50% mai multă
serotonină decât femeile, serotonina este, printre altele, hormonul
mulţumirii de sine, de aceea ei sunt pur şi simplu mulţumiţi şi împăcaţi
cu majoritatea situaţiilor în care se află.
Creierul femeilor în schimb produce cu 50% mai multă dopamină,
hormonul acţiunii, al tendinţei de a modifica, de a schimba, de a
improviza, de a crea şi de a acţiona, iar asta le face dornice de
îmbunătăţirea continuă a lucrurilor şi pretenţioase.
Cuplurile care lasă genetica să-şi urmeze planul secret ajung, după ce
dispare sentimentul intens de îndrăgostire şi se sfârşeşte perioada de
miere, la certuri regulate, la sentimentul de stagnare, dependenţă şi
tendinţa reciprocă de control al celuilalt. Nimic nu rămâne
neexperimentat – şantajul emoţional, lacrimile şi ameninţările ca
modalităţi de manipulare, senzaţia că nu pot regăsi armonia şi flacăra
de la început, pesimismul, gelozia bolnăvicioasă, suspiciunea,
posesivitatea şi ataşamentul, tendinţa de a-l face pe celălalt total
responsabil de ceea ce se petrece.
Evident apare întrebarea: „De ce?” Şi multă vreme răspunsul a fost
considerat a fi deteriorarea relaţiei erotice însoţită de frustrare şi de
sentimentul că eşti folosit ca o jucărie sexuală (iar la cuplurile obişnuite
se adaugă şi consecinţele negative ale ejaculării). Atunci cum de
există totuşi suferinţe din dragoste şi despărţiri la cuplurile care
practică continenţa sexuală, şi, teoretic, nu suferă de această
deteriorare?!...