Sunetele limbii române sunt: vocalele, consoanele, semivocalele.

Litera este semnul

grafic al unui sunet. În general, în limba română o literă transcrie un sunet. Grupurile
de sunete pot nota:

 un sunet care este consoană – c̆ (ce, ci), ğ (ge, gi), k’(che, chi), g’(ghe, ghi);
 două sunete – consoanele c̆ , ğ, k’, g’ + vocalele e și i.

Grupurile de litere ci, gi, chi, ghi redau la final de cuvânt o consoană.
La sfârșit de cuvânt, după consoană apare uneori un i care nu este vocală și se
numește i „șoptit“. Acest sunet poate să apară și în interiorul cuvintelor compuse, fiindcă
este finala unui cuvânt din care s-a obținut noul termen: oricând, oricât, câteșitrei,
fieșicare etc.

Diftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală și o semivocală pronunțate în

aceeași silabă. Diftongul poate fi:
urcător alcătuit din semivocală + vocală (tŏamnă);
(ascendent)
coborâtor alcătuit din vocală + semivocală (raĭ).
(descendent)
Triftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală și două semivocale pronunțate
în aceeași silabă.
Hiatul apare între două vocale alăturate pronunțate în silabe diferite.