Și din cele știute până acum, din opera lui Eminescu

publicată în curgerea vieții sale, vedea oricine deosebita

dispoziție spre idei filosofice a poetului nostru. Acea
tainică perspectivă spre infinit a celor mai ideale poezii ce
le are până azi poporul nostru, acel abis de cugetare ce ni-
1 deschid mai ales „împărat și proletar", „Egipetul",
„Rugăciu

522
I. A. RĂDVLESCU-POGONEANU
nea unui Dac", „Satiral", „Luceafărul" și „Sărmanul
Dionis", știam bine că n’ar fi avut ființă fără o adâncă
cultură literară și filosofică a acestui suflet de o rară
alcătuire. Iar întru ce privește cultura sa filosofică, se
putea simți și din această operă a lui, că doi cugetători l-
au atras în deosebi și au dat avânt propriei sale gândiri:
Schopenhauer și Kant. Influența lui Schopenhauer e mai
vizibilă și a fost adesea relevată; ceailaltă mai puțin.