Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
“Cioc cioc”
Usa mare din lemn care permitea accesul in casa familiei Martens
se deschise si din intuneric trecu inspre lumina un baiat. Nu parea sa fi
deprins inca mersul cu totul, asa ca trecerea pragului ar fi putut fi un
eveniment in sine pentru oricine l-ar fi privit, o combinatie de miscari
stangace care il adusesera precipitat cu capul inainte in holul de intrare.
Fastaceala aceasta combinata cu emotii puternice care il napadeau
incontrolabil in primele momente ale vizitei sale aveau sa fie mai tarziu una
din marile piedici ale baiatului. Inca nesigur, reusi sa isi stabilizeze pozitia
pe 2 picioare si, scotand-si palaria de paie pe care o tinea acum intre
picioare, elibera din piept un "- Buna seara!" mai strident decat strigatele
unui copil intr-un salon de maternitate.
Acum ca trecuse pragul se putea vedea clar ca hainele ii fusesera
alese anume de cineva din Oras pentru a-l reprezenta cum trebuie in aceasta
prima calatorie. Purta un sacou mustar si o pereche de pantaloni bej, din
tweed, cizme inalte si negre de calarie care ii ascundea partea de jos a
pantalonilor. Pe sub sacou avea o camasa alba cu fine linii verzui si o esarfa
verde innodata sub rever. Palaria de paie, care probabil trebuia sa il apere de
soare, facea nota discordanta, fiind prea mare si, de acum, strivita de
stangacia lui in incercarea sa de a se prezenta ca un gentlemen.
Dupa cateva lungi momente in care inca incerca sa se
dezmeticeasca, ii aparu din spatele usii chipul bland al Mariei, menajera
familiei Martens. Citi imediat pe chipul ei o bucurie greu de stapanit, iar
domnul Martens, care se afla chiar in spatele ei, aproape ca fu nevoit sa o
scuture putin pentru a-si revini in fire, inainte de a discuta cu tanarul
oaspete.
- Bine ai venit, Albert! Te asteptam! Ii spunse ea cu o voce calda
care ii umplu urechile si inima. Si in timp ce incuia usa cu zavorul de sus
adauga "- Sa nu mai folosesti usa aceasta o vreme, o voi inchide acum
pentru tine! Lasa-ti te rog palaria aici si urmeaza-ma.”
Albert nici nu observase disparitia brusca a domnului Martens, cele
12 zavoare mari are usii de intrare inchise rand pe rand cu mare atentie de
Maria, sau impresionantele decoratiuni ale salonului in care tocmai intrase.
Peretii inalti ai vechii case din strada .... erau tapetati cu fire textile si lemn.
Pardoseala era dintr-o marmura perfecta, in dale albe si negre, patrate, iar
tavanul ar fi parut abisal pentru cineva de inaltimea lui. (…....) Insa el se nu
se putea concentra numai la vocea Mariei. Parea sa o cunoasca de undeva,
desi era cu siguranta prima data cand o vedea. Desi se afla pentru prima
data aici, prezenta Mariei ii anulase brusc orice urma de neliniste avea
inainte de a ajunge aici.
Maria era o fetiscana care nu avea mai mult de 23-24 de ani, satena
si zvelta, cu un par bogat ce oprea deasupra de umeri, cu ochi caprui si o
banderola alba ce-i tinea parul pe spate. Purta o rochie neagra, simpla,
evazata de la talie in jos si balerini negri. Pielea alba se aprindea si mai tare
in contrast cu rochia si pentru o clipa in ochii lui Albert paru ca straluceste.
Cartea este despre Albert, un tanar care tocmai s-a nascut. Mama sa este
Maria, servitoarea familiei Martens iar tatal sau este dl Martens. Viata lui
albert este o metafora pe care o traieste in cate o camera a casei Martens.
Aici va invata sa vorbeasca, sa se comporte, sa se joace, sa iubeasca, sa
piarda, sa sufere si sa uite. In fiecare camera isi va petrece cate o ora si la
final i se va deschide un zavor. Fiecare zavor reprezinta inchiderea unei
etape din viata lui Albert. Primele zavoare sunt deschise de mama lui, dar
pe restul va trebui sa si le deschida singur. Fiecare ora petrecuta in casa
reprezinta o etapa de 7 ani a vietii lui. Pentru un timp va cauta sa plece din
casa si va dori sa deschida mai repede cele 12 zavoare. Daca va castiga,
dincolo de usa din fata il asteapta toti prietenii lui pentru a-l imbratisa.
Usa din spatele casei da catre o alee intunecata, iar intunericul este
inamicul lui Albert. In ultimul capitol Albert ajunge din nou in hol si isi
gaseste palaria. E soare afara acum asa ca si-o pune pe cap si, cum usa e
larg deschisa, iese la o bine-meritata gura de aer.