Fire Textile

Toate fibrele textile naturale au lungimi finite, cu o singură excepţie, mătasea, lungimi care variază
de la 1,25 cm, în cazul bumbacului american sau asiatic, la aproximativ 1 m, în cazul unora dintre
fibrele liberiene, iar cele mai multe dintre fibrele sintetice, fibre care sunt continue, sunt produse la
anumite lungimi, prin tăiere. Pentru a putea fi utilizate în industria textilă, aceste fibre trebuie
transformate în fire rezistente, continue şi apte de a fi supuse unor prelucrări ulterioare prin ţesere,
tricotare etcFirele sunt produse textile simple sau complexe obţinute prin torsionarea mai multor
fibre scurte sau prin răsucirea a două sau a mai multor fire, în vederea realizării rezistenţei necesare.
Firul simplu se poate obţine prin omogenizarea, paralelizarea şi unirea sub formă de bandă
continuă a mai multor fibre scurte, de lungimi şi fineţe diferite, care apoi sunt torsionate, procedeu
numit filare textilă.
Firele simple pot fi însă obţinute şi din unirea şi torsionarea mai multor fibre continue, printr-un
procedeu numit filare chimică.
Sensul de torsiune a firelor simple poate fi spre dreapta, notat cu litera Z, sau spre stînga, notat cu
litera S şi este imprimat firelor prin intermediul unor maşini de filat (în cazul fibrelor scurte) sau a
unor maşini de filat şi răsucit (în cazul filării chimice).
Firele duble sunt firele obţinute prin răsucirea a două fire simple, sensul de răsucire imprimat fiind
invers sensului de torsionare al celor două fire simple. Această regulă de alternare a sensului de
torsiune cu cel de răsucire este impusă de necesitatea de a se asigura stabilitate firului dublu.
Sensul de răsucire al firelor duble se notează ca şi în cazul firelor torsionate, cu menţiunea că
literele ce simbolizează răsucirea sunt litere mari, respectiv, Z şi S. Singura excepţie este întîlnită în
cazul firelor crep, în care torsiunea şi răsucirea se realizează în acelaşi sens.
Firele multiple presupun răsucirea mai multor fire simple în sensul invers al torsiunii acestora. Atît
firele duble cît şi cele multiple poartă numele de fire răsucite de gradul întîi.
Firele cablate sau firele de gradul al doilea sunt firele obţinute prin răsucirea unor fire duble sau
multiple, într-un sens invers sensului de răsucire al firelor componente (şi în cazul firelor cablate se
respectă aceeaşi regulă de alternare a sensurilor de răsucire).
Dacă la început filarea (toarcerea) se executa manual, următoarea treaptă de evoluţie a fost roata de
tors, introdusă în Europa între secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, din India. Inventarea, în secolul al
XVIII-lea a primei maşini de filat bumbac, a revoluţionat întreaga industrie textilă.
Filarea diferă atît în funcţie de tipul de fibră folosit, cît şi de proprietăţile urmărite a fi imprimate
viitoarelor fire.
Firele de bumbac
Filarea bumbacului. Principalele operaţii ale procesului de filare a bumbacului sunt:
•curăţarea bumbacului brut de coji, seminţe, frunze, pămînt etc. şi formarea unei pături
continue numite cojoc;
 •destrămarea şi formarea unei benzi continue de fibre aproximativ paralele (cojocul este
prelucrat la cardă, dîndu-se fibrelor o oarecare orientare, astfel că în banda finală, care
prezintă însă grosimi diferite, fibrele sunt oarecum paralele);
•uniformizarea, omogenizarea şi subţierea benzilor presupune asocierea mai multor benzi de
fibre în vederea obţinerii uneia singure, cu o grosime uniformizată (se realizează pe
laminor), bandă care apoi este subţiată pe o altă maşină, numită flaier, cînd se imprimă şi o
uşoară torsiune, avînd ca rezultat obţinerea pretortului;
•torsionarea şi obţinerea firului au loc după trecerea de mai multe ori a fibrelor prin flaier, în
funcţie de fineţea dorită a firului. Torsionarea este realizată la maşina cu inele iar firele
rezultate sunt înfăşurate pe ţevi.
Firele de bumbac sunt obţinute în trei clase de fineţe: fire de fineţe superioară, din fibre lungi, de
peste 27 mm; fire de fineţe mijlocie şi fire de fineţe inferioară, groase, numite vigonie, obţinute din
bumbac mai scurt, deseori în amestec cu bumbac regenerat sau zdrenţe (fibrele au un grad de
parelelizare mai redus iar firele prezintă un aspect păros).
Firele liberiene
Firele liberiene pot fi fire fine (subţiri şi mijlocii), obţinute din fuior şi fire groase, obţinute din
cîlţi. Firele foarte subţiri se obţin prin operaţii de pieptănare atentă şi filare în stare umedă a
fuiorului (asemenea fire se folosesc la fabricarea ţesăturilor subţiri şi foarte subţiri), firele de fineţe
mijlocie se realizează prin pieptănarea şi filarea pretortului umed, alcătuit din amestec de cîlţi şi
fuior iar firele groase (Nm 15), cu aspect mai pufos, se obţin prin pieptănarea şi filarea în stare
uscată a cîlţilor.

Firele de lînă
Firele de lînă se prezintă sub formă de:
•fire de lînă cardată sunt fire groase, cu un aspect mai păros, obţinute din lînă de tunsoare,
lînă tăbăcărească, regenerată, din deşeuri sau din amestec cu celofibră sau cu alte fibre
scurte, printr-un proces asemănător filării vigoniei;
•fire de lînă pieptănată sunt fire netede şi fine, obţinute din fibre de lînă merinos sau din
rase încrucişate, mai lungi de 6 cm, printr-un proces de filare asemănător filării bumbacului
pieptănat. Fibrelor le sunt suprimate ondulaţiile naturale printr-o serie de procese de
pieptănare (prin care sunt îndepărtate şi fibrele mai scurte), de umezire, întindere şi presare;
•fire de lînă semipieptănată sunt fire cu caracteristici intermediare şi sunt obţinute prin
procese intermediare de filare. Benzile de fibre nu mai sunt supuse operaţiei de pieptănare şi
de îndepărtare a fibrelor scurte, astfel că firele rezultate nu vor fi nici netede, ca cele
pieptănate, dar nici păroase, ca cele cardate.
Fibrele chimice
Fibrele chimice scurte (celofibra, fibrele proteice etc.), separate sau în amestec cu bumbac, sunt
filate prin procedee şi cu utilaje de filare asemănătoare celor folosite în cazul firelor de bumbac,
iar fibrele chimice mai lungi, cu lungimi similare fibrelor de lînă, sunt filate prin metode şi utilaje
specifice lînii.
Firele de mătase
Firele de mătase. Înainte de a se extrage firele din gogoşi, acestea sunt supuse unei operaţii de
degomare, într-o soluţie slab alcalină, pentru dizolvarea sericinei, astfel ca firele să fie extrase cu
uşurinţă şi depănate.
Mătasea este depănată prin tragerea simultană a fibrelor de pe 3-8 gogoşi, iar pentru firele mai
groase, numărul gogoşilor creşte pînă la 20, obţinîndu-se astfel firul de mătase crudă sau de
borangic. Ca urmare, acest fir este format din 3 pînă la 20 de fibre naturale, care prin depănare se
lipesc între ele, cu o aderenţă perfectă.
Mătasea comercializată ca mătase crudă se supune unei redepănări, pentru curăţire, iar cea destinată
industriei tricotajelor şi a ţesăturilor trebuie curăţată, dublată şi răsucită, operaţii cunoscute sub
denumirea de mulinare. Dublarea firelor de mătase constă în reunirea mai multor fire şi torsionarea
ansamblului în sens invers.
Firele voluminoase
Firele voluminoase au apărut ca urmare a necesităţii unor produse textile uşoare şi confortabile, ce
nu se puteau realiza din fire sintetice din filamente continue, care au un volum mult mai redus decît
al celor obţinute prin filarea fibrelor scurte.
Procedeul de volumizare a firelor poartă numele de texturare, şi dacă la început prin texturare se
urmărea modificarea structurii fibrelor filamentare, astăzi metodele de texturare cuprind:
•texturarea prin răsucire;
•texturarea prin răsucire falsă (firul este răsucit, fixat şi desrăsucit, apărînd astfel anumite
onduleuri);
•texturare prin comprimare;
•texturare prin spiralare (firul este trecut pe o muchie metalică ascuţită şi încălzită);
•texturare prin buclare;
•texturare prin extrudere simultană a doi sau mai mulţi polimeri prin acelaşi orificiu al
filierei etc.

Firele de efect
Firele de efect se diferenţiază de restul firelor prin modalitatea de vopsire, prin amestecul de
material şi prin procesul de fabricaţie. Tot fire de efect sunt şi firele de contrast, cum ar fi firele de
mătase ţesute în stofele de lînă etc.
Firele de efect de culoare pot fi:
•fire vopsite flăcărat, cu porţiuni vopsite neregulat, în culori diferie, pe un fond deschis;
•fire vopsite flăcărat în degradé, vopsite în nuanţe treptate, pe direcţia firului;
•fire melanj, obţinute prin dublarea în flaier a unor benzi de culori diferite etc.
Firele de efect prin procedee de filare pot fi:
•fire de zăpadă, obţinute prin filarea unui amestec de lînă cu buret;
 •fire de tocătură, care se obţin din lînă pieptănată, cu bucăţi de fir de bumbac sau de
mătase, de culori diferite;
•fire înmugurite, cu noduri de culoare diferită de cea a corpului firului;
•fire semănate cu perle, obţinute prin introducerea unui lichid vîscos în corpul firului,
lichid care prin solidificare capătă un aspect sticlos;
•fire cu nopeuri, obţinute prin înfăşurarea unui fir de efect pe un fir de fond, prin
intermediul unui fir de legătură;
•fire cu flameuri, realizate prin introducerea unor mănunchiuri de fibre între două fire, în
momentul răsucirii acestora;
•fire cu efect dantelat, cu efect de umbre, de spirale etc..
Fireturile sunt produse trefilate din metale preţioase, (aur sau argint) şi care pot fi: fir metalic unic,
fir metalic răsucit (dintr-un fir metalic cu orice alt fir simplu) şi fir cu efect de acoperire, înfăşurat în
spirală în jurul unui fir de bumbac, mătase, viscoza sau fir sintetic.
Firele textile sunt caracterizate printr-o serie de indicatori de calitate, printre care: densitatea de
lungime, torsiunea, sarcina de rupere, alungirea la rupere şi uniformitatea.
Densitatea de lungime sau fineţea firelor se exprimă prin raportul dintre masa şi lungimea firului
(sistemul direct, în Tex) sau invers, prin raportul dintre lungimea firului şi masa lui (sistemul
indirect, în Nm).
Densitatea de lungime în sistemul direct se determină prin raportarea masei firului (determinată prin
cîntărirea firului codiţionat în atmosferă standard) la o anumită lungime de fir (între 10-200 m, în
funcţie de fineţea firelor, în cazul metodei de determinare pe porţiuni lungi sau 0,50 m, pentru
metoda de determinare pe porţiuni scurte).
Formulele de determinare a densităţii de lungime a firelor prin cele două sisteme sunt următoarele:
{mathpublisher}{Ttex}={{M}/{L}}*1000 {/mathpublisher}, în care:
Ttex = titlul în tex, respectiv masa în grame a 1000 m de fir analizat;
M = masa firului, în grame;
L = lungimea firului‚în m.
{mathpublisher}{Nm}={{L}/{M}}{/mathpublisher},în care:
Nm = numărul metric;
L = lungimea firului‚în m;
M = masa firului, în grame.
O altă modalitate de exprimare a densităţii de lungime este prin titlul în denieri, care reprezintă
masa în grame a 9000 m fir analizat, fomula fiind următoarea:
{mathpublisher}{Tden}={{M}/{L}}*9000{/mathpublisher} , în care:
Tden = titlul în denieri, respectiv masa în grame a 9000 m de fir analizat;
M = masa firului, în grame;
L = lungimea firului‚în m.
Relaţiile de transformare dintr-un sistem al densităţii de lungime în altul sunt următoarele:

Tden = Ttex x 9; Ttex = 0,111Tden;

{mathpublisher}{Tden}={{9000}/{Nm}}{/mathpublisher};
{mathpublisher}{Ttex}={{1000}/{Nm}}{/mathpublisher};
{mathpublisher}{Nm}={{9000}/{Tden}}{/mathpublisher};
{mathpublisher}{Nm}={{1000}/{Ttex}}{/mathpublisher};
Nm x Ttex= 1000
Gradul de torsionare sau de răsucire reprezintă numărul de rotaţii de torsiune (răsucire) ale firului
în jurul axei sale, raportat la unitatea de lungime a firului înainte de detorsionare şi se exprimă în
număr de torsiuni/m.
În general, numărul de torsiuni imprimate unui fir determină şi influenţează proprietăţile acestuia.
Astfel, firele de urzeală, care trebuie să fie mai rezistente, vor avea un grad de torsiune mai ridicat
decît cele de bătătură; firele pentru ţesăturile scămoşate vor avea un grad de torsiune foarte scăzut;
firele pentru ţesăturile mai aspre vor avea un grad de torsiune mai ridicat, în timp ce firele pentru
ţesăturile cu un tuşeu moale vor fi caracterizate printr-un număr mai redus de torsiuni / m; ţesăturile
alcătuite din fire mai torsionate vor reţine mai greu murdăria, vor avea o contracţie mai mare, dar nu
pot menţine cutele etc.
Totodată, prin răsucire, se conferă nu numai rezistenţă firului dar are loc şi o reducere a lungimii lui.
De exemplu, un fir răsucit este cu 1,5% mai scurt decît firele simple din care provine, procent care
creşte în cazul firelor groase şi foarte răsucite.
Principiul determinării gradului de torsiune constă în detorsionarea firului (răsucirea acestuia în
sensul invers al sensului de torsiune sau de răsucire) pînă la obţinerea fibrelor paralelizate (în cazul
firelor simple) sau pînă la nivel de fire componente, paralelizate (în cazul firelor duble, multimple
sau cablate) şi raportarea numărului de torsiuni la metrul de fir.
Sarcina de rupere şi alungirea la rupere a firelor reprezintă caracteristici de calitate foarte
importante pentru domeniul lor de utilizare.
Ambele caracteristici sunt determinate cu ajutorul dinamometrului astfel: firul, condiţionat în
atmosferă standard şi pretensionat, este prins la ambele capete în cîte o clemă aflate la o distanţă
una faţă de cealaltă de 500 ±1 mm, clema superioară fiind fixă, iar cea inferioară mobilă. Prin
intermediul clemei mobile se acţionează asupra firului cu o forţă de tracţiune în creştere şi cu o
viteză constantă, astfel ca ruperea să aibă loc în cca. 20 secunde.
Rezultatul final se exprimă ca medie a mai multor determinări, pentru a se obţine o probabilitate a
exactităţii determinărilor de 95%.
Alungirea la rupere este dată de diferenţa dintre lungimea firului în momentul ruperii şi lungimea
iniţială a acestuia, dimensiune ce se citeşte pe rigla dinamometrului, raportată la lungimea iniţială.
Alungirea se exprimă în % şi este dată de relaţia:
{mathpublisher}{varepsilon}={{{Lf}-{Li}}/{Li}}*100{/mathpublisher} ; , în care:
ε = alungirea la rupere, %;
Lf = lungimea firului înainte de rupere, în mm;
Li = lungimea iniţială a firului, în mm.
Şi alungirea la rupere se va determina tot ca medie aritmetică a mai multor determinări.
Determinarea ambilor indicatori de calitate se poate efectua atît asupra firelor în stare uscată şi
condiţionate, cît şi în stare umedă.
Uniformitatea firelor se poate determina prin metode subiective şi obiective. Firele pot prezenta o
serie de defecte, printre care: nopeuri, îngroşări, scămoşări etc. care afectează nu numai aspetul
acestora, dar şi o serie de caracteristici fizico-mecanice.
Metodele obiective de apreciere a uniformităţii firelor presupun măsurarea diametrului, a secţiunii,
a rezistenţei şi a alungirii la rupere a acestora şi stabilirea variaţiilor dintre valorile acestor
indicatori. Neuniformitatea se exprimă fie direct, în % de neregularitate, fie grafic şi după analiza şi
interpretarea rezultatelor se calculează procentul de neregularitate.
Metoda subiectivă presupune înfăşurarea unui fir de o anumită lungime, pe o placă de contrast (în
cazul unui fir alb, placa este de culoare neagră), de formă dreptunghiulară, astfel ca spirele firului să
fie dispuse în mod regulat, la anumite intervale. În acest mod, firele pot fi observate cu ochiul liber,
identificate defectele şi comparate cu anumite etaloane fotografice, în care, în funcţie de numărul şi
de dimensiunea defectelor, firele sunt clasificate în 4 clase de calitate.
Unul dintre indicii de calitate ai firelor este neregularitatea Sommer, calculată după următoarea
relaţie:
{mathpublisher}{N}={{2(X-Xs)ns}/{nX}}*100{/mathpublisher}; , în care:
N = neregularitatea Sommer;
X = media tuturor determinărilor asupra densităţii de lungime sau a sarcinii de rupere a firului;
Xs = media determinărilor a căror valori individuale sunt mai mici decît media tuturor
determinărilor;
n = numărul de determinări;
ns = numărul de determinări a căror valori individuale sunt mai mici decît media tuturor
determinărilor
Cu cît Xs se îndepărtează de X, neregularitatea firului este mai mare iar cu cît N se aproprie de 1%,
cu atît firul este mai bun (un fir foarte bun are o neregularitate Sommer între 1-2%, iar un fir bun
între 4-5%).