Litere + Română B

Anul I, sem. II, 2019-2020

Fonetică şi fonologie
Prof. dr. abilitat Camelia Stan
camistan@gmail.com
camelia.stan@litere.unibuc.ro

Cursurile 6-7

Unităţi suprasegmentale. Rolul distinctiv (= fonologic) al accentului. Funcţiile intonaţiei

Silaba. Definiţii
Structura silabei
Segmentele vocalice complexe: diftongii, triftongii
Segmentele consonantice complexe. Grupuri consonantice prevocalice. Grupuri
consonantice postvocalice. Grupuri consonantice intervocalice
Silabaţia (silabificarea). Constrângeri în Teoria optimalităţii (OT): asigurarea atacului
silabic şi secvenţializarea sonorităţii (silabaţia fonologică); alinierea silabă ‒
morfem (silabificarea morfologică).

Unităţi suprasegmentale. Funcţii

Accentul
Funcţie culminativă: vocala accentuată este mai intensă.
Funcţie demarcativă: accentul marchează/demarchează cuvântul în raport cu contextul.
Funcţie distinctivă (= funcţia fonologică): accentul poate distinge cuvinte diferite
identice segmental. Ex.: ['ve.se.lə]/[ve.'se.lə].
Funcţiile se manifestă cumulat (sunt asociate, acelaşi accent are cumulate cele 3 funcţii).
Intonaţia
Ex. Enunţul: Vine mama?
Funcţie modală: este o întrebare.
Funcţie contrastivă: exprimă emfază.
Funcţie expresivă: exprimă (de ex.) bucurie.
Funcţie distinctivă (= funcţia fonologică). Se manifestă numai la nivelul enunţului:
intonaţia poate distinge enunţuri diferite identice segmental. Ex.:
Răspunde Ion. (predicat la indicativ prezent + subiect în nominativ)
Răspunde, Ion! (predicat la imperativ + vocativ)
Funcţiile se manifestă cumulat.

Silaba ‒ dificil de definit. Intuitiv o recunoaştem cu uşurinţă, deoarece pare a fi o unitate

necesară în organizarea mentală a enunţului şi în producerea enunţurilor.
Există diferite definiţii, toate nesatisfăcătoare; indicăm două dintre ele.
Definiţie fonetică. Silaba = unitate prozodică alcătuită din unul sau mai multe sunete situate
în jurul unui vârf de intensitate. Ex.: [e.le.və] (3 vârfuri de intensitate ‒ vocalele, 2 unităţi cu
intensitate mai mică, anume consoanele).
Definiţie fonologică. Silaba = formă de organizare a sunetelor.

Structura silabei
Nucleul silabei
- Tipic, nucleul este o vocală: [e.le.və].
 - Nucleul poate fi un diftong sau un triftong: [vo.wə], [a.ri.pjóa.rə]
- Excepţional, nucleul poate fi o sonantă (nu există această situaţie în română). Ex. engl.
garden [ga:.dn] (nucleul [n]); Brno [br.no] (nucleul [r]).
Atacul silabic: consoana sau grupul consonantic care precedă nucleul: [lak].
Coda: consoana sau grupul consonantic care urmează după nucleul: [lak].
Silaba prototipică: CV. Este cea mai frecventă structură silabică în toate limbile şi este prima
structură silabică pe care o formează copilul care învaţă limba maternă: [ma] (primele cuvinte
se formează prin repetarea unei silabe prototipice [ma.ma]).
Silabă deschisă = se termină în vocală.
Silabă închisă = se termină în consoană.

Segmente vocalice complexe: diftongi, triftongi. Statutul apendicilor asilabici

1. Diftongii
Diftongi ascendenţi: semivocală + vocală.
Diftongi descendenţi: vocală + semivocală.

/é, ó/ apar totdeauna ca prim element (în diftongi ascendenţi): [réa], [póa.te].
/j, w/ pot fi primul element (în diftongi ascendenţi) [jar.bə], [zi.wa] sau al doilea element
(în diftongi descendenţi) [a}], [aṷ]. Se pot combina şi cu vocale de acelaşi timbru [i}, uṷ]
([vi}], [asiduṷ]).

Limba standard conţine 9 diftongi ascendenţi şi 14 diftongi descendenţi.

Diftongii ascendenţi: [ja, je, jo, ju, wa, wə, éa, éo, óa] ([jod, jute, owə, vréo], ea
[ja], el [jel], ele [jele]).
Vocalele /i, ɨ/ nu apar în diftongii ascendenţi.
Diftongii descendenţi: [a}, ə}, ɨ}, e}, i}, o}, u}, aṷ, əṷ, ɨṷ, eṷ, iṷ, oṷ, uṷ ] ([ʃti}],
[rəṷ], [rɨṷ], [kontinuṷ]).
Alţi diftongi sunt mai rari sau apar în varietăţi nonstandard ale limbii: [we, wɨ] ([ɨnʃewez],
[plowɨnd]).

2. Triftongii
Există 2 structuri: semivocală + semivocală + vocală, semivocală + vocală + semivocală.
Limba standard conţine 9 triftongi:
- 2 triftongi cu structura semivocală + semivocală + vocală: [éóa, jóa] ([léóarkə],
[aripjóarə]),
- 7 triftongi cu structura semivocală + vocală + semivocală: [éa}, éaṷ, ja}, jaṷ, óa},
jeṷ, je}] (eu [jeṷ], ei [je}]).
Alţi triftongi sunt mai rari sau apar în varietăţi nonstandard ale limbii: [wa}, wə}, joṷ]
([ɨnʃewa}], [rowə}], [majoṷ]).

Trăsături tipologice ale limbii române:

- prezenţa diftongilor ascendenţi şi varietatea diftongilor descendenţi (latina nu avea
diftongi ascendenţi, ci doar 4 diftongi descendenţi),
- prezenţa şi varietatea triftongilor (latina nu avea triftongi).

3. Apendicii asilabici

2
Timbrele [j, é, w, ó, ə̯, ɨ̯ ]: [sperija], [ɨ̯ ɨnsə], [ə̯əsta]. Apendicele [ə̯] apare înainte de
ɨ̯
vocala [ə], iar apendicele [ ] apare înainte de vocalele [ə, ɨ].
Apendicii se combină astfel:
i
- cu vocale de acelaşi timbru ([o iʦə])
- cu vocale de alt timbru; timbrul apendicelui coincide însă cu timbrul vocalei
j w
precedente ([speri a], [lu ə])

Problemă controversată: interpretarea monofonematică (= 1 fonem) sau bifonematică (= 2

foneme) a structurii apendice asilabic + vocală. Emanuel Vasiliu: apendicele + vocala
formează un segment şi se interpretează monofonematic (adică reprezintă ca ansamblu un
fonem). Pentru alţi autori, interpretarea poate fi diferită de la un segment la altul. Segmentele
[ɨ̯ ɨ] şi [ə̯ə] (ex. [ɨ̯ ɨnsə], [ə̯əsta]) apar la iniţială de cuvânt şi se interpretează
monofonematic.

Segmente consonantice complexe.

Grupuri consonantice prevocalice.
Conţin 2 sau 3 consoane: CC-, CCC-.
Componenţa acestor grupuri
- Pe primul loc în CC- se poate afla o serie largă de consoane: /p, b, t, d, k, g, m, h,
ʒ, s/ etc.
- Pe locul 2 în CC-: /n, l, r/ ([pneumonie], [slab], [prin]).
- Pe primul loc în CCC-: /s, z, ʃ/. Locurile 2-3 alcătuiesc un grup cu structura grupului
CC- ([stradə], [zgribulit], [ʃtrand]).

Grupuri consonantice postvocalice

Conţin 2 sau 3 consoane: -CC, -CCC.
Componenţa acestor grupuri
- Pe ultimul loc în -CC se poate afla o serie largă de consoane.
- Pe primul loc în -CC: mai frecvent, /l, r/ ([alt]). După /r/ apar /l, ʒ, h, n / ([azvɨrl],
[gorʒ], [patriarh], [turn])
- Pe locul 3 în -CCC: /t, s, m/. Locurile 1-2 alcătuiesc un grup cu structura grupului
-CC ([prompt], [skonks], [istm]).

Grupuri consonantice intervocalice

Conţin maximum 5 consoane: -CC-, -CCC-, -CCCC-, -CCCCC-.
Grupurile intervocalice ridică problema împărţirii lor între două silabe succesive.