Curs nr. 1.

NOTIUNI INTRODUCTIVE
1. Importanţa studierii câmpului electromagnetic
Evoluţia societăţii moderne nu poate fi concepută fără utilizarea pe scară largă a energiei
electromagnetice în toate ramurile economiei, în sectorul social, cultural şi în cel casnic. Dealtfel,
producţia şi consumul specific, raportat pe cap de locuitor, de energie electrică reprezintă un
indice de evaluare a nivelului de civilizaţie ( tehnic şi social) atins.
Î n perioada actuală, datorită rezervelor naturale limitate, accentual cad pe dezvoltarea
durabilă a societăţii; în acest sens, utilizarea eficientă a energiilor ( inclusiv electromagnetică) şi
asigurarea calităţii mediului joacă un rol esenţial.

Fig. 1. Spectrul frecvenţelor şi a lungimilor de undă ale undelor electromagnetice

Figura 1 ilustrează spectrul de frecvenţe utilizat pe scară largă de instalaţiile electrice şi
electronice din epoca modernă. Domeniul frecvenţelor aplicaţiilor tehnice s-a extins continuu, de
la frecvenţe de ordinul Hz până la ordinul GHz, corespunzând la lungimi de undă de la 10 6m la
10-1 m.
Atât mediul socio-profesional cât şi cel casnic, este invadat de instalaţii electrotehnice şi
electronice de mică şi medie putere, mai ales la categoriile de populaţie cu ocupaţii şi preocupări
în sau conexe informaticii, telefoniei, instalaţiilor/sistemelor electrice din industrie şi economie.
1
 Civilizaţia modernă este caracterizată de o creştere explozivă a utilizatorilor de energie
electrică precum şi de o puternică dezvoltare a aplicaţiilor în domeniul transmiterii informaţiei pe
suport electromagnetic. Aceasta a condus gradat la apariţia a numeroase probleme legate de
expunerea mediului biologic la influenţa câmpului electromagnetic.
După cum bine se ştie, creşterea eficientei energetice are o contribuţie majora la realizarea
siguranţei alimentarii, dezvoltării durabile si competitivităţii, la economisirea surselor energetice
primare si la reducerea emisiilor gazelor cu efect de sera. In acest sens, Comisia Europeana a
propus un set complet de masuri in vederea instituirii unei noi politici energetice europene menite
sa combată schimbările climatice si sa stimuleze securitatea si competitivitatea sectorului
energetic al UE. Una din aceste masuri vizează îmbunătăţirea eficientei energetice pana la 20% in
perioada 2008-2020.
Strategiile şi măsurile de politică energetică adoptate în UE pleacă de la ideea că piaţa
oferă o gamă largă de produse, care realizează acelaşi serviciu, cu consumuri de energie mult
diferite între ele. Dorind să cumpere un anumit produs, cumpărătorul primeşte de la prima privire
informaţia privind preţul. Pentru a putea lua o decizie finală corectă, el trebuie însă informat şi
asupra consumului de energie şi educat pentru a prelucra şi interpreta această informaţie. Piaţa
nutrebuie astfel doar studiată ci şi formată, educată pentru a stimula realizarea obiectivelor
strategice pe termen lung (în particular realizarea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă).
Revoluţia industrială din secolul al XIX-lea şi dezvoltarea explozivă a industriilor mari
consumatoare de resurse din secolul următor s-au făcut cu costuri şi consecinţe neprevăzute într-o
primă fază, desconsiderate în urmatoarea etapă şi pentru care “preţul” trebuie plătit acum şi în
viitor.

În 1994 G. H. Bruntland afirma că « este pur şi simplu imposibil ca lumea, ca un întreg,

să poată susţine nivelul vest-european de consum pentru toţi». La acel moment se recunoştea că “
satisfacerea nevoilor a 7 miliarde de oameni, la nivelul consumului de energie şi resurse al UE,
va conduce la nevoia a mai mult decât rezervele unei planete», insistând pentru promovarea
conceptului «Dezvoltării Durabile (DD)», concept pe care îl definise în 1987: «activităţile prin
care societatea prezentă îşi satisface propriile necesităţi fără a compromite sau pune în pericol
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi».

ELECTROSTATICA
Electrostatica este capitolul care studiază stările electrice invariabile în timp şi neînsoţite de
curenţi electrici de conducţie, respectiv de dezvoltare de căldură, căldură care caracterizează aceşti
curenţi. Caracteristicile regimului electrostatic:

2
 - mărimile de stare ale câmpului electric sunt invariabile în timp, deci derivatele lor
parţiale în raport cu timpul sunt nule, iar curentul electric de conducţie este nul,
- fenomenele electrice se pot studia independent de fenomenele magnetice.
2. Fenomene de electrizare
Dacă se freacă un baston de sticlă cu o bucată de mătase şi apoi se separă cele două corpuri,
se constată că atât între ele cât şi asupra corpurilor uşoare din apropiere, se exercită acţiuni
ponderomotoare (forţe şi cupluri) care nu existau înainte. Se spune că sistemul format din cele două
corpuri s-a electrizat, iar acestea se află într-o nouă stare numită stare de electrizare.
Din punct de vedere macroscopic, starea de electrizare a corpurilor, acea stare a lor în care
ele sunt capabile să exercite acţiuni ponderomotoare de natură electrică asupra altor corpuri.
Microscopic, starea de electrizare se explică printr-un surplus sau un minus de electroni.
Prin frecarea bastonului de sticlă, starea de electrizare se obţine prin trecerea unui număr de electroni
periferici de pe bastonul de sticlă pe bucata de mătase. Sarcina electrică a electronului fiind negativă,
bastonul de sticlă rămâne încărcat cu sarcina pozitivă ca urmare a plecării electronilor, iar mătasea se
va încărca cu sarcină electrică negativă, ca urmare a trecerii electronilor de pe baston pe ea.
Modalităţi de obţinere a stării de electrizare: prin frecare, prin contact cu corpurile electrizate,,prin
influenţa electrostatică, prin iradiere cu radiaţii Roentgen sau ultraviolete, prin deformare (efect
piezoelectric),,prin încălzire (efect piroelectric), prin efecte chimice, prin efecte fotoelectrice, etc.
3. Sarcina electrică
Sarcina electrică q este mărimea primitivă scalară de stare a corpurilor, care caracterizează
la scară macroscopică, global, starea de electrizare a acestora. Sarcina electrică este independentă de
poziţia şi orientarea corpurilor.
Convenţia stabilită de fizicianul american B.Franklin (1706-1790) este ca sarcina
electronului să fie negativă. Prin urmare se numeşte sarcină electrică pozitivă cea obţinută prin lipsă
de electroni şi sarcină electrică negativă cea obţinută printr-un surplus de electroni. Unitatea de
măsură a sarcinii electrice este Coulombul (C).
4. Intensitatea câmpului electric
După cum s-a constatat experimental, între corpurile electrizate sau între un corp electrizat şi
corpurile uşoare, apar acţiuni ponderomotoare de natură electrică. Exercitarea unor astfel de acţiuni,
pune în evidenţă existenţa unui nou sistem fizic în spaţiul din jurul corpurilor încărcate electric,
numit câmp electric.
Sub aspect energetic, câmpul electrostatic este produs prin consum de energie. O parte din
energia consumată se regăseşte ca energie a câmpului electric, energie pusă în evidenţă de lucrul
mecanic pe care îl pot efectua forţele de natură electrică.
Pentru caracterizarea câmpului electrostatic în vid, se introduce o mărime vectorială
primitivă de stare numită intensitate a câmpului electric în vid în regim electrostatic .
Experimental s-a constatat că forţa ce se exercită în vid, asupra unui corp punctiform încărcat
cu o sarcină electrică q, aflat într-un câmp electric, este egală cu produsul dintre sarcina electrică şi
intensitatea câmpului electric din acel punct:
.
Relaţia fiind obţinută prin generalizarea unor date experimentale, este o lege generală a
naturii numită legea acţiunii ponderomotoare în câmpul electrostatic asupra corpurilor
punctiforme, încărcate cu sarcină electrică şi exprimă matematic procesul de interacţiune dintre
câmpul electric şi corpurile punctiforme electrizate. Vectorul intensitate a câmpului electric în vid
se poate calcula în orice punct al câmpului electrostatic cu relaţia:

3
 Unitatea de măsură pentru intensitatea câmpului electric este Voltul pe metru (V/m).
Dacă acel corp electrizat nu se află în vid, ci într-un mediu oarecare, atunci forţa se
calculează cu relaţia , unde este intensitatea câmpului electric într-un mediu oarecare.
5. Spectrul liniilor de câmp electric
Pentru explorarea câmpului electrostatic se foloseşte un corp de probă realizat dintr-o sferă
metalică sau metalizată, practic punctiformă, încărcată cu o sarcină electrică q şi de valoare foarte
mică, pentru a nu modifica câmpul electric studiat.
Liniile de câmp electric sunt curbe care au proprietatea că sunt tangente în fiecare punct al
lor la direcţia locală a vectorului intensitate a câmpului electric. Liniilor de câmp li se atribuie un
sens identic cu sensul vectorului intensităţii câmpului electric.
Numărul de linii de câmp pe unitatea de suprafaţă transversală este proporţional cu mărimea
vectorului ; dacă este mai mare, liniile de câmp sunt mai dese, iar unde este mai mic, liniile
sunt mai distanţate.
Liniile de câmp electric sunt linii deschise pornind de la corpurile încărcate pozitiv şi venind
la corpurile încărcate negativ, ca în figura 2 şi 3.

Fig. 2. Spectrul liniilor de câmp electric în cazul unor sarcini electrice punctiforme

Fig. 3. Spectrul liniilor de câmp electric produs de 2 sarcini electrice punctiforme

6. Formula lui Coulomb

Fizicianul francez Ch. Coulomb (1736-1806) a măsurat, în anul 1785, cu ajutorul unei
balanţe electrice de torsiune, forţele de interacţiune dintre două corpuri punctiforme, situate în vid şi
încărcate cu sarcină electrică. El a stabilit formula:

Forţa exercitată în vid de un corp punctiform încărcat cu sarcina electrică q1 asupra altui corp
punctiform încărcat cu sarcina electrică q2, este proporţională cu produsul sarcinilor electrice şi
invers proporţională cu pătratul distanţei r12 dintre ele, fiind dirijată după dreapta care le uneşte.

4
Sensurile forţelor sunt astfel încât, corpurile încărcate cu sarcini de acelaşi semn se resping, iar
cele încărcate cu sarcini de semne contrare se atrag.

Fig. 4. Explicativă la calculul forţei lui Coulomb

În formula lui Coulomb, ε0 este o constantă universală referitoare la vid, numită

permitivitatea vidului, având valoarea:

Dacă sarcinile nu se găsesc în vid, ci într-un mediu oarecare, forţa se calculează cu relaţia:

, unde .

Mărimea εr se numeşte permitivitatea relativă a mediului şi este o mărime adimensională.

Dacă asupra unui corp punctiform încărcat cu sarcina q se exercită forţe produse de n corpuri
punctiforme situate în vid şi încărcate cu sarcinile q1, q2,...qn, forţa rezultantă se obţine aplicând
teoria superpoziţiei, adică suprapunând efectele, însumând vectorial toate forţelor ce acţionează
asupra corpului încărcat cu sarcina q, vezi figura 5.

Dacă mediul nu este vid, ci un mediu oarecare se poate generaliza relaţia anterioară astfel:

Fig. 5. Explicativă la calculul forţei rezultante ce acţionează asupra unei sarcini punctiforme

5. Câmpul electric produs de un corp punctiform încărcat cu sarcina q

Se consideră un corp punctiform încărcat cu sarcina q situat în vid. Intensitatea câmpului
electric în vid într-un punct P situat la distanţa r de sarcină, va fi raportul dintre forţa care acţionează
asupra unui mic corp de probă electrizat, plasat în acest punct, şi sarcina q' a acestuia:

5
 6. Inducţia electrică în vid
Cu ajutorul permitivităţii vidului ε0 şi al vectorului intensitate a câmpului electric în vid
se defineşte inducţia electrică în vid ca fiind:

Unitatea de măsură a inducţiei electrice este Coulomb pe metru pătrat (C/m2).

7. Tensiunea electrică în vid
Fie un câmp electric în vid şi o curbă C aflată în acest câmp, vezi figura 6. Se defineşte
tensiunea electrică între două puncte A şi B de-a lungul curbei C, mărimea fizică derivată definită
prin integrala de linie a intensităţii câmpului electric în vid, între cele două puncte, de-a lungul
curbei C:

Fig. 6. Explicativă la calculul tensiunii electrice.

Din relaţia de definiţie, se observă că tensiunea electrică depinde de sensul de integrare şi ca urmare:

Sensul de integrare (sensul lui d ) se mai numeşte şi sens de referinţă şi se indică printr-o
săgeată pe curba C.
Într-un mediu oarecare, tensiunea electrică se defineşte prin relaţia:

Tensiunea electrică are o semnificaţie fizică. Înlocuind în relaţia de calcul a tensiunii,

vectorul cu expresia forţei electrice, se obţine:

Această relaţie care arată că tensiunea electrică între punctele A şi B este numeric egală cu
raportul dintre lucrul mecanic efectuat de forţele câmpului electric pentru a transporta o sarcină q de
la A la B şi valoarea acestei sarcini. Unitatea de măsură pentru tensiunea electrică este Voltul (V).
8. Câmpul electric în dielectrici

6
 Dielectricii (izolanţii) au particulele elementare legate în atomi şi molecule, astfel încât
electronii nu se pot separa de atom ca în cazul conductoarelor. Sub acţiunea forţelor câmpului
electric, au loc deplasări limitate ale particulelor elementare care transformă atomul sau molecula
într-un dipol electric elementar.
Se numeşte dipol electric, un sistem de sarcini egale şi de semne contrare (+q şi -q) situate la
o distanţă mică fixă . Dipolul se caracterizează prin momentul dipolului :

vectorul fiind orientat de la sarcina negativă la sarcina pozitivă.

Există dielectrici cu molecule polare (HCl, H2O, NO2), ale căror molecule se prezintă sub
forma unor dipoli electrici elementari orientaţi în toate direcţiile, în mod dezordonat. Prin
introducerea acestora într-un câmp electric, moleculele polare se orientează după direcţia câmpului
electric.
Există dielectrici (O2, N, Si, Ge) la care dipolii elementari apar numai prin deformarea
atomilor când aceştia sunt introduşi într-un câmp electric.
Fenomenul de orientare a dipolilor electrici elementari după o anumită direcţie se numeşte
polarizare. Polarizarea poate fi temporară, dacă orientarea dipolilor elementari depinde de
intensitatea câmpului electric în care este situat dielectricul şi încetează la dispariţia câmpului
electric şi este permanentă, dacă nu depinde de intensitatea câmpului electric şi rămâne şi după
dispariţia câmpului electric.
Polarizarea permanentă poate apărea sub forma:
- polarizării piezoelectrice (apare prin deformare mecanică la unele cristale);
- polarizării piroelectrice (apare la unele cristale prin încălzire);
- polarizării permanente a electreţilor (răşini, plexiglas).
Pentru caracterizarea stării de polarizare a unui mic corp dielectric se utilizează o mărime fizică
vectorială primitivă numită moment electric .Vectorul moment electric se obţine din suma
momentului electric permanent şi a momentului electric temporar :

Starea locală de polarizare a unui corp masiv se caracterizează cu ajutorul unei mărimi fizice
vectoriale derivate numită polarizaţie electrică definită prin relaţia:

unde reprezintă suma vectorială a momentelor electrice din volumul ΔV a corpului

considerat. Ţinând seama de relaţia anterioară, se poate scrie:

unde: reprezintă vectorul polarizaţie permanentă,

- vectorul polarizaţie temporară.
Unitatea de măsură a momentului electric este Coulomb metru (Cm), iar a polarizaţiei este Coulomb
pe metru pătrat (C/m2).
În tabelul 1 sunt date valorile permitivităţii relative şi a rigidităţii dielectrice Ed pentru câteva
materiale izolante folosite în construcţia maşinilor şi aparatelor electrice. Rigiditatea dielectrică
reprezintă valoarea maximă a intensităţii câmpului electric din material pentru care acesta îşi
păstrează proprietăţile izolante.
Tabelul 1
5
Nr.crt Materialul εr .....Ed [V/m.10 ]

7
 1 Bachelită 2,8 200
2 Preşpan 3,4...4,3 110...300
3 Ulei de transformator 2...2,5 80...120
4 Aer uscat 1,0006 45
5 Sticlă 4...17 120...200
6 Cuarţ 4...4,2 170...200
7 Mică 7 2500...3500
8 Porţelan glazurat 5...6,5 300...380
9 Steatită glazurată 5...6,4 200...300
10 Micafoliu 4...5 300...400

9. Relaţiile fundamentale ale electrostaticii

Pentru rezolvarea problemelor de electrostatică se utilizează relaţiile generale ale electrostaticii
dintre care unele sunt legi generale, altele sunt legi de material, iar altele sunt teoreme.
9.1. Legea polarizaţiei temporare
Experimental s-a stabilit că pentru materiale izotrope şi liniare, polarizaţia temporară este
proporţională cu intensitatea locală a câmpului electric:

unde χe este o mărime adimensională constantă care depinde de material şi se numeşte

susceptivitate electrică. Relaţia reprezintă legea polarizaţiei electrice temporare.
9.2. Legea legăturii dintre inducţia electrică, intensitatea câmpului electric şi
polarizaţie
Tot experimental s-a dedus că între , şi există următoarea relaţie:

relaţie care reprezintă legea legăturii dintre inducţie, intensitate şi polarizaţie în câmpul electric.
În cazul dielectricilor cu polarizaţie temporară, relaţia devine:

Materialele dielectrice se împart în:

- materiale diaelectrice, care au molecule nepolare, susceptivitatea foarte mică şi practic
independentă de temperatură, permitivitatea relativă foarte apropiată de unitate şi deci ε = ε0 ;
- materiale paraelectrice, au molecule polare, susceptivitatea relativă mare şi invers
proporţională cu temperatura absolută.
9.3. Legea fluxului electric
Se defineşte fluxul electric printr-o suprafaţă S (deschisă sau închisă) ca integrala de
suprafaţă a vectorului inducţie electrică prin această suprafaţă.

Fig. 7. Explicativă la calculul fluxului electric

8
Se verifică experimental că fluxul electric printr-o suprafaţă închisă Σ este numeric egal cu
sarcina totală qΣ conţinută în interiorul acelei suprafeţe.

Această relaţie reprezintă forma integrală a legii fluxului electric.

În cazul în care sarcina qΣ este repartizată în întregul volum, având densitate de volum a
sarcinii electrice ρv, se poate scrie:

Aplicând primei integrale o transformare Gauss-Ostrogradski, se obţine:

de unde rezultă forma locală a legii fluxului electric:

În cuvinte, forma locală a legii fluxului electric poate fi enunţată astfel: divergenţa
inducţiei electrice în orice punct din câmpul electric omogen, este egal cu densitatea de volum a
sarcinii electrice.
9.4. Teorema conservării sarcinilor electrice
La electrizarea corpurilor neutre din punct de vedere electric, prin frecare, unul dintre
corpuri se încarcă cu sarcina +q (bastonul de sticlă) iar celălalt cu sarcina -q (mătasea). Sistemul
format de cele două corpuri electrizate rămâne cu sarcina totală zero.
Experienţa arată că în fenomenele de electrizare, apariţia unei sarcini de un semn pe un
corp sau pe un sistem izolat de corpuri este însoţită de apariţia unei sarcini electrice egale şi de
semn contrar pe alt corp sau alte corpuri ale sistemului. Rezultă că sarcina totală a unui sistem
izolat de corpuri este constantă:

Această relaţie este teorema conservării sarcinilor electrice şi reprezintă o consecinţă a

legii conservării sarcinii electrice, care se va studia la electrocinetică.
9.5. Teorema potenţialului electrostatic
S-a stabilit experimental că un câmp electrostatic odată stabilit se menţine fără a mai fi
nevoie de un aport de energie din exterior. Ca urmare, în aceste câmpuri, nu se poate obţine
(consuma) lucru mecanic prin efectuarea unui ciclu de transformări reversibil.
Dacă luăm un corp punctiform încărcat cu sarcina electrică q şi-l purtăm pe un contur
închis Γ (figura 8) situat într-un câmp electrostatic, lucrul mecanic efectuat de forţa electrică F,
care se exercită asupra corpului va fi:
L  =  F d l = q  E d l = Wf - Wi = 0 ,
 

9
deoarece energia finală Wf a câmpului este egală cu energia iniţială Wi.
Deoarece sarcina electrică q este diferită de zero, rezultă:

Această relaţie reprezintă forma integrală a teoremei potenţialului electrostatic, care

afirmă că în câmpul electrostatic, circulaţia vectorului intensităţii câmpului electric este nulă pe
orice curbă închisă.

Fig.8. Explicativă la calculul lucrului mecanic

Teorema potenţialului electrostatic are următoarele consecinţe:

a. Într-un câmp electrostatic nu există linii de câmp închise.
b. Tensiunea electrică între două puncte nu depinde de drum.
Demonstraţie: Aplicând teorema potenţialului curbei închise Γ formată din curbele
deschise C1 şi C2 rezultă (figura 9):

Fig. 9. Explicativă la independenţa valorii tensiunii electrice de drum.

sau:

c. Intensitatea câmpului electric derivă dintr-un potenţial scalar V.

Se poate defini o mărime scalară de punct V numită potenţial electric scalar. Cu ajutorul
acestui potenţial se poate determina intensitatea câmpului electric cu formula:

Potenţialul electric al unui punct se determină cu relaţia:

10
 P P0
V ( P ) = V ( P0 ) -  E d l = V ( P0 ) +  E d l ,
P0 P

unde V(P0) reprezintă potenţialul punctului de referinţă P0.

Din ultima relaţie rezultă că potenţialul electric al unui punct din câmpul electric, este
determinat numai cu aproximaţia unei constante (valoarea potenţialului din punctul de referinţă).
În probleme, se consideră punctul de referinţă la infinit sau la suprafaţa Pământului, iar valoarea
lui se consideră zero.
Diferenţa de potenţial dintre două puncte A şi B din câmpul electrostatic este:
P0 P0 B
V A - V B = V ( P 0 ) +  E dl - V ( P 0 ) -  E dl =  E dl = U A B .
A B A
Din relaţia obţinută rezultă că tensiunea electrică dintre două puncte este egală cu
diferenţa potenţialelor electrice ale celor două puncte.

11