nu e Universitate germană, în care să nu se facă cel puțin

un curs pe fiecare semestru asupra filosofiei lui Kant.

Dintre acești Români care au ascultat prelegeri
universitare despre Kant sau l-au citit în original, puțini au
fost, firește, și scriitori. Sânt însă doi din aceștia care au
un loc mare în literatura și în deobște în cultura noastră
din a doua jumătate a secolului al 19-lea încoace și la care
tocmai se vede sau se străvede influența înnălțătoarei
filosofii a lui Kant; și acești doi scriitori — să fie oare o
simplă întâmplare ?—sânt cei mai clasici scriitori ai noștri
de până acum, cu toată diversitatea temperamentului lor:
Eminescu și d-1 Maiorescu.
Despre locul ce l-a avut Kant în preocupările și în
cugetarea lui Eminescu ne propunem a vorbi în paginele
ce urmează. Legătura dintre filosoful german și poetul
român e mult mai adâncă și mai întinsă de cât puteam
presupune până acum din citirea operelor sale și era
aproape să dea influenței lui Kant asupra cugetării
românești acea bază concretă și oarecum permanentă ce
i-a lipsit și-i lipsește încă; căci e evident, că filosofia lui
Kant ar fi străbătut mai departe și mai în adânc în cultura
românească, dacă ar fi fost cumva întrupată in literatura
noastră prin traducerea a cel puțin uneia din scrierile
fundamentale ale filosofului german. O asemenea
întreprindere a început-o, dar din nefericire n’a dus-o
până la capăt, cel mai citit și cel mai lilosof dintre poeții
noștri, Eminescu. Vom vorbi îndată despre această
lucrare a sa.