Curs 6

Fibre naturale animale

Fibrele naturale animale (părurile şi mătasea naturală) sunt constituite

din proteine care pot fi de tip cheratinic în cazul fibrei de lână şi a părurilor dar
şi de tip fibroină în cazul fibrei de mătase naturală.

1. Lâna

Fibra de lână este considerată superioară tuturor celorlalte categorii de

fibre animale produse de epidermă, tocmai datorită uşurinţei cu care se poate
fila, ţese, tricota şi finisa.

1.1. Structura proteică a lânii

Lâna ca de altfel toate celelalte păruri animale este constituită din

substanţe proteice numite cheratine, care prin hidroliză se descompun într-un
număr mare de -aminoacizi. Aminoacizii sunt substanţe organice cu două
grupări funcţionale în moleculă, una acidă (-COOH) şi una bazică (-NH 2) cu
următoarea structură:
unde: R - reprezintă o catenă laterală
care este dispusă perpendicular pe
direcţia longitudinală a catenelor.

Aceste unităţi monomere se diferenţiază între ele prin natura chimică a

catenei laterale (Ri). In funcţie de reactivitatea radicalului Ri, aminoacizii pot fi
reactivi (cu grupe polare cum ar fi: acide, bazice, alcoolice etc.) şi inactivi (cu
grupe nepolare). O reprezentare schematică a distribuţiei şi caracterului
aminoacizilor constituienţi ai lânii (cheratinei) se prezintă în figura 1

Figura 1.
Idealizarea repartizării
aminoacizilor pe suportul
catenei

Intre aminoacizii cu grupe polare acide se menţionează: acidul aspartic

şi glutamic; cu grupe bazice: lisina, arginina ş.a.; cu grupe alcoolice: serina,
triconina; cu grupe pe bază de sulf: cistina, cisteina, metionina; cu grupe
aromatice: tirosina; cu grupe inactive: glicina, alanina; la care se adaugă şi alţi
aminoacizi cu structuri chimice complexe.

87
 Intercatenarea celor cca 22 -aminoacizi se realizează în procesul de
biosinteză prin reacţii de policondensare liniară cu formarea legăturilor
peptidice –CO–NH– care alternează de o parte şi de alta a resturilor
aminoacide:

In cazul lânii, între catene se realizează şi legături principale de

valenţă, prin intermediul aminoacidului cistină, care se dispune dominant sub
formă de punte între catenele principale, alcătuind o structură de tip reţea:

Prezenţa acestor punţi (structuri reticulate) contribuie într-o foarte mare

măsură la stabilitatea fibrei de lână.

1.2. Structura histo-morfologică a fibrei de lână

Din punct de vedere histo-morfologic şi chimic, lâna are structura foarte

complexă, motiv pentru care mai sunt încă păreri divergente.
Fibra de lână are o structură pluricelulară, cu celulele (fusiforme)
dispuse în trei zone principale structurale:
- stratul cuticular (solzos)
- stratul cortical (cortex) reprezintă partea principală a fibrei
- stratul medular(medula)care este prezent doar în lânurile de calitate
inferioară, acesta lipsind la lânurile fine.
Stratul cuticular reprezintă învelişul exterior al fibrei de lână, cu rol de
protecţie şi care are un aspect solzos. După forma şi mărimea solzilor, se

88
poate identifica tipul de lână care poate fi: fină, semifină sau groasă. Astfel la
lâna fină (merinos, spancă) solzii sunt mari şi 1-2 solzi îmbracă întreaga
circumferinţă a fibrei iar la lâna mijlocie (ţigaie) cca.2 sau 3 solzi sunt pe
întreaga circumferinţă. La lâna inferioară (stogoşe, ţurcană) solzii sunt mai
mulţi şi mai mărunţi, asemănător ţiglelor de pe acoperiş.
Stratul cuticular este constituit din trei zone bine definite şi anume:

Figura 2. Morfologia
stratului cuticular

- zona exterioară numită epicuticulă care este o membrană de protecţie,

foarte subţire care acoperă suprafaţa fiecărui solz în parte şi are un caracter
hidrofob.
- zona de mijloc numită exocuticulă cu o structură microfibrilară bogată în
legături disulfidice (-S-S-) spre deosebire de epicuticulă. Exocuticula este
alcătuită din două componente şi anume :componenta A cu un conţinut bogat
în cistină de 35 % şi componenta B cu un conţinut de 15 % cistină, fapt ce
determină o reactivitate diferită a celor două componente morfologice.
- zona interioară numită endocuticulă se află sub exocuticulă şi are un
conţinut redus de cistină.
Stratul cortical (cortex) este constituit din celule fusiforme care
reprezintă de fapt componenta principală a fibrei, ea fiind răspunzătoare de
toate proprietăţile fizico-mecanice şi chimice ale lânii. La fibrele de lână fină şi
chiar mijlocie, cortexul ocupă întreaga zonă centrală a fibrei iar la lâna
inferioară ocupă numai o zonă inelară. In anul 1953 s-a constatat că stratul
cortical este alcătuit din două componente cheratinice cu structură celulară. In
acest context componenta mai stabilă faţă de agenţii chimici este numită
paracortex, fiind componenta mai bogată în S = 17% ce deţine 1/3 din
secţiunea fibrei şi cea de-a doua componentă ortocortex fiind mai săracă în S
= 8-9% dar deţine 2/3 din secţiunea fibrei.
Cele două componente ale cortexului, orto şi para sunt dispuse în fibră
ca doi semicilindri uşor răsuciţi, astfel că partea convexă a ondulaţiei lânii o
reprezintă ortocortexul iar partea concavă o reprezintă paracortexul. Această
dispunere poate fi reprezentată astfel :

Figura 3. Aranjarea spiralată a orto şi paracortexului

Această dispunere explică ondulaţia permanentă a fibrelor de lână.

Există cazuri când o fibră este alcătuită numai din celule identice, fie orto ca la

89
părul de om, fie para ca la părul de capră mohair şi atunci acestea nu mai
prezintă ondulaţii.
Canalul medular (medula) apare numai la lâna inferioară, ca o
consecinţă a unei insuficiente cheratinizări ca rezultat al absenţei sau a unui
conţinut mic de aminoacizi cu conţinut de sulf şi al pătrunderii aerului. Medula
este constituită din celule mari, neregulate şi cu pereţi subţiri a căror
rezistenţă mecanică şi chimică este mică ca urmare a numărului mic de punţi
cistinice.

1.3. Proprietăţi fizico-mecanice ale fibrelor de lână

Proprietăţile fibrelor de lână sunt determinate de calitatea lânii.

Din punct de vedere a fineţii şi lungimii, lâna se poate grupa astfel:
- lână fină cu grosimea cuprinsă între 10-24 m şi lungimea de 40-
80mm;
- lână semifină are grosimea de 25-31m şi lungimea de 70-120 mm;
- lână semigroasă are grosimea de 31-40m şi lungimea până la 300
mm.
- lână groasă are grosimea de peste 40m ajungând până la 90-100m,
iar lungimea variază în limite foarte largi de la 40-50mm la 250mm.
Se observă că fibrele de lână lungi nu sunt fine, sunt groase – invers ca
la bumbac, iar cele scurte sunt subţiri, deci au fineţe mare.
Ondulaţia fibrelor de lână este dată de structura bilaterală a cortexului.
Fibrele merinos prezintă numărul cel mai mare de ondula ţii pe unitatea de
lungime, iar cele groase au ondula ţii slabe sau deloc. După caracteristicile de
ondulare, fibrele pot fi semiondulate, normal ondulate şi supraondulate.

Figura 4. Forme de ondulaţie

a. semiondulate, b.normal
ondulate, c. supraondulate

Higroscopicitatea fibrelor de lână este cea mai mare dintre toate

fibrele textile deoarece prezintă multe grupe polare şi structură dominant
amorfă şi variind între 15-17% în condiţii de climă standard.
Densitatea fibrei de lână este 1,30-1,32 g/cm3.
Conductibilitatea termică este mică la fibrele de lână, fapt ce le face
să fie bune izolatoare termice.
Proprietăţile mecanice sunt determinate de structura morfologică a
fibrei, de calitatea lânii, de condiţiile de testare, de mediu. Rezistenţa la
rupere a fibrelor de lână variază în mod crescător de la tipul de lână fină la
lâna groasă. Rezistenţa specifică însă este mai mare la lâna fină decât la lâna
groasă, ca urmare a unei structuri interne compacte. Alungirea la rupere
variază între 25-45 %. Lâna are o mare capacitate de deformare în mediu
umed

90
 Figura 5. Influenţa conţinutului
de umiditate asupra alungirii

In figura 5. se observă că o creştere a umidităţii relative a aerului

determină o creştere a alungirii fibrei şi o scădere a rezistenţei la rupere.
Deasemenea şi în mediu de imersie, rezistenţa lânii scade, iar alungirea
creşte apreciabil ca rezultat al ruperii unor forţe de coeziune dintre catene şI
al pătrunderii apei printre spaţiile microfibrilare. Capacitatea de revenire a
fibrelor de lână este foarte bună, ea depinzând de structura fibrei, de mărimea
tensiunii care a provocat deformarea, cât şi de durată.

1.4. Proprietăţi chimice ale fibrelor de lână

Lâna, nu este o proteină unitară, ci un produs eterogen atât din punct de

vedere chimic cât şi morfologic. Din punct de vedere chimic este un ansamblu
de proteine diferite, care poartă numele de cheratină şi se deosebeşte de
fibroina mătăsii prin faptul că în constituţia sa intră şi sulful, prezent în punţile
cistinice şi care lipseşte la fibroină.
Structura şi proprietăţile fibrei de lână sunt determinate de două
caracteristici principale şi anume:
- natura şi aşezarea aminoacizilor în catena principală şi de
- numărul şi natura grupelor polare ,care formează catenele laterale.
Caracterul amfoter al cheratinei este determinat de natura catenelor
laterale care pot fi de natură bazică reprezentate de grupele –NH 2 şi acidă
reprezentate de grupele –COOH. Se presupune că cele mai multe grupe
carboxilice şi aminice libere din cheratină sunt ionizate.
In soluţii apoase aminoacizii pot ioniza astfel:

formând amfioni. In acelaşi timp în soluţii apoase se pot găsi aminoacizi sub
formă de:
-anioni

91
 -
cationi

La un pH = 4,9 – uşor acid, numărul anionilor este egal cu numărul

cationilor, deci ei se neutralizează reciproc.
Dacă pH < 4,9 aminoacidul se comportă ca o bază acceptând un proton
pentru neutralizarea sarcinii negative şi rămâne ionizată grupa bazică:

Dacă pH > 4,9 avem mediu bazic, iar aminoacidul se comportă ca un

acid:

Catenele laterale polare, explică faptul că proteinele sunt substanţe

foarte reactive şi se combină uşor cu acizii, bazele, coloranţii. Prin intermediul
catenelor laterale se produc esterificări, reduceri oxidări care pot modifica
însuşirile mecanice şi chimice ale proteinelor .
Umflarea şi dizolvarea lânii. Fibrele de lână imersate în apă la
temperatură normală se umflă mărindu-şi volumul chiar până la 40-50%.
Acest fenomen de umflare a lânii se explică prin pătrunderea moleculelor de
apă în zonele amorfe îndepărtând lanţurile între ele prin ruperea legăturilor de
H. Această îndepărtare a lanţurilor nu poate fi nelimitată întrucât lanţurile sunt
menţinute prin punţile cistinice.
Prin acţiunea vaporilor de apă asupra lânii se produc efecte diferite;
dacă lâna este solicitată cu o forţă la întindere şi supusă în această stare
acţiunii vaporilor de apă un timp scurt (2-3 min) se produce o
„supracontracţie” a fibrei, iar dacă durata este mare (25-30 min) are loc
„fixarea” lânii.
Mecanismul vaporilor de apă asupra fibrei întinse este complex, el
desfăşurându-se atât la nivelul scindării legăturilor de hidrogen, cât mai ales
la nivelul punţilor cistinice, pe care le transformă în două componente, acid
cisteic şi acid sulfenic conform reacţiei:

Nu sunt excluse şi scindări ale legăturilor –CO–NH– din catena principală.

In scopul obţinerii unei stabilităţi dimensionale şi a unui tuşeu plăcut a
ţesăturilor de lână trebuie găsit optimul între ruperea legăturilor cistinice şi
introducerea unor legături transversale.

92
 1.4.1. Acţiunea agenţilor chimici

Acţiunea acizilor
Soluţiile diluate ale acizilor minerali influenţează puţin fibrele de lână.
Acizii minerali distrug legăturile electrovalente dintre lanţurile vecine astfel:

S-a constatat că punţile cistinice sunt rezistente la acţiunea acizilor.

Acţiunea alcalinilor
Agenţii alcalini au o acţiune distructivă asupra legăturilor electrovalente
şi o acţiune hidrolitică asupra punţii cistinice în sensul ruperii acesteia şi
transformarea acidului sulfenic rezultat, în aldehidă formică şi hidrogen
sulfurat.

Acţiunea hidrolitică asupra punţii cistinice are loc astfel:

93
 Soluţiile diluate de NaOH 5%, la fierbere degradează total proteinele
astfel, lâna se va dizolva rapid. Dizolvarea lânii este însoţită de ruperea
legăturilor chimice transversale.

Acţiunea enzimelor
Lâna are o rezistenţă mărită faţă de enzime datorită prezenţei punţilor
de cistină. Prin degradarea cistinei, enzimele provoacă hidroliza cheratinei
până la elementele componente, aminoacizii.

Acţiunea agenţilor reducători

Fibrele de lână sunt sensibile la acţiunea agenţilor reducători (sulfura de
sodiu, cianurile), sensibilitate dată de puntea cistinică care se transformă în
două resturi de cisteină.

Sub influenţa cianurii de potasiu se ajunge la lantionină:

Acţiunea agenţilor oxidanţi (hipocloriţii, persulfaţii, perhidrolul)

Agenţii oxidanţi atacă diferiţi aminoacizi din catena principală, dar şi
punţile cistinice. Mecanismul oxidării punţilor cistinice are loc astfel:

94
 La concentraţii crescute de hipoclorit sau perhidrol, lâna se dizolvă.

Acţiunea halogenilor
Lâna absoarbe halogenii formând halogeno-cheratine. Clorurarea lânii
este o operaţie efectuată în vederea diminuării capacităţii de împâslire, când
lâna absoarbe până la 20% clor.

95