КАNТ SI EminESCU.

TRADUCEREA „CRITICEI RAȚIUNII

PURE*
Cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la moartea lui
Kant, d-1 G. Bogdan-Duică ne-a amintit, într’un
interesant articol din „Sămănătorul" de la 8 Fevruarie
1904, despre kantianii români din prima jumătate a
secolului al 19-lea, „kantiani" în înțelesul mai larg [Budai-
Deleanu, Gheorghe Lazăr, Bărnuțiu, A. Treb. Laurian,
Cipariu], mai toți ne- știuți ca atare în cercurile mai
întinse ale publicului cult de la noi.
Influența cugetării lui Kant în cultura română a fost de
bună seamă și mai intensă în a doua jumătate a secolului
al 19-lea, deși poate ar fi mai greu de constatat, la multi
din cei atinși de ea, sub forma precisă a unor idei
kantiane : fără îndoială însă că filosofia lui Kant a ajuns
acum la cunoștința mai multor Români și, dacă n’a
produs „kantiani" în înțelesul strict al cuvântului, a fost
însă un puternic ferment de judecată critică, de meditare
proprie și de cugetare mai adâncă în multe capete din
țara românească. Din mai multe părți s’a răspândit în
țară această cunoaștere mai de aproape a filosofiei lui
Kant: mai întâi prin confe- rențele publice ale vechei
„Junimi" din Iași (1), și apoi prin