Sunteți pe pagina 1din 6

Descopera-ti vocatia

Salut!

Astăzi vom vorbi despre descoperirea, dezvoltarea şi valorificarea vocaţiei tale.

În primul rând vreau să- ţi mulţumesc pentru activitatea ta de până acum, să-ţi mulţumesc pentru
faptul că urmăreşti toate aceste materiale, că te străduieşti să-ţi descoperi, să-ţi dezvolţi şi să-ţi
valorifici talentele înnăscute, îţi mulţumesc pentru toate comentarile pe care le-ai lăsat până
acum la toate materialele

Vreau să facem şi o scurtă recapitulare la tot ce s-a întâmplat până acum.

În primul material ţi-am explicat despre acea revelaţie pe care am avut-o legată de faptul că în
momentul în care îţi descoperi vocaţia, o dezvolţi şi o valorifici se întâmplă o minune în viaţa ta
şi anume nu mai trebuie să te preocupi de niciun alt domeniu de dezvoltare personală – să
spunem – pentru că ocupându-te de vocaţia ta, acest lucru va avea un impact major asupra
întregii tale vieţi, asupra întregului tău stil de viaţă, asupra tuturor domenilor care sunt
importante pentru tine, sănătate, bani, relaţii cu cei din jur, relaţii de socializare, relaţii de iubire.

De ce este atât de importantă vocaţia, de ce insist atât de mult pe acest lucru?

Ei bine, intrăm în nişte timpuri economice pe care deja le cunoşti în care nu mai este destul să
mergi odată cu turma, să încerci să nu ieşi în evidenţă căci valul te va duce şi vei fi şi tu acolo
bine, la căldurică şi lucrurile se vor ajuta de la sine.

Nu mai este demult suficient, nu mai este demult suficient să ai o diplomă să faci o facultate sau
un master să crezi că având aceste hârtii la mână vei avea un job asigurat, o slujbă asigurată şi că
viitorul sună bine pentru tine.

Nu mai există deloc acea siguranţă de care părinţii şi bunicii noştri ne vorbeau: fă şcoala,
angajează-te şi încearcă să ai o viaţă liniştită şi în siguranţă, fă-ţi o familie, ai nevoie de
stabilitate în viaţa ta.

Acea stabilitate nu mai există, de fapt există dar la cu totul alt nivel.

Decoperindu-ţi vocaţia reuşeşti să fii un om modern, un om care este în pas cu viitorul, un om


care îşi cunoaşte talentele cu care s-a născut şi le dezvoltă, le transformă în abilităţi şi apoi le
valorifică.

În noua economie în care intrăm nu mai este destul să ai o slujbă, un job care-ţi plăteşte facturile
şi pe lângă asta să ai şi hobby-urile şi pasiunile tale. Este foarte, foarte important ca talentele şi
pasiunile tale să fie jobul tău şi am să-ţi explic imediat şi de ce.

În primul rând vreau să spun că am descoperit un tipar, acest descoperă, dezvoltă şi valorifică
despre care tot îţi vorbesc. În povestea mea legată de vocaţie precum şi în poveştile celorlalţi
oameni, o parte dintre ei i-ai văzut în interviurile din lecţia trecută, o parte urmează să-i vezi,
aşadar în poveştile tuturor acestor oameni există un tipar foarte clar şi bine stabilit.
Aceşti oameni îşi cunosc talentul, ori s-au născut într-o familie care i-a încurajat să-ţi descopere
talentul, ori pur şi simplu şi-l ştiau, ori l-au descoperit întâmplător sau alţii au muncit foarte mult
ceea ce nu le place, au încercat diverse căi şi din această luptă şi-au dat seama la ce sunt ei cu
adevărat buni.

Indiferent de situaţie, primul pas a fost descoperirea acestui talent, mai devreme sau mai
târziu.

Pasul doi este dezvoltarea talentului, degeaba ai talentul dacă nu îl dezvolţi. Şi dezvoltarea
înseamnă munca aceea de zile, săptămâni, luni şi ani din viaţa ta în care iei un lucru la care eşti
foarte bun, ai talent înnăscut şi-l dezvolţi într-o abilitate. Devii practic un expert în domeniul în
care eşti şi talentat.

Apoi următorul pas reprezintă valorificarea acestor talente transformate în abilităţi.


Valorificarea în sensul de a putea să oferi ceva şi lumii din jur şi deobicei oferi printr-un produs,
printr-un serviciu, printr-o meserie. Faci lumea mai bună prin talentele tale înnăscute, munceşti
cu pasiune la ceea ce ai munci oricum şi fără bani, însă fiind foarte bun în ceea ce faci, fiind un
expert în ceea ce faci, începi să şi câştigi foarte mulţi bani.

La sfârşitul acestui material îţi voi da un exerciţiu pe care te rog să-l faci si am să te rog să-mi
comunici rezultatul tau într-un comentariu sub materialul video de aici. Dacă faci lucrul acesta
intri într-un concurs la sfârşitul căruia 3 oameni vor primi burse gratuite la noul curs despre
descoperirea vocaţiei.

Aş vrea ca la sfârşitul acestor 4 materiale gratuite pe care ţi le-am oferit, aşa cum ţi-am promis,
să fii o persoană capabilă să-şi descopere, să-şi dezvolte şi să-şi valorifice vocaţia.

Ce ne rămâne de făcut astăzi este acest exerciţiu pe care îl vei vedea la sfârşit. Nu durează foarte
mult, nu este foarte greu însă vreau să mă asigur că eşti pe drumul cel bun, că ai pornit cel puţin
în descoperirea vocaţiei tale şi în valorificarea ei.

Înainte de a trece la exerciţiu vreau să-ţi explic câteva lucruri foarte importante.

În primul rând de ce leg vocaţia de bani?

S-ar putea să spui că vocaţia este mult mai importantă decât banii. Categoric, absolut!

Vocaţia este acel lucru pe care-l faci ca misiune, misiunea ta pe pământ, scopul tău.

Însă de ce e important să o legi de bani?

Căci e o logică foarte simplă aici. Dacă tu mergi la un job care nu- ţi face mare plăcere, separat
de vocaţia ta, şi-ţi dai timpul pentru un salariu, îţi vei consuma multe ore din viaţă, practic
principalele tale ore productive din viaţă făcând ceva ce oricum nu te împlineşte şi nu-ţi face
pentru nişte bani care nu sunt foarte mulţi şi câne vei fi stors de energie şi de putere îţi va rămâne
foarte puţin timp să lucrezi la ceea ce-ţi place cu adevărat.

Dacă ai puţin timp să lucrezi la ceea ce-ţi place cu adevărat, ritmul cu care tu evoluezi în acel
domeniu este foarte lent. Dacă lucrezi puţin şi foarte lent la ceva ce îţi place foarte mult va fi şi
mai greu să valorifici acel lucru, acel talent al tău, acea pasiune a ta.
În schimb dacă o luăm invers, chiar dacă te sacrifici un pic la început dar îţi dedici fiecare zi
dezvoltării unui talent al tău, al unei pasiuni ale tale, vocaţiei tale, reuşeşti într-un timp relativ
scurt să devii şi bun în ceea ce faci oricum cu plăcere. Fiind bun devii un expert în acel domeniu
indiferent în ce domeniu.

Fiind un expert începi să fi plătit, este absolut normal, este o lege economică, dacă eşti foarte bun
în ceva lumea vrea să se folosească de acea expertiză a ta, să se bucure de ceea ce tu te pricepi să
faci. În momentul acela poţi începe să trăieşti din pasiunea, din vocaţia ta.

În momentul în care începi să trăieşti din pasiunea şi vocaţia ta nu mai trebuie să faci absolut
nimic în viaţa ta decât ceea ce îţi face foarte mare plăcere, să-ţi urmezi scopul şi vocaţia, astfel
devii şi mai bun pentru că îţi permiţi acum luxul de a trăi făcând ceea ce îţi place devii din ce în
ce mai bun în ceea ce faci aşadar începi să câştigi şi mai mulţi bani cu care tu vei face ce vrei. Şi
probabil că dacă ţi-ai descoperi vocaţia îi vei investi în a fi şi mai bun în ceea ce faci.

Pentru a fi capabil să oferi şi mai multă valoare lumii, acesta este secretul vocaţiei şi de
aceea este foarte important să şi faci bani din pasiunea ta pentru că altfel te iroseşti, acesta
este cuvântul cel mai bun şi cel mai potrivit.

Te iroseşti, îţi iroseşti talentul, pasiunea şi vocaţia.

Este ok dacă ai o slujbă care nu-ţi place, să faci o tranziţie uşoară către vocaţia şi pasiunea ta.

Însă din experienţa mea, ţi-am mai spus deja, foarte puţini oameni au vrut să facă lucrul acesta,
majoritatea oamenilor au nevoie de un şoc. Au nevoie să fie daţi afară de la slujbă, au nevoie să
dea firma la care sunt angajaţi faliment, au nevoie să se întâmple ceva grav şi să nu mai aibă
control. Să trebuiască să facă altceva şi în momentul acela s-ar putea să îşi dezvolte pasiunea şi
talentele în abilităţi şi apoi să le valorifice.

Eu aş vrea de la tine să găseşti o cale, oricare ţi se potriveşte ţie însă de astăzi să începi să lucrezi
la talentul şi la pasiunea ta, pentru a dezvolta acest talent în abilităţi şi apoi să le valorifici şi să
începi să trăieşti din pasiunea ta. Aşa cum ţi-am spus urmează un curs foarte amănunţit şi foarte
în profunzime despre descoperirea vocaţiei. Dar la sfârşitul acestor 4 materiale gratuite pe care ţi
le-am oferit vreau să mă asigur că eşti pe drumul cel bun, că ai câteva idei şi urmezi câţiva paşi
în direcţia corectă pentru descoperirea dezvoltarea şi valorificarea vocaţiei tale.

Există mai multe categorii de oameni, există unii care habar nu au care le sunt talentele, care nu
ştiu cum să le dezvolte şi care sunt foarte departe de a le valorifica. Aceşti oameni sunt o
categorie de oameni care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Apoi sunt oameni care ştiu la ce sunt talentaţi însă aşa cum am zis poate au o slujbă care le
mănâncă tot timpul sau care nu se preocupă pur şi simplu de dezvoltarea acelui talent într-o
abilitate. Aşadar nu se preocupă să devină foarte buni, să devină experţi în ceva ce chiar se
pricep foarte bine şi au talent natural.

Apoi există experţii, foarte mulţi, există foarte mulţi experţi în această lume în orice domeniu
vrei tu de la stupărit până la inginerie. Dar aceşti experţi nu fac bani.

De ce?

Pentru că le lipseşte a treia componentă.


Au un talent şi sunt foarte buni, sunt experţi în ceea ce fac însă există o mare prăpastie între
expertiza lor şi felul în care ei ştiu să valorifice expertiza lor. Nu este destul să fii expert, foarte
mulţi experţi sunt aroganţi, cred că ei sunt foarte buni în ceea ce fac aşadar e datoria întregii lumi
să afle de ei, să ştie de ei.

Nu e adevărat!

Este datoria ta şi responsabilitatea ta ca expert să comunici lumii, să transmiţi lumii întregi la ce


eşti tu bun şi cu ce poţi tu să contribui, cu ce poţi tu să ajuţi, la ce eşti tu expert.

De aceea foarte mulţi experţi sunt săraci pentru că nu respectă cea de-a treia componentă,
valorificarea. E foarte important să ştii să valorifici în lumea reală expertiza ta, lucrul la care
chiar te pricepi. Aşadar avem aceste categorii de oameni şi cele trei mari lucruri care sunt foarte
importante, descoperirea, dezvoltarea şi valorificarea talentelor înnăscute.

Acestea sunt esenţiale pentru a-ţi trăi vocaţia.

Acum urmează să spun în ce constă exerciţiul pe care vreau să-l faci.

1. Vreau sa imi spui intr-un comentariu sub video care este talentul tau. Daca il stii deja, foarte
bine. Daca nu il stii, iti dau o varianta extinsa a testului MBTI cu 128 de intrebari , foarte simplu
de facut, doar alegi la fiecare intrebarea varianta A sau B iar la sfarsit vei afla tipul tau de
personalitate format din 4 litere.

Asta ar trebui sa restranga foarte mult aria talentelor tale si cand vei citi evaluarea poate iti vei da
seama si in functie de ce iti spune inima ta, la ce anume ai fi bun in mod natural, care e talentul
sau talentele tale.
Testul se face aici: http://www.la-psiholog.ro/teste-psihologice/test-personalitate-mbti-jung-16-
tipuri

Pentru ca sa citesti cam ce talente ai avea, in engleza ai link-ul asta:


http://www.personalitypage.com/careers.html

Pentru evaluarea in limba romana ai un fisier zip aici: http://dl.transfer.ro/MBTI-transfer_RO-


01dec-ca90cb.ZIP
Bun.

Dupa ce faci pasul 1, si banuiesti, daca nu stii deja, unde sunt talentele tale, vreau sa treci la
pasul 2.

2. La pasul 2 vreau sa imi spui cum iti vei dezvolta talentul, in fiecare zi. Cum vei deveni expert,
specialist, numarul 1 in domeniul de care esti pasionat/a. Cum te vei educa, cum vei exersa,
cum te vei antrena. Cat mai concret si specific.

3. La pasul 3 vreau sa stiu cum anume vei valorifica ceea ce ai dobandit pana acum. Ai un talent,
ai muncit la el si ai devenit foarte bun in acel domeniu. Acum urmeaza sa castigi bani din asta
pentru ca vei putea sa ajuti oamenii din jur cu expertiza si specialitatea ta.

Cum ai de gand sa traiesti o viata prospera si lipsita de griji facand bani din expertiza ta? Lasa-ti
imaginatia sa curga. Indiferent de domeniul pe care ti-l alegi, e nevoie de experti. Si tu poti sa fii
unul din ei.
Vreau sa imi lasi cei 3 pasi in comentariul de la acest video: http://impulsul.ro/impulsul-
vocatia/video/descopera-ti-vocatia-si-nu-mai-lucra-niciodata-pentru-altii
Am sa aleg trei raspunsuri duminica seara si am sa postez la comentarii care sunt cei trei
castigatori ai burselor gratuite la programul Impulsul pentru vocatia ta

Repet, indiferent de ce domeniu îţi alegi, în ce domeniu ai talent, respectă cei trei paşi.

Voi alege 3 din comentarii şi voi oferi acces gratuit la noul meu program Impulsul – pentru
vocatia ta care este un curs în 6 module în care vom vorbi despre obstacole în amănunt şi cum
anume să le depăşim pe toate. Vom vorbi despre cum anume să ne dezvoltăm personalitatea, un
lucru foarte important.

Cum să ne dezvoltăm personalitatea ca să fim pregătiţi să ne trăim vocaţia pentru că nu e un


lucru uşor mai ales dacă eşti deja cu creierul spălat de programarea socială de astăzi. De părinţi
care îţi pun piedici, de şcoală, de mass-media, de anturaj.

Apoi în modulul trei vom vorbi despre descoperirea talentelor şi îţi voi oferi toate metodele pe
care eu le cunosc pentru a-ţi descoperi talentele înăscute.

Apoi în modulul următor în modulul 4 vom vorbi despre dezvoltarea acestor talente. Din nou îţi
voi spune care sunt exact paşii concreţi pe care trebuie să-i faci zilnic în dezvoltarea ta personală
pentru a te asigura că scoţi maxim din talentul tău, că ţi-l dezvolţi permanent, să fii din ce în ce
mai bun, să devii acel expert, în acel 1% din lume de experţi în domeniul tău.

Apoi vorbim despre valorizare, vorbim despre cum anume să-ţi valorifici talentele dezvoltate în
abilităţi deja, cum anume să faci produsele tale sau servicile tale sau cum să-ţi transmiţi mesajul
întregii lumi. Apoi în ultimul modul vom vedea studii e caz şi vom încerca să găsim online şi nu
doar online oameni care sunt talentaţi în acelaşi domeniu cu tine şi care au reuşit să-şi dezvolte
talentul şi să-l valorifice.

Dacă eşti de exemplu lingvist/ă şi îţi place foarte mult limba română – de exemplu – şi ai făcut şi
master şi facultate în domeniul acesta, ţi-o arătăm de exemplu pe Marina Orlova care este şi ea
lingvistă, rusoaică, care acum este în USA şi are pe Youtube al 27-lea – dacă nu mă înşel – cel
mai vizualizat canal pe Youtube.
Şi ce face?

Ia câte un cuvânt odată pe săptămână şi-l explică. Bineînţeles că există mai multe strategii prin
care Marina Orlova a devenit super cunoscută, a scris cărţi, are o groază de chestii pe care le
vinde online, însă nu asta este esenţa, esenţa e că a ajuns de la o simplă lingvistă cu anumite
metode să-şi valorifice talentul şi pasiunea şi expertiza într-un mod extraordinar.

Repet, ţi-am dat doar un exemplu vom vorbi mai în amănunt despre asta. Vom încerca în
modulul 6 să găsim toate acele studii de caz care să-ţi arate de unde au pornit alţii în acelaşi
domeniu în care şi tu vrei să porneşti.

Ce au făcut, cum s-au mişcat şi cum au ajuns de la zero la rezultate extraordinare.

Bineînţeles vor fi şi bonusuri în acest program şi majoritatea bonusurilor vor fi legate de


valorizarea talentelor şi a expertizei tale pentru că există foarte mulţi oameni care respectă primii
paşi, au un talent, sunt foarte buni în ce fac, îşi dezvoltă talentul în abilitate dar nu fac bani din
asta şi asta îi trage foarte mult în jos pentru că trebuie să lucreze în alte părţi, să facă alte lucruri,
să aibe alte joburi care nu sunt pasiunea lor şi care îi împiedică să-şi trăiască la maxim pasiunea
şi vocaţia. Şi atunci ne vom concentra foarte mult pe cum anume să-ţi valorifici expertiza şi să
încerci să trăieşti din asta. Vom vorbi despre marketing, despre afaceri online, vom acoperi o
întreagă plajă de unelte de care ai foarte mare nevoie ca să treci în noua economie.

Pentru că după cum vezi noua economie este deja aici.

Aştept comentariul tău! Te rog să păstrezi lucrurile cât mai simple şi concise, te rog să nu-mi
scri un cearşeaf întreg, vreau să ştiu foarte simplu

1. Talentul meu este, tipul meu MBTI este;

2. Ce fac eu în fiecare zi ca să-mi dezvolt acest talent;

3. Cum am de gând să-mi valorific expertiza, să trăiesc din asta în fiecare zi, să fac lumea mai
bună, să fac bani, să-i investesc, să-i reinvestesc, să fiu şi mai bun în ceea ce fac, să-i ajut pe alţii
să fie buni, să-mi fac o echipă şi să dau valoare întregii lumi.

Asta e ce vreau de la tine.

Te-am salutat şi ne vedem în zilele ce vin.

Pera Novacovici

S-ar putea să vă placă și